tgd. an.i.sem.i

8/20/2019 TGD. An.I.Sem.I

1/75

TEORIA GENERALĂ ADREPTULUI

Asist. univ. drd. Marius Sebastian STRIBLEA

SUPORT CURS


2/75


3/75


4/75


5/75

Cuprins

CAPITOLUL I .............................................................................................. 1

TERMINOLOGIE INTRODUCTIVĂ. ...................................................... 1

CARACTERELE ŞI PRINCIPIILE GENERALE.................................... 1

ALE DREPTULUI........................................................................................ 1

Sec ţ iunea I ............................................................................................ 1 SENSURILE CUVÂNTULUI DREPT ................................................ 1

1. Dreptul subiectiv.......................................................................................1

2. Dreptul obiectiv ........................................................................................1 3. Dreptul ca ştiinţă .......................................................................................2 4. Dreptul ca artă...........................................................................................2

Sec ţ iunea II .......................................................................................... 2 CARACTERELE DREPTULUI .......................................................... 2

1. Caracterul normativ ..................................................................................2 2. Caracterul general şi permanent................................................................2 3. Caracterul obligatoriu şi sancţionator .......................................................3

Sec ţ iunea III ......................................................................................... 3

PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI ................................ 3 1. Principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului.....................3 2. Principiul libertăţii şi egalităţii..................................................................4 3. Principiul responsabilităţii ........................................................................4 4. Principiile echităţii şi justiţiei....................................................................4 5. Principiul bunei – credinţe ........................................................................4

CAPITOLUL II ........................................................................................... 5

DREPTUL ŞI STATUL................................................................................ 5

Sec ţ iunea I ............................................................................................ 5 DEFINIREA STATULUI .................................................................... 5 1. Elementele constitutive ale statului...........................................................5

A. Teritoriul.............................................................................................5 B. Populaţia .............................................................................................6 C. Puterea de stat (publică) ....................................................................6

2. Funcţiile statului .......................................................................................7 Sec ţ iunea II .......................................................................................... 8

FORMA STATULUI ............................................................................ 8 1. Forma de guvernământ .............................................................................8 2. Structura de stat ........................................................................................9 3. Regimul politic .......................................................................................10

Sec ţ iunea III ....................................................................................... 11


6/75

STATUL DE DREPT ........................................................................... 11 1. Noţiune ...................................................................................................11 2. Caracteristici ...........................................................................................11 3. Condiţiile de existenţă.............................................................................12

CAPITOLUL III......................................................................................... 13

SISTEMUL DREPTULUI ......................................................................... 13 Sec ţ iunea I .......................................................................................... 13 CONCEPTUL DE SISTEM AL DREPTULUI ................................. 13 Sec ţ iunea II ........................................................................................ 13 CRITERIILE DE CONSTITUIRE A SISTEMULUI DREPTULUI 13 Sec ţ iunea III ....................................................................................... 14 COMPONENTELE SISTEMULUI DREPTULUI ......................... 14 Sec ţ iunea IV ....................................................................................... 15

DIVIZIUNILE GENERALE ALE DREPTULUI ............................. 15 1. Drept intern şi drept internaţional ........................................................15 2. Drept public şi drept privat ...................................................................15 3. Alte diviziuni ale dreptului ....................................................................16

Sec ţ iunea V ......................................................................................... 17 RAMURILE DREPTULUI ROMÂNESC ACTUAL ........................ 17 Sec ţ iunea VI ....................................................................................... 22

MARI SISTEME CONTEMPORANE DE DREPT ......................... 22 1. Sistemul de drept romano-germanic ......................................................22 2. Sistemul de drept anglo-saxon ( common – law) ...................................24 3. Sistemul dreptului socialist ....................................................................25 4. Sisteme de drept religioase şi tradiţionale..............................................26

CAPITOLUL IV ......................................................................................... 29

IZVOARELE DREPTULUI...................................................................... 29

Sec ţ iunea I .......................................................................................... 29 CONCEPTUL DE IZVOR AL DREPTULUI ................................... 29 Sec ţ iunea II ........................................................................................ 29

IZVOARELE FORMALE.................................................................. 29

CAPITOLUL V........................................................................................... 31

NORMA JURIDICĂ .................................................................................. 31

Sec ţ iunea I .......................................................................................... 31 CONCEPTUL DE NORM Ă JURIDIC Ă ........................................... 31 Sec ţ iunea II ........................................................................................ 32 CARACTERELE NORMEI JURIDICE ........................................... 32 Sec ţ iunea III ....................................................................................... 34

STRUCTURA NORMEI JURIDICE ................................................ 34 1. Structura logico-juridică (internă)..........................................................35 2. Structura tehnico-legislativă (externă) ....................................................41


7/75

Sec ţ iunea IV ....................................................................................... 42 CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE .................................... 42 Sec ţ iunea V ......................................................................................... 46

AC Ţ IUNEA NORMELOR JURIDICE ............................................. 46 1. Acţiunea normelor juridice în timp .........................................................46 2. Acţiunea normelor juridice în spaţiu.......................................................52 3. Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor.......................................53

CAPITOLUL VI ......................................................................................... 54

INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE....................................... 54

Sec ţ iunea I .......................................................................................... 54 NOŢ IUNEA Ş I SCOPUL INTERPRET Ă RII NORMELOR JURIDICE.......................................................................................... 54 Sec ţ iunea II ........................................................................................ 54

FORMELE DE INTERPRETARE A NORMELOR JURIDICE..... 54 1. Interpretarea oficială ...............................................................................54 2. Interpretarea neoficială ( facultativă sau doctrinară)...............................55

Sec ţ iunea III ....................................................................................... 55 METODE DE INTERPRETARE NORMELOR JURIDICE........... 55

1. Metoda gramaticală.................................................................................55 2. Metoda istorică .......................................................................................56 3. Metoda sistematică..................................................................................56 4. Metoda logică .........................................................................................56 5. Metoda teleologică..................................................................................56

6. Analogia..................................................................................................56 Sec ţ iunea IV ....................................................................................... 57 REZULTATUL INTERPRET Ă RII NORMELOR JURIDICE ........ 57

1. Interpretarea literală ................................................................................57 2. Interpretarea extensivă ............................................................................57 3. Interpretarea restrictivă ...........................................................................57

CAPITOLUL VII........................................................................................ 58

RAPORTUL JURIDIC .............................................................................. 58

Sec ţ iunea I........................................................................................... 58 No ţ iunea de raport juridic................................................................... 58 Sec ţ iunea II.......................................................................................... 58 Caracterele raportului juridic............................................................. 58

1. Caracterul social .....................................................................................58 2. Caracterul voliţional................................................................................58 3. Caracterul valoric....................................................................................59

Sec ţ iunea III ........................................................................................ 59 Structura raportului juridic................................................................. 59

1. Subiectele raportului juridic....................................................................59 A. Persoana fizică .................................................................................59 B. Statul.................................................................................................60


8/75

C. Organele statului ...............................................................................60 D. Persoana juridică...............................................................................60

2. Conţinutul raportului juridic ...................................................................61 3. Obiectul raportului juridic.......................................................................61

Sec ţ iunea IV ........................................................................................ 61 DIFERITE CATEGORII DE RAPORTURI JURIDICE ...................... 61

CAPITOLUL VIII RĂSPUNDEREA JURIDICĂ................................. 62

Sec ţ iunea I .......................................................................................... 62 NOŢ IUNEA DE R Ă SPUNDERE JURIDIC Ă .................................. 62 Sec ţ iunea II ........................................................................................ 62 CONDI Ţ IILE R Ă SPUNDERII JURIDICE...................................... 62

1. Conduita ilicită........................................................................................62 2. Rezultatul vătămător. ..............................................................................63 3. Vinovăţia subiectului de drept ................................................................63

Sec ţ iunea III ....................................................................................... 63 FORMELE R Ă SPUNDERII JURIDICE.......................................... 63 1. Răspunderea penală ................................................................................64 2. Răspunderea contravenţională ................................................................64 3. Răspunderea civilă ..................................................................................64 4. Răspunderea disciplinară ........................................................................64

BIBLIOGRAFIE......................................................................................... 66


9/75

1

CAPITOLUL I

TERMINOLOGIE INTRODUCTIVĂ.

CARACTERELE ŞI PRINCIPIILE GENERALEALE DREPTULUI

Secţiunea I

SENSURILE CUVÂNTULUI DREPT

1. Dreptul subiectivÎntr-un prim sens, prin drept se înţelege prerogativa sau

posibilitatea participantului la raportul juridic de a face sau a nu faceceva, ori de a pretinde altor subiecte de drept să i se dea ceva, inclusivposibilitatea acestuia de a apela la forţa de constrângere a statului învederea respectării prerogativelor sale.

Astfel, dreptul apare ca o putere a subiectului, recunoscută de lege,referitoare la conduita sa ori a altor persoane, putere ce este folosită în

vederea fructificării prerogativelor pe care i le conferă legea.În acest caz, dreptul este legat de titularul lui, motiv pentru care se

numeşte subiectiv. Având în vedere faptul că acelaşi titular, în acelaşitimp, se bucură de mai multe prerogative, doctrina foloseşte sintagmadrepturi subiective.

În funcţie de conţinutul lor economic, drepturile subiective se împart în drepturi patrimoniale (ce pot fi evaluate în bani şi dintrecare cel mai important este dreptul de proprietate) şi drepturi personal

– nepatrimoniale (dreptul la viaţă, la libertate, la liberă circulaţie etc.).2. Dreptul obiectivÎntr-un alt sens, cuvântul drept desemnează totalitatea normelor

juridice create sau recunoscute ca atare de stat.Spre deosebire de dreptul subiectiv care se referă la prerogativa

unui anume subiect, dreptul obiectiv este alcătuit din norme juridiceimpersonale, care nu se adresează unui subiect determinat.

Drepturile subiective sunt reglementate de dreptul obiectiv.

Dreptului obiectiv conţine o anumită componentă numită drept pozitiv, adică totalitatea normelor juridice în vigoare, la un momentdat.


10/75

2

3. Dreptul ca ştiinţă Dreptul face parte dintre ştiinţele sociale.În acest sens, regăsim cuvântul drept în formulări precum:

facultate de drept , curs de drept etc.

4. Dreptul ca artă Dreptul constituie şi o artă.Aceasta este în legătură cu tehnica juridică (competenţa celor care

elaborează sau aplică dreptul).Tehnica juridică are două componente: tehnica legislativă (arta de

a face legi) şi tehnica aplicării dreptului (folosirea textului de legeabstract şi impersonal în vederea soluţionării unei situaţii concrete) .

Tehnica legislativă aparţine puterii legislative. Ea prezintă o mareimportanţă deoarece, cu cât este mai bine stăpânită de către organelede stat ce au competenţă legislativă, cu atât legile elaborate vor putearăspunde mai bine necesităţilor sociale care au determinat edictarealor.

Tehnica aplicării dreptului este folosită de către judecător,procuror, avocat, notar public etc.

Secţiunea II

CARACTERELE DREPTULUI

Dreptul prezintă trei caractere care îl disting de alte ştiinţe sociale.Acestea sunt: caracterul normativ, caracterul general şi permanent şicaracterul obligatoriu şi sancţionator.

1. Caracterul normativ

Dreptul are un caracter normativ, având menirea de a coordonaexistenţa omului în societate, urmărind păstrarea ordinii de drept princoncilierea interesele individuale cu cele ale societăţii.

Acest caracter este impus de structura dreptului care se prezintă casumă de reguli de conduită obligatorii pentru subiectele de drept.

2. Caracterul general şi permanent Caracterul general al dreptului decurge din faptul că norma nu are

în vedere un subiect determinat. Aceasta se aplică tuturor subiectelorde drept între care se stabilesc raporturi juridice.


11/75

3

Legea se aplică permanent , f ără întrerupere, pe toată durata cât este în vigoare, tuturor situaţiilor pe care le vizează.

În situaţii similare, toate subiectele de drept sunt trate egal de cătrelege (art. 16 alin. 1 din Constituţie).

3. Caracterul obligatoriu şi sancţionator Regulile de conduită formulate de către drept sunt obligatorii

pentru toate subiectele.De asemenea, cunoaşterea normelor legale este obligatorie, în acest

sens operând o prezumţie absolută, ce nu poate fi infirmată în nici unmod.

Nimeni nu poate să se apere de sancţiunea pe care o prevede legea în caz de nerespectare a sa invocând necunoaşterea regulii ( Nemo

censetur ignorare legem).Subiectul care nu respectă norma de drept va fi constrâns în acestsens de forţa coercitivă a statului. Tot odată, i se va aplica o sancţiunece diferă în funcţie de ramura de drept din care face parte norma

încălcată.Există sanc ţ iuni penale (amendă şi închisoare), sanc ţ iuni

contraven ţ ionale (amenzile contravenţionale), sanc ţ iuni civile (despăgubiri pentru prejudicii, nulitatea actelor juridice îndeplinite cu

încălcarea condiţiilor legale etc.), sanc ţ iuni de dreptul muncii (avertisment, reducerea salariului, desfacerea contractului de muncă).

Secţiunea III

PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI

Principiile generale ale dreptului sunt: principiul asigurăriibazelor legale de funcţionare a statului, principiul libertăţii şi

egalităţii, principiul responsabilităţii, principiile echităţii şi justiţiei,principiul bunei – credinţe.

1. Principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statuluiConform acestui principiul, dreptul constituie premisa existenţei

statului.Statul de drept este organizat în conformitate cu principiul

legalităţii. Aceasta implică legitimitatea puterii, dar şi recunoaşterea

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor.


12/75

4

2. Principiul libertăţii şi egalităţiiLibertatea şi egalitatea cetăţenilor reprezintă valori fundamentale

în orice stat de drept. Aceste drepturi fundamentate sunt consfinţite deConstituţie.

Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din Constituţia României, „cet ăţ enii

sunt egali în fa ţ a legii”. De asemenea, conform art. 23 alin. 1,„libertatea individuală şi siguran ţ a persoanei sunt inviolabile”.

3. Principiul responsabilităţiiResponsabilitatea conduce la asumarea de către subiectul de drept

a consecinţelor acţiunii sale. Ea este consecinţa libertăţii de care sebucură indivizii.

4. Principiile echităţii şi justiţieiEchitatea (lat. aequitas) şi justi ţ ia sunt valori complementare

dreptului, implicând valori morale esenţiale.

5. Principiul bunei – credinţe Buna - credin ţ a este un principiu general al dreptului.Obligaţia exercitării cu bună - credinţă a drepturilor şi libertăţilor

este prevăzută de Constituţie (art. 57).Potrivit legii fundamentale, titularul unui drept trebuie să-l exercite

astfel încât să nu aducă atingere intereselor legitime ale celorlaltesubiecte de drept.


13/75

5

CAPITOLUL IIDREPTUL ŞI STATUL

Secţiunea I

DEFINIREA STATULUI

Statul reprezintă cea mai veche şi cea mai importantă instituţie asocietăţii politice. El a apărut în urmă cu aproximativ 6.000 de ani înOrientul antic.

Statul este acea entitate politică constituită dintr-un teritoriudelimitat de frontiere, dintr-o populaţie şi dintr-o putereinstituţionalizată.

Noţiunea de stat poate avea şi alte înţelesuri, printre care:a. putere politică centrală, diferită de cea a colectivităţilor locale

(judeţele, oraşele, comunele);b. ansamblul guvernanţilor;c. o formă de societate, de viaţă în comun, o anumită manieră de a

fi a colectivităţilor umane.

1. Elementele constitutive ale statuluiElementele constitutive ale statului sunt: (a) teritoriul, (b)

populaţia şi (c) puterea de stat.

A. Teritoriul Teritoriul este elementul fundamental al statului care, în mod

tradiţional, este reprezentat de spaţiul cuprins între frontierele

acestuia. În fapt, teritoriul nu se rezumă la delimitarea unei suprafeţeterestre, bidimensionale, ci este un spaţiu tridimensional din care facparte întinderea de pământ şi ape delimitată de frontiere, subsolul,precum şi spaţiul aerian.

Conform art. 142 din Codul penal, teritoriul României se compunedin “întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cusubsolul şi spa ţ iul aerian, precum şi marea teritorială , cu solul,subsolul şi spa ţ iul aerian ale acesteia”.


14/75

6

În limitele acestui teritoriu se organizează statul şi unităţileadministrativ-teritoriale care îl compun. De asemenea, în acelaşispaţiu se exercită puterea publică, suveranitatea statului.

Teritoriul se caracterizează prin faptul că nu poate fi înstr ăinat (conform art. 3 alin. 1 din Constituţie “teritoriul României este

inalienabil”, frontierele sale fiind stabilite prin lege organică).Totodată, teritoriul este indivizibil, consecinţă a caracterului său unitar(art. 1 alin. 1 din Constituţie).

B. Popula ţ iaUn alt element al statului este popula ţ ia, ea desemnând, în general,

o colectivitate.Acest element a fost exprimat în doctrină prin mai multe noţiuni, şi

anume: societate, popor sau na ţ iune.Prin societate, termenul cel mai des uzitat, vom înţelege populaţiaaflată sub un anumit raport relaţional şi instituţional, pe un anumitteritoriu.

Poporul are ca liant între indivizi continuitatea de limbă, de origineetnică, de cultură etc.

În sfârşit, prin na ţ iune se înţelege o comunitate umană delimitată teritorial şi politic de altele, ai cărei membri manifestă loialitate faţă de stat, având conştiinţa apartenenţei la aceeaşi colectivitate,prezentând ca atribute principale identitatea, independenţa şicoeziunea.

Între stat şi oricare dintre indivizii care alcătuiesc populaţia sestabileşte o legătură specifică, constând în drepturi şi obligaţiireciproce. Această legătură politică se numeşte cet ăţ enie.

C. Puterea de stat (publică )Al treilea element al statului este puterea de stat , numită şi putere

publică sau for ţă publică. Aceasta are rolul de a asigura unitateapolitică şi juridică a statului, fiind caracterizată prin posibilitatea de acomanda, de a da ordine, precum şi prin obligaţia celor care le-auprimit de a le respecta.

Trăsăturile puterii de stat sunt următoarele:a. este o putere politică ce are o sferă largă de aplicare şi agenţi

specializaţi care o realizează;b. este o putere institu ţ ionalizat ă , prin aceasta înţelegându-se

faptul că ea aparţine statului ca instituţie politico-juridică, iar cei careo deţin acţionează în numele său şi în baza legii. Instituţiile (organele)


15/75

7

fundamentale ale statului, numite de Constituţie (în titlul III)“autorităţi publice” sunt: (1) Parlamentul, unica autoritatelegiuitoare a ţării, organul de reprezentare suprem al poporului român;(2) Executivul, alcătuit din Preşedintele ţării şi din Guvern şi (3)

Autoritatea judecătorească , compusă din Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi din ConsiliulSuperior al Magistraturii şi Ministerul Public, organe de stat ce ausarcina de a aplica legea în cazul litigiilor apărute şi de a sancţiona pecei care se abat de la respectarea normelor juridice;

c. este o putere de comand ă ce instituie norme obligatorii;d. este o putere unică care deţine dreptul exclusiv de a exercita,

prin organele abilitate, constrângerea legitimă.Din această ultimă trăsătură a puterii publice decurge o

caracteristică fundamentală a statului, şi anume suveranitatea.Suveranitatea semnifică autoritatea supremă cu care statul este învestit şi înseamnă dreptul puterii publice de a conduce societatea, dea nu recunoaşte nici o putere deasupra ei în cadrul statului, precum şiindependenţa statului în raport cu alte state cu care acesta stabileşteraporturi.

Suveranitatea statului este compusă din două elemente, unul intern(competenţa exclusivă asupra teritoriului, concretizată în elaborareaunor acte normative generale obligatorii şi inexistenţa unei alte puterisociale superioare) şi altul extern (independenţa în raporturile cu altestate, nesupunerea faţă de alte puteri, excluderea oricărui amestec dinexterior).

2. Funcţiile statuluiNoţiunea de func ţ ii ale statului se referă la direcţiile principale de

acţiune ale statului în vederea organizării şi realizării activităţiifundamentale specifice, la care participă toate instituţiile abilitate.

Funcţiile statului pot fi: (a) interne sau (b) externe. a. Func ţ iile interne sunt:1. func ţ ia politico-juridică - de asigurare a conducerii sociale, pe

baza legilor şi de a construi un cadru de drept care să garantezeoricărui individ respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentalede care se bucură;

2. func ţ ia de asigurare a ordinii de drept - de apărare acolectivităţii, precum şi a oricărui individ împotriva fenomenelor

antisociale;


16/75

8

3. func ţ ia social-economică – de asigurare a dezvoltăriieconomice, a progresului tehnic şi a creşterii nivelului de trai alpopulaţiei. Această funcţie acţionează diferit de la un stat la altul şivizează politica fiscală, combaterea şomajului, a inflaţiei şi a sărăciei.

b . Func ţ iile externe sunt:

1. func ţ ia de stabilire şi dezvoltare a rela ţ iilor cu alte state sau organiza ţ ii interna ţ ionale;

2. func ţ ia de participare la activitatea organismelorinterna ţ ionale din care statul face parte (O.N.U., O.S.C.E.,Parlamentul European etc.) în vederea rezolvării propriilor problemecât şi a chestiunilor internaţionale.

Secţiunea II

FORMA STATULUI

În legătură cu forma statului interesează trei concepte şi anume: (1) forma de guvernământ , (2) structura de stat şi (3) regimul politic.

1. Forma de guvernământForma de guvernământ se referă la crearea, organizarea şi

exercitarea puterii de stat prin intermediul organelor supreme aleacesteia, precum şi la împărţirea atribuţiilor între respectivele organe.

Din punct de vedere al formei de guvernământ, statele se împart în:(a) republici şi (b) monarhii. a. În cadrul republicii, şeful statului (preşedinte) este ales de

parlament sau direct de către popor, pentru o perioadă limitată (deregulă, 4 ani).

Conform art. 1 alin 2 din legea fundamentală, “ forma deguvernământ a statului român este republica”. De asemenea, înRomânia, conform art. 81 alin. 1 din Constituţie, preşedintele esteales prin “vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat ”. După revizuirea legii fundamentale prin Legea nr. 429/2003, mandatulpreşedintelui are o durată de 5 ani (art. 83 alin. 1).

La rândul lor, republicile pot fi parlamentare sau preziden ţ iale.În republicile parlamentare (Germania, Italia) rolul cel mai

important în exercitarea puterii de stat revine parlamentului,preşedintele având o poziţie secundară. În republicile preziden ţ iale


17/75

9

(S.U.A., Rusia) şeful statului (preşedintele) are atribute sporite faţă deparlament în cadrul exercitării puterii.

Uneori se vorbeşte şi despre o a treia formă de republică, ceasemipreziden ţ ială , în care raportul dintre atribuţiile preşedintelui şicele ale parlamentului este sensibil egal.

b. Monarhia constituie aceea formă de guvernământ în care şefulstatului (monarhul – rege, împărat) nu este ales de popor sau deparlament, el ocupând această poziţie prin succesiune la tron sau, mairar, prin numire pe viaţă.

Monarhiile pot fi constitu ţ ionale sau absolutiste. Monarhiile constitu ţ ionale (Regatul Unit al Marii Britanii şi al

Irlandei de Nord, Spania, Danemarca) se caracterizează prin faptul că monarhului îi revin atribuţii restrânse, uneori chiar simbolice, rolul cel

mai important fiind jucat de parlament.În monarhiile absolutiste se acordă puteri largi monarhului, uneoridiscreţionare, iar celelalte instituţii ale statului, deşi există, au atribuţiirestrânse, nesemnificative.

2. Structura de statStructura de stat reprezintă modul în care se organizează puterea

de stat şi entităţile statale existente pe teritoriul unui stat, precum şirelaţiile ce se stabilesc între ele.

Sub acest aspect statul poate fi: (a) unitar (simplu) sau (b) federativ (complex, compus).

a. Statul unitar se distinge prin următoarele caracteristici:- are o singură constituţie;- are doar un rând de organe supreme care î şi exercită competenţa

pe întregul teritoriu;- întreaga populaţie are o singură cetăţenie;

- este subiect distinct de drept internaţional, participând în această calitate la viaţa internaţională.

b. Statul federativ se defineşte prin următoarele elemente:- este alcătuit din două sau mai multe state membre ( federate);- statele componente transferă unele din atributele suveranităţii lor

în favoarea statului federativ, în limitele şi modurile prevăzute înconstituţia federală;

- există o legislaţie comună, unică, la nivelul statului federal, dar şi

legislaţii proprii fiecărui stat federat în parte, acestea din urmă trebuind să o respecte pe cea dintâi;


18/75

10

- există organe legiuitoare, administrative şi judiciare atât lanivel central (federal), cât şi la nivelul fiecărui stat federat;

- populaţia are două cetăţenii, una a statului federativ, cealaltă astatului federat;

- subiect de drept internaţional este doar statul federativ, el

participând şi la viaţa internaţională.Statul federativ nu trebuie confundat cu asocia ţ iile de state care,

deşi se aseamănă cu acesta din multe puncte de vedere, se deosebescprin faptul că ele nu dau naştere unui stat nou, distinct de statelecomponente.

Principalele forme de asociere a statelor sunt: confedera ţ ia,uniunea reală şi uniunea personală.

Confedera ţ ia este alcătuită din două sau mai multe state asociate

care î şi unifică legislaţia şi care î şi creează anumite organe comune,păstrându-şi însă suveranitatea şi calitatea de subiect distinct de dreptinternaţional.

Uniunea reală este asocierea a două sau mai multe state ce au unmonarh comun şi care î şi creează unele organe comune.

Uniunea personală constă în asocierea a două sau mai multe statedatorită existenţei unui şef de stat comun (monarh), statele membrepăstrându-şi întreaga suveranitate.

3. Regimul politic Regimul politic reprezintă totalitatea metodelor şi mijloacelor prin

care puterea politică conduce societatea. Acest concept vizează raporturile instituite între stat şi individ în ceea ce priveşte respectareadrepturilor subiective ale celui din urmă.

Din această perspectivă, regimurile politice se pot împărţi în: (a)regimuri democratice şi (b) regimuri totalitare (dictatoriale sauautoritare).

În cadrul regimurilor democratice operează principiul

reprezentativităţii. Puterea de stat are ca fundament pluralismulpolitic şi se manifestă în baza şi în limitele legii, cu respectareadrepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În regimurile totalitare, puterea de stat se exprimă prin mijloacedictatoriale, autoritare, statul rezervându-şi un rol dominant însocietate, intervenind în toate domeniile existenţei sociale, chiar şi înviaţa privată a individului. În asemenea regimuri nu există pluralismpolitic (prin urmare nici opoziţie), principiul separaţiei puterilor în stat

este încălcat, iar drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului nu serespectă.


19/75

11

Secţiunea III

STATUL DE DREPT

1. NoţiuneÎntr-o definiţie simplă, în zilele noastre, prin stat de drept

înţelegem acel stat democratic şi social, care se înfiinţează şifuncţionează în baza şi cu respectarea strictă a legii, în care drepturileşi libertăţile fundamentale ale omului sunt garantate.

Conceptul de stat de drept este însă unul complex, care a evoluat întimp.

Statul de drept î şi are originea în lucrările filosofului german

Immanuel Kant care aprecia că statul are ca scop doar ocrotireadreptului şi garantarea libertăţii, el neavând atribuţii în legătură cubinele general, cu fericirea, cu nivelul de trai sau cel cultural aloamenilor. Singura preocupare a statului imaginat de Kant trebuia să fie asigurarea aplicării dreptului şi împiedicarea încălcării acestuia .

Continuatorii ideilor lui Kant afirmau că doar statele care există pentru realizarea justiţiei pot fi legitimate ca state de drept.

Ulterior, alţi filosofi au sintetizat conceptul statului de drept în trei

principii: (1) accesul la putere se face prin vot popular, liber exprimat,(2) exercitarea puterii se realizează în baza legii şi (3) putereaizvorăşte din voinţa suverană şi liber exprimată a poporului.

Conform lui Hans Kelsen, statul de drept există într-o formă independentă de lege, are misiunea de a crea dreptul, iar mai apoi, de ai se supune în mod deliberat.

Prin urmare, statul de drept asigură supremaţia Constituţiei şidomnia legilor, dar acestea trebuie să fie conforme cu ideea de justiţieşi cu echitatea, fiind expresia voinţei întregii societăţi.

Constituţia României, în art. 1 alin. 3 decretează că România este“ stat de drept , democratic şi social, în care demnitatea omului,drepturile şi libert ăţ ile cet ăţ enilor, libera dezvoltare a personalit ăţ iiumane, dreptatea şi pluralismul politic reprezint ă valori supreme (…) şi sunt garantate”.

2. CaracteristiciÎn sinteză, statul de drept contemporan se caracterizează prin

următoarele trăsături:- este fundamentat pe supremaţia legii;


20/75

12

- are la bază existenţa unui cadru democratic;-accesul la putere se face prin vot liber exprimat de către populaţie;- puterea de stat este subordonată legii;- puterea se structurează piramidal şi se difuzează unui număr mare

de organisme;

- garantarea pluralismului politic;- limitarea fiecăreia dintre cele trei puteri (legislativă, executivă şi

judecătorească) prin celelalte două;- independenţa totală a justiţiei;- recunoaşterea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

ale omului;- participarea cetăţenilor la exercitarea puterii.

3. Condiţiile de existenţă Pentru existenţa statului de drept sunt necesare următoarelecondiţii:

- autonomia statului de drept şi întărirea organizării juridice astatului;

- guvernarea care se realizează prin lege şi care este subordonată acesteia;

- promovarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentaleale omului;

- stabilirea suveranităţii externe a naţiunilor;- subordonarea statului unei stricte reglementări juridice.


21/75

13

CAPITOLUL III

SISTEMUL DREPTULUI

Secţiunea I

CONCEPTUL DE SISTEM AL DREPTULUI

Dreptul prezintă un caracter sistematic. Numeroasele reguli

juridice existente în societate nu se înf ăţişează sub forma unei alăturări întâmplătoare. Ele sunt ordonate într-un sistem coerent, organizat şilogic. Acesta nu reprezintă suma elementelor componente, ci unansamblu de norme şi instituţii aflate în permanentă interacţiune.

Prin sistem al dreptului se înţelege modul de organizare adreptului, a normelor juridice ce îl compun, în cadrul instituţiilor

juridice şi al ramurilor de drept.În doctrină se face deosebirea între sistemul dreptului şi alte

noţiuni din sfera existenţei juridice a societăţii, precum sistemullegisla ţ iei (legislaţia unei ţări, sumă a actelor normative) şi sistemul juridic (ordinea de drept în general, privită ca fundamentalacaracteristică a unei comunităţi).

Sistemul dreptului se caracterizează prin complementaritatearamurilor de drept care îl compun, prin relativitate şi permeabilitate,precum şi printr-o continuă diferenţiere a ramurilor sale.

Secţiunea IICRITERIILE DE CONSTITUIRE A SISTEMULUI

DREPTULUI

Criteriile de constituire a sistemului dreptului sunt: (a) obiectulreglementării juridice, (b) metoda reglementării şi (c) principiiledreptului (sau ale ramurii de drept).

a. Obiectul reglementă rii juridice îl constituie sfera relaţiilorsociale avute în vedere de norma juridică.


22/75

14

b. Metoda de reglementare este exprimată printr-o multitudine demodalităţi de normare a conduitei umane şi constituie un criteriusubiectiv de influenţare a sistemului dreptului. Caracterul subiectiv alacestui criteriu este dat de faptul că modul de reglementare a conduiteiumane diferă în funcţie de interesele pe care le reprezintă forţa politică

ce se află la conducerea societăţii.Această metodă poate fi autoritar ă sau autonomă.De asemenea, metoda poate fi analitică (descompune un cadru

complex în elementele sale fundamentale) sau sintetică (pleacă de la osumă de elemente primare şi creează un cadru general şi abstract).

Tot din această perspectivă se are în vedere şi poziţia subiectelor încadrul raportului juridic specific fiecărei ramuri de drept.

c. Principiile dreptului (sau ale ramurii) contribuie şi ele la

crearea sistemului dreptului prin localizarea normelor într-o ramură sau alta.

Secţiunea III

COMPONENTELE SISTEMULUI DREPTULUI

Componentele (elementele) de sistem ale dreptului sunt: (a) norma juridică, (b) institu ţ ia juridică şi (c) ramura de drept .

a. Norma juridică reprezintă componenta de bază, ireductibilă, asistemului dreptului. Ea constă într-o regulă de conduită, instituită saurecunoscută de către stat, a cărei respectare este asigurată în caz denevoie prin forţa de constrângere a statului.

Acest element prezintă o anumită structură internă, alcătuită din trei părţi: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.

b. Institu ţ ia juridică constituie acel set de reguli juridice carereglementează un număr de relaţii sociale din aceeaşi categorie,grupate în jurul unei valori sociale centrale şi care naşte o sferă distinctă de raporturi juridice.

Instituţia juridică este alcătuită din mai multe norme juridice.Astfel, normele care reglementează modul în care se transmite

moştenirea formează institu ţ ia succesiunilor , cele care reglementează proprietatea alcătuiesc institu ţ ia dreptului de proprietate, cele care au

în vedere contractele dau naştere institu ţ iei contractelor etc.


23/75

15

Noţiunea de instituţie juridică apare ca similară cu aceea de statut juridic sau regim juridic.

În majoritatea cazurilor, instituţiile juridice grupează norme dedrept corespunzând unei singure ramuri.

Uneori, instituţiile juridice pot reuni norme de drept din cadrul mai

multor ramuri. De exemplu, institu ţ ia contenciosului – administrativ reuneşte reguli din sfera dreptului administrativ, a dreptului procesualcivil, a dreptului civil, precum şi din sfera organizării judecătoreşti.

c. Ramura de drept este un ansamblu de norme şi instituţii juridice, strâns legate între ele prin obiectul comun al reglementării,prin metoda folosită în normarea relaţiilor sociale şi prin intermediulprincipiilor care stau la baza lor.

Ea constituie cea mai complexă subdiviziune a unui sistem dedrept naţional, acesta din urmă fiind alcătuit din mai multe ramuri.Ramurile de drept nu există izolat, ci sunt în continuă interacţiune

unele cu altele, influenţându-se reciproc.Uneori, mai multe instituţii juridice pot da naştere unei subramuri

de drept. Astfel, în cadrul ramurii dreptului comercial se distinge dreptul maritim, subramură de drept alcătuită din normele juridice şiinstituţiile de drept care reglementează transportul maritim.

Secţiunea IV

DIVIZIUNILE GENERALE ALE DREPTULUI

În funcţie de mai multe criterii, dreptul se împarte în:

1. Drept intern şi drept internaţional După cum regulile de drept se aplică doar statului care le-a

elaborat, pe teritoriul acestuia, sau ele au efect şi dincolo de limiteleteritoriului statului, în raporturile dintre state ori dintre particulari dinstate diferite, dreptul se împarte în intern (naţional) şi extern (internaţional).

2. Drept public şi drept privat După cum interesul avut în vedere de norma juridică este unul

public sau particular, dreptul se divide în public şi privat. Aceasta este

împărţirea clasică a dreptului şi, totodată, cea mai importantă.


24/75

16

De exemplu, o regulă juridică ce are în vedere organizareaputerilor statului se situează în dreptul public, iar una referitoare la

încheierea unui contract se plasează în dreptul privat.O asemenea diviziune era cunoscută încă din dreptul roman, legile

putând fi regăsite fie în jus publicum, fie în jus privatum. Totuşi, acea

împărţire nu corespunde integral distincţie de astăzi.În cadrul dreptului privat se diferenţiază ca principală componentă

dreptul civil care, de altfel, constituie dreptul comun în acestdomeniu. În acest sens, regulile fiecăreia dintre celelalte componente(de exemplu, cele ale dreptul comercial) se completează, atunci cândeste cazul, cu cele ale dreptului civil.

Din sfera dreptului public se detaşează normele dreptuluiconstituţional care reprezintă dreptul comun în materie.

În doctrină s-a apreciat că datorită strânsei legături dintre dreptulpublic şi cel privat, precum şi a atenuării diferenţelor dintre acestea, s-a format şi un drept mixt, alcătuit din ramuri precum dreptul funciarori dreptul afacerilor.

Conform Şcolii normativiste a dreptului (care îl are ca principalreprezentant pe Hans Kelsen), distincţia dintre dreptul public şi celprivat nu prezintă importanţă practică. Mai utilă ar fi ierarhizarearegulilor juridice în funcţie de importanţa lor.

3. Alte diviziuni ale dreptuluiDreptul se mai poate împărţi în:- drept pozitiv (drept scris, alcătuit din totalitatea normelor juridice

în vigoare într-un stat, la un anumit moment) şi drept natural (undrept nescris, care este compus dintr-un număr de principii superioarece constituie sursă de inspiraţie pentru dreptul pozitiv, care garantează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi care se distinge prinfaptul că nu este dublat de nici un fel de constrângere socială);

- drept determinator (alcătuit din normele juridice care determină ce anume urmează să facă subiectele de drept) şi drept sanc ţ ionator(compus din regulile juridice care se referă la sancţiunile aplicabilesubiectelor de drept ce nu se conformează dreptului determinator).


25/75

17

Secţiunea V

RAMURILE DREPTULUI ROMÂNESC ACTUAL

Ramurile dreptului românesc actual sunt: dreptul civil, dreptulcomercial, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul procesual civil,dreptul penal, dreptul procesual penal, dreptul constituţional, dreptuladministrativ, dreptul financiar, dreptul internaţional public, dreptulinternaţional privat.

Aceste ramuri sunt grupate în cele două mari diviziuni aledreptului intern, dreptul public şi dreptul privat, precum şi în dreptul

internaţional.

a. Dreptul public este format din ansamblul normelor juridice careprivesc organizarea statului şi raporturile dintre indivizi şi stat. Încadrul dreptului public se regăsesc următoarele ramuri de drept: (1)dreptul constituţional, (2) dreptul administrativ, (3) dreptul penal, (4)dreptul procesual penal şi (5) dreptul financiar.

Dreptul constituţional este alcătuit din normele juridice carestabilesc principiile generale de organizare socială, economică şipolitică a statului, din normele ce reglementează drepturile, libertăţileşi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, din cele care legiferează organizarea şi funcţionarea autorităţilor statului (Parlamentul,Preşedintele, Guvernul şi autorităţile publice locale, Autoritatea

judecătorească), dar şi împărţirea atribuţiilor acestora, precum şi dinnormele care vizează funcţionarea altor instituţii fundamentale alestatului (Curtea de Conturi, Curtea Constituţională şi Avocatul

Poporului).Izvorul ramurii este Constitu ţ ia României din 1991, modificată şi

completată prin Legea de revizuire a Constitu ţ iei României nr. 429/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 758 din 29octombrie 2003, Partea I).

Dreptul administrativ cuprinde regulile de drept în legătură cuorganizarea şi funcţionarea administraţiei publice centrale şi locale,

cele legate de funcţiile publice, precum şi cele privind raporturiledintre administraţie şi cetăţeni.


26/75

18

Principalele izvoare ale dreptului administrativ sunt: Constitu ţ ia României din 1991, revizuită, Legea nr. 213/1998 privindproprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (publicată înMonitorul Oficial al României nr. 448 din 24 noiembrie 1998, ParteaI), Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (publicată în

Monitorul Oficial al României nr. 204 din 23 aprilie 2001, Partea I), Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul(publicată în Monitorul Oficial al României nr. 373 din 10 iulie 2001,Partea I), Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională înadministraţia publică (publicată în Monitorul Oficial al României nr.70 din 3 februarie 2003, Partea I), Legea nr. 67/2004 pentru alegereaautorităţilor administraţiei publice locale (publicată în MonitorulOficial al României nr. 271 din 29 martie 2004, Partea I), Legea nr.

340/2004 privind instituţia prefectului (publicată în Monitorul Oficialal României nr. 658 din 21 iulie 2004, Partea I).

Dreptul penal se compune din normele care arată ce fapteantisociale sunt considerate infracţiuni, care este răspunderea celor cesăvârşesc infracţiuni, precum şi pedepsele ce se aplică infractorilor.

Această ramură are sarcina de apăra cele mai importante valorisociale (suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitateastatului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea,precum şi întreaga ordine de drept).

Principalul izvor al dreptului penal îl constituie Codul Penal dinanul 1968, cu modificările şi completările ulterioare.

Această ramură are şi numeroase alte izvoare (legi speciale) printrecare amintim: Legea nr. 87/1994, republicată, pentru combatereaevaziunii fiscale (Monitorul Oficial al României nr. 545 din 29 iulie2003, Partea I), Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şisancţionarea faptelor de corupţie (publicată în Monitorul Oficial al

României nr. 219 din 18 mai 2000, Partea I), Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (publicată

în Monitorul Oficial al României nr. 362 din 3 august 2000, Partea I), Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului depersoane (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 783 din 11decembrie 2001, Partea I), Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şisancţionarea spălării banilor (publicată în Monitorul Oficial alRomâniei nr. 904 din 12 decembrie 2002, Partea I) şi Legea nr.

39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate


27/75

19

(publicată în Monitorul Oficial al României nr. 50 din 29 ianuarie2003, Partea I).

Dreptul procesual penal cuprinde regulile juridice careorganizează procesul penal şi care arată organele statului cu atribuţii

în acest domeniu, acţiunile sau procedurile ce trebuie realizate învederea descoperirii infracţiunilor şi tragerii la răspundere penală acelor care le-au săvârşit, precum şi drepturile şi obligaţiile pe care leau părţile ce participă la proces.

Izvorul de drept specific ramurii este Codul de Procedură Penal ă din 1968, cu modificările şi completările ulterioare. La acesta seadaugă Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi amăsurilor dispuse de organele judiciare (publicată în Monitorul Oficial

al României nr. 591 din 1 iulie 2004, Partea I).

Dreptul financiar include regulile de drept ce reglementează activitatea financiară a statului, constând în modul de constituire şiutilizare a bugetului de stat, organizarea şi funcţionarea instituţiilorfinanciare, drepturile şi obligaţiile în domeniu ale cetăţenilor şi alestatului.

Printre izvoarele dreptului financiar enumerăm: Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (publicată în Monitorul Oficial alRomâniei nr. 927 din 23 decembrie 2003, Partea I), Legea nr.174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privindCodul de procedură fiscal ă (publicată în Monitorul Oficial alRomâniei nr. 465 din 25 mai 2004, Partea I), Legea nr. 358/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 39/2003privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale(publicată în Monitorul Oficial al României nr. 530 din 23 iulie 2003,Partea I) şi Legea nr. 108/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de

Urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale(publicată în Monitorul Oficial al României nr. 336 din 16 aprilie2004, Partea I).

b. Dreptul privat este alcătuit din ansamblul normelor juridice cereglementează relaţiile patrimoniale şi personal – nepatrimoniale lacare participă particularii. În cadrul dreptului privat se găsescurmătoarele ramuri: (1) dreptul civil, (2) dreptul comercial, (3) dreptulfamiliei, (4) dreptul muncii şi (5) dreptul procesual civil.

Dreptul civil cuprinde normele juridice ce reglementează raporturile patrimoniale în care părţile sunt pe poziţie de egalitate. Tot


28/75

20

în sfera dreptului civil intră şi normele de drept referitoare la relaţiilepersonal – nepatrimoniale ce au în vedere persoana şi identificarea ei(nume sau denumire, domiciliu, reşedinţă sau sediu, stare civilă etc).

Cel mai important izvor al ramurii este Codul Civil din 1864, cumodificările ulterioare.

De asemenea, sunt izvoare ale dreptului civil şi acte normativeprecum: Legea nr. 319/1944 pentru dreptul succesoral al soţuluisupravieţuitor (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 133 din10 iunie 1944), Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi

juridice (publicat în Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 8 din 30 iulie1954), Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a CoduluiFamiliei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice(publicat în Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 32 din 31 ianuarie 1954),

Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (publicat înBuletinul Oficial al R.S.R. nr. 11 din 10 iulie 1960), Legea nr.18/1991 a fondului funciar, republicată (Monitorul Oficial alRomâniei nr. 1 din 5 ianuarie 1998, Partea I), Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentrurealizarea construcţiilor, republicată (Monitorul Oficial al Românieinr. 933 din 13 octombrie 2004, Partea I), Legea nr. 16/1994 aarendării (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 91 din 7aprilie 1994, Partea I), Legea nr. 105/1996 privind evidenţa populaţieişi cartea de identitate (publicată în Monitorul Oficial al României nr.237 din 30 septembrie 1996, Partea I), Legea nr. 190/1999 privindcreditul ipotecar pentru investiţii imobiliare (publicată în MonitorulOficial al României nr. 611 din 14 decembrie 1999, Partea I) şi Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupraterenurilor agricole şi forestiere (publicată în Monitorul Oficial alRomâniei nr. 8 din 12 ianuarie 2000, Partea I).

Dreptul comercial se ocupă de regulile care normează raporturiledintre comercianţi (persoane fizice sau persoane juridice), precum şiactele şi faptele de comerţ.

Cel mai vechi izvor în vigoare este Codul Comercial de la 1887,cu modificările ulterioare .

De asemenea, sunt izvoare de drept comercial, printre altele: Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată (MonitorulOficial al României nr. 49 din 4 februarie 1998, Partea I), Legea nr.

31/1990 privind societăţile comerciale, republicată (Monitorul Oficialal României nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, Partea I), Legea nr.


29/75

21

64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului,republicată (Monitorul Oficial al României nr. 608 din 13 decembrie1998, Partea I), cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.

365/2002 privind comerţul electronic (publicată în Monitorul Oficialal României nr. 483 din 5 iulie 2002, Partea I) şi Legea nr. 296/2004

privind Codul Consumului (publicată în Monitorul Oficial alRomâniei nr. 593 din 1 iulie 2004, Partea I).

Dreptul familiei include normele de drept care se referă la relaţiilepatrimoniale şi nepatrimoniale stabilite în cadrul familiei, între soţi,precum şi între părinţi şi copii.

Cel mai important izvor este Codul Familiei din 1954, cumodificările şi completările ulterioare. La acesta se adaugă şi alte legi

speciale, cum ar fi Legea nr. 87/1998 pentru aprobarea Ordonanţei deUrgenţă a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopţie (publicată înMonitorul Oficial al României nr. 168 din 29 aprilie 1998, Partea I).

Dreptul muncii este alcătuit din regulile juridice aplicabile înrelaţiile stabilite între angajaţi şi patroni, cu ocazia încheierii,executării sau încetării contractului de muncă. Această ramură stabileşte drepturile şi obligaţiile celor două părţi ale contractului demuncă, disciplina muncii, timpul de lucru şi cel de odihnă, jurisdicţiamuncii, răspunderea materială şi disciplinară, protecţia şi securitateamuncii.

Izvorul ramurii este Codul Muncii din 2003 (publicat în MonitorulOficial al României nr. 72 din 5 februarie 2003, Partea I).

Dreptul procesual civil reuneşte toate normele de drept careorganizează procesul civil, cele referitoare la competenţa instanţelor

judecătoreşti în această materie, precum şi regulile de drept privind

modul în care sunt duse la îndeplinire hotărârile judecătoreşti civile.Izvorul principal al ramurii este Codul de Procedură Civil ă din

anul 1865, ce a suferit până astăzi numeroase modificări şi completări.Constituie izvor al dreptului procesual civil şi Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătoreşti (publicată în Monitorul Oficial alRomâniei nr. 559 din 10 noiembrie 2000, Partea I).

c. Dreptul interna ţ ional reprezintă ansamblul raporturilor de drept

în care intervine un element străin (de extraneitate). Dreptul


30/75

22

internaţional poate fi împărţit în: drept interna ţ ional public şi dreptinterna ţ ional privat .

Dreptul internaţional public cuprinde regulile ce reglementează raporturile formate în baza acordului de voinţă dintre state, precum şi

cele dintre acestea şi organizaţiile internaţionale.În general, izvoarele acestei ramuri sunt tratatele bilaterale sau

multilaterale încheiate între diferite state. Aceeaşi valoare o au şiconvenţiile cu caracter internaţional încheiate de state.

Dreptul internaţional privat include normele de drept cesoluţionează conflictele de legi născute din raporturile de drept privatce conţin un element de extraneitate. Această ramură reglementează şi

condiţia juridică a străinilor, precum şi aspectele de drept procesual înlegătură cu raporturile de drept privat cu caracter internaţional.Izvorul ramurii este Legea nr. 105/1992 cu privire la

reglementarea raporturilor de drept internaţional privat (publicată înMonitorul Oficial al României nr. 245 din 1 octombrie 1992, Partea I).

Secţiunea VI

MARI SISTEME CONTEMPORANE DE DREPT

Dreptul fiecărui stat reprezintă un sistem propriu. Uneori, chiar încadrul aceluiaşi stat sunt aplicate, în acelaşi timp, mai multe sistemede drept.

Diversitatea sistemelor de drept naţionale este foarte mare. Înschimb, analizate din perspectiva unor elemente fundamentale, acesteaprezintă, între ele, anumite asemănări sau deosebiri de esenţă. Acesteafac posibilă reunirea mai multor sisteme naţionale în familii de

sisteme (mari sisteme contemporane de drept).Astăzi cele mai importante sunt: (1) sistemul romano – germanic,

(2) sistemul anglo – saxon, (3) sistemul socialist şi (4) sistemelereligioase şi tradi ţ ionale.

1. Sistemul de drept romano-germanic Acesta cuprinde sistemele naţionale de drept care sunt rezultatul

recepţionării dreptului roman. Iniţial, sistemul romano - germanic se

regăsea în Europa, dar ulterior, ca urmare a colonizării, el s-a extins înAmerica Centrală şi de Sud, precum şi în unele ţări din Africa.


31/75

23

Principalele componente naţionale ale sistemului romano –germanic sunt dreptul francez şi dreptul german. Acestea, în pofidamultor diferenţe de suprafaţă (rezultate, în primul rând, din mentalităţidiferite de abordare a fenomenului juridic), se aseamănă esenţial prinfaptul că ambele păstrează terminologia şi multe dintre instituţiile

dreptului roman. De asemenea, pentru ambele, principalul izvor dedrept este legea (scrisă).

Dreptul francez. Istoria dreptului francez cuprinde trei perioade:(a) ancien droit – dreptul vechi (în majoritate cutumiar şi datând întreorigini şi până la 1789), (b) dreptul intermediar – dreptul Revoluţieifranceze şi (c) dreptul modern – început în perioada lui Napoleon şicare durează şi astăzi.

Influenţa franceză a constă în receptarea Codului Civil francez de

la 1804 de legislaţia mai multor state europene. Printre acestea senumără Belgia, Italia, România (Codul civil de la 1864), Luxembourg,Olanda, Portugalia şi Spania.

Codul civil francez este actul normativ cel mai răspândit înlegislaţiile moderne. Teoreticienii dreptului l-au considerat unicatpentru tehnica legislativă superioară, logica juridică impecabilă, stilulelegant şi concis.

De asemenea, legislaţiile Bulgariei şi Poloniei au fost influenţatecovârşitor de dreptul francez. Dreptul ambelor ţări s-a întors, după căderea regimurilor comuniste, în cadrul sistemului romano –germanic.

Dreptul german. Ca şi dreptul francez, dreptul german a fostalcătuit iniţial din cutume. Ulterior, începând cu secolul al XIII – lea,au apărut aşa – numitele “oglinzi” (spiegel), ce urmăreausistematizarea şi consolidarea cutumelor. Peste acestea, începând cusecolele al XV – lea şi al XVI – lea, s-a suprapus dreptul roman.

Receptarea acestuia a fost mult uşurată de faptul că Sfântul ImperiuRoman de origine germană şi-a arogat rolul de continuator alImperiului Roman.

Chiar şi în perioada de f ărâmiţare a statelor germane, dreptul privata rămas neschimbat.

Influenţa germană s-a exercitat, în principal, prin Codul civilgerman care, deşi elaborat încă din 1869, a intrat în vigoare abia înanul 1900.


32/75

24

Principalele state a căror legislaţie a fost marcată decisiv de cătredreptul german sunt Grecia şi Japonia. Influenţe importante a resimţitşi dreptul din Austria, Ungaria, Elveţia, Rusia, China şi Brazilia.

Deşi în diversele ţări componente ale sistemului romano-germanic

regulile de drept sunt diferite, se foloseşte acelaşi vocabular juridicmoştenit din dreptul roman. De asemenea, principalul izvor de drepteste legea scrisă.

2. Sistemul de drept anglo-saxon ( common – law)Spre deosebire de sistemul romano – germanic, dreptul anglo –

saxon este format în cea mai mare parte din hotărâri judecătoreşti(case – law), numite precedente judiciare, care sunt obligatorii pentru

instanţele de judecată inferioare dacă acestea se confruntă cu situaţiisimilare.Dreptul anglo – saxon poate fi regăsit în Europa (Anglia şi

Irlanda), în Statele Unite ale Americii, în Australia, în Noua Zeelandă şi în India. În general, în cadrul acestui sistem regăsim Anglia şifostele sale dominioane.

Cele mai importante componente ale acestui sistem sunt dreptulenglez şi dreptul american.

Dreptul englez. Cuprinde trei părţi: common - law, equity şistatutary – law. Common – law reprezintă cea mai veche parte adreptului englez, fiind format iniţial din cutume. Ulterior, el a fostcompletat prin deciziile diferitelor organe jurisdicţionale (Curteaeşichierului, Curtea plângerilor comune, Curtea băncii regelui). Astfela devenit common – law a devenit o însumare de precedente. Regulaprecedentului judiciar a început să prindă contur începând cu secolulal XVIII – lea.

Equity, cea de-a doua parte a dreptului englez, constituie un

corectiv adus common – law. Apariţia sa era necesară deoarece oricesistem de drept bazat pe precedente tinde să devină rigid,nemaicorespunzând realităţilor în schimbare şi progresului social.

Statutary – law reprezintă componentă legislativă a dreptuluienglez, acea parte a sistemului ce este alcătuită din norme juridiceprevăzute în legi (statute). Dreptul exprimat prin legi are un caracterexcepţional, ponderea acestor reguli juridice fiind relativ restrânsă.Parlamentul intervine rar în viaţa legislativă, doar în caz de necesitate,

de exemplu starea de război.


33/75

25

Datorită caracterului său de excepţie, dreptul scris din Anglia estede strictă interpretare.

În materie constituţională, dreptul englez nu are un singur actfundamental. Constituţia este alcătuită din mai multe componente,dintre care trei sunt mai importante: Magna Charta Libertatum,

Habeas Corpus şi Bill of Rights.

Dreptul american. Acesta are o structură oarecum originală, deşi,iniţial, era foarte asemănător dreptului din care î şi trage originea, celenglez. Specificul său constă în aceea că este alcătuit din legislaţiilestatelor componente care, deşi asemănătoare în principiu, prezintă numeroase particularităţi locale.

Astfel, deşi este compus la rândul său din precedente judecătoreşti

(care, în S.U.A., poartă denumirea de stare decisis), legea scrisă estemult mai prezentă. Precedentele nu sunt întotdeauna obligatorii, elefiind profund influenţate de Constituţie.

Spre deosebire de sistemul romano – germanic, dreptul anglo –saxon nu cunoaşte împărţirea pe ramuri. De asemenea, noţiunilefundamentale, precum şi vocabularul juridic sunt total diferite.

3. Sistemul dreptului socialistSistemul se compunea, în principal, din dreptul Uniunii Sovietice,

la care se adăuga cel al altor ţări socialiste aflate în sfera de influenţă a acesteia.

Dreptul ţărilor socialiste avea la bază dreptul romano – germanic,dar acesta a fost profund modificat prin instaurarea regimurilorcomuniste. În mare parte, terminologia a rămas neschimbată, deasemenea şi ramurile de drept.

Având ca sursă de inspiraţie filosofia marxist – leninistă, sistemulsocialist a conferit dreptului funcţii şi finalităţi diferite faţă de cele

clasice. În acest sens, principalele mijloace de producţie au fostnaţionalizate, constituind proprietatea întregului popor.

Raporturile de drept cu caracter patrimonial stabilite întrepersoanele fizice au fost restrânse. De exemplu, în România, începândcu anul 1974, terenurile nu au mai putut forma obiectul actelor

juridice translative de proprietate decât în situaţii de excepţie. Deasemenea, relaţiile comerciale au devenit monopolul statului, fiindpracticate prin aşa – numitele intreprinderi de stat.

Sistemul dreptului socialist s-a format în fosta U.R.S.S. şi s-aextins după cel de-al doilea război mondial în Europa de Sud - Est


34/75

26

(Bulgaria, fosta Cehoslovacie, Estonia, fosta Iugoslavie, Letonia,Lituania, Polonia, România, Ungaria), în Asia (China, Coreea deNord) şi în America Centrală (Cuba).

4. Sisteme de drept religioase şi tradiţionale

Aceste sisteme de drept se regăsesc în Asia şi în nordul Africii. Eleprezintă particularitatea că se adaptează cu mare greutate la relaţiilesociale moderne. De asemenea, majoritatea lor sunt profundreligioase.

În cadrul acestei categorii se regăsesc: (1) dreptul musulman, (2)dreptul hindus, (3) dreptul ebraic, (4) dreptul chinez şi (5) dreptul

japonez tradiţional.

A. Dreptul islamic. Acest sistem este astăzi larg răspândit în AsiaOrientală şi în Africa. O importantă parte a populaţiei lumii esteadepta acestui sistem.

Pentru musulmani ordinea socială nu poate exclude regulilereligioase, aceste două tipuri de reguli coexistând în societate.

În cadrul acestui sistem, principalul izvor este Coranul , alcătuit dinpeste 6.000 de versete. Dintre acestea, aproximativ 500 sunt reguli dedrept.

Dar dreptul musulman are şi alte izvoare precum: Sunna, Idjima şiIdjitihad.

Sunna este compusă din prezentarea unei sume de fapte săvârşitede profetul Mohamed. Sunna include şi diferitele formulări atribuiteacestuia.

Idjima însumează concepţia învăţaţilor musulmani. Idjitihad reprezintă jurisprudenţa.Dreptul islamic reglementează doar relaţiile juridice dintre

musulmani, raporturile de drept care au ca subiecte indivizi ce au alte

religii fiind supuse altui regim juridic.

B. Dreptul hindus. Este răspândit în India şi în alte ţări din Asiade Sud – Est precum şi din Africa. Sistemul nu reprezintă doar un setde reguli juridice, ci chiar o concepţie despre viaţă.


35/75

27

Majoritatea locuitorilor din India sunt adepţii hinduismului.Sistemul este alcătuit din trei părţi distincte, bine structurate.

Acestea sunt Dharma, Artha şi Kama. Dharma reprezintă ştiinţa justului. Artha este ştiinţa politicii şi a utilului. Prin ea se poate ajunge la

dobândirea puterii, precum şi la bogăţie.În sfârşit, Kama se preocupă de ştiinţa agreabilului şi plăcutului.Adepţii hinduismului sunt ţinuţi să respecte toate cele trei

componente, neexistând vreo ierarhizare a acestora.În cadrul acestui sistem de drept nu se face distincţie între dreptul

obiectiv şi dreptul subiectiv. Precedentelor judiciare şi doctrinei nu lise recunoaşte rolul de izvor de drept.

În perioada modernă şi cea contemporană, în India s-a adoptat o

legislaţie laică, independentă de credinţele religioase ale individului. Deasemenea, datorită colonizării, în India a fost receptat dreptul englez, însă într-o formă care respectă specificul ţării. Din această perspectivă, dreptulindian s-a integrat în sistemul anglo – saxon.

C. Dreptul ebraic (rabinic). Trebuie f ăcută distincţia întredreptul israelian (al statului Israel) care se aplică doar cetăţeniloracestuia, precum şi raporturilor de drept ce se produc pe teritoriul săuşi dreptul tradiţional care îi vizează pe toţi cei care sunt de religieiudaică, indiferent de statul în care aceştia trăiesc.

În ciuda modernizării şi laicizării dreptului israelian, anumitedomenii au rămas reglementate de dreptul tradiţional. Această situaţieduce la numeroase conflicte între legile civile şi cele tradiţionale. Deasemenea, apar frecvent şi conflicte de competenţă între instanţelelaice şi cele tradiţionale.

În principal, problematica statutului personal (căsătoria, divorţul,adopţia) a rămas în sfera dreptului tradiţional.

D. Dreptul chinez tradiţional. În concepţia tradiţională adreptului chinez, normele juridice, în ciuda scopului lor declarat de aasigura ordinea socială şi protejarea valorilor comunităţii, reprezintă un vector al dezordinii, fiind caracterizat de arbitrariu.

Un bun cetăţean trebuie să trăiască în asemenea mod încât să nuajungă să apeleze la justiţia statală exercitată prin tribunale.Eventualele litigii în care acesta este implicat se vor rezolva amiabil,

prin bună – înţelegere între părţi.


36/75

28

Conform concepţiei orientale, nu respectarea dreptului trebuie să fie principala preocupare a cetăţeanului, ci păstrarea păcii şi aarmoniei sociale.

Dreptul modern al Chinei şi-a câştigat autonomia faţă de concepţiareligioasă asupra societăţii. Deşi la începutul secolului al XX – lea dreptul

chinez a suferit influenţa dreptului sovietic, el şi-a păstrat trăsăturilespecifice. În ultimii ani s-a remarcat o mare deschidere a legislaţiei faţă deeconomia de piaţă şi de liberalism economic.

E. Dreptul japonez tradiţional . Începând cu secolul al XIX – lea,Japonia a adoptat un sistem bazat pe coduri după modelul european(filiera germană) devenind astfel o componentă a sistemului de dreptromano – germanic. Totuşi, în mod tradiţional, ca şi în cazul Chinei,

populaţia consideră că este mai bine să nu se adreseze tribunalelorpentru soluţionarea litigiilor, fiind preferate concilierile directe, f ără implicarea dreptului.

De altfel, în materia persoanelor şi a relaţiilor de familie s-a păstrato diferenţă profundă faţă de reglementările occidentale care au inspiratdreptul japonez modern.

Sistemul tradiţional japonez a fost influenţat de cel tradiţionalchinez (în special de filosofia lui Confucius).


37/75

29

CAPITOLUL IV

IZVOARELE DREPTULUI

Secţiunea I

CONCEPTUL DE IZVOR AL DREPTULUI

Noţiunea de izvor de drept are două accepţiuni.

În sens material, prin izvoare ale dreptului se înţeleg realităţilecare au stat la baza acţiunii legiuitorului de creare a unei legi,condiţiile sociale, politice, economice care au determinat conţinutulunui act normativ.

În sens formal, prin izvoare ale dreptului sunt definitemodalităţile concrete de exprimare a dreptului, formele pe care acestale foloseşte pentru a exprima normele juridice.

Secţiunea II

IZVOARELE FORMALE

Izvoarele formale ale dreptului sunt: actul normativ, contractulnormativ, obiceiul juridic, doctrina, precedentul judiciar şi practica

judecătorească.

A. Actele normative sunt legile edictate de Parlament, decretelePreşedintelui României hotărârile, ordonanţele şi ordonanţele deurgenţă ale Guvernului, ordinele şi instrucţiunile elaborate la nivelulministerelor, hotărârile organelor administraţiei publice locale.

B. Contractul normativ este un izvor de drept ce ia naştere pe caleconvenţională. El apare ca un act juridic cu caracter mai larg, ceconţine reglementări cu caracter generic care au valoarea unor reguli

juridice.Contractul normativ poate fi întâlnit ca izvor de drept în materie

constituţională (în cazul statelor federale), în dreptul muncii


38/75

30

(contractul colectiv de muncă) şi în dreptul internaţional public(tratatele internaţionale).

C. Obiceiul juridic (cutuma) este o regulă socială nescrisă care,datorită repetării într-un timp îndelungat şi a recunoaşterii sale ca

atare, dobândeşte valoarea unei reguli de drept.Deşi cutuma reprezintă cel mai vechi izvor de drept, în prezent ea

deţine o pondere restrânsă în cadrul dreptului obiectiv. În dreptulromânesc, obiceiul juridic poate fi regăsit în dreptul civil (obiceiullocului) şi în dreptul comercial (uzanţe comerciale).

În dreptul internaţional se întâlnesc uzanţele diplomatice sau celespecifice comerţului internaţional.

D. Doctrina este alcătuită din totalitatea lucrărilor ştiinţifice dindomeniu (cursuri, tratate, monografii, articole, studii etc.) elaborate despecialiştii dreptului.

E. Precedentele judiciare sunt soluţii pronunţate de instanţele judecătoreşti, soluţii care, în anumite condiţii, devin obligatorii însituaţii similare ce vor fi judecate ulterior.

Practica judecătorească înglobează toate hotărârile pronunţate decătre instanţele judecătoreşti.


39/75

31

CAPITOLUL V

NORMA JURIDICĂ

Secţiunea I

CONCEPTUL DE NORMĂ JURIDICĂ

Norma de drept este elementul primar şi ireductibil al oricăruisistem juridic.După anumite relaţii stabilite între ele, mai multe norme juridice

alcătuiesc celelalte componente de sistem ale dreptului: instituţiile juridice şi ramurile de drept.

Existenţa normei juridice este strâns legată de cea a societăţiiumane (ubi societas ibi jus), fiind de neconceput o separaţie aacestora.

Norma juridică reprezintă acea regulă de conduită socială,instituită sau recunoscută de către stat, care are drept scop asigurareaordinii în societate şi care poate fi adusă la îndeplinire, în caz denevoie, prin forţa de constrângere a statului.

Norma juridică constituie un model de comportament impus desocietate membrilor săi.

Noţiunea de normă juridică este sinonimă cu cea de regulă juridică. În doctrină se utilizează şi formule precum normă de dreptsau regulă de drept . Indiferent de denumirea folosită, avem în vedere

o regulă care arată ce trebuie să facă sau să nu facă un subiect dedrept, ori ceea ce îi este îngăduit sau i se recomandă.

Literatura română de specialitate a adoptat, aproape unanim,formula de normă juridică , pe când literatura juridică franceză preferă expresia regulă juridică.


40/75

32

Secţiunea II

CARACTERELE NORMEI JURIDICE

Norma juridică se distinge prin următoarele caractere: (a) social,

(b) statal, (c) general şi impersonal, (d) obligatoriu, (e) prescriptiv,(f) permanent şi (g) coercitiv.

a. Norma juridică prezintă un caracter social fiindcă priveşteexclusiv relaţiile ce se stabilesc între oameni, în societate. Regula dedrept nu guvernează relaţiile dintre oameni şi animale, oameni şinatură sau dintre oameni şi divinitate. Reglementarea juridică există doar în societate.

b. Regula juridică are un caracter statal. Fenomenul juridic nupoate fi separat de cel statal. Norma de conduită devine regulă dedrept doar dacă este expresia voinţei statale. Astfel, în cele mai multecazuri, norma de drept este emisă de către stat, prin organele abilitate,folosindu-se un proces legislativ special. Uneori, norma juridică senaşte şi din recunoaşterea ca atare de către stat a unor reguli sociale cenu au fost create de acesta (de exemplu: obiceiul juridic, uzanţele).Prin urmare, indiferent dacă norma de drept este emisă sau doarrecunoscută de către stat, ea poartă amprenta acestuia.

c. Norma juridică are un caracter general şi impersonal deoareceprescrie o conduită standard, concepută să se aplice unui numărnelimitat de situaţii şi de persoane ce intră sub incidenţa sa.

Această trăsătură arată că norma juridică vizează înlăturareaoricărei discriminări între subiectele de drept, precum şi garantareaegalităţii acestora în faţa legii.

Totuşi, caracterul general şi impersonal al regulii de drept nu atragconsecinţa aplicării tuturor normelor pe întreg teritoriul statului,tuturor persoanelor sau tuturor acţiunilor acestora.

d. Regula de drept are caracter obligatoriu. Prevederile normelor juridice nu sunt facultative pentru subiectul de drept, ci ele trebuierespectate de către acesta.

Dacă norma juridică nu ar prezenta acest caracter şi respectarea ei

ar fi lăsată la latitudinea subiectelor de drept, societatea ar fi guvernată de haos.


41/75

33

Caracterul obligatoriu nu se va confunda cu cel coercitiv, deşi elesunt complementare. Obligativitatea nu decurge din posibilitateaconstrângerii, ci din conştientizarea necesităţii regulii, constrângereafiind doar o reacţie de apărare a societăţii împotriva indivizilor care nurespectă legea. Astfel, nesocotirea obligativităţii normei juridice

atrage intervenţia forţei coercitive a statului, intervenţie f ăcută înscopul restabilirii ordinii juridice şi al sancţionării subiectelor ce au

încălcat legea.

e. Norma juridică prezintă caracter prescriptiv. În majoritateacazurilor, regula de drept instituie o prescripţie, un comandamentadresat subiectului şi nu doar o simplă recomandare. Subiectului dedrept i spune ce să facă sau să nu facă şi cum să procedeze în acest

sens. Există şi situaţii în care regula de drept nu cuprinde o conduită deurmat, ci defineşte unii termeni folosiţi de lege sau enunţă anumiteprincipii generale ale dreptului.

f. Norma de drept are caracter permanent deoarece ea produceefecte f ără încetare, continuu, între momentul intrării sale în vigoare şicel al ieşirii din vigoare. Chiar dacă regula juridică nu se aplică operioadă îndelungată de timp (pentru că în realitatea socială acţiunilela care se referă nu se regăsesc în acel interval), efectele ei nu

încetează. Astfel, normele de drept se aplică doar atunci când sunt îndeplinite

condiţiile prevăzute în textul lor. Din această perspectivă, existenţanormei nu este influenţată de frecvenţa cu care se aceasta se aplică.

g. Caracterul coercitiv. De regulă, normele juridice sunt respectatede bunăvoie de către subiectele de drept cărora li se adresează. Atunci

când ele nu sunt respectate, intervine forţa coercitivă a statului careasigură, pe de o parte, respectarea legii prin obligarea subiectelor dedrept să se conformeze prevederilor acestora, iar, pe de altă parte,sancţionarea subiectelor de drept ce au nesocotit comandamentulnormei juridice.

Mijloacele de constrângere statală sunt instituţionalizate şimultiple, printre ele numărându-se: instanţele judecătoreşti, Parchetul,Poliţia, penitenciarele etc.

Constrângerea, la rândul ei, trebuie realizată în condiţii legale.Altfel, în situaţia în care nu respectă prevederile legale, şi organele


42/75


43/75

35

1. Structura logico-juridică (internă)Structura logico – juridică vizează organizarea internă a normei

juridice. Din această perspectivă norma trebuie să aibă un conţinutlipsit de contradicţii.

Structura internă a normei de drept este alcătuită din trei elemente:(1) ipoteza, (2) dispoziţia şi (3) sancţiunea.

Ipoteza arată condiţiile sau împrejurările în care se aplică norma. Dispozi ţ ia constă în conduita prescrisă subiectului în condiţiileipotezei date. S anc ţ iunea arată consecinţele nerespectării saurespectării (în cazul normelor stimulative) dispoziţiei de cătresubiectul de drept.

De regulă, în formularea normei juridice sunt prezente toate cele

trei elemente ale structurii logico – juridice. Există şi cazuri în careunele elemente ale structurii interne nu sunt expres prevăzute în cadrulnormei. În asemenea situaţii, elementele ce lipsesc se deduc prinanaliza logică a textului normei.

În mod constant, doctrina s-a pronunţat în sensul necesităţiiprezenţei tuturor celor trei elemente de structură logico – juridică anormei de drept.

Modelul structural al normei juridice poate fi încadrat înurmătoarea formulare: “În cazul încare…….............................………………, (subiectul)trebuie………………...…, altfel…………...…...…..”.

De exemplu, conform art. 30 alin. 1 din Codul familiei: “ Bunuriledobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre so ţ i (ipoteza – n.n.)sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale so ţ ilor (dispoziţia -n.n.)”. Iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol: “Orice conven ţ iecontrar ă este nulă (sancţiunea – n.n.)”.

Un alt exemplu îl constituie art. 36 din Legea 50/1991 privind

autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarealocuinţelor, republicată, conform căruia:

“Persoanele fizice şi persoanele juridice care beneficiază de terenîn condi ţ iile prezentei legi (ipoteza - n.n.) sunt obligate să soliciteemiterea autoriza ţ iei de construire şi să înceapă construc ţ ia în termende cel mult 1 an de la data ob ţ inerii actului de concesiune a terenului(dispoziţia n.n.).

În caz de încălcare a obliga ţ iei prevă zute de alin. 1, concesiunea

î şi pierde valabilitatea (sancţiunea - n.n.)”.


44/75

36

(1) Ipoteza reprezintă acea parte a normei de drept care stabileştecondiţiile, împrejurările sau faptele cărora li se aplică dispoziţia,precum şi subiectele la care se referă dispoziţia. Un exemplu deipoteză care se referă la împrejurările în care se aplică dispoziţia estecel dat de art. 1342 din Codul civil conform căruia “ dacă , la epoca

evic ţ iunii, lucrul vândut se afl ă de o valoare inferioară sau a suferit deterioră ri ori prin neglijen ţ a cumpă ră torului, ori prin evenimenteindependente de cumpă ră tor vânzătorul nu se poate apăra de arestitui pre ţ ul întreg”. Un alt exemplu în acest sens este conţinut deart. 1362 din Codul civil care prevede că “ dacă nu s-a determinat

nimi

tgd. an.i.sem.i

Documents