apele vii august pdf

August 2015 No.3 Apele Vii Ashburton

2

„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să

se pocăiască...” (Fapte 17:30)

În zilele noastre când oameni aud de cuvântul

pocăință și mai ales să le spui ca să se pocăiască, ei

privesc lucrul acesta ca fiind ceva rău. Gândesc că a fi

pocăit, înseamnă a fi un om rătăcit, unul care este din

treapta de jos a societății și astfel i-au în batjocură

acest frumos nume. Dar pocăința este un lucru poruncit

de Dumnezeu. Domnul Isus când era pe pământ

propovăduia pocăința: „El (Isus) zicea: „S-a împlinit

vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape.

Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.” – Marcu 1:14-15.

Dacă este un lucru poruncit, atunci de ce oamenii

privesc lucrul aceste a fi ceva rău? Biblia spune că tot

ceea ce Dumnezeu face, este foarte bun: „Dumnezeu S-

a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune..” –

Genesa 1:31. Atunci înseamnă că și pocăința trebuie să

o privim ca pe un lucru foarte bun.

Haideți să privim la ce înseamnă de fapt

pocăință:

Este dovedit faptul că toți oamenii de pe fața

pământului sunt supt păcat. Biblia spune: „Nu este nici

un om neprihănit nici unul măcar” – Romani 3:10.

Toți oameni născuți din femeie (afară de Domnul Isus

Hristos, fiind născut de la Duhul Sfânt) moștenesc o

natură umană căzută. Prin urmare toți oameni

păcătuiesc din pricina că sunt păcătoși. Charles

Swindoll spunea „Noi nu sntem păcătoși pentru că

păcătuim, ci păcătuim pentru că suntem păcătoși”. Iar

în contrast cu natura sfântă a lui Dumnezeu orice om

este găsit vinovat înaintea Lui. Plata pentru păcat este

moartea – Romani 6:23, „dar darul fără plată al lui

Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul

nostru.” Pocăința este o poruncă de la Dumnezeu.

Dacă vrei să scapi de iad și să ți se șteargă păcatele ai

nevoie de pocăință. Iată ce spune cartea Faptele

apostolilor: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă la Dumnezeu,

pentru ca să vi se ștergă păcatele...” – Fapte 3:19.

Pocăința implică o schimbare a modului în

care până acum am văzut păcatul

Pocăința implică o schimbare la nivelul minți. În

momentul pocăinței se schimbă vedera pe care cineva

o are cu privire la păcat. Dacă până în momentul

pocăinței păcatul a fost plăcut, din momentul pocăinței

păcatul trebuie urât. „Urâți răul cei ce iubiți pe

Domnul!” – Psalmul 97:10. Un om care s-a pocăit

trebuie să aibă o minte schimbată.

Există o pildă rostită de Domnul Isus, numită „pilda

celor doi fii”. În ea este reprezentat un tată care avea

doi fii, cărora le-a spus să meargă să lucreze în via lui.

Unul din ei spune Biblia că a zis: „Nu vreau”, dar „în

urmă i-a părut rău și s-a dus” – Matei 21:29. Expresia

din limba greacă „i-a părut rău” este „și-a schimbat

gândul, părerea”. A văzut că ceea ce făcuse, nu făcuse

bine și i-a părut rău. Și-a schimbat găndul cu privire la

atitudinea sa. Noi putem să avem o părere bună despre

noi, dar atunci când îți schimbi gândul cu privire la

tine, privești păcatul ca pe un lucru rău.

Pocăința implică o schimbare a atitudinii

Implică schimbarea atitudinii asupra păcatului.

Psalmistul spune: „... mă doare de păcatul meu ..” –

Psalmul 38:18. Este o adâncă părere de rău asupra

păcatului săvârșit.

Isus a intrat în casa unui fsriseu ca să mănânce. Acolo

în timpul mesei a intrat o femeie păcătoasă care „stătea

înapoi lângă picioarele lui Isus și plângea. Apoi a

început să-I stropească picioarele cu lacrămile ei, și să

le șteargă părul capului ei; le săruta mult și le ungea

mir” – Luca 7:36-50. Se vede din întâmplarea aceasta

cum femeia a venit înaintea lui Isus și a început să-și

plângă păcatele. Domnul Isus văzând lucrul acesta a

zis: „...credința ta te-a mântuit...” – vs.50.

La Templu au stat doi oameni ca să se roage. Unul era

fariseu iar celălalt era vameș. Fariseul se vedea un om

bun care nu a făcut nicioadată vreun rău, iar pe

deasupra era și un om religios. El nu își vedea starea de

păcat ci a început să se îndreptățească. Vameșul în

schimb „sta departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea:

„Dumnezeule, ai milă de mine, păcăosul!” – Luca 18:9

-14. Vameșul a plecat acasă iertat, deoarece s-a pocăit

cu adevărat.

Pocăința implică mărturisirea și

abandonarea păcatului

În cartea Proverbele spune: „Cine își ascunde

fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele, capătă îndurare” – Proverbe 28:13.

Fiul risipitor „și-a venit în fire și a zis: „...mă voi scula,

mă voi duce la tatăl meu, și-i voi zice: „Tată am

păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai

sunt vrednic să mă chemi fiul tău ... s-a sculat și a

plecat la tatăl său” – Luca 15:17-20. Aceasta înseamnă

recunoașterea păcatului și abandonarea lui.

Autor: Ionascu Paul

August 2015 No.3 Apele Vii Ashburton August 2015 No.3 Apele Vii Ashburton

3

Veştile pe care le auzim aduc în sufletul nostru

bucurie sau disperare. Copii şi tineri grav bolnavi,

internaţi pentru operaţii complicate... Unii mor,

parcă... prea devreme, lăsând în urmă obsedanta

întrebare fără răspuns: DE CE? De ce copii doar de

câţiva anişori sunt depistaţi cu boli terminale, de ce

copii şi tineri mor lăsând în urmă lacrimi şi durere? De

ce permite Dumnezeu aceste lucruri? Unde este El

când aceste evenimente se petrec?

Ca oricare alt lucru petrecut sub soare, şi aceste

realităţi dureroase pot fi judecate fireşte sau

duhovniceşte, cu minte educată în spiritul umanist-

ateist, sau cu una disciplinată de voia lui Dumnezeu.

În lumea în care trăim suntem tot timpul chemaţi de

părinţi, prieteni, instituţii, responsabilităţi... Sunt

chemări făcute de oameni şi chemări făcute de

Dumnezeu. Chemările lui Dumnezeu au caracter şi

consecinţe veşnice, de aceea trebuie luate în seamă.

1. Prima chemare este chemarea la viaţă. "...Tu m-

ai ţesut în pântecele mamei mele" (Psalmul

139:13a)."Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m

-au întocmit în întregime" (Iov 10:8). Viaţa este

chemarea lui Dumnezeu la existenţă şi omul nu o

poate refuza pentru că nu este opţională. Nici unuia

dintre noi nu i se cere părerea dacă vrea sau nu să se

nască, ci pur şi simplu ne trezim în existenţă şi de

aici... începe totul. Viaţa este darul lui Dumnezeu şi,

chiar dacă uneori este prea grea, este, totuşi, cel mai

preţios lucru pe care-l posedăm. Pentru că Dumnezeu

este Stăpânul vieţii, El trebuie implicat în

administrarea şi organizarea ei.

2. A doua chemare este chemarea la mântuire. "Pocăiţi-vă că Împărăţia cerurilor este aproape" (Matei

4:17). "Dumnezeu... porunceşte acum tuturor

oamenilor de pretutindeni să se pocăiască" (Fapte

17:30). Pocăinţa nu este schimbarea religiei, a

bisericii, a confesiunii, ci a vieţii, prin puterea lui

Dumnezeu. Nici un om nu este atât de bun ca să se

mântuiască singur sau aşa de rău ca să nu-l poată

mântui Dumnezeu. Pocăinţa este reacţia omului la

chemarea lui Dumnezeu. Fiind opţională, ea poate fi

refuzată. Dar ce om poate fi acela care refuză cerul,

iertarea şi mila lui Dumnezeu? Ce motive pot exista

pentru o astfel de atitudine? Oamenii nu vor merge în

iad pentru că sunt prea păcătoşi, ci pentru că, păcătoşi

fiind, nu s-au pocăit de păcatele lor. Când oamenii se

pocăiesc şi cred în jertfa Domnului Isus Hristos, ei

devin

mântuiţi de păcatele lor.

Cineva spunea atat de frumos că Isus Hristos în chimie

este soluţia, în finanţe este valoarea absolută, în

matematică ,este ecuaţia care rezolvă problema, în ge-

ografie este drumul, în alimentaţie este pâinea şi apa,

în construcţii este uşa, între Dumnezeu şi om este Mâ-

ntuitorul.

3. A treia chemare este chemarea la moarte.

"Oamenilor le este rânduit să moară..." (Evrei

9:27b);"Omul născut din femeie are viaţă

scurtă..." (Iov 14:1a). Biblia vorbeşte despre mai

multe tipuri de morţi:

a. moartea spirituală, care presupune adormirea

spiritului, drept pentru care omul se separă de

Dumnezeu;

b. moartea fizică, care presupune separarea spiritului

de trup; cel din urmă, rămânând inert, îl îngropăm;

c. moartea veşnică, care presupune ca sufletul, ieşit

din trup, să fie trimis în iad la decizia lui Dumnezeu,

pentru că în viaţă omul nu s-a pocăit de păcatele lui.

Cine se naşte de două ori, o dată natural, din părinţi, şi

a doua oară spiritual, din Dumnezeu, moare doar o

dată, adică moartea naturală. Cine se naşte doar o dată,

adică naşterea naturală din părinţi, moare de două ori -

o dată de moartea naturală şi a doua oară moare

veşnic, în iad, pentru că L-a refuzat pe Dumnezeu şi

schimbarea oferită de El. Moartea naturală nu o putem

evita, însă moartea spirituală şi cea veşnică sunt

opţionale. Prin pocăinţă, omul alege pentru ele sau

împotriva lor. Moartea este adevăratul

examen al vieţii.

4. A patra chemare este chemarea la judecată.

"Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar

după aceea vine judecata" (Evrei 9:27). Dacă am fi

predestinaţi pentru iad sau rai, nu am putea face nimic

împotriva deciziei divine pentru a schimba situaţia,

însă libertatea noastră de a alege Îi dă lui Dumnezeu

dreptul să ne judece. Nu putrefacţia ne stă în faţă, ci

judecata lui Dumnezeu, şi nu neapărat pentru că am

păcătuit, ci pentru că nu ne-am pocăit de păcatele

noastre.

Chemările la moarte şi judecată nu pot fi refuzate, ele

nu sunt opţionale. Dragul meu prieten, faptul că

Dumnezeu te-a chemat la viaţă te face responsabil de

răspunsul pe care-l dai chemării la pocăinţă. Este

singura chemare dintre cele patru unde ai de ales, de

aceea eşti responsabil. Celelalte chemări sunt

consecinţele acesteia, de aceea te chem la pocăinţă

astăzi, te chem la Dumnezeu acum.

Autor: Luigi Mitoi


August 2015 Apele Vii Ashburton August 2015 Apele Vii Ashburton

4

„Isus s-a dus la Muntele Măslinilor.

Dar dis – de - dimineață a venit din nou la Templu și tot norodul a venit la El. El a șezut și-i învăța.

Atunci cărturarii și fariseii I-au adus o femeie prinsă

în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului și au

zis lui Isus: „Învățătorule, femeia aceasta a fost

prinsă chiar când săvârșea preacurvia. Moise, în

Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de

femei: Tu, dar ce zici?” Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească și să-L poată învinui. Dar Isus s-a plecat

în jos și scria cu degetul pe pământ. Fiindcă ei nu

încetau să-L întrebe, El s-a ridicat în sus și le-a zis:

„Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi

cu piatra în ea.” Apoi s-a plecat iarăși și scria cu

degetul pe pământ. Când au auzit ei cuvintele

acestea, s-au simțit mustrați de cugetul lor și-au ieșit afară unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni,

până la cei din urmă. Și Isus a rămas singur cu

femeia care stătea în mijloc. Atunci s-a ridicat în sus

și când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus

i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te

-a osândit?”. „Nimeni, Doamne” i-a răspuns ea. Și

Isus i-a zis:” Nici Eu nu te osândesc. Du-te, și să nu

mai păcătuiești.” Ioan cap. 8:1-11.

Departe de frământările și freamătul orașului, de

gloatele curioșilor și de rabinii vicleni, Isus a mers în

liniștea livezilor de măslini, unde putea să fie singur

cu Dumnezeu și să se roage. Prin această comuniune

cu Dumnezeu, Tatăl Său, Domnul Isus primea putere

și învățătură, de care avea nevoie pentru ziua ce urma

în lucrarea ce o făcea cu oamenii. Și de data aceasta, în

zorii zilei, a revenit la Templu și când oamenii s-au

adunat în jurul Lui, Domnul s-a așezat să-i învețe.

Domnul Isus, cât a fost pe acest pământ ca om, a

lucrat neobosit prin puterea Duhului Sfânt, cu mila și

îndurarea Sa pentru împlinirea nevoilor oamenilor din

toate categoriile sociale, care veneau să-I ceară

ajutorul. Domnul a lucrat la vindecarea lor fizică și

spirituală, căutând să le îndrepte atenția spre

mântuirea lor și spre Împărăția Sa cea veșnică. Au

existat, însă, acei farisei, cărturari și învățători ai

Legii, care, fiind fățarnici, L-au urmărit mereu și

mereu pe Domnul Isus, asistând la lucrările și la

învățăturile Domnului, pentru a-L prinde în cursele

lor, pentru a-L ispiti și a găsi motive de acuzare și de

condamnare a Lui la moarte. Aceștia prin viclenia și

fățărnicia lor, s-au dovedit a fi vrăjmașii Domnului

Isus Hristos și a adevărului Său.

Cărturarii și fariseii, ca să-L ispitească, aduc

în fața Domnului o femeie păcătoasă, care a păcătuit

prin adulter, călcând porunca a șaptea din Lege. Acești

acuzatori au cerut Domnului părerea Lui și pedepsirea

femeii, având în vedere că Legea dată de Moise, cerea

ca astfel de femei să fie ucise cu pietre. O ceată de

farisei și cărturari s-au apropiat de El; târau cu ei o

femeie îngrozită pe care prin cuvinte aspre și

categorice o acuzau că a călcat porunca a șaptea.

După ce au îmbrâncit-o în fața lui Isus, I-au spus cu

respect fățarnic: „Moise în Lege ne-a poruncit să

ucidem cu pietre pe astfel de femei. Tu, dar, ce zici?”

Pretinsul lor respect ascundea o uneltire josnică pentru

nimicirea Lui. Ei prinseseră această ocazie pentru a

obține condamnarea Lui, gândind că, oricare I-ar fi

hotărârea, aveau posibilitatea să-L acuze. Dacă

Domnul ar fi achitat pe femeie, putea fi acuzat că nu

respectă Legea lui Moise. Isus a privit o clipă scena –

victima tremurând, acoperită de ocară, demnitarii cu

fața aspră fără pic de milă omenească. Spiritul Său de

nepătată curăție s-a cutremurat în fața acestui tablou.

Știa bine pentru care motiv a fost adus acest caz în fața

Lui. El citea în inimă și cunoștea caracterul și istoria

vieții fiecăruia dintre cei care stăteau în fața Lui.

Chiar acești așa-ziși paznici ai dreptății conduseseră

victima la păcat, ca să-I poată întinde o cursă lui Isus.

Acestor farisei și cărturari nu le păsa de dreptate

pentru că, dacă le-ar fi păsat, nu ar fi venit la Domnul

Isus doar cu femeia, ci trebuiau să aducă și bărbatul

prins în adulter. Ei au adus-o numai pe ea, urmărind să-L învinuiască pe Isus, fie de desconsiderarea Legii lui

Moise, fie de arogarea prerogativelor care le

aparțineau asupritorilor romani. Ei sperau ca în felul

acesta, să-L prindă în cursă și să nu-I lase nici o

portiță de scăpare.

Nedând niciun semn că a auzit întrebarea

lor, Domnul Isus s-a plecat și îndreptându-Și privirea

în jos, a început să scrie cu degetul pe pământ. La

insistențele fariseilor, Domnul Isus a răspuns cu

dreptate, dar și cu milă față de femeia acuzată de

păcătuire. Răspunsul dat de Domnul nu a fost cel

urmărit de farisei. Cu toată pretenția lor de respect

față de Lege, acuzând-o pe femeie cu moartea,

martorii trebuiau să fie cei dintâi care să arunce

Domnul Isus Hristos și femeia păcătoasă



5

cu piatra în ea.

Ridicându-se acum și ațintindu-și privirea

asupra bătrânilor complotiști, Isus a zis: „Cine dintre

voi este fără de păcat, să arunce cel dintâi cu piatra

în ea.” Și aplecându-se a continuat să scrie pe nisip.

Acuzatorii fuseseră înfrânți. Acum când haina

pretinsei lor sfințenii fusese sfâșiată, ei au rămas în

fața Domnului Hristos, vinovați și condamnați. Tremurau simțindu-se păcătoși și ca nu cumva

nelegiuirile ascunse ale vieții lor să fie descoperite

mulțimii, unul câte unul, cu fruntea și ochii plecați, s-au furișat, lăsându-și victima singură cu Mântuitorul

milostiv. Isus s-a ridicat și privind la femeie a zis:

„Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a

osândit?”. „Nimeni, Doamne,” i-a răspuns ea și Isus

i-a zis: „Nici eu nu te osândesc. Du-te și să nu mai

păcătuiești.”

Auzind acestea, femeia, cu inima zdrobită,

s-a aruncat la picioarele lui Isus, exprimându-și printre

suspine, iubirea plină de recunoștință și mărturisindu-

și păcatele cu lacrimi amare.

„Isus și-a rostit sentința. Împotriva femeii?

Nu numai. Judecata Sa a vizat în mod individual pe

fiecare din acuzatori. Dacă gândește cineva că

adulterul este viciul suprem, se înșeală. Păcatele cărnii

sunt rele, dar ele nu sunt cele mai rele din toate

păcatele. Cele mai diabolice plăceri sunt cele

spirituale: plăcerea de a judeca, de a învinui pe

oameni, de a umili și de a se răzbuna, plăcerea

exercitării puterii, plăcerea de a urî... În omul păcătos

poate exista eul diabolic (partea care acționează

premeditat). Iar eul diabolic este cel mai rău în om.

Iată de ce un” neprihănit”, îndreptățit de sine, care

merge regulat la biserică poate fi mult mai aproape de

osânda veșnică decât o prostituată. Desigur, bine este,

să nu fii, nici fățarnic, nici prostituată! Judecata lui

Hristos era în toi. Legea la care fariseii făcuseră apel le

-a dezvăluit păcatele și îi condamna.”

Domnul Isus Hristos a iertat pe femeia

păcătoasă în baza faptului că avea să plătească la

Calvar cu prețul Jertfei Sale și pentru păcatele acestei

femei,si pentru răscumpărarea ei din păcat. ,, Fiindca

atit de mult a iubit Dumnezeu lumea , ca a dat pe

singurul lui Fiu pentru ca oricine crede in El sa nu

piara, ci sa aiba viata vesnica ”. Îndurarea și mila

Domnului Isus a avut un efect major pentru conștiința

și schimbarea vieții acestei femei prinse în păcat, căci

din acel moment prețuind darul iertării Mântuitorului,

ea a început o viață nouă în ascultare de Dumnezeu ,

predându-și întreaga viață slujirii Lui. Aceasta a fost

pentru ea începutul unei vieți noi, o viață de curăție și

pace, devotată în slujba lui Dumnezeu. În ridicarea

acestui suflet căzut, Domnul Isus a săvârșit o minune

mai mare decât vindecarea, celei mai rele boli trupești.

El a vindecat boala spirituală a păcatului care putea

duce la moarte veșnică. Femeia păcătoasă și iertată a

devenit una dintre cele mai statornice urmașe ale lui

Hristos. Prin iubire și devotament, pline de sacrificiu

de sine, ea și-a exprimat recunoștința față de Harul Lui

iertător. În actul Său de a o ierta pe această femeie și a

o îndemna să ducă o viață mai bună fără de păcat,

caracterul lui Isus strălucește în frumusețea dreptății

desăvârșite. Deși nu acoperă păcatul, nici nu

micșorează simțul vinovăției, Domnul Isus Hristos nu

caută condamnare, ci să mântuiască și să salveze, iar

cel iertat să ducă o viață nouă de credință și de

pocăință. Lumea avea numai dispreț și batjocură

pentru femeia aceasta greșită, dar Isus îi spune cuvinte

de mângâiere și de nădejde. Cel nepătat are milă de

slăbiciunea celui păcătos și-i întinde o mână de ajutor.

În timp ce fariseii ipocriți acuză, Isus zice: „Du-te și

să nu mai păcătuiești”.Ioan 8;1

Oamenii, de cele mai multe ori sunt dispuși să urască

pe păcătos în timp ce iubesc păcatul. Domnul Hristos

urăște păcatul, dar îl iubește pe păcătos pe care

vrea să-l elibereze și să-l salveze pentru viața

veșnică.

Autor: Olga Bucaciuc


6

Luca 7:36 — 48 Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului. A adus un vas de

alabastru cu mir mirositor şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu

lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine

şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el. „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt, cu cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?” Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.” Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi nu Mi

-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei.

Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: ‘Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin

iubeşte puţin.’” Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!”

Aici este locul unde problemele vieţii noastre sînt rezolvate şi poverile sufletului sînt

îndepărtate; da, la picioarele Domnului Isus este acest loc. A fi la picioarele Lui înseamnă a fi în

cel mai binecuvîntat loc din universul lui Dumnezeu. Acolo putem să-I vorbim de păcatele noastre,

de slujba noastră, de amărăciunile şi nedumeririle noastre. La picioarele Mîntuitorului nostru toate

acestea găsesc înţelegere şi răspuns. Acolo învăţăm ce mare este El şi că El este mai mare decît

toate problemele noastre. Primul mare adevăr care se revarsă peste sufletul nostru este că El este

mai mare decît păcatele noastre. Aceasta a descoperit păcătoasa din cetate. La picioarele Lui, ea a

plîns cu pocăinţă pentru viaţa păcătoasă şi cu lacrimile de căinţă ea şi-a amestecat lacrimile de

recunoştinţă pentru că Domnul a primit-o. Simon nu i-ar fi permis să-l atingă, invitaţii vor fi

dispreţuit-o, dar umilul Isus, marele Domn al vieţii, nu era ca ei. El era prietenul păcătoşilor. Ea a

descoperit că El avea o inimă de o tandreţe infinită, că El poate să simtă chiar şi pentru ea, şi că

atunci cînd Şi-a deschis gura, El a vorbit cum n-a vorbit niciodată vreun om sau ar putea să

vorbească. El a vorbit de iertare, de mîntuire, de pace, şi sufletul ei împovărat tînjea după aşa ceva.

Păcatele ei erau multe. Domnul le ştia pe toate, dar nu erau prea multe pentru capacitatea Lui de a

ierta. Cuvintele Lui i-au ridicat povara de pe cugetul şi inima ei; în El, ea a găsit mîntuirea şi pacea

ei. "Păcatele tale sînt iertate... du-te în pace." Şi cine poate să descrie fericirea cuiva care a auzit şi

crezut cuvintele acestea? Toţi cîţi au venit încărcaţi de păcate la picioarele unui Mîntuitor atît de

minunat şi bun, cunosc de atunci înainte uşurarea de povara pe care au avut-o, cunosc sfîntul şi

adîncul ei calm, care le umple inima, şi se bucură de odihna pe care le-a dat-o Acela care a zis:

"Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă." Este mai mult ca sigur că

această femeie trudită a auzit aceste cuvinte şi de aceea a îndrăznit să-L urmeze pe Domnul Isus în

casa lui Simon.

Cititorule, eşti tu trudit şi împovărat? Ai pe suflet păcate pe care numai Domnul Isus le poate

ierta şi de care te poate uşura? Vino la picioarele Lui, acum, mărturiseşte-I totul şi contează pe

inima Lui care iubeşte ca nimeni altul! "In El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui iertarea

păcatelor, după bogăţiile harului Său." (Efeseni 1:7).

Autor: Ion Puiu

,,Iertate iti sunt pacatele''


Pe cind era pe drum cu ucenicii Sai , Isus a intrat intr-un sat. Si o femeie numitaMarta

l-a primit in casa ei.

Ea avea o sora numita Maria , care s-a asezat jos la picioarele Domnului si asculta

cuvintele Lui.

Marta era impartita cu multa slujire , a venit repede la El si i-a zis '' Doamne nu-ti pasa

ca sora-mea m-a lasat sa slujesc singura ? Zi dar sa-mi ajute 'Drept raspuns , Isus i-a zis

''Marto, Marto, pentru multe lucruri te ingrijorezi si te framinti tu, dar un singur lucru iti

trebuieste… Maria si-a ales partea cea buna care nu i se va lua.” Luc.10: 38 - 42.

Acestea sint cuvintele pe care Isus le-a spus Martei cind aceasta I s-a plins ca Maria sora ei

a incetat s-o mai ajute in a-I pregati o masa festiva, optind in schimb sa se aseze la picioarele Lui

si sa-L asculte vorbind din Cuvint. I-a spus asadar Martei:

1)“pentru multe lucruri te ingrijesti si te framinti tu”… Ca cei mai multi dintre noi, nu-i asa?

Ne framintam si-alergam de dimineata pina seara in efortul de-a ne ‘realiza’, si uite-asa ajungem

de stringem niste banuti pe care-i dam apoi pe doctori sa ne ‘repare’ pentru ca ne-am ramolit in

urma goanei in care-am fost angrenati o viata’ntreaga dupa asa numita ‘realizare’.

2)“un singur lucru iti lipseste”…. Nu doua, trei, sau ….treisprezece! Doar unul singur! Aidoma

noua! Care, probabil ca intrebi? Il gasim in Mat.6:33 unde scrie “Cautati mai intai Imparatia lui

Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate celelate lucruri v-i se vor da pe deasupra.”

3)“Maria si-a luat partea cea buna”… De remarcat ca nu i s-a impus, ci si-a ales-o ea! Noi

determinam destinul nostru etern prin alegerile pe care le facem in viata aceasta. Nu Dumnezeu,

macar c-ar putea! Si nici altii! Pentru ca de ratam Mintuirea, fereasaca Dumnezeu, sa nu putem da

vina pe altii.

4)“care nu i se va lua”… Cind iubesti ceea ce Dumnezeu iubeste si alegi ceea ce Dumnezeu

alege, alegerea ta va fi ocrotita cu inversunare de Dumnezeu. Cum anume? Implinind fiecare

fagaduinta pe care ti-a facut-o in Sfinta Scriptura in urma ascultarii tale de Cuvintul Lui. Sint

fagaduinte care ‘nu t-i se vor lua’!

Autor ; Ioan Giurgiu

http://www.calvarywayministries.org/audio/

7

Maria si Marta


8


FRATII DIN ASHBURTON IMPREUNA CU FRATI DIN WELLINGTON

FRATII DIN

ROTORUA

FRATII DIN WELLINGTON cu FRATI din ASHBURTON si ROTORUA


9


FRATII DIN CHRISTCHURCH

FRATII DIN NEW PLYMOUTH

FRATII DIN TAUPO, PUTARURU,

WELLINGTON SI ROTORUA

FRATII DIN PUTARURU

FRATII DIN CHRISTCHURCH SI ASHBURTON


10

Isus si copilasii

Domnul Isus umbla din cetate in cetate si vorbea oamenilor despre Imparatia lui

Dumnezeu.

Intr-una din zile pe cind se afla in tinutul Iudeii cateva mamici l-au zarit pe Isus si impreuna

cu micutii lor s-au grabit spre El. Doreau ca Isus sa le binecuvanteze micutii copilasi. Desigur ca

micutii copilasi erau probabil putin galagiosi si deranjau putin pe cei din jurul lor.

Ucenicii cind i-au vazut sau suparat si le certau pe mamicile acestor copii, spunindu-le

probabil ca Mantuitorul are treburi mult mai importante de facut decat sa stea cu niste copii…asa

ca i-au gonit de acolo. Cu siguranta, atat mamele, cat si cei mici au fost tare intristati.

Dar Isus a vazut tot ce s-a intampla si pentru ca El iubea copii , s-a apropiat de ei si le-a

spus ucenicilor: „Lasati copilasii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci Imparatia cerurilor este a unora

ca ei!”

Dragi copii , as dori ca voi sa stiti lucrul acesta: Isus iubeste foarte, foarte mult copii si intotdeau-

na are timp pentru copii si le este cel mai bun prieten.

August 2015 Apele Vii Ashburton August 2015 Apele Vii Ashburton August 2015 No.3 Apele Vii Ashburton August 2015 No.3 Apele Vii Ashburton

11


12

Kakere este o localitate din Africa regiunea Malawi unde fratele Ovi Cornea si familia slujesc Domnului ca si misionari. In data de 14-06-2015 in Biserica "Speranța" din Kachere. A avut loc Sarbatoarea Roadelor '' Această sărbătoarea anuală este întotdeauna frumoasă și plină de emoții, mai ales pentru noi cei care avem mai mult decât suficient. Acești oameni, chair dacă au mai mult sau mai puțin, nu uită

niciodată din partea cui vin toate binecuvântările.

Anul acesta situația este și mai gravă, deoarece ploile torențiale și ciclonul de la început de an au distrus mare parte din recoltă. Foarte mulți oameni deja suferă de lipsă de mâncare, iar mai mulți vor suferi până la sfârșitul lui 2015. Totuși, cu mic cu mare, cu sărac și mai puțin sărac, fiecare familie din biserică a adus din puținul ei la biserică și înaintea lui Dumnezeu, ca zeciuială și ca mulțumire înaintea Creatorului. De-a lungul anilor am văzut oameni aducând porumb, grâu, orez, trestie de zahăr, cartofi, roșii, rădăcini de casava, găini și capre. Locuitorii din Kachere trăiesc aproape exclusiv din ceea ce le dă pământul în acel an. Aproape toți sunt fermieri.

Copiii lui Dumnezeu din Kachere înțeleg că tot ceea ce au vine de la bunul Domn și de aceea ei se folosesc de această Sărbătoare pentru a-și exprima mulțumirile. A fost o zi frumoasă ieri. Mă bucur încă o dată că acești frați și surori sunt așa de aproape de Dumnezeu. Trăim într-o lume în care mulți creștini au impresia că tot ceea ce au este din cauza propriilor forțe, însă sper ca ,credincioșii din Kachere să nu uite niciodată de Acela care le dă putere de muncă, sănătate, înțelepciune, ploi, soare, este Dumnezeu.'' Autor ; Ovi Cornea , Malawi

Sărbătoarea Roadelor în Kachere


13

În urmă cu câteva luni, un bun prieten mi-a spus despre un mic aparat produs de către o companie din Statele Unite, care poate fi încărcat cu o versiune audio a Bibliei în limba locală de aici, Chichewa. Aparatul se prezintă ca un player sau radio, însă este echipat cu un încărcător solar, astfel încât orice popor din cele mai îndepărtate zone ale lumii să îl poată folosi fără probleme. Am deschis pagina cu pricina, am studiat aparatul și am cerut uneia dintre echipele de musafiri care au venit să îmi aducă câteva bucăți, de test. Pot să spun acum, după aproximativ 1 lună de folosire, că aparatul este extraordinar, iar oamenii din satele unde noi lucrăm sunt mai mult decât entuziasmați. Una dintre problemele mari din Malawi este educația.

După părerea mea, este a doua cea mai mare nevoie a țării, prima fiind mântuirea. Peste 60% din adulții din mediul rural nu știu să citească! 6 din 10 adulți nu vor citi niciodată Biblia, chiar dacă sunt creștini! Într-un astfel de context, am avut nevoie de un aparat audio care să ruleze Biblia în limba tradițională înțeleasă de toți oamenii, însă satele în care noi lucrăm nu sunt legate la curent electric. Bateriile sunt de calitate slabă și/sau scumpe aici, de aceea nici această variană nu poate funcționa pe termen lung. Cea mai bună soluție este acest player audio solar, denumit Papyrus, creat de către o companie americană care este specializată în propovăduirea Evangheliei în zone izolate ale lumii, prin intermediul resurselor audio și video solare Încă înainte ca aceste mici aparate să ajungă la noi, am spus păstorului Mtambo din Kachere despre această oportunitate, iar dânsul a fost foarte bucuros. În duminica imediat următoare a anunțat în biserică că toți cei care nu știu să citească se vor întâlni în fiecare săptămână la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Ce mare binecuvântare să știu că acest player poate fi de așa mare ajutor în misiunea noastră! Îmi vine în minte frumoasa relatare de pe paginile Scripturii, din 2 Împărați 22 și 23. Preotul Hilchia găsește Cartea Legii în Casa Domnului, pe care o dă lui Șafan, trimisul împăratului Iosia. Șafan a citit-o și a considerat-o destuld e importantă să o ducă înaintea Împăratului, citind-o și înaintea lui. "Cînd a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfîşiat hainele". (2 Împ. 22:11). Așa cum bine știți, sfâșierea hainelor era un semn de părere de rău, de pocăință înaintea lui Dumnezeu. Împăratul Iosia și-a dat seama de mânia lui Dumnezeu peste popor din pricina neascultării lor. Mai departe, tot poporul aude și ascultă Cuvântul Domnului: "Împăratul Iosia a strîns la el pe toţi bătrînii lui Iuda şi ai Ierusalimului. Apoi s'a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, proorocii, şi tot poporul, dela cel mai mic pînă la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legămîntului, pe care o găsiseră în Casa Domnului. Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a făcut legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul, şi să păzească poruncile, nvăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legămîntului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legămînt. Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoţilor de al doilea rînd, şi celor ce păzeau pragul, să scoată din Templul Domnului toate sculele cari fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astartea, şi pentru toată oştirea cerurilor; şi le-a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, şi a pus să le ducă cenuşa la Betel. A izgonit pe preoţii idolilor, puşi de împăraţii lui Iuda să ardă tămîie pe înălţimi în cetăţile lui Iuda şi în împrejurimile Ierusalimului, şi pe cei ce aduceau tămîie lui Baal, soarelui, lunei, zodiilor şi întregei oştiri a cerurilor. A scos din Casa Domnului idolul Astareteei, şi l-a dus afară din Ierusalim, la pîrîul Chedron; l-a ars la pîrîul Chedron şi l- a prefăcut în cenuşă, iar cenuşa i-a aruncat-o pe mormintele copiilor poporului. A dărîmat casele sodomiţilor cari erau în Casa Domnului, şi unde femeile împleteau corturi pentru Astartea. A adus pe toţi preoţii din cetăţile lui Iuda; a pîngărit înălţimile unde ardeau preoţii tămîie, dela Gheba pînă la Beer-Şeba; şi a dărîmat înălţimile de la porţi, cea

care era la intrarea porţii lui Iosua, căpetenia cetăţii, şi cea care era la stînga porţii cetăţii" 2 Împ. 23:1 - 8. Ce frumos cum Cuvântul lui Dumnezeu aduce convingere și schimbă vieți și atitudini. La fel se poate întâmpla și astăzi. La fel se poate întâmpla și în Malawi! Autor; Ovi Cornea

Biblie audio solară în Malawi


http://www.renewoutreach.com/papyrus-solar-powered-audio-player/

http://www.renewoutreach.com/papyrus-solar-powered-audio-player/

14


Articol postat de Dana Neagu ; libertatea.ro

Aţi mai auzit de poliţişti care recunosc că au făptuit fărădelegi şi că

acum se căiesc? Dar de unii care se roagă pentru infractori, să nu mai

fure? Chiar dacă pare de necrezut, Asociaţia Poliţiştilor Creştini din

România are ca membri sute de oameni ai legii care-şi recunosc

păcatele, se căiesc şi încearcă să-i îndrepte pe răufăcători, nu cu

lovituri de baston pe spinare, ci cu vorbe de duh, inspirate din Biblie.

Atunci când Dumnezeu iniţiază o lucrare, El caută un om căruia să-i încredinţeze o viziune. După revoluţia antico-munistă din decembrie 1989, în România s-au produs unele schimbări, lumina lui Dumnezeu croindu-şi drum şi spre inimile acelora care odinioară erau vrăjmaşi ai Evangheliei… Lumina Lui a ajuns şi la mine – un poliţist fără Hristos. În anul 1992 am ajuns să-L cunosc într-un mod personal pe Iisus Hristos şi m-am dedicat în întregime slujirii Lui. Eram singur în 1992 însă, la începutul anului 1994, am ajuns să fim doi poliţişti în judeţul Bihor care şi-au predat în totalitate viaţa Domnului. Bohuş Petru şi Coraş Simion Isaia. Am aflat că mai sunt şi alţi poliţişti în România a căror viaţă a fost transformată de puterea Cuvântului lui Dumnezeu, astfel că, treptat, am reuşit să-i cunosc personal pe unii dintre ei. În anul 1998, Dumnezeu mi-a pus pe inimă să-i motivez şi să-i încurajez şi pe alţi poliţişti creştini să se alăture acestei viziuni de a înfiinţa şi în România o organizaţie a poliţiştilor creştini. În acea perioadă, în Oradea se formase un mic grup de poliţişti dor-nici să studieze împreună Sfânta Scriptură şi să mărturisească cu îndrăzneală despre harul iertării păcatelor prin credinţa în Domnul Iisus Hristos. Ne adunam în mod organizat la rugăciune, timp în care i-am cerut lui Dumnezeu lucruri mari, printre care şi înfiinţarea în România a Asociaţiei Poliţiştilor Creştini. În luna martie 1999, ne-am adunat, la Beiuş, judeţul Bihor, un număr de 10 poliţişti creştini din 6 judeţe, şi acesta a fost doar începutul întrunirilor de acest fel, pentru că în anul următor au fost organizate alte con-ferinţe şi tot mai mulţi poliţişti creştini au fost prezenţi, îmbrăţişând şi ei viziunea înfiinţării APC în România. Cu prilejul acelor conferinţe i-am întâlnit pe Gheorghe Ştefan Şeuleanu din Cluj-Napoca şi pe Vasile Oniga din Bucureşti care, ulterior, mi s-au alăturat ca şi membrii fondatori ai APC România. Am auzit despre faptul că în multe ţări democratice ale lumii există asociaţii ale poliţiştilor creştini. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijinul unor oameni deosebiţi din ţară şi de peste hotare, am reuşit să punem ba-zele înfiinţării APC în România. Amintesc aici pe unii dintre oamenii folosiţi de Dumnezeu în realizarea proiectului nostru: domnul Chestor şef – Prof. univ. dr. Pavel Abraham – secretar de stat în Ministerul de Interne; Dr. Petru Lucaciu din Chicago, USA – director executiv al Misiunii Medicale Evanghelistice Române; Walter Boesch – direc-tor executiv, Licht im Osten Elveţia; Don Axcell – director executiv APC Marea Britanie; Ken şi Florence Holmes din Anglia; Minder Henry – preşedinte APC Elveţia şi alţii. Un rol important la avut Gheorghe Ştefan Şeuleanu care a acceptat cu bucurie să ne reprezinte înaintea autorităţilor pentru înregistrarea legală a Asociaţiei. Alături de alţi membrii APC, am participat la conferinţele organizate de către Federaţia Internaţională a Poliţiştilor Creştini (FCPF) în Germania şi Marea Britanie, prilej cu care am întâlnit poliţişti din peste 40 de ţări diferite ale lumii. Domnul Dumnezeu m-a asigurat că această mişcare spirituală începută în vieţile poliţiştilor va lua o tot mai mare amploare în toată lumea şi sunt încredinţat că nimeni şi nimic nu va fi în stare să împiedice dezvoltarea ei, pentru că principalul iniţiator al APC nu este un om, ci Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă în 1994 eram doar doi poliţişti la începutul umblării cu Domnul, în momentul de faţă ne cunoaştem şi ne întâlnim ocazional peste 150 de poliţişti creştini „născuţi din nou”, în România. Visul de ieri a devenit azi realitate! Autor ; Petru Bohuş—director executiv APC România

Asociatia Politistilor Crestini - Istoric

''Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se

pocaiasca '' Faptele Apostolilor 17;30 .Este atit de vadit faptul caci Cuvintul lui Dumnezeu nu se intoarce niciodata

fara rod. Acest Cuvint al lui Dumnezeu a patruns si in randurile Politistilor Romani .


15


Momente de Inchinare ale fratilor Politisti Romani

Sunt mântuit, am siguranță,

Locaș ceresc asigurat,

Isus este a mea speranță,

Și ajutor ne-ntârziat.

Sunt mântuit am bucurie,

Izbândă-n tot ce-nfăptuiesc,

Isus este a mea tărie,

E Domnul meu și îl iubesc.

Sunt mântuit am pace sfântă,

Și armonie în cămin,

În mine inima mea cântă,

Cu drag eu Domnului mă-nchin.

Sunt mântuit și fără plată,

În dar Isus mi-a dăruit,

Haina curată nepătată,

La Golgota El a plătit.

Sunt mântuit, ce fericire

Iertat de orișice păcat

Isus, El mi-a dat mântuire

Îl laud pe El căci m-a salvat.

Amin

Ica Drăgoi


,,Pocaiti-va '' le-a zis Petru ,,si fiecare din voi sa fie botezat in numele lui

Isus Hristos spre iertarea pacatelor voastre ; apoi veti primi darul Sfintului Duh''. Faptele Apostolilor 2;38

Biserica Penticostala Apele Vii Ashburton

www.bisericapenticostala-apeleviiashburton.co.nz

email: [email protected]

Programul Bisericii Penticostale Apele Vii Ashburton

In fiecare Dumineca incepind cu orele :

10:30 – 12:30

17:00 – 18:00

,, Fiindca atit de mult a iubit Dumnezeu lumea , ca a dat pe singurul Lui

Fiu ,pentru ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica ‘’

Ioan 3:16

August 2015 No.3 Apele Vii Ashburton

Editor ; Leny Poienar

apele vii august pdf

Documents