Cuprins

Introducere

Capitolul I. Shotokan, artă marțială modernă

I.1 Karate-ul ca o artă

I.2Funakoshi părintele karate-ului modern

Capitolul II. Importanța practicării kata-ului în Shotokan

II.1 Ce este kata?

II.2 Kata în antrenamentul cotidian al unui karateka

Capitolul III. Kata la nivel competițional

Introducere

1

Omul întotdeauna a fost atras de mistere dar nu cu intenția de a le contempla în ignoranță

ci cu dorința de a le scinda, fâcând din necunoscut ceva palpabil, riscând de cele mai multe ori

alte semne de întrebare. Datorită acestei curiozități omul a fost definit ca ființă investită cu

rațiune. Alții l-au găsit ca fiind suflet. Unii au susținut că este simțuri, deci corp(Euripide).

Artele marțiale însumează cele trei viziuni definind astfel omul ca echilibrul perfect între

fizic, minte și suflet. Plecând de la această premisă, karate-ul a fost folosit ca mijloc terapeutic

cât și ca mijloc de autoapărare iar mai târziu, sub formă competițională. De-a lungul istoriei

s-au evidențiat numeroși maeștri de arte marțiale însă doar o parte dintre ei, datorită

personalității lor, și nu numai, s-au impus dând astfel naștere unor variate stiluri de luptă. Unul

dintre aceștia a fost și Gichin Funakoshi supranumit părintele karate-ului modern. Viziunea sa

asupra kempo-ului chinezesc și a stilului de luptă din insula Okinawa s-au concretizat în ceea

ce avea să se numească mai târziu Shotokan. Ca artă marțială distinctă acest stil cuprinde

partea de kihon, kata și kumite.

Lucrarea de față „Importanța antrenamentului de kata în evoluția unui karateka în stilul

Shotokan” își propune să evidențieze importanța aspectului kata în antrenamentul cotidian al

unui practicant. Motivul care stă la baza acestui studiu îl reprezintă interesul din ce în ce mai

scăzut față de aprofundarea acestor forme prestabilite de luptă. Teza are ca fundament o

bibliografie de specialitate cât și propria experiență. Această lucrare este împărțită în trei

capitole.

Primul capitol, „Shotokan, artă marțială modernă” are în componență două subcapitole.

„Karate-ul ca o artă” prezintă din punct de vedere filosofic conceptul karate-do ca artă marțială

distinctă. Al doilea subcapitol, „Funakoshi, părintele karate-ului modern” evocă viața

maestrului și contribuția adusă în promovarea stilului Shotokan.

Cel de-al doilea capitol intitulat „Importanța practicării kata-ului în Shotokan” definește

în primul subcapitol, „ Ce este kata?”, conceptul de kata subliniind importanța antrenamentelor

acestor metode de luptă in al doilea subcapitol, „ Kata în antrenamentul cotidian al unui

karateca”.

Ultimul capitol denumit „ Kata la nivel competițional” atrage atenția, în linii mari,

asupra influenței fenomenului competițional în antrenamentele de kata.

Acest subiect la fel ca și artele marțiale are puncte de referință însă nu și o finalitate

unanim acceptată. De aceea lucrarea în cauză poate fi considerată în fază incipientă, întrucât

tema nu a fost dezbătută exhaustiv, lasând loc pentru completări. Ca exemplu elocvent îl avem

pe însuși maestrul Funakoshi a cărui convingere era că stilul Shotokan este în continuuă

schimbare.

2

I. Shotokan, artă marțială modernă

Originea karate-ului datează cu mai bine de o mie de ani în urmă. Atunci când

Bodhidharma, cunoscut și ca Daruma(în japoneză) a fost la mânăstirea Shao Lin, în China, le-a

arătat elevilor săi exerciții fizice care să le îmbunătățească anduranța și forța fizică necesare

supunerii disciplinei riguroase impuse de religia lor. Această metodă de antrenament a fost mai

3

târziu dezvoltată și adaptată astfel încât a devenit ceea ce astăzi este cunoscut drept Shao Lin

artă de luptă. Această artă marțială a fost importată în Okinawa și s-a contopit cu tehnicile de

luptă indifene ale insulei. Această artă marțială, datorită originii sale chinezești, a fost numită

karate, scris cu caractere cu sensul literal de „mâna chinezească”. Maestrul modern al acestei

arte, Gichin Funakoshi, a schimbat carcaterele dându-i înțelesul de „mâna goală”. Unul din

motivele pentru care Funakoshi a optat pentru modificarea caracterelor a fost conotația acestora

în filosofia Zen Budistă: să fii detașat. Pentru maestru Karate reprezenta o artă marțială dar era

de asemeni o modalitate de a construi caracterul. El a scris: „ așa cum suprafața lustruită a unei

oglinzi reflectă tot ceea ce stă în fața sa, iar într-o vale tăcută se aud până și cele mai mici

sunete, tot așa trebuie și elevul să-și golească mintea de egoism și răutate, într-un efort de a

reacționa în maniera potrivită față de orice ar putea întâlni. Acesta este sensul cuvântului kara

sau gol, din karate.”1 Deci karate este un sistem excelent de a ține în formă și armonie corpul și

mintea.

Rolul karate-ului în epoca modernă este multiplu. Ca un mijloc de autoapărare, este larg

răspândit în sălile de antrenament, iar în unele țări este folosit în programul de atrenament al

forțelor de ordine(poliție, armată). Shotokan-ul a fost integrat chiar și în sistemul educațional,

fiind introdus în programa școlară din unele colegii. Atât în Japonia cât și în alte state karate-ul

căștigă popularitate ca și sport competițional, care subliniază disciplina mentală și puterea

fizică. Ceea ce a fost inițial dezvoltat în Orient ca artă marțială, a supraviețuit și s-a modificat

de-a lungul secolelor conturându-se nu doar ca un mijloc eficient de autoapărare cu mâinile

goale dar și un sport antrenant savurat de toată lumea. Acest fapt nu vine ca o surpiză din

moment ce karate-ul nu este un sport de sezon putând fi practicat pe orice vreme și nu ține cont

de vârstă, rasă, sex, religie. Astfel dojo-ul devine un mic univers în care cu toții suntem egali

dar, evident, diferiți.

I.1. Karateul ca o artă

Karate-do este o artă marțială al cărei scop suprem nu este să încerci să câștigi dar să

țintești spre perfecțiunea caracterului prin acumularea experienței obținute în antrenament. Este

de asemeni o formă de autoapărare folosind toate părțile corpului care prin antrenament

sistematic și dur devin arme eficiente și puternice. Karate-ul cuprinde mișcări întregi ale

corpului care dezvoltă un echilibru astfel încât se obține o maturitate totală a mișcării. Karate

încorporează folosirea întregului corp în care picioarele, șoldurile, coloana vertebrală, umerii și 1 Funakoshi Gichin, Karate-Do: My Way of Life, Ed. Kodansha America Inc., New York, 2013, p. 85

4

brațele sunt toate făcute să reacționeze una cu cealaltă într-un sistem coordonat mecanic astfel

încât energia care a fost creată în diferite zone ale corpului este în cele din urmă canalizată într-

un singur punct cu o forță extraordinară. Acest gen de coordonare este dobândit prin exersarea

constantă a mișcărilor de bază(kihon) care datorită varietății și complexității lor pot fi

considerate ele însele o formă de artă. Mânuirea acestor tehnici fundamentale aigură o bază

puternică pentru progres și expansiune în alte două ramuri ale karate-do-ului acestea fiind: kata

și kumite. Karate-do a crescut mult în popularitate în întreaga lume ceea ce este benefic pentru

adevăratul karate dar există anumite grupuri care se abat de la adevăratul înțeles, deformând

idealurile morale și spirituale. Această atitudine are drept rezultat supraevaluarea luptei libere,

care nu se poate dezvolta. Practicarea adevăratului karate-do presupune antrenarea corpului și a

spiritului cu tot sufletul, cu toată energia și cu modestie.

Rezultatul natural al exigențelor, la care corpul trebuie să adere pentru a putea produce

maximum de eficiență, este o artă și o frumusețe care poate duce la compararea karate-ului cu

dansul. Autocontrolul, disciplina și momentele de inspirație cuplate cu dezamăgirile și

frângerile de inimi, pe care toți devotații karate-ului le experimentează, fac din karate o formă

de înțeles a esteticii. În practicarea sa karate-ul cuprinde întregul spectru al eforturilor și

emoțiilor umane.

Deși această artă marțială este o formă de luptă totuși va inocula lipsa de nonagresivitate

în practicanții săi. Când printr-o înțelegere greșită sau lipsa unui mentor tehnicile karate-ului

sunt practicate doar ca o metodă de luptă, ele încetează să mai fie karate2. Nimeni nu are nevoie

de karate pentru a învăța să lupte, tehnicile luptei de stradă fiind foarte eficiente. Deși un

karateca este capabil să lupte, antrenamentul său îl invață să evite conflictul sau să provoace

situații ostile. Acesta este karate-ul. Paciența este o calitate pe care un elev de karate trebuie să

o dezvolte. Progresul, spre deosebire de alte sporturi, tinde să fie foarte lent și există adesea o

tendință de renunțare datorită dezamăgirii. Cel care întotdeauna va incearca să se

autodepășească va înregistra progrese indiferent cât de mic este câștigul. Pentru prima oară un

elev trebuie să intre in dojo cu o minte goală, să uite tot ceea ce a fost învățat în alte sporturi.

Făcând doar acest lucru poate să înțeleagă esența karate-ului și mesajul care îl transmite,

simplicitatea și respectul fiind două dintre calitățile pe care un student nu ar trebui să le uite

niciodată. În dojo nimeni nu ar trebui să presupună că este mai bun decât altcineva căci

adevărata provocare a karate-ului este el însuși. In acest sens Gichin Funakoshi a implementat

un set reguli pe care toți practicanții de karate trebuia să-l cunoască. Acest cod (Dojo-Kun) era

repetat de către toți cursanții la sfârșitul fiecărui antrenament tocmai pentru a nu uita niciodată

care este scopul antrenamentului. Dojo-Kun nu trebuie înțeles doar ca un set de principii după

2 Habersetzer Roland, Le guide marabout du karate, Ed. Des presses de Gerard & Co., Marabout, 1969,p. 2765

care un practicant trebuie să se antreneze, ci mai degrabă el trebuie să reprezinte un ghid pentru

viața de toate zilele și mai mult decât atât, o aplicație pentru viața de toate zilele.

Dojo-Kun

caută perfecțiunea caracterului

fii credincios și sincer

străduiește-te să fii bun

respectă pe ceilalți

abține-te de la comportamentul violent

Viteza și puterea extraordinară generată în execuția tehnicilor de karate au fost mult timp

considerate ca având originea în ocult, cunoștințe învăluite în mister și ezoterism. Atunci când

sunt analizate toate aceste tehnici pot fi dovedite că sunt bazate și generate pe principii

științifice. În mod similar reacțiile fulger fac ca atacul și contraatacul să pară unul și același, pot

fi înțelese prin aplicarea principiilor psihologice. La un nivel foarte înalt este posibil să simți

mișcarea intenționaă a celeilalte persoane, o abilitate prezentă la majoritatea animalelor, dar de

obicei latentă la om.

Printr-un proces al selecției naturale viața se schimbă și evoluează constant, gradual

permițându-ne să ne adaptăm și să funcționăm mult mai eficient în mediile mereu aflate în

schimbare. De exemplu omului i-au trebuit zeci de ani ca să-și dezvolte ideile despre zbor

plecând de la un simplu schelete de lemn neîndemânos la o aeronavă modernă. Oricum ar fi noi

progresăm, atingem rafinamentul și acordăm mai multă atenție detaliului. Karate-ul a trecut

printr-o schimbare continuă pentru a ajunge la forma pe care astăzi o reprezintă. De-a lungul

secolelor a fost adopat și modificat astfel încât corpul să ofere și să exprime un maxim de

energie. Căutarea continuă a formei perfecte a dus la frumusețea și armonia mișcării, ceea ce

reprezintă esența karate-ului. Să credem pur și simplu că karate-do înseamnă să înveți să lupți

ar însemna să distorsionăm adevărul. Lupta cu un partener în defavoarea antrenamentului de

bază duce la falsificarea kime-ului( o calitate unică în karate-do)3. Din moment ce esența

tuturor tehnicilor de karate este kime, este evidet că tehnicile demonstrate fără folosirea kime-

ului sunt simple imitații ale realității. Exersarea continuă a tehnicilor de karate schimbă corpul

și în mod particular modul în care mușchii și sistemul osos operează. Treptat este mulat într-o

structură foarte bine coordonată, capabilă să genereze o putere extraordinară într-o fracțiune de

secundă. Acesta este kime-ul.

3 Kanazawa Hirokazu, Adamou Nick, Kamazawa’s Karate, Ed. Dragon Books, Los Angeles,1981, p. 106

Corpul uman poate fi comparat cu o mașinărie. Precum o mașinărie, o forță care este

aplicată într-un punct cauzează o reacție, în alt punct. Brațele și picioarele corpului uman pot fi

asemuite cu părțile mobile ale unui utilaj, mușchii cu motorul. Motoarele funcționeză datorită

conversiei energiei așa cum este cazul motorului în combustia internă care folosește o exlozie

controlată pentru a mișca părțile mobile. Tot așa mușchii funcționează atunci când reacțiile

chimice apar în interiorul țesutului făcându-i să se contracteze. Un motor funcționează

satisfăcător atunci când are condiții optime, incluzînd o bună sursă de oxigen și un combustibil

de bună calitate. Valabil și pentru mușchi. Ei se vor relaxa când aerul este inhalat și se vor

contracta când aerul este expirat rapid. Din moment ce viteza mâinilor și a picioarelor este

direct legată de viteza de contracție a mușchilor se poate conchide că respirația este un aspect

important al oricărei tehnici.

Viteza este importantă în karate deoarece puterea oricărei tehnici este proporțională cu

pătratul vitezei mâinii sau piciorului atunci cînd are contact cu ținta. Un efort nesfârșit este

necesar în studiul karate-do-ului, iar tendința este de cele mai multe ori de plictiseală sau

abandon. Elevul câștigă bătălia împotriva lui însuși prin faptul că își păstrează întotdeauna în

inimă entuziasmul și plăcerea pe care le-a simțit atunci când a început să practice karate-ul.

Aceasta îl va duce mai departe. Unii elevi care ajung la primul sau al doilea grad se plictisesc la

acest nivel și se opresc din a exersa fără a fi înțeles vreodată adevăratul sens al karate-ului sau

să fi simțit adevăratele sale beneficii.

I.2. Funakoshi părintele karateului modern

Din punct de vedre geografic Ryu-kyu se prezintă ca un lanț de insule desfăcute lung de

800 km între Marea Chinei și Oceanul Pacific. Perla centrală a acestui colier este Okinawa, cea

mai mare insulă(100 km lunigime cu o lărgime variabilă între 4 și 30) situată între Kyushu( cea

mai meridională dintre insulele japoneze) și Taiwan. Cucerită prima dată de China și apoi de

Japonia, locuitorii din Okinawa s-au opus cu încăpățânare asimilării culturii exponentului

invadator. Tehnicile lor de luptă au fost dezvăluite Japoniei abia la începutul secolului trecut

când de altfel se pot considera depășite. Din alt punct de vedere pentru japonezi a reprezentat o

advărată revelație atât pentru bogăția stilurilor cât și pentru utilizarea de arme folosite de

polițiși și de cei din zona rurală ce formează Ko-Budo clasic japonez in esență războinice. Ko-

7

Budo insemană tehnică de luptă antică și în Japonia cuprinde artele samurailor, în Okinawa

cele din zona rurală. Este intr-adevăr realitatea rurală ce influențează în mare parte cultura

acestor insule nepermițând constituirea unei adevărate caste războinice originală.

Okinawa a fost timp de secole intr-o strânsă legătură cu China astfel că denumirea de

„mâna chinezească”, semnificația originală de karate se reflectă în mai multe arte marțiale

bazate pe modele chinezești ce au fost practicate pe insulă. Influența marțială chinezească a

pătruns în insulă pe deoparte prin prisma comerciantilor autohtoni care călătoreau în China iar

pe de altă parte prin maeștrii de kempo care emigrau în Okinawa. Cu toate acestea artele

marțiale practicate aici nu au avut o susținere din partea populației așa cum a avut-o Budo în

Japonia așa încât nu s-a format o castă de războinici profesioniști precum samuraii.

În secolul XIX în Okinawa a început să se distingă trei metode de luptă care se consideră

precursorii acelor stiluri ce caracterizează practica modernă. Tomari este portul din Naha a

cărui populație majoritară își câștiga existența din activități maritime. Shuri este castelul din

Naha care găzduia regi și nobili. De reținut că antrenamentele de luptă pentru această categorie

de oameni era văzută ca obligație profesională. Metoda Shuri-te e similară cu Tomari-te poate

cu mai puțin accent pe prizele articulare și proiectări. Devenită faimoasă, această metodă va da

origine curentului Shorin-Ryu și va influența stilurile Shito-Ryu, Shotokan și Wado-Ryu. De

aici s-au obținut numeroase kata: Kushanku, Wanshu, Bassai și mai târziu Pinan și Wankan.4

Naha este orașul care astăzi înglobează Shuri și Tomari dar care în timpuri străvechi era

rezidența micilor comercianți și piață pentru populația din zona rurală. În această localitate se

menținea vie ostilitatea față de ocupanții japonezi ca un stimul pentru practicarea Tode-ului.

Naha-te derivă din Kung fu meridional chinez ce evidentiază lupta corp la corp, poziții statice,

puțină mișcare cu lovituri de picioare joase fără sărituri. Este un stil extern care va da naștere

curentului Shorei-Ryu și mai târziu Goju-Ryu caracterizat printr-o puternică respirație( Ibuki

derivat din Chi-Kung, potențarea energiei vitale Ki. In acele timpuri Okinawa-te constituia un

stil de luptă personal pentru oamenii de rând și o completare de arte războinice pentru oamenii

de arme. Sensul adevărat al practicării acestei arte îl carcateriza pregătirea unei confruntări în

care se risca viața sau răni grave.

La început antrenamentele se țineau secrete, de obicei în interiorul familiei astfel

rezultând pierderi grave sub aspect tehnic. Se învățau anumite katasuri repetate până la epuizare

cu o mare concentrare și după ce se însușeau acestea se segmentau în simple acțiuni sub formă

de bunkai fiind aplicate cu un adversar. Nu exista kumite și nici Shiai, doar kime-shike(lupta

reală). Pumnul era antrenat la makiwară și alte aparate erau utilizate pentru a potența

musculatura: pietre suspendate de o coardă pentru antebraț, saci de orez, nisip sau pietriș pentru

4 Barioli Cesare, Il grande libro del Karate, Ed. Giovani De vecchi , Milano, 1988,p. 308

întărirea brațelor, pietre cu mâner pentru braț și trunchi. In acele timpuri nu exista o uniformă

pentru antrenament iar practicanții de obicei erau îmbrăcați sumar. În contrast cu Japonia, unde

tehnicile marțiale erau descrise în detaliu pe pergamente, evitând astfel interpretările personale,

în Okinawa nu a existat nimic scris, nu s-a ținut nicio evidență ceea ce face imposibilă crearea

imaginii veridice de ansamblu a artei marțiale locale.

Gichin Funakoshi s-a născut in Shuri, capitala reală a insulei Okinawa, probabil în

noiembrie 1868. Data lui oficială de naștere este 1870, dar în autobiografia sa Funakoshi

declară că și-a schimbat data de naștere pentru a putea susține un examen important. Familia lui

Funakoshi aparținea clasei shizoku i.e a celor avuți, numele original al familiei era

Tominakoshi. Funakoshi a petrecut 30 de ani între orașele Shuri și Naha lucrând ca învățător și

practicând karate. El declară în autobigrafia sa că a fost inițiat în karate la vârsta de 11 ani de

un coleg de școală, fiul maestrului Yasutsune Azato.5 Alte surse susțin că Funakoshi a început

să se antreneze la vârsta de 20 de ani și că primul său maestru s-a numit Taitei Kinjo,

supranumit „ pumnul de fier” pentru că era capabil să oprească cu o singură lovitură un taur în

fugă. Maestrul Azato fiind o persoană greu de mulțumit de obicei treceau luni de zile ca lui

Funakoshi să i se fi permis să învețe un nou kata. Deseori, după antrenament, maestrul îi dădea

lui Funakoshi indicații privind aspectele psihologice din karate. „Secretul victoriei, spunea

Azato, este să te cunoști pe tine însuți și adversarul printr-o pregătire temeinică și o atentă

observație.”6 În acest caz nu vei fi niciodată luat prin surprindere. O altă persoană care a

modelat carcaterul marțial al lui Funakoshi a fost un prieten al lui Azato, Yasutsune Itosu, un

nobil ca și acesta. Reputația acestuia consta în capacitatea extraordinară de a-și păstra calmul în

fața unor atacuri surpiză. Sub îndrumarea lui Itosu, Funakoshi petrecu 10 ani pentru a învăța 3

kata fundamentale. Cu toate acestea nu s-a limitat doar la instrucțiunile oferite de mentorii săi

ci și-a antrenat constant corpul. Petrecea ore întregi fortificându-și pumnii și coatele la

makiwară. Odată, in timpul unui taifun Funakoshi s-a urcat pe acoperișul casei sale așezându-se

în poziția kiba dachi( poziția călărețului de fier) ținându-și în față o saltea din paie pentru a se

proteja de obiectele purtate de vânt, înfruntând uraganul într-o luptă directă.

Se întâmpla ca de multe ori Funakoshi să nu fie prezent la antrenamente, locul acestuia

fiind luat de soția sa, lucru de altfel obișnuit în Okinawa tocmai pentru faptul că femeile acestei

insule erau recunoscute atât pentru determinarea lor cât și pentru forța fizică pe care o posedau.

In timpul anilor petrecuți în Okinawa Funakoshi a avut diverse ocazii să-și pună în practică

karate-ul.

5 Stevens John, I maestri del Budo, Ed. Mediterranee,Roma, 1997, p. 44

6 Ibidem,p. 469

In timpul acestor ani practicarea karate-ului începe să devină din ce în ce mai cunoscută.

Itosu împreună cu o parte din elevii săi au făcut o demonstrație pentru Shintaro Ogawa(un

inspector al învățământului venit în vizită din Japonia) care ulterior a recomandat predarea

karate-ului ca disciplină de învățământ în școlile din Okinawa. Începând din 1906

demonstrațiile publice de karate devin din ce în ce mai frecvente împreună cu Funakoshi și alți

maeștri de karate care vor coopera în vederea răspândirii artelor marțiale pe insulă. Karate-ul

practicat în Okinawa începe să fie abordat treptat și de către funcționarii militari japonezi. În

1917 Funakoshi este invitat să facă o demonstrție de karate la Buto-den, marele centru de arte

marțiale din Kyoto-orașul Tokyo de astăzi. De reținut este faptul că aceasta este prima

demonstrție oficială ținută în afara insulei Okinawa( au fost practicanți de karate proveniți din

Okinawa în rândul emigranților în Japonia cât și în Hawaii și Statele Unite chiar de la începutul

perioadei Meiji dar, se pare că niciodată până acum nu a fost ținută vreo demonstrație într-un

cadru oficial)7.

O altă modalitate de popularizare a karate-ului din Okinawa a fost posibilă și cu ocazia

unei vizite a prințului moștenitor al Japoniei, Hirohito, care întors dintr-o călătorie în Europa se

oprește în Okinawa unde asistă la o demonstrație specială de karate ținută de școala lui

Funakoshi, în sala mare a castelului din Shuri. Prințul apreciază foarte mult această demonstrție

și mai târziu își amintește de cele mai plăcute lucruri întâlnite în Okinawa: peisajul deosebit,

Canalul Dragonului de la Fântâna Magică în castelul din Shuri și karate. Se zice că de-alungul

carierei sale de profesor Funakoshi nu a lipsit nicio zi de la antrenamente din motive medicale,

el considera că starea lui de sănătate era îmbunătățită datorită regimului riguros de karate. După

ce renunță la funcția de învățător Funakoshi se implică în crearea unor diverse asociații pentru

promovarea culturii din Okinawa în general și a karate-ului în particular. Treptat Funakoshi

atrage un număr mare de studenți și asociații de karate încep a se forma în diferite universități.

Keio a fost prima universitate care a avut un club în 1924, fiind imediat urmată de Takushoku

și apoi de Waseda și Hosei. Încep a se înființa diferite asociații de karate în majoritatea

universităților și Funakoshi începe să predea chiar și în anumite academii militare. De altfel un

număr impresionant de luptători de sumo ceruseră să fie primiți la antrenamente( chiar dacă în

sumo nu sunt permise loviturile de pumn și de picioare, erau în schimb acceptate atacurile cu

mâinile deschise și luptătorii doreau să învețe loviturile cele mai eficace) acest lucru făcându-i

plăcere lui Funakoshi.

În 1924 Funakoshi adoptă un sistem ierarhic similar celui din kodokan, centura neagră

era purtată de acei practicanți care aveau gradul de dan. Elevii iși înnodau centura în față, în

timp ce, din anumite motive, Funakoshi o lega în lateral urmând mai degrabă stilul chinezesc.

7 Ibidem,p. 5110

Astfel el adoptă o uniformă de antrenament mai lejeră, comparativ cu cea folosită în judo, care

permitea o libertate mai mare de mișcare și posibilitatea de a lovi mai ușor cu pumnii și

picioarele. În 1936 au fost strânse suficiente fonduri pentru a deschide un adevărat dojo de

karate. Denumirea acestuia, Shotokan, a fost dată de către studenții lui Funakoshi ca un omagiu

adus maestrului-shoto=unduirea pinului, care de altfel reprezenta pseudonimul lui. Din acest

punct se poate vorbi de stilul lui Funakoshi ca fiind „Shotokan-Ryu”.

Practic karate se diferenția faorte mult din punct de vedere tehnic de la maestru la

maestru și era normal ca diferite stiluri să formeze curente( semnificația originală de Ryu)

separate.8 Stilul Shotokan devenise unul din aceste curente. În pofida faptului că Shotokan-Ryu

a avut un rol fundamental în răspândirea karate-ului din Okinawa în lume, acesta nu a fost

cultivat pe tot teritoriul insular. După deschiderea acestui dojo, al treilea fiu al lui

Funakoshi(Gigo) a devenit primul lui asistent. Se zice că Gigo, puțin mai înalt decât tatăl, er

foarte dotat din punct de vedere tehnic și avea o putere extraordinară, rupând dese ori makiwara

cu pumnii. Cu toate acestea Gigo suferea de tuberculoză pe care o contactase de mic în

Okinawa făcîndu-l să se oprească deseori din antrenament.

În dojo Funakoshi senior era cunoscut ca Vechiul Maestru iar Funakoshi junior ca

Tânărul Maestru aceste apelative generând un conflict între generații. Se întâmpla ca deseori

forța excesivă exprimată în antrenamente să fie aprobată de Tânărul Maestru ceea ce venea în

contradicție cu principiile Vechiului Maestru care dezaproba cu vehemență expresia brută a

forței. Pentru tată inima karate-ului era reprezentată de antrenamentele de kata de autoapărare și

de dezvoltare a caracterului: „ Nu tehnica îl face pe om, e omul care face tehnica” 9. Pentru fiu,

mai puțin idealist, Shotokan-ul avea nevoie să fie promovat din punct de vedere competițional,

la fel ca judo sau kendo, fiind o modalitate prin care se putea atrage și păstra interesul tinerilor.

Competițiile între diferitele cluburi de karate universitare erau deja începute iar Gigo susține că

shotokan-ul ar trebui să urmeze exemplul. Acest lucru nu a fost niciodată rezolvat între bătrânul

și tânărul maestru datorită morții premature a celui din urmă, de altfel simțindu-se o clară

diferență între studenții antrenați de Funakoshi Senior și cei antrenați de Funakoshi Junior. În

antrenamentele lui Gichin Funakoshi se dădea o mare importanță antrenamentelor de kata,

acestea fiind vazute ca o modalitate de dezvoltare a mușchilor și reflexelor.

Antrenamentele de luptă se bazau pe ideea că o singură lovitură trebuia să decidă

totul(Ikken hisatsu, todome). Deseori Funakoshi Senior permitea lupta liberă dar numai după ce

exercițiile fundamentale erau însușite bine. În schimb,în antrenamentele ținute de Funakoshi

Junior pozițiile erau mult mai inalte cu mișcări mult mai fluide pentru a câștiga un plus de

8 Marian Fabian, Filosofie, psihologie și recuperare în artele marțiale, Ed. Egal, Bacău, p. 149 Funakoshi Gichin,Idem,p. 57

11

viteză în atac folosindu-se mai tot timpul combinații de tehnici de picior date cu acelați

membru lucru care ajuta foarte mult intr-o competiție liberă pentru a putea câștiga puncte.

Indiferent cine conducea lecția, antrenamentele de shotokan erau extenuante. Ambii maeștri

utilizau foarte mult makiwara lovind-o de sute de ori pe zi, obligându-i în acest fel și pe elevi să

facă același lucru. Katas-urile erau repetate de cinzeci, șaizeci de ori unul după altul. Doar unul

din zece elevi reușea să țină ritmul antrenamentelor pentru câteva luni. În schimb cei care

rezistau primeau o instrucție specială în timpul nopții, în casa lui Funakoshi. Acest mod

tradițional de antrenament era specific insulei Okinawa.

Gichin Funakoshi a trăit aproape 90 de ani fără a acuza probleme de sănătate acest lucru

atribuindu-l karate-ului, „cel mai bun medicament care a existat vreodată”10 așa cum l-a descris

maestrul. Din autobiografia sa scrisă cu câțiva ani înainte de a muri reiese că Funakoshi a fost o

persoană serioasă și puritană. Viața lui Funakoshi reprezintă întruchiparea virtuților karate-ului

shotokan: curaj, curtoazie, integritate, umilință și autocontrol.

II.Importanța practicării kata-ului în shotokan

Pentru a aprecia fenomenul kata este nevoie de un bagaj informațional consistent astfel

încât să înțelegem complexitatea tehnicilor pe care le conțin. Kata nu poate fi înțeles separat,

această formă fiind parte integrantă a karate-ului. Ca o metodă de transmitere a culturii de la o

generație la alta în Antichitate se utilizau frecvent secvențe compuse din mișcări fizice. Aceste

mișcări aveau în componență tehnici de vânătoare și de luptă fiind considerate un testament

pentru supraviețuirea urmașilor. Memesis-ul rămâne o metodă eficientă de învățare. Cei cu

experiență sau cei mai în vârstă performau diverse mișcări combative iar tinerii încercau să le

imite. Acesta a fost modul prin care au fost transmise și primele katas-uri.

Poți să ajungi un campion de karate cunoscând două trei tehnici dar acest lucru nu te

poate cataloga ca fiind un karateka. Acest termen are o conotație mult mai complexă ce rezidă

în experiența acumulată după ani întregi de antrenamente. Atât timp cât ești tânăr poți fi

numărul unu datorită forței cu care te-a înzestrat natura însă totul va avea o pantă descendentă o

dată cu înaintarea în vârstă. Pentru a suplini acest lucru avem nevoie de tehnică care transformă

și călește atât mintea cât și trupul. Astfel putem fi puternici și din interior, fiind un câștig 10 Stevens John, Idem, p. 67

12

important pentru noi deoarece chiar și factorul biologic(vârsta) nu îl poate combate. De aceea

avem nevoie de practica katas-ului întocmai pentru a dezvolta aspectul fizic și spiritual și

antrenamentul reflexelor.

Fiecare kata are un număr de poziții și un număr de tehnici. Prin poziție exprimăm

postura corpului și posibilitatea de a transfera centrul de greutate în oricare punct al katas-ului

iar tehnicile, în funcție de modul lor de utilizare, sunt ofensive sau defensive, respectiv lovituri

sau blocaje. Există o tradiție în kata de a începe cu tehnici defensive sugerând scopul de apărare

al karate-ului fapt întărit chiar și de maestrul Funakoshi. Un începător, atunci când privește

kata, s-ar putea gândi că e vorba de un lung șir de blocaje și tehnici de atac. In realitate însă,

dacă privim dincolo de tehnicile și pozițiile imediate, realizăm faptul că în kata strategiile

utilizate au o semnificație mult mai profundă. De exemplu execuția unui kata începe dintr-un

punct fix ca și cum practicantul ar fi intrat pe un teren ostil și trebuie să facă față unui număr

ridicat de oponenți. Apar chiar și situații în care practicantul stă și analizează următoarea

mișcare. In Karate-Do o importanță covârșitoare o are ideea de kata deoarece ne indică drumul

senzației interioare creând un punct de întâlnire cu cei care au dezvoltat această formă de

mișcare.

II.1 Ce este kata?

Într-un limbaj comun termenul de kata s-ar traduce ca fiind o luptă imaginară cu mai

mulți adversari. Această definiție îi conferă principiantului prima impresie în ceea ce privește

această mișcare lipsită, la prima vedere, de vreun sens fără o trăire intensă, fără o logică anume.

De altfel nici nu credem că s-ar dori să reprezinte mai mult de atât în condițiile în care un

practicant este la început de drum. Un vechi proverb spune că „este mai ușor să înveți ceva nou

decât să corectezi ceva greșit însușit.” În dicționarul de specialitate11 acest termen este definit

ca fiind: „lupte imaginare constituite din mișcările de bază ale unui procedeu tehnic, executate

lent sau rapid dar cu tehnicitate. Ele sunt studiate pentru a înțelege bine natura lor și sunt

practicate atât pentru perfecționarea procedeelor tehnice cât și pentru valoarea lor

estetică(frumusețea gestului). Kata sunt coregrafia atacului și a apărării.” 12

Un kata se prezintă ca o desfășurare de mișcări de karate codificată cu grijă, executată

întotdeauna în același mod și în aceleași direcții. Între începutul și sfârșitul exercițiului karateca

11 Frederic Louis, Dicționar de arte marțiale, Ed. Enciclopedică, București, 1993, p. 12812 Habersetzer Roland, Karate-do techniques de base-assauts-copetition, Ed Amphora, Paris, 1978,

13

execută o serie de tehnici mai mult sau mai puțin importante de la douăzeci la șaizeci de

repetări, în funcție de dificultatea katasului. Este un kihon înlănțuit în mai multe direcții cu mai

multe grade de dificultate ăn mișcări. Kata din stilul shotokan conține toate tehnicile transmise

de maeștri; studiind în profunzime aceste testamente vii venite din trecut, karateca descoperă o

sursă inepuizabilă de progres atât fizic cât și mental. Această formă de antrenament există și în

alte arte marțiale dar contrar celor din judo de exemplu, katasurile din shotokan se execută de

unul singur fără niciun fel de accesoriu. Kata este deci un mulaj, o formă în care trebuie să torni

corpul și spiritul ca să ajungi la perfecțiune. Cu excepția celor avansați care au centură neagră,

caz în care poți avea idei personale și interpretări ușor diferite într-un kata, acest exercițiu

trebuie executat cu dorința fermă de a te apropia de stilul de bază pus la punct de vechii

maeștri. Dacă abordăm studiul katasului într-un alt mod riscăm să nu înțelegem vreodată

valoarea a ceea ce putem considera că este un adevărat mesaj. Un karateca nu trebuie să uite

vreodată regula de modestie(umilință) și să nu caute să inoveze alte principii privind acea

formă în condițiile în care este la început de drum.

Debutantul, pentru care scopul final al katasului este departe, incepe prin a executa cu

minuțiozitate indicațiile profesorului; acesta nu face altceva decât să transmită un aspect

tradițional karate-ului alterându-l cât de puțin posibil. Unele nunațele dintre anumite katasuri

sunt uneori atât de mici încât ne putem întreba care este sensul exact, motivul existenței lor și

dacă aceste diferențe, aproape neglijabile între două stiluri care afirmă a fi cele adevărate, nu

constituie probă că există o oarecare relativitate a noțiunii pe care o avem asupra perfecțiunii.

Problema este importantă deoarece de ea depinde convingerea noastră, motor al efortului sau

îndoielii, frâne ale progresului.

Trecând în Japonia, maestrul Funakoshi adusese din Okinawa kata-uri de origină chineză.

Aproape toate aceste forme actuale au origine chineză, chiar dacă au fost alterate de diverse

vicisitudini, unele au fost extrase din vechi forme chinezești, în scopuri diverse, unele ca

ten-no-kata au fost create în Japonia de maeștrii extraordinari, plecând de la elemente de kata

tradițional. Gichin Funakoshi a introdus katas-urile antice, aparținând celor două stiluri de bază

din Okinawa: stilul shorin și stilul shorei. Primul învață katas-uri cu mișcări lungi, rapide și

ușoare, eficiente în lupta la distanță( ca și exemplu heian-urile, bassai, kanku, enpi etc.); al

doilea propune katas-uri cu mișcări lente contractate, urmărind dezvoltarea musculară executate

cu respirație sonoră, eficiente mai ales în lupta apropiată( de exemplu: tekki, jutte, hangetsu,

jion)

Ambele școli dezvoltă într-un mod similar corpul și mintea unui individ, ritmul și

coordonarea în mișcare. Diferitele școli au katas-uri legate de primul sau al doilea dintre aceste

stiluri de bază, cu forme ușor diferite, introduse de maeștrii din Okinawa, care au cucerit

14

Japonia după succesul lui Funakoshi. Toate școlile au de atunci forme unde cele două stiluri de

bază se compeltează. Exemplul modificării, mai mult sau mai puțin puternice a katas-urilor

tradiționale a fost dat de gichin funakoshi însuși. În fapt predând în principal studenților din

universități, el a fost obligat să compună cu acest spirit nou, naționalist și dornic de rezulatate

rapide căutând eficiență tangibilă și imediată. Pe când în timpuri străvechi „ un kata se preda în

trei ani”13, Funakoshi a bulversat tradiția decupând și simplificând formele antice ca să facă

katas-uri mai scurte, mai ușor de asimilat. Luarea în considerare a factorului timp spre

deosebire de bătrâni, care acordau timpul și răbdarea necesară, a fost la originea unei prime

serii de forme derivate.

Așadar vechile forme de kushanku și bassai, lungi și complicate, au dat naștere unei serii

de concentrații de tehnici, cele mai reprezentative și formatoare pentru corp și spirit: sunt cele

cinci katas-uri pe care Funakoshi le-a numit pinan( pace și liniște) întrucât cel care execută

perfect aceste cinci forme este capabil să înfrunte orice situație neprevăzută. Acestea sunt

scurte, ușoare( aproximativ douăzeci de mișcări pentru fiecare)și conțin înlănțuirile de bază în

timp ce transmit spiritul katas-urilor antice. Gichin Funakoshi a creat antrenamentul kihon unde

se reia și se repetă o serie de mișcări date, extrase dintr-un kata cu scopul de a forma corpul

printr-o tehnică relativ ușoară. În timp ce japonezii dezvoltau tehnica lor, avea loc un alt timp

de evoluție. Este vorba de modernizarea unor anumite fragmente din kata provocate inevitabil

de cercetarea pasională a tuturor, ca și de progresul personal al maestrului Funakoshi. Unele

schimbări au fost nesemnificative dar altele au fost sensibile; atunci în mod notabil stilul devine

mai slab sau mai puternic. Aceste retușuri de detaliu au avut loc în mai multe reprize în

decursul vieții japoneze a lui Funakoshi, acesta considerând preferabil să schimbe numele

katas-urilor. Numele cu rezonanță, mai puțin chinezească au fost repede acceptate de japonezii

cu vederi naționaliste, dinainte de război. Astfel denumirea de pinan a fost înlocuită cu heian,

kushanku în kanku, naihanchi în tekki etc.

Evoluția a continuat cu fiul extraordinar al maestrului, Yoshitaka Funakoshi. Acesta a

adus inovații ăn numeroase domenii. El a creat taikyoku-no-katapentru formarea corpului(tai)

extrem de simple(doar două-trei tehnici) și se desfășura ulterior pe planul heian-urilor.

Prevedea că această nouă simplificare nu putea decât să permită progres mai bun, în timp ce

facilita trecerea kihon-ului la katas-uri tradiționale. El însuși a dat exemplu executând taikioku

perfect în timp ce în paralel excela în katas-uri complicate. Trebuie să luăm în considerare și

inevitabilele devieri de la tema originală provocate de un învățământ exclusiv oral( tehnica

fotografică și cinematografică nu fuseseră inventate) de diferențele morfologice și de concepție

ale karate-ului. Uneori însă nepunând la îndoială valoarea anumitor maeștri, aceste modificări

13 Nakayama Masatoshi, Dynamic Karate,Ed. Kondansha International Ltd, Palo Alto, 1987, p. 17 15

se pot justifica dar frecvent variantele nu au niciun motiv să existe dacă nu există dorința de a

se distinge de alte stiluri.

Din grija pentru simplificare, indispensabilă unei răspândiri mai mari a shotokanului,

conducătorii japonezi au hotărât în 1967 să interprindă unificarea katas-urilor în cadrul fiecărei

școli, eliminând stilurile derivate.14 O anumită planificare a fost deci făcută, ea este oricum

incompletă deoarece practicanții, obișnuiți cu o anumită manieră de a executa un kata dat, nu

au acceptat mereu, din toată inima, să se întoarcă la studiul unei forme mai ortodoxe. Cu toate

acestea în cadrul fiecărei școli pe lângă forma oficială coexistă și forme ușor diferite, în funcție

de personalitatea maestrului care promovează arta shotokan. Problema nu este deci rezolvată și

pe lângă katas-urile japoneze se execută forme okinawaiene și chineze de origine. In Okinawa,

patria karate-ului, se continuă practicarea katas-urilor vechi unde karateca este înarmat cu un

baston sau cu două „sai”. Tehnica consistă în oprirea lamei adversarului între gardă și lama sai-

ului și apoi ruperea ei printr-o răsucire puternică a încheieturii mâinii contraatacând cu toate

părțile sai-ului sau cu o lovitură de picior. Sai-ul a fost una dintre uneltele interzise de către

japonezi cînd aceștia ocupau insula, aceste katas-uri executate cu această armă fiind din ce în ce

mai puțin cunoscute. Având în vedere că frământări ușoare au loc în lumea karate-ului, mai ales

în Japonia, și cum aceste vârtejuri aduc mici variante în katas-uri, uneori de la un an la altul ne

descurajăm întrebându-ne dacă vom ajunge să cunoaștem varianta actuală a unui kata. Acest

lucru nu pare în fond grav. În orice caz diferențele vor continua să existe de la o școală la alta

mai ales că este unul din elementele lor de originalitate. Toate katas-urile sunt bune în măsura

în care sunt executate cu sinceritate și până la capăt și când practicantul se străduiește să-și

adapteze corpul la forma de bază. Oricare ar fi aceasta, ea trebuie să fie un imperativ rigid

pentru cel care aparține școlii respective și care trebuie să vadă într-un kata un mijloc de

măiestrie al corpului și al spiritului. O dată ce un stil este adoptat, din varii motive, practicantul

nu mai trebuie să-l schimbe și trebuie să respecte cu rigurozitate cele mai mici detalii ale katas-

urilor pe care le propune acea școală pentru că în forma respectivă se presupune că există calea

sa originală, calea carea duce la scopul ultim.

Prin practicarea sinceră a katas-urilor definite de vechii maeștrii se descoperă adevărate

secrete în măsura în care considerăm că au fost compuse de oameni excepționali, demni de

admirație și care reprezintă un ideal de atins. În acest sens fiecare kata este cel adevărat; fiecare

poate arăta calea către uniunea corpului cu spiritul, fiecare e demn de interes. Este o dovadă de

aroganță să pretinzi că o anumită formă este superioară alteia, fiecare dintre ele pornind de la o

ipoteză diferită. De altfel o astfel de stare de spirit dovedește că pur și simplu nu se cunoaște

14 Barioli Cesare, Idem,p. 7016

forma pe care o practicăm, sau că idealul de înțelegere și de deschidere în legătură cu tot ceea

ce ne inconjoară, ideal practicat de Budo, e departe de a fi atins.

În executarea unui kata practicantul trebuie să exprime curaj și siguranță dar și umilință,

simțul măsurii și curtoazie așa cum de obicei repeta Gichin Funakoshi elevilor săi: „fără

curtuazie spiritul karate-do-ului se va pierde.”15 Expresia acestei curtoazii este demonstrată prin

însuși salutul care se face la începutul și la sfârșitul fiecărui kata. Poziția utilizată este musubi-

dachi( poziție naturală a corpului) cu brațele relaxate, mâinile sprijinite ușor pe coapse, cu

privirea fix în față. După salut ne așezăm în kamae, prima mișcare dintr-un kata. Este o poziție

relaxată, fără tensiune, mai cu seamă în zona umerilor și a genunchilor, cu o respirație normală.

În această poziție executantul se simte pregătit oricărui pericol, plin de spirit combativ. În

karate-do, cum de altfel și în alte arte marțiale, este de o maximă importanță să aduci un kata la

o concluzie perfectă. Fiecrae kata începe cu o tehnică de apărare și este compus dintr-un număr

precis de mișcări, în funcție de secvența prestabilită. Acest fapt este întărit de însuși maestrul

Funakoshi, susținând mai cu seamă principiul „karate ni sente nashi”16- în karate nu există atac.

Fiecare kata are o diagramă proprie care paote avea forma unei litere sau a unei figuri

geometrice. La prima vedere un kata ar părea un dans, niște mișcări efectuate fără nicio noimă.

Însă pentru a demonstra aceste aparențe false, bunkai-ul se lucrează în paralel acest lucru

reprezentând tocmai explicația katas-ului respectiv. De altfel nu toate formele sunt la fel, unele

sunt mai rigide altele sunt mai flexibile ceea ce demosntrează contribuția maeștrilor de-a lungul

timpului în dezvoltarea karate-ului. Însăși natura, elementele care ne înconjoară, au stat la baza

evoluției artelor marțiale astfel încât, de exemplu sunt kata care imită anumite animale cum ar

fi zborul unei rândunele(Enpi) sau poziția maiestuoasă a unui cocor pe o stâncă(Gangaku).

15 Stevens John, Idem , p. 6516 Ibidem, p. 62

17

II.2 Kata în antrenamentul cotidian al unui karateka

Katas-ul va începe prin a fi mai întâi un excelent exercițiu fizic în care toți mușchii

lucrează armonios, unde sunt dezvoltate echilibrul corpului, forța și viteza, unde respirația

ajunge să se sincronizeze cu mișcările, unde combinațiile tehnice devin naturale. Înțelegerea va

veni mai târziu și lipsurile se vor reduce o dată cu progresele, forma devine atunci un exercițiu

viu, adevărat, unde mișcările se înlănțuie logic. Trebuie să ne concentrăm toată atenția asupra

stilului sau din contră, să luptăm cu o puternică trăire interioară. Ideal ar fi să le combinăm pe

amândouă.

Un principiant, oricum trebui să înceapă prin a executa un kata mișcare după mișcare în

stilul cel mai apropiat de perfecțiune. Exercițiul este apoi comandat de maestru ca la

antrenamentul de kihon. Dar după câteva ședințe, maestrul îi va cere cu siguranță să execute

același kata la o viteză de luptă fără să se preocupe de detalii, înlănțuind mișcările cât mai

repede posibil, trăind lupta. Apoi se va întoace la studiul stilului. Rupând astfel ritmul

antrenamentului maestrul vrea să amintească practicantului că un kata este mai înainte de toate

o luptă și că nu trebuie pierdută din vedere aceată realitate primară și să se consacre unui

exercițiu de stil cu beneficii limitate. Elevul se va lupta astfel, din când în când, cu toată energia

și în forma exterioară care este permisă de nivelul său tehnic. În felul acesta el nu va uita că

forma este un tot, îi va simți mai bine semnificația, punându-se în condițiile luptei și nu va risca

să uite mai târziu anumite înlănțuiri de elemente în mijlocul unui kata.în același timp exagerând

numărul de ședințe de antrenament la viteza de luptă, în detrimentul căutării formei corecte,

practicantul riscă să capete greșeli definitive( poziții înalte, kime incorect etc) și să blocheze

progresul ulterior. Adevărat este că, antrenându-se din greu, un karateka talentat poate găsi de

unul singur stilul, prin senzația luptei. A învăța cu răbdare stilul corect este încă metoda cea

mai sigură.

Roland Habertsezer spune în cartea lui că „ kihon-ul reprezintă ABC-ul karate-ului, kata-

gramatica lui și ju-kumite reprezintă compunerea acestei arte marțiale denumită shotokan.”17

Katas-urile sunt esența karate-ului. Este un antrenament, în aparență gratuit, dar a cărui rațiune

de a exista este o luptă contra sinelui. Este imposibil să progresezi în această artă marțială fără a

aprofunda aceste forme codificate pentru că, nu va mai rămâne decât succesul efemer obținut

17 Habersetzer Roland, Le guide marabout du karate, Ed. Des presses de Gerard & Co., Marabout, 1969,p. 27318

ăn competiții, atît timp cât îți permite vigoarea tinereții. Trebuie deci să nu lipsească acest tip

de antrenament din programul unui practicant repetându-l cît de des posibil, atât singur cât și în

grup, indifirent de locație, dojo sau în afara lui. Antrenamentul de kata nu este totuși suficient,

motiv pentru care trebuie să se progreseze în paralel și cel de kumite pentru a nu se pierde

contactul cu realitatea. Dacă exersăm doar forma ajungem să pierdem din vedere variabile

precum reacțiile adversarului, forța sa, viteza etc. A cunoaște mental ordinea tehnicilor dintr-un

kata este doar un început și nu un stadiu de „cunoaștere”. A avea un bagaj informațional vast nu

demosntrează neapărat a fi un excelent practicant, nu cantitatea determină nivelul unui elev ci

mai degrabă calitatea tehnicilor executate, vizibilă prin naturalețea mișcărilor. Trebuie să te

dăruiești trup și suflet studiului unui kata, căutându-i expresia cât mai corectă în timp ce punem

în el toată sinceritatea, executând mișcările cu maximum de energie și viteză, cu kime la fiecare

impact.

Kata nu e o cursă contra cronometru, fiecare kata având ritm propriu, cu timpi lenți și

rapizi, bine determinați care trebuie respectați de la început până la sfârșit. Abia mult mai

târziu, după ce forma a fost repetată de sute de ori, ne vom putea permite să avem anumite

concepții personale și să variem puțin acest ritm însă fără a ne îndepărta totuși de tema

originală. In special după fiecare kiai marcați un moment de răgaz înainte de a reporni. Dacă se

face kata în grup și ați terminat primul nu înseamnă că ati executat cel mai bun kata. De altfel

executând cu kime fiecare mișcare este imposibil să se reducă timpii de execuție ai întregii

forme.trăiți constant lupta voastră, vedeți adversarii care vă înconjoară, simțiți-i când pleacă la

atac, blocați, eschivați, contraatacați ca să vă salvați viața. Acolo este semnificația katas-ului.

Trebuie să vă transpuneți în această stare care e singura cheie capabilă să dea secretul formei

respective. Pentru aceasta este evident că este nevoie să înțelegem fiecare pasaj dintr-un kata,

este o interacțiune constantă dintr-o înțelegere internă a unui kata și arta formei sale exterioare.

O singură cale pentru a o atinge este să nu te gândești prea mult ci să te lupți și să reîncepi fără

oprire.

Un kata stăpânit la perfecțiune este cel care curge armonios și fără pauză, unde

sinceritatea executantului este atât de mare încât spectatorul vizualizează el însuși lupta. Un

kata nu este o suprapunere mai mult sau mai puțin de tehnici, chiar perfecte, ci un tot viu trăit,

unde fiecare gest ca și fiecare oprire se explică în context și vine la momentul potrivit. În

timpul execuției unui kata nu vă deconectați în totalitate. Deși există timpi morți, spiritul

trebuie să rămână în stare de zanshin. Rămâneți sinceri și convinși că o singură greșeală din

partea voastră ar în semna înfrângerea. Mențineți șoldurile jos, hara sub tensiune, mai mică sau

mai mare, în funcție de mișcare, dar niciodată complet destinsă. Păstrați privirea într-un plan

orizontal, nu o cobârâți niciodată nici chiar când vă întoarceți. Încercați să aveți câmpul vizual

19

cel mai mare posibil, fără a se fixa un anumit punct. Ascundeți-vă respirația, coborâți bărbia, nu

scuturați umerii, păstrați-vă echilibrul și mișcați corpul ca un tot unitar, dintr-o singură bucată

și fără avertisment. Gândiți-vă mereu la ceea ce faceți și uitați tot ce vă inconjoară ca să nu

vedeți decât adversarul.

Shotokan-ul, ca artă marțială distinctă, are în componență: kihon, kata, kumite. Toate

acestea nu sunt părți independente ci ele se întrepătrund tocmai pentru a crea in final un bun

karateka dar și un individ educat. Gichin Funakoshi, părintele karate-ului modern, spunea că:

„principalul scop în karate nu este nici înfrângerea și nici victoria ci șlefuirea caracterului

uman.”18 De aceea această artă mațială nu trebuie privită ca un obiectiv pe termen scurt sau

mediu. Karate se face toată viața iar procesul este progresiv și continuu. O dată cu însușirea

tehnicilor de braț și de picior, adică a kihon-ului, se are în vedere corelarea acestora sub forma

unui tot unitar denumit kata. Kata se cere chiar de la începători, unii dintre cei ce practică

karate considerându-l un rău necesar pentru obținerea centurilor colorate. Un kata corect

executat entuziasmează orice om cu gust pentru estetică și mișcare. Armonia mișcării și

dinamica explozivă dau spectatorului și executantului un sentiment înălțător însă acest

sentiment apare numai atunci când kata este prezentat ca unitate organică. Cei care consideră

această formă numai o înșiruire de tehnici cât mai perfecte nu au înțeles adevăratul sens.

Kata este întotdeauna un antrenament excelent pentru dezvoltarea echilibrului, mișcării

precise, atacurilor puternice și a apărarărilor. Deoarece în kata trebuie să te aperi și să ataci mai

mulți adversari imaginari din toate direcțiile este un exercițiu foarte bun pentru aplicarea

diferitelor tehnici într-o multitudine de situații și deci, indirect, un antrenament bun pentru lupta

liberă( ju-kumite). Trebuie să existe legătură între atac și apărare. Pentru a înțelege acest lucru

este important să-ți vizualizezi realmente adversarii și atacurile lor. De aici se conturează și

direcția privirii înainte de a lovi. Însă nu totul se face la întâmplare. Explică-ți fiecare mișcare

pentru că există mai multe sensuri ale aceluiași atac. Abia atunci când știi ce faci forma pe care

o exersezi devine veridică și vie. Kata poate fi privit și ca o metodă sigură de antrenament în

sensul că nu necesită un contact fizic cu un partener. Este un foarte bun exercițiu la nivel de

începători astfel încât ei iși pot exersa și își pot controla acele mișcări care preced într-o luptă

reală. Trebuie specificat faptul că aceste lucruri se întâmplă la nivel de principiant. Un kata

exersat la nivel avansat va avea o altă senzație, o altă trăire. Practicantul, în acest caz, va căuta

nu numai o exprimare la nivel fizic dar își va dezvolta și o latură ascunsă, o latură mentală a

acestui exercițiu.

De aici se nasc o serie de întrebări: avem nevoie de kata? Trebuie să exersăm kata la

antrenamente? Care este rolul unui kata în evoluția unui practicant de arte marțiale? Cu

18 Stevens John, Idem, p. 5420

siguranță că răspunsul la aceste întrebări nu ar releva un adevăr unic valabil, care să

mulțimească pe toată lumea. Cert este faptul că antrenamentele de kata au fost transmise din

generație în generație sub forma unui cod de luptă reflectând realitatea timpurilor trecute. Kata

reprezintă ADN-ul artelor marțiale întrucât ele înglobează codurile nescrise ale primilor

maeștri. De aceea avem o obligație morală să transmitem mai departe aceste forme codificate

tocmai pentru a se perpetua în timp latura ezoterică și numai a artelor marțiale. Așa cum pentru

a putea alerga trebuie mai întâi sa inveți să mergi, și pentru a merge trebuie mai întâi să pășești,

tot astfel pentru a deveni un bun karateka trebuie să exersezi zilnic kata atât pentru

îmbunătățirea condiției fizice cât și pentru păstrarea unei optime stări de sănătate. Toate acestea

trebuie făcute cu trup și suflet.

II.Kata la nivel competițional

21

Se poate considera un inițiat în karate doar atunci când se ajunge la perfecțiune atât din

punct de vedere tehnic cât și din punct de vedere spiritual.19 Ambele caracteristici ar trebui să

aibă aceeași pondere în formarea unui practicant de arte marțiale.

Karate-ul a existat dintotdeauna ca o artă de autoapărare și ca o metodă de a-ți îmbunătăți

și menține sănătatea. Însă ușor ușor acest fapt a pierdut teren în detrimentul unei alte mentalități

denumită karate sportiv. În karate sportiv se organizează competiții cu scopul de a determina

nivelul de abilități al practicantului. Acest lucru nu poate genera decât regrete. Este o tendință

din ce în ce mai crescută în rândul instructorilor de a-și grăbi tematica antrenamentelor cu

scopul de a scoate sportivi pentru a-i rula în competiții de kata și kumite în detrimentul unui

antrenament serios în care se urmărește modelarea treptată a individului. Dând o importanță

mare acestui lucru, adică a competițiilor sportive, se pierde esența tehnicilor fundamentale și

astfel se pierde din vedere scopul urmărit de karate. Nu doar atât, dar foarte repede se ajunge în

situația în care practicantul va fi incapabil să execute tehnici dure și eficace care până la urmă

reprezintă caracteristica originală a karate-do. Cine se grăbește să inițieze în jiu-kumite

prematur practicând evaziv tehnicile fundamentale de bază, se va regăsi mai devreme sau mai

târziu depășit de cel care s-a antrenat încetul cu încetul, urmând fiecare pas fără a omite vreo

etapă. Mai mult decât atât, cel din urmă va avea o bază solidă atât tehnică cât și spirituală. Cu

alte cuvinte graba va produce doar pagubă.

De aceea trebuie ținut seama de fiecare etapă a evoluției marțiale, crescând pas cu pas,

treaptă cu treaptă. Ideea de a fi câștigător într-o competiție este contraproductivă din punct de

vedere al principiilor karate-ului lăsate moștenire de către vechii maeștri. Drept urmare

lucrurile s-au împarțit scindându-se în două tabere: cei care practică și urmează principiile de

bază ale karate-ului și cei care fac karate sportiv urmând o tendință actuală comună sporturilor

în general. Așa cum în antichitate au fost sclavii gladiatori, care trăiau doar pentru a lupta în

arenă spre deliciul publicului aristocrat sau al mulțimii de rând, tot așa s-au concretizat și artele

marțiale în această perioadă modernă, pierzând din seva lor.S-au transformat astfel încât scopul

primordial de a supraviețui dintr-o luptă să fie înlocuit cu ideea de numărul 1 într-o competiție.

Să nu uităm și faptul că esența tehnicilor de karate îl reprezintă kime-ul. Kime înseamnă

să declanșezi un atac exploziv dar să faci și o apărare hotărâtă asupra unui adversar folosind o

tehnică corespunzătoare, cu un maxim de forță și viteză într-un singur punct.20 Trebuie amintit

că practicanții de karate în trecut practicau kime în fiecare zi datorită seriozității

antrenamentelor care se făceau. O tehnică lipsită de kime nu poate fi considerată o adevarată

măiestrie de artă marțială. De altfel competițiile nu fac nici o excepție fiind contraindicat de

19 Hanazawa Hirokazu, Adamou Nick, Idem,p. 1020 Ibidem, p. 13

22

regulament să se ajungă la un adevărat contact datorită pericolului care îl exprimă tehnica

respectivă.

Ca rezultat al acestui fapt în ziua de azi avem două categorii de persoane: maeștri de

karate și antrenori de karate. Primii vor încerca să promoveze cât mai nealterată arta marțială

moștenită. Vor păstra și vor transmite principiile budo-ului, vor șlefui atât tehnic cât și spiritual

practicantul lăsând pentru generațiile viitoare o cale prin care indivizii unei societăți își vor

putea modela caracterul. Obiectivul celor din a doua categorie este să promoveze viitori

campioni de karate naționali sau mondiali pe kata și kumite căutând și identificând viitoare

talente. Karate a existat dintotdeauna. Gichin Funakoshi nu a făcut altceva decât să-l șlefuiască

pentru a putea fi ușor asimilat, renunțând la anumite pasaje din varii considerente.

Kata în sistem competițional a suferit și suferă în continuare transformări.Abordat sub

aceast aspect, forma prinde un alt contur și capătă o altă conotație. Astfel kata demonstrează

spectaculozitate, punând în valoare viteza de execuție, mobilitatea tehnicilor iar bunkai-ul

(prezentarea practică a unui kata) se îndepărtează de forma originală punând în valoare

măiestria sportivă a individului. Să nu uitam că Funakoshi promova un karate în care pozițiile

erau mai înalte iar tehnicile de picior se executau la nivel mediu (ciudan). Yoshitaka Funakoshi

în schimb a revoluționat karate-ul acelor vremuri introducând poziții largi și joase cu tehnici de

picior date la nivelul capului (jodan), fapt ce a creat atât eficiență dar și spectacol pentru cei

neavizați. Trebuie specificat că într-un kata întâlnim pasaje unde tehnicile sunt executate mai

lent sau în viteză, situații în care blocăm un adversar sau adversari după care contraatăcăm cu

anumite tehnici prestabilite.Kata competițional, cel din zilele noastre, nu face altceva decât să

schimbe anumite aspecte ale formei, astfel pasaje în care tehnica este lovită mai lent sunt

lungite, keage devine kekomi la nivel jodan iar accentuarea kime-ului se face printr-o respirație

exagerată. Toate aceste lucruri poate nu s-ar considera greșite cât timp se ține seama și de latura

spirituală a karate-ului. Kata prin natura lor au fost transmise sub o formă practică, fiind

considerate adevărate testamente care au reușit să pastreze în timp valoarea marțială a stilului.

Kata competițional nu face altceva decât să promoveze acele kata de competiție, uitând în mod

voit, sau nu, de celelalte forme care completează karate-do. Este o pierdere pe care o vom

resimți cu toții mai devreme sau mai tîrziu.

Concluzii

Lucrarea de față și-a propus o scurtă incursiune în istoria Shotokanului nu cu intenția de a

puncta fiecare modificare survenită în urma intervențiilor maeștrilor, întrucât acest lucru ar fi

23

aproape imposibil de realizat. De asemeni, nu s-a urmărit stabilirea tehnicilor corecte deoarece

practicarea oricărei forme a artelor marțiale înseamnă interiorizarea și deci personalizarea

acesteia de către practicant. Ceea ce s-a urmărit în acest studiu a fost importanța katas-urilor în

desăvârșirea unui karateka. Am da dovadă de obtuzitate dacă am afirma că Shotokanul

înseamnă kata. S-a stabilit deja ca esența karate-ului rezidă în combinarea armonioasă a celor

trei elemente: kihon, kata și kumite. Niciunul dintre cele trei elemente nu este esențial. Ele au

relevanță doar în contextul întregului cel compun: stilul. Practicantul nu ar trebui să se axeze pe

una din aceste etape considerând, de la sine putere, că celelalte componente ar fi irelevante

scopului său. Un adevărat adept al artelor marțiale conștientizează necesitatea parcurgerii

fiecărui element pentru a obține rezultatul optim. Timpul este o variabilă insignifiantă în

universul karate-ului. Pentru a-și însuși o tehnică un elev poate avea nevoie de o lună sau zece

ani. De aceea karate-ul nu trasează date scadente ci oferă posibilitatea adaptării și dezvoltării în

ritmul propriu.

Din păcate superficialitatea secolului în care trăim a corupt și filosofia karate-ului,

distorsionând imaginea practicantului ideal de arte marțiale. „Mitul vitezei” a dus la un

sincretism marțial modern ce impune noi standarde precum: kumite, ca parte esențială a artelor

marțiale, viteză în detrimentul formei, tehnicii, rezultate competiționale eludându-se astfel

scopul final al karate-ului: dezvoltarea personală. Trebuie înțeles că involuția katas-urilor se

finalizează cu o interpretare eronată a karate-ului. Majoritatea antrenamentelor actuale de kata

prezintă superficial acest element premergător unui antrenament de kumite. Forma(kumite) fără

fond(kata) nu este decât o iluzie. Carențele din punct de vedere al katas-urilor pot avea

repercusiuni ireversibile asupra practicantului implicat într-o competiție. Dezamăgirea duce

inevitabil la abandon și totul datorită simplificării antrenamentului de arte marțiale sau

expunerii eronate a obiectivelor. Elevul trebuie familiarizat cu ideea repetării până la reflex a

unui element. Trebuie să i se explice principiul fundamental al practicării: răbdarea duce la

descoperirea unor mari mistere chiar și în cele mai mărunte lucruri.

Datorită noii percepții artele marțiale își pierd valorile ce le-au făcut să supraviețuiască

peste secole: misticism, meditație, echilibru. Indiferent de stilul practicat un inițiat ar trebui să

înțeleagă că latura competițională este una efemeră în fața beneficiilor pe care le aduce arta

marțială exersată până la sfârșitul vieții. Balanța nu înclină spre greutatea metalelor prețioase

din medalii ci spre avantajele de neprețuit pe care le aduce karate-ul: sănătate, psihic stabil și

înțelepciune, chiar și la o vârstă înaintată. Insistăm, cu riscul de a ne repeta, că un karateka nu

poate fi victorios decât atunci când reușește să-și învingă cel mai mare adversar: sinele. Iată de

ce artele marțiale nu sunt doar un sport ci sunt un mod de a trăi, un mod de a ne educa, un mod

de a înțelege lumea.

24

Bibliografie

1. Barioli, Cesare, Il grande libro del Karate, Ed. Giovani De vecchi , Milano, 1988

2. Habersetzer, Roland, Le guide marabout du karate, Ed. Des presses de Gerard & Co.,

Marabout, 1969

25

3. Habersetzer, Roland, Karate-do techniques de base-assauts-copetition, Ed Amphora,

Paris, 1978

4. Frederic, Louis, Dicționar de arte marțiale, Ed. Enciclopedică, București, 1993

5. Funakoshi, Gichin, Karate-Do: My Way of Life, Ed. Kodansha America Inc., New

York, 2013

6. Kanazawa, Hirokazu și Adamou, Nick, Kamazawa’s Karate, Ed. Dragon Books, Los

Angeles,1981

7. Marian, Fabian, Filosofie, psihologie și recuperare în artele marțiale, Ed. Egal,

Bacău,2009

8. Nakayama, Masatoshi, Dynamic Karate,Ed. Kondansha International Ltd, Palo Alto,

1987

9. Ungureanu, Mircea, Kata Shotokan, Ed. Garell Publishing House, București, 1994

10. Ursac, Costică, Karate. Un nou început.,Ed. Semne, București, 2010

11. Stevens, John, I maestri del Budo, Ed. Mediterranee,Roma, 1997

26