FUNCTIILE HEPATICEFUNCTIA HEMATOPOIETICAFUNCTIA TERMOGENETICAFUNCTIA DE MENTINERE A ECHILIBRULUI HIDROELECTROLITICRezervor de sangeFormarea limfeiMentinerea presiunii oncotice a plasmeiFUNCTIA DE DEPOZITDepozit de fierDepozit de vitamineDepozit sanguinFUNCTIA BILIOEXCRETOAREFUNCTIA DE CLEARANCE, APARARE SI DETOXIFIEREAparare antimicrobianaClearance si detoxifiere substante endogene (hormoni, .)Clearance si detoxifiere substante exogene (..)FUNCTIA METABOLICAROL IN METABOLISMUL GLUCIDICROL IN METABOLISMUL LIPIDICROL IN METABOLISMUL PROTEIC

Structura ficatului tesutul hepaticUnitatea functionala = ACINUL HEPATIC = aria de parenchim tributara aceleiasi vascularizatii si aceluiasi canalicul biliar. forma de romb, din doua triunghiuri adiacente, unite prin marginile lorAxul lung - 2 vene centrolobulareAxul scurt - 2 spatii portale. se descriu trei zone functionale cu dispozitie concentrica:Zona1- in apropiera axului scurtZona 2 - spre a. hepaticaZona 3 - spre vena centrolobulara

Insuficienta hepatica Insuficienta hepatica este un concept fiziopatologic care defineste deficitul uneia sau mai multor functii hepatice, si poate evolua spre prabusirea acuta sau cronica a intregului complex morfofunctional hepatic. Leziunea anatomo-patologica a sindromului deinsuficientahepatica este rezultatul unui lant de modificari la nivel subcelular, care determina initial reactii cu caracter compensator, urmate de leziuni celulare care, datorita epuizarii rezervelor, devin morfofunctionale. In evolutia clinica a insuficientei hepatice se intalnesc doua

aspecte: - mica insuficienta hepatica, caracterizata prin leziuni usoare si reversibile, cu mentinerea unor functii in limite normale, cu semnele clinice mascate de fenomenul de asimetrie lezionala; - marea insuficienta hepatica, caracterizata prin leziuni grave, cu manifestari clinice evidente si grave. Marea insuficienta hepatica apare atunci cand s-a deteriorat 80-90% din capacitatea functionala a ficatului.

Metabolismul glucidic. In insuficienta hepatica se tulbura caile metabolice care asigura sinteza glicogenului si neoglucogeneza, precum si a cele prin care se asigura glicogenoliza si utilizarea glucozei. In urma eforturilor de mentinere glicemiei, in fazele primare ale insuficientei se poate constata hiperglicemie prin exces de glicogenoliza. Odata cu avansarea bolii, debitul hepatic al glucozei devine insuficient pentru asigurarea necesarului de glucoza la periferie, hipoglicemia fiind constant observata in stadiile finale ale insuficientei hepatice. Cresterea necesitatilor de glucoza la nivel hepatic accentueaza deficitul de energie, ceea ce conduce la hepatonecroza, cu reducerea numarului de hepatocite functionale.

Metabolismul protidic. Afectarea metabolismului protidic se manifesta prin reducerea sintezei de proteine, relevata prin scaderea albuminelor serice si a factorilor de coagulare. Ca urmare a efortului compensator al hepatocitului de a regenera structurile distruse, in sange vor creste aminoacizii, polipeptidele si amoniacul (prin degradare avansata a proteinelor), fenomen ce reflecta reducerea capacitatii ficatului de a sintetiza proteine si de a utiliza NH3 in ciclul ureogenetic. Cresterea amoniemiei determinatulburarinervoase grave (apare frecvent sindromul hepato-encefalic), scaderea factorilor de coagulare (sintetizati in prezenta vitaminei K) genereaza sindrom hemoragic (coagulopatiI), iar hipoalbuminemia favorizeaza aparitia ascitei sau edemelor, prin modificarea presiunii oncotice a sangelui. Dereglarea functiei uricolitice se manifesta prin cresterea uricemiei, cu depunerea acidului uric la nivelul seroaselor si articulatiilor (gutA).

Metabolismul lipidic este perturbat constant in bolile hepatice. Cresterea concentratiei plasmatice a acizilor grasi liberi si a trigliceridelor se datoreaza reducerii captarii acestora de catre ficat, iar scaderea colesterolului esterificat si a lipoproteinelor este urmarea reducerii sintezelor pe baza de colesterol. Scaderea continutul de substante lipotrope (care previne acumularea de grasimi in ficat prin favorizarea mobilizarii sau degradarii loR) si incapacitatea hepatocitului de a efectua sinteza de fosfolipide, duc la incarcarea sa cu grasimi (ficatul gras). Incapacitatea ficatului de a folosi acizii lactic, piruvic si acetic pentru neoglucogeneza duce la cetonemie. Scaderea sintezei acizilor biliari (in hepatite gravE), este consecinta perturbarii sintezei din colesterol, dar si a activitatii membranare deficitare a polului biliar al hepatocitului. Afectarea metabolismului intermediar (mai ales protidic si lipidiC) determina aparitia sindromului de denutritie, care este dominat de scaderea in greutate, de distrofia musculara si de deficitul de transportori vitaminici (mai ales pentruvitamineleA, D, E).

Prin afectarea ficatului se altereaza metabolismul unor hormoni, indeosebi prin deficitul de hidroxilare si conjugare, prin care se realizeaza inactivarea si eliminarea acestora pe cale urinara sau biliara. Categoriile dehormoniafectati sunthormoniisteroizi (glucocorticoizi, estrogeni, progesteron, testosteron, aldosteroN), a caror concentratie va creste in sange ducand la aparitia indeosebi a disfunctiilor sexuale si a retentiei apei in organism (hiperaldosteronemiE) cu aparitia edemelor sau a ascitei.

Starea toxica ce apare in insuficienta hepatica este urmarea pierderii capacitatii hepatocitelor de a neutraliza si elimina din organism reziduurile catabolice naturale si substantele toxice exogene (medicamente, toxice), precum si a pierderii capacitatii de finalizare a metabolismului, cu aparitia de produsi intermediari cu caracter toxic.

Encefalopatia hepatica Este un sindrom neuropsihic secundar insuficientei hepatice grave, cu manifestari ce pot varia de la simple modificari de comportament la letargie, crize convulsive sau coma hepatica. Tulburarile nervoase din boala hepatocerebrala se datoreaza in cea mai mare masura excesului de amoniac din circulatie. Amoniacul este rezultat din catabolismul proteinelor in ficat, muschi, SN si rinichi, dar este si un produs permanent al florei microbiene intestinale, ajungand la ficat prin circulatia porta, unde are o concentratie de 5 ori mai mare comparativ cu circulatia sistemica. Efectele neurotoxice ale acestuia se vor simti atunci cand in hepatocit este tulburata sinteza ureei. In conditii normale, amoniacul ajunge odata cu sangele la creier, unde este cuplat cu acidul glutamic formand glutamina, cu consum de energie, furnizata de degradarea glucozei pana la CO2 si H2O. Cu cat cantitatea de NH3 care ajunge la creier este mai mare, cu atat creste energia folosita pentru detoxifiere, eliberata pe seama glucozei, fenomen care se realizeaza in dauna altor procese chimice indispensabile celulei nervoase. In acelasi timp cantitatea de glucoza incepe sa scada deoarece cea mai mare parte din alfacetoglutarat trece in glutamat, apoi in glutamina, si numai o cantitate redusa ramane disponibila ca substrat pentru functionarea ciclului Krebs. Un rol in patogeneza bolii hepatocerebrale il au si hipoglicemia si unele substante neurotoxice cum ar fi derivatii de indol si acizii grasi volatili care nu mai sunt detoxifiati in ficat.

Coma hepatica. Este stadiul final al hepatopatiilor foarte grave si se caracterizeaza prin alterarea profunda a functiilor metabolice hepatocitare. Mecanismele patogenetice inductoare ale comei hepatice cuprind: alterarea transmisiei sinaptice, modificarea functiilor membranei neuronale si dereglarea partiala sau totala a metabolismului energetic cerebral.

Ascita este rezultatul hipertensiunii portale si al hipoproteinemiei, asociate cu hiperaldosteronismul (retentie hidrosodicA). Ascita apare cu precadere in faza finala a cirozei, dar este intalnita si in insuficienta cardiaca congestiva, in insuficienta renala, in hiperaldosteronism, in disproteinemii (scaderea presiunii osmotice prin hipoalbuminemiE), in obstructiile sauocluziilevenei cave abdominale etc. Stimularea axului renina-angiotensina-aldosteron incepe cu cresterea reninei, ca urmare a hipertensiunii portale sau a scaderii volemiei centrale, urmata de scaderea filtratului glomerular. La retentia de sodiu si apa concura si hormonul antidiuretic si hormonii estrogeni. Din punct de vedere etiopatogenetic nu este certificat daca ascita genereaza modificarile axului renina-angiotensina-aldosteron sau daca retentia hidrosalina genereaza ascita.

Pigmentii biliari

Bilirubinacare se formeaza din catabolizarea hemului este insolubila in apa si este cunoscuta sub numele de bilirubina indirecta, libera sau neconjugata. Bilirubina libera este transportata in ser legata dealbumina. 100 ml de ser pot transporta 60 - 80 miligrame de albumina.Urmatoarele etape ale metabolismului bilirubinei au loc la nivelul ficatului:- bilirubina neconjugata este preluata de catrehepatocite- conjugarea bilirubinei- excretia in bila a bilirubinei conjugate hidrosolubilaBilirubina este conjugata in celula hepatica cuacidul glucuronicsi devine hidrosolubila. Aceasta se numeste bilirubina directa sau conjugata. Conjugarea este mediata in prezenta unei enzime care se numesteglucuronil transferaza.

Bilirubina conjugata eliminata in bila nu se absoarbe in intestin.Flora intestinalabacteriana determina metabolizarea bilirubinei la urobilinogenul care poate fi absorbit. Procesul de absorbtie are loc la nivelul colonului, este limitat din punct de vedere cantitativ.Urobilinogenulcare se absoarbe de ajunge in ficat si se realizeaza astfelciclul enterohepatical pigmentilor biliari.

Funciile bileisunt importante i se refer la fenomenele de digestie i metabolism:1. Bila contribuie la neutralizarea reaciei acide a amestecului alimentar sosit din stomac n intestin.2. Intervine decisiv n digestia grsimilor, favoriznd emulsionarea lor. Stimuleaz fermenii specifici (lipazele); ajut la absorbia acizilor grai i a unor substane solubile n grsimi (vitaminele).3. Contribuie la ntreinerea peristaltismului intestinal.4. Contribuie la meninerea echilibrului dintre diferii ioni n cursul digestiei.5. Contribuie la eliminarea unor produi de excreie (pigmeni biliari, medicamente, metale).6. Acioneaz ca agent bacteriostatic, inhibnd creterea unor germeni patogeni.

Icterul este starea patologica caracterizata prin colorarea in galben a pieli si mucoaselor, a diverselor organe si mai ales a tesutului elastic, datorita cresterii bilirubinemiei.

Dupa nivelul la care este perturbat metabolismul bilirubinei, icterele se impart in: prehepatic (hemolitiC), hepatic (hepatocelulaR) si posthepatic (mecaniC). Icterul prehepatic (hemolitic) este consecinta aportului, la polul sanguin al hepatocitului, a unor cantitati crescute de bilirubina neconjugata, care depasesc capacitatea de conjugare a hepatocitului. Acest fenomen apare in hiperhemolize, ca urmare a afectarii eritrocitelor (sferocitoza, deficitul de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, prezenta de hemoglobine patologice), a actiunii unor substante toxice (toluen, H2S, cloroform, benzoL) sau a unor agenti biologici (virusuri paraziti,toxinebacterienE), a bolilor autoimune etc.

Icterul hepatic (hepatocelulaR) este consecinta alterarii etapelor de captare, conjugare si excretie a bilirubinei. Acest tip de icter apare in: ciroza, hepatite acute si cronice, colestaza intrahepatica, sunt porto-cav, insuficienta cardiaca congestiva, in intoxicatii (tetraclorura de carbon, DDT, ciuperci, barbiturice, sulfamide, steroizi, inhibitori ai ovulatiei etc.). Ca mecanisme patogenetice sunt incriminate: inhibitia excretiei bilirubinei (in functie de gravitatea leziunilor hepaticE), regurgitarea biliara spre sistemul sangvin prin ruperea structurilor care le separa in mod normal

Icterul posthepatic (mecaniC) este consecinta obstructiei partiale sau totale a cailor biliare extrahepatice, mai ales a canalului coledoc. Cauzele care pot induce icter mecanic sunt: litiaza biliara, duodenita, colecistita, compresiunile tumorale, angajarea parazitilor pe canalul coledoc, spasmul sfincterului Oddi etc. Manifestarile clinice cuprind: icterul intens, materii fecale unsuroase (steatoreE), absenta stercobilinei din fecale si a urobilinogenului din urina (decolorarE), prezenta bilirubinei conjugate in sange si urina. Acestora li se asociaza accentuarea proceselor de fermentatie si putrefactie intestinala, deficitul de absorbtie a lipidelor si vitaminelor liposolubile, tulburari de coagulabilitate etc. In afara de tulburarea metabolismului pigmentilor biliari, in functie de intensitatea leziunilor hepatice, se produce si acumularea acizilor si sarurilor biliare in sange, fenomen care se soldeaza cu tulburarea activitatii sistemului nervos, a aparatului cardiovascular, a organelor hematopoetice si a mediului intern

La nivelul sistemului nervos, acumularea de saruri biliare genereaza prurit (prin excitarea terminatiilor senzitive cutanatE), hipotermie (depresia centrilor termoreglariI), cefalee, astenie, modificarea excitabilitatii neuromusculare. La nivelul sistemului cardiovascular se constata: bradicardie (prin actiune asupra sinusului carotidian, centrului vagal si musculaturiI), vasodilatatie, hipotensiune, asociate cu tulburari respiratorii. De asemenea, scade coagulabilitatea sangelui (deficit de vitamina K) si apar hemoragii (hematemeza, melena, hemartrozA). Se mai constata: bilirubinemie, hipoazoturie, hipocolesterolemie, hipoglicemie. La actiunea sarurilor biliare se adauga si efectul toxic al produsilor intermediari ai metabolismului protidic si lipidic, cu instalarea acidozei, care accentueaza depresia centrilor nervosi (cu stadiu final comA).