povestiri sfinte - · pdf filepovestiri sfinte pentru cei mici 2 apostolic faith church 6615...

Povestiri sfinte pentru cei mici

1

Povestiri sfinte

pentru cei mici

„Căci a celor ca ei

este

Împărăţia

Cerurilor”


2

Apostolic Faith Church

6615 SE 52nd Avenue Portland, Oregon 97206, U.S.A.

Web address: www.apostolicfaith.org

Prima apariție 2001

A doua apariție 2015 – ediție revizuită și adăugită

http://www.apostolicfaith.org/


3

Dumnezeu a creat lumea …………………………………….. 5

Dumnezeu a creat animalele….……………………………… 6

Cea mai măreață creație a lui Dumnezeu……………………... 7

Casa frumoasă din grădină……………………………………. 9

Noe și corabia…………………………………………………. 12

Un unchi cu inimă bună……………………………………..... 16

Să folosim ce ne-a dat Dumnezeu…………………………...... 18

Un vis minunat………………………………………………... 20

Iosif când a fost băiat………………………………………...... 22

Iosif și frații săi……………………………………………....... 24

Copilașul Moise…………………..…………………………... 26

Trecerea prin mijlocul Mării Roșii……………………………. 28

Dumnezeu a trimis pâine din Cer……………………………... 31

Apa care a izvorât din stâncă………………………………….. 32

Tablele de piatră……….……………………………………… 34

Două iscoade curajoase……………………………………….. 36

Zidurile Ierihonului…………………………………………… 38

Micuțul din Templu…………………………………………… 40

Un păstor care a fost făcut rege……………………………….. 44

David și uriașul………………………………………………... 47

Doi prieteni buni………………………………………………. 49

Ilie și corbii……………………………………………………. 51

Făina și untdelemnul………………………………………….. 52

Ilie se roagă pentru foc………………………………………... 54

Un om bun merge în Cer……………………………………… 57

Elisei face minuni……………………………………………... 59

Vasele cu untdelemn………………………………………….. 61

Răsplătirea unei femei bune…………………………………... 63

Naaman sirianul și fetița din Israel……………………………. 65

Leproșii găsesc mâncare………………………………………. 67

Găsirea Cărții pierdute………………………………………… 69

Cuvântul care nu poate să fie distrus………………………….. 71

Domnul este Păstorul meu…………………………………….. 74

Trei oameni aruncați în cuptor………………………………... 76

Daniel în groapa cu lei………………………………………… 79

Omul care a vrut să fugă de Dumnezeu………………………. 81

Nașterea lui Isus………………………………………………. 84

Păstorii merg la iesle………………………………………….. 86

Copilașul Isus adus la Templu………………………………… 88

Magii Îl vizitează pe Copilașul Isus…………………………... 91


4

Fuga în Egipt………………………………………………….. 93

Băiatul Isus în Templu………………………………………... 96

Ioan Botezătorul………………………………………………. 98

Isus Își alege ucenicii…………………………………………. 101

Isus vindecă un slăbănog……………………………………… 103

Omul de la scăldătoarea Betesda……………………………… 105

O predică pe care a ținut-o Isus……………………………….. 107

Învățăturile lui Isus…………………………………………… 110

Omul bogat și grânarele………………………………………. 112

Semănătorul și sămânța……………………………………….. 114

Isus domolește furtuna………………………………………… 117

Isus dă mâncare oamenilor……………………………………. 119

Isus umblă pe apă……………………………………………... 122

Cei zece leproși……………………………………………….. 124

Omul care a avut milă………………………………………… 126

La picioarele lui Isus………………………………………….. 129

Vindecarea unui orb…………………………………………... 131

Oaia pierdută și leul de argint pierdut………………………… 133

Un băiat aflat departe de casă…………………………………. 135

Isus îi binecuvântează pe copilași…………………………….. 138

Omul care dorea să-L vadă pe Isus…………………………… 140

Ultima Cină a lui Isus cu ucenicii…………………………….. 143

Intrarea triumfală în Ierusalim………………………………… 145

Paștele…………………………………………………………. 147

Maria se duce la mormânt…………………………………….. 150

Mreaja plină cu pești………………………………………….. 151

Isus se înalță la Cer……………………………………………. 153

Lumina din Cer………………………………………………... 155

Omul de la Poarta Frumoasă………………………………….. 157

Străinul din car………………………………………………... 159

Dorca………………………………………………………….. 161

Îngerul deschide porțile închisorii…………………………….. 163

Cântecul din închisoare……………………………………….. 165

Grija lui Dumnezeu față de Pavel……………………………... 167

Mame creștine………………………………………………… 169

Ioan, ucenicul iubit, pe o insulă………………………………. 172

Un copil îi va conduce………………………………………… 174

Numele noastre scrise în Cartea Lui………………….……… 176

Cetatea lui Dumnezeu………………………………………… 178

Ziua Recunoștinței……………………………………………. 180


5

DUMNEZEU A CREAT LUMEA

Geneza 1:1-19

Cu foarte mult timp în urmă, nu exista nimic. Întunericul era peste

tot. Atunci, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. În prima zi, a

creației Sale, Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.

Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte.

În a doua zi a creației, Dumnezeu a vrut ca o întindere de ape să

despartă apele de ape. El a păstrat destulă apă, sub întinderea de ape,

ca să o folosească în lumea pe care avea să o creeze. Tot restul de apă,

Dumnezeu a așezat-o deasupra întinderii de ape. El a numit întinderea

aceea mare, cer. Ori de câte ori privim cerul vedem clar albastrul lui,

vedem norii albi și pufoși, chiar și când ploaia proaspătă cade pe

pământ, știm că Dumnezeu le-a creat pentru noi.

A treia zi a fost când Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc

apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Dumnezeu a

numit uscatul pământ. Apoi, Dumnezeu a așezat apa în mări, lacuri și

râuri. El zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi

roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor

pe pământ.” Trebuie că totul arăta ca o grădină frumoasă cu multe flori

de culori diferite. Dumnezeu a făcut să fie semințe în tot ceea ce

creștea. În felul acesta, El a știut că, dacă cineva dorea să aibă iarbă,

putea să planteze sămânță de iarbă. Sau dacă cineva dorea un pom care

să dea mere, putea să planteze sămânță de mere. Dumnezeu știa că

toate acestea erau ceea ce lumea, care urma să fie creată de El, avea

nevoie.


6

În a patra zi, El a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului,

ca să despartă ziua de noapte.” Soarele avea să fie lumina strălucitoare

și căldura de care urma să avem nevoie în timpul zilei, când lucrăm și

când ne jucăm. Dumnezeu a știut că plantele aveau nevoie de lumină

ca să poată să crească. Apoi, Dumnezeu a făcut luna și stelele

scânteietoare. Acestea dau foarte puțină lumină în timpul nopții.

Noaptea este timpul când avem nevoie de somn.

Chiar și plantele se închid și merg la culcare noaptea. Dumnezeu

ne iubește și ne dă acest timp de liniște pentru odihnă.

***

DUMNEZEU A CREAT ANIMALELE

Geneza 1:20-25

Peste tot, în jurul frumosului uscat, era cerul și apa. Dar încă nu

trăia nimic nici pe uscat, nici în apă și nici pe cer. Astfel că, în ziua a

cincea, când a zis Dumnezeu, apele au mișunat de viețuitoare. În râuri

și în lacuri erau tot felul de pești, mari și mici, țestoase și tot felul de

broaște. În mări și oceane erau stele de mare, caracatițe și balene.

Apoi, Dumnezeu a umplut cerul cu păsări. El a creat vulturii mari,

vrăbiuțele, mierlele, cintezele și toate păsările cântătoare. Pe lângă

acestea mai erau înțeleptele bufnițe, rățuștele și păunii plini de culori.

Dumnezeu era fericit cu tot ceea ce El a creat.

Acum, lumea creată de Dumnezeu era gata pentru animalele de

pe pământ, așa că, în ziua a șasea, El a creat pisicuțele ca să miaune și

tigrii mari ca să răcnească. Dumnezeu a creat maimuțele care să se


7

cațere în copaci, căprioarele din pădure, cățelușii jucăuși care să fie

răsfățații noștri și multe alte animale.

Tot ceea ce avem în frumoasa noastră lume în care trăim, a fost

creat de Dumnezeu.

***

CEA MAI MĂREAȚĂ CREAȚIE A LUI DUMNEZEU

Geneza 1:26-31; 2:1-15

În cele din urmă, minunata lume pe care Dumnezeu a creat-o a

fost gata pentru cea mai frumoasă creație a Lui. Dumnezeu a lucrat

șase zile, pregătind o lume desăvârșită, iar acum a sosit timpul ca

Dumnezeu să-l creeze pe om. Dumnezeu a luat niște țărână și a lucrat

până când țărâna a luat forma potrivită.

Dumnezeu i-a dat omului două urechi, doi ochi, un nas și o gură.

Apoi, Dumnezeu i-a dat omului ceva mult deosebit de restul creației

Sale. Dumnezeu a suflat în nările omului suflare de viață și astfel l-a

făcut un suflet viu. Aceasta a făcut ca omul să fie cea mai măreață

creație a lui Dumnezeu, pentru că omul putea acum să vorbească cu

Dumnezeu și să-L iubească pe Dumnezeu. Dumnezeu l-a numit pe

primul om, Adam.

Unul dintre privilegiile deosebite pe care Dumnezeu le-a dat lui

Adam a fost să dea un nume animalelor. De asemenea, Adam trebuia

să aibă grijă de frumosul loc pe care Dumnezeu l-a creat. Aceasta avea

să fie o mare slujbă. Dumnezeu a știut că Adam va avea nevoie de

ajutor. Dumnezeu a mai știut și că Adam va fi singur, fără să aibă pe

cineva, așa ca el, cu care să vorbească. Atunci, Dumnezeu a trimis un

somn adânc peste Adam.


8

În timp ce Adam dormea adânc, Dumnezeu a luat o coastă din

Adam și a închis carnea la loc. Dumnezeu a folosit coasta aceea ca să

facă din ea o femeie. Dumnezeu i-a dat și femeii un suflet viu. Când

Adam s-a trezit, Dumnezeu a adus-o, pe femeia pe care El a creat-o,

lui Adam. Planul lui Dumnezeu a fost ca femeia să fie nevasta și

ajutorul potrivit pentru el. Adam a pus numele nevestei sale, Eva.

Dumnezeu a vrut ca oamenii creați de El să fie fericiți, pentru că

Dumnezeu i-a iubit foarte mult. Dumnezeu a făcut o grădină foarte

frumoasă al cărei nume era Eden. Dumnezeu a umplut grădina cu tot

ceea ce creația Lui avea mai bun. Grădina avea să fie casa lui Adam și

a Evei. Cei doi erau fericiți că trăiau acolo. Dumnezeu venea adeseori

la ei în grădină ca să le facă o vizită. Dumnezeu, Adam și Eva erau

foarte buni prieteni și le plăceau să vorbească și să petreacă un timp

împreună.

Când Dumnezeu a isprăvit creația, El a dat un exemplu bun pentru

noi toți, ca să-l urmăm. Dumnezeu a lucrat șase zile când a creat

cerurile și pământul. După aceea, în a șaptea zi, El s-a odihnit.

Dumnezeu știa că odihna avea să fie un lucru bun pentru toți oamenii

pe care El i-a creat.

În fiecare zi a săptămânii noi vedem lucrurile bune pe care

Dumnezeu le-a creat pentru noi, ca să ne facă fericiți. Dar, este foarte

important să avem un timp liniștit, după ce am terminat munca noastră.

Este un timp când putem să ne odihnim și să ne gândim la Dumnezeu.

Putem să Îi arătăm lui Dumnezeu că Îl iubim. De aceea, creștinii

numesc duminica zi de odihnă. În ziua aceea, când ne facem timp mai

mult să ne amintim de toate lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a creat

pentru noi. Ne gândim la frumoasa lume pe care El a creat-o pentru

noi. Ne gândim la cât de mult ne face El să fim fericiți în lăuntrul

nostru. Pentru toate acestea, noi zicem: „Mulțumesc!” lui Dumnezeu.

***


9

CASA FRUMOASĂ DIN GRĂDINĂ Geneza 2:8-25, 3:1-24

Cu foarte mult timp în urmă, Dumnezeu a creat lumea aceasta

mare în care trăim. El a creat-o şi a văzut că era bună. Lui Dumnezeu

I-a plăcut lumea pe care El a creat-o.

Dumnezeu a vrut să facă în această lume o grădină frumoasă. El

nu a vrut să fie doar o grădină de flori, cu morcovi, mazăre, salată și

alte lucruri din acestea. El a vrut o grădină frumoasă, plină de pomi

mari în care să rodească tot felul de fructe dulci.

Așa a făcut Dumnezeu cea mai frumoasă grădină care a existat

vreodată. Putem să ne închipuim tot felul de flori frumos colorate,

albastre, roșii și galbene care erau în grădină. Fiecare culoare și fiecare

fel de flori se găseau în grădina aceea.

Dumnezeu a pus în grădină tot felul de pomi fructiferi: peri,

piersici și meri. O, nici nu putem să spunem cât de multe feluri de

pomi creșteau acolo! Păsări frumoase cântau în pomi. Poate că mii de

fluturi zburau de ici-colo, iar animalele mici se jucau prin tufișuri.

În grădină era și un râu. Iar râul uda plantele, iar micile animale

puteau să bea apă din râu. Nimeni nu a văzut vreodată o grădină așa

de frumoasă cum era Grădina Domnului.

Dumnezeu a vrut ca cineva să locuiască în grădină, aşa că El a

creat un om, căruia i-a pus un nume. Dumnezeu l-a numit pe omul

Său, Adam. Dumnezeu nu a vrut ca Adam să fie singur şi a creat şi o

femeie. Adam avea pe cineva cu care să vorbească. Dumnezeu i-a pus

femeii numele Eva.

Adam şi Eva locuiau în această grădină minunată. Ei nu trebuiau

să strângă buruienile, pentru că, atunci, nu existau buruieni în grădină.

Dumnezeu nu a creat nimic rău în grădină. Trandafirii nu aveau spini

în acea primă grădină. Adam şi Eva nu au trebuit să cumpere mâncare.

Ei găseau tot ce doreau chiar acolo, în Grădina lui Dumnezeu și


10

mâncau.

Adam şi Eva puteau să mănânce tot ceea ce doreau din grădina

Edenului. Dar nu aveau voie să mănânce fructele unui anumit pom.

Doar un singur pom din acea mare și frumoasă grădină, Dumnezeu a

vrut ca Adam şi Eva să-l lase în pace. Ei aveau atât de mulţi pomi că

nu era nevoie să mănânce din pomul acela.

Adam și Eva au ascultat ce le-a zis Dumnezeu. Ei au știut că

Dumnezeu a spus: „Nu!” Acel pom era chiar în mijlocul grădinii.

Dumnezeu a fost atât de bun cu Adam, că l-a lăsat să pună nume

fiecărui animal, mic sau mare. Gândiţi-vă! La toate animalele pe care

Dumnezeu le-a creat pentru grădină.

Toate animalele erau prietene în acea primă grădină. Leii nu au

făcut rău nimănui. Leii erau jucăuşi ca nişte pisicuțe mai mari. Le

plăceau să fie mângâiați și să te joci cu ei. Tigrii nu au vrut să facă nici

un rău animalelor mici. Lor le plăceau să se joace cu iepuraşii şi

veveriţele. Toate animalele se jucau în acea grădină şi aveau parte de

multă veselie. Era așa de frumos. Adam, Eva și toate animalele, erau

cu toții foarte fericiţi.

Dumnezeu vorbea direct cu Adam şi Eva. Când ei locuiau în

grădina lui Dumnezeu nu trebuiau să se roage așa cum noi ne rugăm

când vrem să vorbim cu Dumnezeu. Dumnezeu le vorbea direct, la fel

cum tăticii și mămicile voastre vorbesc cu voi. Adam şi Eva au umblat

împreună cu Dumnezeu prin grădină în răcoarea zilei. În grădină nu

era nimic care să îi facă pe Adam şi Eva sau pe animale, mici sau mari,

să plângă. Cu toții erau întotdeauna atât de fericiți.

În grădină era un şarpe care putea să vorbească, iar într-o zi i-a

vorbit Evei. Şarpele încerca să o convingă pe Eva să facă un lucru rău.

Iată, cam așa au vorbit ei. Șarpele a zis: „Eva, Dumnezeu nu te lasă să

mănânci fructe din toți pomii, nu-i așa?” Eva a zis: „Putem să mâncăm

fructe din orice pom vrem noi, dar nu din pomul acela din mijlocul

grădinii. Pomul acela este al lui Dumnezeu. El nu vrea ca noi să

mâncăm fructe din el. Dumnezeu a zis că este pomul Său şi nu trebuie

să mâncăm din el, altfel vom muri.”

Gândiţi-vă, Dumnezeu a făcut acea mare grădină, cu atât de multe

lucruri bune în ea, toate pentru Adam și Eva, iar tot ceea ce Dumnezeu

a dorit era un singur pom. Doar un singur pom, iar Adam și Eva puteau

să aibă toți ceilalți pomi.

Șarpele a zis Evei: „O, dar nu veți muri dacă veți mânca fructe

din pomul acela. Dacă mâncați, veți fi cu adevărat inteligenți și veți

cunoaște totul. Veți fi la fel ca Dumnezeu, dacă veți mânca fructe din


11

pomul lui Dumnezeu. Dumnezeu știe că veți fi la fel de inteligenți cum

este El și de aceea v-a spus El „Nu” în privința acelui pom.”

Eva s-a uitat la pomul interzis și care era al lui Dumnezeu. Era un

pom frumos. Fructele lui arătau bine. Ea voia să vadă ce fel de gust

aveau acele fructe. Eva credea că o să devină la fel de înţeleaptă ca şi

Dumnezeu. Eva a întins mâna și a luat un fruct din pom şi a mâncat.

Şarpele acela a fost rău când i-a spus Evei să facă așa, iar Eva nu ar fi

trebuit să-l asculte.

Evei i-a plăcut gustul fructului, așa că i-a dat şi lui Adam care a

încălcat şi el porunca dată de Dumnezeu. Şi el a mâncat din pomul

interzis care era al lui Dumnezeu.

În seara aceea, Adam şi Eva au auzit cum Dumnezeu umbla prin

grădină, chemându-i să vină la El. Ei şi-au dat seama că au făcut ceva

rău şi s-au ascuns. Ei l-au ascultat pe şarpe, nu pe Dumnezeu. Cei doi

nu au făcut nici un zgomot. Ei nu au vrut ca Dumnezeu să-i găsească,

dar nimeni nu poate să se ascundă de Dumnezeu, nici Eva, nici Adam,

nici tu și nici eu. Întotdeauna, Dumnezeu ştie unde suntem şi ce facem.

Dumnezeu a ştiut unde s-au ascuns Adam şi Eva. Dumnezeu a știut și

ce au făcut ei.

Lui Adam şi Evei le era ruşine să apară în faţa lui Dumnezeu, la

fel cum și nouă ne este ruşine să venim în faţa mămicii noastre sau a

tăticului nostru când am făcut ceva ce ei ne-au spus să nu facem.

Dumnezeu i-a întrebat dacă au mâncat fructe din pomul din care El

le-a spus să nu mănânce. Adam şi Eva au spus că au mâncat. Adam a

dat vina pe Eva, iar Eva a dat vina pe şarpe. Este uşor să zicem că

altcineva ne-a îndemnat să facem ceva rău. Noi nu trebuie să facem

lucruri rele doar pentru că cineva ne-a spus să facem așa. Noi putem

să le răspundem: „Nu, eu vreau să fiu bun!”

Pentru că nu L-au ascultat, Dumnezeu le-a zis lui Adam şi Evei

că nu mai pot locui în grădina sfântă a lui Dumnezeu, în grădina din

Eden. Ei au trebuit să părăsească grădina şi să muncească din greu

pentru a avea ce să mănânce. Dumnezeu i-a izgonit din grădină şi chiar

a pus îngeri de strajă la poarta grădinii pentru ca cei doi, Adam şi Eva,

să nu mai poată să intre niciodată.

Adam şi Eva au comis un păcat groaznic când nu au ascultat de

Dumnezeu. De aceea, noi avem păcate, ne îmbolnăvim, iar animalele

se luptă între ele. De ce se întâmplă toate aceste lucruri rele? Pentru că

primul bărbat şi prima femeie, pe care Dumnezeu i-a creat, nu au fost

ascultători de Dumnezeu. Acum, fiecare copilaș se naşte având

sămânţa păcatului în inimă. Trebuie să ne rugăm, iar Isus va scoate din


12

inima noastră sămânţa păcatului, ca să nu crească niciodată.

Noi trebuie să fim atenţi să nu facem lucruri rele. Dacă facem

vreun rău, aproape întotdeauna se întâmplă că prin aceasta să îi facem

și pe alții să facă un lucru rău. Lui Dumnezeu nu-i place așa ceva. Iată,

așa au făcut Adam şi Eva, şi uite cum au fost ei pedepsiţi.

***

NOE ȘI CORABIA

Geneza 6, 7, 8

Cu foarte mult timp în urmă, trăia un om pe care îl chema Noe.

Noe Îl iubea foarte mult pe Dumnezeu şi se ruga Lui în fiecare zi. Şi

Dumnezeu îl iubea pe Noe. Noe şi soţia lui aveau trei băieți.

Noe, soția lui şi cei trei băieţi Îl iubeau pe Dumnezeu. Toată

familia se ruga Lui și erau fericiţi să facă orice ar fi vrut Dumnezeu.

În oraşul unde locuia Noe şi familia lui, trăiau mulți oameni.

Aceştia nu Îl iubeau pe Dumnezeu și erau foarte răi şi neascultători.

Oricine nu Îl iubeşte pe Dumnezeu este întotdeauna neascultător şi rău

pentru că nu are dragostea lui Dumnezeu în inima lui, ca să îl ajute să

fie bun. Atunci când Îl iubeşti pe Dumnezeu, vrei să faci lucruri bune.

Nu vrei să faci nimic rău.

Dumnezeu vorbea cu Noe şi îi spunea ce trebuie să facă. Noe

putea întotdeauna să audă ce îi spunea Dumnezeu, pentru că el auzea

glasul lui Dumnezeu în inima lui. De fiecare dată, Noe era foarte atent

să-L asculte pe Dumnezeu.

Într-o zi, Dumnezeu a vorbit cu Noe şi i-a spus să construiască o

corabie foarte mare. Aceasta avea să fie cea mai mare corabie din

lume. Dumnezeu a dorit ca această corabie să fie numită arcă.


13

Corabia trebuia să fie destul de încăpătoare pentru toată familia

lui Noe şi pentru câte două animale şi câte două păsări din tot ce a

creat Dumnezeu când a făcut lumea. Dumnezeu a vrut ca din tot ce

avea viaţă să aibă loc în corabie câte o pereche din fiecare soi.

Dumnezeu i-a zis lui Noe să nu se mire de ce avea El să facă cu

marea corabie. Și Dumnezeu i-a explicat lui Noe. Voi vreți să știți ce

i-a spus Dumnezeu lui Noe? Explicația lui Dumnezeu este în Biblie,

așa că noi știm ce s-a întâmplat. Dumnezeu a zis: „Noe, am să fac să

vină un potop de ape pe pământ. Ploaia nu se va opri multă vreme. Tu,

familia ta și câte o pereche din tot ce are viață veți locui în corabia

mare atâta timp cât va ploua. Acolo va fi cald, uscat și bine.”

Până atunci, Noe nu a mai construit niciodată o corabie, dar nu

și-a făcut nici o grijă. Noe nu a zis: „Doamne, eu nu pot.” Noe știa că

Dumnezeu avea să îl ajute să ştie cum să o construiască. Dumnezeu

cunoaşte totul, chiar şi felul cum trebuie făcut ceva. Dumnezeu le va

spune oamenilor cum să făurească diferite lucruri, dacă ei se vor ruga

lui Dumnezeu şi dacă Îi vor cere așa ceva.

Dumnezeu i-a spus lui Noe ce fel de lemn să folosească, și cât de

mare trebuia să fie cea mai mare corabie din lume, câte încăperi să

facă în corabie, unde trebuia să fie singura fereastră şi toate celelalte

lucruri pe care trebuia să le ştie Noe la construirea corăbiei.

Arca aceasta era cu adevărat corabia lui Dumnezeu, pentru că

Dumnezeu a avut-o în plan şi i-a spus lui Noe cum să o facă.

Corabia era atât de mare, încât a fost nevoie de foarte mult timp

ca să fie construită. Oamenii din oraş auzeau cum bat ciocanele lui

Noe şi ale celor trei fii ai lui.

Vecinii lui Noe se uitau la corabia aceea mare, râdeau de Noe şi

se distrau pe seama lui! Poate că au întrebat: „Noe, de ce construiești

o corabie atât de mare? Aici nu este nici o apă pentru o corabie ca

aceasta. Este mult prea mare.”

„Dumnezeu mi-a spus să fac această corabie,” le răspundea Noe,

iar apoi oamenii începeau să râdă şi mai tare. Vecinii îl considerau pe

Noe un om ciudat, atunci când le zicea că Dumnezeu i-a spus să

construiască o corabie. Ei nu credeau în Dumnezeu și de aceea,

Dumnezeu nu putea să le vorbească aşa cum îi vorbea lui Noe.

Noe le-a spus oamenilor că avea să plouă atât de mult, încât apa

avea să acopere tot pământul, chiar şi munţii. „Aţi face mai bine să vă

rugaţi,” le spunea Noe. „Dacă Dumnezeu a spus că va ploua atât de

mult, aşa va fi. Atunci, voi avea nevoie de corabie.”

Noe şi cei trei fii ai săi au continuat să muncească la corabie,


14

indiferent de ceea ce ziceau oamenii.

Uneori, oamenii din zilele noastre râd de alți oameni care Îl

ascultă pe Dumnezeu. S-ar putea ca unii băieţei şi fetițe să râdă şi de

tine, dar tu trebuie să te rogi pentru ei. Ei nu-L înțeleg pe Dumnezeu

şi nu ştiu că El poate să îi facă să fie buni când ei se roagă.

Toți băieţeii şi fetițele care se duc la Şcoala duminicală pot să fie

ca Noe. Ei pot să asculte ceea ce Dumnezeu le spune să facă, oricât de

mult ar încerca prietenii lor să-i facă să fie neascultători.

Într-o zi, corabia a fost gata. Cât de mare era! Dumnezeu era atât

de mulţumit că Noe Îl ascultase! Noe era și el fericit!

Atunci, Dumnezeu a zis: „Noe, tu şi toată familia ta să intrați în

corabie. Tu, soţia ta şi cei trei băieţi ai voştri. Ia-le şi pe soţiile fiilor

tăi.” Toţi au intrat în corabie.

Animalele au început să vină de peste tot. Două de aici, două de

acolo... veneau şi se urcau direct în corabie. Apoi, au început să vină

şi păsările. O, atât de multe vietăţi mari, mici și mici de tot!

Uitați, familia lui Noe este în corabie și împreună cu ei sunt câte

două dintre toate făpturile vii pe care le-a creat Dumnezeu şi hrana

este îndeajuns pentru fiecare dintre ele. Dar, apoi ce s-a întâmplat?

Noe nici măcar nu a atins uşa corăbiei. Încetișor, ușa a început să

se închidă singură. Ştiţi cine o închidea? Dumnezeu o închidea.

Dumnezeu Însuşi a închis uşa marii corăbii. El a închis-o bine de tot,

ca să nu se deschidă, indiferent cât de tare ar fi bătut vântul.

Pic! Pic! Pic! Ce se auzea? Din ce în ce mai repede a început să

plouă mult. Era ploaia despre care Dumnezeu a spus că o va trimite.

Da, ploaia începuse!

A plouat mult, foarte mult a plouat! Dumnezeu a făcut să cadă

ploaia, exact aşa cum spusese. Ceea ce Dumnezeu i-a spus lui Noe a

fost adevărat. Ploaia începuse şi nimeni, în afară de Dumnezeu, nu

putea să o oprească.

Pământul era peste tot acoperit cu apă şi apa era atât de adâncă,

încât oamenii nu au mai putut să meargă pe drum. Atunci, oamenilor

le-a părut rău că au râs de Noe. Noe a avut dreptate, dar era prea târziu

ca să-şi facă şi ei o corabie.

După un timp, toţi copacii înalţi au ajuns să fie acoperiţi de apă.

Nici măcar vârfurile celor mai înalţi dintre ei nu se mai vedeau, iar

ploaia continua să cadă. Apoi, și toţi munţii înalţi au fost acoperiţi de

apă. Nicăieri, nu se vedea nici măcar un mic vârf de munte. Tot

pământul era ca un ocean uriaş, fără nici o palmă de pământ.

Încontinuu, a plouat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. În tot


15

acest timp, ploaia nu s-a oprit nici măcar o clipă.

Dar unde era corabia aceea mare, cu Noe și familia lui? Corabia

plutea în siguranţă deasupra tuturor apelor. Oamenilor din corabie nu

le era frig și toate animalele din corabie se simțeau bine.

Noe și familia lui erau bucuroşi că au ascultat de Dumnezeu. Şi

noi vom fi întotdeauna fericiţi şi în siguranţă, când ascultăm de

Dumnezeu. Dumnezeu se îngrijeşte de fiecare băiețel și fetiță care Îl

iubeşte. Dar, Dumnezeu are grijă şi de oamenii mari.

În cele din urmă, ploaia s-a oprit şi apele s-au retras.

Atunci, Dumnezeu i-a spus lui Noe că era timpul să iasă din

corabie şi să lase şi animalele şi păsările să iasă. Cât de plăcut trebuie

să fi fost pentru ei să vadă din nou soarele strălucitor.

Primul lucru pe care Noe l-a făcut a fost să mulțumească lui

Dumnezeu pentru că i-a ocrotit pe toți în timpul îndelungatei ploi.

Dumnezeu i-a vorbit lui Noe şi a zis: „Am să aşez pe cer un

curcubeu minunat.” Era o făgăduinţă din partea lui Dumnezeu că nu

va mai ploua atât de mult, niciodată.

Când priveşti cerul şi când vezi un curcubeu frumos colorat, tu să

ştii că, prin curcubeu, Dumnezeu îţi spune că El nu va mai da o ploaie

ca aceea, niciodată.

Ia gândeşte-te puțin. În zilele noastre, noi putem să vedem exact

acelaşi fel de curcubeu pe care Noe l-a văzut cu atât de mult timp în

urmă! Dumnezeu are grijă şi de tine, aşa cum a avut grijă de Noe.

***


16

UN UNCHI CU INIMĂ BUNĂ

Geneza 13:1-13; 14:11-16

Într-o zi, Dumnezeu i-a spus lui Avraam să plece departe, ca să

locuiască într-o ţară frumoasă. Avraam L-a ascultat pe Dumnezeu. El

a luat-o pe soţia lui, Sarai, cu el. Avraam nu avea nici un băiat.

Dumnezeu i-a spus lui Avraam că, într-o zi, îi va dărui un băiat.

Avraam a mai luat cu el şi pe un alt om, pe care îl chema Lot. Lot

era nepotul lui Avraam. Avraam era unchiul lui Lot.

Avraam a făcut doar ce i-a spus Dumnezeu. El s-a despărţit de

toţi prietenii săi şi a plecat în noua ţară despre care i-a zis Dumnezeu.

El nu ştia unde merge, dar Dumnezeu știa, aşa că, Avraam nu s-a

îngrijorat.

Pentru Avraam nu a fost ușor să călătorească. Atunci oamenii nu

mergeau cu maşini. Avraam avea multe lucruri, mulţi oameni, şi multe

animale de luat cu el. Avraam deja începea să fie bătrân, dar

Dumnezeu i-a spus: „Du-te!” Aşa că el a plecat, chiar dacă era greu.

Lui Avraam nu i-a fost frică. El ştia că Dumnezeu va avea grijă de el.

După o călătorie lungă, Avraam a ajuns într-un loc numit Ţara

Canaan. Ce ţară plăcută! Acolo erau mulți pomi frumoși, plini de

fructe, bune de mâncat. Erau și pajişti verzi pentru animale.

Avraam şi Lot au trăit împreună în acest loc frumos. Dumnezeu

i-a dat lui Avraam multe lucruri bune. El avea multe oi, vaci şi mulți

oameni care lucrau pentru el, având grijă de toate animalele. Era mult

loc pentru toţi oamenii şi pentru toate animalele.

Şi Lot avea multe animale şi mulți oameni care lucrau pentru el.

Ei ar fi fost bucuroși să trăiască împreună, dar s-a întâmplat ceva.

Oamenii care lucrau pentru Avraam și oamenii care lucrau pentru Lot


17

nu se mai înțelegeau. Ei se certau şi îşi spuneau lucruri urâte unii

altora. Avraam era un om bun. Lui nu-i plăcea toată cearta aceea şi ştia

că nici lui Dumnezeu nu-I plăcea. O, dar Lui Dumnezeu nu-I place

nici un fel de neînțelegere! Poate că Avraam s-a gândit așa: „Am să

merg într-un alt loc. Nu vreau ca oamenii mei să se certe cu oamenii

lui Lot. Dumnezeu nu se bucură de certurile lor şi nici eu.” Și Avraam

a vorbit cu Lot despre hotărârea sa.

Ei s-au dus într-un loc de unde se putea vedea toată ţara, iar

Avraam i-a zis lui Lot să îşi aleagă ţinutul pe care îl voia. Avraam nu

i-a zis: „Dumnezeu mi-a dat mie acestă țară și eu aleg primul.” Nu,

Avraam Îl iubea pe Dumnezeu şi nu a vrut să se poarte aşa.

Însă, Lot era egoist. El a ales cel mai bun pământ doar pentru el.

Ținutul era lângă un râu. Iarba era înaltă și verde, tocmai bună pentru

oile lui. Lot a luat cel mai bun loc. Avraam a luat ce a rămas. Ţinutul

nu era la fel de bun ca și cel al lui Lot, dar Avraam nu s-a certat. El

știa că Dumnezeu va avea grijă de el, indiferent unde s-ar fi aflat.

Lot s-a mutat într-un oraş numit Sodoma. El nu locuia acolo de

mult timp când, în oraș, au venit nişte soldaţi să se lupte. Soldaţii au

luat cu ei toate lucrurile bune din oraş. Au luat și toată mâncarea.

Soldaţii au luat şi mulţi oameni și l-au luat şi pe Lot.

Acum, Lot ce mai putea să facă? Pentru că a fost egoist, iată ce a

păţit. Un om, dintre cei luaţi, a reuşit să fugă. El s-a dus la Avraam şi

i-a spus că Lot era în primejdie. Avraam s-a dus direct acolo şi l-a scos

pe Lot din mâinile soldaţilor. Mai mult, el a reuşit și să ia înapoi toate

lucrurile pe care soldaţii le-au luat.

Avraam Îl iubea pe Dumnezeu din toată inima. El a fost bucuros

să îl ajute pe Lot, chiar dacă Lot nu s-a purtat bine cu el.

***


18

SĂ FOLOSIM CE NE-A DAT DUMNEZEU

Geneza 18:1-8; Matei 25:34-40

Era o zi călduroasă. Avraam şi soţia sa locuiau într-un cort, la fel

cum trăiau toţi oamenii din țara aceea. Cortul lor era în deşert, unde

este mai cald decât în orice alt loc de pe pământ.

Avraam Îl iubea pe Dumnezeu. Dumnezeu îl iubea și El pe

Avraam. În ziua aceea plină de căldură, Avraam s-a aşezat în uşa

cortului său. El s-a uitat şi a văzut că trei oameni stăteau afară în

picioare. Avraam şi-a dat seama că oamenii aceea erau obosiţi și

înfierbântați, după ce au mers mult pe drumul prăfuit într-o zi atât de

călduroasă.

Avraam nu a aşteptat ca oamenii să se apropie de cortul lui. El a

sărit în picioare şi s-a dus cât a putut de repede în întâmpinarea lor.

Avraam s-a închinat înaintea lor şi apoi i-a rugat să nu meargă mai

departe, ci să rămână acolo. Avraam le-a zis: „Odihniţi-vă sub acest

copac, iar eu vă voi aduce ceva să mâncați,” Ei au zis că vor rămâne

puţin.

Avraam le-a adus apă, ca să-şi spele picioarele înfierbântate și

prăfuite. Cât de bună și răcoritoare trebuie să fi fost apa pe picioarele

lor obosite! Avraam s-a întors repede în cort şi i-a spus soţiei lui, Sara:

„Avem oaspeţi. Fă repede nişte turte pentru ei.” Apoi, Avraam s-a dus

repede pe câmpul unde păşteau vacile sale. El a căutat cel mai bun

viţel, pe care l-a dat slujitorilor săi, care au pregătit friptură pentru

oaspeți. ,,După ce Sara a copt turtele care erau ca nişte pâini, Avraam

a luat turtele, friptura, laptele şi untul, şi le-a dus oamenilor care se

odihneau sub copac.” Ei au mâncat acolo, sub copac. Avraam nu s-a

aşezat cu ei la masă, ci doar a stat pe aproape, ca să vadă dacă oaspeţii


19

mai aveau nevoie de ceva. Avraam le-a dat ceea ce avea el mai bun şi

a făcut tot ce a putut pentru a-i ajuta. Avraam nu ştia cine erau ei şi

încotro mergeau. El ştia că Dumnezeu voia ca el să-i ajute pe oameni

şi să fie bun cu ei.

Cine credeţi că erau cei trei oameni? Cine puteau să fie cei care

au apărut aşa, dintr-o dată, când Avraam stătea la uşa cortului său? Ei

erau Îngeri veniți din Cer, îmbrăcaţi ca oamenii. Unul dintre Îngeri era

chiar Domnul.

Avraam a fost atât de bucuros că a făcut tot ceea ce a putut ca să

îi facă fericiți! Când i-a văzut prima dată, el nu ştia că ei sunt îngeri.

Isus îi vede pe băieței și fetițe tot timpul. El se uită şi la oamenii

mari, ca să vadă dacă sunt buni şi săritori pentru cineva care ar avea

nevoie de ajutor. Isus vrea ca toţi cei care-L iubesc să fie gata și să

facă repede orice mic gest, pentru cineva care are nevoie.

Într-o zi, Isus va veni pe pământ ca să îi ducă cu El pe toţi cei care

Îl iubesc. Într-o bună zi, Dumnezeu va deschide marea Carte a Vieţii

unde sunt scrise numele tuturor băiețeilor, fetițelor, bărbaților și

femeilor care nu au păcate în inima lor.

Atunci, Isus îi va lăsa pe oamenii buni să trăiască cu El în Cer. El

nu va lăsa pe niciun om rău să ajungă în Cer.

Isus va spune celor mântuiţi: „Voi aţi dat cuiva apă să bea când îi

era sete. Aţi dat hăinuțe unor fetițe sau băieței când nu aveau.” Isus

ştie când îl lăsaţi pe cineva să stea în casa voastră, chiar şi să doarmă

în patul vostru, atunci când are nevoie să locuiască undeva, iar voi nu

faceți mofturi. Poate că cineva se duce în vizită la un mic prieten

bolnav şi îi aduce o jucărie de-a lui, ca să se joace. Toate aceste mici

lucruri frumoase, pe care le faceţi altcuiva, sunt ca și cum le-ați face

lui Isus. Așa a spus Isus în Biblie. Când arătaţi bunătate şi blândeţe

altcuiva, Isus se simte ca și cum I-ați arăta toate acestea Lui.

Sunteți buni față de Isus când sunteți buni cu un mic prieten sau

cu cineva pe care nu l-aţi văzut niciodată.

***


20

UN VIS MINUNAT

Geneza 28:1-22

Cu mult timp în urmă, trăia un tânăr al cărui nume era Iacov.

Iacov locuia împreună cu mama sa, cu tatăl său şi cu fratele său.

Într-o zi, mama lui Iacov i-a spus să meargă să-şi vadă unchiul.

Unchiul lui Iacov locuia undeva, foarte departe. Iacov trebuia să

meargă tot drumul pe jos. În vremea aceea nu erau nici autobuze, nici

trenuri, nici mașini.

Iacov a plecat la drum spre unchiul său. Şi a tot mers. A mers

toată ziua, fără să se oprească. În vremea aceea, drumurile nu erau

netede ca în zilele noastre. Erau aspre și pline de praf. Poate că la

început lui Iacov i-a plăcut să călătorească. Erau atât de multe lucruri

noi de văzut. Dar, spre sfârşitul zilei, el a fost foarte obosit.

După un timp, încet-încet, a început să se întunece. Acum, Iacov

mergea din ce în ce mai încet. A obosit şi i s-a făcut somn. Acolo unde

era el nu era nici măcar o casă. Nici măcar un han. Nici un fel de loc

unde să doarmă. Trebuia să îşi pregătească el singur un loc unde să

doarmă la marginea drumului.

Lui Iacov nu-i era teamă să doarmă singur în întuneric. Unora

dintre băieței și fetițe nu le place întunericul. Dumnezeu a făcut

întunericul. Dumnezeu a făcut luna şi stelele să strălucească pe cer,

pentru ca lumina lor să străbată întunericul. Și este bine să avem un

timp de liniște când putem să fim cu Dumnezeu, atunci când se lasă

întunericul.

Lui Iacov nu i-a fost frică. El a așezat câteva pietre pentru a avea


21

un loc cât mai neted unde să doarmă. Iacov a găsit câteva pietre netede

pe care le-a folosit drept pernă. Apoi, el s-a întins acolo şi s-a acoperit

cu haina lui.

Iacov stătea culcat pe spate, privind la stele. Cât de liniştit era

totul! Iacov a văzut stelele strălucind pe cerul întunecat. El ştia că

Dumnezeu este acolo sus în Cer, dar nu ştia dacă Dumnezeu era sau

nu și acolo jos cu el, în întuneric. Dumnezeu i-a dat de ştire lui Iacov

că El era acolo. Dumnezeu este peste tot. Nu are importanță unde

mergi sau cât de mult stai undeva, Dumnezeu este cu tine tot timpul.

Dumnezeu te iubeşte.

Bietul Iacov a mers foarte mult în ziua aceea. Era atât de obosit,

că a adormit imediat. În timp ce Iacov dormea, el a avut un minunat

vis. Un vis e ceea ce și tu vezi sau ceea la ce te gândești când dormi.

Iacov a visat că vedea o scară luminoasă şi strălucitoare, care era

atât de lungă, că ajungea până sus în cer. Scara ajungea până în Rai.

Îngeri frumoşi urcau şi coborau pe scara din Rai.

În vârful scării stătea Cel mai Bun dintre toți. Dumnezeu, Tatăl

Ceresc, stătea acolo şi îi vorbea lui Iacov.

Dumnezeu i-a zis lui Iacov: „Eu voi fi cu tine oriunde te vei duce

și te voi păzi. Eu voi merge cu tine şi Eu te voi aduce din nou acasă.

Nu te voi părăsi niciodată.”

Când s-a trezit, Iacov nu s-a mai simţit deloc singur. El știa că

Dumnezeu este lângă el tot timpul. Ştia că Dumnezeu va avea grijă de

el acolo, așa cum a avut grijă de el și când era acasă. Poate că Iacov

s-a gândit în sinea lui: „Ar fi trebuit să ştiu că Dumnezeu este aici. Aici

sunt munţii pe care El i-a făcut. Iată soarele strălucind, care face ziua

luminoasă şi caldă; iar noaptea trecută am văzut stelele lui Dumnezeu

pe cerul întunecat. Da, Dumnezeu este peste tot.”

Iacov a dorit să facă ceva ca să Îi mulţumească lui Dumnezeu

pentru dragostea Lui față de el, după ce a avut acel vis minunat. El a

luat piatra care i-a folosit drept pernă şi a pus-o în picioare. Apoi, a

turnat puţin ulei pe vârful pietrei. În felul acesta oamenii obişnuiau să

Îi mulţumească lui Dumnezeu cu mult timp în urmă, înainte ca Isus să

vină și să îi învețe cum să se roage.

Iacov a fost atât de fericit că Dumnezeu i-a arătat că era alături de

el întotdeauna. Iacov I-a spus lui Dumnezeu că dacă îl va însoţi pe

drum până la unchiul său şi dacă îl va aduce înapoi acasă la mama şi

la tatăl său, el Îl va iubi mereu şi îi va da întotdeauna lui Dumnezeu o

parte din tot ce va avea.

Şi astăzi, Dumnezeu veghează asupra copiilor Săi şi are grijă de


22

ei şi când este întuneric şi când este lumină. El ştie exact ce ai făcut

astăzi şi unde ai fost. El ştie cum te-ai comportat şi ce ai vorbit.

***

IOSIF CÂND A FOST BĂIAT

Geneza 37:1-36

Demult, într-o ţară îndepărtată, trăia un băiat pe care îl chema

Iosif. El era băiat bun și Îl iubea pe Dumnezeu. Iosif avea zece fraţi

care erau mai mari decât el. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt,

nouă, zece. Atâţia fraţi a avut Iosif. Dar, el mai avea un frate care și el

era mic.

Într-o zi, tăticul lui Iosif i-a dăruit o hăinuţă foarte frumoasă.

Hăinuța avea multe culori minunate. Frații mai mari ai lui Iosif nu au

fost bucuroși că Iosif a primit hăinuța. Fiecare frate credea că ei ar fi

trebuit să primească hăinuța.

Într-o zi, tăticul lui Iosif i-a zis că fraţii lui mai mari aveau grijă

de oile care păşteau pe dealuri, iar el a vrut ca Iosif să meargă și să

vadă ce mai făceau ei, şi să vadă dacă toate lucrurile mergeau bine.

Iosif a fost bucuros să meargă trimis de tăticul lui. S-a îmbrăcat

cu hăinuța frumoasă, care avea multe culori minunate, și a pornit la

drum spre dealuri. Pentru că drumul era lung, el a trebuit să meargă

mult pe jos până la locul unde frații lui aveau grijă de oi.

Fraţii au văzut pe Iosif venind. „Iată-1 pe Iosif,” au zis ei. Fraţii

lui se gândeau: „Tăticul nostru îl iubeşte pe el mai mult decât pe noi.

De aceea, i-a dat lui această haină frumoasă.” Fraţii lui erau băieți răi


23

şi aveau gânduri rele în inimile lor ca să vorbească așa.

Câțiva dintre fraţi erau atât de invidioşi pe Iosif, încât chiar s-au

gândit să-l omoare. Ruben, unul dintre frați, nu voia ca ceilalți să-i

facă rău lui Iosif, aşa că le-a zis: „Ştiu ce putem să facem. Haideţi să

îl aruncăm pe Iosif în această fântână veche şi să-i luăm hăinuţa.”

Fântâna este o groapă foarte adâncă în pământ. Uneori, fântâna are

apă, dar aceea era o fântâna secată.

Lui Ruben îi părea rău că Iosif a fost aruncat în fântână. El s-a

gândit să aştepte până când ceilalți nu erau atenţi, ca să-l scoată şi să

îl ducă înapoi acasă la tatăl lor.

A venit vremea prânzului, iar fraţii mai mari s-au aşezat ca să

mănânce. Numai bietul Iosif era tot acolo, în fântână.

În timp ce fraţii mâncau, au trecut pe acolo nişte oameni. Ei se

îndreptau către o ţară îndepărtată. Acei oameni cumpărau şi vindeau

lucruri. Uneori, în zilele acelea, se vindeau și se cumpărau chiar şi

oameni.

Unul dintre fraţi a zis: „Haideţi să-l vindem pe Iosif.” Ceilalți frați

s-au gândit că era o idee bună. Ei s-au dus să vorbească cu acei oameni

ca să-l vândă pe Iosif.

Oamenii au zis că vor să-l cumpere pe Iosif şi să-l ducă departe.

Ei le-au dat băieților 20 de sicli de argint, care erau bani puțini.

Bietul Iosif! Era între dealuri, departe de tăticul lui. El a zăcut în

acea fântână adâncă şi acum fraţii lui aveau de gând să-l trimită

departe cu nişte oameni pe care el nu-i văzuse niciodată. Iosif nici nu

ştia încotro va merge.

Poate că Iosif i-a rugat mult pe fraţii lui să nu îi facă un lucru atât

de urât. Dar, ei nu l-au ascultat.

Când oamenii, care mergeau în țara îndepărtată, au început din

nou călătoria, l-au luat pe Iosif cu ei. Fraţii mai mari au luat hăinuţa

de la Iosif şi s-au întors acasă. Probabil că, în adâncul inimilor lor, ei

nu se simţeau bine.

Acum, ce aveau să-i spună tăticului lor despre Iosif? Ei nu au vrut

ca tăticul lor să afle cât de urât s-au purtat ei cu fratele lor, așa că aveau

să spună o minciună.

Oare ce să zică? Frații mai mari au vrut ca tăticul lor să creadă că

un animal sălbatic l-a omorât pe Iosif. De aceea, au omorât un țap și

au înmuiat hăinuța în sângele țapului. Poate că și voi când vă tăiați la

un deget, sângele care curge vă pătează hainuțele. Apoi, ei au dus

haina pătată cu sânge la tăticul lor. Și i-au zis: „Uite, ce am găsit.”

Când tăticul a văzut hăinuța, el a crezut că un animal sălbatic l-a


24

omorât pe Iosif. Tăticul a plâns mult, dar fraţii nu i-au spus adevărul.

Dacă sora sau fratele vostru primeşte ceva nou şi voi nu primiți,

nu uitați să vă bucuraţi. Când va veni rândul vostru, şi voi veți primi

ceva nou.

Iosif Îl iubea pe Dumnezeu. El a avut grijă de Iosif şi nu a lăsat

pe nimeni să-i facă rău cât timp Iosif a fost departe de casă.

***

IOSIF ŞI FRAŢII SĂI

Geneza, capitolele 41-45

Oamenii aceia, care l-au cumpărat pe Iosif de la fraţii lui, l-au dus

într-o ţară care se numește Egipt. Iosif a trăit acolo până când a ajuns

bărbat. Odată, regele a avut un vis. Un vis este ceva la care voi vă

gândiţi când dormiţi. Regele nu a știut ce putea să însemne acel vis.

Cineva i-a zis regelui că Iosif ar putea să îi explice visul. Atunci, regele

a vrut să-l vadă pe Iosif.

Regele i-a povestit lui Iosif visul pe care l-a avut. Iosif a spus că,

dacă Dumnezeu îl va ajuta, îi va spune regelui ce însemna visul.

Dumnezeu l-a ajutat pe Iosif. Atunci, Iosif a zis că timp de şapte

ani vor fi toate felurile de mâncare în țară. Dar, în următorii şapte ani

nu va mai fi multă mâncare, așa că trebuiau să fie foarte atenți și să se

adune o parte din mâncare în timpul anilor de belșug.

Regele a fost atât de mulţumit de Iosif, că l-a făcut conducător

peste tot Egiptul. Toţi oamenii trebuiau să facă ce zicea Iosif. Regele

i-a dăruit lui Iosif haine frumoase, întocmai cum erau ale lui.

Iosif a fost foarte atent să adune hrană pentru popor, când toate

recoltele erau bogate. El nu voia ca oamenii să flămânzească atunci


25

când nu erau recolte.

Nici în ținutul unde trăiau frații lui Iosif, ținut care era departe, nu

mai erau recolte. Și oamenii începeau să sufere de foame.

Într-o zi, tăticul lui Iosif le-a spus fiilor lui să meargă în Egipt şi

să cumpere mâncare de acolo. Fraţii lui Iosif nu ştiau că el trăieşte în

Egipt. Tăticul său chiar a crezut că Iosif nici nu mai era în viaţă.

Fraţii s-au dus în Egipt. Ce credeţi? Iosif i-a văzut acolo. El i-a

recunoscut imediat, dar ei nu l-au recunoscut pe Iosif.

Fraţii lui Iosif arătau îmbătrâniți și săraci. Iosif avea niște haine

foarte frumoase. Lui Iosif i s-a făcut milă de fraţii lui. Iosif nu era

supărat pe ei pentru că l-au vândut cu mult timp în urmă.

Fraţii au trebuit să-i ceară lui Iosif mâncare. Iosif nu le-a spus cine

era. El i-a lăsat să aleagă toată mâncarea pe care ei doreau să o ducă

acasă. După aceea, Iosif i-a întrebat pe fraţii săi despre tăticul lui. Ei

i-au spus că au fost doisprezece fraţi, dar că unul dintre ei nu mai era

cu ei. Ei vorbeau despre Iosif, dar Iosif nu a scos un cuvânt despre cine

era el.

Iosif a fost bun cu fraţii lui. Ei au plătit lui Iosif pentru mâncare,

dar Iosif a pus banii înapoi în sacii cu mâncare, aşa că ei nu au trebuit

să cheltuiască nimic pentru ceea ce au dus acasă.

Iosif le-a spus că cel mai mare dintre fraţi trebuie să rămână cu

el, în Egipt, până când îl vor aduce pe fratele lor cel mai tânăr. Fraţii

lui Iosif se temeau că tăticul lor nu îl va lăsa pe cel mai mic dintre ei

să meargă cu ei data viitoare pentru a cumpăra mâncare.

Tăticul lui Iosif a fost foarte trist că a trebuit să-l lase pe ultimul

lui băiat să plece departe, până în Egipt. Lui încă îi era dor și de Iosif.

El nu voia ca şi acestui băiat să i se întâmple ceva.

Iosif i-a văzut pe fraţii săi venind din nou. El a mai văzut că l-au

adus şi pe fratele lui mai tânăr cu ei. Iosif a poruncit slujitorului care

lucra pentru el să pregătească un ospăţ mare. El l-a trimis și la frații

lui să le spună să vină să mănânce cu Iosif.

Acum, fraţilor le era cu adevărat frică. Ei nu au ştiut de ce omul

care era cel mai mare după rege dorea ca ei să mănânce cu el. Le era

teamă că au făcut ceva rău.

Fraţii s-au dus în casa lui Iosif şi îl aşteptau să apară. Încă le era

teamă. Oamenilor le este întotdeauna teamă atunci când fac ceva rău.

Iosif a mâncat împreună cu fraţii săi. Ei încă nu ştiau cine era el.

Nu știau că era chiar fratele lor. Iosif era atât de tânăr când l-au văzut

ultima dată.

Iosif le-a spus cine era el. Era fratele lor, Iosif! Dumnezeu a fost


26

cu el şi a avut grijă de el.

Fraţii lui se temeau că Iosif se va supăra pe ei. Iosif le-a zis că

Dumnezeu l-a trimis pe el în Egipt pentru ca ei să poată să meargă

acolo ca să cumpere mâncare și să rămână în viaţă. Iosif i-a sărutat pe

frații lui, ca să le arate că îi iubea.

Iosif le-a spus fraților lui să meargă și să-l aducă pe tăticul lui ca

să trăiască cu el în Egipt. El le-a mai zis să aducă şi familiile lor.

Tăticul lui Iosif a fost atât de bucuros că avea să-şi vadă băiatul

din nou! Fraților le-a părut foarte rău pentru ce au făcut. Ei au trebuit

să Îi spună lui Dumnezeu că le-a părut rău. Și lui Iosif i-au spus că

le-a părut rău, iar Iosif a avut grijă de ei.

***

COPILAȘUL MOISE

Exodul 2:1-10

Cu mult timp în urmă, s-a născut un copilaș. Mămica şi tăticul lui

îl iubeau foarte mult. La fel de mult îl iubeau şi sora şi fratele său.

Numele lui era Moise.

Nimeni nu mai ştia de copilașul Moise. Era un secret. Părinţii lui

nu au spus nimănui despre naşterea lui Moise. Ei nu aveau curaj să

spună cuiva despre Moise. Dacă ei ar fi spus cuiva despre copilaș,

atunci un rege, care era bătrân şi rău, ar fi trimis pe cineva să-l ia.

Regele, care era un om rău, fără milă, nu a vrut ca băiețeii să crească

mari în regatul său.

Când Moise s-a născut, nu a fost greu ca familia lui să-l țină acasă

în liniște. Moise era micuț și mai tot timpul dormea, așa cum dorm toți


27

copilașii.

Când Moise a mai crescut, a început să fie din ce în ce mai greu

să îl oprească să nu facă zgomot. Părinţilor săi le era frică să nu-1 audă

cineva, iar regele să audă că în casa lor este un copilaș.

Într-o zi, mămica lui a zis: „Copilașul nostru Moise creşte din ce

în ce mai mare. În casa noastră, el nu mai este în siguranţă. Trebuie să

ne gândim cum să facem să-l scoatem din casă şi să-l ducem într-un

loc fără primejdie.”

Mămica lui Moise era credincioasă. Ea Îl iubea pe Dumnezeu şi

vorbea cu Dumnezeu în fiecare zi. Ea putea să se roage la Dumnezeu

pentru ca El să-i spună ce să facă pentru ca Moise să fie în siguranță.

Și Dumnezeu i-a spus exact ce să facă.

Într-o zi mămica lui Moise s-a dus la râu, care nu era departe de casa

lor, şi a cules nişte papură care creştea acolo. Ea a început să

împletească papura până când împletitura arăta ca un coşuleţ. Femeia

împletea de zor firele de papură. A făcut un coşuleț-corăbioară, dar

care era destul de mare, pentru ca Moise să încapă în el.

Mămica lui Moise a aşezat o pânză pe fundul coşuleţului pentru

ca apa să nu intre în coșulețul-corăbioară. Ea a fost așa de bucuroasă

că Dumnezeu i-a spus ce să facă.

Maria era sora micuțului Moise. Ea era mai mare. Atunci, când

coşulețul a fost gata, mămica l-a pus pe Moise în coșulețul lui. Ea s-a

dus la râu şi a așezat coșulețul-corăbioară pe apă, chiar în locul unde

creştea papura aceea înaltă. Papura nu a lăsat coşuleţul să fie dus de

apa râului la vale.

Apa a început să legene uşor coşuleţul. Simţindu-se bine în noul

său leagăn, micuţul Moise a adormit. Încălzit de soare, el era fericit.

Mămicii lui Moise i-a fost greu să meargă acasă, lăsându-și

micuțul acolo. Dar ea s-a rugat și a cerut lui Dumnezeu să-i spună ce

să facă. Era convinsă că Dumnezeu ştie cel mai bine ce era de făcut.

Sora lui Moise nu s-a dus acasă cu mama ei. Ea s-a ascuns în

păpurișul înalt, ca să fie aproape de frăţiorul ei Moise şi să vadă ce se

va întâmpla.

În curând, o prinţesă, care era fiica regelui rău și care nu a vrut să

aibă nici un băiețel în regatul lui, a venit la râu să se scalde.

Opriți-vă! Priviți! Prințesa a văzut coșulețul-corăbioară plutind pe

apă. Și a poruncit uneia dintre însoțitoare să îi aducă acel coșuleț.

Cât de uimită a fost prinţesa când a văzut că în coşuleț se afla un

băieţel care se uita la ea. Ea l-a îndrăgit pe loc. Prinţesa l-a dus acasă

la ea, ca să fie copilașul ei. Ea nu a vrut să-i facă nici un rău. Prințesa


28

a vrut să-l păstreze şi să aibă grijă de el.

Sora Maria a sărit dintr-o dată din locul unde stătuse ascunsă, a

alergat la prinţesă și a întrebat-o dacă ar fi vrut să-i găsească o doică

pentru copilaș. „Du-te,” i-a răspuns prințesa.

Surioara Maria a fugit acasă şi a chemat-o chiar pe mămica ei.

Prinţesa nu ştia că doica era mămica lui Moise. Dumnezeu a făcut ca

tocmai acest lucru să se întâmple. Mămica lui Moise a putut să-l ia pe

micuțul Moise din nou acasă, până când avea să crească mai mare.

Apoi, Moise trebuia să meargă și să locuiască în casa prinţesei.

Dumnezeu a avut grijă de micuţul Moise când era singur pe râu

şi Dumnezeu va avea grijă şi de voi.

***

TRECEREA PRIN MIJLOCUL MĂRII ROŞII

Exodul 14:1-31

Era odată un popor pe care Dumnezeu l-a iubit foarte mult.

Oamenii acelui popor se numeau israeliţi, la fel cum noi ne numim

români.

Poporul israelit a trăit într-o ţară care era condusă de un rege

foarte rău. El îi obliga să muncească din greu. Munca lor era atât de

grea, că aproape toţi erau bolnavi. Dacă ei nu munceau atât cât zicea

regele rău, erau loviţi, pălmuiți și bătuți până la sânge.

Regele rău îi asuprea pe israeliţi, doar pentru că ei Îl iubeau pe

Dumnezeu. El nu Îl iubea pe Dumnezeu şi a vrut ca nimeni să nu-L

iubească pe Dumnezeu.

Vă aduceţi aminte de Moise, acel copilaş care a fost pus într-un


29

coşuleț-corăbioară pe apa unui râu şi pe care l-a găsit fiica regelui?

Copilașul de atunci, acum era om mare. Şi el Îl iubea pe Dumnezeu.

Domnul i-a spus lui Moise să meargă și să-i ajute pe israeliți să

scape de regele rău. Moise l-a întrebat pe rege dacă oamenii pot să

meargă în pustiu să se închine lui Dumnezeu. Regele a zis: „Nu!”

Regele a vrut ca israeliții să lucreze pentru el.

Dumnezeu a trimis tot felul de necazuri peste poporul regelui,

până într-o zi în care regele le-a spus israeliţilor că pot să plece cu

copiii şi cu turmele lor şi să nu se mai întoarcă niciodată.

Moise i-a strâns pe toţi israeliții şi a început să le arate calea către

un ţinut despre care Dumnezeu a zis că vor putea să îl aibă și să fie

numai al lor.

Tu ai fost vreodată atât de fericit, încât ai simţit nevoia să strigi

de bucurie? Atunci ştii cum s-au simţit israeliţii când au scăpat de

regele rău şi de toată munca istovitoare. În sfârșit ei au pornit spre Țara

Făgăduită, locul despre care Dumnezeu a zis că va fi doar al lor.

Regele rău s-a supărat foarte tare. El ar fi vrut să nu le fi spus

israeliților că pot să plece. Acum, regele rău a vrut ca israeliții să se

întoarcă. El şi-a chemat toți soldaţii. Soldaţii îl slujeau pe regele rău.

Soldații s-au grăbit să-şi ia caii şi carele de luptă şi au plecat cât

de repede au putut. Carele de luptă sunt căruţe care au numai două roţi

şi care pot să meargă repede pentru că sunt trase de doi sau mai mulți

cai. Bieții israeliţi trebuiau să meargă pe jos, aşa că, ei nu puteau să

meargă repede. Voi credeți că soldaţii ar putea să-i prindă?

Poporul lui Dumnezeu a poposit lângă apele uriaşe ale mării.

Marea este mult mai mare și are mai multă apă decât un râu. Aici,

lângă mare israeliții s-au odihnit, după un lung drum făcut pe jos.

Deodată, israeliții au văzut soldaţii venind după ei. Atunci, s-au

speriat. Ce aveau să facă? Nu puteau să treacă apa mării înotând.

Băiețeii și fetițele lor erau cu ei. Cum ar fi putut să-i treacă și pe ei de

cealaltă parte a apei?

Moise le-a zis: „Nu vă temeţi. Dumnezeu va avea grijă de noi.”

Domnul i-a spus lui Moise să ridice toiagul, să își întindă mâna spre

mare și să o despice. Moise așa a făcut. Și ştiţi ce s-a întâmplat?

Când Moise a întins mâna, Dumnezeu a trimis un vânt puternic.

Vântul sufla atât de tare că a împins toată apa de pe fundul mării. Așa

se făcuse o potecă uscată, printre ape, ca israeliții să meargă pe malul

celălalt. Apa se retrăgea şi se înălţa ca un zid. Voi aţi mai auzit

vreodată ca apa să se înalțe singură, ca un zid? Nu. Nu aţi auzit. Dar

atunci, Dumnezeu chiar așa a făcut.


30

Repede, israeliţii, împreună cu băiețeii și fetițele lor, au străbătut

poteca până pe malul celălalt. Dar, acum din nou le era frică. Soldaţii

veneau după ei. La urma urmelor, regele rău putea să îi prindă. Soldaţii

au intrat şi ei în Marea Roşie, mergând pe aceeaşi potecă.

Moise le-a spus din nou israeliților că Domnul va avea grijă de ei.

Poporul lui Dumnezeu stătea pe loc şi privea. Regele şi soldaţii lui

erau din ce în ce mai aproape, mânând carele de luptă pe cărarea uscată

dintre ape. Iată-i că vin! Atunci Dumnezeu a făcut ca roţile carelor de

luptă ale egiptenilor să iasă de la locul lor, aşa încât caii nu au mai

putut să tragă carele de luptă.

Dumnezeu i-a spus lui Moise să întindă din nou mâna spre mare.

Moise așa a făcut. Vântul puternic s-a oprit. Zidul uriaş de apă s-a

prăbușit, acoperind din nou cărarea cu apă. Apele l-au acoperit pe

regele rău şi pe toți soldaţii lui. Dumnezeu a avut grijă de poporul Său.

El va avea grijă şi de voi, dacă aveţi vreodată nevoie de ajutor. Trebuie

doar să vă rugaţi şi să ziceți: „Isus, am nevoie de ajutorul Tău!” Și Isus

te va ajuta.

***


31

DUMNEZEU A TRIMIS PÂINE DIN CER

Exodul 16:4-6; 14-27; Numeri 11:7-9

Băiețeii, fetițele, tăticii, mămicile și toate animalele pe care le

aveau ei, mergeau pe jos prin deşert, unde era foarte cald, iar nisipul

era fierbinte. Nu era un loc bun pentru plimbare, dar poporul lui

Dumnezeu mergea către noua sa țară, iar singura cale, prin care ei

puteau să ajungă acolo, era să treacă prin deşert.

Moise era conducătorul lor. El a vorbit cu Dumnezeu pentru a afla

pe ce drum trebuie să meargă. În acea zi poporul lui Dumnezeu se afla

într-o mare încurcătură. Ei au terminat toată mâncarea pe care au avut-

o cu ei. Acum, de unde mai puteau ei să găsească mâncare?

Acolo, departe, în deșert, nu erau nici hambare, nici grădini și nici

pieţe de unde să cumpere ceva de mâncare.

„Moise, Moise,” striga poporul. „De unde să luăm ceva ca să

mâncăm? Ce vom face? O, vai, vai!”

Moise a vorbit cu Dumnezeu. Moise știa că Dumnezeu veghea

asupra lor. Dumnezeu n-ar fi lăsat ca poporul Său să sufere de foame.

Dumnezeu a zis că va trimite o ploaie de pâine din Cer în fiecare

dimineaţă. Ploaie de pâine? Dumnezeu o va trimite mâine.

În dimineața zilei următoare, oamenii au ieşit cu mare grabă din

corturi, ca să vadă pâinea pe care Dumnezeu a făgăduit-o. Peste tot, se

aflau pe jos nişte bobiţe mici de culoare albă.

„Ce este aceasta? Ce este aceasta?” se întreba toată lumea. Ei au

numit-o mană. O, ce bună era! Mana avea un gust dulce, așa cum e

gustul prăjiturilor cu miere.

În fiecare dimineaţă, Dumnezeu le trimitea mană din Cer, iar în

fiecare dimineață ei strângeau doar atât cât era nevoie ca familia să


32

mănânce în ziua aceea. Ei au copt mana în tigăi, făcând turte din ea.

Moise le-a spus oamenilor să strângă mană, atât cât era nevoie

doar pentru o zi. Dumnezeu a vrut ca poporul Său să ştie că El va face

întocmai cum le-a spus. Poporul trebuia să creadă în Dumnezeu.

Dar unii oameni nu l-au ascultat pe Moise. Ei au crezut că, dacă

vor strânge mai multă mană, cât pentru două zile, atunci nu va mai

trebui să iasă după mană și în ziua următoare. Dar, când au început ei

să mănânce mana a doua zi, toată mana a făcut viermi și s-a stricat.

Când Dumnezeu spune „Nu,” la Dumnezeu „Nu,” înseamnă „Nu!”

Cu o zi înainte de Sabat, Dumnezeu le-a zis tuturor să culeagă

mană pentru două zile. Dumnezeu nu a vrut ca ei să adune hrană în

ziua lui Dumnezeu. În fiecare dimineață, mana venea din Cer, dar nu

şi în ziua de sabat.

Dumnezeu vrea ca cei din poporul Său, care trăiesc azi aici, pe

pământ, să nu cumpere nici ei mâncare în ziua lui Dumnezeu. El vrea

ca și noi să ținem duminica, doar pentru El. Dumnezeu a avut multă

grijă de acei oameni, atunci. Dumnezeu face la fel şi cu noi, astăzi.

***

APA CARE A IZVORÂT DIN STÂNCĂ

Exodul 17:1-6

Israeliții mărșăluiau! Ei mergeau înainte, întotdeauna înainte!

Pământul pe care călcau ei era fierbinte și plin de praf. Era poporul lui

Dumnezeu şi Moise le arăta calea către o țară care va fi doar a lor, dar

drumul era unul foarte lung.

Fiecare trebuia să meargă pe jos, chiar şi băiețeii și fetițele. Ei

mergeau înainte, întotdeauna înainte! Mergeau toată ziua, până când


33

băiețeii și fetițele erau foarte obosiți. Poate că trăgeau nădejde că, în

curând, va veni un timp când se vor opri și când se vor odihni. Ei nu

puteau să se odihnească oricând ar fi vrut, altfel ar fi rămas în urmă.

Băiețeii și fetițele, tăticii și mămicile, erau obosiţi şi le era cald.

Toți ar fi vrut să bea apă. Ce bună ar fi fost câte o gură de apă rece!

După o vreme poporul s-a oprit şi au ridicat corturile. Primul

lucru pe care fiecare îl dorea – băieței, fetițe, tătici, mămici și toate

animalele – era o gură de apă rece. Apă, oare unde se găsește niște

apă? Au căutat ei peste tot – dar nu era nici un pic de apă. Nici o

picătură, nici măcar un strop. Nu se găsea apă deloc.

„Dă-ne apă să bem,” i-au spus ei lui Moise. Lor nu le plăcea că

Moise i-a adus în acest loc unde nu era nici un pic de apă.

Bieţii oameni! Ei uitaseră de Dumnezeu şi de felul cum El îi

ajutase. Erau însetaţi, și totuși, au uitat să Îi vorbească lui Dumnezeu.

Dar Moise nu a uitat. Moise ştia că Dumnezeu nu şi-ar lăsa niciodată

poporul să înfometeze sau să înseteze.

Chiar atunci Moise a văzut că nu era nici un pic de apă de băut.

Moise ştia că Dumnezeu le va da cumva apă. Dumnezeu îi ajută pe cei

care se roagă şi cer ajutor. Moise s-a rugat lui Dumnezu şi L-a întrebat:

„Doamne, ce am de făcut?”

Dumnezeu privește din Cer în fiecare clipă, zi şi noapte. El ştia

că oamenii aveau nevoie de apă, aşa cum El ştie de fiecare dată când

tu ai nevoie de ceva. Dumnezeu i-a spus lui Moise să îşi ia toiagul şi

să ia câţiva oameni israeliți cu el.

Moise a luat câțiva bărbați cu el și a luat și toiagul său. Moise a

văzut o piatră uriaşă, o stâncă. Atunci, Dumnezeu i-a spus lui Moise

să lovească acea stâncă cu toiagul. Moise și-a ridicat toiagul. Oare va

țâșni apă dintr-o stâncă? Dintr-o stâncă uscată? Oamenii erau foarte

tăcuți. Ei priveau cu multă atenţie. Putea să iasă apă din stâncă?

Moise a lovit piatra cu toiagul. A țâșnit apă? O, da, Dumnezeu a

spus că va țâșni apă și chiar așa s-a întâmplat. Numai Dumnezeu poate

să facă apa să izvorască dintr-o stâncă.

Apa rece, curată și proaspătă şiroia din stâncă. Era multă apă și

curgea ca o cascadă mică de la munte. Toţi băiețeii și fetițele au băut

apă rece. Mămicile, tăticii și animalele, cu toții au băut apă rece.

Dumnezeu întotdeauna ne trimite tot ceea ce avem nevoie azi, în

același fel aşa cum a făcut atunci.

***


34

TABLELE DE PIATRĂ

Exodul 20:1-21; 32:1-24; 34:1-5

Moise a fost un slujitor deosebit al lui Dumnezeu. El a fost omul

care i-a ajutat pe israeliți sau Copiii lui Israel, să meargă spre locul

despre care Dumnezeu a zis că ei ar putea să îl aibă ca țară.

Într-o zi, Dumnezeu i-a zis lui Moise să îi lase pe oameni şi să

vină pe vârful unui munte. Acolo, Dumnezeu şi Moise puteau să fie

singuri și să vorbească nestingheriţi. Dumnezeu a zis că va coborî pe

munte, dar numai Moise putea să vină să Îi vorbească. Dumnezeu a

vrut ca oamenii nici să nu se apropie de munte.

În ziua în care Moise și Dumnezeu erau acolo pentru a vorbi,

muntele a început să se cutremure. Tunetele bubuiau, iar fulgerele

brăzdau cerul. Din vârful muntelui a început să iasă și fum.

Când poporul a văzut fulgerele şi fumul şi a auzit tunetele a ştiut

că Dumnezeu era în vârful muntelui. Oamenilor li s-au făcut frică. Ei

nu mai fuseseră niciodată atât de aproape de Dumnezeu. Moise le-a

spus oamenilor să nu le fie frică.

Dumnezeu a vorbit din vârful muntelui. Toţi oamenii, băiețeii și

fetițele puteau să-L audă. Le-a spus că era Adevăratul lor Dumnezeu,

Cel care i-a ajutat să scape de acel rege rău din Egipt, care i-a pus să

muncească din greu. El era Acelaşi Dumnezeu care a avut grijă de ei

tot timpul. Dumnezeu a vrut ca întreg poporul să ştie că ei trebuie să

Îl iubească întotdeauna.

Moise era pe munte cu Dumnezeu. El a rămas acolo mult timp.

Dumnezeu i-a dat lui Moise nişte lespezi numite Tablele de Piatră.

Dumnezeu a scris pe lespezi ceva și dorea ca oamenii să citească și să


35

învețe niște lucruri pe care trebuiau să le știe, ca să trăiască așa cum

dorea El. Erau nişte lucruri pe care şi noi trebuie să le ştim.

Dumnezeu a zis să-L iubim mai mult decât pe oricine altcineva.

Să nu ne rugăm la idoli. Aceasta înseamnă că nu trebuie să ne

gândim la altceva mai mult decât ne gândim la Dumnezeu.

Să nu batjocorim Numele lui Isus sau al lui Dumnezeu, doar

cuvinte de dragoste față de El. Să nu rostim vreodată cuvinte urâte.

Să cinstim ziua de odihnă ca fiind Ziua lui Dumnezeu.

Să ascultăm de tăticul și de mămica noastră.

Să nu omorâm niciodată oameni.

Să nu luăm nici un lucru care nu este al nostru.

Să spunem întotdeauna adevărul şi să nu minţim.

Să nu dorim ceva ce nu este al nostru.

Toate acestea au fost scrise de Dumnezeu pe Tablele de Piatră.

Moise încă era pe munte. El a fost plecat mult timp și oamenii

credeau că nu mai vine şi s-au hotărât să-şi aleagă un alt conducător.

Ba, chiar au vrut să își facă niște idoli la care să se roage.

Gândiţi-vă! Poporul încă nu ştia cum să creadă în Dumnezeu. Ei

au cerut lui Aaron, fratelui lui Moise, să le facă ceva la care ei să se

roage. Ei au vrut un idol, ceva în care să creadă. Aşa că, Aaron le-a

făcut un idol. El le-a făcut un viţel de aur.

Dumnezeu ştie tot ce se petrece aici, pe pământ. El a văzut ce au

făcut ei. Dumnezeu i-a spus lui Moise să coboare de pe munte şi să

vadă ce făcea poporul Său. Dumnezeu avea să pedepsească poporul.

Moise a coborât de pe munte. Când a văzut că oamenii dansau în

jurul viţelului de aur, Moise a luat Tablele de Piatră scrise de

Dumnezeu şi a dat cu ele de pământ. Tablele s-au făcut bucăţi. Apoi

Moise a luat viţelul-idol și l-a ars în foc.

Moise a vrut ca oamenii să nu mai uite niciodată pe Dumnezeu.

Când idolul s-a prefăcut în cenușă, Moise a presărat-o pe fața apei și a

dat-o poporului să o bea, pentru ca să nu-L mai uite pe Dumnezeu.

Dumnezeu nu mai voia să-i ajute pe oameni, însă Moise L-a rugat

pe Dumnezeu să îi mai ajute o dată. Poporului îi părea foarte rău de

ceea ce a făcut, aşa că Dumnezeu a zis că îi va ajuta.

Domnul i-a spus lui Moise să facă alte două Table de Piatră noi

şi să I le aducă pe munte, iar El va scrie din nou pe ele ceea ce a scris

înainte. Cuvintele pe care Dumnezeu le-a scris în ziua aceea sunt în

Biblie şi Dumnezeu vrea să împlinim ceea ce a scris El pe Table.

***


36

DOUĂ ISCOADE CURAJOASE

Iosua 2:1-24

Doi oameni se grăbeau să treacă pe la porţile înalte ale cetății

Ierihon. Cine erau ei? Ce au vrut ei să facă? Cei doi se ascundeau

pentru că nu au vrut să îi vadă cineva.

Cei doi oameni au fost trimişi de Iosua. Iosua a fost omul pe care

Dumnezeu l-a ales să îi conducă pe israeliți în ţara aceea bună.

Dumnezeu a vrut ca țara aceea să fie numai a lor. Moise i-a ajutat

multă vreme. Acum a venit timpul ca Iosua să ajute poporul să ajungă

în Țara Făgăduită.

Ceilalţi israeliţi au rămas în tabără lângă Iordan. Ei urmau să fie

atât de fericiți să ajungă acolo, unde puteau să aibă propriile lor case.

Dumnezeu i-a spus lui Iosua că îi va arăta ce să facă. Iosua şi

oamenii lui doreau să intre în Ierihon, dar, mai înainte ei au vrut să știe

cum arăta cetatea Ierihon. Acum, cu toții așteptau în tabără ca cele

două iscoade să se întoarcă şi să le spună ce au văzut.

În vremea aceea, orașele nu puteau să fie văzute așa cum le vedem

noi astăzi. Singurul loc prin care se putea intra şi ieşi dintr-un oraș era

o poartă mare făcută în zidul orașului. De aceea, cele două iscoade se

grăbeau să treacă pe la poartă.

În cetate, cele două iscoade au văzute multe case. Dar acestea nu

semănau deloc cu casele în care trăim noi astăzi. Acoperişul lor era

plat, ca o terasă. Câteva case erau construite chiar pe zidul de piatră

din jurul cetăţii.

Acest oraș-cetate, Ierihon, avea și un rege. Regele este omul care

are grijă de tot orașul-cetate. Regele a auzit și el de cele două iscoade.

Cineva i-a spus că cei doi bărbați erau în cetate.


37

Regele a auzit despre poporul lui Dumnezeu, și cât de mult au

călătorit ei pe jos, pentru a ajunge acolo. El a auzit şi de felul în care

Dumnezeu a avut grijă de tot poporul Lui. Regele se temea de ceea ce

aceşti oameni ai lui Dumnezeu puteau să facă.

Când cei doi bărbați au intrat în cetate, ei au fost nevoiți să îşi

găsească repede un loc în care să se ascundă, înainte ca regele să poată

să îi descopere. Cei doi nu au vrut ca regele să îi găsească și să nu îi

mai lase să meargă înapoi la Iosua, ca să îi spună despre cetate.

Dumnezeu are întotdeauna grijă de oamenii care Îl iubesc. Cele

două iscoade au ajuns la casa unei femei care a avut bunătatea să îi

ajute. Numele ei era Rahav. Ea le-a promis că are să îi ascundă. Unde

credeți voi că i-a ascuns? Rahav i-a dus pe cei doi sus pe acoperișul

casei ei. Acolo, ea i-a acoperit cu niște mănunchiuri mari, înalte și

grele de in. Cei doi bărbați au stat ascunși și fără să se mai miște.

Mai târziu, au venit și soldații regelui. Însă, oricât au căutat ei,

peste tot, nu i-au găsit pe cei doi bărbați.

Când soldații au plecat, cei doi bărbați au ieşit din ascunziş şi au

povestit femeii cine erau ei şi cine este Dumnezeu care i-a trimis.

Femeia le-a răspuns: „Ştiu că Dumnezeu va îngădui ca israeliții

să ajungă în acest oraş.“ Ea a auzit cum Dumnezeu i-a ajutat și cum a

făcut să bată un vânt cu putere, pentru ca ei să treacă pe fundul mării

ca pe uscat. Apoi, știind de puterea israeliților, ea i-a rugat pe cei doi

bărbați să aibă și ei bunăvoință față de tatăl ei, de mama ei, de frații și

surorile ei, așa cum a avut și ea față de cei doi. Rahav a vrut ca nimeni

din familia ei să nu fie omorât, atunci când Dumnezeu va da Ierihonul

în mâinile israeliților.

Cele două iscoade nu mai puteau să iasă pe poartă pentru că

soldații îi aşteptau acolo. Rahav știa cum să-i scoată din cetate. Casa

ei era chiar pe zidul cetăţii. Printr-o fereastră, femeia i-a lăsat în jos cu

o funie cărămizie şi cei doi bărbați au coborât zidul. Aşa au scăpat ei

de soldați. Dumnezeu a avut grijă de ei.

Cele două iscoade i-au spus lui Rahav să atârne aceeași funie

cărămizie la fereastra casei ei, fereastră prin care i-a coborât pe zid, iar

în felul acesta ea și familia ei vor fi în siguranţă.

Rahav a atârnat funia cărămizie la fereastra ei. Când israeliţii au

mărșăluit pe străzile cetății, au văzut funia legată la fereastra casei lui

Rahav. Astfel, nici Rahav, nici cineva din familia ei nu a pățit nimic.

Iată, merită să fii bun și drept. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii buni

și El are întotdeauna grijă de ei.

***


38

ZIDURILE IERIHONULUI Iosua 3:1-17; 6:3-25

Ai aşteptat vreodată sosirea unei zile deosebite, pentru că în ziua

aceea urma să primeşti un cadou pe care ți-l doreai foarte mult, fiind

ceva pentru care ai aşteptat multă vreme?

În tabăra de corturi a Copiilor lui Israel, oamenii erau fericiţi. În

sfârșit, ziua lor deosebită a sosit. Bărbaţii, femeile, băiețeii şi fetițele

strângeau corturile în care au locuit multă vreme. Astăzi, ei aveau să

se ducă dincolo de râu, în țara făgăduită lor de Dumnezeu.

Toţi erau pregătiți. Ei nu şi-au luat familiile şi gata, au plecat. O,

nu! Au aşteptat în linişte ca Iosua să le spună ce dorea Dumnezeu ca

ei să facă. Iosua era omul pe care Dumnezeu l-a ales ca să îi ajute.

Israeliții au stat pe malul râului timp de trei zile. În tot acest timp

ei s-au şi rugat. Cum urmau ei să treacă râul Iordan, nu știa nimeni.

Apele râului erau repezi şi adânci. Ei nu aveau bărci, dar ştiau că

Dumnezeu va găsi o cale. Dumnezeu îi va spune lui Iosua. Iosua, la

rândul lui, le va spune israeliților.

Iosua le-a spus preoţilor să aducă chivotul. În chivot erau purtate

niște lucruri deosebite, pe care Dumnezeu le dăduse poporului Său.

Patru preoţi purtau chivotul cu drugi de lemn pe umerii lor.

Iosua le-a spus preoților să ia chivotul şi să pășească în râu. Apa

tot repede curgea şi tot adâncă era, dar preoţii au intrat direct în râu,

aşa cum le-a spus Dumnezeu că trebuie să facă.

Atunci, un lucru ciudat şi minunat s-a întâmplat. Apa, care curgea

cu repeziciune, S-A OPRIT! Încet, încet, apa a început să se adune,

până când a arătat ca un zid mare. Apa a rămas nemişcată. În mijlocul

albiei râului s-a deschis o cărare.

Astfel, lungul şir de oameni a început să traverseze râul. Nu prin


39

apă. Nu prin noroi, ci pe pământ uscat cu desăvârşire.

Preoţii nu au mers până la capăt. Ei s-au oprit în mijlocul albiei

râului şi au aşteptat până când toţi oamenii au fost în siguranţă pe

celălalt mal, înainte de a duce chivotul pe celălalt mal. Imediat ce

preoţii au ajuns pe celălalt mal, apa râului a început să curgă din nou.

Noaptea a venit. Istoviți, oamenii şi-au ridicat corturile în Țara

Făgăduită şi s-au culcat. Ei ştiau că Dumnezeu veghea asupra lor.

Țara despre care Dumnezeu le-a zis Copiilor lui Israel, că urma

să fie a lor, era o țară bună. Avea câmpii verzi, grădini, vii şi flori.

Cu toate acestea, acolo încă locuiau oameni răi. Oameni care nu

Îl iubeau pe Dumnezeu. Unii dintre ei locuiau în oraşul-cetate Ierihon

și lângă care poporul lui Dumnezeu avea tabăra. Dumnezeu a vrut ca

israeliții să stăpânească țara aceea, dar cum aveau ei să scape de

oamenii răi?

Într-o zi, Iosua s-a dus să vadă cum ar fi putut oamenii lui să

treacă de zidul înalt de piatră, care înconjura oraşul-cetate. Poarta era

și ea bine închisă.

Iosua a privit în sus. A văzut un străin cu o sabie în mână. Iosua

l-a întrebat: „Vrei să ne ajuţi?” El i-a spus că era Căpetenia poporului

lui Dumnezeu. Atunci, Iosua a ştiut că Dumnezeu L-a trimis.

Dumnezeu i-a spus lui Iosua cum să intre în acel oraş. În nici un

caz pe porţi. Dumnezeu i-a spus lui Iosua să adune mulţi soldaţi şi să

aducă şapte preoţi care să sufle în corn, iar alţi preoţi să ducă chivotul.

Ei trebuiau să ocolească zidurile oraşului, o dată pe zi, timp de şase

zile.

În zorii dimineții, israeliții erau gata, aliniați de plecare. În marș,

ei ocoleau zidul cetății, iar după aceea se întorceau în tabăra lor. În

timp ce mărșăluiau erau tăcuţi. Nu se auzea nici un sunet. Nimeni nu

vorbea. Nimeni nu cânta. Nimeni nu a făcut nici cel mai mic zgomot.

Iosua le-a spus înainte să nu scoată nici un sunet din gură.

A doua zi, dimineaţa, au înconjurat din nou zidul cetății. Și așa

au făcut în fiecare zi, timp de una, două, trei, patru, cinci, șase zile.

Dar, în ziua a şaptea, dimineaţa devreme, ei au mărșăluit cu toţii

de jur-împrejurul marelui zid de piatră. Nu doar o singură dată, ca în

celelalte zile, ci, de şapte ori. Apoi, toţi s-au oprit în tăcere. Nici un

sunet. Nici un zgomot, nici măcar cel mai mic zgomot. O, ce tăcere!

Deodată, Iosua le-a spus oamenilor să strige tare de tot. Preoţii au

suflat cu putere, fiecare în trâmbița lui din corn de berbec.

Pământul și tot ce era pe el a început să se cutremure. Zidul mare

de piatră s-a dărâmat. Pietrele s-au prăbuşit! Cu toţii au intrat în oraş.


40

Israeliții au scăpat de oamenii răi. Acum, oraşul era al lor, aşa după

cum Dumnezeu le-a făgăduit.

Poporul israelit a luat seama la Dumnezeu și a ascultat de El, iar

Dumnezeu i-a ajutat, dându-le acest frumos oraş.

***

MICUŢUL DIN TEMPLU

1 Samuel 1:9-11; 19-28; 3:1-21

În orăşelul Rama, locuiau mai mulţi băieței și fetițe. Mămicile și

tăticii erau foarte bucuroși să aibă copilași. Lor le plăcea mult să îi

vadă pe copii cum aleargă şi se joacă. Ei îşi iubeau copiii la fel de mult

cum mămica și tăticul tău te iubesc pe tine.

În orăşelul acela trăia o femeie, Ana, care era tristă. Ea nu avea

nici băiețel, nici fetiță. O, cât de mult iubea Ana copiii! Și la fel de

mult, Ana dorea să aibă și ea un băiețel, care să fie doar al ei.

Într-o zi, Ana şi soţul ei s-au dus la Templul din Silo, să se roage

lui Dumnezeu. Uneori şi noi îi zicem bisericii noastre templu, pentru

că este mare şi oamenii vin din mai multe locuri să se roage.

La Templul acesta veneau mulţi oameni, ca să se roage și ei. Ana

a îngenuncheat și imediat s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne,

Te rog, dă-mi un băieţel, iar când va fi destul de mare, eu am să Ţi-1

aduc înapoi ca să fie slujitorul Tău.”

Ana vorbea cu Dumnezeu doar în inima ei. Ea nu s-a rugat cu glas

tare, dar Dumnezeu ştia ce dorea Ana. Poate că lacrimile ei îi brăzdau

fața, dar Ana nu scotea nici un cuvânt când se ruga. Ea îşi dorea atât

de mult să aibă un băieţel, încât nici nu putea să vorbească. E bine să


41

ştii că și tu poţi să te rogi lui Dumnezeu în inima ta și că El aude și

acel fel de rugăciune.

Dumnezeu a auzit-o pe Ana, chiar dacă ea nu s-a rugat cu glas

tare? O, da, cu siguranță că Dumnezeu a auzit-o! Dumnezeu știe

întotdeauna ce gândim când ne rugăm. Dacă rugăciunea noastră este

pentru ceva care este bine, Dumnezeu ne va da ceea ce cerem.

În Templul în care se ruga Ana era un preot al cărui nume era Eli.

Preotul a văzut-o pe Ana cum se ruga plângând, dar el nu o auzea

rostind nici un cuvânt. Eli a privit-o un timp. El știa că Ana îşi dorea

din tot sufletul ca Dumnezeu să-i asculte rugăciunea.

Eli s-a dus unde era Ana şi a vorbit cu ea. El i-a spus ceva care a

bucurat-o foarte mult pe Ana, care s-a rugat și mai fierbinte. Eli i-a zis

că Dumnezeu avea să răspundă la rugăciune. În sfârşit, Ana putea să

aibă un băieţel.

După o vreme, Dumnezeu a dat răspuns la rugăciunea Anei.

Dumnezeu i-a dăruit un băieţel, era băiețelul pe care Ana şi-l dorea

atât de mult. O, cât de mult îşi iubea Ana băiețelul! Şi cât de mult îl

iubea și tăticul lui! Ana i-a pus băiețelului numele Samuel.

Ana îl îngrijea pe băiețelul ei cu mult drag, dar ea nu a uitat ce a

promis lui Dumnezeu. Vă amintiţi care a fost promisiunea ei? Dacă

Dumnezeu avea să-i dăruiască un băieţel, ea avea să îl dea înapoi lui

Dumnezeu ca să fie slujitorul Lui, de îndată ce el avea să fie destul de

mare.

O promisiune, este atunci când tu îi spui cuiva că vei face ceva.

Adică, vei face cu adevărat ce ai zis și nu vei uita să împlinești acel

lucru. O promisiune deosebită pe care o faci lui Dumnezeu se numeşte

juruință.

Când Samuel încă era doar un băiat mic, mama sa l-a dus înapoi

la Templu. Preotul Eli era tot acolo. Ana i-a spus: „Îţi aminteşti de ziua

în care am venit şi m-am rugat pentru un băiețel? Atunci ai zis că

Dumnezeu îmi va răspunde la rugăciune, şi așa a fost. Acesta e

băieţelul pentru care m-am rugat. I-am promis ceva lui Dumnezeu şi

acum vreau să îmi respect promisiunea.”

Ana a dorit mult ca Samuel să locuiască în Casa lui Dumnezeu

împreună cu Eli. Ea a vrut ca băiatul să crească în Templu și să fie

slujitorul lui Dumnezeu. Samuel putea să facă multe lucruri ca să îl

ajute pe Eli să aibă grjă de Templul acela mare.

În ziua aceea, Ana era foarte tristă că trebuia să se întoarcă acasă

fără Samuel, dar era fericită să știe că Samuel va sluji în Casa lui

Dumnezeu. Samuel era acolo unde putea să înveţe multe lucruri despre


42

Dumnezeu. În fiecare an, Ana îi aducea lui Samuel la Templu câte o

hăinuță făcută de mâinile ei.

Eli avea doi băieţi, dar ei erau foarte răi, nu îşi ascultau tatăl şi

nici nu se rugau lui Dumnezeu. Preotul Eli era foarte trist din pricina

băieţilor lui care nu îl ascultau, aşa cum și părinţii voştri sunt triști

când nu îi ascultaţi.

De acum, Eli începea să îmbătrânească. El obosea când muncea

mult, aşa că micuțul Samuel deschidea porţile Casei lui Dumnezeu în

fiecare zi în locul preotului Eli. Samuel aprindea şi lumânările. Atunci

nu era lumină electrică. O, ce multe lucruri găsea Samuel de făcut

pentru a-1 ajuta pe preotul Eli! Așa, el slujea şi pe Dumnezeu.

Poate că numele vostru nu este Samuel şi poate că nu locuiţi în

biserică, dar și voi puteţi să slujiţi lui Dumnezeu în biserica voastră.

Nu sunteţi niciodată prea mici ca să slujiți lui Dumnezeu.

Cum puteţi să fiți și voi ca Samuel şi să-L slujiţi pe Dumnezeu?

Puteţi să mergeți întotdeauna la Casa lui Dumnezeu. Dar când sunteți

în biserică să nu fugiți niciodată. Lui Dumnezeu nu îi place să vadă

băiețeii și fetițele că aleargă în Casa Lui. Când mergeţi în liniște,

sunteți slujitori ai lui Dumnezeu.

Într-o noapte, Samuel dormea în patul său şi deodată cineva a

strigat: „Samuel!” Băiatul a sărit imediat din pat şi a alergat acolo la

patul lui Eli, ca să vadă ce dorea. Eli a fost mirat când a deschis ochii

şi l-a văzut pe Samuel stând lângă patul său, în mijlocul nopţii.

Eli a zis: „Samuel, eu nu te-am strigat. Du-te înapoi la culcare.”

Samuel s-a dus înapoi şi s-a urcat în patul lui. Pe când era gata,

să adoarmă, el a auzit din nou că cineva îl striga pe nume. De data

aceasta, Samuel era sigur că era Eli. Și a alergat din nou la Eli.

Nu, Eli nu l-a chemat nici de această dată pe Samuel. Eli nu a

auzit pe nimeni strigând. Samuel a încercat din nou să se culce, dar nu

mai putea, pentru că somnul îi fugise.

Noaptea era liniștită. Samuel stătea și el liniștit în pat. Un glas

blând zicea: „Samuel.” Da, un glas i-a rostit numele din nou. El nu a

văzut pe nimeni, dar și-a auzit numele. Cu adevărat, l-a auzit.

Samuel s-a dus la preotul Eli şi i-a spus tot ce a auzit. Acum, Eli

ştia că Dumnezeu era Cel care încerca să-i spună ceva lui Samuel. El

i-a zis lui Samuel să meargă înapoi în pat, iar dacă își mai auzea

numele să zică: „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.”

În liniște, Samuel s-a întins în pat. Era multă liniște și întuneric.

Samuel era atent. Da, Glasul l-a strigat din nou cu blândețe pe nume.

Era Glasul lui Dumnezeu, care îl striga pe Samuel.


43

Dumnezeu i-a vorbit lui Samuel despre băieţii preotului Eli.

Dumnezeu i-a spus că aceştia erau foarte răi şi că El trebuie să îi

pedepsească. Eli nu le-a spus băieților lui „Nu! Nu e voie!” când erau

mici. Eli nu i-a făcut să-l asculte, iar acum băieţii nu-L ascultau nici

pe Dumnezeu.

Câteodată, când se întâmplă că tăticii și mămicile noastre ne

ceartă, ca să facem ce ne zic ei, nouă nu ne place. Însă, certându-ne, ei

ne ajută, ca atunci când creștem mari să fim buni. Dacă ştim cum să

ascultăm de tăticii și mămicile noastre, vom şti cum să ascultăm și de

Dumnezeu, chiar mai bine. Biblia ne spune să cinstim pe tăticul nostru

și pe mămica noastră.

Bietul Eli! El era atât de trist din pricina băieților lui. Acum,

băieții lui erau mari și Dumnezeu avea să îi pedepsească.

Cât de mult îl iubea preotul Eli pe micul Samuel, pentru că el a

ascultat de Dumnezeu și a făcut ceea ce El a vrut ca Samuel să facă!

Noi suntem atât de mult bucuroși că Dumnezeu poate să vorbească

băiețeilor și fetițelor când sunt mici.

Dumnezeu poate să vorbească și cu tine. Nu așa cu glas tare ca și

tăticul și mămica ta, poate că nici așa cum i-a vorbit lui Samuel, dar

Dumnezeu știe cum să vorbească cu tine, ca tu să știi sigur că Cel ce

îți vorbește este Dumnezeu. Doar să ai grijă și să asculți atunci când

Dumnezeu vorbește.

***


44

UN PĂSTOR CARE A FOST FĂCUT REGE

1 Samuel 16:4-13

Dumnezeu ştie întotdeauna unde se află oamenii buni. El ştie şi

unde se află cei răi. Dumnezeu ştie despre orice băiețel şi fetiţă care

au trăit vreodată.

Era odată un băiat care avea o inimă bună şi care Îl iubea foarte

mult pe Dumnezeu. El locuia într-un orăşel, numit Betleem. Numele

lui era David. Tatăl său era Isai. Isai avea o familie numeroasă, cu

mulţi fii, şi el îi iubea pe toţi. David era cel mai mic dintre fraţii lui.

Fără îndoială că Isai îi spunea lui David multe povestiri despre

Dumnezeu. Probabil că îi spunea că Dumnezeu îi iubea pe toţi copiii

şi cum va avea Dumnezeu întotdeauna grijă de David.

David nu era tot timpul acasă. El trebuia să aibă grijă de oile

tatălui său. De multe ori el nu aducea oile acasă peste noapte. Poate că

era prea departe. David doarmea acolo afară, pe dealuri, împreună cu

oile.

Lui David nu i-a fost niciodată frică. Lui îi plăcea să stea întins

noaptea afară pe pământ şi să privească stelele. El ştia că Dumnezeu

era sus în Cer şi că avea grijă de el. Lui nu-i era frică de întunericul

nopţii, pentru că ştia că Dumnezeu nu doarme niciodată.

David Îl iubea pe Dumnezeu atât de mult, încât obişnuia să Îi

cânte despre lucrurile pe care le vedea în jurul lui şi despre cât de

recunoscător era pentru lumea minunată pe care Dumnezeu a creat-o

pentru copiii Săi!

Poate că şi oiţele îl iubeau pe David. Ele se simţeau în siguranţă

când David era acolo. David era atât de bun cu ele. Le conducea unde

puteau să bea apă proaspătă, limpede şi răcoroasă. David ştia unde era


45

iarba cea mai bună şi le vorbea întotdeauna cu blândeţe.

Dacă David stătea vreodată mai mult timp departe de casă şi dacă

începea să se simtă singur sau dacă îi era teamă acolo pe munţi, el ştia

că tot ceea ce avea de făcut era să se roage lui Dumnezeu şi Dumnezeu

avea să-l ajute. El ştia că Dumnezeu veghează în fiecare clipă peste el,

tot aşa cum veghează şi peste tine.

Tu știi că nu eşti niciodată singur, nici atunci când nu vezi şi nu

auzi pe nimeni, pentru că Dumnezeu are ochii îndreptați asupra ta? El

se uită direct la tine tot timpul şi David ştia aceasta. Nici David nu-L

vedea pe Dumnezeu, dar el ştia că Dumnezeu este acolo.

Odată, Dumnezeu i-a spus unui om de-al Lui, pe care îl chema

Samuel, să meargă acasă la David şi să vorbească cu tatăl lui, cu Isai.

Isai avea mai mulţi băieţi. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt

băieţi. David era al optulea.

Dumnezeu i-a spus lui Samuel că unul dintre băieţii acestei

familii urma să fie rege. Samuel trebuia să descopere pe care dintre cei

opt îl alesese Dumnezeu pentru a fi rege.

Vă amintiţi de băieţelul acela care locuia în Templu şi care a auzit

glasul lui Dumnezeu? Samuel a fost băieţelul acela care Îl asculta pe

Dumnezeu şi căruia Dumnezeu putea să îi spună ce să facă. Acum,

Samuel a crescut și era om mare, ca tăticul tău. El încă vorbea cu

Dumnezeu şi Dumnezeu vorbea cu el. Dumnezeu l-a trimis pe Samuel

să aleagă pe unul dintre băieţii din familia lui Isai. Dumnezeu ştia că

putea să-i spună lui Samuel pe care dintre băieți să îl aleagă şi știa că

Samuel avea să-l aleagă pe cel mai potrivit pentru Dumnezeu.

Când Samuel a ajuns acasă la Isai, David nu era acasă. El era pe

dealuri, având grijă de oi. David trebuia să fie băiat curajos, pentru că

pe dealuri erau urşi, lei şi alte animale sălbatice și cărora le plăceau să

mănânce oile. Odată, un urs mare a venit ca să prindă un mieluşel, dar

David a omorât ursul. Altă dată, el a omorât și un leu, fără să aibă o

pușcă. Pe atunci, nimeni nu știa ce este o pușcă.

Samuel nu ştia despre David. S-a uitat la toţi ceilalţi băieţi. Ei

erau acasă şi Samuel s-a uitat la fiecare. Unul dintre fraţii lui David

era atât de mare şi de puternic şi avea un chip atât de frumos, încât

Samuel a crezut că pe acela îl va alege Dumnezeu să fie rege.

Dar, Dumnezeu i-a spus lui Samuel: „Nu, nu pe acesta îl vreau

rege, chiar dacă arată ca şi când ar fi cel mai potrivit.” Ştiți de ce nu

l-a ales Dumnezeu pe acela? Pentru că Dumnezeu a privit în adâncul

inimii lui şi a văzut că era păcat acolo. Dumnezeu putea să vadă toate

lucrurile rele pe care Samuel nu putea să le vadă.


46

Samuel era doar un om, şi omul nu poate să vadă în inimă, dar

Dumnezeu poate. El face întotdeauna lucrul acesta. Dumnezeu poate

să privească şi în inima ta. El ştie dacă ai fost neascultător şi dacă este

vreun păcat ascuns acolo.

Nu contează cât de frumoasă poate să fie o fetiță sau un băiețel

pe dinafară; dacă în inima lor există chiar şi un păcat micuț, Dumnezeu

nu spune că ei sunt frumoşi. O, nu, nicidecum. Poate că băieţeii sau

fetiţele par a fi drăgălaşi altor oameni, aşa cum i s-a părut fratele lui

David profetului Samuel. Oamenii pot chiar să-ţi spună ce frumos ești,

dar Dumnezeu nu se uită la faţa ta, la părul tău și nici la hainele tale

noi. El se uită în inima ta şi dacă ai fost neascultător, El vede păcatul

din inimă. El ştie că nu eşti deloc frumos.

Samuel s-a uitat la toţi băieţii aceia. Unu, doi, trei, patru, cinci,

şase, şapte. Şapte băieţi mari, dar Dumnezeu nu a ales pe nici unul

dintre ei.

„Mai ai şi alţi băieţi?” a întrebat Samuel. „Păi, mai este tânărul

David,” a răspuns Isai. „Dar acum el nu este acasă. Are grijă de oi.”

„Trimite pe unul dintre băieţi după el,” a spus Samuel.

Când a intrat David, Samuel s-a uitat la el. David era un băiat

frumos şi sănătos, cu obrajii îmbujoraţi. Samuel a văzut în el doar un

păstor tinerel, dar Dumnezeu a văzut mai mult decât atât. El a văzut

inima curată şi sinceră a lui David. Dumnezeu ştia cât de mult Îl iubea

David. Dumnezeu ştia despre cântecele de mulţumire pe care David le

cânta lui Dumnezeu când mergea cu oile, pe dealuri.

„Acesta este băiatul pe care Eu îl vreau următorul rege,” i-a spus

Dumnezeu lui Samuel. „Acesta este alesul.”

Samuel a uns capul lui David cu untdelemn şi le-a spus celorlalţi

că el avea să fie următorul rege. Dragostea lui Dumnezeu a cuprins

inima lui David cu şi mai multă putere decât până atunci.

David era întotdeauna bucuros să facă tot ce poate ca să îi ajute

pe alții. El se ruga şi vorbea cu Dumnezeu în fiecare zi. David era

prietenul lui Dumnezeu. Acum, Dumnezeu îi încredinţa o misiune

importantă. David urma să fie rege şi să spună poporului ce să facă.

Dumnezeu ştia că putea să aibă încredere în David, că el îi va ajuta pe

oameni să-L cunoască şi ei pe Dumnezeu.

***


47

DAVID ŞI URIAŞUL

1 Samuel 17:1-51

David, băiatul păstor, mergea pe drumul plin de praf. El ducea o

legătură de grâu prăjit, pâine şi caș. Tatăl său l-a trimis la cei trei fraţi

mai mari ai lui, care erau în oastea Israelului.

După ce a mers un timp David a ajuns în tabăra unde erau fraţii

lui. Deodată, el a auzit o voce foarte puternică, o voce răutăcioasă care

venea din cealaltă parte a unui loc aflat mai jos de tabără. Vocea se

auzea ca un tunet. Cine ar fi putut să facă un zgomot ca acesta?

David s-a uitat spre locul acela care era mai jos și căruia i se spune

vale. Și ce a văzut David? El a văzut un om care era cu mult mai mare

decât toţi oamenii pe care îi văzuse el până atunci. Era mai mare decât

orice om pe care l-ai văzut tu vreodată. Era un uriaş!

Uriaşul se plimba din loc în loc, bătându-și joc de oamenii lui

Dumnezeu din armata aceea. El striga cât putea de tare, zicând să vină

cineva să se lupte cu el. Uriașul era din armata care nu-L iubea pe

Dumnezeu. Armata aceea, care nu-L iubea pe Dumnezeu, dorea să

facă rău poporului lui Dumnezeu.

Toţi soldaţii se temeau de uriaş. Numele lui era Goliat. El era atât

de mare, încât nimeni nu a îndrăznit să coboare la el şi să-1 împiedice

să îşi mai bată joc de armata lui Dumnezeu.

David l-a privit pe uriaşul Goliat. Lui nu îi plăcea să îl audă

vorbind împotriva lui Dumnezeu. David era doar un băiat, nu era mare

ca fraţii săi, dar nu se temea deloc de acest uriaş.

David avea să coboare acolo la el şi urma să-l oprească să nu mai

vorbească așa despre oştirea lui Dumnezeu. El știa că Dumnezeu avea

să-l ajute. De ce să îi fie teamă? Dumnezeu este mai puternic decât


48

oricine.

Dumnezeu l-a mai ajutat şi înainte pe David. Odată, pe când

David păzea oile tatălui său, un leu şi un urs au venit la turmă. David

a apucat leul acela mare de barbă. Dumnezeu l-a ajutat pe David să

omoare leul şi ursul. Dumnezeu îl va ajuta să scape şi de uriaş. David

ştia că Dumnezeu îl va ajuta.

Fraţii lui David erau supăraţi pe David că a venit la ei în armată.

Ei nu au vrut ca David să se lupte cu uriaşul. Poate că le era ruşine

pentru că lor le era frică.

Cineva i-a vorbit regelui despre David. Regele a poruncit ca să-l

aducă pe David. Regele Saul a zis că David nu era destul de puternic

să se apropie de uriaș. Dacă va coborî să lupte cu Goliat, avea să fie

rănit. David a răspuns regelui că știa că nu era destul de puternic, dar

știa că Dumnezeu urma să-l ajute. Dumnezeu poate să facă ceea ce

nimeni nu poate să facă. David a vrut să se lupte cu uriaşul şi să-l

oprească din a mai vorbi împotriva lui Dumnezeu.

Și David a plecat. El a luat bățul lung pe care îl folosea când pleca

cu oile la munte. Bățul lung se cheamă toiag.

David a luat cinci pietre netede dintr-un pârâiaş. Pârâul este o apă

curgătoare care face bulbuci. El a pus pietrele în traistă și în buzunarul

hainei. Mai avea ceva în mână în care se puteau pune pietre. Era o

praştie. David știa cum să pună pietre în praştie, cum să o învârtă

deasupra capului, şi cum să arunce pietrele cu repeziciune. Pietrele

puteau să lovească cu putere orice ţintă dorită de David.

David a coborât să lupte cu uriaşul. O, dar Goliat a fost supărat

când a văzut că cel care vine să se lupte era doar un copil. A fost mult

supărat! El a spus că-1 va da pe David ca mâncare păsărilor cerului.

„Ce sunt eu, câine?” a zis el. David a venit să se lupte cu un toiag și

cu pietricele ca şi tine când vrei să alungi un câine.

David nu s-a speriat și a zis: „Eu vin împotriva ta în Numele

Domnului.” El a alergat direct înaintea uriaşului Goliat. A învârtit

praştia deasupra capului şi a aruncat o pietricică. Pietricica a şuierat

prin aer şi l-a lovit pe uriaş drept în frunte.

Bum! Uriaşul acela încrezut şi răutăcios s-a prăbuşit la pământ.

A căzut mort! A căzut cu faţa la pământ. Dumnezeu a făcut ca mica

piatră să lovească cu putere exact în frunte și să scape toți de Goliat.

Când oamenii care erau cu Goliat au văzut ce a făcut David, i-au

cuprins frica. Ei au fugit, lăsându-i în pace pe oamenii lui Dumnezeu.

David era convins că Dumnezeu îl va ajuta. Şi Dumnezeu l-a

ajutat! El te va ajuta şi pe tine. Dacă vezi ceva care te sperie, roagă-L


49

pe Dumnezeu să te ajute cum l-a ajutat pe David. Și El te va ajuta.

***

DOI PRIETENI BUNI

1 Samuel 18:1-5

David a fost un om puternic, curajos şi bun. Când era copil, el

avea grijă de oile tatălui său. Între timp, el a crescut şi acum era un om

mare. David Îl iubea pe Dumnezeu la fel de mult ca și atunci când era

copil. El încă mai cânta la harpă şi Îi cânta lui Dumnezeu. Toți îl

iubeau pe David.

Într-o zi, regele Saul l-a chemat pe David să vină și să locuiască

în casa lui regală. Regele avea o casă foarte, foarte frumoasă. Regele

Saul l-a iubit pe David pentru că David Îl iubea mult pe Dumnezeu.

Regele Saul avea și un băiat. Numele lui era Ionatan. Ionatan Îl

iubea pe Dumnezeu la fel de mult ca David. Ionatan a fost un soldat

frumos și viteaz. Ionatan l-a iubit pe David imediat când l-a văzut.

Ionatan putea să spună că David era viteaz, puternic și că Îl iubea pe

Dumnezeu.

David nu avea o casă frumoasă ca Ionatan. David era doar un

băiat care era păstor și care locuia printre dealuri. David nu avea nici

haine frumoase ca ale lui Ionatan.

Credeţi că Ionatan s-a supărat că tatăl său, regele, l-a chemat pe

un alt băiat să locuiască în casă cu ei? O, nu, deloc! Cei care Îl iubesc

pe Dumnezeu nu se supără niciodată. Credeţi că Ionatan ar fi spus:

„Uită-te la David. El nu are lucruri frumoase așa cum am eu?” Nu, în

nici un caz Ionatan nu s-a comportat așa.


50

Ionatan s-a uitat la David. Și când l-a văzut pe băiatul mare şi

puternic, care a venit să locuiască în casa lui, Ionatan a fost foarte

fericit. Poate că el a zis în sinea lui – băiatul acesta Îl iubește pe

Dumnezeu la fel de mult ca şi mine. Vreau ca el să fie prietenul meu.

David şi Ionatan au fost cei mai buni prieteni. Ionatan nu era

egoist în nici un fel. Știți ce a făcut el? David nu avea nici o haină

frumoasă, aşa că Ionatan şi-a scos haina şi i-a dat-o lui David. El i-a

dat până și sabia și arcul său. El i-a dat lui David și multe alte lucruri.

David nu avea lucruri frumoase pe care să i le dea lui Ionatan, dar

Ionatan nu s-a supărat. Oricum, el îl iubea pe David.

David şi Ionatan nu s-au certat niciodată. Amândoi Îl iubeau pe

Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca noi să ne purtăm cu alți oameni așa

cum noi vrem ca oamenii să se poarte cu noi.

Într-o zi, David i-a spus lui Ionatan că trebuie să plece pentru un

timp. Lui David îi părea rău că se despărțea de prietenul său plecând

departe. Amândoi au plâns, luându-și rămas bun.

David şi Ionatan nu s-au văzut mult timp după aceea, dar ei au

rămas prieteni, rugându-se unul pentru celălalt în fiecare zi.

Tu ai lăsa pe un băiețel sau pe o fetiță să doarmă în patul tău, dacă

ei nu ar avea un pat în care să doarmă? Ai da hăinuța ta unui băiețel

sau unei fetițe care nu au cu ce să se îmbrace și ar avea nevoie de o

hăinuță?

Le-ai da hăinuța ta? Dacă le-ai da hăinuța ta, atunci înseamnă că

Îl iubeşti pe Isus şi știi cum să faci ceea ce vrea Isus să faci.

***


51

ILIE ȘI CORBII 1 Regi 17:1-6

Lucrurile nu mergeau deloc bine în Israel. Regele și toți oamenii

care locuiau acolo se închinau la idoli, în loc să se închine adevăratului

Dumnezeu. Faptul acesta L-a întristat foarte mult pe Dumnezeu. El

i-a spus profetului Ilie să îi transmită regelui Ahab un mesaj.

Dumnezeu i-a dat putere lui Ilie să stea înaintea regelui și să

spună: „În anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după

cuvântul meu.”

Nu va fi ploaie? Cum se poate să nu fie ploaie? O, Ahab s-a

înfuriat foarte tare! El era regele și nu dorea ca altcineva să spună ce

avea să se întâmple în regatul lui. Ahab era foarte îngrijorat pentru că

el știa că fără ploaie totul se va usca. Fără apă, plantele vor muri și nu

va fi hrană. Dacă nu va fi ploaie, râurile vor seca și nu va mai fi apă

pentru băut. Animalele au nevoie de hrană și apă pentru ca să trăiască.

Și ce se va întâmpla cu oamenii?

Dumnezeu știa că mesajul avea să-l înfurie foarte tare pe regele

Ahab. Dumnezeu mai știa și că regele avea să-i facă rău lui Ilie. Dar

lui Ilie nu îi era frică, pentru că el știa că Dumnezeu îi va purta de grijă.

După ce Ilie a transmis mesajul pe care i l-a dat Dumnezeu, Dumnezeu

i-a spus să meargă și locuiască lângă un pârâu al cărui nume era Cherit.

Pârâul nu era departe de râul Iordan.

Când a ajuns la pârâu, Ilie a găsit multă apă, care era proaspătă și

limpede, bună pentru băut. Dar când s-a uitat în jurul lui, el a văzut că

nu era nimic de mâncare. Nu erau nici case, nici magazine, de unde ar

fi putut să își cumpere mâncare. Ilie era departe de orice drum pe care


52

mergeau oamenii și tot departe era și de locurile unde copiii se jucau.

Însă, Ilie nu era singur. Dumnezeu știa unde era Ilie. Și Dumnezeu i-a

promis lui Ilie că îi va trimite mâncare. Dumnezeu i-a spus lui Ilie cum

corbii aveau să îl hrănească. Vă dați seama! Cum ar putea o pasăre să

îl hrănească pe un om? Cum ar putea păsările să ducă destulă mâncare

în ciocurile lor micuțe? Ilie nu s-a îngrijorat. Ilie a crezut că Dumnezeu

poate să facă orice.

Și în fiecare zi, dimineața și seara, corbii îi aduceau mâncare lui

Ilie. Corbii îi aduceau pâine și carne, așa cum a promis Dumnezeu.

Dumnezeu îl iubea pe Ilie și a avut mare grijă de el. Ilie era bucuros

că Dumnezeu i-a pregătit un loc atât de frumos unde să stea.

Tu știi că Dumnezeu te iubește și pe tine? Uneori poate că te

întrebi cum îți va purta Dumnezeu de grijă, dar nu uita că pentru

Dumnezeu nimic nu este prea greu. El știe de tot ceea ce ai nevoie. Și

Dumnezeu va face tot ce este mai bine pentru tine.

***

FĂINA ȘI UNTDELEMNUL

1 Regi 17:7-16

Nu a mai plouat de foarte multă vreme. Fructele din pomi nu mai

creșteau. Pe ogoare nu mai creștea grâu. Nimic nu poate să crească

fără apă! Oamenii erau atât de mult însetați și le era foame. Nimeni nu

era fericit.

Ilie, slujitorul lui Dumnezeu, suferea și el de sete. Pârâul din care

el bea apă nu mai era nici rece și nici apa nu mai era proaspătă, așa

cum era odată. De fapt, singurul lucru care se mai găsea în albia

pârâului era praful!


53

Însă Dumnezeu nu l-a uitat pe Ilie. El i-a spus să meargă în

Sarepta, un orășel care era pe țărmul mării. Acolo, Ilie trebuia să

meargă în casa unei femei care era văduvă. Dumnezeu i-a zis lui Ilie

că femeia avea să îi dea mâncare. Ilie l-a ascultat pe Dumnezeu și a

pornit imediat la drum.

Călătoria lui Ilie a fost lungă și el era obosit când a ajuns în oraș.

Apoi, când a ajuns la casa femeii, Ilie a găsit-o afară în fața casei

culegând vreascuri pentru foc. Ilie a rugat-o să îi dea puțină apă ca să

bea. Pe când femeia se ducea să aducă apă, Ilie a mai rugat-o să îi

aducă și o bucată de pâine ca să mănânce. Dar, tot ce avea văduva era

puțină făină și puțin untdelemn într-un ulcior. Acestea ajungeau doar

pentru a face o mică turtă de pâine. Femeia se gândea că va pregăti

puțina mâncare pentru ea și pentru fiul ei. Dar Ilie i-a spus să îi

pregătească lui mai întâi mica turtă de pâine. Ilie i-a spus femeii că

dacă ea va face așa, Dumnezeu avea să facă astfel încât făina din oală

și untdelemnul din ulcior să nu scadă până când Dumnezeu va da din

nou ploaie pe fața pământului.

Femeia a intrat în casă și a făcut așa cum i-a spus Ilie. După ce a

terminat de pregătit turta mică de pâine, ea s-a uitat și a văzut că încă

era făină în oală! Și încă era untdelemn în ulcior! Era destulă făină și

era destul untdelemn ca să pregătească mai multă pâine! Toate acestea

erau o adevărată minune!

Unii oameni s-ar putea să nu creadă că Dumnezeu ar putea să facă

o astfel de minune, dar femeia aceasta a crezut. Și pentru că femeia a

dat și altora din ceea ce avea ea, Dumnezeu a făcut ca făina și

untdelemnul să fie multă vreme. Și a fost făină și ulei până când ploaia

a venit din nou! După aceea, oamenii au putut să semene mai mult

grâu pentru făină și au putut să planteze mai mulți măslini ca să aibă

untdelemn.

Dumnezeu are putere să facă lucruri minunate. El va avea grijă

de cei care cred în Dumnezeu. El se va îngriji ca să avem întotdeauna

lucrurile de care avem trebuință. Dumnezeu este foarte bucuros când

împărțim cu alții lucrurile bune pe care El ni le-a dat.

Ce credeți, Ilie a mulțumit lui Dumnezeu pentru văduva care a

împărțit ceea ce ea a avut cu el? Ce credeți, văduva a mulțumit lui

Dumnezeu pentru că i-a dat făină și untdelemn? Dar voi mulțumiți lui

Dumnezeu pentru că se îngrijește de voi?

***


54

ILIE SE ROAGĂ PENTRU FOC

1 Regi 18:17-39

Într-o dimineaţă, devreme, s-a auzit un zgomot puternic de pe

vârful unui munte înalt. Zgomotul venea de pe Muntele Carmel.

Mai demult, poporul s-a urcat pe povârnişul acestui munte şi a

ridicat acolo sus un altar, ca să poată să se roage lui Dumnezeu. Ei

ziceau că se simțeau mai aproape de Dumnezeu acolo.

Dar, acum, altarul de pe Muntele Carmel era dărâmat şi nimeni

nu mai venea acolo ca să vorbească cu Dumnezeu. Dar ce era tot

zgomotul acela asurzitor? Ce făceau toţi oamenii aceia acolo sus, pe

munte? Nimeni nu se mai rugase acolo de foarte mult timp.

Ilie fusese cel care le spusese tuturor să vină acolo. Mult timp el

se ascunsese de un împărat rău. Împăratul voia să-i facă rău lui Ilie,

pentru că Ilie îl iubea pe Dumnezeul Cel Adevărat.

Ilie a spus întregului popor că se rugau zadarnic la un dumnezeu

fals, pe nume Baal. Acesta nu avea cum să-i ajute. Ei aveau nevoie de

ploaie pentru pământurile lor, dar Baal nu putea să îi audă. Baal nu

putea să le trimită ploaie. Acum, poporul avea să vadă Cine este

Dumnezeul Adevărat, Baal sau Dumnezeul din Cer?

Iată ce urmau ei să facă. Aveau să aducă două grămezi de lemne.

O grămadă pentru dumnezeul fals făcut de ei, deci pentru Baal, iar o

altă grămadă pentru Dumnezeul din Cer. Deasupra fiecăreia dintre

cele două grămezi aveau să așeze câte un animal înjunghiat, ca jertfă

sau dar pentru Dumnezeu. Apoi, urmau să se roage ca să se coboare

foc din Cer şi să mistuie lemnele şi animalul înjunghiat adus ca jertfă.

În felul acesta aveau să ştie că Dumnezeul care trimite foc din cer era

Dumnezeul Cel Viu şi Adevărat. Ilie le-a spus oamenilor care se rugau


55

lui Baal, să încerce ei primii.

Ce zarvă îngrozitoare făceau! O mulţime de oameni săreau fără

rost în jurul altarului lor! Se rugau, cântau, strigau, încercând să-l facă

pe Baal să trimită foc din Cer. În scurtă vreme, ei au început să ţipe şi

să se taie cu săbiile şi cu suliţele, până când le-a curs sângele. Ei

credeau că, dacă fac așa, atunci lui Baal i se va face milă de ei şi va

trimite foc să mistuie jertfa. Oamenii aceştia, care se rugau falsului

dumnezeu, Baal, au strigat, au cerut, au chemat și au făcut tot ce au

crezut ei că-1 va convinge pe Baal să le răspundă. Dar, Baal nu putea

să răspundă. Baal nu era viu. El nu putea să îi audă. El nu putea nici

să îi audă, nici să le vorbească. Baal era făcut din lemn. El era doar un

idol.

Ilie a aşteptat mult timp, pentru ca poporul să aibă șansa ca

dumnezeul lor fals să le trimită foc. Erau foarte mulți cei care strigau

şi se rugau lui Baal. Tot Israelul era acolo, împreună cu cei patru sute

cincizeci de profeţi ai lui Baal. Toți oamenii aceia jucau, săreau şi

strigau făcând un zgomot asurzitor. Chiar și așa, dumnezeul lor fals nu

le-a venit în ajutor.

Acum, era rândul lui Ilie. Doar Ilie, singur în faţa tuturor! Dar lui

nu-i era teamă. Ilie ştia că el iubea un Dumnezeu Adevărat, care putea

să-l audă atunci când se ruga. El ştia că acest Dumnezeu avea să-i

răspundă imediat.

„Apropiaţi-vă de mine,” le-a zis Ilie tuturor. El a vrut ca toţi să

vadă ce avea să facă Dumnezeu.

Tot poporul se uita cu mare atenție la Ilie în timp ce el a luat

douăsprezece pietre şi a făcut un altar pe care să aşeze lemnele. Ilie a

făcut exact cum îi spusese Dumnezeu să facă.

Ilie a aşezat lemnele pe altarul de piatră. Apoi a aşezat animalul

înjunghiat deasupra lemnelor. Dar, Ilie avea să facă un lucru care să

facă să fie și mai greu ca focul să ardă. Ilie ştia că Dumnezeu putea să

facă orice. El a vrut ca oamenii aceia să ştie că Dumnezeul lui era

Dumnezeul Cel Adevărat.

Peste tot, împrejurul celor douăsprezece pietre mari, Ilie a săpat

un şanţ adânc. „Umpleţi patru vedre cu apă,” le-a zis el „şi vărsaţi-le

peste animalul de jertfă şi peste lemne.” Apa se folosește la stins focul,

nu ca să îl aprindem. Oamenii care îl priveau pe Ilie poate că se

gândeau că Dumnezeul lui Ilie nu putea să aprindă lemne ude.

Ilie ştia foarte bine ce face când le-a cerut să mai aducă încă patru

vedre cu apă, astfel ca lemnele şi animalul de jertfă să fie ude de tot.

De data aceasta, apa a curs chiar și în şanţul pe care Ilie l-a făcut în


56

jurul altarului. Acum, până și pământul era ud.

Toţi oamenii aşteptau tăcuţi şi nemişcaţi. Poate că ei se gândeau,

că Ilie urma să ude totul atât de mult, că nici măcar Dumnezeu nu va

putea să trimită un foc care să mistuie tot ce era pe altar.

Şi iată că Ilie a mai cerut încă patru vedre cu apă. A vărsat toată

apa peste lemne, peste animalul înjunghiat pentru jertfă și peste

pietrele altarului, de s-a umplut cu apă şi şanţul din jurul altarului.

Acum totul era înmuiat de apă.

Poporul ştia că în altarul pe care 1-a zidit Ilie nu era nici un foc

ascuns. Toți l-au văzut pe Ilie cum a zidit altarul şi după aceea, ei au

văzut când el a turnat toată apa peste altar. Aceasta a fost ceea ce și-a

dorit Ilie. El a vrut să le arate oamenilor câtă lipsă de înțelepciune era

ca cineva să se roage unui idol, care nici măcar nu are viaţă.

Ilie s-a apropiat de altarul lui Dumnezeu, altarul pe care l-a zidit

pentru Tatăl nostru Ceresc. Toată lumea a amuţit. Doar un singur om

se ruga lui Dumnezeu şi altarul era îmbibat de apă. Oare, chiar va

răspunde Dumnezeul lui Ilie la rugăciune?

O, da, Dumnezeu l-a auzit pe Ilie. Dumnezeu aude pe fiecare

băiețel și fetiță, pe fiecare bărbat și femeie care se roagă Lui.

Ilie a privit în sus către Cer. El a zis: „Doamne, Dumnezeule,

îngăduie ca oamenii aceștia să cunoască azi că Tu eşti Adevăratul

Dumnezeu şi că eu Te iubesc. O, Doamne, Te rog ascultă-mă, pentru

ca toţi aceşti oameni să poată să te iubească şi ei!”

Dintr-o dată, ca un fulger, focul lui Dumnezeu a căzut pe altar.

Lemnele au început să trosnească. Jertfa a fost mistuită pe loc. Până şi

cele douăsprezece pietre ale altarului au ars, atât de puternic a fost

focul. Focul a supt apa din şanţ şi a ars și pământul. Dumnezeu poate

să facă orice. El poate să facă să ardă până şi pietrele şi apa.

Cu toţii au căzut în genunchi, cu feţele plecate la pământ, şi au

început să strige: „Domnul este Adevăratul Dumnezeu.” Oamenii au

văzut că Dumnezeu este Adevăratul Dumnezeu și care este iubitor.

Ilie a fost un bun slujitor al lui Dumnezeu. Lui nu i-a fost teamă

să le zică oamenilor că Domnul e adevăratul Dumnezeu, chiar şi atunci

când a fost singur în faţa tuturor. El știa că Dumnezeu îi va purta de

grijă.

Dumnezeu are şi astăzi nevoie de slujitori credincioşi. Vrei să fii

un slujitor al lui Dumnezeu şi să le spui altora despre toate lucrurile

minunate pe care Dumnezeu poate să le facă?

***


57

UN OM BUN MERGE ÎN CER

2 Regi 2:1-14

Ilie era unul dintre cei mai buni slujitori ai lui Dumnezeu. Unul

dintre cele mai minunate lucruri la care am putea să ne gândim, faptul

de a merge în Cer, urma să i se întâmple lui Ilie. Dumnezeu avea să-l

ducă sus în Cer. Da, Dumnezeu urma să îl ducă pe Ilie în Cer, chiar în

ziua aceea. Ilie nu ştia sigur în ce clipă avea Dumnezeu să împlinească

acest lucru, dar el ştia sigur că aceea era ziua.

Dumnezeu îl iubea foarte mult pe Ilie! El era bucuros să aibă un

om atât de bun ca slujitor. Dumnezeu are nevoie de astfel de slujitori.

Poate că Ilie era obosit, după ce L-a slujit mult pe Dumnezeu. Era

timpul ca el să se odihnească. Ilie deja era un om bătrân. Ilie a trecut

prin multe necazuri, dar Dumnezeu i-a purtat întotdeauna de grijă. Cât

de curând, Ilie avea să trăiască împreună cu Dumnezeu. El avea să fie

răsplătit pentru tot ce a făcut pentru Dumnezeu.

Ilie avea un prieten și un ajutor foarte bun. Numele lui semăna

foarte mult cu al lui Ilie. Era Elisei. Ei ţineau foarte mult unul la

celălalt. În acea zi, atât de deosebită, cei doi prieteni stăteau foarte

aproape unul de celălalt, aşteptând clipa când Dumnezeu avea să-l

ducă pe Ilie în Cer, la fericita lui casă nouă.

În ziua aceea, Dumnezeu i-a zis lui Ilie să meargă în orășelul

Betel. Elisei nu l-a lăsat să meargă singur. El nu voia să-l părăsească

pe Ilie. Astfel, cei doi prieteni au mers la Betel. Acolo, i-au spus lui

Elisei despre minunata făgăduinţă pe care Dumnezeu o făcuse lui Ilie,

că el va merge în Cer.


58

Într-un alt orășel mai erau niște prieteni de la care Ilie a dorit să

îşi ia rămas bun. El i-a spus lui Elisei că nu trebuia să meargă cu el tot

drumul acela lung, dar Elisei nu a vrut să-l părăsească nici măcar o

clipă. El mergea oriunde se ducea Ilie şi stătea tot timpul lângă el.

Ilie l-a întrebat pe bunul său prieten Elisei ce ar putea să facă

pentru a fi fericit, înainte de a pleca în Cer. Răspunsul din inima lui

Elisei a fost: „O, eu vreau să lucrez pentru Dumnezeu. Vreau să fac tot

atât de multe lucruri bune câte ai făcut tu, chiar şi de două ori mai

multe. Aceasta vreau eu.”

Ceea ce Elisei a cerut era un lucru greu, dar Ilie a spus: „Dacă mă

vei vedea când voi fi răpit de la tine, așa ți se va întâmpla; dacă nu, nu

ți se va întâmpla așa.”

O, cu câtă atenţie îl urmărea Elisei pe Ilie! De aceea mergea cu el

pretutindeni. De aceea nu a vrut să-l lase singur nici măcar o clipă. El

a vrut să fie cu Ilie când Dumnezeu avea să vină să-l ia.

Ilie şi Elisei mergeau, unul lângă celălalt, vorbind. Deodată, din

Cer, s-a ivit un car de foc și cu nişte cai de foc şi care l-au răpit pe Ilie.

Într-un vârtej de vânt, și purtat în minunatul car de foc al lui

Dumnezeu, Ilie s-a înălţat la Cer. Focul lui Dumnezeu nu l-a ars pe

Ilie deloc. Focul lui Dumnezeu nu este ca un foc pe care îl știm noi.

Focul doar le-a arătat oamenilor că, într-adevăr, Dumnezeu este Cel

care l-a luat pe Ilie la Cer.

Într-o zi, Isus va veni să ne ducă şi pe noi în Cer. Poate că nu în

felul acesta, dar și noi ştim că El va veni din nou aici și că îi va lua în

Cer și pe băieței, și pe fetiție și pe oamenii mari, pe toţi cei care Îl

iubesc. Ilie va fi acolo sus, iar noi îl vom vedea.

Atunci când Ilie s-a înălţat la Cer în carul de foc, Elisei s-a uitat

în sus şi l-a urmărit cu privirea până când Ilie nu s-a mai văzut.

Chiar în clipa aceea, ceva din cer a căzut jos pe pământ. Ilie îi

aruncase lui Elisei mantaua sa. Cât de fericit a fost Elisei când a văzut

mantaua aceea! Elisei și-a dat jos mantaua pe care o avea şi a îmbrăcat

mantaua pe care i-a aruncat-o Ilie. Acum, Elisei se simţea curajos şi

puternic, aşa cum a fost Ilie.

Dumnezeu i-a împlinit lui Elisei dorinţa. El a făcut foarte multe

lucruri minunate pentru Dumnezeu, aşa cum a făcut Ilie. Dacă vom sta

tot timpul lângă Isus, cum a stat Elisei lângă Ilie, înainte ca Ilie să

meargă în Cer, atunci vom putea să fim ucenicii lui Isus. Când Isus va

veni după copiii Lui, și noi vom merge în Cer, ca să fim împreună cu

Isus.


59

ELISEI FACE MINUNI

2 Regi 2:19-22; 4:38-41

Copacii și grădinile din jurul micului oraş Ierihon erau cândva

foarte frumoase dar, între timp, s-a întâmplat ceva rău. Apa nu mai era

bună. Apa era atât de rea încât, dacă cineva ar fi băut din ea s-ar fi

îmbolnăvit grav!

Chiar şi câmpiile şi frumoasele grădini înverzite se uscau pentru

că apa era atât de rea. Oamenii din Ierihon erau tot mai îngrijoraţi cu

fiecare zi care trecea. Nimeni nu poate să trăiască fără apă. Plantele şi

grădinile trebuie să aibă apă bună, ca băiețeii şi fetițele.

Elisei, unul dintre slujitorii buni ai lui Dumnezeu, a ajuns în

Ierihon. Oamenii i-au spus lui Elisei despre apa rea şi l-au rugat, dacă

ar putea, să îi ajute. Ei știau că Elisei putea să se roage. Ei știau că

Elisei se va ruga şi că Dumnezeu îi va spune ce să facă.

Exact așa a făcut Elisei. El s-a rugat. Apoi a zis: „Aduceţi-mi un

blid nou şi puneţi sare în el.” Oamenii au plecat să aducă sarea pentru

Elisei. Ei nu ştiau de ce Elisei a vrut sare, dar nu l-au întrebat, așa cum

fac uneori băieţeii şi fetiţele, atunci când mămicile lor le spun să

meargă și aducă ceva. Nu, oamenii au ascultat imediat, pentru că ei

ştiau că Elisei avea să-i ajute cumva.

Elisei a luat sarea şi s-a dus la izvor. Izvorul este locul de unde

apa iese din pământ. Mai întâi, apa este un firicel subţire, apoi, când

se adună din ce în ce mai multă apă, începe să curgă puțin mai departe

și în curând ajunge să fie un mic șuvoi, care curge la vale.

Aici a fost locul unde a început necazul cu apa, chiar la început,


60

adică la izvor. Elisei a aruncat sarea în izvor. Elisei s-a rugat lui

Dumnezeu să facă din nou ca apa să fie bună şi curată. Elisei L-a rugat

pe Dumnezeu să scoată răul din apă. În ziua aceea, Dumnezeu a făcut

din nou ca apa din Ierihon să fie curată şi bună de băut.

Inima ta micuță este ca un izvor. Ştiai tu lucrul acesta? Inima ta

este izvorul vieţii tale. Ea este o parte din tine și din care Isus vrea să

scoată tot răul. Isus vrea ca inima ta să fie curată, nepătată şi bună.

Inima ta să nu aibă pete ale păcatului, ci să fie o inimă dulce, curată,

fără pată, care să trăiască pentru Isus.

Răul țâșnește din izvorul inimii tale. Lucrurile rele sunt făcute

pentru că răutatea se găsește chiar în mijlocul inimii. Lucrurile bune

sunt făcute când în mijlocul inimii este bunătatea.

Aşa cum Dumnezeu a făcut ca apele rele ale Ierihonului să fie

bune, tot așa El poate să facă inima rea a unui copil să fie bună. Tot ce

trebuie să facă un copil este să se roage Lui Isus şi să Îi spună că-i pare

rău pentru lucrurile rele pe care le-a făcut. Atunci, Isus va face ca

inima aceea să fie bună și curată.

Altădată, Elisei le dădea învățătură unor băieți într-un oraş al

cărui nume era Ghilgal. Unul dintre băieți a ieşit pe câmp ca să aducă

ceva pentru cină. Acolo, nu a mai plouat de multă vreme, aşa că băiatul

trebuia să vâneze ceva pentru a face mâncare.

După un timp, băiatul a zărit ceva. „O, iată ceva bun!” s-a gândit

el. „Am să culeg din roadele acestea, le voi tăia bucăți şi le voi găti.”

Când au început să mănânce, şi-au dat seama că mâncarea nu era

bună. Ba mai mult, li s-a făcut rău.

Atunci, ei l-au chemat pe Elisei. Ei știau că Elisei se va ruga şi că

Îl va întreba pe Dumnezeu ce să facă, iar Dumnezeu îl va ajuta.

Elisei a aruncat făină în oala în care s-a făcut mâncarea. Apoi,

Elisei s-a rugat. L-a rugat pe Dumnezeu să facă mâncarea bună, ca

oamenii să poată să o mănânce și să nu se îmbolnăvească. După ce

Elisei s-a rugat, lor nu le-a mai fost teamă să mănânce. Ei au ştiut că

totul va fi bine. Au mâncat cât au vrut şi nimeni nu s-a îmbolnăvit.

Indiferent ce ar fi să ni se întâmple, dacă avem nevoie de ajutor,

Dumnezeu ascultă rugăciunile tot timpul. Și Dumnezeu ne va ajuta.

Elisei a făcut multe alte lucruri minunate. Dumnezeu l-a ajutat

pentru că Elisei îl slujea pe Isus.

***


61

VASELE CU UNTDELEMN

2 Regi 4:1-7

Elisei era unul dintre slujitorii lui Dumnezeu. El a fost unul dintre

prietenii apropiați ai lui Ilie. Profetul Ilie le-a vorbit multor oameni

despre Dumnezeu, iar acum Elisei făcea același lucru. El le-a zis

oamenilor că Dumnezeu îi iubește. Mulți oameni au auzit despre

Elisei.

Într-o zi, o femeie a venit la Elisei și l-a rugat să o ajute. Ea i-a

spus că soțul ei a murit și că ea și cei doi copii ai ei nu mai aveau pe

nimeni. Femeia îi datora unui om niște bani, dar ea nu avea bani să îi

dea înapoi. Atunci, omul acela a venit la ea și a vrut să îi ia pe cei doi

copii ai ei. Omul a vrut să facă din cei doi băieți sclavii lui! Femeia a

întrebat pe Elisei: „Ce să mă fac?”

Elisei a întrebat-o: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai

acasă?” Ea a zis: „Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.”

Elisei i-a zis: „Du-te de cere vase de afară de la toţi vecinii tăi, vase

goale, şi nu cere puţine. Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi

după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase şi pune

deoparte pe cele pline.”

Răspunsul acesta părea a fi ciudat pentru necazul ei, dar femeia

și băieții ei au ascultat imediat de Elisei. Ea și-a trimis băieții la toate

casele vecinilor lor. În fiecare casă băieții au întrebat dacă ar putea să

împrumute toate vasele goale pe care le aveau. Când băieții au

terminat de strâns vasele de la vecinii lor, ei au venit acasă.

Femeia și cei doi fii ai ei s-au întors acasă și au închis ușa după

ei. Apoi, ea a luat vasul ei cu untdelemn de pe o poliță și a început să


62

umple unul dintre vasele pe care ea le-a împrumutat. Un minunat lucru

s-a întâmplat! Oricât de mult untdelemn a turnat ea, în vasul ei, care

era mic, încă a mai rămas mult untdelemn. Fiecare vas care a fost

împrumutat și care era umplut a fost așezat deoparte de fiii ei. Apoi,

femeia turna untdelemn într-un vas, apoi într-un alt vas și apoi într-un

alt vas. În cele din urmă, când femeia a mai cerut un vas, fiii ei i-au

spus că nu a mai rămas nici un vas. Toate vasele erau pline cu

untdelemn. Femeia a știut că ceea ce s-a întâmplat cu untdelemnul a

fost o minune.

Femeia s-a dus să-l caute pe Elisei. Ea era atât de emoționată când

i-a spus ce s-a întâmplat. Femeia a vrut să știe ce trebuia să facă mai

departe.

Elisei i-a spus să meargă și să vândă untdelemnul. Când va vinde

untdelemnul, ea urma să aibă destui bani ca să plătească toată datoria

pe care o avea la omul acela. Banii care rămâneau erau pentru ea și

pentru fiii ei, ca să cumpere orice ar fi avut nevoie.

Elisei a fost un bun slujitor al lui Dumnezeu, iar femeia a avut

înțelepciune ca să asculte de Elisei.

***


63

RĂSPLĂTIREA UNEI FEMEI BUNE

2 Regi 4:8-23; 32-37

Elisei urma să aibă parte de o surpriză plăcută. Da, da, chiar așa!

O femeie bună la suflet şi soţul ei au pregătit surpriza pentru Elisei. Ei

îl vedeau pe Elisei când mergea pe drumul prăfuit, care trecea pe lângă

casa lor. Întotdeauna, ei îl chemau pe Elisei să vină să mănânce cu ei

și să se odihnească puţin.

Ei ştiau că Elisei este unul dintre slujitorii lui Dumnezeu. Poate

că Elisei nici nu avea casă. El mergea din oraş în oraş, ca să le spună

oamenilor despre Dumnezeu. Bietul Elisei, cât de înfierbântat și obosit

trebuie să fi fost el de multe ori, dar nu-i păsa. El slujea lui Dumnezeu.

Ştiţi care era surpriza? Era o cameră frumoasă pentru Elisei, care

era doar a lui. Femeia și soţul ei au construit-o deasupra casei lor

special pentru Elisei. De acum încolo, când Elisei venea în oraşul lor,

el avea o cameră numai a lui.

Elisei nu ştia nimic. Dar, iată că apare Elisei! Femeia îi iese în

întâmpinare! Nu o auziţi cum îl strigă? „Elisei, Elisei, vino cu mine.

Am să îți arăt ceva!”

Amândoi urcă scările. Femeia deschide uşa. Privește! O cameră

frumoasă cu un pat, o masă, un scaun şi o lumânare. O, cât de fericit a

fost Elisei când şi-a văzut camera.

Într-o zi, Elisei se afla în casa acestei femei. El se întreba ce ar

putea să-i dea, ca să-i arate cât de recunoscător era el pentru cameră.

Elisei l-a întrebat pe slujitorul lui dacă putea să se gândească la ceva.

„Ştiu”, s-a gândit slujitorul, „femeia nu are nici un copil.”


64

Elisei i-a spus femeii că Dumnezeu îi va trimite un băieţel. Vestea

aceasta a făcut ca femeia să fie atât de fericită, că nu-i venea să creadă.

Elisei a avut dreptate! Dumnezeu i-a dăruit femeii un copilaș. Cât de

mult au iubit ei copilașul, la fel cum mămica și tăticul vostru vă iubesc

pe voi!

Băiatul a crescut, așa cum creşteţi şi voi. Într-o zi, băiatul s-a dus

la câmp împreună cu tăticul lui. Deodată, pe băiat a început să-l doară

capul. O, cât de tare îl durea! Îl durea atât de tare, că tatăl lui a zis

unuia dintre oameni să-l ducă pe băiat acasă la mămica lui.

Mama a făcut tot ce a putut pentru băiețelul ei, dar durerea era din

ce în ce mai mare. După o vreme băiețelul nu s-a mai mişcat și nici nu

a mai respirat.

Cu multă grijă, mămica sa l-a luat în braţe, l-a dus în camera lui

Elisei şi l-a întins pe pat. Ea a ştiut ce să facă. Urma să-l găsească pe

Elisei, ca să vină şi să se roage pentru băiețel.

Când l-a găsit pe Elisei, femeia i-a spus ce s-a întâmplat şi cât de

bolnav fusese băiețelul ei. Ea l-a rugat să vină și să se roage pentru el.

Elisei a venit și s-a dus în camera lui și a închis ușa. Elisei l-a văzut pe

băieţel stând nemișcat în patul lui. Elisei a început să se roage. O, cu

câtă încredere s-a rugat el!

El şi-a pus gura pe gura băiețelului. Mâinile lui le-a pus pe

mâinile băiețelului. Elisei s-a rugat cu stăruință. Băiețelul a început să

strănute. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte strănuturi. Și băiețelul

a deschis ochii. Era din nou sănătos.

O, cât de fericită şi recunoscătoare a fost mama băiețelului pentru

că Elisei s-a rugat, iar Dumnezeu l-a făcut din nou bine pe băiețelul ei.

Dumnezeu ştie cum să îi facă sănătoși pe băieței și fetițe când sunt

bolnavi, când cineva se roagă pentru ei. Dumnezeu îi iubeşte pe băieței

și fetițe.

***


65

NAAMAN SIRIANUL ŞI FETIȚA DIN ISRAEL

2 Regi 5:1-19

A fost odată o fetiţă care nu mai locuia cu mămica și tăticul ei.

Fetița locuia cu generalul Naaman şi cu soţia acestuia. Generalul

Naaman era un om foarte inteligent. El era singurul care le spunea

tuturor soldaților ce să facă. El avea tot ceea ce putea să-l facă fericit,

dar Naaman nu era deloc fericit. El era atât de trist, o, atât de trist și la

fel era și soția lui.

Generalul Naaman suferea din pricina unei boli grave numită

lepră. Nimeni nu cunoştea leacul acestei boli. Pe mâini şi pe picioare

apăreau răni mari şi foarte dureroase. Nimeni din țară nu putea să-l

ajute pe generalul Naaman.

Generalul Naaman și soţia lui se purtau foarte frumos cu această

fetiţă. Ea făcea tot ceea ce ei îi spuneau să facă. Fetița îi iubea și o ajuta

mult pe soţia lui Naaman.

Fetiţa a aflat că generalul Naaman avea această boală gravă

numită lepră și că nimeni nu putea să-l facă sănătos. Însă, fetița știa

despre Dumnezeu. Ea știa că Dumnezeu putea să vindece orice fel de

boală, indiferent cât de gravă era.

Fetiţa s-a dus la soţia lui Naaman şi i-a spus că dorea ca soțul ei

să meargă în Samaria la omul lui Dumnezeu, Elisei. Dumnezeu putea

să îl ajute pe Naaman să se facă bine.

Soția lui Naaman i-a spus soţului ei ceea ce i-a spus fetiţa. Aşa că

Naaman şi câţiva soldaţi de-ai lui au plecat spre ţara despre care le

spusese fetiţa. Ei doreau ca Elisei să se roage pentru vindecarea lui de

lepră.


66

Când au ajuns ei la casa lui Elisei, acesta nici nu a ieşit să le

vorbească. A trimis doar pe unul dintre slujitorii lui să-i spună lui

Naaman să meargă şi să se scalde de şapte ori în râul Iordan. După

aceea va fi vindecat.

Naaman era supărat fiindcă Elisei i-a spus să facă un astfel de

lucru. Râul Iordan era murdar, iar Naaman nu avea de gând să intre în

apa aceea tulbure. El dorea să se facă bine, dar fără să facă ceea ce i se

spusese.

Soldaţii l-au rugat pe generalul lor să încerce, poate că așa urma

să fie din nou sănătos. Naaman încă nu dorea să intre în apă, dar până

la urmă s-a hotărât să încerce.

Generalul Naaman şi soldaţii lui s-au îndreptat spre râu. Ușor, pas

cu pas, Naaman a intrat în apă. Pas cu pas s-a dus acolo unde apa era

puţin mai adâncă. Naaman s-a scufundat în apă şi s-a ridicat. A privit

la el însuși. Dar rănile leprei încă erau pe trupul său. Elisei i-a spus să

se scufunde în apă cu totul de şapte ori. Una-două-trei-patru-cinci-

șase-șapte. Dar Naaman s-a scufundat doar o dată.

Poate a fost greu pentru Naaman să se scufunde în apă de şapte

ori, dar el așa a făcut. Jos-sus și jos-sus și din nou jos-sus. Una-două-

trei-patru-cinci-șase și ultima dată, șapte. Oare va dispărea lepra de

tot? Va mai fi generalul Naaman sănătos din nou?

Naaman s-a ridicat din apă a şaptea oară. Apoi, şi-a privit trupul.

O, da! Da! Era vindecat. El nu a mai văzut nici o rană de lepră. Pielea

lui era sănătoasă, iar el era curat.

O, cât de bucuros era Naaman, că fetiţa și-a amintit ce a învățat

despre Dumnezeu. Ce bucuroasă a fost și fetița, că a putut să fie un

adevărat mesager al lui Dumnezeu şi să le zică, generalului Naaman și

soţiei lui, că Dumnezeu poate să vindece oameni bolnavi.

Ea a ştiut cum să dea cel mai bun ajutor. A ştiut că tot ce trebuie

să facă cineva este să ceară ajutor lui Dumnezeu.

Naaman era atât de fericit că era sănătos, că a vrut să-i dea lui

Elisei un cadou, pentru că i-a spus ce să facă. Dar Elisei nu a luat

nimic. El ştia, la fel de bine ca şi Naaman, că Dumnezeu era Cel care

a făcut ca lepra să dispară.

Fetiţa putea să fie supărată pe Naaman, că o luase de la părinţi în

timpul unui război, dar nu era supărată. Ea a vrut ca Naaman să fie

sănătos şi fericit. Fetiţa îl iubea pe Dumnezeu şi ştia că, oriunde s-ar

afla, putea să-L aibă pe Dumnezeu în inimă, şi să lucreze pentru El. Şi

noi putem să-L avem.

***


67

LEPROŞII GĂSESC MÂNCARE

2 Regi 7:3-16

Era odată un rege al cărui nume era Ioram. Oraşul în care locuia

el era înconjurat de ziduri înalte, la fel ca toate oraşele din țara aceea.

Orașul avea o poartă mare pe unde oamenii intrau şi ieşeau din oraş.

Poarta era întotdeauna încuiată noaptea, iar ziua era păzită de un om

care îi lăsa pe oamenii care locuiau în oraș să iasă și să intre.

Locuitorii acestui oraş erau israeliţii, copiii lui Dumnezeu, pe care

Moise i-a ajutat să scape de un rege străin și rău. Israeliții ar fi trebuit

să Îl iubească pe Dumnezeu, dar, chiar atunci, ei nu Îl iubeau.

Regele Ioram vedea cum oamenii sufereau de foame. Nu mai era

hrană şi el nu putea să facă nimic ca să își ajute poporul. Băiețeii și

fetițele erau înfometaţi! Și mămicilor și tăticilor lor le era foame.

Regele şi poporul său erau în oraș, înconjuraţi de ziduri şi nu puteau

să iasă pentru a găsi ceva de mâncare.

Un alt rege rău, care avea inima plină de păcat, a venit cu foarte

mulţi soldaţi ca să lupte împotriva poporului pe care Dumnezeu l-a

ajutat cândva foarte mult. Regele rău şi soldații lui nu puteau să intre

în oraş. Porţile erau bine încuiate, iar zidurile erau prea înalte. Atunci,

regele rău și-a făcut tabăra chiar lângă oraș. Regele avea cu el destulă

mâncare și apă de care avea nevoie, aşa că el și soldații lui puteau să

stea acolo în tabără, cât doreau ei.

În oraşul acela, care era înconjurat de zidurile înalte, oamenii au

mâncat toată hrana pe care au mai avut-o. Nu a mai rămas nici un pic

de mâncare. Oamenii erau cu toții înfometaţi. O, cât de foame le era

tuturor!

Atunci Ioram s-a înfuriat. El a spus că Elisei, care era un slujitor


68

al lui Dumnezeu, este de vină pentru tot ce s-a întâmplat. Regele însă

nu a uitat că vina putea să fie numai a lui, adică a regelui. El și tot

poporul său au uitat cu totul de Dumnezeu. Unor băieței și fetițe le

plac întotdeauna să spună că altcineva a făcut un lucru rău, când de

fapt, chiar acei băieței și fetițe l-au făcut.

Regele Ioram, împreună cu o parte dintre oamenii lui, s-au dus

să-l vadă pe Elisei, slujitorul lui Dumnezeu.

Elisei le-a zis că, deşi toți sufereau de foame în ziua aceea, a doua

zi va fi hrană destulă. Și hrana va fi chiar la poarta oraşului.

Călărețul pe brațul căruia se sprijinea regele a râs când a auzit

cuvintele rostite de Elisei. Slujitorul acela întreba cum ar fi putut să se

întâmple un asemenea lucru. El a uitat ce poate Dumnezeu să facă.

Lui Dumnezeu îi era milă de oamenii flămânzi. El a făcut ca

regele rău şi soldații lui din tabără să creadă că auzeau un zgomot

asurzitor. Zgomotul era ca şi cum mii și mii de cai și care de luptă ar

fi venit direct către ei. Aceştia au crezut că vor fi călcaţi în picioare.

Atunci, i-a cuprins frica, au sărit în picioare și au fugit cât au putut de

repede. În urmă, ei au lăsat toată mâncarea, hainele şi tot ce aveau.

Afară, lângă poarta oraşului, erau patru leproşi, niște oameni care

aveau răni mari pe tot corpul. Leproşii erau și ei flămânzi! Ei știau că

nu mai era mâncare în oraş, aşa că s-au gândit să meargă în tabăra

regelui rău, poate acolo vor găsi mâncare.

În noaptea aceea, cei patru leproşi s-au dus în tabăra regelui rău.

Ei au văzut corturile, dar nimeni nu era în ele. Nici măcar un soldat!

Leproşii au fost foarte fericiţi! Ei au intrat în cort şi au mâncat.

După ce au mâncat, ei au intrat într-un alt cort şi au găsit şi acolo

mâncare. Atunci, leproșii s-au gândit așa: „Suntem egoişti. Aici este

destulă hrană pentru toţi oamenii din oraş. Ar trebui să îi spunem

regelui că aici e multă mâncare și că soldații regelui rău au plecat.”

Ei au fugit spre cetate. Când au ajuns, ei le-au spus străjerilor de

la poarta cetății ce au văzut. Atunci, străjerii au trimis vestea regelui.

Regele Ioram s-a gândit că regele rău şi soldaţii săi i-au întins o

capcană. Poate că soldaţii răi erau ascunşi şi ar fi putut să se întoarcă,

să-i prindă şi apoi să intre în oraş. Regele a trimis câţiva soldaţi să

cerceteze tabăra. Soldații au văzut că era destulă mâncare pentru toţi

oamenii flămânzi, aşa cum a zis Elisei. Dumnezeu așa i-a spus că va

fi mâncare pentru toţi. Dumnezeu a avut din nou grijă de poporul Său,

atunci când poporul Său a avut nevoie de El.

***


69

GĂSIREA CĂRŢII PIERDUTE

2 Cronici 34:1-33

A fost odată un băiețel care era rege. Numele lui era Iosia şi avea

numai 8 ani. El era băieţel dar Îl iubea pe Dumnezeu din toată inima.

După ce Iosia a mai crescut un pic şi a avut şaisprezece ani, el s-a rugat

mult și a cerut lui Dumnezeu să îl ajute să fie un rege bun și să facă

lucrurile pe care trebuie să le facă, ca să ajute poporul să-L iubească

pe Dumnezeu.

Iosia a locuit în marele oraș Ierusalim, unde era un Templu măreț.

Iosia mergea la acest Templu ca să se roage lui Dumnezeu. Cu mulți

ani în urmă, Templul era frumos, dar acum nu mai era frumos.

Iosia s-a întristat mult când s-a uitat în jur şi a văzut cât de

murdară și dărăpănată era Casa lui Dumnezeu. Frumoasele porți erau

așa de rupte că au căzut la pământ, iar în pereţi erau crăpături mari.

Chiar și podeaua era plină cu găuri. Iosia a văzut murdăria care era

peste tot. El a văzut că Templul lui Dumnezeu nu a mai fost curăţat de

foarte mult timp.

Nu era vina lui Iosia că Templul nu a fost curățat de atât de mulți

ani. Înaintea ca Iosia să fie rege, au fost alți regi care nu Îl iubeau pe

Dumnezeu. Ei au fost oameni foarte răi. Oricine nu-L iubeşte pe

Dumnezeu ajunge uneori să fie foarte rău.

Acei regi nu au vrut ca poporul să se roage la Dumnezeu, atunci

au înălțat nişte dumnezei numiți idoli. Ei le-au spus oamenilor să se

roage la acei idoli. Un idol nu poate să vadă, nu poate să audă, nu poate

să vorbească, așa că idolii nu aveau cum să audă poporul care se ruga

și nu puteau să îi ajute pe oameni să fie buni. Acei regi au înălțat mulţi

idoli, iar lui Dumnezeu nu I-a plăcut deloc acest lucru.


70

Dumnezeu îl iubea pe Iosia şi îl ajuta în fiecare zi. Iosia nu mai

suporta să vadă Templul Sfânt al lui Dumnezeu atât de murdar şi în

paragină. El ştia că nici lui Dumnezeu nu îi plăcea. Iosia s-a uitat în

jur şi s-a gândit: „Voi face acest Templu să fie din nou frumos aşa cum

era cu mult timp înainte. Și am să încep munca imediat.”

Iosia a poruncit unor oameni să înceapă curățenia Templului și să

repare toate stricăciunile. O, cum munceau oamenii! Au tot curăţat şi

au tot reparat. Au strâns tot gunoiul şi l-au dus undeva departe.

Într-o zi, în timpul în care niște oameni făceau curățenie, ei au

găsit o Carte. Această Carte nu arăta ca nici una dintre cărțile pe care

voi le aveți acasă. Pe vremea când Iosia a fost rege nu erau cărţi din

acestea ca ale voastre. Atunci cărțile erau ca un sul de hârtie. Aşa se

făceau cărțile în vremea aceea.

Oamenii s-au uitat la Carte şi se întrebau ce scria în ea. Ei au dat

Cartea unui Mare Preot. El era un om care slujea în Templu.

Marele preot a deschis Cartea. O, cât de mirat a fost el când a

început să o citească! Era o Carte care s-a pierdut cu mult timp înainte.

Se numea Cartea Legii. Dumnezeu i-a spus lui Moise ce să scrie în

acea Carte. Dumnezeu a dat aceste legi şi porunci poporului şi voia ca

oamenii să respecte legile și poruncile pe care El le-a dat. Dumnezeu

vrea ca şi noi să respectăm aceleași legi azi și să împlinim ceea ce

Dumnezeu ne-a spus să facem.

Marele preot ştia că Iosia Îl iubea mult pe Dumnezeu şi că va fi

fericit să vadă Cartea. Iosia i-a spus unui om, care lucra pentru el, să

citească. Iosia asculta ce citea omul. Iosia nu a mai auzit niciodată

acele legi. Dumnezeu voia ca toți să-L iubească cel mai mult pe El.

Dumnezeu voia ca toţi să se roage Lui şi să împlinească ceea ce El a

zis. Dumnezeu spune în Carte că băieţeii şi fetiţele trebuie să asculte

de tăticul și mămica lor, să fie buni cu toată lumea şi să ierte pe cei

care le fac rău, să nu se bată, ci să se roage pentru ei. Dumnezeu a scris

multe lucruri în Cartea Sa și vrea ca oamenii să le împlinească.

Iosia s-a bucurat când a aflat toate aceste lucruri. Acum, el ştia

cum să trăiască pentru Dumnezeu, mai bine ca înainte. Iosia a vrut ca

și poporul să cunoască legile pe care le-a dat Dumnezeu, aşa că Iosia

a poruncit ca toți oamenii de pretutindeni să vină la Templu. Cât de

surprinşi au fost oamenii când au văzut cât de curat şi ce frumos a fost

făcut Templul.

Iosia le-a spus despre Cartea care a fost găsită și care fusese

pierdută undeva în Templu timp de foarte mulți ani. Regii cei răi care

nu L-au iubit pe Dumnezeu au aruncat multe dintre lucrurile sfinte ale


71

Lui și care erau ale Casei lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu i-a lăsat să

găsească această Carte a Legii. Dumnezeu a ştiut tot timpul unde

anume era şi a ţinut-o ascunsă până când a apărut un rege care să-L

iubească şi care să aibă multă grijă de ea. Numai atunci Dumnezeu a

îngăduit ca această Carte să fie găsită.

În sulul de hârtie erau mai multe cărți: una, două, trei, patru, cinci

cărți, iar Iosia le-a citit pe toate poporului. Iosia, după ce a terminat de

citit, a zis poporului că el Îl va iubi întotdeauna pe Dumnezeu, cu toată

inima şi că va face ceea ce El i-a spus să facă. Tot poporul s-a bucurat

de poruncile și legile lui Dumnezeu. Ei au spus că se vor ruga numai

lui Dumnezeu şi că vor arunca toţi idolii.

Iosia era doar un băieţel când a ajuns rege, dar Dumnezeu l-a

ajutat sa fie un rege bun. Dumnezeu poate să vorbească unui băieţel

sau unei fetiţe. Iosia Îl iubea pe Domnul Dumnezeu şi voia să facă

numai fapte bune. De acum, cartea lui Dumnezeu era găsită şi Iosia

putea să citească despre lucrurile pe care Dumnezeu ne cere să le

împlinim. Toate aceste cinci cărți se află astăzi în Biblia pe care fiecare

o avem și ele sunt în Biblie pentru ca noi să le citim.

***

CUVÂNTUL CARE NU POATE SĂ FIE DISTRUS

Ieremia 36:1-32

Vă place să vă uitaţi prin cărţi? Multe au poze mari care sunt

foarte frumoase. Unele cărţi sunt despre animale. Alte cărți sunt numai

pentru oamenii mari doar ca să le citească. Majoritatea cărților au

personaje care nu există în realitate. Povestirile nu sunt despre oameni


72

adevărați, ci sunt inventate de către scriitor.

Există o Carte deosebită pe care o avem și care e cea mai bună

Carte dintre toate. În Carte sunt întâmplări pentru oameni mari, dar și

pentru băieței și fetiție. Fiecare întâmplare din această Carte e

adevărată și s-a petrecut în realitate. Este Cartea lui Dumnezeu, Biblia.

Cu foarte mult timp în urmă, Dumnezeu ne-a dăruit Biblia.

Dumnezeu le-a poruncit bunilor Lui slujitori să scrie. Dumnezeu dorea

ca noi să putem citi ceva, prin care să putem să știm cum să ne rugăm

şi cum să fie păcatul îndepărtat din inima noastră. Dumnezeu a dorit

să ne spună despre Cer şi cum să trăim, ca să fim pregătiți să mergem

acolo.

Demult, înainte ca Biblia să ajungă să fie o Carte, copii auzeau

întâmplările care li se spuneau la fel cum vi se spun şi vouă la Şcoala

duminicală. Pentru că Dumnezeu încă nu Își trimisese Cartea-Biblie,

băiețeii și fetițele din acea vreme încercau din greu să înveţe pe de rost

fiecare cuvânt. Dumnezeu vrea ca voi să fiţi cuminţi în timpul Şcolii

duminicale şi să-l ascultaţi cu atenţie pe învăţătorul vostru, la fel cum

băiețeii și fetițele din vremurile de demult ascultau când li se povestea

despre Dumnezeu.

Odată era un băieţel pe care îl chema Iosia, care a ajuns rege pe

când avea doar opt ani. El Îl iubea pe Dumnezeu şi iubea Casa lui

Dumnezeu, Templul. Dar Templul era peste tot murdar și plin de praf

când lui Iosia i s-a spus că el urma să fie rege. Starea Templului l-a

întristat pe Iosia peste măsură. El ştia că și Dumnezeu era trist. Nimeni

nu mai intrase în Templu de foarte mult timp.

Regele Iosia, în vârstă de opt ani, a dat poruncă unor lucrători să

cureţe Templul şi să repare acoperişul. În timp ce oamenii lucrau, ei

au găsit o Carte. Cartea lui Dumnezeu. Ea a fost ascunsă într-un loc

tainic în tot acest timp, dar nimeni nu a ştiut. Regele Iosia s-a bucurat

foarte mult că s-a găsit Cartea lui Dumnezeu. Atunci, el a spus tuturor

oamenilor că trebuie să-L asculte pe Dumnezeu. Cu mult timp înainte,

oamenii Îl ascultaseră pe Dumnezeu, până când a apărut un alt rege

care a început să le spună oamenilor să facă altceva. Acel rege nu Îl

iubea pe Dumnezeu.

În zilele acelea, oamenii nu aveau hârtie și creioane, așa cum

avem noi astăzi. Uneori, se scria pe piele de oaie, după ce se lua lâna,

iar pielea se punea la uscat. Alteori se scria pe suluri de pergament.

Într-o zi, când fiul lui Iosia era rege, Dumnezeu i-a spus unui

predicator, pe care îl chema Ieremia, să ia un sul de carte şi să scrie o

scrisoare către popor. Ieremia a găsit un om care avea să scrie toate


73

cuvintele pe care Dumnezeu le-a spus lui Ieremia să le zică.

Regele a aflat că Ieremia a pus un om să scrie ceva într-o carte şi

a vrut şi el să ştie despre ce era vorba. Regele a vrut ca cineva să îi

citească și lui tot.

Era iarnă şi afară era frig. Regele avea un foc plăcut și cald în

soba din camera lui. Regele stătea într-un scaun mare și confortabil

lângă foc. Era pregătit să-l asculte pe om citind tot ce a spus Ieremia.

Regele a ascultat un timp. Dar lui nu-i plăcea ce auzea. Deloc! De

ce? Pentru că scria cât de rău era poporul şi că poporul trebuia să Îl

iubească din nou pe Dumnezeu. Mai scria și cum trebuiau oamenii să

se roage ca să aibă fiecare inima curăţită de păcat.

Regelui nu-i plăceau aceste cuvinte. El s-a supărat foarte tare! A

cerut să i se arate acea Carte. Apoi, a făcut un lucru groaznic. A luat

un cuţit şi a tăiat toate paginile, iar după aceea le-a aruncat direct în

foc. Regele nu avea de gând să-L asculte pe Dumnezeu.

Niște oameni din preajma lui au încercat să-l oprească, dar regele

cel rău continua să taie paginile din Carte şi să le arunce în foc. Vai,

ce lucru din cale afară de groaznic este ca cineva să se poarte astfel cu

sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu!

Dumnezeu a văzut ce a făcut acel rege şi nu I-a plăcut deloc.

Dumnezeu nu a vrut ca acele cuvinte să fie pierdute. Dumnezeu i-a

spus lui Ieremia să ia un alt sul şi să scrie din nou toate acele cuvinte,

la fel cum erau înainte. Dumnezeu a zis că va face în așa fel, încât

regelui cel rău îi va părea rău pentru ceea ce a făcut. Și Dumnezeu a

împlinit și lucrul acesta!

Ce vede Dumnezeu când ții în mână propria ta Biblie? Cartea lui

Dumnezeu este un cadou din partea Lui pentru noi. Dumnezeu vrea să

avem grijă de această Carte. Data viitoare când mergeţi la Şcoala

duminicală să aveţi Biblia cu voi. Amintiţi-vă că Dumnezeu Se uită la

voi să vadă dacă iubiţi Biblia şi dacă aveţi multă grijă de ea. Dumnezeu

se uită la voi totdeauna.

***


74

DOMNUL ESTE PĂSTORUL MEU

Psalmul 23:1-6

David a fost băiatul care avea grijă de oile tatălui său și pe care le

ducea singur la păscut pe munți. El Îl iubea pe Dumnezeu foarte mult.

David Îi cânta lui Dumnezeu când era pe munți. El Îi spunea lui

Dumnezeu cât de mult Îl iubeşte, cântând. De aceea și noi cântăm la

Şcoala duminicală. Noi Îi spunem lui Dumnezeu că Îl iubim.

Lui Dumnezeu îi place mult să-i asculte pe băieței și fetițe când

cântă. Dacă El vede că o fetiță sau un băiețel nici măcar nu încearcă

să cânte la Şcoala duminicală, Dumnezeu se întristează. David cânta

pe munți, deşi era singur-singurel.

David era un ciobănaş, așa că el ştia cât de apropiat trebuie să fie

păstorul de oile sale. El trebuie să aibă grijă de ele tot timpul, zi şi

noapte. David a scris un cântec şi l-a numit „Domnul este păstorul

meu.” El ştia, de asemenea, cum trebuia să îşi conducă oile la toate

locurile unde nu era pericol. Dumnezeu îi arăta lui David unde să

meargă, exact aşa cum și David a făcut cu oițele.

În cântecul lui, David, zicea, „El mă paşte în păşuni verzi şi mă

duce la ape de odihnă.” Păşunea este un loc unde iarba este frumoasă

şi verde. În timpul verii, iarba se usca la soare, așa că David trebuia să

îşi ducă oile la o păşune frumoasă și verde, ca să fie sigur că oile aveau

destulă hrană şi că puteau să se odihnească pe iarba răcoroasă.

David, când a zis că Dumnezeu îl păștea în pășuni verzi și că îl

ducea la ape de odihnă, spunea că Dumnezeu se îngrijea ca el să aibă

ceea ce avea nevoie. Tot ce Dumnezeu îi dădea lui David era bun şi îl

făcea fericit. Dumnezeu se îngrijea de David, aşa cum David se

îngrijea de mieluşei.


75

Oile nu pot să bea din apele care curg repede. Ele trebuie să aibă

un loc în care apa e liniştită. Acolo, oile beau şi se simt foarte bine.

„Îmi înviorează sufletul,” cânta David. Astfel, el zicea că putea

să se roage și că se simțea atât de bine în inima lui. Oricât trebuia să

trudească, atunci când se ruga, David era plin de pace și fericire.

Când începe să se întunece, iar ziua e pe sfârşite, un păstor, ca și

David, caută un loc bun unde oile sale să doarmă în timpul nopții.

Uneori, păstorii găsesc o peșteră, iar oile ar putea să intre în peşteră.

Dacă oile lui David dormeau într-o peșteră, el stătea acolo lângă ele

toată noaptea ca să le păzească, aşa cum face Dumnezeu cu noi. El

veghează asupra noastră şi atunci când dormim şi atunci când suntem

treji. Dumnezeu nu Își ia ochii de pe noi, niciodată.

Oile simţeau siguranţă, pentru că îl aveau pe David ca păstor.

David se simţea în siguranţă pentru că ştia că Dumnezeu era Păstorul

său şi că veghea asupra lui. Oilor nu le era frică, niciodată. David era

acolo. Lui David nu-i era frică, niciodată. Dumnezeu era acolo.

David ştia că, stând aproape de Dumnezeu, el era întotdeauna în

siguranţă. La fel se întâmplă şi cu noi. Atunci când stăm lângă Isus,

rugându-ne şi vorbind cu El, noi suntem ca mieluşeii când erau cu

David. Ei aveau nevoie de David, iar noi avem nevoie de Isus.

Poate că şi tu eşti așa cum era David. Ai privit tu vreodată cerul

albastru, gândindu-te la Dumnezeu şi la Isus care sunt în Cer? Poate

că ai privit cerul noaptea și ai văzut stelele strălucitoare şi ţi-ai dorit să

poţi pătrunde cu privirea în Cer, ca să-L vezi pe Isus și ce face El.

Nu trebuie să-L vezi pe Isus ca să ştii cum arată. El poate să te

facă să fii fericit în inima ta. Poţi să fii bun şi milos şi poţi să-I cânţi

un cântecel lui Isus, aşa cum și David îi cânta lui Dumnezeu. Tu ai

încercat vreodată să-i cânţi lui Isus un cântecel, în timp ce te joci? Poţi

să-I cânţi: „Isus mă iubeşte, ştiu!” O, ce mult I-ar plăcea lui Isus să te

audă și pe tine cântând așa!

Aerul curat şi proaspăt este peste tot în jurul tău. Chiar îl respiri,

dar nu poţi să îl vezi. Poţi să simţi când aerul este cald şi poți să simți

când aerul este rece. La fel, tu poţi să simți dragostea lui Isus în inima

ta. Ştii că dragostea Lui este acolo, chiar dacă nu poţi să o vezi.

În Biblie sunt multe cântece pe care le-a scris David. Cântecul

acesta deosebit se numeşte: „Domnul este Păstorul meu.”

Isus este Păstorul nostru cel Bun. El îi iubeşte pe mieluşei. Isus te

iubeşte şi pe tine.

***


76

TREI OAMENI ARUNCAŢI ÎN CUPTOR

Daniel 3:1-30

Odată, mai demult, a fost un rege al cărui nume era lung. Numele

lui era Nebucadnețar. Nebucadneţar era foarte mândru de el. El credea

că nu există nici un om în toată lumea care să fie mai măreţ şi mai

frumos decât el. Acest rege a ridicat multe clădiri în ţara lui şi a dat

poruncă să îi fie scris numele pe niște blocuri mari de piatră de pe

drumurile unor străzi. Așa a vrut Nebucadneţar ca toată lumea să ştie

de el şi de numele lui.

Într-o zi, Nebucadneţar a dat poruncă să fie înălțată o statuie

foarte înaltă a unui zeu-idol. Regele îi zicea chip. Poate că a fost făcut

să arate ca regele. Chipul era făcut din aur galben, strălucitor, și era

atât de înalt că putea să fie văzut de la mare distanță. Era atât de înalt

cât o clădire mare. Gândiți-vă cum trebuie să fi strălucit atunci când

soarele bătea pe el.

Nebucadneţar a pus idolul într-o câmpie mare, ca să nu existe

nimic care să o ascundă privirilor. Câmpia era aproape de palatul unde

locuia regele. El nu Îl iubea pe Dumnezeu. El se iubea doar pe el însuși

şi a vrut ca și toți oamenii să-l iubească doar pe el.

Regele a poruncit ca toată lumea din regatul său să se roage la

acest zeu-idol. El a trimis vestitori în toată țara pentru a le spune

supușilor lui să vină la locul unde a fost zidit noul zeu-idol.

Toți supușii regelui au venit. Era un mare număr de oameni, care

a format o mulțime stând acolo lângă idolul de aur. Aceasta era prima

dată când oamenii au trebuit să îngenuncheze şi să se roage acelui idol

pe care l-a făcut regele.

În mulţime erau trei bărbaţi care erau în slujba regelui și care Îl


77

iubeau pe Adevăratul Dumnezeu din toată inima – același Dumnezeu

pe care și noi Îl iubim. Ei ştiau că Dumnezeu din Cer a poruncit să nu

ne închinăm în faţa unui idol făcut de om. O astfel de închinare era un

păcat și cei trei nu au vrut să păcătuiască. În ziua aceea ei se aflau

acolo pentru că regele a trimis după ei să vină. Toți oamenii stăteau

tăcuţi şi, deodată, un slujitor al regelui a strigat cu glas tare, ca toată

lumea să audă. „Regele a poruncit ca toată lumea să se roage la acest

zeu. Va începe să cânte muzica şi imediat ce o veţi auzi, trebuie să

îngenuncheaţi în faţa idolului. Cine nu îngenunchează şi nu se roagă

zeului, va fi aruncat de viu într-un cuptor în care arde un foc mare.”

Chiar dacă unii dintre oameni nu doreau să îngenuncheze în faţa

chipului de aur, lor le era frică să nu se supună, pentru că nu doreau ca

regele să îi arunce în cuptorul cu foc. Le era frică de rege.

Celor trei bărbaţi, care Îl iubeau pe Dumnezeu, nu le era deloc

frică. Pe unul îl chema Şadrac, pe unul Meşac, iar pe unul îl chema

Abed-Nego. Ei se rugau Dumnezeului din Cer şi nu s-ar fi rugat nici

unui idol sau dumnezeu fals, indiferent cine ar fi poruncit. Chiar dacă

ar fi fost aruncaţi în cuptor, ei ar fi rămas credincioși Dumnezeului lor.

Ei nu aveau să îngenuncheze în faţa chipului de aur.

Toţi oamenii aşteptau să înceapă muzica, pentru a îngenunchea.

Fiți atenți, orchestra începe să cânte. Acesta era semnalul ca lumea să

îngenuncheze şi să îşi plece capetele în faţa chipului de idol.

Au îngenuncheat toți? Nu! Cei trei care Îl iubeau pe Dumnezeu

au rămas drepţi, în picioare. Niște oameni răi i-au spus regelui despre

ei. „Mărite rege Nebucadneţar, aceşti oameni nu au îngenuncheat şi

nici nu şi-au plecat capetele. Uite, și acum ei stau în picioare.”

Vai, cât de mult s-a mâniat regele! A strigat tare să fie aduşi

imediat cei trei în faţa sa. Nebucadneţar le-a spus celor trei, Şadrac,

Meşac şi Abed-Nego, că le mai dă încă o şansă înainte de a-i arunca

în cuptorul cu foc. Le-a zis că va porunci ca muzica să cânte din nou

şi că ei ar face bine ca de data aceasta să facă ce le-a spus el.

Cei trei au răspuns: „Dumnezeul nostru Căruia Îi slujim poate să

ne scoată din cuptorul aprins și ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi

chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor

tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!" Ei ar

fi preferat mai degrabă să moară, mergând în Cer, decât să facă un

păcat așa de mare, îngenunchind în faţa unui idol.

Muzica a răsunat din nou, dar nu, iată că cei trei bărbaţi, care Îl

iubeau pe Dumnezeul lor din Cer, au rămas tot drepți, în picioare.

Nebucadneţar era înnebunit de mânie! El a poruncit să fie făcut


78

focul în cuptorul acela mare. El continua să le poruncească slujitorilor

lui să facă focul mai mare și mai mare. Unii dintre cei mai mari şi mai

puternici soldaţi din armata regelui au venit şi au legat pe Şadrac,

Meşac şi Abed-Nego cu frânghii şi apoi i-au aruncat în cuptorul

fierbinte și înflăcărat. Focul era atât de puternic, încât flacăra i-a ucis

pe soldaţii care i-au aruncat pe cei trei tineri în cuptor.

Cuptorul avea o uşă prin care regele se uita în cuptor. La scurt

timp, el a privit ca să vadă ce era cu Şadrac, Meşac și Abed-Nego.

Priviți! Priviți! Ce minune! Cei trei oameni nu erau arși deloc. Ei

umblau slobozi în cuptor, prin focul năpraznic şi nu au păţit nimic.

Doar funiile cu care au fost legaţi au ars. Regele a fost uimit peste

măsură de ceea ce a văzut!

„Staţi!” a spus regele. „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei

oameni legaţi? Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în

mijlocul focului şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă

cu Fiul lui Dumnezeu.” Chiar era Fiul lui Dumnezeu acolo cu ei şi

niciunul din cuptor nu era deloc rănit. Focul i-ar fi mistuit dacă

Dumnezeu n-ar fi avut grijă de ei. Dar, El le-a purtat de grijă.

Acum regele a ştiut sigur că Dumnezeul pe care Şadrac, Meşac şi

Abed-Nego Îl iubeau era Adevăratul Dumnezeu.

Cei trei bărbaţi curajoşi au ieșit din cuptor. Toți erau teferi și nici

măcar nu miroseau a foc. Pe trupurile lor nu era nici o arsură, cât de

mică. Regele a zis: „Dumnezeul vostru v-a scăpat. Nici un alt zeu nu

ar fi fost în stare să facă tot ce a făcut Dumnezeul vostru.”

Regele Nebucadneţar a zis tuturor oamenilor să nu mai spună

niciodată nimic împotriva lui Dumnezeu din Cer. Acest Dumnezeu

este Dumnezeul Adevărat.

Dacă noi Îl iubim pe Isus și ne rugăm Lui şi dacă nu lăsăm pe

nimeni să ne oblige să facem ceva ce nu Îi place lui Dumnezeu, El va

veghea asupra noastră şi se va îngriji și de noi.

***


79

DANIEL ÎN GROAPA CU LEI

Daniel 6:1-28

Daniel era în necaz. Da, se afla în necaz, dar nu ştia. Erau niște

oameni cărora nu le-a plăcut de Daniel. Ei au vrut să ia locul lui Daniel,

pentru că regele l-a pus pe Daniel într-o slujbă înaltă. Acei oameni se

gândeau cum să îl facă pe Daniel să se comporte, astfel încât regelui

să nu îi mai placă de Daniel.

Daniel Îl iubea pe Dumnezeu. El nu uita niciodată să se roage și

să Îi vorbească lui Dumnezeu de trei ori în fiecare zi. Chiar și când

Daniel a ajuns la fel de mare, așa cum sunteţi voi, el l-a iubit pe

Dumnezeu.

Într-o zi, când Daniel încă era mic, au venit niște soldaţi în oraşul

său şi au luat mai mulţi oameni, pe care i-au dus într-o altă ţară, departe

de casele lor. Soldaţii l-au luat şi pe Daniel.

Daniel a trebuit să-și părăsească pe mulții lui prieteni și casa în

care locuia. El nu voia să plece, dar soldaţii l-au obligat să plece. Poate

că Daniel a fost foarte trist că a trebuit să îşi lase casa, dar el ştia că

Dumnezeu era cu el tot timpul. Oriunde l-ar fi dus soldaţii, Dumnezeu

a fost cu el.

Oamenii din noua ţară nu-L iubeau pe Dumnezeu. Ei se rugau la

idoli. Idolii sunt nişte statui făcute de oameni. În noul loc în care a

ajuns Daniel nu era nici o Casă a lui Dumnezeu unde Daniel să poată

să meargă să se roage. Dar Daniel nu a uitat niciodată de Dumnezeu.

El nu s-ar fi rugat niciodată la un idol. O, nici vorbă!

Din noua țară, Daniel ştia în ce direcţie era Casa lui Dumnezeu.

Când se ruga, el întotdeauna se întorcea cu faţa într-acolo. Poate că,

atunci când se ruga așa, în sufletul lui simțea că se află chiar acolo.


80

Oamenii răi au văzut că Daniel se ruga de trei ori în fiecare zi și

că în timpul rugăciunii Daniel se uita în direcţia unde se afla Casa lui

Dumnezeu. Atunci, acei oameni au ştiut cum să-i facă rău lui Daniel.

În mare grabă, oamenii s-au dus la rege şi i-au cerut să dea ordin

ca toți supușii din împărăție să nu se roage la nici un zeu timp de

treizeci de zile, ci numai regelui. Oricine nu se va ruga regelui, avea

să fie aruncat de viu în groapa cu lei.

Regele și-a pus numele pe foaie și a făcut din această hotărâre o

lege. El nu a știut că acei oameni răi doreau să-i facă rău lui Daniel,

bunului său slujitor.

A încetat Daniel să se mai roage la Dumnezeu? Nu, sigur că nu!

El ştia că este păcat să te rogi altcuiva și nu lui Dumnezeu. Daniel a

îngenuncheat și s-a rugat de trei ori în fiecare zi, așa cum a făcut

întotdeauna. El a deschis chiar și fereastra care era în direcţia Casei lui

Dumnezeu.

Pe furiş, oamenii răi au urmărit să vadă ce face Daniel. Ei l-au

văzut pe Daniel stând în genunchi şi rugându-se lui Dumnezeu.

Imediat, ei au fugit la rege şi i-au spus că Daniel nu i se supune. Daniel

s-a rugat la Dumnezeu şi avea să fie aruncat în groapa cu lei.

O, dar regele nu dorea acest lucru! El îl iubea pe Daniel, care era

cel mai bun slujitor pe care l-a avut vreodată. Regele știa că Daniel

avea o inimă curată. Dar pentru că a semnat legea, regele a trebuit să

îl arunce pe Daniel în groapa cu lei.

Chiar în seara aceea, Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. O

piatră mare a fost pusă la gura gropii, pentru ca Daniel să nu poată să

iasă. Şi iată-1 pe Daniel înconjurat de lei flămânzi. Oare, el a fost

singur acolo? Nu, Dumnezeu a fost cu Daniel.

Regele s-a întristat foarte mult! Nici nu putea să doarmă. El se

gândea la Daniel şi la ce puteau să-i facă leii.

La revărsatul zorilor, regele s-a dus în grabă la groapa cu lei

strigând: „Daniel! Daniel!” Regele a vrut să ştie dacă Dumnezeu l-a

păzit pe Daniel de leii înfometaţi. Parcă și voi îl auziți pe rege cum

strigă: „Daniel, eşti teafăr?”

Ascultați, este glasul lui Daniel, care se aude clar, cu putere: „O,

împărate... Dumnezeul meu a trimis pe Îngerul Său și a închis gura

leilor, care nu mi-au făcut niciun rău.”

Cât de fericit a fost regele când l-a auzit pe Daniel. Atunci, și

regele a înţeles că Dumnezeul lui Daniel era singurul Dumnezeu Viu

și Adevărat. Regele a dat de știre la toţi supuşii săi că Dumnezeul lui

Daniel este Singurul Dumnezeu şi că toți trebuie să se roage de acum


81

numai lui Dumnezeu.

Când voi vă rugaţi lui Dumnezeu, vă rugaţi la acelaşi Dumnezeu

la care s-a rugat și Daniel. Dumnezeu va avea întotdeauna grijă de voi,

întocmai cum a avut grijă de Daniel.

***

OMUL CARE A VRUT SĂ FUGĂ DE DUMNEZEU

Iona 1:1-17; 2:1-10; 3:10

Cu mult timp în urmă, trăia un om pe care îl chema Iona. În ţara

unde trăia Iona, era un oraș mare, unde locuiau foarte mulți oameni

care nu-L iubeau pe Dumnezeu. Oamenii aceia se rugau la niște lucruri

care se numeau idoli. Idolii erau făcuţi din lemn sau piatră.

Aceşti oameni nu s-au rugat niciodată lui Dumnezeu şi nici nu se

gândeau la El, și de aceea au ajuns să fie foarte răi şi neascultători.

Inimile lor erau pline de păcate. Dumnezeu a văzut ce era în inimile

lor şi nu i-a plăcut. Dumnezeu a trimis pe cineva să le spună cum să se

roage ca să fie mântuiţi şi cum să ceară lui Dumnezeu să le cureţe

inimile de păcat.

Iona era cel căruia Dumnezeu i-a spus să meargă în orașul acela

rău numit Ninive. Iona trebuia să-i înveţe pe oamenii de acolo despre

Dumnezeul Cel Adevărat. Dumnezeu i-a zis lui Iona să le spună că

trebuiau să fie buni, altfel, urma să se întâmple ceva groaznic şi toți

vor muri.

Ce credeţi că s-a întâmplat? Credeţi că Iona s-a dus? Nu, el nu a

vrut să meargă. Iona nu a ascultat de Dumnezeu. Iona s-a purtat ca și

acei băieței și fetiție care nu vor să asculte de mămicile și tăticii lor.

Iona nu a vrut să-i ajute pe locuitorii din Ninive. Lui nu îi plăcea


82

de ei. Iona s-a gândit că Dumnezeu este atât de bun şi îndurător, că îi

va lăsa să se roage şi să fie mântuiţi. Dar Iona nu îi iubea, aşa că el ar

fi vrut ca nici Dumnezeu să nu îi iubească.

Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii. Dacă sunt răi şi nu ştiu cum

să se roage şi să fie buni, atunci Domnul vrea ca cineva să îi înveţe

despre Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ajute pe oricine, dar Iona nu a

vrut să ajute.

Nu, Iona nu a vrut să meargă la Ninive. El s-a gândit să meargă

în alt loc. Iona se gândea că fuge de Dumnezeu și că Dumnezeu nu

poate să îl găsească pentru a-1 face să se ducă la Ninive.

Aşa că Iona a fugit. El s-a dus într-un loc unde a văzut câteva

corăbii care se pregăteau să pornească pe mare. Una dintre corăbii

pleca undeva departe, către un alt oraș. Iona a plătit pentru călătorie şi

s-a urcat în corabie. El a coborât în partea cea mai de jos a corăbiei și

s-a dus să se culce.

Nu a trecut mult timp, iar vântul a început să bată cu putere.

Valurile în jurul corăbiei erau tot mai înalte și tot mai mari. Corabia

era înclinată când încoace, când încolo de vânt și valuri. Talazurile au

pătruns până și în locul unde lucrau corăbierii.

VJJ-VJJ-VJJ, VJJ-VJJ sufla vântul din ce în ce mai puternic.

Corabia se lăsa când pe o parte, când pe cealaltă parte. Furtuna era atât

de puternică, încât oamenii se gândeau că, în curând, corabia lor avea

să fie făcută bucăţi. Le era teamă.

Oamenii au început să strige și să se roage fiecare la idolul lui ca

să îi ajute, dar, bineînţeles că idolii lor nici măcar nu i-au auzit. Lemnul

şi piatra nu pot să audă. Râvna lor nu le-a făcut nici un bine.

Poate corabia era prea încărcată. Atunci, oamenii au început să

arunce niște lucruri din corabie în mare. Poate că în felul acesta,

corabia va înceta să se mai lase într-o parte sau alta şi să mai salte pe

valurile înalte, care se tot rostogoleau. Dar nu, nici lucrul acesta nu

le-a fost de folos. Oare corabia avea să se scufunde în apele adânci?

Dar unde era Iona în tot timpul acesta? El încă dormea în partea

cea mai de jos a corăbiei. Iona nu ştia nimic de furtună.

Cârmaciul corăbiei l-a găsit pe Iona dormind acolo, jos. El l-a

mustrat aspru pe Iona și i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe

Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să Se gândească la noi şi

nu vom pieri!” Ei s-au rugat la idolii lor, dar ei nu au putut să îi ajute.

Dar cum putea să se roage Iona acum lui Dumnezeu? El nu L-a

ascultat. Iona s-a ascuns în corabie ca Dumnezeu să nu-l găsească. Lui

Iona îi era foarte mare ruşine.


83

Nimeni nu poate să se ascundă de Dumnezeu. Acum, Iona a aflat

și el lucrul acesta. Dumnezeu poate să vadă peste tot şi El a ştiut tot

timpul unde era Iona.

Iona a trebuit să le spună corăbierilor de ce fugise şi de ce au dat

ei de necaz. Totul s-a întâmplat pentru că Iona nu a ascultat de

Dumnezeu. Acum, ce puteau să mai facă? „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în

mare, şi marea se va linişti faţă de voi!” a spus Iona. „Căci ştiu că din

vina mea vine peste voi această mare furtună!”

Corăbierii nu au vrut să facă așa ceva. Ei nu au vrut să-l arunce

pe Iona în apele reci şi adânci ale mării. Au încercat din răsputeri să

nu lase corabia să se scufunde. Dar valurile au ajuns mai mari decât

erau înainte. Vântul bătea cu putere, din ce în ce mai mare.

„Va trebui să mă aruncaţi în mare,” a zis Iona. „Dumnezeu a

stârnit furtuna ca să mă oprească din fugă. Dacă mă aruncați, vântul

va înceta şi valurile nu vor mai amenința corabia.”

Corăbierii nu au vrut să-l arunce în mare, dar şi-au dat seama că

Iona avea dreptate. Atunci, l-au luat pe Iona şi l-au aruncat în apă.

Bietul Iona încerca din răsputeri să înoate în valurile acelea mari.

În clipa în care Iona nu a mai fost în corabie, vântul s-a oprit. Era

atât de plăcut. Valurile mari au încetat. Corabia nu s-a mai înclinat nici

în stânga, nici în dreapta. Totul era la fel de liniștit, așa cum a fost

înainte de furtună.

Dar, ce s-a întâmplat cu Iona? Când a căzut în apă, Dumnezeu

a trimis un pește mare care l-a înghițit. Da, peștele mare l-a înghițit pe

Iona! Dumnezeu a creat peștele acela și iată că peștele era acolo ca să

îl prindă pe Iona ca să nu se scufunde în apă.

Iona a început să se roage în timp ce era în peștele acela. Peștele

înota în mare avându-l pe Iona înăuntru. Iona i-a spus lui Dumnezeu

că îi pare rău pentru că nu L-a ascultat. Acum, Iona ar fi vrut să fi mers

la Ninive, așa cum Dumnezeu i-a spus să facă.

Iona a stat trei zile în pântecele întunecat al peştelui. Pentru că lui

Iona i-a părut rău atât de mult şi pentru că el s-a rugat stăruitor,

Dumnezeu nu l-a lăsat să piară și l-a ținut în viaţă.

Acum, Iona a înţeles, chiar dacă oamenii aceia se rugau la idoli

făcuți din lemn şi piatră, că ei puteau să aibă inimi bune şi că, totuși,

Dumnezeu îi iubeşte. Atât doar că ei nu știau că există ceva mai bun,

pentru că nimeni nu le-a spus. Dumnezeu îi iubea atât de mult, încât a

vrut ca cineva să-i înveţe cum să se roage Adevăratului Dumnezeu.

Dumnezeu l-a scos pe Iona din pântecele peștelui mare. În una

din zile, peștele a înotat până aproape de țărm și l-a vărsat pe Iona pe


84

țărm. Iona era în siguranță.

Iona s-a dus în orașul acela rău, în Ninive. El le-a spus tuturor

oamenilor despre Dumnezeu, învăţându-i cum să se roage. Ei l-au

ascultat. Ei i-au mărturisit lui Dumnezeu cât de rău le părea pentru

toate lucrurile rele pe care le făcuseră. O, dar au fost foarte bucuroşi

să afle că există un Dumnezeu care, într-adevăr, putea să le audă

rugăciunile şi care putea să-i facă fericiţi cu adevărat. Toţi cei din oraș

au fost iertaţi. Toate păcatele şi nelegiuirile au fost scoase din inimile

lor.

Însă, ce s-ar fi întâmplat, dacă nimeni nu le-ar fi spus despre

Dumnezeu? Dumnezeu a avut nevoie de Iona, pentru ca să le spună.

Astăzi, Dumnezeu are nevoie de tine.

Nimeni nu poate să se ascundă vreodată de Dumnezeu. El are

privirea îndreptată asupra ta tot timpul. Poate că mămica și tăticul tău

nu pot să vadă ce faci, dar Dumnezeu poate să vadă. Dumnezeu vrea

să lucrezi pentru El și să fii un bun ucenic.

***

NAŞTEREA LUI ISUS

Luca 1:26-38; 2:1-7

Maria era o fecioară care Îl iubea mult pe Dumnezeu. Ea vorbea

cu Dumnezeu în fiecare zi şi întotdeauna făcea voia Lui.

Dumnezeu a avut o veste minunată pentru Maria. El a trimis un

înger din Cer, pe Gabriel, ca să îi spună Mariei vestea minunată.

Într-o zi, Maria era singură. Dintr-o dată, un înger a coborât din

Cer şi a început să îi vorbească. Maria l-a văzut clar pe înger.


85

Maria Îl iubea pe Dumnezeu şi știa totul despre îngeri, însă îi era

puţin teamă, fiindcă era prima dată când vedea cu adevărat un înger şi

îngerul îi vorbea.

Îngerul i-a spus: „Nu te teme, Maria!” Apoi, i-a spus că

Dumnezeu o iubea atât de mult, încât îi va da voie să facă ceva pentru

El, ceva ce nici o altă femeie din toată lumea nu mai făcuse vreodată.

Dumnezeu îi va trimite un Băieţel din Cer. Maria urma să fie

mama Lui. Acest Băieţel va semăna foarte mult cu alţi copilași, dar

era chiar Fiul lui Dumnezeu. Numele Lui urma să fie Isus. El avea să

fie cel mai minunat Copil născut vreodată şi va creşte ca să devină cel

mai minunat Om din lume. El va face lucruri mari pentru oameni. Îi

va vindeca pe bolnavi, îi va întări, îi va face pe orbi să vadă, iar pe

ologi să umble. Pe oamenii răi îi va face buni; îi va mântui de păcate

şi îi va pregăti pentru Cer. O, ce Copil minunat avea să se nască!

Într-o noapte, Iosif – soţul Mariei – a avut un vis. În vis i s-a arătat

un înger care i-a spus că Maria avea să fie mama Fiului lui Dumnezeu,

mama lui Isus. Şi i-a mai zis: „şi-I vei pune numele Isus, pentru că El

va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”

Maria şi Iosif încă Îl aşteptau pe micuțul Isus, când au trebuit să

facă o călătorie lungă. Ei au fost nevoiți să meargă departe, în alt oraş.

Atunci nu erau maşini, aşa că Maria a mers călare pe un măgăruş,

iar Iosif a mers pe jos, alături de ea. Până la Betleem era un drum lung,

chiar foarte lung şi Maria era tare obosită. Amândoi erau departe,

foarte departe de casă.

În cele din urmă, ei au ajuns în oraş. Era noapte. Iosif voia să

găsească un loc unde Maria să doarmă și să se poată odihni. S-au dus

la un han, unde oamenii stau când sunt departe de casă. Iosif a bătut la

uşa hanului. Un om i-a deschis ușa, dar i-a spus că nu mai era loc la

han.

Singurul loc pe care au putut să-l găsească și unde să stea a fost

un grajd, în care era o iesle. Fânul era atât de plăcut şi moale. Iosif a

dus-o pe Maria să se culce acolo. Fânul avea miros dulce şi era curat.

În noaptea aceea, acolo în grajd, Dumnezeu L-a trimis pe scumpul

Lui Copilaş să trăiască cu Maria şi Iosif. Cei doi L-au numit Isus.

Dumnezeu L-a trimis pe Copilașul Isus aşa cum a promis, chiar pe Fiul

Său din Cer. Maria L-a înfăşurat pe Isus, pe Copilașul lui Dumnezeu,

într-o pânză curată și moale şi L-a aşezat în iesle, să doarmă. Isus era

un copilaş, cum ai fost tu când ai ajuns prima dată la tati și la mami.

A fost ziua naşterii lui Isus. Iată de ce noi sărbătorim Crăciunul.

Isus a venit în lume să trăiască, să crească şi să fie un Om


86

minunat. El a venit cu un scop cu totul deosebit — Isus urma să fie

Mântuitorul, avea să izbăvească oamenii de păcatele lor, așa cum

spusese îngerul. El mântuiește oamenii mari, băiețeii, fetițele,

facându-i buni şi fericiţi. Ce bucurie este să ne amintim de naşterea

Lui, când vine Crăciunul!

***

PĂSTORII MERG LA IESLE

Luca 2:8-20

Era o noapte înstelată. Mieii dormeau lângă mamele lor. Păstorii

stăteau în jurul focului, vorbind în șoaptă în aerul rece al nopţii. Era

multă linişte.

În timp ce păstorii priveau stelele licărind, s-a întâmplat ceva

minunat. Dintr-o dată, văzduhul s-a umplut de o lumină strălucitoare

şi a apărut un înger din Cer. Lumina era atât de puternică încât pe

păstori îi dureau ochii. Ei nu mai văzuseră niciodată aşa o lumină. Până

atunci ei nu mai văzuseră nici îngeri şi le era frică.

Îngerul a vorbit păstorilor acolo, pe dealul de lângă Betleem.

Îngerul din lumina strălucitoare le-a spus: „Nu vă temeți. Vă aduc o

veste bună care va fi o mare bucurie pentru tot norodul.”

Păstorii au stat nemişcaţi cât timp îngerul le-a vorbit. Ei au

ascultat fiecare cuvânt. Îngerul le-a spus că s-a născut un Prunc: „O să

găsiți pe Pruncul Isus, pe Maria mama Lui și pe Iosif. Pruncul doarme

în fânul din iesle.”

Apoi, dintr-o dată, înainte ca păstorii să poată să zică vreun

cuvânt, s-a auzit un cântec frumos, venind din Cer. Văzduhul s-a


87

umplut din ce în ce mai mult cu îngeri. Îngerii cântau un cântec

deosebit de frumos: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace

pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”

Cântecul lor a umplut cerul. Nici unul dintre păstori nu a mai auzit

vreodată un cântec atât de frumos. Doar îngerii puteau să cânte așa.

Încet, încet, lumina a dispărut de pe cer, până când păstorii abia

au mai văzut-o. La fel au dispărut îngerii și cântecul lor, care s-a auzit

din ce în ce mai slab, până când a încetat de tot. Lumina a dispărut şi

ea. Îngerii plecaseră, iar odată cu ei și cântecul. Era linişte şi întuneric

așa cum a fost înainte de venirea lor. Toți îngerii s-au întors în Cer.

„Ceva minunat s-a întâmplat!” – şi-au spus păstorii unul altuia.

„Să mergem să-L căutăm pe Copilașul Isus. Vom pleca la Betleem şi

Îl vom găsi.” Isus era Fiul lui Dumnezeu – Băiețelul lui Dumnezeu.

Păstorii au coborât în grabă coasta dealului în aerul rece al nopţii.

Ei au mers de-a lungul unui mic drum, căutând cu privirea grajdul în

care dormea Copilașul Isus.

„Iată micul grajd!” Cu drag și în liniște, păstorii au intrat în micul

grajd. Ei au îngenuncheat în faţa ieslei în care era așezat Copilul Isus.

Păstorii au îngenuncheat ca să arate cât de mult Îl iubeau pe Isus, aşa

cum îngenunchem şi noi astăzi când ne rugăm Lui. Aşa arătăm și noi

cât de mult Îl iubim pe Isus.

După ce păstorii L-au văzut pe Copilașul Isus, ei s-au întors la

oile şi mieii lor de pe dealurile de lângă Betleem. Ei și-au adus aminte

întotdeauna ce au văzut în noaptea aceea în care s-a născut Isus. Ei nu

au uitat niciodată muzica aceea frumoasă şi îngerii veniți din Cer.

Noi semănăm puţin cu păstorii. Nu îngrijim vreun mieluşel, dar

ni s-a spus de multe ori că Isus vine pe pământ. Și păstorii ştiau că Isus

urma să vină într-o zi, dar nu ştiau când. În vremea aceea, El a venit

ca un Copilaș. Atunci când Isus se va întoarce la noi, El va fi acelaşi

Isus. Copilașul Isus a crescut, era înalt și avea o faţă blândă. Isus i-a

binecuvântat pe copilaşi, iar pe orbi i-a vindecat ca ei să vadă din nou.

El îi vindeca pe bolnavi şi-i făcea puternici. Păstorii au crezut că Isus

va veni şi El a venit. Noi credem că Isus se va întoarce la noi, iar El

aşa va face. Noi Îl căutăm în fiecare zi, aşa cum L-au căutat şi păstorii.

În noaptea aceea, îngerii au coborât pe neașteptate din Cer și au

vorbit păstorilor. Într-o zi, Isus va veni din Cer, tot pe neașteptate, și

îi va duce acolo pe toți cei care Îl iubesc și care sunt supuși Lui, ca să

trăiască cu Isus, chiar acolo în Cer.

Noi nu am mers la grajd în ziua aceea să Îl vedem pe Copilașul

Isus, dar Îl vom vedea și noi pe Isus. Când vom ajunge în Cer îi vom


88

vedea pe Maria, pe Iosif și pe păstorii care L-au iubit pe Isus.

Cât de bucuros trebuie să fi fost proprietarul când Copilașul Isus

a venit în grajdul lui, acolo unde stăteau vacile şi oile! Omul acela nu

ştia că o să vină Isus, dar atunci când Maria şi Iosif nu au găsit un alt

loc unde să stea, el le-a oferit găzduire.

În zilele noastre, Duhul iubitor al lui Isus are nevoie de un loc pe

pământ. Dragostea Lui nu poate să locuiască în case ca ale noastre.

Există doar un singur loc în care dragostea lui Isus poate să locuiască

și locul acesta este în inimă. Locuiește Isus şi în inima ta?

***

COPILAȘUL ISUS ADUS LA TEMPLU

Luca 2:22-40

Pentru Maria, Iosif și micuțul Prunc Isus urma să fie o zi fericită.

El avea patruzeci de zile și urma să fie dus la Templu. Până la frumosul

Templu din Ierusalim era un drum lung.

În vremea aceea, când Isus era un copilaș, toți băiețeii erau duși

la Templu când aveau patruzeci de zile. Acolo, în Casa Domnului,

părinții fiecărui băiețel îl purtau pe brațe și mulțumeau lui Dumnezeu

pentru că le-a dăruit un băiețel care să fie al lor. După aceea, aduceau

un dar lui Dumnezeu în Templu ca să arate cât de fericiți erau.

Maria şi Iosif nu aveau mulţi bani ca să aducă un dar mare, așa că

au adus două păsărele drăguţe pentru a le da lui Dumnezeu în Templu.

Acea zi fericită era şi o zi frumoasă. Soarele răsărise şi încălzea

pământul. Maria şi Iosif au trebuit să meargă pe jos spre oraşul

Ierusalim. Dar lor nu le păsa. În acele vremuri, cei mai mulți oameni

trebuiau să meargă pe jos oriunde s-ar fi dus, așa că ei erau obişnuiţi


89

cu acest lucru. Unii oameni mergeau călare pe măgari. Dar Maria și

Iosif mergeau încet mai departe. Iosif ducea cele două păsărele drăguțe

pe care ei le luaseră ca să le dăruiască lui Dumnezeu. Maria Îl ducea

pe Copilaș. Micuțul Isus avea doar puţin mai mult de o lună. El nu era

aici pe pământ de prea multă vreme.

Au mers ei ce au mers, iar după o vreme au văzut marele oraş.

Vârful marelui Templu era atât de aproape de cer, încât ei îl vedeau de

departe. O, cât de fericiţi erau! Acum ei mergeau mai repede. Au mers

pe strada îngustă până când au ajuns în faţa Casei lui Dumnezeu. Cât

de frumoasă era! Cât de liniştiți s-au simţit ei în inimile lor când au

privit la Casa Domnului!

Fiecare băiețel și fetiță au o casă în care ei locuiesc. Acelea sunt

casele lor. Şi Dumnezeu are o casă aici pe pământ. Casa lui Dumnezeu

este biserica. Aceasta este Casa lui Dumnezeu şi chiar dacă nu putem

să Îl vedem, Dumnezeu este acolo, în Casa Lui. Casa lui Dumnezeu

nu este ca o casă pe care o are orice familie, unde putem să alergăm,

să ne jucăm, să sărim şi să vorbim oricând vrem să spunem ceva. Casa

lui Dumnezeu este un loc cu totul deosebit. Dumnezeu vrea ca toţi

băiețeii și fetițele Lui să fie foarte cuminți în Casa Lui. El vrea ca toți

să fie liniştiţi pentru a putea învăţa despre Isus. Dumnezeu vrea ca noi

să vorbim despre El şi cartea Lui şi să învăţăm povestirile din Biblie.

Învățăturile lui Dumnezeu sunt scrise în Biblie. El ne spune cum să

fim buni. Astăzi, dacă noi vorbim sau fugim prin biserică, Dumnezeu

va fi mult întristat.

Maria şi Iosif ştiau cum să se poarte în Casa lui Dumnezeu. Ei au

urcat treptele cu multă atenție, așa cum Dumnezeu umblase alături de

ei cu multă atenție. Și așa au intrat în frumosul Templu. Dincolo de

ușa Templului nimeni nu făcea zgomot, nici nu scotea vreun sunet.

Până și Copilașul Isus nu a plâns deloc. El stătea liniștit, foarte liniștit

pe brațele mamei Sale. Isus nu a făcut nici un fel de zgomot în Casa

lui Dumnezeu.

În timp ce erau în Templu, Maria şi Iosif au întâlnit un bătrân

cumsecade. Numele lui era Simeon. Acest om era în vârstă. El Îl iubea

pe Dumnezeu de mult timp. Când s-a uitat la Pruncul pe care Maria Îl

ţinea, Simeon a ştiut imediat că era Fiul lui Dumnezeu, Pruncul Isus.

Dumnezeu îi vorbise inimii lui.

Simeon L-a luat pe Pruncul Isus şi L-a ţinut în braţe. Simeon L-a

privit, apoi le-a spus Mariei şi lui Iosif că acest Copilaş va creşte și că

va deveni un Om bun şi blând. Îi va învăţa pe toţi cum să fie buni şi să

facă tot ce vrea Dumnezeu. Simeon I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru


90

că l-a lăsat să-L vadă pe Pruncul Isus. Dumnezeu l-a anunţat pe

Simeon că Îl va vedea pe Fiul Său într-o zi şi iată că Pruncul Isus era

acum în Templu. Pentru că Simeon Îl iubea pe Dumnezeu atât de mult,

l-a ținut pe Pruncul Isus în braţe.

Mai era şi altcineva în Templu care trebuia să-L vadă pe Isus. Era

o femeie foarte bătrână, pe nume Ana. Ana Îl iubea pe Dumnezeu şi a

făcut tot ce i-a stat în putință pentru a trăi aşa cum voia Dumnezeu.

Dumnezeu a lăsat-o şi pe ea să-L vadă pe Pruncul Isus. Dumnezeu i-a

spus că Pruncul Isus era Fiul Său. Cât de fericită a fost Ana când a

aflat acest lucru!

Ana a fost atât de fericită că Domnul i-a spus că Pruncul Isus era

Fiul Său, încât I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru Pruncul Isus. Ana a

ieşit în tăcere din Templu. Ea s-a dus să le spună tuturor prietenilor ei

că Îl văzuse pe Isus, pe Fiul lui Dumnezeu. Le-a spus despre Maria şi

Iosif că erau în Templu. Poate că le-a spus tuturor cum arăta Pruncul

Isus. O, cât era de fericită!

Maria şi Iosif au stat împreună în Templu. O, câtă liniște, cât de

multă liniște. Ei și-au plecat capetele aşa cum vrea Dumnezeu să

facem și noi când Îi vorbim. Și au zis: „Îţi mulţumim Doamne, pentru

că ne-ai dat pe Pruncul Isus.”

Iosif a pus jos cele două păsărele, pe care le-a adus de acasă, ca

dar pentru Dumnezeu. El a lăsat păsărelele drăguțe în Casa lui

Dumnezeu.

Maria şi Iosif au ieşit din frumosul Templu, în strălucirea

soarelui. Au coborât treptele foarte, foarte încet. Ei nu ar fi făcut nici

un zgomot în Casa lui Dumnezeu, nici măcar pe scări. Copilașul Isus

fusese la Templu. A fost primul loc în care El fusese, departe de casă.

Și azi, Biserica este un loc în care copiii, dar şi oamenii mari, vin să

înveţe despre Isus şi despre cum să se comporte în Casa lui Dumnezeu.

***


91

MAGII ÎL VIZITEAZĂ PE COPILAȘUL ISUS Matei 2:1-11

Într-un ţinut de departe, de peste mări şi ţări, trăiau nişte oameni

care-L iubeau pe Dumnezeu. Ei erau numiţi Magi pentru că erau foarte

înţelepţi şi cunoșteau multe lucruri. Noaptea, oamenii aceştia priveau

cerul cu atenție. Ei se uitau la strălucirea stelelor. Le plăceau micuțele

lumini pe care Dumnezeu le-a așezat pe cer.

Voi aţi ieşit vreodată afară noaptea să priviţi stelele? Când cerul

e întunecat şi stelele strălucesc ca nişte mici ferestre pe Cer, veţi vedea

că unele stele strălucesc mai puternic decât alte stele.

Într-o noapte, magii au văzut o lumină deosebit de strălucitoare.

Era o stea foarte mare şi care strălucea mai tare decât oricare altă stea.

Steaua le spunea că un Rege a venit din Cer pe pământ. Aceasta era

steaua pe care Dumnezeu a trimis-o să strălucească deasupra staulului

în care Pruncul Isus dormea în fân. Era un Prunc deosebit din Cer, iar

steaua era şi ea deosebită.

Poate că Dumnezeu a vorbit inimilor magilor, pentru că ei au vrut

să meargă să-L găsească pe Isus şi să-I dea fiecare câte un dar.

Oamenii aceştia nu aveau maşină. Când s-a născut Isus, nimeni

nu ştia ce este o maşină. Magii au trebuit să cutreiere şi o întindere

mare de nisip. Caii nu pot să meargă prea bine prin nisip, aşa că magii

nu au putut să meargă călare pe cai. Era doar un singur animal căruia

nu îi păsa că merge prin nisip, iar animalul acesta era cămila. Cămilele

au fost create de Dumnezeu tocmai pentru a străbate deşertul nisipos.

Cămilelor nu le pasă dacă nu beau apă multă vreme. Cămilelor nu le

pasă nici dacă nisipul este foarte cald. Așa că, magii s-au hotărât să


92

meargă călare pe cămile. În felul acesta aveau să-L găsească pe

Pruncul Isus, Căruia Îi vor duce câte un dar ca să arate cât de fericiţi

erau ei că Dumnezeu Şi-a trimis Fiul pe pământ în chip de Prunc.

Cum vor găsi ei drumul? Ei bine, vor merge după steaua pe care

Dumnezeu a aşezat-o pe cer în noaptea aceea. Steaua îi va ajuta să știe

pe unde să meargă. Chiar acum vor porni la drum.

Picioarele cămilelor mergeau pas cu pas pe drumul nisipos. Dar

ia priviți, steaua parea a se mişca pas cu pas înaintea lor. Parcă ar fi

spus: „Urmaţi-mă!”

Și magii au continuat să meargă așa. Ei au ajuns aproape, din ce

în ce mai aproape de locul unde Isus, micul Prunc Cristos, dormea. La

urmă, ei s-au oprit în faţa marilor porţi ale oraşului Ierusalim. „Unde

este Copilașul Isus, Regele pe care L-a trimis Dumnezeu?” au întrebat

ei oamenii.

Oamenii din Ierusalim nu auziseră despre naşterea lui Isus şi s-au

cutremurat cu toţii. Regele i-a chemat pe magi să îl viziteze. El i-a

întrebat când au văzut steaua. Apoi, regele le-a zis să meargă şi să-L

găsească pe Copilaș, dar să se întoarcă şi să-i spună unde este Isus.

Regele le-a spus că Pruncul trebuia să fie undeva în oraşul Betleem,

să meargă și să-L caute acolo.

Magii s-au odihnit în timpul zilei, pentru că ei nu puteau să

călătorească fară odihnă. Lor le plăcea să călătorească noaptea pentru

că steaua strălucea atât de tare, încât ei puteau oricând să se uite în sus

să o vadă, iar steaua îi ajuta să găsească drumul.

În fiecare noapte steaua aceea mare strălucea. În fiecare noapte

magii au urmat-o. „Veniţi, veniţi pe aici,” părea să le spună steaua.

În micul oraş Betleem, de-a lungul unei străduțe înguste, steaua

strălucitoare s-a oprit deasupra casei în care Copilul Isus era culcat.

Steaua a început să strălucească şi mai tare, dar acum s-a oprit din

mersul ei. Steaua nu trebuia să se mai mişte, pentru că Dumnezeu a

făcut ca steaua trimisă de El să le arate magilor drumul, iar acum ei au

găsit ceea ce își doreau.

Magii au coborât de pe cămile şi au intrat să vadă pe Copilașul

Isus, noul Rege din Cer. O, cât de fericiţi au fost! Au îngenuncheat şi

s-au rugat lângă Prunc. Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru că L-a

trimis pe Fiul Său. Ei au pus cadourile lângă Copilaș.

Magii au făcut un drum foarte lung pentru a-L vedea pe Copilaș!

Ei I-au adus daruri minunate, pentru că-L iubeau. Au îngenuncheat ca

să I se închine, aşa cum îngenunchem și noi azi când ne rugăm. Când

îngenunchem Îi arătăm lui Isus că noi Îl iubim mai mult decât pe


93

oricine altcineva. Trebuie sa-L iubim pe Isus mai mult decât pe

oricine. Trebuie să-L iubim cel mai mult.

Magii au adus daruri care au costat mulți bani. Astfel, ei au vrut

ca Isus să aibă darurile cele mai bune pe care magii puteau să le dea.

Fiecare dintre noi poate să Îi aducă lui Isus un cadou de Crăciun

și care poate să fie chiar mai bun decât ce au adus magii. Noi putem

să Îi aducem un cadou care este atât de scump, că nu există bani cu

care să fie cumpărat. Nu poate să fie cumpărat nicăieri în lume. Dar,

oare ce să fie? Numai tu ești persoana care poate să dea acest cadou.

Este cadoul pe care Isus îl doreşte atât de mult, încât îl cere tuturor

oamenilor din lume.

Care este darul care nu poate să fie cumpărat cu bani și pe care

numai tu poţi să îl dai lui Isus? Darul este inima, dragostea și viaţa ta.

***

FUGA ÎN EGIPT Matei 2:12-23

Era târziu în noapte. Micul Isus dormea liniștit într-un cald

culcuș. Maria, mama lui Isus, dormea şi ea, la fel şi Iosif. Dumnezeu

era Tatăl Ceresc al lui Isus. Isus a venit din Cer pe pământ ca un

Copilaș, dar El era Fiul lui Dumnezeu. Iosif era tăticul pământesc al

lui Isus.

Când toată familia dormea, Iosif a avut un vis. Un vis este atunci

când și tu vezi și te gândești la ceva în somn. Iosif a văzut un înger.

Dumnezeu a trimis îngerul, pentru a-i vorbi lui Iosif. „Trezeşte-te,

Iosif, trezeşte-te!” – spunea îngerul. „Du-L pe micul Isus departe, cât

mai departe în țara Egiptului. Acolo, Isus va fi ferit de regele ticălos


94

care vrea să-L omoare.”

Acest rege ticălos și rău era acelaşi rege care le ceruse magilor să

găsească locul unde era Isus când s-a născut şi apoi să se întoarcă la el

şi să-i spună unde putea să-l găsească pe Copilaș. Regele Irod a zis că

dorea să meargă să vadă Copilaşul şi să-I ducă nişte daruri. Dar el a

vrut doar să-I facă rău Copilașului Isus, fiindcă ştia că Dumnezeu îl

trimisese pe Isus din Cer ca să fie Rege, iar el se temea că Isus va fi

Rege în locul său. Regele Irod nu L-a iubit pe Dumnezeu.

Iosif s-a trezit imediat. „Maria, Maria!” – a şoptit el – „un înger

mi-a vorbit în vis, trebuie să ne grăbim să plecăm de aici. Acel rege

ticălos și rău, Irod, vrea să-i facă rău micuțului nostru Isus. Trebuie să

ne sculăm chiar acum şi să ne grăbim spre țara Egiptului, ca să nu ne

poată găsi. Micuțul Isus va fi în siguranţă acolo.”

Maria s-a ridicat din pat şi s-a îmbrăcat în grabă. A împachetat

lucrurile pentru Copilașul Isus. A luat şi câteva haine pentru ea şi Iosif.

A pregătit și niște bocceluțe cu mâncare, pentru că nu știau dacă vor

găsi vreun loc de unde să cumpere mâncare în drumul lor.

Apoi, Iosif a adus măgăruşul lângă casă. El a legat bocceluțele

astfel încât măgăruşul să poată să le ducă în locul lui.

Acum cu toții erau gata de plecare. Maria L-a învelit pe micuțul

Isus într-o păturiță moale şi caldă şi L-a luat în braţe. Maria stătea

călare pe spinarea măgăruşului și așa au plecat. Iosif conducea

animalul pe străzile întunecate către ieşirea din oraş.

Stelele străluceau. Era întuneric şi linişte. Toată lumea dormea în

micuțul oraş, când Maria, Iosif şi Copilașul Isus călătoreau. Copitele

măgărușului făceau clip-clop, clip-clop. Iosif mergea tăcut pas cu pas

conducând măgărușul.

Drumul a fost foarte lung până în Egipt, care era ţara către care ei

se îndreptau. Tot drumul ei au trebuit să meargă pe jos. În vremea

aceea, toată lumea mergea pe jos. Poate că în drumul lor ei au întâlnit

mulți oameni, dar nimeni nu a aflat că micuțul Mariei era Copilașul

Isus.

După multă vreme, Maria, Iosif și Copilașul Isus au ajuns la noua

lor casă. Acolo, ei se simţeau în siguranţă şi erau atât de fericiţi.

Copilașul Isus creştea mai mare şi mai puternic de la o zi la alta. O,

cât de mult îşi iubea Maria Băieţelul, exact la fel cum mama ta te

iubeşte pe tine. Iosif era fericit pentru că Isus era un Băiețel atât de

bun. Iosif a fost bucuros că ascultase de înger în noaptea aceea. El era

bucuros că Dumnezeu a putut să vadă ce ar fi vrut să facă acel rege

ticălos şi că avusese grijă de micuțul Isus. Întotdeauna merită să iei


95

seama la ce vorbește Dumnezeu.

Apoi, într-o zi, Dumnezeu i-a spus lui Iosif altceva. Dumnezeu a

trimis un alt înger la Iosif, noaptea. „Acum poţi să o iei pe Maria şi pe

micuțul Isus şi să vă întoarceți acasă” – a zis îngerul. „Acel rege ticălos

și rău, care a vrut să-I facă rău micuțului Isus, nu mai trăieşte. Acum

Isus va fi în siguranţă. Nimeni nu va mai dori să-I facă rău.”

Cât de fericiţi au fost Iosif şi Maria să-şi împacheteze hainele,

ceva de mâncare şi apă şi să fie gata pentru a merge din nou acasă!

Acum Maria, Iosif şi micuțul Isus au pornit din nou pe acel drum foarte

lung, pe care ei au mai călătorit încă o dată înainte.

Zilele au trecut rând pe rând. După o vreme, ei au ajuns la vechea

lor casă, unde locuiseră înainte. Cât de bucuroși trebuie să fi fost toţi

vecinii când i-au văzut şi cât de fericiţi erau ei că sunt din nou acasă!

Vecinii şi prietenii erau bucuroşi și că L-au văzut pe Copilașul Isus.

Iosif s-a apucat din nou să lucreze în atelierul său de dulgherie.

Maria trebăluia prin casă, gătea, spăla şi avea grijă de Iosif şi de Isus.

Dumnezeu privea la Copilașul Isus şi avea grijă de El tot timpul.

El te priveşte şi are grijă şi de tine. Dumnezeu ne dă apă să bem şi

mâncare să mâncăm. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi iubit atât de mult, El

nu L-ar fi trimis niciodată pe Isus din Cer ca să trăiască pentru o vreme

pe pământ, exact aşa cum trăiesc băieții și fetițele azi. Isus ştie totul

despre băieţi şi fete, pentru că și El a fost cândva copil. Maria şi Iosif

au mulţumit lui Dumnezeu pentru că El i-a ajutat să-L păstreze pe

Copilașul Isus în siguranţă, departe de ticălosul rege Irod.

***


96

BĂIATUL ISUS ÎN TEMPLU Luca 2:41-52

Băiețelul Isus a locuit în micul oraş Nazaret. El era întotdeauna

fericit când o ajuta pe mama Sa, Maria, cu mici treburi. Poate că Isus

a ajutat-o să aducă apă de la fântână. Atunci nu erau robinete în case,

aşa cum avem noi acum. Toată apa trebuia să fie adusă de la fântână.

Poate că toată lumea din acel mic oraş ducea apă de la aceeaşi fântână.

Isus îl ajuta şi pe Iosif în atelierul său de dulgherie. Isus se juca

cu toți băiețeii și cu toate fetițele care locuiau în apropierea Lui. El se

amuza mult şi toată lumea Îl iubea.

Exista însă un lucru pe care Isus dorea să-l facă mai mult decât

orice altceva. El dorea să meargă în marele oraş Ierusalim şi să intre

în frumosul Templu. Mama Sa Îl dusese acolo când era Copilaş, dar

El nu Își mai amintea acest lucru.

În fiecare an, părinţii lui Isus obişnuiau să meargă, împreună cu

ceilalți oameni, la o adunare în marele Templu. Ierusalimul era foarte

departe şi toată lumea trebuia să meargă pe jos multe zile, înainte de a

ajunge acolo.

Această adunare se numea Sărbătoarea Paştelor. Oamenii doreau

întotdeauna să-şi amintească a-I mulţumi lui Dumnezeu că i-a ajutat

să scape de regele ticălos când se aflau în țara Egipt. Dumnezeu a

trimis pe Moise pentru a-i scoate pe oameni din Egipt, pentru ai duce

într-un loc sigur. De atunci, în fiecare an, oamenii se adunau cu toţii

la Marele Templu, se rugau la Dumnezeu şi Îi mulţumeau pentru că

i-a salvat de acest rege ticălos. În fiecare an, ei sărbătoreau Paştele. Și

noi avem această sărbătoare deosebită, mulțumind lui Dumnezeu

pentru tot ceea ce El ne dă.


97

Isus a vrut în fiecare an să meargă, dar Iosif întotdeauna Îi zicea

să mai aştepte până când va fi puţin mai mare.

Într-o bună zi, Iosif I-a spus lui Isus: „Acum ai doisprezece ani,

aşa că poţi să călătorești la Ierusalim și să Te rogi în frumosul

Templu.”

O, cât de emoţionat şi fericit era Isus! Urma să plece împreună cu

toţi acei oameni pe care El îi văzuse trecând pe drum spre Ierusalim.

Era o zi de primăvară când Isus, Maria şi Iosif au plecat împreună

cu nişte oameni care în călătoria lor au trecut prin micul oraş Nazaret.

Ei au trebuit să meargă tot drumul pe jos. Drumul era foarte lung.

Grupul mare de oameni mergea mult dimineaţa, iar apoi ei se opreau

pentru a-și ridica tabăra şi a se odihni.

După un timp, ei au ajuns într-un loc strâmt, care se afla între

nişte dealuri mici. S-au oprit după-amiază, au ridicat corturile, iar Isus

şi alţi băieţi au adus lemne pentru foc, pentru a găti cina.

Puteai să auzi cum unii dintre copii strigau: „Uite, se vede oraşul

acolo! Se vede vârful Templului. Suntem aproape!” Cât de emoţionat

trebuie să fi fost Isus! În sfârşit, urma ca El să ajungă la acea minunată

Casă a lui Dumnezeu.

Nu după mult timp, Isus se afla în faţa acelui minunat Templu.

Era construit din piatră albă, frumoasă, şi avea un acoperiş auriu

strălucitor. Era cu mult mai frumos decât îşi imaginase Isus. Era cel

mai frumos Templu din împrejurimi.

Isus a intrat în Templu. O, cât de liniştit şi nemișcat a stat El, în

timp ce oamenii se rugau. El nu a scos nici o şoaptă. Aceasta era Casa

lui Dumnezeu. Isus a auzit muzica aceea minunată. El i-a ascultat pe

înţelepţii poporului vorbind despre Dumnezeu. Isus se simţea foarte

aproape de Dumnezeu în Templu. El a uitat că era timpul să-şi

găsească părinţii şi să se întoarcă acasă după ce Templul se închidea.

Isus a început să vorbească cu acei înţelepţi, care au studiat totul

cu privire la Dumnezeu. Isus era un Băiat de numai doisprezece ani,

dar care știa atât de multe despre Dumnezeu, încât oamenii aceia au

rămas uimiți. Ei au pus multe întrebări ale căror răspunsuri nu le

cunoşteau, dar Isus a răspuns la fiecare întrebare. Aceasta s-a

întâmplat pentru că El era Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu L-a ajutat să

aibă cunoaștere.

Înțelepții au vorbit cu Isus ore în şir. Isus Se simţea atât de bine

în Casa lui Dumnezeu. Vorbind despre Dumnezeu, El a uitat de cei cu

care venise. A uitat absolut totul. El nu Se mai gândea decât la lucrurile

lui Dumnezeu. În tot acest timp, Isus Se simţea minunat.


98

Maria, Iosif şi toţi ceilalţi oameni au pornit înapoi către casă. Ei

nu au băgat de seamă că Isus lipseşte. Uneori, El mergea cu mama Lui,

iar alteori El mergea cu tatăl Lui. Când s-au oprit să ridice corturile,

Maria a întrebat: „Unde este Isus?”

Unde era Isus? Nimeni nu-L văzuse pe Isus. Unde putea El să fie?

O, cât de speriaţi erau părinţii Lui! Trebuiau să-L găsească pe Isus.

În drumul lor înapoi spre oraşul Ierusalim, ei îi întrebau pe toţi

cei pe care îi întâlneau: „L-aţi văzut pe Isus?” L-au căutat mult timp,

dar nu au putut să-l găsească pe străzile oraşului. Apoi au pornit în

grabă spre Templu. Se putea ca El să fie acolo?

Da, Isus stătea acolo împreună cu toţi înţelepţii şi vorbea despre

Dumnezeu şi despre Împărăţia Cerurilor.

Maria a fost atât de bucuroasă că L-a găsit! „Fiule,” i-a zis ea,

„Noi Te-am căutat peste tot. Unde ai fost?”

Isus a răspuns: „De ce M-aţi căutat? Nu ştiaţi că acum Eu lucrez

pentru Tatăl Meu Ceresc?” Isus era Fiul lui Dumnezeu. Acum, El era

destul de mare ca să lucreze pentru Dumnezeu.

Isus nu a uitat niciodată timpul când s-a dus în frumosul Templu

şi când a vorbit cu înţelepţii de acolo.

***

IOAN BOTEZĂTORUL

Luca 1:5-22; Matei 3:1-17

Înainte ca Isus să se nască, un înger a venit din Ceruri şi i-a spus

mamei lui Isus că va avea un Copilaș de la Dumnezeu și pe care trebuia

să-L numească Isus. El era Fiul lui Dumnezeu şi ea trebuia să aibă

grijă de El pentru o vreme.

Într-un alt oraş locuia un preot şi soţia lui Elisabeta. Într-o zi, un


99

înger a venit la ei să le spună că și ei vor avea un băieţel. Numele lui

urma să fie Ioan. El nu era fiul lui Dumnezeu, dar urma să crească şi

să le spună băieţilor şi fetelor despre Fiul lui Dumnezeu. El le va spune

bărbaţilor şi femeilor cum să se roage şi să-L iubească pe Isus. Ioan

era verișorul lui Isus. El urma să le spună tuturor oamenilor să fie

siguri că ascultă de Isus.

După ce a ajuns bărbat, Ioan a locuit departe într-un loc

singuratic, unde vorbea cu Dumnezeu şi Dumnezeu vorbea cu el.

Ioan nu avea haine ca ceilalţi oameni. Hainele lui erau făcute din

păr aspru de cămilă. Cureaua lui era din piele. El nu mânca hrana pe

care o mâncau ceilalţi oameni. Mânca miere sălbatică şi lăcuste.

Aceste lăcuste seamănă puţin cu cosaşii, dar sunt mai mari, iar

oamenilor din țara aceea le plăceau lăcustele.

Într-o zi, oamenii l-au văzut pe acest bărbat, îmbrăcat în haine din

păr de cămilă, care predica lângă râul Iordan. Da, era Ioan. Dumnezeu

îi spusese lui Ioan că era timpul să meargă şi să le vorbească tuturor,

băieților, fetițelor şi oamenilor mari despre Isus.

Ioan avea lucruri minunate pe care să le spună oamenilor. El a zis

că Dumnezeu Îl trimisese pe propriul Său Fiu, Isus, care, foarte curând,

avea să le vorbească. Isus îi va învăţa lucrurile pe care ei trebuie să le

facă, pentru ca ei să poată să meargă în Cer şi să-L vadă pe Dumnezeu.

Ioan zicea: „Isus este Prietenul meu. Faceți-L și voi Prietenul vostru şi

ascultaţi ceea ce vă va spune.”

„Va trebui să fiţi buni,” spunea Ioan. „Trebuie să fiţi buni unii cu

alţii şi să împărţiţi ce aveți cu prietenii voştri. Dacă ştiţi că cineva este

flămând şi aveţi ceva de mâncare, trebuie să-i daţi ceva de la voi. Dacă

aveţi două haine şi vedeţi pe cineva căruia îi este frig şi care nu are

nici o haină, nu trebuie să fiţi egoişti; trebuie să-i daţi una dintre

hainele voastre, ca şi lui să-i fie cald.”

„Niciodată, dar absolut niciodată nu trebuie să luaţi nici un lucru

care îi aparţine altcuiva și pe care să-l păstraţi pentru voi.” De fapt,

Ioan spunea că nu trebuie să luați nici măcar o jucărioară veche, o

păpuşă sau o mașinuță. Nu trebuie să luați nimic. Niciodată nu trebuie

să iei şi să păstrezi nimic, numai dacă prietenul tău îţi dăruieşte ceva.

„Aşteptaţi şi fiți cu luare aminte la Isus,” spunea Ioan. „În curând

El va veni să vă înveţe. El va umbla chiar pe aici. Ascultaţi-L pe Isus.

El poate să vă înveţe mai bine decât mine.”

Ioan îi boteza pe oameni în râul Iordan. El i-a botezat doar pe cei

care s-au rugat şi I-au spus lui Dumnezeu că vor să lucreze pentru El

şi să facă ceea ce Dumnezeu le spune. Botezul în apă era un fel de a


100

arăta că toate petele păcatului fuseseră îndepărtate din inimile lor.

Dumnezeu le curățiseră inimile.

Într-o zi, Ioan și-a ridicat privirea şi L-a văzut pe Isus venind pe

malul râului. Isus dorea ca Ioan să-l boteze şi pe El.

Vai, dar Ioan s-a gândit că nu era destul de bun pentru a-L boteza

pe Isus! Ioan credea că mai bine ar fi fost ca Isus să-l boteze pe el.

Isus ştia că Dumnezeu dorește ca toţi oamenii care Îl iubeau pe

Dumnezeu să fie botezaţi, aşa că şi Isus voia să fie botezat, chiar dacă

El era Fiul lui Dumnezeu. Astfel, Isus a vrut să îi înveţe pe oameni să

se gândească la Dumnezeu. Dumnezeu a spus că oamenii trebuie să

fie botezaţi.

Isus şi Ioan au intrat în râu. Apoi Ioan L-a scufundat repede pe

Isus în apă şi apoi L-a scos de sub apă.

Un lucru minunat s-a întâmplat! Când Isus a fost botezat, ceva

plăcut, curat și frumos ca un porumbel a coborât din Cer şi s-a aşezat

peste Isus. Din Cer s-a auzit şi un glas. Cel care vorbea era Dumnezeu.

Și Dumnezeu a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc

plăcerea.”

Într-o zi, când vei creşte, și tu vei dori să fii botezat, la fel ca Isus.

Dar, mai întâi, trebuie să fii sigur că inima ta e curată şi fără de păcat,

înainte ca să fii botezat.

***


101

ISUS ÎŞI ALEGE UCENICII

Matei 4:18-22

Petru şi Andrei erau ocupaţi. Erau foarte ocupaţi. Petru și Andrei

erau doi fraţi care au plecat cu o barcă să prindă peşti pentru oameni.

Ei pescuiau pe Marea Galileii.

Isus mergea de-a lungul ţărmului. Poate că El se gândea la munca

pe care voia să o facă. Nu era o muncă la fel ca serviciul tăticului tău.

Isus a vrut să le vorbească tuturor băieților și fetițelor, dar şi oamenilor

mari, despre Dumnezeu. Atunci, ei nu ştiau despre Dumnezeu aşa cum

ştii tu. Isus trebuia să aibă nişte ucenici. El nu putea să le vorbească

tuturor oamenilor de unul singur. Erau prea mulţi oameni şi prea multe

oraşe. Isus trebuia să meargă peste tot. Era nevoie ca cineva să-L ajute.

Isus privea pe Petru şi pe Andrei în timp ce ei aruncau năvodul în

apă. El a strigat fraţilor: „Urmaţi-mă, şi vă voi face pescari de oameni.”

Ce a vrut Isus să spună cu aceasta? El a vrut să spună că, în loc să

prindă peşte adevărat, Petru şi Andrei se vor duce în mijlocul

oamenilor vorbindu-le despre Dumnezeu. Ei vor învăţa oamenii să-L

iubească pe Dumnezeu.

Petru şi Andrei nu au spus: „Isus, aşteaptă o clipă,” şi nu zis nici:

„Poate mai târziu.” Nu! În clipa în care Isus i-a rugat să-L ajute, ei au

lăsat repede năvoadele şi au plecat împreună cu Isus pentru a-L ajuta.

Iată! Iată! Trei bărbaţi într-o barcă, chiar lângă ţărm. Doi dintre

ei sunt fraţi, Iacov şi Ioan. Celălalt bărbat era tatăl lor. Şi aceşti fraţi

erau pescari, dar ei nu pescuiau în ziua aceea. Năvodul avea o ruptură

mare, iar ei reparau năvodul.

Isus a privit la Iacov şi la Ioan. Ar fi ucenici buni pentru Mine, se


102

gândea Isus. Le-ar putea vorbi copiilor şi oamenilor despre Dumnezeu

şi despre Cer. Toți ar fi bucuroşi să audă că Dumnezeu îi iubeşte şi că

vrea să îi ajute. Și așa a chemat El pe Iacov şi pe Ioan, la fel cum i-a

chemat pe Petru şi pe Andrei.

Lui Iacov şi lui Ioan le plăcea munca lor de a prinde peşte, dar Îl

iubeau pe Isus mai mult decât orice altceva. Ei au vrut ca Isus să fie

mulțumit şi în primul rând să fie fericit. Pescuitul era o muncă bună,

dar a-i ajuta pe oameni să-L iubească pe Dumnezeu era o muncă şi

mai bună.

Aşa că, Iacov şi Ioan şi-au luat rămas bun de la tatăl lor şi au mers

împreună cu Isus. Ei și-au părăsit barca şi năvoadele. Ei au lăsat totul

acolo şi L-au urmat pe Isus.

Acesta este felul în care Isus vrea să fie şi copiii care sunt ai Lui.

Când Isus le cere să facă ceva pentru El, atunci El doreşte ca ei să se

oprească din orice ar face pentru ei înşişi şi să-L ajute.

Tu poţi fi unul dintre cei mai buni ucenici ai lui Isus, dacă le

vorbești prietenilor tăi despre Şcoala duminicală şi despre cât de mult

îi iubeşte Isus. Poţi să fi un ajutor foarte bun dacă te rogi pentru cineva

pe care îl cunoști și despre care știi care are probleme sau că e bolnav.

Isus a găsit doisprezece oameni care erau fericiţi să-şi părăsească

locuinţele, să meargă oriunde le-ar fi cerut Isus și să facă orice ar fi

dorit Isus ca ei să facă.

***


103

ISUS VINDECĂ UN SLĂBĂNOG

Marcu 2:1-12

Odată, era un om care a fost atât de bolnav, încât nu putea să

meargă. El locuia într-un orăşel numit Capernaum. Oamenii de acolo

auziseră totul despre Isus şi despre cum mergea El din oraş în oraş

învățând oamenii despre Dumnezeu şi vindecând bolnavii. Ei doreau

să-L poată vedea pe Isus.

Într-o zi, Isus a sosit în oraşul omului bolnav. Isus vorbea unor

oameni într-o altă casă. O, cât de mult a vrut bietul om bolnav să-L

vadă pe Isus! Omul era atât de bolnav şi tremura atât de tare, că nu

putea să își ţină mâinile într-un loc, iar cineva trebuia și îi dea și de

mâncare. Oare cum putea să-L vadă pe Isus?

Omul bolnav avea câţiva prieteni. Avea patru prieteni adevăraţi

care veneau să-l vadă şi care încercaseră întotdeauna să-l ajute cum

puteau.

Când prietenii au auzit despre venirea lui Isus în oraş, ei s-au

grăbit să ajungă la casa bietului lor prieten bolnav. „Isus este aici,” au

zis ei, „Isus este aici, acelaşi Isus care i-a făcut pe orbi să vadă şi pe

ologi să meargă. El poate să te ajute şi pe tine. Isus poate să te facă

bine.”

,,Cum aș putea să-L văd pe Isus şi cum să-L rog să mă facă bine,

când eu nu pot nici măcar să merg, pentru a ajunge la casa unde este

El?” a întrebat omul.

Cei patru l-au privit pe bietul lor prieten bolnav. Ei trebuiau să

găsească o cale de a-1 duce să-L vadă pe Isus. Dar cum puteau ei să

facă acest lucru? Nu puteau să-l ridice şi să-l care; era prea greu.

„Îl vei vedea pe Isus,” a spus unul dintre prieteni. „Isus nu a zis

niciodată „Nu” cuiva care L-a rugat să-l vindece, aşa că eu ştiu că,


104

dacă vom ajunge acolo unde Isus poate să te vadă, El te va vindeca.”

Cei patru prieteni s-au tot sfătuit. Deodată, le-a venit o idee. S-au

gândit doar cum să își ducă prietenul. Toţi patru puteau să fie de ajutor,

astfel încât să nu fie prea greu pentru nici unul dintre ei şi nici să nu-i

facă vreun rău omului bolnav.

„Noi o să te ducem,” au zis prietenii bolnavului. „Vom prinde

fiecare câte un colţ al patului tău şi te vom purta cu uşurinţă.”

Fiecare a apucat câte un colţ al patului şi au început să meargă pe

stradă cu prietenul lor bolnav. Ei au mers până când au ajuns la casa

în care se afla Isus. Casa era atât de plină de oameni, încât nu se putea

intra. În casa aceea erau atât de mulţi oameni care ascultau învăţăturile

lui Isus, încât nu mai era loc pentru încă unul. Patru bărbaţi care purtau

un biet om bolnav nu ar fi putut niciodată să se înghesuie acolo.

Cei patru oameni nu mai voiau să-l ducă pe prietenul lor bolnav

înapoi acasă. Nu, erau prea aproape de Isus şi trebuiau să găsească o

cale de a ajunge la El. Acum, ce puteau ei să facă?

Toate casele din acel oraş aveau acoperişuri plate. Casele aveau

câteva trepte la zidul din afară care urcau până la acoperişul plat. „Te

vom duce pe trepte până la acoperiş,” au zis prietenii omului bolnav.

„Ştim cum să facem ca să te ducem înăuntru și să-L vezi pe Isus.”

Oamenii au urcat încet și cu grijă treptele cu omul bolnav în pat.

Ei nu voiau ca prietenul lor să pățească ceva. În scurt timp ei au ajuns

pe acoperiş. Locul era plăcut, era neted, şi nici nu stătea nimeni în

calea lor.

Acolo pe acoperiș, ei au legat strâns câte o frânghie de fiecare colţ

al patului, ca să nu alunece. Apoi, iată! Iată ce se pregătesc cei patru

să facă acum. Ei fac o gaură mare în acoperiş, o gaură destul de mare

pentru a lăsa patul să coboare în camera unde era Isus!

Acoperişul casei nu era făcut din lemn. Nici un acoperiş nu era

din lemn. Acoperișul era făcut din nişte ţigle lungi, groase şi grele. Era

un acoperiş bun și răcoros. Nu era greu să se facă o gaură în el.

Când gaura era destul de mare, oamenii l-au ridicat pe prietenul

lor şi i-au ţinut patul chiar deasupra găurii. Fiecare ţinea de funia din

partea lui şi apoi, încet, încet, jos, jos, încă puţin mai jos, au coborât

patul cu bietul om bolnav culcat în el.

Cât de uimiți au fost cei din casă când l-au văzut pe acel om

coborât prin gaura din acoperiş! Cei patru prieteni l-au lăsat jos, chiar

înaintea lui Isus.

Toţi oamenii Îl priveau pe Isus. Ce va face acum? Îl va face bine

pe omul care a fost bolnav atât de multă vreme? Cât de tăcuţi erau cu


105

toţii!

Isus l-a privit pe omul bolnav. El s-a uitat și la prietenii omului

bolnav. El știa că aceşti prieteni aveau credinţă că Isus ar putea să-l

vindece pe bolnav. El i-a spus bietului om bolnav: „Fiule, păcatele îţi

sunt iertate.” Isus a iertat toate păcatele acelui om. Apoi, Isus a zis:

„Scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.”

Apoi, știți ce s-a întâmplat? Omul s-a ridicat la fel de bine şi de

puternic, ca orice om care era acolo. Și-a ridicat patul în care a zăcut

atâta vreme şi a mers. Omul nu mai tremura. El s-a făcut bine şi acum

era puternic. Isus l-a făcut bine. Omul era vindecat!

Cât de mult a mulţumit acel om lui Isus! Era atât de fericit! Şi

prietenii lui erau fericiţi.

Cât de bucuroşi au fost ei că nu au renunţat când nu au putut să

intre în casă! Au găsit o cale să ajungă la Isus. Toţi putem să-L găsim

pe Isus, rugându-ne Lui şi vorbindu-I, ca şi când El ar fi lângă noi.

Isus poate să facă şi azi aceleaşi lucruri minunate pe care le-a

făcut atunci. Isus încă ne vindecă atunci când suntem bolnavi, dacă noi

credem că El ne va vindeca când Îl rugăm.

***

OMUL DE LA SCĂLDĂTOAREA BETESDA

Ioan 5:1-15

Era ziua de Sabat. Isus şi ucenicii Săi mergeau către Ierusalim și

au ajuns la o scăldătoare. I se spunea „Scăldătoarea Betesda.” Era o

scăldătoare deosebită. Nu mai era o altă scăldătoare ca aceasta.

Pe marginea scăldătorii, un om bolnav zăcea întins pe o rogojină


106

sau pe un fel de pat tare. Acest om sărman se tot uita la apă. Doamne,

cum mai privea la apa din scăldătoare! Oare ce căuta el?

Sărmanul dorea să fie vindecat. El nu a fost în stare nici să umble,

nici să se miște singur de treizeci și opt de ani. Mulţi oameni bolnavi

trebuiau să vină la scăldătoarea Betesda ca să fie vindecaţi.

Aproape tot timpul apa era liniștită așa cum este în toate bazinele

cu apă, dar, uneori, un înger o tulbura. Primul om care intra în apă,

după plecarea îngerului, se vindeca. Omul se facea bine.

Bietul om bolnav dorea să fie primul în apă, ca să se vindece. El

dorea să poată să meargă din nou.

Stând el pe marginea scăldătorii, vedea adeseori cum se tulbura

apa, dar întotdeauna cineva ajungea înaintea lui. Până când să ajungă

şi el să intre în apă, puterea de vindecare dispărea.

Acest om sărman nu putea să intre singur în apă. El nu avea pe

nimeni să-l ajute. El doar stătea acolo privind mereu şi aşteptând ca

îngerul să tulbure apa din nou. Poate că de data aceasta cineva îl va

ajuta. Dar, nimeni nu 1-a ajutat vreodată.

Într-una din zile, bietul om a ridicat privirea. El a văzut un Om pe

care nu-L mai văzuse până atunci la scăldătoare. Omul acesta părea să

fie atât de bun şi de blând. Voi ştiţi Cine era El, dar omul acela bolnav

nu a ştiut.

Străinul s-a îndreptat spre el şi l-a întrebat dacă ar dori să fie din

nou sănătos şi puternic. O, da, sigur că da. El chiar dorea să se facă

bine. El nu ştia că Străinul care îi vorbea era Isus, dar el I-a spus lui

Isus că stătea acolo de foartă multă vreme şi că atunci când apa se

tulbura nu avea pe nimeni care să-l ajute să intre primul în apă. Omul

sărman a zis: „N-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se

tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.”

Atunci Isus i-a zis: „Scoală-te, ridică-ți patul şi umblă.”

Bietul om a fost atât de uimit să-L audă pe Isus vorbind așa.

Bineînţeles că el nu ştia că era Isus. Bietul om nu a spus: „Nu pot să

merg.” El știa în inima lui că putea să facă ceea ce îi zisese acel Om.

El a simțit cum dragostea lui Isus îl atinge.

Ologul a sărit drept în picioare. Priviți! Priviți! El putea să stea

singur în picioare. Nu mai fusese în stare să meargă de mulţi ani, de

foarte mulţi ani. Acum stătea, era înalt și puternic. Se simțea atât de

bine că poate să meargă, după ce zăcuse pe acel pat vechi și tare de

rogojină atât de mult timp.

Omul era atât de fericit că din nou era bine și puternic! El nu mai

trebuia să intre în apă ca să fie vindecat. Şi-a ridicat patul şi a privit


107

după Isus, ca să poată să-I mulţumească. Dar, Isus plecase.

Omul era atât de bucuros că merge şi că este puternic! El s-a dus

la Templu să-I mulţumească lui Dumnezeu. Acolo, în Templu, el L-a

întâlnit din nou pe Isus şi a vorbit cu El.

Isus ne ajută în felul acesta. Și astăzi, El poate să ne vindece când

suntem bolnavi. Noi putem să ne rugăm Lui şi să-L chemăm, iar Isus

va veni cu dragostea Lui şi va alunga boala.

Isus i-a spus omului pe care-1 vindecase să nu mai păcătuiască

sau să facă lucruri rele.

Câţiva oameni care aveau păcate în inimile lor l-au văzut pe om

că își ducea patul. Patul lui era ca o pătură înfăşurată. Dar ei l-au

întrebat: „Cine ţi-a spus să cari patul în ziua de Sabat?” Omul acela,

care a fost olog, le-a spus că Isus l-a vindecat lângă scăldătoarea

Betesda. Isus i-a spus: „Ia-ţi patul şi umblă!” Şi el aşa a făcut.

***

O PREDICĂ PE CARE A ŢINUT-O ISUS

Matei 5:1-16; 6:9-13, 25-34

Băiețeii și fetițele ţopăie pe drum. Mămicile şi tăticii merg alături

de ei. Oare, unde se duc? Toţi arată a fi atât de fericiţi! Ei merg să-L

asculte pe Isus care le va vorbi sus pe deal. Acolo, ei pot să se așeze

pe frumoasa iarbă verde și moale și să Îl asculte.

Oamenii continuă să meargă într-acolo. Ei se întâlnesc pe drum

cu alţi băieţi şi fete şi cu oameni mari. Acum sunt foarte mulţi oameni

care stau jos şi aşteaptă ca Isus să vorbească.

„Uitaţi, acum Isus e aici!” Toată lumea tace. La fel ca în biserică,


108

nimeni nu trebuie să vorbească în adunările care se țin chiar și afară.

Isus a început să vorbească. Cu câtă atenție L-au ascultat oamenii

aceia! Au ascultat cu multă atenţie; erau atât de fericiţi să Îl audă pe

Isus. La fel trebuie să ascultăm şi noi la Școala duminicală când

învățătorul nostru ne spune ce le-a zis Isus acelor oameni în ziua aceea.

Ce le-a vorbit Isus e scris în Biblie, aşa că învățătorul ştie ce a spus El.

Isus a zis: „Dumnezeu îi va iubi şi ajuta pe toţi cei care vor încerca

să facă ce doreşte Dumnezeu.” El îi va binecuvânta şi îi va face fericiţi.

Dumnezeu îi va iubi pe oameni într-un fel deosebit și anume pe

oamenii care sunt iubitori și binevoitori unii cu alții și care încearcă să

se ajute unii pe alţii. Dumnezeu îi va binecuvânta. Binecuvântarea este

atunci când Dumnezeu trimite în inimă un sentiment de căldură și de

fericire pe care numai Dumnezeu poate să le dea.

Dumnezeu va binecuvânta fiecare băieţel şi fetiţă şi fiecare bărbat

şi femeie care au inimile curate. Dumnezeu va trimite binecuvântare

celor care nu pricinuiesc necazuri vorbind lucruri rele și care nu

rostesc cuvinte murdare oamenilor sau despre oameni. Dumnezeu vrea

ca cei care sunt copiii Lui să fie iubitori și binevoitori unul cu celălalt.

Odată, când Isus se ruga, ucenicii Săi L-au rugat să-i înveţe şi pe

ei să se roage. Isus i-a ajutat pe lucrătorii Lui să cunoască ce este

rugăciunea.

Rugăciunea înseamnă să vorbeşti cu Dumnezeu, aşa cum vorbeşti

cu mămica și cu tăticul tău. Rugăciunea este atunci când Îi spui lui

Dumnezeu ceea ce doreşti cu adevărat şi când Îi spui: „Mulțumesc.”

Uneori, când te rogi, Îi ceri să te ajute. Lui Dumnezeu îi place să-I

cerem ajutorul. Ori de câte ori te rogi, trebuie să-I mulţumeşti lui

Dumnezeu pentru toate lucrurile bune pe care El ţi le-a dat.

În ziua aceea, Isus i-a învăţat o rugăciune pe ucenicii Săi. El le-a

spus că aceasta nu însemna că, de atunci înainte, ei trebuiau să înalțe

spre Dumnezeu numai rugăciunea aceea. Ei puteau să înalțe

rugăciunile lor, dar aceasta era o rugăciune pe care puteau să o

rostească împreună.

Rugăciunea aceasta este în Biblie. Și voi puteţi să o învăţaţi şi să

o rostiți la fel. Dumnezeu este Tatăl Nostru. Nu-i aşa că sunteţi mândri

că și voi ştiţi aceeaşi rugăciune pe care Isus le-a spus-o ucenicilor Săi

cu foarte mult timp în urmă?

Oamenii care se roagă lui Dumnezeu nu se îngrijorează așa de

mult ca alţi oameni. A fi îngrijorat este atunci când nu ştii ce să faci

într-o situație şi când te simţi nefericit. Eşti puțin înspăimântat şi nu

crezi în Dumnezeu ca să te ajute. Isus le-a spus oamenilor să nu se


109

îngrijoreze niciodată. Dacă ei Îl iubesc pe Dumnezeu, totul va fi bine

întotdeauna. Lor nu trebuie să le fie frică.

Isus a privit spre coasta dealului. Pe ea creşteau niște flori foarte

frumoase. „Uitați-vă la florile acestea,” a zis Isus. „Cine are grijă de

ele aici pe deal? Vedeți cât de plăcute și de puternice sunt?”

Dumnezeu a îmbrăcat fiecare micuță floare în culori care sunt atât

de frumoase. Dumnezeu le iubeşte pe fiecare dintre ele. El vă iubeşte

şi pe voi. Dacă Dumnezeu are grijă de micuțele flori, care cresc

singure pe coasta unui deal, nu credeţi că Dumnezeu va avea grijă şi

de voi? Bineînţeles că El va avea grijă și de voi.

Isus a mai vorbit și despre păsările care străbat cerul. El a zis că

ele nu seamănă, nici nu au hambare pline de grăunţe, dar Dumnezeu

are grijă de ele şi le hrăneşte. Totuşi, El iubeşte băieţeii, fetiţele şi

oamenii mari mai mult decât florile şi păsările. Cei care sunt ai Lui

sunt copiii Lui şi ei, la rândul lor, pot să-L iubească pe Dumnezeu. O

floare poate să fie frumoasă, dar nu poate să-L iubească pe Dumnezeu.

Florile nu au inimă cu care să iubească.

Să nu uitați niciodată că Dumnezeu vă iubeşte pe voi şi pe toţi

oamenii mai mult decât orice în lumea întreagă.

***


110

ÎNVĂŢĂTURILE LUI ISUS

Matei 6:14-15; 7:1-5,12

Lui Isus Îi plăcea să vorbească oamenilor mari, bărbați și femei,

dar şi copiilor, băieților și fetițelor. El dorea să le spună toate lucrurile

care puteau să îi facă fericiţi. Isus dorea ca băieții și fetițele să înveţe

și cum să Îl iubească pe Dumnezeu. Nu doar oamenii mari pot să Îl

iubească pe Dumnezeu, dar şi băieții și fetițele pot să Îl iubească.

Isus mergea dintr-un oraş în altul. El nu avea o casă a Lui. El era

prea ocupat să îi înveţe pe toţi ce trebuie să facă pentru a fi fericiţi şi

pentru a fi pregătiţi, ca într-o zi, să meargă în Cer.

Câteodată, unii băieți și unele fetițe fac lucruri care ție nu îţi plac.

Poate că îţi spun ceva supărător şi josnic care te întristează. Isus a spus

că nu trebuie să te superi niciodată pe ei. Și nici nu trebuie să le faci

vreun rău, fiindcă s-au purtat urât cu tine.

De multe ori oamenii s-au purtat urât cu Isus cât timp El a trăit

aici pe pământ, dar El nu le-a răspuns niciodată cu lovituri sau cu fapte

rele. Isus vorbea întotdeauna cu Dumnezeu despre acei oameni şi Îl

ruga să îi ajute să fie buni. Isus vrea să faci şi tu la fel. Isus vrea să te

rogi pentru cineva care a fost rău cu tine. Isus se întristează când un

băieţel sau o fetiţă, care ştiu despre El, se comportă la fel de rău ca

oricine altcineva.

Uneori se întâmplă ca un băieţel sau o fetiţă să se poarte rău cu

alți copii. Dar, după un timp, băieţelul sau fetiţa simte că el sau ea este

vinovat şi îi pare rău pentru ceea ce a făcut. Atunci, fiecare îşi doreşte

să nu se fi purtat așa. Fiecare ar vrea ca micul său prieten să ştie și el

că lui sau ei îi pare rău. Isus a spus că te vei simţi vinovat pentru orice

lucru rău pe care îl faci. Trebuie să-l rogi pe cel față de care ai greșit


111

să te ierte. Trebuie să-L rogi şi pe Isus să te ierte, pentru că orice lucru

rău pe care tu îl faci Îl întristează pe Isus.

Isus i-a învăţat pe oameni să le facă altor oameni ceea ce ei ar dori

ca ei să le facă lor. Dacă eşti vesel şi binevoitor cu frăţiorul sau cu

surioara ta, atunci şi ei vor fi veseli şi binevoitori cu tine.

Dacă vrei ca fratele, sora sau prietenul tău să nu strice jucăriile

sau lucrurile tale, atunci trebuie să fii foarte atent și nici tu să nu strici

jucăriile sau lucrurile lor.

Dacă vrei ca alți băieți sau fete să nu își ascundă jucăriile și să nu

fie egoiști față de tine, atunci nici tu nu trebuie să fii egoist. Tu trebuie

să fii bucuros să împarți cu alții ceea ce ai. Tu trebuie să fii fericit să

îi lași și pe alți copii să se joace cu câteva dintre jucăriile tale. Isus nu

vrea ca băieții și fetele să fie egoiști.

Uneori, unul dintre cele mai grele lucruri de făcut este să dăm

altora din ceea ce avem mai bun, iar noi să fim mulțumiți cu altceva.

Dacă tu Îl iubeşti pe Isus, atunci așa vei dori să faci. Dacă toţi băieţeii,

toate fetiţele şi toţi oamenii mari ar face ce a zis Isus, atunci nu ar mai

fi lupte, certuri sau furie între oameni.

Alte lucruri pe care le învățăm de la Isus sunt adevărul și cinstea.

Noi nu trebuie să spunem lucruri care nu sunt adevărate. Întotdeauna

trebuie să rostim adevărul. Şi nu trebuie să luăm niciodată lucruri care

nu sunt ale noastre.

Toate aceste lucruri rele sunt smulse din inima noastră când Isus

intră în noi şi ne dă o inimă curată şi nepătată. Apoi, este atât de ușor

să faci fapte bune!

Dimineața când te trezeşti, tu să fii fericit pentru că Isus te iubeşte.

De aceea, încearcă să faci ceea ce lui Isus I-ar plăcea să faci.

Dacă vei face toate aceste lucruri pentru Isus, tu vei ajunge să fii

fericit întotdeauna! Și în scurtă vreme toată lumea va fi fericită.

***


112

OMUL BOGAT ȘI GRÂNARELE

Luca 12:16-31

Isus a fost și este nu doar Fiul lui Dumnezeu, ci şi Învăţător. El

nu a avut nici o sală de clasă într-o şcoală sau într-o biserică aşa cum

învățătorul vostru are astăzi. Băieţeii şi fetițele veneau din toată ţara

să asculte cuvintele lui Isus. Și oamenii mari au venit împreună cu ei.

Uneori, Isus îi învăţa pe oameni cum să se roage. Alteori, Isus

doar le spunea câte o povestire. Și tu ai o carte cu povestiri. Mămica

sau tăticul pot să îți citească povestiri din carte.

Odată, Isus le spunea oamenilor despre un om care avea o mare

gospodărie. În fiecare primăvară, el semăna multe seminţe. Din acele

semințe creşteau atât de multe grâne, încât omul avea destul să pună

deoparte și să aibă mâncare în timpul iernii, când vremea era rea.

În gospodăria lui, omul avea și niște grânare. Așa s-a întâmplat

că toate grânarele erau pline şi tot mai avea grâne. El avea mulţi bani.

Avea mai mulţi bani decât oricine. Toate grânarele erau pline.

Acest om bogat ar fi putut să dea o parte din ceea ce avea în plus

oamenilor înfometaţi și ale căror grădini nu rodiseră mult. El nu ar fi

avut nevoie de tot ce avea. Credeţi că el a făcut aşa? Credeți că bogatul

a avut o inimă atât de bună? Nu, nu s-a întâmplat aşa.

Bogatul se gândea și zicea în sinea lui: „Ştiu ce am să fac. Îmi voi

strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate

roadele şi toate bunătăţile mele. Când toată mâncarea va fi în grânare

nu va mai trebui să muncesc multă vreme. Am să mă veselesc fără să

mai muncesc. Am să mănânc şi am să beau. Am să fiu fericit şi o să

am mult timp bun pentru mine.” Dar el nu s-a gândit ce va spune

Dumnezeu despre toate acestea.


113

Chiar atunci un Glas i-a zis ceva. Era Glasul lui Dumnezeu venit

din Cer. În tot timpul acesta, Dumnezeu l-a urmărit. Dumnezeu a făcut

ca acele semințe să crească, să rodească și să fie mâncare bună.

Glasul lui Dumnezeu a vorbit omului bogat şi i-a spus cât de

necugetat a fost el.

Omul bogat s-a gândit numai la mâncarea lui şi la toate lucrurile

pe care le avea doar pentru el. Bogatul a uitat cu totul de Dumnezeu.

Bogatul a uitat și de vecinii lui, care aveau nevoie de mâncare.

Bogatul ar fi trebuit să se roage şi să-I ceară lui Isus să îi dea o

inima curată. Dar, acum era prea târziu. Chiar, în noaptea aceea omul

bogat a murit. Acum, bogatul nu mai putea să se bucure de ceea ce

avea când trăia. Toate lucrurile acelea nu i-au mai folosit la nimic.

În Cer este câte un loc pentru fiecare om care are o inimă curată.

Nu are importanță cât de bătrân sau cât de tânăr eşti. Dumnezeu vrea

ca tu să faci, aici pe pământ, fapte bune, oricât de mici ar fi, ca să îi

ajuţi pe alții, iar El scrie tot ce faci în Cartea Sa din Cer.

Gospodarul bogat nu a făcut nimic din ceea ce Dumnezeu ar fi

putut scrie în Cartea Sa din Cer. Bogatul nu L-a iubit pe Dumnezeu.

Bogatul nu avea cum să aibă un loc acolo sus cu Dumnezeu.

Aceasta a fost povestirea spusă de Isus şi El vrea ca toţi să fim

atenţi şi să nu ajungem atât de egoişti, încât să ne gândim doar la ceea

ce avem aici, pe pământ. Important este ceea ce avem în Cer.

Gândurile şi faptele bune pe care le facem Îi plac lui Dumnezeu.

Isus a zis să nu ne îngrijorăm aici. Dumnezeu are grijă de florile

sălbatice de pe dealuri şi de păsărele. El va avea grijă şi de noi.

Comoara noastră, cel mai preţios lucru pe care îl avem în Cer,

este inima noastră, plină de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru

Biblie. Putem să-i chemăm şi pe alţi băieței și fetițe să vină cu noi la

Şcoala duminicală. Putem să ne rugăm pentru bolnavi. Putem chiar să

dăm din hainele noastre altor copii, dacă avem mai multe haine, iar ale

lor nu sunt foarte bune. Putem să împărţim şi jucăriile cu ei. Poate că

alţi copii nu pot să iasă la joacă aşa ca tine. Poate că ei nu au nici o

jucărie atunci când trebuie să rămână în casă.

Toate aceste fapte sunt văzute de Dumnezeu din Cer. Isus le-a

spus oamenilor povestirea despre omul bogat, zgârcit și necugetat,

pentru ca noi să nu ne comportăm ca el.

***


114

SEMĂNĂTORUL ŞI SĂMÂNŢA

Marcu 4:1-20

Isus iubeşte copiii. El îi iubeşte pe toţi oamenii din lume. Când

Isus trăia pe pământ, El vorbea cu oamenii mari, dar şi cu copiii, pe

unde mergea. Uneori, El era pe un deal, alteori pe malul unui lac sau

pe o câmpie. Alteori, Isus le spunea oamenilor câte o povestire pentru

a-i învăţa cum să fie buni şi cum să-L iubească pe Dumnezeu.

Într-o zi, Isus le-a spus oamenilor povestea unui om care ieşise la

semănat. Omul acesta a pus seminţele într-un sac mare. El a cărat sacul

cel mare pe umăr. Avea un câmp mare de semănat şi nu voia să se tot

ducă şi să se întoarcă după semințe, aşa că a trebuit să care un sac plin

de seminţe. Pachețelele cu semințe nu erau îndeajuns.

Isus a spus că omul mergea. Își băga mâna în sacul cu seminţe,

apoi arunca seminţele pe pământ. Aşa a străbătut el tot câmpul.

Câteva seminţe au căzut pe drumul bătătorit aflat la marginea

câmpului. Păsărilor le plac seminţele, aşa că s-au pus și au ciugulit

toate seminţele de pe drumul bătătorit.

Pe câmpul omului era şi un loc mai pietros. Doar puțin pământ

acoperea pietrișul. Din micile seminţe căzute acolo au crescut doar

nişte firicele, dar pietrele stăteau în cale, și pentru că nu era pământ

destul, care să ajute firicele să crească, după un timp, micuțele plante

s-au ofilit, iar după aceea s-au uscat.

Alte seminţe au căzut printre buruieni. Seminţele au început să

încolţească, dar buruienile au crescut și au ajuns să fie din ce în ce mai

mari, așa că nu a mai fost loc pentru micuțele plante. Buruienile au


115

ocupat tot locul, iar micuțele plante au fost înăbuşite şi au murit.

Într-o altă parte a câmpului omului era pământ bun. Acolo nu erau

nici pietre, nici buruieni și pământul nu era bătătorit. Era un loc tocmai

potrivit pentru ca micile seminţe să încolţească şi să crească ajungând

să fie niște spice mari şi puternice. Omul a pus o mulţime de seminţe

în acel pământ, iar semințele au început să crească și tot au crescut. O,

Doamne, și cum au crescut seminţele acelea!

Voi ați știut că pentru Isus inima unui copil este ca o grădină?

Povestirile despre Isus şi versetele memorate sunt la fel ca seminţele

plantate în pământ bun.

Vă amintiţi de omul acela care a avut seminţele şi pe care le-a

împrăştiat? Învățătorul de Școală duminicală face acelaşi fel de lucru

pentru voi. El nu are un sac care să fie plin cu seminţe adevărate, dar

scoate lucruri bune din Biblie, pe care apoi le sădeşte în inimioara

voastră pentru Isus.

Voi unde vă păstraţi dragostea pentru Isus? În inimile voastre.

Acolo merg toate vorbele bune despre Isus. Ele nu rămân doar în

urechile voastre. Vorbele bune doar trec prin urechile voastre pentru a

ajunge în inimile voastre. Voi auziţi despre Isus cu urechile, apoi

puneţi ceea ce auziţi în inimă. Ştiaţi acest lucru?

Haideţi să privim în inima unei fetiţe. Noi nu putem să privim în

realitate în inimă, dar putem să spunem ceea ce se ascunde în inimă

după felul în care ea se comportă. Dacă nu este atentă la învățătorul ei

de Școală duminicală, inima ei este ca acel drum bătătorit unde au

căzut semințele aruncate de omul acela, pentru că ea nu se mai

gândește la Isus și nici la povestirile din Biblie când ajunge acasă. Ea

nu a auzit nimic din ceea ce a spus învățătorul. Seminţele Cuvântului

lui Isus nici măcar nu au ajuns în inima ei. Nu este acesta un lucru mult

prea rău?

Acum, priviţi-1 pe acest băieţel. Învățătorul îi spune povestea de

la Școala duminicală. El aude lucrurile despre Isus cu urechile, aceasta

este bine, dar nu prea este atent la profesor. El s-ar juca mai degrabă,

decât să asculte şi să încerce să recite versetul. El nu închide ochii şi

nu se roagă ca ceilalţi copii. La fel cum seminţele omului care au căzut

pe pământul pietros, seminţele care pătrund în inima acelui băiețel nu

vor da roade prea puternice pentru Isus. În scurt timp el nu va mai

cunoaște multe lucruri despre Isus.

Dar mai este încă un băiețel. Oare ce credeți că vom vedea în

inima lui? El ascultă povestirile care i se spun despre Isus. El se

străduiește să recite versetele învăţate în fiecare duminică. El se roagă


116

împreună cu ceilalţi copii şi cântă cântări lui Isus. El are o inimă bună,

asemenea pământului bun de pe câmpul acelui om.

Cuvintele din Biblie ajung direct în inima sa bună. Inimioara lui

este o grădină roditoare pentru Isus. Îl iubeşte pe Isus, iar seminţele

bune încep să încolţească şi să dea naştere unor plante ale dragostei.

El stă liniştit în timpul Școlii duminicale, cântă și se roagă. El este un

băiețel bun.

Spicele adevărate trebuie să fie udate, altfel nu pot să crească. Şi

inimioarele au nevoie de ceva, dar nu de apă ca spicele. Inimile noastre

rămân fericite când ne rugăm. Rugăciunea face ca spicele inimii să

crească mari şi puternice. Mai multe povestiri din Biblie întăresc

inimioarele pentru Isus.

Toţi băieţeii şi toate fetiţele se nasc cu „seminţele păcatului” în

inimile lor. Acele „seminţe ale păcatului” vor crește ca „buruieni ale

păcatului” dacă nu îl rugăm pe Isus să le smulgă din grădina inimii

noastre. Atunci când un copil este neascultător, înseamnă că planta

păcatului creşte în inima sa.

Cum poți să faci din inima ta un loc minunat pentru Isus? Poți să

te porți frumos la Școala duminicală şi să asculţi povestirile din Biblie

pe care le spune învățătorul la Școala duminicală. Dumnezeu îi spune

și lui ce să te înveţe. Poți să îți încălzești inima rugându-te la Isus în

fiecare zi. Și tu poți să îți hrănești și să îți adapi inimioara iubindu-L

pe Isus din ce în ce mai mult.

Isus te iubeşte — Biblia îți spune acest lucru!

***


117

ISUS DOMOLEȘTE FURTUNA

Matei 8:23-27

În ţara unde a trăit Isus cât timp a fost pe pământ era un frumos

lac albastru. Poate că Isus a pescuit în acel lac. Isus avea câţiva prieteni

care au fost pescari şi care îşi ţineau barca pe lac tot timpul. Lacul era

înconjurat de mici dealuri verzi, şi de multe ori Isus urca pe câte un

deal şi le vorbea oamenilor despre Dumnezeu. Lui Isus Îi plăcea acest

lac, care se numea Marea Galileii.

Odată, când Isus era foarte obosit, El le-a cerut ucenicilor Lui să

se urce într-o barcă cu El şi apoi să vâslească spre celălalt mal al

lacului. Isus îi învăța pe oameni despre Dumnezeu toată ziua. Dar El

îi vindeca şi pe oamenii bolnavi.

Oamenii Îl iubeau atât de mult pe Isus că Îl urmau oriunde mergea

El. Foarte mulţi oameni erau cu Isus tot timpul. Lor le plăcea să audă

glasul Său blând când le vorbea despre lucrurile care sunt în Cer.

Oamenilor le plăcea să vadă cum El binecuvânta copilaşii care stăteau

lângă El.

Isus îi iubea pe toţi aceşti oameni şi era fericit să îi ajute şi să îi

înveţe, dar la sfârşitul zilei El se simţea obosit şi avea nevoie de

odihnă. Poate că, uneori, El se plimba pe malul lacului, ajungând de

cealaltă parte, dar de data aceasta, Isus a vrut să meargă cu barca.

Isus S-a urcat în barcă. Oamenii stăteau pe mal şi Îl priveau

plecând spre celălalt mal al lacului. Era atâta linişte şi atâta răcoare pe

apă! Cu un sunet dulce, valurile mici se loveau de barcă. Acolo,

oamenii nu puteau să ajungă la Isus. Pe apă era locul potrivit pentru El

să fie singur cu ucenicii Lui, să Se odihnească şi să le vorbească.


118

Câtă liniște și ce plăcut era să plutească, în timp ce vântul adia

blând, iar barca se legăna uşor pe apă! Lui Isus I S-a făcut somn.

Atunci, El s-a dus în partea din spate a bărcii unde S-a întins ca să se

odihnească. Însă Isus a adormit imediat. Barca se legăna înainte şi

înapoi, întocmai ca un scaun balansoar.

Nu după mult timp, vântul, care adiase blând, a ajuns să sufle din

ce în ce mai puternic. Norii albi de pe cer s-au întunecat din ce în ce

mai mult. Valurile mici au început să fie din ce în ce mai mari, că mai

lipsea puțin și intrau în barcă.

O, cu câtă putere bătea și vâjâia vântul! V-J-J-J-J! V-J-J-J-J! Din

pricina vântului, valurile au ajuns să fie mari și barca a început să se

legene mult în sus și în jos.

Norii mari şi întunecaţi înnegriseră cerul. Vântul şuierător bătea

acum din ce în ce mai tare. V-J-J-J-J! V-J-J-J-J! Valurile erau tot mai

înalte, că i-au înspăimântat pe ucenicii aflați în barcă. Nu puteau să

cârmuiască barca aşa cum voiau ei, pentru că valurile o împingeau în

sus şi în jos. Vântul le bătea în faţă şi cu multă greutate puteau să stea

în picioare. Unde era Isus? El a fost atât de obosit că adormise şi nu

S-a trezit.

Ucenicilor lui Isus chiar le era teamă pentru că era o furtună

năpraznică şi barca era prea mică pentru a înfrunta valuri care erau atât

de înalte. Vântul bătea şi el într-atât de tare, încât le era teamă că barca

se va răsturna, aruncându-i în apa rece şi agitată.

Nu mai era mult până la malul celălalt al lacului, dar nu puteau să

ajungă acolo pe o furtună atât de puternică. Poate că barca se va

scufunda, s-au gândit ei. Apa ar fi fost prea rece, iar vântul prea

puternic ca ei să înoate la mal. Acum chiar că le era frică, aşa că s-au

dus în partea din spate a bărcii, acolo unde dormea Isus. Pe Isus furtuna

nu L-a deranjat deloc.

„Isus! Isus!” au strigat ucenicii. „Isus, trezeşte-Te! Ne-a prins

furtuna, iar apa intră în barca noastră.”

Isus S-a trezit şi a privit la ucenicii Lui. A văzut că le era frică.

Le era cât se poate de frică. O, cât de speriaţi erau! Isus a privit apa.

Valurile erau cu adevărat înalte şi zbuciumate, iar apa năvălea în barcă.

Vântul încă bătea cu atâta putere, încât mai că răsturna barca dintr-o

parte în cealaltă parte. Vântul șuiera de parcă era furios pe cineva!

Isus S-a ridicat în picioare în barcă. Lui nu îi era teamă. El a

poruncit vântului şi valurilor: „Liniştiţi-vă!” Deodată totul s-a liniştit.

Vântul nu a mai bătut. Valurile s-au făcut mici cum au fost şi au revenit

la sunetul dulce de dinainte. Acum, apa era calmă. Peste tot era atât de


119

multă linişte!

Ucenicii lui Isus au fost atât de uimiţi! Ei L-au văzut pe Isus

făcând multe minuni: a vindecat oameni bolnavi, i-a făcut pe orbi să

vadă, iar acum a rostit doar câteva cuvinte, iar valurile furioase şi

vântul puternic s-au oprit. Pe lac era din nou pace și linişte.

***

ISUS DĂ MÂNCARE OAMENILOR

Ioan 6:1-15

Biblia vorbeşte despre un băiețel care s-a dus să-L vadă pe Isus.

Să ne gândim la un băieţel care se grăbește pe malul Mării Galileii.

Băiețelul era cu un grup mare de oameni. Isus urma să vină pe un deal

din apropiere, iar tăticilor, mămicilor, băiețeilor şi fetițelor le plăceau

să-L audă pe Isus vorbind.

Băieţelul nu era prea mare şi trebuia să meargă un drum foarte

lung ca să-L vadă pe Isus. El era nevoit să meargă pe jos, fiindcă pe

atunci nu existau mașini, nici autobuze şi nici trenuri. Poate că era și

foarte obosit, dar lui nu-i păsa. El a auzit cât de mult iubea Isus toţi

copiii, cum îi ţinea chiar în poală și cum îi binecuvânta.

Mama băieţelului a ştiut că va fi o călătorie lungă pentru fiul ei,

aşa că i-a pus mâncare să aibă pe drum, ca să nu îi fie foame.

În traistă, mama băieţelului a pus câteva pâini mici din orz. Una,

două, trei, patru, cinci pâini mici făcute din orz. Mama a mai pus în

traistă doi peştişori care fuseseră uscaţi la soare. Tuturor băiețeilor le

plăcea mâncarea aceasta în vremea în care Isus era aici pe pământ.


120

Băiatul şi-a luat rămas bun de la mama lui şi a plecat. Era atât de

fericit că urma să-L vadă pe Isus! Şi noi Îl vom vedea pe Isus într-o zi,

dacă îl iubim din inimă şi ne rugăm Lui.

Băiețelul s-a tot dus. Când a ajuns la dealul acela, el a văzut o

mare mulţime de oameni, mai mulţi oameni decât văzuse el vreodată.

Acolo, erau și băieței şi fetițe. Toţi au venit să-L vadă pe Isus şi să

înveţe cum să fie buni.

Isus vorbea. O, câtă linişte şi pace era! Toată lumea era foarte

tăcută. Toţi copiii stăteau foarte liniştiţi! Nimeni nu şoptea şi nici nu

privea împrejur. Priveau doar la Isus şi ascultau cu atenţie fiecare

cuvânt pe care El îl spunea. Lui Isus nu-I place când oamenii mari sau

copiii vorbesc în şoaptă şi se joacă la Şcoala duminicală. El vrea să

ascultăm cu atenţie povestirile din Biblie.

Oamenilor le plăcea fața blândă a lui Isus. Lor le plăcea să audă

cuvintele calde pe care le rostea El. Isus le spunea care sunt lucrurile

urâte pe care Dumnezeu nu dorea ca ei să le facă; dar El le vorbea și

despre Cer şi despre lucrurile bune pe care ei trebuie să le facă.

Isus a tot vorbit. Nimeni nu voia să plece şi în curând ziua avea

să se sfârşească, iar soarele începea să apună. Era timpul pentru cină.

Ucenicii lui Isus au venit la El şi I-au spus că ar fi mai bine ca acei

oameni să meargă acasă şi să mănânce ceva. Ei fuseseră acolo toată

ziua şi nu existau nici un fel de magazine de unde ar fi putut să își

cumpere mâncare, și nici restaurante nu erau. Cu toții au mers atât de

mult ca să ajungă acolo. Și ca să meargă acasă, iar le va trebui foarte

mult timp.

Isus îi iubea pe toţi aceşti oameni. El nu voia ca lor să le fie foame.

El dorea să-i ajute. Isus l-a întrebat pe unul dintre ucenicii Săi ce s-ar

putea face pentru a-i hrăni pe toţi aceşti oameni. Unul dintre ucenici a

spus că nu aveau cum să-i hrănească. Nu exista nici o posibilitate de a

face rost de mâncare. Nu era nici un magazin acolo.

Andrei, unul dintre ucenicii lui Isus, a spus că a văzut un băieţel

care avea mâncare la el, dar n-ar fi fost îndeajuns ca să-i hrănească pe

toţi acei oameni. Mâncarea era destulă doar cât să mânânce un băieţel.

Isus a ştiut tot timpul ce avea de făcut. El știa cum avea să facă

rost de mâncare, dar El a vrut să vadă ce vor spune ucenicii Săi. Isus

ştie întotdeauna ce să facă, în orice împrejurare.

Ucenicii l-au căutat pe băieţelul care avea mâncare. Când l-au

găsit, i-au spus că Isus dorea să-l vadă. Cât de fericit a fost băiețelul!

El avea să vorbească direct cu Isus. Şi noi, când ne rugăm, vorbim

direct cu Isus.


121

Băieţelul a fost fericit să-I dea lui Isus tot ceea ce avea. I-a dat lui

Isus toată mâncarea pe care o avea. Şi acelui băieţel trebuie să-i fi fost

foame, dar nu a păstrat nimic pentru el. El I-a dat totul lui Isus.

Ucenicii lui Isus le-au zis tuturor oamenilor să se aşeze pe iarbă.

Isus ţinea pâinile şi peştii în mâinile Sale şi a zis: „Mulţumesc!” lui

Dumnezeu pentru ele. Da, chiar şi Isus a mulţumit lui Dumnezeu

pentru mâncare. Când stai la masă, tu îţi aminteşti întotdeauna să spui

„Mulțumesc!” lui Dumnezeu pentru mâncare?

După ce Isus a mulţumit lui Dumnezeu pentru pâine şi peşte, s-a

întâmplat cel mai minunat lucru. Băiatului cu greu a crezut ce îi vedeau

ochii. Ucenicii şi toţi oamenii au fost şi ei uimiți.

Ştiți ce s-a întâmplat? Isus a luat cei doi peştişori şi pâinile şi a

început să le dea câte o parte din mâncare ucenicilor Lui, pentru ca ei

să le dea oamenilor. Isus rupea din pâine şi din peşte şi oricât rupea El

şi dădea din ele, întotdeauna rămânea ceva.

Ucenicii au pus părțile de mâncare în coşuri şi au mers în sus şi

în jos pe deal, oriunde stăteau oamenii, şi le-au dat să mânânce cât au

dorit ei. Toate erau din mâncarea băieţelului. Isus a făcut să fie mai

multă şi mai multă mâncare, până când a rămas o mulţime de resturi

de mâncare. Au rămas douăsprezece coşuri de mâncare şi toţi oamenii

erau atât de sătui, încât nu mai puteau să mânânce nimic. Isus a dat

mâncare la 5000 de oameni, din mâncarea unui băieţel.

Numai Isus putea să facă așa ceva. Nu e nimic pe care Isus să nu

poată să-l facă. Azi, Isus poate şi El face tot atâtea lucruri minunate,

câte făcea şi când era aici pe pământ, cu mult timp în urmă.

Ce s-ar fi întâmplat dacă băieţelul ar fi spus: „Nu, Isus, nu este

destul pentru a mânca fiecare. Îmi este foame şi vreau să mănânc

singur?” Băieţelul acela I-a dat mâncarea lui Isus pentru că Îl iubea.

Cum ai putea tu să faci ca Isus să fie mulţumit şi ca să-I arăţi cât de

mult Îl iubeşti? Noi nu putem toţi să-I dăm lui Isus mâncarea noastră,

dar toți putem să-I dăm inima noastră.

***


122

ISUS UMBLĂ PE APĂ

Matei 14:22-36

Toată ziua Isus a fost ocupat să îi ajute pe oameni şi să îi învețe,

iar acum începea să se întunece. Deja, toţi oamenii plecaseră acasă.

Unii dintre prietenii lui Isus călătoreau pe mare într-o micuță corabie.

Isus nu era cu ei. El era atât de obosit şi dorea să petreacă puţin timp

Singur pe un munte, ca să poată să vorbească cu Dumnezeu.

„Voi urcaţi-vă în corabie,” le-a spus Isus, „şi mergeţi pe celălalt

ţărm al mării.” El avea să îi întâlnească atunci când ajungeau acolo.

Pe mare era răcoare şi linişte! Steluțele începuseră să licărească

pe cer. Valurile mici se loveau încet, încet de corabie.

Apoi, dintr-o dată, vântul a început să bată cu putere. Corabia se

legăna în valurile acelea uriaşe.

Vântul batea din ce în ce mai tare. V-J-J-J-J-J, V-J-J-J-J-J, iar

valurile creşteau din ce în ce mai mult. Întunericul era din ce în ce mai

mare. Valuri uriaşe se vedeau pe toată întinderea mării. Vai, ce furtună

îngrozitoare!

Ucenicii lui Isus nu mai puteau să vâslească spre ţărm. Ei au

încercat din răsputeri să vâslească într-acolo, dar vântul împingea

corabia în cealaltă parte. Oamenii s-au trudit şi iar s-au trudit, au vâslit

şi iar au vâslit, dar corabia nu mergea în direcţia dorită. Vântul era prea

puternic, iar valurile erau prea înalte. Corabia era aruncată de vânt în

vâltoarea apelor adânci şi furtunoase.

Acum, ucenicii lui Isus se temeau. Ei se rătăciseră în mijlocul

furtunii, erau învăluiţi în întuneric, apa pătrundea în corabie, iar Isus

nu era acolo cu ei ca să îi ajute. Ce se vor face?

În timp ce oamenii se trudeau să conducă barca, ei și-au ridicat

privirile în sus şi au văzut pe cineva umblând pe apă. Da, chiar așa au


123

văzut. Cineva era acolo, dincolo de barcă, mergând pe apă.

Acum ucenicilor le era mai teamă ca oricând. Cine putea să fie?

Cine putea să meargă pe apă? „Nu e nimeni,” s-au gândit ei.

Dar Cel care umbla pe apă S-a apropiat din ce în ce mai mult de

corabie. Mai aproape și mai aproape. Acum, într-adevăr ei se temeau.

Ucenicii nu ştiau cine era — dar era Isus. Isus putea să meargă pe

apă, fără să Se scufunde, oricât de adâncă sau de furtunoasă ar fi fost

apa. Da, era chiar Isus, care venise să îi ajute.

Isus a văzut cât de speriaţi erau ei, aşa că a strigat zicându-le:

„Sunt Eu, Isus. Nu vă fie teamă.” Cât de uimiţi au fost ei să audă glasul

lui Isus. Până atunci ei nu Îl mai văzuseră niciodată pe Isus făcând un

lucru ca acesta.

Petru, unul dintre ucenicii lui Isus, nu prea era sigur că Îl vedea

chiar pe Isus. Petru I-a zis lui Isus să îl cheme să meargă la El pe apă.

Isus i-a spus: „Vino.” Petru era atât de uimit încât a sărit din corabie

şi a început să meargă pe apă ca să-L întâlnească pe Isus. Atâta timp

cât L-a privit doar pe Isus, nu i s-a întâmplat nimic rău, dar, deodată,

Petru a privit în jos şi a văzut valurile furtunoase şi înfricoşătoare. Lui

Petru i s-a făcut teamă imediat. Numai când şi-a întors privirea de la

Isus, şi când s-a uitat la apă, Petru a început să se scufunde. El se

scufunda din ce în ce mai jos, dar Isus nu a îngăduit ca Petru să se

scufunde de tot. Și-a întins mâna şi l-a prins pe Petru. Isus te ajută

întotdeauna.

De îndată ce Isus și Petru au intrat în corabie, vântul s-a oprit.

Vântul puternic s-a liniştit. Valurile uriaşe nu mai loveau corabia.

Furtuna a trecut. Isus a făcut ca vântul să înceteze, iar apa să devină la

fel de liniştită cum era înainte.

Isus, Cel la care noi ne rugăm, este acelaşi Isus și astăzi și El poate

să facă astfel, încât toate lucrurile să meargă bine şi în viaţa noastră.

***


124

CEI ZECE LEPROȘI

Luca 17:11-19

Într-o zi, în timp ce Isus mergea spre Ierusalim, pe un drum aflat

între Samaria și Galileea, El a intrat într-un mic sat. Acolo, Isus a întâlnit

zece oameni care erau foarte bolnavi. Acești oameni foarte bolnavi erau

leproși pentru că erau plini de răni groaznice pe tot corpul. Orice om

care era lepros nu avea voie să trăiască acasă cu familiile lor și nici să

meargă în vizită la prietenii lor. Leproșii trebuiau să stea departe de alți

oameni care s-ar fi putut să se îmbolnăvească din cauza lor.

Cei zece oameni care erau leproși au auzit despre toate minunile

pe care Isus le-a făcut. Ei au auzit că Isus avea puterea chiar și să îi

vindece pe oamenii care erau bolnavi. Când leproșii au văzut că Isus

mergea pe drum, ei se întrebau dacă El ar putea să îi vindece și pe ei.

Dar, tocmai pentru că erau leproși, ei nu aveau voie să se apropie de

Isus. Așa că au strigat cu glas tare și L-au rugat frumos să îi ajute.

Oamenii leproși au dorit mult să fie din nou sănătoși.

Isus nu a trecut niciodată pe lângă cineva care avea nevoie de

ajutor. Când Isus i-a auzit pe leproșii care Îl strigau, El s-a oprit din

drumul Lui. Apoi, Isus le-a spus să facă un lucru foarte ușor. El le-a zis

să meargă și să se arate preoților. Isus știa că preoții aveau să le spună

tuturor oamenilor care locuiau în sat că toți cei zece leproși erau

vindecați. După aceea, ei puteau să meargă să trăiască din nou cu

familiile lor!

Cei zece oameni au ascultat de Isus și au plecat imediat. În timp ce

ei mergeau pe drum, s-a întâmplat un lucru minunat! Toate rănile

groaznice au dispărut de pe corpurile lor. Într-adevăr, Isus i-a vindecat.

Cei zece oameni erau atât de fericiți, încât au început să meargă din ce


125

în ce mai repede. Ei erau dorinici să le arate preoților ce a făcut Isus

pentru ei.

Dar, unul dintre cei zece oameni, când a văzut că a fost vindecat,

s-a oprit din mersul lui. El știa că mai era un lucru foarte important pe

care trebuia să îl facă. Omul s-a întors din drum și a venit înapoi în locul

în care a rămas Isus. El a îngenuncheat la picioarele lui Isus și I-a

mulțumit pentru că l-a făcut din nou sănătos. Omul era bine pentru că a

avut credință și astfel a crezut că Isus putea să-l vindece. Și Isus l-a

vindecat! O, cât de fericit era el acum!

Isus a întrebat: „Oare n-au fost curăţaţi toţi cei zece? Dar ceilalţi

nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să

dea slavă lui Dumnezeu?”

Atunci Isus i-a spus acelui om să se ridice de pe genunchi și să

plece. Dar, înainte ca omul să plece, Isus a făcut încă un lucru deosebit

pentru el. Isus i-a spus omului că credința lui l-a mântuit. Aceasta

înseamnă că Isus a iertat păcatele acelui om. O, ce minune a înfăptuit

Isus pentru acel om.

Isus a înfăptuit o mare minune pentru toți cei zece oameni care au

fost leproși. Poate că toți erau bucuroși că nu mai erau bolnavi, dar

numai unul singur și-a adus aminte să Îi mulțumească lui Isus. Noi vrem

să fim ca și acel om care a mulțumit lui Isus. Isus înfăptuiește atât de

multe lucruri pentru noi, iar atunci când noi ne amintim să Îi mulțumim,

lucrul acesta Îl face pe Isus fericit.

***


126

OMUL CARE A AVUT MILĂ

Luca 10:30-37

Isus a fost bun şi milos cu orice om cât timp a trăit pe pământ! El

dorea să-i învețe pe bărbați, pe femei, pe băieței și fetiție cum să îi

ajute pe alţii. Într-o zi, Isus a spus unor oameni o întâmplare, pentru

ca ei să ştie ce să facă atunci când vor vedea pe cineva aflat în necaz.

Iată ce întâmplare le-a spus Isus.

Odată, un om mergea pe drum singur, singurel. Acel drum era

periculos pentru ca cineva să călătorească singur. Omul acesta dorea

să meargă din Ierusalim, unde era minunatul Templu, la Ierihon.

În vremea aceea nu erau maşini şi omul a trebuit să meargă pe

jos. Drumul avea urcuşuri şi coborâşuri abrupte, numeroase cotituri şi

multe locuri pustii şi întunecate! Dacă privea în sus, el vedea stânci

înalte și uriaşe. Dacă privea în jos, el vedea văi adânci, al căror fund

era cu mult mai în jos faţă de drumul străbătut de el. O, drumul acela

era cu adevărat primejdios pentru călători! Și nu existau nici oraşe,

nici case şi nici magazine.

Oamenii răi se ascundeau în unele dintre locurile întunecate la

câte o cotitură a drumului, iar când cineva trecea pe acolo, ei săreau

din ascunziș şi îi luau ceea ce doreau. Ce făceau ei era furt. Oamenii

aceia răi erau tâlhari.

Pe acolo a trecut şi acel om. El nu a văzut pe nimeni, dar, dintr-o

dată, la repezeală, au apărut nişte tâlhari. Ei se ascunseseră acolo,

aşteptând ca cineva să vină.

O, cât de ticăloşi au putut ei să fie cu bietul om! Ştiţi ce i-au făcut?

L-au doborât la pământ şi l-au lovit atât de tare că a început să curgă

sânge. I-au luat toţi banii pe care îi avea, şi i-au luat chiar şi hainele de


127

pe el. Apoi au fugit şi l-au lăsat zăcând acolo, în drum. Era rănit foarte

rău. El nu putea nici să se ridice, aşa că a fost nevoit să zacă acolo

singur şi să aştepte să treacă cineva şi să îl ajute. A trebuit să aştepte

mult timp, pentru că nu mulţi oameni aveau curaj să meargă pe acel

drum.

Ascultaţi! Ascultaţi! Vine cineva! Se aude un zgomot de paşi care

se apropie încet. Poate că e vreun om singuratic care străbate acelaşi

drum. Poate că acum cineva îl va găsi pe bietul om rănit şi îl va ajuta.

El chiar avea nevoie de ajutor.

Paşii se apropiau din ce în ce mai mult. Erau mai aproape și mai

aproape. Da, chiar venea cineva. Era un preot al marelui Templu din

Ierusalim. Preotul era din acelaşi Templu la care fusese dus Isus când

era doar un copilaș. Mai mult ca sigur că acest preot va fi bucuros să

îl ajute pe om.

Preotul s-a apropiat foarte mult. Ştiți ce a făcut el? Doar l-a privit

pe bietul om care sângera în drum. Credeţi că l-a ajutat? Nu! Preotul

s-a îndepărtat şi a trecut repede pe partea cealaltă a drumului. Poate că

preotul s-a prefăcut că nu îl văzuse deloc pe bietul om.

Poate preotul s-a gândit că, dacă s-ar fi oprit, atunci tâlharii, care

erau pe undeva prin apropiere, l-ar fi rănit şi pe el. În orice caz, preotul

nu s-a oprit. Biblia nu spune de ce nu s-a oprit.

Preotul a plecat, iar bietul om rănit este mult slăbit şi se simte

foarte rău. Oare va muri aici, în locul acesta singuratic, înainte să mai

treacă cineva?

Linişte! Ascultaţi! Se aude cumva din nou zgomot de paşi? Mai

vine cineva? Da, vine, vine, vine! Paşii se apropie din ce în ce mai

mult. Oare ce va face omul acesta care vine? Va ajuta? Va continua

drumul aşa cum a făcut preotul? Ce va face el?

De data aceasta era un Levit. Unii dintre aceştia obişnuiesc să

cânte în corul Templului, iar alții au grijă de Templu. Gândiţi-vă

numai, poate că acest om mergea la Templu tocmai pentru a vorbi cu

Dumnezeu. Un om mergând la Templu? Atunci, cu siguranţă că el va

fi bucuros să se oprească şi să vadă cum ar putea să îl ajute pe bietul

om aflat în suferinţă.

Dar ce a făcut el? S-a dus către omul căzut la pământ. L-a privit.

A văzut sângele de pe el. A văzut că omului îi era rău. A văzut și unde

l-au rănit tâlharii. A văzut că hainele îi fuseseră furate şi poate că îi era

frig. Dar, după aceea, Levitul i-a întors spatele şi a continuat cu drumul

lui, fără să facă ceva ca să ajute.

Poate că Levitul s-a gândit așa: „O, starea lui este prea rea, iar eu


128

mă grăbesc. Dacă mă opresc, voi întârzia la Templu.” Sau poate că

Levitul s-a gândit astfel: „Îmi pare rău pentru el, dar dacă mă opresc

să îl ajut, mă voi murdări din cap până-n picioare şi nu voi mai putea

cânta în cor.” Nu vă puneți întrebarea ce a gândit Levitul cu adevărat?

Ce l-a făcut să plece şi să-l lase pe omul acela rănit să zacă în drum,

fără ca cineva să-l ajute?

Ce se va întâmpla cu acest om? E prea grav rănit ca să se poată

ridica singur. Este prea grav rănit ca să meargă, chiar dacă s-ar putea

ridica. Oare, ce va face?

Tropa-trop, tropa-trop. Ce poate să însemne sunetul acesta? Nu

este zgomotul pașilor unui om. Atunci, ce este?

Nu, nu era zgomotul pașilor unui om. Era un măgăruş. Pe spatele

măgăruşului venea un om călare. Omul acesta era dintr-un loc numit

Samaria. Preoților şi Leviţilor nu le plăceau de oamenii din Samaria.

Ei credeau că samaritenii nu erau tot atât de buni ca alţi oameni. Dar

Dumnezeu nu crede așa, niciodată. Dumnezeu i-a creat pe toţi

oamenii. El îi iubeşte pe toţi şi vrea ca şi noi să-i iubim pe toţi.

Chiar în clipa în care bunul Samaritean a văzut pe cineva zăcând

la pământ, a sărit iute de pe măgăruşul său şi a alergat cât a putut de

repede, ca să vadă ce se întâmplase.

Bunul Samaritean nu a plecat şi nu l-a lăsat acolo. O, nu! I s-a

făcut milă de el. Mai întâi i-a uns rănile cu ulei ca să nu îl mai doară

aşa tare. Apoi i-a legat cu grijă şi cu blândeţe toate rănile. Cât de bine

i-a părut bietului om că avea pe cineva care să-l ajute!

Bunul Samaritean l-a învelit cu ceva pe om şi a început să-l ridice

cu blândeţe, uşor-uşor, cu multă grijă, ca să nu-1 doară nimic. L-a pus

pe spatele măgăruşului ca să poată să-l ducă undeva și să-l întindă pe

un pat.

Apoi, bunul Samaritean a mers pe lângă măgăruş. Poate că l-a

ţinut cu un braţ ca să nu cadă şi să nu se rănească din nou. Și așa au

mers. Încet, încet, ei au ajuns într-un loc cum sunt hotelurile din zilele

noastre, unde erau paturi pentru dormit. Oamenii numeau un astfel de

loc, han. Bunul Samaritean a plătit pentru patul şi camera omului rănit.

În dimineaţa următoare, bunul Samaritean a trebuit să meargă

unde avea de lucru. El i-a dat hangiului nişte bani şi l-a rugat să aibă

grijă de bietul om rănit până când urma să fie destul de sănătos ca să

poată din nou să călătorească. Samariteanul i-a spus hangiului că și

dacă banii nu ar fi fost îndeajuns, el avea să-i plătească la întoarcere.

Isus a zis că şi noi ar trebui să facem la fel ca bunul Samaritean.

Ar trebui să ajutăm alţi oameni când au nevoie de ceva, aşa cum şi noi


129

am dori ca ei să ne ajute dacă ne-am afla în necaz.

Isus a zis că fiecare om este aproapele nostru, chiar dacă omul

acela nu locuieşte lângă noi. Cei care locuiesc lângă noi sunt vecinii

apropiaţi, dar aproapele nostru sunt toţi cei care au nevoie de ajutor.

Băieţeii şi fetiţele pot fi ucenici de nădejde ai lui Isus.

***

LA PICIOARELE LUI ISUS Luca 10:38-42, Ioan 12:2-8

Lui Isus I-a plăcut mult să meargă acasă la Maria, Marta şi Lazăr.

Ei Îl iubeau pe Isus şi El îi iubea. Isus nu avea o casă și nici un pat care

să fie al Lui. El mergea dintr-un oraş în alt oraș vorbindu-le oamenilor

despre Dumnezeu şi Cer. Isus Se simţea întotdeauna atât de fericit în

casa prietenilor Lui care L-au iubit.

Într-o zi, El a venit din nou în casa lor. O, cât de fericite au fost

Maria şi Marta să-L vadă pe Isus! Maria s-a oprit din lucru imediat şi

repede s-a aşezat jos, la picioarele lui Isus. Ea a vrut să asculte cu

atenţie tot ceea ce spunea El.

Maria a dorit să audă lucrurile frumoase pe care Isus le spunea

despre Dumnezeu, despre îngeri şi despre cum putea și ea să se roage

ca să ajungă în Rai într-o zi.

Maria ştia că trebuie să-L asculte pe Isus în timp ce El era acolo,

pentru că El avea să plece din nou către un alt oraş. Treburile de la

bucătărie putea să le facă mai târziu.

Unde era Marta în timp ce Maria stătea şi Îl asculta pe Isus? Zorea


130

încoace şi-ncolo. Era foarte ocupată! Marta pregătea probabil cina.

Marta dorea să-I arate lui Isus cât de mult Îl iubea, făcând toate

lucrurile despre care ea gândea că L-ar fi făcut fericit. Ea știa că Isus

nu avea timp să se odihnească des. Probabil că ea dorea ca Isus să

mănânce o cină gustoasă caldă. Ea dorea ca Isus să aibă ce e mai bun

din ce putea ea să-I dea. Marta se gândea că în felul acesta putea să

facă ceva pentru Isus. Ea era atât de preocupată cu treaba pe care o

făcea, încât nu a auzit foarte mult din ceea ce Isus îi spunea Mariei.

Martei nu i-a plăcut că Maria stătea lângă Isus şi Îl asculta. Ea se

gândea că Maria ar fi trebuit să se ridice şi să o ajute. În cele din urmă,

Marta a spus: „Doamne, nu Îți pasă că sora mea nu mă ajută? Nu îi

spui să vină și să mă ajute?” Chiar nu-I păsa lui Isus că Marta trebuia

să facă toate treburile?

Isus nu a certat-o pe Maria. El S-a gândit că era mai bine pentru

Maria să-şi facă timp pentru a învăţa lucruri despre Dumnezeu, decât

să muncească tot timpul şi să nu asculte deloc. Cum ar fi putut Maria

să afle vreodată dacă Isus nu i-ar fi spus? Isus urma să plece în scurtă

vreme şi nimeni nu ar fi putut să-i mai spună așa ceva. Isus era fericit

pentru că Maria nu era prea ocupată ca să nu asculte.

Isus ştia că Marta încerca să-L mulţumească, dar El nu voia ca ea

să fie atât de ocupată, încât să nu aibă timp să vorbească cu El şi să-L

asculte.

Cel mai bun lucru din lume este să înveţi cum să trăieşti pentru

Isus. Isus nu vrea ca băiețeii și fetițele să uite să vorbească cu El sau

să fie prea ocupați cu joaca pentru a asculta cuvintele Lui. Când te

rogi, tu Îi vorbeşti lui Isus şi El ascultă fiecare cuvânt pe care îl spui.

Tu nu ești niciodată prea mic pentru a-I vorbi lui Isus. Trebuie să-I

vorbeşti zi de zi şi să-I mulţumeşti pentru lucrurile bune pe care le ai.

Într-o zi, Maria a vrut să-I arate lui Isus cât de mult Îl iubea. Ea

avea un vas cu mir, un fel de ulei cu parfum foarte frumos mirositor,

care costa o mulţime de bani.

Maria, Marta, fratele lor Lazăr şi Isus au luat cina împreună.

Maria s-a îndreptat spre Isus, a deschis vasul şi a uns picioarele lui

Isus cu acel parfum frumos mirositor. Apoi s-a pus pe genunchi şi I-a

şters picioarele cu părul ei lung. Acesta a fost darul ei pentru Isus.

Acesta a fost felul ei de a arăta că Îl iubeşte pe Isus. Isus o iubea pe

Maria atât de mult pentru că ea era atât de bună cu El.

Unii oameni s-au gândit că Maria facea un lucru nechibzuit,

pentru că uleiul frumos mirositor a costat foarte mulți bani, iar ea l-a

turnat pe picioarele lui Isus! Dar Isus nu S-a gândit că gestul Mariei


131

era nechibzuit. Această povestire se află chiar în Biblie, așa că putem

să o citim cu toţii.

Nu are importanță unde eşti, acasă, la joacă, niciodată să nu fii

așa de ocupat, încât să nu mai vorbeşti cu Isus. Pentru că Isus te

ascultă. Dacă alții nu vor să-I vorbească, El te ascultă numai pe tine.

Isus vrea ca tu să fii ca Maria. El vrea ca și tu să stai liniștit și să

asculți cât poți la tot ceea ce Isus dorește ca tu să faci.

De aceea mergi tu la Şcoala duminicală, ca să poţi să înveţi despre

Isus împreună cu alţi băieței și fetițe. Isus este fericit când priveşte din

Cer şi vede cum copiii cântă, se roagă şi ascultă ce spune învățătorul

despre Isus.

***

VINDECAREA UNUI OM ORB

Ioan 9:1-38

Un biet orb stătea la marginea unui drum prăfuit. El nu putea să

vadă nimic. De când se născuse, el nu a văzut niciodată. Bietul orb nu

a ştiut cum arătau nici mama, nici tatăl său. Gândiți-vă doar! Omul

acesta n-a văzut niciodată un pom, o floare sau cerul. Nimic altceva

decât întuneric, un întuneric de nepătruns, ca și atunci când îți închizi

ochii câteva clipe.

Pentru că nu putea să vadă, acest sărman nu putea să muncească.

El trebuia să cerşească și așa să poată să își cumpere mâncare.

Era ziua de Sabat. Bietul om orb stătea tot la marginea drumului.

Deodată, a auzit paşii unor oameni care se apropiau. Ei erau din ce în

ce mai aproape. Era Isus şi ucenicii săi. Sărmanul orb nu auzise de


132

Isus. Zgomotul pașilor se apropia și mai mult.

Omul orb a auzit cum lumea îi vorbea lui Isus, chiar despre el.

Apoi, el a simţit cum mâna blândă a lui Isus i-a uns ochii cu tină. Bietul

om nu știa ce să creadă despre ceea ce se petrecea cu el.

Un glas blând, plin de dragoste, îi vorbea chiar lui. Era glasul lui

Isus. „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului,” i-a spus glasul

acela blând și plin de dragoste.

Bietul om s-a ridicat de unde stătea lângă drumul prăfuit. El a

mers, încet, încet, căutându-şi calea, până la scăldătoare. Poate că a

mers singur sau poate că cineva l-a ajutat.

Iată şi scăldătoarea Siloamului. Omul a coborât încetișor, până

când a putut să simtă apa cu mâinile lui. Şi-a dus mâinile ude la ochi.

Tina uscată încă era lipită de ochii lui. Apoi, a spălat tina de pe ochi.

Tina nu mai era pe ochii lui. O, ce minune! Omul putea să vadă!

Da, el putea să vadă! S-a uitat în jurul lui. Pentru prima dată el a văzut

cerul albastru. A văzut copaci, copii zâmbind și oameni veseli. El a

văzut tot ce-1 înconjura, aşa cum și tu poți să vezi. Omul era atât de

fericit! El nu a fost niciodată atât de fericit. Cât de frumos era totul

pentru el!

Omul s-a grăbit să ajungă acasă. Trebuie să-i spună tatălui și

mamei lui că putea să vadă. Dorea să vadă cum arătau părinţii lui.

Dorea să îi vadă pe toți vecinii. Când vecinii şi cunoscuţii lui l-au

văzut, nu puteau să creadă că el era acelaşi om. Ei l-au întrebat dacă el

era orbul care stătea pe marginea drumului. „Eu sunt acela,” a zis el.

„Un om al cărui nume este Isus a făcut tină şi mi-a uns ochii, și mi-a

zis: „Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te,” iar eu m-am dus,

m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.”

Isus a continuat drumul cu ucenicii Săi. După o vreme, Isus l-a

întâlnit din nou pe omul care fusese orb și care acum putea să vadă.

Omul nu ştia cum arăta Isus. Când Isus i-a pus tină pe ochi, el nu

vedea. El dorea să afle care om era Isus, ca să-I spună: „Mulțumesc!”

Unii oameni l-au tot întrebat pe cel vindecat despre ceea ce s-a

întâmplat. Apoi, oamenii s-au dus la părinţii celui care fusese orb şi

i-au întrebat şi pe ei. Părinţii le-au zis oamenilor să meargă și să-l

întrebe pe el. Fiul lor care a fost orb era atât de fericit că acum vedea!

Apoi, el L-a întâlnit pe Isus, dar nu ştia că era Isus.

Isus i-a zis omului Cine era El, i-a spus că e Fiul lui Dumnezeu.

Fericit, omul a căzut în genunchi înaintea lui Isus şi I-a mulţumit,

spunându-I: „Doamne, acum eu cred!”

Cât de fericit era omul acesta! El nu mai era orb și L-a văzut pe


133

Isus. Isus i-a dat nu doar vederea, ci şi o inimă curată. Într-o zi și noi

Îl vom vedea pe Isus, dacă vom avea o inimă curată. Da, Îl vom vedea,

dar trebuie să-L iubim întotdeauna.

Şi noi o să-L vedem pe Isus într-o bună zi, dacă vom avea inima

curată; dar trebuie să-L iubim întotdeauna, toată viaţa noastră.

***

OAIA PIERDUTĂ ȘI LEUL DE ARGINT PIERDUT

Luca 15:1-10; Ioan 3:17

Într-o zi, Isus vorbea unei mulțimi de oameni. Unii dintre oamenii

aflați în mulțime Îl iubeau pe Isus. Alți oameni aflați în mulțime erau

păcătoși.

În mulțime mai erau și niște oameni religioși care erau numiți

farisei. Aceștia mergeau întotdeauna la Templu, dar ei nu Îl iubeau pe

Isus. Fariseii erau supărați și nu le plăcea că Isus vorbea cu păcătoșii, ba

încă stătea și mânca la masă cu ei. Oamenii aceștia religioși au crezut că

Isus greșea făcând așa. Fariseii ziceau că nu era bine ca Isus să stea de

vorbă cu păcătoșii.

Isus a hotărât că fariseii aveau nevoie să audă o pildă. Pilda este o

povestire care are un înțeles deosebit.

Isus a început pilda punând o întrebare: „Care om dintre voi, dacă

are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci

şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte?”

Isus a știut că fariseii făceau așa, pentru că își iubeau oile pe care le

aveau.


134

După acea, El a zis: „După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe

umeri; și când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le

zice: Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era

pierdută.”

Isus a zis: „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer

pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi

nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.”

Apoi, Isus le-a mai spus o altă parte din pilda aceasta. El a zis:

„Sau care femeie, dacă are zece lei din argint, şi pierde unul din ei, nu

aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până

când îl găseşte? După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei

şi zice: Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care-l

pierdusem.”

La sfârșit, Isus a zis: „Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea

îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”

Isus a vrut ca oamenii să știe înțelesul deosebit al acestor pilde.

El știa că Dumnezeu L-a trimis din Cer ca să fie Mântuitorul întregii

lumi. Dacă Isus nu ar fi vorbit niciodată păcătoșilor, ei nu ar fi știut că

Dumnezeu îi iubește. Ei nu ar fi știut că puteau să fie mântuiți și că

într-o zi vor putea să meargă în Cer. Isus a vrut ca fiecare om, chiar și

fariseii, să fie fericiți când un păcătos vine la El.

***


135

UN BĂIAT AFLAT DEPARTE DE CASĂ

Luca 15:11-32

Cât de mult ne iubeşte Dumnezeu? Oare, El ne iubeşte şi atunci

când suntem răi? Sigur că da! Dumnezeu ne iubeşte întotdeauna.

Dumnezeu Se întristează foarte mult atunci când inima noastră este

murdărită de păcate, dar El tot ne iubeşte şi vrea să ne rugăm, ca să

fim spălați de toate murdăriile păcatului și să fim din nou curați.

Dumnezeu vrea să-I spunem că ne pare rău că am fost neascultători şi

El ne va ierta.

Odată, Isus a spus o întâmplare despre cum să iertăm pe cineva

care a făcut un lucru rău şi care regretă ceea ce a făcut.

Odată, un om avea doi băieți. Într-o zi, băiatul mai mic i-a cerut

tăticului lui să-i dea banii care, într-o zi, aveau să fie ai lui. El a vrut

banii ca să poată să plece departe de casă şi să facă numai ceea ce

dorea el, fără ca mămica și tăticul lui să-i tot spună „Nu!”

Tăticul lui era un tătic bun. I-a dat banii şi i-a spus că poate să

plece. Băiatul a pornit la drum, mergând departe de casa şi de familia

sa. Poate că el s-a simţit că era cu adevărat mare şi deştept ca să plece

departe, acolo unde mămica și tăticul lui nu puteau să vadă ce face el.

O, dar băiatul se bucura mult! Avea o mulţime de prieteni noi. El

avea bani să cumpere orice îşi dorea. Aproape că a uitat de casă, de

mămica și de tăticul, până într-o zi când s-a întâmplat ceva!

Băiatul s-a uitat în punga lui şi a văzut că nu mai era nici un ban.

Nu mai avea bani deloc! Va trebui să îi găsească pe unii dintre acești


136

noi prieteni și să le ceară ceva de mâncare. El nu avea unde să doarmă.

Ce urma să se facă el, acum?

Oamenii care spuneau că îi erau prieteni nu îl mai îndrăgeau

pentru că nu mai avea bani să le cumpere tot felul de lucruri. Acum el

îşi dădea seama că ei nu au fost cu adevărat prieteni. Lor le plăcea de

el, doar pentru lucrurile pe care le cumpăra pentru ei.

El a trebuit să caute de lucru, dar nu a găsit nimic. Nopţi la rând

el era flămând, dar nu găsea nicio bucățică de mâncare. A trebuit să

meargă la culcare fără să mănânce.

Hainele lui s-au învechit foarte mult, că au început să aibă găuri

mari şi să se rupă în unele locuri. Dar cel mai rău lucru era foamea.

Într-o zi cineva i-a spus băiatului că poate să-i dea ceva de lucru,

dacă va dori să muncească. „Aş fi bucuros să fac orice,” i-a spus

băiatul înfometat acelui om.

„Bine,” a spus omul, „du-te pe câmp şi ai grijă de porcii mei.

Dă-le de mâncare!” Aceasta era munca pe care băiatul trebuia să o

facă: porcii murdari și care grohăiau neîncetat. Când dădea mâncare

porcilor, el era atât de flămând, că ar fi mâncat mâncarea porcilor.

Nimănui nu-i părea rău pentru el. Și nu era nimeni care să îi dea şi lui

ceva de mâncare.

Într-o zi, pe când era el cu porcii, s-a gândit: „De ce stau eu aici

flămând, păzind porcii ăștia bătrâni și gălăgioși în câmpul acesta

murdar? Am să mă întorc acasă la tăticul meu. Am să-i spun tăticului

că am fost neascultător şi că-mi pare rău; că îmi pare atât de rău!”

Băiatul simțea că îi era așa de ruşine de el însuși. Nu s-ar fi dus

să îi ceară tăticului său să-l primească în casa mare şi frumoasă în care

trăise împreună cu fratele său înainte să plece. Nu, el dorea numai să

întrebe dacă ar fi putut să muncească pentru tăticul lui. Era flămând şi

avea hainele rupte. Băiatul a vrut doar ceva de mâncare şi ceva de

îmbrăcat.

Sărmanul băiat înfometat mergea pe drumul lung şi prăfuit. El se

întorcea acasă. Oare ce o să spună tăticul său? Oare, îi va da voie să

mănânce ceva? Băiatul nu știa nimic.

Cei mai mulţi tătici și mămici îşi iubesc băiețeii și fetițele. Ei nu

îi uită niciodată. Tăticul și mămica băiatului nu au ştiut unde era el,

dar, de multe ori, ei se uitau de-a lungul drumului să vadă dacă el

venea înapoi acasă.

În cele din urmă, într-o zi, tăticul s-a uitat în lungul drumului şi

oare, ce-a văzut? Nu a văzut un om călare și îmbrăcat în haine noi, ci

un băiat care era singur, murdar şi flămând. Băiatul era atât de obosit


137

că părea gata să cadă la pământ.

Băiatul era încă departe și nu arăta foarte bine, dar tăticul ştia cine

era. Da, l-a recunoscut imediat. „E BĂIATUL NOSTRU CARE VINE

ACASĂ!” a strigat el mamei şi apoi a alergat cât de repede a putut să

își întâmpine băiatul.

Era oare tăticul supărat? O, nu! El l-a îmbrăţişat pe băiat şi l-a

sărutat. Apoi l-a dus în casă ca să-i dea nişte haine bune, curate şi ceva

să mănânce. În seara aceea au ținut un ospăţ mare pentru băiatul care

fusese atâta timp plecat departe şi care, acum, s-a întors acasă.

Tăticului nu i-a păsat că băiatul arăta jalnic. El îşi iubea băiatul,

oricum ar fi arătat. Doar se rugaseră ca băiatul să se întoarcă.

Fratele băiatului era supărat şi nu voia nici măcar să intre în casă

la ospăţ. El a zis că a fost tot timpul cuminte şi că nimeni n-a făcut

niciodată un ospăţ pentru el şi nici nu s-a purtat cu el aşa frumos.

Tăticul a încercat să-i spună că îl iubeşte la fel de mult și că el fusese

acolo cu tăticul lui tot timpul. Fratele mai mare nu avea prea multă

dragoste în inimă pentru fratele lui pierdut.

Isus este asemenea tatălui atent şi iubitor din această povestire.

Isus îi aşteaptă și se uită întotdeauna după băiețeii și fetițele a căror

inimă este curăţită de păcate, dar care, mai târziu, uită să se roage şi să

meargă la Şcoala duminicală şi atunci murdăria păcatului apare din

nou în inima lor și îi face să fie răi.

Isus îi caută şi îi aşteaptă ca ei să spună: „Isus, îmi pare rău. Te

rog, curăţă-mi din nou inima.” Atunci, Isus va înlătura toată murdăria

din inimă şi va face ca băiețelul sau fetița să fie fericiți din nou. Lui

Dumnezeu nu Îi plac lucrurile rele pe care tu le faci, dar El încă te

iubeşte şi vrea să-i spui că îţi pare rău. El te va asculta întotdeauna

când te rogi.

Tu ai știut că toți îngerii din Cer se bucură când un băiețel sau o

fetiță se roagă, ca să aibă din nou o inimă curată? Biblia ne învaţă că

așa se întâmplă.

Dacă ai mici pete de murdărie ale păcatului în inima ta, atunci să

ne rugăm și să cerem lui Dumnezeu să le îndepărteze chiar acum.

Spune-i lui Dumnezeu în rugăciune că îți pare rău. Dumnezeu, care

este Tatăl tău Ceresc, va auzi rugăciunea ta.

***


138

ISUS ÎI BINECUVÂNTEAZĂ PE COPILAŞI

Marcu 10:13-16; Matei 18:1-14

Într-o zi Isus era foarte ocupat învăţându-i pe oameni cum să-L

iubească pe Dumnezeu. Oriunde se ducea Isus mulţi oameni veneau

întotdeauna să-I vorbească. Isus era bun cu ei şi îi ajuta pe cei care

aveau necazuri.

În ziua aceea, o mare mulțime s-a adunat în jurul lui Isus. Unii

oameni au venit pe un drum foarte lung ca să-L vadă şi să-L audă. Ei

doreau să-şi petreacă fiecare clipă vorbind cu Isus, pentru că urmau să

se întoarcă la casele lor tot pe drumul acela foarte lung.

O parte dintre mămici și tătici şi-au adus băiețeii şi fetițele ca şi

ei să Îl vadă pe Isus. Pentru aceşti copii a fost o zi fericită. În cele din

urmă, aveau să-L vadă pe Isus și aveau să-L audă vorbind.

Ucenicii care erau cu Isus încercau să îi ţină pe oameni la mare

distanţă. Ei doreau ca Isus să aibă puțin timp pentru odihnă. Dar Isus

i-a văzut pe toți acei oameni, mămici, tătici, băieței și fetițe, și nu a

vrut să se odihnească. Lui Isus Îi plăcea să vorbească cu oamenii.

Isus a început să vorbească. Cât de mult le plăcea copiilor să audă

glasul Lui blând și prietenos, dar ei nu erau destul de aproape ca să-L

vadă foarte bine. Unele dintre mămici au încercat să treacă prin

mulţime pentru ca şi copiii mici să fie mai aproape de Isus, să poată

să-L audă şi să-L vadă mai bine. Alte mămici aveau copilași foarte

mici. Ele doreau ca Isus să le binecuvânteze copilaşii.

Ucenicilor lui Isus nu le-a plăcut deloc acest lucru. Ei credeau că

Isus era prea ocupat ca să mai fie deranjat cu copiii când erau atât de

mulți oameni mari acolo. Ucenicii i-au certat pe părinţii care îşi

aduceau copiii la Isus. Dar, Isus i-a mustrat pe ucenicii Lui pentru că


139

au încercat să-i îndepărteze pe copii.

Isus iubea foarte mult băiețeii și fetițele. El le-a spus ucenicilor

Lui să îi lase pe toţi copilaşii să vină la El. Ucenicii nu trebuiau să

spună niciodată „Nu,” când un băiețel sau o fetiță dorea să vorbească

cu Isus. El ştia că băiețeii și fetițele erau cele mai scumpe ființe de pe

pământ şi că într-o zi ei vor fi cele mai scumpe ființe în Cer.

Isus a încetat să le vorbească oamenilor mari şi a zis: „Lăsaţi

copilașii să vină la Mine și nu-i opriți!”

Atunci oamenii mari s-au tras înapoi şi i-au lăsat pe copilaşi să se

apropie de Isus. O, cât de fericiți erau copiii! Cât de mult le plăcea

privirea blândă a lui Isus. Unii copilaşi se sprijineau de Isus. El i-a luat

în braţe pe unii dintre ei. Isus îi iubea foarte mult pe toţi. El își întindea

brațul şi îi mângâia pe creștet. Isus i-a binecuvântat pe toţi, pe fiecare

copilaş în parte. În ziua aceea, toate mămicile şi toţi tăticii au fost

fericiți.

Isus te iubeşte şi pe tine la fel de mult cum îi iubea pe copiii din

ziua aceea, atunci, cu mult timp în urmă.

Ucenicilor lui Isus le plăcea să-L audă povestindu-le despre Cer.

Ei ştiau că Cerul este un loc fericit. De foarte multe ori ei puneau

întrebări despre Cer şi despre cum este acolo.

Odată, ucenicii Lui au vrut să ştie cine va fi cel mai mare sau cel

mai bun în Cer. Isus a chemat la El pe un copilaş. Ucenicii s-au uitat

la Isus. După aceea, ei s-au uitat la copilaş. Nu înţelegeau de ce l-a

chemat Isus pe copilaș la El.

Isus l-a luat pe copilaș în braţe şi le-a spus ucenicilor Săi că, dacă

vor fi iubitori şi blânzi ca un copilaş, atunci vor merge în Cer, fiindcă

„Împărăţia Cerurilor este a celor ca ei.” (Matei 19:14).

Copiii pot să fie învăţaţi cum să se roage şi cum să ceară lui

Dumnezeu să le facă inima curată. Un băieţel sau o fetiţă ştie şi crede

că Dumnezeu va face să dispară toate păcatele din inima lor. Uneori

oamenii mari se gândesc prea mult cum să câştige bani sau cum să

aibă haine frumoase sau cum să aibă o casă mare sau alte lucruri ca

acestea, în loc să-L roage pe Dumnezeu să le dea o inimă curată.

Băiețeilor și fetițelor nu le pasă de lucrurile acelea.

Isus le-a spus ucenicilor Lui că cei care îl iubesc pe Dumnezeu,

aşa cum un copilaș Îl iubeşte pe Dumnezeu, vor fi cei mai mari în

Împărăţia Cerurilor.

Acum, noi nu putem să-L vedem pe Isus. El s-a dus înapoi în Cer

ca să fie cu Tatăl Său, Dumnezeu, dar Isus poate să ne vadă pe noi. El

iubeşte băiețeii și fetițele la fel de mult cum îi iubea când era aici, pe


140

pământ. Isus vorbeşte şi acum cu băieţeii şi fetiţele în inimile lor. Dar

El nu vorbeşte tare, aşa cum vorbim noi. Isus şopteşte în inimile

noastre ale tuturor, indiferent că suntem mici sau mari, şi ne spune ce

este bine și ce nu este bine să facem. Isus ne spune când am făcut un

lucru care Îl întristează. El doreşte ca noi să-L rugăm să ne ierte. A

cere iertare, înseamnă să Îi spunem lui Isus că ne pare rău.

Isus îi iubeşte pe toţi băiețeii și fetițele din lume. Dumnezeu i-a

creat pe toţi. Unii s-ar putea să arate altfel decât noi, să aibă o culoare

diferită a pielii, dar Isus îi iubeşte și pe ei şi Isus vrea ca şi noi să îi

iubim. Dumnezeu i-a făcut aşa, pentru că El a vrut ca ei să aibă acea

culoare. Ei sunt prietenii lui Isus, aşa cum suntem şi noi.

Nu uita că, oriunde te duci, Isus merge cu tine. El te priveşte din

Cer şi te iubeşte. Isus vrea ca şi tu să Îl iubeşti.

***

OMUL CARE DOREA SĂ-L VADĂ PE ISUS

Luca 19:1-10

Într-o zi, toată lumea dintr-un oraş era emoţionată. Mulţi oameni

au ieșit pe stradă. Ce se întâmpla? Isus venea în oraş în ziua aceea şi

toţi doreau să fie siguri că Îl vor vedea.

Isus i-a făcut sănătoși pe oamenii bolnavi, pe orbi i-a făcut să

vadă, pe şchiopi să meargă. Nimeni altcineva nu putea să facă acele

minuni. Doamne, ar fi minunat dacă am putea să fim aproape de Isus.

Cineva poate că a strigat: „Uitaţi-L că vine! Vine Isus!” Isus

venea pe drumul prăfuit. El a venit pe o cale lungă în ziua aceea. Poate

că Isus era obosit.


141

În orașul acela trăia un om care avea mulţi bani. Numele său era

Zacheu. El era atât de mic de statură, încât nu avea cum să vadă peste

capetele celorlalţi. Zacheu nu era la fel de înalt ca ceilalţi oameni, dar

a dorit să vadă cum arată Isus. Ce putea să facă? A încercat să se uite

printre oameni, dar și așa nu a văzut nimic. Cu toate acestea, Zacheu

nu a plecat acasă, zicându-și că nu a putut să-L vadă pe Isus. El dorea

să-L vadă pe Isus și trebuia să afle cumva o cale. Ce putea el să facă?

Zacheu a privit jur-împrejur, căutând un loc mai înalt. Deodată a

văzut un dud. Era chiar la marginea drumului pe unde urma să treacă

Isus. Dacă ar fi putut să se urce în acel dud şi să stea pe o creangă

deasupra drumului, nu numai că L-ar fi văzut pe Isus, dar ar fi fost şi

foarte aproape de El.

Zacheu a fugit înaintea mulţimii. Oamenii făceau mult zgomot,

aşa că Zacheu şi-a dat seama că Isus se apropia. Repede, omul mic de

statură a fugit spre dud. El s-a urcat în dud cât de repede a putut. Acum

putea să-L vadă pe Isus.

Isus s-a apropiat din ce în ce mai mult, până când a ajuns chiar

sub dudul în care Zacheu era ascuns. Zacheu putea să-L vadă pe Isus.

Putea să vadă cum arăta Isus. Dintr-o dată, Isus s-a oprit. Da, Isus s-a

oprit chiar în dreptul lui Zacheu.

Isus a privit în sus către dud, chiar la Zacheu. S-a uitat la el şi i-a

spus: „Zacheu, coboară. Am să merg cu tine acasă.” Poate că Isus nu

l-a văzut pe Zacheu urcându-se în acel dud, dar Isus a ştiut tot timpul

că Zacheu era acolo. Nimeni nu poate să se ascundă undeva, iar Isus

să nu-l găsească. Isus ştie întotdeauna unde este fiecare băiețel, fiecare

fetiță, fiecare bărbat și fiecare femeie.

Cât de uimit trebuie să fi fost Zacheu când Isus l-a privit şi l-a

strigat pe nume. Cum de a ştiut Isus numele lui dacă nu-1 mai văzuse

niciodată? Isus ştie numele fiecărui om. Isus ştie şi numele tău. Dacă

L-ai putea vedea pe Isus astăzi, El te-ar striga şi pe tine pe nume.

Când Isus l-a chemat pe Zacheu să se dea jos din dud, El avea o

voce atât de blândă şi caldă, că Zacheu L-a îndrăgit pe Isus imediat.

Nimeni nu-i vorbise cu atâta bunătate de multă vreme.

Zacheu Îl iubea pe Isus din ce în ce mai mult. Celorlalţi oameni

nu le-a plăcut că Isus a mers acasă cu Zacheu, dar Isus ştia că inima

întunecată a lui Zacheu se luminase, pentru că I-a spus lui Isus cât de

rău îi părea pentru toate faptele rele pe care le făcuse. Zacheu a zis că

dorea să dea înapoi toate lucrurile pe care le luase pe nedrept și care

nu-i aparţineau. El a mai avut de gând să dea și jumătate din averea sa

oamenilor săraci.


142

Isus s-a bucurat să-l audă pe Zacheu vorbind așa. El ştia că omul

care se urcase în copac Îl iubea cu adevărat. A fost un lucru bun că

Zacheu L-a văzut pe Isus în acea zi şi că a ascultat de El. Astfel, inima

murdară şi păcătoasă a lui Zacheu s-a schimbat într-o inimă curată şi

luminoasă. Isus nu S-a mai întors niciodată în acel oraş.

După ce Zacheu L-a întâlnit pe Isus şi a început să-L iubească, el

a fost un alt fel de om. Acum toţi îl îndrăgeau. Și băieţeii şi fetiţele îl

iubeau pe Zacheu pentru că era atât de bun cu ei. Dacă nu aveau haine,

el le aducea. Dacă nu aveau mâncare, el le dădea mâncare.

Înainte ca Zacheu să-L vadă pe Isus, el strângea biruri de la toți

oamenii. Zacheu era cel care le spunea oamenilor câţi bani trebuiau să

plătească. Câteodată el era rău şi le cerea prea mulţi bani, iar o parte

din bani o păstra pentru el. Aşa a adunat el mulţi bani, mai mulţi decât

oricare alt om. De aceea, Zacheu nu avea mulţi prieteni.

Acum Zacheu era milos cu toţi. A dat înapoi toţi banii pe care-i

luase de la oameni, ba chiar mai mult decât luase. Zacheu a făcut lucrul

acesta ca să le arate oamenilor că-i părea rău.

Iubirea pentru Isus, iubire care este în inimă, poate să schimbe în

bine pe oricine, băieței, fetițe, bărbați sau femei. Chiar și atunci când

copilașii se roagă la Dumnezeu să-i ajute să fie buni, ei sunt atât de

dulci, încât toţi îi iubesc.

***


143

ULTIMA CINĂ A LUI ISUS CU UCENICII

Matei 26:17-30; Luca 22:7-23; Ioan 13:1-17

Cu multă vreme în urmă, evreii aveau o zi deosebită primăvara,

când fiecare avea parte de un ospăţ mare sau de o cină. Ziua aceea se

chema Paşte. Oamenii veneau de pretutindeni în Ierusalim, acolo unde

era Marele Templu.

Isus şi ucenicii Lui doreau să găsească un loc unde să aibă parte

de cina aceea. Isus nu a avut niciodată o casă care să fie a Lui.

Isus le-a spus lui Petru şi Ioan: „Mergeţi şi pregătiţi Paştele, ca să

putem să mâncăm.”

Petru şi Ioan nu ştiau unde să găsească un loc destul de mare

pentru ca Isus şi toţi ucenicii Lui să mănânce împreună, dar Isus ştia

exact ce să facă. Isus ştie întotdeauna ce să facă. Ei L-au întrebat pe

Isus unde să se ducă. Iată ce vrea Isus să facem şi noi. El doreşte să Îl

întrebăm ce să facem şi El ne va spune.

Isus le-a spus să meargă în oraş, iar acolo ei vor vedea un om

ducând un ulcior cu apă. Le-a spus să îl urmeze în casă, iar el îi va

duce într-o cameră mare de la etaj. Acolo urmau ei să pregătească

masa de Paşte.

O, cu câtă atenţie L-au ascultat Petru şi Ioan pe Isus ca să nu uite!

Ei au mers în oraş, au găsit omul cu ulciorul şi s-au dus la casa lui, așa

după cum a zis Isus.

Seara, Isus şi ucenicii Lui au venit la cină. Isus a privit în jurul

Lui. Masa era plină de bucate, iar prietenii Lui s-au așezat la masă.

Unul dintre cei care stătea la masă era un om rău. O, ce rău era!


144

El nu mai era prieten cu Isus aşa cum fusese înainte. Numele lui era

Iuda. El dorea să se pară că Îl iubea pe Isus şi pe ucenicii Lui, dar el

nu mai iubea pe niciunul. Desigur, Isus a ştiut că Iuda avea o inimă rea

şi plină de păcate. Dar nimeni nu poate să îşi ascundă păcatele de Isus.

La masă, Isus a luat pâinea şi a rupt-o în bucăţi. Ei nu au avut

pâine așa cum este pâinea noastră. Pâinea lor nu era nici pufoasă şi

nici moale.

Isus a luat bucăţile de pâine şi le-a binecuvântat. Când Isus

binecuvântează ceva, El înalță o rugăciune deosebită, plină de iubire.

Isus a dat câte o bucată, din pâinea pe care a rupt-o, fiecăruia dintre

ucenicii Săi. El le-a spus să mănânce bucata de pâine şi să îşi aducă

aminte întotdeauna de El! Aceasta era ultima Lui cină pe care o avea

împreună cu ei.

Isus voia să spună că, Iuda cel rău, urma să le spună oamenilor

răi, care Îl urau pe Isus, să vină şi să Îl prindă. Isus ştia că în scurt timp

El avea să fie răstignit. Isus a vrut ca fiecare ucenic să mănânce o

bucată de pâine şi să îşi amintească întotdeauna cât de mult a suferit

El pe cruce, înainte ca să moară.

Apoi, Isus a luat un pahar cu must şi a înălțat o rugăciune de

mulţumire către Dumnezeu pentru must. A dat fiecăruia paharul să

guste un pic din must. Isus dorea ca ei să îşi amintească faptul că

oamenii cei răi au făcut să curgă sângele Său când L-au răstignit. Isus

a murit pe cruce pentru ca astfel El să poată să ierte păcatul meu şi

păcatul tău.

Isus voia, de asemenea, ca și noi să ne amintim de moartea Lui

pe cruce. Din când în când, oamenii care Îl iubesc pe Isus merg la

biserică şi mănâncă o bucăţică de pâine, ca să nu uite niciodată cum

Isus a fost atârnat pe cruce pentru ca păcatele lor să fie spălate. În timp

ce oamenii se roagă, cineva le aduce mustul. Fiecare om ia o mică

sorbitură din must şi îşi aminteşte de Isus pe cruce.

Biblia ne spune cum Isus vrea să nu uităm niciodată să Îl iubim.

Noi nu vrem să fim ca Iuda cel rău care doar se prefăcea că Îl iubea pe

Isus. O, așa ceva să nu facem niciodată!

Când Isus şi ucenicii Lui au terminat cina de Paşte, Isus s-a ridicat

de la masă şi a început să spele picioarele ucenicilor. Ei s-au mirat de

ce Isus, Fiul lui Dumnezeu, le spăla picioarele.

Isus a legat un prosop în jurul mijlocului Său, S-a aplecat şi le-a

spălat picioarele. Petru nu a vrut ca Isus să îi spele picioarele, el se

gândea că Isus era prea bun să facă așa ceva.

Dar Isus încerca să îi arate lui Petru şi celorlalţi ucenici unele


145

dintre faptele pe care ei vor trebui să le facă după plecarea Sa în Cer.

Iată ce a mai spus Isus: „Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru,

v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii

altora.” Le-a spus că dacă ei vor face așa, atunci vor fi foarte fericiţi.

***

INTRAREA TRIUMFALĂ ÎN IERUSALIM

Marcu 11:1-10; Matei 21:1-17

Într-o bună zi, Isus şi unii dintre ucenicii Lui mergeau pe un drum

prăfuit. Ei se îndreptau către un oraş mare numit Ierusalim. Ei au vrut

să meargă în frumosul Templu de acolo.

Cum mergeau ei încet pe drum, au ajuns la un munte numit

Muntele Măslinilor. Acolo creşteau o mulţime de măslini. Când au

ajuns în vârful muntelui, Isus le-a spus la doi dintre ucenicii Lui despre

un mic oraş pe care ei puteau să-l vadă de acolo. Celor doi El le-a zis

că, atunci când au să intre în micul oraș, vor găsi un măgăruş legat de

o poartă.

Isus ştia să le spună exact unde să meargă şi ce se va întâmpla

după ce ajungeau acolo. Isus ştie întotdeauna tot ce se întâmplă şi unde

se află orice lucru. El știe unde ești şi ce faci, chiar acum. Isus știa că

măgărușul era acolo.

„Când o să ajungeţi acolo,” a spus Isus, „dezlegaţi măgăruşul şi

aduceţi-1 la Mine. Eu vreau să intru în Ierusalim călare pe el. Dacă vă

întreabă cineva ce faceţi sau dacă vă zice ceva, spuneţi doar atât că

Domnul Isus are nevoie de măgăruş.” Cuvântul „Domn” sau


146

„Domnul” este un alt nume pe care Isus L-a avut.

Cei doi oameni au plecat să aducă măgăruşul pentru Isus. Ei l-au

găsit chiar acolo unde le spusese El. L-au dezlegat şi au vrut să plece,

dar cineva i-a întrebat: „De ce aţi dezlegat măgăruşul?” Ucenicii au

spus că Isus avea nevoie de el. Omul s-a bucurat că Isus urma să

meargă călare pe măgărușul lui. Ucenicii I-au dus măgăruşul lui Isus.

Acum, cu toții au plecat spre marele oraș Ierusalim.

Ştiaţi că nimeni nu a mai mers călare pe acel măgăruş până

atunci? Uneori durează foarte mult timp ca să înveți un cal sau un

măgar să poarte pe cineva pe spate. Tot timpul ei sar și se ridică pe

două picioare și încearcă să scuture povara de pe ei. Lor nu le place să

aibă ceva sau pe cineva greu care să meargă călare pe spatele lor.

Dar măgăruşul nu a sărit, nici nu s-a ridicat pe două picioare. Isus

s-a așezat pe spatele măgăruşului și el a mers liniştit, chiar şi atunci

când copiii s-au apropiat de el.

Mulți tătici, multe mămici, mulți băieței şi multe fetițe L-au văzut

pe Isus trecând călare. Erau atât de fericiţi să-L vadă pe Isus încât

băteau din palme. Copiii ţopăiau de jur-împrejur, cântându-I lui Isus,

pentru că-L iubeau şi erau fericiţi să-L vadă din nou. Poate că pe unii

dintre aceşti copii Isus i-a ţinut în poală sau poate că i-a vindecat când

au fost bolnavi.

Copilaşii alergau pe lângă Isus. O, și cum Îi cântau ei lui Isus

pentru a-I spune cât de mult Îl iubesc! Dacă erau flori pe marginea

drumului prăfuit, poate că ei culegeau câteva flori şi le aruncau în faţa

măgăruşului lui Isus, ca să arate ca un covor de flori.

Frunzele de finic sunt mari și arată ca nişte evantaie. Repede,

câţiva oameni au tăiat ramuri de finic. Apoi, ei le-au unduit înaintea

lui Isus, atât de mult Îl iubeau. După aceea, au așternut ramurile de

finic pe drum, pentru ca drumul să arate frumos.

Toţi oamenii cântau „Osana!” Aceasta înseamnă Laudă lui Isus,

aşa cum cântăm noi cântarea: „În mărire când cânta-vom: Osana!”

În marele oraș Ierusalim, Isus a intrat călare pe măgăruş. Copiii,

săltau fericiți, chiar pe lângă Isus. Ei încă mai cântau şi poate că încă

mângâiau și măgăruşul.

Când oamenii din oraş au auzit toate cântările, și când i-au auzit

pe băieței și fetițe, se întrebau ce se întâmplă. O mulţime de oameni

au ieşit în stradă să vadă oare cine era Cel pe care fetițele, băiețeii şi

oamenii mari Îl iubeau atât de mult. Atunci, ei L-au văzut pe Isus

trecând călare pe măgăruş.

„Cine este Omul acesta?” întrebau ei. „Cine este El?” „Este Isus!”


147

răspundeau oamenii fericiţi. „Este Isus!”

Isus a mers călare până la frumosul Templu. Împreună cu Isus au

mers și copilașii. Când Isus a intrat în Templu, băiețeii și fetițele au

intrat și ei cu El. Copiii nu au încetat să cânte laude lui Isus. Ei au

cântat mult pentru că Îl iubeau foarte mult. A fost bine că au învățat

cântecele, pentru că, acum, puteau cu toţii să cânte.

Când au intrat cu toţii în Templu, unora dintre preoţi nu le-au

plăcut cântecele copiilor. Preoții au vrut să fie linişte. Isus a auzit

cântecele și I-au plăcut. Lui Isus Îi place când băiețeii și fetițele Îi

cântă și când ei cântă despre El. Isus nu le-a spus copiilor să tacă. El

i-a lăsat pe copii să cânte cât au vrut ei.

Poate că băieţeii şi fetiţele nu pot să vorbească despre Isus aşa

cum pot să vorbească oamenii mari, dar ei pot să cânte lui Isus. Şi

acasă, când se joacă cu alţi copii, ei pot să cânte.

Noi vom putea să-I cântăm lui Isus şi să vedem zâmbetul de pe

fața Lui, când vom ajunge în Cer. Aici, pe pământ, trebuie cu toții să

cântăm laude lui Isus, așa că va trebui să știm cântecele pe care le

cântăm. Isus ne aude întotdeauna când Îi cântăm şi ne rugăm Lui. Așa

ştie Isus cât de mult Îl iubim.

***

PAŞTELE

Ioan 19:14-19, Luca 23:50-56; 24:1-9

Când Isus trăia aici pe pământ, El a făcut multe lucruri bune

pentru oameni. Isus a vindecat pe oamenii bolnavi. Pe orbi i-a făcut să

vadă. Pe cei răi i-a făcut buni. Pe copilaşi i-a ținut în poala Lui şi i-a


148

binecuvântat. Toţi oamenii care L-au iubit ştiau că El era Fiul lui

Dumnezeu şi că fusese trimis din Cer pentru ca să fie Regele lor.

Un rege este un om care le spune tuturor oamenilor ce să facă.

Isus nu este un rege care să stea pe un tron frumos şi să poarte o manta

purpurie, așa ca majoritatea regilor. Isus este Regele care vrea ca toţi

oamenii să-L iubească pe Dumnezeu şi să se roage Lui.

Erau câţiva oameni răi care nu au vrut ca Isus să fie Regele lor.

Ei nu au vrut să se roage la Dumnezeu. Oamenii răi au vrut să aibă un

rege, dar ei nu au vrut ca Isus să fie Regele lor.

Oamenii răi spuneau minciuni despre Isus tuturor celor care îi

ascultau. L-au dus pe Isus la un om pe care îl chema Pilat. Pilat a

ascultat multe minciuni ale oamenilor răi despre Isus. Dar și Isus a stat

de vorbă cu Pilat. Și Pilat L-a iubit pe Isus. Pilat a spus că nu vede

nimic rău în lucrurile pe care Isus le-a făcut. Pilat nu a vrut ca cineva

să Îi facă rău lui Isus. Dar oamenii răi – care au strigat: „Atârnă-L pe

Isus pe cruce!” mai spuneau și o mulțime de minciuni despre Isus. În

țara aceea, oamenii răi erau atârnați pe cruce. Isus nu a fost rău, dar

oamenii care au spus minciuni despre El erau oameni răi.

Soldații au venit şi L-au luat pe Isus. Ei l-au dus pe un deal şi

acolo L-au răstignit. Au răstignit şi doi tâlhari, câte unul de fiecare

parte a lui Isus. Bietul Isus! L-au lovit şi L-au batjocorit, dar Isus nu

s-a supărat pe ei. Isus s-a rugat pentru ei şi I-a cerut lui Dumnezeu

să-i ierte, chiar dacă nu le părea rău pentru ce făcuseră. E greu să fim

buni cu cineva care este rău cu noi sau care ne loveşte, dar Isus vrea

să ne rugăm pentru cei care sunt răi cu noi.

Prietenii lui Isus şi mama Lui au stat lângă cruce. Erau atât de

trişti! Isus nu a făcut nimic rău. El a iubit pe toată lumea.

Isus îi iubea atât de mult, că a coborât din Cer şi a fost răstignit

pe cruce pentru a-i mântui pe oamenii răi. Isus nu trebuia să-i lase pe

oamenii răi să-I facă rău, dar El a fost bucuros să îi lase să facă așa

pentru ca să ne spele păcatele. Toţi ne naştem cu păcate în inimile

noastre.

După ce Isus a murit pe cruce, prietenii Lui nu au vrut să-L lase

acolo. Un om pe care îl chema Iosif l-a rugat pe Pilat să-i dea voie

să-L ia pe Isus. Pilat a spus „Da.” Cu multă grijă L-au dat jos de pe

cruce şi L-au învelit într-o pânză albă, curată și moale, în care au pus

şi miresme având un miros dulce.

L-au dus pe Isus într-o grădină frumoasă. Era un loc minunat! În

grădina aceea erau câteva stânci foarte mari. Într-una dintre stânci a

fost săpată o mică încăpere şi prietenii lui Isus L-au dus acolo.


149

Isus a fost aşezat în acea încăpere, într-un mormânt de piatră.

Când au plecat, prietenii Lui au rostogolit o piatră mare la intrare,

pentru ca nimeni să nu intre acolo.

O, cât de trişti s-au simţit prietenii lui Isus când s-au dus acasă în

acea seară! Se gândeau că niciodată nu-L vor mai vedea pe Isus. Era

vineri noaptea când Isus a fost aşezat în mormântul din stâncă.

A venit ziua de sâmbătă. În ziua de sâmbătă, nimeni nu avea voie

să muncească sau să plece undeva, așa că nimeni nu s-a dus în grădina

în care era Isus.

Duminică, dimineaţa devreme, în timp ce încă mai era puţin

întuneric, câteva femei care Îl iubeau pe Isus foarte mult au pornit către

grădină. Aveau cu ele miresme și miruri cu miros dulce cu care să ungă

trupul lui Isus. Ele se întrebau cine le va da piatra mare la o parte de

la intrarea în mormânt. Cum ar fi putut ele să o mişte? Cine ar fi putut

să dea piatra la o parte?

Femeile au ajuns din ce în ce mai aproape de mormântul săpat în

stâncă. Dintr-o dată, ele s-au oprit mirate. Intrarea mormântului era

larg deschisă. Acolo stătea un înger frumos. Femeile s-au speriat.

Îngerul ştia că femeilor le era frică. „Nu vă temeţi,” le-a spus îngerul.

„Ştiu că voi căutați pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici. A înviat

după cum zisese. Veniţi să vedeţi locul unde zăcea Domnul.”

Au intrat. Au privit mult, dar nu L-au văzut pe Isus. Da, era pânza

albă curată, pe care Iosif o înfăşurase în jurul lui Isus, dar Isus nu era

acolo.

Oare a venit cineva şi L-a luat pe Isus, pentru ca ele să nu poată

să Îl găsească? Dacă L-a luat, atunci, unde L-a pus?

„Isus trăieşte,” a zis îngerul. „Amintiţi-vă, El v-a spus că trebuie

să moară pe cruce și a treia zi va învia. Mergeţi şi spuneţi ucenicilor

Lui că El trăieşte şi că astăzi Îl vor vedea.”

Cât de bucuroase au fost ele să afle că urmau să Îl vadă din nou

pe Isus!

Când femeile s-au întors şi au început să alerge, pentru a spune

tuturor fericita veste, iată că în faţa lor a apărut Isus - Viu! El le-a

vorbit. Apoi, ele s-au dus şi le-au spus celorlalţi: „Isus trăieşte. A înviat

din morţi aşa cum a spus. Isus e Viu!”

Femeile când au venit la grădină, erau atât de triste – o, dar s-au

întors atât de bucuroase!

Aceasta a fost prima zi de Paşte!

***


150

MARIA SE DUCE LA MORMÂNT

Ioan 20:1-21

Era dimineața devreme. Maria Magdalena mergea spre locul unde

fusese așezat Isus, după ce a fost dat jos de pe cruce. Maria avea la ea

ceva care răspândea un miros dulce, ca să ungă trupul lui Isus. Maria

era unul dintre prietenii deosebiți ai lui Isus.

Dar stați puțin! Uitați-vă! Unde este Isus? Locul unde Isus a fost

așezat, era gol acum. Isus dispăruse! Isus nu mai era acolo! Oare, unde

era El? Cine L-a luat?

Maria s-a uitat din nou în mormânt, ca să fie sigură, dar nu – Isus

chiar nu mai era. Acolo, Maria a văzut doi îngeri. A început să plângă

pentru că nu se simțea bine. Unul dintre îngeri a întrebat-o: „Femeie,

pentru ce plângi?” Atunci, Maria a spus: „Pentru că au luat pe Domnul

meu și nu știu unde L-au pus.”

Maria s-a întors cu spatele. Era atât de tristă! Plângea în hohote.

Dar ştiţi ceva? Isus se afla acolo, chiar acolo lângă Maria. Isus trăia.

Dar, Maria plângea atât de tare, încât nu şi-a dat seama că era Isus. Ea

a crezut că era omul care îngrijea frumoasa grădină.

Apoi, Isus a rostit numele ei, „Maria!” Maria s-a întors şi a privit

din nou. Cunoştea glasul blând al lui Isus. Era Isus! Isus se afla chiar

acolo, lângă ea. Isus trăia din nou, aşa după cum El a spus. Acum,

Maria nu mai plângea. Ea a îngenuncheat la picioarele lui Isus şi I s-a

închinat.

În aceeași zi, Isus a întâlnit și alţi prieteni de-ai Săi. El a mers pe

drum alături cu doi dintre ei. Și chiar a cinat cu alţi prieteni.

Zece dintre ucenicii lui Isus– unu, doi, trei, patru, cinci, șase,

șapte, opt, nouă, zece ucenici stăteau cu toții la un loc în seara


151

duminicii de Paște. Deodată, Isus a intrat la ei, fară să deschidă vreo

uşă. Isus știa unde erau ei, aşa cum El ştie întotdeauna unde te afli și

tu. Ucenicii Lui au fost atât de uimiţi, încât cu greu au putut să creadă

că, într-adevăr, era Isus. Ei s-au apropiat de El şi chiar L-au atins. Da,

era Isus al lor Cel drag, viu şi nevătămat.

Isus a vorbit mult timp cu prietenii şi ucenicii Lui în acea seară

de Paşte. Ei erau atât de fericiţi să vorbească din nou cu El.

Noi nu putem să-L vedem pe Isus, dar putem să vorbim cu El ori

de câte ori dorim şi El întotdeauna ne aude. Noi ne rugăm, și acesta

este felul în care putem să vorbim cu Isus. El vrea să Îi vorbim în

fiecare zi.

***

MREAJA PLINĂ CU PEŞTI

Ioan 21:1-14

Petru fusese pescar înainte ca Isus să-i ceară să fie ucenicul Lui.

În anii în care Petru L-a însoţit pe Isus, el nu a mai avut timp să

pescuiască. Isus i-a dat de lucru lui Petru să fie pescar de oameni. Dar

după ce Isus a fost răstignit pe cruce şi a înviat, El nu a mai stat tot

timpul cu ucenicii Săi, iar Petru nu ştia ce să facă. Aşa că, într-o zi, el

şi prietenii lui s-au hotărât să meargă din nou la pescuit.

În zilele acelea, oamenii nu foloseau undiţe, așa cum folosim noi.

Ei aveau o mreajă mare şi rezistentă, pe care o aruncau în apă. O

coborau cât mai adânc şi apoi, când o ridicau, era plină de peştii care


152

înotau în locul acela.

Petru a fost întotdeauna un pescar bun. El aducea întotdeauna

acasă o mulţime de peşti, dar de data aceasta, ei au tot pescuit, dar nu

au prins nici un peşte. Oare ce se întâmpla? Unde erau toţi peştii? Ei

aruncau mreaja cea mare în apă, dar când o scoteau mreaja era goală.

Din nou aruncau mreaja, dar nu au prins nici măcar un peşte.

Au pescuit ei toată noaptea, dar acum începuseră să obosească şi

le era foame. Erau și întristați, aşa că au pornit înapoi spre ţărm. Lor

nu le plăcea să se întoarcă acasă fără nici un peşte.

Ei pescuiseră toată noaptea şi acum se făcea ziuă. Pe măsură ce

barca se apropia de ţărm, ei au văzut pe Cineva stând pe mal. Poate că

încă era puțin întuneric, pentru că ei nu au putut să vadă Cine era.

Un glas blând le-a vorbit pescarilor din barcă: „Copii, aveți ceva

de mâncare?” Aceasta însemna: „Copii, aveți pește?” Ei au răspuns:

„Nu.” Străinul de pe mal a continuat să spună: „Aruncaţi mreaja în

partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi.”

Pescarii erau obosiţi şi ar fi putut să spună: „O, dar noi am pescuit

toată noaptea. Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să prindem peşte,

dar nu am prins nimic. Nu vrem să mai pescuim.” Dar ei nu au zis aşa.

Ei au făcut ceea ce le-a spus Omul acela. Au aruncat mreaja în apă pe

partea dreaptă a bărcii. Mreaja s-a scufundat adânc în apă, din ce în ce

mai adânc.

Ei au început din nou să tragă mreaja și să o scoată din apă. O,

Doamne, mreaja era atât de grea! Pentru că mreaja era așa de grea,

oamenii au trebuit să tragă cu toate puterile. Poate era mult pește în

mreajă. Într-adevăr, mreaja era atât de plină cu pește, că au trebuit să

o târască. Nu puteau să ridice mreaja de pe mal.

Oare cine putea să fie Străinul care îi strigase? Era Isus! Când

Petru a auzit că Isus era pe mal, el nu a mai aşteptat ca barca să ajungă

la mal. Petru era atât de fericit că Isus era acolo, că a sărit în apă ca să

ajungă mai repede la mal. Ceilalţi oameni au adus barca la mal. Mreaja

era atât de grea că au trebuit să o târască tot drumul. În mreajă erau o

sută cincizeci și trei de peşti mari.

Acolo, pe ţărm, pescarii obosiți și înfometați au avut parte de încă

o surpriză. Ei au văzut un foc, iar pe cărbunii aprinși se frigea peşte,

alături era pâine. Ce bine arăta mâncarea, după ce au muncit îndelung

și din răsputeri! Isus pregătise o masă minunată pentru ei.

Isus le-a spus să se apropie şi să mănânce. Isus știa cât le era de

foame. El ştie întotdeauna de ce avem nevoie. Probabil că oamenilor

le era frig şi că erau uzi, după ce au adus toți peștii la mal. Acum ei


153

puteau să se usuce la foc. Isus este întotdeauna atât de bun cu prietenii

Lui. Aşa era Isus atunci şi aşa este El şi acum. Gândiţi-vă că ei au

mâncat cu Isus micul dejun pe malul mării în acea dimineaţă!

Nu ştim de unde a avut Isus peştele pe care El deja î1 gătise.

Oamenii I-au dat şi lui Isus o parte din peştele prins. Isus ne dă tot ce

ne trebuie, dar El vrea ca şi noi să dăm câte ceva din ceea ce avem.

Isus nu vrea ca noi doar să stăm şi să aşteptăm ca El să facă totul pentru

noi. Și noi trebuie să-L ajutăm un pic.

Isus aude tot ceea ce spunem. El vede tot ceea ce facem. Acei

pescari nu au știut că Isus era prezent peste tot, dar El era prezent

acolo. Isus le-a pregătit două surprize – mreaja plină de peşte şi

minunatul mic dejun, cald şi gustos, gata pregătit și care îi aștepta.

Ucenicii trebuie că au fost foarte bucuroși că L-au ascultat pe Isus

când El le-a spus să pescuiască din nou. Au fost bucuroși că nu au zis:

„Nu, suntem prea obosiţi!” L-au ascultat pe Isus şi au primit surpriza

pe care Isus o avea pentru ei.

Noi nu știm niciodată când Isus are o surpriză frumoasă pentru

noi. Să credem în Isus şi să ne rugăm în fiecare zi, ca să fim astfel

pregătiţi pentru o surpriză când Isus va dori să ne-o trimită.

***

ISUS SE ÎNALȚĂ LA CER

Fapte 1:1-14, 2:1-8

Într-o zi, când Isus era aici, pe pământ, El le-a vorbit ucenicilor

Săi despre un loc care e foarte frumos. Nimeni nu putea nici măcar să

își închipuie cât de frumos era. Voi știți unde este locul acela? Este în

Cer. Este sus, sus, sus, dincolo de nori, în Raiul lui Dumnezeu.


154

Isus a spus: „Eu plec pentru puţin timp. Dar voi nu puteţi să veniți

cu Mine acum.” Isus se ducea înapoi în Cer. Isus se ducea să locuiască

din nou cu Dumnezeu şi cu toţi îngerii, dar El a promis că într-o zi va

veni din nou să îi ia pe cei ce sunt ai Lui, ca să fie cu El.

Isus a terminat toată lucrarea Lui pe pământ. El i-a învăţat pe

oameni cum să-L iubească pe Dumnezeu şi ce trebuie să facă pentru

ca și ei să poată să meargă în Cer. Toată lumea, fiecare băiețel, fiecare

fetiță, fiecare om mare, poate să ajungă în Cer, dacă face ceea ce l-a

învăţat Isus să facă. Totul este scris în Biblie, exact cum a spus Isus.

Noi nu L-am văzut pe Isus când a fost aici, dar dacă facem ceea ce

spune El în Biblie, vom fi pregătiţi ca să mergem cu El, atunci când El

se va întoarce pe pământ să ne ducă.

Poate că ucenicii lui Isus au fost triști când El a plecat. „O, ce ne

vom face fără Tine?” – poate că au zis ei. Isus le-a spus ca mai întâi să

meargă înapoi în oraşul Ierusalim şi să se roage. Apoi, ei puteau să

meargă să le spună celorlalți oameni despre Isus. El a promis că o

să-i ajute şi că o să fie cu ei, chiar dacă ei nu vor putea să-L vadă.

A doua zi, după ce Isus a vorbit cu prietenii Lui, cu toții s-au urcat

pe un vârf de munte. Cum stăteau ei acolo, Isus a întins mâinile şi i-a

binecuvântat. Dintr-o dată, Isus a început să se înalțe, din ce în ce mai

sus. El s-a desprins de pe pământ și se înălța, mai sus, tot mai sus. Isus

se ducea în Cer. Apoi, un nor mare, alb și pufos, a apărut şi L-a ascuns

pe Isus.

Prietenii lui Isus priveau. Ei erau atât de uimiți să-L vadă pe Isus

înălțându-se! Isus se ducea în Cer ca să pregătească un loc pentru

fiecare dintre cei care Îl iubesc, întocmai aşa cum El a zis că va face.

Priviți! Priviți! Doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb au apărut şi i-au

întrebat: „De ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care s-a înălțat

la Cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut

mergând la Cer.”

Repede! Repede! Ei s-au întors în marea odaie din casă, acolo

unde Isus le spusese să meargă şi să se roage. Deja o mulţime de

oameni era acolo, tot pentru a se ruga. Cu toții se rugau. Nimeni nu

privea în altă parte. Lui Dumnezeu nu-I place când îngenunchem ca să

ne rugăm şi apoi să privim în altă parte la alții.

Dumnezeu a trimis Duhul Lui, pe Duhul Sfânt, pentru că toţi

oamenii de acolo aveau inimi curate. După ce au primit Duhul Sfânt,

ei au fost gata să meargă şi să lucreze pentru Isus, spunându-le

celorlalţi bărbaţi, femei, băieței şi fetițe despre Isus. Și tu poţi să fii un

mic ucenic al lui Isus. ***


155

LUMINA DIN CER

Fapte 8:1-4; 9:1-22

A fost odată un om al cărui nume era Saul. Saul nu-L iubea pe

Isus. Saul chiar a încercat să îi arunce în temniță pe oamenii care Îl

iubeau pe Isus.

Într-o zi, Saul a auzit că prietenii lui Isus îi învățau pe oamenii

din alte orașe. O, lucrul aceasta l-a înfuriat pe Saul foarte mult.

Saul s-a dus la un om care era Marele Preot şi i-a cerut voie să

meargă în toate acele orașe pentru a-i prinde pe prietenii lui Isus. Apoi,

urma să îi aducă pe toți înapoi la Ierusalim. Saul avea de gând să se

poarte cu răutate şi asprime faţă de ei, pentru că aceşti oameni Îl iubeau

pe Isus.

Marele Preot a fost bucuros să-l lase pe Saul să meargă şi să-i

prindă pe prietenii lui Isus. El i-a dat lui Saul și scrisori către oamenii

de acolo, cerându-le să-l ajute pe Saul să-i găsească pe prietenii lui

Isus. Saul era convins că făcea un lucru bun. Dar Saul nu ştia nici că

Isus era cel mai bun Prieten al lui şi nici că El era Fiul lui Dumnezeu.

Saul a luat scrisorile şi a pornit spre acele locuri. El trebuia să

străbată un drum foarte lung.

Totul s-a întâmplat după ce Isus s-a înălţat la Cer, dar Isus ştia ce

urma să facă Saul. Isus era foarte întristat pentru că Saul s-a purtat așa.

Poate că Isus S-a gândit că Saul era de fapt un om prea bun ca să se

poarte așa. Saul îşi folosea buzele doar ca să spună lucruri urâte despre

Isus. El îşi folosea ochii doar ca să vadă lucruri rele pe care să le facă.

Ce ucenic bun ar fi fost Saul pentru Isus, dacă el şi-ar fi folosit buzele


156

pentru a le spune oamenilor că Isus îi iubeşte!

Saul şi prietenii săi îşi urmau drumul înainte. Ei se apropiau de

un oraș numit Damasc. Deodată, toți s-au oprit.

O lumină foarte strălucitoare a coborât din cer. Lumina aceea l-a

învăluit pe Saul, care a căzut la pământ. Apoi s-a mai întâmplat ceva.

Un glas din cer îi vorbea direct lui Saul zicând: „Saule, Saule, pentru

ce Mă prigoneşti?” Ştiţi cine vorbea? Da, era chiar Isus.

Saul a rămas uimit! Poate că îi era şi frică! El credea cu adevărat

că facea bine prigonindu-i pe prietenii lui Isus. Când Saul a fost la

școală, cineva l-a învățat numai lucruri neadevărate despre Isus.

Saul a strigat cu disperare: „Cine eşti Tu, Doamne?” şi Isus i-a

răspuns lui Saul: „Eu sunt Isus pe care-L prigonești.” Din cuvintele pe

care i le-a spus Isus, Saul a crezut că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

Îndată, Saul a început să se gândească la cât de rău a fost el față

de oricine îl iubea pe Isus. Lui Saul îi părea rău foarte mult! Îi părea

rău pentru orice lucru rău pe care îl făcuse. Saul L-a întrebat pe Isus

ce dorea ca el să facă pentru Isus.

Isus i-a spus lui Saul să meargă în oraș și acolo va afla ce va trebui

să facă. Prietenii lui Saul erau şi ei uimiţi. Ei au văzut lumina aceea

strălucitoare şi L-au auzit pe Isus vorbindu-i lui Saul cu glas puternic

din Cer.

Saul s-a ridicat de la pământ şi a deschis ochii. Dar, vai, el nu

putea să vadă! Era orb. Saul nu putea să vadă nimic.

Prietenii lui Saul au trebuit să îl ia de mână. Așa l-au condus pe

orbul Saul până în oraș. L-au dus până la casa unui om şi l-au lăsat

acolo.

A trecut o zi. Saul nu putea să vadă. Au trecut două zile. Saul tot

nu putea să vadă. Saul nu a mâncat nimic. El nici nu a băut nimic. Saul

doar stătea acolo fiind orb.

Saul s-a gândit cât de aspru și cât de rău a fost el. Așa au trecut

trei zile şi Saul tot orb era. Saul a început să se roage. Când ne rugăm

Isus ne ajută. El ne aude. Isus l-a auzit pe Saul şi El a ştiut că lui Saul

îi părea rău.

Atunci, un om a venit să vorbească cu Saul şi i-a zis: „Isus mi-a

spus să vin aici şi să mă rog pentru tine, ca să poţi să vezi din nou.”

Omul acela şi-a pus mâinile peste ochii lui Saul şi s-a rugat. Când

omul şi-a luat mâinile de pe el, Saul a deschis ochii. Acum putea să

vadă! Nu mai era orb! Ce bine era să vadă din nou!

Isus mi-a redat vederea, se gândea Saul. El mi-a redat şi buzele,

ca să vorbesc. Acum vreau să fiu slujitorul lui Isus. Eu vreau să îmi


157

folosesc buzele pentru a spune tuturor să-L iubească pe Isus.

Şi Saul a făcut chiar aşa. El le-a spus multor oameni despre Isus,

Fiul lui Dumnezeu. Isus îi dăduse o inimă curată. El i-a dat chiar şi un

nume nou. După toate acestea, Isus i-a dat numele Pavel. De atunci

încolo, el nu a mai fost Saul.

Isus ţi-a dat și ție glas și buze ca să cânţi pentru El. Isus ţi-a dat

limbă ca să le spui altor băieței și fetițe despre Isus. Le foloseşti tu oare

pentru Isus?

***

OMUL DE LA POARTA FRUMOASĂ

Fapte 3:1-21

Ai văzut vreodată o poartă mare? O poartă frumoasă? În orașul

Ierusalim era o poartă frumoasă. Ea se afla aproape de Templu. Și nu

era o poartă mică. Era atât de mare încât era nevoie de mulţi oameni,

de oameni mari ca tăticii voștri, ca să o deschidă şi să o închidă. Atât

de grea era!

Poarta avea o strălucire ca strălucirea aurului. Poarta avea tot felul

de pietre frumoase în ea. Nu ţi-ar plăcea să intri și tu pe această poartă

şi să mergi la Templu?

Petru şi Ioan, doi ucenici ai lui Isus, se îndreptau spre această

poartă frumoasă. Ei mergeau la Templu. Era într-o după-amiază.

Petru şi Ioan s-au oprit. Oare ce au văzut? Era un olog, un om

care nu putea să meargă deloc. El trebuia să fie purtat în braţe de

prietenii lui, ca apoi, să fie lăsat jos lângă poartă. Ologul nu putea să

stea singur în picioare. El ar fi căzut. O, bietul om! El trebuia să stea


158

acolo şi să ceară bani de la oameni, ca să își cumpere mâncare. Zi de

zi, prietenii lui îl duceau şi îl aşezau lângă poartă. Cu toate că era om

în toată firea, el nu a simțit niciodată bucuria de a merge.

Oamenii care veneau la Templu, îl vedeau tot timpul pe bietul

om. Unii îi dădeau bani. Petru şi Ioan l-au văzut şi ei. Ei s-au oprit,

s-au uitat la el și i-au vorbit.

Prima dată, când omul s-a uitat la Petru, el se gândea așa: „Poate

că îmi va da nişte bani.” Petru i-a spus ologului că nu avea bani ca să

îi dea. Apoi, Petru a făcut ceva cu mult mai bine decât să îi dea bani.

Petru s-a uitat la olog. Ologul s-a uitat la Petru. Și Petru a zis

ologului: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus

Cristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”

Doar gândiți-vă la lucrul acesta! Petru a întins mâna și l-a apucat

pe om de mâna dreaptă, ajutându-l să se ridice. Picioarele omului au

prins putere. Gleznele i s-au întărit. Pentru prima dată în viața lui, omul

stătea singur în picioare.

Omului parcă nici nu-i venea să creadă că era sănătos. El a

început să meargă şi după aceea să alerge. Într-adevăr, era vindecat!

Era sănătos! Cât era de fericit! Apoi el a început să Îl laude pe

Dumnezeu şi să-I mulţumească pentru că l-a vindecat.

El nu a intrat niciodată în Templu. Acum, el mergea împreună cu

Petru şi Ioan, chiar în Templu. Nu mai trebuia să fie purtat pe brațe de

prietenii lui. Nu mai era nevoit să ceară bani oamenilor. Dumnezeu

l-a făcut sănătos.

Bineînţeles că toată lumea îl văzuse pe acest om zăcând lângă

poarta frumoasă. Ei știau că, înainte, el nu putea să meargă, iar acum

vedeau că era sănătos şi puternic, mergând alături de Petru şi Ioan.

Poate că lumea se întorcea să-l audă cum Îi mulţumea lui Dumnezeu.

Templul avea un pridvor foarte mare. Petru, Ioan şi omul acela au

mers împreună în pridvor. Toți oamenii i-au urmat în pridvor. Ei au

rămas în picioare şi se tot uitau la omul care, până nu demult, zăcea

lângă poartă. Ei nu ştiau cine l-a făcut sănătos, dar iată că, dintr-o dată,

el era bine și stătea în fața lor.

Petru s-a uitat de jur-împrejur la oamenii care stăteau acolo. „De

ce vă uitaţi cu ochii țintă la noi?” a întrebat Petru. Oamenii credeau că

Petru şi Ioan l-au vindecat pe om. Dar Petru nu a vrut ca ei să creadă

așa ceva. Petru a vrut ca ei să ştie că Dumnezeu l-a vindecat. Numai

Dumnezeu poate să vindece şi nimeni altul.

Petru a vorbit oamenilor. El le-a spus totul despre Isus. Petru

le-a spus că Isus este acum în Cer, dar și că, atunci când Isus fusese în


159

Templu, ei s-au purtat urât cu El. Isus a fost alungat şi răstignit pe

cruce. Oamenii ştiau aceste lucruri. Petru le-a spus că Isus vrea să le

pară rău pentru faptele lor rele și ca ei să se roage lui Isus, ca să îi ierte

și astfel, într-o zi, să poată să-L vadă pe Isus în Rai.

Isus vrea ca și tu să te rogi. Niciodată nu eşti prea mic să te rogi.

Isus iubeşte copilaşii. Când te îmbolnăveşti sau când te loveşti, Isus te

va face sănătos. Cineva poate să te ajute și pe tine să te rogi, aşa cum

Petru l-a ajutat pe olog, şi astfel te vei face bine.

Să nu uiți să spui „Mulţumesc!” lui Isus când El te vindecă. Lui

Isus Îi place să te audă că tu Îi mulţumeşti pentru lucrurile bune pe

care El ţi le dă.

***

STRĂINUL DIN CAR

Fapte 8:26-39

Într-o ţară îndepărtată trăia un om bun. El era slujbaşul reginei.

El avea grijă de banii şi de lucrurile ei preţioase. Regina este ca un

rege. Ea este o femeie care le spune multor oameni ce să facă.

Omul acesta dorea să învețe despre Dumnezeu, dar acolo unde

trăia el, nu era biserică. El tocmai a fost în oraşul Ierusalim unde era

Templul. Acum, el se întorcea acasă.

Omul acesta călătorea în car, un fel de trăsură cu două roţi. Caii

trag mai uşor un car pentru că nu este aşa de greu ca și o căruță.

În timpul acela, Dumnezeu s-a uitat pe pământ. El l-a văzut pe


160

omul bun care dorea să învețe mai mult despre El. Atunci, Dumnezeu

a trimis un înger să-i vorbească lui Filip, care era unul dintre ucenicii

Domnului. Filip mergea peste tot prin țară, vorbind oamenilor despre

Isus.

Îngerul i-a spus lui Filip să meargă pe drum până când va întâlni

un om pe care el nu l-a cunoscut. Omul acela călătorea într-un car.

Şi aşa s-a întâmplat. Omul acela bun călătorea spre casă, după ce

a fost la Templul din Ierusalim. În drum spre casă el și-a luat Biblia şi

a început să citească despre Isus, dar nu înţelegea ce citea.

Filip mergea şi el pe drumul prăfuit. Apoi, l-a văzut pe om în car

citind din Biblie. Dumnezeu i-a spus să se ducă și să-i vorbească. Filip

s-a dus în grabă. El era nerăbdător să facă orice i-ar fi cerut Dumnezeu.

Omul citea. Filip l-a întrebat: „Înţelegi tu ce citeşti?”

„Nu, nu înţeleg,” a răspuns omul. El dorea ca cineva să îl învețe

ce spunea Biblia. Omul l-a chemat pe Filip să stea lângă el. Filip s-a

urcat în car şi s-a aşezat lângă om. Ei se aflau într-un loc pustiu, în

care era foarte cald, fără case, fără oameni, fără magazine. Nu era

nimeni în afară de cei doi oameni. Dumnezeu a ştiut să-i spună lui

Filip unde să-l găsească pe omul care dorea să învețe despre Isus.

Dumnezeu ştie tot timpul unde se află oricare dintre noi. El știe ce

facem şi ce gândim.

Omul cel bun nu ştia nimic despre Isus. Atunci Filip a început

să-i vorbească despre Isus. I-a spus că Isus îl iubeşte; i-a spus cum

putea să nu mai aibă păcat în inimă rugându-se şi spunându-I lui

Dumnezeu că îi pare rău pentru toate lucrurile rele pe care le-a făcut.

Omul a crezut tot ce îi spunea Filip despre dragostea lui Isus. El

nu se mai sătura să-l asculte pe Filip.

Trop, trop, trop se auzea mersul cailor care trăgeau carul. După o

vreme ei au dat peste o apă. „Uite, apă! Ce mă împiedică să fiu

botezat?” Filip i-a zis omului că poate să fie botezat dacă crede din

toată inima.

„Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu,” a răspuns omul.

Carul s-a oprit. Filip şi omul cel bun au coborât din car. Ei au intrat în

apă, iar Filip l-a botezat pe om.

Iată cum, în ţara aceea îndepărtată, Dumnezeu a văzut un om care

dorea cu adevărat să aibă inima curată. Imediat, Dumnezeu i-a trimis

pe cineva, să-i vorbească despre Isus. Dumnezeu l-a trimis pe Filip.

Îndată, după ce amândoi au ieșit din apă, omul cel bun s-a uitat

împrejur, dar Filip nu mai era acolo. Filip plecase. El nu era nici pe

drum, nici lângă apă. Filip a plecat. Dumnezeu l-a pornit pe Filip să


161

predice în alt loc. Dumnezeu l-a luat pe Filip şi omul cel bun nu l-a

mai văzut niciodată.

Pentru Dumnezeu nu are importanță unde locuiesc oamenii. Pe El

nu-L interesează nici ce culoare are pielea oamenilor. De ce? Pentru

că Dumnezeu le-a dat culoarea pe care El a vrut-o. Dumnezeu dorește

ca, într-o zi, toţi să trăiască împreună cu El în Cer. Dumnezeu vrea ca

şi tu să trăiești acolo.

***

DORCA

Fapte 9:36-42

În orașul Iope trăia o femeie pe care o chema Tabita. Dar aproape

toți oamenii îi spuneau Dorca. Ea era o femeie cu totul deosebită. Ea

Îl iubea pe Isus și dorea să facă tot ce putea ea mai bine pentru El.

Unul dintre lucrurile pe care Dorca le îndrăgea mult era să coase

haine. Dacă cineva avea nevoie de o haină nouă, ea croia haina, își

punea ață în ac și cosea o frumoasă haină pentru persoana aceea. Dorca

făcea haine pentru femei și fetițe. Dacă ea știa că cineva era prea sărac

pentru a-și cumpăra o haină nouă, Dorca făcea o haină și o dăruia

acelei persoane.

Dorca nu era niciodată prea ocupată ca să nu ajute pe cineva care

avea o nevoie. Ea făcea acele lucruri pentru oameni fiindcă îi iubea cu

acea dragoste deosebită pe care o dă Dumnezeu.

Într-o zi, Dorca s-a îmbolnăvit grav. Ea a fost atât de bolnavă că

a murit! Toți prietenii ei erau foarte întristați și le era dor după ea.

După ce au așezat-o într-o cameră de sus, prietenii ei au trimis pe

cineva după Petru. El era unul dintre ucenicii lui Isus și ei au auzit că

el se afla atunci într-un alt oraș, care era în apropiere. Oamenii aceia


162

l-au rugat pe Petru să meargă înapoi cu ei. Prietenii Dorcăi au vrut ca

Petru să fie alături de ei în acel moment plin de tristețe.

Când a sosit la Iope, Petru a văzut mulți oameni care plângeau.

Ei erau prietenii Dorcăi. Când l-au văzut pe Petru, l-au dus în camera

de sus, pentru ca și el să o vadă pe Dorca. Unele dintre femeile care

erau văduve i-au arătat lui Petru câteva dintre hainele și cămășile pe

care Dorca le-a făcut când era în viață. Femeile acelea au vrut ca Petru

să știe ce prietenă bună a fost Dorca pentru ele.

Petru a scos pe toată lumea afară din cameră, ca să poată să fie

singur cu Dorca. După ce toți au ieșit din cameră, Petru s-a aplecat pe

genunchi și s-a rugat lui Dumnezeu. El știa că Dumnezeu putea să

înfăptuiască orice, chiar să aducă din nou oamenii la viață. După ce a

terminat rugăciunea, Petru s-a întors spre trupul Dorcăi. Atunci, Petru,

folosind celălalt nume al ei, i-a zis: „Tabita, scoală-te!”

Dorca a deschis ochii și când l-a văzut pe Petru a stat în capul

oaselor! Petru a luat-o de mână și a ajutat-o să se dea jos din pat. După

aceea, i-a chemat pe toți oamenii care erau în casă și le-a spus că Dorca

era din nou în viață.

Fiecare s-a bucurat mult! Ei le-au spus și altor prieteni despre

ceea ce s-a întâmplat când Petru a venit să o vadă pe Dorca. În scurt

timp, toți cei din Iope au aflat că Dorca era din nou în viață!

În ziua aceea, mulți oameni au învățat să-L iubească pe Isus. Ei

au crezut că Isus poate să înfăptuiască orice lucru!

Azi, încă mai sunt oameni în lume care Îl iubesc pe Isus așa ca

Dorca. Ei vor să facă lucruri bune pentru alți oameni. Ei vor ca toți să

Îl iubească pe Isus. Eu vreau să fiu unul din slujitorii lui Isus. Nu vrei

să fii și tu?

***


163

ÎNGERUL DESCHIDE PORŢILE ÎNCHISORII

Fapte 12:1-18

Dumnezeu este prezent peste tot. Dumnezeu ne vede tot timpul.

El știe întotdeauna ce facem. Dumnezeu are o grijă deosebită de cei

care încearcă să fie slujitorii Lui.

Odată, Petru, care era unul dintre slujitorii lui Dumnezeu, se afla

într-o închisoare rece și întunecoasă departe de toți prietenii lui. Petru

nu a făcut nimic rău. Tot ceea ce făcuse el, a fost să vorbească

oamenilor despre Isus. Aceasta a stârnit furia regelui împotriva lui

Petru. Regele nu dorea ca lumea să afle despre Isus și l-a aruncat pe

Petru în temniță, ca să nu mai vorbească nimănui.

Regele acela rău a poruncit ca mâinile lui Petru să fie puse în

lanțuri. Petru era străjuit de doi păzitori, ca să nu poată să scape.

Prietenii lui Petru erau trişti pentru că el era în temniță! Ei s-au

întâlnit şi au zis: „Ce am putea să facem, ca să-l ajutăm pe bietul Petru

să nu mai fie în temniță?” „Putem să ne rugăm,” s-au gândit ei. „Petru

e unul dintre cei mai buni slujitori ai lui Dumnezeu. Suntem siguri că

Dumnezeu ne aude şi că îl va ajuta pe Petru.”

Astfel, prietenii lui Petru au pornit spre casa unei femei al cărei

nume era Maria, unde s-au rugat. Cât de fierbinte s-au rugat! Ei L-au

rugat pe Dumnezeu să-l scoată pe Petru din temniță.

Atunci, Dumnezeu a ascultat rugăciunea prietenilor lui Petru.

Când Dumnezeu vrea să trimită ajutor din Cer, uneori, El trimite un

înger. Era noapte. Petru adormise în lanţuri lângă cei doi păzitori.

Deodată o lumină puternică a strălucit în întunericul închisorii.

Lumina strălucea chiar în locul unde era Petru. Îngerul lui Dumnezeu


164

l-a atins pe Petru şi i-a spus să se scoale degrabă.

Petru s-a ridicat în picioare. Imediat, lanţurile grele au căzut!

Mâinile lui Petru erau din nou libere. Îngerul i-a spus lui Petru să îşi

îmbrace hainele şi să se încalţe. După aceea, îngerul i-a zis: „Vino

după mine!” Petru a rămas foarte surprins. Nimeni nu poate să facă

rău unui slujitor al lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu zice: „Stop!”

Petru era întemniţat în partea cea mai de jos a închisorii. El nu era

aproape de poartă. Până la poarta închisorii mai erau încă mulţi

păzitori care nu lăsau pe nimeni, nici să intre, nici să iasă.

Petru l-a urmat pe înger. Ei au trecut de un păzitor, apoi de altul

şi de încă unu. Nici măcar unul dintre păzitori nu s-a trezit. Nici măcar

unul nu l-a văzut pe Petru plecând. Nici măcar cei doi păzitori între

care era înlănţuit Petru. Nu! Dumnezeu nu a lăsat nici măcar pe unul

dintre ei să îl vadă pe Petru plecând. Nimeni nu a încercat, nici măcar

să-l oprească pe Petru.

În scurt timp, Petru şi îngerul au ajuns la poarta aceea mare și

grea, făcută din fier, care dădea spre oraş, orașul unde prietenii lui

Petru s-au rugat.

Poarta aceea mare și grea, făcută din fier, era bine încuiată, dar a

început să se deschidă singură. Nici chiar porţile mari şi grele, făcute

din fier, nu îi pot opri pe cei ce sunt ai lui Dumnezeu, atunci când El

Îşi trimite îngerul ca să le deschidă. Porţile de fier s-au deschis în faţa

lui Petru şi a îngerului.

Petru şi îngerul au mers pe străzile întunecoase. Apoi, îngerul a

plecat de lângă Petru şi nu l-a mai văzut. Acum, Petru şi-a dat seama

că a fost scos din închisoare. El nu mai avea lanţurile pe mâni. Era atât

de surprins, încât s-a gândit că poate a visat, dar a văzut clar că se afla

chiar lângă casa prietenilor lui.

Petru s-a dus la casa Mariei, unde prietenii lui încă se mai rugau

pentru el. El a bătut la uşa care dădea în pridvor şi o slujnică, al cărei

nume era Roda, a venit să vadă cine era. Când Roda a auzit glasul lui

Petru a fost atât de fericită şi a fugit înapoi la oamenii care se rugau

spunându-le: „Petru stă înaintea porții! Petru stă înaintea porții!”

Cei din casă i-au spus slujnicei Roda că nu putea să fie Petru,

fiindcă el era în temniță. Și tocmai pentru Petru se rugau ei.

Petru a bătut la poartă și din nou a bătut la poartă. Când prietenii

lui au deschis poarta, ei au văzut că, într-adevăr, era Petru. O, cât de

fericiţi trebuie să fi fost cu toţii, că Isus a răspuns rugăciunilor lor atât

de repede şi că l-a ajutat pe Petru să iasă din închisoarea rece şi

întunecoasă! Petru le-a spus tot. Le-a povestit cum Dumnezeu l-a


165

trimis pe îngerul Lui ca să îl ajute. Petru s-a bucurat și el că prietenii

lui s-au rugat pentru el.

Dumnezeu trimite îngeri şi pentru noi, dar noi nu putem să îi

vedem. Îngerii Lui au întotdeauna mare grijă de noi. Nici nu e nevoie

ca noi să-i vedem. Noi știm că îngerii sunt cu noi pentru că aşa spune

Dumnezeu în Biblie.

***

CÂNTECUL DIN ÎNCHISOARE

Fapte 16:22-34

Era miezul nopţii. Și era cea mai întunecată parte din noapte, când

toţi ar fi trebuit să doarmă. Dar Pavel şi Sila nu adormiseră.

Pavel și Sila erau doi oameni buni. Ei erau slujitori ai lui Isus. Cei

doi s-au dus din loc în loc, spunându-le oamenilor despre Isus. Unde

credeți că se aflau acești doi oameni buni? Erau în închisoare. De

aceea, ei nu puteau să doarmă.

Pavel şi Sila nu făcuseră nici un rău. Ei au fost închiși într-o

închisoare veche şi rece, doar pentru că ei Îl iubeau pe Isus şi le

spuneau altora despre El.

Acum, Pavel și Sila se aflau în temnița dinăuntru în care era rece.

Poate că le era frig, poate că și picioarele lor erau legate, așa că nu

puteau nici să se plimbe. Acolo, mai era şi întuneric. Aveau până şi

lanţuri la mâini. Dar toate acestea nu i-au oprit pe Pavel şi Sila să se

roage şi să vorbească lui Dumnezeu. Unii dintre oamenii răi au dat în

Pavel şi Sila până când i-au rănit. Dar nici aceste lucruri nu i-a

împiedicat să-L iubească pe Dumnezeu.


166

Pentru că Îl iubeau atât de mult pe Dumnezeu, Pavel și Sila au

început să cânte cântece de laudă lui Dumnezeu. Amândoi cântau și se

rugau împreună lui Dumnezeu.

Alți oameni din temniță poate că i-au auzit cum cântă și se vor fi

gândit: „O, dar cum poate cineva să fie fericit în locul acesta?”

Dintr-odată, zidurile temniței au început să tremure, apoi, din ce

în ce mai tare și chiar să se zguduie. Acele ziduri groase şi înalte se

clătinau cu mai multă putere.

Dar, iată! Uşile mari și grele, care aveau încuietori, au început să

se deschidă, rând pe rând. Acum, toate uşile închisorii erau larg

deschise, deşi nimeni nu le descuiase. Toți oamenii din temniță ar fi

putut să fugă de acolo, dacă ar fi vrut. Dumnezeu a făcut ca pământul

să se cutremure. Dumnezeu a făcut ca toate ușile temniței să se

deschidă. Și aceasta nu este totul. Lanțurile cu care erau legate mâinile

lui Pavel și Sila au căzut de îndată. Nici picioarele lor nu mai erau

înlănțuite, iar Pavel și Sila puteau să umble. Dumnezeu nu a vrut ca

cei doi buni slujitori ai Lui să fie tratați așa de rău.

Temnicerul, omul care avea grijă de închisoare s-a trezit. El s-a

temut și se tot întreba: „Ce o să fac acum?” se gândea el. „Ce o să fac

acum? Uşile sunt deschise şi toţi oamenii au fugit.”

Pavel i-a strigat cu glas tare: „Toți suntem aici.” Temnicerul a

cerut o lumină și a sărit în temnița întunecată. Apoi, s-a uitat peste tot.

Da, așa a fost, toți erau acolo.

Temnicerul tremura tot de frică. El a fugit și s-a aruncat la

picioarele lui Pavel şi Sila, îngenunchind în faţa lor. „Domnilor, ce

trebuie să fac, ca să fiu mântuit?” i-a întrebat el.

Pavel şi Sila i-au răspuns temnicerului că trebuie să creadă în

inima lui că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Că trebuie să-L iubească pe

Isus şi să-I spună că se căieşte pentru orice lucru rău pe care l-a făcut

vreodată. Numai aşa putea să fie și el mântuit. Temnicerul așa a făcut

și de atunci L-a iubit pe Isus.

Temnicerul i-a luat pe Pavel şi Sila la el acasă. El nu i-a mai trimis

înapoi în acea temniţă urâtă și întunecată. I-a dus la el acasă şi le-a

spălat rănile de la mâini şi de la picioare. Le-a pus masa și s-a bucurat

cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.

Pavel şi Sila şi-au dat seama că puteau să fie la fel de fericiţi în

închisoare ca și când ar fi fost acasă. Ei nu s-au supărat şi nu s-au

frământat când au trecut prin încercările grele. Pavel și Sila ÎI iubeau

pe Dumnezeu atât de mult, încât erau fericiţi în orice împrejurări.

Dumnezeu vrea ca și noi să fim aşa. Nu trebuie să fim supărați sau să


167

ne frământăm când nu putem să facem ceea ce dorim. Dumnezeu vrea

să fim fericiţi și să fim buni slujitori ai Lui.

***

GRIJA LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE PAVEL

Fapte 27:1-44; 28:1-11

O corabie mare plutea pe valurile mării. Apostolul Pavel, unul

dintre propovăduitorii lui Dumnezeu, se afla în corabie. Pavel nu era

în vacanță. El era în corabie împreună cu câţiva soldaţi care îl duceau

în alt oraş, ca să-l arunce în închisoare.

Pavel era un om bun. El Îl iubea pe Dumnezeu. Pavel nu a fost

neascultător şi nu a făcut nimic rău. Oamenii care nu Îl iubeau pe Isus

se purtau foarte urât cu el. Ei încercau să îl împiedice pe Pavel să le

spună oamenilor despre Isus. Pavel dorea ca toată lumea să ştie despre

dragostea lui Isus, indiferent ce rău îi făceau ei sau cât de urât se

purtau. Oricum, Pavel predica. Dar, acum, îl duceau la închisoare.

Un timp, totul a mers foarte bine. Marea nu era deloc agitată.

Vântul bătea atât cât era nevoie, făcând corabia să înainteze.

Dar, după aceea, a început să bată un vânt puternic. Vântul bătea

din ce în ce mai tare. În scurt timp, corabia a început să se clatine.

Valurile mari şi vântul puternic împingeau corabia ca pe o bărcuță de

jucărie. Apoi, a venit o furtună, care i-a udat pe toţi. Marinarii nu mai

puteau să cârmuiască marea corabie în direcţia potrivită.

Cerul era acoperit de nori negri. Oamenii de pe corabie nu mai

puteau să vadă soarele. Ei nu mai puteau să vadă nici stelele care

străluceau noaptea. Vântul bătea cu putere, șuierând îngrozitor. Dar,


168

lui Pavel nu i-a fost frică. El s-a rugat lui Dumnezeu. Pavel ştia că

Dumnezeu îi va purta de grijă. Și, într-adevăr, Dumnezeu l-a ocrotit.

Într-o noapte, Dumnezeu a trimis un înger să îi spună lui Pavel

cum corabia avea să se rupă în bucăţi și că nimeni nu va fi rănit. Și așa

s-a întâmplat.

Marinarii s-au înspăimântat! Ei au luptat din greu mult timp să nu

se scufunde corabia, încât nici nu au mai mâncat. Pavel însă, le-a spus

să se așeze şi să mănânce. Dumnezeu se îngrijea și de ei.

Corabia a ajuns aproape de ţărm, dar nu putea să meargă mai

departe. Corabia s-a rupt în bucăţi şi a început să se scufunde în apa

mării. Bucăţi mici de scânduri pluteau de jur-împrejur.

Unii oameni au început să înoate. Alţii s-au ţinut de scândurile

corăbiei şi au plutit așa spre țărm. Așa au ajuns cu toții la mal.

Pe acea insulă trăiau niște oameni. Când s-au trezit devreme, în

acea dimineață ploioasă și rece, ei s-au mirat când au privit spre mare.

Au văzut cum o corabie se rupe în bucăți. Ei au fost miraţi când s-au

trezit devreme, în acea dimineaţă ploioasă şi rece, și după ce au privit

marea. Ei au văzut cum o corabie se rupea în bucăți. Ei au mai văzut

şi oamenii căzuţi în apă. Oamenii de pe insulă s-au grăbit spre apa

mării, ca să dea ajutor celorlalți oameni!

Oamenii de pe corabie erau foarte obosiţi, erau uzi și le era frig.

Oamenii care locuiau pe insula aceea mică, insula Malta, au făcut un

foc mare pe țărm. Naufragiaţii s-au bucurat foarte mult când au văzut

focul. Toți s-au aşezat în jurul focului pentru a se încălzi.

Oamenii de pe insula Malta s-au purtat foarte frumos cu Pavel şi

cu cei care erau cu el. Conducătorul insulei i-a invitat la el acasă. Pavel

şi ceilalți oameni au stat acolo trei zile. Poate că omul care era

conducătorul insulei avea oameni care lucrau pentru el și pe care i-a

pus să pregătească mai multe feluri bune de mâncare pentru oaspeţi.

Pavel a aflat că tatăl acestui bun conducător era foarte bolnav.

Poate că Pavel s-a gândit așa: „Eu aş dori ca acest conducător să mă

lase să mă rog pentru tăticul lui. Dumnezeu îl va face sănătos. Apoi,

toată lumea de pe această insulă va şti despre adevăratul Dumnezeu.”

Pavel s-a rugat pentru bolnav. Şi-a pus mâinile peste el, așa cum

a zis Isus în Biblie. Dumnezeu l-a făcut din nou sănătos și puternic.

Pavel s-a mai rugat şi pentru alţi bolnavi şi toţi s-au făcut bine.

Pavel a mai stat acolo un timp, până când a trecut vremea rea. Toţi

oamenii au aflat despre Dumnezeu şi au învăţat cum să se roage.

Oamenii s-au purtat uneori urât cu Pavel, dar el a continuat să le

spună despre Isus. Unii dntre prietenii noştri s-ar putea să ne supere în


169

legătură cu Isus sau că mergem la Şcoala duminicală. Isus nu vrea să

ne oprim din a le spune despre El. Poate că și ei vor învăţa să-L

iubească pe Isus aşa cum Îl iubeşti tu.

Şi tu poţi să fii ca Pavel — un bun slujitor al lui Isus. Poţi să te

rogi pentru cineva bolnav. Dumnezeu te va auzi. Poate că rugăciunea

ta va fi rugăciunea pe care El o va folosi ca să-i vindece pe bolnavi.

***

MAME CREŞTINE

Efeseni 6:1-3; Coloseni 3:20

Odată, erau nişte tătici și mămici care se simţeau singuri. Ei își

doreau să aibă o fetiţă sau un băiețel, care să aducă fericire în casă.

Dumnezeu S-a uitat pe pământ şi a văzut că ei aveau nevoie de un

copilaş pentru ca sa fie fericiţi.

Câtorva familii Dumnezeu le-a trimis câte o fetiţă. Altor părinţi

El le-a dat un băieţel. Dar tăticului tău şi mămicii tale pe cine le-a dat

Dumnezeu? O, Dumnezeu te-a trimis pe tine! Tu eşti copilaşul acela

pe care tăticul și mămica ta şi-l doreau, așa că, Dumnezeu te-a trimis

pe tine.

Părinţii tăi au fost foarte bucuroşi că le-ai fost dat de Dumnezeu.

Ei s-au tot gândit care este cel mai potrivit nume pentru scumpul lor

copilaș. Până la urmă au găsit cel mai potrivit nume. Știi tu care este

acest nume? Este chiar numele tău!

Tu poți să îl vezi pe tăticul tău și pe mămica ta când sunt acasă.


170

Pe Dumnezeu tu nu poţi să-L vezi, dar şi El te iubeşte. Dumnezeu este

Tatăl tău din Cer.

Dumnezeu vrea ca tu să o iubeşti pe mămica ta şi pe tăticul tău.

În Biblie, Dumnezeu ne spune cum copilașii trebuie să asculte vorbele

mămicilor și tăticilor lor pentru că acesta este cel mai bun fel de a le

arăta că îi iubesc. Atunci când tu asculți de părinții tăi și nu ieși din

vorba lor, ei sunt fericiţi.

Uneori s-ar putea să nu locuieşti cu mămica şi tăticul tău pentru

o vreme. Oricine ar fi persoana care are grijă de tine atunci, ea îţi este

ca o mamă. Îţi pregăteşte mâncare bună. Te iubeşte, iar pentru un timp,

eşti copilașul ei. Poate că Dumnezeu a văzut că persoana la care

locuieşti acum are nevoie de un copilaş ca tine pentru ca tu să faci ca

familia aceea să fie fericită. Dumnezeu ştie cel mai bine totul.

Odată, era un copilaş pe care îl chema Samuel. El semăna cu tine,

ca atunci când tu ai venit pentru prima dată la tăticul și la mămica ta.

Samuel a tot crescut până a ajuns cât tine de mare, așa cum ești tu

acum. Pe mama lui Samuel o chema Ana.

Ana era o mamă credincioasă. O mamă credincioasă e o mamă

care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi vrea ca băieţelul sau fetiţa ei să înveţe

despre Dumnezeu.

În zilele noastre, mamele care sunt credincioase pot să le spună

băiețeilor lor și fetițelor lor despre copilașul Isus, pe care Maria L-a

avut. Mamele credincioase pot să îi învețe pe copiii lor cum să se roage

şi cum să alunge păcatul din inima lor. Ele îi aduc pe copilaşii lor la

Şcoala duminicală pentru ca ei să înveţe despre Biblie.

Mama ta poate să îţi povestească despre alte mame din Biblie care

au avut copilaşi ca tine. Mama ta poate să se roage împreună cu tine.

Mama ta te iubeşte foarte mult.

Samuel era un copil bun. El o ajuta pe mama lui la lucrurile mai

uşoare. Samuel ştia că felul în care vrei să îi arăţi cuiva că îl iubeşti

este să fii bun cu el. Fiecare mamă are nevoie de cineva care să fie un

ajutor bun pentru ea. Mama ta are nevoie de un ajutor ca tine. Ori de

câte ori o ajuţi, ascultând-o şi făcând ceea ea îţi cere să faci, tu faci ca

și Isus să fie fericit. Tu nu ești niciodată prea mic ca să o asculți pe

mama ta.

Unele mămici și unii tătici au băieței și fetițe care sunt foarte

buni! Alte familii au copii care sunt neascultători. Iar unele familii au

băieței și fetițe care, uneori, sunt buni, alteori sunt și neascultători.

Poți să îţi amintești când, poate că odată, ai fost cam obraznic cu

mămica ta? Când te-ai uitat urât la ea şi i-ai spus „Nu!” cu un glas


171

răutăcios? Biata ta mămică, s-a simţit atât de rău! Atunci, și Isus S-a

întristat, în inima ta şi tu te-ai întristat, iar în adâncul sufletului tău îţi

părea rău.

Îți este greu să te duci la mămica ta şi să-i spui: „Mămico, îmi

pare rău. Îmi pare rău că am fost neascultător.” Dar dacă o să te duci

la mămica ta și îi spui cât de rău îţi pare, atunci, ea va fi din nou

fericită. Isus va fi fericit și fericit vei fi şi tu.

Mămica ta şi tăticul tău te iubesc şi când eşti bun şi atunci când

eşti rău. Și Isus te iubeşte tot așa, dar El se întristează foarte mult când

eşti neascultător. Mămica ta şi tăticul tău sunt foarte mândri de tine

atunci când eşti bun şi blând, așa cum a fost și Isus când a avut vârsta

ta. Când tu eşti bun şi Isus este fericit.

Isus ştie că nu este întotdeauna uşor să fii o fetiță cuminte sau să

fii un băiețel cuminte. De aceea, El pus în Biblie o regulă simplă. Iată

regula: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.” Cu alte cuvinte, Isus

a zis să ascultaţi ceea ce vă spun tăticii voștri și să ascultați ceea ce vă

spun mămicile voastre, pentru că ei întotdeauna ştiu ceea ce este cel

mai bine pentru copii.

Astăzi este Ziua Mamei, care este o zi deosebită. Așa că spune-i

astăzi mămicii tale că o iubești.

***


172

IOAN, UCENICUL IUBIT, PE O INSULĂ

Apocalipsa 1:1-20; 21:10-14

Era duminică. Ioan era singur pe o insulă pustie. O insulă este o

bucată de pământ înconjurată din toate părţile de apă.

Ioan nu putea să plece de pe insulă. El nu avea barcă şi insula era

prea departe ca el să înoate către un ţărm. Nişte oameni, care nu Îl

iubeau pe Dumnezeu, l-au dus acolo, iar el nu avea pe nimeni cu care

să vorbească. Ei s-au gândit că Ioan nu va putea să trăiască acolo, dar

el a trăit. Dumnezeu a avut grijă de el.

Cât timp Isus a fost aici, pe pământ, Ioan a fost unul dintre cei

mai buni prieteni ai Săi. Ioan Îl iubea foarte mult pe Isus, iar Isus îl

iubea și El pe Ioan. La ultima cină pe care Isus a luat-o cu ucenicii Lui,

Ioan şi-a pus capul pe pieptul lui Isus. Ioan Îl iubea atât de mult, încât

a vrut să se așeze lângă El. Ioan a suferit mult pentru că Iuda, unul

dintre ucenicii lui Isus, a lăsat păcatul să intre în inimă şi nu a mai fost

prietenul lui Isus. Cum a putut Iuda să facă un lucru atât de rău? Ioan

dorea să facă numai ceea ce Îi plăcea lui Isus.

Iată-1 pe Ioan, stând acum singur pe această insulă! El putea să

vadă apa mării. El putea să vadă stâncile. Dar, Ioan se gândea la Isus,

care se înălţase la Cer.

Cum stătea el acolo, privind cerul albastru şi urmărind norii albi

și pufoşi, poate se gândea la grija plină de dragoste a lui Dumnezeu.

Poate că se gândea cum Dumnezeu a făcut pământul, copacii şi iarba.

Se gândea cum Dumnezeu a făcut marea şi cerul.

Deodată, în liniştea aceea, Ioan a auzit un Glas asemenea unui


173

sunet de trâmbiţă. Era un Glas minunat.

Ioan s-a uitat să vadă cine a vorbit cu un glas atât de puternic

acolo, departe de alți oameni. Pe cine credeţi voi că a văzut el? Chiar

lângă el, stătea Isus. Faţa Lui strălucea ca soarele. Ioan nu era singur!

Isus era chiar acolo, cu el.

Ioan nu putea să-L vadă pe Isus tot timpul. Dar Isus era mereu

acolo cu Ioan.

La început, lui Ioan i-a fost teamă, dar Isus şi-a aşezat mâna

dreaptă peste Ioan şi i-a spus: „Nu te teme.” Apoi, Isus i-a zis să scrie

ceea ce vedea. Isus avea multe lucruri de spus oamenilor de pe pământ,

celor ca tine şi ca mine. El a vrut ca Ioan să le scrie în Cartea Sa, pentru

ca noi să putem să le citim astăzi în Biblie.

Ioan era atent să scrie exact ce-i spunea Isus. El a văzut Cerul şi

ce loc minunat era. Dumnezeu îi aşteaptă acolo pe oamenii care Îl

iubesc. În Cer nu e noapte. Este întotdeauna strălucire și frumusețe.

Ioan a fost ţinut de oamenii răi pe această insulă multă vreme. El

era singur acolo, dar Isus i-a descoperit multe lucruri care nici măcar

nu se întâmplaseră încă. Ioan scria tot ceea ce vedea, iar noi, astăzi,

putem să citim. Ioan a scris ultima carte a Bibliei. Când citești ultima

Carte din Biblie, gândeşte-te la Ioan, care era singur pe insulă, scriind

pentru tine.

Ioan a văzut Noul Ierusalim. El a văzut cele douăsprezece porţi

ale Cetății. Fiecare poartă era făcută dintr-o minunată piatră numită

mărgăritar. Străzile Cetăţii erau din aur curat. Zidurile Cetăţii erau

făcute din niște pietre foarte frumoase. Cele douăsprezece pietre de

temelie pe care era zidită Cetatea aveau scrise pe ele numele celor

doisprezece ucenici ai lui Isus. Ioan a văzut chiar și numele lui acolo,

scris pe una dintre pietre. Isus i-a iubit pe cei doisprezece ucenici, care

şi-au lăsat casele şi au mers cu El ca să le spună şi altora despre

Dumnezeu. Cât de fericit trebuie să fi fost Ioan când a văzut acolo

numele tuturor prietenilor săi şi numele său!

Ioan nu a înţeles tot ce a văzut. Nici noi nu înţelegem tot ceea ce

citim în Biblie, dar ştim că tot ce scrie se va împlini într-o zi, pentru

că aşa a spus Isus.

Trebuie să te rogi zi de zi şi să-ţi păstrezi inima curată, fără de

păcat, ca să poţi să vezi Cetatea despre care a scris Ioan. Şi tu vei locui

acolo cu Isus, şi nu va mai trebui să te desparţi niciodată de El. Acolo,

El ne va şterge orice lacrimă şi nu vom mai plânge niciodată și nici nu

vom mai fi bolnavi.

***


174

UN COPIL ÎI VA CONDUCE

Isaia 11:6-9; 35:1-10

Într-o bună zi, da, într-o bună zi, pământul prăfos și fierbinte și

deșertul plin de nisip va arăta ca o frumoasă grădină cu flori. Acum în

deşert nu cresc flori, dar într-o zi, vor crește flori frumoase acolo.

Într-o bună zi, bătrânii urşi, tigrii și leii sângeroşi vor fi buni şi

blânzi. Copiii se vor putea juca cu ei, aşa cum băiețeii și fetițele se

joacă astăzi cu pisicile şi câinii. Animalele sălbatice nu vor mai face

rău nimănui. Toate animalele care acum mormăie şi care sunt rele nu

vor mai fi rele și înfricoşătoare.

Când vor fi toate acestea? Când Isus va veni din nou printre noi

ca să fie Conducătorul nostru și Regele nostru. Toate vor fi bune și

plăcute pe pământ, la fel de bune și plăcute cum este Isus. Biblia ne

spune totul despre aceste lucruri. De aceea știm că așa va fi. Isus a

promis că El se va întoarce şi că va fi Regele nostru.

Când Isus va fi Regele nostru, toate animalele care acum trebuie

să fie ținute în cușcă, pentru că sunt fioroase, vor merge frumos în

urma băiețeilor și fetițelor și le vor plăcea să fie mângâiate și iubite.

Leii ucid oi, dar când Isus va fi Regele nostru, ei vor paște la un

loc cu oile, vor dormi alături de oi și vor fi împăcați unii cu alții.

Isus vrea ca lumea aceasta, care este a Lui, să fie frumoasă. Tufele

de trandafiri nu vor mai avea spini. Tot pământul va fi o grădină mare

şi frumoasă. Copacii vor fi înalți şi verzi tot timpul. Florile vor fi mai

frumoase decât cele pe care le-am văzut noi vreodată.

Nimeni nu va mai avea parte de suferinţă. Toţi vom fi bine și

sănătoşi. Cei care acum sunt orbi vor putea să își deschidă ochii și să


175

vadă. Ologii nu vor mai şchiopăta. Ei vor putea să alerge şi să sară.

Isus va face ca totul să fie frumos. Aşa a spus El în Biblie.

Când Isus a venit prima dată pe pământ, unii oameni au vrut ca

El să fie Rege, dar Isus a spus că, într-o zi, va veni înapoi pe pământ

și atunci va fi Rege.

Isus vrea ca poporul Său să fie bun şi toţi să aibă inimi curate. În

Împărăția lui Isus nu poate să existe păcat. Isus îi învaţă tot timpul pe

băieței, pe fetițe și pe oamenii mari cum să se roage ca păcatele lor să

fie iertate.

Nu-i aşa că noi toţi vrem să trăim împreună cu Isus, atunci când

El va fi Regele întregului pământ? Isus îi iubeşte pe băieței şi fetițe.

De aceea, Isus a pregătit totul, ca să fie un timp îndelungat în care

fiecare să trăiască fericit, foarte fericit.

Atunci, oamenii nu vor mai fi răi unii cu alții. Toate animalele,

chiar urşii, tigrii și leii, îi vor iubi pe copii şi se vor juca cu ei.

Să aveţi grijă, rugaţi-vă și cereți lui Isus să vă cureţe inima, ca să

fie bună și curată ca să fiţi gata cu totul să trăiţi alături de Isus când El

va fi Rege. S-ar putea ca El să vină chiar azi sau mâine. Nu v-ar plăcea

să vă jucaţi și să vă distrați cu un leu, așa cum vă jucaţi și vă distrați

cu o pisicuță sau cu un cățeluș?

***


176

NUMELE NOASTRE SCRISE ÎN CARTEA LUI

Apocalipsa 20:11-15

Ați privit vreodată în înaltul cerului albastru? Puteți să vă uitați

cât vreţi, dar nu veţi putea să vedeți niciodată unde se termină cerul.

Acolo, mult mai sus decât poate cineva să privească, este Raiul.

În Cer, unde Dumnezeu șade, e un loc minunat. Locul acela se

numește tron. Tronul e un fel de scaun care este făcut special pentru

regi. Dumnezeu șade acolo pe tronul Său și privește aici jos peste tot

pământul. El vede toate păsărelele şi micile animale din pădure. El se

uită întotdeauna la fiecare băieţel şi fetiţă. El vede toate faptele bune

pe care le faceţi. Atunci, Dumnezeu este fericit. Dar El vede şi toate

faptele rele pe care le faceţi. Atunci, Dumnezeu se întristează.

Ce credeţi că se află în jurul acestui tron frumos? Sunt îngeri, o

mulţime de îngeri. Ei Îi cântă lui Dumnezeu cântece şi Îi spun cât de

mult Îl iubesc. Și noi învăţăm cântece la Şcoala duminicală, ca să

putem să Îi cântăm lui Dumnezeu de aici, de pe pământ. Lui

Dumnezeu îi place să audă copilașii cântând. Cântatul nostru este un

fel de a arăta lui Dumnezeu cât de mult Îl iubim.

În Cer sunt şi oameni. Tot acolo, sus în Cer, sunt şi bebeluşi şi

băieţei şi fetiţe. Dar numai oamenii buni, care au iubit pe Dumnezeu

cât timp au trăit pe pământ, pot să fie cu Dumnezeu în Cer.

Dumnezeu vrea să învăţăm povestiri din Biblie, iar când vom fi

destul de mari, El vrea să citim Biblia. Biblia ne spune doar ceea ce

Dumnezeu vrea ca noi să facem.

Cartea Vieţii este în Cer şi nimeni nu poate să vadă ce scrie în ea.


177

Această carte este a lui Dumnezeu, iar voi ştiţi că așa este, nu-i aşa?

Este o carte în care sunt scrise nume de băieței, de fetiție şi de oameni

mari. Nu există decât o singură cale prin care numele noastre să apară

în Cartea Vieţii lui Dumnezeu. Doar o singură cale. Când un copilaş

se roagă la Dumnezeu să-i cureţe păcatele din inima sa, când Îi spune

cât de rău îi pare pentru toate lucrurile rele pe care le-a făcut şi când îi

cere lui Dumnezeu să îl ierte, atunci Dumnezeu va scrie numele

copilaşului în această Carte Mare.

Gândiţi-vă cât de frumos ar fi ca numele voastre să fie trecute în

această carte deosebită a lui Dumnezeu și care se află în Cer. Cerul e

un loc deosebit de fericit. Toată lumea ar vrea să ajungă acolo într-o

zi, dar numai cei care au numele scrise în Cartea Vieţii pot să ajungă

în Cer. În Cer nimeni nu va plânge vreodată. Acolo, nimeni nu se va

simţi nici rău și nici îndurerat, niciodată.

Unii oameni se gândesc că, dacă Dumnezeu a scris numele lor în

Cartea Vieţii, nu mai este nevoie să fie atenţi şi să se roage lui

Dumnezeu. Dar lucrul acesta nu e adevărat. Dacă un băiețel, o fetiță,

un bărbat sau o femeie îngăduie ca o mică pată de păcat să intre din

nou în inimă, atunci Dumnezeu scoate numele lor din Cartea Vieții.

Dacă numele vostru nu este scris acolo, atunci nu puteți să ajungeți în

Cer. Nimeni, care are o pată cât de mică de păcat, nu poate să aibă

numele scris în Cartea lui Dumnezeu, numai băiețeii, fetițele, bărbații

și femeile care sunt mântuiți!

Toţi îngerii din Cer sunt atât de bucuroși când Dumnezeu scrie un

nume nou în această Carte deosebită și care este a Lui. Voi de ce nu

vă rugaţi ca Dumnezeu să vă îndepărteze orice păcat, cât de mic, al

neascultării pe care poate că îl aveţi în inimă? Vă veţi simţi atât de

bine şi curaţi în suflet şi tot în clipa aceea Dumnezeu vă va zâmbi şi

va scrie numele voastre în Cartea Sa.

***


178

CETATEA LUI DUMNEZEU

Apocalipsa 21:1-27; 22:1-5

Tu ai o casă în care locuieşti. Şi prietenul tău are o casă. Casa unei

păsărici este cuibul ei. Până și furnicile au o casă. Se poate să nu vezi

casa unei păsări, numai dacă nu găsești una în vreun copac sau într-un

tufiș. Și nici casa unei furnici nu poți să o vezi. Furnicile locuiesc

adânc în pământ.

Dumnezeu are o casă. Casa Lui este sus, foarte sus, dincolo de

cerul albastru pe care îl vedem. Casa lui Dumnezeu este în Rai.

Dumnezeu nu are casă doar pentru El. Biblia ne vorbește despre

Raiul lui Dumnezeu. Noi nu putem să ne uităm în Rai şi să vedem ce

face Dumnezeu, dar ştim că acolo Isus ne pregătește un loc care este

foarte frumos.

Într-o zi, Isus va veni înapoi aici pe pământ şi îi va lua cu El pe

toţi oamenii buni, bărbați, femei, mămici, tătici, băieței și fetițe și îi va

duce în Rai, ca să fie cu El. Atunci vom vedea cum este Raiul. Și toți

vom locui împreună cu Dumnezeu.

Sus în Rai, Dumnezeu are un Oraş Ceresc. Oraşul se numeşte

Oraşul Sfânt. Sfânt înseamnă curat și nepătat şi doar oamenii care au

inima curată pot să ajungă acolo.

Sus, în Raiul lui Dumnezeu există un loc deosebit pregătit pentru

tine. Da, locul acela există! Dacă Îl iubeşti pe Isus, dacă te rogi şi dacă

ai inima curățită de păcat, într-o zi vei putea să mergi acolo. Aşa a spus

Dumnezeu.

Chiar acum, Isus este în Rai şi pregăteşte totul pentru noi. Când

va sosi timpul, noi vom merge în Rai şi nu va trebui niciodată să ne

mai întoarcem pe acest pământ păcătos.


179

Odată, Dumnezeu a lăsat pe unul dintre slujitorii Lui să vadă

Raiul, ca să scrie ce a văzut într-o carte. Este ultima carte din Biblie.

Dumnezeu a vrut să ştim ce ne aşteaptă în Rai. Oraşul lui Dumnezeu

e mult mai frumos decât orice am văzut noi vreodată.

În Rai străzile nu sunt aspre și negre aşa cum sunt cele pe care le

avem noi. Ele sunt strălucitoare pentru că sunt din aur. Voi aţi văzut

vreodată aur strălucitor? E atât de frumos! Într-o zi veţi alerga şi vă

veţi juca pe străzile de aur, când veţi ajunge în Rai.

În Rai nu veţi mai cădea pe jos şi nici nu o să vă mai loviți. Acolo,

nimeni nu va avea niciodată vreo rană. Chiar dacă cineva nu poate să

meargă foarte bine aici, pe pământ, când va ajunge în Rai va fi sănătos

pe deplin. În Rai, nimeni nu va mai plânge. Nimeni nu va plânge acolo,

niciodată.

Oraşul lui Dumnezeu e foarte mare. Un zid îl înconjoară. Zidul

este foarte înalt şi este deosebit de frumos. Aici, pe pământ, nu este

nici un zid ca și zidul orașului lui Dumnezeu.

În Oraşul Sfânt al lui Dumnezeu nu va trebui să mai mergi la

culcare. De ce? Pentru că acolo nu va mai fi noapte. Nu vei mai fi nici

obosit şi nici somnoros. Nimeni nu va mai avea nevoie de becuri,

lumânări sau lanterne pentru că acolo nu va fi întuneric niciodată.

Înainte de toate, când ajungeți în Rai Îl veți vedea pe Isus. El o să

vă ţină pe genunchii Lui, așa cum i-a ținut pe băiețeii și fetițele despre

care ni se povestește în Biblie. Isus vă va spune multe lucruri.

Îngerii sunt tot timpul cu voi pe pământ. Dumnezeu îi trimite ca

să aibă grijă de voi. Tu nu poţi să vezi îngerul care stă chiar acum lângă

tine, dar când ajungi în Rai o să vezi îngerii.

Băieţeii şi fetiţele îi vor cânta lui Isus. Voi cântaţi în fiecare

duminică, odată cu toți copiii? Într-o zi veţi putea să cântați lui Isus.

Oamenii care sunt răi şi nu I-au cerut lui Dumnezeu să le ierte

păcatele nu vor ajunge în Rai. Dumnezeu nu primește oameni răi în

Rai. Nimeni care a luat un lucru mic și care nu era al lui nu va avea un

loc în Rai, dacă nu Îi spune lui Isus că îi pare rău şi dacă nu duce lucrul

furat înapoi sau dacă nu plăteşte paguba. Numai cei ale căror nume

sunt trecute în Cartea lui Dumnezeu pot să ajungă în Rai.

Isus te iubeşte. Chiar acum El îţi pregăteşte un loc în Rai. Tu ce

faci ca să fii sigur că vei putea să mergi acolo într-o zi?

Fii bun cu alții. Ascultă pe mămica și tăticul tău. Să nu uiți

niciodată să te rogi. Lui Dumnezeu îi plac toate aceste lucruri.

***


180

ZIUA RECUNOŞTINŢEI

Psalmii 33:1-9; 100:1-5

Dumnezeu este atât de bun cu noi! Lumea nici nu ar fi existat,

dacă Dumnezeu nu ar fi făcut-o. Noi nu am avea ce să mâncăm, dacă

Dumnezeu nu ar fi făcut grânele să crească. Și nici nu am avea ce să

bem, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dat apa.

Dumnezeu a făcut totul pentru tine. El a făcut în aşa fel, încât tu

să fii fericit. Dumnezeu te iubește atât de mult. Dumnezeu vrea ca şi

tu să Îl iubeşti. El vrea să spui: „Doamne, Îţi mulţumesc pentru toate

lucrurile bune pe care mi le dăruieşti.”

Uneori îţi aminteşti să le mulţumeşti prietenilor sau mămicii şi

tăticului tău pentru lucrurile pe care ei ţi le dau. Aşa trebuie. Aşa este

bine, numai că Dumnezeu este foarte trist, atunci când tu nu Îi spui Lui

„Mulţumesc!” niciodată.

Ziua care se numește „Ziua Mulţumirii” este o zi deosebită, când

oamenii din țara noastră spun „Mulţumesc!” lui Dumnezeu. Poate că

unii dintre acești oameni nu Îl iubesc pe Dumnezeu şi chiar uită să Îi

spună „Mulțumesc!” lui Dumnezeu în ziua aceea.

În primul rând Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru Isus, care a

venit pe pământ din minunatul Său lăcaş din Cer, ca să ne înveţe cum

să ne rugăm şi să Îl iubim pe Dumnezeu.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru Biblie, Cartea Lui Sfântă.

Dacă nu am fi avut Biblia, noi nu am fi ştiut nimic despre Isus şi nici

despre felul în care să ascultăm de Dumnezeu.

Cine ne dă soarele strălucitor şi ploaia pentru ca florile şi iarba să

crească? Dumnezeu ni le dă. Cine ne dă o casă şi pe cineva care să


181

aibă grijă de noi şi să ne iubească? Dumnezeu ni le dă. Când auzi o

păsărică cum cântă, acea păsărică spune în felul ei „Mulţumesc!” lui

Dumnezeu.

Lui Dumnezeu îi place să vorbim cu El şi să îi cerem lucrurile de

care avem nevoie sau pe care le dorim. Da, lui Dumnezeu îi place să

Îi cerem câte ceva, dar Lui Îi mai place şi să audă „Mulțumesc!” din

partea noastră.

Fiecare băiețel sau băiat mai mare și fiecare fetiță sau fată mai

mare, poate să facă cu ceva mai mult şi chiar mai bine decât doar să

zică: „Mulţumesc!” lui Dumnezeu. Ei pot să facă ceva ce lui

Dumnezeu Îi place să vadă. Tu știi despre ce este vorba? Și tu poţi să

Îi dăruiești ceva lui Dumnezeu, ceva care ai doar tu. Este inima ta.

Nimeni, în afară de tine, nu poate să Îi dea lui Dumnezeu inima ta,

care să Îl iubească pe Dumnezeu şi care să trăiască pentru El. Acesta

este darul pe care Dumnezeu îl iubeşte cel mai mult dintre toate

darurile. Chiar şi îngerii din Cer sunt fericiţi şi cântă când Dumnezeu

primeşte un astfel de „Mulţumesc!”

Mai există un alt dar de felul „Mulţumesc!” pentru Dumnezeu și

pe care fiecare băiețel și fetiță poate să îl dăruiască lui Dumnezeu.

Nimeni altcineva nu poate să dea acest dar, în afară de tine. Fiecare

băiețel și fetiță poate să cânte lui Dumnezeu. Cântatul este un fel vesel

și fericit de a-I spune lui Dumnezeu „Mulţumesc!” așa cum fac

păsărelele. Lui Dumnezeu îi place să audă copii cântând. Da, Lui Îi

place. Cântaţi la Şcoala duminicală şi în tot timpul săptămânii când

sunteți acasă.

Sunt multe feluri în care tu poţi să Îi arăți lui Dumnezeu cât de

recunoscător ești pentru bunătatea Lui față de tine, sunt feluri pe care

doar tu, prin tine însuți, poți să Îl faci fericit pe Dumnezeu. Poți să fii

cuminte şi nu neascultător cu mămica, tăticul, fraţii sau surorile tale.

Când un copilaș ia o jucărie cu care și tu ai fi vrut să te joci, poți să-l

laşi pe el să se joace primul. Să știi că nu ești deloc recunoscător lui

Dumnezeu când plângi, când eşti supărat sau când arunci cu ceva jos.

Dumnezeu este Cel care ţi-a dăruit jucăria, chiar dacă jucaria a ajuns

la tine de la magazin. Dumnezeu i-a arătat cuiva cum să facă jucăria,

pentru ca tu să poţi să o ai. Toate lucrurile vin de la Dumnezeu.

Dumnezeu iubeşte pe fiecare om din lume. Nu este minunat că

Dumnezeu te iubeşte, oriunde ai trăi? Lui Dumnezeu Îi place ca unii

oameni să aibă o culoare diferită a pielii. Dumnezeu Însuşi i-a făcut să

fie aşa. Unii băieței și unele fetițe au ochi albaştri, alţii au ochi căprui.

Unii copii au ochii mari, rotunzi, iar alţii îi au lunguieţi, dar Dumnezeu


182

îi iubeşte pe toţi la fel. Acesta este un alt lucru pentru care trebuie să

Îi mulţumim lui Dumnezeu. Dumnezeu te iubeşte în mod deosebit

pentru tot ceea ce tu eşti.

Noi nu trebuie să uităm niciodată să spunem „Mulţumesc!”

fiindcă Isus are pentru noi un loc în Cer. Dumnezeu vrea ca toţi copiii

să se roage şi să Îi vorbească în fiecare zi. Când vorbeşti cu Isus, prima

dată să Îi mulţumeşti. Înainte de a spune orice altceva, să zici: „Ție Îți

mulţumesc Doamne, pentru toate lucrurile mele bune.” Dacă faci așa,

aceasta Îl va face atât de mult fericit pe Dumnezeu! Mulţumeşte lui

Dumnezeu că El te ascultă numai pe tine când Îi vorbeşti. Dumnezeu

are mulți oameni pe care îi ascultă, dar, totuşi, El te ascultă doar pe

tine.

„Doamne, Îţi sunt recunoscător în această zi, Ziua Mulţumirii.

Din fiecare zi am să fac Ziua Mulţumirii către Tine.”

***

povestiri sfinte - · pdf filepovestiri sfinte pentru cei mici 2 apostolic faith church 6615...

Documents