roxana-anca kaitar phd student, technical university of ... 05 83.pdf · postoptzeciŴti de cei...

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

602

Section: Literature

„SEARCHING FOR A GENERATION” - THE 80TH GENERATION IN PROSE

Roxana-Anca Kaitar PhD Student, Technical University of Cluj-Napoca - Baia Mare Northern University

Center

Abstract: Very present and controversial, the 80th generation has been called a "lost generation,"

"a union of success," "an inconvenient generation," and "a passing one." With the sixteenth and seventeenth literary groups as the antecedents, the 1980s gave rise to long-term confrontations.

Two decades after their appearance, the 80th generation phenomenon is still a matter of

controversy. The effervescent change imposed by the desantists is an open subject that needs to be

resumed from different angles in order to be internalized. This presentation aims to illustrate some of the most significant moments of this romanian literary moment.

Keywords:generation, desantist, controversy, postmodernism, eclectism

Liviu Antonesei, în preambulul articolului său din antologia Generaţia '„80 în texte

teoretice, explică folosirea semnelor de grafie pentru termenul generaţie prin faptul ca

acesta „a suferit o severa uzura moralăŗ.1 Actuală şi controversată, generaţia optzecistă a

fost numită ba „o generaţie pierdutăŗ, ba „un sindicat al succesuluiŗ, ba „o generaţie

incomodăŗ, ba „una de trecereŗ. Având ca antecesori grupurile literare şaizecist şi

şaptezecist, momentul '80 a dat naştere unor confruntări longevive. Radu G. Ţeposu,

citându-l pe Thibaudet, care împarte literatura franceză în trei generaţii, postulează

criteriul ce stă la baza acestei categorisiri: „într-un secol ar exista trei generaţii constituite

din oameni de aceeaşi vârsta sau chiar de vârste diferite, uniţi printr-o credinţa comună,

printr-un ideal comunŗ.2

Spre sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor Ř80 apare în cenaclurile literare şi

cercurile studenţeşti „o noua promoţie de poeţi, prozatori şi critici care încep sa repună în

discuţie modelele literaturii.ŗ3La mijlocul anilor Ř80 modelul capătă un nume:

postmodernism. În fata contestaţiilor „ironiştii ludiciŗ, numiţi în derâdere, „îşi văd de

treabă şi afirmă, din ce în ce mai hotărât, o conştiinţă de generaţie şi chiar credinţa lor că

inventează un nou curent literarŗ4în spectrul postbelic.

Luând în considerare anvergura pe care a luat-o acest termen Ŕoptzecism-

nenumăratele articole, cărţi, debutul câtorva „optzecişti întârziaţiŗ, crearea unei adevărate

mitologii, se pare ca el nu a fost doar un grup artistic sau o şcoala literară, „ci un fel de

generaţie biologică, naţională, diferită de cele dinainte nu numai artistic, ci şi ca şi mod de

viața, de percepere a realităţiiŗ.5 Numită şi „generaţia în blugiŗ, cu sens peiorativ iniţial,

definea prin acest obiect vestimentar, după Cărtărescu, o întreagă „brave new-worldŗ.6

Afirmarea diferenţelor faţă de generaţiile anterioare nu poate fi redusă la un simplu

„conflict între generaţiiŗ Ŕ expresie clişeu în zilele noastre. Cărtărescu afirma în volumul

1 Gheorghe Crăciun, Generaţia ř80 în texte teoretice. Competiţia continuă, ed. Vlasie, 1994, p.100 (Liviu Antonesei, „Căutarea unei generaţiiŗ) 2Radu G. Ţeposu, Istoria tragică şi grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, ed.Dacia, 2002, p.11

3Eugen Simion, Scriitorii români de azi, vol. IV, ed. Cartea Românească, 1989, p.466 4 idem 5 Micea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, ed. Humanitas, 1999, pp364-365 6 idem



603

Section: Literature

dedicat Postmodernismului românesccă „falia care îi desparte esenţial pe optzecişti şi

postoptzecişti de cei dinainte este falia dintre doua lumi: lumea francofilă a costumului şi

cravatei, a muzicii clasice, a sărutului mâinii şi a respectului pentru marile valori şi, pe de

altă parte, lumea pătrunsă de spirit american, lumea hainelor de stradă, a muzicii rock, a

pletelor, a culturii populare, a emancipărilor de tot felul. Fără această diferenţă esenţială

nu poate fi înţeleasă cu adevărat acţiunea generaţiei Ř80 în literatură şi în celelalte arteŗ.7

Este important de menţionat contextul european, occidental, al apariţiei

optzeciştilor. Ei au traversat o serie de revoluţii de mentalitate: „sexploziaŗ anilor 70,

mişcările hippy şi flower-power, cable TV, home computer şi multimedia, mişcările

ecologice, feministe sau pluriculturaliste. Importanta influenţă provocată în Occident de

muzica grupurilor rock: „The Beatlesŗ, „The Rolling Stonesŗ, „Pink Floydŗ şi a poeţilor

generaţiei Beat în crearea realităţii „psihedeliceŗ a fost preluată în răsărit, în condiţiile

cunoscute ale totalitarismului. Dacă Occidentul provoca reacţii împotriva războiului şi

consumnismului, Estul manifesta simptomele regimului comunist apăsător. „Devine

limpede ca optzeciştii sunt generaţia […] cu care începe şi la noi schimbarea în bineŗ.8

Această generaţie s-a format în jurul cercurilor literare studenţeşti din Bucureşti:

„Junimeaŗ, „Cercul de criticaŗ, „Cenaclul de luniŗ, conduse de personalităţii marcante:

Ov. S. Crohmăniceanu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, şi cele sprijinite de revistele:

„Amfiteatruŗ, „Dialogŗ, „Opinia studenţeascăŗ. La „Junimeaŗ, sub conducerea lui

Crohmăniceanu, vin îndeosebi prozatori şi aici se afirmă „ingineria textualăŗ, expresia

preferată de Mircea Nedelciu, şi este reabilitată proza scurtă. „Cercul de criticăŗ, sub

tutela lui Eugen Simion, este evident frecventat de tineri critici, dar şi poeţi şi prozatori

„interesaţi, toţi, să-şi spună părerea despre romanul politic, despre proza autoreferenţială,

textualism, modelele poeziei tinere şi, în anii din urmă, despre postmodernism şi,

implicit, despre generaţia Ř80.ŗ9 Antologiile de debut: Aer cu diamante (1982), Desant 83

(1983), Cinci (1983), Debut 86 au fost mult contestate, însă unele sunt remarcabile,

Desant 83 a avut „un puternic ecou în epocă, reuşind să atragă atenţia asupra unui grup de

optsprezece tineri autoriŗ.10

Grupului bucureştean: Mircea Cărtărescu, Gheorghe Crăciun,

Hanibal Stăncilescu, Mircea Nedelciu , Ion Stratan, Traian Coşovei, Florin Iaru se adăuga

clujenii: Tudor Vlad, Tudor Dumitru Savu, Marta Petreu, Alexandru Vlad şi timişorenii:

Mircea Mihăieș, Vasile Popovici, ieşenii: Nichita Danilov, Lucian Vasiliu, etc. Toţi aceşti

tineri, remarcă Crohmăniceanu, constituie generaţia care a dus la redescoperirea prozei

scurte, după o îndelungă perioadă de hegemonie a romanului. Asemenea reprezentanţilor

de marcă ai generaţiei ř60: D.R. Popescu, Fănuş Neagu, Constantin Ţoiu, Radu Cosaşu,

Sorin Titel, care „au avut meritul de a fi spart clişeele cu care opera realismului socialist,

silind proza scurtă să primească o infuzie de viaţă concretăŗ11

, membri grupului optzecist

repetă experienţa, dar realităţile vieţii contemporane nu sunt numai „descoperiteŗ, ci şi

„asumateŗ afirma Crohmăniceanu, citat de Gheorghe Glodeanu.12

Deşi aflată doar la

început, Eugen Simion remarca faptul că această generaţie are câteva modele literare şi un

program justificat în parte de opera aflată în stadiul de debutŗ. Acelaşi critic semnalează

primele dezbateri despre post modernism, concept contestat chiar de o parte din optzecişti

şi „bineînţeles , de cei care, neînţelegând esenţa fenomenului, cred că este vorba de o

nouă impostură literară (imitaţie, experiment, în afara specificului nostru spiritual)ŗ.13

7 idem 8 idem 9 Eugen Simion, Scriitorii români de azi, vol. IV, ed. Cartea românească, 1989, pp466-467

10Gheorghe Glodeanu, Dimensiuni ale romanului contemporan, ed. Gutinul, 1998, pp182-183 11 idem 12 idem 13Eugen Simion, Scriitorii români de azi, vol. IV, ed. Cartea românească, 1989, pp467-468



604

Section: Literature

Conceptul de postmodernism a fost teoretizat în diverse volume de critică,

încercându-se delimitarea modernitate Ŕ postmodernitate, complexitatea acestor fenomene

şi elementele marcante identificate în operele moderne sau postmoderne. Radu G. Ţeposu

în Istoria tragica şi grotescă a întunecatului deceniu literar noua, afirmă despre

modernism, „infinit mai radical şi mai negatorŗ, că ar fi cel prin care „s-au spulberat

câteva iluzii fundamentale (transcendenţa, omogenitatea, totalitatea) promovate cu

perseverenţă evlavioasă de romantismŗ.14

Acelaşi critic abordând conceptul de

postmodernitate, spune „postmodernismul simte tot mai acut nevoia de a reînnoda cu

tradiţia, de redobândire a coerenţei.ŗ15

În urma unei prodigioase deducţii logice criticul

finalizează „toată ideologia romantismului şi a modernismului se regăseşte subliniată în

estetică, la postmodernişti. În estetică, dar într-una care nu ezită să scoată ochii metaforei,

să se autoflageleze. Postmodernismul e un romantism întorsŗ,16

afirmă pragmatic autorul.

Integrându-se în aceleaşi paradigme conceptuale, modernism-postmodernism, Cărtărescu,

în lucrarea sa Postmodernismul românesc , trasează o nouă coordonată. „Dacă omul

modernist era prin excelenţă tragic, strivit ca personajele existenţialiste, de confruntarea

cu neantul, vehiculând o mistică a suferinţei şi o paranoia intelectualistă centrată pe

omniprezenţă (sau omniabsenţa sensului) postmodernul pare însă să-şi fi găsit cel mai

confortabil adăpost chiar în inima neantului.ŗ17

Acelaşi autor continuă: „ el porneşte de la

acceptarea lumii ca poveste ca reabilitare slabă, des-fondată, pe care un eu la fel de

iluzoriu o poate explora în toate direcţiile, cu voluptate senzoriala, ca pe o epidermă

nesfârşită.ŗ18

Analizând terminologia pornită de la derivarea rădăcinii modern: modernism,

modernitate la care adăugă prefixul post-, Cărtărescu constată că spre deosebire de alte

sensuri date acestui prefix (post-romantism) unde echivalentul unei reveniri, întoarceri la

forme istoricizate, în sintagma post-modernism /-modernitate are un alt sens. Autorul

remarca: postmodernismul este „o reacţie la izgonirea din poezie, de către modernişti a

plăcerii lecturii, a fabulaţiei, a digresiunii, intr-un cuvânt, a farmecului vechilor

maeştrii.ŗ19

pentru alţi critici, comentatori însă este „mai curând o ruptură decât

continuitate (Ihab Hassan, Th.Kuhn). Toynbee, citat de Cărtărescu în acelaşi volum,

consideră fenomenul postmodernist „iraţionalitate, anarhie şi o nedeterminare

ameninţătoareŗ.20

Studiind cele Cinci feţe ale modernităţii , Matei Călinescu constată, contrar

teoriilor anterioare, ca fiind „un eclectism rafinat… Şi în sfârşit postmodernismul poate

apărea fratele geamăn al avangardei.ŗ21

Ihab Hassan este recunoscut ca unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai

postmodernismului. Criticul extrage în demersul său o serie de trăsături definitorii ale

acestui termen: indeterminarea, fragmentarea, neprezentabilul Ŕ nereprezentabilul,

hibridizarea, decanonizarea, lipsa de sine Ŕ lipsa de adâncime, ironia, carnavalizarea,

performanţă Ŕ participare, construcţionismul, imanenţa. Acest faimos decalog prezintă

punctele esenţiale comune cu lista componentelor textuării identificată de Adrian Oţoiu în

lucrarea Trafic de frontieră. Proza generaţiei Ř80. Autorul reface o listă în care „le

numeşte cu numele lor comun acceptatŗ şi le ordonează în linia „ponderii pe care par să o

14Radu G. Ţeposu, Istoria tragică şi grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, ed.Dacia, 2002, pp52-53 15 idem 16 idem 17 Micea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, ed. Humanitas, 1999, pp 65-83-85

18 idem 19 idem 20 idem 21Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, ed. Univers, 1993, p.259



605

Section: Literature

aibă în ochii comentatorilorŗ22

: relaţia metatextuală, jocul intertextual, practica recuperării

(ironice sau nu) convenţiilor paraliteraturii şi ale culturii de masă, fragmentarismul,

demersul antialegoric şi antimimetic, relaţia corp-text, instituirea autenticităţii la nivelul

textului, implicarea participativă a cititorului. Autorul semnalează şi elemente comune:

„caracterul antialegoric evocă non-reprezentabilul cu suprafeţele sale plate ce resping

mimesis-ul, iar componenta intertextuală se leagă de hibridizarea hassaniană, nu lipsesc

nici indeterminarea sau fragmentareaŗ.23

Pătrunzând mai adânc în spaţiul trăsăturilor, Cărtărescu identifică o serie de

elemente ale postmodernităţii reflectate de postmodernism: perspectivismul

nietzschenian, pierderea simţului realităţii, ezitarea existentei, asocierea constantă cu

societatea înalt tehnologică, informatizată şi mediatică de azi. Pentru Cărtărescu

„postmodernismul este epifenomenul cultural, artistic şi în cele din urmă literar a l

postmodernităţii.ŗ24

Revenind la optzecişti în antologia Generaţia Ř80 în texte teoretice, Gheorghe

Crăciun afirmă „cu ei se face simţită o noua viziune a realuluiŗ25

, părere împărtăşită şi de

Eugen Simion Ŕ „debutează o nouă serie de prozatori şi se încearcă un nou pact cu

realulŗ.26

Generaţia Ř80 este un fenomen important nu doar din punct de vedere artistic, ci şi

ca viziune socială şi atitudine estetică. De reţinut că tinerii au de luptat nu numai cu

cenzura comunistă (mai drastică cu ei decât cu nume deja impuse), „ci şi cu idiosincraziile

mofturile şi teama de schimbare a unor personalităţi literare de bine, deloc lipsite de

puterea unor gesturi active la nivelul deciziei culturaleŗ.27

În cuprinsul aceluiaşi eseu, „O

generaţie incomodăŗ, Crăciun remarcă „generaţia Ř80 se dovedeşte o generaţie incomodă

chiar şi pentru sine. O generaţie care se subminează din interior. La mijloc sunt orgolii,

vanităţi, incompatibilităţi valorice şi temperamentale, poate şi interese.ŗ28

Revenind însă

autorul afirmă că „nefiind o generaţie inventată şi nici o grupare gregară de meschine

interese estetice, Generaţia Ř80 a fost şi este una fără directori de conştiinţă, străină de

ideea oricărei tutele.ŗ29

Exegetul subliniază simultan şi eforturile de sincronizare ale

tinerilor desantişti cu arta timpurilor lor, recuperând astfel rămânerea în urmă vis-a-vis cu

marea literatură a lumii „Pe de o parte ar trebui să accepte măcar acum că optzeciştii n-au

fost paraşutaţi în spaţiul românesc direct din poezia americană sau telquelismul francez,

cum s-a susţinut în câteva ocazii. Ideea sincronismului, în măsura în care ea nu reprezintă

un moft ci o reală asumare, se naşte din interiorul unui câmp cultural, nu vine din afară.ŗ30

Un concept care a fost adesea „confundatŗ cu cel care ar caracteriza scriitura

optzeciştilor este cel de textualism. O complexa definire ne-o oferă Eugen Simion: „un

mod, întâi, de a organiza povestirea sau romanul, trecerea de la proza auctorială la proza

autoreflexiva, predilecţia pentru fragment şi o nouă relaţie cu cititorul, cititorul este

avertizat asupra procedeelor şi personajelor şi este luat ca martor, cu tendinţa de a-i da un

statut inedit: acela de a organiza textul, de a-i da un sens, de a face, în fine din el un

personaj şi anume personajul absent pe care autorul mizează, textualismul mai înseamnă

variate puncte de vedere asupra aceluiaşi individ, o relativizare, aşadar, a relaţiilor şi

22Adrian Oţoiu, Trafic de frontieră. Proza generaţiei ř80, ed. Paralela 45, 2000, p.19 23 idem 24 Micea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, ed. Humanitas, 1999, pp 79 25 Gheorghe Crăciun, Generaţia ř80 în texte teoretice. Competiţia continuă, ed. Vlasie, 1994, p.12 26Eugen Simion, Scriitorii români de azi, vol. IV, ed. Cartea românească, 1989, p.475

27 ibidem 28 ibidem 29 ibidem 30 ibidem



606

Section: Literature

adevărului din naraţiune, naraţiunea este demistificată pe măsură, aş zice, ce este

mistificată, scrisă, autorul intră în operă cu numele lui şi judecă situaţiile, figurile retorice,

producţia textului…, autorul revine în text (aici textualiştii se despart de tehnica noului

roman) şi, odată cu el, revine şi gustul de a povesti,ŗ „pe scurt, textualismul este o formă a

postmodernismului românescŗ.31

Radu G. Ţeposu în articolul cuprins în antologia

Generaţia ř80 în texte teoretice apreciază că textualismul este „vânturat în cele mai

neaşteptate ocazii şi folosit în cele mai surprinzătoare accepţiiŗ32

, dar că „a devenit în

proza nouă o realitate incontestabilă. Sensurile lui au sugerat fie o gnoză, în descendentă

borgesiană, fie o practică semnificantă în accepţia grupului Tel Quel. De o parte viziunea

unui text infinit, care e universul însuşi şi care se defoliază ca un palimpsest, pe de alta

exerciţiul conştient al scrierii, procesul producerii de sens.ŗ33

Criticul remarcă şi faptul ca

aceşti tineri prozatori s-au împlinit în plan teoretic prin semiologia textului, „suprimând

naivităţile omniscienţei şi ale verosimilităţii clasice.ŗ34

În completare, Simion afirmă că

textualiştii sunt foarte buni povestitori, creând o „tipologie a povestitorilor.ŗ35

În aceeaşi

antologie realizată de Crăciun, Gh. Iova ne oferă una din cele mai clare definiri ale

textualismului: „textualismul este o mişcare literară caracterizată de o atitudine radicală

faţă de materialul lingvistic. Superficial, el poate fi recunoscut după un comportament,

referirea la text în text. În cadrul textualismului diferenţa între teorie şi practica nu se mai

face.ŗ36

În Istoria sa Radu G. Ţeposu, pornind de la tehnica scriiturii, perspectiva narativă

sau obiectul investigaţiei, face o trecere în revistă a principalelor direcţii ale generaţiei:

textualiştii: Nedelciu, Crăciun, Constantin Stan, Tudor Daneş. Ei se dovedesc „cei ma i

consecvenţi, instruiţi şi familiarizaţi, achiziţiile noii literaturi, sunt inventivi, au o imagine

debordantă, contrariind parodic şi ironic orizontul de aşteptare a cititorului.ŗ37

O altă

direcţie este cea a mitologiei derizoriului cu reprezentanţii de seamă: Cristian Teodorescu,

Ioan Lăcustă, George Cuşmarencu, Sorin Preda, Tudor Vlad, Dumitru Toma, cu excizii

ale realului înconjurător, tratate cinematografic, detaşat ori cu blazare, cu desfăşurări ale

feliilor de viaţă în toată normalitatea lor insipidă. Personajele sunt recrutate din medii

marginalizate cel mai adesea, ocheanul naratorului fiind îndreptat spre ungherele ascunse

ale existenţei. Perspectiva e neutră, blând-maliţioasă, compasivă alteori, indiferentă şi

mizantropă altădată. Limbajul e autenticist până la exasperare, colorat, pitoresc, îmbibat

de pletora jargonului. Metoda predilectă e a benzii de magnetofon şi a aparatului de

filmat. Lumea e mediocră, învăluită de melancolii pasagere, de o seninătate naivă,

pestriţă, instabilă, atinsă de psihologia kitsch-ului.ŗ38

O altă orientare este cea a

fantezismului alegoric şi livresc : Ştefan Agopian, Ioan Groşan, Nicolae Iliescu, Florin

Toma, Liviu Papadima, Tudor Dumitru Savu. „Acesta e hrănit de replici şi parafraze

culturale, din şarjări suculente ale achiziţiilor livreşti, din defolieri ale imaginarului.

Reportarea e întotdeauna parodică, lucidă, sugerând şi o funcţie critică a lecturii. Aceşti

prozatori sunt toţi nişte stilişti, cu mare preţuire pentru imaginea plastică, pentru

picturalitate. Pun mare preţ pe capacitatea fabulatorie, pe discurs, pe retorica povestirii.

Puternica nota livrescă, intertextualitatea, aluzia culturală, alegoria şi parabola nu-i

31 Eugen Simion, Scriitorii români de azi, vol. IV, ed. Cartea românească, 1989, p.476 32 idem 33 Gheorghe Crăciun, Generaţia ř80 în texte teoretice. Competiţia continuă, ed. Vlasie, 1994, p.203 (Radu G.Ţeposu, „Cu ochii deschişi, pe tărâmul unei alte paradigme literare) 34 idem 35idem

36Eugen Simion, Scriitorii români de azi, vol. IV, ed. Cartea românească, 1989, p.476 37 Gheorghe Crăciun, Generaţia ř80 în texte teoretice. Competiţia continuă, ed. Vlasie, 1994, p.316 (Gh. Iova, „Despre textŗ) 38 Radu G. Ţeposu, Istoria tragică şi grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, ed.Dacia, 2002, pp 35-37



607

Section: Literature

împiedică însă sa vadă, exact şi cu fineţe, comportamentul, mişcarea gesturilor şi a

obsesiilor. Foarte buni observatori ai detaliului, ai amănuntului semnificativ, ei sunt nişte

admirabili descriptivi. Limbajul lor este polisemic, conotativ, capabil sa sugereze două

sensuri deodată, construcţia prozei este artizanală în sens superior, supravegheată

îndeaproape. Talentul, în cazul lor este o forma a emanaţiei spontane, a instinctului

artistic, dar şi o formă de aderenţă simpatetică la cultură, de exploatare subtilă a fondului

livresc.ŗ39

Cea de-a patra direcţie este cea a analiştilor: Alexandru Vlad, Stelian Tănase,

Ovidiu Moceanu, Ion Lilă, Ion Boloş, George Şerban. Ei au „predilecţie pentru mişcarea

interioară a sensibilităţii, pentru radiografierea psihologică, pentru cazuistică.ŗ40

Pentru ei

viaţa apare în latura profundă, adesea abisală ori subliminală, abordând teme ale

trecutului, convertit în obsesie, sau ale existenţei. Caută cazurile-limită, dilema, situaţiile

de excepţie. „Monologul interior, ancheta, depoziţia sunt procedee predilecte de captare a

fluxului conştiinţei, a interiorităţii tulburi, dar şi de reconstituire a adevărului. Naraţiunea

lor e irigată de melancolie şi nostalgii existenţiale […]. Folosesc aglutinarea, povestirea

stufoasă, fraza arborescentă, dar şi expresia netă, sentenţioasă. Au prejudecata gravităţii,

în sens bun, intuind reverberaţiile spirituale ale fiinţei în mecanica gesturilor şi a

vorbirii.ŗ41

Citat de Adrian Oţoiu, Gheorghe Crăciun constată că „opera textualistă integrează

intr-o singură imagine atât enunţul (naraţiunea propriu-zisă) cât şi enunţarea (procesul la

vedere al constituirii acestui enunţ).42

Un al doilea concept relevant pentru opera optzecistă este cel de autenticitate.

După cum remarcă Iova „citat textual echivalează cu citat autentic. A scrie deci autentic

este a scrie textual.ŗ43

Autenticitatea a însemnat pentru interbelici (C. Petrescu, Eliade) o

reacţie la adresa academismului, fiind o modalitate de regenerare a literaturii. Acest

concept „se opunea ficţiunii, invenţiei romaneşti, impunând primatul faptului adevărat,

trăit, obiectiv.ŗ44

Adrian Oţoiu, în capitolul Efectul de autenticitate , porneşte de la

aserţiunile lui Crăciun, care face trimiterea etimologică autenticitate Ŕ autor şi consideră

că „autenticitatea înseamnă implicarea personală, spontană şi directă a scriitorului, care

trebuie să devina un garant al adevărului textului. Voinţa autenticistă nu se poate consuma

în afara unei etici a scriiturii.ŗ45

Crăciun situează, de asemenea, fenomenul autenticist

„sub zodia experimentuluiŗ sau „a cercetării spaţiilor albe.ŗ46

Conceptul exclude

detaşarea, distanţarea, „mofturile de bibliotecăŗ, însă implică o solidă cultură a

individului. Legat de problema individului, Crăciun afirmă că „nu poţi scrie despre

actualitate, dacă tu însuţi nu eşti un individ actual şi autentic, daca viaţa ta nu cunoaşte

dinamismul, metamorfoza, contradicţia, tensiunea continuă, vibraţia.ŗ47

Simona Popescu,

în articolul său cuprins în antologia lui Crăciun, intitulat Compendiu despre noua proză,

remarcă: „două sunt, deci, problemele pe care şi le pune scriitorul noului val: problema

propriei existenţe şi a textului pe care trebuie să-l scrie.ŗ48

Din acest unghi, aceşti tineri

autori sunt psihologi şi analişti fini, „obsedaţi de autenticitatea actelor intelectuale şi de

procesualitatea existenţei, nişte cartografi ai cotidianului, manipulând cu dexteritate

39 idem 40idem 41idem 42Adrian Oţoiu, Trafic de frontieră. Proza generaţiei ř80, ed. Paralela 45, 2000, pp 14-15 43 idem 44Gheorghe Glodeanu, Dimensiuni ale romanului contemporan, ed. Gutinul, 1998, p.189 45Adrian Oţoiu, Trafic de frontieră. Proza generaţiei ř80, ed. Paralela 45, 2000, p.21

46 idem 47Gheorghe Crăciun, Generaţia ř80 în texte teoretice. Competiţia continuă, ed. Vlasie, 1994, p.23 (Simona Popescu, „Compendiu despre noua prozăŗ) 48 ibidem



608

Section: Literature

tehnicile decupajului şi montajului textual, văzând în descrierea de tip comportamentist şi

în discursul poetic prozaizant o şansa în plus acordate unei visate literaturi de tip tranzitiv,

care să facă din cititor un partener activ la dialog.ŗ49

Astfel că prozatorii acestei generaţii

au trecut opera lor prin filtrul experienţei biografice, ei înşişi fiind nişte marginali:

profesori navetişti, ghizi, liber profesionişti sau muncitori necalificaţi. Având o acută

percepţie a realului şi perifericului societăţii nu au scăpat din vedere „fantasmele,

bovarismele, idealismele cu care se droghează zilnic omul mărunt dintotdeauna.ŗ50

Instrumentele de bază au devenit în acest caz umorul, spiritul satiric, apetenţa parodică,

ironia, bonomia, dramatismul. Implicit, obsesia a devenit limbajul în toate sferele sale

semantice, gramaticale, fonetice, „vorbirea în formele sale cele mai directe, cele mai

vitale.ŗ51

Au contestat rigiditatea limbajului de lemn, reînnoind limbajul literar, marcat

încă de stilul interbelic. S-a spus despre generaţia ř80 că ar fi croită din mantaua lui

Caragiale, însă dincolo de ceea ce a reprezentat Caragiale în momentele şi schiţele sale, el

a fost „un model al transformării minorului în majorŗ: mutarea interesului scriitorului

român contemporan de la marile teme artificiale la cele periferice şi naturale.52

Crăciun

afirmă sentenţios că „optzeciştii au avut prejudecata că nu se poate scrie literatura decât în

momentul în care ştii aproape totul despre ea.ŗ53

„Din perspectiva textualismului nu

există nimic dincolo de text, totul se consumă în text. Radu G. Ţeposu, de altfel, constată

„nota comunăŗ a generaţiei ř80, constând în „pierderea ingenuităţii, amestecul eterogen de

stiluri şi viziuni, recuperarea omogenităţii în planul strict al discursului. Viața, realul, nu

mai sunt decât efecte ale unei demiurgii ironice. Prozatorul postmodern, lepădându-se de

vanitate ca de o haină roasă la mâneci, procedează invers decât Dumnezeu: scrie întâi

cartea facerii, după care populează neantul cu propriile ficţiuni.ŗ54

Liviu Petrescu în Poetica postmodernismului, citat de Gheorghe Glodeanu, se

opreşte la postulatul potrivit căruia „postmodernismul nu trebuie să mai îmbrace forma

unei optici a romanului ci mai degrabă pe aceea a prozei scurte.ŗ55

Această revenire la

proza scurtă, proză susţinută de Anton Holban în perioada interbelică, epocă de

hegemonie absolută a romanului, ca deţinând superioritatea, este teoretizată în articole de

Simona Popescu, Al.Th. Ionescu, Nedelciu în antologia Generaţia ř80 în texte teoretice,

însă nici unul nu face referire la autorul Ioanei.56

Explicaţia pentru această modificare de

optică ar consta în faptul că „poetica romanului operează cu un model formal al totalităţii,

caracteristic modernismului, iar proza scurtă recurge la un model formal de tip

fragmentarist, specific vârstei postmoderne.ŗ57

Celor două concepte de bază ale optzeciştilor, textualismul şi autenticitatea, se

adaugă poetica de tip non-mimetic şi al patrulea ce se referă la apariţia unui „nou

umanismŗ, în opinia lui Liviu Petrescu. Concluzia prezenţei non-mimetismului este că a

provocat atât „proliferarea metaromanuluiŗ58

cât şi „o impunere energică a poeticii

citatului şi a procedeelor specifice parodiei sau ironiei, fără ca prin aceasta să se manifeste

Ŕ ca în cazul avangardei Ŕ ruptura zgomotoasă de trecut.ŗ59

Eclectismul cultural de care

49 ibiden 50 ibidem 51 Gheorghe Crăciun, Generaţia ř80 în texte teoretice. Competiţia continuă, ed. Vlasie, 1994, p.16 52 ibidem 53Gheorghe Crăciun, Generaţia ř80 în texte teoretice. Competiţia continuă, ed. Vlasie, 1994, p.204 (Radu G.Ţeposu, „Cu ochii deschişi, pe tărâmul unei alte paradigme literare) 54Radu G. Ţeposu, Istoria tragică şi grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, ed.Dacia, 2002 55Gheorghe Glodeanu, Dimensiuni ale romanului contemporan, ed. Gutinul, 1998, pp 188-189-190

56 idem 57 idem 58 idem 59 idem



609

Section: Literature

vorbea Liviu Petrescu, adesea dublat de atitudinea ironică, ce preia „locul poziţiilor

intransigenteŗ60

, este reperat şi de Ţeposu în antologia lui Crăciun: „un eclectism irigat în

permanentă de ironie, în care se prefigurează o nouă paradigmă şi care sugerează în fond

un nou model cosmologic.ŗ61

Astfel că „este inevitabil să afirm că Generaţia ř80 a

reprezentat şi reprezintă încă în literatura noastră, deşi în forme mult diseminate, o

direcţie de gândire estetică.ŗ62

Acest moment literar are azi parte de tratamentul tuturor altor momente marcante,

cel al punerii în locul potrivit de istoria şi critica literară. Deşi mulţi dintre reprezentanţii

ei azi au o operă distinctă, de prestigiu şi un nume sonor, se integrează totuşi fenomenul

complex generat de ideea de generaţie, idee mult mai puternică în conştiinţa literară decât

un nume sau altul cu nu o mai mică rezonanţă.

BIBLIOGRAPHY

Andrei Bodiu, Mircea Cărtărescu, ed. Aula, 2003

Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, ed. Univers, 1993

Mircea Cărtărescu, Travesti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994

Mircea Cărtărescu, Orbitor. Aripa stângă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996

Mircea Cărtărescu, Orbitor. Corpul, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002

Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997

Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, ed. Humanitas, 1999

Gheorghe Crăciun, Competiţia continuă. Generaţia ř80 în texte teoretice, ed. Vlasie, 1994

Gheorghe Crăciun, Viorel Marineasa, Generaţia ř80 în proza scurtă, Ed. Paralela 45,

Pitesti, 1998

Gerard Genette, Introducere în arhitext. Ficţiune şi dicţiune, Ed. Univers, Bucureşti, 1994

Gheorghe Glodeanu, Dimensiuni ale romanului contemporan, ed. Gutinul, Baia Mare,

1998

Gheorghe Iova, „Despre textŗ în Competiţia continuă. Generaţia ř80 în texte teoretice,

ed. Vlasie, Piteşti, 1994, pp 314-317

Ion Bogdan Lefter, „Introducere în noua poetică a prozeiŗ în Competiţia continuă.

Generaţia ř80 în texte teoretice, ed. Vlasie, 1994, pp 222-231

Al. Th. Ionescu, „Despre proza scurtă în două paradoxuriŗ în Competiţia continuă.

Generaţia ř80 în texte teoretice, ed. Vlasie, 1994, pp 237-250

Al. Th. Ionescu, Mircea Nedelciu, Ed. Aula, Braşov, 2003

Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmodernă: Raport asupra cunoaşterii, Ed. Babel,

Bucureşti, 1993

Marin Mincu, Textualism şi autenticitate, eseu despre textul poetic III, Ed. Pontica,

Constanţa, 1993

Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş, Femeia în roşu, Ed. Cartea

românească, Bucureşti, 1990

Mircea Nedelciu, Aventuri într-o curte interioară, Ed. Cartea românească, Bucureşti, 1979

Mircea Nedelciu, Efectul de ecou controlat, Ed. Cartea românească, Bucureşti, 1981

Mircea Nedelciu, Amendament la instinctul proprietăţii, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1983

60 idem 61Gheorghe Crăciun, Generaţia ř80 în texte teoretice. Competiţia continuă, ed. Vlasie, 1994, p.70 (Radu G. Ţeposu, „Biblioteca melancolicăŗ)

62Gheorghe Crăciun, Generaţia ř80 în texte teoretice. Competiţia continuă, ed. Vlasie, 1994, p.21



610

Section: Literature

Mircea Nedelciu, Zmeura de câmpie, Ed. Militară, Bucureşti, 1984

Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu, Ed. Cartea românească, Bucureşti, 1986

Mircea Nedelciu, Şi ieri va fi o zi, Ed. Cartea românească, Bucureşti, 1989

Mircea Nedelciu, „Dialog în proză scurtăŗ în Competiţia continuă. Generaţia ř80 în texte

teoretice, ed. Vlasie, Piteşti, 1994, pp 271-275, 286-290

Mircea Nedelciu, „Un nou personaj principalŗ în Competiţia continuă. Generaţia ř80 în

texte teoretice, ed. Vlasie, Piteşti, 1994, pp 251-255

Liviu Petrescu, Poetica postmodernismului, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1996

Adrian Oţoiu, Trafic de frontieră. Proza generaţiei ř80, ed. Paralela 45, 2000

Simona Popescu, „Compendiu despre noua prozăŗ în Competiţia continuă. Generaţia ř80

în texte teoretice, ed. Vlasie, Piteşti, 1994, pp 237-244

Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. IV, Ed. Cartea romanească, Bucureşti, 1989

Radu G. Ţeposu, Istoria tragică şi grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, ediţia a II-

a, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1993

Radu G. Ţeposu, „Biblioteca melancolicăŗ în Competiţia continuă. Generaţia ř80 în texte

teoretice, ed. Vlasie, Piteşti, 1994

Radu G. Ţeposu, „Cu ochii deschişi pe tărâmul unei alte paradigme literareŗ în

Competiţia continuă. Generaţia ř80 în texte teoretice, ed. Vlasie, Piteşti, 1994

Gianni Vattimo, Sfârşitul modernităţii. Nihilism şi ** în cultura postmodernă, Ed.

Pontica, Constanţa, 1993

Daniel Vighi, „Proza tinerilor Ŕ încotro?ŗ, ancheta revistei „Tribunaŗ în Competiţia

continuă. Generaţia ř80 în texte teoretice, ed. Vlasie, Piteşti, 1994, pp 296-298

http://www.revistarespiro.com

http://www.revistarespiro.com/

roxana-anca kaitar phd student, technical university of ... 05 83.pdf · postoptzeciŴti de cei...

Documents