UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE TÂRGU MUREŞ

DISCIPLINĂ: COMUNICARE MEDIC-PACIENT

SEF LUCRĂRI

DR. PSIH. PAŞCA MARIA DORINA

CURS

DE

COMUNICARE MEDIC-PACIENT

2011

CUPRINS

Cuvânt înainte

Capitolul 1 – Comunicarea 1.1 – definiţii – identităţi

1.2 – structuri – concepte

Capitolul 2 – Relaţionarea 2.1 – definiţii – identităţi

Capitolul 3 – Comunicarea medic – pacient 3.1 – logistica

3.2 – pacientul

3.2.1. – definiţie

3.2.2. – copil

3.2.3. – adolescent

3.2.4. – adult

3.2.5. – în vârstă

3.2.6. – cu dizabilităţi

3.2.7. – în situaţii speciale

3.2.8. – informarea

Capitolul 4 – Relaţia medic – pacient 4.1. – logistica

4.2. – tipologia

4.3. – codificarea – decodificarea

4.3.1. – intrebarea

4.3.2. – modelul

4.3.3. – tipul

4.4. – spitalizarea

Capitolul 5 – Surse neconvenţionale 5.1. – mass-media

5.2. – publicitatea

5.3. – telefonul

5.4. – internetul

Capitolul 6 – Etica în comunicare 6.1. – istoric

6.2. – drepturi

Bibliografie

Capitolul 1

Comunicarea

1.1. – definiţii – identităţi

1.2. – structuri – concepte

1.1. – definiţii - identităţi

A porni spre o definiţie a comunicării, reprezintă un lung drum al

cunoaşterii şi identităţii, deoarece itemii ce-i putem găsi, incumbă o serie de

metamorfoze ale schimbării întelesului şi perceperii actului în sine.

Astfel, dacă am începe incursiunea noastră cnosologică de la cele ce

urmează:

a) – DEX – (1975) – defineşte comunicarea = a face cunoscut, a da de ştire, a

informa, a înştiinţa, a spune sau a vorbi;

b) – Lohisse J. (2002) – comunicarea transmite ideea relaţiei cu celălalt;

c) - Pruteanu Şt. (2000) – comunicarea este cea care crează comuniunea şi

comunitatea, adică mai curând o ţesătura de relaţii, decât o cantitate de

informaţii;

d) - Lemenei şi Miclea (2004) – comunicarea se defineşte ca proces prin care

se transmit informaţii de la un emiţator la un receptor, prin utilizarea unui

sistem de semne şi simboluri;

am ajunge cu siguranţa la un paradox doar la prima investigaţie logică, aceea că ea,

comunicarea, este un joc de influenţe reciproce intre persoane, adica între libertăţi

şi afectivităţi, Commmarmond G şi Exiga A. (2005), rămânând în expectatie atunci

când, Pruteanu Şt. (2000) – comunicarea scapă încercărilor de a o defini, semantica

termenului comunicare nu încape într-o definiţie, dar fiecare definiţie surprinde

câte ceva din ceea ce este comunicarea.

În această contextualitate, identitatea prin definiţie a comunicării rămâne

deschisă, fapt care nu împiedică conceptualizarea mult mai precisă a termenului de

1. comunicare umană:

a) – intrapersonală

b) - interpersonală

c) - de grup

d) - publică

e) - de masă

2. interumană

Ajungem astfel a defini pentru a înţelege în contextul ce va urma, comunicarea in

relaţia medic-pacient, pronind de la:

1) – Comunicarea (umană) este un proces prin care un individ (comunicatorul)

transmite stimuli cu scopul de a schimba comportamentul altor indivizi

(auditoriul), - Dinu M. (1997).

Comunicarea umană înseamnă „totalitatea proceselor prin care o minte poate să o

influenţeze pe alta” – Warner Wezver dupa Pruteanu Şt. (2000).

Se impune a mentiona faptul că studiul comunicării umane urmăreşte,

(Pruteanu Şt. 2000):

- explicarea şi însusirea unor teorii, concepte şi tehnici ale comincării eficace,

persuasive;

- ameliorarea imaginii de sine şi dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor de

comunicator, etc;

- protejarea prin norme de etică a comunicării, a persoanelor din grupuri şi

comunităţi în faţa unor stări speciale comunicatorului;

În cadrul comunicării umane ne vom opri asupra identitătilor perceptuale ale

acesteia:

a) – intrapersonală = reprezintă dialogul cu sine şi propria voce interioară;

comunicarea cu sinele fiind necesară şi importantă în menţinerea echilibrului

psihic şi emoţional;

b) – interpersonală = reprezintă dialogul dintre doi interlocutori, unul

adresându-se celuilalt;

c) – de grup = se asigura schimbul de idei şi emoţii (între 9 – 11 persoane);

d) – publică = susţinerea în faţa unui auditoriu, unde publicul poate să fie:

ostil, neutru, indecis, neinformat, susţinător, etc;

e) – de masă = are loc pentru mass – media cu toate componentele sale

specifice.

În accepţia, Lesenciuc A (2010), comunicarea interpersonală este

principalul vehicul în ceea ce priveşte comportamentul relaţional, bazându-se pe

relaţii interpersonale, acestea presupunând procese continue de transformare a

partenerilor comunicării şi de acordare a înţelesurilor la plaja comună de valori şi

interese. În cadrul comunicării interpersonale, actorii comunicării sunt puşi cel mai

adesea faţă în faţă, pentru a discuta, aceasta presupunând comportamnet

comunicaţional în care sunt angajate valori culturale şi de grup.

2) – Comunicarea interumană = dupa Lupu I, Zanc I, Săndulescu C (2004) este

definita drept „transfer al informaţiei şi înţelesului (semnificaţiei) de la o persoană

la alta” (Daxis şi Newton 1985). Ea este considerată ca o punte de legătură între

oameni „un mijloc prin care o persoană transmite un mesaj alteia, aşteptându-se un

răsupns” (Johnson – 1986). Aceasta presupune cel putin două persoane în care

fiecare poate juca, alternativ, rol de tranmiţator (emiţător) cât şi receptor.

E ↔ R Comunicarea reprezintă în fapt o tranzacţie între locuitori: emiţătorul şi

receptorul sunt simultane, emiţătorul fiind în acelasi timp, emiţător şi receptor,

apoi receptor (reciproca este si ea valabilă). Aşadar, comunicarea reprezintă un act

social, deliberat sau involuntar, conştient sau nu. Ea este în orice caz, unul dintre

actele care stau la baza legăturii sociale, şi, nu poţi să nu comunici, acestea dacă

pornim de la ideea, Watzla Wick (1972) – „Dacă adimtem că, într-o interacţiune,

orice comportament are valoarea unui mesaj; cu alte cuvinte este comunicare,

rezultă că nu poti să nu comunici, indiferent că vrei sau nu”.

Continuând periplul identităţii, din perspectiva unei analize psihosociale,

comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de

informaţii şi de semnificaţii între persoane aflate într-o situaţie socială dată. Din

definiţie desprindem itemul – schimb de informaţii, de semnificaţii ce se

încadrează în procesele de comunicare ce sunt esentialmente sociale, ele

întemeindu-se pe fenomene de interacţiune fiind determinate de acestea.

Astfel, orice comunicare este o interacţiune atunci când ea se prezintă ca un

fenomen dinamic care implică o transformare, apărând un proces de influenţă între

actorii sociali – interacţiune – doi interlocutori.

Practic, privind rolul actorilor comunicării, Feertchak (1996), amintea că

„orice individ care comunică este direct implicat în situaţia de comunicare,

ajungându-se în ea cu personalitatea sa şi cu propriul sistem de nevoi care îi

determină motivaţia”.