Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi

AdministrativeMaster Contabilitate şi audit, anul 2

TEORIA ECHILIBRULUI ECONOMIC IN

GANDIREA ECONOMICA

MASTERAND:

1

OLARIU GLADIN CLAUDIU

- 2011 –

De-a lungul anilor, teoria echilibrului economic a fost studiata de multi economisti, iar in urmatorul referat voi prezenta ideile pe care acestia le-au avut.

CLASICISMUL

Boisguillebert a initiat studiile asupra „circuitului economic” siasupra „echilibrului economic”. Din moment ce aprecia ca bogatia este formata dinbunuri si servicii (O = oferta) si ca toate bogatiile servesc numai pentru consum (C =cerere), însemna automat ca O = C.Deoarece:1. pentru cresterea bunastarii (C), trebuie sa creasca productia (O);2. pentru cresterea productiei (O), trebuie sa creasca puterea de cumparare (Y);3. pentru cresterea puterii de cumparare (Y), trebuie: - diminuate impozitele indirecte; - diminuate impozitele directe pe veniturile modeste.Deci, în conceptia lui, echilibrul economic presupunea egalitatea:

Aceasta gândire prevestea – cu trei secole mai devreme – paradigma keynesistadin perioada interbelica.Boisguillebert avea, de asemenea, o idee clara a notiunii de „circuit economic”(notiune pe care – dupa Jean Molinier – a inventat–o).Dupa el în societate exista doua clase: - prima, cea mai numeroasa, formata din muncitori si comercianti;„laboureurs” si „marchands”; - a doua, formata din proprietarii funciari („Le Beau Monde”: printul,nobilimea, înaltul cler).Prin aceasta el face deschiderea spre gândirea fiziocrata (care aprecia casocietatea este compusa din trei clase: „fermieri” – clasa productiva; „proprietari” si„sterili” – persoane ocupate în industrie, comert si profesiunile libere).

2

Si John Law of Lauriston a vorbit despre echilibrul economic, si anume:

Adam Smith a studiat si el teoria echilibrului economic

Urmatorul care si-a adus o contributie in dezvoltarea teoriei echilibrului economic a fost Malthus, care prin „principiul populatiei” a încercat sa demonstreze ca exista o relatie precisa între doua progresii eterogene (cresterea populatiei si cresterea volumului bunurilor de subzistenta). Aceasta relatie a devenit „piatra unghiulara” în analiza echilibrului economic, facuta de Ricardo, mai ales ca el a legat–o de „legea randamentelor descrescande” din agricultura. Malthus a evidentiat în mod clar contrastul dintre randamentul „crescând” din industrie si randamentul „descrescând” din agricultura.

El a apreciat ca în manufactura volumul de capital si cantitatea de munca, necesare pentru a crea o unitate de produs, sunt în continua scadere. Dimpotriva, cantitatea de capital si de munca cerute pentru obtinerea unei unitati suplimentare de produse agricole este în continua crestere. Din punct de vedere metodologic, aceasta idee a atras atentia economistilor asupra efectelor divergente care decurg dinmodificarea

3

raportului dintre factorii de productie în procesul productiv. Asocierea principiului populatiei si legii randamentului descrescând conducea la ideea ca oricespor de produse agricole – antrenat de cresterea populatiei – era însotit invariabil de urcarea pretului acestora si de o noua repartizare a veniturilor în societate.

Urmeaza apoi, Jean Baptiste Say , care prin „legea debuşeelor” a adus o contributie importanta la dezvoltarea teoriei echilibrului economic. Ideile cuprinse în ea vor sta la baza primelor teorii despre echilibrul economic, întrucât:

unde: Y - oferta globală; (C + I) - cererea globală; de consum (C) şi de investiţii (I)

Say afirmă că oferta totală este totdeauna egală cu cererea totală. Cândoferta dintr–o anumită marfă creşte, sporeşte automat – în aceeaşi măsură – cererea ei;când oferta se reduce, scade şi cererea; astfel că echilibrul economic se stabileşteautomat şi se menţine permanent, prin mecanismele pieţei. Niciodată cererea nu poate creşte fără sporirea corespunzătoare a ofertei; şi niciodată nu se poate diminua fără scăderea ofertei. Astfel, în economie nu se poate ajunge nici la supraproducţie, nici la subproducţie.

În concepţia lui Jean Baptiste Say, oferta este – pin urmare – determinantă îneconomie pentru menţinerea echilibrului; cererea având doar rolul de a orienta producţia spre bunurile cu adevărat utile societăţii. I s–a reproşat uneori lui Say că vorbind despre primatul producţiei, ar neglija tocmai nevoile pieţei şi posibilitatea apariţiei supraproducţiei. În concepţia sa, însă, echilibrul este asigurat, deoarece „orice producţie este, în acelaşi timp şi în aceeaşi măsură, consum” şi „orice vânzător este, totodată, şicumpărător”.

Mill pare sa atribuie raritatii si dificultatilor de producere un rol predominant în formarea valorii marfurilor.Ca si predecesorii sai, Mill s–a preocupat aproape exclusiv de valoarea de schimb amarfurilor, neglijând studiul utilitatii acestora. El a cautat sa dea „legii cererii si ofertei” o formula cât mai riguroasa. Mill nu a sustinut neconditionat cresterea proportionala a preturilor, în raport cu deficitul ofertei fata de cerere. Sub presiunea preturilor, Mill a apreciat ca oferta manifesta o tendinta de crestere, în timp ce cererea înregistreaza tendinta contrarie, de scadere. El era convins ca între pret, oferta si cerere exista un raport de cauzalitate si de interdependenta. „Cantitatea ceruta si cantitatea oferita trebuie sa fie egale. Daca ele nu sunt egale, la un moment dat concurenta le egalizeaza cu ajutorul ajustarii preturilor”. Avem aici, în acesti termeni, formulata „legea echilibrului economic” de mai târziu.

4

Mill îsi rezuma propria gândire în termenii urmatori: „În rezumat, cererea sioferta guverneaza valoarea bunurilor care nu pot fi sporite la infinit; cândsunt produse prin munca ele au o valoare minima determinata de costulproductiei. Dar pentru toate lucrurile care se preteaza la o multiplicareinfinita, cererea si oferta nu determina decât fluctuatiile valorii pentru operioada care nu poate depasi lungimea timpului necesar pentru a modificaoferta. Cererea si oferta converg totdeauna catre un echilibru, dar conditiaunui echilibru stabil este aceea ca lucrurile se schimba unele pe altele înfunctie de costul lor de productie”.

In perioada 1750–1850, în Europa Occidentala, numerosi autori – în ciudadivergentelor de detaliu dintre ei – au promovat câteva idei comune: - viata economica este guvernata de legi obiective, care formeaza„ordinea naturala”, ce se impune peste vointa si constiinta oamenilor; - liberalismul economic (manifestarea neîngradita a lui „homooeconomicus”) corespunde cel mai bine ordinii economice „naturale” sinaturii umane;.. piata libera si concurenta perfecta reprezinta mecanismele necesare sisuficiente pentru realizarea si mentinerea echilibrului economic,folosirea cu eficienta crescânda a resurselor societatii si armonizareaintereselor individului cu cele ale colectivitatii.Aportul acestor teoreticieni la studierea mecanismelor economice justifica dinplin apelativul de „clasici” care le–a fost atribuit, ca si autoritatea necontestata de carese bucura în fundamentarea stiintei Economiei politice.

TEORIA ECHILIBRULUI ECONOMIC GENERAL (neoclasicismul)

In scopul elaborarii unui model matematic al echilibrului economicgeneral, Léon Walras a considerat o economie care utilizeaza trei factoride productie:1. „capitalurile funciare”, al caror serviciu productiv este renta (R);2. „capitalurile personale”, al caror serviciu productiv este munca (M);3. „capitalurile mobiliare”, al caror serviciu productiv este profitul (P).Pentru Walras, factorii de productie nu sunt – cum se spune – pamântul,munca si capitalul, ci „serviciile pe care ni le ofera în procesul productiei” adica renta, munca si profitul.Léon Walras considera ca exista doua tipuri de piata:a. piata „bunurilor finale”, pe care se confrunta producatorii (vânzatorii) siconsumatorii (cumparatorii) bunurilor finale;b. piata „serviciilor productive”, pe care se confrunta proprietarii funciari,muncitorii si capitalistii, în procesul vânzarii–cumpararii rentei, muncii si profitului.Léon Walras a definit capitalul „bunurile durabile care nu se consuma decât întimp”, iar capitalistul este „detinatorul capitalurilor propriu–zise”. Mai mult, el adauga: „numim întreprinzator un al patrulea personaj, distinct de cele precedente, al carui rol este de a asocia în agricultura, industrie sau comert, cele trei servicii productive”.

5

Echilibrul general este obtinut când oferta este egala cu cererea pentrufiecare „bun final” si „serviciu productiv” si pe fiecare din cele „douatipuri de piata”. Dupa parerea lui Walras, starea de echilibru general se poate realiza numai în conditiile concurentei perfecte. În aceasta situatie preturile de vânzare sunt egale cu costurile de productie, iar profitul este zero.Obtinerea profitului pe o anumita piata sau pentru unele bunuri sau servicii seexplica fie prin faptul ca concurenta nu este perfecta, fie prin existenta unor dezechilibreîntre cerere si oferta, fie ca unele întreprinderi produc bunuri la costuri inferioare celormarginale etc.

În starea de echilibru general, valoarea produselor vândute este egala cuvaloarea produselor cumparate si economiile sunt egale cu investitiile.

TEORIA SCHIMBULUI SI A ECHILIBRULUI ECONOMICSistemul de gândire al lui Alfred Marshall s–a dezvoltat într–un climat

presupus a fi dominat de concurenta perfecta, desi el a atras atentia ca îneconomia reala se întâlneste o concurenta imperfecta.În maniera marginalista, gânditorul englez apreciaza ca mecanismulschimbului este declansat de dorinta oamenilor de a–si mari cantitatea desatisfactii prin schimbul de utilitati cu ceilalti participanti la activitatea economica.De aceea el considera ca schimbul de bunuri este – deopotriva – avantajos pentruambele parti coschimbiste. Pe baze subiective, fiecare apreciaza mai mult ceea ceprimeste decât ceea ce ofera partenerului sau. Acest beneficiu l–a exprimat AlfredMarshall prin notiunile „surplusul consumatorului”, si/sau „surplusulproducatorului”.

Alfred Marshall a studiat problematica echilibrului economic, fara sa fi construit o conceptie complet originala. Elaborându–si paradigma într–un climat liberal – la fel ca Léon Walras – el a adus nuantari semnificative referitoare, mai ales, la realizarea echilibrului microeconomic pe termen scurt, mediu si lung.Astfel, pe termen scurt, oferta fiind rigida, o data cu modificarea cererii,pretul urca sau coboara si – în functie de el – se stabileste cantitatea de echilibru abunurilor vândute si cumparate. Pe termen mediu, oferta si cererea au rol „combinat”în realizarea echilibrului. Pe termen lung, oferta devine elastica si se poate adapta lacerere, având rol determinant în înfaptuirea echilibrului.

6

Pe termen foarte scurt („market time”) capacitatea de adaptare aproducatorilor la fluctuatiile cererii este nula. Curba ofertei este o dreapta verticala(„oferta rigida”) si orice modificare a cererii actioneaza exclusiv asupra niveluluipretului de echilibru. Acesta nu depinde de costul productiei, ci de stocul de marfadisponibil si de cerere.

Pe termen scurt, apare o oarecare capacitate de adaptare a ofertei la cerere,datorita existentei unor factori variabili. Productivitatea lor marginala descrescândaantreneaza cresterea costului marginal si – deci – a curbei ofertei. Orice modificare acererii actioneaza atât asupra ofertei (mai putin) cât si asupra pretului (mai mult). Pretulde echilibru depinde de cerere si de costul productiei.

Daca perioada considerata se prelungeste, numarul factorilor variabili sporestesi capacitatea de adaptare a ofertei la cerere creste si ea. Scaderea productivitatiimarginale este contracarata de efectul randamentelor la scara crescatoare si pantacurbei ofertei devine mai slaba. Modificarea cererii actioneaza mai putin asupra pretuluisi mai mult asupra cantitatii de echilibru. Pretul va fi influentat mai mult de evolutiacosturilor decât de cerere.

7

Pe perioade foarte lungi, tendintele de crestere si descrestere ale costuluimarginal se compenseaza integral. Costul marginal tinde spre costul mediu (unitar).Curba ofertei este o dreapta orizontala si orice modificare a cererii actioneaza numaiasupra cantitatii de echilibru. În acest caz pretul va depinde, exclusiv, de costulproductiei (deci de oferta).

Spre deosebire de Léon Walras, care aprecia ca echilibrul realizat este instabil,Alfred Marshall considera (la fel ca si Augustin Cournot) ca situatia de echilibru estestabila. În cazul echilibrului, se formeaza „cantitatea de echilibru” si „pretul deechilibru”. „Când cererea si oferta sunt în echilibru, cantitatea de marfuri produsa într–o unitate de timp poate fi numita cantitate de echilibru si pretul la care se vinde poate finumit pret de echilibru”.În conditiile concurentei se ajunge la echilibru prin miscarea cantitatilor deproduse vândute, respectiv cumparate si a nivelurilor preturilor. Pretul tinde – în modlegic – sa se stabilizeze la nivelul minim, iar cantitatea de bunuri vânduta si cumparatala nivelul ei maxim.„Un astfel de echilibru – apreciaza Alfred Marshall – este stabil; daca pretul sedeplaseaza de la aceasta pozitie, el va reveni, aidoma unui pendul care oscileaza în jurulpunctului minim. Pretul cererii este mai mare decât pretul ofertei pentru cantitatileinferioare celei de echilibru si invers” .Iata si mecanismul prin care se ajunge la stabilirea echilibrului. „Când pretulcererii este mai mare decât pretul ofertei, cantitatea produsa tinde sa creasca”. Maideparte, „daca pretul cererii este mai mare decât pretul ofertei pentru cantitati inferioarecelei de echilibru, atunci productia va creste … Daca pretul cererii este mai mare decâtpretul ofertei pentru cantitatile inferioare celei de echilibru, este cert ca va fi mai micpentru cantitatile mai mari; atunci productia va scadea. În felul acesta se ajunge laechilibrul stabil”.

8

Chiar daca starea de echilibru este amenintata, exista totdeauna forte obiectivecare – într–un climat liberal – o pot restabili, în mod legic, si o pot permanentiza. „Cândcererea si oferta sunt în echilibru stabil si un incident va modifica productia, vor actionaimediat forte care tind sa o readuca la pozitia initiala”.

Daca pretul cererii (c) se situeaza deasupra pretului ofertei, si în stângapunctului de echilibru (E), oferta va creste de la Q1 la QE;Daca pretul cererii (c’) se situeaza la dreapta si sub punctul deechilibru (E), oferta va scadea de la Q2 la QE.În felul acesta, fortele pietei actioneaza în directia realizarii si mentinerii unui„echilibru stabil”. În aceasta stare, cantitatile de produse si preturile lor sunt fixe.Orice încercare a lor de a se modifica declanseaza forte care le aduc înapoi, la fel cumforta gravitationala tinde sa stabilizeze un pendul în punctul sau de echilibru cel mai dejos.

Vilfredo Pareto considera ca economia are doua forme: - economie pura si - economie aplicata.Economia pura constituie o prima aproximare a fenomenelor si conditiilorgenerale ale echilibrului economic. Ea face parte din stiintele fizico–matematice.Economia aplicata studiaza conditiile concrete ale realizarii echilibrului. Eaîmprumuta o serie de instrumente de investigatie de la alte discipline; istoria sisociologia. Cu toate progresele stiintei economice, aceasta nu este capabila sa oferedecât explicatii de ordin general ale realitatii si – nicidecum – „retete” pentrucomportamentul individual.Contributia esentiala a lui Pareto la dezvoltarea gândirii economice poate fisintetizata astfel: „Exista, de asemenea, în marginalism, o teorie a echilibruluieconomic. Prezenta în intentiile lui Jevons si Walras, care evidentiau avantajeleconcurentei în procesul maximizarii utilitatii individuale obtinuta prin schimb, ea esteprecizata de Pareto. Optimul lui Pareto trimite la o asemenea distributie a bunurilorîntre indivizi, astfel încât orice sporire a satisfactiei unui consumator înseamnadiminuarea satisfactiei cel putin a unui alt consumator; concurenta producatorilor si

9

alegerea consumatorilor permit, dupa Pareto, atingerea unui astfel de optim”Spre deosebire de predecesorii sai, Vilfredo Pareto considera ca ofelimitateanu poate fi exprimata prin „unitati cardinale” (de marime), adica nu poate fi masurata,pentru ca ea este stabilita pe baze subiective, diferita de la o persoana la alta, ci prin„numerale ordinale”, adica în sensul stabilirii unor ordine de marime între diferiteutilitati si de la o persoana la alta (prima, a doua, a treia etc.). El considera ca chiar dacautilitatea nu poate fi masurata, „o notiune de natura ordinala” este suficienta pentru aconstrui teoria echilibrului economic

Scoala suedeza de macroeconomie.

La rândul sau, KARL GUNNAR MYRDAL (1898–1987) a cautat sa precizeze – si el – conditiile echilibrului economic. Fara sa elaboreze o teorie propriu–zisa a dinamicii economice, Myrdal a folosit – în mod constant – notiunea de anticipatie.El a facut distinctie între calculele prospective (ex ante) si calculele retrospective (ex post) ale agentilor economici investitori. Myrdal a apreciat ca, de regula: - ex ante, între economii si investitii exista un dezechilibru (I . S); - ex post, economiile sunt egale cu investitiile (I = S).În general, ex ante, dezechilibrul dintre economii si investitii este oregula. „Nu exista nici o ratiune, în afara coincidentei fortuite, care sa asigureegalitatea dintre previziunile întreprinzatorilor cu privire la cheltuielile menajelor siplanurile efective pe care le fac menajele însesi”. În aceasta situatie, Myrdal aîncercat sa descopere importanta pe care o au erorile comise ex ante de investitoriide capital asupra echilibrului economic.Daca, ex ante, I > S, atunci va avea loc o urcare a preturilor si profiturilor, careconduce, ex post, la I = S.Daca, ex ante, I < S, atunci va avea loc o scadere a preturilor si profiturilor,care conduce, ex post, la I = S.Gunnar Myrdal a descoperit trei conditii ale realizarii echilibrului wicksellian:1. egalitatea dintre rata monetara si rata naturala a dobânzii2. egalitatea între economii si investitii3. stabilitatea preturilor.Dupa parerea sa, echilibrul nu poate fi definit în termenii de mai sus.Trebuie, deci, optat pentru una din primele doua conditii ale echilibruluiwicksellian. Gunnar Myrdal a considerat ca numai egalitatea economiilor cuinvestitiile (S = I) poate fi conditie a echilibrului economic. Echilibrul monetar nupresupune egalitatea între cele doua rate ale dobânzii, pentru ca atunci ar dispareainvestitiile. El presupune doar egalitatea dintre economii si investitii (I = S).

10

Si ceilalti autori suedezi s–au pastrat în cadrele gândirii wickselliene, încercând sa integreze factorii monetari în studiile teoretice ale echilibrului economic general. Astfel, BERTIL GOTHARD OHLIN2287 (1899–1979) a cautat sa precizeze rolul rateimonetare a dobânzii. Myrdal aratase ca dezechilibrul monetar si economic are loc daca exante (d’m . d’n). Ohlin aprecia ca rata monetara a dobânzii are rolul de a asiguraechilibrul ex post între economii si investitii (S = I). Daca este bine manevrata printr–opolitica monetara adecvata rata monetara a dobânzii permite combaterea proceselorcumulative. Ea nu este o variabila independenta – cum o va considera John MaynardKeynes –, ci depinde de anticiparile miscarii preturilor, de evolutia economiilor, ca si depolitica bancara.

Institutionalismul economicInstitutionalistii au respins ideea dominanta a echilibrului economic

normal. În locul ei au accentuat principiul „cauzalitatii circulare” („circularcausation”), sau al „schimbarilor cumulative” („cumulative changes”), care poateactiona si influenta favorabil sau – dimpotriva – daunator eforturile de realizare aobiectivelor economice sau sociale. Nepotrivirile din viata economica nu reprezintaabateri de la echilibrul normal, ci, mai degraba ele sunt – în sine – normale. Înainteacelui de al doilea razboi mondial cea mai importanta „nepotrivire” a fost depresiunea.

Apoi, în perioada postbelica, problemele dezvoltarii economice au fost asezate încentrul preocuparilor stiintifice si politice. Astazi, inflatia reprezinta problema careconcentreaza atentia teoreticienilor si practicienilor. Institutionalistii sunt convinsi case impune interventia guvernamentala, pentru depasirea disfunctiunilor din viataeconomica.

Keynesismul. John Maynard Keynes

Daca exista somaj, concurenta dintre someri va conduce la reducerea salariilorsi cresterea numarului locurilor de munca, pâna la ocuparea deplina a mâinii de lucrudisponibile si restabilirea automata a echilibrului economic.

Dupa aparitia Teoriei generale s–au propus mai multe forme grafice pentru explicitarea mesajului keynesist.Unul dintre cele mai reprezentative si sugestive modele formale de explicitare si popularizare a doctrinei keynesiste a fost „diagrama IS–LM”.La elaborarea ei, contributia hotarâtoare au avut–o englezul John Richard Hicks (1904–1989) si americanul Alvin Harvey Hansen (1887–1975), considerati lideri ai orientarii keynesiste.Diagrama IS–LM a reprezentat, pentru câteva decenii, principalul instrument de explicitare si organizare a politicii macroeconomice.

11

La rândul sau, economistul american Paul Anthony Samuelson (n. 1915) apropus modelul „bisectoarei unghiului drept” pentru a surprinde si rolul factorilor guvernamentali în asigurarea echilibrului economic.Pentru trasarea diagramei–model IS–LM, pornim de la urmatoarele postulate ale doctrinei keynesiste: - Economiile sunt o functie a nivelului venitului [S = f(Y)]; - Investitiile sunt o functie a ratei dobânzii [I = f(d’)]; - Cererea de bani este o functie a nivelului venitului si ratei dobânzii [L = f(Y,d’)].

Hicks a considerat ca Teoria general are în vedere o economie cu doua piete: - piata bunurilor de consum si investitii, în care egalitatea I = S determina nivelul de echilibru al venitului si, întâmplator, nivelul de echilibru al ratei dobânzii. - piata monetara, în care egalitatea M = L determina nivelul de echilibru al ratei dobânzii si, întâmplator, nivelul de echilibru al venitului.

ECHILIBRUL PE PIATA BUNURILOR (IS)

Curba IS reprezinta – deci – functia consumului (economiilor), a investitiilor si constituie locul geometric al conditiei de echilibru dintre economii si investitii. Tot pe aceasta curba, cheltuielile totale (pentru consum si investitii) sunt egale cu venitul national (Y = C + I).

ECHILIBRUL PE PIATA MONETARA (LM)

12

Curba LM reprezinta – deci – ecuatia cererii de bani (preferinta pentru lichiditate), a ofertei de bani si locul geometric al conditiei de echilibru pe piata monetara (M = L).

Diagrama IS–LM preia unele idei importante din doctrina keynesista, precumlegatura dintre consum, economii si venit, diferitele mobiluri ale preferintei pentrulichiditate sau relatia dintre investitii si rata dobânzii. Totusi, scapa total sau aproapetotal din vedere rolul esential pe care–l acorda Keynes incertitudinii si anticipatiilor, caelemente importante, am putea spune determinante, pentru asigurarea echilibruluieconomic si ocuparea resurselor de munca. De asemenea, neokeynesistii „completeaza”diagrama IS–LM cu piata fortei de munca, denaturând astfel,integral, doctrina keynesista.

Neoclasicii

Dupa parerea lui Samuelson , numai în conditiile realizarii „echilibrului în întregul sistem economic” are ratiune studierea principiilor si categoriilor economice. Aprobându–l pe Keynes, profesorul american respinge si el teza lui Jean Baptiste Say despre identitatea automata dintre oferta si cerere, realizarea si mentinerea echilibrului economic permanent în societate.

În teoria echilibrului – apreciaza si Samuelson – conditia esentiala sifundamentala este corelatia între economii si investitii. Economiile si investitiile suntînfaptuite, de obicei, de persoane diferite si determinate de cauze independente unele dealtele, considera Samuelson. De aceea exista posibilitatea ca proportiile economiilor sa nu coincida cu acelea ale investitiilor. La fel ca si John Maynard Keynes, Paul Anthony Samuelson considera ca punctul de echilibru stabil al venitului national nu are (neaparat) legatura cu punctul folosirii depline a mâinii de lucru.

Echilibrul stabil – sustine Samuelson – este simtitor mai jos decât productia necesara asigurarii folosirii depline a mâinii de lucru. Pentru a urca punctul echilibrului stabil pâna la nivelul folosirii depline a mâinii de lucru exista o singura cale: încurajarea artificiala a posibilitatilor de investitii, asigurarea unui asemenea nivel al economiilor care sa corespunda exact cu volumul investitiilor necesare folosirii mâinii de lucru.

Cu alte cuvinte, interventia statului este necesara pentru ca, pe de o parte, sa asigure volumul economiilor necesare „folosirii depline”, iar pe de alta parte, sa largeasca „posibilitatea de investitii” pâna la deplina ocupare. Masurile fiscale si cheltuielile bugetare pot, dupa parerea lui Samuelson, „sa modifice nivelul echilibrului venituluinational”.

Spre deosebire de John Maynard Keynes, care introduce în ecuatia sa de echilibru doar consumul si investitiile (Y = C + I), Paul Anthony Samuelson adauga acestora si cheltuielile publice, guvernamentale (G). La el ecuatia echilibrului economic va lua urmatoarea înfatisare:

Dupa parerea lui Samuelson cheltuielile publice, considerate ele însele, si

13

facând abstractie de impozite, exercita asupra venitului national un efect multiplicator, identic cu cel al cheltuielilor private. Presupunem ca G reprezinta cheltuielile guvernamentale, iar T sunt taxele si impozitele percepute la bugetul statului.În starea de echilibru, vom avea:

Economiile sunt diferenta dintre venit, pe de o parte, cheltuielile de consum sitaxe, pe de alta parte.

Daca cheltuielile guvernamentale sunt mai mari decât încasarile, vom aveadeficit bugetar (G – T este pozitiv). În acest caz:

Daca cheltuielile bugetare sunt inferioare veniturilor, vom avea excedentbugetar (G – T este negativ). În acest caz:

Aceasta identitate – scrie Samuelson – tine de faptul reactiunii în lantul„recheltuirii” consumptive si punerii în miscare de catre constructorii de drumuri, debiblioteci si a altor procese si persoane carora statul le–a alocat un venit primar”.Reducerea impozitelor exercita efecte de expansiune analoage cu cele alecresterii cheltuielilor bugetare asupra venitului national. Prelevari fiscale mai redusesporesc fractiunea venitului national de care dispun particularii si în consecinta sporestesi consumul personal.

Totusi, dupa parerea lui Samuelson, reducerea impozitelor are un efect maislab asupra echilibrului decât cresterea cheltuielilor publice.

Una din contributiile esentiale ale lui Samuelson la dezvoltarea stiinteieconomice o constituie aportul sau la elaborarea unei teorii a dinamicii economice.Echilibrul, spunea el, presupune asemenea conditii în care toate variabilele,suferind schimbari, tind catre marimile lor initiale. Prin urmare, pentru comparareastarilor statice este necesar ca fortele dinamice profunde sa–si pastreze stabilitatea.

14

În timp de John Bates Clark considera ca dinamica depinde de statica, Samuelson sustine ca statica este numai un caz particular al dinamicii.

Sistemul dinamic functioneaza în timp, modelul static presupune un caz în caretimpul este o marime constanta. Spre deosebire de statica, sistemul dinamic contine,întotdeauna, legaturi functionale între variabile si ritmurile dezvoltarii lor.Sistemul dinamic presupune autodezvoltarea. În sistemul static ritmurileschimbarii variabilelor sunt egale cu zero; în structurile dinamice apare problemacomplicata a determinarii ritmurilor schimbarii variabilelor în timp, fapt pentru care esteabsolut necesara folosirea metodelor matematice.

Numai în conditiile unei analize dinamice pot fi evidentiate legitatile stabiliriiechilibrului economic.

François Perroux, nascut în anul 1903, este unul din cei mai mari economisti ai secolului al XX–lea. Dupa parerea lui, viata economica contemporana se caracterizeaza„printr–un ansamblu de raporturi, evidente sau disimulate, între dominanti si dominati”.El a analizat pe larg „efectul de dominatie”, rolul jucat de firma sau „economia dominanta” si consecintele acestora asupra vechilor teorii ale echilibrului economic.

Dar în economia contemporana nu exista numai microunitati si microdecizii.Exista si macrounitati care sunt inegale între ele si care pot sa exercite o anumitaconstrângere si sa suporte alta. Macrodeciziile statului sau ale diferitelor grupuri(carteluri, trusturi etc.) impun firmelor, juridic independente, o anumita disciplina. Înaceasta situatie, considera François Perroux, este necesara elaborarea unei noi teoriigenerale a echilibrului economic în care procesul de dominatie sa ocupe rolul pe care îlmerita. El considera ca din moment ce exista firme dominante si ca aceasta dominatie este ireversibila, înseamna ca teoria armoniei generale nu mai poate fi sustinuta. Dominatia firmelor – si nu numai a lor – se va exercita în propriul interes, care, de regula contravine interesului general.

CONCLUZII

Boisguillebert a initiat studiile asupra „circuitului economic” siasupra „echilibrului economic”. Din moment ce aprecia ca bogatia este formata din bunuri si servicii (O = oferta) si ca toate bogatiile servesc numai pentru consum (C =cerere), însemna automat ca O = C.

Urmatorul care si-a adus o contributie in dezvoltarea teoriei echilibrului economic a fost Malthus, care prin „principiul populatiei” a încercat sa demonstreze ca exista o relatie precisa între doua progresii eterogene (cresterea populatiei si cresterea volumului bunurilor de subzistenta). Aceasta relatie a devenit „piatra unghiulara” în analiza echilibrului economic, facuta de Ricardo, mai ales ca el a

15

legat–o de „legea randamentelor descrescande” din agricultura. Malthus a evidentiat în mod clar contrastul dintre randamentul „crescând” din industrie si randamentul „descrescând” din agricultura.

Jean Baptiste Say , prin „legea debuşeelor” a adus o contributie importanta la dezvoltarea teoriei echilibrului economic. Ideile cuprinse în ea vor sta la baza primelor teorii despre echilibrul economic. În concepţia lui Jean Baptiste Say, oferta este – pin urmare – determinantă în economie pentru menţinerea echilibrului; cererea având doar rolul de a orienta producţia spre bunurile cu adevărat utile societăţii. I s–a reproşat uneori lui Say că vorbind despre primatul producţiei,ar neglija tocmai nevoile pieţei şi posibilitatea apariţiei supraproducţiei. În concepţia sa, însă, echilibrul este asigurat, deoarece „orice producţie este, în acelaşi timp şi în aceeaşi măsură, consum” şi „orice vânzător este, totodată, şi cumpărător”.

Mill îsi rezuma propria gândire în termenii urmatori: „În rezumat, cererea sioferta guverneaza valoarea bunurilor care nu pot fi sporite la infinit; cândsunt produse prin munca ele au o valoare minima determinata de costulproductiei. Dar pentru toate lucrurile care se preteaza la o multiplicareinfinita, cererea si oferta nu determina decât fluctuatiile valorii pentru operioada care nu poate depasi lungimea timpului necesar pentru a modificaoferta. Cererea si oferta converg totdeauna catre un echilibru, dar conditiaunui echilibru stabil este aceea ca lucrurile se schimba unele pe altele înfunctie de costul lor de productie”.

Echilibrul general este obtinut când oferta este egala cu cererea pentrufiecare „bun final” si „serviciu productiv” si pe fiecare din cele „douatipuri de piata”. Dupa parerea lui Walras, starea de echilibru general se poate realiza numai în conditiile concurentei perfecte. În aceasta situatie preturile de vânzare sunt egale cu costurile de productie, iar profitul este zero.Obtinerea profitului pe o anumita piata sau pentru unele bunuri sau servicii seExplica fie prin faptul ca concurenta nu este perfecta, fie prin existenta unor dezechilibre între cerere si oferta, fie ca unele întreprinderi produc bunuri la costuri inferioare celor marginale etc.

Alfred Marshall a studiat problematica echilibrului economic, fara sa fi construit o conceptie complet originala. Elaborându–si paradigma într–un climat liberal – la fel ca Léon Walras – el a adus nuantari semnificative referitoare, mai ales, la realizarea echilibrului microeconomic pe termen scurt, mediu si lung.Astfel, pe termen scurt, oferta fiind rigida, o data cu modificarea cererii,pretul urca sau coboara si – în functie de el – se stabileste cantitatea de echilibru abunurilor vândute si cumparate. Pe termen mediu, oferta si cererea au rol „combinat” în realizarea echilibrului. Pe termen lung, oferta devine elastica si se poate adapta la cerere, având rol determinant în înfaptuirea echilibrului.

Contributia esentiala a lui Pareto la dezvoltarea gândirii economice poate fisintetizata astfel: „Exista, de asemenea, în marginalism, o teorie a echilibruluieconomic. Prezenta în intentiile lui Jevons si Walras, care evidentiau avantajeleconcurentei în procesul maximizarii utilitatii individuale obtinuta prin schimb, ea este precizata de Pareto. Optimul lui Pareto trimite la o asemenea distributie a bunurilor între indivizi, astfel încât orice sporire a satisfactiei unui consumator

16

înseamna diminuarea satisfactiei cel putin a unui alt consumator; concurenta producatorilor si alegerea consumatorilor permit, dupa Pareto, atingerea unui astfel de optim”

Gunnar Myrdal a descoperit trei conditii ale realizarii echilibrului wicksellian:1. egalitatea dintre rata monetara si rata naturala a dobânzii2. egalitatea între economii si investitii3. stabilitatea preturilor.Dupa parerea sa, echilibrul nu poate fi definit în termenii de mai sus.Trebuie, deci, optat pentru una din primele doua conditii ale echilibruluiwicksellian. Gunnar Myrdal a considerat ca numai egalitatea economiilor cuinvestitiile (S = I) poate fi conditie a echilibrului economic. Echilibrul monetar nupresupune egalitatea între cele doua rate ale dobânzii, pentru ca atunci ar dispareainvestitiile. El presupune doar egalitatea dintre economii si investitii (I = S).

Institutionalistii au respins ideea dominanta a echilibrului economicnormal. În locul ei au accentuat principiul „cauzalitatii circulare” („circularcausation”), sau al „schimbarilor cumulative” („cumulative changes”), care poateactiona si influenta favorabil sau – dimpotriva – daunator eforturile de realizare aobiectivelor economice sau sociale. Nepotrivirile din viata economica nu reprezinta abateri de la echilibrul normal, ci, mai degraba ele sunt – în sine – normale.

Unul dintre cele mai reprezentative si sugestive modele formale de explicitare si popularizare a doctrinei keynesiste a fost „diagrama IS–LM”.

La elaborarea ei, contributia hotarâtoare au avut–o englezul John Richard Hicks (1904–1989) si americanul Alvin Harvey Hansen (1887–1975), considerati lideri ai orientarii keynesiste.Diagrama IS–LM a reprezentat, pentru câteva decenii, principalul instrument de explicitare si organizare a politicii macroeconomice.

Dupa parerea lui Samuelson , numai în conditiile realizarii „echilibrului în întregul sistem economic” are ratiune studierea principiilor si categoriilor economice. Aprobându–l pe Keynes, profesorul american respinge si el teza lui Jean Baptiste Say despre identitatea automata dintre oferta si cerere, realizarea si mentinerea echilibrului economic permanent în societate.

Macrodeciziile statului sau ale diferitelor grupuri (carteluri, trusturi etc.) impun firmelor, juridic independente, o anumita disciplina. În aceasta situatie, considera François Perroux, este necesara elaborarea unei noi teorii generale a echilibrului economic în care procesul de dominatie sa ocupe rolul pe care îl merita. El considera ca din moment ce exista firme dominante si ca aceasta dominatie este ireversibila, înseamna ca teoria armoniei generale nu mai poate fi sustinuta. Dominatia firmelor – si nu numai a lor – se va exercita în propriul interes, care, de regula contravine interesului general.

17

18