Copilărie minunată, rămâi în sufletul meu…

Copilăria e greu de definit, Când o ai, n-o vrei, Iar când creşti, o vrei înapoi, Parcă ai rămâne aşa la infinit. Cu toate jucăriile şi bomboanele, Cu păpuşile şi pampoanele, Roboţii, maşinuțele şi trotinetele, Care ne bucurau toate zilele. Iar eu când îmi aduc aminte, De toate plăcerile şi răsfăţurile oferite, De îmbrăţişările şi pupăturile primite, Mă întreb oare, de ce am vrut să cresc?

Tudor GAVRILESCU Clasa a VIII-a A

Revista școlară

FIRUL ARIADNEI

1

Nr. 13

AN ȘCOLAR

2014-2015 SEMESTRUL I

2

Dragii noștri, Revista „Firul Ariadnei” cuprinde „gânduri luminoase” ale elevilor noștri, care dăruiesc bucurie prin grația mânuirii gândurilor și prin magia folosirii cuvintelor, care prind viață prin creațiile lor pe care ni le-au dăruit, și care sperǎm sǎ aibǎ rezonanțǎ în sufletele dumneavoastrǎ, ale cititorilor. Revista adunǎ în paginile sale fărâme din suflete de copii talentați și constituie o încercare timidǎ

a copiilor de a deschide o fereastră către noi, fiind cutezători și dornici să vă împărtășească mici crâmpeie de bucurie și căldură din sufletele lor mari. CUPRINS Promoția 2014 Pag. 3 Țara mea în versuri Pag. 4-5 Copiii noștri-campionii noștri Pag. 6-7 Proiecte despre Holocaust Pag. 8 Culorile Pag. 9 Pentru că vrem să trăim sănătos! Pag. 10 Proiectul LOGOGIFT Pag. 11-16 Activități de Halloween Pag. 17-19 Creațiile noastre literare în versuri și-n proză Pag. 20-58 Expoziție de pictură Pag. 59

Creațiile noastre literare în versuri și-n proză Pag. 60-65 Secret Santa Pag. 66 Târg de Crăciun- Ajutor umanitar pentru copiii de la Centrul Înger Alb și de la Centrul de zi Sfântul Iosif Pag. 67 Creațiile noastre literare în versuri și-n proză Pag. 68

Drama Christmas Show Pag. 69-72 Creațiile noastre literare în versuri și-n proză Pag. 73-74 BNC Book Review Pag. 75 Creațiile noastre literare în versuri și-n proză Pag. 76-79 Picturile sunt realizate de elevi în timpul orelor de artă plastică, sub îndrumarea domnului profesor de desen, Ionuț Barbu. Poeziile din paginile revistei se numără printre poeziile participante și premiate la diferite Concursuri de creație literară în anul școlar 2013-2014. Creațiile manuale au fost realizate de elevii noștri din ciclul primar, în cadrul orelor de abilități practice.

Generaţia 2014 Vă ţinem pumnii în continuare, nu uitaţi Să fiţi mândri şi încrezători în tot ceea ce veți face! Succes!

3

Limba română

Mai întâi mama, Mi-a vorbit şoptit,

Dulce murmur am auzit. Mi-a cântat şi m-a-ndrumat, Mai apoi, cuvintele le-am învăţat. La şcoală, am descoperit O legendă sau un mit. O poveste veche, veche . Ştiu acum să o vorbesc, Mai învăţ, dar mă mândresc! Căci limba mea este străbună, Ea este limba română! Martina ACCORSI Clasa a VI-a A

(poezie participantă la concursul TIMTIM-TIMY)

Țara mea Țara mea e ca și a ta, Nu o să mă despart de ea. Țara Românească E o lume mai frumoasă. Robert NECHITA Clasa a III-a C

4

România

România e specială, Nu e ca și altă țară. Meri și peri în jurul nostru, Ape line și albastre. Toate sunt așa frumoase! România e țara mea, Mândră tare sunt de ea. Asta e și țara ta!

Oana Maria OLTEANU Clasa a III-a C

Țara mea

Țara mea este bogată Și mă mândresc cu ea toată. Îmi place țara mea Și o să am grijă de ea. Toată lumea o iubește Și la fel o îngrijește. Toată lumea spune așa: Asta-i România mea!!!

Teodora VLAD Clasa a III-a C

Am o țară.... Am o țară cu oameni muncitori, Am o țară cu multe bogății. Am o țară pe care nimeni nu o are, Țara mea e cea mai tare! Rahimi NIKOU SOHBAT Clasa a III-a C

Patria noastră O singură Românie Este în lumea-ntreagă Și-i scriu o poezie, Să știe că mi-i dragă. Multe țări am vizitat, Dar ea e cea mai frumoasă, Fiindcă-i singura spre care Mă întorc mereu acasă.

Ilinca GABURA Clasa a III-a C

5

6

Suntem bucuroși să vă facem cunoscuți câștigătorii la Concursurile de creație literară CÂȘTIGĂTORII SUNT:

- Elevul ȚIC COSMIN a obținut PREMIUL al II – lea la Festivalul național de poezie IANUS,

Ediția ianuarie 2014 - La Concursul de creaţie literară,,Excelenței sale, cartea”, ediția a III-a, aprilie 2014, care s-a desfășurat la ȘCOALA GENERALĂ GALA GALACTION, din Mangalia,

la secțiunile: poezie,eseuri, premianții sunt

ISAR ȘTEFANIA - LOCUL I

BELCEA MARIA - LOCUL II

- La Festivalul național al cărții pentru copii, EDIȚIA A X-A 2014, BUCURIA LECTURII- premiile la secțiunea eseu au fost obținute de elevele

ISAR ȘTEFANIA - LOCUL I

IVAN ANDREEA - LOCUL I

- La Concursul național de creaţie literară, TINERE CONDEIE, ediția mai 2014, premiile au fost obținute la următoarele secțiuni-

Secțiunea poezie - BINIG ALEXANDRU – MENȚIUNE

Secțiunea schiță - BELCEA MARIA – MENȚIUNE

FELICITĂRI, COPII!

Copiii noştri – Campionii noştri

Ioana Văllimărescu, elevă în clasa a VII-a B, la Liceului Teoretic Școala MEA, a obţinut,

sub coordonarea profesorului Ionuţ Barbu, Premiul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, pentru nivelul gimnazial, la cea de-a cincea ediţie a concursului de desene Ziua Europei.

Vlad Ceanga, de la clasa I-a B – campion național de carting!

La etapa a VI-a a Campionatului Naţional de Karting, organizată de Federaţia Romană de Karting la Bacău, Vlad Ceanga, elev în clasa I-a B, la Liceului Teoretic Școala MEA, s-a situat pe prima poziţie a podiumului!

Copiii noştri – Campionii noştri

Duminică, 23.11.2014, a avut loc la Sibiu a 6-a ediţie a concursului internaţional de karate kyokushin Cupa Mas Oyama, cu participarea a peste 300 de sportivi

din cinci ţări. Colegul nostru Vlad Filip, de la clasa a V-a A,

antrenat de sensei Nicolae Stoian, a reprezentat clubul Budo Master şi a câştigat locul I la categoria lui de vârstă şi de greutate.

7

8

PR

OIE

CTE

DES

PR

E H

OLO

CA

UST

Semnificațiile culorilor Culorile au propriile semnificații. Mai mereu, persoanele se îmbracă după cum se simt. De curând, am aflat că cele șapte culori ale curcubeului au drept correspondent cele șapte note muzicale, cele șapte ceruri, cele șapte planete, cele șapte zile ale săptămânii etc. Uneori anumite culori semnifică și anumite sentimente.

De exemplu, roșul simbolizează căldura, focul, pasiunea, entuziasmul, dar și agresiunea. El poate mări presiunea sângelui și ritmul respirației. Albastrul reprezintă singurătate, tristețe, depresie, înțelepciune, încredere și loialitate. Galbenul stimulează metabolismul. Verdele cel mai des este folosit pentru a simboliza natura. Prin corelație, simbolizează și viața, tinerețea, renașterea, speranța și vigoarea.

Portocaliul este asociat căldurii, mulțumirii, prosperității și onestității. Negrul este o culoare controversată. Pe de o parte, este asociata demonilor, vrăjitoarelor, pe de altă parte durabilității și încrederii. Pe de o parte, inspiră autoritate și putere, pe de altă parte disperare, jale. Pe de-o parte, simbolizează răutate și activități criminale, pe de altă parte, constanță, prudență și înțelepciune.

Albul simbolizează puritatea, castitatea, inocența și curățenia. Violetul este culoarea regilor. Ea sugerează luxul, bogăția și sofisticarea, somptuozitatea. Este culoarea pasiunii, romantismului și a emoțiilor. Maroul este culoarea pământului și a pădurii. Este solid, de încredere și ajută la crearea unei atmosfere neutre, confortabile și primitoare. El comunică sinceritate, putere, maturitate. Rozul este cea mai romantică și afectivă culoare. Fiecare are culoarea lui preferată. Recent am citit o carte în care lumea era împărțită în cinci facțiuni: Erudiți (inteligenți), Candoare (sinceri), Neînfricați, Prietenie și Abnegație (altruiști). Fiecare persoană din fiecare facțiune se îmbracă într-o anumită culoare care semnifică însușirile fiecărei facțiuni: Erudiții se îmbrăcau în albastru, cei din Candoare se îmbrăcau în alb și negru,

Neînfricații se îmbrăcau în roșu și negru, cei din Prietenie se îmbrăcau în roșu, portocaliu, maro sau galben, iar cei din Abnegație se îmbrăcau doar în gri…cred că vă imaginați, câtă supunere și credință și câte alte reguli le erau impuse de culorile purtate, ce erau asociate unor calități, ...cinste, determinare, curaj.

Tot ceea ce ne înconjoară este asociat cu spiritul, cu temperamentul nostru (culorile, florile, cristalele pot fi asociate cu zodiile noastre). În zilele de azi, nu toată lumea știe simbolistica unui lucru, dar unii sunt pur și simplu atrași de aceste lucruri, toată viața lor construindu-se în jurul acestor informații, dar fiecare are stilul lui de viață și nimeni nu poate să fie judecat în funcție de propriile alegeri. Însă, o culoare ne poate ilustra starea de spirit dintr-o anumită zi sau chiar temperamentul și caracterul. Andreea CONSTANTIN Clasa a VII-a B

Curcubeul

Toate culorile așezate Stau frumos amestecate, Umbre colorate, Scântei sidefate. Împreună un curcubeu formează, Ce peste cer se așază. De la calde la reci, Prin toate culorile treci. Lumina colorată, Pe cer amestecată, Lăsând visele să vină Ca o ploaie de lumină.

Mara TĂNASE Clasa a VII-a B

9

Pentru că vrem să trăim sănătos! …

În urma participării la concursul SETS (Şi eu trăiesc sănătos!), organizat de Fundaţia PRAIS, Şcoala MEA, prin reprezentanţii săi - elevii claselor a III-a şi a IV-a, au obţinut locul I, la nivelul Sectorului 1, în Bucureşti!

Festivitatea de premiere a fost organizată pe stadionul “Iolanda Balaş” vineri, pe 13.06.2014

10

11

Un gând…o stea… Pe bolta cerului pudrată cu stele Poartă un avion gândurile mele, Sper să ajungă departe, departe, Poate staționa și pe planeta Marte. Aș vrea din văzduh să cadă o stea, S-o prind în grabă în inima mea, Steaua speranței vreau s-o găsesc, Să mă vegheze când eu visez.

Să pot zbura și eu aș vrea, Cu aripi de aur să mă agăț de o stea Și să poposesc o noapte pe cer, Eu doar atât vreau, Doamne, să-ți cer…

Andreea ȘANDOR Prof. LIMBA ROMÂNĂ

Unul dintre lucrurile care apropie tinerii de literatură este întâlnirea directă cu scriitorii. Lipsește adesea din cărțile noastre școlare, mai

ales cărțile de literatură română, abordarea actuală și vie. Concepte ca interactiv, proiect, transdisciplinar rămân de multe ori doar semnele unei tendințe, fără, de fapt, a-și găsi un suport efectiv în

realitatea cotidiană.

Este ceea ce și-a propus, de fapt, proiectul LogosGift, dincolo de granițele orelor de curs comune. Anume crearea unui spațiu în care literatura să fie un mediu de lucru, de explorare, de cunoaștere, un mediu în care să fie prezente ambele... „capete” – creatorul și cititorul. Iar dacă adăugăm și ideea de public, de creatori ai unui discurs spontan, de critic nespecializat, tabloul devine cu atât mai interesant. În plus, acest gen de proiect întărește ideea că un ingrendient de „succes”, de obținere a unui feedback, așa cum ne place să spunem, e mereu naturalețea discursului, firescul lucrurilor, creditarea unor manifestări a căror utilitate se vede pe termen lung și care pleacă de la un fapt cu totul simplu:

scrisul sau cititul. Invitații de până acum sunt și ei reprezentanții unor tendințe moderne, uneori revoluționare în domeniul artelor și, de ce nu, reprezentanții rafinați ai unei istorii a literaturii aflate în mișcare, de multe ori mult mai departe decât gândirea contemporană. Elevii din ....., au avut un privilegiu rar, de a fi parte a unui proces.

Prima reacție nu a fost întotdeauna cea așteptată. Ea a adus față în față un interes manifestat timid și o sensibilitate nativă care se retrage uneori în fața aparițiilor marcante. Dar... o surpriză! Scriitorii invitați până acum au găsit întotdeauna o cale de comunicare cu o generație nouă, debusolantă, a cărei limbă e vorbită poate cel mai bine de libertatea artelor. Nora Iuga, de pildă, este creatoarea unui limbaj poetic aparte, descins deopotrivă dinspre lecturile clasice și arta de avangardă, excelentă cunoscătoare a limbii germane, traducătoare de referință și promotoare a literaturii române actuale, mai cu seamă a scriitorilor tineri, recunoscuți uneori întâi în afara României și abia apoi publicați în spațiul lor natal. Ca și poeta Nora Iuga, Mircea Cărtărescu aduce perspectiva unui autor cu o îndelungată experiență occidentală și care se reinventează continuu, pe toate vocile, la toate vârstele și în toate lumile. Am asistat alteori la întâlniri între profunzimea textelor și discursurile ludice și șarmante, ca la Florin Iaru sau Marius Chivu, ca și la excelente pledoarii pentru literatura, critică și istorie literară ca platforme excelente de promovare și manifestare cultural, așa cum s -a petrecut în timpul întâlnirii cu Ion Bogdan Lefter. Copiii? Au ascultat, au întrebat și s-au întrebat. Au aflat și poate au învățat că manualele sunt doar ecouri. Că găsirea sursei e un proces de căutare, o călătorie de maturizare și autodefinire.

Că Narnia sau Fantasia nu există fără lumea reală și, credem prin acest proiect, nici invers. Un atu suplimentar, poate și cel mai important, este și acela că proiectul – aceasta ca o plăcută fatalitate – rămâne permanent deschis, așa cum și lumea scriitorilor este deschisă, ca un spațiu în același timp liber și eliberator.

Irina BALOTESCU, Profesor - Coordonator Programe educaţionale

12

Proiectul LogoSGift

13

Mircea Cărtărescu: Frumoși și foarte deștepți, cum sunteți voi, asemenea băiatului meu Gabriel.

Am venit aici să discutăm câte în lună și în stele.

Nu sunt un scriitor serios, căci scriitorii serioși sunt, de obicei, morți. Eu sunt cu totul și cu totul altfel. Prefer să fiu VIU, cu riscul de a nu fi considerat important. Mă simt tânăr, chiar dacă, atunci când vă uitați la mine, nu sunteți de acord. Nici prin cap nu-mi trecea, când eram la vârsta voastră, că voi deveni scriitor. Voi aveți multe posibilități de a vă defini viitorul. Voi aveți bibliotecă, eu nu aveam nicio carte când eram mic. De fapt, doar vreo trei sau patru cărți, rătăcite. Tata lucra într-o fabrică și mama era țesătoare, nu știau ce înseamnă literatura, muzica clasică. Îmi cunoșteam cărțile așa cum fetele își cunosc păpușile. O carte era despre prelucrarea prin așchiere, alta – De la Polul Nord la Polul Sud – de călătorie. discuție cu elevii Liceului Teoretic Școala MEA

Proiectul LogoSGift: Reprezintă o oportunitate de a ne întâlni cu scriitori pe care, în mod obișnuit, îi vedem poate doar la televizor, sau pe coperta unei căți din bibliotecă, de a le auzi vocea și de a ne aminti, peste ani, de un moment unic din viețile noastre.

14

Marius Chivu, ce îndemn le-ai da tinerilor ca să citească? Cum crezi că i-ar ajuta lectura în viața lor personală și profesională? În primul rînd, eu nu cred că există viaţă personală fără cărţi. Cărţile îţi oferă la fel de multă experienţă ca viaţa. Cărţile sînt viaţă în alt format! Eu nu le pot separa. Să citeşti cărţi înseamnă pur şi simplu să te formezi, să-ţi rafinezi gusturile, limbajul, personalitatea, să te descoperi deopotrivă emoţional şi intelectual. Fiecare carte citită e un upgrade şi un semn că eşti un om curios, gata să afli lucruri noi, gata să trăieşti emoţii noi, gata să te exprimi şi să vezi

lumea altfel. Mi-e frică de oamenii care nu citesc, nu-i detest, dar îi evit – ştiu că nu avem ce ne spune şi că vom pierde vremea unii cu alţii. Aşa cum în casele unde nu există bibliotecă mă simt stingher, singur, abandonat – simt că n-am aer ca şi cum aş fi într-un mediu nociv.- fragment de interviu pentru autentic.ro

Proiectul LogoSGift: Reprezintă o oportunitate de a ne întâlni cu scriitori pe care, în mod obișnuit, îi vedem poate doar la televizor, sau pe coperta unei căți din bibliotecă, de a le auzi vocea și de a ne aminti, peste ani, de un moment unic din viețile noastre.

15

Florin Iaru: “Un scriitor este un individ care se ocupă cu viața. Extragi poveștile de la ceilalți, le aduci la tine și le transformi. Ai nevoie de viața adevărată. Prostia a fost cel mai teribil motor al evoluției. Ceapa și trandafirul - care este obiect literar și care este neliterar. Răspunsurile diferă, normal. Lucrurile frumoase, spune Iaru, nu sunt prea literare. Trebuie dramatism, conflict, intrigă. Ceapa este simbolul întâmplării. Noi suntem talente cu mulțe direcții. Direcția pe care o alegem este dictată de un mentor.

Cum îi alegem? Asta n-o știu. Alegi într-o bună zi. Este ca destinul.” - discuție cu elevii Liceului Teoretic Școala MEA

Proiectul LogoSGift: Reprezintă o oportunitate de a ne întâlni cu scriitori pe care, în mod obișnuit, îi vedem poate doar la televizor, sau pe coperta unei căți din bibliotecă, de a le auzi vocea și de a ne aminti, peste ani, de un moment unic din viețile noastre.

16

Proiectul LogoSGift: Reprezintă o oportunitate de a ne întâlni cu scriitori pe care, în mod obișnuit, îi vedem poate doar la televizor, sau pe coperta unei căți din bibliotecă, de a le auzi vocea și de a ne aminti, peste ani, de un moment unic din viețile noastre.

Nora Iuga “Scrisul - da, e o bucurie. Dar cea mai mare bucurie în viață ți-o dă iubirea. Ea e lege - nu ne putem abate de la ea. Iubirea adevărată ar trebui să fie amorală.”

- discuție cu elevii Liceului Teoretic Școala MEA

Cla

sa a

III

-a B

se

pre

zin

tă

17

HA

PP

Y H

ALL

OW

EEN

Elevii de la gimnaziu și de la liceu s-au întrecut în imaginație și au reușit să ne surprindă și în acest an - prin costume, decoruri înspăimântătoare și ipostaze inedite.

18

Cla

sa a

IV

-a B

se

pre

găte

ște

de

Hal

low

en

19

Suflet de copil Apa albastră a cerului, o lume ciudată pare să prindă fiinţă sub stele, sticlirea scânteielor din stele, dor tainic, lumea poveştilor frumoase. Elsa este o fetiţă mică, cu un suflet mare cât o lume întreagă, cât cel mai mare şi mai frumos ocean, cât apa albastră a cerului măreţ. În fiecare noapte, ea iese afară în grădină ca să discute cu piticii ei mici şi cloraţi care stau zi de zi sub covorul foşnitor şi colorat care seamănă cu voalul reginei TOAMNA, sub razele palide ale soarelui cucerit de norii plumburii, care se luptă din răsputeri să-şi câştige tronul înapoi.

Elsei îi place să asculte picăturile de argint care stropesc pământul jilav şi să le cânte cele mai minunate melodii, dar mai ales îi place să vadă cum gâzele plăpânde, amorţite de frig, îşi caută un adăpost sub crengile pomilor fără veşmânt. Parcă o lume ciudată pare să prindă fiinţă sub stele. Ea îşi închipuie cum sticlirea scânteielor din stele dansează prin întunericul deplin şi liniştea care se aşterne prin tot Universul. Atunci când toată lumea doarme, ele se strecoară şi îşi fac loc pe cer lângă

celelate surori şi luminează calea lunii ca o lanternă a lumii, ca în lumea poveştilor frumoase. Elsa îşi petrece mult timp ajutând persoanele în nevoie, animalele şi plantele, chiar dacă e mică, sufletul ei este bucuros, plin de viaţă, colorat şi niciodată nu se plictiseşte când este în natură, cu florile parfumate, cu păsările călătoare care pleacă împreună cu puii lor în ţările calde. Un dor tainic îi umple sufletul, lipsindu-i trilurile minunate pe care o dată le cânta şi ea, sub copacii verzi şi plini de fructe aromate şi parfumate. Atunci când primele raze de lumină cuceresc zarea, fetiţa le şopteşte: - Eu acum o să plec, dar mereu veţi fi în sufletul meu!

Maria BELCEA Clasa a VII-a A

Cla

sele

pre

găti

toar

e A

și B

20

Lucrări executate din coajă de creion de elevii claselor pregătitoare A și B

Călătorie

Desenez, pictez și modelez, Și tot inventez...

Astăzi plec la munte, Cu idei multe, Albul îmi va da culoare Peste vârfurile goale. Mâine plec la mare, Simt nisipul sub picioare, Pescărușii-n zbor, Imprimă mișcare prin jocul lor.

Voi pleca și-n Cosmos: Cu alai de stele Și albastru intens Peste planșele mele.

Ispitele călătoriei

Învăț la geografie Și mă gândesc la o grozăvie:

Cum ar fi să călătorești În locul la care te gândești. Munții să-i reții După pârtiile de schi. Mările să le înveți După speciile de creveți. Dealurile să le știi

După livezile pustii, Unde șevaletu-l pui Și totul transpus îi. Golfurile să le reții

Dupa scuba-diving. Știi, Totul ar fi mai amuzant Și mult mai palpitant!

Dor de mare

Mi -e dor de mare, Mi-e dor de soare,

Mi-e dor de pescăruși Și noaptea de cărăbuși. Îmi iau rucsacul și fug, Pe plajă să ajung. În mare mă arunc Și valul îl străpung. Peștii îmi dau târcoale, Și m-a duc în larg, în mare.

Algele mă prind Crabii mă suprind. Marea este muza mea, Neliniștită cum e ea,

Greu de descris Și greu de cuprins.

Poezii Ioana VĂLLIMĂRESCU Clasa a VII-a B

21

TOAMNA, Lucrări executate de elevii claselor pregătitoare A și B

Toamna - comoară aurie

Toamna e o comoară, Care apare în fiecare țară

Cu valuri de frunze aurii, Arămii și portocalii. Cerul e de culoare plumburie, Vântul din ce în ce mai mult se-nfurie

Grădinile sunt pline de podoabe prețioase, Pere, nuci, gutui şi mere delicioase. Copiii au învățat despre atribut, Când școala a început, Păsările au lăsat comoara și au plecat. Iar cântecele și le-au luat. Toamna e ca un balaur Care sulfă peste tot cu aur, Totul e vis și armonie Ce ne transmite melancolie. Ana DANGUBIC-BOGDAN Clasa a VII-a A

(poezie participantă la concursul TIMTIM-TIMY)

Cearta anotimpurilor

Iarna e-aproape să vie, Eu culeg vița de vie. Toamna trebuie să plece, Pană mănânc trei măceșe. Pleacă, pleacă supărată, Toamna cea demult uitată. Frunzele stau pe zăpadă Și îmi cantă o baladă.

A venit Iarna, Întâlnindu-se cu Toamna, Supărată pe ea foc,

Arde și când stă pe loc. „Auzi, Toamnă îngâmfată”, Zice Iarna Suparată. „Mai mănâncă niște vată Și calmează-te odată!” Rareș RUS, Clasa a V-a B

22

www.referat.ro

www.referat.ro

Copilărie, adolescență…

Copilărie…bucurie…minune…Când începe şi când se termină copilăria? Ne întrebăm adesea atunci când ne trezim dimineața și în oglindă nu se mai zărește niciun copil. Nu ştim. Ştim doar că,

la un moment dat, ne e ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii. Avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca adulţi. Ca persoane pe deplin responsabile, mature. Pierdem jocul, pierdem vraja, pierdem libertatea şi pierdem nemărginirea. Ar trebui ca măcar în suflete să ramânem veşnic nişte copii. Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea. Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia şi exuberanţa copilăriei dispar. Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă, avem gusturi, pretenţii rafinate... Nu mai credem în magie, nu mai credem in Moş Crăciun şi în sacul său plin

cu jucării, nu mai credem că mama şi tata sunt cei mai extraordinari părinţi din lumea asta... Nu mai iubim cu detaşare şi pasiune, nu mai roşim atunci când greşim, nu mai chiuim de bucurie atunci când cineva ne îndeplineşte o dorinţă mult aşteptată. Copiii de astăzi nu mai au copilărie. Copiii din ziua de azi trăiesc acum într-o lume virtuală, dominată de monştrii imaginari, filme de groază, muzică grea, joasă, care nu reuşeşte să atingă nici

o coardă a sufletului lor, jocuri pe calculator. Au pierdut un crâmpei din propria lor poveste, din propria lor copilărie. Au ratat povestea scufiței ce a îndrăznit să înfrunte lupul, a ursului păcălit de vulpe, a şoricelului poznaş ce a pornit în expediţie prin ogradă, a balonului fermecat ce credea că poate zbura până la soare... şi a multor alte întâmplări cu tâlc, cu vers şi rimă, cu dragoste şi poezie, cu zâmbet de om bun şi lucire de înţelepciune la colţul ochilor.

Vom ajunge la o vârstă la care vom dori să aruncăm peste umăr un pumn de speranţe, pentru a înflori sub mângâierea zânelor cu trup de mărgean şi a piticilor cu bărbi de cleştar, spre a le putea vorbi nepoţilor noştrii despre o copilărie cum n-a mai fost. În ziua de azi, majoritatea adolescenților visează la iubire, la vedete, la castele sau palate. Dar majoritatea tinerilor se prind în mirajul lucrurilor neimportante. La vârsta adolescenței, începi să-ți dai seama ce este iubirea, îți dai seama ce este în adevăratul sens al cuvântului. Când te îndrăgostești, parcă nimic nu mai contează, orice problemă devine de nerezolvat. Dar dragostea e chiar așa perfectă cum credem noi? Sau această "perfecțiune" este doar de fațadă? Se spune că fără dragoste, nu poți trăi... Chiar așa este? Mă încumet să afirm că poate fi adevărat. Gândiți-vă că dragostea vă face să trăiți profund, să mergeți mai departe, să treceți orice

obstacol. Dragostea ne face mai fericiți pe toți, ne aduce împreună! La vârsta adolescenței, tinerii își trăiesc viața intens. Când zic intens, mă refer la orice sentiment trăit la maxim, orice sentiment trăit la extrem. De exemplu, azi când un adolescent este jignit , intenstitatea supărării este atât de mare, încât poate duce la gesturi cutremurătoare sau când o adolescentă este invitată în oraș, intensitatea bucuriei este inimaginabilă...

Adolescenții iau totul prea în serios! O altă problemă a acestei perioade a vieții este copierea vedetelor, modelele pot fi negative sau pozitive... Dar să fim serioși, în ziua de azi, modelele sunt pline de pearcing-uri, machiaj, unghii false, păr fals, personalitate falsă.... Adolescența este, după părerea mea, cea mai grea perioadă a vieții, treci prin toate greutăţile

vieții, puțin câte puțin... Deci, copii, nu pierdeți copilăria, nu părăsiți acest univers fabulos, nu vă grăbiți să creșteți, că nu știți ce vă așteaptă! Alexandra NAE Clasa a VIII-a A

23

Anotimpurile reci

Toamna, în caleaşca aurie Ne-a anunţat că o să vie,

Mai din vară ea ne-a spus Că apare la apus. Acum câmpurile-s veştejite, Țarinile zdrenţuite,

Plâng cu ochii-nlăcrimaţi, Că ei iar au fost schimbaţi. Uite că s-a terminat, Toamna a şi încetat, După trei luni de tristeţe Apar fericite fețe. Iarna a sosit din nou Cu un rece bibelou: A sosit iarăşi zăpada! - Copii veseli şi distraţi: Aveţi griji să nu-nhățaţi Fulgii proaspăt aşezaţi, Că răciţi şi nu jucaţi!

Alexia HARPA Clasa a V-a B

Iarna Norii au început să cearnă steluțe argintii , iar zăpada ușor, ușor s-a așternut ca o mantie albă și strălucitoare . Fulgii mari ca de vată ne acoperă satul în covoare albe și moi. Totul pare ca o cunună de steluțe argintii, ce parcă dansează pe copacii de zahăr . Fluturi lucitori gătesc pământul, iar crengile cu beteală . Câmpul de cristal parcă acoperă casele ce și-au pus căciuli de blană albaă. Fulgii pluteau în zbor legănat, iar apoi zăpada cade puzderie măruntă și deasă ca făina la

cernut. Brazii frumoși și verzi din curtea bunicii și-au pus cojoace grele de nea . Crăiasa ce poartă o rochie cusută cu ace de gheață și împodobită cu steluțe argintii a venit înconjurată de

copacii ei ca niște soldați muți și reci, cu zale de gheață, înconjurată de un roi de fluturi albi și unul mare de argint ce zboară pe aripile nevăzute ale vântului . A aterizat cu trăsura ei chiar pe munții care seamănă cu niște uriași adormiți sub omăt . Florile sclipitoare ce se țes pe geamul meu mă încântă ca frumusețea unui vis printre ochii mei de copil.

Măreața sărbătoare, Crăciunul

A fost odată ca niciodată o lume de basm , că de n-ar fi , nu s-ar povesti ... O lume plină de copii

mici și cuminți ce colindă străzile în lung și în lat și aduc spiritul Crăciunului în inimile sătenilor . Crăiasa Zăpezii zburdă din casă-n casă ca un fluturaș mic și voios , împodobit cu mii de culori . Oamenii de zăpadă pare că râd și se distrează prin zăpada albă ca porumbelul ce mângâie inimile îndrăgostiților . Norii cenușii fac loc pentru picăturile de cristal ce dorm liniștite lângă mama stea ce radia ca florile primăvara pe câmpiile pline de iarbă înaltă și deasă . Prin geamurile fumurii se vede frumoasa prințesă ce se-mpodobește cu mii de betele colorate și mărgele de toate felurile . După stingerea felinarelor ce aduc căldură micuților cu obrajii îmbujorați ca macul , apare Moșul în sania lui de catifea , cu renii vrăjiți , fiind conduși de mărețul Rudolph cel cu nasul roșu ce strălucește ca lumina unui reflector în umbra nopții . El , Moșul , aduce mii de cadouri și lasă farfuriile cu prăjituri delicioase goale . Dimineața , lumea se reunește în familie și serbează cu toți măreața sărbătoare ce vine o dată pe an , iar toată lumea o așteaptă , Crăciunul . Ana MOCANU

Clasa a VI-a A 24

Regina

Păr roșcat, sânge albastru, Țipă prin palat cu-n glas măiastru, Ochii ei sunt roşii de la plâns, Durerea din ei pe toţi i-a străpuns. Aproape tuturor le este frică de ea, Dar totuși a intrat în inima mea.

De când în ochii ei m-am uitat, Totul despre sufletul ei eu am învățat. Ea vrea să pară dură, Dar este drăgăstoasă,

Ochii ei inima-ți fură Și vocea ei este melodioasă. Sufletul ei este plin de blândețe, Ochii ei mari sunt plini de tandrețe, În jurul ei răspândește parfum, Când trece grăbită pe drum.

Ioana CÎNDEA Clasa a VIII-a A (poezie participantă la concursul ARS NOVA)

O seară de vară

Soarele, roşu ca o minge de foc, se stinge lăsând o ultimă rază să se reflecte în preamăritul albastru. Uşor, uşor, regele Soare adoarme, iar totul se cufundă într-un întuneric de nepătruns.

Regina Lună, împreună cu alaiul ei strălucitor de stele mai luminează un pic cerul întunecat. Păsările se opresc din cântecele lor melodioase şi se întorc la cuiburile lor, adormind. O adiere de vânt gâdilă natura, urându-le noapte bună pomilor multicolori, vietăţilor de tot felul şi florilor firave din curţile oamenilor. Se lasă o linişte adâncă şi toată natura, colorată ca paleta unui pictor, alunecă într-un somn adânc. Singura rămasă trează este Luna, veghind în linişte de sus, învelind în magia ei întregul Pământ, pentru ca totul să fie bine până în zori. Nicolas TROHANI Clasa a VIII-a A

Iarna Soarele timid răsare, Anunţă dimineaţa Şi speranţa reapare Luminându-ți viaţa. Astăzi iarna a venit, Cu omăt în cârcă a sosit, Suflând spre noi cu frigul aspru Care-ngheaţă orice astru Şi vijelios începe simfonia,

Ducând cu el zăpada pe toată câmpia. Vântul suflă cu putere Şi fulgii cad ca nişte mărgele, Formând un dans spectaculos,

Mişcându-se graţios. Acum zâna nopţii a venit, Iar ziua a pierit. Crăiasa zilei a plecat, Tot cerul e luminat! Nicolas TROHANI Clasa a VIII-a A (poezie participantă la concursul TIMTIM-TIMY)

25

Vecina

Înainte să mă mut în acest bloc, îmi doream să-mi cunosc vecinii. Întotdeauna mi-am imaginat

cât de drăguţ ar fi să poţi să îi vizitezi şi să ai întotdeauna pe cineva cu care să poţi să vorbeşti. Din păcate, în clădirea asta sunt numai oameni aroganţi sau persoane care nu ies decât o dată pe săptămână din apartament.

O singură fată mi-a atras atenţia. Stă la un etaj mai jos ca mine şi de la balustradă îi pot vedea uşa. Întotdeauna este îmbrăcată elegant, pe tocuri, cu părul ei cel roşu buclat şi buzele ei pline conturate. În fiecare noapte vine îi aud pașii , urcând grăbită scările până în apartament, zâmbind şi râzând, dar întotdeauna mă întreb dacă ea chiar este fericită. Chiar aş vrea să o cunosc şi să fiu prietenul ei. La început mi-am zis că e doar o mică obsesie, dar nici până acum nu mi-o pot scoate din minte. Într-o dimineaţă, când coboram scările ,văd în faţa uşii acesteia o pisică pufoasă, albă, cu ochii albaştri, ce stătea pe pragul ei. O iau de jos şi deodată se deschide uşa acesteia şi se uită la mine şocată. -Mi-ai găsit pisica! Zice aceasta veselă, luând-o uşor din braţele mele şi punând-o în apartamentul ei. Ştiam că următoarele cuvinte urmau să schimbe tot.

-Mersi mult, sunt Geanina, cum te cheamă? zise suav fata. Ioana CÎNDEA Clasa a VIII-a A

Căţelul

Un căţel mic şi pufos Era-n gură cu un os, Se juca el pe câmpie Plin de râs şi bucurie. Alerga şi alerga, Într-un loc nu mai stătea, Se rostogolea în vale Fără grijă şi răbdare.

Avea blana maronie Ca şi aripa de ciocârlie, Avea ochi frumoşi si mici, Parcă daţi cu mult sclipici.

S-a oprit şi s-a uitat, Iar de mine s-a speriat, El s-a aşezat frumos, Aştepta încă un os. Andreea STĂNESCU Clasa a VIII-a A

Viaţa…

Viaţa este ca o comoară. De ştii să o preţuieşti, Mulţi ani ai să trăieşti. Frumuseţea ei e minunată, Ca o floare înmiresmată. Imprevizibilă uneori, Cu multe bucurii deseori, Dar suferinţa îşi face şi ea simţită prezenţa, Dar cum ar fi viaţa fără acestea?

Subţire precum un fir de aţă, Întâmplări aşezate pe o axă, Bucurie şi tristeţe la pachet, Nimic nu este absent.

După orice furtună, răsare soarele, Nu te îngrijora, Vine fericirea sigur şi ea! Ana-Maria ONORIU Clasa a VIII-a A

26

Poveste de ciocolată

Capitolul 1 Trăia odată, într-un oraș îndepărtat și de lume uitat, un cățel de ciocolată, care își dorea să fie o pată,

cum era o verișoară de-a lui, o fostă pisică de ciocolată albă. Auzise el un zvon, cum că trăia un vrăjitor ce-ți împlinea o dorință. A pornit la drum, cu o sticlă de lapte bun.

Capitolul 2 Până ce-a găsit vrăjitorul, aș fi construit cuptorul.

A trecut prin deșertul de ambalaje, care i-a arătat tot felul de miraje. Unul dintre miraje era cu sticle de lapte, căci a lui era pe terminate. În cele din urmă a ajuns la vrăjitor, un vrăjitor ce arăta îngrozitor. Avea limba purpurie, barba azurie și ticul să zică măgărie. Ce vrei, nea Mărine? (se îmbătase cu tărie) Am auzit că poți îndeplini o dorință, zise el, ascunzându-și teama cu iscusință.

Era greșit. Eu îndeplinesc trei dorințe, dar cu o condiție: să nu regreți ceea ce îți dorești. Eu îmi doresc să știu să socotesc. Această dorință valorează cât trei, deci să-ți pui pofta în cui dacă mai vrei! Vrăjitorul îi îndeplini dorinţa, folosindu-și iscusința. Din păcate, astăzi nu există căței de ciocolată,

căci prea mulți și-au dorit să fie o pată. Ștefania ENACHE Clasa a V-a B (poezie participantă la concursul ARS NOVA)

27

Salteaua fermecată

Era o zi obişnuită ca toate celelalte. Aceeaşi viaţă liniştită, aceeşi familie, aceeaşi saltea veche, cu arcuri rupte, învechită, nespălată si neconfortabilă. Andrei îşi dorea cu disperare o

saltea nouă, minunată, nouă, confortabilă şi modernă. Aşa că mama lui se hotărî în sfârşit după 12 ani să-i cumpere lui Andrei o saltea nouă. Dăduse salteaua cea veche la săraci şi-i cumpără lui Andrei cea mai bună saltea de pe piaţă. Era mare, înaltă, călduroasă, confortabilă şi avea franjuri şi faguri... Când veni noaptea, Andrei era superemoţionat că avea să încerce salteaua. Deci , se culcă şi avu

un vis frumos... Dar chiar de dimineaţă, Andrei se schimbă din punct de vedere psihologic. Era dornic să înveţe, să meargă tot timpul la şcoală cu interes major şi să dea distracţia la o parte. Deşi Andrei nu avea păr scurt, ochelari sau aparat dentar, noul Andrei le avea pe toate. Lua 10 la orice materie. Citea şi învăţa până şi-n pauze. Refuza să meargă la film, să joace fotbal, să discute cu prietenii sau cu părinţii. Voia doar să înveţe. Mama lui credea că dacă ajunge silitor şi învaţă, avea să fie mai apreciat. Dar s-a înşelat. Andrei şi-a distrus întreaga viaţă socială. Ajunsese tocilar... Aşa că mama i-a schimbat din nou salteaua şi el a redevenit vechiul Andrei, un copil vesel și sociabil. Alexandru BINIG Clasa a VII-a A

FATA

Doamne, cât de valoroasă a fost! Mi-era teamă să respire. Și cât de frumoasă Putea să fie! Că mi-era frică să nu fie un vampir. Nici nu îi poți descrie frumusețea, Că te lua cu setea Și nu era bine. Dar, de fapt, nu ține de tine.

De când am văzut-o, Am avut o sclipire în ochi Și avea un glas ... Sigur se ducea la canto.

Sub povara ei Și bujorii cad. La vederea frumuseții, Cine oare ar mai vrea să fie copac?

PORTOCALA Dacă iei o portocală şi-o dezbraci în pielea goală ca să-i vezi miezul adânc peste care îngeri plâng cu căpşune-n loc de ochi

şi aripi de foi de plopi se întâmplă să uiţi chiar totul... E așa frumoasă… Rotundă și pulpoasă…

Îți vine să o muști instant, Dar, din păcate, ai aparat. Dacă stai și-l studiezi, Poate fi mai mult Decât un lucru rotund. Nu-i așa ciudat să-l vezi!

Poezii scise de Adlah HANNAH Clasa a VIII-a B 28

Sună! Telefonul sună. Cățelul latră. Creionul de pe masă, nervos, își scoate mina auditivă și o aruncă pe jos. Dacă întoarcem totul pe dos, creionul de sub masă își ia mina de pe jos. Cățelul tace, iar telefonul la fel face. Acum soneria de la ușă sună. Creionul de pe masă urlă la lună, cățelul, nervos, pe limbă nu mai vrea să pună niciun os. Iar întoarcem totul este pe dos! Cățelul, liniștit, roade creionul până la mină, creionul pe picioare să nu se mai țină, iar stăpânul în curând acasă o să vină! Și cine are vreo vină? Ștefania ENACHE Clasa a V-a B

Lumea de sub stele…

Era prima noapte de vară. Stăteam întinsă pe iarba fragedă, uitându-mă la stelele sclipitoare ce semănau cu nişte mici licurici. Încet, încet, visurile şi gândurile frumoase năvălesc asupra mea lăsând în drumul lor parfum de crizanteme. Şi am ajuns! Asa cum fac în fiecare seară, noaptea târziu ajung aici în lumea de poveste….

Unde totul este posibil… În lumea aceasta nu este soare, e doar luna, măreaţa regină ce păzeşte tot orizontul. Împreună cu ai ei copilaşi strălucitori care fiecare apără îngeraşii păzitori ai copiilor cuminţi, ce ascultă de părinţi . Mii de basme încântătoare se reunesc aici în lumea de sub stele. Toată lumea este prietenoasă. Există multe sărbători chiar şi aici. Unii stau şi numără gardienii păzitori ce stau de gardă din noapte până în zori. Dar pentru ei zorii înseamnă aprinderea felinarelor ce pot spune că strălucesc mai tare decât soarele . Dar când eu ma trezesc, vin înapoi în ţara mea natală unde păsările zboară. Printre norii cenuşii văd razele plăpânde ale soarelui ce luminează ferestrele casei mele. Casa mea e situată sub stele, iar când seara le privesc, mă pierd printre ele.

Ana MOCANU Clasa a VI-a A

Visul…

Am avut un vis De nedescris. Am visat că eram un marinar Şi pe apă eu pluteam. De fapt, eram un pirat foarte talentat Şi de lume apreciat. Multe comori eu găseam Şi bine le ascundeam.

Când acasă ajungeam, Toată lumea se bucura. Şi de data asta am găsit Un tărâm nelocuit! Maria PACEA Clasa a VI-a B 29

Reflexia unui copil Mă trezesc și mă ridic în capul oaselor. Podeaua rece confirmă prezența iernii. Mă uit pe geam și zăresc figurile de gheață și gardienii cu nas portocaliu ce veghează casa. Cobor și mirosul de cozonac îmi preia forma corpului, răspândindu-se mai departe. Mă așez la masa din fața bradului și ating cana plină cu ciocolată caldă. Mă gândesc pentru o secundă când este ziua de Crăciun, dar încă nu realizez

ca astăzi este. Îmi pun geaca și ies afară. Mii de căsuțe luminau în vale. Copiii alergau și se dădeau cu săniuța, dar eu stau singur singurel și încerc să -mi adun lacrimile întru-un bulgăre de gheață ce semnifică amintirile mele. Alunec pe gheață și mă ridic ca de fiecare dată când dau peste un obstacol în viață. Vântul îmi suflă eșarfa fără milă, iar fulgii se lipesc de mine ca de un magnet. Mă întorc la casa mea care se vedea din

depărtare cum muncea din greu, scoțând fum. Ajung în fața casei, unde scria pe o plăcuță ruginită ‘’CĂMINUL ÎNGERILOR’’ Intru și găsesc pe pat o punguță pe care scria ‘’DE LA MOȘU’’. Pun mâna pe punga albă și dau să o deschid, dar aud clopoțelul de la ușă și cobor în grabă. Erau o doamnă și un domn prezentabili ce îmi zâmbeau. Norocul mi-a bătut la ușă...am fost cadoul lor de Crăciun. Am intrat în casa nouă și, în sfârșit, am simțit cum este să ai o familie, o casă . Eram înconjurat de căldură și de priviri duioase.

Mă așez pe canapea și realizez ca brațele și mâinile îmi sunt legate de o sfoară transparentă. Încerc să le rup, dar nu reușesc, așa că mă uit în sus și realizez că sunt reflexia unui copil ce face un spectacol de păpuși în ziua de Crăciun pe străzile aproape goale…

Ilinca Ruxandra ARSENI Clasa a VII-a B

Iarna Norii negri au apărut, Zăpada iar s-a așternut. Păsările au migrat Și soarele a plecat. Copiii ies des afară, Pe zăpada albișoară Și se joacă neîncetat, Niciunul nu-i accidentat.

Copacii sunt albi și fără frunze, Voind să li se facă multe poze. Și așa noi mereu ne distrăm, Chiar de e frig, noi alergăm.

Ana UCEANU Clasa a VII-a B (poezie participantă la concursul Tinere Condeie) 30

Primăvara

Primăvara a sosit, Iar copacii au înflorit. Ghiocei au răsărit Și căldura s-a mărit! Zăpada toată s-a topit, Că așa este menit Soarele a răsărit, Și pe nori i-a înlocuit! Se așterne în fiecare țară Așa numita primăvară, Acum tristețea este rară Și albinuțele harnice polen cară!

Vara

Vara a sosit, Iar acum e însorit Și toată lumea merge la mare, Acolo unde e mult soare!

Nisipul este arzător Și foarte îmbietor. Valurile se agită tare În minunata mare! Castele de nisip sunt construite Și bine îngrijite. Toată lumea e bucuroasă, Că vremea este foarte frumoasă!

Iarna

Ninsoarea nu se mai oprește, Iar ninsoarea neîncetat crește. Copiii ies cu sania pe deal, Este un paradis total.

Moș Crăciun vine în sat Cu cadouri de neuitat, Pentru copii cuminți, Ce ascultă de părinți! Copiii sania își cară, În timp ce bunica cozonac prepară. Tot satul este bucuros Și mărinimos!

Toamna

Toamna a sosit în sat Cu copaci golași. Un covor de frunze s-a așternut Pe pământul ud! Crângul este amorțit, Iar satul obosit. Tristețea predomină în acest anotimp, Iar totul trece ușor, în timp... Un nou an de școală începe, Iar afară este rece. Soarele nu este voios, Fiindcă afară e ploios!

Poezii scrise de Carina VASILE Clasa a VII-a B (poezie participantă la concursul Tinere Condeie)

Un

an

în v

ersu

ri

31

Primăvara

Soarele răsare, Zăpada dispare. Ghioceii tot apar, Iar zambilele răsar.

Copiii sunt bucuroși Și fluturii zboară voioși. Iarba a încolțit, Rândunelele au venit. Pomii au înflorit, Frigul s-a rărit. Totul este mai frumos Și timpul nu mai este ploios.

Iarna Ea e rece, foarte vastă, Ea ne bate la fereastră. Totu-i acoperit de zăpadă, Ninsoarea stă din nou să cadă.

Toți copiii ies afară Și sania își cară. Până la derdeluș, Ei merg pe urcuș.

Zăpada albă s-a așternut Și oameni de zăpadă au apărut, Ca sa facă copiii fericiți Și de iarnă îndrăgostiți.

Vara

Soarele clocotește Și căldura simți cum crește. Se merge la mare, Pentru că e mai răcoare.

Sub picioare nisipul frige, Iar briza mării mă atinge. Apa mării e plăcută, Iar plaja e cochetă. Copiii iubesc vara, Chiar dacă e ca deșertul Sahara. Copiii construiesc castele de nisip Sau se joacă în fel și chip.

Toamna Toamna este destul de ploioasă Și răcoroasă, Natura a murit, Nimeni nu e fericit... Totul este mohorât, Afară plouă urât. Un covor de frunze s-a așternut, Deoarece toate frunzele au căzut.

Un nou an de școală începe, Și afară este rece. Elevii sunt bucuroși Și foarte voioși.

Poezii scrise de Daria ANDREESCU Clasa a VII-a B (poezie participantă la concursul Tinere Condeie)

Un

an

în v

ersu

ri

32

Fructele din gândul meu În fiecare seară Mă gândesc la o pară, Coaptă, dulce și gustoasă Suculentă și frumoasă. O căpșună cât o prună Are o ureche cât o mână. Mâinile sunt mari și tari, De poți lucrurile să le cari.

Un măr roșiatic, Care este asiatic, Ochelari de soare are, Dar geantă n-are.

O mură colorată, Care nu-i deshidratată, S-a urcat pe o mușcată Și-a rămas abandonată. Pepenele auriu Este foarte zglobiu, Stă ascuns între cârcei, Lângă mulți papucei. Piersica pufoasă Este foarte frumoasă, Portocalie și grasă, Numai bună de pus pe masă.

Cireșele ca măceșele Vor sa fie alesele. Ele stau în chiorchini Lângă niște smochini.

Fructele sunt sănătoase, Așa ca poeziile frumoase. Deci ,continua să scrii Cât mai multe poezii!

Mița și Tița În seara asta vă voi povesti Ceva ce vor vorbi Cangurul Mița Și furnica Tița. Ele două sunt prietene Cu douăzeci de degete. Ele aleargă împreună Fără nicio minciună.

Ele au vorbit Despre un lucru dorit, Despre o aventură, În care vor face o săritură.

Nu le va fi frică, Pentru că Mița-i mică Și atunci când vor fi “asociate”, Nu vor fi mâncate. Eu v-am spus o poezie, Nu este despre nicio jucărie. Tița și Mița au apărut în poezie Într-o aventură cu multă vrie.

Poezii scrise de Laura Sabina TOADER Clasa a VI-a B (poezie participantă la concursul Tinere Condeie)

33

34

Un vis … Stau în pat și citesc o carte . E fascinantă . Mama vine și îmi spune să vin la masă , dar îi spun că nu mi-e foame , pentru că eram captivat de carte . Citeam fără oprire , devenind din ce în ce mai fascinat. Simțeam că parcă intru în carte. Era deja 3 dimineața și mâine aveam scoală de la 8. Până la urma m-am decis să mă culc . După ce m-am trezit , când am mers la geam, am văzut că eram între nori . M-am speriat și m-am panicat , fiind neștiutor de situatia în care eram . Am deschis geamul și am pășit pe un nor . Era solid și puteam păși pe el . În depărtare puteam vedea o clădire înaltă . Mă îndrept spre ea și îmi dau seama , după vreo 30 de minute de mers , că nu mă apropii de ea . După 10 minute de gândit mi-am dat seama că mă aflam în cartea pe care o citeam. Eram personajul principal aflat în situația din carte . Era o singură problemă ... Nu terminasem cartea,

deci, nu știam cum să scap . După ce am parcurs înapoi drumul spre casă , am văzut o scrisoare lipită de peretele casei. Pe ea scria : "Urmărește drumul de nori negri" . La început mi-a fost frică, neștiind ce are să se întâmple . Până la urmă, m-am gândit că dacă nu merg, voi rămâne blocat aici, în schimb, dacă merg, am o șansă să scap .

Am urmat drumul de nori negri . Era o potecă îngustă . Un pas greșit și eram mort . Ajuns la capătul drumului , nu puteam să văd nimic . - Poate cineva își bate joc de mine .... Mi-am spus eu . Ziua următoare am găsit pe casă exact același mesaj. Am făcut iar drumul până la sfârșitul potecii înguste . Iar nimic ! Începeam să cred că cineva își bate joc de mine . Așa au mai trecut două zile , mergând fară să văd nimic . - Gata , eu nu mai merg ! E doar o farsă prostească ! După ce nu am mai mers două zile , am observat că nu mai aveam mâncare și apă , deci ceva trebuia făcut. M-am decis să iau scrisoarea să o inspectez mai bine . Am împăturit-o în toate felurile, dar nu am găsit nimic . - Asta e ! Am încercat tot ... O să mor aici ! Mi-am spus . După încă câteva zile de așteptat, am găsit încă o scrisoare pe care scria : NU TE DA BĂTUT! - Ce ar trebui să însemne asta ? După câteva ore de stat pe gânduri , mi-am dat seama că se referea să nu mă dau bătut să merg pe

drumul de nori negri. M-am ridicat din pat și am fugit pe potecă . Nu îmi venea să cred ! Era o gaură în nor . După ce m-am apropiat de gaură , m-am uitat în ea . Era o scară . Fără a sta pe gânduri, am început să cobor pe scară . Părea un drum lung . După 10 minute de coborât , am început să găsesc niște geamuri foarte subțiri . Pe ele erau imagini cu trecutul meu . Erau lucrurile înfiorătoare pe care le-am

făcut . Pe unul dintre geamuri vedeam cum țipam la mama , pe altul cum vorbeam urât. Nu îmi făcea plăcere să mă uit , așa că am coborât în continuare, nu mă opream . După 10 minute de coborâre , am crezut că nu se mai termină , că am căzut într-o capcană. -Nu mai pot ! Am obosit ! Eram gata să îmi dau drumul , când pe geamuri apăru : NU TE LĂSA ! Atunci mi-am dat seama că drumul nu era nelimitat , așa că am continuat. Scara devenea nesigură, dar nu m-am oprit. Până la urmă mi-a alunecat mâna și am început să cad într-o gaură neagră, fără fund. -Bum! Dintr-odată m-am trezit la mine în cameră. Am fugit la geam să văd daca sunt tot între nori, dar am văzut grădina noastra dragălașă mângâiată de razele soarelui auriu.

- Se pare că a fost doar un vis care a vrut să mă învețe să nu mă dau bătut și să mă comport mai frumos, știu că nu este ușor, dar nici imposibil . Matei IORDĂCHESCU Clasa a VII-a A

O vacanță diferită… După ce am terminat clasa a VIII-a, m-am hotărât să plec într-o scurtă vacanță pentru a mă relaxa puțin. Pentru că plecasem singură și nu aveam foarte mulți bani la mine, nu îmi puteam permite tot ceea ce mi-am dorit, dar încă puteam să ating scopul acestei călătorii, anume studierea și crearea elixirului vieții. Știam că doar cei cu diverse puteri supranaturale puteau să-l realizeze cu ajutorul unui ritual pe care l-am găsit într-o carte veche de cel puțin opt sute de ani, carte pe care am moștenit-o de la străbunica străbunicii străbunicului bunicii mele. Am decis să încerc acel lucru, orice ar fi. Deoarece misterioasa carte era scrisă în latină, a trebuit să-mi falsific actele pentru a pleca in Italia, mai precis mi-am ales ca locație, Toscana. Nu puteam să ies din țară, deoarece nu aveam cel putin 18 ani. Dupa ce am ajuns în Toscana, am căutat un loc sigur și cât de cât ferit de lume, unde să îmi pun cortul. M-am instalat pe dealurile Volterei. În primele trei zile petrecute acolo, m-am informat cât mai mult și am descifrat mesajul ascuns pe ultima pagină a cărții.

Ideea era ca oamenii care nu au fost aleși să devină nemuritori și încercau acest elixir, mureau într-un mod misterios în timpul ritualului. În cea de-a patra zi, eram gata să îmi încerc norocul. M-am gândit că nimic nu se întâmplă fără rost și că nu degeaba am găsit eu această cale spre eternitate. ,,Decât sa trăiesc tot restul vieții cu ideea că puteam să fiu nemuritoare, dar nu am riscat, mai bine

mor încercând", m-am gândit eu. Într-un final, în data de zece iulie 2015, la ora trei dimineața, am încercat să transform șase picături de ceai de salvie în miraculosul lichid al veșniciei, făcut ultima data de o societate secretă din Firenze în urma cu aproximativ 1300 de ani. Am început să tremur fără motiv din primele secunde. Lumânările s -au stins, iar prețioasa mea carte s-a închis brusc. Fumul înecăcios al lumânărilor nu mă lăsa sa respir. ,,Ce?!", m-am întrebat, dar nici nu am putut primi răspunsul...Ceva greu mi-a căzut în cap, iar eu am rămas inconștientă. Din câte am auzit, am fost găsită de niște localnici în vârstă. Cel mai ciudat era ca eu eram complet înghețată într-o însorită zi de vară... Singurul lucru pe care îl mai aveam era cartea, care era și ea tot înghețată. Cei doi bătrâni m-au dus la cel mai apropiat spital din zonă. Când m-am trezit, eram deja de două zile în spital. Ce se întâmplase în ultimul timp era încă un șoc pentru mine, dar eram fericită că trăiesc. După ce mi-am revenit complet, le-am spus doctorilor că sunt din România, că nu am părinți și că locuiam cu bunica mea până când aceasta a decedat cu doi ani în urmă.

Cea mai apropiată rudă era mătuşa mea, care locuia în Anglia. Le-am răspuns doctorilor la orice întrebare, dar am ținut cartea ascunsă și nu le-am spus nimic despre ea. Pe parcursul acestei luni pe care mi-am petrecut-o în spital, am suferit niște schimbări radicale... Irisul ochiului meu a devenit portocaliu, iar părul de aceeași culoare. Doctorii au făcut rost de numărul de telefon al mătușii mele, iar ea a luat primul avion din

Londra către Toscana. Nu mă mai vizitase de patru ani și nu știa că stau singură și îmi câștig banii din tablouri, desene și cărți pe care le vând pe unde pot. Deoarece nu puteam să-i spun adevărul, i-am spus că pur și simplu am vrut să vizitez anumite țări și că îmi strâng de mult timp bani pentru bilete de avion.

35

De atunci, de la 14 ani, locuiesc în Anglia. Mătușa mea m-a crescut până când am devenit un om major și am fost în stare să-mi port singură de grijă. Însă niciodată nu am știut sigur dacă eu devenisem nemuritoare, sau nu... Acum, în anul 3015, scriu această poveste cu ocazia zilei mele de 1015 ani, deși oricine mă vede crede că am numai 14. Nu m-am schimbat deloc de atunci, doar că nu mai sunt un copil al străzilor! Bine, poate că acum sunt considerată o artistă faimoasă și excentrică, ce locuiește într-o casă destul de mare din nordul Angliei. Raluca BARA Clasa a VIII-a B

Tranzitivitatea Un fotoliu... Și atât Singuratic, Nimic mai mult...

Încearcă să comunice, Dar nu reușește, Vorbele i se transformă În două mânere încolăcite.

Pun o floare, Pe fotoliu Și nu se întâmplă nimic, El nu prinde viață... Cățelul se pune pe fotoliu… Este magic... Începe să schițeze un zâmbet, Totul se transformă, Fotoliul râde prin ființe. Ilinca ARSENI Clasa a VII-a B (poezie participantă la concursul Tinere Condeie)

Iarna cea dulce

Mai demult, în satul Tort a început să ningă, ceea ce însemna că a început iarna. Micii omuleţi de marţipan erau uimiţi de frumuseţea ninsorii. Fulgi mici şi dulci acopereau satul.

Moş Marţipanciun se pregătea pentru marea seară de Marţipanciun cu multe cadouri şi surprize pentru copii. În fabrica de cadouri, elfii împachetau şi etichetau cadourile. Fiecare cadou avea câte o etichetă cu numele copilului la care trebuia să ajungă. Elfii, fiind pe grabă, au etichetat greşit toate cadourile şi moşul nu a observat. Aceştia au pregătit sania moşului şi el a plecat. De dimineaţă toţi copiii s-au dus să deschidă cadourile, dar când au văzut că nu scria numele lor pe ele, au zis : Acestea nu sunt cadourile noastre! Ei l-au chemat pe moş Marţipanciun în centrul oraşului unde s-au strâns toţi copiii cu toate cadourile în mână. Moşul a început să desfacă cadourile şi să dea fiecărui copil ceea ce a cerut. Astfel, toţi copiii din satul dulce au fost fericiţi. El a dispărut într-o clipită după ce a reparat greşeala şi a promis că nu o să se mai întâmple aşa ceva

niciodată. Ștefan COSTESCU Clasa a VI-a B

36

Substantivul

Substantiv rău și mic, Ce mă enervezi tu zi de zi, Ai multe cazuri, Și nu le rețin. Săptămâna viitoare am un test, Și o să te fac eu să plătești, Că pe urmă scap de tine, Și să vezi ce o să mă mai pregătesc. Apropo, să-ți dau un sfat: Poate mai vii prin sat, Și acolo lasă în dar, Câteva funcții sintactice.

Verbul

Domnule verb, Stați puțin, Vreau să vă zic Ceva aici. Dumneavoastră sunteți rău, Și cu toate informat, Moduri, timpuri, Cum vă voi învăța? Poate dumneavoastră mâine, Îmi faceți o mare surpriză, Doar e ziua mea, Învățați-mă câte ceva!

Poezii scrise de Ramona NACU Clasa a VI-a B (poezii participantă la concursul Tinere Condeie)

Borcanul cu dulceaţă Oare ştiţi voi cine a furat Borcanul cu dulceaţă Din dulap? Să vă spun acum un secret

Despre borcanul cel nătăfleţ. Ieri, mama a cumpărat un borcan cu dulceaţă Cum n-aţi gustat vreodată în viaţă. Era atât de bun şi de gustos, Că nici nu am putut să-l mai pun jos.

Eu azi de dimineaţă am mâncat Un alt borcan cu dulceaţă, Vă spun şi vouă să nu mai cumpăraţi Atâtea prăjituri pline de carbohidrați Şi să puneţi mâna să luaţi Borcanul cel savuros de la Magazinul meu de jos. Maria PACEA Clasa a VI-a B

37

Cartea - universul nesecat al înțelepciunii

„Emily the Strange” , autori-Rob Reger , Jessica Gruner Cartea este în viaţa noastră un pilon al creării unei culturi generale, este puntea de legătură cu noi lumi, prin citit descoperim lucruri noi. O carte ne face să fim mai buni, ne ajută să trecem mai uşor peste dificultăți, ne întăreşte și ne pregătește pentru viață. Eu cred că o carte este un mod de comunicare şi nu doar o înșiruire de cuvinte. A scrie este o artă, deoarece trebuie să ai dar pentru a putea să realizezi ceva de calitate și să-i faci pe cititori să nu lase cartea din mână. Trebuie să ştii să atragi cititorul dincolo de cuvintele scrise pe hârtie și să

înveţe ceva din conţinutul lecturii. Sentimentele pot fi exprimate prin cuvinte și trebuie să transmit tot ceea ce simte autorul. „Emily the Strange” este o carte plină de mister şi suspans. Regula cea mai importantă este să nu crezi niciodată că povestea s-a terminat la un detaliu foarte semnificativ. Mereu va exista un lucru care te va surprinde!

Pentru a vă crea o părere mai evoluată despre carte , voi începe cu personajul principal. De fapt, acesta nu are un nume mai exact. Ea suferă de amnezie şi se trezeşte pentru prima dată pe o bancă într-un oraş cu foarte puţini locuitori...de fapt, un oraş de câţiva kilometri. De-a lungul cărţii ea tot încearcă să găsească indicii despre propria identitate. În prima jumătate aceasta îşi găseşte nişte părinţi, dar aparent falşi , pentru că ea nu se recunoştea deloc în acea viaţă , chiar dacă semăna foarte bine cu Molly (o fată la fel dispărută). Sunt foarte multe detalii de spus , aşa că o să o iau pe scurt: 13 ani. Probabil în stare să sară de pe clădiri înalte, dacă ar avea chef. Mult mai probabil să moţăie cu cele patru pisici negre ale ei sau să încropească un accelerator de particule din scame, lentile şi ace de siguranţă sau să bată la tobe/ să zdrăngănească la chitară şi titieră/ să sufle în saxofon sau să picteze o frescă reprezentând o canalizare funebră şi învârtejită sau să forţeze pe cineva să zică de 13 ori „fresca reprezentând o canalizare funebră şi învârtejită” şi să-l arate cu degetul şi să râdă.

Mai clar, noi îi citim jurnalul cu toate evnimentele scrise de la amnezie încoace. O carte plină de răsturnări de situaţii şi mistere foarte ciudate. Emily sau urechelniţa le va rezolva cu ajutorul instinctului ei pentru mistere şi spiritul ei de

orientare. O carte este o provocare pentru fiecare dintre noi . Nu trebuie decât să profităm de aceeastă imensă comoară - cartea, să ne aruncăm în brațele ei, să-i dezlegăm tainele, să învăţăm să preţuim, să ne clădim prin citit și să fundamentăm temelia învățăturii! Alexandru BINIG Clasa a VII-a A

Seara

Sunt în pat, Iar Moș Ene mi-a luat Visele rele și mi-a adus Minunății și aventuri cu tâlc nespus.

Lumina stelelor mă liniștește, Iar sufletul meu dorește Să atingă cerul gigantic, Plin de nuanțe din cercul cromatic.

Greierii cântă de zor Și mă prinde un dor De o seară întunecată, Dar de nimeni aflată. Oare ce să fac? Să adorm, Când un pitpalac Se ascunde-n șopron?

Daria FRUNZULICĂ Clasa a VI-a B

38

Suflet de copil Îmi aduc aminte multe clipe ale copilăriei mele, pe vremea când bunica era ocrotitoarea mea. Cel mai emoţionant moment a fost acela când aveam vreo patru anişori. Bunica mea îmi citea poezia “Moartea Căprioarei” de Nicolae Labiş, atunci când dormeam la ea. Eram foarte atentă şi-mi plăcea nespus de mult când o auzeam citind cu intonaţie. Atunci am înţeles eu cum trebuie să reciţi o poezie pentru că, pe cât eram de micuţă înţelegeam tot ce-mi spunea.

Cât de mult m-a impresionat că băiatul plecat la vânătoare cu tatăl său între munţi pentru a vâna căprioare, se ruga la Dumnezeu pentru a nu veni căprioarele la pârâu să le vâneze. Atunci plângeam şi-mi puneam în gând că atunci când voi creşte mare, să fac ceva ca cei mari să nu mai vâneze animale. Bunica mea mă pupa pe obraji, îmi ştergea

lacrimile şi mă liniştea spunându-mi că, băieţelul era nevoit să meargă la vânătoare cu tatăl său, pentru că sora lui era bolnavă şi nu avea ce mânca. Simţeam cum băieţelul sufera cumplit, fiind rănit în “sufletelul său de copil”. Închideam ochii,

adormeam şi în vis îmi apărea “Bambi”, cea din desene animate, cu picioruşele rupte, dar în viaţă şi eu mă bucuram nespus pentru că nu murise. Acum când am crescut şi mă gândesc la “suflet de copil”, observ că el este sincer, curat, pur, inocent ca un fulg de zăpadă!!! Augusta CRISTACHE Clasa a VI-a A

Luna şi Soarele Vine Luna peste stele mari

Cu ai ei prieteni hoinari. Aduce uşor mândra noapte, Iar acum noi toţi vom vorbi în şoapte. Tristul soare a plecat Plângând, roşu şi îmbujorat. Luna doar îşi face treaba, Ea toarnă stelele cu roaba. Ziua trece, noaptea vine, Iar tu pleci de lânga mine. Soare blând cu raze aurii, Tu eşti o sursă a luminii. Tu birui luna zi de zi

Şi te faci tot mai plăcut, Doar tu ne mai poţi ocroti De un rău deja făcut. Însă acum stele au sosit,

Trebuie să aştepţi până mâine dimineaţă, Aşteaptă momentul potrivit, Ca să îţi faci o intrare cât mai frumoasă. Acum a venit momentul, Luna pleacă tiptil, tiptil, Iar tu, soare, ne eşti mai util, Cu razele tale devii mai agil. Alexandru BUCURESCU Clasa a VI-a A (poezie participantă la concursul ARS NOVA)

39

Lumea de sub stele

V-aţi gândit voi, părinți, copii, că sub stelele-argintii, se ivește o culoare, cam cât soarele de mare? Dar în țară, sub pământ,

oare ce-o fi: apă, vânt? Iar sub soarele arzător trece-n zbor, un porumbel voiajor. Între norii fumurii, adie vântul ca un prinț al nopții şi în sufletul păsărilor, traversează încet glasul speranțelor. Și pe florile de vară, zboară albina din ţară în ţară şi prin frunze ruginii, fac copiii mici prostii. Și așa am spus povestea despre steaua ce dă vestea, că sub ea se va afla lumea vrăjită de-o stea!

Cristian GHEORGHIU-MILICIN Clasa a VI-a A

Iarna Iarna fulgii-s trecători, Pe la case aduc fiori Și când te trezești în zori,

Ei pe geamuri devin flori! Copiii pe pârtie schiază, Sus pe munte se pozează, Luna, seara luminează Și pe toți îi veghează!

Casele stau adunate, Frigul le-a-nghețat pe toate, Dar pe cer, iar se ivește Un soare cald ca din poveste! Augusta CRISTACHE Clasa a VI-a A

Căţelul speriat Căţeluşul cu mustaţă, Cu blăniţa albă, creaţă Şi urechea clăpăugă, Sus la clanţă vrea s-ajungă.

Tare-i speriat căţelul, Vrea în casă mititelul. Căci gâscanul cel năuc, Îl ciupeşte de năsuc. Iar curcanul înfoiat ,

Îl tot ia la scărmănat! Martina ACCORSI Clasa a VI-a A

Vacanța

Vacanța azi a sosit, Cu familia am pornit, În excursie mă duc, De jocuri să m-apuc. Pe bunici îi vizitez, Cu ei o să mă distrez, Împreună să glumim, Zilnic să ne-nveselim. Chiar de nu-i frumos afară, O s-ajung și pe la țară. Să mă joc cu animale, Să m-acopăr de petale.

Când vacanța se sfârșește, Tristețea mă copleșește. Dar din nou mă-nveselesc, Când colegii-mi întâlnesc.

Ana UCEANU Clasa a VII-a B

40

Lumea de sub stele… Când mă duc vara în vacanţă la Horezu la casa bunicilor mei, seara îmi place să stau culcată în iarbă şi să privesc cerul. E atât de senin şi curat, încât am senzația că dacă întind mâna pot apuca o stea. Atât sunt de aproape… Dacă aş reuşi să fur o stea, aş pune-o la mine în cameră pe post de lampă. Sunt sigură că nimeni nu ar observa dispariția ei. Sunt atâtea! Şi sunt identice!

Mă gândesc la Micul Prinţ şi încerc să-i găsesc steaua după râs. Adică încerc să-i aud râsul fermecător, incofundabil, copilăresc. Şi, deodată, în liniștea profundă care m-a cuprins, aud o voce caldă de fetiță: Sonia, vrei să vii cu mine în Lumea de sub stele? Deschid ochii şi în faţa mea e o arătare haioasă, cu părul creț şi auriu, cu ochi de stele şi rochie de

culoarea cerului senin. -Cine eşti? întreb nedumerită, căci cunoșteam toate fetele din sat şi nu semăna cu niciuna dintre ele. -Sunt Lunatica, colind printre stele. Casa mea este în Lumea de sub stele. -Lumea de sub stele e Pământul. Aici unde stau acum e lumea de sub stele, răspund eu hotărâtă. Lunatica râde cu același râs al Micului Prinţ. -Îl cunoști şi tu? o întreb. -Toți îl cunoaștem, s-au scris şi cărți despre el. E vedetă! Şi râde iar. Poate ajung şi eu vedetă, dacă o să scrii şi tu o carte despre mine. Lunatica mă ia de mână, o mână mică şi delicată, dar nefiresc de rece pentru căldura de afară. Am zburat împreună (de când îmi doream asta!) şi am ajuns într-un loc superb cu case şi copaci plini de beculeţe, împodobiţi ca de Crăciun (mai târziu aveam să înțeleg că erau niște pui de stele). Era plin de copii, fetiţe şi băieţi care țeseau pe o pânză, imensă, albastră, nesfârșită de stele. -Tot ce vedeți voi e cusut cu mâinile noastre. Noi țesem cerul plin de stele. Stelele cresc în acești copaci, noi le culegem şi le coasem pe cer. Şi când vedeți o stea căzătoare, înseamnă că cineva (şi-mi arată un băiețel ciufulit şi foarte dulce) nu a reușit să o coasă bine şi a căzut. Şi iar începe să râdă cu râsul ei

incofundabil. -Te rog, lasă-mă si pe mine să cos una, i-am spus. Zău că mă pricep. Vreau să am şi eu steaua mea. M-am așezat lângă ceilalți copii şi m-am pus serios pe treabă. Nu era chiar ușor, dar era cumva magie. Abia atingeai acul şi el se mișca aproape singur. Când am terminat, eram fericită. Aveam acum propria mea stea.

-O să o cheme Sonia, mi-a spus Lunatica. - Şi eu cum o s-o recunosc? De pe Pământ toate arată la fel. -O să o recunoști cu inima, nu cu ochii. Ce e cu adevărat important e invizibil pentru ochi. Ce e cu adevărat important se vede doar cu inima, mi-a spus ea foarte serios şi nu a mai râs. Acum trebuie să pleci. Se apropie zorile. Trebuie să pleci. -Şi când ne mai vedem? -Nu știu. Important e că ai acum o stea a ta pe care o cheamă Sonia. Şi seara o să o simți cu inima şi ea va apărea pe cer şi va fi cea mai strălucitoare. Am vrut să mai spun ceva, dar m-am trezit culcată în iarbă, sub cerul senin. Am deschis ochii şi am simțit o stea frumoasă şi luminoasă care îmi lumina drumul spre casă. Acum știam că e steaua mea. Şi, zâmbind, mi-am spus în gând: -Stai liniștită, draga mea prietenă din Lumea de sub stele! O să te fac vedetă! Şi am râs. Dar parcă nu era râsul meu, ci acel râs inconfundabil, stelar. Sonia SĂVESCU

Clasa a VI-a A

41

Sus, pe cerul înstelat Sus, pe cerul înstelat Zboară îngerii ușor, Numai unu-i îmbufnat, S-a blocat în norișor.

Dimineața soarele reiese, Îngerii sunt mai vioi, Ei fac slalom printre case Ca să ne protejeze pe noi.

Acum luna vine ușor printre stele, Dar nu e serioasă sau neagră, Râde delicat la glumele mele, Ca într-o frumoasă noapte de primăvară.

Soarele și luna se fugăresc mereu, Printre îngerii agitați, Nu e blestem dat de un Zeu, Dar cu ei împreună voi ați fi dezordonați. Cu ei doi împreună, Ar fi semiziua sau seminoapte? Nu ar fi nici cald, nici furtună, Când vom mai vorbi noi în șoapte?

Pentru mine este un mister, N-ar fi frumos așa, Ar fi un labirint în formă de echer, Nu aș mai ști când să îmi pun cămașa.

Eu unul sunt mulțumit cu lumea de acum, Chiar dacă inhalăm prea mult fum, Nu suntem într-un mediu sănătos, Sau poate sunt eu prea mofturos.

Alexandru BUCURESCU Clasa a VI-a A (poezie participantă la concursul TIMTIM-TIMY)

Atelierul de inteligență emoțională de la clasele I, de săptămâna aceasta, a stimulat dezvoltarea unei exprimări emoţionale

deschise, autentice, spontane şi descoperirea abilitaţilor noastre empatice, dezvoltare spontaneităţii şi exersarea potenţialului nostru creativ. Și, una peste alta, ne-am distrat de

minune construind, alături de colegii noștri, structurile pe care le veți descoperi în imaginile alăturate!

42

Povestea lui Rareş A fost odată un copil pe nume Rareş . De ceva vreme , Rareş avea probleme cu părinții . Aceștia îi reproșau că nu are numai note de zece la școală şi că dacă va veni acasă încă o dată cu o notă de nouă, el nu va mai fi primit în casă . Următoarea zi, profesoara lui de franceză a decis să dea un test surpriză, cu trecere în catalog. Fiind panicat pentru că nu știa nimic, colegul său de bancă a decis să se uite pe furiș în manualul

de franceză pentru a scrie răspunsurile la cele zece întrebări. Rareş, care ştia răspunsurile la nouă din cele zece întrebări, a decis să se uite în cartea colegului său pentru a afla răspunsul la ultima întrebare. Ghinionul său a fost că profesoara se uita exact la el şi l-a prins uitându-se în carte. La finalul orelor, Rareş a fost chemat la directoare pentru a fi înştiinţat că a luat nota unu la limba franceză

pentru copiere şi că directoarea le va scrie o scrisoare părinţilor pentru a le spune ce s-a întâmplat. Fiind conştient de situaţie şi de ce urma să i se întâmple, bietul copil a hotărât să nu meargă acasă pentru că el credea că le va face munca mai uşoară părinţilor, dar nu avea cum să ştie că le va fi mult mai greu . Era deja 24 decembrie. Au trecut două zile de când Rareş era pe străzi. După o perioadă îndelungată de timp, Rareş a decis să se întoarcă acasă. Când a depăşit colţul străzii pe care se afla casa lui, acesta a observat două maşini de poliţie care erau parcate în faţa casei lui. Instinctele i-au spus că va avea probleme mari, dar sentimentele îi spuneau că vrea să îşi îmbrăţişeze părinţii. Într-o fracţiune de secundă , s-a hotărât să îşi urmeze sentimentele şi a început să fugă spre casă.

Când a intrat, a observat că părinţii lui stăteau de vorbă cu doi ofiţeri. A ignorat ofiţerii şi doar şi-a luat în braţe părinţii. Aceştia păreau fericiţi să îl vadă, dar ştia ca va da de bucluc mai târziu.

Deocamdată a vrut doar să savureze reîntâlnirea sa cu părinţii. Aceasta a fost povestea lui Rareş . Mihnea MANEA Clasa a VII-a A

Urmele timpului

Mă uit în spate Și văd amintiri, Aud șoapte Și mari povestiri. Mă gândesc la tot ce-a fost Va fi și este, Iar gândul meu s-a-ntors Și s-a făcut poveste.

Sunt urmele timpului Ale gândului, Ale inimii Și ale vântului.

Deși cred că urmele s-au șters, Ele tot au mers Cu mine odată Cu o temere ciudată. Și nu pot a crede Că drumul spre viitor E verde Și liniștitor. Urmele timpului merg cu noi Și ne așteaptă. Ele vin ca niște ploi, Ca o amintire visată.

Daria FRUNZULICĂ Clasa a VI-a B

43

Alegerea ta e cea mai importantă

A fost odată un copil în clasa a treia. El era singurul care era sigur ce meserie vrea să aibă când o

să fie mare. Vroia să se facă arhitect. Tatăl lui fusese arhitect, iar acesta a vrut să meargă pe aceeaşi cale şi să intre în lumea creativităţii. Toţi copiii râdeau de el şi spuneau că mai au timp să se gândească până când vor fi mari, ziceau că vor să se bucure de copilărie. Şi-a pierdut prietenii, deoarece începuse pregătirile pentru ce voia sa devină încă de atunci, iar aceste lucruri îi ocupau tot timpul. După 15 ani acest copil a terminat studiile în Anglia şi a devenit un arhitect renumit. A proiectat multe case ale multor oameni importanţi şi multe alte clădiri foarte vizitate. Într-o zi, foştii colegi de şcoală îl sună să iasă la un restaurant şi a acceptat. La un moment dat, a venit

vorba de meserii. Ceilalţi erau taximetrişti, vânzători şi alte meserii banale. Din viaţa acestui om învăţăm că nu trebuie să ne bazăm pe luatul deciziilor în viitor, ci în prezent. Orice copil se naşte cu o flacără mică în suflet, iar dacă nu profiți de ea, n-o întreții, aceasta se stinge. Fiecare copil are o şansă în viaţă aceasta, iar şansa este ca o cărămidă. Unii au mai multe cărămizi şi îşi construiesc drumul în viaţă, iar alţii o dărâmă şi pe prima.

Dacă ştii cum să profiţi de viaţă şi de şansa ta, vei ajunge departe şi trebuie să ne descoperim pe noi înşine de mici ca să ne ştim şi drumul în viaţă. Viaţa e una şi dacă o începi cu stângul va fi greu să îţi repari greşelile făcute în trecut. Nu te uita în trecut, luptă în prezent și speră în viitor!

Nicolas TROHANI Clasa a VIII-a A

Veverița

Ghemotoc roșcat de blană, Alerga iute pe-o crenguță, Ducând în ale ei lăbuțe Mai multe ghinde micuțe. Acum dispare în a ei scorbură Și se întoarce cu mâna goală. Și acum stă: A făcut o pauză… Dar ce să vezi? Picături grele de ploaie Cad din cer… Ca stele căzătoare.

Și-atunci veverița, panicată În scorbură a intrat, de-ndată. Căci acolo-i cald și bine… Și mai e și plin de ghinde!

Copacii…

Oare cum simt copacii Apropierea unei furtuni? Oare simt vântul suflându-i printre crengi Și răvășindu-i frunzele? Oare suferă când simt cum O frunză se desprinde neputincioasă de o creangă? Oare se bucură când văd cum norii, Înnegriți și supărați, se îndepărtează în tăcere? Oare simt picăturile lovindu-le ramurile, Și prelingându-se pe trunchi? Oare se sperie când zăresc un fulger, Se cutremură când aud un tunet?

Oare speră, Că totul se va termina cu bine? Oare sunt ființe cu adevărate sentimente, Sau sunt doar… copaci… Poezii scrise de Ioana STĂNESCU Clasa a VIII-a B (poezii participante la concursul Tinere Condeie)

44

Cățelul meu Căţelul meu s-a dus pe lună M-am dus şi eu acolo …nu mi-a plăcut DE CE? MĂ ÎNTREABĂ CÂINELE. Deoarece e frig…Pustiu…Ce să mai zic… Caţelului meu i-a plăcut, că sunt pisici

acolo, în mintea lui… Dar ce tot spun …l-am recuperat şi acum, de două zile, doarme.

Suflet de copil…

Mama mi-a spus că viață uneori nu e așa cum ai vrea tu să fie când ești adult, dar oare cum este viața mea, viața mea de copil? Eu am 12 ani și într-adevăr, nu este mereu cum ne-am dori noi să fie, dar asta face viața un lucru imperfect. Lucrurile mici, pe lângă care trecem zi de zi și nu le dăm atenție, contribuie și ele cumva la viața asta imperfectă. Dacă viața ar fi perfectă, ne-am plictisi la un moment dat.

Mie îmi place să merg seara la geam sau afară și să contemplu la apa albastră a cerului. De fiecare dată când privesc cerul, văd altceva, de fiecare dată observ o altă lume ciudată care pare să prindă ființă sub stele. Sticlirea scânteilor din stele mă face uneori să cred că acolo sus, departe de nori și de stele se află ceva, ceva nemaivăzut ce așteaptă să fie descoperit. Când eram mai mic, aveam o carte numită “ În lumea poveștilor frumoase “. Nici măcar eu nu știam de ce îmi plăcea să citesc cartea aceea și nici mama nu înțelegea, dar pentru un oarecare motiv mă fașcina. Cum mama nu înțelege de ce îmi plac anumite lucruri, așa nici eu nu înțeleg viața sau sufletul unui adult. Deci, adulții și copii sunt diferiți, unii ar spune că e un lucru rău, dar mie mi se pare un lucru minunat, dar tainic și ca orice dar tainic, să ne bucurăm de el! Cosmin ȚIC Clasa a VII-a A

Pisica Toată lumea ştie: Căţeii aleargă după pisici, iar pisicile fug de câini. Însă avem o pisică la bloc care aleargă după câini. Această pisică este neagră, cu ochi galbeni şi coadă maro. Sperie toţi câinii din cartier Şi este o pisică foarte specială.

Poezii scrise de Tudor SIMIONESCU Clasa a VI-a B (poezii participante la concursul Tinere Condeie)

45

O aventură de neuitat Demult, pe Tărâmul Florilor, trăia o familie regală. Tatăl, regele Soare, și mama, regina Luna, încercau din răsputeri să își facă copiii veseli. Bella, Isa, Jake și Harry, copiii Măriilor Sale, nu erau veseli deloc, ei voiau să plece într-o aventură, așa că, într-o zi, cei patru s-au urcat pe Jess, câinele uriaș cu aripi de fluture. Au zburat peste 12 mări și peste12 țări. La un moment dat, cei patru au auzit o prințesă strigând după ajutor. Harry coborî de pe Jess.

El văzu un dragon care ținea într-o cușca o prințesă frumoasă, cu părul auriu, ochii albaștri și pielea albă ca laptele. Harry se luptă cu dragonul și eliberă prințesa. -Cum te numești? întrebă Harry.

-Eu sunt prințesa Georgia I, dar tu, viteazule prinț? -Eu sunt Harry, fiul Soarelui şi al Lunei. Harry se căsători cu Georgia și plecă mai departe cu ea, călare pe spinarea lui Jess. Merseră ce merseră și, la un moment dat , Jess se opri. Bella, curajoasă, coborî. În fața ei se întindea o pădure întunecată, iar copacii aveau frunzele albastre. Bella intră în pădure. Ea văzu o umbră care se ascundea după un copac. Bella încercă să o prindă, dar umbra fugi. Bella se aruncă și o prinse. Se ridică și se luptă cu umbra. Se loveau și se îmbrânceau, până când Bella câștigă. Pădurea se făcu din nou verde. Prințesa auzi un copil strigând. Era un băiețel. Bella îl căută prin pădure, dar nu-l găsi. Băiețelul strigă din nou. Pe o creangă, într-un copac înalt, era o cușcă din crengi. Bella văzu cușca și

se cățără în copac. Ea eliberă copilul și află că băiețelul era prințul tărâmului animalelor. Bella luă prințul, urcară pe Jess și plecară mai departe, dar, oh nu, Jake căzu de pe Jess într-un izvor de ciocolată cu lapte. El înotă până la mal. Iarba era făcută din bomboane, copacii aveau tulpina din acadele, iar frunzele din vată de zahăr. Casele erau din turtă dulce și căpșuni. Jake văzu trei palate din înghețată. El intră în palatul cel mai mic.

-Cine ți-a permis să intri în palatul meu? întrebă o voce groasă. După un colț, se vedea o capă lungă și roșie. Jake se duse într-acolo. El văzu un pitic care vorbea printr-o portavoce și o cameră cu ușă din aur. Piticul se sperie și fugi. Pe un scaun, într-o cutie din sticlă era o cheie de aur. El luă cheia și deschise ușa de aur. În camera din spatele ușii locuia o prințesă frumoasă cu părul lung, brunet și ondulat, ochii căprui ca ciocolata şi pielea albă ca zăpada.

Cum o văzu, Jake se îndrăgosti de ea şi prințesa la fel. Ei fugiră din castel, dar în fața ușii se deschise o trapă și căzură. Se aflau în cel de-al doilea palat din înghețată. -Cine v-a permis să intrați în palatul meu? întrebă un uriaș. Prințesa se sperie și se ascunse în spatele lui Jake. -Dacă îmi dai prințesa, te las să pleci! spuse uriașul. Jake atacă uriașul. După două lovituri, uriașul căzu la pământ și îl lăsă pe Jake să plece cu prințesa. Dar se întâmplă la fel ca la primul palat, dar de data asta s-au trezit în cel de-al treilea. -Cine v-a permis să intrați în palatal meu? În fața lor se înfățișă un balaur care scotea fum pe nas şi săbii pe gură. -Dacă îmi dai prințesa, te las să pleci! spuse balaurul.

Jake mai auzise vorbele astea și nu renunțase, văzu că balaurul nu era atent și sări la gura lui și i-a legat gura și i-a înfipt un cuțit în inimă, iar balaurul muri. 46

-Mulțumesc că m-ai salvat! spuse prințesa. Cum te cheamă? -Eu sunt prințul Jake, tu? -Eu sunt prințesa Selena.

Jake se căsători cu Selena și plecară împreună, călare pe Jess. Au zburat și au tot zburat, până au ajuns pe un tărâm unde erau numai căței. Isa coborî și vizită tărâmul. Ea se împrieteni cu un cățel pătat. Ca să poată pleca cu el, Isa trebuia să treacă mai multe probe. Ea a ajuns într-o încăpere, unde cățelul trebuia să aleagă între Isa sau o grămadă de oase, iar câinele a ales-o pe Isa, apoi au mai apărut 30 de câini care arătau exact la fel ca și câinele cu care Isa voia a se împrieteni. Isa trecu și de această probă. Mai avea de trecut o probă, proba aprobării, unde câinele trebuia să spună dacă vrea să plece sau nu, iar câinele fu de acord să plece cu Isa. El a plecat cu Isa pe Jess. Mai aveau de făcut câteva lucruri înainte de a se întoarce acasă, trebuiau să ducă acasă prințul. Aceștia au ajuns pe tărâmul Animalelor, iar prințul nu putea să găsească Palatul unde locuia. El își strigă părinții. Aceștia l-au auzit și au alergat spre el. Prințul și-a îmbrățișat părinții, apoi le-a

povestit cum Bella l-a salvat, iar de după tron apărură doi prinți chipeși. Isa și Bella se îndrăgostiră pe loc. Prințesele făcură cunoștință cu prinții și se căsătoriră. Cei patru copii s-au întors acasă căsătoriți și bucuroși. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea.

Ana DANGUBIC Clasa a VII-a A

Avem același examen de trecut în viaţă ?

Eistein a spus : “ Oricine este un geniu… Dar dacă judeci un peşte după abilitatea sa de a urca într-un copac, îşi va trăi toată viaţa crezând că e un prost “. Daaa, Einstein a avut dreptate (cum altfel ? ) Principalele întrebări sunt: noi trebuie să trecem aceleaşi examene în viaţă? Avem şanse egale în viaţă? Încă de la linia de start a vieţii, teoretic, avem şanse egale, dar pe parcursul acestei uimitoare călătorii prin viaţă, descoperim că, de fapt, suntem diferiţi… Ce ne face diferiţi? Poate abilităţile noastre, poate dorinţa de a reuşi în ceea ce facem, poate puterea de muncă…. Aşa că apare o nouă întrebare: care este misiunea şcolii în formarea noastră viitoare? Ei, eu cred că şcoala nu ar trebui să ne transforme în nişte persoane create după un şablon, pentru că nu toţi ne potrivim aceluiaşi şablon…. Şcoala ar trebui să ne ajute să ne descoperim talentele, să ni le dezvoltăm, să ne înveţe să ne deschidem larg aripile şi să ne trăim viaţa cu încredere că vom putea face ceea ce ne dorim…

Pentru mine este foarte clar acum: nu avem aceleaşi examene de trecut în viaţă! Dar nu contează cine sunt eu sau cine esti tu, contează să învăţăm, să găsim cel mai potrivit drum în viaţă pentru fiecare dintre noi….Contează cât de mult muncim pentru a reuşi, pentru că, nu-i aşa? succesul nu cade din cer pe umerii noştri ca o ploaie fină de vară!

Da, viaţa este un examen continuu: trece-l ! Roxana CÎȘLEANU Clasa a VIII-a A

47

Eu dețin cheia pentru poarta viitorului

Viitorul este un cuvânt special care nu are definiție. De obicei toate cuvintele au o definiție clară. Acest cuvânt are o definiție aparte. Mă aflam în camera mea, când am început să mă gândesc la viitorul meu, la ce meserie voi avea , la ce aș vrea să fac important în viitorul meu apropiat. Dacă mă întrebați ce este viitorul pentru mine, aș răspunde: o poartă a vieții. Când venim pe lume, prima poartă a vieții este copilăria, apoi adolescența, etc. Viitorul este timpul următor din viața oricărui om. Nu știm niciodată când se va termina, aceasta nu ține de noi .

Trebuie să vă gândiți că, așa cum trec zilele, așa ne trece și viața. Nu putem să ne mai întoarcem niciodată la ceva din trecut. După toate gândurile, m-am întrebat apoi cum aș putea intra pe poarta viitorului, să văd ce voi face eu mai târziu și cum va fi viața mea. Mi-am dat seama, cheia se află deja la mine și cu ea pot deschide cu ușurință poarta viitorului. Cheia sunt gândurile și ideile pe care le am zi de zi.

Și nu uitați, ”Carpe diem”! Raluca ȚÂNCU Clasa a VIII-a A CUM?

Cum de soarele şi luna Vin una câte una, Niciodată nu împart Şi tot timpul de despart! Cum de alb şi negru Nu îi folosesc lui Petru, El le ia doar diferit, Fără celălalt nu e nimic...

Cum de cerul şi pământul Despărțite doar de vântul Care suflă-ngreunat Şi de el ești tulburat!

Cum de fata şi băiatul Împreuna sunt tot timpul, Niciodată despărțiți, Împreună ei creați!

Andreea STĂNESCU Clasa a VIII-a A (poezie participantă la concursul ARS NOVA)

48

" The boy in the striped pyjamas " Recenzie Această carte provocatoare , " The boy in the striped pyjamas " , este un roman dramatic, a cărui acţiune se desfășoară într-un loc teribil numit Auschwitz, în timpul celui de–al Doilea Război Mondial. Autorul, John Boyne , își descrie propria creație ca fiind "o poveste a inocenţei într-o lume a ignoranţei ", acțiunea relevând consecințele unui război oribil asupra vieții oamenilor. Romanul spune povestea unui băiat german în vârstă de nouă ani ( Bruno ), care, în ochii unei societăți bolnave, leagă o prietenie adevărată cu " persoana nepotrivită " , Shmuel, un băiat evreu, acțiunea începând atunci când Bruno, care are o viață satisfăcătoare, se mută la Auschwitz

împreună cu familia lui, pentru că tatăl său este numit comandantul unei închisori. Într-o dimineață, Bruno, curios, cercetează împrejurimile închisorii, zărindu-l prin gard pe Shmuel, care este în acest lagăr de concentrare, împreună cu alți mulți evrei, pentru că germanii doresc să -i omoare, din rațiuni politice absurde. El îi va aduce alimente lui Shmuel mai multe zile la rând, astfel prietenia lor devenind tot mai puternică.

Romanul ajunge la punctul culminant dramatic atunci când Bruno, îmbrăcat în pijamale dungate ca şi oamenii din lagăr, pentru a nu fi observat, trece pe partea cealaltă a gardului, în lagăr, încercând să-l ajute pe prietenul său de a-şi găsi tatăl. Îndrăzneț fiind şi purtând şi el pijamale în dungi, el este luat drept un evreu. Sfârșitul romanului este dramatic, cu mult suspans și neprevizibil și ,odată ce îl veți afla, veți vedea cum războiul poate ruina viețile și destinele unor oameni nevinovați! Ca un corolar, recomand acest roman extraordinar, prin prisma faptului că John Boyne l-a scris într-un mod sensibil, făcându-mă să înțeleg de ce lumea nu mai are nevoie de războaie distrugătoare NICIODATĂ ! Roxana CÎȘLEANU Clasa a VIII-a A

Hoţul iscusit Într-o casă foarte mică, Am văzut eu o pisică, Se gândea ea ce să facă Şi nu știa, doar mieuna. Un miros apetisant Vine de pe-o farfurie. Ce să fie, ce să fie? Se repede ea grăbită

Spre plăcinta rumenită, O înșfacă repejor Şi fuge pe coridor.

Iese repede afară Ca să scape de povară. Şi pleacă prin pădurea deasă, Până vine stăpânul acasă.

Azorel Azorel e un cățel Mofturos şi vai de el. Pisica îl păcălește Iară el înnebunește.

Latră tare în ogradă, Sperie chiar și-o grămadă De raţe care trec în acel loc Şi măcăne ca într-un joc!

Când primeşte mâncare Fuge repede şi sare. El ar mânca nişte piure,

Dar nu capătă decât mere. Într-o zi s-a săturat, A fugit şi a umblat Şi când a văzut cum este

A plecat într-o poveste!

Poezii scrise de Andra POPOVICI Clasa a VI-a B (poezii participante la concursul Tinere Condeie)

49

Cerul în lumina nopții Cerul înstelat mă veghea. Eu stăteam pe iarba cea rece şi priveam spectacolul stelelor. Mă fascinau cum străluceau alături de globul cristalin din înaltul cerului. Vântul bătea lin printre crengile firave care dansau potolite. Stelele parcă fugeau una de cealaltă. Se alergau pe întunecatul cer. Străduţele dintre case nici nu se mai zăreau din cauza întunericului. Privind de pe deal, orașul se vedea precum un joc de luminițe, mai mari şi mai mici, colorate şi

plictisitoare. Era magic. Zici că ne aflam în Orașul Luminițelor de Crăciun, așteptându-l pe Moș Crăciun. Acum mult timp, sub lumina lunii, eu stăteam pe bancă şi priveam dârele luminoase ale stelelor, cum se stingeau în tăcere. Pe cerul prăfuit, se zărește colo-n depărtare printre norii fumurii, o stea strălucitoare. Aceasta era deosebită. Avea sclipiri nemaivăzute. Parcă mă aștepta să urc la ea şi să o descopăr. În acel moment, am văzut

cum toate lumânările aprinse ale stelelor mi se apropiau de parcă ar fi vrut să -mi spună ceva. Pe dealurile zărite din tăcerea naturii se vedea o umbră ocrotitoare care le spune în șoaptă "Sunteți în siguranță". Haina lor de frunze îi părăsiseră şi plecară în căutarea fericirii. Praful plumburiu din aer plutea precum un nor singuratic. Culorile aprinse ale copacilor îmi încălzeau sufletul plin de agonie şi mă trimiteau într-un loc fericit. Mă simțeam de parcă mă aflam pe un val de

frunze arămii, ruginii, galbene și portocalii. Am simțit un vânt, trecând prin părul meu, răsfirându-l în adierile line. Chiar atunci începuse să plouă. Mă simțeam vrăjită de puterea naturii asupra sentimentelor. Clătinându-mă ușor pe treptele casei, mi-a părut rău că a trebuit să părăsesc acele momente de visare din cauza ploii. Andreea IVAN Clasa a VIII-a A Luna și soarele

Noaptea, vântul bate tare, Noaptea este prea mare, Joacă luna fără soare, Și ziua invidie mare.

Atunci când soarele răsare, Luna pleacă în căutare, Nu ratează nicio plecare, Și stă cu steaua prea mare. Dimineața soarele răsare Și cocoșul are o strigare, De trezește o lume mare Care pleacă în depărtare.

Luna se plimbă pe lângă soare Și mai dă din picioare, Să se facă mai mare Și să devină mai tare.

Dan PAISE Clasa a VI-a A

Timpul… Timpul e nedefinit, Și ține până la infinit. El e nemuritor, Fiind ajutat de către viitor. Ceasul îl reprezintă, Împreuna cu limbile ajutătoare, Îl ajută să înainteze, Spre un sfârșit neimaginat.

Trecerea timpului, O frică poate deveni. Pe care n-o poți controla, Ci doar imagina.

Teodora STANCU Clasa a VIII-a B

50

Pisicuța din vis Pisicuța mea, pis, pis, Aseară am avut un vis. Cu ghetuțe de motănel,

Dădeai ușor de-un clopoțel. Pisicuța, pis, pis, pis, Te mângâiam ușor pe coadă, Ești frumoasă ca în vis, Un parfum de primăvară. Pisicuța mea din vis, Aranjată, pieptănată, Parcă ai fi modelată De un talentat artist. Ochișorii de cristal, Pătrund în mine ca un val, Urechiușe ca de stele, De te înțepi ușor în ele. Pisicuța mea din vis, Ești iubitoare, plină de viaţă,

Te-aş putea numi Tigriş, La câți șoricei îmi aduci în faţă. Alexandru BUCURESCU Clasa a VI-a A

(poezie participantă la concursul ARS NOVA)

Lumea jucăriilor E o lume minunată, Din copilăria oricărui copil, Pe care ei o creionează, Iar numai iubirea contează.

Jucăriile cele prietenoase, Zâmbesc copilelor voioase, Și răspund cu înțelepciune La-ntrebările nebune. E o legătura unică, Între jucării și copii, Care-i unesc într-un tărâm magic, Cel al jucăriilor. Teodora STANCU Clasa a VIII-a B

51

E toamnă iar…..

Frunzele sunt ruginii Perele rumene, aurii, Pădurea este arămie, Grădina parcă-i un văl de brumă argintie. Totul este veștejit,

Iată, toamna a sosit, Păsările se grăbesc, Către alt tărâm privesc. Câteva raze de soare apar, Sufletul meu să mi-l bucure iar,

Totul în jur este ca un vis în culori, Iubesc toamna cu parfum de flori. Bianca BOROȘ Clasa a VII-a A

Noapte de iarnă

Astăzi ziua-ntreagă a tot nins și-a nins, Parcă mai aproape casele s-au stins. A-nghețat de-acum lacul cel verzui, Luna patinează pe oglinda lui.

Dealul singuratic deșteptat de ger Numără în șoaptă stelele din cer, Iară pomii poartă albul iernii strai Și visează dulce florile de mai.

Robert IANCU Clasa a VII-a A

Suflet de copil

Sufletul copilului E ca o stea a cerului, Lumea de sub stele Nu-i ca poveștile mele, E frumoasă ca un vis Şi nu ca un abis. Îngeraşii păzitori Sunt foarte iubitori, Cel mai mult îi iubesc

pe copii, Care au suflete aurii. Ștefan PETCU Clasa a VI-a A

Lumea de sub stele… Stelele ... O ultimă frontieră, o altă lume? Sau poate un decor frumos pe care universul ni l-a pregătit pentru a ne inspira în fiecare seară. Noi suntem energie în diverse forme, culori și stări. Formăm o

mică lume încălzită și ghidată de stele. La unele ne putem uita, iar la altele putem doar visa. Însă pe toate le simțim în fiecare zi și în fiecare noapte. Toată energia lumii noastre își are sursa în imensitatea universului stelar. Dacă ne privim așa, suntem atât de mici, dar atât de importanți.

Pentru că în fiecare dintre noi există o fărâmă de soare, o lumină din stele. Poate că venim aici jos, în lumea Terrei din stele și ulterior ne întoarcem în marea universului. De ce? Probabil pentru o experiență uimitoare, pentru a învăța ceva și a completa micile goluri din sufletul nostru. Fiecare stea căzătoare semnifică întruparea unui suflet, nașterea unui copil. Un dar atât de special venit din stele! Clara FLOREA Clasa a VI-a A

Lumea de sub stele… Când copiii cuminți se duc la culcare, ei sunt duși într-o lume fascinantă, din împărăția stelelor. Această lume este numai a copiilor, adulții nu pot ajunge la ea, tocmai pentru că se află imediat sub stele. Doar copiii pot călători prin lumea de sub stele, fiind aduși în fiecare seară, de îngerașii lor. Acolo, toate personajele din poveștile copilăriei prind viată. Şi în fiecare noapte lumea se

schimbă: într-o noapte lumea este făcută numai şi numai din acadele şi vată de zahăr, în culori pastelate şi cu arome de vanilie şi scorțișoară, într-o altă seară lumea este scânteietoare, fiind plină de steluțe şi inimioare aurii şi argintii, strălucitoare ca soarele. Într-o noapte, ce să vezi? Toate personajele din povești au fost răpite de vrăjitorul malefic căruia îi plăcea întunericul. Atunci, toți copiii au plecat în căutarea personajelor fără de care nu există

copilărie. Pe drum s-au întâlnit cu Zâna Bună care reușise să scape din ghearele vrăjitorului şi care le-a dat o licoare cu care trebuiau să îl transforme pe vrăjitor în piatră. Mai hotărâți ca niciodată, copiii au pornit spre palatul vrăjitorului, după indicațiile zânei. Ajunși acolo, s-au strecurat printre personajele din poveşti adunate de vrăjitor în grădina palatului lui, până în faţa acestuia şi i-au spus că îi dau în schimbul personajelor lor, vata de zahăr. Vrăjitorul era nedumerit... Atunci, toți copiii au scos din toate buzunarele mulți, mulți bulgărași de vată de zahăr roz pe care i-au aruncat spre vrăjitor şi aceștia, lipindu-se de vrăjitor, el nu a mai reușit să folosească bagheta. Anastasia a reușit să îl stropească repede cu licoarea magică şi vrăjitorul a împietrit pentru vecie. Şi din noaptea aceea, totul a revenit la normal, în lumea de sub stele, ce aparține numai copiilor

cuminţi. Ioana Maria SAIDAC clasa a VI-a A

52

Lumea de sub stele…

În fiecare zi măcar o persoană se gândește la cât de inutile sunt stelele, dar acei oameni nu știu ce se petrece de fapt acolo sus, sus de tot. Aşa că

eu, m-am gândit să mă duc până la stele, între nori, ca să le demonstrez acelor oameni care nu cred în strălucitoarele sclipiri de pe cer, că ele de fapt au grijă de noi. A doua zi mi-am făcut niște aripi din pene de păun de aur şi am zburat până la stele. Deodată am ajuns cu capul direct în mijlocul unui nor. Era atât de pufos şi de confortabil, încât m-am gândit să fac

o pauză şi să beau un pahar de limonadă. Norul arăta așa de apetisant, încât m-am gândit să rupt o bucățică din el şi nu mi-a venit să cred că aceasta chiar avea un gust bun, ca să fiu mai exactă, avea gust de vată pe băţ. Din păcate, venise timpul să plec mai departe, spre stele. Ca să ajung la stele trebuia să zbor din nou, dar ceva tragic se întâmplă; una din aripi s -a rupt așa că am început să plâng. Din fericire, o stea din apropiere m-a auzit plângând şi mi-a trimis în ajutor o broască țestoasă zburătoare. Când a ajuns la mine, m-am bucurat că îmi pot duce misiunea la capăt. Am sărit pe spatele ei şi am mers mai departe. În sfârșit , am ajuns la stele! Stelele erau așa de strălucitoare şi de frumoase…de-abia așteptam să vorbesc cu ele. M-am îndreptat spre cea mai luminoasă: - Bună, DOAMNA STEA! - Bună, Ali! - Aş vrea să vă spun că am venit până aici ca să le demonstrez tuturor că dumneavoastră şi surorile dumneavoastră au de fapt grijă de noi. Sunt sigură că voi ne ajutați să visăm frumos şi ne ridicați de fiecare dată când picăm şi ştiu că voi ne pupați şi rănile, pentru că, altfel, rănile nu se vindecă.

- Mă bucur că măcar o persoană din întreaga lume știe cum suntem noi, de fapt. - Eu vă visez în fiecare seară. Voi cum vă simțiți când știți că nimeni nu vă apreciază? - Noi vă ajutăm pe voi, oamenii, din plăcere și nu ne așteptăm la nimic în schimb. - Nu vă faceți griji, când mă întorc acasă o să le spun tuturor de voi. - Ai face asta pentru noi?

- Cu siguranță! - Iți mulțumesc! - A venit timpul să mă întorc înapoi la familia mea. - O să ne mai vedem, așa că nu o să iți spun la revedere… După ce steaua a spus ce avea de spus , am plecat înapoi spre casă. Era mai ușor să pleci de la o stea, decât să ajungi la una. Ca să cobor, trebuie să iți dai pur şi simplu drumul, să închizi ochii şi să numeri până la trei. În câteva secunde mă aflam în patul meu. M-am bucurat că am ajuns acasă, dar în același timp eram tristă pentru că nu mai eram printre stele. Dar măcar acum știam că mai este cineva care are grijă de mine… M-am uitat în sus și am văzut că una din stele mi-a făcut cu ochiul şi am presupus că era DOAMNA STEA … CONCLUZIA ESTE CĂ STELELE SUNT MAI MULT DECÂT IMPORTANTE. FĂRĂ ELE, NU AR AVEA CINE SĂ LUMINEZE CERUL ŞI CINE SĂ BUCURE OAMENII … Alexia Mara STĂNESE

Clasa a VI-a A

53

Lumea de sub stele…

Era o noapte liniștită în care Andrei se decise să citească

cartea lui favorită: “Lumea magică”. În timp ce el citea o lumină s-a ivit afară, de la lacul care îl vede Andrei din cameră. El s-a dus la geam să vadă ce s-a întâmplat și a văzut mașina zburătoare a lui Spino, personajul lui favorit din cartea pe care tocmai o citea. Spino s-a dat jos din mașina și l-a întrebat pe Andrei dacă vrea să vină cu el în lumea de sub stele, unde locuiește el. Andrei i-a spus că vrea şi au plecat la drum în super-mașina lui Spino. Pe drum ei au dat de diferite obstacole, cum ar fi niște meteoriți uriași care tocmai erau să lovească mașina. Spino trece nevăzut printre meteoriți, dar dau de un uragan cosmic. Spino are doar un lucru care îl poate face, să treacă

cu viteză mare prin el. Spino accelerează şi ajunge într-o secundă la viteza de 400 km/h, trecând ca un avion prin uragan. Se face ora zece și cei doi trebuie să oprească la un hotel spațial. Ei găsesc un hotel la 100 de kilometri distanță

de lumea de sub stele. A doua zi la ora opt, sunt amândoi gata de plecare spre lumea de sub stele. După o oră, ei ajung și sunt primiți călduros de toată lumea. Acea lume are cea mai apropiată stea la doar trei kilometri, iar restul sunt și ele foarte aproape. După un zbor de peste zece mii de kilometri, Spino și Andrei au nevoie de puțină odihnă. Ei sunt duși în camera lor cu vedere la Carul Mic. Ei dorm încă două ore și la ora zece începe ora poveștilor în care

lumea se adună și povestesc secvențe frumoase din cărțile lor favorite. Andrei este primul care spune cum în “Distrugerea fantomei” , Ștefan și George primesc puteri magice de la o zână bună pentru a distruge

fantoma cea rea, care este pe cale să omoare familia lui Ștefan. Ei se luptă, iar când fantoma aproape îl omoară pe George, Ștefan sare pe ea și o omoară. Tuturor le place această carte și doresc să o citească și ei. După Andrei este Spino, care spune cum Krypto, un cățel, si Johnny, stăpânul lui,

salvează omenirea de un grup de oameni care au planul de a distruge toată omenirea. Toată întâlnirea durează două ore. După aceea, Andrei și Spino decid să se plimbe prin parc și să admire stelele, deoarece acolo este mereu noapte și stelele îți oferă o priveliște minunată. Andrei este foarte fascinat de această lume și ar vrea să rămână mereu în ea. După o oră ei decid să meargă la castel să mănânce. Ei mănâncă mâncare tradițională de sub stele. Pe masă se află fazan, legume, cartofi copți, prăjitură de căpșuni specifică zonei și să nu uităm de peștele proaspăt pescuit.

Tom și Jerry Tom și Jerry fac prostii, La ce mă refer, știți, copii, Nu e zi în care casa să n-o fi răsturnat Și mereu de belele au dat. Tom e un motan sofisticat, Cu gri pe burtă e pătat, Când îl vede pe Max, e alarmat

Și foarte impacientat. Jerry e un șoricel cu stil, Pe lângă Tom el e invizibil, El cu Max e prieten bun,

Pentru că acesta îl face pe Tom scrum. Tom de un ghem a dat, Pe care, cică, Jerry l-a furat,

Prin apă Tom a tot căutat, Dar a ajuns înecat. Bietul Tom, vai și amar, Multe belele în față îi apar, Jerry mereu scapă neatins, Niciodată n-a fost prins. Pe ambii îi știți foarte bine, Numele lor li se cuvine,

De ei toți ați aflat, Pe de rost i-ați învățat. Cosmin ȚIC Clasa a VII-a A

54

După prânz, ei decid să meargă cu trăsura prin oraș, să cunoască și Andrei mai bine orașul. El vede terenul de aruncat cu stele, care îl fascinează foarte mult. Mai vede și atracția principală a orașului, turnul stelar, care te poate duce la cinci sute de metri distanță de o stea. Se face ora cinei și ei mănâncă… Dintr-odată, Andrei este trezit de mama lui, care îi spune că a adormit citind și că este ora unsprezece. El îi povestește tot mamei lui care este foarte fascinantă de visul lui. El le povestește și prietenilor lui care rămân la fel de fascinați ca și mama lui.

Alexandru BUCURESCU Clasa a VI-a A

55

Un cadou surpriză Mai e puțin și vine ziua mea, ca-n fiecare an, în aceeași zi de iarna de 13 februarie. Și, tot la fel ca-n fiecare an, probabil că voi primi și acum binecunoscuta întrebare de la părinții mei: - David, ce-ți dorești cadou de ziua ta? Nu pot să nu-mi aduc aminte cadoul de anul trecut, care a fost cu

adevărat o surpriză, pe care nu am cum să o uit. Chiar nu știam ce să le spun părinților, nu-mi doream nimic în mod special, mi se părea că am de toate. Le-am zis: vreau o surpriză, să fie ceva ce nu am mai avut până acum. De obicei primeam cadoul de la părinți înainte de ziua mea, pentru că ei îl cumpărau mai devreme, dar de data aceasta nu am primit nimic,

nici măcar în seara de 12 februarie. Mă gândeam, fie că au uitat, fie că nu îmi iau nimic, pentru că nu îmi doream ceva anume, fie că va fi cu adevărat o surpriză și eram foarte nerăbdător și curios. A doua zi dimineața, mă așteptau un echipament nou de schi, dar și o pereche de botoșei de bebeluș. M-am bucurat de echipament, dar nu înțelegeam greșeala cu botoșeii. Atunci mama mi-a spus: la toamnă vei avea o surioară sau un frățior. Era într-adevar o surpriză, dar vă spun sincer că nu prea am simțit nimic atunci. Apoi, pe măsură ce bebelușul creștea în burta mamei, creștea și curiozitatea mea, dar abia după ce s-a născut am simțit cu adevărt emoția primirii celui mai frumos cadou. Surioara mea este un cadou pentru toată viața. Acum, după ce am scris această compunere, știu ce să raspund când mă vor întreba părinții, ca-n fiecare an: David, ce-ți dorești de ziua ta? Le voi spune așa: “să cresc vesel și sănătos alături de surioara mea,

acum și-n fiecare an de acum încolo; ah, bineînțeles că nu m-ar supăra și altceva la pachet, dar vă las pe voi să alegeți, căci vă pricepeți la surprize!” David POLIVANOV Clasa a V-a B

56

Ce sunt și ce voi fi…

Deschid cartea, paginile zburau ca niște fluturi voioși, acestea

apropiindu-se dintr-odată și adunându-se lângă o foaie goală, albă ca varul. Închid ochii și mă trezesc pe o alee lungă cu diferite căsuțe, mai

mici, mai mari, colorate sau întunecate. Intru în prima. Era mare și frumoasă, cu geamuri largi. O câmpie verde ca smaraldul se întindea ca un covor în fața mea. Soarele strălucea, florile dansau, dar eu nu mă puteam mișca. Picioarele se afundau ușor printre miile de fire de iarbă, încă ude de la roua

cristalină a dimineții. Alunecam prin pământul jilav, căzând întro peșteră întunecată. Ecoul se răspândea ca o furtună, dar nimeni nu auzea. Eram singură. Mergând, am găsit niște scări din lemn, erau vechi și putrezite, scârțâind sub fiecare pas speriat pe care îl făceam. Urcam și urcam, până am ajuns într o sală imensă, cu pereți galbeni, podea din sticlă, sub care se vedeau litere și numere, care se formau la fiecare pas. Cu această experiență mi-am dat seama că în viață există și Coborâșuri, dar mereu există o scară pe care putem urca și la fiecare pas pe care îl facem învățăm ceva nou și interesant. Am deschis ochii și am văzut pagina de la început, dar acum era scrisă! Maria BELCEA Clasa a VII-a A

57

MAX

Max este....ursulețul meu , este cel mai bun prieten al meu, jucăria mea de pluș, confesorul meu, sacul meu de box, perna mea, copilul meu, fratele meu. Îl iubesc enorm pe Max și nu îmi pot imagina să mă desprat vreodată de el. Pe Max l-am primit de la mama, când aveam 6 luni. Mama mi-a povestiti că l-a cumpărat după perioada sărbătorilor de iarnă, fiind ultimul ursuleț rămas pe un raft de magazin. Ea nu și -ar fi imaginat

niciodată că acest ursuleț pe care ea l-a cumpărat pentru că i-a fost milă să îl lase singur, acolo pe raft, va avea un rol atât de important în viața mea. De cum l-am văzut, m-am îndrăgostit de el! De atunci am rămas nedespărțiți! Max este alături de mine oriunde și peste tot: dorm cu el, mă joc cu el, merg cu el în fiecare vacanță, povestesc cu el, merge uneori cu mine la școala. Bine, el rămâne la mama, în mașină, până seara. Max are 11 ani și trecerea timpul asupra lui a lăsat urme vizibile.... Deoarece este un urs polar, blănița lui albă ca zăpada este acum cam gri și nici nu mai este la fel de pufoasă cum era la început. Ochișorii lui negri și rotunzi ca niște tăciuni sunt cam zgâriați, boticul lui drăguț este cam rupt de la faptul că îl mângâi zilnic. De asemenea, și corpul lui este cam aplatizat, pentru că dorm cu capul pe el în fiecare noapte. Nu știu dacă ați avut vreodată o jucărie preferată, pe care să o adorați de-a dreptul. Însă pentru mine, Max este mult mai mult de atât. Nici nu pot descrie în cuvinte ce simt pentru el. Am atât de multe peripeții și întâmplări pe care le-am trăit alături de Max! Nici nu știu pe care să vi-o povestesc, pentru că în capul meu se agită, ca niște bondari gălăgioși, 1000 de amintiri fabuloase și nu știu pe care să o aleg...

Poate întâmplarea în care am zburat amândoi pentru prima dată cu avionul? Ne-a fost foarte frică, am avut emoții, însă în momentul în care am urcat în avion, ne-am încurajat unul pe celălalt, ne-am uitat pe geam și de-atunci ne place foarte mult să zburăm împreună cu avionul! Max merge cu noi în fiecare vacanță: a fost în Grecia, în Corsica, în Spania, la Disneyland.... peste tot.

Cred că la Disneyland în Paris i-a plăcut cel mai mult. Acolo s-a simțit în lumea lui printre atătea personaje de poveste și jucării. I-am cumpărat un costum de ..., care i-a plăcut enorm și pe care îl poartă și acum. Ne-am dat împreună în toate trenulețele și lui Max i-a fost cam frică și am fost nevoit să îl bag în rucsacul meu. I-am cumpărat și un frate, pe Harris, din filmul “Brave”. Împreună sunt foarte drăguți, pentru că sunt în contrast: unul alb, celălalt negru. Lui Max îi pot povesti orice și sunt sigur că mă înțelege. Este suficient să mă uit în ochișorii lui negri și să înțeleg totul. Chiar dacă nu vorbește, Max este alături de mine și mă sprijină în orice problemă. Să știți că atunci când eram mic, toate prostiile le făcea Max, nu eu. Și mama îl certa pe Max și îi spunea să nu mai facă niciodată prostii, că va fi pedepsit. Bietul Max, a încasat multe mustrări în locul meu....însă și eu auzeam ce îi spunea mama lui Max și uneori chiar țineam cont de ceea ce spunea ea. Era un joc drăguț între noi , pe care îl mai jucăm uneori și astăzi. Pe parcursul timpului mi-am cumpărat o groază de ursuleți, pentru că îmi plac foarte mult. Am ursuleți polari, maro , negri. Însă niciunul nu este ca Max. Max este unic și irepetabil. Chiar mă gândeam că dacă aș găsi un urs identic cu Max, care să fie nou și impecabil, fără rupturi, tot pe Max l-aș prefera. Poate că eu neavând un frate, m-am atașat enorm de mult de ursulețul meu, Max, pe care

îl consider fratele meu. Orice s-ar întâmpla, simt că nu pot renunța la el. Ar fi ca și cum aș renunța la o parte din mine. Aș vrea ca Max să rămână alături de mine pentru toată viața. Mă gândeam poate să -l pun într-un tablou? Sau să îl țin într-un loc secret, unde să am numai eu acces? Voi ce idee ați avea să-mi dați? Ce credeți că ar trebui să fac cu Max?

Vladimir ALBULESCU Clasa a V-a B

Timpul este ireversibil, odată ce trece nu se mai întoarce, prezentul îl trăim acum, indiferent de cât de bun sau rău este , dar viitorul ? Ce ne rezervă viitorul ? Ce ne dorim noi în viitor? Eu să zicem că am aflat ... Era o noapte de septembrie, vântul foșnea puternic, frunzele pluteau peste tot, iar frigul era destul de dens. Stăteam în patul meu pufos, gândurile plutindu-mi în înaltele emisfere...simțeam cum vântul pătrundea în încăperea cu geamuri mate, deși geamurile erau închise . Luând o carte din biblioteca prăfuită, mă reașez pe așternuturile parfumate şi deschid curioasă cartea. Avea o copertă destul de interesantă, ce m-a atras. Citesc câteva pagini , fiind atrasă profund de tema Cărții, aceasta fiind viitorul. Nerăbdătoare să citesc, dau pagina și în același timp simt cum cad în gol. Era un abis, o gaură în carte, peste care se revărsa o bucată de mătase cusută cu atenție; luând o Foarfece, am tăiat peticul, găsind 2 obiecte misterioase: un bilet și o cheie aurită.

Pe bilet scria: " Viitorul e pe cale să îl afli, dar să fii atentă, draga mea nepoată, la detaliile mărunte, nu strica nimic, căci va afecta prezentul şi nu trebuie! Dacă vrei să afli calea spre viitor, trebuie să răspunzi ghicitorii următoare: Înalt cât casa, Verde ca mătasea, Dulce ca mierea, Amar ca fierea ! Cu drag, bunica ta!" Nu îmi venea să cred că bunica ascundea o asemenea chestie! Pusă pe gânduri de ghicitoarea dată,

mă așez pe fotoliul din sufragerie şi încep a gândi . După minute bune de procesat, mi-am dat seama! Răspunsul era nucul! Şi noi aveam un nuc chiar în gradina din spate! Repede mă grăbesc la copacul înflorit şi încep să îl investighez ... Pipăind scoarța trunchiului observ, bătând în ea, că ceva e acolo, se auzi ceva gol ... De îndată încerc cu mâinile mele firave să sparg scoarța nu foarte tare şi am reușit. Acolo era o întreagă carte despre viitorul fiecărui om, era o carte magică ... În funcție de cine o avea , paginile ilustrau viitorul acestuia . Am rămas uimită de ce citeam acolo , eram bucuroasă, căci aveam un viitor nemaipomenit ! Copii frumoși , soț frumos , viată modestă şi meseria mult visată ! Terminând cartea , ajung la o pagina unde scria :" Ești o norocoasă că ai o asemenea șansă , dă-o mai departe , scrie pe un bilețel un mesaj şi predă cheia mai departe , ascunde-o bine , astfel încât persoana care dorești să o găsească să dea de ea printr-o simplă întâmplare ... Ai grijă pe cine alegi , să nu iți pară rău mai târziu ! Ține minte: TOTUL TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ SECRET ! " . Cuvintele acestea mi se repetau încontinuu în cap şi deși era o poveste palpitantă , nu am zis-o nimănui , decât ție , cititorului. Simte-te norocos! Şi tine minte: TOTUL TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ SECRET ! Alexandra NAE

Clasa a VIII-a A

Misterul Viitorului…

58

59

Iarna şi bradul de Crăciun

A fost odată ca niciodată, o iarnă cruntă care a dat navală în întreaga ţară. Ningea cu fulgi mari şi palizi. Zăpada se așternuse,

iar fulgii continuau să cadă peste casele mici şi plăpânde. Crăiasa Zăpezii, purtând pe umerii ei un cojoc de nea țesut din steluțe argintii, lăsa în urmă o armată de fulgi imaculați şi zglobii. Toate familiile se pregăteau de Crăciun, asamblând bradul măreț şi tainic. Copiii îi ajutau pe părinți cu decorațiunile pentru brad.

Luminițele colorate îmbrățișau bradul, luminând ca niște ochișori sclipitori. Globurile în mii de forme şi culori, stăteau agățate de crenguțele acestuia, părând niște fețe vesele și îmbujorate ale copiilor care-l așteaptă nerăbdători pe Moș Crăciun. Moș Crăciun se lasă așteptat, apoi sosește cu daruri încărcat , să ofere tuturor o seară de neuitat. El poartă un costum elegant, niște pantaloni roșii, cu o curea neagră la brâu înfășurat, iar marginea lor e de un alb imaculat, jacheta lui e catifelată, roșie și până la gât încheiată, în picioare niște bocanci închiși la culoare are. Are o barbă creaţă, albă, cu nasul rotunjit, ochii albaștri, iar părul cărunt. După ce a dat cadourile copiilor nerăbdători, care au fost și la școală silitori, a plecat către alte suflete nerăbdătoare, cărora să le ofere cadouri încântătoare. Așa este sfânta sărbătoare de Crăciun, când cu toți îl așteptăm pe moșul cel bun. Augusta CRISTACHE

Clasa a VI-a A

Fulgi de nea Fulgii pică lin pe pământul înghețat, Ca un balerin delicat, Uite cerul cristalin, Fulgii dau navală, vin! Şi copiii nu așteaptă, Vin cu săniile îndată, Soarele şi el apare, Derdelușul este mare.

Copacii de frunze sunt lipsiți, Dar cu steluțe argintii sunt împodobiți. Un brad verde în zare se vede,

Căsuțele au căciuli de zăpadă Şi moșul cu sacul sosește în grabă. Căsuțele cu beculeţe s-au rătăcit, Prin ceaţa densă au strălucit,

Moșul se zărește de departe Şi prin case cadouri împarte. Globurile înșirate şi luminițele colorate, În brad strălucesc minunat toate. Alexandru BUCURESCU Clasa a VI-a A ( poezie participantă la Festivalul de poezie IANUS ) 60

De Anul Nou… Casa era luminată de televizorul care mergea. Perdelele fluturau încet, deoarece aerul rece de iarnă reușea să se furișeze prin geam. Un plânset înfundat răsuna în sufragerie. Şi mama spune pe jumătate țipând: - Puteai să faci mai mult! 7…?! Cum ai putut să iei șapte? Mi-ai promis că înveți! O să îți ruinezi viitorul!

Mi-ai promis multe, dar nu iți respecți promisiunile! Sunt dezamăgită de tine! Exceptând nota pe care ai luat-o, tu nu faci niciodată nimic. Ai promis că o să ai grijă de camera ta, ai spus că dacă îți cumpăr o cuvertură nouă o să îți faci patul, dar nu! Nu faci nimic! Ella…! Nimic…! Ella, plângând, se ridică şi plecă la baie, încuind ușa în urma ei. Se spală pe faţă

cu apa rece ca gheaţa şi se reîntoarse în sufragerie, de unde mama ei plecase. Își văzu haina în cuier şi cizmele îmblănite în faţa preșului, așa că se îmbracă şi ieși încet pe ușă. Ella locuia în New York, unul dintre cele mai frumoase orașe, iar de Anul Nou era magic. După ce ieși din cartierul său, intră în orașul care nu doarme vreodată. Luminițe care atârnau de pe clădirile înalte proiectau pe stradă panglici mari şi roșii. Magazinele aveau câte o hologramă care ademenea clienții. Mașini împodobite cu beteală alunecau cu viteză prin cer. Oameni îmbrăcați în haine groase stăteau înghesuiți. Un bătrânel vorbi un pic cu Ella, făcând-o să uite de cearta pe care o avuse cu mama ei, de fapt, de muștruluiala primită. Plimbându-se, Ella văzu un semn de pe o clădire înaltă. Pe semn scria “Anul Nou nu e Anul Nou, dacă nu-l petreci cu cei iubiți”. Ușor, ușor, Ellăi i se făcu dor de mama ei şi îi veni să plângă. Realiza că mama ei avea dreptate, așa că fugi cât putu să ajungă acasă, în brațele ocrotitoare și calde ale mamei, deși vocea dojenitoare a acesteia îi răsuna și acum în urechi.

Când ajunse acasă, în faţa ușii mama ei stătea pe scări, îngrijorată fiind de absen ța fetei, care plecase fără să o anunțe. Când a văzut-o pe Ella, mamei i s-a luminat faţa. După o îmbrățișare lungă şi drăgăstoasă şi-au cerut scuze amândouă. Fiind 12 noaptea, au urmărit artificiile şi a fost cel mai frumos An Nou, Ella înțelegând vorbele mamei, care se gândea la viitorul ei. Cele mai frumoase sărbători sunt cele petrecute în familie, cu cei dragi, care

te dojenesc, dar care întotdeauna te iubesc. Ștefania ISAR Clasa a VII-a A

Magica noapte de Crăciun

Crăciunul dulce a venit Și pe toți i-a veselit, Norii cern zahăr peste orașul adormit, Din bucătării vine un miros nemaipomenit. Moșul vine prea grăbit, Pe un ren a călărit,

Cadourile sub brad le-a azvârlit Și în goană a fugit.

Când copiii s-au trezit, Cadourile le-au găsit, Erau cadourile visate

Și mult așteptate. Ana DANGUBIC Clasa a VII-a A (poezie participantă la concursul TIMTIM-TIMY) 61

De Crăciun… Când noaptea luna apare, Zărești o săniuță în zare, Moș Crăciun degrabă sosește, Și-n casă cu daruri poftește.

În noaptea aceasta de taină, Un vis ți se-mplinește, Lângă bradul din camară Familia se unește.

Vâjul a venit Și ne-a cotropit, Lângă sobă-i bine Cu toți lângă tine. Soneria sună Și cei dragi se-adună, Bucatele-s delicate Și nenumărate.

Suntem toți la masă, Dragostea-i în casă, Liniște și pace Și tot ce îmi place.

În seara de ajun vin colindători, Așa-i de sărbători! În seara asta vizitezi niște case Și lași gazde bucuroase.

Crăciunul bucurie vestește, Iubire în familie găsește, Se aud colinde duioase, Sărbătorile-s frumoase. Ana-Maria ONORIU Clasa a VIII-A (poezie participantă la Festivalul de poezie IANUS)

Fantasme albe

De Crăciun, fulgii coboară, Vin ușor ca niște pene Şi ne mângâie pe la gene, De să îi iubești ca pe o comoară. Fantasme albe reies din viscol, Parcă fluiera la ușa noastră Şi ca o pasăre măiastra, Pe lângă casă fac ocol, Pe sub brad se ivesc cadouri, De la Moș Crăciun din sac, Se rostogolesc prin coșuri,

Poate fi o jucărie sau un hanorac. Bradul împodobit lucește, Plin de globuri înșirate, Iar beteala ne servește

Frumusețea iernii-n toate! Alexia STĂNESE, Clasa a VI-a A (poezie participantă la concursul TIMTIM-TIMY)

62

Iarna

Stau în casă și privesc Micii fulgi ce strălucesc.

Ei cad, se-aștern ușor, La noi au venit cu dor. Pe obraz, pe nas, pe umăr, Tot cad fulgii fără număr,

S-a oprit în palmă unul, Ca să îmi aducă bunul. În noapte, luna lucește pe cer, E frig, zăpadă și mult ger,

A venit iarna tiptil Și mă bucur că-s copil. Uite, săniuța mea Zboară ca un fulg de nea, Două vrăbii zgribulite Bat la geam pe negândite. Neaua peste tot s-a pus,

Hai, copii, pe deal in sus, A venit iarna drăguța, Să ne dăm cu săniuța! Câte unul, câte doi,

Fără cai și fără boi, Ne suim în sănioară, Săniuța fuge, zboară! Chiar dacă va viscoli, Îmbrăcată bine voi fi, Cu căciulă și palton, Cu mănuși și groși șoșoni!

Frumoasă, geroasă, friguroasă, Zăpada e pufoasă, Alergi, schiezi, patinezi,

Pe dealuri te distrezi. În casă noi stăm de Crăciun, Îl așteptam pe Moșul cel Bun! Cadouri înșirate, frumoase

Stau sub brad miraculoase, Cozonaci aromați, delicioși Stau pe masă arătoși! Cu drag afară eu privesc, Iar fulgii parcă se grăbesc, Zăpada cade neîncetat, Clinchete de zurgălăi s-au anunțat. Andreea STĂNESCU Clasa a VIII-a A

63

Moș Crăciun

Anotimpul iarna este Un anotimp ca-n poveste,

Copiii îmbujorați Sunt cam îngrijorați Că moșul n-o să vină Și traista n-o să fie plină. Prăjituri și lapte am aranjat Moșului să-i facem pe plac, Bradul l-am împodobit, Moșul o să fie uimit. Globuri multe sunt puse-n brad, O să fie cel mai frumos copac din sat. Și seara când Moșul va veni, Toți copiii vor dormi, Cadourile le va da

Celor ce vor merita, Iar dimineața când se vor trezi, Vor fi cei mai fericiți copii. Ștefania ISAR

Clasa a VII-a A (poezie participantă la concursul TIMTIM-TIMY)

Elevii de la Ciclul Primar, de la Liceul Teoretic Școala MEA, au vizitat Atelierul lui Moș Crăciun! A fost o excursie plină de surprize la Coșești, în județul Argeș:

în Atelier ne-am întâlnit cu Moș Crăciun și cu spiridușii lui și ne-am confecționat propriile decorațiuni pentru împodobirea bradului!

64

Apreciază fiecare clipă!

Viața e ca un fir de ață. Subțire, subțire...Se poate

rupe oricând. Dacă este ceva ce am învățat de la viață, acest lucru este că trebuie să apreciez fiecare clipă, fiecare moment al vieții mele. Fie el bun, fie el rău. Ajungi într-un timp, la un moment de cotitură în viață, în care îți dai seama că poate ar fi trebuit să faci mai multe lucruri pentru fericirea ta. Ajungi la un moment dat, când îți dai seama că unele cuvinte nespuse, ți-au adus multă neliniște. Ajungi la un moment dat, să îți dai seama că nu ai apreciat anumite clipe din viața ta când ar fi trebuit, iar regretele încep să apară. Te-ai gândit vreodată că ce ai astăzi...mâine îți poate fi luat într-o clipă? Te-ai gândit vreodată că viața nu stă în loc la taclale pentru tine? Că nu îți oferă nicio explicație? Suntem atât de preocupați cu numeroase lucruri mărunte cărora le dăm atâta importanță, încât uităm ce contează cu adevărat...oamenii

dragi ție, iubirea şi aprecierea oferită de către ceilalți... Poate zâmbetul primit azi şi neapreciat, mâine nu îl vei mai apuca să îl revezi. Poate clipa petrecută cu o persoana dragă, este ultima din viața amândurora. Te-ai gândit tu oare...câte lucruri putem pierde într-o secundă?

Amintirea unei persoane pierdute demult, numai gândul că ai fi putut face mai multe şi nu ai mai apucat, mirosul familiar pentru care ai plăti orice preț pentru a-l mai simți încă o dată într-o îmbrățișare, cuvintele nespuse.... Toate trec pe lângă noi, fără să ne dăm seama, iar atunci când o facem, este mult prea târziu! Pot spune că viata este ca un pian. Clapele albe exprimă fericirea, iar clapele negre exprimă tristețea. Atunci când treci prin viată, amintește-ţi întotdeauna că şi clapele negre creează....muzică. Viața este ca o simfonie spectaculoasă ce merită ascultată, trăită, gustată!

Ana-Maria ONORIU Clasa a VIII-a A

Curs de dans – WASP – Working Art Space and Production

65

Secret Santa - la clasa a IX-a!

La clasa a IX-a - tânăra noastră clasă a IX-a! - a venit Santa Claus: sau, mai bine zis, Secret Santa (Claus)!

Crăciunul

Vântul șuieră nervos, Eu mângâi câinele pletos, Stând in fața focului Așteptând venirea Moșului. Bradul stă-n sufragerie Îmbrăcat în haine de mare împărăție. Deodată, se aude Un ren care vesel fuge Venind din cerul înstelat

Care pe mine m-a bucurat. Moșul, aproape să se arză, În casă se furișează.

De dimineață m-am trezit, Iar cadouri sub brad am găsit. Sărbătoarea tocmai a sosit, Iar eu vă urez un Crăciun fericit!

Ana DANGUBIC Clasa a VII-a A (poezie participantă la Festivalul de poezie IANUS)

66

Târgul de Crăciun al Liceului Teoretic Școala MEA!

Toată lumea a contribuit la acest Târg de Crăciun - cu mic, cu mare, elevi, profesori și părinți, am venit cu tot felul de bunătăți! Am strâns și bani pentru a-i ajuta pe copiii de la Înger Alb și de la Centrul de zi Sfântul Iosif. Le mulțumim tuturor participanților pentru implicare - și pentru entuziasm!

67

Iarna Toți copiii sunt fericiți Când miroase a iarnă, Stau la geam zgribuliți Așteptând să cadă Fulgii de zăpadă. A venit iarna, Copiii merg la săniuș Sau cu schiurile

Sus pe deal, la derdeluș. Catrina ȚIGĂNILĂ Clasa a III-a C

1 decembrie Ne adunăm cu mic, cu mare Pentru frumoasa sărbătoare, Venim toţi cu câte-o floare La vesela adunare. Muzică, mâncare, costume, Dansăm ca-n vremurile bune.

Ne gândim la tot ce ne dorim, În timp ce cântăm măreţul imn. Pictorul misterios A fost odată un om

Care picta un pom… De fiecare dată diferit, dar... Nu se înţelegea din el prea nimic. Cât despre pictor, nu ştiu ce să spun Cred că era un om bun, Dar nu s-a aflat nimic serios, Aşa că de aceea se numea misterios. Umbra mea

Din spate văd pe cineva, Cred că este umbra mea. Nu o pot păcăli, Că ea tot mă va urmări.

Toată ziua stau cu ea Până când ea va pleca, Iar când dimineaţa mă trezesc, Din nou cu ea mă întâlnesc.

Sonia SĂVESCU Clasa a VI-a A

Bri

oșe

făcu

te d

e co

pii

no

ștri

68

Clasele a IV-a și-au unit forțele – Drama Christmas Show Ne-au prezentat o memorabilă conferință de presă cu "angajații" lui Moș Crăciun,

la sfârșit având o coregrafie explozivă și mult aplaudată

69

O criză de Crăciun (la clasa a III-a A) cu final fericit! Interviuri pe străzi (realizate de clasa a III-a B) pentru a descoperi identitatea lui Moș Crăciun. Cine are grijă de renii Moșului? (cei de la a III-a C, evident!)

Felicitări tuturor actorilor noștri de la clasa a III-a - și mulțumim părinților care ne-au susținut și încurajat!

70

Despre un grup de îngeri rebeli care trec, până la urmă, un examen foarte dificil - și despre un ceai de Crăciun cu jucăriile lui Moș Crăciun ne-au povestit, astăzi, elevii claselor a II-a. Felicitări - și mulțumim și părinților din public, foarte apropiați de noi și plini de entuziasm!

Drama Christmas Show – la clasele a II-a

71

Ho, ho, ho! A început Drama Christmas Show! Clasele pregătitoare s-au urcat astăzi pe scenă și ne-au spus - în versuri și în cântece, în limba engleză - povești despre Rudolf, renul cel cu nasul roșu, despre elfi și despre bradul lui Moș Crăciun!

72

73

Pasiune moștenită

Angela este un copil obișnuit Ce este stăpânit De o anume pasiune: călătoriile. Totul a început în copilărie Odată cu o bijuterie Acel mic pandantiv al familiei. O hartă a lumii înfățișată Cu un scop arătată Pentru a ispiti oamenii de călătorii. Chiar și azi frumoasa fată , Acum la o vârstă respectată

Își continuă pasiunea cu un scop în viață.

Iubirea față de călătorii

Iubirea nu este purtată pentru cineva,

Ci mai înseamnă și pasiune. Pasiunea față de călătorii Ispitește persoane, Luându-le în minunata experiență, În care anumite persoane depind de ea ca de o iubire.

Noduri de copil

Un loc din lumea aceasta Este strâns legat de suflet Ca un nod făcut din greșeală de un copil neîndemânatic. O persoană odată ajunsă acolo

Se simte ca acasă Și se întoarce cu o mare nerăbdare. Legăturile se fac adesea brusc. Nodurile acestea întâmplătoare Sunt de mare rezistență, Ca cele adesea făcute De copii cu inimi pline de speranțe.

Poezii scrise de Andreea CONSTANTIN Clasa a VII-a B

Versuri înțelese

Un drum necunoscut și lung, Către o lume ce te-ndrumă, Spre cunoaștere și înțelegere, A unor simple rânduri. Doar unii pot călători, Pentru a descoperi, Ceea ce ascunde, Înțelesuri nepătrunse. Odată ce ajungi, Nimic nu te oprește,

Să înveţi să asculți, Ceea ce rândurile ascund. Poate deveni o pasiune, De-a călători,

În lumea asta, A unor cuvinte secrete.

Drum spre viitor

Timpul este infinit, Este de neoprit,

Trece imprevizibil, Și ne sperie. Viitorul e necunoscut, Imposibil de aflat, el te așteaptă Să începi călătoria. Poate fi înspăimântător, Să vezi ce e-n viitor,

Fără nici măcar, Să înțelegi ce e-n prezent... Drumul este lung, Dar poate fi pătruns,

Printr-un mod ascuns, De nimeni cunoscut, Doar de tine poate fi străbătut. Poezii scrise de Teodora STANCU Clasa a VIII-a B

74

Lungul drum spre tainele cărților…

Cât ești copil, cu suflet pur şi inocent, plăcerea cititului este încă un mister pentru tine: toate acele litere greu de descifrat, se amestecă în ochii tăi şi nu reușești să descoperi

secretul tainic, ascuns bine între paginile cărții…şi atunci ce e de făcut ? Astfel, începi să “citești” prin ochii altcuiva : ai mamei, ai tatei, ai bunicilor…Iar această aventură va fi retrăită de sute de ori , până când vei reuși să îți ațintești ochii asupra rândurilor şi să asculți povestea direct din vocea literară a autorului…căci o carte este un dar pe care îl poți deschide iar şi iar…

Abia atunci vei putea să înțelegi că o carte este şi un izvor de cunoaștere, de bucurii, ce îți oferă informații despre lume şi viață, care te vor ajuta să devii OM mare , să descoperi tainele vieții… Odată ce îți vei termina prima călătorie de unul singur, vei fi oficial un călător în mirifica lume a literelor şi a cuvintelor, prima lectură reprezentându-ți pașaportul cu ajutorul căruia vei porni în alte aventuri, una mai palpitantă şi mai incitantă decât alta… Căci cartea este un univers magic, o lume în așteptare .Când o deschizi, dai viață spiritelor ei vrăjite și cartea începe să trăiască. Atunci când ochii mei încep să descifreze un nou secret ascuns între paginile cărții, mi se poate ușor citi pe chip curiozitatea , fericirea, încântarea… Rătăcesc ca într-un labirint …mă înfund, mă rătăcesc, dar în final …găsesc ieșirea. Ea, cartea, îmi devine cea mai bună prietenă,pentru că o citesc din plăcere, nu din obligație. Căci , până la urmă, cititul e un joc ! Dar ce magie, ce mister ascunde ? Ea îmi șoptește, îmi povestește aventuri şi peripeții nemaiîntâlnite, care pot avea loc numai între paginile ei magice, aventuri care îmi stârnesc sentimente atât de fericire, cât şi , uneori, poate de frică , de tristețe...Mă atrage, mă ispitește și îmi vorbește… Atunci când eroii cărții vorbesc între ei, e ca şi când lumea mea reală nu mai există şi, în schimb,

mă cufund în această lume paralelă în care fug când am chef de o evadare din realitate… Aceste sentimente sunt greu de pus în cuvinte…dar, dacă îndrăgești lectura la fel de mult ca mine, cititorule, cred că înțelegi ceea ce încerc eu să exprim aici…ai încredere, începe-ți propria călătorie într-o lume tăinuită, care te așteaptă nerăbdătoare s-o descoperi, s-o îndrăgești, să o trăiești, să încerci experiențe unice.

Roxana CÎȘLEANU Clasa a VIII-a A

Stelele

Am să plec prin lume

Pe o barcă printre stele Şi n-o să mă întorc o vreme M-am îndrăgostit de ele. Şi-am să locuiesc pe-un nor Pufos şi îmbietor, Sunt furată de ispite, Ce tărâmuri neîntâlnite!

Poezii compuse de Maria DICĂ Clasa a VII-a B

Călătoria

Călătorim de obicei cu prea multe bagaje, Plecăm prea des fără bilet

Şi colectăm în suflet peisaje Care dansează ca-ntr-un vechi balet. Şi când târziu ajungem la destinaţie Şi îl căutăm pe mâine-n ieri,

Descoperim fără nici o senzaţie Drumul ce duce niciaieri.

75

Copilăria Copilăria trece repede, ca stropii pe un geam aburit... o ploaie de toamnă. Clipele frumoase și memorabile se duc odată cu vremea. Anii frumoși zboară ca păsările călătoare când vine frigul afurist. Curcubeul vieții apare odată și dispare rapid, nu apucăm să prețuim toate secundele acelea speciale care nu se mai întorc înapoi la noi... se duc departe pe veci. Șina unui ruginit, vechi tren, care a îndeplinit toate poverile călătoriei lui, reprezintă exact drumul infinit al vieții. Vom întâmpina obstacole, la fel ca trenul, dar cu ajutorul familiei și al prietenilor, le vom învinge. Pe timpul cel mai frumos al călătoriei, copilăria, vom avea prieteni adevărați sau, cu tristețe, falși, vom râde sau vom plânge, vom reuși sau vom pierde, dar călătoria nu se oprește nicărieri. Aceasta continuă pe veci, nu o putem opri noi. Râsetele vor rămâne mereu sunetul de fundal al vieții noastre, iar plânsetele se vor șterge, ca și cu guma de șters, nu vom observa. Viața trece și noi vom păstra

neștearsă copilăria din suflet. Georgia CANURĂ Clasa a VII-a A

Catedra de Limba Engleză a Liceului Teoretic "Şcoala Mea", alături de Coordonatorul BNC Cameron Brunke, au premiat, vineri, câştigătorii

competiţiei BNC Book Review 2014. Acest concurs a fost adresat claselor V-X şi a constat în redactarea unei recenzii de carte în limba engleză – care va fi publicată și în revista „School Rocks”!

Juriul a recompensat originalitatea argumentării ideilor, claritatea exprimării, respectarea structurii unei recenzii de carte, aşezarea în pagina precum şi impresia de ansamblu.

Câştigătorii BNC Book Review, ediţia 2014, sunt:

6A - Clara Florea (recenzie pentru „Middle School: The worst years of my life” - James Patterson)

7B - Ilinca Arseni (recenzie pentru „The Boy in the striped pyjamas” - John Boyne)

8A - Roxana Cîșleanu (recenzie pentru „Goodnight Mr Tom” - Michelle Magorian)

BNC Book Review – premierea și câștigătorii!

76

Strania călătorie într-o lume paralelă Deodată, podeaua căzu. Am simțit un gol imens în stomac. Simțeam cum cad și tot cad, și nu mă mai opresc. Știam ce se întâmplă: credeam că visez. Am avut acest vis de foarte multe ori, căzând în gol. Dar totul dura mult mai mult ca de obicei. Așteptam din secundă în secundă să mă trezesc speriată, ca să mă pot culca la loc. Dar acest lucru nu s -a întâmplat. În schimb, ca din senin, am simțit cum respirația mi se oprește de la impactul dur cu pământul. Realizez că aveam ochii închiși. Îi deschid. Aceeași imagine: beznă totală. Inima începe să îmi bată mai repede, în timp ce observ că dinții încep sa îmi clănțăne: era frig, întuneric, dar simțeam că nu sunt într-un spațiu deschis. Simțeam prezența unor pereți la mică depărtare de mine.

Mă ridic în picioare și dintr-odată o lumină invadează toată camera. Mă aflam într-o încăpere goală, cu pereți de piatră, foarte strâmtă, cu o torța pe peretele mic din dreapta. Cum am ajuns aici? O singură privire mi-a răspuns la întrebare: nu exista tavan. În sus era un întuneric infinit. Teama mă cuprinsese cu totul, acesta nu era un vis. Era realitate pură. Eram captivă într-o cameră minusculă și răcoroasă, fără tavan și cu o ușă misterioasă.

Un vâjâit se aude de deasupra mea. Mă uit în sus și observ o bucată de hârtie rulată lângă mine: era un pergament, lipit cu un sigiliu roșu, cu o semnătură indescifrabilă. Îl deschid și citesc. ” Bine ați venit! Vă rugăm să faceți deciziile corecte pe parcursul acestei călătorii. Mulțumim pentru înțelegere.” Ceva nu era în regulă cu acea scrisoare. Am recitit-o de câteva ori, până când, din senin, a dispărut, lăsând în urmă un praf strălucitor. Totul devenea din ce în ce mai ciudat, dar în același timp, incredibil de adevărat. Încercările mele de a mă convinge că totul este doar un vis au eșuat cu desăvârșire, lăsându-mă acolo speriată și descurajată. Cu mâna tremurând am pus mâna pe clanță și am observat o mică plăcuță pe ușă: ,,Deciziile corecte”. Am avut un moment de ezitare, apoi cu o încredere neobișnuită am deschis ușa. Dar în secunda următoare am regretat. Eram înconjurată de flăcări care veneau cu o repeziciune înfricoșătoare spre mine. Nu puteam vedea nimic din ce se afla după valurile imense de flăcări. Fără ezitare am alergat spre ele, cu

o viteză fantastică, paranormal. După un val de căldură, întunerecul a revenit. De data aceasta nu exista nicio torță. Totul era o beznă totală, iar eu nu mă puteam mișcă, fiind încă in stare de șoc din cauza flăcărilor. Stăteam ghemuită pe jos, așteptând o schimbare: iar peste cel puțin jumătate de oră am observat cum încet încet începe să se facă lumină. Era clar, de undeva venea o lumină slabă. Lumina creștea,

devenind din ce în ce mai puternică, dar încă prea slabă pentru a observa ceva din jurul meu. Atunci am observat că tremuram de frig, dar odată cu lumina creștea și temperatura. Am așteptat, cu ochii închiși, încă ghemuită, acum conștientă de frigul teribil. După o oră de teamă, necunoaștere, întuneric și frig, începusem să înțeleg ce mă înconjoară: nimic. Eram într-o cameră imensă, de data aceasta cu tavan, dar căreia nu-i puteam vedea niciun perete. M-am ridicat, alergând în stânga și în dreapta, devenind neajutorată și amețită. Iar temperatura devenea și mai ridicată, iar lumina mai puternică, acum crescând cu o mult mai mare viteză ca la început.. Nu am considerat acest lucru o problemă până am realizat că nu mai pot să respir din cauza căldurii și nici ochii nu-i puteam ține deschiși din cauza luminii orbitoare. Și totul se înrăutăţeşte lumina mai puternică, temperatura mai ridicată. Apoi a venit un moment în care am realizat că nu mai pot suporta. M-am ghemuit pe jos, ca la început, și nu mi-am putut reține un țipăt. Iar apoi totul a dispărut. Lumina nu mai era orbitoare, temperatura revenise la normal.

77

M-am ridicat și am deschis ochii.. Am simțit cum mi se taie respirația, cum întregul corp îmi înțepenește, iar un gol imens în stomac îmi provoca dureri insuportabile din vârful capului până în degetele de la picioare.

Simțeam că voi izbucni în plâns în orice secundă. Eram pe o minusculă bucată de ciment care răsărea din pământ la o înălțime amețitoare. Tot ce vedeam era mica bucată de ciment, înconjurată de un hău imens, fără fund. În depărtare aveam impresia că pot vedea pereții. Simțeam nevoia să mă uit în sus, să văd dacă exista tavan sau nu, să înțeleg unde mă aflu. Dar nu aveam puterea să o fac. Eram paralizată de frică. Mintea mi-a zburat la încăperea luminoasă și la înrăutățirea situației de acolo odată cu trecerea timpului. O parte din mine îmi spunea că nu mai trebuie să aștept, că totul va deveni și mai rău dacă voi lăsa timpul să treacă. Știam care era soluția. Dar cealaltă parte din mine îmi spunea să aștept. Dar eu am ascultat

partea iresponsabilă din mine, partea din mine care a știut de la început ce e de făcut: am sărit. Pentru o fracțiune de secundă am reușit să mă uit la tavan, în timp ce eram în cădere liberă. Două cuvinte scrise cu litere imense acopereau toată partea pe care reușisem să o zăresc din tavan: ,,Deciziile corecte” După minute întregi de cădere liberă, uzitându-mă în jos, am observat o placă albă, în care,

pe măsură ce mă apropiam de ea, se crea o gaură mai mare și mai mare. Exact în acea gaură am căzut eu, iar în câteva secunde am aterizat în propriul pat. Nu înțelegeam ce se întâmplă. A fost un vis sau nu? Eram prea șocată pentru a mai face ceva, iar în mai puțin de două minute, am adormit, încă sperată și confuză, două cuvinte alergând prin mintea mea:

,,Decizii importante” Ioana STĂNESCU Ioana STĂNESCU Clasa a VIII-a B

Călătoria spre suflet

Ochii, Ți-i ascunzi, nu ți-i privesc, De masca cu crini galbeni îmi amintesc. Sufletul, a ta comoară rară, Închis stă în inima amară. Aștepți boboci de trandafir, să găsești iubirea,

Să-ți schimbe destinul , să găsești fericirea, Un nou capitol , o nouă călătorie… Spre locul acela…plin de vrăjitorie… Vei avea un liliac mov,

Gingaș ca un boboc. Oglinda se va sparge Și ghinionul nu se va mai întoarce.

Masca dă-ți-o jos, În sângeriul trandafir să se prefacă, Eliberează-ți sufletul curajos, Iar viața va fi o simplă joacă. Denisa TĂNASE Clasa a VIII-a B

78

Zburând în jurul lumii Într-o seară, când Soarele părăsise demult cerul, iar luna şi stele își revărsau lumina stranie asupra oraşului, eu stăteam plictisită in pat, cufundată în întunericul ce stăpânea tot orașul. De cȃteva ore întregi încercam să adorm, dar toate

încercările erau în zadar. Îmi învârteam ochii pe tavan, întrebȃndu-mă cȃt timp trecuse de cȃnd mă culcasem, cȃnd observ o luminţă neobișnuită prin perdeaua trasă. Deşi la început am încercat să o ignor, luminița nu dispărea, aşa că m-am ridicat să văd ce se întâmplă. Dar imediat cum am tras perdeaua, lumina dispăru. Nu am băgat în seamă acest lucru şi pentru a mă răcori puțin, am deschis geamul. Atunci am simţit o forța neobișnuită care mă trăgea în jos cu o putere căreia nu mă puteam opune. Speriată, observam că forța devenea din ce în ce mai puternică şi orice mici şanse de mă retrage dispăreau încet şi sigur. Iar apoi, într-o fracţiune de secundă am simţit că încep să cad. Vedeam cum mă aproprii de pămȃnt, dar pierdusem noţiunea timpului. Cădeam cu viteaza unui fulg. Am închis ochii, fiind convinsă că totul e doar un coşmar şi că în curȃnd mă voi trezi, departe de orice primejdie. Dar cȃnd am deschis ochii, eram in aceeași situație, plutind în aer.

Am încercat să îmi mişc braţele şi, spre mirarea mea, am reuşit. După cȃteva mişcari îmi dau seama ce se întâmpla: zburam! Spaima începe să dispară în timp ce mă înalţ încet spre cer. Învăț repede să mă controlez şi în curȃnd totul pare extreme de simplu. Renunţ la ideea de a-mi da seama dacă totul este un vis sau nu şi încerc să mă bucur de moment, care pare atȃt de real!

O idee trăsnită îmi trece prin minte: cum ar fi să zbor deasupra marilor oraşe ale lumii? Nu mai pierd timpul şi cu o viteză amețitoare mă îndrept în sus pentru a mă orienta mai bine. Cȃnd consider că sunt destul de sus, mă uit în jos, spre oraș. Priveliștea este absolut minunată! Luminiţe multicolore acoperau întregul oraş! Era o senzaţie minunată! De atȃt de mul timp îmi dorisem să zbor! Eram foarte sus… Era extrem de frig şi mă miram că mai puteam respira. Am închis ochii pentru câteva secunde, iar cȃnd i-am deschis, mi s-a tăiat respirația: eram deasupra Londrei. Într-o fracţiune de secundă, prin felurite fenomene magice, am ajuns de la Bucureşti la Londra. Totul devenea mai frumos decȃt înainte: maşini încă mai circulau la această oră tarzie pe strazile Londrei. Erau atȃtea de văzut încȃt nu ştiam încotro să mă îndrept. Dar, după un acoperiş, am zărit o mică parte din Big Ben şi am ştiut care este primul lucru pe care trebuie să îl văd. Cȃnd am ajuns exact deasupra marelui ceas, mi-am amintit de minunatele privelişti din filme. Niciodată nu îmi imaginasem ca minunatul palat Westminster să fie aşa frumos! Luminile superbe de la bază îi luminau întrega suprafață, care apoi se reflecta în minunata Tamisa. Apoi am văzut minunata roată “London Eye” care era absolut imensă pe lângă ce îmi

imaginam eu înainte de această călătorie neaşteptată, despre care nu ştiam, încă, dacă e realitate sau doar un vis care pare extrem de real. Un lucru era sigur: vis sau nu, avea sa fie o amintire extraordinară pe care nu o voi uita curând.

79

Fascinată, îmi continui zborul asupra magnificului oraş care mi-a oferit nişte privelişti absolut superbe. Undeva, jos de tot, recunosc Palatul Buckingham pe care îl văzusem în atătea cărţi şi poze. Îmi trece prin minte priveliştea Parisul pe timpul nupții, iar într-o clipită, observ că Londra a dispărut şi în locul ei a apărut superbul Paris. Era fascinant, exact ca în poveşti. Fusesem în Paris şi înainte, numai că niciodată nu îl văzusem pe timp de noapte, și mai ales, de la o înălțime așa de mare. Totul părea un tablou. Fără să vreau, mintea îmi zboară la filmul meu preferat din copilărie, Ratatouille.

Întotdeauna am apreciat acel film pentru minunatele peisaje care m-au fascinate de când eram mică. Însă întotdeauna am crezut că acest lucru se poate întâmpla numai în desene animate. Iar acum am aflat, cu bucurie, că în realitate este chiar mai frumos. Turnul Eiffel se ridica mândru, luminat, la fel ca Palatul Westminster. Era o privelişte greu de descris în cuvinte. Şi chiar şi la cea oră târzie, nenumărate mașini mergeau pe bulevardul Champs Elysee, la

capătul căreia Arcul de Triumf strălucea măreț. Nici nu mi-am dat seama că stăteam aşa, plutind deasupra Parisului de cel puţin jumătate de oră. Nu mă mai săturam de frumusețea acestui oraş. Apoi, din nou, fără să vreau, gândul îmi zboară în locuri mai îndepărtate, afară din Europa, la New York, unul dintre oraşele pe care voiam să le vizitez de când mă ştiu. De data aceasta nici

nu am mai avut timp să clipesc. Minunatul Paris a dispărut din fața ochilor. Timp de o fracțiune de secundă, am regretat amarnic că am părăsit minunata capital a Franţei, dar asta până minunatul New York a apărut chiar sub mine, în timp ce eu zburam deasupra milioanelor de lumini ale uriașului oraș American. Mi-a luat mai puțin de câteva secunde să îmi dau seama că deja între acest mine şi acest oraș, pe care acum îl vedeam pentru prima oară, s-a creat o conexiune. Simțeam o dorință uriașă să cobor pe străzi să explorez fiecare colțișor numai că această idee era cu siguranță mai mult ca absurdă : cum aş putea eu să cobor din cer, zburând, fără să fiu observată de oameni. A trebuit să renunţ la această idee, care încă era destul de tentantă. Aici, Soarele strălucea cu putere. Din cauza diferenței de fus orar, mă aflam în plină zi.

Aş fi vrut să fie noapte. Să admir, ca în Londra şi în Paris, luminiţele venite din oraş. Eram pregătită să explorez întregul New York, când am făcut o mare greșeală: m-am gândit la casă. M-am gândit la camera mea în care domina întunericul. Şi New York a dispărut, la fel ca celelalte două oraşe pe care le-am părăsit pe neașteptate… Am regretat amarnic . Aş fi vrut să stau acolo să privesc oraşul şi să recunosc marile clădiri…

În secunda următoare, m-am trezit: totul fusese doar un vis… Nimic nu a fost real. Dar când am adormit? Nu îmi pot da seama ce s-a întâmplat. Dar ştiu un lucru: cu siguranță trebuie să vizitez Londra, Parisul şi, cel mai important, New York-ul ! Ioana STĂNESCU

Clasa a VIII-a B Călătoria Deşertul este un loc misterios, Dar în acelaşi timp palpitant. Este un loc unic Şi foarte interesant.

Cu o întindere uriaşă de nisip, Cu vegetaţie redusă, Cu nişte cămile prietenoase Totul va fi bine!

După o asemenea călătorie, Îţi va lipsi acest loc, De care îţi vei aduce aminte

De acum încolo. Diana POPESCU Clasa a VIII-a B

80 80 80

Revista școlară FIRUL ARIADNEI Nr. 13 Redactori: Prof. Limba Română ANDREEA ȘANDOR

Și elevii Liceului Teoretic ȘCOALA MEA Prof. coordonator ANDREEA ȘANDOR

Liceul Teoretic ȘCOALA MEA www.scoala – mea.com