verginia vedinaş - rtsa

REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(4)/2000

161

Verginia Vedinaş

FUNCŢIA PUBLICĂ EUROPEANĂ

CAPITOLUL I

Generalităţi privind funcţia publică europeană şi funcţionarul public european

Secţiunea I

Fundamentarea noţiunilor

În cadrul organismelor Comunităţii Europene, îşi desfăşoară activitatea agenţi supuşi

unor norme speciale, de natură statutară.1

Înaintea Tratatului de fuziune, personalul instituţiilor Comunitare a fost supus, pe de o

parte, unor protocoale cu privire la privilegiile şi imunităţile care li se aplicau, pe de altă parte,

unui regim mai întâi convenţional, apoi statutar, propriu fiecărei Comunităţi.

Faptul că cele trei Comunităţi nu au fost instituite în acelaşi timp2 a determinat astfel,

într-o primă fază, o juxtapunere a trei corpuri de agenţi supuşi unor regimuri diferite .3

Prin articolul 24 din Tratatul de fuziune din 8 aprilie 1965 a fost impusă “stabilirea unui

regulament al personalului unic şi comun tuturor instituţiilor comunitare...”.4

Această unificare s-a realizat, prin Regulamentul C.E.E., C.E.C.A., C.E.E.A, nr. 259/68

din 29 februarie 1968, publicat în J.O.C.E. nr. L 56 din 4. 03. 1968 modificat de mai multe ori.5

Acest regulament supus mai multor modificări, împreună cu alte texte, este reunit într-un

document intern al Comunităţilor intitulat “STATUT”,6 care are ca subtitlu “Regulamente

şi reglementări aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţilor Europene”.7

1 Statutul actual al funcţionarilor publici europeni a înlocuit statutul funcţionarilor şi regimul aplicabil altor agenţi aiComunităţii Economice Europene şi ai Comunităţii Economice ai a energiei atomice, edictat de Consiliu în bazaarticolelor 212 C.E.E. şi 186 C.E.E.A. (J. O. C. E. din 14- 6. 1962), care conţinea prevederi derogatorii faţă deStatutul personalului C.E.C.A. din 28. 01. 1956.2 Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea - Drept instituţional comunitar european, Ediţia a III-a, Editura Actami,Bucureşti 1997, p. 158.3Astfel, C.E.C.A. a cunoscut, până la data de 1 iulie 1956 cânt a fost adoptat un statut al funcţionarilor publici dincadrul acestui organism, o perioadă în care funcţionarii erau recrutaţi pe bază de contract de drept public. Acelaşisistem a fost folosit şi de C.E.E. şi EURATOM în perioada prestatutară (1958-1962). Diferenţa de regim dintrefuncţionarii celor trei Comunităţi viza, în esenţă, următoarele aspecte: ierarhia diferită a gradelor; nivelul deansamblul al remuneraţiilor, care era mai mic cu 3 %;-regimul pensiilor care era mai puţin liberal..FuziuneaComunităţilor avea să antreneze unificarea, în egală măsură, a statutului ca şi a regimului de privilegii şi imunităţi.4 Jean Boulouis –Droit institutionnel de l‘Union Européene, 6-é édition, Montchrestien, 1997, p. 191.5 Este vorba de un număr de 74 de modificări care au fost operate, prin regulamente, între anii 1969 şi 1996.


162

Intervenţia unei reglementări cu valoare de statut nu a rămas fără consecinţe în ceea ce

priveşte regimul funcţiei publice europene. Ea a avut ca efect faptul că “a plasat funcţia publică

comunitară în categoria funcţiilor publice aşa-zis închise”.8

Acest sistem “este asemănător funcţiei publice franceze sau germane în care veritabilii

funcţionari sunt titulari ai posturilor lor şi au vocaţie la carieră”.9

Fiecare din organismele comunitare are o politică proprie de personal, grefată însă pe un

statut comun tuturor funcţionarilor publici europeni.

Cel mai numeros efectiv îl are Comisia Europeană, care în anul 1993 era structurată în 23

de direcţii.10

Fiecare din instituţiile comunitare dispune de propriul său personal.11

De la înfiinţare şi până în prezent, efectivele de agenţi au fost în continuă creştere,

înregistrându-se procente considerabile12.

Funcţia publică comunitară reuneşte” mai multe mii de funcţionari şi agenţi (peste 26

000) în serviciul instituţiilor comunitare şi al diferitelor organisme care se înscriu în structura

comunitară sau se găsesc la periferia sa (exemplu Fundaţia europeană pentru ameliorarea

condiţiilor de viaţă şi muncă, Centrul European de dezvoltare şi formare profesională, Institutul

universitar European).13

În literatura occidentală contemporană, mai ales în cea comunitară, se pun, în legătură cu

funcţionarii publici europeni, două probleme:

- mai întâi, care este locul şi rolul lor în viaţa Comunităţii?

- în corelaţie cu primul aspect, în ce mod se implică ei în realizarea politicii europene?

Pentru că problemele puse în discuţie se află într-o vădită dependenţă, două variante de

răspuns se pot lua în consideraţie.

6Acest Statut este format din patru părţi:-o primă parte este consacrată Statutului funcţionarilor comunitari şi areun număr de unsprezece anexe, - o a doua parte este consacrată regimului aplicabil altor categorii de agenţieuropeni; - a treia parte cuprinde alte reglementări aplicabile funcţionarilor şi agenţilor ComunităţilorEuropene; o ultimă parte care cuprinde reglementări luate de comun acord de instituţiile Comunităţilor Europene şiaplicabile funcţionarilor şi altor agenţi comunitari.7Există, în afara acestui statut unic, şi unele reglementări speciale, care privesc funcţionarii din compartimenteleştiinţifice şi tehnice.8 Jean Boulouis –Droit institutionnel de l‘Union Européene, 6-é édition, Montchrestien, 1997, p. 1919 Guy Isaac-Droit communautaire general,5 e ed. Armand Colin, 1997, p. 9210 Datele sunt extrase din Jean - Luc Bodiquel, ”La fonction publique européenne”articol apărut în RevueInternationale des Sciences Administratives, volume 61, Numero 3, septembre 1995, pag 501- 522. În acest articolse menţionează că în anul 1973 Comisia avea un număr de 19 direcţii generale, pentru ca, până în 1993, numărulacestora să crească la 23.11 Astfel, Parlamentul avea în 1992, 3790 de agenţi; Consiliul avea 2256; Comitetul Economic şi Social un număr de510; Comisia 18576, Curtea de Justiţie 825 iar Curtea de Conturi 402. Numai însumarea acestor cifre determină unrezultat demn de luat în consideraţie, 26359 persoane.12 Astfel, între 1968 şi 1992, creşterea a fost, pe ansamblul instituţiilor, de 183, 2%, iar după 1970, numai în cadrulserviciilor Comisiei s-a înregistrat un spor de peste 170%.


163

O primă variantă de răspuns ar fi în a le recunoaşte funcţionarilor comunitari doar un

rol executiv, ei neavând decât calitatea de realizatori efectivi ai deciziilor care au fost trasate de

către autorităţile politice comunitare.

O a doua variantă de răspuns ar viza recunoaşterea unui rol efectiv în a influenţa

politica Uniunii. Din această perspectivă, funcţionarul european nu se limitează doar să execute

deciziile, el se implică efectiv şi în elaborarea acestora.

Calea de urmat nu este deloc simplă. Dificultatea găsirii celei mai bune soluţii rezultă,

printre altele, din faptul că Uniunea Europeană este constituită dintr-un conglomerat de state,

fiecare cu tradiţii diferite în ceea ce priveşte funcţia publică. Aceste tradiţii influenţează în mod

firesc diferite experienţe comunitare, fără a determina însă transformarea funcţiei europene într-

una de tip francez, german sau englez, de exemplu.

Definirea noţiunii de funcţionar al Comunităţii

O regăsim în articolul 1 din Statut, potrivit căruia “ este funcţionar al Comunităţilor, în

sensul prezentului statut, orice persoană care a fost numită în condiţiile prevăzute de acest

statut, într-o funcţie permanentă dintr-una din instituţiile Comunităţii, printr-un act emis de o

autoritate investită cu puterea de numire de această instituţie “.

Prin această definiţie, se realizează distincţia dintre funcţionarii comunitari, pe de o

parte, şi alte categorii de agenţi, pe de altă parte, eventual angajaţi în regim contractual.14

Din definiţia precizată, desprindem concluzia că dobândirea statutului de funcţionar

comunitar este determinată de existenţa unui act de numire emis de autoritatea

competentă.15

Constatăm astfel că “funcţionarii sunt recrutaţi printr-un act unilateral al autorităţii

competente şi se supun dreptului comunitar în exclusivitate”.16

Reglementarea situaţiei juridice a funcţionarilor printr-un statut determină concluzia că ei

sunt supuşi unei situaţii legale şi reglementare, ceea ce înseamnă că sunt supuşi în mod

integral dreptului comunitar cuprins în statut.

Printr-un regulament al Consiliului, s-a stabilit că situaţia lor juridică poate fi modificată

în mod unilateral.17

13 J. Rideau- Droit institutionnel de l’Union Europeenne,6 e ed. Montchrestien, 1997, pp. 388-389.14 Această categorie de personal, angajaţi pe bază contractuală, în mod temporar, în general 5 ani reînnoibili, îşi aflăreglementarea în regulamentul nr. 2615 din 1976.Publicat în J.O.C.E. nr. L 290 din 29. 10. 1976.15 Această autoritate este evocată prin formula prescurtată A.I.P.N., care semnifică “Autoritate investită cu putereade numire “, respectiv, în formulare franceză “ autorité investie du pouvoir dénomination “.16 Bianca Predescu – Drept instituţional comunitar, Editura Cardinal, Craiova 1995, p. 119.17 Guy Isaac- op. cit, p. 92.


164

Autoritatea care va exercita “puterea de numire” urmează să fie desemnată de către

fiecare organism al Comunităţii. Ca regulă, preşedintele fiecărei instituţii reprezintă, pentru

instituţia respectivă autoritatea investită cu puterea de numire.18

Articolul 1 din Statut aliniatul (2) asimilează şi Comitetul Economic şi Social, Comitetul

Regiunilor şi Mediatorul Uniunii, aplicându-le prevederile Statutului, cu excepţia situaţiilor în

care există dispoziţii contrare.

Aceste organisme urmează să-şi stabilească, prin regulamentul lor interior, autoritatea

care va fi investită cu “puterea de numire”.

Situaţia juridică a contractualilor din cadrul organismelor comunitare

Noţiunea de personal în dreptul comunitar, include două categorii:

- funcţionarii comunitari, cărora le sunt aplicabile prevederile Statutului;

- alţi agenţi, care pot fi angajaţi prin diferite tipuri de contracte cărora le este aplicabil fie

dreptul comunitar, fie dreptul naţional.

Cea de-a doua categorie de personal include astfel ceea ce, generic, se desemnează cu

sintagma de “contractuali” şi care, la rândul lor, sunt de două categorii, respectiv contractualii

de drept comunitar şi contractualii de drept privat local. Alţi autori evocă această categorie prin

sintagma “agenţi temporari”, admiţând că “Funcţionarilor permanenţi li se adaugă agenţi

temporari care sunt adesea funcţionari naţionali, recrutaţi prin contract de muncă pe durată

determinată“.19

A) Contractualii de drept comunitar, la rândul lor, se regăsesc sub mai multe categorii:

a)temporarii sunt cei care ocupă un post care se află cuprins în schema de personal însă

autoritatea bugetară a conferit un asemenea caracter postului respectiv precum şi cei care ocupă

în mod temporar un post care are caracter permanent, de regulă în această situaţie aflându-se

personalul de cercetare.

b)auxiliarii, sunt acele persoane “angajate să îndeplinească sarcini precare prin natura

lor sau prin absenţa titularului“20.

Au existat situaţii, asupra cărora s-a pronunţat Curtea Europeană, când s-au comis

“abuzuri”, adică sub titulatura falsă de “auxiliari“, au fost încadrate persoane cărora li s-au

încredinţat sarcini permanente pe o durată îndelungată de timp. În astfel de cazuri, judecătorul a

18 J. Rideau-op. cit, p. 389.19 Astfel de posturi, ca regulă, nu sunt cuprinse în schemele de personal ale instituţiilor, cu excepţia cazurilor deinterimat. Plata celor care le ocupă se face din credite globale deschise cu o asemenea destinaţie la instituţiilerespective.Idem-op. cit, p. 390.20 Guy Isaac- op. cit, p. 92.


165

schimbat natura juridică a contractului, a “recalificat“21 în sensul de “contract pentru agent

temporar”.22

c) consilierii speciali sunt acele personalităţi care sunt angajate în instituţiile comunitare

datorită cunoştinţelor, renumelui, calificării profesionale excepţionale recunoscute.23

Contractualii se deosebesc de funcţionari prin următoarele aspecte:

a) sunt angajaţi pe bază de contract, care poate fi pe durată determinată sau

nedeterminată, care însă, în cele mai multe cazuri, nu poate depăşi anumite limite;

b) situaţia lor juridică este de natură convenţională, în timp ce situaţia juridică a

funcţionarilor este de natură statutară sau reglementară.

c) nu au dreptul să facă o carieră, aşa cum au funcţionarii comunitari, activitatea lor

având menirea să satisfacă anumite nevoi determinate ale instituţiilor comunitare în care sunt

angajaţi.

d) sunt supuşi schimbării fiind reînnoiţi permanent24, pe când funcţionarii comunitari

beneficiază de o stabilitate;

e) lor le sunt aplicabile nu doar prevederile contractelor în baza cărora au fost angajaţi, ci

şi, într-o măsură destul de reprezentativă, le sunt aplicabile şi unele dispoziţii din statutul

funcţionarilor.

Însă, dacă la funcţionarii comunitari regula o reprezintă aplicarea prevederilor din

Statut, la contractuali regula o reprezintă aplicarea contractelor şi doar, prin excepţie, incidenţa

dispoziţiilor Statutului.

f) litigiile care îi privesc pe contractualii comunitari, ca şi cele în care sunt implicaţi

funcţionarii comunitari, intră în competenţa Curţii Europene de Justiţie.

B) Contractualii de drept privat local

Instituţiile pot să procedeze şi la angajarea de agenţi locali, pentru a duce la îndeplinire

diferite sarcini materiale sau de serviciu din cele mai diverse.

Actul juridic prin intermediul căruia sunt recrutaţi agenţii locali este reprezentat de

contractul de închiriere de servicii, (sau contractul de prestări servicii) care este încheiat în

conformitate cu prevederile legale din ţara în care agentul local îşi duce la îndeplinire

atribuţiile.

21 Idem- op. cit, p. 93.22 A se vedea C.J.C.E., 1.2. 1979, Desharmes, Aff. 17 / 87, Rec. 189.23 Angajarea lor se face tot în mod temporar iar plata se realizează, ca şi la categoria anterioară, din credite globale.,deschise în acest sens la instituţiile respective.(Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea- op. cit, p. 159.)24 Idem- op. cit, p. 159.


166

Constatăm astfel o primă diferenţă faţă de contractualii analizaţi anterior, cărora am

stabilit că li se aplică dreptul comunitar sau unele prevederi statutare.

O a doua diferenţă de esenţă rezidă în faptul că litigiile privind această categorie de

contractuali şi instituţia comunitară care i-a angajat intră în competenţa instanţelor naţionale

competente în această materie.

Este vorba deci despre jurisdicţiile naţionale ale statului unde contractul este încheiat.25

Regimul juridic al actului de numire într-o funcţie comunitară

Din conţinutul prevederilor Statutului, desprindem următoarele concluzii cu privire la

regimul juridic al actului de numire într-o funcţie comunitară:

a) reprezintă un act juridic cu caracter unilateral;26

b)este emis de autoritatea investită cu puterea de numire (A.I.P.N.), desemnată în acest

scop de organismul comunitar, în baza articolului 2 din Statut;

c)în mod obligatoriu, actul de numire va trebui să precizeze data de la care începe să

producă efecte juridice, şi care, potrivit articolului 3, nu poate să fie anterioară momentului în

care persoana interesată intră efectiv în funcţie;

d)actul de numire conferă funcţionarului comunitar o situaţie juridică statutară şi

reglementară.

e)orice numire nu se poate face decât cu privire la un post vacant. Aceeaşi condiţie este

impusă şi în cazul promovării.

În concluzie, putem astfel defini actul de numire într-o funcţie publică comunitară ca

fiind actul juridic unilateral emis de autoritatea investită cu puterea de numire, care

conferă persoanei vizate o situaţie juridică statutară şi reglementară respectiv calitatea de

funcţionar public comunitar .

25 J. Rideau- op. cit, p. 391.26 Guy Isaac- op. cit, p. 92; Bianca Predescu - op. cit, p. 119.


167

Secţiunea a II-a

Categorii de funcţionari publici comunitari

Prin articolul 5 din Statut, se instituie norma de principiu potrivit căreia” funcţiile care

relevă prezentul statut sunt clasate, din punct de vedere al naturii şi al nivelului funcţiilor cărora

le corespund în patru categorii desemnate în ordine ierarhică descrescătoare de la literele A, B,

C şi D”.

Constatăm astfel că funcţionarii europeni sunt împărţiţi în patru categorii:

Categoria A, care comportă opt grade, grupate, la rândul lor, în profesiuni în general

desfăşurate pe două grade, şi unde sunt cuprinse funcţiile de direcţie, de concepţie şi de studiu.

Pentru ocuparea acestor funcţii se cer cunoştinţe de nivel universitar şi/sau o experienţă

profesională de nivel echivalent.

Funcţionarii din această categorie au ca misiune elaborarea politicilor, pregătirea

proiectelor actelor juridice şi al raporturilor, şi aplicarea legislaţiei comunitare (în 1994 erau în

număr de 4421). 27

Funcţiile de direcţie sunt asigurate în categoria A prin următoarele funcţii:

� directori generali (A1);

� directori (A2);

� şefi de divizie (A3);

Categoria B presupune, la rândul ei, cinci grade, care, ca şi la categoria anterioară, sunt

regrupate în profesiuni desfăşurate pe două grade şi corespund funcţiilor de aplicare şi

încadrare care necesită cunoştinţe de nivel de învăţământ secundar sau experienţă

profesională de nivel echivalent.

Categoria B, cuprinde pe cei care primesc şi analizează informaţiile necesare fie pentru

elaborarea politicilor Uniunii, fie pentru a supraveghea şi a face să fie respectată legislaţia

(aproximativ 2892 agenţi);

Categoria C cuprinde tot cinci grade, regrupate şi ele în profesiuni desfăşurate la rândul

lor pe două grade.

Acestei categorii îi corespund funcţiile de execuţie care necesită cunoştinţe de

învăţământ de nivel mediu sau o experienţă profesională de nivel echivalent.

27 Funcţionarii din categoria A sunt într-un procent net superior faţă de cel al funcţionarilor echivalenţi dinadministraţiile naţionale, la această situaţie contribuind şi numărul mare de funcţionari care sunt afectaţi îndepliniriiunor sarcini lingvistice.


168

În categoria C se regăsesc cei care îndeplinesc misiuni de secretariat, arhivă (aproximativ

4800);

Categoria D presupune doar patru grade, regrupate în cariere desfăşurate, în general, pe

două grade, şi ei îi corespund funcţiile manuale sau de serviciu care necesită cunoştinţe de

nivel de învăţământ primar, eventual completate de cunoştinţe tehnice.

În această ultimă categorie, este inclus personalul de serviciu (aproximativ 850 de

angajaţi).

În categoria LA sunt incluşi interpreţii şi traducătorii. Ei sunt grupaţi în şase grade,

asimilate gradelor de la 3 la 8 de la categoria A şi regrupaţi pe profesiuni desfăşurate, în general,

pe două grade.

Statutul consacră norma de principiu potrivit căreia “funcţionarii aparţinând aceleiaşi

categorii sunt supuşi condiţiilor identice de recrutare şi de derulare a carierei”.

Regăsim astfel “patru categorii corespunzând unui nivel de instrucţie determinat”.28

La rândul ei, fiecare categorie are propria sa structură internă, prin care sunt ierarhizaţi

funcţionarii care aparţin categoriei respective.

Fiecare grad este divizat în trepte.

Din punct de vedere al efectivelor funcţionarilor publici comunitari, ele sunt relativ

importante dacă le comparăm cu efectivele de personal din organizaţiile internaţionale

tradiţionale.

Comparaţia nu trebuie exagerată şi ea ar trebui să aibă în vedere importanţa serviciilor

lingvistice în organismele comunitare precum şi faptul că există mai multe mii de posturi

afectate activităţii de cercetare.29

Autoritatea care este investită cu puterea de numire are misiunea de a atribui posturile, pe

cale de numire sau de mutare în interesul serviciului a funcţionarilor, în funcţie de categoria

corespunzătoare gradului fiecăruia.

Este recunoscut, prin Statut, dreptul funcţionarilor de a cere să fie mutaţi într-un alt

post din interiorul instituţiei din care aparţin.30

28 J. Rideau - op. cit, p. 389.29 J. Rideau – op. cit, p.390.30 Interimatul în funcţia publică comunitară Regimul juridic al interimatului îl regăsim reglementat în articolul 7 (8)aliniatul (2), din al cărui conţinut desprindem următoarele elemente: a)este recunoscută posibilitatea ca funcţionarulsă poată ocupa, în calitate de interimar, o funcţie superioară profesiunii căruia el aparţine. b) Pentru o anumităperioadă (de patru luni ) din interimat, funcţionarul aflat într-o asemenea situaţie are dreptul să primească oindemnizaţie diferită, reprezentând diferenţa dintre retribuţia aferentă gradului şi eşalonului său şi ceacorespunzătoare eşalonului în care funcţionează, respectiv salariul de bază care i s-ar cuveni dacă ar fi numit înfuncţia pentru care asigură interimatul. c)limitarea, în timp, a interimatului, la termenul de 1 (un) an, cu excepţiacazurilor în care se urmăreşte, direct sau indirect, înlocuirea unui funcţionar detaşat în interesul serviciului, chematsub drapel sau aflat în concediu de boală de lungă durată.


169

CAPITOLUL II

Cariera funcţionarului comunitar. Naşterea raportului de funcţie publică comunitară

Secţiunea I

Noţiunea de carieră a funcţionarului public comunitar

Sintagma carieră este folosită în dreptul public contemporan31 pentru a evoca dezvoltarea

în timp a situaţiei juridice a funcţionarului, de la recrutare până la sfârşitul activităţii

profesionale, deci de la emiterea actului din care se naşte raportul de funcţie publică până la

emiterea celui prin care se pune capăt acestui raport.

Extrapolând elementele acestei definiţii, vom putea defini cariera funcţionarului public

european ca reprezentând elementele care concretizează situaţia juridică a funcţionarului

public, din momentul în care autoritatea investită cu puterea de numire emite actul de

numire până în momentul în care, un alt act juridic, sau un fapt juridic (exemplu decesul)

pune capăt calităţii de funcţionar public comunitar.

Secţiunea a II-a

Elementele specifice carierei funcţionarului public comunitar

A. Recrutarea funcţionarilor comunitari.

Primul capitol al titlului III din statut consacrat “carierei funcţionarului“, are ca obiect

de reglementare “recrutarea“ funcţionarilor comunitari.

Regăsim principiul dominant în această materie după care “recrutarea personalului este

efectuată prin concursuri (cu probe scrise şi probe orale), organizate de fiecare instituţie

(există, în acelaşi timp şi concursuri interinstituţionale)“.32

Din analiza dispoziţiilor acestui capitol, desprindem următoarele principii care

guvernează recrutarea acestei categorii de funcţionari publici.

a)recrutarea trebuie să asigure selectarea celor mai competente persoane, al celor care

prin calităţile lor, prin educaţie şi instrucţie, pot determina randamente deosebite:

b)recrutarea trebuie să asigure selectarea persoanelor care corespund din punct de vedere

al integrităţii lor dobândirii statutului de funcţionar al unui organism comunitar.

31 Jean Marie Auby, Robert Ducos Ader- Droit administratif, 7é édition, Précis Dallooz, p. 120.32 J. Rideau- op. cit, p. 391.


170

c)recrutarea trebuie să se facă pe baze geografice suficient de largi, încât să asigure

accesul la funcţiile comunitare a cât mai multor resortisanţi din statele membre ale Uniunii

Europene(art. 29).

Se impune astfel ca “recrutarea să ia în consideraţie, dincolo de criteriile de competenţă

şi interesul serviciului, necesitatea de a se asigura un anumit echilibru geografic între diferite

naţionalităţi...”33

Articolul 29, prin aliniatul (3) statuează că “nici o funcţie nu poate fi rezervată

resortisanţilor unui stat membru determinat”.

Acest aspect capătă o importanţă şi mai mare în cadrul funcţiilor de direcţie.

d) persoana recrutată să întrunească acele condiţii necesare pentru dobândirea calităţii

de funcţionar comunitar.34

e) recrutarea se face pe bază de concurs, care constituie regula.35

Desprindem astfel concluzia, că recrutarea funcţionarilor comunitari este dominată

de principiul concursului, care admite anumite excepţii, în cazurile expres şi limitativ

prevăzute de articolul 29(2) din Statut.

Prin reglementările adoptate de Comunitate, prin practică şi Jurisprudenţa Curţii, se

urmăreşte realizarea unei politici în materia funcţiei publice europene de natură să permită

accesul şi menţinerea unor persoane apte să facă faţă complexelor probleme care revin celor

investiţi. Dificultatea realizării unui asemenea deziderat este evidentă “Nici o regulă juridică,

oricât de bine concepută ar fi ea, nu va împiedica, de una singură, clientelismul, nepotismul şi

toate celelalte forme de corupţie”.36

Regulile juridice stau însă la baza eliminării la maxim a practicii numirilor discreţionare,

a politicilor şi practicilor prin care se urmăreşte deturnarea scopului şi semnificaţiei acestei

instituţii extrem de importante pentru teoria şi practica Uniunii Europene.

B. Condiţii cerute pentru funcţionarii comunitari.

Iniţial, organizaţiile europene au adoptat sistemul potrivit căruia funcţionarii sunt

recrutaţi şi numiţi de şeful ierarhic, care, la rândul său, este ales de delegaţii statelor.37 Sistemul a

33 J. Rideau-op. cit. p. 391.34 Aceste condiţii se deduc din interpretarea articolului 28 din statut, care stabileşte cine nu poate fi numitfuncţionar, rezultând, per a contrario, care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru dobândirea unei asemeneacalităţi.35 Spunem acest lucru deoarece se admite, prin articolul 29 alin (2) din Statut, că “o altă procedură de recrutare decâtcea a concursului poate să fie adoptată de autoritatea investită cu puterea de numire ..”. Această altă procedură nupoate viza însă decât recrutarea funcţionarilor din gradele A 1 şi A 2, sau, în cazuri excepţionale, poate viza acelefuncţii care impun o calificare specială.36 Jean- Luc Bodiquel, La fonction publique européenne, în Revue Internationale des Sciences Administratives, vol61, No 3, Septembre 1995, p. 50637 Henry Gerald - La function publique éuropéene, Lausanne, 1961, Imprimerie C. Risold & Fils, pag. 21.


171

fost preluat şi de ONU, care lasă deplină libertate secretarului general pentru a recruta

personalul, în condiţiile fixate de Adunarea Generală.

La recrutarea unui viitor funcţionar european, se au în consideraţie două categorii de

condiţii:

I. Condiţii fixate, care sunt aceleaşi pentru toţi candidaţii, şi anume

a) Naţionalitatea, care impune ca persoana respectivă să fie resortisant al unui stat

membru al Uniunii.

Articolul 28 alin (1) prevede această condiţie la prima literă, în sensul că nu poate fi

funcţionar persoana care nu este resortisant într-un stat membru al Comunităţilor...” În

continuarea textului, se admite însă posibilitatea “unei derogări acordată de autoritatea investită

cu puterea de numire“.

b) Condiţia privind exerciţiul drepturilor civile.

Această condiţie este prevăzută de acelaşi text ca şi cea anterioară, care interzice

dobândirea statutului de funcţionar de către persoana care nu se bucură de exerciţiul

drepturilor civile.

c) Condiţia de a fi satisfăcut obligaţiile prevăzute de legile de recrutare în materie

militară, mai exact prestarea serviciului militar pentru bărbaţi (articolul 28 litera “b”).

d) Garanţiile de moralitate, care se deduc din cazierul judiciar şi din prezentarea unor

referinţe sau recomandări.

O asemenea condiţie este susţinută, după Lassale, de argumentul că “Un individ care nu

este moral în ţara de origine … nu poate face parte dintr-o comunitate supranaţională, în care

obiectul principal este, în final, servirea intereselor ţărilor resortisante”;38

e) Aptitudinile fizice care exclud existenţa unor infirmităţi sau maladii care pot stânjeni

exerciţiul funcţiei. Articolul 28 litera “e” impune condiţia ca viitorul funcţionar să

“îndeplinească condiţiile de aptitudine fizică cerute pentru exerciţiul funcţiilor sale”.

f) Condiţia ca persoana respectivă să facă dovada cunoaşterii, în mod aprofundat, a

uneia din limbile Comunităţilor şi a unei cunoaşteri satisfăcătoare a unei alte limbi a

Comunităţilor, în măsura necesară exercitării funcţiei pe care este chemată să o exercite

(articolul 28 litera “f”).

Constatăm că Statutul impune cunoaşterea a două dintre limbile oficiale ale

Comunităţilor, din care una într-un mod aprofundat iar alta de o manieră satisfăcătoare.

e) Alte condiţii39

38 Citat după Henry Gerald, op. cit., pag. 25.


172

II. Condiţii variabile

În această categorie intră, de regulă: titluri, diplome, nivel de experienţă. Posturile dintr-o

categorie superioară reclamă o formaţie profesională superioară.

Toate instituţiile internaţionale au drept tendinţă dominantă în materie de numire pe

aceea “de a asigura organizaţiei serviciile persoanelor care posedă cea mai înaltă calitate de

muncă, de competenţă şi de integritate” cum se prevede, de exemplu în art. 4 din Statutul ONU.

La baza selecţiei se află două criterii:

a) Criteriul meritului, care este stabilit în funcţie de natura, de calificativele pe care le-

au primit funcţionarii, acesta fiind guvernat de principii similare celor din legislaţiile naţionale.

Acest criteriu pune clasica dificultate în a face distincţie între funcţionarii foarte buni,

buni şi cei mai puţin buni. 40

b) Pe lângă merit, în selecţia agenţilor europeni mai sunt avute în vedere şi alte elemente

obiective, cum ar fi vârsta, vechimea în muncă, vechimea într-un anumit grad etc.

C. Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului

Această materie îşi află reglementarea tot în primul capitol al titlului III din Statut,

consacrat “recrutării”.

Între noţiunea de “statut” şi cea de “funcţionar“ există o simplă legătură, deoarece

noţiunea de statut indică natura însăşi a situaţiei funcţionarului41, care, aşa cum am avut

prilejul să arătăm, este statutară şi reglementară.

Recrutarea într-o funcţie europeană se realizează, de regulă, prin concurs, cu excepţia

funcţiilor înalte, politice (directori şi directori generali). Modul de concepere şi desfăşurare a

concursului este diferit, în funcţie de nivelul diplomei şi de experienţa profesională a

candidaţilor.

Regula este că fiecare instituţie comunitară îşi organizează concursul propriu, existând

însă, pentru categoriile B şi C, şi anumite concursuri inter-instituţionale.

Un aspect specific îl reprezintă faptul că reuşita la concurs nu atrage după sine, în

mod automat, numirea într-o funcţie europeană. Candidaţii care au reuşit la concurs sunt

39 Exemplu: Statutul C.E.C.A. adoptat în 1956 impunea inexistenţa unor legături de rudenie, două rude nu puteaumunci în aceeaşi instituţie decât cu autorizarea organului investit cu puterea de numire.40 Aspecte specifice prezintă angajarea într-o funcţie de grad superior. Mai întâi trebuie respectate criteriilegeografice, care obligă la o repartizare armonioasă, între ţările membre, ale acestor funcţii. Din punct de vedereprocedural, postul devenit vacant este ocupat mai întâi temporar de un alt funcţionar, care îndeplineşte condiţiile şiabia după aceea, după ce vacanţa postului a fost afişată, se declanşează procedura pentru ocuparea postuluirespectiv. Ca şi în situaţia înaltelor funcţii naţionale, şi la cele la nivel comunitar nu se poate vorbi despre ostabilitate.41 Jean Marie Auby, Jean Bernard Auby-Institutions administratives.Organisation générale. Fonction publique.Contentieux administratif.Intervention de l ‘ administration dans l’ économie.Prix- Planifications.Aménagement duterritoire, Dalloz, Paris, 1996, 7 é éition, p. 380.


173

înscrişi într-o anumită listă, intitulată ”de rezervă”. Serviciile unei instituţii comunitare care au

nevoie de personal urmează a face, celor înscrişi în listele de rezervă, anumite oferte pentru

ocuparea unei anumite funcţii. Nu întotdeauna momentul reuşitei este apropiat în timp de cel al

ofertei. Uneori acest lucru se poate întâmpla, alteori pot trece luni până când se face oferta.

Această situaţie este explicată prin două argumente:

Un prim argument îl reprezintă faptul că organizarea concursurilor are loc, de regulă,

înainte de a fi cunoscut bugetul şi numărul de posturi care pot fi ocupate.

Cel de-al doilea argument rezidă în politica Uniunii, ca accesul la funcţiile europene să

respecte criteriul geografic, îngăduind resortisanţilor din cât mai multe ţări membre să poată

ocupa o funcţie europeană. Această raţiune este completată cu regula după care nici o funcţie nu

poate şi nu trebuie rezervată resortisanţilor unui stat membru determinat. 42

Prin această tehnică de promovare, care are la bază lista de rezervă, se mai urmăreşte un

obiectiv la fel de important, care are la bază realitatea ca mai buna pregătire a candidaţilor

dintr-o anumită ţară să le faciliteze mai multe şanse de reuşită decât celor din altă sau alte

ţări. În acest mod practic se realizează o “corectare” a rezultatelor concursului, o

armonizare între criteriul meritului şi politica repartizării geografice echitabile.

Cum am menţionat şi mai înainte, este interzisă recrutarea unui anumit funcţionar pe

criterii exclusiv naţionale, o asemenea decizie urmând a fi declarată ilegală de Curtea Europeană

de Justiţie.

Această politică de recrutare prezintă atât aspecte pozitive cât şi negative, ea fiind drastic

criticată de persoane atât din interiorul cât şi din exteriorul Comunităţii.

Principalele motive care au susţinut aceste critici au fost reprezentate de iregularităţile

constatate în modul de desfăşurare precum şi lipsa oricărei transparenţe a procedurilor. În scopul

eliminării acestor deficienţe au fost formulate mai multe soluţii, dintre care menţionăm:

- organizarea de concursuri în fiecare an;

- publicarea de anale privind posturile precedente;

- publicarea numărului de posturi etc.

Perspectiva unei cariere într-o funcţie publică europeană este un vis la care aspiră foarte

multe persoane. Atracţia pe care o exercită această perspectivă explică şi numărul foarte mare de

candidaţi înregistraţi cu ocazia organizării diferitelor posturi.43

42 Această prevedere este cuprinsă în art. 27 din Statutul funcţionarilor Comunităţii Europene.43 Astfel, în anul 1992, pentru un concurs A 8, adică administrator adjunct s-a înscris un număr de 21000 candidaţiiar în 1993 tot pentru un concurs A8 s-a înscris un număr de 35000 candidaţi. La nivel de ţări membre, seînregistrează decalaje foarte pronunţate. Numărul cel mai redus îl reprezintă britanicii iar cei mai numeroşi suntitalienii.


174

În ceea ce priveşte procedura de organizare şi desfăşurare a concursului, interpretarea

dispoziţiilor statutare determină identificarea următoarelor dimensiuni ale regimului său juridic.

a) numirea, ca şi promovarea sunt supuse principiului potrivit căruia ele nu pot viza

decât posturi vacante.

b) declararea vacanţei unui post este precedată de anumite acţiuni pe care le realizează

autoritatea investită cu puterea de numire:44

c) pentru desfăşurarea fiecărui concurs se constituie un juriu, a cărui componenţă este

decisă de autoritatea investită cu puterea de numire.

d) juriul este cel care stabileşte lista de aptitudini a candidaţilor.

e) în funcţie de lista de aptitudini stabilită de juriu, autoritatea investită cu puterea de

numire este competentă să aleagă candidatul sau candidaţii pe care îi numeşte pe posturile

vacante.

f) funcţionarii aleşi de autoritatea investită cu puterea de numire, pot să fie numiţi

într-una din următoarele variante:

- în categoria A sau cadru lingvistic ;

- în alte categorii, în gradul de bază corespunzător postului pentru care ei au fost selectaţi;

- prin derogare, pot fi numiţi şi în alte grade şi categorii, în limitele stabilite de statut.45

g) funcţionarul astfel recrutat este încadrat în prima treaptă a gradului său.46

h) înainte de numire, are loc supunerea candidatului care a fost reţinut de

autoritatea investită cu puterea de numire unui examen medical.

Scopul acestuia este de a se constata dacă persoana care urmează să devină funcţionar

îndeplineşte condiţiile fizice necesare ocupării şi exercitării funcţiei în care urmează să fie

numit.47

44 Verifică posibilităţile de promovare sau de mutare în sânul instituţiei însăşi; verifică posibilităţile de organizare aunui concurs intern, în cadrul instituţiei; examinează cererile de transfer formulate de funcţionarii altor instituţii alecelor trei Comunităţi.45 Este vorba despre prevederile articolului 31, care îngăduie ca derogarea să poată viza: numirea în gradele A1,A2, A3 şi LA 3 sau în alte grade.46 Autoritatea investită cu puterea de numire poate deroga de la principiul mai sus enunţat, în sensul că poate să ţinăcont de formaţia şi de experienţa profesională a funcţionarului în cauză şi să-i acorde un spor de vechime .Potrivitarticolului 32 (8) (69), această” bonificaţie”, cum o numeşte Statutul, nu poate fi mai mare de 72 de luni în gradelede la A 1 la A4, LA 3, LA4, şi 48 de luni în alte grade.47 Examinarea se realizează de un medic consilier din cadrul instituţiei. Dacă, în urma acestui examen medical, seobţine un aviz negativ, candidatul are posibilitatea să-l conteste. El va putea, în douăzeci de zile de la data cândi-a fost comunicat avizul negativ, să solicite examinarea lui de către o comisie medicală, compusă din trei medicialeşi de autoritatea investită cu puterea de numire dintre medicii consilieri. Medicul consilier care a emis avizulnegativ îşi va susţine opinia în faţa comisiei de medici. În cazul în care comisia medicală confirmă concluziileprimului aviz, candidatul va fi obligat să suporte jumătate din cheltuielile ocazionate de cea de-a doua examinaremedicală a sa, de către comisie.


175

D. Debutul carierei funcţionarului comunitar

Regimul persoanei selecţionate prin concurs în dreptul comunitar al funcţiei publice

1. Efectuarea stagiului

Prin articolul 34 (8) (24) (69) din Statut, se instituie norma de principiu potrivit căreia orice

funcţionar este ţinut să efectueze un stagiu, înainte de a fi titularizat. Fac excepţie de la

această regulă funcţionarii din gradele A 1 şi A 2 .

Din interpretarea articolului susmenţionat, desprindem concluzia că, în cariera unui

funcţionar public comunitar, de la debut şi până la încetarea funcţiei, pot fi identificate două

etape, din punct de vedere al statutului funcţionarului:

a) funcţionar public comunitar stagiar;

b) funcţionar comunitar titularizat.

Situaţia juridică a stagiului şi stagiarului într-o funcţie publică europeană

Durata stagiului

Potrivit articolului susmenţionat, regăsim, în ceea ce priveşte durata stagiului, deosebiri

în ceea ce priveşte categoria de funcţionari, după cum urmează:

a) pentru funcţionarii din categoriile A, B şi cadrele lingvistice, durata stagiului este

de nouă luni.

b) pentru funcţionarii din celelalte categorii, durata este mai scurtă, respectiv este de

şase luni.

Se admite ca termenul stabilit ca durată a stagiului să poată fi întrerupt, prelungit, sau

să i se pună capăt înainte de a expira în întregime, după cum urmează.

Întreruperea perioadei de stagiu are loc în situaţia în care, în cursul stagiului,

funcţionarul este împiedicat să-şi exercite funcţiile ca urmare a unei boli, a unui concediu

de maternitate, a concediului prevăzut la articolul 5848 din statut, sau în cazul unui

accident.

Faptul că perioada corespunzătoare situaţiilor mai sus evocate nu se consideră perioadă

de stagiu, atrage după sine prelungirea stagiului cu o durată corespunzătoare celei în care a

avut loc întreruperea.

Inaptitudinea funcţionarului stagiar

48 Prin articolul 58 se prevede că “ Independent de concediul prevăzut la articolul 57 ( este vorba de concediul anualcuvenit funcţionarilor publici europeni-n.a.) femeile însărcinate au dreptul, în baza unui certificat medical, la unconcediu începând cu şase săptămâni înainte de data probabilă a naşterii indicată în certificat şi terminând cu zecesăptămâni după data naşterii, fără ca acest concediu să poată fi inferior unei perioade de şaisprezecesăptămâni”. Am subliniat ultima parte a articolului datorită semnificaţiei ei speciale, din care rezultă, în opinianoastră, preocuparea pentru protecţia femeilor aflate într-o situaţie specială şi dimensiunea socială, în general, aunei asemenea norme de protecţie.


176

În situaţia în care funcţionarul stagiar dă dovadă de inaptitudine manifestă, se va

putea, în orice moment al constatării inaptitudinii, să se întocmească un raport cu privire la

această situaţie.

Împotriva acestui raport, funcţionarul stagiar poate face contestaţie, “îşi poate formula în

scris observaţiile”, cum se exprimă textul din statut, în termen de opt zile libere, calculate de la

data comunicării.

Raportul, însoţit de observaţiile funcţionarului stagiar, sunt înaintate de superiorul

ierarhic al stagiarului la autoritatea investită cu puterea de numire.

În termen de trei săptămâni, la această autoritate urmează să fie comunicat un aviz emis

de un comitet de raport, compus de o manieră paritară, după care autoritatea învestită cu

puterea de numire poate să procedeze la concedierea funcţionarului stagiar.

Ea este ţinută însă să-i acorde un termen de preaviz, de o lună, care nu poate însă depăşi,

fără a se putea însă ca durata serviciului să o poată depăşi pe cea a stagiului.

După ce a primit avizul, autoritatea învestită cu puterea de numire poate să-l concedieze

pe stagiar.49

2. Încheierea stagiului

Potrivit articolului 34 (8)(24)(69) aliniatul (3), cu o lună înainte de efectuarea stagiului,

funcţionarul stagiar face obiectul unui raport, în care sunt cuprinse următoarele elemente:

a)aptitudinile pe care le-a dovedit în modul în care s-a achitat de atribuţiile de serviciu;

b)randamentul activităţii desfăşurate;

c) conduita în timpul serviciului.

Acest raport este înaintat funcţionarului în discuţie, care poate formula, în termen de

opt zile libere, observaţiile sale cu privire la concluziile raportului.

În funcţie de concluziile raportului, putem întâlni următoarele situaţii:

a) stagiarul face dovada că are calităţile necesare pentru postul pentru care a fost

selecţionat, situaţie în care urmează să fie titularizat în acest post;

b) stagiarul nu face dovada calităţilor necesare pentru postul respectiv, în care caz

autoritatea investită cu puterea de numire are două posibilităţi:

- să-l concedieze pe funcţionar;

- în mod cu totul excepţional, poate aproba prelungirea stagiului pentru o perioadă

maximă de şase luni, eventual cu schimbarea serviciului funcţionarului respectiv.

49 În mod cu totul excepţional, autoritatea investită cu puterea de numire poate autoriza ca funcţionarul să-şicontinue stagiul, însă în alt serviciu. În acest caz, pentru noua activitate persoana respectivă va trebui să efectuezeun stagiul de minim şase luni. Durata cumulată a stagiului nu poate depăşi cincisprezece luni. În această situaţie,durata cumulată a stagiului nu poate depăşi cincisprezece luni.


177

Stagiarului care a fost concediat îi este recunoscut dreptul de a beneficia de o

indemnizaţie, pe o perioadă variabilă în funcţie de perioada de serviciu pe care a îndeplinit-o:50

CAPITOLUL III

Drepturile şi îndatoririle funcţionarului public european

Dacă instituţia publică, naţională sau europeană, are dreptul să ceară de la funcţionarul

său un comportament profesional şi extraprofesional adecvat, în mod similar funcţionarul

public este îndrituit să pretindă şi să obţină de la instituţia în care este integrat

recunoaşterea şi respectarea drepturilor sale garantate de lege. Dreptul funcţionarului se

transformă în obligaţie pentru instituţie şi invers.51

Drepturile funcţionarului public fac obiect de reglementare al titlului II din Statut, alături

de obligaţiile acestuia.

Secţiunea I

Principiile care guvernează exercitarea drepturilor şi obligaţiilor funcţionarului public

european

1. Un prim principiu este reprezentat de necesitatea realizării unei independenţe

absolute a funcţionarului public faţă de orice guvern, autoritate, organizaţie sau persoană

exterioară instituţiei sale.52

2. Un al doilea principiu care guvernează exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor

fundamentale ale funcţionarului comunitar şi care se află în strânsă corelaţie cu cel enunţat

anterior, mai exact derivă din acesta, este o dimensiune a acestuia care are însă o

50 Trei luni în care va primi salariul de bază ,dacă a efectuat mai mult de un an de serviciu; două luni în care vaprimi salariul de bază, dacă a efectuat cel puţin şase luni de serviciu; o lună, în care va beneficia tot de salariul debază, dacă a îndeplinit până în şase luni de serviciu .Indemnizaţia prevăzută mai sus nu se aplică în situaţia în carefost stagiar concediat are posibilitatea să reînceapă o activitate profesională. Dispoziţiile paragrafelor (2),privind cazul de inaptitudine, (3) privind raportul la sfârşitul stagiului şi (4)-durata limită a stagiului lacincisprezece luni, nu se aplică în cazul în care funcţionarul stagiar a demisionat înainte de terminareastagiului.51 Verginia Vedinaş- Statutul funcţionarului public, editura Nemira, Bucureşti, 1998, p. 142.Valentin Prisăcaru - Tratat de drept administrativ, Partea generală, Ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura All,Bucureşti ,1996, p. 188.52 Acest principiu se află înscris în articolul 11 aliniatul (1) din Statut şi el urmăreşte realizarea unei independenţedesăvârşite ,coroborată cu absenţa oricărei dependenţe a funcţionarului de vreun organism, autoritate sau persoană ,alta decât instituţia din care face parte.


178

semnificaţie care ne determină să-l analizăm de sine stătător, îl reprezintă necesitatea de a

asigura independenţa faţă de statele membre ai căror naţionali sunt.53

De multe ori, statele membre ale organizaţiei internaţionale au impresia că resortisanţii

lor trebuie să le reprezinte interesele proprii, ceea ce este fals şi periculos în acelaşi timp.54

Funcţionarii internaţionali nu-şi pot îndeplini cum trebuie misiunile decât dacă sunt

siguri că nu au nici o obligaţie faţă de ţara lor şi dacă nu se emite nici o pretenţie în acest

sens în ceea ce îi priveşte. Doctrina recunoaşte că “Fundamentul statutului funcţionarilor

internaţionali, al privilegiilor şi imunităţilor lor rezidă în necesara independenţă, imperativ

cerută de funcţiile internaţionale şi supranaţionale, în interesul evident al organizaţiei care l-a

angajat”55.

3. Un al treilea principiu este acela că funcţionarul trebuie să-şi realizeze atribuţiile şi

să-şi regleze conduita exclusiv în vederea realizării intereselor Comunităţilor.

4. Un alt principiu este acela că privilegiile şi imunităţile sunt conferite funcţionarilor

exclusiv în interesul Comunităţilor (art. 23 ,24).56

5. Un alt principiu care guvernează regimul juridic al realizării prerogativelor de funcţie

publică de nivel comunitar este acela că funcţionarii se găsesc în permanenţă la dispoziţia

instituţiei, fără ca în acest mod să se poată depăşi durata maximă de 42 de ore serviciu

săptămânal.

6. Un aspect cu totul deosebit în regimul general al funcţionarilor comunitari, inclusiv în

materia drepturilor şi îndatoririlor lor, este faptul că ei sunt antrenaţi în pregătirea

reglementărilor cărora li se supun şi în punerea lor în practică. 57

53 J. Rideau- op. cit, p. 393.54 S-a constatat că acest principiu nu este întotdeauna înţeles în semnificaţia lui autentică, mai ales de statele ai cărorresortisanţi sunt funcţionarii comunitari. Rămâne că exemplu de notorietate cazul lui Jacques Chirac, ministrulagriculturii în Franţa, care, după întrunirea Consiliului din 6 iulie 1973 l-a acuzat pe un membru al Comisiei,resortisant francez, că a trădat interesele Franţei.55 Henry Gerald –La fonction publique européenne, Lausanne, 1961, Imprimerie C Risold.&Fils, pag 184.56 Potrivit Protocolului privind privilegiile şi imunităţile, Comunităţile , membrii instituţiilor comunitare,funcţionarii lor şi ceilalţi agenţi ,reprezentanţii statelor membre care sunt atraşi în funcţionarea instituţiilorcomunitare şi ai misiunilor acreditate pe lângă Uniune beneficiază de unele privilegii şi imunităţi .Între acestea seregăsesc :inviolabilitatea locuinţelor, scutiri de taxe, libertatea de comunicare ,drepturi de transport etc. (O.Manolache - Drept comunitar, Editura All, Bucureşti 1995, p. 35.)57 V. Vedinaş- op. cit. p. 229.


179

Secţiunea a II-a

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale funcţionarului comunitar.

1. Funcţionarii beneficiază de libertatea de opinie şi de expresie.58

În doctrina occidentală, se susţine că dreptul la opinie al funcţionarului public (cu

referire la funcţionarul public naţional – n.a.) trebuie analizat diferit, în timpul serviciului şi în

afara serviciului59.

În timpul serviciului, funcţionarul public este ţinut de obligaţia de neutralitate, care îi

impune să dea dovadă de loialitate faţă de instituţie, de stat.

În afara serviciului, dreptul la opinie este circumstanţiat de obligaţia de rezervă, şi de

măsură în exprimarea opiniilor sale60.

Considerăm că aceste idei sunt valabile şi în ceea ce priveşte regimul funcţionarului

comunitar.

Că funcţionarului public comunitar îi este recunoscut un drept de opinie şi de

exprimare, care trebuie însă exercitat cu respectarea obligaţiei de loialitate faţă de instituţia

comunitară căreia îi aparţine, precum şi de obligaţia de rezervă şi discreţie despre care face

vorbire expresă articolul 17 din Statut.61

De altfel, libertatea de expresie este una din libertăţile fundamentale prevăzută de

articolul 10 din Convenţia Europeană a drepturilor omului.62

2. Funcţionarul comunitar beneficiază de dreptul de asociere.

Articolul 24 bis (8) prevede că “funcţionarii se bucură de dreptul de asociere; ei pot fi

astfel membri ai organizaţiilor sindicale şi profesionale ale funcţionarilor comunitari”.

Acest drept fundamental a fost confirmat şi de acordul cadru încheiat în septembrie 1974,

prin care se reglementează relaţiile dintre Comunitate şi organismele sindicale şi profesionale. La

ora actuală sunt recunoscute şi funcţionează şase sindicate, din care două sunt cele mai

58 J. Rideau- op. cit, p. 393.59 Jean Marie Auby, Robert Ducos Ader- Droit administratif, Précis Dalloz, 1986, Paris, 1986, pp. 186 şi urm. Înacelaşi sens Georges Dupuis, Yves Gaudemet-Înstitutions administratives, Droit administratives, Editeur ArmandCollin, 2 é éd. ,Paris 1988, p. 288.60 Verginia Vedinaş- op. cit, p. 154.61 În cazul membrilor Comisiei, denumiţi şi” comisari”regăsim faptul că aceştia ,la instalare, “îşi vor lua unangajament solemn de a respecta, pe toată durata funcţiei şi după încetarea ei, obligaţia de onestitate şi deprudenţă în ceea ce priveşte acceptarea de anumite funcţii şi avantaje, în caz contrar Curtea de Justiţie putândpronunţa demisia din oficu sau decăderea din dreptul la pensie al celui în cauză “(O. Manolache- op. cit, p. 74.)62 Convenţia Europeană a drepturilor omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30 din 13 mai 1994. Acesttext statuează că “Orice persoană are libertate de expresie. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea dea primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără considerareafrontierei....”


180

importante. Este vorba de Federaţia Funcţiei Publice Europene (F.F.P.E.)63 şi care are o

orientare profesională şi mai puţin sindicală, şi l’Union Syndicale (Uniunea Sindicală) care are

o orientare sensibil socialistă şi care este afiliată Confederaţiei Europene a Sindicatelor.

Aceste două sindicate, spre deosebire de celelalte patru64, sunt prezente în toate

organismele comunitare.

Dreptul de asociere sindicală, de a crea împreună cu alţii sindicate şi de a se afilia la ele

este prevăzut de Convenţia Europeană a drepturilor omului, alături de cel de reuniune paşnică

(articolul 11 alin 1) şi de articolul 5 din Carta Socială Europeană intitulat chiar “dreptul

sindical”.

3. Deşi nu este prevăzut în mod expres de Statut, dreptul la grevă este recunoscut

funcţionarilor comunitari.65

4. Funcţionarilor comunitari le este recunoscut dreptul fundamental la concediul anual

de odihnă, care are o durată de 24 de zile lucrătoare, la acestea adăugându-se un număr de

zile suplimentare, care se stabileşte în funcţie de diferite criterii (vârstă, grad).66

5. Un drept important recunoscut funcţionarilor europeni este acela de a candida la

funcţiile elective. În cazul în care a fost ales într-o astfel de funcţie, sunt două soluţii, la care se

recurge şi în funcţie de dificultatea funcţiei respective, şi anume:

- funcţionarul să îndeplinească, prin cumul, atât funcţia publică cât şi pe cea electivă,

codul vorbind despre “menţinerea în activitate a funcţionarului”;

- funcţionarul să fie considerat în concediu pe o durată egală cu cea a mandatului electiv.

În soluţia pe care o va adopta, autoritatea investită cu puterea de numire va ţine seama de

importanţa fiecărei funcţii şi de obligaţiile care îi revin titularului ei(articolul 15 alin 2).

Din conţinutul articolului 15 (1) credem că pot fi desprinse două concluzii:

- că funcţionarului public îi este recunoscut, de principiu, dreptul de a candida pentru o

funcţie electivă;

63 Federation de la fonction publique europeenne64 Celelalte patru sunt: S.F.I.E. - Sindicatul Funcţionarilor Internaţionali şi Europeni, de formaţie creştin democrată,S.F.E. - Sindicatul Funcţionarilor Europeni, desprins din cel anterior: A.F.I. - Asociaţia FuncţionarilorInternaţionali, un sindicat independent; şi R.D. - Reînnoire şi Democraţie, cu orientare de stânga. Lupta dintrediferite tendinţe nu a “iertat“ nici mişcarea sindicală comunitară, fiind resimţită în fracţionarea sindicală afuncţionarilor, ceea ce a determinat îndepărtarea acestora de organizaţiile sindicale. Relevant este faptul că doar30% din personalul Comunităţii este înscris într-unul din cele şase sindicate.65 J. Rideau-op. cit, p. 20.66 Astfel, funcţionarii între 25 şi 35 de ani au o zi în plus, două zile au în plus cei care au între 35-40 ani, trei zilecei între 40 şi 45 ani, adăugându- se în plus câte o zi pentru fiecare categorie calculată din cinci în cinci ani, ceiîntre 55 şi 65 ani beneficiind de 6 zile suplimentare. Pentru gradele B1 (şef de birou), A4 (administrator principalsau consilier) şi A5 (aceeaşi funcţie) se mai adaugă o zi. Pentru gradul A 3 (consilier) se adaugă 2 zile iar pentru A 1şi A2 (directori) se adaugă trei zile.


181

- că în exerciţiul acestui drept, funcţionarul trebuie să solicite un concediu în interes

personal, pentru o perioadă care nu poate fi mai mare de trei luni.

6. Funcţionarilor comunitari le este recunoscut dreptul la carieră.67

O carieră normală îngăduie agenţilor europeni să avanseze în interiorul aceleiaşi

categorii, cu aspecte specifice pentru fiecare dintre ele.

Notarea funcţionarilor europeni, prezintă atât aspecte din dreptul ”clasic” al funcţiei

publice, cât şi aspecte specifice. Ea urmează aceeaşi procedură aplicabilă funcţionarului obişnuit,

cu deosebirea că nu este o notare cifrică. Elementele avute în vedere sunt:

- sarcinile de serviciu;

- cunoştinţe lingvistice;

- corespunzător gradului acestora, evaluarea se bazează pe patrusprezece criterii,

repartizate după cum urmează: şase dintre ele au în vedere competenţa profesională, modul în

care sunt îndeplinite sarcinile de serviciu; patru au în vedere randamentul activităţii prestate;

ultimele patru sunt determinate de conduita în serviciu.

Din modul în care sunt apreciaţi funcţionarii europeni în funcţie de aceste criterii, rezultă

împărţirea lor în cinci categorii, de la “excelent” până la “lasă de dorit”. Încadrarea într-una din

cele cinci categorii este însoţită de o apreciere generală a activităţii funcţionarului respectiv

Dacă funcţionarul doreşte să îndeplinească o funcţie exterioară celei comunitare, trebuie

să anunţe printr-o cerere, aprobată de persoana abilitată din structura căreia aparţine.

7. Funcţionarilor comunitari le este recunoscut dreptul la pensie.

Dreptul la pensie este recunoscut sub cele două forme clasice ale sale, cunoscute şi în

legislaţia românească. Pensionarea la cerere se poate solicita când s-a împlinit vârsta de 60 de

ani, iar pentru o vechime de 35 de ani, cuantumul pensiei este calculat la 70% din retribuţia de

bază.

Pensionarea pentru limită de vârstă se realizează din oficiu, la împlinirea vârstei de 65

ani.

8. Dreptul la perfecţionarea pregătirii profesionale.

Pe parcursul derulării unei cariere europene68 un rol cu totul special îl are pregătirea

profesională a funcţionarului.

67Problemele care privesc cariera funcţionarilor europeni cad în competenţa comitetului de personal. Pentru a-şiîndeplini rolul, Comitetului trebuie să-i fie comunicate informaţiile care vizează modul în care prevederile Statutuluişi ale celorlalte reglementări sunt duse la îndeplinire, dificultăţile apărute, astfel încât să devină competent în aformula soluţiile care se impun pentru rezolvarea problemelor, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de serviciu alefuncţionarilor, pentru organizarea şi funcţionarea diferitelor structuri ale instituţiilor comunitare.


182

În anul 1980 a fost adoptat un document foarte important intitulat ”program social de

progres” care are ca element fundamental o formare profesională continuă, neîntreruptă din

momentul investirii până în momentul încetării funcţiei respective şi are următoarele obiective:

- să transforme formarea, devenirea profesională a funcţionarilor europeni într-unul din

elementele fundamentale ale managementului;

- să se asigure, prin perfecţionare, premizele necesare promovării;

- prin formarea continuă să se realizeze în final o politică a “egalităţii de şanse”, fiind

avute în vedere în mod special acţiuni organizate în favoarea femeilor.69

Prin articolul 24(8) din Statut, se prevede obligaţia Comunităţilor de a sprijini

perfecţionarea profesională a funcţionarilor comunitari, în măsura în care aceasta este

compatibilă cu exigenţele unei bune funcţionări a serviciului şi în conformitate cu

interesele Comunităţilor.

Doctrina comunitară recunoaşte, printre obligaţiile Comunităţilor care reprezintă un drept

al funcţionarilor, pe acela de a favoriza perfecţionarea pregătirii profesionale a

funcţionarilor comunitari.70

9. Funcţionarul comunitar are dreptul să fie remunerat pentru activitatea prestată.

În doctrina franceză, pentru salariul acordat funcţionarului public se foloseşte sintagma

“traitement” spre a accentua distincţia de regim juridic în retribuţia salariatului şi cea a

funcţionarului public. Nevoia acestei distincţii a fost preluată şi în literatură occidentală, în care

aspectele care privesc drepturile băneşti ale funcţionarilor sunt analizate sub denumirea de “les

traitements des fonctionnaires communautaires”.71 Dreptul la remuneraţie al funcţionarului

public este reglementat în titlul V al Statutului intitulat “regimul pecuniar şi avantajele sociale

ale funcţionarilor”.72

68 Cariera poate înceta prematur din motive diverse, dar poate să şi dureze chiar până la 35 de ani în total activitate,urmând a fi succedată de pensionare.69 Câteva cifre sunt, credem noi, relevante. Astfel, în anul 1992, un număr de 1440 de agenţi din categoria A şi 648agenţi din categoria LA au beneficiat de acţiuni de formare profesională.70 J. Rideau- op. cit, p 393. Legat de aceasta, se impune abordată şi problema formării funcţionarilor. Este greude a fi abordată de o manieră unitară, având în vedere că în fiecare stat membru există modalităţi specifice deformare. La nivel comunitar, un rol aparte îl are Colegiul European de la Bruges (Belgia) unde se realizează în celedouă limbi uzuale în Comunitate (franceză şi engleză) trei specializări: drept; economie politică şi administraţie.71 Salariile sunt stabilite pe grade, şi în interiorul gradului, pe trepte. Avansarea către eşalonul superior se face înmod automat, din doi în doi ani. Fiecare grad are câte 8 eşaloane, existând şi unele excepţii (exemplu gradele A1,A2, directori şi consilieri, unde există doar 6 eşaloane). Cu privire la probleme drepturilor băneşti ale funcţionariloreuropeni au fost exprimate idei din cele mai diferite, formulate critici, multe eronate cum ar fi aceea că nu ar plătiimpozit, ceea ce nu corespunde realităţii.72 Faptul că această materie face obiect de reglementare a unui titlu separat are propria lui semnificaţie, în ceea cepriveşte instituţia în ansamblul său. El relevă importanţa care i se acordă acestei probleme, evocate prin noţiunea de“traitement”.


183

Din conţinutul articolelor din titlul V care reglementează regimul retribuţiei

funcţionarilor comunitari, pot fi desprinse următoarele concluzii:

a) acordarea retribuţiei reprezintă un drept al funcţionarului comunitar;

b) acest drept face parte din categoria celor la care funcţionarul comunitar nu poate

renunţa, fapt stipulat expres prin articolul 62 alin (2).73

c) retribuţia se acordă în funcţie de grad şi de treaptă, şi este atrasă de numirea

funcţionarului comunitar, ea reprezintă deci un efect al actului de numire într-o funcţie

comunitară.74

d) retribuţia funcţionarului este exprimată în franci belgieni şi plătită în moneda ţării

în care acesta îşi desfăşoară activitatea.75

e) retribuţia funcţionarului este supusă unor examinări anuale şi unor corecturi, al

căror scop este de a proteja funcţionarul, de a acorda un nivel de retribuţie corespunzător, în care

să se reflecte şi eventualele mutaţii care l-ar putea afecta.

f) nivelul retribuţiei, în funcţie de grad şi eşalon, este stabilit prin articolul 66 din

Statut.

De aici desprindem concluzia privind caracterul legal al retribuţiei funcţionarilor

comunitari.

g) cu caracter temporar, pentru o perioadă cuprinsă între 1 ianuarie 1992 şi 1 iulie

2001, au fost stabilite anumite contribuţii temporare, pe care funcţionarul este ţinut să le achite

(pentru fondul de securitate socială şi al pensiilor, alte contribuţii);

h) în afara retribuţiei de bază, funcţionarii au şi alte drepturi băneşti, la salariul de

bază adăugându-se diferite sporuri şi indemnizaţii.

- Articolul 67 din Statut reglementează “alocaţiile familiale“, în care sunt incluse

alocaţii care vizează copiii, căminul, şcoala etc.

- Funcţionarii pot primi şi o indemnizaţie de deplasare al cărei nivel este de 16% din

totalul salariului de bază, al alocaţiei de cămin şi de copil, al cărei nivel nu poate fi mai mic de

14782 franci belgieni pe lună (articolul 69).

- Funcţionarii au dreptul la restituirea cheltuielilor ocazionate de debutul său în

funcţie, de mutare, sau, dimpotrivă, de încetare a funcţiei, ca şi de cele produse de

exerciţiul funcţiilor sale.

73 Textul prevede că:”El (funcţionarul- n.a.) nu poate renunţa la acest drept”.74 Verginia Vedinaş- op. cit, p. 148.75 Când este plătită în altă monedă decât francul belgian, remuneraţia se calculează în funcţie de rata de schimbutilizată pentru executarea bugetului general al Comunităţilor la data de 1 iulie 1996.


184

- În caz de deces al unui funcţionar, moştenitorii acestuia primesc retribuţia globală a

defunctului timp de trei luni după decesul acestuia.

j) constatăm astfel că regăsim o situaţie asemănătoare funcţionarilor naţionali, în sensul

că şi drepturile băneşti ale funcţionarilor comunitari au două componente: salariul şi alte

sporuri şi indemnizaţii.

k) funcţionarul comunitar are dreptul la protecţie socială. Acest drept îi vizează şi pe

membrii familiei funcţionarului (soţie, copii, alte persoane aflate în întreţinerea sa).76

10. Dreptul la ajutor şi asistenţă, a funcţionarului public de către comunitate77

Regimul acestui drept special şi specific funcţionarilor comunitar îşi află consacrarea în

articolul 24 (8) din Statut, şi el presupune următoarele dimensiuni:

- din modul de formulare “Comunităţile ajută funcţionarii”, desprindem concluzia că

textul nu prevede o latitudine, ci o obligaţie a funcţionarului comunitar;

- obiectul acestui ajutor şi asistenţe îl reprezintă orice urmărire împotriva autorilor unor

fapte de ameninţări, injurii, ultraje, injurii, defăimări sau atentate împotriva persoanei şi

bunurilor funcţionarului sau membrilor familiei sale care sunt însă legate de calitatea de

funcţionar;

- principiul solidarităţii între instituţie şi funcţionar pentru prejudiciile produse de acesta,

în măsura în care acesta nu se găseşte însă, cu intenţie sau prin neglijenţă gravă, la originea

acestor prejudicii şi nu s-a putut obţine repararea de către autorul lor.78

11. Dreptul de a-i fi comunicată în scris orice decizie cu caracter individual care îl

priveşte pe funcţionar79

Articolul 25 (9) din Statut consacră, cu valoare de principiu, norma ca orice decizie care

este luată în aplicarea Statutului şi care îl vizează pe funcţionar trebuie să-i fie comunicată

acestuia.

Regimul acestui drept în cazul funcţionarului public comunitar, din analiza

articolului 25 (9) credem că pot fi desprinse următoarele concluzii:

76 Regimul juridic al acestui drept îl regăsim reglementat în capitolul 2 al titlului V, intitulat “securitatea socială“,precum şi în unele anexe la statut şi ele vizează: riscul împotriva bolilor, asigurări medicale, anumite prestaţiibăneşti acordate în caz de deces, de invaliditate permanentă totală sau parţială, pentru cheltuieli medicale şifarmaceutice etc.77 J. Rideau- op. cit, p. 393.78 Un asemenea principiu se regăseşte şi în legislaţia românească, este vorba de articolul 13 din Legea nr. 29 / 1990 acontenciosului administrativ , care consacră posibilitatea ca acţiunea în despăgubire să poată fi formulată şipersonal împotriva funcţionarului care se face vinovat de admiterea sau neemiterea actului administrativ atacat, iarîn cazul admiterii de către instanţă a cererii, aceasta va dispune obligarea în solidar a funcţionarului şiautorităţii la plata despăgubirilor .79 J. Rideau- op. cit, p. 393.


185

- regăsirea unei obligaţii generale de comunicare, care vizează orice decizie cu

caracter individual care îl priveşte pe funcţionar;

- această obligaţie îmbracă o formă specifică, atunci când este vorba despre anumite

categorii de decizii: cele care privesc numirea, titularizarea, promovarea, mutarea, stabilirea

poziţiei sale administrative, încetarea funcţiei.

Deciziile care au un asemenea conţinut urmează să fie afişate imediat ce au fost emise în

imobilele în care funcţionează instituţia căreia aparţine funcţionarul sau, în situaţia în care

se impune acest lucru, să fie publicate în “Bulletin mensuel du personnel des

Communautés“.80

Secţiunea a III-a

Îndatoririle funcţionarilor comunitari

Reglementarea acestei materii se regăseşte tot în titlul II al statutului, consacrat atât

reglementării “drepturilor“, cât şi reglementării “obligaţiilor”, funcţionarilor comunitari.

În concordanţă cu documentele comunitare, cu practica Uniunii şi cu jurisprudenţa Curţii

Europene, apreciem că pot fi identificate următoarele obligaţii:

a) Îndatorirea de independenţă şi neutralitate a funcţionarului internaţional faţă de

orice altă autoritate decât organizaţia care l-a angajat.

Ea reprezintă prima dintre obligaţiile prevăzute de Statut în articolele 11,12,13,14, şi se

concretizează în mai multe aspecte:

1) Interdicţia de a solicita sau accepta instrucţiuni de la orice alt guvern, autoritate,

organizaţie sau persoană exterioară instituţiei;

2) Interdicţia de a accepta din partea nici unui guvern sau sursă exterioară instituţiei

căreia îi aparţine o distincţie onorifică, un favor, un dar, o remuneraţie de orice natură, fără

autorizarea expresă acordată de autoritatea investită cu puterea de numire.

Face excepţie situaţia în care plata respectivă vizează plata unor servicii prestate

înainte de numirea sa, alt serviciu militar sau naţional din categoria celor prevăzute de

statut.

3) Interdicţia de a conserva sau primi, în mod direct sau indirect, de la instituţiile

supuse controlului instituţiei comunitare căreia îi aparţine, sau aflate în relaţie cu aceasta,

interese de natură şi cu o semnificaţie care să-i compromită independenţa în exerciţiul

funcţiilor sale(art. 12 alin 2).


186

În dreptul diferitelor state se regăseşte teoretizată, de sine stătător, o obligaţie de

dezinteresare, pe care doctrina franceză81 o mai analizează sub denumirea de ”obligaţie de

probitate şi dezinteres”.

4)Regimul activităţilor desfăşurate de funcţionarul public în afara instituţiei căreia îi

aparţine.

Potrivit articolului 12 alin (3), acest regim juridic special reprezintă şi el o dimensiune

a îndatoririi de neutralitate, şi include următoarele aspecte:

- vizează orice activitate exterioară Comunităţilor, remunerată sau nu, sau un

mandat exercitat în afara acestora;

- funcţionarul în discuţie trebuie să solicite o autorizaţie de la autoritatea învestită cu

puterea de numire.

- autoritatea respectivă poate să refuze emiterea autorizaţiei , în situaţia în care

activitatea ce urmează a fi desfăşurată de funcţionar este de natură să-i afecteze independenţa

sau să prejudicieze activitatea Comunităţilor.

5) Îndatorirea de independenţă vizează nu doar pe funcţionar, ci şi familia sa.

Astfel, potrivit articolului 13, în cazul în care soţul (soţia) funcţionarului exercită, cu titlu

profesional, o activitate lucrativă, funcţionarul este obligat să aducă la cunoştinţa autorităţii

investite cu puterea de numire acest lucru.

Autoritatea respectivă va analiza situaţia, şi, în cazul în care va ajunge la concluzia că

activitatea respectivă este incompatibilă cu cea a funcţionarului, iar cel care o desfăşoară

nu-i va pune capăt într-un termen determinat, va putea să opteze pentru una din următoarele

soluţii:

- mai întâi va solicita avizul comisiei paritare privind situaţia creată;

- apoi va decide soarta funcţionarului comunitar, cu privire la care poate lua măsura

mutării într-un alt post, menţinerii în funcţie sau a demiterii din oficiu.

6) Conservarea independenţei funcţionarului comunitar impune abţinerea de la orice

activitate care ar putea să-i compromită această independenţă, pe de o parte, iar, pe de altă

parte, consultarea autorităţii învestită cu puterea de numire asupra oricărei posibile situaţii care

ar putea afecta această independenţă.

Astfel, articolul 14 se constituie într-o normă cu caracter de principiu, potrivit căreia

orice funcţionar care, în exercitarea prerogativelor sale, ar trebui să se pronunţe asupra unei

80 Buletinul lunar al personalului Comunităţilor.81 Jean- Marie Auby, Robert Ducos Ader - Droit administratif, op. cit., p. 185 şi urm.


187

probleme în care ar avea un interes personal, de natură să-i compromită independenţa, este

obligat să informeze autoritatea învestită cu puterea de numire.

Constatăm că aceste text nu face vorbire despre o autorizare, sau despre o avizare, el are

în vedere exclusiv o informare a autorităţii învestită cu puterea de numire82.

b) Îndatorirea de rezervă şi de discreţie

Această îndatorire îi interzice funcţionarului public divulgarea informaţiilor de care are

cunoştinţă din exercitarea funcţiei sale.

Din conţinutul articolului 17 raportat la articolul 12 alin (1), desprindem următoarele

dimensiuni ale ei:

- reprezintă o îndatorire foarte importantă, ceea ce a determinat legiuitorul să o

reglementeze nu doar ca pe o simplă “discreţie“, ci în formula “cea mai mare discreţie”,

evocându-se astfel importanţa deosebită care i-a fost acordată.

- din punct de vedere al conţinutului ei, ea vizează orice informaţie de care funcţionarul

ia cunoştinţă în exerciţiul funcţiei sau cu ocazia exercitării acestei funcţii. Ea mai vizează

totodată interdicţia de a comunica unei persoane necalificate orice cunoştinţă, orice document

sau informaţie care nu trebuie făcute publice.

- această obligaţie subzistă atât în timpul exercitării funcţiei, cât şi după încetarea

raportului de funcţie publică comunitară.83

- obligaţia autorizării oricărei publicări de către funcţionarul comunitar a unui text care

ar avea legătură cu activitatea Comunităţilor.

Funcţionarului comunitar îi este astfel interzis, prin articolul 17 alin (2) să publice sau să

facă să fie publicat, singur sau în colaborare, orice text al cărui obiect vizează activitatea

Comunităţilor, fără să aibă autorizarea necesară emisă de autoritatea investită cu puterea

de numire.

Această autoritate este la rândul ei obligată să emită autorizaţia respectivă, ea nu o

poate refuza decât dacă publicaţia respectivă ar fi de natură să pună în joc interesele

Comunităţilor.

82 Consiliul de Stat francez a statuat, printr-o decizie din 30 mai 1950, că în îndeplinirea sarcinilor sale, funcţionarultrebuie să respecte obligaţia de neutralitate, care se impune oricărui agent care colaborează la prestarea unui serviciupublic.83 În doctrină, problema drepturilor şi îndatoririlor funcţionarilor publici naţionali este analizată din punct de vedereal momentului pe care îl vizează, identificându-se două mari categorii de drepturi şi îndatoriri: o primă categorievizează momentul exercitării funcţiei publice ,şi o a doua categorie vizează încetarea raportului de funcţiepublică.Apreciem că aceeaşi distincţie poate fi menţinută şi în ceea ce priveşte regimul funcţiei publice comunitare,existând astfel drepturi şi îndatoriri legate de exerciţiul funcţiei şi drepturi şi îndatoriri care survin dupăîncetarea raportului de funcţie comunitari.


188

- rezerva funcţionarului comunitar se concretizează, conform articolului 12 alin (2), în

obligaţia acestuia de a se abţine de la orice act şi, în particular, de la orice exprimare în

public a unei opinii, care ar putea aduce atingere demnităţii funcţiei sale.

Analiza acestei îndatoriri nu poate ignora raportarea ei la un drept fundamental, pe care

l-am identificat a fi, în partea consacrată drepturilor, libertatea de exprimare, care presupune în

exerciţiul ei o atitudine de rezervă, care reprezintă obligaţia corespunzătoare dreptului respectiv.

Unii autori vorbesc de obligaţia de “discreţie şi secret profesional”84 iar alţii85

tratează această problemă sub titulatura “secretul profesional al funcţionarilor”.

c)Îndatorirea de a se achita de sarcinile funcţiei cu maxim de conştiinţă

profesională, revine fiecărui funcţionar, indiferent că îşi desfăşoară activitatea într-o autoritate

publică naţională sau în cadrul unui organism internaţional.

Doctrina occidentală o mai analizează şi sub titulatura de “îndatorirea de a se consacra

funcţiei”.

Funcţionarul este obligat să-şi consacre întreaga sa activitate profesională86 îndeplinirii în

mod cât mai apropiat de ideal a sarcinilor care îi revin.87

De aici derivă problema admisibilităţii sau nu a cumulului.88

Pentru a crea condiţii cât mai adecvate de realizare a acestei obligaţii, ea este însoţită, în

mai multe sisteme, de obligaţia de rezidenţă regăsită şi în perioada interbelică în România.

Ea este prevăzută şi de Statutul funcţionarilor comunitari, şi o vom analiza ca pe o

îndatorire de sine stătătoare.

Articolul 60 din Statut obligă funcţionarii comunitari să fie prezenţi la serviciu, nefiind

acceptată absentarea decât în cazuri de boală sau accident.

Orice absenţă a funcţionarului comunitar, alta decât cea determinată de cauză de boală

sau accident, trebuie să fie aprobată de funcţionarul ierarhic.

Absenţele nemotivate pot atrage, pe de o parte răspunderea disciplinară a funcţionarului

comunitar, iar, pe de altă parte, se scad din concediul de odihnă, astfel încât este posibilă

epuizarea concediului.

Dacă a fost epuizat concediul în acest mod, funcţionarul nu mai are dreptul la

compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate.

Cum am arătat, articolul 17 alin (1), statuează că obligaţia de discreţie subzistă şi la încetarea funcţiei. (Pe largasupra acestei probleme-V. Vedinaş-op. cit, pp. 142-171 şi opiniile citate acolo).84 Georges Dupuis, Marie Jose Guèdon - Institutions administratives …, op. cit., p. 188.85 Marcel Waline - Précis de droit administratif, Paris, 1970, pag. 48 şi urm.86 Marcel Waline – op.cit, Paris, 1970, pp. 48 şi urm.87 Georges Dupuis, Marie-Jose Guèdon - Institutions ... op. cit., p. 289.


189

d) Obligaţia de supunere, este prevăzută în majoritatea statutelor de personal şi naşte

problema firească întâlnită şi în dreptul intern, dacă agentul trebuie să se supună tot timpul, dacă

trebuie să execute el şi un ordin ilegal. ”Este problema conflictului etern între datoria de

supunere şi supunerea faţă de principiul legalităţii”.89

Ea este prevăzută şi în articolul 21(24) din Statutul funcţionarilor comunitari.

Supunerea faţă de şeful ierarhic este o obligaţie a funcţionarului public care rezultă din

organizarea funcţiei publice90 şi corespunde ideii de subordonare ierarhică.

Funcţionarul, naţional sau comunitar, fiind plasat într-o ierarhie, el poate primi de la

superiorii săi ierarhici ordine pe care trebuie să le execute, în caz contrar fiind pasibil de

sancţiuni.

Această putere de a da ordine, care aparţine superiorului, se numeşte “putere

ierarhică” şi ea presupune, după cum se pronunţă constant doctrina franceză 91 dreptul de a

anula, suspenda sau reforma ordinele inferiorului, atât pentru motive de legalitate, dar şi

pentru motive de neoportunitate.

Prescripţiile care emană de la un superior ierarhic pot îmbrăca două forme:

� norme generale, cuprinse în circulare sau instrucţiuni de serviciu;

� ordine individuale, care la rândul lor pot fi scrise sau verbale.

În cazul ordinului ilegal, funcţionarul se găseşte plasat între “respectul faţă de lege şi

supunerea faţă de superiorul ierarhic”.

Ceea ce este de reţinut pentru regimul juridic al acestei obligaţii este faptul că ea este

datorată numai superiorilor care fac parte din aceeaşi ierarhie administrativă.92 Din acest

caracter derivă şi obligaţia, pentru funcţionar, de a urma “calea ierarhică”, aceasta

impunându-i să reclame la şeful imediat superior în ierarhie.93

În ceea ce priveşte regimul supunerii funcţionarului comunitar, din analiza articolului

21 (24), care presupune, în egală măsură condiţii dar şi limite,94 credem că pot fi desprinse

următoarele dimensiuni:

1) Funcţionarul comunitar, în funcţie de locul pe care-l ocupă în ierarhia de care face

parte, este ţinut să fie supravegheat şi sfătuit în permanenţă de superiorii săi.

88 J. Morand Deviller - Cours de droit administratif, Montchrestien, 1989, pag. 328; André de Laubadère - Traité… op. cit., p. 103.89 Henry Gerald - op. cit., p 140.90 André de Laubadère - Traité .. op. cit., p. 104.91 Marcel Waline - Précis de droit administratif, op. cit., p. 50.92 Marcel Waline - Précis …, op. cit., p. 60.93 Jean-Marie Auby, Jean- Bernard Auby - Droit de la fonction publique,Paris, Dalloz, 1993, p. 58.94 J. Rideau- op. cit, p. 393.


190

2) Funcţionarul comunitar este, în egală măsură, responsabil şi răspunzător pentru

modul în care îşi îndeplineşte sarcinile care îi sunt încredinţate.

3) Funcţionarului comunitar căruia i s-a încredinţat sarcina de a face să meargă un

serviciu, este răspunzător faţă de şefii autorităţii care i-a încredinţat respectiva sarcină şi de

modul în care execută ordinele care i-au fost date.

Credem că prin acest text se instituie o obligaţie de supunere nu faţă de şefii ierarhici, ci

faţă de şefii unei autorităţi comunitare care i-a încredinţat funcţionarului o anumită misiune.

4) Responsabilitatea funcţionarului subordonat nu exclude o responsabilitate a şefului

ierarhic însuşi, care derivă din competenţa subordonaţilor săi dar şi din propria competenţă în

a coordona activitatea acestora .

5) Funcţionarul comunitar este obligat să execute ordinele primite de la superiorii

ierarhici.

În cazul în care funcţionarul apreciază că ordinul este afectat de nelegalitate sau că

executarea lui ar putea antrena anumite inconveniente grave, funcţionarului îi incumbă

următoarele obligaţii:

- să exprime superiorului ierarhic în scris opinia cu privire la caracterul ordinului

respectiv;

- dacă superiorul ierarhic îi confirmă, tot în scris, necesitatea executării ordinului,

atunci funcţionarul trebuie să-l pună în executare.

- obligaţia punerii în executare a unui asemenea ordin nu funcţionează în cazul în care

este contrar legii penale sau normelor de securitate aplicabile.

e) Obligaţia de fidelitate a funcţionarului european

În toate ţările din Uniunea Europeană se consacră obligaţia funcţionarului public de a

fi loial naţiunii pe care o slujeşte, instituţiilor democratice ale acesteia şi în particular,

instituţiei în care este numit.

Ei îi corespunde obligaţia de a se abţine de la orice act care poate aduce atingere

demnităţii funcţiei sau care este de natură să prejudicieze, moral sau material, organizaţia

unde lucrează.

Ca şi în dreptul funcţiei publice naţionale, şi la funcţia publică internaţională, rezultatele

obţinute de un organism internaţional depind, într-o proporţie covârşitoare, de competenţa şi

independenţa persoanelor care îl compun.95

Pentru a atrage persoanele cele mai competente, se impune ca organismul internaţional să

garanteze o adevărată independenţă faţă de statele membre, să garanteze dreptul la o carieră


191

aflată la adăpost de concedieri arbitrare şi să existe, în acelaşi timp, instituit un sistem

jurisdicţional independent ,care să asigure pronunţarea unor soluţii obiective.

Un element foarte important este ca funcţionarul comunitar să fie animat de un spirit

internaţional, care presupune loialitate faţă de instituţia în cadrul căreia funcţionează şi un

echilibru special între spiritul internaţional sau european şi patriotismul faţă de ţara căreia

îi aparţine. 96

Obligaţia de fidelitate, în regimul funcţionarului comunitar îmbracă forme speciale, ea

făcând parte din categoria acelor obligaţii care trebuie respectate atât pe perioada cât

durează mandatul respectiv, cât şi ulterior acestei perioade.

f) Obligaţia unui comportament profesional corespunzător

Această obligaţie, deşi nu este analizată de sine stătător în doctrină şi nici prevăzută, ca

atare, de Statut, credem că se impune a fi avută în vedere atât în regimul funcţionarilor naţionali

cât şi în cel al funcţionarilor comunitari şi internaţionali.

Acest lucru se va face, credem noi, în corelaţie cu conturarea cu suficientă forţă, juridică

şi etică, a sintagmei “comportament profesional”, care, în opinia noastră, acoperă toate

ipostazele exprimării unei persoane în exerciţiul profesiei sale.

g) Obligaţia de rezidenţă.

Unii autori97 reţin printre obligaţiile funcţionarilor naţionali şi obligaţia de rezidenţă.

În doctrina de drept comunitar98 se recunoaşte această obligaţie, sub titulatura de

“obligaţie de rezidenţă,” şi nici nu se putea altfel de vreme ce Statutul o prevede ca pe o

obligaţie distinctă a funcţionarilor europeni.

Din interpretarea articolului 20, care consacră această obligaţie, desprindem concluzia că

regula o reprezintă faptul că funcţionarul comunitar trebuie să locuiască în locul în care se află

instituţia în care este încadrat, iar excepţia că se admite posibilitatea locuirii şi în altă parte,

dar condiţionată de interdicţia ca acest lucru să îl afecteze în exerciţiul funcţiei sale.99

h) Obligaţia de a repara prejudiciile cauzate Comunităţii prin faptele sale personale

grave100

O regăsim consacrată de articolul 22 din Statut, după cum urmează:

95 V. Vedinaş- op. cit, p. 234.96 Idem- op. cit. p. 234.97 Jean-Marie Auby, Jean Bernard Auby, op. cit., p. 113; Claude Leclerq, André Chaminade-Droitadministratif ,.2 é éd. Librarie de la Cour de Cassation, Paris, 1986, p. 330.98 J: Rideau- op. cit, p. 393.99 Există şi situaţii în care această obligaţie prezintă particularităţi datorate funcţiei celui căruia îi incumbă. Exemplujudecătorii, avocaţii generali şi grefierul Curţii Europene de Justiţie ,care sunt obligaţii să locuiască în localitateaunde Curtea îşi are sediul, obligaţia care subzistă numai pe perioada cât ei se află în această funcţie (O. Manolache-op. cit, p. 80).


192

1) Obligaţia este fundamentată pe fapte grave pe care funcţionarul le comite în

exerciţiul sau cu ocazia exercitării prerogativelor de funcţie publică.

2) Intervenţia acestei răspunderi este condiţionată de emiterea unei decizii motivate şi

cu respectarea formalităţilor aplicabile în materia răspunderii disciplinare.

3) Competenţa de a emite decizia aparţine autorităţii învestite cu puterea de numire.

4) Curtea de Justiţie a Comunităţilor are competenţă de plină jurisdicţie în a se

pronunţa asupra litigiilor născute de intervenţia acestei forme de răspundere.

j) Îndatorirea de moralitate

“Puterile cu care funcţionarul este investit şi prestigiul ataşat situaţiei sale, interzice să i

se confere deplina libertate în viaţa sa privată”.101

Moralitatea vieţii private a funcţionarului public face parte din obligaţiile generale ale

acestuia, indiferent că ne raportăm la funcţionarii naţionali sau la cei internaţionali.

Viaţa privată a funcţionarului nu trebuie să dea loc la scandaluri sau conduită

necorespunzătoare notorie.102

În afara serviciului, funcţionarul public trebuie să dea dovada unui comportament

adecvat, care variază după funcţia şi rangul său în ierarhia administrativă.103

O asemenea obligaţie, deşi nu este prevăzută în mod expres de Statut pentru funcţionarii

comunitari, credem că ea poate fi dedusă implicit din multe din dispoziţiile lui, pe de o parte,

iar, pe de alta, faptul că ea se află în corelaţie cu alte dispoziţii din Statut.

Ea se află astfel într-o strânsă legătură cu obligaţia instituită prin articolul 12, prin care

funcţionarului comunitar îi este interzis să săvârşească vreun act sau să se exprime în public de

o manieră a afecta demnitatea funcţiei sale.

Articolul 41 (8)(46) reglementează regimul disponibilizării funcţionarilor comunitari,

care va face obiect de analiză a unui capitol viitor, şi, foarte interesant este faptul că printre

criteriile pe care le are în vedere autoritatea învestită cu puterea de numire atunci când

întocmeşte lista funcţionarilor care vor fi puşi în disponibilitate se află şi conduita în

serviciu a acestora.

Un alt text care susţine ideea consacrării implicite a obligaţiei de moralitate îl

reprezintă articolul 43 din Statut care prevede, printre criteriile de care se ţine cont atunci

când se face evaluarea funcţionarului şi pe cel al conduitei în serviciu.

100 Idem,p. 393.101 Jean -Marie Auby, Jean- Bernard Auby - Droit de la fonction publique, op. cit., p. 162.102 Idem, p. 163.103 Claude Leclerq, André Chaminade - Droit administratif, 2-ème éd. Librarie de la Court de Cassation, Paris,1986, p. 330..


193

Mai mult chiar, credem că o asemenea îndatorire face parte din categoria celor care

vizează atât perioada exercitării funcţiei publice, cât şi după încetarea raportului de funcţie

publică comunitară.

Astfel, articolul 16 din Statut îl obligă pe funcţionar ca după încetarea funcţiilor sale

să respecte îndatorirea de onestitate şi de delicateţe, atunci când este pus în situaţia de a

accepta anumite funcţii sau anumite avantaje.

În mod firesc, dacă o asemenea obligaţie subzistă după încetarea raportului de

funcţie, cu atât mai mult ea va trebui să se regăsească în timpul exercitării atribuţiilor

funcţionarilor comunitari.

k) Efectuarea controlului medical anual reprezintă o obligaţie a fiecărui funcţionar

comunitar.

Exercitarea unei funcţii publice într-un organism european presupune nu doar

disponibilităţi intelectuale, pregătirea necesară în scopul îndeplinirii ei, ci şi o stare de sănătate

fizică şi psihică adecvată.

Aceasta este raţiunea pentru care funcţionarii comunitari se supun anual unui control

medical, care se poate efectua fie prin medici consilieri din instituţie fie de către medicul pe care

l-a ales funcţionarul în cauză.


194

CONCLUZII

Funcţia publică europeană reprezintă o instituţie extrem de interesantă în dreptul

contemporan, care se deosebeşte, pe de o parte de funcţia publică internaţională, exercitată în

cadrul organismelor ONU şi altor organisme cu caracter internaţional, iar pe de altă parte, de

funcţia publică naţională existentă în diferite sisteme de drept.

În acelaşi timp, în conţinutul ei se regăsesc dimensiuni comune celorlalte două categorii

de funcţii, şi în primul rând funcţiei publice existentă în diferite ţări membre ale Uniunii

Europene.

Ea reprezintă, cu ne-am mai exprimat, un miraj care fascinează multe persoane, prin

specificul ei, prin regimul de privilegii şi imunităţi pe care-l presupune, dar şi un domeniu

extrem de complex.

România, la aproximativ nouă ani de la Revoluţie, nu are încă o lege care să

reglementeze statutul funcţionarului public. Din fericire, perspectiva de a o avea nu mai este atât

de incertă, având în vedere că proiectul este în lucru la Parlament.

Am considerat necesar să relevăm câteva din elementele care caracterizează regimul

juridic al funcţiei publice comunitare, pentru a avea un reper în ceea ce priveşte regimul naţional

românesc al acestei instituţii, dar şi a o raporta la modelul european al ei.

Aceasta deoarece dezideratul legitim al ţării noastre de integrare nu poate ignora

valenţele europene în nici un domeniu, inclusiv în cel care priveşte instituţia funcţiei publice.

verginia vedinaş - rtsa

Documents