Cuprins

Introducere

1. Credite – definire, principii de creditare, tipuri de credite, clasificare.2. Garanţii.Asigurarea garanţiilor.3.4. Concluzii5. Bibliografie

Creditul a apărut în Orientul Mijlociu , unde constituia monopolul marilor proprietari financiari si al preoților (primele elemente istorice dateaza din mileniul II î.Hr.). Negustorii de bani au existat la egipteni , fenicieni , romani (argintari) , dar in realitate activitatea lor era cămătăria. Primele instituții care au făcut operațiuni de tipul actualelor banci au fost cele din orasele italiene , secolul XII – XIV , iar prima banca este cea din Venetia , ca fiind o banca de viramente in anul 1587 , sub denumirea Banca Dirialto. Creditul a devenit un mecanism fundamental al vieții economice începand din anul 1850. Moneda si creditul au căpătat noi forme de manifestare , odată cu apariția primei bănci de emisiune , Banca Londrei , in 1964 și care a devenit Banca Angliei , punând în circulație primul tip de ban : biletul de ban.În t r e m o n e d ă ș i c r e d i t e x i s t ă o s t r a n s ă l e g a t u r ă , c a r e s e m a n i f e s t ă p r i n u r m a t o a r e l e aspecte :- una din formele creditului (creditul comercial) stă la baza bancnotelor - a d o u a f o r m a d e p u n e r e î n c i r c u l a ț i e a b a n i l o r e s t e r e s c o n t u l , a d i c ă b ă n c i l e c o m e r c i a l e s e adreseaza bancii centrale pentru a obține credite pe portofolii de titluri de credit.   Relaţiile de credit sunt relaţii băneşti de repartiţie a produsului global sau a componentelor sale, relaţii reprezentând mobilizarea unor

 disponibilităţi băneşti în vederea acoperirii unor nevoi temporare. Creditorii tradiţionali sunt băncile, însă în aceeaşi categorie se mai înscriu şi persoanele fizice, şi corporaţiile care cumpără obligaţiuni, precum şi autorităţile locale sau centrale. Gama creditorilor este diversificată, iar în perioada actuală nu se mai pot identifica creditori puri sau debitori puri. Relaţiile de credit au ca puncte comune următoarele aspecte:

-  au caracter rambursabil  , adică transferul bănesc este temporar. Agentul către care este direcţionat transferul, numit debitor,

poate utiliza mijloacele numai un timp dat, după care trebuie săle returneze celui de la care şi le-a procurat. Agentul dinspre care este direcţionat transferul,numit creditor,este proprietarul de fapt şi de drept al respectivelor mijloace.Promisiunea de rambursare este un element esențial al raportului de credit, carepresupune riscuri, și necesită, în consecintă, adesea, angajarea unei garanții.În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:- riscul de nerambursare;- riscul de imobilizare.Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plătii sau aincapacității de plată datorită conjuncturii, dificultăților sectoriale, sau deficiențelorîmprumutatului.Riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deținătorul de depozite, care nueste în masură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuninereușite a creditelor acordate.

- sunt purtătoare de dobândă , adică serviciul, constând în a dispune,temporar, de mijloacele băneşti ce fac obiectul relaţiilor de credit, este remunerat. Dobânda apare ca o remunerare a celui ce dă cu împrumut, reprezintă o cheltuială pentru cel ce ia cu împrumut şi este considerata de aceea ca un cost al capitalului bănesc. Pentru necesităţi de ordin practic, dar şi pentru surplusul de expresivitate, acest cost se exprimă de regulă sub formă  procentuală. De asemenea, tot ca regulă, există uzanţa ca, în lipsa unei alte precizări, durata de referinţă a acestui cost să fie considerată anul. Astfel, creditul poate fi definit ca o operaţiune prin care se iau înstăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata unei dobânzi ce remunereazăpe împrumutător. Operaţiunea priveşte două părţi, partea care acordă creditul şi partea care îl primeşte sau, altfel spus, se îndatorează. Altfel spus, creditul este operaţiunea prin care o parte numită creditor, pune la dispoziţie resurse proprii sau împrumutate unei alte părţi, numită debitor, în schimbul unui preţ (dobânda) şi sub constrângerea respectării unor condiţii minimale.

În literatura de specialitate, creditele sunt clasificate în funcţie de mai multe criterii, dintre care, cele mai semnificative care sunt luate înconsiderare de către experţi, sunt:

- în funcţie de sfera de creditare, se identifică:

•creditul comercial: este acel credit acordat între societăţile comerciale nefinanciare; •creditul bancar: este acel credit în care unul dintre parteneri este o bancă; •creditul obligatar: este cel în care debitor este, deregulă, statul. Aceastăpoziţie poate fi deţinută şi de o administraţie publică sau de un agent economic pe piaţa respectivă; •creditul ipotecar: este acel credit al cărui obiect îl reprezintă materia proprietăţii imobiliare:construcţii şi terenuri;

 •creditul de consum: este creditul al cărui obiect îl formează consumul personal.

- în funcţie de perioada de derulare a relaţiilor de credit  , există credite:

-  pe termen scurt;-  pe termen mediu;-  pe termen lung.

Graniţele temporare ale acestor categorii de credite sunt diferite înfuncţie de alte criterii specifice de diferenţiere a creditelor. În acest sens, încazul creditului bancar pentru nevoi curente, termenul scurt este identificat prin durate de la 1 la 90 de zile, termenul mediu prin durate între 90 şi 365de zile, iar termenul lung prin durate de peste 1 an. În cazul creditului de investiţii, duratele sunt până la 1 an pentru termenul scurt, între 1 şi 3-5 ani pentru termenul mediu şi peste 5 ani pentru termenul lung.

- în funcţie de calitatea partenerilor de credit, există:

•creditul bancar  : creditorul, reprezentat de o instituţie bancară, stabileşte condiţiile de creditare, negocierea acestor condiţii fiind o excepţie;•creditul comercial  : acordat între partenerii de afaceri, în care condiţiile de creditare le propune creditorulşi, de regulă, sunt negociate între părţi;•creditul public: în care debitor este statul, care deregulă fixează condiţiile de creditare.

Activitatea de creditare se poate realiza prin folosirea mai multor metode:- avansuri în cont curent;- linia de credit simplă;- linia de credit confirmată;- linia de credit revolving;- credite cu destinație specială.

Funcțiile creditului, ca expresie a dezideratelor fundamentale față de existența și menirea operațională a relațiilor de credit, sunt :a) funcția de mobilizare, de ameliorare calitativă a disponibilităților bănești și de redistribuire;b) funcția de emisiune;c) funcția de reflectare și stimulare a eficienței în activitatea agenților economici.

CATEGORII DE ÎMPRUMUTAŢIÎmprumutatii, cunoscuti si sub denumirea de clientii bancii, sunt persoanejuridice, indiferent de organizare si natura capitalului social, înregistrate în România, care desfasoara activitati legale, au conturi deschise la banca si îsi deruleaza operatiunile prin aceste conturi.Categoriile de clienti ai bancii care pot beneficia de credite sunt:- regii autonome, companii si societati nationale, constituite potrivit Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonomesi societati comerciale, Ordonantei de Urgenta nr. 30/1997 privindreorganizarea regiilor autonome si actelor normative privind înfiintareacompaniilor nationale;- societati comerciale cu capital de stat sau privat si alte unitati care îsidesfasoara activitatea în cadrul economiei nationale, constituie potrivit Legiinr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regiiautonome si societati comerciale si Legii nr. 31/1990 privind societatilecomerciale, modificata si completata;- societati comerciale cu capital integral strain sau mixt constituite potrivit

legii;- societati agricole cu personalitate juridica, constituite potrivit Legii nr.36/1991 privind societatile agricole;- unitati administrativ teritoriale organizate potrivit legii;- asociatii de proprietari si alte forme de asociere prevazute de lege;- alte persoane juridice, organizate în conformitate cu legea si care desfasoaraactivitati legale.Alaturi de companii (regii autonome, societati nationale, societati comercialeetc.), persoanele individuale reprezinta al doilea mare segment de clienti vizat de banci în operatiunile lor de plasare a fondurilor atrase în cadrul activitatii generale de intermediere.Generic, activitatea bancara cu persoanele fizice mai este cunoscuta si subdenumirea de retail banking, iar cea privind companiile ca activitate de corporatebanking.În România majoritatea societatilor bancare includ activitatea cu întreprinderilemici si mijlocii în cadrul activitatii de corporate banking, iar altele o monitorizeaza ca atare, în acest din urma caz piata clientelei fiind reglementata în trei categorii:- corporate banking;- întreprinderile mici si mijlocii;- retail banking.De mentionat ca, în practica unor banci din tarile vest Europene, întreprinderilemici si mijlocii sunt incluse în segmentul retail banking.Pot beneficia de credite persoanele fizice române sau straine rezidente saunerezidente în România, în vârsta de cel putin 18 ani.Persoanele fizice nerezidente (cetateni straini care lucreaza în cadrulambasadelor si misiunilor consulare din România, în cadrul unor organizatiiinternationale sau reprezentante ale acestora în tara noastra, cetatenii straini sipersoane fara cetatenie – apatrizi – cu domiciliul în strainatate, cetateni români cu domiciliul în strainatate) pot beneficia de credite cu respectarea dispozitiilorRegulamentului valutar.Principalele conditii ce se cer a fi îndeplinite de persoanele fizice (populatie) învederea contractari de credite sunt:a. sa fie angajat cu contract de munca pe o perioada nedeterminata si sa realizeze venituri certe, cu caracter de permanenta care sa asigure plata lunara a ratelor de credite si a dobânzilor aferente.De asemenea, solicitantul poate fi si:pensionar;salariat cu contract de munca pe perioada determinata, cu conditia rambursariicreditului si achitarii dobânzii pe perioada valabilitatii contractului de munca;persoana fizica care realizeaza venituri, conform declaratiei de venituri,confirmate de administratia financiara.Solicitantii creditelor în valuta trebuie sa realizeze venituri lunare certe (salariu,alte venituri, pensie etc.) din care sa poata rambursa creditul si dobânzile aferente, inclusiv marja suplimentara destinata acoperirii riscului valutar.b. sa deschida la banca un cont curent în care vor depune initial avansul minimsolicitat ca sursa proprie, daca este cazul, iar ulterior ratele lunare totale de rambursat;c. sa garanteze rambursarea creditelor solicitate si a dobânzilor aferente cuveniturile ce le realizeaza si, dupa caz, cu garantii reale si personale;d. sa accepte ca platile din contul de credit sa fie efectuate prin virament,eliberarea sumelor în numerar din credite fiind de regula interzisa;O exceptie o constituie creditele de trezorerie pâna la nivelul a maxim 6salarii/pensii nete lunare care pot fi puse la dispozitie si în numerar.e. sa nu înregistreze debite sau alte obligatii neachitate la scadenta catre banca si terti, potrivit declaratiei pe propria raspundere din cererea de credit;f. sa participe la realizarea afacerii (proiectului) cu surse proprii al caror cuantum

minim este stabilit de banca pentru fiecare categorie de credite. Dovada constituirii resurselor proprii poate fi facuta de solicitant fie prin extrasul de cont, fie prin achitarea partiala în avans a facturii proforma (chitanta emisa, dupa caz, de furnizor, de antreprenorul de constructii, de unitati de desfacere cu amanuntul sau chitanta autentificata la notariat, în cazul achizitiei de la o persoana fizica etc.).

IV. ANALIZA BONITĂŢII ÎMPRUMUTAŢILOR

Pe baza rezultatelor analizei bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, banca analizează eligibilitatea solicitanţilor de împrumuturi pe baza unui sistem de indicatori care exprimă bonitatea acestora.

Analiza bonităţii corporate banking (regii autonome, societăţi naţionale, societăţi comerciale etc.)

Indicatorii de analiză a bonităţii solicitanţilor de credite bancare cel mai adesea utilizaţi de bănci sunt următorii:

1. Cifra de afaceri – reprezintă veniturile realizate de client la finele perioadei (luna, trimestru, an) cu terţii. Pentru un client viabil, cu perspective certe de dezvoltare, evoluţia cifrei de afaceri trebuie să fie ascendentă, orice declin al cifrei de afaceri constituind un semnal serios pentru bancă.

În aprecierea dinamicii cifrei de afaceri se are în vedere şi influenţa creşterii preţurilor, aceasta fiind necesară a se calcula atât în termeni nominali, cât şi în termeni reali.

De asemenea, în cadrul analizei cifrei de afaceri se urmăreşte evoluţia producţiei fizice la principalele produs

2.Capitaluri propri

În cadrul acestui indicator se acordă o atenţie deosebită analizei atât a capitalurilor proprii în sens larg şi în sens strict, cât şi, mai ales, a capitalurilor proprii nete în sens strict. În acest sens, se pune accent pe determinarea stocurilor, cheltuielilor şi altor active incerte care diminuează valoarea capitalurilor proprii.

3. Rezultatul exerciţiului (profit/pierdere) în cifre absolute reprezintă indicatorul sintetic care caracterizează eficienţa activităţii desfăşurate, aceasta influenţând direct capitalurile proprii în sensul majorării lor cu profitul şi al diminuării cu pierderea.

De regulă, banca nu poate intra în afaceri cu agenţii economici care nu reuşesc să-şi recupereze cheltuielile din veniturile realizate şi deci înregistrează pierderi, iar afacerile cu clienţii cu un profit mic se vor face cu mare prudenţă.

4. Fondul de rulment = Pasive pe termen lung – Active imobilizate.

În cazul unei bune gestionări financiare activele imobilizate trebuie să fie acoperite integral cu pasivele pe termen lung, şi deci fondul de rulment trebuie să fie pozitiv.

5. Necesarul de fond de rulment = Active realizabile – Datorii curente < 1 an.

O atenţie deosebită se acordă determinării corecte a necesarului de fond de rulment cunoscându-se că atunci când activele realizabile sunt superioare datoriilor curente cu scadenţă mai mică de 1 an, şi deci necesarul de fond de rulment este pozitiv, poate interveni creditul bancar pe termen scurt.

6. Trezoreria netă = Fond de rulment – Necesarul de fond de rulment;

sau

Trezoreria netă = Trezoreria pozitivă – Trezoreria negativă.

Ceea ce face ca trezoreria să varieze, nu este atât fondul de rulment, care este relativ stabil în cursul unui exerciţiu, cât mai ales necesarul de fond de rulment, în funcţie de ciclul de exploatare, agentul economic având un necesar de fond de rulment pozitiv cu atât mai mare cu cât ciclul de fabricaţie este mai îndelungat.

7. Lichidarea reprezintă capacitatea unui client de a face faţă datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor circulante în disponibilităţi.

Calculul lichidităţii se face cu ajutorul următorilor indicatori:

- Lichiditate = A c ti v e c ir cu l a n t e – S t o c u r i – C l i e n ţ i i n c er ţ i x 1 0 0 imediată Datorii cu scadenţă < 1 an

Active Stocuri Clienţi

- Lichiditate circulante - nevalorificabile – incerţi

curentă= x 100

Datorii cu scadenţă < 1 an

8. Solvabilitatea reflectă capacitatea generală a societăţii de a transforma toate activele sale în „cash” pentru plata tuturor datoriilor.

În cadrul acestei analize, banca urmăreşte evidenţierea ponderii contribuţiei personale a acţionarilor la finanţarea datoriilor, comparată cu participarea terţilor (inclusiv banca)

9. Gradul de îndatorare exprimă raportul între datorii şi capitaluri proprii şi se calculează astfel:

Gradul de îndatorare Datorii totale

generală (Leverage) = x 100

Capitaluri proprii nete în sens strict

10. Viteza de rotaţie a activelor circulante arată numărul de cicluri efectuate de activele circulante în decursul unei perioade şi se determină astfel:

Viteza de rotaţie = Cifra de afaceri/Active circulante

Cu cât numărul de rotaţii efectuate în decursul unei perioade este mai mare, cu atât activele circulante au fost folosite mai eficient.

11. Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a obţine profit din activitatea proprie. Având în vedere rezultatele analizei contului de profit şi pierdere şi baza de raportare, indicatorii de rentabilitate pot fi grupaţi astfel:

Rentabilitatea de exploatare exprimă capacitatea unei societăţi comerciale de a obţine profit din activitatea propriu-zisă, înaintea oricăror influenţe ale elementelor financiare şi excepţionale şi poate fi calculată astfel:

Rentabilitatea Excedentul brut(net) din exploatare brută(netă) de = x 100 exploatare Producţia exerciţiului

Rentabilitatea economică exprimă capacitatea unei societăţi comerciale de a obţine profit din întreaga sa activitate economico-financiară .

capac

Cintre indicatorii care exprimă rentabilitatea economică prezentăm:

E xc e d e n t ul b r u t c u r e n t

Total bilanţ

x 100

R ez u lt a t ul c u r e nt

Total bilanţ

x 100

Cu cât aceşti indicatori au valoare mai mare, cu atât rentabilitatea este mai bună.

Rentabilitatea financiară exprimă x 100 capacitatea capitalului investit de a

adduce profit.

Indicatorii care reflectă rentabilitatea capitalului sunt:

Capac itat ea de au tofi nan ţar e x 100

Capitaluri proprii nete în sens strict

Rezultatul brut(net) al exerciţiului

Capitaluri proprii nete în sens strict

x 100

12. Indicatori ai riscului financiar. Riscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a completa sursele de finanţare ale unei activităţi.

Premisa fundamentală ca o firmă să-şi sporească rentabilitatea financiară, în

condiţiile apelării la credite, este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii. În caz contrar, când apelarea la credite se face în condiţiile în care rata

rentabilităţii este inferioară ratei dobânzii, apare o degradare a rentabilităţii financiare datorită diminuării profitului.

Riscul financiar se exprimă prin indicatorul de acoperire a dobânzii care arată capacitatea societăţii de a plăti dobânda la creditele angajate.

El se exprimă astfel:

Rezultatul înaintea plăţii dobânzii şi impozitului pe profit

Acoperirea =

dobânzii Cheltuieli cu dobânzile

13. Rata valorii adăugate reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic în totalul activităţii sale.

Rata valorii adăugate calculată în funcţie Valo ar ea adăuga tă

de volumul cifrei de afaceri realizat = Cifra de afaceri x 100

Cu cât valoarea acestui indicator creşte de la o perioadă la alta, cu atât aprecierea sa va fi mai bună.

14. Politica de dividende, respectiv politica conducerii societăţii de repartizare şi utilizare a profitului poate fi reflectată de următorul indicator:

Dividende

Politica de dividende =

Rezultatul net al exerciţiului

x 100

Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât acţionarii au beneficiat de o pondere mai mare de dividende din totalul profitului obţinut, cunoscut fiind faptul că banca agreează reinvestirea într-o proporţie cât mai ridicată a profitului net.

4.2 Analiza bonităţii retail banking (persoane fizice)

În cazul creditelor destinate persoanelor fizice (populaţie) analiza bonităţii

presupune stabilirea a 4 elemente de bază:

a) volumul creditului solicitat;

b) nivelul ratei lunare totale pe care clientul o poate plăti, cunoscând că volumul maxim al unei rate totale lunare de rambursat nu poate fi mai mare de ½ din veniturile nete lunare realizate de împrumutat împreună cu soţoa/soţul acestuia;

c) numărul de rate lunare în care urmează să se ramburseze creditul;

d) nivelul dobânzii în funcţie de categoria de credit solicitată şi de opţiunea clientului de a contribui sau nu cu surse proprii.

Pe baza documentaţiilor şi a informaţiilor primite de la solicitanţi banca va întocmi scoring-ul şi va aprecia dacă solicitantul este în măsură să asigure rambursarea şi garantarea împrumutului şi a dobânzilor aferente.

V. DOCUMENTAŢIA DE CREDITARE

5.1. Documentaţia de creditare pentru companii (corporate banking) Documentaţia, pe care clienţii (corporate banking) o prezintă în vederea

obţinerii de credite, trebuie să cuprindă:

- cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant, care cuprinde şi descrierea condiţiilor creditului;

- bilanţul, raportul de gestiune, contul de profit şi pierdere, încheiate pentru ultimii ani;

- situaţia prognozată a plăţilor şi încasărilor (cash flow) aferente perioadei pentru care agentul economic solicită împrumutul şi bugetul de venituri şi cheltuieli întocmit conform precizărilor Ministerului Finanţelor Publice;

- situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditul, care să cuprindă cantităţile, valorile, cauzele formării şi termenele de valorificare;

- situaţia contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul creditului;

- proiectul graficului de rambursare a creditului şi de plată a dobânzilor;

- lista garanţiilor propuse băncii pentru garantarea creditului solicitat şi evaluarea acestora;

- planul de afaceri;

- orice alte documente necesare, solicitate de bancă.

Documentele prezentate de către clienţi în vederea obţinerii creditelor, cât şi cele elaborate ulterior de bancă în cursul procesului de analiză, acordare, verificare şi rambursare, reprezintă conţinutul dosarului de credite al fiecărui client.

5.2. Documentaţia de credite pentru persoane fizice (retail banking) Documentele solicitate de bancă în vederea acordării creditelor pentru persoane

fizice (retail banking) sunt:

- cererea de credit;

- copia actelor de identitate ale solicitantului, soţului/soţiei acestuia şi ale garantului/garanţilor;

- declaraţie pe propria răspundere;

- adeverinţe de salariu pentru împrumutat şi garanţi, angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată sau talonul de pensie;

- adeverinţă de venit;

- declaraţia specială privind veniturile din activităţi independente, pentru anul în curs;

- declaraţia de impunere, pentru anul expirat;

- documentele de natura convenţiilor civile, contractelor de colaborare, contractelor de închiriere, de locaţie etc., constituind dovada veniturilor nete obţinute din alte surse;

- precontracte, contracte, reparaţii, facturi proforma, comenzi etc., din care rezultă datele de identificare ale vânzătorului (denumirea, adresa şi contul),a

cordul acestuia de a vinde, denumirea şi caracteristicile bunurilor sau

serviciilor ce urmează a fi vândute sau prestate, preţul sau tariful acestora, termenele şi modalitatea de efectuare a plăţilor etc.;

- devize estimative, invitaţii sau orice alte documente din care rezultă costul preliminar (informativ) al tratamentelor sau taxelor de şcolarizare pentru achitarea cărora se solicită împrumutul;

- autorizaţia de construcţie, proiectul de execuţie, copia actului de proprietate asupra terenului, devizul general şi contractul cu antreprenorul pentru

investiţii (locuinţe) realizate prin construire;

- dispoziţia de impunere şi declaraţia de impunere;

- documente (facturi proforme, repartiţii, comenzi, precontracte, contracte etc.) din care să rezulte elementele necesare stabilirii modului de utilizare a creditului;

- avizele pentru asigurarea utilităţilor, în cazul construirii de locuinţe;

- descrierea modalităţilor de garantare a creditului şi, după caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garanţiei dovedite pe baza copiilor actelor de proprietate asupra locuinţei, terenurilor, bunurilor asupra cărora se va construi ipoteca sau gajul;

- orice alte documente solicitate de bancă.

ANALIZA, DETERMINAREA ŞI ACORDAREA CREDITELOR BANCARE

7.1. Analiza dosarului de creditare pentru societăţi comerciale

În analiza dosarului de creditare, banca trebui să răspundă la trei obiective:

a) să decidă dacă va finanţa sau nu.

b) găsirea tipului de finanţare care să răspundă cel mai bine necesităţilor companiei.

c) utilizarea informaţiilor pentru a face o propunere comercială completă şi personalizată nevoilor întreprinderii.

7.2. Sursele de informaţii necesare în efectuarea analizei dosarului de creditare:

1. situaţiile financiare ale companiei

Analistul de credit solicită firmei bilanţul anual şi contul de rezultate, însoţite de

anexele lor care permit mai buna înţelegere a operaţiilor financiare derulate în decursul unui an. De asemenea, pentru a putea percepe cât mai detaliat situaţia financiară a companiei, precum şi pentru a observa cele mai recente evoluţii, se solicită şi ultima balanţă de plăţi. Dacă nu există un istoric al relaţiei cu banca, sunt solicitate stările financiare de pe ultimii patru sau cinci ani de activitate. În cazul în care societatea este deja client al băncii vor fi solicitate doar documentele pentru anul contabil încheiat precum şi previziuni pentru anul în curs.

2. analizele economice şi sectoriale

Analizele sectoriale sunt furnizate de:

- serviciile de studii economice ale băncilor;

- organisme specializate: camerele de comerţ şi industrie, banca centrală, asociaţiile profesionale;

- presa specializată.

3. informaţiile complementare

Recurgerea la acest tip de informaţii este justificată de faptul că obiectivul în

analiza dosarului de creditare este reducerea riscului cât mai mult posibil. Întâlnirea cu directorul sau responsabilul întreprinderii poate furniza aceste informaţii. Prin definiţie nimeni nu cunoaşte mai bune activitatea unei companii decât cel care o conduce. Aceasta are datele referitoare la strategia pe termen scurt, mediu şi lung privind întreprinderea. Încrederea în responsabili este o dată cheie a deciziei de finanţare şi doar întrevederile regulate şi serioase permit judecarea calităţii relaţiei de afaceri.

FR = RS – AIFR – fond de rulment RS – resursele stabile, AI – activul imobilizat

Dacă FR > 0, întreprinderea dispune de o marjă de siguranţă pentru a face faţă eventualelor riscuri, dacă FR < 0, întreprinderea îţi finanţează o parte din patrimoniu recurgând la resurse pe termen scurt.

Se manifestă astfel riscul lipsei de lichiditate, întrucât nu exista resursele pe termen scurt necesare acoperirii nevoilor curente de trezorerie. Analiza dosarului de creditare pune astfel în evidenţă necesitatea unui credit de trezorerie.

7.3. Elementele de analiză financiară a întreprinderii

Analiza solvabilităţii întreprinderii este esenţială. Societatea este solvabilă dacă

în orice moment valoarea totală a patrimoniului sau este superioară datoriilor. Vom analiza astfel activul net al întreprinderii.

AN = Total activ – Total datorii

Un AN negativ ne dă informaţii despre starea de insolvabilitate a întreprinderii. Însă există situaţii în care fondurile proprii sunt negative datorită voinţei acţionarilor de a-şi distribui dividende superioare celor cuvenite în mod firesc.

7.3.1. Sisteme de rate

Ratele verticale şi orizontale ale structurii capitolului constituie tipul forte de

analiză. Dacă sunt comparate cu ratele întreprinderilor din aceeaşi ramură de activitate, ele devin şi mai relevante. Modificarea unei rate în timp permite decelarea tendinţelor. Analiza ratelor are ca scop identificarea cauzelor de insolvabilitate a debitorului. Alegerea unei rate pertinente pentru un debitor este fondată, printre altele, de ramura din care face parte.

Datele empirice au confirmat faptul că rate precum profitul net/capital sau cash- flow/fonduri împrumutate, au o bună capacitate de previzionare a riscului debitorului. Aceste rate sunt completate de următoarele categorii de indicatori, fără a se limita însă la următoarele:

1. rate de apreciere a profitabilităţii:

a) marja brută a profitului, determinată ca raport între profitul brut şi

valoarea vânzărilor. Creşterea acestui raport relevă o situaţie pozitivă pentru societatea comercială, prin aceea că ritmul de creştere al cheltuielilor variabile este depăşit de cel al preţurilor de vânzare;

b) ritmul de creştere a vânzărilor, care trebuie urmărit comparativ cu cel al concurenţilor;

2. rate de apreciere a lichidităţii:

a) lichiditatea curentă = Active curente/Pasive curente

b) lichiditatea imediată = (Numerar + Echivalent numerar + Client)/Pasive curente

3. rate financiare:

a) gradul de acoperire a dobânzilor – evidenţiază capacitatea debitorului de a genera profit suficient pentru acoperirea cheltuielilor cu dobânzile;

b) gradul de îndatorare – exprimat ca pondere a totalului datoriilor în activul total. În general, se poate considera că există o relaţie directă între această pondere şi riscul financiar al respectivei companii.

Garanţiile contribuie la creşterea solvabilităţii debitorului şi diminuează gravitatea pierderii. Ele nu împiedică producerea riscului însă servesc la compensarea pierderii. Garanţiile solicitate sunt de tipul gajurilor, ipotecilor etc.

7.3.2. Înţelegerea şi analiza contului de rezultate

Contul de rezultate trasează modul în care întreprinderea a creat valoarea în cursul anului financiar.

Cifra de afaceri reprezintă producţia efectiv vândută în cursul anului financiar. Volumul total al producţiei include şi stocurile. Cifra de afaceri înregistrează tot ce s-a vândut şi facturat în cursul anului, chiar dacă la momentul închiderii anului nu toţi clienţii au plătit încă.

Facturile care urmează a fi încasate se vor regăsi atât în cifra de afaceri din contul de rezultate cât şi în postul „creanţe asupra clientelei” din activul bilanţier.

În acelaşi timp pentru stocurile existente se constituie provizioane. Constatăm că se degajă două categorii de fluxuri:

- fluxuri monetare rezultate din veniturile obţinute şi cheltuielile angajate (CA, cumpărări de materii prime şi materiale, plata utilităţilor etc.)

- fluxuri nemonetare reprezentate de amortizări şi provizioane.

Cele mai multe bănci utilizează programe informatice de analiză a principalilor indicatori.

Este esenţială determinarea capacităţii de autofinanţare (CAF) care ne dă informaţii despre capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa împrumutul.

În acelaşi timp analistul de credit trebuie să determine şi să interpreteze trei rate:

1. fonduri proprii / total bilanţ

2. fonduri proprii / datorii pe termen mediu şi lung > 1

3. datorii pe termen mediu şi lung / CAF < 3

7.3.3. Analiza fluxului de numerar (cash-flow)

Analiza de credit acordă o importanţă ridicată acestei teme, deoarece cash

flow-ul şi nu profitul este cel care asigură serviciul datoriei sau plata salariilor şi a obligaţiilor comerciale. Deşi cash flow-ul are la bază profitul contabil, obţinerea acestuia din urmă nu oferă garanţii asiguratorii că împrumutatul va avea disponibile resursele necesare rambursării creditului. Cash flow-ul poate fi calculat printr-o varietate de metode, însă toate se rezumă, într-un final la efectul cumulat al profitabilităţii operaţionale (măsurată prin EBITDA) şi la cel al variaţiei (pozitive sau negative) capitalului circulant.

Importanţa acestui indicator pentru bancă este evidentă deoarece capacitatea companiei de a genera lichidităţi. De asemenea, previziunea cash flow-ului este atent analizată, iar aceasta, considerată în contextul unei experienţe pozitive a companiei în

acest domeniu o face mult mai pertinentă şi credibilă decidenţilor respectivei tranzacţii.

7.3.4. Evaluarea riscurilor unei tranzacţii

a) Deşi teoria economică a evidenţiat de-a lungul timpului o varietate foarte

mare de riscuri cu care se confruntă agenţii economici, analistul de credit trebuie să se oprească doar asupra acelor ameninţări care pot pune în pericol capacitatea împrumutatului de a face faţă obligaţiilor de plată. De asemenea, se impune precizarea că riscul de credit al băncii este o ponderare a tuturor riscurilor unui client sau a unei tranzacţii.

O atenţie deosebită trebuie acordată nu numai identificării riscurilor respectivei tranzacţii, ci mai ales factorilor de atenuare a acestora, abilitatea analistului de credit rezidând în găsirea câtor mai mulţi astfel de factori pentru fiecare risc evidenţiat.

7.3.5. Anticiparea falimentului unei companii

Logica acestei analize este aceea de a evidenţia caracteristici certe, atât

financiare, cât şi nefinanciare, care vor face diferenţa dintre companiile care vor intra în stare de faliment şi cele care îşi vor continua activitatea. În practică se folosesc două metode pentru previzionarea falimentului unei companii:

- Metoda contabilă – este o metodă analitică ce se bazează, în principal pe sistemul de rate pentru a surprinde trendul industriei vizate, precum şi al

companiei;

- Metoda bancară – presupune evidenţierea anumitor semnale certe, care s-au dovedit caracteristici comune ale falimentelor companiilor.

7.4. Formatul aplicaţiei de credit

Majoritatea băncilor şia instituţiilor financiare utilizează formate relativ tipizate

pentru aplicaţiile de credit, formalizarea având ca scop fluidizarea activităţii de urmărire pe care o fac membrii comitetelor de credit. Formatul aplicaţiilor de credit poate, prin urmare varia, însă va trebui să conţină următoarele informaţii:

1) propunerea de credit – scopul şi termenii facilităţii propuse;

2) sumarul aplicaţiei – care are rolul de a concentra riscul pe care banca trebuie să şi-l asume prin aprobarea respectivei facilităţi.

3) prezentarea societăţii

a) nume social şi număr la registrul comerţului; sectorul de activitate;

b) repartiţia capitalului; conducători; istoric;

c) organigrama grupului dacă este cazul;

d) tipul şi suma angajamentelor pe care le are banca asupra companiei, precum şi angajamentele băncilor concurente.

4) prezentarea sectorului de activitate, respectiv:

4.1. caracteristicile produselor/serviciilor,

4.2. caracteristicile concurenţei,

a) grad de concentrare;

b) modul în care se manifestă concurenţa: prin preţuri, produse, tehnologie, mărci;

c) modul de distribuţie – cum sunt distribuite produsele/serviciile vândute, structura clientelei;

d) principalii concurenţi: CA, rentabilitate, structura financiară, acţionariat;

4.3. caracteristicile sectorului de activitate – ameninţările şi oportunităţile sectorului, puncte tari, puncte slabe – analiza SWOT;

4.4. poziţionarea întreprinderii pe piaţă;

a) competitivitatea, nivel tehnologic;

b) rentabilitate şi soliditate financiară în raport cu concurenţa.

5) analiza situaţiei financiare a companiei, care trebuie să includă cel puţin următoarele aspecte:

a) evoluţia CA şi a marjelor;

b) solvabilitate, lichiditate: aprecierea calităţii structurii financiare;

c) analiza modului de gestionare al societăţii – studiu retrospectiv pe ultimele 3-4 exerciţii financiare;

d) evoluţia rentabilităţii;

e) formarea profitului net: analiza provizioanelor şi a elementelor excepţionale;

f) determinarea capacităţii de rambursare;

g) previziuni pentru anul în curs.

6) recomandarea finală a analistului de credit – acesta trebuie să concluzioneze fiecare aplicaţie printr-o recomandare bazată pe ponderarea avantajelor şi a dezavantajelor respectivei tranzacţii.

Determinarea creditelor

La determinarea nivelului efectiv al necesarului de credite care poate fi pus la

dispoziţia clientului, se va avea în vedere ca din necesarul de lichidităţi final (T) să se deducă eventualele active şi cheltuieli cu investiţiile neacoperite cu surse corespunzătoare.

Ofiţerii de credite vor urmări ca efectuarea tuturor plăţilor în valută, din credite sau din resursele proprii ale clienţilor, să se efectueze cu respectarea strictă a dispoziţiilor Regulamentului privind efectuarea operaţiunilor valutare.

În cadrul analizei economico-financiare a activităţii clienţilor şi a bonităţii

acestora, băncile urmăresc existenţa capacităţii de rambursare a împrumutaţilor pe întreaga perioadă de creditare şi încadrarea volumului total al creditelor şi dobânzilor aferente în posibilităţile de rambursare ale acestora.

Tendinţa crescătoare (factor de extrapolare supraunitar) sau descrescătoare

(factor de extrapolare subunitar) a încasărilor în perioada pentru care se face analiza

trebuie susţinută cu argumente concrete: prevederile din bugetul de venituri şi cheltuieli, contractele economice încheiate, comenzi ferme confirmate, modificarea capacităţii de producţie şi/sau vânzare, a productivităţii, rentabilităţii etc..

Băncile nu acordă clienţilor lor credite care depăşesc capacitatea de rambursare a acestora determinată ca mai sus.

Acordarea creditelor pe termen scurt, mediu şi lung, în lei şi valută, se efectuează prin conturi separate de împrumut, care se debitează pe măsura angajării lor, în limita plafoanelor aprobate, de regulă, pe bază de notă contabilă editată de calculator, prin creditarea contului curent al agentului economic, de unde se efectuează plăţile către terţi dispuse de clienţi pe bază de ordine de plată întocmite de aceştia, în conformitate cu destinaţia aprobată prin contractul de împrumut.

Agenţii economici nu pot beneficia de credite dacă înregistrează pierderi, şi nu au perspective de redresare, ori asupra acestora a fost instituită procedura reorganizării şi falimentului.

Pot beneficia de credite, în mod excepţional, agenţii economici la care pierderea a fost acoperită potrivit legii, din conturile de rezerve, precum şi unităţile care prin specificul activităţii sezoniere (agricultură, turism, transporturi, construcţii-montaj, industrie alimentară etc.) înregistrează temporar pierderi ce urmează a fi acoperite, potrivit datelor prezentate, din veniturile perioadelor viitoare.

7.6. Acordarea creditelor

Concluziile rezultate din analiza situaţiei economico-financiare, a indicatorilor

de bonitate ce caracterizează activitatea clientului, respectiv a scoringului în cazul persoanelor fizice, a evaluării riscului creditului, a aspectelor nefinanciare precum şi privitoare la garanţii, sunt sistematizate de bancă în referatul de credit care se întocmeşte după un model standard şi cuprinde informaţii referitoare la credit şi la garanţii.

Referatul de credit întocmit la nivelul unităţilor bancare operative, cuprinde rubrici special rezervate pentru completare, verificare, avizare, aprobare de către persoanele cu atribuţii în domeniul creditării, de la primul nivel până la cel mai înalt nivel de competenţă.

Referatul de credite standard cuprinde trei părţi principale: Partea I – elementele definitorii privind creditul;

Partea a II-a – detalii semnificative privind creditul, situaţia economico- financiară, aspectele nefinanciare ce caracterizează activitatea clientului şi riscul băncii faţă de acesta;

Partea a III- a – riscul şi distribuirea lui în cazul unui singur debitor (debitorului

unic).

După însuşirea de către şeful compartimentului de creditare a referatului de

credit, care în mod obligatoriu va cuprinde anterior şi viza unui evaluator pentru garanţiile propriu-zise sub forma activelor imobilizate, acesta se prezintă spre examinare Comitetului director al unităţii bancare teritoriale. Pentru creditele analizate de unităţile bancare teritoriale, a căror aprobare intră în competenţa unităţilor superioare, referatele de credite însuşite de Comitetul director al unităţilor bancare teritoriale respective, se înaintează împreună cu întreaga documentaţie, spre examinare unităţii bancare imediat superioare.

Creditele de valori mari, care depăşesc competenţa de aprobare a unităţilor teritoriale ale băncilor (sucursale, agenţii) se înaintează împreună cu întreaga documentaţie spre analiză şi aprobare Direcţiei de credite din Centrala băncii respective.

Comitetul de credite analizează şi aprobă sau avizează, după caz, referatele privind acordarea de credite, eliberarea de scrisori de garanţie, avaluri şi alte

angajamente în favoarea clientelei care depăşesc competenţa stabilită sucursalelor judeţene, înţeleasă ca expunere totală (credite, scrisori de garanţie etc.) pe client.

De asemenea, Comitetul de credite analizează şi aprobă solicitările privind suplimentarea unor credite, modificarea condiţiilor de utilizare, garantare şi rambursare a unor credite acordate anterior în cadrul limitei de competenţă pe client, precum şi solicitările de prelungire a termenului de valabilitate a scrisorilor de garanţie care, de asemenea, au fost emise anterior, în limita de competenţă a acestuia.

Referatele privind acordarea de credite, eliberarea scrisorilor de garanţie bancară care privesc expunerile ce depăşesc nivelul de competenţă al comitetului de credite, se înaintează spre aprobare Comitetului de direcţie al băncii.

Expunerile mai mari de 10% din fondurile proprii ale unei societăţi bancare se aprobă, potrivit Legii bancare, de Consiliul de Administraţie al băncii, pe baza unui raport al Comitetului de risc. Tot în Consiliul de Administraţie se aprobă şi expunerile, indiferent de sumă, faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu banca.

Competenţele de aprobare a creditelor, de eliberare a scrisorilor de garanţie şi altor angajamente ale băncii se stabilesc în raport de expunerea totală a băncii faţă de debitul respectiv, în lei şi valută, în echivalent lei, pe termen scurt, mediu şi lung.

Prin expunere se înţelege orice angajament asumat de bancă faţă de un singur debitor, în lei şi valută, indiferent dacă este efectiv sau potenţial, evidenţiat în bilanţ sau în afara bilanţului.

Băncile care operează pe piaţa românească, dar şi cele de pe piaţa internaţională practică un sistem piramidal de competenţe în materie de aprobare a creditelor, bazat pe competenţe mai mici la nivelul agenţiilor teritoriale, care cresc treptat o dată cu gradul unităţii teritoriale (sucursală orăşenească, sucursală judeţeană, sucursală zonală etc.), iar peste anumite limite, de regulă cca. 1 milion echivalent EURO, competenţele de aprobare revin structurilor specializate din Centralele băncilor.

Garantarea creditelor :

- Asigura bancile de rambursarea la scandeta a ratelor si dobanzilor aferente

- impor t an t   e s t e   c a   banc i l e   s a   nu   aco rde   c r ed i t e   deca t  

daca  ga r an t i i l e   cons t i t u i t e   po t   f i v a l o r i f i c a t e ,  d a r   t r e b u i e   s a   t i n a   s e a m a   d e   p o s i b i l i t a t i l e   r e a l e  d e   r a m b u r s a r e   p e   b a z a lichiditatilor generate de activitatea economica.

Din punct de vedere juridic si dupa natura lor , garantiile pot fi :

Garantii reale – constau in afectarea uni bun al debitorului in vederea asigurarii rambursariicreditelor acordate , acest tip de garantie ofera bancii dreptul de intaietate in recuperareacreantelor , iar garantiile reale se concretizeaza in ipoteci si gajuri.

Garantii personale  – cons t au i n m i j l oace j u r i d i ce p r i n c a r e o pe r soana s e anga j eaza s a  platesca in numele debitorului datoria in caz  de insolvabilitate a acestuia  (scrisoarea degarantie bancara , cesiunea de creante , adeverinta de salariu).

Scrisoarea de garantie bancara

- r ep rez in t a un i n sc r i s p r i n c a r e o banca (ga r an t ) s e angajeaza neconditionat si irevocabil ca in situatia in care un debitor nu va rambursa suma de  plata , banca respectiva va plati ea creditul respectiv in favoarea bancii beneficiare. S c r i s o a r e a   d e   g a r a n t i e   s e   e l i b e r e a z a   l a   c e r e r e   c u   v a l a b i l i t a t e   p e n t r u  1 2   l u n i ,   i a r   solicitantul ei trebuie sa o anexeze la cerere un angajament din care sa rezulte ca cedeaza banciitoate incasarile ce le va obtine din derularea contractelor prezente si viitoare.

Deasemenea solicitantul prezinta o documentatie din care sa rezulte :

- Obiectul scrisorii de garantie solicitate

- Partile contractante si sediul lor 

- Obligatiile contractuale

- Valoarea garantiei

- Termenul de plata al sumei garantate

- Valabilitatea inscrisului.

Depozitul bancar reprezinta o garantie sub forma unei sume de bani depusa de debitor la banca sau la alta banca in favoarea beneficiarului, in conditiile stabilite si communicate banciide catre debitor.Valoarea depozitului trebuie sa acopere creditul si dobanda.

Gajul fara deposedare(bunurile raman in posesia debitorului) se constituie conform codului comercial asupra unor bunuri mobile : bunuri de natura activelor circulante daca pe toata perioada creditarii se vor regasi in aceeasi forma si aceeasi cantitate. Po t f i   admi se  bunu r i   de  na tu r a   fondu r i l o r   f i xe  (u t i l a j e   ,  m i j l oace  de   t r anspo r t   e t c ) existente in patrimoniul firmei daca sunt in stare de functionare si au un grad de uzura sub 50 %

Cesiunea de creante- constituie o conventie scrisa prin care un creditor transmite o crenta a sa unei alte persoane (terte persoane).Partile cesiunii sunt :Cedentul = persoana care transmite creanta saCesionarul = persoana catre care se transmite creantaDebitorul cedat = debitorul creantei transmise.Efectul cesiunii de creante consta in aceea ca din momentul realizarii acordului de vointaa  pa r t i l o r ,   c r ean t a   t r e ce   i n   pa t r imon iu l   c e s iona ru lu i   cu   t oa t e   d r ep tu r i l e  pe   c a r e   l e   con fe r a cedentul (pot fi cesionate creante din livrari de marfuri , executari de lucrari , servicii , datorii  bugetare).

Ipoteca este o garantie reala pusa pe bunuri de natura terenurilor , locuintelor.Toa t e   fo rme le  de  ga r an t a r e   p r ezen t a t e  ma i   su s   t r ebu i e   s a  i ndep l i nea sca  u rma toa re l e conditii cumulative pentru a fi acceptate de banci :

- sa poata fi transformate in lichiditati- sa fie materializate intr-un titlu sau inscris autentic- bunurile garantate sa se afle in proprietatea debitorului sau a girantului si sa nu fie afectatede alte creante- proprietarul bunurilor sa aiba capacitatea de a gira sau ipoteca- bunurile existente anterior angajarii creditelor sa fie in stare corespunzatoare de functionare- bunurile procurate ulterior din credite sa fie noi si insotite de documente de calitate- bunurile propuse drept garantie sa aiba piata de desfacere.Pentru stabilirea cuantumului garantiei se va porni de la VC a bunurilor respective cu actualizare in functie de valoarea de piata.Valoarea de piata nu este egala cu valoarea acceptata de banca, deoarece banca aplica un coeficient de risc , ca de exemplu :

Tip garantie Valoare de piata Valoare acceptataIpoteca 100 % 60%Gaj cu deposedare 100 % 75%Gaj fara deposedare 100 % 60%Cesiune Creanta 100 % 75%Depozit bancar 100 % 100%Scrisoare de garantie 100 % 50%