the diplomatic position of romania in the … 04 04.pdfarătăm să arătăm hotărârea noastră de...

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016

ISBN: 978-606-8624-17-4

Section: Sociology, Political Sciences and International Relations

45

THE DIPLOMATIC POSITION OF ROMANIA IN THE ARAB-ISRAELI CONFLICT OF JUNE 1967

Cristian Benţe

Assoc. Prof., PhD, ”Vasile Goldiș” West University of Arad

Abstract:The Arab-Israeli Conflict of June 1967, also known as the Six-Day War, represented an

important moment in the troubled history of the Arab-Israeli relations in the second half of the 20th

century. Romania’s diplomatic efforts to mediate between the two parties involved were considerable

and were concentrated not only in Bucharest but also in Cairo, Damascus and Tel Aviv. This paper

intends to offer a broader approach to this delicate moment in the history of International Relations by

analyzing the existing bibliography, but more important than that by offering a personal view on the

existing documents in the Romanian National Archives.

Keywords: Romanian Diplomacy, Six-Day War, International Relations, International mediation,

territorial changes.

Unul dintre cele mai importante momente din istoria conflictului arabo-israelian l-a

reprezentat războiul din 1967, conflict cunoscut în literatura de specialitate şi sub denumirea

de Războiul de şase zile (5-10 iunie 1967). Este vorba, după cum spunea Peter Calvocoressi,

de cea de-a treia rundă a conflictului arabo-israelian, care a avut însă consecinţe majore

asupra echilibrului de putere în Orientul Mijlociu1. Factorul major care a determinat această

schimbare a fost reprezentat de pierderile teritoriale suferite de către statele arabe, ceea ce a

dus la o întărire a poziţiei Israelului în regiune, dar şi la o creştere a implicării comunităţii

internaţionale în problemele Orientului Mijlociu2.

Scopul articolului de faţă este de a surprinde câteva dintre aspectele implicării

României în rezolvarea pe cale diplomatică a acestui conflict. Trebuie menţionat aici faptul

că, există numeroase contribuţii bibliografice care au valorizat şi interpretat critic acest

moment important din istoria diplomaţiei româneşti3. În articolul „Conflictul arabo-israelian

din iunie 1967 şi reacţii diplomatice faţă de modificările teritoriale”, Cristina Nedelcu a

publicat două documente extrem de relevante pentru poziţia României în cadrul acestui

conflict, respectiv Stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR din 12 iunie

1967 şi Stenograma şedinţei Prezidiului Permanent al CC al PCR din 6 mai 1968, unde a

1 Peter Calvocoressi, Politica mondială după 1945, Editura Allfa, Bucureşti, 2000, p. 368. 2 Cristina Nedelcu, „Conflictul arabo-israelian din iunie 1967 şi reacţii diplomatice faţă de modificările teritoriale” în Nicolae

Ecobescu (coordonator), România. Supravieţuire şi afirmare prin diplomaţie în anii Războiului Rece. Comunicări, articole,

studii, vol. 2, Fundaţia Europeană Titulescu, Bucureşti, 2013, pp. 347-348. 3 Ion Calafeteanu, Alexandra Cornescu-Coren, România şi criza din Orientul Mijlociu (1965-1971), Editura Sempre,

Bucureşti, 2002;




ISBN: 978-606-8624-17-4


46

fost analizată politica statului Israel în Orientul Apropiat4. Intenţia mea este a completa

imaginea oferită de către aceste documente cu un alt document valoros, respectiv Note de la

întâlnirea conducătorilor partidelor comuniste şi muncitoreşti şi a guvernelor socialiste

– Moscova, 9 iunie 19675.

Această întâlnire la vârf survine în momentul de apogeu al crizei internaţionale

generate de către Războiul de şase zile. Scopul principal al acestei reuniuni era de a oferi

Occidentului şi lumii întregi o poziţie comună, de condamnare a Israelului şi de susţinere a

statelor arabe, din partea tuturor statelor ce constituiau Blocul Estic în frunte cu Uniunea

Sovietică. După cum vom vedea în continuare, România a fost singura ţară din cadrul blocului

care a adoptat o poziţie proprie, refuzând să subscrie la declaraţia comună şi să întrerupă

relaţiile diplomatice cu Israelul. Dar să vedem care au fost mecanismele interne ale reuniunii

de la Moscova6.

Întâlnirea a avut loc în 9 iunie 1967, discuţiile începând la orele 15,30. Delegaţiile au

fost conduse de: tov. Todor Jivkov, prim-secretar al C.C. al P.C. Bulgar preşedintele

Consiliului de Miniştri al R.P. Bulgaria (Republica Populară Bulgaria), tov. Antonin Novotny,

prim-secretar al C.C. al P.C. din Cehoslovacia (Republica Socialistă Cehoslovacă), tov.

Walter Ulbricht, prim-secretar al C.C. al P.S.U.G., preşedintele Consiliului de Stat al R.D.G.

(Republica Democrată Germană), tov. Iosip Broz Tito, preşedintele U.C.I., preşedintele

R.S.F.I. (Republica Socialistă Federativă Iugoslavia), tov. Wladyslaw Gomulka, prim-secretar

al C.C. al P.M.U.P. (Republica Populară Polonă), tov. János Kádár, prim-secretar al C.C. al

P.M.S.U. (Republica Populară Ungară). Delegaţia sovietică a fost alcătuită din: tov. L.I.

Brejnev, secretar general al C.C. al P.C.U.S., tov. A.N. Kosîghin, membru al Biroului Politic

al C.C. al P.C.U.S., preşedintele Consiliului de miniştri al U.R.S.S., tov. N.V. Podgornîi,

membru al Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S., preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al

U.R.S.S.. La rândul său, delegaţia Republicii Socialiste România era compusă din tov.

Nicolae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C. Român şi tov. Ion Gheorghe Maurer,

preşedintele Consiliului de Miniştri al R.S. România7.

Reuniunea a început cu intervenţia lui L.I. Brejnev, care a realizat o expunere

cronologică a evenimentelor din Orientul Mijlociu. În finalul acestei prezentări, Brejnev

conturează extrem de clar poziţia Moscovei, pe care ar dori-o adoptată şi de către celelalte

state participante:

„Ce intenţionăm noi să facem în continuare? În primul rând, să cerem retragerea

trupelor izraeliene în limitele frontierelor iniţiale. Consiliul de Securitate să confirme că

Izraelul n-a încetat agresiunea şi că a lansat o provocare O.N.U.-ului şi statelor iubitoare de

pace.

Evenimentele pot fi însă analizate numai în contextul politicii generale imperialiste.

Desigur, Izraelul singur nu putea înfăptui această agresiune, el se află în solda forţelor

4 Cristina Nedelcu, „Conflictul arabo-israelian din iunie 1967 şi reacţii diplomatice faţă de modificările teritoriale”, pp. 358-

363. 5 ANIC, Fond CC al PCR, Secţia Relaţii Externe, dosar nr. 43/1967, filele 1-39. 6 Întrucât la întâlnire nu au fost admişi stenografi, relatarea discuţiilor se face pe baza notelor luate de traducători. 7 ANIC, Fond CC al PCR, Secţia Relaţii Externe, dosar nr. 43/1967, filele 2-3.




ISBN: 978-606-8624-17-4


47

externe, ca satelit. Tactica Izraelului a fost mârşavă. Când Dayan, ministrul forţelor armate ale

Izraelului, a spus că Izraelul doreşte pacea, să lăsăm să lucreze diplomaţia, aviatorii izraelieni

probabil că primiseră deja ordin de atac.

Trebuie să apreciem lucrurile în mod realist. Imperialismul încă menţine baze militare

în această regiune şi exercită influenţă chiar şi în statele arabe. Se poate constata că până la 5

iunie, statele arabe au obţinut unele succese politice, dar şi-au supraapreciat forţele. Unitatea

ţărilor arabe nu a fost demonstrată prea puternic în faţa agresiunii. Acum ele vor avea nevoie

de ajutor. Să ne gândim, ce paşi putem întreprinde pentru a întări solidaritatea cu ţările arabe.

Duşmanii noştri vor folosi în propaganda lor ideea neeficacităţii solidarităţii cu ţările

socialiste”8.

După aceasta au urmat luările de poziţie succesive ale lui A. Novotny, I.B. Tito şi T.

Jivkov, toţi susţinând atitudinea Uniunii Sovietice faţă de acest conflict. A urmat intervenţia

lui Nicolae Ceauşescu, care conturează deja opinia distinctă a României cu privire la

evenimentele din Orientul Mijlociu:

„Aş dori pe scurt să exprim câteva considerente în legătură cu problemele pe care le

discutăm. Evenimentele din Orientul Mijlociu sunt deosebit de grave. Cred că nu ne-am

propus aici să analizăm cum s-a ajuns la această situaţie. Pentru aceasta am avea nevoie de

timp. Ar fi fost mai bine dacă ne-am fi întâlnit pentru un schimb de păreri nu acum, ci înainte

de dezlănţuirea războiului. Am fi avut atunci posibilitatea să facem un schimb de păreri mai

cuprinzător, să vedem cum trebuie acţionat pentru a asigura pacea şi a apăra interesele

popoarelor din Orientul Mijlociu. Cred că acum nu este momentul să facem o asemenea

analiză, dar ea va trebui făcută cu altă ocazie, cu atât mai mult cu cât ea aparţine trecutului.

Analizând cum stau lucrurile în Orientul Apropiat, după părerea noastră nu poate fi

vorba de o soluţie militară în favoarea arabilor. Este bine să li se acorde ajutor, însă aceasta nu

va duce la schimbarea situaţiei în favoarea lor din punct de vedere militar. De aceea cred că

trebuie să acţionăm cu toată fermitatea pentru ca încetarea focului să fie efectivă, să nu se

permită reluarea ostilităţilor, să fie retrase trupele în limitele frontierelor dinainte de război.

Trebuie să facem totul în această direcţie, deoarece dacă am admite ca trupele izraeliene să

rămână pe teritoriul ocupat, aceasta ar însemna o încurajare a forţelor reacţionare. Este bine să

se desfăşoare o activitate politico-diplomatică intensă pentru ca problemele din această zonă

să fie rezolvate atât în favoarea ţărilor arabe, dar să asigure în acelaşi timp existenţa Izraelului,

să se creeze condiţii pentru a se evita un nou conflict.”9

Devenea extrem de clar că România nu va adopta o atitudine de condamnare a

Izraelului şi de susţinere necondiţionată a statelor arabe, preferând o poziţie moderată,

centrată pe rezolvarea imediată a problemelor de natură militară şi continuarea eforturilor de

mediere politico-diplomatică.

8 Ibidem, filele 9-10. 9 Ibidem, filele 16-17.




ISBN: 978-606-8624-17-4


48

Discuţiile care au urmat însă şi luările de poziţie din partea lui J. Kádár şi W. Gomulka

au întărit poziţia sovietică de condamnare a Izraelului şi de susţinere a statelor arabe. În acest

moment, participanţii au solicitat o pauză.

„În timpul pauzei a avut loc o discuţie între tovarăşul N. Ceauşescu şi delegaţia

sovietică. Tovarăşul N. Ceauşescu a arătat că proiectul elaborat este inacceptabil, deoarece nu

corespunde realităţii – în timp ce Izraelul este acuzat ca agresor, nu se spune nimic despre

ţările arabe; proiectul conţine, dimpotrivă, promisiuni privind sprijinirea politicii pe care

aceste ţări au promovat-o până în prezent.

În consecinţă, a fost întocmit un contraproiect român care cuprindea ideile ce au fost

apoi dezvoltate în Declaraţia C.C. al P.C.R. şi a guvernului R.S. România în legătură cu

situaţia din Orientul Apropiat.

Delegaţia sovietică l-a considerat inacceptabil, întrucât nu conţinea condamnarea

Izraelului ca agresor. Partea sovietică nu a difuzat proiectul român celorlalte delegaţii.

după pauză

Tov. L.I. Brejnev: (având în mână textul refăcut al proiectului de Declaraţie)

Cum procedăm tovarăşi? Citeşte fiecare în parte proiectul sau îl citesc eu cu voce tare?

Ce părere aveţi?

Tov. T. Jivkov:

Citiţi cu voce tare.

Tov. N. Ceauşescu:

Tovarăşi, am o problemă principială. Delegaţia noastră nu poate să-şi însuşească acest

comunicat. Noi suntem pentru adoptarea unui comunicat scurt şi să lăsăm ca fiecare partid să

rămână la aprecierile sale. În problemele pe care le-am discutat există aprecieri diferite. De

aceea, trebuie discutat mult şi n-are nici un sens să discutăm aici. Într-un comunicat scurt să

arătăm să arătăm hotărârea noastră de a apăra pacea şi drepturile popoarelor din Orientul

Apropiat.

Tov. W. Ulbricht:

Să luăm notă de declaraţia făcută de tov. Ceauşescu şi să continuăm discutarea

proiectului de Declaraţie.

Tov. N. Ceauşescu:

Rog pe tovarăşul Brejnev ca să fie ştearsă România din partea unde se enumeră ţările

care au adoptat Declaraţia.

Tov. L.I. Brejnev:

Eu nu sunt directorul şedinţei, aşa că nu vă adresaţi mie, ci întregii consfătuiri.

Tov. A. Novotny:

Delegaţia noastră, din considerentele arătate, este pentru principiul declarării

Izraeleului ca agresor. Nu este vorba de Egipt, ci Izraelul este acela care a pornit agresiunea

împotriva altui stat.

Tov. I.B. Tito:




ISBN: 978-606-8624-17-4


49

Nu se poate adopta un document, în care să nu se scrie că Izraelul este agresor. Cum

mă pot întoarce altfel acasă, cu o Declaraţie în care nu se spune acest lucru pe care Iugoslavia

l-a declarat de la început.

Tov. J. Kádár :

Şi eu sunt de aceeaşi părere.

Tov. W. Ulbricht:

Şi eu sunt de aceeaşi părere.

Tov. L.I. Brejnev:

Deci, toţi sunt de aceeaşi părere că Izraelul este agresor.

Tov. N. Ceauşescu:

Tovarăşi, eu n-am cerut altceva decât să fie ştearsă România din rândul celor care

acceptă această Declaraţie. Declaraţia să fie făcută în numele celorlalte ţări, afară de România.

Tov. L.I. Brejnev:

Nu-i putem forţa pe tovarăşii români.10”

În continuare, participanţii la întâlnire, afară de delegaţia română, au discutat proiectul

de declaraţie elaborat de partea sovietică. În final, toate delegaţiile au semnat Declaraţia, mai

puţin partea română. Întâlnirea s-a terminat în jurul orei 24.

Reuniunea de la Moscova din 9 iunie 1967 a ţărilor membre ale Blocului socialist a

demonstrat încă o dată traiectoria proprie pe care se instalase deja politica externă

românească, bineînțeles în limitele impuse de statutul ţării noastre de membră a acestui bloc.

Războiul arabo-israelian din iunie 1967 a constituit un bun prilej pentru diplomaţia

românească să joace un rol activ pe scena mondială în medierea acestui conflict. Poziţia

neutră şi echilibrată a României a fost apreciată de ambele părţi implicate în conflict. Aflate în

căutare de mediatori neutri, care să nu provină din rândul Marilor Puteri, ţările arabe au găsit

în România un partener de dialog de încredere. Poziţia politico-economică a României în zona

Orientului Mijlociu s-a consolidat considerabil după evenimentele din 1967. La rândul său,

Israelul a apreciat gestul României de a nu-l condamna ca şi agresor şi refuzul de a rupe

relaţiile diplomatice cu acesta, după model sovietic. Desigur, există multe alte aspecte ale

politicii externe româneşti din această perioadă tensionată care sunt puse în evidenţă de

documentele de arhivă şi care merită să fie supuse atenţiei unor cercetări ulterioare.

BIBLIOGRAPHY:

I. Documente

ANIC, Fond CC al PCR, Secţia Relaţii Externe, dosar nr. 43/1967, filele 1-39.

II. Lucrări de specialitate

1. Calvocoressi, Peter, Politica mondială după 1945, Editura Allfa, Bucureşti,

2000.

2. Calafeteanu, Ion; Cornescu-Coren, Alexandra, România şi criza din Orientul

Mijlociu (1965-1971), Editura Sempre, Bucureşti, 2002.

10 Ibidem, filele 29-31.




ISBN: 978-606-8624-17-4


50

3. Ecobescu, Nicolae (coordonator), România. Supravieţuire şi afirmare prin

diplomaţie în anii Războiului Rece. Comunicări, articole, studii, vol. 2,

Fundaţia Europeană Titulescu, Bucureşti, 2013.

III. Articole

Nedelcu, Cristina, „Conflictul arabo-israelian din iunie 1967 şi reacţii diplomatice faţă de

modificările teritoriale” în Nicolae Ecobescu (coordonator), România. Supravieţuire şi

afirmare prin diplomaţie în anii Războiului Rece. Comunicări, articole, studii, vol. 2,

Fundaţia Europeană Titulescu, Bucureşti, 2013.

the diplomatic position of romania in the … 04 04.pdfarătăm să arătăm hotărârea noastră de...

Documents