Anghinaria (Cynara Scolynmis.L.) Anghinaria (Cynara Scolynmis.L.) infloreste din luna mai, sfarsitul lunii si pana la sfarsitul lunii septembrie. Denumiri populare: anghina, angina. Se recolteaza intreaga planta, mai utilizate sunt frunzele cand ating lungimea de aproximativ 30-35 cm. Perioada de recoltare e din luna iunie pan n septembrie. Bolile n care poate fi utilizat : Are un spectru extrem de vast de ac iune, se utilizeaz n tratarea unor boli ca nefrite cronice, v rs turi, enterite, fermenta ii intestinale, hemoroizi, angicolite, colestite, constipa ii, hipertensiune, hipercolesterolemie. Eficacitatea ei se datoreaz con inutului bogat de cinarin , oxidan i, polifenoli, flavone, insulin , s ruri de potasiu i magneziu. Aceste substan e au o ac iune de excitare a secre iei biliare, ajut la sc derea zaharului n snge, regenereaza celulele hepatice, e un bun colagog, se utilizeaz n cazul lipsei poftei de mncare. Infuzie: 2 lingurite cu virf de planta la cantitatea de 300 ml apa clocotita, se bea n inghitituri rare cate o cana inainte cu jumatate de ora, inainte de principalele mese

Afinul (Vaccinium myrtillus) Afinul este un arbust mic,cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu. Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine. Produsul vegetal folosit: frunzele si fructele - Folia et fructus vaccini myrtilis. Frunzele, impreuna cu ramurile, se recolteaza pe vreme insorita, in lunile mai-septembrie, iar fructele cand sunt bine coapte, in lunile iulie-septembrie. Principii active: Frunzele contin : tanin, arbutina, hidrochinona, mirtilina, neomirtilina. Fructele contin: tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic). Ac iune farmaceutic : astrigent, bacteriostatic, hipoglicemiant, antidiareic, diuretic, creste acuitatea vizuala, antihelmintic. Indicii terapeutice: diabet, reumatism, guta, enterocolita, parazitoze intestinale, infectii urinare, uremie. Mod de utilizare: Sub forma de infuzie, care se obtine din frunze. Se beau 2-3 cani pe zi. Frunzele i fructele de afin au proprietati astringente datorita taninului. Au activitate antibiotica, modificand favorabil flora patogena intestinala. Actiunea hipoglicemianta a frunzelor de afin este controversata. Frunzele intra in compozitia ceaiului dietetic.

Afinul mai este indicat in infectia urinara, ca antiseptic minor si diuretic, in reumatism, in guta, in colita de fermentatie sau de putrefactie. Anason - (Pimpinella anisum L.) Anason - fructe pubescente, acoperite cu peri aspri, foarte scurti. De forma ovala, subcordate la baza, de 3-5 mm lungime si 2-3 mm grosime. fiecare fruct este format din doua mericarpe (achene) unite intre ele, greu separabile, fiind ornamentate cu 5 coaste liniare, 3 dorsale si 2 marginale, echidistante. In partea superioara se observa stilopodul in forma de disc purtand resturile stilulilor, iar la baza un peduncul subtire. De culoare cenusiu - verzui sau galbene - cenusii, au miros placut, caracteristic, aromat, gust dulceag, slab arzator. Compozitia chimica: Fructele contin 2-3% ulei volatil format din 80-90% anetol, metilcavicol sau izoanetol, cantitati mici de cetone si aldehide anisice si aldehida acetica; 10-20% lipide, colina, 20% substante albuminoide (protide), zaharuri, amidon, 6-10% substante minerale. Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: Datorita uleiului volatil au actiune expectoranta, carminativa si galactogoga. Excita peristaltismul intestinal, stimuleaza secretia salivara, gastrica, intestinala si pancreatica. Asupra sistemului nervos central, in doze terapeutice, au efect stimulant in special asupra centrilor respiratiei si circulatiei. Supradozate, preparatele pe baza de ulei volatil de anason (sau fructele in cantitati peste 5 g pe zi) produc stari de excitatie puternica manifestate prin insomnii, excitatii motorii si psihice, tulburari de vorbire, euforie, urmate de convulsii puternice, dupa care pot aparea stari cometoase si puternica depresiune asupra sistemului nervos central. Utilizarea indelungata chiar in doze mai mici produce iritarea mucoaselor digestive. Se utilizeaza in anorexii si dispepsii, ca expectorant, carminativ si corectiv al gustului unor medicamente. Intra in formula "Species pectoralis" (FR.VIII); uleiul volatil in Calmotusin, Carbocif, Gastrosedol, in spirtul de amoniac anisat, in spirtul de clorura de amoniu anisat, tinctura etc. Contraindicat in gastrite hiperacide si ulcer gastric si duodenal, enterocolite cronice si acute. Armurariu (Cardui mariae fructus) Silybum marianum (L.) Gartn. (Carduus marianus L.) Armurariu este o planta tepoasa, de vreun metru inaltime, cu tulpini si frunze de un verde sters, cu flori rosietice, care fac niste seminte cu gust amarui. Acest scaiete este printre cele mai utilizate plante medicinale din lume. De ce? Pentru ca in semintele sale se ascund substante cu o extraordinara actiune benefica asupra ficatului. Studii facute in Germania, Statele Unite, Italia, Austria au aratat ca armurariul este in prezent unul dintre cele mai puternice remedii naturale contra afectiunilor hepatice, aflate in explozie in ultimul deceniu. Mai mult, armurariul este un anti-toxic redutabil, ajutand organismul sa reziste celor mai puternice otravuri, de la ciupercile toxice, pana la gazele industriale sau metalele grele. Sa cunoastem in continuare mai bine acest remediu, cu adevarat miraculos. Unde gasim armurariul Armurariul (Silybum marianum) este la noi in tara o planta exclusiv de cultura, care creste in zone mai calde, cum ar fi Dobrogea, Oltenia, sudul Moldovei, Subcarpatii Sudici. Candva se cultiva in aceste zone pe suprafete intinse, fiind obtinut chiar un soi romanesc original, numit de Prahova , bogat in silimarina, principala substanta activa a acestei plante. In zilele noastre, planta este cultivata doar pe suprafete reduse, de catre producatorii particulari. Gasim in prezent semintele de armurariu in Plafaruri, sub forma de ceai sau preparate sub forma de tinctura.

Inainte de a cumpara ceaiul de armurariu, uitati-va cu atentie la termenul sau de valabilitate, intrucat este o planta cu principii active foarte sensibile si care se degradeaza puternic in timp. Din acest motiv si prepararea sa este foarte delicata, asa cum vom vedea in continuare: Ceaiul de armurariu Este, conform parerii cercetatorilor americani, varianta cea mai putin inspirata de a folosi armurariul, intrucat flavonoidele din compozitia sa se degradeaza puternic in contact cu apa clocotita. Din acest motiv, formele de administrare preferabile sunt cele pe care le vom prezenta in continuare: Pulberea Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea dupa care se face o cernere prin sita pentru faina alba. Ideal ar fi, spun biochimistii, sa se macine pulberea cu 5-10 minute inainte de administrare, asa incat oxidarea principiilor active sa fie cat mai redusa. Daca procedeul vi se pare dificil atunci pastrati pulberea de armurariu intr-un borcan ermetic inchis, la rece si la intuneric, nu mai mult de 4-5 zile. Se ia 1 lingurita rasa de pulbere de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa. Extractul hidroalcoolic (tinctura) Este, probabil, forma de administrare ideala, pentru ca acest preparat se poate pastra mult timp (2 ani), fara a-si pierde calitatile terapeutice. Iata cum se prepara tinctura: se pun intr-un borcan douazeci de linguri de pulbere de seminte de armurariu, care se acopera cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, ramanand deasupra un strat de alcool de doua degete, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 14 zile, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare, si se pastreaza vreme de maximum 2 ani. Se administreaza de regula o lingurita, de 4 ori pe zi. Infuzia combinata Cum arata si numele, combina extractia la rece cu cea la cald, ajutand astfel la conservarea principiilor active. Se prepara astfel: 1-2 lingurite de pulbere de seminte de armurariu se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa fierbinte 20 minute, dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte; se bea acest preparat cu un sfert de ora inainte de masa. Doza: 3 cani pe zi. Cataplasma 2-3 linguri de pulbere fin macinata din seminte de armurariu se amesteca cu apa calduta pentru a forma o pasta ce va fi aplicata extern pe locurile afectate. Se leaga deasupra un tifon curat, cataplasma fiind mentinuta astfel timp de minimum 2-3 ore. Albastrele - (Centaurea cyanus) Albastrele sunt plante ierboase, ce traiesc 1-2 ani, avand tulpina ramnificata si acoperita cu frunze. Frunzele sunt lunguiete si adanc crestate, asezate in mod altern. Din cauza perilor cu care este acoperita, intreaga planta are un aspect matasos, de culoare verdealburie. Florile sint tubuloase, albastre, rareori alb-roz. Ele sunt dispuse mai multe la un loc, formand un capitul, inconjurat de jur imprejur cu bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu dintisori bruni. Florile marginale sunt mai mari, de forma unei palnii cu 5 dinti, cele centrale mai mici. Infloreste in lunile iulie-septembrie.

O gasim raspandita prin locuri uscate, pietroase, pe marginea drumurilor si mai ales pe langa lanurile de cereale. De la albastrele se aduna numai florile de culoare albastra, inlaturandu-se cele de culoare alb-roz, culese eventual din greseala. Eliminarea acestora se face inainte de uscare, deoarece din produsul uscat ele se inlatura foarte greu. Florile se aduna numai pe timp uscat, dupa ce roua s-a ridicat si in momentul cand ele sunt complet deschise. Uscarea se face intinzand florile in straturi foarte subtiri. In cazul uscarii cu ajutorul caldurii artificiale, temperatura nu trebuie sa depaseasca 35 grade C. Din 3-4 kg flori intregi proaspete cu receptacul se obtine 1 kg produs intreg uscat. Florile au actiune diuretica, iar sub forma de bai se folosesc in diferite boli de ochi. Intern: antidiareic, diuretic. Extern: calmant in iritatiile oculare. Aloe Vera (Aloe Barbadensis Miller) Aloe vera este o planta subtropicala, este un adevarat medicament oferit de natura; vechii egipteni o numeau planta nemuririi iar ea insotea faraonii in calatoria lor de dupa moarte. Prima sa atestare documentara se regaseste in piatra de mormant a unui faraon, de acum 3500 de ani. Planta este raspandita in Asia, in zona Pacificului, in Japonia, Filipine si Hawaii. Botanica a recunoscut pana acum 250 specii de aloe, cum ar fi: Aloe socotrina, Aloe africana, Aloe Vera, Aloe ferox, Aloe arborescens, etc. Frunzele plantei sunt carnoase si cresc direct din pamant, avand mariginile in forma de dinte de fierastrau; tulpina se termina cu flori galben-rosiatice. Aloe Vera creste in Africa de Nord, in jurul Marii Mediterane, in India, China si in insulele Oceanului Indian, dar este cultivata si in Republica Dominicana, Barbados, Jamaica si chiar si in Texas, California si Mexic. Substantele pe care Aloe Vera le contine sunt aloina (un lichid laptos, folosit ca laxativ) si gelul de aloe. Dupa taierea unei frunze, sucul obtinut prin stoarcerea acesteia se oxideaza foarte rapid (daca nu este prelucrat n decurs de doua ore), pierzndu-si drastic din calitatile curative (aproximativ 95 % din principiile active sunt oxidate si atacate de microorganisme). Gelul din interiorul frunzei este componenta cea mai activa si mai eficienta din punct de vedere medical a plantei, dar, n ciuda efectelor sale att de spectaculoase, acest dar al naturii nu putea fi folosit dect de catre cei care aveau acces la aloe n stare proaspata, pentru ca nu se cunostea un procedeu eficient de conservare pentru o perioada mare de timp. Arnica - (Arnica montana) Arnica are in pamant un rizom puternic din care primavara apare o rozeta cu frunze ovale si marginile intregi. Din mijlocul lor se ridica o tulpina cilindrica acoperita cu peri, care se termina printr-un capitul florat lat de 4-8 cm. Pe tulpina se gasesc 1-2 perechi de frunze opuse, mai mici decat cele bazilare. Tulpina este putin ramificata, avand ramuri opuse si terminandu-se fiecare cu cate o floare. Florile sunt de culoare galben-portocalie, reunite intr-un capitul inconjurat de bractee, adeseori brun-roscate, acoperite cu peri glandulosi. La marginea capitulului se afla florile femele, de forma lingulata, terminandu-se cu trei dinti, iar in centrul inflorescentei se gasesc numai flori tubuloase hermafrodite.

Atat florile lingulate cat si cele tubuloase sunt inconjurate de un papus lung de 8 mm, format din peri aspri, usor dintati. Din familia copozitelor mai multe plante se aseamana cu arnica. Dintre acestea, singura arnica are frunzele opuse. Infloreste in lunile iunie-august. Creste in fanetele umede din regiunea muntoasa. De la arnica se aduna florile, fara codite, mai rar radacinile sau planta intreaga. Ele se recolteaza in momentul inceperii infloririi. Florile culese trebuie sa aiba ligulele viu colorate. Uscarea: Florile se intind in straturi subtiri, de preferinta in uscatorii cu aer cald, la temperaturi de 40-50 grade C, pentru a se usca cat mai repede. Din 5-6 kg flori proaspete se obtine 1kg produs uscat. Florile de arnica se folosesc sub forma de gargara in laringite, iar in medicina veterinara, sub forma de comprese in amestec cu apa de plumb, la lovituri, umflaturi etc. Tinctura de arnica se recomanda intern in: bronsita, amigdalita, faringita, guturai, gripa, viroza pulmonara; cistita, nefrita, pielonefrita (tratamentul este eficient mai ales in afectiunile cronicizate, unde actioneaza prin efectul imunostimulator; insuficienta coronariana, hipertensiune, anghina pectorala; traumatism cranio-cerebral, dureri de cap post-traumatice; pareze si semipareze; insomnie, palpitatii cardiace, cosmaruri, spaima nocturna post-traumatica; depresie psihica, nevroza, isterie. Extern se foloseste pentru: rani, rani care se vindeca dificil, rani care apar la persoanele imobilizate la pat, cicatrici cheloide, cicatrici inestetice, cancer de piele, cancer al limbii, al cavitatii bucale si a gatului (adjuvant), contuzii. Este contraindicat utilizarea interna doarece provoaca deranjamente gastrointestinale si hipertensiune arteriala. Brusture dulce (Petasites officinalis) - broscolan, brustur, buedea ciumei Brusture dulce poate fi intalnit pe intreg teritoriul tarii, mai des creste pe malurile raurilor si paraelor, in locuri umede, in santuri si liziere. Brusture dulce mai poate fi vazut n apropierea gunoistilor de balegar, n jurul izvoarelor, uneori n zone de campie. Brusture dulce cre te de la nceputul lunii martie pn la sfr itul lunii octombrie. Pe ntreaga perioad de vegeta ie se recolteaz r d cinile, efectul lor maxim se atinge dac sau recoltat nainte de perioada de nflorire. Frunzele se utilizeaz la comprese. Boli n care se utilizeaz : Ceaiurile se utilizeaz n caz de febr , insuficien respiratorie, artrit , epilepsie, astm.

Comprese se folosesc n caz de luxa ii, entoarse, picioare r nite de mult umblat, arsuri, leziuni ulceroase, canceroase, pl gi ustur toare. Ceaiul - o lingur ras de r d cini de brusture se pune peste noapte la macerat n 1/4 litru de ap , se nc lze te diminea a i se strecoar . Comprese - frunzele proaspete sunt sp late, zdrobite i aplicate sub forma de comprese, care se noiesc zilnic. Brandusa de toamna Brandusa de toamna este o planta vivace, inalta de 20-45 cm. In pamant are un bulb carnos, invelit in scuame brune. Primavara rasar 3-4 frunze lunguiete, cu maginile intregi, in mijlocul carora iese ovarul pe cale de transformare in fruct care este o capsula umlata lunga de 4,5-6,5 cm si cu un diametru de cca. 2-2,5 cm. In lunile iunie-iulie, fructele sunt deplin dezvoltate, capatand o forma ovala, iar culoarea verde de la inceput devine albicioasa. In acest stadiu, semintele au culoarea alba. Cand capsulele sunt complet coapte, ele se deschid prin trei despartituri, lasand sa cada semintele devenite brune. Dupa vestejirea frunzelor, prin luna septembrie-octombrie, apar 1-3 flori de culoare violet-purpurie.

Fiecare floare este formata din 6 petale, unite la partea inferioara intr-un tub lung de 20-30 cm care inconjoara ovarul, aflat in pamant, fixat de bulb. Brandusa de toamna creste prin fanete - mai ales prin cele umede - din regiunea muntoasa. De la brandusa de toamna se recolteaza semintele. Pentru a le obtine se culeg fructele (capsulele) in momentul cand ele au devenit albicioase si cu varful brun, dar inainte de a se deschide, ceea ce corespunde de cele mai multe ori cu perioada de cosire a fanului. Brandusa de toamna este o planta otravitoare. De aceea, frunzele si tulpinile ramase de la separarea capsulelor se vor arde sau ingropa. Capsulele se intind la soare. Dupa cateva zile ele capata o culoare bruna, se deschid, lasand sa cada semintele. Daca timpul nu permite, uscarea se poate face si pe cale artificiala. Samanta obtinuta se lasa 1-2 zile la soare pentru definitivarea uscarii, dupa care se pune in saci de hartie si se pastreaza la loc uscat. Din 1,1-1,5 kg seminte aproape uscate rezulta 1 kg de produs uscat. Samanta de brandusa este folosita pentru extragerea unro substante active medicamentoase, iar in agricultura ca stimulent al cresterii plantelor, actionand puternic asupra diviziunii celulare, obtinand forme poliploide. Busuioc - (Basilici herba) Ocimum basilicum L. Busuioc - formata din tulpini si ramuri tinere acoperite cu frunze de culoare verde, terminate cu sau fara inflorescente; florile au corola alba sau alburie - roz cu tubul scurt, bilabiata. Mirosul este placut aromat, caracteristic, gustul aromat specific. Ulei volatil (0,10-0,20%) cu compozitia chimica diferita in functie de chemotipul de la care provine: linalol, metilcavicol sau estragol, cineol, camfor, a-pinen, cinamat de metil, eugenol, acid oleanolic, anetol, b-sitosterol; saponozide triterpenice, tanoizi etc. Semintele sunt bogate in mucilagii. Utilizari terapeutice: Putin studiata din punct de vedere farmacodinamic. Utilizat empiric in tulburari gastro - intestinale, ca stimulent al digestiei, ca diuretic sau in inflamatii ale cailor respiratorii. Uleiul volatil are proprietati antimicrobiene si antifungice. Se utilizeaza si in industria parfumurilor Bucataria plantelor Plantele aromate sunt delicioase, dar si pretioase pentru sanatate. Medicii indieni si chinezi le foloseau de mult timp sub diferite forme: proaspete, uscate, infuzie sau cataplasme. In secolul al XVI-lea in Europa, Nicolas Culpiper a pus bazele unei terapii in care plantele si ierburile joaca un rol important. Fitoterapia, in zilele noastre, cunoaste un recul. Stiinta a studiat plantele pentru a descoperi secretele binefacatoare. Ele contin toate uleiurile esentiale in care sunt concentrate arome dar si substante chimice active si benefice, mentionand puterea antioxidantilor care combat efectelor imbatranirii si antisepticilor contra infectiilor. Plantele medicinale Multe ierburi sunt bogate in vitamine. Anumite plante aromatice sunt atat de concentrate in principii active incat industria farmaceutica le exploateaza la maxim. Plantele sunt fragile, rau conservate isi pierd aroma in cateva ore. Le veti pastra mai bine o zi sau doua invelite intr-un prosop umed si le puneti la frigider.

Pentru a le pastra mai mult timp amestecati plantele uscate cu putin ulei de masline si congelati-le. Pentru a da un nou gust mancarii dumneavoastra incercati combinatii originale. Busuiocul Puteti folosi aceasta planta pentru cartofi si legume sot. Piureului de cartofi ii da un gust perfect. Antiseptic si tonifiant ajuta la combaterea migrenei si insomniei. Cimbrul Este des folosit la preparatele de carne si de peste. Diuretic, cimbrul este expectorant (se gaseste in siropul contra tusei) si afrodisiac. Menta Se foloseste la unele preparate din carne. Marinati cateva ore o bucata de carne de miel cu usturoi, ulei de masline si foi de menta apoi o puteti la prajit la gratar sau la tigaie. Puteti folosi la fructele de mare si la preparate din oua. Stimuleaza digestia. Spaghete cu scoici in sos de menta Pentru 4 persoane; timp de preparare: 25 minute; timp de fierbere: 10 minute. Ingrediente: 350 g de paste, 500 g scoici, 10 ml de vin alb, 2 lingurite de ulei de masline, 2 lingurite de piper, un varf de cutit ardei iute. Sosul se prepara din: 100 g de spanac, usturoi, pin, menta, 8 lingurite de ulei de masline, sare, piper negru macinat, ardei iute. Mod de preparare Pregatirea sosului: amestecati toate ingredientele pana obtineti o pasta fina. O pastrati intr-un bol. In alt vas amestecati scoicile, vinul alb, uleiul de masline si piperul si le puneti la fiert timp de 20 de minute. Apoi strecurati acel suc obtinut si il amestecati cu sosul si apoi il varsati peste paste. Intre timp fierbeti spaghetele, scurgeti-le si puneti-le intr-un castron.. Repartizati-le in 4 farfuri, deasupra puneti scoicile fierte si serviti-le imediat. Traditionalul sos se prepara cu busuioc. Dar puteti incerca si cu patrunjel, arpagic. Tarhonul Este folosit la sandwichiu-rile cu unt. Rezultatul este suculent. Il puteti folosi si la salate. Vor capata o noua savoare. Tarhonul are proprietati digestive. Este vermifug (distruge viermii intestinali). Marar Are o delicata savoare, perfecta cu carnea de vitel si de pui. Il puteti folosi si la fileul de pasare. Puteti tapeta puiul in marar, iar apoi sa-l prajiti intr-o cratita cu ulei de masline. Este antiseptic si ajuta la eliminarea gazelor intestinale. Asmatui Savoarea sa este minunata la salata de rosii. Este agreabila si pentru oua. Faciliteaza digestia. Coriandru Este prezent in bucataria asiatica. Este utilizat la sosuri. Anti-infectios, coriandru stimuleaza digestia. Creveti cu rozmarin si lamaie Pentru 4 persoane; timp de preparare: 15 minute; timp de fierbere: 10 minute. Ingrediente: 800 g creveti, 3 lamai, rozmarin, salvie, ulei de masline, salata, sare si piper. Mod de preparare: Se repartizeaza salata in 4 farfurii, se adauga sarea, piperul, putin ulei de masline si sucul de lamaie. Crevetii se sareaza si se pipereaza apoi se pun intr-o tigaie si ii fierbeti la foc mare cu ulei de masline timp de cateva minute. Puneti crevetii calzi peste salata. Decorati salata cu rozmarin, foi de salvie si cu bucati de lamaie. Pentru a da un parfum crevetilor puteti sa-i marinati pentru o noapte in ulei de masline la care se adauga rozmarin si salvie. Calinul Calinul este un arbust stufos a carui inaltime ajunge pana la 4 m. Are scoarta la inceput neteda, de culoare verde-cenusie, care insa cu timpul devine cenusie si cu crapaturi. Frunzele sunt oval-alungite, divizate in 3-5 lobi dintati pe margini, cu un petiol scurt, prevazut cu un jgheab, avand 2-4 glande rosietice vizibile.

Toamna frunzele se coloreaza in rosu, la fel ca si fructele. Florile sunt de culoare alb-verzuie, formand o inflorescenta umbeliforma cu diametrul de 5-7 cm. Infloreste in lunile mai-iunie. Creste in padurile de la campie pana in cele din regiunea de munte. De la calin se strange coaja de pe ramurile si tulpinile tinere. Recoltarea se face primavara, in momentul cand seva incepe sa circule mai intens (aprile-mai). Se fac taieturi inelare pe ramuri la distante de 15-25 cm. Inelele se unesc intre ele printr-o taietura facuta in lungime. Cu varful cutitului se desprinde coaja de pe ramuri si tulpini. Coaja de calin se usuca in straturi subtiri, in aer liber sau in uscatorii la temperatura de 40-45 grade C. Din 2-3 kg coaja proaspata se obtine 1 kg de produs uscat. Coaja de calin se foloseste in industria de medicamente la prepararea unor extracte cu actiune calmanta si homeostatica. Intern: astringent, sedativ, antidismenoreic. Catina alba (Hippophae rhamnoidas) Catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt. In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe larg), dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare. In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides. Catina alba este un arbust spinos ce creste in palcuri sau tufarisuri pe malurile raurilor, in regiunile mlastinoase pe nisipuri si pietrisuri, mai ales pe formatiuni geologice salinifere. Catina se recolteaza in decursul lunilor august-septembrie. Se recomanda ca fructele de catina sa fie recoltate pan la lasarea primului ger, dupa care continutul in vitamina C scade brusc. Uz intern: hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, nevroze, alcoolism, guta, reumatism, ciroza hepatica, ateroscleroza, anemie. Uz extern: la arsuri, degeraturi, radiatii. Infuzie 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apa clocotita; se lasa vasul acoperit 30 de minute; se bea fractionat in cursul unei zile (o bautura placuta si racorotoare se obtine din 750 g fructe cu 6 l apa si 1 kg zahar dup racire se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros) Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim

celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc. Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate. In China de exemplu, medicina traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast. In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac. Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii. Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice. Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii, diverse culturi). Captalan - (Petasites folium) Petasites hybridus L. Captalan are frunze mari - putind depasi 80 cm, rotunde si cu baza cordata, margine dintata, pe fata flabre, iar pe spate cu peri mici si desi care nu se ruleaza; petiol lung de 30-80 cm, gros si canaliculat la P. hybridus si compact la P. kablikianus. Frunzele contin ulei volatil, mucilagii, inulina, rezine, tanin, o substanta amara de natura glicozidica, substante de natura proteica, acid aaminoadipic, saruri minerale. Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: In trecut aceste specii datorita proprietatilor diuretice si diaforetice au fost utilizate in boli infectioase, in special in pesta, de unde si denumirea populara la unele popoare. Alte date se refera la utilizarea preparatelor de Petasites ca expectorant in bronsitele catarale, ca antiasmatic, ca hipotensiv etc. Cercetarile stiintifice din ultimele doua decenii au confirmat efectele hipotensive in unele forme de hipertensiune arteriala si actiunea antispastica a unor extracte sau subtante pure obtinute din aceste specii. La specia P. hybridus componenta predominanta este furanopetazina. Cercetarile farmacodinamice efectuate asupra speciilor romanesti au pus in evidenta o actiune antispastica intensa de tip papaverinic (de tip musculotrop), fapt care deschide perspectivele valorificarii terapeutice acestor specii atat de raspandite in Carpati. Cicoare (Chihorium intybus) - cicoara, andiva, cicoare de vara, cicoare amara Cicoare este o planta usor adaptabila ce adevereste prezenta ei pretutindeni, in campie, prin pajisti, pe marginea drumurilor, si a cailor ferate, in poienele din padure, are multa nevoie de umeditate si luminozitate, prefera solrile cu textura mijlocie sau usoara, fertile, bogate in humus, profunde cu reactie neutra.

Cre te din luna mai pn n luna octombie, nceputul lunii noiembrie. In scopuri medicinale pot fi utilizate partile aeriene, care se recolteaza in prima parte a perioadei de inflorire a plantei, in lunile iulie-august, cand tulpinile nu au intrat in faza de lignificare. Pentru ca produsul sa fie de calitate superioara se taie si rozeta de frunze bazale. Radacinile se recolteaza in septembrie-octombrie. Boli in care se utilizeaza in furunculoza si acnee (sub forma de ceai, in asociatie cu radacina de brusture si iarba de trei frati patati). &In angiocolite, deschinezii biliare, constipatii cronice, in alimentatie planta este cultivata pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietati gastrice. Uz intern: angiocolita, colicistita, tuse, insuficienta cardiaca, seboree. Uz extern: vindecarea r nilor i t ieturilor. Decoct - 2 lingurite de radacina maruntite n 200ml apa rece, se fierbe 5 minute, se bea caldut n 3 reprize, inainte de mesele principale. O cura de 2 saptamini cu ceai de cicoare ajuta uimitor la cresterea secretiei de bila, a celulelor hepatice diminuate, mai ales n cazul consumatorilor de alcool. Cimbrisor (Thymus serpillum) - buruiana de balsam, cimbrisor de camp Cimbrisor numit si buruiana-de-balsam, cimbrusor, cimbru-de-cimp, cimbru-salbatic, iarba-cucului, lamiita, sarpun, tamiita, timian, cimbru creste pe pasune insorite, pe povirnisuri si pe liziere inguste si prefera musuroiul mic de furnici de pe cimpii. Are nevoie de mult cladura si mult soare; de aceea ii plac suprafetele pietroase si pasunile alpine unde caldura pamintului radiaza in mod special. In arsita soarelui amezii, din pernitele florilor violete se revarsa un parfum foarte aromat care atrage insecte si albine. Au o mireasma cu totul aparte. Cimbrul a venit la noi in secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate si iarasi salbatice se gasesc in gradinile noastre mai cu seama cu cimbru-de-gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lamiita. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cimp, ajunge pina la o inaltime de 50 de centimetri. Ambele au acelasi efect curativ. Cimbru este renumit inca din antichitate. Traditia spune: Cimbru este mai ales repezit, infierbintat si aprins. Ele stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului . In perioada de inflorire a plantei se recolteaza partea ei aeriana, care chiar si dupa uscare are miros placut si aromat. Uz intern: - rinite cronice, lepr , enterocolite, dispepsii, viermi intestinali, boli hepatice, bron it , astm bron ic, laringite, traheite, tus convulsiv , anemie, tonic digestiv, tonic nervos (paralizie, apoplexie, scleroz n pl ci, trofie musculat ), reconfortant general, epilepsie, alcoolism, afec iuni renale, afec iuni cardiace, grip , guturai, stimularea secre iei de lapte, vom , abcese. Uz extern: - r ni i ulcera ii tegumentare, rinite cronice, reumatism, crampe abdominale, stomacale i menstruale, spasme ale organelor pelviene (genitale). Infuzie: - una sau dou linguri e de plant t iat m runt la 250 ml ap clocotit . Acest ceai se consum n decursul unei zile, de trei ori, cte o

cea c naintea meselor principale, dar se poate consuma i mai concentrat folosindu-se 2-3 linguri de plant la 250 ml ap clocotit . Din acest ceai se vor bea 3-4 linguri pe zi, tot naintea meselor principale. Sirop: Florile i tulpinile acestei plante, a ezate ntr-un vas de sticl peste care se toarn (n straturi) zah r, se las s stea la un loc nsorit timp de 20 de zile. Se filtreaz dup acest timp siropul realizat punndu-se la foc mic f r a-l l sa s fiarb . Acest sirop este un excelent medicament pentru cazurile de r celi i r gu eli. Tinctur : se recolteaz inflorescen ele att ct s poat ncape ntr-o sticla de un l, n care se introduce floarea f r a se ndesa i peste care se toarn alcool pur. Aceasta sticl se a eaz ling o surs de c ldur sau la soare i se las s se macereze planta timp de 2 s pt mni. Este extrem de eficace pentru masaje la copiii firavi, slab dezvolta i n scopul unei fortific ri a membrelor. Uz extern: n cazul durerilor abdominale, dureri de menstr , crampelor abdominale, se recomand b i: 200-250 g plant la o baie complet . Planta se pune n ap i se ine aproximativ 3 ore, dup care se face baia obi nuit n care se st 15-20 de minute. Din planta culeas i uscat timp de 24 ore, se umple o perni confec ionat dintr-o bucat de pnz , care este extrem de relaxant dac se aplic pe fa a crispat de insomnii sau dureri. Cimbrisor de camp (Herba Serpylli) Cimbrisor de camp (Herba Serpylli) sau cimbru de gradina (Thymi vulgaris) cu actiune expectoranta si de calmare a spasmelor bronsice. Ruda salbatica a cimbrului de camp este cimbrisorul, Thymus serpillum, care mai este numit tamaita sau iarba cucului. Este o planta pe care o intalnim pe dealuri, pe pajisti sau pasuni alpine, in locuri mai greu accesibile precum stancariile. Tulpina lui este taratoare si nu depaseste 10-15 inaltime. Frunzele sale sunt mici si au un miros puternic aromat, usor iute. Se foloseste atat pentru condimentarea mancarurilor cat si pentru prepararea unor ceaiuri in medicina naturista. Are o actiune diuretica, coleretica, antihelmintica si antiseptica intestinala, dar se recomanda ca stomahic-aromatic in tusea spastica, convulsiva si astmatica. Cioranglavul Cioranglavul este o planta inalta de 100-150cm, acoperita cu peri rari, de obicei neramificata. In pamant, are un rizom gros, lemnos, din care pornesc stoloni ce se intind orizontal. Din ei iau nastere atat tulpinile aeriene care formeaza tufe, cat si numeroase radacini. Frunzele sunt formate din mai multe foliole, alungite, ovale, ascutite la varf, terminate intr-un mucron (varf in forma de ac). Inflorescenta este formata din floricele mici asezate inghesuit (globuloasa) pe o codita scurta, nedepasind primele foliole ale frunzei. Florile sunt de culoare liliachie, avand forma unor fluturasi (papilonacee). La maturitate ovarul se transforma intr-o pastaie lunga de cca 1 cm acoperita cu tepi. Pastaile sunt asezate inghesuit, ramanand pe tulpina si iarna, caracter dupa care se recunoaste usor planta in momentul recoltarii radacinilor. Infloreste in lunile iunie-iulie. Creste in regiunea de ses, prin locuri umede si pe marginea raurilor. De la cioranglav se recolteaza radacinile numai primavara si toamna. Dupa scoaterea lor, se lasa cateva ore la aer, apoi se scutura de pamant. Radacinile curatate de pamant si de partile aeriene ale plantei, se taie in felii groase de 1-2 cm sau bucati neregulate pentru a usura uscarea lor.

Bucatile de radacina se intind la soare sau in uscatorii la o temperatura de 50-60 grade C. Din 3-4 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. La prepararea solutiilor pentru stingatoarele de incendii, datorita spumei pe care o dau. Cires Cires este un arbore inalt avand o coroana mare cu frunze ovale, dintate pe margini. Florile sunt albe, au 5 sepale, 5 petale si numeroase stamine. Fructele sunt rosii, albe sau negre. Infloreste in lunile aprilie-mai. De la cires se recolteaza pedicelii (coditele) fructelor coapte, in momentul cand se culeg in scopuri alimentare. Coditele se usuca in straturi subtiri la soare sau in locuri bine aerisite. Din 2-4 kg codite proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Ceaiul de codite de cirese are actiune diuretica. Intern: antidiareic, antiinflamator renal. Ciubotica cucului - (Primulae flos) Primula officinalis L. Hill Ciubotica cucului foarte raspindita Primula eliator, cunoscuta tot sub numele de ciubotica-cucului, dar si de aglici, agrisel sau tita-vacii, creste pe mai toate cimpiile, la margini de paduri si sub tufisuri se poarta pe tulpina inalta o umbrela florala de un galben deschis, ce un parfum slab. Forta ei curativa este egala in valoare cu cea a Primulei officinalis, putind fi folosita exact in acelasi fel. O alta subspecie, Primula auricula, cunoscuta sub denumirile de urechea-ursului, ciubotica-cucului, ciubotica-ursului, urechea-soarecelui, urechiuse, este o planta alpina, care se afla sub stricta octrotire a legii, neavind deci voie sa fie culeasa Florile de ciubotica cucului contin saponozide si flavone. Utilizari terapeutice: Datorita saponozidelor triterpenice au actiune expectoranta, emetica si secretolitica. Actioneaza ca topic. Intern se recomanda in bronsite, expectorant, secretolitic si emetic, iar extern in tratamentul contuziilor Cerentelul Cerentelul face parte din familia Rosaceae. Este folosit ca dezinfectant si calmant intestinal, astringent, hemostatic, analgezic, antiseptic. Cerentelul se administreaza ca decoct intern: 2 lingurite de radacina maruntita la 300 ml apa rece. Se fierbe 30 minute; se utilizeaza in 3 reprize, dupa mesele principale.

Decoct extern: 3 lingurite la 300 ml apa rece; se fierbe 30 minute. Se foloseste sub forma de gargara si in aplicatii locale sub forma de comprese Chimion - (Carvi fructus) Carum carvi L. Chimion fructe ovoide oblongi, usor arcuite, formate din doua achene prinse pe un carpofor bifidat. Au 3-7 mm lungime, 1-1,5 mm grosime, de culoare cenusie-bruna, fiecare achena avand cate 5 coaste bine distincte, echidistante, mai deschise la culoare. Culoarea achenelor este cenusie-bruna. Mirosul caracteristic, puternic aromat, gustul intepator, amarui. Fructele contin 3-7% ulei volatil format din 50-60% carvona, 30% limonen, dehidrocarvona, dihidrocarveol, 10-20% lipide, 20% substante albuminoide, 5-6% substante minerale, amidon, glucide, rezine, tanoizi etc. Utilizari terapeutice: Fructele au proprietati stomahice, carminative, galactogoge si stimulente. Se administreaza in doze de 0,52 g pe zi, in mai multe reprize sub forma de pulbere sau infuzie. Se administreaza la copii mici, pentru combaterea colicilor cat i la mamele care alapteaza. Sub acest aspect se considera ca este cel mai important produs vegetal, cu actiune carminativa. Fata de fenicul si anason, efectul carminativ al produsului poate fi astfel caracterizat: Carvi fructus, Foeniculi fructus, Anisi fructus, actiune ce descreste de la chimion la anason in aceeasi masura in care actiunea expectoranta creste. Actiunea carminativa este foarte importanta, deoarece pe de o parte, prin indepartarea meteorismului se actioneaza asupra starii psihice a bolnavului, iar pe de alta parte se intervine cauzal asupra bolii, prin aceea ca inima si vasele sunt degrevate, lucru deosebit de util mai ales pentru bolnavii cu insuficienta cardiaca sau scleroza coronariana. Pe de alta parte, chimionul este si un condiment important. Actiunea carminativa provoaca declansarea secretiei gastrice, influenteaza peristaltismul intestinal, tensiunea arteriala si chiar functiile cordului. Coada soricelului (Achillea mellifolium) - alunele, bradatel, ciuresica, crestatea Coada soricelului este o planta absolut nepretentioasa la conditiile mediului, ceea ce a facut-o des intalnita in toate zonele din intreg teritoriul tarii. O puteti vedea atat in poieni, fanete, margini de padure, cat si margini de drum si cai ferate, soluri nisipoase relativ umede, insorite sau umbrite, in regiuni stancoase sau de campie. Florile sunt albe sau trandafirii i au n soare un parfum aromatic, acrisor. Cre te din luna aprilie pn la sfr itul lunii septembrie. Se recolteaz inflorescen ele i partea aerian a plantei n perioada de nflorire. Preferabil ca florile s fie colectate separat de frunze, fiindc au o utilizare divers . Florile trebuie culese n soare puternic, c ci atunci le cre te con inutul de uleiuri volatile. Este foarte binevenit n tratamentul ciclului neregulat, amelioreaz starea femeilor aflate n menopauz , probleme n privin a s n t ii organelor genitale, inflama ii ale ovarelor. Uz intern: stimularea poftei de mncare, anorexie, bron ite, tuse, rinite, rinosinuzite, alergii, sedativ, colici hepato-biliare, deschinezie-biliar , balon ri, cistite, ascaridioz , ulcer gastric, ulcer duodenal, cancerul organelor genitale, boli de ochi, hemoragii nazale, osteoporoz , hemoragii stomacale. Uz extern: afec iuni vasculare, exeme, arsuri, contuzii, r ni purulente, ulcera ii, hemoroizi, fisurile snilor, abcese dentare, astm bron ic, mnc rimi vaginale, leucoree, prolaps uterin.

Infuzie: o linguri de plante m run ite se opare te cu litru de ap , se las pu in n repaos. Tinctur : florile culese pe timp nsorit se ntroduc, f r a fi ndesite, ntr-o sticl pn la gt, se toarn rachiu de secar sau fructe de 3840, se las s stea 14 zile la soare Coada calului - (Equiseti herba) Equisetum arvense L. Coada calului este constituita din tulpini sterile, subtiri, brazdate de 6 19 coaste pronuntate, aspre, cu lacuna centrala mica. Vaginile (tecile ) sunt cilindrice, de culoare verde, cu 6 19 dinti mai inchisi la culoare. Ramurile sunt de obicei simple, rar ramificate, de obicei 4 muchii adanci i fara lacuna centrala, aspre la pipait. Fara miros, fara gust, mestecata intre dinti scartaie. Nu se admit par i brunificate, resturi de rizomi sau alte specii de Equisetum. Pentru a evita confuzii si substituiri nu se admit tulpini fertile, desi sub aspect farmacodinamic si acestea au actiune similara tulpinilor sterile. Dintre componentele principale identificate mentionam acidul sicilic 5 7 % in materia prima uscata, din care 10 20 % se afla sub forma solubila, o saponina equisetonina (cca 5 %) substanta cu proprietati slab hemolitice care prin hidroliza da arabinoza, fructoza si equisetogenina. Alaturi de aceste componente principale, planta mai contine galuteolina i izoquercetina, substante de natura flavonoidica, alcaloizii 3metoxipiridina, nicotina, palustrina si palustridina, articulatidina si izoarticulatidina substante de natura glicozidica considerate ca antivitamine B1, o fitouterina b- sitosterolul, acid malic i oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic si oleic, dimetil sulfone, vitamina C si urme de ulei volatil. In sporii de E. arvense si E. maximum au fost identificati acizi cu lant lung a, w-dicarboxilici prezenti n fractiunea lipidica. Utilizari terapeutice: Unii autori atribuie efectele diuretice prezentei acidului silicic, iar altii equisetoninei. S-a demonstrat pe cale experimentala ca fractiunile extrase in alcool au o actiune diuretica puternica fata de extractele apoase obtinute la cald, deoarece in timpul fierberii substantele organice responsabile de actiunea diuretica s-ar distruge. In ceea ce priveste actiunea hemostatica cunoscuta inca din antichitate, cercetarile efectuate in vitro au demonstrat ca sucul celular proaspat de E. maximum, care are, dupa cum s-a aratat, o compozitie chimica foarte asemanatoare speciei E. arvense, are actiune anticoagulanta. In schimb, sucul celular proaspat in vivo administrat la animale de laborator are actiune coagulanta a sangelui. Dupa neutralizare, acest suc se separa in doua fractiuni, un precipitat i o solutie limpede. S-a demonstrat, de asemenea, ca precipitatul are actiune coagulanta, in timp ce lichidul limpede rezultat in urma neutralizarii, anticoagulanta. Cercetarile recente atribuie actiunea anticoagulanta in vitro prezentei acizilor fosforici si aconitici, acizi care in organismul animal se inactiveaza repede, ramanand numai substante cu proprietati coagulante. Aceste experimentari demonstreaza actiunea coagulanta si justifica utilizarea extractelor fluide din E. arvense si E. maximum ca hemostatic in metroragii, menoragii, epistaxis sau hemoragii de alta natura si in tratamentul hemoroizilor. In prezent, preparatele din aceste doua specii se utilizeaza in primul rand pentru actiunea diuretica si decloruranta si in tratamentul hemoragiilor mentionate. Contraindicate, la cei cu litiaza renala, preparatele din speciile de Equisetum mentionate se utilizeaza ca remineralizant adjuvant in tuberculoza pulmonara. Actiunea hemostatica este explicata de unii autori printr-o marire a numarului de eritrocite, ceea ce este valabil mai ales in tratamentul anemiei secundare post-hemoragice, in timp ce anemiile primare ( cloroza i anemie hipocroma ) nu se constata nici o actiune. S-au obtinut rezultate bune in anemiile secundare la bolnavii de neoplasm gastric, metroragii, endometrice si ulcer gastric, in schimb nu sau obtinut rezultate in anemia alchilica si in cloroza. Equiseti herba intra in compozitia ceaiurilor antireumatic, diuretic nr. 2 si 3.

Coada racului Coada racului creste pe langa rauri, in poieni umede si prin locuri necultivate. I se mai spune iarba-gastelor, scrantioare, prescura. Planta - Herba Anserinae - este bogata in tanini: substante amare, flavone etc. Are proprietati antidiareice, astringente si hemostatice. Dupa unii cercetatori, ceaiul de coada-racului are actiune asupra aparatului digestiv, calmand colicile stomacale, regleaza menstruatiile abundente si potoleste durerile. In calculoza renala (piatra la rinichi) si artritele, se recomanda o cura mai indelungata cu ceai din aceasta planta. Uneori se foloseste si radacina. Ceaiul se prepara prin infuzie sau decoctie, din 2 linguri de planta maruntita la o jumatate litru de apa. Dupa un sfert de ora se strecoara, iar lichidul se bea in cursul unei zile. Planta intra in compozitia ceaiului antidiareic. Extern, aceasta planta se foloseste sub forma de spalaturi locale in leucoree (poala alba), in ulceratii ale pielii, in inflamatiile gingiilor, unde pe langa proprietatile antiseptice, cicatizante si hemostatice, are si o actiune sedativa. Coacaz rosu - (rihex rubrum L) Coacaz rosu are, fara indoiala, unele dintre fructele de padure cele mai apreciate. Asta datorita gustului acrisor si savorii deosebite. Bogatul continut de acid citric le face un adevarat aliment-medicament pentru afectiuni ale stomacului si ficatului. In privinta continutului de vitamina C, diversi autori au stabilit valori diferite, variind intre 40 si 155 mg/100 gr. Principalele virtuti: Fructele se caracterizeaza prin excelente proprietati aperitive si tonic digestive, fiind in acelasi timp un bun diuretic si depurativ (elimina toxinele). Coacazele sunt racoritoare si au o actiune usor laxativa. Sunt considerate fructe tonice, de aceea sunt indicate in afectiuni insotite de febra si in caz de probleme acute (ale stomacului si intestinelor).

Acizii organici (citric, tartric si malonic) au probabil efecte mai importante decat alte minerale sau vitamine prezente in fructe. Cum le puteti consuma: Este preferabil ca fructele sa fie consumate crude sau sub forma de sucuri. La fel ca in cazul altor fructe cu un continut mare de apa, modul de cultura este esential: utilizarea ingrasamintelor sintetice poate creste continutul de apa in detrimentul mineralelor si vitaminelor. Coacaz negru Coacaz negru bogatul continut de vitamina C al coacazelor negre le recomanda in tratarea bolilor de stomac, afectiunilor hepatobiliare, scorbutului, oboselii generale si a surmenajului. Puteti folosi fructele in scop terapeutic atat proaspete, cat si congelate sau prelucrate. Pentru a obtine siropul, fierbeti 500 gr fructe uscate in 1 L apa timp de 15 minute, la foc domol.

Strecurati printr-o panza rara. Adaugati 250 gr zahar si fierbeti din nou lichidul pana devine sirop. Acest preparat are efect energizant, sedativ, hipotensiv si diuretic. Codite de cirese - (Cerasorum stipites) Cerasus avium L. Codite de cirese se prezinta sub forma de fragmente subtiri , de 0,5-1 mm, si lungi de 4-5 cm. Sunt cilindrice, insa la cele doua capete se largesc circular. Culoarea este brun verzuie, frecvent brun roscate. Mirosul este slab caracteristic, iar gustul amarui si astringent. Contin flavonoide, saponine, saruri de potasiu, taninuri catehice, proantocianidoli. Acestia din urma pun in libertate, prin solvoliza, un singur monomer antocianic si anume, clorhidratul de cianidol. La dozare, in cozile de cirese s-a obtinut un continut de 4,2g%, iar in cozile de visin, 3,1g%. Dintre flavone, au fost identificate dihidrovogonina, genisteina, naringenolul si cvercetolul. Dihidrovogonina este mai abundenta in coditele de cires. Utilizari terapeutice: Actiunea farmacodinamica este determinata de sinergismul dintre flavonoide, saponina si saruri de potasiu. Reprezinta unul dintre cele mai utilizate diuretice vegetale.In tratamentul cu acest diuretic se recomanda administrarea de pana la 5 litri decoct pe zi. Intra in compozitia Ceaiului diuretic. Coriandru - (Coriandri fructus) Coriandrum sativum L. Coriandru are fruct glabru, globulos sau sferic cu diametrul de 4-5 mm, cu carpofor intreg si doua mericarpe (achene) concave la partea comisurala si convexe la partea exterioara, de cele mai multe ori unite. Fiecare mericarp este prevazut cu 5 coaste primare longitudinale, flexuos ondulate si 4 coaste intercalate pronuntate si crenelate. In partea superioara a fructului se observa stilopodul. Fructele au culoare galbena sau galbena-maronie-deschis. Mirosul si gustul la fructele uscate aromat, caracteristic, placut. La cele verzi dezagregabile. 0,20-1% ulei volatil format din 60-70% d-linalol sau coriandrol, geraniol, cimol, pinen, terpinen, felandren, dipentene, acid petroselinic etc.; 15-20% lipide, 10% amidon, 4-5% substante minerale, pectine etc. Utilizari terapeutice: Actiune carminativa si stomahica, utilizat si corectiv pentru unele medicamente (uleiul volatil). Are proprietati bactericide si fungicide. Utilizat si in industria alimentara ca aromatizant si condiment. Indicat in anorexii si dispepsii. Intra in compozitia ceaiului contra colicilor pentru copii, in ceaiul gastric nr. 2 si in ceaiul tonic aperitiv. Intra si in compozitia apei aromatice cu care se prepara apoi tinctura de malat de fier. Crusin

- (Frangulae cortex) Rhamnus frangula L. - Crusin, lemn cainesc, patachina Crusin - Conform monografiei din farmacopee, produsul Frangulae cortex este format din scoartele recoltate de pe ramurile si trunchiurile in virsta de 3 - 4 ani ale arbustului Rhamnus frangula, din familia Rhamnaceae. Se prezinta sub forma de fragmente plate sau rasucite in tuburi i jgheaburi. Suprafata externa este acoperita de crapaturi neregulate si lenticele albicioase, alungite transversal. Fata interioara este fin striata longitudinal. In ruptura este mai neteda catre exterior si fibroasa catre interior. De obicei, prezinta lungimi de15 - 30 cm, grosimea scoartelor fiind de maximum 2 mm. Culoarea externa este brun-cenusie, adesea cu pete albe datorita lichenilor, pe cand fata interna este portocalie sau brun-galbuie la scoartele mai vechi. Daca se zgarie fata externa apare imediat, in profunzime, un strat de culoare rosie. Gustul este la inceput mucilaginos, apoi usor amar, slab astringent, iar mirosul este slab. Prin stropire cu solutie diluata de hidroxid de potasiu sau sodiu sau cu apa de var, suprafata interna se coloreaza in rosu-visiniu. Scoarta de crusin contine ca principii active 2 - 6 % antracenozide si agliconii lor. Acestia se gasesc in cantitati mai mari in scoartele mai in varsta, recoltate de pe trunchiul arbustului, cantitatea maxima acumulandu-se la inceputul perioadei de vegetatie, primavara. Contin glicozide antrachinonice : glucofrangulozida si frangulozida. In scoarta proaspata nu exista insa forme antrachinonice, demonstrat de faptul ca acestea nu dau reactia Borntrger, decat dupa oxigenarea cu apa oxigenata. Se admite ca in scoarta proaspata se gaseste o diantrona care in timpul uscarii este oxidata la antrachinona. Aceasta este bisglucozidoramnozida frangulaemodol di - hidrodiantronei. In timpul procesului de uscare - oxidare diantrona se scindeaza in doua nuclee antrachinonice, rezultatul fiind glucozido ramnozida frangulaemodolului. Deoarece ramnoza este legata glicozidic de frangulaemodol, in pozitia 6, atat sub forma alfa - cat si beta - glicozidica, exista doua combinatii asemanatoare care difera numai din punct de vedere sferic si care se numesc glucofrangulozida A si B. Prin hidroliza enzimatica, molecula de glucoza se scindeaza usor, ramanand combinatia ramnozidica, respectiv frangulozidele A i B. Mai departe, eliberand si molecula de ramnoza, ramane agliconul frangulaemodolul. Alaturi de substantele aratate mai sus au mai fost identificate glicozide ale crizofanolului si fiscionei, de asemenea diantrone, dar cu mai mica semnificatie din cauza cantitatilor reduse. Scoarta de frangula mai contine o serie de substante ca principii amare, mucilagii, o saponina, sitosterol, flavone si chiar urmele a doi alcaloizi peptidici, denumiti frangulina si franganina, tanozide, ceruri si saruri minerale. Cercetarile mai recente efectuate in tara noastra au pus in evidenta 1 sau 8 monoglucozidemodina. Scoarta de frangula se administreaza ca laxativ sau purgativ, in functie de doza. In stare proaspata poseda actiune drastica cu colici i vomismente, din care cauza este utilizata numai dupa uscare. Actiunea laxativa se manifesta la cca.10 ore de la administrare prin stimularea motilitatii intestinului gros. Glucozidele pure, extrase din scoarta de frangula, determina o actiune relaxanta asupra ansei intestinale si numai extractele totale actioneaza prin marirea peristaltismului intestinal. Acesta se explica prin prezenta agliconilor oxidati in extracte, deoarece glicozidele pure, in absenta unei enzime hidrolizante, nu au actiune purgativa. Prin pastrare timp de un an sau uscare timp de o ora la 100C, formele reduse, sub actiunea unei enzime oxidante termostabile, sunt trecute in forme antrachinonice lipsite de actiune emetica si spastica. Daca urina este alcalina, se va colora, la administrarea de preparate de frangula, in rosu. Produsul intra in compozitia unor specialitati si anume, sub forma de extract uscat in Carbocif, in Cortelax,Laxatin si in Lichiorul purgativ. De asemenea asociat cu alte produse vegetale, face parte din compozitia ceaiului hepatic, laxativ, laxativ - antihemoroidal si al pulberei laxativ purgativa. Dud (Morus) - agud, fragar, cirici, iagod, mura, sorcoji

Dud este un arbore nalt de aproximativ 15 m, cu frunze asimetric lobate i fructe dulci fade, albe (Morus alba) sau negru-ro iatice (Morus nigra). l ntlnim pe tot ntinsul rii n regiunile de cmpie i dealuri joase. n scopuri terapeutice se utilizeaz frunzele f r pe iol recoltate n mai i iunie prin ciupire sau prin strngere, iar fructele mature proaspete. Boli n care se utilizeaz : diaree, diabetul zaharat, gastrit , ulcerul gastric i duodenal, n cazul afec iunilor pulmonare, ct i la angine, stomatite, afte. Fructul bine copt se recomand contra constipa iei; fructele proaspete sub form de sirop au efect laxativ i usor diuretic. Infuzie: o lingur de frunze tocate, op rite cu 250 ml de ap clocotit . Se bea n 3 reprize dup mesele principale, iar pentru diabet nu se ndulce te cu zahar, ci cu zaharin sau ciclamat de sodiu. Sucul fructelor extras nainte de completa maturitate con ine 20-25 g acid citric la litru (se utilizeaz n sirop astringent pentru gargare contra anginelor, stomatitelor i aftelor) Degetelul (Degetelul lanos) Degetelul sau degetelul lanos se intalneste si in tara noastra in flora spontana, in tufisuri, poieni si locuri pietroase. Este o planta bienala sau perena. In anul 1 formeaza o bogata coroana de fruzne, iar ijn anul urmator formeaza una sau mai multe tije floriefere, inalte de 30-70 cm, lanoase in partea superioara. Frunzele bazale sunt alungit-lanceolate, lungi de 15-20 cm, cu marginile intregi, slab ondulate si dintate; cele de pe tulpina sunt alterne, eliptic lanceolate, sesile (fara peri). Florile sunt grupate intr-un racem spiciform, terminal, glandulor-lanos, lung pana la 25 cm. Infloreste din iunie pana in august. Fructul este o capsula ovoida lunga de circa 1 cm. Semintele sunt de forma prismatica, ruginii, lungi de 1,5 mm si cu diametrul de 1,6 mm. Semintele rasar in 6 zile daca se mentine o temperatura de 22-26 grade celsius si in 12-14 zile la o temperatura medie de 18 grade celsius. Rasaritul debuteaza izolat la pragul de 5 grade, si are loc in masa la temperatura de 10 grade. Fata de umiditate, degetelul nu are pretentii mari, fiind o planta rezistenta la seceta. Solurile potrivite sunt cele fertile, cu un drenaj bun, cu textura mijlocie. Se recolteaza frunzele, in primul an. Prima recoltare se face la inceputul lui iulie, cand acestea sunt bine dezvoltate, iar a doua in septemrbie-octombrie, in functie de vreme. Recoltarea se va face intr-o zi cu cer senin, fara umiditate atmosferica excesiva. Dracila - (berberis vulgaris) Dracila mai este numita popular macris spinos, macris iepuresc, agris rosu. Aspectul sau este de nuiele plecate din una si aceeasi radacina si in unele cazuri intalnim tulpini groase in diametru de 5-6 cm din care pleaca nuiele ajungand la o inaltime de 2 m. Aceste nuiele au ramurile acoperite cu ghimpi tripli, divergenti, ramuri de culoare rosie cand sunt tinere, dar cand se intareste, coaja lor se schimba in cenusiu murdar, iar lemnul este galben.

Frunzele de dracila sunt adesea rosii, ovale si dispuse in fascicole care pornesc din acelasi loc cu ghimpi si struguri florali. Aceste flori sunt galbene cu miros neplacut si atarna in jos. Fructele sunt boabe ovoide, de culoare rosie aprinsa si au un gust acrisor si placut. Creste indeosebi prin tufisuri si lunci, spontan pe coaste etc. Recoltarea se face in mod deosebit asupra coajei, in perioada septembrie-octombrie. Compozitia chimica a coajei de dracila consta in: alcaloizi, berberina (in mare cantitate), berbamina si oxiacanthin vinetin etc. Medicina stiintifica a constatat o stimulare a aparatului circulator si a respiratiei atunci cand se foloseste aceasta. Astfel, in starile de epuizare acuta sau cronica, circulatia sangelui se imbunatateste, pulsul devenind mai sanatos, iar respiratia mult mai usoara. Actiunea sa nu este violenta, dar foarte pretioasa. Dr. Riperger, dr. Newton si dr. Lippe o pretuiesc indeosebi ca un mare potrivnic al calculilor biliari. De asemenea, au actiune antiinflamatorie asupra ficatului, vezicii biliare, rinichilor si a basicii udului. Diminueaza durerile menstruale. Deditel (Pulsatilla montana) - deditei albastri, deditei vineti, degetel, pisicei Diditel specie vulnerabila, raspindita in judetele Ungheni, Chisinau, Lapusna, in poienile din asociatia padurilor aride de stejar pufos, pe ciornoziom, pantele transformate in stepa din preajma padurilor, se intilnesc izolate. Factorul limitativ este culegerea florilor si scoaterea radacinilor plantelor de catre populatie. Infloreste in martie, inceputul lui aprilie, fructele se coc in mai. Se inmulteste prin seminte. Se utilizeaza intreaga planta, se colecteaza din martie pina in aprilie. uz intern: reumatism articular, nevralgie sciatica, tahicardie, paralizie, nevroze, migrene, dismenoree, anafrodisiac. uz extern: paralizie, psoriazis, nareze ale nervilor periferici Feriga dulce (Polypodium Vulgare) Buruiana dulce, ferecei, feriga dulce, feresea, feriga, ferigu , feristei, iarba dulce de munte, iarba dulce de p dure, iarba- arpelui, lemn dulce, navalnic, r dacin dulce de munte, spasul draculuieste. O plant ntlnit n zonele stncoase, umbrite i umede, n p duri din regiunea montan i submontan .

Calit i curabile poseda rizomul acestei plante care se recolteaz din luna mai pna n octombrie.

Uz intern boli ale vezicii urinare, ale rinichilor, tuse cronica, constipa ii cronice, insuficien Frag (Fragaris vesca) - agrange, buruiana de fragi, capsuni, fragi de padure

hepatic , gastrit .

Frag creste prin locuri insorite, cu tulpinile serpuind prin iarba, fragul isi ridica floricele albe printre frunzele trifoliate. Pe masura ce florile se trec, bobite mici, rosii, dulci-acrisoare si placut parfumate apar si te imbie sa le culegi. Fructele sunt bogate in vitamina A, acid salicilic si saruri minerale. Consumate proaspete, ele sunt reconfortante pentru organism. Medicina stiintifica le atribuie proprietatea de a elimina acidul uric din sange, fapt pentru care se recomanda folosirea lor in tratamentul gutei si a bolilor de rinichi. Frunzele uscate - Folium Fragariae - contin tanin, un fenol (fragarina), flavone, putin ulei volatil, vitamina C, substante minerale, zahar. Sub forma de ceai (o lingurita-doua la o ceasca cu apa), frunzele se recomanda ca astringent in tratamentul diareei si ca diuretic in diferite boli de rinichi si basica udului. Datorita fragarinei, ele au proprietati dezinfectante (bactericide). In amestec cu frunzele de afin, zmeur si mur, frunzele de frag dau un ceai alimentar placut. Frunzele de frag intra in compozitia ceaiului aromat, o bautura placuta, folosita in scop alimentar. Infuzie: o linguri de frunze la 200 ml ap clocotit , din care se beau 2 ceaiuri pe zi. Sucul: se preg te te din 200 g fructe sp late i zvntate care se storc prin tifon, apoi se ndulcesc cu 5 g zah r i se consum imediat. Gelatin : 250 g fructe proaspete, 20 g zah r, 1.5 foi gelatin i 75 ml ap . Se extrage sucul din fructe, iar resturile se fierb cu 50 ml ap se strecoar . n jumatate din lichidul fierbinte rezultat, se dizolv gelatin muiat n ap rece, se amestec bine, apoi se r stoarn ntr-o form umezit i se d la rece. Fenicol - Fenicul, anason dulce, molura Fenicol - fructe formate din doua mericarpe (achene) de obicei libere, glabre, eliptic - oblongi, usor arcuite sau drepte, lungi de 4 - 10 mm, groase de 1,5 - 4 mm, cu 5 coaste longitudinale foarte proeminente, dintre care cele doua marginale mai dezvoltate. La partea superioara se observa un stilopod latit si resturile stigmatelor. Feniculul este o planta ierboasa, inrudita cu anasonul, originara din sudul Europei, cunoscuta inca din vechime pentru funzele si fructele sale folosite in alimentatie. La noi in tara creste numai cultivat. Dupa regiuni, feniculul poarta numele de: anason-mare, anason-dulce, anason-nemtesc, chimen-dulce, secara-de-gradina, molura, fincen, hanus. In scopuri medicinale, de la aceasta planta se folosesc fructele - Fructus Foeniculi. Fructele sunt bogate in ulei volatil, placut mirositor, ulei gras si zaharuri care-i dau gustul dulceag. Feniculul are proprietatea de a stimula secretia laptelui (galactogog) si de a mari diureza. Singur sau in sociatie cu chimionul se recomanda malelor care alapteaza. In acelasi timp feniculul absoarbe gazele ce se formeazain stomacul sugarilor, linistind astfel crampele (carminativ). Acelasi efect are si asupra adultilor care se simt balonati dupa masa. Fructele au si o actiune calmanta asupra spasmelor muschilor bronhici, linistind tusea convulsiva si astmatica.

Totodata usureaza expectoratia in tusea bronsitica. Fiind placut la gust se recomanda mai ales la copii. In tulburari digestive ceaiul de fenicul aduce o linistire a spasmelor stomacului si intestinelor, calmand durerile si restabilind apetitul (pofta de mancare). Infuzia de fenicul se prepara din 5-6 fructe la o canita de ceai pentru sugari si dintr-o jumatate de de lingurita de fructe la 250 g apa, pentru adulti. Extern, feniculul se foloseste sub forma de bai in tratamentul unor boli de piele, gargara, in inflamatiile gatului si bai de ochi, avand actiune antiseptica. Datorita componentelor de ulei volatil are actiune antispastica si carminativa, stimuleaza secretia lactica, fluidifica secretiile bronsice si are proprietati sedative. Prin depasirea dozelor terapeutice survin aceleasi efecte ca in cazul fructelor de anason. Se recomanda ca antispasmodic, carminativ si expectorant in bronsite. Intra in compozitia ceaiului anticolitic, contra colicilor nr. 2, contra colicilor pentru copii, ceai gastric nr. 2, ceai pectoral, pulbere laxativ purgativ etc. Fructele de fenicul sunt contraindicate in ulcerul gastric si duodenal, enterocolite cronice i acute. Frunze de nuc -(Juglandis folium) - nucar sau nuc-costeliv Frunze de nuc - foliole, oblong ovate, acute sau scurt acuminate, cu marginea intreaga, formeaza frunze imparipenat compuse, cu 5-9 foliole. Sunt glabre pe fata superioara prezentand pe fata inferioara, la jonctiunea nervurilor, peri tectori si glandulari. Lungimea foliolelor este de 6-15 cm, latimea de 3-8 cm, culoare verde inchis pe fata superioara, mai deschise pe partea inferioara, cu tendinta de brunificare in timp. Gust astringent si amarui, este usor aromat caracteristic. Foliolele contin pana la 10% taninuri elagice si derivatide naftochinona, acestia din urma constituind principiile active ale produsului vegetal. Ca derivati de naftochinona, frunzele de nuc contin iuglona, hidroiuglona si 0glicozidele acestora. In plus, contin acid cafeic, p-cumaric, ascorbic, glicozide flavonice si mici cantitati de ulei volatil ( pana la 0,25% ) constituit din limonen, 1,8-cineol, a- si b- pinen, linalool, borneol, carvona, acetat de bornil, p-cimen, iuglona.

Iuglona libera este instabila, polimerizandu-se rapid, cu formarea unor pigmen i brun negri i care coloreaza fibrele textile in nuante de brun. Astringent datorita taninurilor, cu proprietati usor hipotensive, hipoglicemiante si antialergice. Se foloseste in preparate dermatologice, mai ales in dermatozele copiilor.Uleiul din seminte format din acizi grasi din care peste 50% acid linoleic este recomandat in alimentatia dietetica pentru prevenirea aterosclerozei. Foliolele de nuc intra in compozitia ceaiurilor antidiareic si dietetic. Datorita formarii unor combinatii coloratii cu proteinele dermice, in nuante de brun, iuglona , ca si extractele obtinute din frunze si mai ales din mezocarpul fructelor, se folosesc in cosmetica pentru prepararea unor lotiuni si creme pentru pigmentare artificiala a pielei, dar si pentru obtinerea unor vopsele si sampoane colorante pentru par. De asemenea, frunzele de nuc proaspete, plasate in incaperi, dezvolta, datorita continutului in iuglona, proprietati insecticide. Galbenele (Calendula officinalis) - boance, calce, calinica, caldarusa, cilimica Galbenele planta cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbena. O putem ntlni n ntreaga ar pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a c ilor ferate i pe lng garduri. Se recolteaz florile f r codi e cnd sunt complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, dup ce se ridic roua i pn seara se usuc n straturi sub iri, la umbr .

Uz intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistit , icter infec ios, ulcera ii canceroase, inflama ii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree. Uz extern: leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, deger turi, r ni purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale snilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoz . Infuzia: 2 linguri e cu vrf de floare uscat la 300 ml ap clocotit . Din infuzie se bea c ldu ceaiul de 3 ori n decursul unei zile nainte cu o jum tate de or de mas . O infuzie mai concentrat se prepar din 4 linguri de flori la 200 ml ap din care se beau 3 linguri pe zi. Tinctur : se poate ob ine din florile proasp t culese care se introduc ntr-un recipient de sticl de circa 1 litru, peste care se toarn alcool pn se acoper florile. Vasul se aseaz n apropierea unei surse de caldur sau la soare unde trebuie s stea timp de 2 s pt mni. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cte 30 pic turi de tinctur n pu in ap . Alifie: se nfierbnt 100 g de untur de porc nesrat , peste care se pun 20 g de flori proaspete, se las s pr jeasc la foc mic. Se amestec ncet timp de 10 minute apoi se d tigaia la o parte i se las s stea a a pn a doua zi cnd se nc lze te din nou amestecul i se filtreaz printr-un tifon, ntr-un borcan, n care se stoarce i rezidul rezultat din pr jirea plantei. Se aplic alifia, n straturi sub iri n zonele cu arsuri i deger turi. B ile de ezut: 30 g de flori proaspat culese se las s stea n ap rece timp de 24 ore. Dup acest timp se fierb timp de 10 minute n apa n care au stat i se adaug n apa de baie din cada pn la nivelul de 25-30 cm, att ct s ne acopere oldurile. B ile de ezut vor dura timp de 10-15 minute i se fac de dou ori pe zi timp de 12 zile Gentiana Gentiana este o planta vivace, inalta de 20-60 cm, cu o tulpina dreapta, cilindrica, slab muchiata, neramificata, glabra si goala la interior. In pamant are un rizom lung din care pornesc numeroase radacini. Frunzele sunt mari, ovale, opuse, sesile, cu 5 nervuri proeminente, iar cele de la baza petiolate. La subsuara frunzelor se gasesc florile, de culoare galben deschis si cu puncte brune. Petalele in numar de 5 sunt unite intre ele, formand un tub lung. Infloreste in lunile iulieseptembrie. Creste pe stanci si prin pasunile alpine. Incepand din luna august si pana tamna tarziu se recolteaza rizomii cu radacinile.

Radacinile recoltate primavara dau un produs mai slab in principii active. In scopuri medicinale, rizomii si radacinile se usuca imediat dupa recoltare.

Ei se aseaza in straturi subtiri, intr-un puternic curent de aer, la soare sau incaperi aerisite. Rizomii si radacinile mai groase se despica, iar cele lungi se scurteaza. Uscare artificiala se face la o temperatura de 40-60 grade C. Din 3-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Radacina de gentiana se foloseste pentru stimularea poftei de mancare. Radacina fermentata se foloseste in industria de lichioruri. Intern:cresterea secretiilor gastrice si cresterea rezistentei organismului. Ghintura Ghintura creste in regiunea alpina a tarii. Gentiana lutea, cu florile de culoare galbena, din cauza raritatii sale, a fost declarata monument al naturii. Gentiana punctata are florile galbene cu puncte brune. Aceste doua specii sunt numite popular: entura, dintura, intura si ochincea. In regiunea subalpina intalnim Gentiana asclepiadea, cu florile albastre, careia poporul ii spune lumanarica-pamantului, besicuta, doifrati, intura, lumanarica, lumanarica-albastra, taietura. Proprietatile ghinturei de a vindeca anumite boli sunt cunoscute inca din cele mai vechi timpuri. De la ea se foloseste radacina - Radix Gentianae - care contine o cantitate mica de ulei volatil si o serie de glicozizi ca: gentiopicrina, amarogentiina, cu proprietati tonice aperitive si stomahice, precum si materii colorante (gentisina) s.a. Sub forma de infuzie, decoctie, tinctura, sirop, vin, ghintura are insusirea de a excita secretiile gastrice, marind astfel pofta de mancare. In acelasi timp, in doze mici, ea este si un stimulent al sistemului nervos central, mareste secretia biliara, usurand astfel functiile ficatului. Radacina de ghintura are si proprietati vermifuge. Atat infuzia, cat si decoctul se prepara folosind o ligurita de radacina maruntita la 1 litru apa. Fiind foarte amare si, din aceasta cauza, greu de luat, cel mai des se intrebuinteaza vinul si tinctua. Tinctura de ghintura se prepara macerand 20 g radacina in 100 g alcool de 700 timp de 7-8 zile. Din aceasta tinctura se iau 10-15 picaturi in apa, cu o jumatate de ora inaintea meselor principale. Vinul se prepara in modul urmator: se iau 30 g (cca. 3 linguri) radacna maruntita si se amesteca cu 60 g alcool de 70gr. (cca. 5-6 linguri) pana se umezeste uniform. Se lasa intr-un vas inchis timp de 24 de ore, apoi se adauga un litru vin si se macereaza 10 zile, agitand din cand in cand intregul continut. Se strecoara si se filtreaza prin hartie de filtru sau panza deasa. Se poate adauga la aceasta cantitate 100200 g zahar. Cu o jumatate de ora inaintea fiecarei mese principale, se ia cate o lingura de vin de ghintura. Preparatele de ghintura luate inainte de masa maresc pofta de mancare, dupa masa ele ajuta la digestie. Copiilor care sunt slabiti si nu au pofta de mancare li se poate da vin sau tinctura. In general, la varsta de 10-12 ani se recomanda 5-10 picaturi de tinctura sau o lingurita de vin inantea meselor principale. Totusi, se prefera ca la copii sa se dea sirop de ghintura, cate 3-4 lingurite pe zi. Siropul se prepara astfel: 10 g radacina se oparesc cu 150 g apa. Dupa 6 ore se strecoara si se stoarce. Lichidului i se mai adauga 230 g zahar, apoi se fierbe si se filtreaza. Radacina de ghintura intra in compozitia ceaiului tonic-aperitiv si in formula de preparare a unor lichioruri. Grepfruit Grepfruit este un fruct de care putem profita tot anul. Soiul de culoare ro ie este preferat de mul i consumatori de citrice pentru c alung rapid oboseala. Bogat n minerale, mai ales n fosfor, potasiu i magneziu, dar i n vitaminele C, B1, B2, PP (campioan este, fire te, vitamina C), cu pu ine calorii, 43 la 100 g, grepfrutul ine departe de noi virozele i r celile. Este, de asemenea, un bun drenor hepatic i renal, depurativ, aperitiv i un tonic de renume. Nutri ioni tii l recomand n artrit , fragilitate capilar , insuficien biliar , afec iuni febrile i pulmonare, intoxica ii, anorexie i oboseal . O cur , sub form de suc, de 3 pahare, nainte de mas , ne ajut s travers m mai u or sezonul rece.

Hamei (Humulus

lupulus)

-

hamei

salbatic,

himei,

himel,

maiuga

Hamei creste spontan, agatat de arbori, la marginea padurilor, in poienite; prefera regiunile bogate in precipitatii, soluri cu textura mijlocie, profunde, bogate in calciu. Hameiul este o planta care se agata de garduri sau de arbustii pe care-i intal-neste in cale. In scopuri medicinale se folosesc conurile numite stiintific Strobili Lupuli. Acestia au un miros puternic, placut aromat, iar gustul amarastringent. Datorita uleiului volatil pe care il contine, hameiul este un sedativ al sistemului nervos. Principiile amare (lupulona si humulona) dau conurilor de hamei proprietati tonice stomahice, marind pofta de mancare prin stimularea secretiilor gastrice. Ceaiul de hamei are si insusiri ana-frodisiace (calmant al excitatiilor sexuale). Unii autori il recomanda ca diuretic, aducand efecte binefacatoare in guta, reumatism si boli de ficat. Cercetarile mai noi atribuie hameiului proprietati bacteriostatice, in special in tuberculoza. Infuzia facuta din 10 g conuri de hamei la 100 g apa si folosita sub forma de spalaturi vaginale ajuta la distrugerea protozoarului Trichomonas vaginalis. Hameiul intra in compozitia ceaiului calmant si sedativ. Pentru combaterea acneelor si seboreei tenului se recomanda comprese cu o infuzie de 4%. Uz intern: anorexie, tuberculoz , u urarea activit ii digestive, afec iuni renale, insomnii, gut , calmarea excita iilor sexuale. Uz extern: vaginit , trichomoniaz Calmant nervos: o linguri i jum tate de conuri la 200 ml ap clocotit (se bea frac ionat n 3 reprize, n cursul unei zile). Dac se dore te a fi folosit ca somnifer se infuzeaz doar o linguri a de conuri la 200 ml ap clocotit citeva ore i se bea seara nainte de culcare. Pentru uzul extern: n cazul seboreei ca i a acneei se prepar astfel: 4-5 g de plant la 100 ml ap clocotit . Se las s se r coreasc acoperit, apoi se aplic sub form de comprese. Pentru sp l turi vaginale se recomand ca infuzia s se prepare din 8 g de plant la 100 ml ap clocotit . Se folose te infuzia caldu . n popor hameiul se utilizeaz ca cataplasme contra durerilor, care se realizeaz din flori i foi, florile adunate toamna se pun n saltelele celor care nu pot dormi; cu flori i frunze se fac l utori contra rofiilor i a altor bube pe cap. Hrean (Armoracia lapathifolia) Hrean este o leguma cu radacina groasa, ramificata si adanca de culoare galbuie, cu interiorul alb, tulpina putandu-i ajunge pana la 1-2m. Are gust si miros intepator, si de aceea este folosit cel mai des ca si condiment. Frunzele interioare sunt mari, oval-lanceolate, de regula intregi, iar frunzele superioare sunt lanceolate si au marginea inchisa. Florile sunt mici de culoare alba, iar fructele suntsilicule globuloase sau alungite (circa 5mm)si de cele mai multe ori sunt seci. Este o planta spontana in semanaturi dar se poate si cultiva. Aroma hreanului este atat de puternic intepatoare incat iti dau lacrimile. Dar hreanul este un excelent diuretic, si foarte indicat pentru problemele de digestie.

Se poate combina hreanul cu miere pentru a trata naturist tusea si astmul, fiind un bun expectorant, calmant in problemele respiratorii. Extern poate fi utilizat in atenuarea durerilor si a lipsei de mobilitate cauzate de reumatism, eliberand disconfortul prin stimularea debitului sanguin catre zonele inflamate. Pentru problemele respiratorii se utilizeaza mixturile pe cale orala cu planta in stare proaspata pentru a nu-si pierde aroma. Pentru durerile reumatice se foloseste punandu-se sub forma de compresa, taiat sau ras. Nu trebuie folosit in cantitati exagerate pentru ca poate produce disconfort digestiv sau transpiratii abundente. Aceasta planta deosebita si mai putin cunoscuta este si un cautat condiment, atat in stare proaspata cat si preparat in otet si in combinatie cu sfecla rosie sau mustar. Ienupar (Juniperus communis) - anaperi, archis, boaba de brad, bradisor Ienupar prefera locurile luminoase, cu umiditate atmosferica ridicata, rezista la ger si seceta, nepretentios fata de sol. Ienuparul creste in locurile stancoase, prin pasunile din regiunile muntoase si se mai numeste anaperi, archis, cetina, finior, ialovat, jireapan, jneapan, turtel. Fructele sale - Fructus juniperi - sunt folosite in medicina. Ele contin ulei volatil, care le da un miros placut de rasina, zaharuri, acizi organici (fumaric, acetic, oxalic), saruri de potasiu si calciu, precum si un principiu amar (iuniperina). Din fructele de ienupar se prepara un ceai care are actiune diuretica si antiseptica, dand bune rezultate in bolile de rinichi si basica udului. Gravidele si bolnavii care prezinta inflamatii manifestate prin urinare cu sange vor evita folosirea lui. Ceaiul din fructele acestei plante se mai recomanda in bronsitele acute si cronice, usureaza tusea, mareste pofta de mancare, restabileste activitatea digestiva, inlatura dispepsiile de fermentatie, micsoreaza balonarile stomacului, mareste puterea de transpiratie, eliminand astfel toxinele din corp si pe aceasta cale. Primavara se recomanda o cura de fructe de ienupar sub forma de decoct (10-20 boabe la 1 l de apa). Infuzia se prepara din 10 g (2 lingurite) fructe la 200 g apa, din care se iau 3-4 linguri pe zi. Asociate cu frunze de mesteacan, fructele de ienupar isi maresc actiunea diuretica. Frictiunile cu uleiul de ienupar in amestec cu spirt, in proportie de 1 g ulei volatil la 100 g spirt, calmeaza durerile provocate de reumatism, lumbago si diferite stari nevralgice. Frictiunea se mai poate prepara si astfel: o mana de fructe zdrobite se amesteca cu cca. 100 g alcool, iar dupa cateva zile se adauga 1 l otet de vin. Dupa o macerare de 7-8 zile se strecoara si se intrebuinteaza la nevoie in stari febrile. Fructele intra in compozitia ceaiului antireumatic. Uz intern: bron ite cronice, enterocolite, diabet, acnee, eczeme, litiaz vezical , reumatism, hepatit epidemic ,anorexie, edeme renale, edeme virotice, edeme cardio-renale, gut , hidropizie (acmul ri de lichid n esuturile i seroasele organismului, ca pleur , pericard, peritoneu, articula ii). Uz extern: reumatism, stimularea circula iei periferice, tuse, grip , guturai. Pentru tratamentul intern, infuzia o prepara i n felul urmator: 2 linguri e de fructe la 200 ml ap clocotit din care se iau 3-4 linguri pe zi ntre mese (n raport de dureri). Pentru tratamentul extern se recomand uleiul de ienup r: 10 g de ulei de ienup r se amestec cu 100 ml alcool, ntr-o sticl n care se las timp de 4-5 ore, folosindu-se doar seara la culcare pentru frec ii.

Solu ia pentru frec ii se mai poate prepara i astfel: o mna de fructe zdrobite se amestec cu circa 100 g alcool, iar dup citeva zile se adaug un litru de o et de vin. dup o macerare de 7-8 zile se strecoar i se ntrebuin eaz n st ri febrile. Iarba fiarelor Iarba fiarelor are in pamant un rizom din care pornesc numeroase radacini. Planta are inaltimea de 30-120 cm. Frunzele sunt asezate opus, rareori cate 3-4 in verticil, au forma ovala, cu marginile intregi si ascutite la varf. Florile sunt asezate mai multe la un loc, intr-un ciorchine la subsuara frunzelor. Culoarea lor este alba, usor galbuie, au 5 petale ovale, unite intre ele la baza. Fructele sunt alungite, ascutite la varf, avand forma unor pastai. Semintele prezinta la partea superioara o coroana de peri lungi, matasosi. Planta infloreste in lunile mai-august. Creste prin fanete, livezi, luminisuri de padure, tufisuri si locuri pietroase.

Radacinile se recolteaza primavara in momentul cand apar mugurii sau primele frunze si toamna cand planta s-a uscat si fructele incep sa se deschida. Radacinile se intind in straturi subtiri la soare sau in incaperi bine aerisite. Pe cale artificiala se pot usca la o temperatura de 40-50 grade C. Din 4-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Fiind o planta foarte toxica, se foloseste doar la recomandarea si sub observatia unui specialist. Iarba mare Iarba mare creste spontan prin fanete umede, la marginea padurilor din regiunile de ses si dealuri. Popular, aceasta planta se mai numeste oman, ochiul boului, lacrimile-Elenei. Radacina - Radix Inulae - este placut mirositoare datorita unui ulei cu proprietati antibiotice (fitoncide). De asemenea, mai contine cantitati mari de inulina. Se foloseste ca expectorant, favorizand eliminarea secretiilor in bronsitele acute, calmeaza spasmele bronhice, usurand tusea, are actiune diuretica, tonifica stomacul, calmeaza nervii, aducand o stare de liniste urmata de somn. Datorita actiunii ei diuretice, elimina toxinele din corp, influentand favorabil starile reumatice, manifestarile guroase si eruptiile pielii urmate de mancarimi. In astm si tuse convulsiva aduce usurare. Radacina acestei plante are si o puternica actiune antiseptica, folosindu-se cu succes in toate afectiunile aparatului respirator. Principiul amar aflat in radacina excita vezicula biliara marind secretia. Datorita alantolactonei si izoalntolactonei, radacinile de iarba-mare au proprietatea de a elimina viermii intestinali (antihelmintic, in special in ascaridoza). Se recomanda decoctul preparat din 20 g radacina la 200 g apa, din care se iau 3-4 linguri pe zi. Asociata cu radacina de nalba si lemn dulce se obtine un bun ceai pectoral. Din acest amestec de plante se iau 2 lingurite, care se pun la macerat cu o ceasca de apa rece. Se lasa timp de 8 ore, apoi se strecoara si se indulceste. Se bea in decurs de o zi.

Pentru uz extern, se prepara o decoctie de 10%, care se aplica sub forma de comprese in diferite afectiuni ale pielii manifestate prin mancarimi, ulceratii purulente, avand rolul de a grabi cicatrizarea. Radacinile intra in compozitia ceaiului antibronsitic. Ipsorita Ipsorita este o planta perena, cu tulpina gabra, acoperita la baza cu peri mici, formand tufe. In pamant are un rizom gros pana la 8 cm, cu radacini numeroase, cilindrice, infipte adanc, lungi de 1,5-2 m. Frunzele sunt lanceolate, opuse, ascutite la varf si cu marginea intreaga. Florile sunt mici, numeroase, de culoare alba sau roz, avand un caliciu scurt, tubulos, terminat cu 5 dinti. Corola are 5 petale, de doua ori mai lungi decat caliciul, iar staminele sunt in numar de 10. Infloreste din iulie pana in septembrie. Creste prin locuri nisipoase, pe coaste stancoase si pe marginea drumurilor.

Radacinile si rizomii se recolteaza incepand din luna august pana in noiembrie. La maturizarea semmintelor, radacinile au cea mai mare cantitate de saponine. O data cu inghetul, saponinele incep sa scada. Radacinile si rizomii se usuca asezati intr-un strat subtire pe cale naturala la soare sau incaperi cu o buna aerisire. Pentru ca uscarea inceata si de lunga durata face sa scada continutul in saponine, se recomanda uscarea pe cale artificiala la o temperatura de 40-50 grade C. Din 3-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste ca expectorant, iar in industria alimentara la prepararea halvalei si alvitei. Lacramioara (Convallaria majalis) - cercelus, clopotele, clopotei, coada-cocosului Lacramioara o intalnim prin padurile de foioase, mai ales stejarete, tufi uri, lunci, in regiunile de campie si dealuri, prefera solurile fertile cu umiditate ridicata. Este o plant erbacee, peren . nflore te ncepnd din luna aprilie i pn n iunie. Se recolteaz frunzele n perioada nfloririi, dar mai ales n lunile aprilie-mai, pn la coacerea fructelor. Cel mai mare con inut n principii active avndu-l nainte de deschiderea florilor. Este indicat ca frunzele s se recolteze pect posibil f r pe iol pe timp uscat i se usuca n strat sub ire, prevenindu-le de ng lbenire. Bolile n care se utilizeaz : afec iuni cardiace, migrene de natura nervoas , nevralgii, dureri de cap, ame eli.

Utiliz ri populare: Contra durerilor de piept, sub form de ceai realizat din tulpinile florifere n sp larea copiilor slabi, avnd convingerea ca i nt re te. Ceaiul de flori se folose te ca leucoree. Laur Laur este o planta ierbacee, anuala, inalta pana la 150 cm, cu o tulpina dreapta, cilindrica, verde, glabra, ce se ramnifica formand o coroana asemanatoare unui copacel. Frunzele au un petiol lung, sunt asezate altern, ascutite la varf, cu dinti rari, iar intre dinti prezentand niste scobituri (sinusuri). Intreaga planta are un miros neplacut. Florile sunt albe cu 5 petale unite intre ele, de forma unei palnii inconjurate de un caliciu umflat, terminat cu 5 dinti. Fructul este o capsula mare, acoperita cu ghimpi, asemanator fructului de castan salbatic. La maturitate se deschide prin 4 despartituri, lasand sa cada numeroase seminte negre. Infloreste din iunie pana in septembrie. Creste prin locuri necultivate, mai ales la marginea satelor, pe terenuri unde au fost depozitate gunoaie. De la laur se culeg frunzele in perioada infloririi. Ele se recolteaza impreuna cu petiolul si cu frunzele mici aflate in varfur ramurilor care sunt mai bogate in alcaloizi. Frunzele culese dimineata au un continut mai mare de principii active decat cele recoltate dupa-amiaza. Frunzele se usuca cat mai repede asezate in straturi subtiri, in locuri bine aerisite. Uscarea artificiala se face la temperatura de 50-60 grade C. Dupa uscare, frunzele se lasa 24 h la aer pentru a absorbi o parte din umiditatea pierduta, apoi se ambaleaza. Din 7-8 kg de frunze proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Fiind o planta otravitoare, se foloseste numai cu avizul medicului. La terminarea lucrului se vor spala bine mainile. Fenomenul de intoxicatie se manifesta prin delir, halucinatii, convulsii, accelerarea pulsului. Leurda (Allium ursinum) - ai-de-padure, ai-s lbatic, aiu i, aliu, aliu de iunie Leurda cre te numai pe cmpii bogate n humus i umede, sub tufi uri, n p duri de foioase i alpine. Frunzele leurdei r sar din p mnt n lunile aprilie i mai, uneori chiar mai devreme. Florile devin ns vizibile abia pe la mijlocul lui mai sau iunie. Frunzele tinere se adun n aprilie i mai, deci nainte de nflorire, iar bulbii la sfr itul verii i toamna. Uz intern: hipertensiune arterial , ateroscleroz , hematurie, diaree acut i cronic , balon ri i colici, tuberculoz pulmonar , hidropizie, helmintiaze,constipa ie. Uz extern: exeme, reumatism, scrofuloz , r ni. Este indicat n curele depurative de i ajut la vindecarea bolilor cronice de piele.

primavar

Sub forma de condiment: Frunzele proaspete de leurda se m run esc ca p trunjelul sau ceapa i se presar pe pine, n supe, sosuri, salate i mnc ruri cu carne.

Tinctur de leurda: Frunzele sau bulbii t ia i m runt se introduc ntr-o sticl pn la gt f r a se ndesa, se toarn deasupra rachiu de secar , sau orice alt rachiu de 38-40 % f cut n casa i se las 14 zile n soare sau n apropierea ma inii de g tit. Se iau de 4 ori pe zi cte 10-15 pic turi n pu in ap . Vin de leurda: Se ia 1 pumn de frunze t iate m runt, se las sa dea cteva clocote n litru de vin alb, se ndulce te dup gust cu miere sau sirop i se bea din acest vin peste zi, ncet, nghiti ur dup nghi itur . Lavanda - Levantica Lavandulae flos flori uscate desprinse de pe pedunculii inflorescen elor, de culoare albastru-violet. Florile au bractee ovate, brune, membranoase, caliciul cilindric, p ros i glandulos, cu peri glandulari unicelulari sau 8-12 celulari, au 4-6 mm lungime i diametrul de 3-4 mm; de culoare violet cenu iu cu 10-15 nervuri paralele, cu 5 din i mici