Tulburare de opoziţie şi comportament sfidător/provocator (Tulburarea de opoziţie-sfidare)

POP DANIELA MG VI ,S1,gr 10

Factorii predispozanti sunt:

- opozitionismul provocator este mai frecvent în familiile în care îngrijirea copilului se face prin metode de educare aspre, inadecvate sau neglijente;

- tulburarea este mai frecventă la băieţi decât la fete, înainte de pubertate, dar ratele devin probabil egale după pubertate.

- pare a fi mai frecventă în familiile în care cel putin unul dintre părinţi are un istoric de tulburare afectivă, opoziţionism provocator, hiperactivitate/deficit de atenţie, personalitate antisociala ori de tulburari în legătură cu o substanţă;

- mamele cu tulburare depresivă sunt mai predispuse la a avea copii cu comportament opoziţionist;

- de asemenea, tulburarea este mai frecventă în familiile în care există o discordie maritală serioasă.

Debut:

- este de regulă gradual, survenind habitual în decurs de luni sau ani;

- opoziţionismul provocator devine evident de regulă înainte de etatea de 8 ani şi în mod uzual nu mai târziu de începutul adolescenţei.

Simptome (conform: DSM-IV):

- pattern recurent de comportament negativist, sfidător, disobedient şi ostil faţă de persoanele reprezentând autoritatea;

- ostilitate manifestată prin enervarea deliberata a altora ori prin agresiune verbală (de regulă, fără agresiunea fizică serioasă) şi îndreptata spre adulţi sau egali;

- deteriorare semnificativă clinic în funcţionarea socială, şcolară şi profesională;

- pierderea uşoară a cumpătului;

- certuri cu adulţii;

- comportament sfidător sau refuzul activ de a se supune regulilor adulţilor;

- comportamentele negativiste şi sfidătoare se manifestă prin obstinaţie persistentă, rezistenţă la îndrumări şi refuzul de a face compromisuri, de a ceda ori de a negocia cu adulţii sau egalii;

- testarea deliberata sau persistentă a limitelor toleranţei, de regulă prin ignorarea ordinelor, ceartă şi incapacitatea de a accepta blamul pentru problemele comise;

- comiterea deliberată a unor lucruri care-i supără pe ceilalţi;

- blamarea altora pentru propriile sale erori sau purtare rea;

- susceptibilitate crescută şi uşor de agasat de către alţii;

- comportament coleros şi plin de resentimente ori ranchiunos şi vindicativ;

- deteriorare semnificativă în funcţionarea socială, scolară sau în familie;

- manifestările tulburării sunt aproape constant prezente acasă şi pot să nu fie evidente la şcoală sau în comunitate;

- îşi justifică comportamentul ca fiind un răspuns la cereri sau circumstanţe absurde;

- poate există o stimă de sine scăzută, labilitate afectivă, toleranţă scazută la frustrare, uz precoce de alcool, de tabac ori de droguri ilicite;

- conflicte cu parinţii, profesorii sau cu egalii.

Tratament si psihoterapie

Copilul cu tulburare de tip opozitionist- deviant necesita o evaluare complexa. Este necesara diagnosticarea altor tulburari posibile cu aparitie concomitenta cum sunt ADHD, tulburarile de invatare, tulburarea bipolara si tulburarile de tip anxios. Este dificil de tratat tulburarea de comportament opozitionist- deviant fara tratamentul tulburarilor asociate.

Tratamentul tulburarii de tip opozitionist- deviant include programe de consiliere pentru parinti, cu scopul de a-i ajuta sa se adapteze comportamentului copilului , psihoterapie individuala pentru managementul furiei, psihoterapie familiala cu scopul imbunatatirii comunicarii in cadrul familiei, psihoterapie cognitiv- comportamentala pentru a ajuta copilul in rezolvarea de probleme si pentru a diminua negativismul, consilierea pentru abilitatile sociale, cu scopul cresterii flexibilitatii si imbunatatirii rezistentei la frustrare.

Copilul cu tulburare de tip opozitionist- deviant poate fi dificil de suportat pentru parinti. Multi din copii raspund pozitiv la tehnicile parentale de tip pozitiv.