Tema: 1. SISTEMUL FISCAL=O1= Conceptul de sistem fiscal

Unii specialişti in domeniu considera sistemul fiscal ca „totalitate a impozitelor si taxelor provenite de la persoane fizice si persoane juridice care alimentează bugetele publice", sau ca „totalitate a impozitelor instituite intr-un stat, care-i procura acestuia o parte covărşitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit avănd o contribuţie specifica si un rol regulator in economie".

O alta abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale sistemului in general si interpretează sistemul fiscal prin prisma relaţiilor dintre elementelor care formează acest sistem, astfel „sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese cu privire la o mulţime de elemente (materie impozabila, cote, subiecţi fiscali etc.), intre care se manifesta relaţii ce apar ca urmare a proiectării, legiferării, aşezării si perceperii impozitelor si care sunt gestionate conform legislaţiei fiscale, in scopul realizării obiectivelor sistemului ".

Aceasta din urma abordare este mai riguroasa, deoarece abordarea sistematica are un rol ordonator, contribuind la: explicarea unor concepte; sistematizarea cunoştinţelor; inţelegerea interconexiunilor dintre economia de schimb; prelevările fiscale si economia publica; identificarea si eliminarea distorsiunilor prin reglarea complexa in domeniul fiscal.

Sistemul fiscal este, aşadar, un sistem complex, alcătuit dintr-un ansamblu de elemente, si anume: Materia impozabila; Subiecţii sau actorii sistemului fiscal; Elemente modificabile. Materia impozabila, reprezentata de venitul realizat, repartizat, consumat si capitalizat, constituie un element evolutiv complex si cuprinde: Venituri din munca, respectiv venituri de natura salariala; Venituri de capital, respectiv rente, chirii, arenzi, dividende, dobânzi etc. Venituri produse de agenţi economici, sub forma beneficiilor din industrie, comerţ, agricultura, servicii Circulația si consumul veniturilor.

Actorii sistemului fiscal, in raport cu funcţiile pe care le indeplinesc, pot fi grupaţi in trei categorii: Actori dotaţi cu putere de decizie; Actori insărcinaţi cu administraţia fiscala si reglementarea litigiilor; Contribuabilii. Organele legislative si executive reprezintă actori de decizie politica in materie fiscală, care se concretizează in dispoziţii ce figurează in legea finanţelor publice sau in legea bugetara anuala, respectiv, in legile fiscale generale. Actorii de decizie administrativa in materie fiscala, reprezentaţi de Ministerul Finanţelor si organele teritoriale subordonate, au responsabilitatea gestiunii finanţelor publice. Contribuabilii sunt persoane fizice si juridice care realizează venituri impozabile din activităţi desfăşurate. Sistemul fiscal cuprinde si elemente modificabile, stabilite de organele de decizie si legislative (ex.: cotele de impunere).

=O2= Funcţiile sistemului fiscal Ca o categorie financiara si ca o componenta principala a sistemului resurselor financiare publice, impozitele indeplinesc, in aria lor de manifestare, funcţiile atribuite finanţelor in general, dar cu unele particularităţi imprimate de conţinutul lor economic, de procesele de redistribuire a produsului intern brut. Unii economişti atribuie sistemului fiscal o funcţie de finanţare a cheltuielilor publice, o funcţie de redistribuire a veniturilor si averilor, conform obiectivului de echitate, si o funcţie de stabilizare a economiei. Alţi economişti nu vorbesc explicit, ci despre rolul ce revine acestora, si anume: Rolul financiar, de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice; Rolul intervenţionist, de incurajare sau frânare a activităţii economice; Rolul social, de redistribuire a unei părţi importante din produsul intern brut intre grupurile sociale si

indivizi. Rapoarte la funcţiile atribuite finanţelor publice in ansamblu, impozitele indeplinesc o funcţie de repartiţie (numita si funcţie financiara, care include si finanţarea cheltuielilor publice), o funcţie de redistribuire a veniturilor si averilor asupra activităţilor economico-sociale si o funcţie de reglare a economiei (de corectare a dezechilibrelor). La acestea se poate adăuga si funcţia de control, care ar semnifica capacitatea impozitelor de a mijloci efectuarea controlului prin diferitele faze ale procesului reproducţiei economice. In cadrul funcţiei financiare, prin impozite se realizează, in cea mai mare măsura, prima latura a funcţiei de repartiţie atribuita finanţelor publice. Aceasta deoarece impozitul este principala forma de procurare a resurselor băneşti la dispoziţia statului si implicit, de redistribuire a resurselor intre sfera

activităţilor materiale si sfera activităţilor nemateriale, intre diferitele ramuri si subramuri economice, intre membrii societăţii. In apropiere toate tarile, o buna parte din produsul intern brut este repartizat valoric, in faza de redistribuire, prin intermediul impozitelor. Prin impozite, statul preia la dispoziţia sa o parte din veniturile realizate de actorii pieţii factorilor de producţie. Veniturile disponibile ale persoanelor fizice si, uneori, chiar ale firmelor, ramase după suportarea impozitelor directe, sunt in continuare supuse unui proces de redistribuire prin intermediul impozitelor indirecte, pe piaţa bunurilor si serviciilor, cu ocazia procurării de bunuri si servicii in al căror preţ sunt incluse aceste impozite (accize, TVA, taxe vamale, fonduri speciale etc.). In ceea ce priveşte funcţia de redistribuire atribuita sistemului fiscal, reiese ca impozitele mijlocesc, alături de alte instrumente a veniturilor si averilor intre membrii societăţii, in conformitate cu ceea ce societatea considera just, echitabil. Impozitele se percep: din salariile cuvenite pentru munca prestata, dobânda datorata pentru capitalul Imprumutat, chiriile oferita bunurilor mobile si imobile, profitul, respectiv, dividendele cuvenite acţionarilori asociaţilor, veniturile obţinute de persoanele fizice din activităţi independente etc. Criteriile de echitate In repartiţia veniturilor şi averilor diferă de la o societate la alta si de la o perioada la alta. Astfel, societatea poate considera ca fiind echitabila realizarea unei legalizări a veniturilor si averilor (ex: 1n economiile socialiste) sau platforma veniturilor mari, fie asigurarea unui venit minim pentru toţi membrii societăţii. Despre funcţia de reglare atribuita sistemului fiscal se poate vorbi in societatea moderna, Incepând cu impunerea concepţiei, potrivit căreia impozitele trebuie considerate nu doar ca resurse financiare ale statului, ci si ca instrumente de influenţare a activităţii economice. Implicarea impozitului in stimularea dezvoltării economico-sociale presupune o corelare adecvata a proceselor de prelevare, sub forma de impozite, nu doar cu cele consumatoare de resurse, cărora le sunt destinate, ci si cu cele generatoare de valoare noua, creatoare de produs naţional si multiplicatoare de resurse financiare. Impactul reglator al impozitelor pe venituri si averi se releva cu pregnanta, daca sunt privite ca o parte constitutiva a produsului intern brut, respectiv a veniturilor ce revin participanţilor la procesele de producţie . Daca se urmăreşte stimularea intreprinzătorilor pentru creşterea producţiei i a ofertei, trebuie sa se diminueze prelevarea sub forma de impozit, rezultând o creştere corespunzătoare a venitului rămas, din care o parte mai mare va putea fi destinata unor noi investiţii. Pe seama investiţilor efectuate vor creste capacităţile de producţie si numărul locurilor de munca create si se va reduce şomajul, va spori producţia, iar economia se va inscrie pe coordonate de creştere.

=O3= Clasificarea sistemelor fiscaleProcesul de modernizare a sistemelor fiscale este caracterizat, la etapa actuala, prin: Trecerea de la impozitele analitice, sprijinite doar pe un element determinat al contribuabilului,

la impozitele sintetice, stabilite In funcţie de o mărime economică considerată in totalitatea sa, ce aparţine contribuabilului (venit global, cifra de afaceri, patrimoniu);

Adoptarea de noi procedee de aşezare si percepere a impozitelor; Creşterea randamentului fiscal; Folosirea impozitelor in scopul realizării unor obiective ale politicii generale a statelor. După natura impozitelor predominante, se pot distinge: Sisteme fisc in care predomina impozitele directe, caracteristice statelor celor mai avantajate din punct de

vedere economic si care au la baza impozitul pe venit global si impozitul pe veniturile persoanelorjuridice; Sisteme fiscale in care se predomina impozitele indirecte, specifice tarilor subdezvoltate sau celor aflate

intr-o perioada de criza economica; Sisteme fiscale cu predominanta complexa, specifice tarilor dezvoltate economic, cu structuri

economico-sociale echilibrate si cu regimuri politice de tip social-democrat; Sisteme fiscale in care predomina impozitele generale, specifice celor mai dezvoltate tari, in care exista

un aparat fiscal si o contabilitate foarte bine organizata si care aplica impozitul pe venitul global si impozitul pe cifra de afaceri bruta sau TVA;

Sisteme fiscale in care predomina impozitele particulare, caracteristice structurilor fiscale neevaluate, in care impozitele sunt aşezate pe anumite categorii de venituri, sub forma indiciară sau forfetară.

După numărul de impozite, se pot distinge: Sisteme fiscale cu mai multe impozite, care se Intâlnesc, de fapt, in toate tarile; Sisteme fiscale cu un singur impozit, care nu sunt decât construcţii teoretice.

Proiectele privind impozitul unic, deşi numeroase, nu s-au concretizat până 1n prezent in practică.Se distinge ca propuneri: impozitul unic asupra capitalului, impozitului unic pe cheltuiala globala,

impozitul pe venit cu o baza cuprinzătoare etc.Sub aspect organizatoric si funcţional (de colectare a impozitelor si taxelor), deosebim:

Sisteme de tip federal; Sisteme de tip unitar.

Sistemul de tip federal este constituit din trei verigi de colectare: La bugetul federaţiei; La bugetul unităţilor teritoriale constituente ale federaţiei; La bugetul local.

Sistemul de tip unitar este constituit din doua verigi de colectare: La bugetul administraţiei centrale de stat; La bugetul local al unităţilor administrativ-teritoriale.

=O4= Politica fiscală i Presiunea fiscalăPolitica fiscală Incă din anul 1748 1n lucrarea sa "Despre spiritul legilor" economistul

Montesquieu susţinea, că veniturile statului sunt o porţiune pe care flecare cetăţean o dă din venitul său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau pentru a se folosi de ea 1n mod plăcut. Pentru a stabili aceste venitilri 1n chip potrivit, trebuie să se ţină seama şi de nevoile statului şi de nevoile cetăţeanului.

Orientarea activităţii fiscale Işi găseşte consacrarea in constituţie care promovează principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale. Pentru a-şi asigura acoperirea, măcar 1n parte, a cheltuielilor sale şi a celor legate de satisfacerea nevoilor societăţii, statul prin intermediul structurilor sale, a reglementat veniturile bugetare sub formă de obligaţie juridică in rândul Indatoririlor fundamentale ale cetăţeanului.

Intregul sistem fiscal modern se construieşte pe principiile edictate "in art. 13 din Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 potrivit căruia: "pentru intreţinerea forţei publice şi pentru administraţie o contribuţie comună este indispensabilă. Ea trebuie raportată egal Intre toţi cetăţenii in măsura posibilităţilor lor".

Politica fiscală reprezintă unul din cele doua instrumente ale macroeconomiei; alături de politica monetara, cuprinde cheltuielile publice şi taxele i orice alta reglementare a sectorului privat (de exemplu scutirea de taxe). Poate fi folosită 1n a influenta nivelul cererii Intr-o economie cu scopul de a ţine rata şomajului cât mai mică, fără a declanşa inflaţie.

Politica fiscală se defineşte ca totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor si instituţiilor folosite de stat i celelalte autorităţi publice pentru procurarea resurselor financiare fiscale, inclusiv pentru influenţarea vieţii economico-sociale.

Politica flscală trebuie să urmeze câteva direcţii esenţiale pentru a se evita diminuarea veniturilor care rămân la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice pentru consum personal şi acumulare, ca urmare a fiscalităţii excesive şi anume: - repartizarea sarcinilor fiscale să fle echitabilă, adică fiecare să fie determinat să-şi plătească corect partea ce-i revine; - impozitele trebuie selecţionate de aşa manieră Incât să minimalizeze influenţa asupra deciziilor economice luate pe alte pieţe eficiente şi folosite pentru a corecta insuficienţa in sectorul privat; - structura impozitului trebuie să faciliteze folosirea politicii flscale in legătură cu obiectivele stabilizării şi creşterii economice; - sistemul fiscal trebuie să permită o administrare eficientă şi nearbitrară pe inţelesul contribuabilului; - costul administraţiei şi al sistemului de constrângere să fie redus. Sarcina fiscală este cu atât mai greu de suportat cu cât este mai scăzut produsul intern brut ce revine 1n medie pe locuitor, iar impozitele excesive au o influenţă negativă asupra economiei pentru că subminează iniţiativa şi stimularea Intreprinzătorilor impiedicând creşterea producţiei. Concluzionând, putem spune că un sistem fiscal este intotdeauna un compromis Intre necesitatea de intrare de venituri şi grija pentru echitatea socială, pentru proporţionalitatea plăţilor in funcţie de capacitatea fiecărui contribuabil.

Obiectivele generale ale politicii fiscale actuale ale Republicii Moldova rămân ca şi in anii precedenţi: (1) asigurarea echităţii, stabilităţii şi transparenţei fiscale; (2) optimizarea presiunii flscale; (3) sistematizarea şi simplificarea legislaţiei fiscale; (4) armonizarea principiilor puse la baza legislaţiei fiscale naţionale cu cele ale legislaţiei comunitare.

Presiunea fiscală Datorită importanţei lor, prelevările obligatorii, incluzând aici toate sumele vărsate de contrIbuabili, persoanele fizice şi juridice, administraţiilor publice (impozite, taxe, contribuţii sociale şi alte prelevări cu conţinut fiscal), cu condiţia ca acestea sâ nu fie legate de o decizie voluntară şi, de asemenea, să nu fle Insoţite de o contraprestaţie imediată sau directă individualizată, exercită o influenţă directă asupra comportamentului contribuabililor.

La nivel macroeconomic, presiunea fiscală (Pf) exercitată de prelevările fiscale este dată de raportul dintre ansamblul prelevărilor obligatorii şi un indicator macroeconomic, produsul intern brut (PIB).

1 ) Pf = impozite+taxe+contributiiPIB

∗100

Presiunea fiscală individuală (Pfi), este raportul dintre totalul prelevărilor obligatorii suportate de un contribuabil şi totalul veniturilor obţinute de acesta Inainte de impozitare, astfel:

2) Pfi= Total prelevari suportate de contribuabilitotal venituri obtinuteinainte de impozitare

∗100

Rata presiunii fiscale reprezintă, aşadar, "un indicator de comensurare a părţii din venituri provenite din producţia care tranzitează printr-un proces de afectare, obligatorie şi publică, 1n loc să fie lăsată la libera dispoziţie a iniţiativei private". Se mai poate defini presiunea fiscală ca fiind, de fapt, gradul de fiscalitate, adică gradul In care contribuabilii, 1n ansamblul lor, societatea, economia suportă, pe seama rezultatelor obţinute din activitatea lor, impozitele şi taxele, ca prelevări obligatorii instituite şi percepute prin constrângerea legală de către stat. Aceasta reprezintă, in ultimă instanţă, proporţiile din veniturile pe care le realizează persoanele fizice şi juridice, la care,1n mod nevoit şi obligatoriu, renunţă in favoarea statului. Consecinţele creşterii presiunii fiscale se manifestă sub diverse forme, printre care: diminuarea eforturilor productive, prin recurgerea la aşa numita "abstinenţă fiscală", care constă in

evitarea Indeplinirii anumitor operaţiuni (limitarea activităţii salariale, de ex.), in scopul de a scăpa de impozitele la care ele dau naştere;

rezistenţe politice, manifestate Indeosebi prin revendicări categoriale 1n favoarea micşorării anumitor impozite ca şi prin luarea de poziţie şi vot;

riscul de inflaţie prin fiscalitate, risc legat de faptul că orice creştere a impozitelor se repercutează asupra proceselor de determinare a preţurilor;

frauda şi evaziunea fiscală, generate de o presiune fiscală ridicată sau de o creştere a acesteia.Problematica specifică presiunii fiscale a generat o serie de Incercări ale teoreticienilor americani, şi

nu numai, de a regândi problema optimului fiscal.Referitor la nivelul optim al presiunii fiscale, 1n anul 1974, un proeminent economist al ofertei,

Arthur Laffer, a transpus grafic o idee exprimată prin 1776 de către Adam Smith, conform căreia ratele de fiscalitate prea ridicate distrug baza asupra căreia acţionează fiscalitatea.

Laffer estimează că există un prag al presiunii fiscale maxime de la care orice creştere generează o diminuare a randamentului fiscal şi aceasta pentru că o presiune fiscală prea mare va descuraja contribuabilul (persoană fizică sau juridică) să investească, să economisească, să producă şi să muncească.

Conform curbei Laffer, suma prelevărilor obligatorii este o funcţie crescătoare a ratei presiunii fiscale, dar numai până la un anumit prag maximal, notat cu M, ce corespunde nivelului maximal al curbei, după care devine o funcţie descrescătoare a acestei rate, ea mergând pană la anulare dacâ rata ar atinge nivelul teoretic de 100%.

Mai exact, curba Laffer se divide in două zone: zona din stânga, denumită zona admisibilă, 1n care se subliniază ideea că reducerea bazei

impozabile este inferioară creşterii ratei presiunii fiscale, rezultând o creştere a incasărilor la buget şi zona din dreapta, denumită zona inadmisibilă, prin care se evidenţiază că orice creştere a presiunii

fiscale nu este suficientă pentru a compensa reducerea bazei de impozitare, pe care o provoacă, rezultând, prin urmare, o diminuare a sumei incasărilor obţinute de puterea publică.

Figura nr. 1. Curba lui Laffer Atunci când contribuabilii se află în zona inadmisibilă a curbei Laffer, ei au ca răspuns, la gradul ridicat de fiscalitate, fie substituirea venitului impozabil cu timp liber neimpozabil, producându-se efectul de substituţie, fie evaziunea flscală, astfel Incât totalul veniturilor impozabile se diminuează, producându-se efectul de transfer spre economia subterană.

T1 T2 T3TEMA: 2. Principalele categorii de impozite prezente in sistemele fiscale internaţionale(pe exemplu sistemului fiscal european)

2.1. Clasificarea impozitelor şi taxelor conform Sistemului European de ConturiPentru a asigura un sistem unitar de raportare şi pentru a creşte comparabilitatea datelor statistice,

Uniunea Europeană utilizează Sistemul European de Conturi (European Standard Accounts-ESA95), elaborat prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 2223 / 1996. Sistemul European de Conturi este menit să ofere: metodologie a standardelor, definiţiilor , clasificărilor şi regulilor contabile comune, 1n scopul asigurării

comparabilităţii datelor statistice furnizate de Statele Membre; o metodă de transmitere a datelor necesare funcţionării Uniunii Europene. Sistemul European de Conturi include şi o clasificare cuprinzătoare a prelevărilor fiscale. Conform acestei clasificări, prelevările fiscale pot fi grupate In următoarele categorii:

A. Impozite şi taxe asupra producţiei şi importurilor, precum contribuţiile obligatorii fără contraprestaţie, in bani sau 1n natură, prelevate de către autorităţile administraţiei publice sau de către instituţiile Uniunii Europene, ce se datorează pentru producţia sau importurile de bunuri sau servicii, pentru angajarea forţei de muncă, pentru deţinerea 1n proprietate sau folosirea unui teren, a unei clădiri sau a unui activ utilizat in procesul de producţie, indiferent dacă se realizează sau nu profit.

A1. Impozite şi taxe asupra produselor: Impozite de tip TVA: impozite asupra bunurilor şi serviciilor, colectate 1n etape de către producători şi /

sau comercianţi şi suportate integral de către consumatorul final; Impozite şi taxe asupra importurilor, , cu excepţia TVA: contribuţii obligatorii colectate de autorităţile

administraţiei publice sau de instituţiile Uniunii Europene, pentru bunurile importate sau pentru serviciile fumizate rezidenţilor de către nerezidenţi:

- Taxe vamale de import, percepute pe baza unui tarif vamal de import, atunci când bunurile sau serviciile intră pe teritoriul economic naţional;- Alte impozite şi taxe asupra importurilor, altele decât TVA şi taxele vamale de import, precum:

prelevările pentru produsele agricole importate; accizele; taxele special pentru bunuri importate pe care producătorii le datorează şi pentru produsele similare de

origine internă; impozitele şi taxele asupra unor anumite servicii furnizate agenţilor economici rezidenţi de către agenţii

economici nerezidenţi; impozite şi taxe generale asupra vânzărilor de bunuri şi servicii importate; beneficiile întreprinderilor publice care exercită un monopol asupra importului anumitor bunuri sau

servicii (beneficiile care sunt transferate statului); impozite şi taxe asupra produselor, cu excepţia TVA şi a impozitelor şi taxelor asupra importurilor :

impozite şi taxe pentru bunurile produse de agenţii economici rezidenţi, datorate pentru producţia, exportul, vânzarea, transferul, inchirierea sau livrarea acestora, sau pentru utilizarea acestora 1n scopul consumului ori pentru formarea capitalului propriu, precum:

- accizele şi alte taxe de consumaţie (fără impozitele asupra importurilor );- taxele de timbre percepute pentru vânzarea unor produse specifIc (băuturi alcoolice, tutun ) şi pentru

emiterea de documente legale;- impozitele asupra tranzacţiilor mobiliare (datorate pentru cumpărarea sau vânzarea de active

financiare sau non-fmanciare, inclusiv devize) ;- taxele percepute pentru Inmatricularea autoturismelor;- impozite şi taxe pentru spectacole şi divertisment;- impozite pentru loterii, pariuri şijocuri de noroc (altele decât cele asupra câştigurilor) ;- impozitele asupra primelor de asigurare;- alte taxe pentru servicii determinate (cazare, restaurant, transporturi, comunicaţii, publicitate) ;- impozite generale asupra vânzărilor sau asupra cifrei de afaceri;- beneficiile monopolurilor fiscal care sunt transferate statului (cu excepţia celor asupra importurilor).

A2. Alte impozite şi taxe asupra producţiei, ce includ toate impozitele şi taxele pe care un agent economic le suportă ca urmare a angajării sale Intr-o activitate de producţie , independent de cantitatea sau valoarea bunurilor produse sau vândute , precum şi impozitele şi taxele datorate pentru terenurile deţinute, pentru mijloacele fixe, pentru mâna de lucru angajată 1n procesul de producţie ori pentru anumite activităţi sau

tranzacţii: importul pentru deţinerea in proprietate sau folosirea unor terenuri, a unor clădiri sau a altor construcţii

utilizate de agenţii economici 1n procesul de producţie; importul pentru utilizarea mijloacelor fixe (vehicule, maşini, echipamente) deţinute in proprietate sau

Inchiriate de către agentul economic în procesul de producţie; impozite şi taxe datorate pentru masa totală a salariilor plătite sau pentru muncitorii an gaj aţi; impozitele şi taxele pentru tranzacţiile internaţionale incheiate 1n cadrul procesului de producţie

(călătorii 1n străinătate, trimiteri de fonduri in străinătate, tranzacţii similare cu nerezidenţi) ; taxe pentru autorizarea de a exercita activităţi comerciale sau profesionale (dacă acordarea unei licenţe

este condiţionată numai de plată unei asemenea taxe) ; impozitele şi taxele datorate pentru emisiile poluante rezultate din activitatea de producţie (acele taxe

datorate pentru eliberarea de gaze, lichide toxice sau alte substanţe poluante).B. Impozite şi taxe curente pe venit şi pe avere: contribuţii obligatorii, fără contraprestaţie, in bani sau in

natură, prelevate periodic de către autorităţile administraţiei publice şi de către alte entităţi, pentru veniturile sau averea subiecţilor impozabili, precum şi anumite impozite şi taxe periodice, care nu se ataşează asupra venitului sau averii.

B1. Impozitele pe venit se datorează pentru venituri, pentru profit sau pentru câştiguri din capital şi se stabilesc 1n raport cu veniturile concrete sau prezumate ale persoanelor fizice, familiilor, societăţilor sau instituţiilor fără scop lucrative. În această categorie se include şi impozitele sau taxele percepute asupra averii (terenuri, imobile), dacă acestea servesc ca bază de impunere la estimarea veniturilor proprietarilor.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice sau pe veniturile unei familii, inclusiv reţinerile la sursă efectuate de angajatori, inclusiv veniturile asociaţiilor din societăţile de persoane;

Impozitul pe profitul societăţilor comerciale; Câştigurile din deţinerea de active financiare sau non-financiare; Impozitele pentru câştigurile obţinute la loterii şi pariuri;

B2. Alte impozite şi taxe curente : Impozite curente asupra capitalului, adică impozitele care sunt datorate periodic pentru deţinerea in

proprietate sau pentru utilizarea terenurilor sau clădirilor, precum şi impozitele asupra averii sau asupra altor active (bijuterii, alte semen exterioare de bogăţie);

Taxele pentru exercitarea dreptului de vot (al căror cuantum este fixat pentru fiecare persoană adultă sau pentru fiecare familie, independent de venit sau de avere) ;

Impozite şi taxe asupra cheltuielilor efectuate (la nivelul unei persoane sau familii) ; Taxele achitate pentru autorizarea de a deţine sau folosi vehicule, bărci sau avioane, ori pentru

obţinerea unui permis de port-armă, de vânătoare sau de pescuit; Taxe asupra tranzacţiilor internaţionale (pentru călătorii In străinătate, trimitere de fonduri 1n

străinătate, investiţii 1n străinătate ), cu excepţia celor achitate de producători sau a taxelor vamale de import suportate la nivelul unei familii.

C. Impozite şi taxe pe capital sunt acele impozite şi taxe care se percep in mod regulat, in raport cu valoarea activelor (sau de valoarea netă a acestora) deţinute de subiecţii impozabili sau in raport cu valoarea activelor transferate Intre subiecţii impozabili, ca rezultat al unei succesiuni, a unei donaţii sau a unui alt tip de transfer.

Impozite şi taxe asupra transferului de capital cuprind impozitele şi taxele pe succesiuni şi pe donaţii, care sunt prelevate asupra capitalului beneficiarilor (mai puţin impozitele şi taxele asupra vânzării activelor, operaţiune care nu este calificată drept un transfer) ;

Prelevări de capital, care sunt prelevări excepţionale asupra valorii activelor (sau a valorii nete a acestora) deţinute de subiecţii impozabili, inclusiv plus-valorile generale de creşterea valorii unui teren agricol, ca urmare a acordării unei autorizaţii de a construi pe un asemenea teren spaţii comerciale săi locuinţe.

D. Contribuţii sociale Contribuţii sociale efective: Contribuţii sociale efective in sarcina angajatorilor — sumele vărsate de angajatori organismelor

de securitate socială, societăţilor de asigurare sau fondurilor de pensii (autonome sau nu), in scopul de a asigura efectuarea unor prestaţii sociale in beneficiul angajaţilor:

Contribuţii sociale obligatorii; Contribuţii sociale voluntare; Contribuţii sociale efective in sarcina angajaţilor — sumele vărsate de aceştia organismelor de

securitate social sau unor societăţi private:

Contribuţii sociale obligatorii; Contribuţii sociale voluntare (pe care aceştia nu sunt obligaţi prin lege să le plătească) ; o Contribuţii

sociale efective in sarcina lucrătorilor independenţi şi a şomerilor: Contribuţii sociale obligatorii; Contribuţii sociale voluntare: Contribuţii sociale imputate — contrapartida prestaţiilor sociale furnizate direct de către angajator

salariaţilor. foştilor salariaţi sau avănzilor — drept ai acestora.2.2. Impozitui pe profit

Obligatiile fiscale pe care o societate comercială le poate suporta in spaţiul european pot fi impărţite in două mari categorii:

Obligaţii fiscale ce privesc beneficiile realizate; Obligaţii fiscale independente de rezultatele economice ale societăţii.

Obligaţiile fiscale ce privesc beneficiile realizate se rezumă, de regula, la plata unui impozit pe profit. In general, impunerea beneficiilor realizate de o societate comercială presupune parcurgerea următoarelor etape:

identificarea societăţilor al căror beneficiu este impozabil; localizarea beneficiilor impozabile; evaluarea bazei de impunere (sau a profitului impozabil) ; determinarea impozitului pe profit datorat; stingerea obligaţiilor fiscale datorate bugetului.

Obligaţiile fiscale independente de rezultatele economice ale societăţii comerciale sunt compuse din obligaţiile fiscale comune tuturor ţărilor din Uniunea Europeană şi obligaţii fiscale specifice unei anumite ţări. Obligaţiile fiscale comune tuturor ţărilor din Uniunea Europeană sunt, in principal, următoarele:

taxa pe valoarea adăugată; drepturile de Inregistrare, adică drepturile percepute de stat asupra aporturilor aduse la capitalul unei

societăţi comerciale; reţinerile la sursă asupra plăţilor efectuate 1n contul unor beneficiari nerezidenţi; obligaţii fiscale aferente salariilor plătite; accizele.

Obligaţiile fiscale specifice unei anumite ţări sunt numeroase şi extrem de diverse. Totuşi, putem aminti următoarele:

impozitele sau taxele pe activitate (taxa profesională "in Franţa, impozitul comercial in Germania şi Luxemburg):

impozitul asupra patrimoniului global (un impozit pe averea societăţilor comerciale datorate in Luxemburg.):

impozitul asupra veniturilor din extracţia de petrol sau gaze (in Marea Britanie şi "in Danemarca); altele.

In ceea ce priveşte subiectii impozitului pe profit, la nivel european se face distincţie Intre societăţile de capital şi societăţile de persoane (aşa-numitele „partnerships"). De regulă, societăţile de capital sunt plătitoare de impozit pe profit, pe când societăţile de persoane nu sunt plătitoare de impozit pe profit, ci datorează impozit pe venit, similar persoanelor fizice. Există Insă şi situaţii 'in care societăţile de persoane ce desfăşoară activităţi industriale sau comerciale plătesc impozit pe profit, precum 1n Belgia, Spania şi Portugalia. De asemenea, 'in Franţa, societăţile de persoane au posibilitatea de a opta Intre a plăti impozit pe profit sau impozit pe venit.

De regulă, sunt excluse de la plata impozitului pe profit persoanele juridice de drept public (statul, colectivităţile locale, organismele care gestionează sistemele de securitate socială), cu excepţia situaţiei 'in care desfăşoară şi activităţi cu caracter economic.

Prin urmare, putem afirma că sfera subiecţilor impozabili in cazul impozitului pe profit cuprinde:

societăţile comerciale; societăţile civile, societăţile cooperative, fondurile de asigurări mutuale; alte persoane juridice de drept public sau de drept privat care desfăşoară o activitate economică,

indiferent dacă au sau nu scop lucrativ.Scutiri particulare de la plata impozitului pe profit: Irlanda: instituţiile de credit, loteria naţională, organizaţiile non-guvernamentale; Malta: toţi proprietarii de nave Inregistraţi 1n Malta;

Portugalia: societăţile stabilite 1n zonele libere din Madeira şi Azorec care desfăşoară activităţi 1n industrie, transporturi maritime, servicii financiare şi de credit, asigurare-reasigurare, gestiunea fondurilor de investiţii şi a fondurilor de pensii, până la 31decembrie 2011;

Din punct de vedere teritorial, sunt supuse impozitării beneficiilor realizate atât in ţară, cât şi in străinătate de către societăţile rezidente.Inţelesul dat insă noţiunii de „rezidenţă" este diferit, de ţară la ţară, astfel:

in Germania, Spania, Marea Britanie se consideră că o societate îşi are reşedinţa fiscală acolo unde se află sediul său social sau acolo unde se află locul conducerii efective a societăţii;

in Italia se consideră că o societate Işi are reşedinţa fiscală acolo unde se desfăşoară principala activitate a societăţii respective;

in Danemarca sau Olanda se consideră că o societate işi are reşedinţa fiscală in locul "in care societatea a fost creată (se aplică teoria in corporaţiuni).

In toate statele europene, societăţile nerezidente nu sunt impozitate decât pentru beneficille care au o sursă locală. Conform Convenţiei-model pentru evitarea dublei impuneri elaborată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, o societate nerezidentă datorează impozit pe profit intr-o ţară numai pentru beneficiile aferente unui „sediu permanent" aflat in ţara respectivă. inţelesul termenului de „sediul permanent" este definit in mod diferit in legislaţiile ţărilor europene, astfel:

in Germania, reprezintă locul 1n care există instalaţii de afaceri fixe prin intermediul cărora se desfăşoară Intreaga activitate sau o parte din activitatea intreprinderii;

in Spania, reprezintă locul "in care se desfăşoară operatiunile societăţii prin intermediul unui sediu efectiv de conducere, a unei sucursale, al unui şantier de construcţii pentru o perioadă mai mare de un an, a unei agenţii sau reprezentanţă autorizată să contracteze 1n numele societăţii;

în Franţa, reprezintă locul in care se realizează exerciţiul obişnuit al unei activităţi comerciale, prin intermediul unei instalaţii permanente dotate cu o anumită autonomie, a unor reprezentanţi abilitaţi să lucreze pentru societatea 1n cauză sau prin realizarea unor operaţiuni care constituie un ciclu economic complet, distinct de celelalte activităţi ale societăţii;

in Olanda, reprezintă locul 1n care se exercitâ o anumită activitate cel puţin 30 de zile "intr-o perioadă de 12 luni.

Beneficiul impozabil (profitul impozabil) se determină 1n toate ţările europene se determină pornind de la bilanţul contabil, ajustat 1n funcţie de regulile fiscale speciale specifice fiecărei ţări.

O particularitate a impozitării profitului în Estonia o constituie faptul că se practică doar impozitarea profitului şi nu şi impozitarea dividendelor.

Impozitarea plus—valorilor rezultate din cesiunea activelor imobilizate se realizează prin diverse practici, astfel:

corectarea preţului de achiziţie folosind aşa-numiţii coeficienţi de eroziune monetară (Spania, Portugalia, Marea Britanie);

exonerarea de la plata impozitului, sub condiţia ca plus-valoarea să fie reinvestită (Germania, Irlanda, Belgia, Olanda);

aplicarea unei cote de impozitare mai reduse faţă de cota care se aplică in cazuri veniturilor ordinare (Franţa, Grecia);

exonerarea anumitor plus — valori , de regulă, a celor care rezultă din cesionarea titlurilor de participare (Austria ,Belgia, Danemarca,Italia, Spania , Luxemburg). In ceea ce priveşte deductibilitatea cheltuielilor generale, regula de principiu este aceea că toate cheltuielile care contribuie la realizarea profitului impozabil sunt deductibile. In aproape toate ţările Uniunii Europene, tratamentul fiscal al amortizării este utilizat ca modalitate de stimulare a investiţillor. Se utilizează, de regulă, regimul amortizării degresive şi cel al amortizării accelerate, in condiţille deductibilităţii integrale a cheltuielilor cu amortizărilor. Ca particularităţi deosebite, putem aminti amortizarea globală a unui ansamblu de elemente ale activului prin metoda „poolingu-lui", utilizatâ in Finlanda, Irlanda şi Suedia, sau autorizarea amortizărilor anticipate, utilizată in Danemarca. Regulile de deductibilitate a provizioanelor variază sensibil de la un stat membru la altul, constituind, conform raportului Comitetului Ruding, una dintre principalele surse de distorsionare a concurenţei. Provizioanele pentru deprecierea elementelor de activ sunt deductibile 1n majoritatea ţărilor europene, dar adesea numai in anumite limite. Spre deosebire de aceasta, de regulă, provizioanele,pentru deprecierea elementelor de pasiv nu sunt admise pentru a fi deduse (precum 1n Italia, Spania sau Marea Britanie) sau sunt admise numai in anumite cazuri expres precizate de lege. in ceea ce priveşte regimul fiscal al pierderilor, este general acceptată posibilitatea recuperării acestora din beneficiile exerciţiilor financiare viitoare.

Perioada "in care pierderile inregistrate pot fi raportate este de 5 ani, cu excepţia Spaniei şi Finlandei, 1n cazul cărora termenul este de 10 ani, şi a Germaniei,Austriei, Belgiei, Danemarcei, Marii Britanii sau Suediei, " in cazul cărora perioada de reportarea a pierderilor este nelimitată. Trebuie precizat că in Austria, nu pot fi reportate "in exerciţiul următor decât in limita a 75% din profitul impozabil realizat 1n anul fiscal următor. Tehnica de impozitare a beneficiilor societăţilor comerciale este ceea 1n cote procentuale proporţionale (cu excepţia Luxemburgului unde se practică impozitarea progresivă, cu cote cuprinse Intre 20 % şi 26 %, a Marii Britanii, cu cote de la 0 % 30 %). Cotele de impozit utilizate se situează 'intre 25 % şi 30 %, cu un maxim "in cazul Franţei, de 35,42 % şi un minim în cazul Irlandei, de 12,5 %. in ceea ce priveşte evoluţia 1n timp a cotelor de impunere, este de precizat că, datorită competiţiei fiscale puternice dintre ţări acestea au inregistrat un trend descendent, de la valori cuprinse de la 45% şi 55%, in penultimul deceniu al secolului trecut, la valorile prezente, de regulă cuprinde Intre 25% şi 35 %. Această stare de fapt a fost apreciată ca fiind necorespunzătoare de către Comitetul Ruding, care a recomandat armonizarea bazelor de impozitare şi stabilirea unui nivel minim de impozitare (30%) şi a unui nivel maxim de impozitare (40 %). Totuşi, aceste propuneri au fost dezaprobate de reprezentanţii instituţiilor europene, ca fiind contrare principiului subsidiarităţii şi de natura a afecta suveranitatea fiscală a statelor membre.

Cotele standard de impozitare utilizate 1n ţările europene sunt: 35 % (Malta, Spania), 34,5% (Olanda), 33,33% (Franţa), 33 % (Belgia, Italia), 32% (Grecia), 30% (BosniaHerţegovina,Turcia), 28% (Danemarca, Suedia, Norvegia), 26% (Finlanda), 25% (Austria, Germania, Portugalia, Slovenia şi Ucraina), 24% (Cehia, Rusia), 22% (Estonia), 29% (Croaţia), 19% (Polonia, Slovacia), 18% (Islanda, Moldova), 16% (Ungaria), 15% (Letonia, Bulgaria, Macedonia), 12,5% (Irlanda), 10% (Cipru, Elveţia-impozitul cantonal, Seria-Muntenegru), 8,5% (Elveţiaimpozitul federal).

Cotele reduse se utilizează in Franţa (19% pentru veniturile din capital pe termen lung, pentru fracţiunea de profit Incorporată 1n capitalul social, 24% pentru veniturile funciare şi agricole), Irlanda (10% pentru societăţile de consultanţă financiară care se stabilesc la Dublin, pentru profiturile din anumite activităţi vamale), Olanda (29% pentru profitul mai mic de 22869 euro), Slovacia (15% pentru societăţile agricole, 18% pentru intreprinderile care au ca salariaţi peste 50% persoane handicapate), Slovenia (10% pentru societăţile comerciale care operează 1n anumite zone speciale), Spania (30% pentru IMM-uri, 25% pentru societăţile de asigurări mutuale şi cooperative de credit, 20% pentru cooperative, 0 % pentru fondurile de pensii).

Plata impozitului de profit se realizează "in toate ţările europene sub forma unor plăţi eşalonate de-a lungul anului fiscal. Doar in Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie impozitul pe profit se plăteşte integral, la finele anului fiscal. Austria, Franţa şi Portugalia solicită plata unui impozit minim chiar şi 1n cazul Inregistrării de pierderi. in ceea ce priveşte facilitătile acordate la plata impozitului pe profit, doar Spania, Luxemburg şi Portugalia favorizează investiţiile prin scutirea de impozitare. Austria, Franţa şi Portugalia acordă facilităţile pentru a favoriza cercetarea.

In Austria, se acordă scutiri de la plata impozitelor pentru dividendele şi plus-valorile obţinute din cesiunea titlurilor de participare străină, ceea ce face din Austria locaţie atractivă pentru implantarea societăţilor de tip holding.

In Belgia, există posibilitatea deducerii din profit, inainte de impozitare, a unor elemente neimpozabile constând in sume limitate pentru fiecare salariat implicat in activitatea de cercetare ştiinţifică sau recrutat pentru a ocupa o funcţie de conducere 1n departamentul exporturi. in plus, există posibilitatea deducerii investiţiilor făcute pentru economia de resurse, investiţiile ecologice şi cele pentru inovare, investiţiile făcute de IMM-uri şi investiţiile menite să asigure reciclarea unor ambalaje.

In Cehia se acceptă deducerea din profit inainte de impozitarea a unei cote 10-20% din valoarea unui nou, cu condiţia ca societatea să fie primul proprietar sau primul locatar al imobilului. De asemenea, se practică o reducere a cotei standard de impozitare (24%) pentru intreprinderile din sectorul manufacturier, pentru anumite centre de strategie sau tehnologice.

Germania oferă o subvenţie federală de 15% pentru investiţiile făcute de Intreprinderile care se stabilesc 1n landurile foste est-germane şi in fostul Berlin de Est şi o subvenţie de 27,5% pentru investiţiile "in bunuri mobile efectuate de intreprinderi care au mai puţin de 250 de salariaţi.

In Danemarca, impozitul pe profit se imparte intre stat şi municipalităţi, un procent de 13,41% revenind acestora din urmă.

În Finlanda, beneficiarii impozitului pe profit colectat sunt: autorităţile fiscale centrale (75,08), municipalităţile (23,22%) şi comunităţile locale ale Bisericii Luterane şi Bisericii Ortodoxe (1,70%).

In Germania, incasările din impozitul pe profit se impart in mod egal intre autorităţile centrale şi landuri. În Grecia, 20% din Incasările din impozitul pe profit revin autorităţilor locale.

Spania acordă societăţilor care intenţionează să achiziţioneze majoritatea drepturilor de vot Intr-o companie nerezidentă, din afara Uniunii Europene posibilitatea amânării plăţii impozitului prin deducerea din baza de impunere a cheltuielilor de investiţii până la limita de 30.050.605,22 euro, fără a depăşi insă 25% din profitul impozabil. Sumele deduse cu anticipaţie trebuie inclus, în părţi egale, in baza de impunere pentru următorii patru ani. De asemenea, se acordă deduceri de 30% pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, de 15% pentru cheltuielile cu activităţile de inovaţie tehnologică, de 25% pentru investiţiile străine concretizate intr-un sediu permanent, de 10% pentru contribuţiile la schemele private de pensii etc.

2.3. Impozitul pe venitIn ceea ce priveşte impozitarea veniturilor, 'in Uniunea Europeană nu există o amortizare fiscală efectivă.Este de precizat că intre statele europene există diferenţieri in ceea ce priveşte distribuirea competenţelor

legislative in materia impozitului pe venit. Astfel, 1n ţările nordic, precum Danemarca sau Suedia se acordă colectivităţilor locale şi regionale o parte Insemnată din "incasările din impozitul pe venit, pe când in alte ţări, precum Marea Britanie. Grecia sau Italia, comunităţilor locale beneficiază doar mică măsură de Incasările din impozitul pe venit.

In ceea ce priveşte dimensionarea obiectului impozitului pe venit, la nivel european se aplică două soluţii:

impozitarea nelimitată, asupra „beneficiului mondial" (se impozitează suma veniturilor din ţara şi a celor din străinătate) pe care îl realizează un contribuabil, metoda ce se aplică de regulă pentru impozitarea veniturilor rezidenţilor;

impozitarea limitată, numai asupra beneficiilor obţinute de o persoană fizică dintr-un anumit stat, metodă ce se aplică de regulă pentru impozitarea veniturilor nerezidenţilor.

Baza de impunere se constituie din mai multe categorii de venituri, precum: salarii şi alte venituri similare; venituri din activităţi independente; venituri din exercitarea unei profesii liberale; venituri comerciale; venituri din exercitarea unei profesii ce nu are caracter comercial; venituri funciare; venituri din desfăşurarea unei activităţi agricole sau forestiere; venituri din valori mobiliare; venituri din capital (dividende, dobânzi, redevenţe); câştiguri din cesiunea cu titlu oneros a unor bunuri sau drepturi de orice natură; venituri din drepturi de proprietate intelectuală.

Baza de impozitare se diminuează prin scutire totală sau partială de la impozitare a anumitor categorii de venituri şi/sau prin deducerea din veniturile realizate a unor categorii de cheltuieli. Există posibilitatea nominalizării exprese a cheltuielilor deductibile pentru fiecare categorie de venit sau precizarea unor cheltuieli cu deductibilitatea generală, dublate de anumite categorii de cheltuieli deductibile speciale.

Pierderile fiscale Inregistrate de către contribuabili de regulă se raportează in anul fiscal următor (sistem carry forward), dar, mai rar se diminuează baza de impozitare din anul precedent (sistem carry back).

În ceea ce priveşte tehnica de impunere utilizată pentru a impozita veniturile persoanelor fizice, majoritatea statelor europene utilizează impunerea "in cote procentuale progresive, cu globalizarea veniturilor contribuabilului Inainte de impozitare. Tehnica impunerii 1n cote procentuale proporţionale este utilizată doar câteva dintre noile state membre ale Uniunii Europene (Slovacia -19%, Letonia-25%, Estonia-24%), alături de România-16%, Rusia-13%, Ucraina-13%.Tara Cota minimă Cota maximăAustria 0% (până la 10000 50% (peste 50870 Malta 0% 35%Belgia 25% (până la 6840 50% (peste Marea 10% 40%Cehia 15% 32% Olanda 33,4% (până la 52% (peste 50652 Cipru 0% 30% Polonia 19% 50%Franţa 0% (până la 4262 euro) 48% (peste 47932 Portugalia 10,5% 40%Germania 0% (până la 7664 euro) 42% (peste 52152 Slovenia 16% 50%Grecia 0% (până la 10000 40% (peste 23400 Spania 15% 45%Italia 0% (până la 7500 euro) 45% (peste 70000 Luxemburg 0% (până la 9750 euro) 38% (peste 34500

In Danemarca şi Suedia, impozitul pe venit se compune dintr-un impozit statal (5,5%-26 5%, pentru Danemarca şi 0%-25%, pentru Suedia) şi un impozit local (de 32,5% pentru Danemarca, şi 26%-34%, 1n

Suedia). Pentru ambele state, cele două impozite conduc la un impozit maxim de 59%!In Finlanda, impozitul pe venit se compune dintr-un impozit statal (0%-33,5%), la care se adaugă un

impozit pe venit local medie 18,3%) şi un impozit religios (1n medie 1,3%).Pe lângă impozitul statal pe venit, in Italia există şi un impozit regional pe venit (intre 0,9% şi 1,4%) şi

un impozit comunal pe venit maxim 0,5%).In Lituania se practică două cote de impozitare: 15% (pentru dividende, dobânzi, remuneraţia

marinarilor, veniturilor din activitatea artistică, drepturile de autor, veniturile din vânzarea, Inchirierea sau altă formă de transfer a proprietăţii, pensii) şi 33% (pentru celelalte categorii de venituri.

In Spania se percepe un impozit statal (de la 9,06% la 29,16%) şi un impozit regional (de la 5,94% la 15,84%).

In Ungaria se practică un barem de impozitare cu două tranşe, cotele aferente acestora flind 18%, respectiv 38%.

In Bosnia-Herţegovina, veniturile persoanelor fizice de la funcţia de bază se impozitează cu 5%. Pentru veniturile suplimentare dintr-un alt loc de muncă, cota de impunere este de 30%. Pentru orice alte venituri, se percepe un impozit de 50%.

In Islanda, contribuabilul datorează un impozit pe venit naţional de 24,75% şi un impozit pe venit municipal de 12,98%.

De asemenea, este de precizat că majoritatea statelor membre scutesc de la impozitare un minim de venituri realizate de contribuabil.

O trăsătură particulară a impozitării veniturilor persoanelor fizice la nivel european o constituie practicarea impozitării la nivelul cuplului. 0 serie de state europene instituie posibilitatea sau chiar a persoanelor care coabitează 1n mod legal. Sistemul apare ca unul echitabil, mai ales 1n condiţiile 1n care diferenţele dintre veniturilor celor doi soţi sunt semnificative, permiţând şi luarea "in considerare a sarcinilor familiale ale celor doi soţi.

In fiecare ţară se acordă deduceri la calcularea impozitului pe venit.In Austria, deducerile au 1n vedere 20% din investiţiile 1n formarea profesională a angajaţilor, 35%

din investiţiile pentru cercetarea-dezvoltare, o cote-parte din contribuţiile voluntare la fondurile de pensii, sumele plătire consultanţilor fiscali, achiziţionarea de noi acţiuni şi unele excepţionale (medicale, de Mmormântare, de reparaţie după calamităţi, cu educaţia copiilor trimişi la studii in străinătate).

In Belgia, deducerile au 1n vedere cota maritală 30% din venitul cuplului, mai puţin venitul sbţului ce nu depăşeşte 30% din venitul cuplului. La aceasta se adaugă deduceri personale (de exemplu, deducerea de bază este de 5570 euro, iar cea pentru 1 copil 1n intreţinere, 1180 euro).

Cehia acordă deduceri personale, plus deducerea pentru soţul sau soţia care nu are un loc de muncă şi alocaţia pentru studenţi.

In Estonia sunt acceptate ca deduceri contribuţiile voluntare la fondurile de pensii, alocaţiile familiale cu mai mult de 3 copii.

Germania acordă un credit fiscal de 154 euro pentru fiecare copil şi o alocaţie pentru Intreţinerea fiecărui copil mai mic de 16 ani in valoare de 3648 euro anul.

In Grecia sunt considerate deduceri contribuţiile sociale obligatorii, donaţiile făcute Bisericii, universităţilor sau in scopul promovării culturii. La aceste deduceri se adaugă, şi credite fiscale de 15% din taxele de şcolarizare ale copiilor plătite unei instituţii de invăţământ din Grecia, 15% din cheltuielile medicale efectuate de contribuabil sau de persoanele aflate In Ingrijirea sa şi 15 din dobândă corespunzătoare unui Imprumut contractat pentru achiziţionarea unei locuinţe.

In Italia, se deduc din baza de impozitare inainte de impunere: o deducere personală, contribuţiile sociale obligatorii, onorariile medicale, cheltuielile pentru medicamente, primele pentru asigurări de viaţă sau asigurări pentru accidente de muncă. Pe lângă aceste deduceri, In Olanda se deduc şi imprumuturile pentru infiinţarea unei societăţi.

În Polonia, sunt considerate deduceri: cheltuielile sociale obligatorii, cheltuielile de reabilitate a locuinţei, dobânzile la un credit ipotecar pentru construcţia unei locuinţe, donaţiile către ONG-uri sau culte religioase şi o deducere personală de bază.

Marea Britanie a introdus, incepând cu anul 2004, două credite fiscale: Working Tax Credit — ce se acordă muncitorilor cu salarii mici (intre 5.060 şi 15.200 lire sterline

anual), ţinând cont de o serie de factori cum ar fi vârsta, numărul de ore lucrate, copii aflaţi in intreţinere. Child Tax Credit — ce se acordă familiilor cu copii, sub forma 545 lire sterline/copil.Plata impozitului se face fie prin reţinere la sursă (in cazul salariilor sau al celorlalte venituri care au

acelaşi regim), fie prin două sau mai multe plăţi anticipate efectuate in cursul anului fiscal. Regularizarea se face

intr-un termen rezonabil după depunerea unei declaraţii fiscale de către contribuabil.2.4. Taxa pe valoarea adăugată

Prevederile acquis-ului în domeniul TVALegislaţia pe valoare adăugată (TVA) este complexă. Principalul izvor de drept îI reprezintă Directiva

77/388/CEE privind sistemul comun de aplicare a acestei taxe, denumită şi „Directiva a Şasea referitoare la TVA". Directiva se aplică pe teritoriul ţărilor ce fac parte din comunitate (principiul teritorialităţii) şi cuprinde reglementări privind: persoanele impozabile, tranzacţiile impozabile, ca şi excepţiile şi scutirile (atât pentru mărfuri, cât şi pentru servicii), locul operaţiunilor impozabile, cotele standard de impozitare (care sunt aceleaşi, atât pentru mărfuri, cât şi pentru servicii), deducerile şi modul de calculare a acestora, persoanele responsabile de plata TVA (inclusiv obligaţiile impozabile şi reglementările aplicabile unor cazuri speciale, cum ar fi fermierii sau agenţiile de turism). Directiva sa aplicat gradual, având etape tranzitorii pentru fiecare stat membru, şi a condus la simplificarea sistemului de aplicare a TVA, făcând distincţie intre vânzările intre persoane supuse impozitării, vânzări către persoane fizice sau vânzări către comercianţii scutiţi de TVA. Introducerea pieţii comune, la 1 ianuarie 1993, a avut ca efect modificarea directivei, prin suplimentarea acesteia cu Directiva 91/680/CEE privind abolirea frontierelor fiscale. Conform noilor reglementărilor (Directiva 92/77/CEE privind aproximarea cotelor de TVA), statele membre aplică o cotă standard de TVA de minimum 15% (Directiva 99/49/CE ) şi au posibilitatea de a aplica maximum donă cote reduse ( de minimum 5%) pentru anumite mărfuri sau servicii de natură socială sau culturală. Aceiaşi directivă autorizează statele membre să fixeze, pe timp limitat, cote zero sau 5% pentru anumite produse. Limitarea, ca durată, este reglementată de Directiva 2001104/CE. Aplicarea taxei pe valoare adăugată unor mărfuri speciale, cum ar fi antichităţile sau anumite articole de colecţie este reglementată de Directiva 94/5/CE, iar Directiva 98/80/CE stabileşte regulile de vânzare a monedelor de aur ce nu sunt de interes numismatic. Ultimele reglementări pentru serviciile de radio şi televiziune şi cele de telecomunicaţie se regăsesc 1n Directivele 99/59/CE şi 2002/38/CE. Apariţia comerţului electronic (e-commerce) a condus la noi reglementări in aplicarea taxei pe valoarea adăugată, reglementările ce sunt cuprinse in Directiva 2000/38/CE şi 2002/792/CE privind cooperarea administrativă.Armonizarea taxei pe valoare adăugată (TVA) Principalele momente ale armonizării TVA in UE sunt:

Introducerea TVA 1n toate statele membre (până in anul 1970) Uniformizarea bazei de impozitare pentru TVA (Incepând cu anul 1977) şi cotele TVA

(procentuale) Trecerea la un sistem tranzitoriu pentru TVA, o dată cu realizarea pieţei unice şi desfiinţarea

frontierelor vamale (1 ianuarie 1993) Simplificarea sistemului TVA şi cooperarea statelor membre pentru reducerea fraudei fiscale Introducerea TVA in toate statele membre

Până la Inceputul anului 1970, toate statele membre au fost obligate să inlocuiască impozitele indirecte cu un sistem comun al TVA (prima Directivă TVA a UE), avându-se in vedere două argumente principale:

1. avantajele TVA faţă de alte forme de impozite indirecte generale şi, mai ales faţă de impozitul pe circulaţia mărfurilor aplicat 1n cascadă.

2. transparenţa operaţiunilor de impozitare a importurilor şi de exceptare de la impozitarea a exporturilor realizate in comerţul între statele membre.

TVA prezintă următoarele particularităţi: este un impozit general, 1n principiu, la toate tranzacţiile comerciale cu privire la producţia şi

distribuţia bunurilor şi serviciilor; este un impozit pe consum, deoarece este suportat de către consumatorii finali şi nu de către firmele

producătoare sau distribuitoare; este neutru în raport cu numărul de tranzacţii comerciale care intervin pe lanţul de la producător la

consumatorul final. Neutralitatea se obţine print-un sistem de deduceri, respectiv firmele plătitoare de TVA pot deduce din TVA pe care o au de plătit, pentru produsele sau serviciile vândute, TVA aferentă cumpărăturilor făcute în vederea realizării produselor şi serviciilor respective;

in statele membre se aplică principiul destinaţiei in materie de TVA pentru tranzacţiile dintre acestea. Potrivit acestui principiu, toate livrările de produse şi prestările de servicii dintr-un stat membru către alt stat membru sunt exceptate de TVA 1n ţara de destinaţie (unde produsele şi serviciile se consumă). Administrarea TVA "in acest sistem este mai eficientă atunci când exista controalele fizice la frontieră şi documentaţiile corespunzătoare.

Uniformizarea bazei şi a cotelor de impozitare pentru TVA

O dată cu instituirea obligaţiei membre de a contribui la bugetul UE cu o parte din TVA incasat, s-a trecut la armonizare bazei de impozitare pentru TVA, respectiv flecare stat membru aplică TVA, in general, la aceleaşi tranzacţii (a şasea Directivă TVA a UE, adoptată la 17 mai 1977).

Dacă 1n ceea ce priveşte conţinutul bazei de impunere pentru TVA, s-a realizat o anumită omogenitate 'in statele membre, există Msă diferenţe importante in nivelul cotelor procentuale de TVA. Cea mai mică cotă de TVA, de 15%, este Luxemburg, iar cea mai mare, de 25% Danemarca şi Suedia.

De asemenea, 1n funcţie de obiectivele sociale urmărite a se realiza şi cu sprijinul politicii fiscale naţionale, opt state membre folosesc două cote de TVA, una standard şi una redusă, şase state membre utilizează trei cote de TVA (standard, redusă şi super redusă). Danemarca este singurul stat membru cu o cotă unică de TVA. Este de menţionat că trei state membre au şi cote de TVA de parcare sau tranzitorii. Cotele de TVA reduse şi super reduse sunt aplicate la anumite grupe de produse şi servicii cum sunt, de exemplu: alimente, apă potabilă, medicamente, transport de pasageri, cărţi, ziare, radio şi televiziune, case sociale, servicii de cazare la hoteluri, servicii sociale, Mgrijiri medicale şi stomatologice, salubritate. Cota zero de TVA este aplicată, de exemplu, de Belgia pentru distribuţia de seminţe pentru producţia de alimente,de Suedia pentru medicamente distribuite pe bază de reţete sau vândute către spitale, de Marea Britanie pentru distribuţia de Imbrăcăminte şi Incălfăminte pentru copii.

În general, deşi statele membre sunt de acord ca un sistem de TVA cu o cotă unică este mai eficientă şi reduce costurile administrării acestuia, totuşi 1n practica fiscală se utilizează mai multe cote, de regulă, din raţiuni sociale.

Este de subliniat, că nivelurile diferite ale cotelor de TVA existente 1n statele membre ale UE, în condiţiile principiului destinaţiei, nu distorsionează alocarea resurselor pentru producţie, in ceea ce priveşte produsele şi serviciile exportate, deoarece acestea sunt exceptate de la plata TVA. Evident, nivelul diferit al cotelor de TVA afectează direct pe consumatorii de produse şi servicii purtătoare de TVA.

România atrage atenţia prin randamentul scăzut al TVA. Deşi cota de TVA este unică, randamentul acestui impozit privit sub raportul ponderii in PIB, este mai mic cu 1-2 puncte procentuale, comparativ cu cel existent 1n ţări ca Franţa, Grecia şi Olanda care au cote de TVA standard egale sau apropiate de cota din România şi, în plus, practică şi cote reduse. Explicaţia este evaziunea fiscală şi derogările de la regimul TVA.

Trecerea la un sistem tranzitoriu de TVA, o dată cu formarea pieţei unicePerspectiva trecerii la piaţă unică incepând cu 1 ianuarie 1993, ceea ce inseamnă şi desfiinţarea

controlului de circulaţia produselor şi serviciilor intre statele membre, a impus căutarea de soluţii pentru a se renunţa şi la frontierele fiscale in cazul TVA.

Abolirea frontierelor fiscale inseamnă că un produs sau serviciu adus dint-un stat membru in alt stat membru Işi pierde caracterul de „exportat" sau de „importat", după caz, şi are exact acelaşi refugiu fiscal ca şi un produs naţional. Acest obiectiv ar putea fi atins dacă statele membre ar agrea două condiţii:

trecerea de la principiul destinaţiei la principiul originii, in materie de TVA. adoptarea unui mecanism de corectare (deconectare) pentru evitarea realocărilor importante de

TVA între bugetele diferitelor state membre.Adoptarea principiului originii presupune că, pentru produsele şi serviciile care circulă dint un stat

membru "in alt stat membru, TVA se aplică în statul de origine (care face „exportatul"), iar in statul de destinaţie (care face „importul") nu se mai plăteşte TVA la produsele şi serviciile respective consumate. Corespunzător, TVA se va face la venitul bugetului statului de origine, unde are loc producţia, şi nu la bugetul statului de destinaţie, unde are loc consumul. Aplicarea acestui principiu ar simplifica administrarea TVA şi ar reduce oportunităţile de fraudă fiscală.

In cazul trecerii la principiul originii, cerinţele pieţei unice şi, 1n primul rând, ale asigurării unei competiţii libere, nedistorsionate impun armonizarea cotelor de TVA 1n cadrul UE, adică să nu se practice nivelurile diferite ale cotelor de la un stat membru la alt stat membru. Raţiunea pentru amortizare provine din nivelurile diferite ale cotelor de TVA, aplicate in statele de origine, care distorsionează localizarea investiţiilor productive, favorizând statele membre cu cele mai mici cote de TVA. Introducerea unui sistem de corecţie pentru prevenirea realocărilor semnificative de TVA din bugetele statelor membre de destinaţie 1n bugetele statelor membre de origine este necesară 'intrucât un stat membru pe teritoriul căruia se consumă produse şi servicii produse 1n alt stat membru nu ar accepta să piardă TVA, mai ales "in condiţiile de disciplină bugetară riguroasă acceptată prin semnarea Pactului de stabilitate şi creştere. Un asemenea sistem de corecţie ar putea funcţiona pe baza datelor privind TVA inscrise in documentele de înregistrare a obligaţiei fiscale sau a calculelor la nivel macroeconomic, folosindu-se informaţia din conturile naţionale, ajustată cu elemente necuprinse in baza de impozitare pentru TVA.

Statele membre nu au ajuns la un consens asupra trecerii la principiul originii in domeniul TVA, dar au fost de acord cu un sistem tranzitoriu, caracterizat de următoarele elemente:

se menţine principiul destinaţiei. Trecerea la principiul originii nu este abandonată şi rămâne un obiectiv pe termen lung al armonizării fiscale.

se renunţă la controlul fiscal la frontieră pentru produsele şi serviciile venite din statele membre de origine, ci firmele, 1n localităţile unde se afiă, au obligaţia de a declara TVA datorată şi de a vărsa la buget. in mod evident, riscul de fraudă fiscală creşte, iar, pentru menţinerea lui sub control, este necesar un amplu schimb de informaţii "intre autorităţile fiscale din statele membre.

Se continuă eforturile pentru amortizarea cotelor TVA. in acest sens, Comisia Europeană a făcut propuneri repetate (ultima "in 1998) pentru folosirea numai a două categorii de cote, una standard, care să se situeze între 15% şi 25% şi una redusă. Consiliul miniştrilor finanţelor şi economiei a fost de acord pentru menţinerea minimului cotei de standard de TVA la 15%, iar statele membre să se facă toate eforturile pentru a nu depăşi acest minim cu mai mult de 10 puncte procentuale, atunci când işi fixează propriile cote standard de TVA. Totodată, statele membre pot opta pentru una sau două cote de TVA reduse, dar mai mari de 5%, 1n cazul unui număr restrâns de grupe de produse şi servicii stabilit prin a şasea Directivă TVA. Cota TVA zero poate fi 1n continuare menţinută 1n condiţiile in care: există argumente sociale clar definite, de aceste cote beneficiază consumatorii finali; nu s-a trecut "incă la principiul de origine. De asemenea, cotele de TVA super reduse pot fi menţinute până la introducerea sistemului definitiv de TVA.

Simplificarea sistemului TVA şi cooperarea statelor membre pentru reducerea fraudei fiscaleDeşi trecerea la un sistem definitiv al TVA era prevăzut pentru sfârşitul anului 1996, totuşi UE

funcţionează şi astăzi cu un sisMn al TVA considerat tranzitorii. UE a făcut progrese 1n armonizarea TVA, dar administrare4a TVA continuă să fie complicată, solicitând multe formalităţi care necesită timp şi costuri pentru a fi Indeplinite, in timp ce fraudele fiscale sunt In creştere.

Statele membre recunosc că piata unică rămâne fragmentată fiscal. Renunţarea la controlul fiscal la frontierele dintre statele membre, in condiţiile menţinerii principiului plăţii TVA la destinaţie, nu conduce şi la inlăturarea conceptului de frontiere fiscale in cadrul circulaţiei produselor şi serviciilor Intre statele membre. Produsele şi serviciile care trec dintr-un stat membru in alt stat membru trebuie „marcate", intr-un fel sau altul, având un regim fiscal al TVA diferit de cel aferent produselor şi serviciilor naţionale. Acesta Inseamnă costuri importante pentru aplicarea procedurilor fiscale.

Unele aspecte particulare privind TVA in statele europeneO dată cu aderarea sa la Uniunea Europene la 1 ianuarie 1995, Austria a adoptat legislaţia sa in ceea ce

priveşte TVA-ul pentru a respecta directivele europene. Regimul său de TVA este de acum Inainte foarte aproape de cel aplicat în Uniunea Europeană 1n afara câtorva excepţii care au fost acordate pe o perioadă tranzitorie. Rata normal de TVA este de 20%. Un anumit număr de produse de consum curent sunt supuse la o rată redusă de 10%.

Belgia a introdus TVA-ul in legislaţie cu 1 ianuarie 1971; această legislaţie este in conformitate cu directivele europene. Astfel, este suficientă raportarea la regulile aplicabile "in Franţa. Totuşi, se observă următoarele particularităţi. Belgia practică trei rate de TVA: o rată normală de 19,5% şi trei rate reduse (1%, 6% şi 12%).

Danemarca aplică de asemenea cea de-a şasea directivă comunitară din 1 ianuarie 1978. Aplică o rată unică de 25%. Legislaţia daneză ţine seama de noţiunea de grup in ceea ce priveşte TVA şi acceptă ca societăţile supuse care aparţin unui grup să depună declaraţie comună.

Odată cu intrarea in UE, Finlanda a inlocuit vechiul său regim de impozitare indirectă cu TVA. Regulile "in vigoare sunt conforme prevederilor comunitare. Rata normală de TVA este de 22%, dar există şi TVA redus de 17%, respectiv 8%.

Franta aplică cea de-a şasea directivă comunitară din 1 ianuarie 1979. Regulile cu privire la TVA sunt deci identice celor aplicate "in celelalte ţări membre ale UE. De mai mulţi ani, Franţa s-a angajat pentru reducerea unui număr mare de rate şi pentru alinierea la normele europene. Rata majorată a fost eliminată definitiv incepând cu 13 aprilie 1992. Există, de altfel, două rate principale ale TVA. Aplicarea lor se realizeazăln funcţie de natura bunurilor sau serviciilor furnizate:

rată redusă de 5,5% este rezervată "in principiu produselor alimentare, celor de origine agricolă, medicamentelor, cărţilor şi mobilierului din hotel;

Rata comună de 19,60% se aplică când din nici o rată de excepţie nu este prevăzută. Ar trebui adăugate la aceste liste atât câteva rate specifice (pentru presă, de exemplu), cât şi nişte rate

specifice Corsicii şi departamentelor "d'outre-mer" regula "decalajelor de o lună" aplicabilă la TVA pentru achiziţiile de bunuri şi service. Spre deosebire de alte ţări, Franţa continuă să aplice TVA şi pentru tranzacţiile

intre alte grupuri.Germania aplică a şasea directivă comunitară Incepând cu 1 ianuarie 1980. Este suficientă raportarea la

regulile aplicabile in Franţa. Germania nu cunoaşte decât două tipuri de rate de TVA rata normală: 16%; rata redusă:7%). Legislatorul german ia 1n considerare noţiunea de grup acordând un regim de scutire de taxăîn favoarea tranzacţiilor hitre membrii grupului.

Grecia a trebuit să introducă TVA in conformitate cu directivele europene incepând cu 1 ianuarie 1984. Această scadenţă nu a putut fi respectată şi adoptarea TVA-ului nu datează decât din 1 ianuarie 1987. Ratele actuale practicate sunt: 4% (ziare, cărţi); 8% (produse de primă necesitate); 18% (rată normală). Anumite insule beneficiază de rate reduse.

TVA-ul este principalul impozit indirect existent in Irlanda. El a fost introdus in noiembrie 1972 şi regulile sale au fost modificate conform cu cea de-a şasea directivă europeană. Dispoziţiile particulare 1n Irlanda sunt următoarele:

Perioada de impozitare corespunde pentru două luni. Declaraţiile relative fiecărei perioade de două luni trebuie depuse Intre 10 şi 19 ale lunii următoare;

Rata standard se ridică la 21%, la care se adaugă două rate reduse de 4% şi 12,5%.Italia s-a aliniat directivelor comunitare, la origine, Italia deţinea recordul in martie de rate (nouă). În

prezent sunt numai trei. Rata normală este de 20%. Celelalte sunt de 4% (agricultura, piscicultura, produse alimentare, reviste şi cărţi) şi de 10% (anumite produse cum ar fi săpunul, radio, textile, prestări de servicii). Rata majorată de 38% aplicabilă produselor de lux a fost eliminată. Legiuitorul italian ia in considerare parţial şi noţiunea de grup in materie de TVA, atunci când mai multe societăţi sunt deţinute majoritar de o altă societate. Se realizează o compensare intre TVA plătit şi cel de plată pentru fiecare dintre societăţi şi numai soldul net este vărsat de către grup sau rambursat acestuia.

Legislaţia din Luxemburg aplică cea de-a şasea directivă comunitară incepând cu 1 ianuarie 1980. Luxemburgul cunoaşte trei rate ale TVA inferioare celui francez: ratele reduse 3%, 6% şi 12%; rata normală este de 15%.

Olanda aplică dispoziţiile celei de-a şasea directive comunitare incepând cu 1 ianuarie 1979. Olanda cunoaşte două rate, una normală de 17,5% şi o rată redusă aplicabilă produselor de primă necesitate de 6%. Legea olandeză a luat in considerare noţiunea de grup acordând un regim de suspendare a taxei în favoarea societăţilor care formează "unitatea fiscală".

Portugalia, care aplică voluntar directiva a VI-a din 1 ianuarie 986, este considerată din 1 ianuarie 1989 ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene in materie de TVA şi este deci ţinut să aplice directivele comunitare in vigoare în materie. Cu toate acestea, vom observa că, 1n privinţa introducerii relative recente a acestui impozit, există Incă 1n Portugalia un anumit număr de diferenţe, cel puţin temporare,In raport cu regulile europene, mai ales în materie de prestări servicii. Portugalia cunoaşte trei taxe TVA (rata redusă: 5%, rata intermediară: 12%, rata normal: 17%). Madeira şi Azore beneficiază de rata redusă: 4%, rata intermediară: 8% şi rata normal: 12%.

TVA-ul a fost introdus 1n Marea Britanie la data de 1 aprilie 1973 şi a fost aliniată celei de-a şasea directive comunitare incepând cu 1 ianuarie 1973. Este astfel suficient, isn principal, reportarea regulilor aplicabile 'in Franţa. Rata normală de TVA este de 17,5% Incepând cu 1 aprilie 1991. Un mare număr de bunuri de consum curente (bunuri alimentare, cărţi, medicamente...) şi servicii (transportul de pasageri...)sunt posibile de rata zero, ceea ce este echivalent 1n practică cu o exonerare fără pierdere a drepturilor de deducere. Este valabil şi pentru exporturi. Regatului Unit i sa permis să păstreze această rată "zero", conform acordului incheiat de către statele membre la 24 iunie 1991. Regatul Unit ia, de astfel, in considerare notiunea de grup prin acordarea unui regim de suspendare a taxei 1n favoarea tranzactiilor intra grup.

Spania aplică a şasea directivă comunitară Incepând cu 1 ianuarie 1986. Rata normală a TVA a fost modificată In 1998, fiind de atunci de 16%. Produsele alimentare, domestice şi medicale sunt supuse unei rate redusc de Câteva produse esentiale sunt supuse unei rate super reduse de 4%.

Începând cu 1 iulie 1994, Suetiia a modificat legislatia ei relativă privind TVA (introdusă in 1968) pentru a pune in conformitate cu diferitele directive europene. Este suficient astfel să se raporteze la regulile aplicate în Franta. Suedia cunoaşte trei rate de TVA: rata normală de 25% şi două rate reduse (6% şi 12%).

Noile state membre şi-au armonizat legislatia natională referitoare la TVA cu cea comunitară şi aplică , de regulă, o cotă standard, insoţită de una sau mai multe cote reduse, astfel: Cehia (19% şi 5%), Cipru (15%, 5% şi 0%), Estonia (18%, 5% şi 0%), Letonia (18% şi 5%), Lituania (18%, 9%, 6%, 5% şi 0%), Malta (18%, 5% şi 0%), Polonia (22°70, 7%, 3% şi 0%), Slovacia (19%), Slovenia (20% şi 8,5%) şi Ungaria (25%, 15% şi 5%).

Aceeaşi situatie se intâlneşte şi in celelalte state europene care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Cota standard şi cota sau cotele reduse sunt urrnătoarele: Albania (20%), BosniaHerţegovina (20% şi 10%), Bulgaria (20%,7% şi 0%), Croatia (22%), Elveţia(7,6%, 2,4%, 3,6% şi 0%), Islanda (24,5% şi 14,5%), Macedonia (18% şi 5%), Moldova (20%,), 8% şi 5%), Norvegia(24% şi 12%), România (19% şi 9%), Rusia (18% şi 10%), Serbia-Muntenegru (18% şi 8%), Turcia (18%, 8% şi 1%) şi Ucraina (20%).

2.5. Alte impozite şi taxeImpozitele pe avereAcest impozit este mai puţin intâlnit in Uniunea Europeană: la 1 ianuarie 2005, doar Grecia şi

Luxemburg mentineau un asemenea impozit.Grecia a decis să aplice un impozit asupra bunurilor imobile situate pe teritoriul ei şi a drepturilor In

legătura cu asemenea bunuri, impozit datorat atât in societăţile rezidente, cat şi de societătile nerezidente.In Luxemburg, impozitul pe avere este datorat atât in societăţile rezidente (pentru activele deţinute In

ţara sa 1n străinătate), cât şi de societăţile nerezidente (doar pentru activele situate 1n Marele Ducat).Impozitul pe averea persoanelor fiziceImpozitul pe averea persoanelor fizice este in prezent aplicabil 5 state europene, duplă ce Finlanda l-a

suprimat cu inceperea de la 1 ianuarie 2005.Grecia include in baza de impunere doar bunurile imobile situate 1n Grecia şi drepturile relative la

asemenea bunuri.Taxele ecologice Taxele ecologice pot fl definite ca totalitatea contribuţiilor obligatorii percepute in considerarea unei

materii impozabile susceptibile de a aduce atingere mediului, indiferent dacă acestea sunt coleetate la bugetul de stat, la bugetele locale sau intr-un fond special protecţiei mediului. În prezent taxele ecologice reprezintă 7.5% din totalul impozitelor şi taxelor colectatc de la statele din Uniunea Europeană lărgită şi aproximativ 2.9% din PIB al celor 25. Ele su divid trci mari categorii:

Taxe asupra energiei - acele taxe care sunt percepute asupra combustibililor folosiţi in transporturi (in special benzină şi motorină), asupra altor combustibili (cărbune, gaze naturalei sati asupra electricităţii.

Taxe asupra transporturilor - sunt percepute pentru deţinerea sau folosirea unui autovehicul sau pentru anumite servicii de transport (zboruri regulate sau charter).

Taxe asupra poluara şi resurselor - acele taxe care se pot percepe pentru emisiile nocive măsurate/estimate in aer şi apă, gestionarea reziduurilor solide şi poluarea fonică.

La nivelul Uniunii Europene, contribuţia cea mai importantă a taxelor ecologice poate fl intâlnită in Danemarca (4.7% din PIB in 2003), Cipru (3.8%), Olanda (3.7%), Millta şi Slovenia (câte 3.4%). La polul opus, Spania (2.2% din PIB), Estonia (2%) si Franţa (1.9%) colecteaza taxe ecologice mai puţin insemnate.

Impozitele pe activitatea economică a intreprinderdorAsemenea impozite, instituite asupra capacităţii productive a iintreprinderilor, sunt mai rar intâlnite in

Europa. Franţa, Germania, Luxemburg şi mai recent Italia aplică asemenea impozite.In Franţa, taxa profesională este datorată de persoane fizice sau juridice care exercită o activitate

industrială, comercială sau profesională nesalarială.Impozitul comercial instituit în Germania este datorat de toate Intreprinclerile industriale şi comerciale

care Işi exercită activitatea in această ţară. Acest impozit constituie un venit important al municipalităţilor (aproximativ 80% din totalul veniturilor colectate ), cote mai reduse revenind landurile (15%) şi guvernului federal (5%).

In Luxemburg, impozitul comercial comund constituie de asemenea o sursă de venit imporiantă a comunitătilor locale, conferindu-le acestora oarecare grad de autonoinic financiara. Cuantumul cotei de impunere este stabilit de fiecare comună şi variază intre 6 şi 10,5%.

Impozitul regional asupra activitarilor productive este perceput In 1talia la nivelul regiumilor, in urrna reforrnei fiscale In 2002. Cota de impunere este de 4,25%.

Impozitele pentru detinerea sau transmiterea de imobileAustria impozitează cu o cotă de 3,5% atât transferul unei proprietăţi imobiliare, cât şi transferul

acţiunilor sau părţilor sociale deţinute la o societate care are in patrimoniu proprietăţile imobiliare. Baza de impunere este reprezentată de valoarea de piaţă a bunului transmis, iar impozitul este datorat de cumpărător.

Belgia are un sistem complex de impozitare a transferurilor de proprietăţi imobiliare.

Tema: 3. Dubla impunere internaționala (DII)3.1 Fenomenul de dubla impunere internaționala. Criterii ce stau la baza DII

Amplificarea relațiilor economice, financiare si de credit dintre statele lumii ca o caracteristica a economiei contemporane impune si o temeinica cunoaștere a practicilor fiscale ale fiecărui stat cit si a reglementarilor existente pe plan internațional. Urmare a mobilității transfrontiere contemporane inclusiv a capitalului, a persoanelor apare frecvent fenomenul DII.

DII- supunerea la impozit a aceleași materie impozabile si pt aceeași perioada de timp de către 2 autorități fiscale din tari diferite.

DI poate fi prezentata sub 2 forme:1. DI economica respectiv impunerea in cadrul unui stat a aceluiași venit sau aceleași averi la mai multe

impozite.2. DI juridica respectiv impunerea aceleași materie impozabila de 2 ori in state diferite.DI poate apărea numai in cazul impozitelor directe (impozit pe avere si pe venit). Apariția DII este posibila

datorita utilizării unor criterii diferite de impunere in practica fiscal internaționala si anume:1. criteriul rezidentei (domiciliului fiscal);2. criteriul naționalității;3. criteriul originii veniturilor.Conform (1)- impunerea veniturilor se efectuează de autoritatea fiscala din tara căreia aparține rezidentul

indiferent daca veniturile ori averea care fac obiectul impunerii sunt obținute respectiv se afla pe teritoriul acelui stat sau înafara acestuia.

Conform (2)- un stat impune rezidenților săi care realizează venituri sau poseda avere in/din statul respectiv indiferent daca locuiesc sau nu in tara lor.

Conform (3)- impunerea se efectuează de către organele fiscale din tara pe al cărei teritoriu sau realizat veniturile sau se afla averea făcându-se abstracție de rezidenta sau nationalitatea beneficiarilor de venituri.

Efectele negative impuse de DII asupra dezvoltarii relatiilor economice si financiare din diferite state au facut necesara gasirea unor solutii pt inlaturarea/evitarea acesteia.

3.2 Modalități de evitare a DIIDII poate fi evitata fie pe baza unor masuri legislative unilaterale fie prin inlocuirea unor acorduri bilaterale

sau multilaterale dintre diferite state.Pt evitarea propriu-zisa a DI in practica fiscala internationala se aplica mai multe metode sau procedee

tehnice:1. Metoda scutirii totale;2. Metoda scutirii progresive;3. Metoda creditarii obisnuite;4. Metoda creditarii integrale.Conform (1)- organul fiscal din tara de resedinta nu ia in calculul venitului impozabil, venitul realizat peste

hotare daca s-a platit impozit in tara de origine a venitului.Conform (2)- organul fiscal din tara de resedinta cumuleaza veniturile realizate in tara si in strainatate,

stabileste cota de impunere aferenta acestui venit cumulat si calculeaza impozitul aplicind cota astfel stabilita numai la venitul realizat in tara de resedinta.

Conform (3)- se cumuleaza venitul obtinut in tara si in strainatate dupa care se calculeaza impozitul aferent acestui venit total din care se scade impozitul platit in strainatate dar nu integral ci numai pina la limita impozitului ce revine in tara de resedinta la un venit egal cu cel obtinut in strainatate.

Conform (4)- impozitul platit in strainatate pt veniturile realizate acolo se deduce integral din impozitele datorate in tara de resedinta inclusiv in situatiile in care impozitul platit in strainatate este mai mare decit impozitul intern aferent aceluiasi venit.

Prin apelare la unul sau altul din procedeele prezentate se permite diminuarea cuantumului impozitului datorat sau recunoasterea impozitului platit in strainatate.

RM are incheiate circa 45 de conventii cu alte state privind evitarea DII.

Problema:1. un rezident francez obtine in Algeria un venit de 4000 u.m care este impozitat la o cota de impunere de 25%. Rezidentul mai obtine in Franta un venit de 6000 u.m care este impozitat utilizinduse scara de impunere:Pt 4000 u.m – 20%; Pt 6000 u.m- 30%; Pt 10000 u.m – 45%. Sa se calculeze impozitul datorat in cele 2 tari evitind dubla impunere prin cele 4 metode.

1. Metoda scutirii totale : in acest caz organul fiscal din Franta nu ia in calcul venitul realizat in Algeria saca sa platit impozit in tara de origien a venitului.

IA=4000*25%= 1000 u.mIF=6000*30%= 1800 u.mIT= IA + IF =1000+1800= 2800 u.m

2. Metoda scutirii progresive – impozitul se calculeaza astfel organul fiscal din Franta cumuleaza veniturile realizate in tara si in Algeria, stabileste cota de impunere aferenta venitului total, dar o aplica numai pt venitul realizat in Franta.

VT= VA + VF=4000+6000=10000 u.m (cota de impunere va fi 45% conform datelor initiale)Determinam cota de impunere: 6000*45%=2700 u.mIA=4000*25%= 1000 u.mIT= IA + IF =1000+2700= 3700 u.m

3. Metoda creditarii obisnuite: VT= VA + VF=4000+6000=10000 u.m Se calculeaza impozitul aferent acestui venit total din care se scade impozitul platit in Algeria dar nu integral ci numai pina la limita impozitului ce revine in Franta la un venit egal cu venitul obtinut in Algeria.IA=4000*25%= 1000 u.mIF=10000*45%= 4500 u.mCalculam impozitul care se plateste in Franta la un venit egal cu cel din Algeria:I`F=4000*20%= 800 u.mCalculam impozitul platit efectiv in Franta: IFP= IF - I`F =4500-800= 3700 u.mIT= IA + IF =1000+3700= 4700 u.m

4. Metoda creditarii integrale: caracteristic acestei metode este faptul ca din impozitul corespunzător venitului total realizat in tara si in Algeria dar calculat in tara de reședința se scade integral impozitul plătit peste hotare.

VT= VA + VF=4000+6000=10000 u.m IA=4000*25%= 1000 u.mIF=10000*45%= 4500 u.mIFP= IF – Ia =4500-1000= 3500 u.m (impozitul platit in Franta)IT= IA + IF =1000+3500= 4500 u.m

Exemplu: 2. Un italian obtine in SUA un venit de 5000 u.m pt care palteste impozit calculat prin aplicarea cotelor progresive pe transe astfel:0-1000 ->7%1001-3000-> 12%3001-5000->18%In Italia mai obtine un venit de 20000 u.m iar scara impunerii este urmatoarea:0-1000-> scutit1001-4000->10%4001-8000->15%8001-15000->25%15001-20000->30%20001-30000->40%Sa se calculeze impozitele datorate in cele 2 tari, evitind dubla impunere, utilizind cele 4 metode.

Tema: 4. Particualritatile sistemului fiscal ale statelor de tip unitar=O1= Sistemul fiscal al Romaniei

1.1 Impozitarea persoanelor fiziceImpozitarea pers fizice cota de impunere a veniturilor persoanelor fizice este de 16%, iar anul fiscal

este anul calendaristic. Persoanele fizice se considera rezidenti daca au domiciliu in România, centrul intereselor vitale este in România si sunt prezente fizic pe teritoriu statului fiind de peste 183 zile in decursul oricarui interval de 12 luni consecutive. Cetatenii români se supun impozitarii asupra veniturilor realizate si in alte tari, cu exceptia salariilor.

Rezidentii romani care devin rezidenti ai unui stat cu care România are incheiata conventia de evitare a dublei impuneri sunt in continuare taxabili in România pt veniturile din orice sursa, pt anul in care se schimba rezidentă si pt urmatorii 3 ani calendaristici.

Persoanele fizice române care au domiciliu inafara României si persoanele fizice straine indiferent de locul domiciliului sunt supuse impozitarii in România în primul an de prezență numai pt veniturile realizate în România. Începînd cu cel deal doilea an de prezență aceste persoane care au centrul intereselor în România sau se află pe teritoriu statului român timp de peste 183 de zile în decursul oricăror 12 luni consecutive datorează impozit pt veniturile din orice sursă, cu toate acestea trebuie de avut în vedere și prevederile convențiilor pt evitarea dublei impuneri unde este cazul.

Impozitarea rezidenților. În România persoanele fizice sunt impozitate pt următoarele tipuri de venituri:

1. venitul din salariu. Salariul este venitul în bani sau natură oferite persoanei fizice în baza contractului de muncă și sunt impuse cu cota de 16%. Venituri asimilate salariilor includ și indemnizații pt neconcurență sau plăți compensatorii. Beneficii în natură includ: tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă, tichete de vacanță, utilizarea mașinei și a telefonului de serviciu etc.

2. venituri din activități independente sunt impozitate la cota de 16% si cuprind: venituri din activități liber profesioniste și venituri din drepturile de proprietate intelectuală. Din veniturile din activități independente contribuțiile sociale obligatorii sunt deductibile.

Pt liber profesioniști există alternativa ca anumite categorii sa fie impozitate în baza unei norme de venit fixe anuale comunicate în fiecare an de către administrația locală. Pt liber profesioniști nu se permit spre deducere următoarele cheltuieli: amenzi, penalități, donații, burse private, sponsorizări, cheltuieli de protocol și cheltuieli aferente autovehicolelor etc. Plătitorii de redevențe adică venituri din dreptul de proprietate intelectuală calculează, rețin și plătesc o cotă de 10% impozit anticipat. Totodată beneficiarii acestor venituri includ aceste sume în declarația anuală cota finală de impozitare fiind 16%. Din baza impozabilă pt aceste venituri se deduce și o cotă forfetată echivalentă cu 20% din venitul brut, iar în cazul lucrărilor de arta monumentala de 25% din venitul brut.

3. veniturile din chirii: venitul impozabil se determină prin deducerea cotei de cheltuieli de 25% din venitul brut și este impozitat la cota unică de 16% impozitul se achită trimestrial.

4. veniturile din pensii: pensiile sunt impozabile la cota unică de 16% doar pt sumele ce depăsșesc 1000 RON pe lună. Contribuțiile sociale se deduc.

5. veniturile din activități agricole, sivicultură și piscicultură: cota impozitului este de 16%din venitul impozabil, iar termenul de plată a impozitului este 25 octombrie ți 15 decembrie.

6. veniturile din premii: impozitul ste reținut la sursa de plată fiind aplicată cota de 16% asupra sumelor de peste 600 RON.

7. vemiturile din investiții: dividendele sunt impozitate la cota de 16%, veniturile sub formă de dobinzi cota 16% impozitul fiind final.

8. venitul din tranzacții imobiliare: venitul dint ransferul proprietății imobiliare deținute pt o perioadă mai mică de 3 ani se impozitează astfel:

Pt valori pînă la 200000 RON cota 3%; pt valori mai mari de 200000 RON impozitul ep venit este de 6000 RON + 2% din suma ce depășeste 200000 RON.

În cazul în care proprietatea imobiliară este eținută pe o perioadă mai amre de 3 ani se aplică următoarele cote:

Pt valori pînă la 200000 RON cota este de 2%; pt valori mai mari de 200000 RON impozitul pe venit este de 4000 RON+ 1 % din suma ce depășeste 200000.

9. venituri din jocuri de noroc: impozitul pe venituri din jocul de noroc este calculat și reținut în momentul plății prin aplicarea unei cote de 25%, se impozteaza cîștigurile care depășesc 600 Ron achitate de același organizator sau platitor întro sinugră zi.

10. alte venituri: in cazul altor venituri obligatia de a calcula reține și vira la stat impozitul de 16% ii apartine platitorului de venit, impozitul fiind final. In aceasta categorie de venituri se includ de exemplu: prime de asigurări in beneficiul unei persoane cu care platitorul nu are o relatie de muncă, venituri acordate pensionarilor, foști salariați sub formă de reduceri la achizitie sociale, venitul realizate de persoane fizice sub forma de onorarii pt servicii de arbitraj comercial.

În România din categoria veniturilor neimpozabile fac parte: indemnizatia pt concediu de materniate, riscul maternal și creșterea copilului, concediu de boala, ajutor pt cresterea copilului, persoanelor cu handicap grav, sponsorizari si donatii, mosteniri, venituri din vinzarea bunurilor imobiliare din patrimoniul personal cu exceptia cistigului de capital, sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activitati dependente desfasurate intr-un stat strain etc.

Din venitul brut al persoanelor fizice rezidente se vor deduce urmatoarele sume:1. Contributii de asigurari sociale obligatorii;2. Deducerea persoanala calculata conform legii 3. Contributiile la findurile de pensii facultative in limita sumei de 400 euro anual4. Cotizatia sindicala.

Contribuabilii pot hotări directionarea in scopuri caritabile pînă la 2% din impozitul pe venit anual datorat: deducerea personala este acordata la locul de munca de baza.

Impozitarea nerezidentilor: veniturile realizate de persoaneel nerezedinte din activisti desfasuate in România sunt impozitate la cota de 16% cu exeptia cazurilor cind se aplica prevederile conventiilor pt evitarea dublei impuneri. Urmatoarele venituri obtinute in România de nerezidenti sunt impozitate:

1. dividende, dobinzi, redevențe sau comisioane de la un rezident;2. dobinzi, redevențesau comisioane de la un nerezident cu sediul permanent în România;3. venituri din profesii independente;4. venituri din pensii care depasesc 1000 Ron pe luna;5. venituri din premii acordate la concursuri în România;6. venituri de la jocurile de noroc etc.

1.2 Sistemul asigurarilor socialeÎn România toti angajatorii si angajatii precum si alte categorii de persoane sunt curpinsi in categoria

contribuabililor la sistemul de asigurari sociale de stat. Contribuțiile de asigurări sociale se achită din următoarele surse de venit:

a) venitul din salarii;b) venitul din activitati independente;c) venitul din drepturi de proprietate intelectuală;d) alte venituri;e) contribuții sociale datorate de persoanele care nu realizeaza venituri.(a) sunt datorate de catre angajatori si angajati, angajatii achita urmatorele contributii: contributia

la bugetul asigurarilor sociale de stat 10,5%, contributia la bugetul asigurarilor pt somaj 0,5%, contributia la bugetul asigurarilor sociale de sanatate 5,5%. Contribuțiile angajatorilor includ: contributia de asigurari sociale 20,8%, 25,8%, 30,8% in functiile de conditiile de munca, contributia de asigurari sociale de sanatate 5,2%, contributia pt concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate 0,85%, contributia la fondul de garantare pt plata creantelor salariale 0,25%, contributia la bugetul asigurarilor de somaj 0,5%, contribuția de asigurare împotriva accidentelor de muncă si bolilor profesionale 0,15- 0,85% in dependenta de conditiile de muncă.

Baza lunara de calcul reprezinta suma veniturilor salariale bruta realizate de persoanele fizice rezidente si nerezidente in baza unui contract de munca precum si venituri asimilate salariilor (spre exemplu remunerarile administratorilor, directorilor cu contract de mandat).

Contributiile individualte de asigurari de sanatate si de somaj precum si cele datorate de angajator sunt neplafonate aplicinduse la bazele de calcul corespunzatoare, reglementate de Codul Fiscal.

Baza de calcul pt contributia de asigurari sociale este plafonata la nivelul produsului dintre numarul angajatilor asigurati si valoarea a cistigului salarial mediu brut lunar *5. Baza lunara pt calculul contributii pt concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate datorate de angajatori este plafonata la nivelul a 12 salarii minime brute pe tara * cu numarul de angajati asigurati (salariu minim brut pe tara incepind cu 1 iulie 2013 cosntituie 800 RON).

Contributia de asigurare pt accidentele de munca si boli profesionale variaza intre 0,15 si 0,85% in functie de categoria de risc. Criteriile de stabilire a categoriilor de risc sunt stabilite prin Hotarire de catre Guvern. Incepind cu anul 2011 a fost introdusa obligativitatea depunerii unei declaratii unice pt persoanele

fizice si juridice care au calitate de angajator asa precum acestea sunt definte in Codul Fiscal (Declaratia 112). Pt a asigura declararea contributiilor sociale aferente veniturilor din salarii obtinute in strainatate pt activitati desfasurate in România incepind cu anul 2012 Declaratia unica trebuie depusa si de persoanele fizice care obtin astfel de venituri daca a fost incheiat un acord cu privire la declararea acestuia. Angajatorii calculeaza si retin contributiile salariale la momentul platii salariilor. Contributiile la bugetul de stat si al bugetul asigurarilor sociale de stat se platesc pina la data de 25 a lunii urmatoare celei pt care se datoreaza drepturile salariale. Neplata intentionata a acestor contributii retinute la sursa in termeni de 30 zile de la aceasta data constituie infractiune si se sanctioneaza corespunzator.

(b) Persoanele care realizeaza venituri impozabile din acivitati independente datoreaza si platesc contributii de asigurari sociale in cota de 31,3%, precum si contributii individuale de asigurari sociale de sanatate in cota de 5,5%. Baza de calcul a contributiilor de asigurari sociale poate fi aleasa de catre individ intre limita minima si cea maxima prevazuta de legislatie: venitul asigurat nu poate fi sub 35% din cistigul salarial mediu brut sau nu poate fi peste 5 ori nivelul cistigului salarial mediu brut pe luna aplicabil in anul care este in curs. Baza de calcul a contributiilor de asigurari de sanatate este venitul brut obtinut din activitati independete din care se scad cheltuielile suportate. Atit contributiile de asiguri sociale cit si contributiile de asigurari sociale de sanatate se platesc trimestrial in 4 rate egale pina la data de 25 dinultima luna a fiecarui trimestru.

1.3 Impozitarea persoanelor juridiceO societate este considerata rezidenta fiscala in România daca are in aceasta tara sediu social inregistrat

sau locul de exercitare a conducerii efective. Entitatile supuse impozitului pe profit:

1. Persoanele juridice române;2. Persoanele juridice straine care isi desfasoara activitatea in România prin intermediul unui sediu

permanent ;3. Persoanele juridice straine care obtin venituri din sau in legatura cu proprietati mobiliare situate in

România sau din vinzarea titlurilor de participare detinuta de o persoana juridica româna;4. Persoanele juridice si fizice straine care desfasoara activitatea in România intr-o asociere cu sau fara

personalitate juridica;5. Persoanele fizice române care formeaza cu persoanele juridice române asocieri fara personalitate

juridica pt veniturile obtinute din aceasta asociere pe teritoriul României sau inafara acestuia;6. Persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române pt veniturile obtinute pe teritoriul

României sau inafara acestuia din asocieri fara personalitate juridica;7. Persoanele juridice cu sediu social in România infiintate potrivit legislatiei europene;

Cota de impozit:1. Cota standart a impozitului pe profit este de 16%;2. Impozitul pe profit datorat pt jocuri de noroc si pt cluburile de noapte nu poate fi mai mic de 5% din

veniturile obtinutedin aceste activitati;3. Cota de impozit aplicata asupra veniturilor microintreprinderilor este de 3%.

Perioada fiscala si contabila: anul fiscal este anul calendaristic sau durata de existenta a entitatii daca aceasta a fost infiintata sau desfiintata in timpul anului respectiv. Anul contabil este de regula anul calendaristic insa anumite categorii de entitati (sucursalele românești ale companiilor straine, filialele românesti consolidate etc.) pot sa-si stabileasca un an financiar care sa nu coincida cu anul calendaristic daca anul financiar al companiei mama difera de anul calendaristic. Stabilirea unei periaode de raportare financiara diferite de anul calendaristic nu modifica perioada pt care se calculeaza impozitul pe profit asa cum este aceasta definita de codul fiscal si anume anul calendaristic.Baza de impozitare: profitul impozabil al unei companii se calculeaza ca diferenta dintre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile inregistrate pt obtinerea veniturilor impozabile pe durata unui an fiscal ajustate din perspectiva fiscala prin scaderea veniturilor neimpozabile si adaugarea cheltuielilor nedeductibile. La calculul profitului impozabil se pot lua in considerare si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor.Veniturile neimpozabile conform Codului Fiscal al României sunt:

1. Dividendele primite de o persoana juridica rezidenta in România de la o alta persoana juridica rezidenta in România;

2. Dividendele primite de o persoana rezidenta de la o filiala dintr-un stat membru UE, daca se indeplinesc urmatoarele conditii: societatea românească sa fie platitor de impozit pe profit si sa detina minimul 10% din actiunile filialei pt o perioada neintrerupta de minimum 2 ani care se incheie la data platii dividendelor;

3. Diferentele favorabile de valaore aferente titlurilor de participare inregistrate ca urmare a incorporarii rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se detin titluri de participare;

4. Veniturile reprezentind anularea rezervelor inregistrate ca urmare a participarii in natura la capitalul altor persoane juridice;

5. Veniturile provenite din impozitul pe profit aminat;6. Veniturile din modificarea valorii juste a investitiilor imobiliare;7. Veniturile neimpozabile prevazute explicit in acorduri si memorandumuri aprobate prin acte

normative; Cheltuielile sse imaprt in 3 categorii: deductibile; cu deductibilitate limitata; nedeductibile.Cheltuielile sunt deductibile numai daca au fost efectuate in vederea obtinerii de venituri impozabile si conform Codului Fiscal sunt urmatoarele: 1. Cheltuieli pt marketing si publicitate;2. Cheltuielile de cercetare si dezvoltare care nu indeplinesc conditiile pt a fi recunoscute ca active

necorporale din punct de vedere contabil;3. Cheltuieli cu protectia mediului si conservarea resurselor;4. Cheltuieli pt perfectionarea managementului a sistemelor informatice si obtinerea atestarii in conformitate

cu standartele de calitate;5. Pierderile inregistrate la scoaterea din gestiune a creantelor neincasate;6. Cheltuielile de transport si cazare pt calatoriile de afaceriefectuate in România sau strainatate de angajati si

administratori;7. Cheltuieli efectuate cu transportul angajatilor la/ de la locul de munca;8. Cheltuielile pt formarea si perfectionarea profesionala a anagajatilor;9. Cheltuielile cu amenzile, dobinzile, penalitatile sau majorarile datorate in cadrul contractelor comerciale

Cheltuieli cu deductibilitate limitata:1. Cheltuielile de protocol sunt deductibile in limita a 2%;2. Indemnizatiile zilnice pt cheltuielile cu deplasarile in tara si in strainatate sunt deductibile in limita de 2,5

ori valaorea plafonului stabilit pt institutiile publice;3. Cheltuielile sociale snt deductibile in limita a 2% din cheltuielile de salariu;4. Primele de asigurare voluntara de sanatate sunt deductibile pt angajatori in limita sumei de 250 euro pe an

pt un angajat, iar pt pensiile facultative in limita sumei de 400 euro pe an pe angajat.Cheltuielile nedeductibile:1. Cheltuielile cu impozitul pe profit;2. Cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile;3. Dobinzile, amenzile si penalitatile datorate autoritatilor române sau straine;4. Cheltuielile care nu au la baza documente justificative;

1.4 Impozitele locale si alte impoziteImpozitele locale curpind urmatoarele tipuri:

1. Impozitul pe clariri- in cazul cladirilor detinute de persoanele fizice cota de impozitare este de 0,1 % si se aplica valorii impozabile a cladirii stabilita in functie de structura, zona si rangul localitatii. Se prevad anumite ajustari ale bazei de impozitare pt locuinte si cladiri vechi, deasemenea impozitul se majoreaza in functie de numarul de caldiri detinute de persoanele fizice cu exceptia celor care detin in proprietate cladiri dobindite prin succesiune legala. In cazul caldirilor detinute de persoanele juridice cota de impozit se stabileste de catre Consiliul local si este cuprinsa intre 0,25% si 1,5% in functie de lucrarile de constructie efectuate, de reconstructie, de consolidare, modificare, extindere etc.

2. Impozitul pe teren- proprietarii de terenuri sunt obligati la plata impozitulu pe teren care este stabilit la o suma fixa pe m2 in functie de rangul localitatii in care este situat terenul si de zona sau categoria de folosinta a acestuia (conform clasificarii efectuate de Consiliul local). Nu se datoreaza impozit pe suprafata de teren acoperita de o cladire. Ca si impozitul pe cladiri impozitul pe teren se plateste anual in 2 transe egale pina la data de 31 martie si 30 septembrie a anului de gestiune. Pt plata in avans pina la data de 31 martie a impozitului datorat de persoanele fizice pt un an intreg se poate acordsa o reducere de pina la 10%.

3. Impozitul pe mijloacele de transport; 4. Taxele de inmatriculare; 5. Taxele de inregistrare; 6. Taxele pt eliberarea certficatelor, avizelor si autorizatiilor; 7. Taxa pt folosirea mijloacelor de promovare si publicitate; 8. Impozitul pe spectacole; 9.Taxa hoteliera.Consiliile locale pot majora cotele impozitelor locale cu cel mult 20% pe an peste plafon. Exceptiile fac subcategoriile de impzoit pt vehicolele grele de transport.

1.5 Operatiuni vamale si comert internationalTaxele vamale sunt taxele precizate IN TARIFUL VAMAL COMUN AL UE. Taxele vamale se exprima ca o cota procentuala aplicata asupra valorii in vama a bunurilor sau ca suma fixa aplicata valorii in vama. Produsele agricole sunt supuse unei impozitari specifice, exista cazuri (de ex carnea) in care cota taxei vamale este stabilita in legatura cu pretul CIF al produselor sau pretul de intrare. In alte cazuri cota taxei vamale este stabilita prin adaugarea la taxele ad-valorem a unor taxe aditionale cum ar fi cele pt componente agricole pt zahar si pt faina. Valoarea in vama a bunurilor se stabileste si se declara de importatori conform prevederilor legislatiei vamale comunitare care sunt similare cu cele ale acordului de evaluare in vama negociat al Organizatiei Mondiale a Comertului.Scutirea temporara de taxe de import in cadrul:

1. Regimul de perfectionare activa - daca sunt importate in UE materii prime, componente sau accesorii in vederea prelucrarii si reexportului ulterior al produselor finite inafara României (si UE) scutirea de taxe vamale se poate realiza prin regimul de perfectionare activa. Procesarea cuprinde intregul proces de asamblare si fabricare. In acest regim importatorii pot opta fie pt un sistem de suspendare a taxelor vamale, fie pt un sistem de restituire a taxelor vamale.

2. Regimul de perfectionare pasiva- permite ca materiile prime sa fie procesate inafara UE (României) iar produsele finite sa fie reimportate ulterior cu o scutire partiala sau totala de taxe vamale. Acest regim se aplica numai in cazul bunurilor sau echipamentelor expediate pt lucrari de constructii, reparatii sau modernizare.

3. Regimul antrepozitarea vamala- antrepozitele vamale reprezinta un regim vamal ce permite suspendarea temporara a platii drepturilor de import pt bunurile importate din state extracomunitare si depozitate in antrepozite pina in momentul scoaterii acestora din respectivele antrepozite. Produsele agricole românesti pot fi plasate intr-un regim de antrepozit vamal in scopul depozitarii pina la parasirea teritoriului comunitar daca in continuare se intentioneaza exportul acestor produse inafara UE.

4. Regimul admitere temporara - in cazul bunurilor intrduse in România pt a fi utilizate temporar, urmind sa fie returnate proprietarului extracomunitarse acorda o scutire totalasa partiala de plata drepturilor vamale de import.

5. Regimul antrepozitele libere- intr-un antrepozit liber bunurile importate pot fi stocate pe o perioada nelimitata de timp, plata drepturilor vamale fiind suspendata fara sa fie solicitaa garantarea acestora, iar procedura vamala este simplificata.

1.6 AccizeleProdusele accizabile armonizate Următoarele produse sunt supuse accizelor armonizate:

alcoolul etilic şi băuturile alcoolice; produsele de tutun; produsele energetice (de exemplu, benzine fără plumb, motorina, gazul, cărbunii); electricitatea.

Exigibilitatea Accizele se datorează atunci când produsele accizabile sunt eliberate pentru consum (de exemplu, importate in România, scoase de sub regimul suspensiv).

Scutiri Alcoolul etilic şi alte produse alcoolice sunt scutite de la plata accizelor dacă sunt denaturate, utilizate în

industria alimentară, farmaceutică sau cosmetică. Sunt de asemenea scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice atunci când sunt utilizate in procedee de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină alcool, sau când sunt utilizate ca eşantionate pentru analiza sau ca teste necesare pentru producţie ori in scopuri stiintifice.

Anumite produse energetice supuse controlului mişcării pot fi achiziţionate in scopuri scutite de plata accizelor, cu condiţia obţinerii autorizaţiei de utilizator final.

Garanţia pentru circulaţia in regim suspensiv poate fi constituita şi de către transportator, de către proprietarul produselor accizabile sau de către destinatar, sau poate fi constituită 1n comun de două ori mai multe dintre persoanele implicate în circulaţia produselor accizabile (de exemplu de către antrepozitarul expeditor şi transportator).

Scutirea de accize pentru produsele alcoolice şi produsele energetice poate fi acordată 1n anumite cazuri direct pe baza unei autorizaţii de utilizator final, sau indirect prin restituire/ compensare.

Tutunul prelucrat este de asemenea scutit de accize, atunci când este destinat in exclusivitate testelor ştiinţifice şi celor privind calitatea produselor.

Reglementări speciale Inainte de a fi eliberate pentru consum in România, produsele intermediare, alcoolul etilic şi produsele

din tutun sunt supuse marcării, cu excepţiile prevăzute de lege. Responsabilitatea marcării revine antrepozitarilor fiscali, destinatarilor Inregistraţi şi importatorilor care eliberează aceste bunuri pentru consum.

Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem. Acciza specifică exprimată in echivalent euro / 1.000 de ţigarete se determină anual până la data de 1 martie, pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentajului legal aferent accizei ad valorem şi a accizei totale.

Companiile care comercializează combustibil în staţiile de distribuţie au obligaţia de a se inregistra la autorităţile fiscale.

Depozitarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal pentru care autorizaţia a expirat şi nu a fost emisă o alta nouă este considerată eliberare pentru consum şi atrage plata accizelor.

Alte produse accizabile (cafea) Alte produse accizabile sunt cafeaua verde, cafeaua prăjită (inclusiv cafea cu inlocuitori) şi cafeaua

solubilă (inclusiv amestecuri cu cafea solubilă). Exigibilitatea Pentru cafeaua provenită din teritoriul comunitar, accizele sunt datorate atunci când are

loc recepţia bunurilor. Pentru importul de cafea, importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri simplificate de vămuire eliberată de către un alt Stat Membru trebuie să depună o declaraţie de TVA şi accize la autorităţile vamale. Exigibilitatea accizelor intervine la data Inregistrării declaraţiei de import pentru TVA şi accize.

Scutiri Scutirea la plată a accizelor se aplică 1n cazul 1n care cafeaua este exportată sau plasată Intr-un regim vamal suspensiv. Operatorii economici şi exportatorii de cafea pot beneficia de restituirea accizelor plătite pentru cafeaua utilizată ca materie primă.

1.7 Taxa pe valoarea adaugata (TVA)Principii generale Operaţiunile din sfera de aplicare a TVA sunt cele care indeplinesc următoarele condiţii:

reprezintă o livrare de bunuri / prestare de servicii cu plată sau o operaţiune asimilată acestora; se consideră că locul livrării / prestării se află in România; sunt realizate de persoane impozabile; sunt rezultatul unor activităţi economice.

Importurile de bunuri, achiziţiile intracomunitare şi operaţiunile asimilate achiziţiilor intracomunitare se Incadrează in sfera de aplicare a TVA.

O persoană impozabilă este considerată stabilită din perspectiva TVA la sediul activităţii economice, respectiv acolo unde sunt adoptate deciziile esenţiale privind managementul său şi unde îşi exercită funcţiile sale centrale. Totodată, o persoană nerezidentă este considerată stabilită in România din perspectiva TVA dacă are un sediu fix, respectiv dacă dispune in România de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri şi prestări de servicii impozabile.

Locul livrării bunurilor şi al prestării serviciilor (şi implicit locul de taxare cu TVA) se determină in funcţie de aceleaşi reguli de teritorialitate prevăzute de Directiva 112 / 2006 şi Directiva 8 / 2008 valabile la nivelul UE.

Comertul intracomunitar Livrarea de bunuri ce sunt transportate din România in alt stat membru UE reprezintă o livrare

intracomunitară de bunuri, care este scutită de TVA in anumite condiţii. In oglindă, achiziţiile intracomunitare de bunuri realizate in România sunt supuse TVA prin mecanismul taxării inverse.

Avansurile incasate / plătite aferente livrărilor / achiziţiilor intracomunitare nu se mai declară in decontul de TVA, şi nici în declaraţia recapitulativă. Pentru avansurile incasate în legătură cu livrări intracomunitare de bunuri, furnizorul nu are obligaţia de a emite facturi. Totuşi, in situaţia în care, prin opţiune, se vor emite facturi pentru avansurile incasate / plătite aferente livrărilor .

Baza de impozitare a TVA cuprinde tot ceea ce constituie contrapartida obţinută de la furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, la care se adaugă impozitele şi taxele şi cheltuielile accesorii, de exemplu, comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de către furnizor / prestator cumpărătorului sau beneficiarului.

Baza de impozitare a TVA nu cuprinde: rabaturile, remizele, riturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească sau dobânzile pentru plăţi cu intârziere.

Se va utiliza valoarea de piaţă pentru a determina baza de impozitare aferentă livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii Intre părţi afiliate atunci când:

contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, iar beneficiarul livrării sau al prestării nu are drept integral de deducere;

contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, furnizorul / prestatorul nu are drept integral de deducere şi livrarea / prestarea este scutită fără drept de deducere;

contrapartida este mai mare decât valoarea de piaţă, iar furnizorul / prestatorul nu are drept integral de deducere.

Cotele TVA Cota standard incepând cu data de 1 iulie 2010 cota standard de TVA este de 24% şi se aplică tuturor

livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii, inclusiv importurilor, pentru care nu se aplică scutiri (cu sau fără drept de deducere) sau una dintre cotele reduse de TVA. În acelaşi timp, cotele reduse de TVA (5% şi 9%) rămân neschimbate şi se aplică pentru livrările de bunuri / prestările de servicii de mai jos.

Cota redusă de 9% se percepe pentru medicamentele de uz uman şi veterinar, cărţi, ziare şi periodice, cazarea la hoteluri sau în locaţii cu rol similar, bilete de cinema, taxele de intrare la muzee, monumente istorice, grădini zoologice şi grădini botanice, târguri şi expoziţii, furnizarea de manuale şcolare, de proteze şi produse ortopedice.

Cota redusă de 5% se aplică pentru livrarea locuinţelor care fac obiectul politicii sociale, inclusiv cămine de bătrâni şi pensionari, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, inclusiv clădiri şi părţi ale acestora livrate ca locuinţe, în anumite condiţii. Astfel, cota redusă de 5% se aplică şi în cazul livrării de locuinţe ce au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp şi o valoare ce nu depăşeşte suma de 380.000 lei.

Scutiri Scutirea cu drept de deducere Există de asemenea operaţiuni scutite cu drept de deducere a TVA aferentă achiziţiilor:

livrările de bunuri expediate sau transportate in afara UE, transporturile şi serviciile aferente; livrările intracomunitare de bunuri; transporturile internaţionale de pasageri; plasarea bunurilor in zone libere şi antrepozite libere; livrările de bunuri către şi in antrepozite vamale, antrepozite TVA şi serviciile aferente; livrările de bunuri plasate in regimuri vamale suspensive; prestările de servicii în legătură cu bunuri plasate in regimuri vamale suspensive; livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru misiunile diplomatice, organizaţiile

internaţionale şi forţele NATO. Scutirea fără drept de deducere Scutirea de TVA fără drept de deducere se aplică unei serii de activităţi ce include activităţile bancare,

financiare şi de asigurări. Totuşi, anumite servicii financiare vor fi supuse TVA la cota de 24% (de exemplu, operaţiunile de factoring, recuperarea creanţelor, administrarea şi depozitarea anumitor titluri de valoare).

Scutirea de TVA fără drept de deducere se aplică şi activităţilor medicale, de protecţie socială şi educative, dacă acestea sunt desfăşurate de unităţi autorizate.

Livrarea ulterioară a autovehiculelor pentru care dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiei a fost limitat se efectuează in regim de scutire de TVA.

Operaţiunile de Inchiriere şi leasing de bunuri imobile, precum şi livrarea de clădiri vechi, sunt scutite de TVA fără drept de deducere.

1.8 Contributiile de mediuContributiile la Fondul pentru mediu Pentru anumite activităţi (de exemplu, vănzarea deşeurilor feroase şi

neferoase, a substanţelor periculoase, activităţi ce generează emisii poluante, punerea pe piaţă a ambalajelor / anvelopelor), companiile trebuie să plătească taxe şi contribuţii la Fondul pentru mediu. in unele cazuri (de exemplu, deşeurile de ambalaje), contribuţia la Fondul pentru mediu depinde de măsura in care companiile ating obiectivele de valorificare / reciclare prevăzute de legislaţia in vigoare referitoare la gestionarea deşeurilor. Astfel, pentru deşeuri de ambalaje, taxa la Fondul pentru mediu este in prezent de 2 lei pentru fiecare kilogram de ambalaj introdus pe piaţă, şi se plăteşte pentru diferenţa dintre obiectivul de valorificare / reciclare stabilit de lege şi cel efectiv realizat de companii.

Companiile care desfaşoară activităţi generatoare de emisii poluante provenite de la surse fixe (de exemplu, oxizi de azot, oxizi de sulf, poluanţi organici persistenţi, emisii de metale grele de exemplu, plumbul, cadmiul,

mercurul) trebuie să plătească la Fondul pentru mediu taxe care variază Intre 0,02 lei / kilogram (aproximativ 0,0046 euro) şi 20 lei / kilogram (aproximativ 4,65 euro).

O taxă de 2 lei / 1 se aplică pentru uleiurile industriale şi lubrifianţii introduşi pe piaţă; taxa se aplică pe diferenţa dintre obligaţiile anuale de gestionare şi cantifăţile de uleiuri uzate gestionate.

Producătorii/ importatorii/ exportatorii („producătorii") de echipamente electrice şi electronice („EEE") baterii şi acumulatori („B/A") trebuie să se Inregistreze la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Inregistrarea, evaluarea şi autorizarea produselor chimice (REACH) Substanţele şi preparatele chimice comercializate pe piaţă trebuie Inregistrate la Agenţia Europeană pentru

Produse Chimice. Inregistrarea reprezintă singura modalitate care le permite producătorilor şi importatorilor de substanţe

chimice să continue să producă şi să importe substanţe şi preparate chimice. Obligatiile de mediu Companiile sunt obligate să elaboreze un Program de prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri

generate, pe baza rezultatelor unui audit in domeniul gestiunii deşeurilor. Companiile care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului Inconjurător trebuie să elaboreze un Bilanţ

de Mediu (nivel 0, I şi / sau II) pentru a obţine Autorizaţia de Mediu. Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului are rolul de a evalua impactul generat de investiţiile noi

sau de modernizarea dotărilor existente. Acest studiu este necesar emiterii de către autoritatea de mediu a Acordului de Mediu necesar obţinerii Autorizaţiei de construire.

=O2= Sistemul fiscal al UkraineiIncepind cu 01.01.2011 in UA a fost introdus un nou Cod Fiscal care a schimbat radical sistemul de

impozitare al tarii. Noul cod fiscal a introdus 23 impozite si taxe dintre care: 18 impozite si taxe generale de Stat si 5 impozite si taxe locale. Potrivit raportului Bancii Mondiale sistemul de impozitare al UA ocupa al 3-lea loc ca dificultate din lume in direția dată. Colectarea impozitelor si taxelor din UA este dirijata si controlata de Administratia Fiscala de Stat si de serviciul vamal de Stat.Legislatia UK in domeniul fiscal include :

1. Constitutia UA; 2. Codul fiscal UA; 3. Codul vamal si alte acte cu privire la activitatea vamala; 4. Acordurile internationala cu privire la impozitare prezentate de Rada suprema a UA; 5. Hotaririle Radei Supreme a Republicii Autonome Crimeia privind impozitele si taxele locale; 6. Hotaririle organelor locale ale UA cu privire la impozitele si taxele locale.

Conform CF al UA sunt stabilite urmatoarele tipuri de impozite si taxe generale de Stat si locale :1. Impozite si taxe generale de stat:

1.1 impozitele pe venitul persoanelor fizice; 1.2 impozitul pe venitul persoanelor juridice; 1.3 TVA; 1.4 Accizele; 1.5 Taxa pentru prima inregistrate a unitatii de transport; 1.6 Impozit pe ecologie sau ecologic; 1.7 Plata sub forma de renta pt transportarea petrolului si produselor petroliere inclusiv transportarea de

tranzit a gazului natural si a amoniacului pe teritoriul UA;1.8 Taxa pt utilizarea speciala a apei; 1.9 Taxa pt utilizarea speciala a resurselor forestiere; 1.10 Taxa pt dezvoltarea viticulturii, pomiculturii si productiei de hamei; 1.11 taxele vamale; 1.12 Impozitul fix pe gospodarie taraneasca; 1.13 Taxa sub forma de adaus la tariful existent pe energie electrica si caldura; 1.14 Taxa sub forma de adaus la tariful existent pt gazul natural pt consumatorii de orice forma de

proprietate;1.15 Impozitul pt utilizarea subsolurilor; 1.16 Impozitul pe pamint; 1.17 Taxa pt utilizarea resurselor de fregvente radio ale UA.

2. Impozite si taxe locale: 2.1 Impozitul pe imobil diferit decit lotul pe pamint; 2.2 Impozitul unic;

2.3 Taxa pt locul de parcare a unitatii de transport; 2.4 Taxa pt desfasurarea unor tipuri de activitate de intreprinzator; 2.5 Taxa pt turism;

Impozitul pe venitul persoanelor fizice. Persoanele care sunt rezidente in UA sunt supuse la plata impozitului pe venit , persoanele fizice nerezidente sunt impozitate doar pt veniturile obtinute din sursele de pe teritoriul UA . Conform codului fiscal al UA avem urmatoarele cote de impozitare a persoanelor fizic e : 1. Cota de impozitare standart care cosntituie 15% si care se aplica de obicei asupra veniturilor din salarii valoarea carora nu depaseste de 10 ori venitul minim lunar; 2. Rata de impozitare de 17% care se aplica asupra venitului din salarii valoarea carora depaseste de 10 ori venitul minim lunar; 3. Rata de impozitare de 30% care se aplica asupra veniturilor din premii obtinute de rezidenti si nerezidenti pe teritoriul UA; 4. Rata de impozitare de 5% care se aplica asupra venitului obtinut din vinzarea mai multor proprietati imobiliare pe parcursul unui an; 5. Cota de 1% care se aplica asupra veniturilor obtinute de catre un contriboabil din vinzarea unui imobil o singura data pe an in cazul in care suprafata totala depaseste 100 m 2 ; Conform codului fiscal al UA persoanele fizice beneficiaza de urmatoarele tipuri de scutiri la plata impozitului pe venit :1. Scutire personala -echivalentul a 100% din marimea cosului minim de consum al unei persoane apte de munca (pt o luna);2. Scutirea pt persoane intretinute in numar de la 2 si mai mult si in virsta de pina la 18 ani; 3. Scutirea pt persoanele intretinute si alte categorii precum (150% din cosul minim de consum), categoriile sunt: familiile monoparentale – in cazul dat se plateste pt persoanele intretinute in virsta de pina la 18 ani, persoana intretinuta invalid din copilarie pina la 18 ani, persoanele care sunt rude prima catogorie sau a doua categorie cu victimile avariei de la Cernobil inclusiv persoanele care au fost premiate cu diplome oferite de Rada Suprema in scopul participarii la lichidarea consecintelor avariei de la Cernobil, este elev, student, masterant, doctorant, persoanele carora lea fost stabilita indemnizatie pe viata pe motiv ca a participat sau a avut activitate de apararea a patriei de aparare a drepturilor, inclusiv si jurnalistii, participantii actiunilor militare pe teritoriul altor state in perioada de dupa al 2-lea razboi mondial; 4. Scutire echivalenta a 200% din salariul minim lunar : eroii UA, eroii URSS, eroii muncii socialiste, persoanele decorate cu medalia za atvagu, fostii detinuti ai lagarilor de concentrare GHETO, persoanele care pe timpul celui de al 2-lea razboi mondial au fost silit expulzate de pe teritoriul URSS, persoanele care sau aflat pe teritoriul blocadei din Leningrad in perioadat 08.09.1941-27.01.1944.

Acasa: cit constituie cosul minim de consum si salariul minim ?

Impozitul pe venitul # (persoanele juridice)- entitatile juridice constituite si care functioneaza in conformitate cu legislatia UA sunt tratate ca si rezidenti fiscali si sunt impozabile pe venitul obtinut atit in tara cit si peste hotare. Nerezidentii care achita impozitul pe profit sunt persoanele juridice sub orice forma organizatorico-juridica care obtin profit din sursa de provenienta de pe teritoriul UA. Cota de impozitare de baza constituie 16%.

=O3= Sistemul fiscal al Frantei

Tema 5: Particularităţile sistemelor fiscale în statele de tip federal1. Organizarea impozitării în statele de tip federal

Spre deosebire de statele de tip unitar statele de tip federal sunt formate din statele (provincii) membre ale federaţiei şi unităţile administrativ-teritoriale.

Federaţia dispune de organe supreme legislative cu competenţe pe plan intern, in limita Constituţiei, precum şi in relaţiile internaţionale.

Statele componente ale federaţiei nu sunt subiecte ale dreptului internaţional ci au statut de unităţi administrativ-teritoriale cu largă autonomie, avănd parlament, guvem şi bugete proprii.

Structura bugetelor este formată din bugete federale, bugete ale statelor şi bugete locale. Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare intre state se face in mod diferit, in funcţie de gradul

de autonomie şi de modul in care au fost delimitate competenţele intre statul federal şi statele membre ale federaţiei.

Cele mai importante resurse financiare se derulează prin intermediul bugetului federal şi prin bugetele statelor, iar prin bugetele locale se utilizează, de regulă resurse financiare de importanţă redusă.

2. Sistemul fiscal al ElveţieiPrezentarea generală a ElveţieiConfederaţia Elveţiană sau Elveţia (latină: Confoederatio Helvetica) este un mic stat federal

alcătuit din 26 de regiuni numite cantoane şi de accea mai poartă numele şi de „ţara cantoanelor, fiind situat in Europa Centrală, fără ieşire la mare. Cu o suprafata de 41.84 lan 2 Elveţia beneficiază de o localizarea geografică favorabilă şi de o guvernare inteligentă care au transformat Elveţia intr-un important entru al serviciilor bancare şi financiare, comerţului, turismului şi comunicaţiilor Intre nosrdul şi sudul Europei. Vecinii săi sunt Germania (la nord), Italia (la sud), Austria si Liechtenstein (la est). Capitala Elveţiei este Berna, iar cel mai mare oraş este Zurich, fiind urmat de Basel şi Geneva. Cele 26 de

cantoane sunt:1. Appenzell Extern (Appenzell2. Appenzell Intern (Appenzell3. Argovia (Aargau) 4. Basel-Oras (Basel-Stadt) 5. Basel-Provincie (Basel-Landschaft) 6. Bema (Bern I Berne) 7. Fribourg (Freiburg)

8. Geneva (Geneve)9. Glarus 10. Graubunden (Grigioni I Grischun)11. Jura 12. Lucema (Luzern)13. Neuchâtel Ausserrhode14. St. Gall (St. Gallen)15. Schaffhausen Innerrhoden)16. Schwyz

17. Solothum 18. Ticino 19. Turgovia (Thurgau)20. Obwald 21. Nidwald 22.Uri23. Valais (Wallis)24. Vaud 25. Zug 26. Zurich

Cantoanele sunt divizate in cca 3000 municipalitati.In ceea ce priveşte populatia Elveţiei, cele 26 de cantoane numără aproximativ 7.750.600 de

cetăţeni, din care 75% trăiesc in mediul urban. Rata de creştere anuală a popilatiei Elvetiei este de 0.4%. Etnic, populatia Elvetiei este formată din 64% germani, 20% francezi, 8.5% italieni, 0.5% romanşi, restul fiind străini naturalizati. Limbile oficiale sunt: germana, franceza, italiana şi retormana - un dialect cu origini latine, considerat limbă naţională.

Elvetia nu are o religie de stat . Religia cea mai răspândită 1n Elvetia este catolicismul cu 42 % din populatie. 33 % din populatie este reprezentată de comunitatea Bisericii Evanghelice Reformate, cantoanele mândrindu-se in general cu una din cele două confesiuni. Islamul este cea de-a treia religie, de care apartine 4 % din populatie. Un procent mai mic, de aproximativ 1 % apartine ortodoxismului.

Din punct de vedere politic Elvetia nu este membră a Uniunii Europene, in prezent făcând parte din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS)2. Această asociatie a fost fondată in 1960 de către mai multe ţări europene (Marea Britanie, Irlanda, Elveţia, Austria etc.) prin semnarea Conventiei de la Stockholm. in prezent din AELS mai fac parte următoarele tări membre: Elvetia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Economia ElveţieiElvetia este un stat din categoria celor dezvoltate, cu un produs intem brut (PIB) mai ridicat decât al

unor ţări din vestul Europei . Prin comparatie, moneda natională a acestei tări - francul elvetian (1CHF=1,087USD) are un nivel

relativ constant in raport cu alte valute, devenind una dintre cele mai folosite valute pentru investitiile financiare datorită stabilităţii acesteia.

Elvetia este cunoscută ca fiind un mediu propice atât pentru investitiile autohtone cât şi pentru cele străine, acest lucru fiind facilitat de gradul Inalt de securitate oferit de legislatia acestei tări in domeniul

afacerilor, de gradul scăzut de control şi de inteventie din partea statului elveţian, de garantarea pe termen lung a stabilităţii în domeniul investiţiilor, de libera competiţie, de reglementările în ceea ce priveşte secretul bancar etc.

Datorită nivelului ridicat al investiţiilor străine, Elveţia este considerată un „paradis fiscal", fiind unul dintre cele mai mari şi mai cunoscute centre offshore, alături de New York, Frankfurt şi Londra.

Economia Elveţiei este caracterizată de stabilitate, care este dată de o rată constantă şi scazută a infiaţiei cât şi a dobanzilor, stabilitate conferită şi de puterea monedei naţionale (francul elveţian).

Principalii indicatori macroeconomici sunt redaţi prin tabelul următor:Indicatori Nivelul indicatordor

PIB 326,6 milioane USDGradul de creştere anuală a PIB 2,7%Nivelul PIB pe cap de locuitor 47,08 mii USD

Nivelul PIB pe sectoare de activitate- agricultură 1,3%- industrie 27.5%

- servicii 71.2%- Rata inflaţiei 0,7 %

Rata şomajului 3,9%Datoria publică 40,2% din PIB

Rata de economisire10,1% (locul 7 in topul primelor 10 ţări care

economisesc cel mai mult)

Ponderea taxelor plătite in venituri 21,5%

Industrii principalemaşini, chimicâ, ceasuri, textile, instrumente de

precizie Sursa: Rapoarte anuale despre economia Elveţiei

Sistemul fiscalDatorită structurii federale â statului, în Elveţia nu există un sistem fiscal centralizat, cu anumite impozite

care sunt percepute exclusiv de către autorităţile federale, in timp ce alte impozite sunt percepute pe criteriu concurenţial, la nivel de canton, comună. Deşi cota de impozitare la nivel federal este consistentă, cele practicate la nivelul fiecărui canton sunt diferenţiate. Prin urmare, intrucât diferenţele actuale în sistemul de impozitare sunt signifiante, alegerea cantonului este un element important in tot ceea ce inseamnă planificare fiscala.

Conform standardelor internaţionale şi OECD, ratele de impozitare practicate de Elveţia sunt relativ scăzute.

Impozitarea persoanelor fizicePersoanele fizice care obtin un venit fix pot fi scutite de impozitul pe venit sau li se pot adauga suprataxe in

baza unor legi speciale.Cotele de impozitare sunt stabilite de cantoanele si municipalitatii aferente, putand diferi in mod

considerabil de la un canton la altul. De obicei, se aplica o cota de impozitare progresiva.Cuplurile casatorite sunt impozitate cu un "discount", beneficiand »de anumite de cleduceri la baza

impozabila, cum ar fi contributiile sociale. Cu toate acestea apare un dezavantaj financiar comparativ cu persoanele fizice necasatorite.

Asadar, se colecteaza impozite directe federale si cantonale. Cotele de impozit directe federale sunt progresive, inregistrand un nivel maxim de 11,5% la un venit de 843000 CHF per cuplu casatorit.

Taxa pe avere difera de la un canton la altul si variaza in jurul procentului de 1,5% in majoritatea cazurilor. In cantonul Zurich este 0,3%. Rezidentii platesc anual taxe pe avere in functie de totalitatea bunurilor pe care le detin in tara, in timp ce nerezidentii trebuie sa plateasca o taxa pe avere anuala pe bunurile derivate de la intreprinderile si imobilele situate in Elvetia.

De asemenea, 1n baza unor acorduri de evitare a dublei impuneri, nerezidenţii sunt exceptaţi de la impozitare.

Impozitul pe profitO companie este considerată rezidentă isn Elveţia, fie dacă este Immatriculată in această ţark -fie dacă

este condusă din aceasta (locul managementului activ). Astfel o companie inregistrată in Marea Britanie, care este insă condusă din Elveţia, este astfel considerată o companie rezidentă a statului federal in vederea impozitarii.

Regula generală este aceea, conform căreia, companiile rezidente sunt impozitate aferent veniturile globale, mai puţin cele care au generat profituri prin intelinediul unor intreprinderi, sedii permanente şi proprietăţi

situate in afară, in timp ce companiile non-rezidente sunt impozitate doar pentin profitul generat de intreprinderi, sedii permanente şi proprietăţi situate in Elveţia, acelaşi regim având şi dobânzile pentru imprumuturi garantate de debitori prin proprietăţi elveţiene.

După cum am menţionat, impozitarea companiilor este reglementată la mai multe niveluri: federal, cantonal, comunal, nivelul cotelor de impunere variind destul de mult. Oricum la momentul actual cantoanele Zug şi Fribourg sunt considerate cele mai propice pentru localizarea agenţilor economici.

Ca fapt divers trebuie precizat că impozitul plătit autorităţilor federale poate fi considerat deductibil din perspectiva bazei impozabile la nivel cantonal, lucru care este valabil şi in sens invers.

Sucursalele străine situate pe teritoriul elveţian datorează impozit pe profit, venituri şi câştigurile de capital la aceleaşi cote de impunere practicate şi in cazul entităţilor naţionale. Profiturile remise străinătăţii de către sucursale şi filiale nu fac obiectul impozitării in Elveţia.

Revenind la cotele de impozitare, analiza acestora pleacă de la cota de bază practicat la nivel federal şi care este de 8,5%, aplicabilă asupra proftului impozabil. Rata totala a impozituluipe profit la nivel federal, cantonal si comunal se inscrie aproximativintre 14% si 45%, in functie de nivelul profitului si locul de iru-egistrare a sediului. Intrucat impozitul pe profit face parte din categoria cheltuielilor deductibile, cota de impozitare efectiva a profitului variaza astfel intre 12,5% si 31%.

Determinarea bazei impozabileLa nivelul statului federativ Elveţia, în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor există o serie de diferenţe

substanţiale intre guvernul federal şi cantoane pe de o parte şi intre diferitele cantoane pe de altă parte. Sfaturile specialiştilor elveţieni constau în verificarea cu precădere a următoarelor elemente inainte de luarea deciziei de iniţiere a unei afaceri intr-un canton: principiile GAAP se aplică celor mai multe aspecte ale calcului fiscal; pierderile pot fi reportate pentru o perioadă ulterioară cuprinsă intre 4 şi 7 ani, acest principiu neputând să fie aplicat insă şi în sens retroactiv; nu există legislaţie fiscală referitoare la agenţii economici străini care fac obiectul unui control, după cum se intâmplă în Statele Unite ale Americii şi în Regatul Unit; câştigurile de capital provenite din vânzarea de către o companie tutelară non-rezidentă a acţiunilor sale către o subsidiară elveţiană nu sunt supuse impozitării (cu excepţia situaţiilor în care subsidiara elveţiană deţine proprietăţi in Elveţia); plata dobânzilor provenite din imprumuturi efectuat'ă de o subsidiară rezidentă sau nonrezidentă către o companie mamă (tutelară) nu face obiectul nici unui impozit prevăzut de legislaţie corporaţiilor din Elveţia; fondurile de rezervă constituite în vederea pensionării angajaţilor sunt deductibile din punct de vedere fiscal.

Taxa de timbruFederaţia are dreptul exclusiv de a percep acest impozit. Cotele de impozitare sunt următoarele:

1% pentru emiterea de acţiuni in cazul în care valoarea acestora depăşeşte 250.000 CHF, chiar şi în situaţia in care acestea sunt emise ca o primă. Un imprumut, făcut de un acţionar către companie fără contraprestaţie (plată) face de asemenea subiectul acestui impozit. Taxa de timbru se datorează de asemenea pornind de la valoarea nominală a acţiunilor in cazul in care majoritatea acţionariatului este transferat ca urmare a unei lichidări judiciare, chiar dacă acţiunile nu au în aceste circumstanţe o valoare de piaţă. Pentru filialele elveţiene ale unor companii străine nu se datorează taxa de timbru ca urmare a acestor emiteri; o rată de 0,15% pentru transferul de valoare al acţiunilor in companii rezidente elveţiene şi 0,3% pentru transferul de valoare al acţiunilor în companii non-rezidente, cu condiţia efectuării transferului de către "dealeri de titluri de valoare", prin care legislaţia elveţiană inţelege bănci, brokeri ai bursei de valori, manageri ai fondurilor de investiţii şi alte diferite instituţii financiare. Definiţia acestor dealeri de titluri de valoare este totuşi destul de a tot cuprinzătoare, referindu-se la orice companie care deţine titluri de valoare peste limita de zece milioane de franci elveţieni şi in plus toţi intermediarii.

Taxa de timbru se suportă de către ambele părţi implicate (cumpărător şi vânzător) şi este automat dedusă din valorile tranzacţiei de către dealer. cotă anuală de 0,12% asupra valorii obligaţiunilor emise, adică pentru obligaţiunile emise pe o perioadă de 5 ani se va datora o taxă de timbru de 0,6%; cotă anuală de 0,06% pentru obligaţiunile pe termen mediu al căror emitent este o bancă, astfel incât pentru cele pe o perioadă de 5 ani, este exigibilă o taxă de timbru de 0,3%; rată de 5% din primele de asigurare pentru asigurări generale, respectiv 2,5% din aceeaşi bază de calcul pentru asigurări de viaţă, procent aplicabil pentru contribuţie unică.

Impozit asupra activului net

Acest impozit este perceput atât la nivelul autorităţilor federale, cât şi al celor cantonale şi are drept bază de calcul activele entităţilor corporative, care in mod normal sunt egale cu capitalul propriu al acţionarilor si anume capitalul vărsat, rezervele legale etc.

Cotele de impozitare sunt:1. cotă de 0,8% asupra activului net al companiilor este percepută anual de către autorităţile

federale;2. cotă anuală situată intre 0,3% şi 1% aplicabilă de asemenea asupra activului net de către

cantoane. Filialele străine situate in Elveţia sunt impuse doar pentru activele lor elveţiene din punctual de

vedere al acestui impozit. Pe de altă parte, companiilor rezidente nu le sunt supuse impozitării activele (proprietăţile imobiliare) străine.

RedevenţeFederaţia are dreptul exclusiv de a percepe redevenţa (impozit pe veniturile obţinute de nerezidenţi).

Regula generală constă in aceea că redevenţele sunt deduse la sursă din ceea ce entităţile elveţiene distribuie. Cota este de 15% pentru beneficiile fondurilor de pensie, 8% pentru beneficiile din asigurări şi 35% pentru veniturile din investiţii care includ dividendele şi dobânda corporative din conturile bancare, obligaţiunile şi celelalte instrumente de credit.

Redevenţa nu se aplică pentru roialităţile plătite către beneficiarii straini.Profiturile repatriate în afară de către filialele elveţiene ale unei companii străine nu generează

redevenţe indiferent de convenţia de dublă impunere in cauză.Taxa pe valoarea adaugataPentru marea majoritate a produselor si serviciilor desfasurate in > Elvetia nivelul TVA este de 8%. Produsele de prima necesitate (produse alimentare si bauturi, cu exceptia bauturilor alcoolice),

medicamentele, apa din reteaua de conducte, furajele pentru animale, lucrarile agricole legate de cultura solului si precedand productiei, precum si recoltarea (fan, cereale, fructe, legume), carti, anumite publicatii (fara caracter publicitar), prestatii de servicii furnizate de societatile de radio si televiziune (cu exceptia celor cu caracter comercial) beneficiaza de un nivel redus de TVA de 2,5%.

Asistenta medicala si educatia sunt scutite de plata TVA. Serviciile in domeniul hotelier (cazare, mic dejun) beneficiaza de o cota redusa de TVA, de 3,8%. Facilitati fiscaleMarea majoritate a cantoanelor prevad prin legislatia fiscala proprie posibilitatea exonerari fiscale,

totale sau partiale, acordata intreprinderilor nou create care prin activitatea lor contribuie substantial la dezvoltarea economica a cantonului sau a uneia din zonele de interes ale acestuia. Facilitatile fiscale acoradate sunt limitate in timp, perioada maxima in care compania poate beneficia fiind de 10 ani de la infiintare.

Aceasta facilitate se aplica, in mod egal, si filialelor firmelor straine, stabilite in Elvetia. Intrucat, impozitele si taxele platite la nivel cantonal si comunal au o pondere semnificativa in

totalul taxelor si impozitelor platite de o companie, facilitatile fiscale astfel acordate au o importanta deosebita pentru compania beneficiara. Suplimentar, exista anumite facilitati fiscale si la nivel federal.

Tema: planificarea fiscala internationala

=O1= Paradisul fiscal, element al planificarii fiscale internationaleParadisurile fiscale sunt centre financiare care ofera conditii de impozitare mai favorabile. Facilitatile fiscale sunt de 2 tipuri:

1. Avantaje fiscale care curpind: scutire de impozit, aplicarea unor cote de impozitare extrem de reduse; 2. Avantaje conexe privind: secretul operatiunilor, contabilitatea (in unele tari nu este necesara tinerea contabilitatii, platindu-se doar o taxa), privind conducerea sau actionarii (care i-si pot pastra anonimatul);

Principalele caracteristici:1. Impozite scazute sau chiar inexistente asupra veniturilor atit pt persoane fizice cit si juridice; 2. Protectia prin lege a operatiunilor financiare sau comerciale si refuzul de a coopera cu fiscurile straine.

Un paradis financiar propite?? spalarii banilor provenit din orice trafic;3. Dispun de acorduri fiscale in vederea evitarii dublei impuneri a veniturilor cu tarile industrializate; 4. Aceste entitati pt asigura un regim fiscal privelegial i-si adapteaza permanent legisaltia fiscala in

concondanta cu evolutia acesteia pe plan international;5. Dezvoltarea unui sistem bancar lipsit de reglementari restrictive si constringeri care asigura rapiditatea

operatiunilor inauntrul si inafara granitelor;Planificarea fiscala internationala se poate clasifica in:1. Nationala - se raporteaza la legislatia fiscala existenta in statul de rezidenta a contribuabililor; 2. Internationala - se bazeaza in esenta pe urmatoarele 2 elemente: a) utilizarea paradiselor fiscale b)

utilizarea tratatelor de evitare a dublei impuneri.Clasificarea paradiselor fiscale:

Clasificarea Caracteristici ExempluParadisuri fiscale principale

-tari care nu aplica nici un fel de impunere asupra veniturilor si cresterii de capital (0 …) pt persoanele fizice;-tari in care impozitul pe venit sau beneficiul este stabilit pe o baza teritoriala, aceste paradisuri sunt cunoscute sub denumirea “no-tax-on-foreign-income tax havens”;-tari in care cotele de impunere sunt foarte scazute, cotele sunt scazute deoarece sunt astfel stabilite de stateca urmare a aplicarii unor reduceri de cote datorate acordurilor fiscale privind evitarea dublei impuneri cu mai multe tari in care fiscalitatea este ridicata; -tari care ofera avantaje specifice societatilor de tip holding si off-shor, ele ofera reduceri partiale de impozit de profit.

-Bahama, Bahrein, Vermude, Insula Cayman, Nauru etc.

-Costa Rica, Hong-Kong, Liberia, Filipini, Marea Britanie pt societatile rezidente.

-Cipru, Insulele Virgine Brianice, liechtienshtein, Elvetia, Gersy, Insula Man.

-Luxemburg, Singapore, Tarile de Jos, Antigua, Barbados, Grenada.

Paradisuri fiscale secundare

-tari mici caracterizate printr-o suprafata mica si o populatie redusa numeric fara a indeplini toate caracteristicile paradisurilor fiscale principale, aceste tari: fie ca nu aplica nici un fel de impunere fiscala, fie ca anumite venituri realizate de persoanele fizice sau societati nu sunt impuse fie ca acorda exonerari pt activitatile desfasurate de anumite societati fie cotele sunt mult mai reduse;-tari industrializate pot deveni un punct de atractie pt activitatile desfasurate de unele societati

-Vatican, Republica Maldeza; Insulele Letonga, Hayti, Insulele Virgine, Jamaika, Taiwan.

-SUA, Franta, Italia, Belgia, Austria.

In functie de sistemul de impunere al acestora

-tari in care veniturile realizate sunt scutite total de impozit pe profit, in acest caz se plateste o taxa anuala fixa;-Tari in care baza de impozitare nu este profitul ci valoarea capitalului social;-impozitarea in sistem liniar: indiferent de valoarea profitului realizat se impune un venit fix

- Insulele Virgine Britanice, Bahama, Belize.

-Liechteinshtein

Dupa specificul

-tari specializate pe industria de shipping (industria maritima)

-Panama, Gibraltar, Malta, Liberia.

propriu -tari specializate pe industria financiar bancara-tari specializate pe managementul valorilor mobiliare, imobiliare, financiare.

-Bahama, Hayma, Luxemburg.-Monaco, Insula Man, Hong-Kong

Pe zone geografice

-tari care isi fac foarte mare publicitate pe puiata din SUA si Canada-tari care incearca sa recruteze cit mai multi clienti in Marea Britanie

-tari din bazinul caraibe

-insulele canalului minecei, insula man.

Factori care determina alegerea unui paradis fiscal:Factori generali

1. Statutul juridic- indiferent daca e vorba despre un stat sau de o entitate teritoriala care face parte dintr-un stat, acesta trebuie sa aiba un statut bine precizat.2. Consensul politic– trebuie in toate tarile in care poate avea loc o schimbare brusca a legislatiei fata de capitalul strain.3. Situatia geografica- diminsiunea distantelor influenteaza costul operatiunilor si eficienta afacerilor. 4. Stabilitatea politica si economica- trebuie in toate tarile unde exista riscul nationalizarilor si exproprierilor, datorita unui climat politic instabil.5. Structura sociala- in alegerea unui paradis fiscal trebuie sa se tina cont de structura juridica, bancara, hoteliera si de calitatea vietii din zona data.6. Moneda si controlul schimburilor- transferul liber al capitalurilor si al profiturilor in devize convertibile influenteaza rezultatele obtinute.7. Regimul fiscal- prezinta o mare importanta alaturi de facilitatile fiscale internationale.

Factori particulari

1. Domiciliul sau rezidentul persoanei fizice si influenta schimbarii acestora, deoarece in lume in interpretarea si cea fiscale a conceptelor de rezidenta si domiciliu nu exista o standartizare. Statele stabilesc impunerea veniturilor persoanei fizice fie in functie de domiciliul sau rezidenta fie in functie de nationalitate.2. Sediul societatilor si transferul acestora- trebuie evaluate riscurile pe care le comporta schimbarea sediul unei societati.3. Transferul capitalurilor presupune analiza modului de reglementare a schimburilor in tara de plecare.4. Accesibilitatea paradisului.5. Asigurarea secretului operatiunilor- este un factor important in alegerea unui paradis fiscal. In general paradisurile fiscale nu publica informatie cu privire la societate.6. Utilizarea de reprezentanti.7. Existenta acordurilor fiscale.

Factori specifici

Tin de particularitatile extrem de diverse a regimurilor juridice, sistemelor fiscale si avantajelor acordate de Guverne. Ansamblu factorilor analizati este extrem de divers contribuind la cresterea complexitatii analizei riscurilor care intereseaza pe investitori conducind in final la cea mai buna decizie. Luarea deciziei privind alegerea unui paradis fiscal necesita analiza si separarea riscurilor pe zone si obiective stabilite

Tip de Paradis Fiscal: BahamaSituat la mai putin de 80 km Sud-vest de Florida, Arhipelagul Bahama se propune din aproape 700 insule

dintre care 30 sunt populate. Cele mai mari insule sunt New Providence si Grand Bahama, iar dintre cele mai mici Andros, Eleutera si Gread Abaco. Suprafata 13 880 km2, populatia 340 000, moneda nationala $ bahamian, PIB pe cap de locuitor 23 000$.

Tipuri de companii: societati limitate, companii publice, sucursale soietati in comandita, trusturi. Taxarea: in cazul firmelor rezidente se plateste anual o taxa pt licenta (procent aplicat la venitul brut) 0,25%

(profit brut pina la 25 000% ) sau de 1% (profit brut de peste 100 000$). Tratate de evitare a dublei impuneri: nu exista din moment ce nu exista impozitare sau taxare directa.

=O2= Modalitati de folosire a paradisurilor fiscale=O3= Companiile off-shor ca instrument al planificarii fiscale internationale

Problema: o societate comerciala română prezinta urmatoarea situatie financiara:

1. Total venituri 300 mii lei din care:1.1 venituri din dividende 25 mii lei;1.2 venitul din dobinzi 5 mii;1.3 venituri din chirii 10 mii;1.4 alte venituri.

2. Total cheltuieli 200 mii lei din care:2.1 cheltuieli cu marfurile 80 mii;2.2 cheltuieli cu salariile 20 mii;2.3 cheltuieli cu amenzile pt neplata unor impzoite 2 mii;2.4 cheltuieli cu materii prime 10 mii;2.5 cheltuieli fara documente legale 10 mii;2.6 cheltuieli cu amortizarea cladirilor 30 mii;2.7 cheltuieli cu energia si apa 3 mii;2.8 cheltuieli de protocol peste limitele admise de lege 9 mii;2.9 cheltuieli cu diurna peste limitele legale 2 mii;2.10 cheltuieli cu impozitul pe profit 3 mii;2.11 alte cheltuieli.

Sa se determine impozitul pe profit.Rezultatul contabil= venit- cheltuieliRezultatul fiscal= rezultatul contabil- veniturile neimpozabil+ cheltuielile nedeductibile

1. veniturile impozabile (chiria, alte venituri, dobinda)2. veniturile neimpozabile (dividende)3. cheltuieli deductibile (1, 2, 4, 6, 7,11)4. cheltuieli nedeductibile (3, 5, 8, 9, 10)

Rezultatul contabil: 300-200=100 miiRezultatul fiscal= 100-25+26=101 miiImpozit pe profit= 101*16%=16160 lei.

Un italian obtine in SUA un venit de 5000 u.m pt care plateste impozit calculat prin aplicarea cotelor progresive pe transe astfel:0-1000 7% 1001-3000 12% 3001-5000 18%In Italia mai obtine un venit de 20000 u.m iar scara impunere este urmatoarea:0-1000 scutit 1001-4000 10% 4001-8000 15% 8001-15000 25% 15001-20000 30% 20001- 30000 40%Sa se calculeze impozitele datorate in cele 2 tari, utilizind cele 4 metode, evitind DI.

1. Scutire totala:Ii= 3000*10%+4000*15%+7000*25%+5000*30%= 4150 u.mIsua= 1000*7% +2000*12%+2000*18%= 670 u.mIt= 4150+670=4820 u.m

2. Metoda scutirii progresiveIi= 3000*10%+4000*15%+7000*25%+5000*30%= 4150 u.mIsua= 1000*7% +2000*12%+2000*18%= 670 u.mIt= 4150+670=4820 u.m

3. Metoda creditarii obisnuiteVt= 5000+20000=25000Isua= 670Ii=3000*10%+4000*15%+7000*25%+5000*30%+5000*40%=6150 I`i=1000*0%+3000*10%+1000*15%= 450IiP= 6150-450=5700It=670+5700=6370

4. Metoda creditarii obligatorii

Vt=25000Isua=670Ii=6150IiP=6150-670=5480It=5480+670=6150

Un rezident in Belgia obtine in Spania 14500 u.m pt care a platit in statul de origine un impozit calculat cota de 30%. In Belgia mai realizeaza un venit de 16800 u.m cotele de impunere sunt progresive simple.14000-15000 26%15001-17000 36%17001- 32000 45%

1. Scutire totalaIs=14500*30%=4350Ib=14000*0%+10000*26%+7800*36%= 908It=4350+908=5258

2. Metoda scutirii progresiveIs=14500*30%=4350Ib=14000*0%+10000*26%+7800*36%= 908It=4350+908=5258

3. Metoda creditarii obisnuiteVt=14500+16800=31300Is=4350Ib=908+200*36%+14300*45%=7415I`b=14000*0%+500*25%=130IbP=7415-130=7285It=4350+7285=11635

4. Metoda creditarii obligatoriiVt= 31300Is=4350Ib=7415IbP=7415-4350=3065It=4350+3065=7415