PLANTE MEDICINALE IMUNOMODULATOARE CU REFERIRE SPECIAL LA GENUL ECHINACEAINTRODUCERE

De mii de ani medicina traditionala utilizeaza remedii naturale pentru a stimula mecanismele de aparare proprii fiecrui organism. Constatarea ca o boala atinge mai usor un organism slabit decat unul sanatos, este cunoscuta de multa vreme, prima incercare de administrare a unei substante medicamentoase fiind realizata la sfarsitul secolului trecut de catre Bier. Acest concept terapeutic privind stimularea mecanismelor imunitare a fost dat uitarii pana la inceputul anilor 60 datorita succeselor rasunatoare inregistrate de primele chimioterapice ce aparusera si cucerisera terapeutica. Ca urmare a aplicarii pe scara larga a unei chimioterapii deseori nejustificate si irationale, ne gasim actualmente in situatia de a fi initiat un cerc vicioa, in care populatiile bacteriene dezvolta noi mecanisme de rezistenta, aproape cu aceeasi viteza cu care terapia curenta de descoperirea unui antibiotic. Aceasta face ca o multitudine de boli sa nu mai poata fi stapanite cu ajutorul unor chimioterapice, situatie in care se revine la conceptul terapeutic al compensarii carentelor de imunitate cu ajutorul imunomodulatoarelor, intelegand prin aceasta aplicarea fie a unor imunomodulatoare fie a unor imunosupresive. Din categoria imunomodulatoarelor naturale fac parte, pe langa cele bacteriene si de origine animala, si extractele sau principiile active vegetale. Astazi numeroase extracte din diferite plante sunt in mod curent utilizate pentru a mari rezistenta naturala a organismelor fata de infectii sau in tratamentul efectiv al acestora. Dupa 250 de ani de la anandonarea terapei bazate pe utilizarea exclusiva a plantelor ca remediu terapeutic, are loc o revenire spectaculoasa datorata schimbarii de mentalitate in ceea ce priveste sursele terapeutice, schimbare care se bazeaza pe descoperirea calitatilor acestora : usor de obtinut, cost scazut, non-toxice. Astfel in Europa si S. U. A. se aloca anual venituri importante pentru gasirea remediilor vegetale ( aproximativ o treime din veniturile alocate cumpararii de medicamente ), fiind investigate 250.000 300.000 de specii vegetale.

CAPITOLUL I 1. STRUCTURA I FUNCIONAREA SISTEMULUI IMUNITAR

Nu cu mult timp in urma se considera ca unica functie a sistemului imunitar o reprezinta asigurarea capacitatii de rezistenta a organismului fata de agentii patogeni. Dupa cum se stie astazi, functiile biologice constau in capacitatea de recunoastere si diferentiere a structurilor proprii (self) de cele straine (non-self), eliminandu-le si, uneori memorandu-le pe acestea din urma. Imunoreactivitatea este un mecanism esential al homeostazei, dependent de constructia genetica a individului in absenta caruia nu este posibila supravietuirea. Functionarea acestui sistem este necesara pentru asigurarea prevenirii oricarui atac datorat unor forte destructive externe (agenti chimici, microorganisme), dar si interne, cum ar fi celulele tumorale sau fenomenele autoimune. Deficientele sau disfunctiile ce apar in cadrul sistemului imunitar conduc cu timpul, dependent de profunzimea alterarii, la manifestari patologice mai mult sau mai putin severe, a caror gama se intinde si pana la malignizare sau imunomodelatie severa.

1.1. ORGANELE SISTEMULUI IMUNITAR

In procesele de aparare ale organismului sunt implicate diferite tesuturi si organe, care din punct de vedere functional apartin sistemului imunitar. Organele limfatice centrale, reprezentate la mamifere si om prin timus si echivalentele bursei lui Fabricius, au urmatoarele caracteristici definitorii : sunt de origine endodermica ; apar precoce in viata embrionara si dupa nastere ,,sufera,, o involutie fiziologica, fara a dispare complet ; absenta sau extirparea lor precoce determina dezordini grave ale proceselor imune ; stroma lor este formata din celule reticuloendoteliale, celule care au foarte probabil si functii endocrine ;

-

structura lor nu este antigen dependenta si in conditii normale, la nivelul lor nu se gasesc nici centrii clari, nici plasmocite ;

Structura organelor limfatice centrale este dependenta de subpopulatia de celule stem prezente in compartimentul nemieloid al maduvei, iar la nivelul lor se realizeaza diferentierea celulelor stem in limfocite T, respectiv limfocite B. a) Timusul, organ localizat in mediastin, exercita corelarea intregului sistem imunitar. Este sediul maturarii populatiilor limfocitare din care rezulta limfocite imunocompetente (limfocite T sau timocite). O parte din limfocitele ajunse la nivelul timusului sunt fagocitate, eliminandu-se in acest fel clonele reactive self antigene. In plus, timusul regleaza diferentierea limfocitelor T prin secretia unor hormoni timici (timopoietina, timozina). Absenta sau involutia timusului are ca rezultat un deficit de limfocite T cu repercusiuni grave asupra sanatatii organismului (9). b) Echivalentele bursei lui Fabricius la mamifere si om. Bursa lui Fabricius este un organ limfoid al pasarilor, specializat in dezvoltarea limfocitelor B, constituit ca un ,,buzunar,, al endoteliului cloacal, dar care lipseste la mamifere si la om. Echivalentele bursei lui Fabricius sunt reprezentate de populatiile de celule stem, localizate in compartimentul nemieloid al maduvei osoase. Organele limfoide periferice, limfoganglionii, splina si tesuturile limfatice asociate tubului digestiv, sunt dependente morfo-functional de organele limfoide centrale, ele fiind sediul major de desfasurare a proceselor imunologice. Caracterele comune si esentiale ale organelor limfoide periferice sunt urmatoarele : sunt de origine mezodermo-mezenchimatoasa, se dezvolta tardiv in viata fetala si involueaza numai tardiv ; absenta sau extirparea lor nu are consecinte grave asupra organismului ; stroma lor este de natura mezenchimatoasa si lipsita de functii endocrine ; structura lor este antigen-dependenta si se constituie numai dupa nastere consecutiv stimularilor antigenice. Ganglionii limfatici sunt organe limfatice secundare carora le revine rolul de a lupta impotriva raspandirii infectiilor in organism, fiind constituiti din limfocite B (corticola superficiala si medulara), plasmocite (medulara) si din limfocite T (corticola profunda si periferia centrilor germinativi).

Splina este formata din limfocite T (tecile limfoide periarteriale) si din limfocite B (foliculii limfatici-corpusculii lui Malpiaghi). Ea reprezinta sediul formarii si maturarii limfocitelor B. Tesuturile limfatice asociate tubului digestiv, cum sunt placile Peyer, apendicele cecal si amigdalele, prezinta aceeasi separare in areale rezervate limfocitelor T si B. Tesutul limfatic asociat tractului gastro-intestinal poate juca un rol important in diferentierea limfocitelor in celule B. 1.2. COMPONENTA CELULAR A SISTEMULUI IMUNITAR

Componenetele celulare de maxima importanta pentru calitatea raspunsului imun sunt granulocitele si macrofagele, celulele T si B, functionarea corecta a acestor componente celulare asigurand eliberarea unor mediatori, care la randul lor, pe cale umorala, influenteaza desfasurarea in continuare a raspunsului imun. Desfasurarea proceselor imunologice in organism reprezinta procese complexe care includ pe de o parte imunitatea specifica dar si imunitatea nespecifica, fenomene care se desfasoara in paralele in organism dar adesea interactioneaza in plan functional. Imunitatea specifica se dobandeste in cursul vietii in mod activ si este datorata reactiei celulare si umorale pe baza limfocitelor T si respective B. Imunitatea nespecifica reprezinta celelalte mecanisme ale reactivitatii sistemului imunitar cum ar fi fagocitoza sau reactiile legate de activarea complementului C (in reactiile alergice) (5, 7). 1.2.1. Celulele T i B reactive

Din punct de vedere functional limfocitele se impart in doua populatii majore si anume : Limfocitele T reprezinta 80% din limfocitele sanguine. Iau nastere in maduva osoasa (protimocite) dupa care trec in circulatie si migreaza in timus unde in final vor deveni timocite mature. Dupa maturare, timocitele mature sunt exportate prin circulatia sanguina in organele limfatice periferice, precum si in alte organe. Aceste organe periferice vor forma rezervorul de celule T pe tot parcursul vietii.

Pe suprafata celulelor T se gasesc receptori precum si alte molecule proteice care deosebesc timocitele intre ele (CD) (cluster of differentation). Receptorii recunosc antigenii de pe suprafata altor celule. In functie de receptori si de moleculele CD limfocitele se impart in 3 categorii : citotoxice (killer) care distrug celulele straine ; helper (T4) care secreta factori ce stimuleaza celulele B fata de antigeni; supresoare (T8) care deprima raspunsul celulelor B si T fata de antigeni.

Limfocitele B reprezinta 12-15% din limfocitele circulante. Iau nastere tot din limfocitele precursoare din maduva osoasa si dupa maturare ele migreaza si populeaza splina si ganglionii limfatici. Ele au pe suprafata lor receptori pentru imunoglobine (IgM, IgG, IgA, IgE) precum si receptori pentru antigeni. Functia lor importanta este aceea de producere a anticorpilor. Aceste limfocite reprezinta substratul imunitatii umorale. 1.2.2. Granulocitele i microfagele celulele fagocitare

Celule fagocitare reprezentate de seria granulocitara (cozinofile, neutrofile, bazofile), monocitele si macrofagele isi au originea tot in maduva osoasa, unde se matureaza, dupa care trec in circulatia sanguina, de unde apoi prin diapedeza parasesc capilarele, patrunzand in spatiile tisulare, ca urmare a unor factori chemotacticiasociati proceselor inflamatoare. Macrofagele deriva din monocite si sub aceasta forma se gasesc numai in tesuturi unde indeplinesc o serie de functii importante : fagocitare, chemotactice, antigen-procesoare, de prezentare a antigenului precum si o serie de functii secretoare (enzime, proteine, etc). Granulocitele isi au originea tot in maduva osoasa si au ca functie importanta fagocitarea si distrugerea antigenilor (neutrofilele), Un rol important in procesele inflamatorii si imunoreactivitate (cozinofilele) rol in eliberarea unor mediatori hipersensibilizatori cum ar fi histamina, leucotriene, etc (bazofilele) (6, 8)

CAPITOLUL II INFLUENAREA RASPUNSULUI IMUN CU AJUTORUL IMUNOMODULATOARELOR

2.

Faptul ca o boala atinge mai usor un organism slabit nu este o observatie recenta, primele incercari de stimulare a capacitatii de aparare a organismului prin administrarea unei substante medicamentoase fiind realizate la sfarsitul secolului XIX de catre A Brier. Acest concept terapeutic privind stimularea mecanismelor imunitare a fost data uitarii pana la inceputul anilor 60 datorita succeselor rasunatoare inregistrate de primele chimioterapice ce aparusera si cucerisera terapeutica. Ca urmare a aplicarii pe scara larga a unei chimioterapii deseori nejustificate si irationale, ne gasim actualmente in situatia de a fi initiat un cerc vicios, in care populatiile bacteriene dezvolta noi mecanisme de rezistenta, aproape cu aceeasi viteza cu care terapia beneficiaza de descoperirea unui antibiotic. Aceasta face ca o multitudine de boli sa nu mai poata fi stapanite cu ajutorul unor chimioterapice, situatie in care se revine la conceptul terapeutic al compensarii carentelor de imunitate cu ajutorul imunomodulatoarelor, intelegand prin aceasta fie aplicarea unor imunostimulatoare fie a unor imunodepresive. Dependent de natura substantelor utilizate la ora actuala pentru proprietatile lor imunomodulatoare, acestea pot fi diferentiate in naturale si de sinteza. 2.1. IMUNOMODULATOARE DE ORIGINE ANIMAL

Au fost obtinute utilizandu-se tesuturi sau extracte si substante izolate din diferite organe animale. Dintre acestea, extractele cartilaginoase provenite de la oi, bovine, gaini sau rechini ocupa un loc important. Acestea au fost utilizate cu succes in tratamentul artritelor reumatoide si se bazeaza pe rolul jucat de colagenul de tip II in stimularea sistemului imunitar de a produce citokine antiinflamatoare. Au fost utilizate cu succes o serie de extracte obtinute din timus de vitel cu efecte de stimulare a functiilor timusului, organul limfatic central responsabil de imunitatea celulara (1).

2.2. IMUNOMUDULATOARE VEGETALE

In urma cu 250 de ani nu existau medicamente de sinteza pentru a fi utilizate in scopul combaterii diferitelor maladii umane si animale, si ca remedii terapeutice erau utilizate plantele din natura inconjuratoare omului. Si azi 75% din populatia globului utilizeaza ca remedii contra

maladiilor umane plantele, incat medicina traditionala apeleaza la peste 250-300.000 specii vegetale. Descoperirea si utilizarea medicamentelor de sinteza in locul celor obtinute din produse naturale a atras dupa sine o serie de efecte secundare toxice induse la nivelul organismului, asa incat revenirea la medicatia naturista isi face tot mai mult simtita prezenta in ultimele decenii. Bazand-se pe numarul mare de specii vegetale si pe experienta acumulata de medicina traditionala, experientele facute au stabilit ca un numar impresionant de substante de origine vegetala dezvolta calitati de influentare a desfasurarii raspunsului imun. Utilizarea in terapeutica a imunomodulatoarelor vegetale ofera alternativa unei sustineri a sistemului imunitar, fara costuri ridicate, usor de obtinut si nu in ultimul rand lipsite de efecte toxice (2, 11). Avand in vedere heterogenitatea principiilor active si a efectelor generate asupra sistemului imunitar, imunomodulatoarele vegetale se clasifica dupa mai multe criterii dintre care doua dintre ele sunt mai reprezentative. a) Clasificare dupa greutatea moleculara 1. Cu greutate moleculara mica i) ii) iii) iv) Alcaloizi Taninuri catehice Derivati fenolici Compusi terpenoidici

2. Cu greutate moleculara mare i) ii) Lectinele Polizaharidele (poliholozidele)

b) Clasificare dupa efectul produs la nivelul sistemului imunitar 1. Activatori non-specifici ai organelor imunitare 2. Activatori specifici ai organelor imunitare 3. Modulatori hormonali ai organelor imunitare 2.2.1. Alcaloizii Alcaloizii sunt considerati cele mai potente principii active cu efect imunomodulator. Deoarece reprezinta o clasa variata si complexa de compusi azotati, sunt greu de definit, reprezentand un grup heterogen.

Acidul aristolohic este un alcaloid izolat din specii de Aristolochia. Administrat in doze de 0,3 mg de trei ori pe zi, timp de 10 zile, duce la cresterea semnificativa a fagocitozei, al carui maxim se atinge in cea de-a saptea zi de la inceperea tratamentului. In schimb, s-a constatat ca administrarea indelungata determina o severa nefropatie, la pacientii tratati cu Aristolochia fanghi. Mai mult, testele de mutagenitate efectuate pe Salmonella typhimurium, raporteaza o mutagenitate directa si accentuata a acidului aristolochic, ceea ce indica o posibila implicare a acestuia in carcinogeneza, motiv pentru care medicamentele care-l contin au fost scoase din uz (3, 15). Emetina si pilocarpina sunt alcaloizi folositi de mult in terapeutica si doar in ultimii ani sau dovedit a avea calitati imunostimulatoare. Emetina, care este utilizata ca expectorant, se pare ca are un efect mai complex. Sub forma unui derivat de oxidare, format la contactul substantei solubilizate cu oxigenul atmosferic, are efect imunomodulator (imunostimulator sau imunosurpresiv) in functie de concentratie. Solutiile foarte diluate au efect imunostimulator, in timp ce la concentratii de peste 1/1000 mg emetina/ml efectul este invers, citotoxic, imunosupresiv. De altfel, efectul ,,amfifil,, imunostimulator sau imunosupresiv, dependent de concentratia substanteiactive in solutie, este frecvent observat la imunomodulatoarele de origine vegetala. Imunostimularea este determinata de concentratii extrem de mici de principiu activ, deseori de domeniu pg, fg, sau ag/ml. Din categoria alcaloizilor, terapeutica utilizeaza o gama destul de larga de compusi imunosupresivi, domeniul major de indicatie fiind boala canceroasa. Demecolcina, este un izomer al colchicinei, izolata din Colchicum autumnale si utilizat sub denumirea generica de Colcemid ca agent citostatic in tratamentul leucemiei mieloide. Efectul citotoxic si citostatic se bazeaza pe capacitatea sa de a inhiba polimerizarea tubulinei si blocarea diviziunii celulare. Desi colchicina are efecte similare, cunoscuta fiind inca din 1820, nu poate fi aplicata ca antitumoral in terapeutica, deoarece doza terapeutica eficienta este mult prea apropiata de doza toxica.

Vinblastina si vincristina, alcaloizi dimeri izolati din Catharanthus roseus, fac parte din aceeasi categorie a imunosupresivelor, ca de altfel si cei doi alcaloizi din Colchicum, anterior amintiti.

Efectul antitumoral se explica prin proprietatea pe care o au acesti compusi de a precipita tubulina, inhiband prin aceasta mitoza limfocitelor anormal stimulate pentru diviziune. In acest sens, studii recente efectuate cu derivati marcati ai vinblastinei, demonstreaza ca ei se leaga la partea centrala a secventei primare de tubulina si pe aceasta cale inhiba polimerizarea. De asemenea, alcaloizii mentionati, actioneaza si in sensul sintezei de ARNt, impiedicand prin aceasta sinteza nucleoproteinelor. Vinblastina este utilizata in special in tratamentul limfoamelor, boala Hodgkin, carcinom mamar, cervical si de prostata iar vincristina folosita in terapia leucemiilor acute la copii. In ultimii ani au fost izolati o serie de alcaloizi avand un spectru mai larg de actiune in cadrul tumorilor maligne, astfel, tiloforina si tilocrebina izolate din Tilophora asthmatica, in dilutii mari au efect imunostimulator. In concentratii mari, tiloforina este citotoxica, iar tilocrebina este activa fata de leucemia limfocitara. Camptotectina este un alcaloid anticanceros izolat din Camptotheca acuminata, activ fata de andenocarcinomul 75S, leucemia L1210 si carcinomul Walker 256. Acronicina, izolata din Achronychia baueri, este un alcaloid cu cel mai larg spectru antitumoral. Datorita acestor proprietati si faptului ca poate fi administrata pe cale orala si subcutanata, acronicina este produsa astazi prin semisinteza. Cicleanina, izolata din Stephania glabra si funiferina, izolata initial din Tiliacora funifera, dar mai apoi regasita si in T. acuminata si T. dinkelagei, sunt antileucemice. Talidasina si talirugozidina, izolate din Thalictrum dasicarpurra, T. foliosum si T. rugosum, pe langa actiunea tuberculostatica si efect antitumoral fata de carcinosarcomul Walker 256. Cel mai activ si cu un spectru larg in ceea ce priveste formele de cancer, s-a dovedit a fi indici-N-oxidul, izolat din Heliotropium indicum. Acest alcaloid este utilizat in tratamentul cancerelor de colon, dupa melanoame, dar prezinta hepatotoxicitate. 2.2.2. Taninuri catehice Taninurile catehice au efect imunostimulator, dar mai redus in comparatie cu alcaloizii. In schimb ele pot contribui la manifestarea unei altfel de actiuni de catre alte substante care in lipsa lor nu ajung sa se exprime. Un astfel de exemplu, este Uncaria tomentosa, bogata in taninuri catehice. Maceratul apos poseda o pronuntata actiune de stimulare a fagocitozei. Daca se indeparteaza taninurile din acest macerat prin precipitare, in solutie raman alcaloizii, dar

activitatea imunostimulatoare se reduce foarte mult. Adaugand acestei solutii o a doua solutie continand 10% catehina, amestecul redevine puternic activ. Aceasta observatie explica de ce uneori extractele vegetale dovedesc o capacitate imunostimulatoare sau imunosupresiva mult mai mare, decat componentele acestora izolate si purificate. S-a dovedit experimental ca galatul de epicatehina si galatul de epicalocatehina, taninuri extrase din scoarta speciei de Okubaka aubrevillei, stimuleaza fagocitoza (4, 13). 2.2.3. Derivai fenolici

Dintre compusii fenolici gosipolul, existent in radacinile de Gosipium, datorita actiunii sale spermicide, a fost utilizat de catre chinezi ca tratament contraceptiv. Ulterior, gosipolul a dovedit reale calitati de stimulent a secretiei de interferon. Lignanele sunt foarte raspandite in lumea vegetala ca elemente structurale de sustinere. Ele poseda proprietati antivirale, antitumorale, alergene si cardiovasculare. Astfel, eleuterozida E, izolata pentru prima data din Eleutherococcus senticosus, regasita in vasc, unde insoteste siringarezinolul, actioneaza ca si acesta din urma, ca imunostimulator. Podofilotoxina impreuna cu derivatii sai de semisinteza Ternoposide si Etoposide, au proprietati citostatice, fiind utilizate in terapia cancerului. Acestea blocheaza ciclul celular, actionand fie in intervalul dintre sfarsitul ultimei diviziuni si inceputul replicarii ADN-ului (faza G1), fie in timpul fazei S a replicarii ADN-ului. Etoposidele se utilizeaza in tratamentul canceruluitesticular, carcinoame, limfoame, melanoame, sarcomul Kapossi. Teniposidele au aceleasi indicatii, dar se utilizeaza in special in tratamentul limfoamelor. Austrobailignanele, izolate initial din Austrobaileya scadens, in special austrobilignanul 1, este activ fata de leukemia limfocitara P388, carcinomul Eagle, carcinomul naso-faringian KB. Unii acizi fenolici, cum ar fi acidul 2,3-dihidroxibenzoic, acidul ferulic au actiune imunostimulatoare. Acizii lichenici sunt dotati cu anumite proprietati imunomodulatoare. Licenul Stricta coronata este utilizat in medicina traditionala din Noua Zeelanda in tratamentul leucemiilor,

datorita acidului poliporic pe care il contine. Usnea barbata este un lichen utilizat in Europa in profilaxia gripei, datorita acidului usnic care poseda actiune antivirala, imunostimulatoare. 2.2.4. Compui terpernoidici

Compusii terpenoidici sunt un grup larg de principii active ce prezenta efecte imunomodulatoare. Lactonele sescviterpenice cum ar fi helanalina, tenulina, sunt dotate cu proprietati antiaritmice. Helanina si dehidrohelenanina, izolate din florile de Arnica au proprietati imunostimulatoare. Sescviterpenele din Bidens cernua, au proprietati antimicrobiene. Actiune stimulatoare poseda si cele 4 lactone sescviterpenice esterificate, identificate in radacinile de Ehinacea, si care mai tarziu s-au dovedit a proveni din radacinile de Partenium integrifolium. Zexbrevinele A si B izolate din Zexmennia brevifolia pot determina o crestere a titrului de anticorpi circulanti, in cazul in care aceste substante se administreaza unor animale de experienta cu 48 de ore inaintea aplicarii antigenului. Din categoria terpenoidelor fac parte asa numitii taxani, dintre care cel mai important este taxolul extras din Taxus brevifolia si are actiune citotoxica si antitumorala cu spectru larg. Similar alcaloizilor din Colchicurn si Catharantus, taxolul este un inhibitor mitotic, dar spre deosebire de acestia, care inhiba polimerizarea tubulinei, taxolul impiedica depolimerizarea microtubulilor, blocand astfel mitoza. Produse de sinteza Paclitaxel si Docetaxel ( pe baza de taxol), sunt administrate intravenos, provocand reactii alergice locale destul de grave, de aceea inainte de tratament se administreaza antihistaminice. Paclitaxel-ul este administrat in cancerul ovarian, carcinoame mamare aflate in stadiu avansat. Docetaxel-ul se administreaza in carcinoame uterine, pulmonare, ovariene, melanoame, limfoame non-Hodgkin (12, 15). Triterpenele sunt un grup mai larg de terpenoide, dintre care multe poseda proprietati imunostimulatoare. Triterpene tetraciclice de tip panaxadiol si panaxatriol, izolate din Panax ginseng (ginseng oriental) au actiune imunostimulatoare, actionand direct asupra maduvei osoase. Principiile active mentionate impreuna cu alte saponine sau gasit in radacinile de Panax

notaginseng, care poseda proprietati imunostimulatoare, stimuland diferentierea celulelor stem din maduva hematopoietica si si formarea granulocitelor. Din rizomi, denumiti in limba japoneza ninjin (Panax japanicus) s-a izolat beta 1,4-D galactan liniar denumit tochibaban A) precum si galacto-arabino-glucogalacturonan (tochibaban B) cu actiune identica. Din categoria triterpenelor tetraciclice, cu structura mai deosebita, mai fac parte si quasinoidele. Astfel ailantinobol B si C, ailantona, izolate din Ailanthus altissima, sunt inhibitori ai virsului Epstein-Barr. Quasinoidele izolate din radacinile de Ailanthus excelsa, ailantiona, glaucarubinona, au activitate antitumorala si citotoxica. Triterpenele pentaciclice, cum ar fi asiaticzida, izolata din Centella asiatica, poseda proprietati imunostimulatoare. Fitosterolii sitosterolul, campesterolul, beta-sitosterolul, ergosterolul, au efecte antiinflamatoare, cicatrizante, imunomodulatoare. O serie de chinone notriterpenice pentaciclice, cum ar fi celastrolul, pristimierina, izolate din specii de Celastraceae, au dovedit actiune antitumorala. In special, izoiguesterina din radacinile de Salcia madagascarensis, este antileucemica ,,in vivo,,.

2.2.5. Lectinele

Lectinele sunt glicoproteine care sunt cunoscute

pentru abilitatea lor de a aglutina

eritrocitele ,,in vitro,,. Lectinele poseda insa si activitati imunostimulatoare si antitumorale. Astfel, complexul lectinic UDA (Urtica dioica aglutinia), format din 6 izolectine, este capabil de a stimulaproliferarea limfocitelor (20). De asemenea, lectinele de pe suprafata celulelor tumorale ar putea fi tinta unor anticorpi antilectinici si pe aceasta cale ar putea fi supresata cresterea celulelor tumorale ,,in vitro,,. De exemplu, WGA (lecitina izolata din germenii de grau) induce citotoxicitate macrofag-dependenta impotriva celulelor canceroase umane T-24. De asemenea s-a demonstrat experimental ca WGA poate stimula activitatea macrofagelor alveolare, importante in mecanismul antitumoral. Alte cercetari demonstreaza ca exista 6 linii celulare tumorale umane dependente fiecare in parte de un situs receptor pe suprafata WGA. Studiile efectuate ,,in vivo,, au demonstrat ca WGA exercita efect inhibitor asupra cresterilor tumorale la bovine (10).

2.2.6. Polizaharidele ( poliholozide )

Cel

de-al

doilea

grup

de

substante

macromoleculare

sunt

poliholozidele

imunomodulatoare, care fac parte la randul lor din marea categorie a polizaharidelor vegetale. Poliholozidele, care sunt practic monomeri glucidici simpli si acizi uronici, au fost identificate in orez si grau, ovaz si trestie de zahar, dar si in stevie si drojdie de bere. Identificarea unor astfel de substante in produse vegetale atat cunoscute, cum ar fi musetelul, nalba sau galbenelele, a incurajat gasirea unor principii active similare in alte specii vegetale. Astazi se cunosc o serie intreaga de poliholozide izolate din ciuperci sau licheni, unele dintre ele fiind folosite in tratamentul cancerului. Cazul cel mai controversat, l-a constituit utilizarea extractelor vegetale din ciuperca Innotus obliquus sau Chaga, utilizate in terapia traditionala din Rusia, Polonia si Tarile Bahice, ca remediu antitumoral si ,,purificator,, al sangelui. Cercetatorii rusi au utilizat aceste extracte ,,in vitro,, si ,,in vivo,, in terapia cancerului, preparatul comercial avand denumirea de Befungin. S-a crezut initial ca proprietatile acestui preparat se datoreaza triterpenelor de tipobliquol, lanosterol, inotodiol. Ulterior s-a constatat, de catre japonezi, ca efectele antitumorale se datoreaza fractiunilor poliholozidice. Studii recente efectuate pe o alta specie (Innotus radiatus) confirma actiunea antitumorala a poliholozidelor fungice. Lentinanul, poliholozid izolat din ciuperca Letinus edodes, poseda de asemenea o activitateantitumorala, utilizandu-se in terapia carcinoamelor hepatocelulare, a cancerului gastric, colorectal si mamar, a carcinomului avansat de prostata, a tumorilor metastazate. Efectele sale antitumorale cu spectru larg se datoreaza activarii celulelor T-helper, stimularii productiei de intereukina-1, stimularii proliferarii limfocitelor B si cresterii productiei de anticorpi. In cele mai multe cazuri, fitocomplexul prezinta o activitate imunomodulatoare mai pronuntata decat fiecare componenta luata separat, poliholozidele brute reprezentand, de fapt, amestecuri heterogene constituite din mai multe fractiuni. Polizaharidele imunologice active par a se gasi in special printre heteroxilani, la acestia catena principala fiind intotdeauna constituita in mod identic, variind doar locul de substitutie, de ramificare. Ramificarea se face intotdeauna cu acid 4-0metilglucoronic si, doar in unele cazuri, suplimentar cu arabinoza si xiloza. Ca model general de structura a unor astfel de heteroxilani,

poate servi polizaharida I, izolata din radacinile de Echinacea purpurea, studiata din punct de vedere fizic, chimic si biologic de Wagner H. si scoala sa de la Munchen. Aceste fractiuni heteroxilanice sunt insa in general insotite de poliholozide de tip ramnogalacturonan, cu structuri foarte complexe, care la randul lor dovedesc calitati imunologice deosebite. Caracterele generale ale poliholozidelor vegetale sunt urmatoarele : Greutatea moleculara a fractiunilor separate depaseste 500.000 daltoni, in unele cazuri ajungand de domeniul milionului. Exceptie fac poliholozidele din Eleutherococcus, Sabal si Echinacea cu greutatea moleculara cuprinsa intre 30.000 si 50.000 daltoni. Din punct de vedere optic componentele pure fac parte atat din grupul substantelor levogire, cat si dextrogire. Fractiunea poliholozidica principala din florile de musetel este dextrogira, in timp ce la Eupatorium canabinum, E perfoliatum si Eleutherococcus sunt levogire. Din Echinacea purpurea, Solidago, s-au izolat fractiuni atat dextro cat si levogire. In ceea ce priveste compozitia calitativa si cantitativa a acestor poliholozide, se diferentiaza doua tipuri principale : cele cu continut ridicat (peste 20%) in acizi uronici si cele cu continut redus (10-20% sau chiar unne). Toate poliholozidele brute contin galactoza, glucoza, ramnoza, arabinoza, xiloza si in mai mica masura manoza. In privinta procedeelor de extractie ale poliholozidelor, acestea pot fi clasificate in tehnici de extractie (la rece sau la cald, de preferinta prin macerare un timp mai indelungat sau nu) si respectiv, cu ajutorul unor solutii slab alcaline. Colectivul de cercetatori condus de H. Wagner au studiat poliholozidele izolate din 13 extracte vegetale frecvent utilizate in terapia de imunostimulare. Pentru aceste extracte, capacitatea de stimulare a fagocitozei granulocitare variaza, in functie de produs si concentratie, intre 27-52%. Produsele vegetale cercetate au fost : Arnicae flos, Achyrocline herba, Calendula flos, Echinacea purpurea herba si respectiv radix, Echinacea angustifolia herba si radix, Baptisiae radix, Chamomillae flos, Eupatorii perfoliati herba, Sabal fructus, Eleutherococci radix. Pentru Eleutherococci radix s-a putut constata ca poliholozida actioneaza nu doar imunopotentator (testul fagocitozei) ci in parte si imunoadjuvant (stimularea limfocitelor B). Din punct de vedere imunofarmacologic, extractele mentionate mai sus, prezinta proprietati imunostimulatoare nespecifice. Ceea ce ramane insa de clarificat in experimentele

farmacodinamice viitoare, ar fi capacitatea acestor substante naturale de a-si pastra si manifesta efecte imunomodulatoare la administrare orala, stiut fiind faptul ca sunt in parte distruse de enzime intestinale. In ultimii ani s-a reusit obtinerea de poloholozide imunomodulatoare prin tehnica culturilor de celule. Astfel, culturile de celule obtinute de la radacinile de Echinacea purpurea, elibereaza in mediul de cultura o fractiune poliholozidica bruta, constituita din 3 poliholozide omogene, din categoria fucogalactoxiloglucanilor si o a treia, reprezentata de un arabinogalactan acid. In timp ce primii 2 constituenti stimuleaza, atat ,,in vitro,, cat si ,,in vivo,, fagocitoza, arabinogalacturonanul stimuleaza macrofagele in mod specific sa secrete factorul tumoronecrotic, secretia de interferon a si interleukina 2.

2.3. EFECTUL IMUNOMODULATOARELOR VEGETALE LA NIVELUL SISTEMULUI IMUNITAR

Determinarea principiilor active vegetale cu actiune imunostimulatoare este de importanta majora, dar nu in ultimul rand trebuie subliniate nivelele la care actioneaza asupra sistemului imunitar. Din acest punct de vedere, imunomodulatoarele vegetale se clasifica in : Activatori non-specifici ai sistemului imunitar Activatori specifici ai sistemului imunitar Modulatori hormonali

2.3.1. Activatori non-specifici ai sistemului imunitar

Activatorii non-specifici ai sistemului imunitar au ca efect activarea complexului si stimularea fagocitozei granulocitelor neutrofile si a macrofagelor. In general aceste plante sub cunoscute sub numele de ,,anti-microbiene,,. Din aceasta categorie fac parte : Echinacea spp, Baptisia tinctoria, Commiphora mol-mol, Usnea spp, Hhuja occidentalis, Calendzzla officinalis, Allium spp.

2.3.2. Activatori specifici ai sistemului imunitar

Activatorii specifici ai sistemului imunitar implica atat reactiile imunitare celulare cat si umorale, raspuns imunitar care culmineaza cu productia de anticorpi. In aceasta categorie sunt incluse urmatoarele specii vegetale : Astragalus membraceous, Ligustrum lucidum, Schizandra chinesis, Ganoderma lucidum, Conodopsis tangshen.

2.3.3. Modulatori hormonali

Modulatorii hormonali determina o modulare hormonala (via suprarenale, timus) a raspunsului imun. In aceasta categorie sunt incluse urmatoarele specii vegetale : Eleutherococcus senticocus (Ginseng siberian), Panax spp (Ginseng american si Ginseng corean).

CAPITOLUL III

3.

SPECII VEGETALE CU PRINCIPII IMUNOMODULATOARE

De 4000 de ani chinezii utilizeaza plantele medicinale pentru a preveni aparitia unor boli. Acestia nu cunosteau nimic despre structura, mecanismele de invazie ale bacteriilor si virusurile, in schimb afirmau ca utilizeaza plantele ca ,,scuturi,, sau ,,protectoare fata de mediul inconjurator,,. Cercetarile recente au confirmat supozitiile acestora. Sute de ani mai tarziu, si 60 de ani dupa descoperirea penicilinei, studiile privind plantele medicinale implicate in raspunsul imunitar au revenit in atentia cercetatorilor. In Herbal Medicine, Hoffman exemplifica proprietatea unor specii vegetale de stimulare a fagocitozei, bazata pe proprietatile fractiunilor polizaharidice existente in aceste plante. (Tabelul nr. 1)

Tabelul nr. 1 Stimularea fagocitara indusa de fractiuni polizaharidice vegetale

Planta medicinala

Stimularea fagocitozei

Eleutherococcus senticosus Echinacea purpurea Arnica Montana Sabal serrulata Matricaria recutita Eupatorium cannabinum

52% 45% 44% 36% 31% 22%

O certitudine a stimularii imunitare o reprezinta cresterea productiei de interferon, indusa de tratamentul cu extracte vegetale. Hoffman a realizat o lista cu 52 de plante medicinale ce au indus o stimulare a productiei de interferon in testele de laborator. Speciile vegetale cu actiune imunomodulatoare sunt numeroase, iar caile de actiune, principiile active imunomodulatoare si nivelele imunitare la care actioneaza sunt diferite. Am ales pentru descriere cateva dintre cele mai utilizate si cercetate plante pentru aceste scopuri.

3.1. ASTRAGALUS MEMBRANACEUS

Radacinile de Astragalus membranaceus au fost cunoscute si utilizate de medicina traditionala orientala ca tonic. Chinezii numeau planta ,,Tonic al splinei, sangelui si al Qi,, si il utilizau in afectiuni diverse : tonic, raceli, gripe, ulceratii cronice si infectii. Cercetarile actuale au demonstrat ca extractele din radacini poseda puternice actiuni imunostimulatoare. Astragalus stimuleaza sistemul imunitar la toate nivelele : Creste numarul de celule stem la nivelul maduvei osoase, dar in acelasi timp actioneaza si la nivelul tesuturilor limfatice. Aplicarea indelungata (35 zile) imbunatateste activitatea celulelor splenice. Stimuleaza activitatea macrofagelor, a limfocitelor T si creste rezistenta fata de bacterii si virusuri. Dupa 6 ore de tratament s-a obtinut o activare semnificativa a macrofagelor. Creste nivelul de anticorpi (IgA si IgG) si induce productia de interferon

Analiza farmacologica demonstreaza ca exista o serie de principii active responsabile de stimularea imunitara : polizaharide, acidul guloconic, mucilagii, aminoacizi, colina, betaina, acid folic, luimatakenina, flavonoide, inclusiv quercetina, izorhanmepina si ramnocitrina.

Se crede ca fractiunile polizaharidice sunt responsabile de majoritatea actiunilor imunomodulatoare. Astfel, la injectarea extractului, apare la sobolani o crestere a numarului de macrofage, o stimulare a transformarii celulelor T (de la supresoare la helper) si o stimulare semnificativa a fagocitozei. In experientele efectuate pe soareci s-a demonstrat ca stimuleaza mecanismele imunitatii umorale, prin cresterea productiei de anticorpi si a sintezei de interferon. In testele clinice efectuate cu voluntari, s-a demonstrat ca Astragalus creste rata de supravietuire a pacientilor cu cancer, carora li s-au administrat in prealabil chimioterapeutice, de la 3 la 5 ani. Deci, Astragalus, fiind un stimulator al imunitatii celulare si umorale, poate fi utilizat ca protector impotriva imunosupresiei produsa de chimiterapeutice.

3.2. COPTIS SINENSIS

Aceasta planta medicinala este cunoscuta de catre medicina traditionala chineza ca energizant, imunostimulator si stimulator al secretiei tractului gastrointestinal (saliva, secretie gastrica si pancreatica). Coptis sinensis contine berberina, care stimuleaza secretia si inhiba retentia de bila in vezica biliara. De asemenea, este un antiinflamator si poseda proprietati antibiotice. Studiile experimentale au indicat ca administrarea extractelor de Coptis sinensis, sporesc rezistenta organismului de a neutraliza virusul influenza. Alte referinte indica administrarea extractelor in febra mare, delirum, dezorientare, anxietate, iritabilitate, insomnii, dureri dentare. Chinezii utilizeaza planta si in crampe si dureri abdominale, disenterie, diaree. Coptis sinensis este un inhibitor al streptococului hemolitic, cauza cea mai frecventa a pneumoniei. Este de asemenea recomandat in tratamentul tumorilor, starilor febrile si a proceselor inflamatorii (1, 17).

3.3. UNCARIA TOMENTOSA

Uncaria tomentosa este una dintre cele mai folosite plante medicinale in Peru sub denumirea de ,,una de Gato,, (in engleza ,,Cats claw,,). Este cunoscuta de sute de ani de catre indienii Ashaninka in bolile asociate cu sistemul imunitar si digestiv. Ca un rezultat al cercetarilor extensive realizate de Institutele de cercetari si Universitati din Peru, Austria,

Germania, Anglia, Ungaria si Italia, Uncaria tomentosa este utilizata astazi in tratamentul cancerului, artritelor, reumatismului, herpesului genital si herpesului zoster, alergiilor, ulcerelor, candidozelor sistemice, bolilor digestive, imunosupresiei si in infectiile cu HIV. Dr. Brent W. Davis D.C., care lucreaza cu Uncaria tomentosa de multi ani, numeste planta ,,deschizator de drum,, utilizand-o in afectiuni ale tractului gastro-intestinal : colite, hemoroizi, gastrite, ulcere, paraziti intestinali (1). Rezultate remarcabile a obtinut in anul 1989 Dr. Kiplinger, care a izolat 6 oxindol alcaloizidin radacinile de Uncaria tomentosa, care sunt raspunzatori de stimularea non-specifica a sistemului imunitar. Dintre acestia, isopterodin (izomerul A) prezinta activitatea cea mai pronuntata impreuna cu alti 3 alcaloizi izolati ulterior si care prezinta o puternica stimulare a fagocitozei. Ceilalti doi alcaloizi, care nu prezinta imunostimulatoare, au capacitatea de a inhiba agregarea plachetara si tromboza, fiind administrate pentru a preveni infarctul miocardicsau accidente vasculare cerebrale (1).

3.4. HYDRASTIS CANADENSIS (GOLDENSEAL)

Hydrastis canadensis este cunoscuta printr-o remarcabila actiune imunostimulatoare. Astfel, berberina, cea mai activa componenta, s-a dovedit a fi un activator al macrofagelor, celulele responsabile de distrugerea bacteriilr, virusurilor, fungilor si celulele tumorale. Studiile experimentale au dovedit ca berberina este activa fata de Staphylococcus, Streptococcus, Chlamydia, Corynebacterium diphteriae, Salmonella typhi, Yibrio cholarae, Diplococcus pneumoniae si Candida albicans.

3.5. GLYCYRRHIZA GLABRA

Extractul obtinut din radacinile de Glycyrrhiza glabra (Licorice) este eficient in infectiile tractului respirator cum ar fi : bronsite, faringite, pneumonii. Eficacitatea extractului vegetal se datoreaza acidului glycyrrhizic care s-a dovedit a stimula productia de interferon, in acelasi timp inhiband infectiile virale. Astfel, s-a dovedit ca extractul de Glycyrrhiza glabra inhiba dezvoltarea catorva virusuri umanein culturile de cellule, inclusive Herpex simplex tipul 1, HIV, precum si bacterii: Staphylococcus, Streptococcus.

CAPITOLUL IV

4.

SPECIILE GENULUI ECHINACEA

4.1. GENUL ECHINACEA CARACTERE GENERALE

Genul Echinacea face parte din familia Asteraceae si cuprinde 9 specii vegetale: Echinacea purpurea Echinacea angustifolia Echinacea pallida Echinacea paradoxa Echinacea tenessensis Echinacea simulata Echinacea atrorubens Echinacea laevigata Echinacea sanguinea

Dintre acestea doar trei sunt utilizate cu success in practica medicala (Echinacea purpurea, Echinacea angustifolia, Echinacea pallida). Numele genului deriva din grecescul euchinos = arici, datorita fructului tepos al acestor specii. Aceste specii sunt originare din America dar au fost aduse in Europa, introduse in cultura si aclimatizate. Toate speciile sunt perene si au aspect de tufa. Radacina la Echinacea angustifolia este pivotanta de culoare gri-bruna iar la Echinacea purpurea are mai multe radacini firoase, oblic ramificate, de culoare brun deschisa. Frunzele la Echinacea angustifolia sunt liniare, lanceolate la baza cu petiol iar la cele superioare nepetiolate. La Echinacea purpurea frunzele sunt oval-lanceolate. Florile la Echinacea angustifolia sunt grupate in inflorescente (capitul), avand petalele ligulate roz violaceu iar cele tubuloase portocalii dispuse pe suprafata receptacolului. Inflorirea are loc in iulie-august. Fructul este o ochena albicioasa. Ambele plante sunt acoperite de peri tectosi mai lungi la Echinacea angustifolia (1,8-2 mm) si mai scurti la Echinacea purpurea (0,25-0,33 mm).

4.2. COMPOZIIA CHIMIC PRINCIPII ACTIVE

Au fost izolate o serie de de substante chimice apartinand unor clase variate de compusi care prezinta efecte terapeutice si proprietati imunologice. Din perspectiva farmacologica principiile active din speciile de Echinacea au fost incluse in 7 clase de substante : polizaharide flavonoide derivati ai acidului cafeic uleiuri volatile alcaloizi alchilamide poliacetilene

4.2.1. Polizaharide

Un numar mare de polizaharide cu efecte imunostimulatoare si antiinflamatoare au fost izolate din specii de Echinacea. Astfel s-au izolat compusi inulinici. Compusii inulinici se gasesc in proportie de 5,9% in radacinile de Echinacea angustifolia, in concentratii mai ridicate toamna si iarna. Au ca efect major activarea complementului (14). Heteropolizaharidele cu greutate moleculara mare (25.000-50.000 daltoni) se gasesc in toate cele trei specii utilizate in scop medical : Echinacea purpurea, Echinacea angustifolia, Echinacea pallida, in proportii diferite in functie de partea anatomica de unde sunt izolate. De exemplu, Echinacea angustifolia are un continut in polizaharide dupa cum urmeaza : 2,2% in planta intreaga, 2,6% in radacini si valori mai scazute in celelalte organe ale plantei (Tabelul nr. 2).

Tabelul nr. 2

Continutul in polizaharide al diferitelor parti ale plantei Echinacea angustifolia si al extractelor, determinat prin metoda spectrofotometrica (Tamas et al, 1991)

Produsul analizat Planta intreaga Radacini Tulpini Frunze Inflorescente Tinctura homeopata (T.M.) Extract fluid 2,24 2,60 0,11 0,02 0,05 0,38 0,88

Continutul in polizaharide (g%)

Aceste informatii sunt deosebit de utile in gasirea unor preparate farmacologice cat mai potente din punct de vedere imunologic, in cazul Echinacea angustifolia, extractele din radacini fiind stimulatoare a fagocitozei macrofagelor si prezentand o intensa actiune antihialuronidazica. Wagner si Proksch au izolat din Echinacea purpurea, doua fractiuni polizaharidice : polizaharida (PS) I (4-0-glucuronoarabinoxilan) cu greutatea moleculara de 35.000 daltoni si polizaharida (PS) II (arabinoramnogalactan) cu greutatea moleculara de 45.000 daltoni. Stuppner, a izolat din Echinacea purpurea un xiloglucan cu greutatea moleculara de 79.500 daltoni. S-au obtinut culturi de celule din radacinile de Echinacea purpurea, care elibereaza in mediul de cultura o fractiune poliholozidica bruta, constituita din trei polizaharide omogene : doua din categoria fucogalactoxiloglucanilor si o a treia reprezentata de un arabinogalactan acid. In timp ce primii doi constituenti stimuleaza atat ,,in vitro,, cat si ,,in vivo,, fagocitoza, arabinogalactturonanul stimuleaza macrofagele in mod specific sa secrete factorul tumoronecrotic, secretia de interferon a si interleukina 2. 4.2.2. Flavonoide

Atat Echinacea angustifolia cat si Echinacea purpurea contin numeroase flavonoide in frunze si tulpini, dintre care rutozida este cea mai frecventa. Alte flavonoide importante sunt :

luteolina, quercentina, apigenina. Continutul total de flavonoide pentru Echinacea angustifolia este de 0,48%, respectiv 0,38% pentru Echinacea purpurea. 4.2.3. Derivai ai acidului cafeic

Cel mai important reprezentant al acestei clase de compusi este echinacozidul, care se acumuleaza in radacini, dar a fost gasit in cantitati mici si in flori. Conform ultimelor cercetari, Echinacea angustifolia contine 0,3-1,3% iar Echinacea pallida 0,4-1,7%. Concentratia de echinacozid este similara si in Echinacea purpurea. Alti derivati fenolici importanti in farmacologia speciilor de Echinacea sunt : acidul cicoric, acidul clorogenic si acidul 3 cianin cicoric, care a fost initial izolat din Echinacea purpurea, dar care ulterior au fost regasiti in Echinacea angustifolia si Echinacea pallida. Tipurile de derivati ai acidului cafeic si concentratia lor in diferite specii de Echinacea, servesc la diferentierea chimica a speciilor.

4.2.4. Uleiuri volatile

Continutul in uleiuri volatilevariaza la cele trei specii : radacinile si frunzele de Echinacea angustifolia contin mai putin de 1% uleiuri volatile, radacinile de Echinacea purpurea contin 0,2% iar florile si frunzele contin 0,6%, radacinile de Echinacea pallida contin mai mult de 2%, in timp ce frunzele contin mai putin de 1% (2). Interesant este de remarcat faptul ca in lunile aprilie si mai, continutul radacinilor de Echinacea pallida in uleiuri volatile este maxim (3,5-4%) si scade (1-1,5%) in restul anului. Uleiurile volatile din speciile de Echinacea sunt bogate in derivati sescviterpenici, borneol, echinolona, humulina, compusi aromatici. Echinacina, cea mai cunoscuta alchilamida, este continuta in radacinile de Echinacea angustifolia in proportie de 0,004-0,01%. Prezinta activitate insecticida si actioneaza ca anestezic local. Acest principiu activ lipseste in partea aeriana a Echinacea angustifolia, respectiv Echinacea purpurea, efectele similare echinacinei fiind datorate izobutilamidelor.

S-au pus in evidenta constituenti amidici lipofilici in partea aeriana a Echinacea purpurea, Echinacea angustifolia si Echinacea pallida, precum si in radacinile de Echinacea purpurea. Studiile effectuate de R. Bauer au raportat descoperirea a 6 alchilamide, isolate din radacinile de Echinacea angustifolia.

4.2.5. Alcaloizi

Prezenta alcaloizilor in compozitia speciilor de Echinacea a fost raportata inca din 1897 de catre Lloyd. Recent au fost izolati doi alcaloizi din radacinile de Echinacea purpurea, respectiv din Echinacea angustifolia : tusilagin si izotusilagin.

4.2.6. Alte componente

-

Glucide : glucoza, fructoza. Continutul in fructoza din radacinile de Echinacea angustifolia este scazut pana in mai si creste vara si toamna.

-

Acizi grasi : acid oleic, acid linoleic (Echinacea angustifolia), acid palmitic (Echinacea purpurea).

-

Glicoproteine: au fost identificate in Echinacea purpurea prin procedee de fractionare celulara, multe dintre ele fiind imunostimulatoare.

-

Minerale (mg/100 g radacini crude) : Aluminiu (129 mg), Calciu (776 mg), Clor (76 mg), Fier (46 mg), Magneziu (117 mg), Potasiu (317 mg).

-

Vitamine: Vitamina C ( 0,214%) in Echinacea purpurea proaspata.

CAPITOLUL V

5.

FARMACOLOGIA SPECIILOR DE ECHINACEEA

Fitochimia, farmacologia si aplicatiile clinice ale speciilor de Echinacea, au fost subiectul a peste 400 de studii stiintifice. Majoritatea studiilor clinice au utilizat un extract din suc proaspat

de Echinacea purpurea (parte aeriana) stabilizat in 22% etanol (ex: preparatul commercial Echinacin) In aceasta sectiune am realizat o sinteza a informatiilor farmacologice, punand accent pe specii, partile din planta utilizate, solventul folosit pentru extractie si alte caracteristici relevante. 5.1. REGENERATOR TISULAR I ANTIINFLAMATOR

Studiile experimentale efectuate cu suc proaspat de Echinacea purpurea sau fractiuni polizaharidice izolate, au dovedit o stimulare a regenerarii tisulare, precum si o reducere a proceselor inflamatorii. Aceste proprietati se pare ca se datoreaza inhibarii hialuronidazei. Ca urmare, poliholozidul Echinacin B formeaza un complex cu acidul hialuronic, conferindu-i rezistenta la atacul hialuronidazei si are ca efect cresterea productiei de acid hialuronic, stimularea fibroblastelor, necesare pentru regenerare tisulara. Fractiunile polizaharidice si mai recent alchilamidele, se pare ca sunt responsabile de actiunile antiinflamatoare ale speciilor de Echinacea. 5.2. PROPRIETI IMUNOSTIMULATOARE Speciile de Echinacea contin diferite principii active care actioneaza la diferite nivele ale sistemului imunitar.

5.2.1. Efecte ale sistemului complement

Echinacea exercita o serie de efecte ,,non-specifice,, asupra sistemului imunitar. De exemplu, inulina componenta majora a radacinilor de Echinacea angustifolia, activeaza sistemul complement pe calea alternativa. Ca urmare, are loc migrarea leucocitelor la locul infectiei, solubilizarea complexelor imune si distrugerea bacteriilor, virusurilor sau al altor microorganisme. De asemenea Echinacea creste nivelul de properdina, proteina serica ce determina activarea sistemului complement pe cale alternativa.

5.2.2. Efecte asupra nivelului leucocitar

Echinacea poate restabili nivelul leucocitelor normal in cazul leucopeniilor. Studiile recente au stabilit ca polizaharidele din extractele de Echinacea se leaga de receptorii leucocitelor, activandu-le.

5.2.3. Efecte asupra limfocitelor

Limfocitele T sunt celulele responsabile de imunitatea mediata celular, adica de mecanismele imune care nu sunt controlate sau mediate de catre anticorpi. Aceste mecanise sunt extrem de importante in rezistenta organismului fata de infectii bacteriene, fungice (inclusiv Candida albicans), paraziti si virusuri (inclusiv Herpex simplex, Epstein-Barr sau virusurile care cauzeaza hepatitele). Nu numai in cazurile indicate mai sus, nivelul de celule T este scazut, cat si in cancer, boli autoimune cum ar fi artritele reumatoide si alergiile. Echinacea este indicata in toate aceste cazuri mentionate mai sus. Echinacea determina o activare non-specifica a limfocitelor T. Legarea polizaharidelor de suprafata limfocitelor T are ca efect cresterea productiei de interferon. Pe langa activarea non-specifica a limfocitelor T, extractele de Echinacea determina o stimulare a celulelor NK. Numarul sau activitatea celulelor NK este scazut in S.I.D.A.. LA administrarea de extract pe baza de Echinacea purpurea, nivelul este restabilit.

5.2.4. Efecte asupra macrofagelor

Macrofagele sunt specializate in fagocitarea particulelor straine de dimensiuni mari (macrofagocitoza), inclusiv bacterii. Polizaharidele de tip arabinogalactan, stimuleaza fagocitoza macrofagelor, respectiv stimuleaza producerea de catre macrofage a factorului tumoro-necrotic (TNF), interferon (i 2 si interleukina1). De asemenea, s-a dovedit ca macrofagele distrug celulele tumorale din cultura si inhiba dezvoltarea infectiilor cu Candida albicans, la soareci infectati intravenos cu doza letala de Candida albicans (30.000 celule).

S-a dovedit experimental ca, pe langa polizaharide, alchilamidele si derivatii cafeici, cum ar fi acidul cicoric, contribuie la efectul imunostimulator al extractelor de Echinacea. S-a testat activitatea macrofagelor dupa administrarea orala de extracte din radacini de Echinacea. Aceste extracte au un efect mai pronuntat decat extractele produse din partile aeriene (Echinacea purpurea > Echinacea angustifolia > Echinacea pallida). 5.3. PROPRIETI ANTIVIRALE

Sucul proaspat obtinut din partea aeriana a Echinacea purpurea, respectiv extractele alcoolice din radacini s-au dovedit a avea activitate antivirala. Principiile active din Echinacea (ex : echinacozid, alti derivati cafeici, polizaharide) pot bloca receptorii virali de pe suprafata celulara, in acelasi mod in care inhiba hialuronidaza. Astfel s-a dovedit ca efectul antiviral al extractelor de Echinacea este semnificativ diminuat cand hialuronidaza este adaugata in culturi celulare. Probabil ca din perspectiva clinica, inhibarea hialuronidazei cuplata cu imunostimularea generalaprodusa din extractele de Echinacea, sunt mult mai importante decat efectul antiviral direct. 5.4. PROPRIETI ANTIBACTERIENE

Echinacozidul, complexele derivatilor acidului cafeic, care se gasesc in concentratii mari in radacinile de Echinacea angustifolia, s-au dovedit a avea actiune semnificativa antibacteriana impotriva Staphylococcus aureus, Corynebacteriumdiphteriae si Proteus vulgaris. Se considera ca 6,3 mg de echinacozid este echivalent cu IU unitati de penicilina. 5.5. PROPRIETI ANTITUMORALE

Este dovedit faptul ca Echinacea poseda activitate antitumorala indirecta, in sprijinul acestei afirmatii venind constatarea experimentala ca macrofagele stimulate cu ajutorul acestor extracte vegetale isi exercita efectele citotoxice directe asupra celulelor tumorale. S-au administrat extracte de Echinacea purpurea (Echinacin) la pacientii cu cancer metastazat (60

mg/ml) impreuna cu timostimulin. Dupa doua saptamani, s-a inregistrat o regresie a markerilor tumorali.

CAPITOLUL VI 6. PREPARATE FARMACEUTICE CU EXTRACTE DE ECHINACEEA

Exista in lume peste 250 de preparate farmacologice vegetale ce au in compozitie specii de Echinacea.

6.1. ECHINACIN

Echinacin este un preparat farmacologic obtinut din suc proaspat de Echinacea purpurea, stabilizat in 22% alcool. Echinacin injectabil cu utilizare in: infectii generalizate si rani infectate, poliartrite, gripa, accese de tuse la copii, infectiiacute si cornice ale tractului respirator la copii, tuberculoza, bronsite, amigdalite, otite medii la copii, eczeme, psoriasis, infectii urogenitale, alergii, candidoze, infectii ginecologice, inflamatii cornice pelvine, cancer pancreatic, esofagian, colorectal, hepatocelular, ulceratii cornice ale pielii. Echinacin cu administratie orala cu utilizare in: Psoriazis, candidoze, infectii ale tractului respirator superior, stimulare imuna generala. Echinacin unguent cu utilizare in: arsuri, eczeme, ulceratii varicoase, ingivite ulcerative combinate cu parodontopatii, herpes.

6.2. ESBERITOX

Esberitox este un preparat farmacologic, obtinut din extract de Echinaceea, Baptisia tinctoria si Thuja occidentalis. Esberitox cu administrare orala cu utilizare in : influenza si gripa, infectii uro-genitale, profilaxia infectiilor respiratorii, restabilirea nivelului leucocitar normal post radio-terapie.

6.3. ECLECTIC ECHINACEEA

Eclectic Echinacea este produs de British Columbia Comp sub forma de Tinctura de Echinacea (1:2) stabilizata in alcool 62% (1:2, ceea ce inseamna 1 kg de material vegetal la 2 l de alcool sau o sticluta de 50 ml contine 25 mg Echinacea). Unguent hipoalergic homeopat ce contine 10% Echinacea proaspata inclusa intr-o formula speciala hipoalergica (lipsita de uleiuri vegetalecu potential alergen, lanolina si grasimi de origine animala care pot declansa o reactie alergica. Ceai, la care se utilizeaza planta uscata in prealabil la curent de aer, pastrandu-si polizaharidele.

6.4. COMPLEX NATURAL IMUNOSTIMULATOR Ingrediente: Echinacea, Siberian Ginseng si Pau darco, complex fungic: Reishi & Shitake si Maitake. Actiuni farmacologice: stimuleaza si intareste sistemul imunitar, stimuleaza activitatea macrofagelor, creste productia de cellule T si protejeaza celulele T helper, stimuleaza productia de interferon si interleukina 1, creste rezistenta la infectii. Doza si metoda de administrare : 1-2 lingurite (35-70 picaturi) intr-un pahar de apa 3 x / zi (2).

6.5. ECHINACEA PLUS TONIC

Ingrediente: suc proaspat din radacini de Echinacea angustifolia, suc proaspat din bulb de Garlic si piper Habanero. Actiuni farmacologice : imunostimulant, cresterea nivelului de celule T si macrofage, cresterea nivelului de interferon, interleukine, imunoglobine, restabilirea sistemelor imunitare sever depresate. Doza si metoda de administrare : Metoda 1 (stimulare imuna generala) : 2 lingurite (70 picaturi) de 6 x/zi timp de sase zile. Se poate relua tratamentul dupa doua saptamani. Metoda 2 (raceli sau gripe) : 1 lingurita (35 picaturi) din ora in ora intr-o cana de ceai.

Metoda 3 (imunosupresie, infectari, otraviri cu venin) : 2 lingurite (70 picaturi) din ora in ora timp de doua zile (2). 6.6. FORMULA SUPERTONIC

Ingrediente: suc proaspat din radacini de Horseradish sp, bulbi de usturoi, bulbi de ceapa, radacini de Ginger si piper Cayenne in otet de mere si extract de Echinacea. Actiuni farmacologice : regenerator tisular, vindeca racelile comune. Doza si metoda de administrare : 2-10 lingurite (70-350 picaturi) de 1-S x/zi sub forma de gargara (4).

6.7. GEL NARDOSEPT Ingrediente: 255 Aloe Vera, 5% Echinacea purpurea, ulei. Actiuni farmacologice : stimuleaza cresterea si divizarea celulara la nivelul epiteliilor, regenereaza pielea, stimuleaza sinteza de colagen, antiherpetic, imunostimulator.