MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

ȘCOALA DOCTORALĂ DE ISTORIE

DOMENIUL: ISTORIE

Cristian - Nicolaie BALAJ

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

EPISCOPIA GRECO-CATOLICĂ DE ORADEA LA

ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA

(1900-1919)

Conducător ştiinţific:

Prof. univ.dr. Viorel FAUR

ORADEA

2014

CUPRINS

I. ISTORIOGRAFIA PROBLEMEI …………………………………………….………......p. 3

II. CADRUL STRUCTURAL AL EPARHIEI GRECO - CATOLICE ORĂDENE ….....p. 8

II. 1. Studiu de caz: Situația parohiei din Pocola…………………………………...…....p. 18

III. ÎNVĂŢĂMÂNTUL CONFESIONAL DIN CADRUL EPISCOPIEI GRECO - CATOLICE

DE ORADEA ÎN PRIMELE DOUĂ DECENII ALE SECOLULI AL XX-LEA

III.1. Aspecte ale legislației școlare din Ungaria în perioada 1868- 1893…………….p. 24

III.2. Articolul de lege XXVII din 1907. Date și analiză……………………………….p. 27

III.3. Manifestări publice împotriva proiectului de lege……………………………….p. 31

III.4. Alte măsuri de constrângere legislativă după momentul 1907………………….p. 36

III.5. Situația școlilor greco - catolice în perioada 1900 – 1910………………………..p. 39

III.6. Consecințe ale aplicării legilor de maghiarizare asupra școlilor greco - catolice (1910 –

1919)…………………………………………………………………………………………..p. 46

III.7. Activitatea Senatelor școlare (1900-1919)………………………………………...p. 56

III.8. Studiu de caz: Școala primară greco - catolică din Oradea……………………..p. 72

IV. ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR ROMÂNESC

IV.1. Gimnaziul greco - catolic din Beiuș……………………………………………….p. 75

IV.2. Școala civilă de fete din Beiuș……………………………………………………...p. 83

IV.3. Seminarul greco - catolic din Oradea……………………………………………..p. 91

IV.4. Preparandia greco - catolică din Oradea………………………………………….p. 98

V. IMPLICAREA EPISCOPIEI GRECO-CATOLICE DE ORADEA ÎN ACTIVITĂȚI

SOCIALE ȘI DE CARITATE (1900-1919)…………………………………………………p. 108

VI. REUNIUNILE ÎNVĂŢĂTORILOR GRECO - CATOLICI DIN EPARHIA

ORADIEI-MARI……………………………………………………………………………...p. 117

VII. CONTRIBUŢIA INTELECTUALITĂŢII GRECO-CATOLICE DIN CADRUL

EPISCOPIEI DE ORADEA LA VIAŢA CULTURALĂ A LOCUITORILOR

VII.1. Societatea literară „Samuil Vulcan” din Beiuș……………………………………p. 122

VII.2. Casina română din Beiuș……………………………………………………………p. 125

VII. 3. Despărțământul „Astrei” din Sătmar – Ugocea………………………………….p. 129

VII.4. Despărțămintele „Astrei” din Bihor………………………………………………..p. 134

VII.5. Reuniunea „Lira” din Beiuș………………………………………………………...p. 145

VII.6. Societatea de lectură „Sfântul Ioan Gură de Aur”………………………………..p. 147

VII.7. Reuniunea femeilor române din Beiuș și jur………………………………............p.151

VIII. IMPLICAREA CLERULUI GRECO - CATOLIC ÎN MANIFESTĂRILE POLITCE

(1893-1914) ……………………………………………………………………………………..p. 154

VIII.1. Studiu de caz: Cercul electoral Cărășeu…………………………………………..p. 167

IX. MANIFESTAŢII ŞI ACŢIUNI DE PROTEST ALE ROMÂNILOR ȘI CLERULUI

GRECO - CATOLIC ÎMPOTRIVA EPISCOPIEI MAGHIARE DE HAJDÚDOROG….p. 170

X. SITUAȚIA EPARHIEI ORĂDENE ÎN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL...p. 181

XI. PREZENŢA CLERULUI, A ÎNVĂŢĂTORILOR ȘI A TINERIMII DIN INSTITUȚIILE

GRECO - CATOLICE ÎN EVENIMENTELE POLITICE DIN ANUL 1918 ŞI ÎNCEPUTUL

CELUI URMĂTOR…………………………………………………………………………...p. 185

XII. LIDERI SPIRITUALI AI ROMÂNILOR DIN EPARHIA ORADEANĂ……………p. 215

XIII. FONDURI ȘI FUNDAȚII DIECEZANE ……………………………………………...p. 223

CONCLUZII …………………………………………………………………………………...p. 227

XIV. BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………...p. 231

XV. ANEXE DOCUMENTARE………………………………………………………………p. 245

XVI. XEROGRAFII ȘI FOTOGRAFII …………………………………………………...…p. 272

La fel ca și alte instituții similare – din sfera lumii catolice și ortodoxe, Episcopia greco-

catolică de Oradea a avut o însemnătate meritorie în apărarea și conservarea învățământului

confesional, în derularea activităților sociale și de caritate, în ceea ce privește contribuția

intelectualilor greco-catolici „la viața culturală a locuitorilor” și, nu în ultimul rând, în manifestările

politico-naționale, care au fost consemnate pe parcursul celor aproape 20 de ani, ce au făcut obiectul

cercetării noastre.

Astfel, în primul capitlol, intitulat Istoriografia problemei, mi-am făcut o prioritate din a

inventaria și recupera cele mai importante studii, lucrări științifice și cărți, care, au avut tangență, în

mod direct sau indirect, cu subiectul nostru tematic.

Informaţii, de asemenea, importante am aflat din şematismele eparhiei orădene,

Schematismus venerabilis cleri diocesis graeci rit. cath. Hajdudoroghensis ab annum 1916, pe care

l-am studiat la Institutul greco-catolic de la Nyíregyháza și din consultarea izvoarelor inedite la care

am avut acces prin colecţiile Arhivelor Naţionale, Serviciul judeţean Bihor, Cluj, Maramureş, Satu

Mare şi Sălaj, precum şi cele existente în fondurile secţiei de istorie a Muzeului judeţean din Satu

Mare.

Metoda de cercetare a fost una riguroasă – cu atribute inductive, analogice şi deductive, ceea

ce ne-a oferit posibilitatea să asigurăm elementul de noutate şi mai ales de reconstituire veridică din

punct de vedere istoric a unor aspecte esenţiale din existenţa și activitatea instituţiei avute de noi în

câmpul de reflexie.

În capitolul al II-lea, intitulat Cadrul structural al Eparhiei greco-catolice orădene, am

insistat asupra imaginii administrativ-teritoriale a diecezei, care, din punct de vedere al legislației

ecleziastice, s-a exprimat prin instituţia ierarhului diecezan, Capitlul bisericii catedrale și

Consistoriu, iar la nivel local prin protopopiate şi parohii.

Mai mult, conform şematismului din 1900, dieceza avea o organizare bine definită, în

componenţa sa existând 6 arhidiaconate, 19 vice - arhidiaconate, 168 de parohii, 554 de filii1 și un

număr de 131.871 de credincioşi2.

De asemenea, în următorul deceniu extensia sa teritorială a rămas aceeaşi, modificări

întâlnindu-se doar la nivel demografic3 şi al bisericilor care, în lumina elementelor specifice din

1Schematismus historicus venerabilis cleri Diocesis Magno-Varadiensis graeci-ritus catholicorum pro anuo jubiliari

1900, Magno-Varadini, 1900, p. 266, 287-288. 2Iudita Căluşer, Episcopia greco-catolică de Oradea, contribuţii monografice, Editura Logos '94, 2000, p. 382.

3Ibidem, p. 383.

inventare4, relevă faptul că situaţia de la nivelul parohiilor a fost mult mai complexă, decât s-ar zice

la prima vedere5.

Spre pildă, în parohia Drăgoteni, în inventarul bisericesc (1914), se consemnează că: biserica

se afla într-o casă esarendată din 1 octombrie 1909, cu încuviințarea Ministerului ungar de Culte și

Instrucțiune Publică, în prețul anual al chiriei de 200 coroane. Altarul era din lemn, iar inventarul

obiectelor bisericești, după cum se va vedea, era foarte modest, și anume: exista un Antimis în stare

bună, două cruci din lemn, patru luminoare, o strană, un clopoțel, opt imagini de iagă, o masă

împărătească, un potir aurit, o cădelniță folosită, două prapore, un tetrapod cu o cruce de lemn, două

rânduri de veșminte, din care unul foarte slab, iar celălalt de culoare galbenă, șase ștergare albe de

potir și două de mână, două amfore și un clopot „pe patru furci”6.

Cărțile bisericești, în schimb, au fost toate cele necesare, prescrise după rânduială: două

Evanghelii, dintre care una cu chirilice, două Apostoliere, două Octoice, două Liturghiere, două

Euchologii, o Cazanie cu chirilice foarte slabă și un Strașnic. În fine, archiva parohială avea spre

păstrare matricula botezaților, cununaților și morților de la 1867, precum și protocolul rațiunilor

bisericești de la 1881.

Casă parohială lipsea cu desăvârșire, biserica nu avea pământuri, iar copii mergeau cu toții la

„școala comună cu a greco- neuniților” din localitate7.

Starea de siguranţă și stabilitate, însă, a corpului clerical nu a „suferit” atât din punctul acesta

vedere, cât mai ales din cauza faptului că echilibrul structural - la nivelul administraţiei locale - s-a

schimbat într-un chip dramatic, odată cu publicarea bulei Christifideles graeci (din 8 iunie 1912), la

presiunea guvernului ungar, când au fost înstrăinate un număr de 44 de parohii din eparhia orădeană,

spre a fi încorporate forţat în noua episcopie greco-catolică de Hajdúdorog. Situaţia a persistat până

când Nunţiatura de la Viena a emis decretul, de la 10 mai 1919, confirmat de Papă (la 9 iunie), prin

care 42 parohii au fost puse sub administrarea episcopului Demetriu Radu, dar numai ca „delegat

apostolic”8.

4Arhivele Naționale-Serviciul Județean Maramureș (în continuare AN-SJMM), fond Protopopiatul greco-catolic

Ardusat, dos. 2, f. 4-5. 5Arhivele Naționale-Serviciul Județean Bihor (în continuare AN-SJBh), fond Protopopiatul greco-catolic Beiuș, dos.

76/1911, f. 129-130. 6Ibidem, dos. 82/1915, f. 89.

7Ibidem.

8Teodor V. Damşa, Biserica greco-catolică din România în perspectivă istorică, Editura de Vest, Timişoara, 1994, p.

168.

În capitolul al III-lea, intitulat Învățământul confesional din cadrul Episcopiei greco-catolice

de Oradea la începutul secolului al XX-lea, am prezentat – în preambul - principalele „aspecte ale

legislației școlare din Ungaria în perioada 1868-1893” și am subliniat faptul că guvernul ungar a

atacat frontal atât caracterul autonom al celor două Biserici naționale, cât și existența școlilor

confesionale românești.

Apogeul pliticii de „maghiarizare forţată şi artificială”9 prin educaţie, a elevilor români a fost

însă atins în 1907. Este vorba despre legile şcolare ale contelui Apponyi10

, pe atunci ministru al

Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

Proiectele sale urmăreau, per ansamblu, ca şcolile confesionale ale naționalităților să se

desfiinţeze şi să fie înlocuite cu şcoli de stat11

. În plus, prin cel de-al doilea articol (AL 27/1907),

învăţătorii au ajuns să fie scoşi de sub tutela bisericii şi făcuţi „funcţionari publici”12

; ceea ce a

conferit statului o oportunitate în plus de imixtiune în viața școlilor elementare.

La rândul lor, paragrafele 2 şi 3 (din corpul legii) înaintau şi mai adânc pe calea destructurării

şi a destrămării şcolilor naţionale. Salariile cadrelor didactice definitive (după modelul celor de la

stat), aveau să fie cuprinse între 1000 – 1200 coroane anual; ceea ce era cu mult peste posibilităţile

financiare şi potenţa celor două biserici româneşti.

Competenţele de mai sus – în totalitatea lor – au fost datori, pe de altă parte, să le asigure

susţinătorii şcolilor (afară de cvartir), în sumele minimale, cel mai târziu până la 30 iunie 1910. Dacă

din averile proprii nu-şi vor putea onora respectivele obligaţii, atunci, spre întregirea sumelor, cel

mult până la 30 septembrie 1910, aveau să ceară ajutor de stat (art. 12)13

.

Condițiile obligatorii, însă, pe care vor trebui să le respecte școlile, în vederea întregirii de

salariu au fost foarte stricte. Ele erau prevăzute în a doua treime din corpul legii, precum şi în

Circularul Ministerului pentru Culte şi Instrucţiune Publică, din 19 iulie 1907, cu numărul 76.00014

.

Mai mult, în virtutea art. 19, elevii la finalul celui de-al 4-lea an de școală vor fi capabili să-și

exprime cursiv „gândirile în limba maghiară, atât cu graiul, cât și în scris”15

.

9Gelu Neamţu N. Cordoş, „Politica guvernelor maghiare de deznaţionalizare a românilor din Transilvania în perioada

1867-1918”, în Apulum, 1990/1993, p. 462. 10

Paul Brusanowschi, Învăţământ confesional ortodox din Transilvania între anii 1848-1918. Între exigenţele statului

centralizat şi principiile autonomiei bisericeşti, Presa Universitară Clujeană, 2005, p. 355- 362. 11

Liviu Maior, „Politica școlară a guvernelor maghiare față de români (1900-1914)”, în Anuarul Institutului de Istorie

din Cluj-Napoca, 1990-1991, p. 129. 12

Dorin Giurgiu, „Politica şcolară a guvernelor maghiare în perioada 1867-1918”, în Apulum, 2004, p. 533-534. 13

AN-SJBh, fond Episcopia greco-catolică de Oradea, dos. 376, f. 95. 14

Muzeul Județean Satu Mare, Colecția de documente a secției de istorie, dos. 4623, f. 236.

Legea a avut, așadar, un singur obiectiv, și anume: realizarea unei educaţii în spiritul naţional

maghiar, fără a se ține cont de drepturile fundamentale ale românilor, care au fost socotite de rangul

doi, aşa că puteau fi încălcate.

Manifestările publice ale românilor, de dezaprobare şi, mai ales, de condamnare totală a

acestui „simulacru de act normativ”, nu s-au lăsat însă aşteptate. Peste tot în Transilvania s-au

desfăşurat acţiuni populare de protest, de o mare amploare şi cu o adâncă încărcătură emoţională.

Exemplele foarte cunoscute prin forţa de mobilizare a participanţilor, prin tăria discursurilor rostite

de fruntaşii neamului oropsit, au fost consemnate în presa românească (Tribuna), au avut – în cazul

bihorenilor și sătmărenilor - sprijinul nemijlocit al clerului (ortodox și greco-catolic) și o largă

receptivitate din partea fruntașilor politici.

Dar să revenim la partea cea mai importantă a acestui capitol: școlile confesionale. Ele au

avut calitatea unor factori ai vieţii sociale şi culturale, într-o perioadă în care „tendinţele de

deznaţionalizare” ale statului ungar au fost „extrem de presante”16

.

În atari condiţii, și ca urmare a unei politici distructive din partea autorităţilor, comunităţile

săteşti au fost obligate să-şi construiască şi să-și susţină o şcoală confesională. Cu implicarea

diecezei, a „deservenților” săi17

, și mai ales prin aportul constant al credincioşilor, la începutul

veacului trecut funcționa în majoritatea parohiilor și, pe alocuri, chiar în filii câte o şcoală

românească.

Despre împărţirea acestora însă, în clase paralele (avându-se în vedere vârsta şi numărul

elevilor), sau încadrarea lor cu mai mulţi învăţători, nu s-ar putea discuta în detaliu, deoarece

exemplele au fost extrem de rare, în ciuda faptului că, pe de-o parte, „pretensiunile” oficialilor din

comitate erau la ordinea zilei, mai cu seamă în părțile sătmărene18

, iar pe de altă parte situația scolară

în protopopiatul denumit al Supurului de jos (1905), arăta un efectiv foarte bun de „prunci înscriși la

școală”19

. Explicaţiile sunt clare şi obiective, după părerea noastră: comunele bisericeşti aveau în

îngrijire şcolile, cheltuielile cu înzestrarea şi susţinerea localului erau consistente, plata învăţătorilor

avea să crească din ce în ce mai mult, în vreme ce bonitatea acestora era discutabilă. Apelul la

15

Ibidem, f. 234. 16

Nicolae Ţucra, „Contribuţii documentare la istoricul şcolilor româneşti din sudul Bihorului (1870-1918)”, în Crisia,

1989, p. 455. 17

AN-SJBh, fond Episcopia greco-catolică de Oradea, dos. 255, f. 235-239. 18

Muzeul Județean Satu Mare, fond Colecția de documente a secției de istorie, dos. 4597, f. 112. 19

Ibidem, f. 292.

ajutorul statului era acceptat numai de forță majoră, în contextul aplicării legilor din ce în ce mai

dure cu privire la învăţământul naţionalităţilor.

Apoi, cercetând și mai atent procesul instrucţiunii publice, putem aprecia că între şcolile

rurale (greco-catolice) şi cele de stat (maghiare) n-au existat deosebiri majore, - fiind în funcțiune

aceeaşi programă de studiu, acelaşi plan învăţământ, iar calificarea învăţătorilor nu era diferenţiată20

,

cu precizarea că exista un orar specific al școlilor confesionale21

, și o cu totul altă repartiție a

disciplinelor studiate în limba oficială; elemente care, de altfel, au făcut obiectul unei atente

supravegheri din partea organelor administrative ale statului ungar, precum și ale unor cercetări

temeinice din partea autorităţilor confesionale. Protopopii, de exemplu, sau inspectorii cercuali de

şcoli din partea eparhiei, aveau obligaţia ca cel puţin de două ori pe an să viziteze fiecare şcoală din

arealul lor districtual, spre a se informa despre realităţile prezente (la nivelul parohiilor), şi despre

mersul şcolilor existente. Cei mai mulţi dintre aceştia le cotrolau cu prilejul vizitaţiunilor canonice,

iar a doua oară la la finalul anului școlar22

.

Disciplinele de examen au rămas aceleaşi, la oricare dintre şcolile confesionale; ele având să

fluctueze doar în cazul unui număr mai mic de clase (decât cel obişnuit) sau, uneori, din cauza

incapacităţii cadrului didactic de a propune unul sau mai multe obiecte de studiu. Pe lângă

disciplinele obligatorii mai erau consemnate, uneori, şi alte probe, cum au fost: cântece şi poezii în

limba română, ori „hori naţionale”23

.

Mai mult, grație izvoarelor păstrate în fondurile arhivistice, suntem în măsură a prezenta

situaţia materiilor obligatorii pretinse la asemenea momente, ca fiind următoarea: catehism (pentru

clasele I-VI), cetirea românească și cetirea maghiară (clasele I, II-VI), aritmetica şi geometria

(clasele I-VI), geografia și istoria (clasele III, V-VI), istoria naturală şi fizica (clasele V-VI)24

.

Materialul de învățământ – propus spre a fi verificat şi controlat (prin cunoștințele elevilor) – a fost,

de asemenea, destul de consistent şi, ca atare, vom da câteva exemple: la istoria biblică erau

cercetate teme din Vechiul şi Noul Testament (din manualul lui Gavril Pop)25

, la religie se utiliza

Catehismul mic și mijlociu (de Alexi)26

, la citirea în limba română se foloseau abecedare şi legendare

20

Onisifor Ghibu, Viaţa si organizaţia bisericească şcolară în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1915, p. 108. 21

Muzeul Județean Satu Mare, fond Colecția de documente a secției de istorie, dos. 4597, f. 295-296. 22

Onisifor Ghibu, op. cit., p. 117. 23

AN-SJBh, fond Episcopia greco- catolică de Oradea, dos. 253, f. 51. 24

Ibidem, f. 52-54, 130. 25

AN-SJMM, fond Oficiul parohial greco-catolic Săsari, dos. 46, f. 36. 26

AN-SJBh, fond Episcopia greco- catolică de Oradea, dos. 248, f. 10.

speciale27

, iar la istoria patriei erau tratate subiecte cu privire la „naşterea românilor”, „venirea

ungurilor” sau în legătură cu „dinastia arpadiană”28

din manualele lui Gavril Pop și Ioan Dariu.

La rândul său, episcopul Demetriu Radu, o persoană extrem de responsabilă şi perseverentă,

a căutat adesea, la începutul fiecărui an şcolar (aproape), să transmită celor implicaţi în susţinerea

învăţământului confesional din teritoriu, o îndrumare sau un punct al său de vedere. Spre pildă, prin

circulara din 25 august 1911, el face cunoscut – în condițiile unor presiuni tot mai acerbe din partea

statului, cu privire la existența și viitorul școlilor românești – faptul că legea XXVII din 1907

prevede posibilitatea acordării ajutorului de stat şi a cvincvenalelor pentru învăţători numai dacă

starea şcolilor confesionale ar fi corespunzătoare cerinţelor, iar sala de clasă ar fi înzestrată cu toate

rechizitele obligatorii. Prin urmare, procurarea acestora avea să cadă în atenția senatelor şcolare29

,

care, în plus, se vor îngriji și de prevederea şcolilor cu toate protocoalele necesare în procesul de

instrucție. În schimb, parohul local avea ca sarcină obligatorie, pe lângă aceea de a face catehizarea

elevilor la școală, să verifice dacă învăţătorul le completează întocmai şi la timp.

Cum si-au însușit mai departe, cei avizați, dimpreună cu învățătorii toate acele sarcini, este

foare greu de precizat, însă - după constatările intreprinse de cecetătorul Blaga Mihoc, se observă

faptul că munca întreprinsă de preoți, protopopi și episcop a făcut ca, în protopopiatul Beiușului

remuneraţiile dascălilor să crească30

, iar inventarele multor edificii școlare să devină tot mai

conforme cu „prescrisele” legilor în vigoare.

Spre exemplu, într-un inventar al școlii din Delani (datat la 31 decembrie 1914), este arătat

faptul că edificiul școlar, cu o lungime de 12 ½ metri, lățimea de 7 ½ metri și o înălțime de 4 metri,

zidit din bârne și acoperit cu cărămidă, avea în componență, pe lângă clasa propriu-zisă, o chilie

(locuința) pentru învățătoare și o „culină” padimentate, un cuptor din fier și un șpor din fontă, iar în

culină un cuptor de pâine, pentru ca „dinapoi” (în dosul străzii) să se afle o culină nepadimentată

pentru cantor, locuința și o cămară.

Sala de clasă, la rândul său, era zidită din cărămidă arsă în anul 1911, avea o lungime de 10

metri, lățimea de 6 metri și 4 ferestre; tot materialul fiind primit, ca donație, din partea episcopului

diecezan Demetriu Radu, însă construcția ei a fost acoperită din banii bisericii locale. În sala de

27

Este vorba despre legendariul lui Vasiliu Petri, abecedarul lui Munteanu și legendariul lui I.F.Negruţiu – P.Ungureanu. 28

Ibidem, f. 2. 29

Vezi și prevederile articolului de Lege XXVIII/1876 (Ioachim Lazăr, „Politica şcolară a curţii de la Viena şi a

guvernelor maghiare în perioada 1848-1883”, în Sargeţia, 1995-1996, nr. 2, p. 99). 30

Blaga Mihoc, „Aspecte privind învăţământul confesional greco-catolic de pe teritoriul Eparhiei de Oradea în perioada

1900-1914”, în Învăţământul românesc pe meleaguri bihorene, Editura Vasile Aftenie, Oradea , 2007, p. 137.

învățământ se găseau apoi un cuptor mare, o mașină de calculat, o tablă neagră pe picioare, mapa

comitatului Bihor, mapa Ungariei și a Europei, un dulap cu rechizitele prescrise celor din „grupa I-

a”, iar în „antișambră” se aflau 2 cuiere și 12 bănci noi pentru școlari.

Iar anexele școlare se prezentau în felul următor: „[o] poiată de bârne, lipită cu tină [și]

acoperită cu țigle. Prevată noue, garduri din lețuri și o clopotniță, cu un clopot de 50 klgr donat la

anul 1898, de avocatul și mare proprietariu din Beiuș…, Vasiliu Ignat, născut în Delani, în preț de 63

fl. 03 cruceri, carele s-a sânțit în Domenica Floriilor, pre numele S. profet Elia, prin preotul local

Andreiu Pappfalvai”31

.

Odată însă, cu izbucnirea războiului, starea învăţământului confesional din mediul rural se va

schimba dramatic, căci multe şcoli se desfiinţează, numărul învăţătorilor calificaţi descreşte simţitor

și, la toate acestea, s-au mai adăugat problemele, de acum obişnuite ale şcolilor elementare, cum ar

fi: frecvenţa şi numărul de elevi şcolari, atitudinea preoților faţă de şcoală, situația manualelor

școlare, ori problema acordării ajutorului de stat.

Situația școlară, de exemplu, la un an după izbucnirea conflagrației (din 20 iulie 1915), din

protopopiatul greco – catolic al Şimandului32

, se prezenta în felul următor: la toate oficiile şcolare

încheierea anului s-a ţinut în pripă; la Chereluş, examenul s-a „propus” pe 3 mai, în prezenţa unui

singur învăţător, celălalt fiind plecat pe front; la Şintea, verificarea anuală s-a ţinut pe 12 mai, chiar

dacă „docintele” a fost trimis pe front. În localităţile Gurba şi Șimand posturile erau vacante şi în

acest an, iar la Macrea tot greul anului şcolar a fost dus de preot.

Care ar fi învăţămintele sau concluziile unei asemenea situaţii? Problemele „poporenilor” şi

ale şcolilor româneşti au fost foarte complicate. Din punctul de vedere al locuitorilor, era o

necesitate stringentă ca să-şi reţină copiii de la şcoală, pentru ca odraslele lor să-şi finalizeze

cursurile cât mai repede. Ne găseam, totuşi, – într-o perioadă de mare tragism al istoriei, iar şcolile

au fost private de puterile necesare ale unor dascăli instruiţi. Preoţilor le-a revenit o greutate în plus,

şi anume să depună eforturi susţinute (considerabile) pentru a nu se periclita existenţa şcolilor

confesionale, însă acest lucru a fost posibil, doar în condițiile în care n-au fost cuprinși, spre

exemplu, „în toate comisiunile” de aprovizionare și de alimentare ale localității, după cum avea să

mărturisească cunoscutul preot din comuna Groși, Teodor Stanca, într-o informare adresată

„guvernului diecezan”, la 18 august 1918. Sunt „bucuros, spunea acesta, dacă în 3 jum[ătăți] de ziuă

31

AN-SJBh, fond Protopopiatul greco-catolic Beiuș, dos. 82, f. 91. 32

Idem, fond Episcopia greco-catolică de Oradea, dos. 259, f. 73.

pe săptămână, a[m] putut duce…catehizația cu pruncii școlari – întreruptă și aceea de multe ori din

causa absențelor totale a băieților, caci antistia comunală concentrată în persoana bătrânului notar; în

conglomerarea lucrului – nu-și mai bătea capul cu încăsarea pedepselor școlare, - eară fără de aceea

la noi orice instrucțiune e iluzorie…, [așadar] în acești 4 respectiv 3 ani din urmă nu se poate vorbi

de activitate școlară în Groși”33

.

Pe de altă parte, în toamna acelui an, când era tot mai evident că monarhia dualistă se va

prăbuşi, autorităţile de la Budapesta au fost dispuse în a-și arăta „clemenţa” faţă de situaţia şcolilor

româneşti. Astfel, sub presiunea evenimentelor istorice, guvernul maghiar a făcut o serie de concesii

și a emis, la 20 noiembrie 1918, o dispoziţie în care menționează că în şcolile elementare şi în azilele

de stat, cu elevi sau copii de altă limbă decât cea maghiară, „învățământul trebuie împlinit în limba

maternă a majorităţii elevilor”, iar „predarea limbii maghiare, ca studiu separat, în clasa I și a II-a

poate absenta”34

.

Ca efect al marelui act de la 1 decembrie de la Alba-Iulia, la data de 15 decembrie 1918

episcopul Demetrie Radu a ordonat apoi „ca în toate parohiile, unde şcolile confesionale greco-

catolice fuseseră desfiinţate, să se reînfiinţeze”35

.

Senatele școlare, pe de altă parte, împreună cu autoritățile ecleziastice, s-au implicat în

apărarea și conservarea școlilor sătești, pe tot parcursul perioadei cercetate de noi, firește, în măsura

posibilităților și a competențelor specifice a fiecăreia dintre părți. Astfel, dacă parcurgem

protocoalele întocmite periodic, cu ocazia ședințelor „plenare” și nu numai (în cadrul cărora au fost

analizate o gamă foarte largă de subiecte) se poate constata – în consonanță cu opinia protopopului

Ioan Genț, faptul că, până la primul război mondial, în activitatea Senatului școlar s-au remarcat

două tendințe clare: una cu privire la administrarea averilor școlare, iar cealaltă cu privire la

înființarea și conservarea școlilor confesionale, care s-au aflat sub tutela Eparhiei36

Odată însă, cu anul 1914, școlile confesionale au avut și mai mult de suferit, atât din cauza

politicii promovate de guvern, acesta cerând, în permanență, de la Ordinariat împlicarea (și

contribuția) comunităților locale la susținerea împrumuturilor de război, cât și de lipsa cadrelor

didactice care fuseseră chemate „la miliție” și trimise apoi pe front, pentru a-și face datoria de ostași.

33

Idem, fond Parohia greco – catolică Groși, dos. 6, f. 105. 34

Idem, fond Parohia greco – catolică Rogoz, dos. 1 (neorganizat). 35

Blaga Mihoc, „Învăţământul confesional greco-catolic primar. Remuneraţie, tribulaţie, edificare (1892 – 1924)”, în

Studia Universitatis Babes-Bolyai, Teologia greco-catholica Varadiensis , 2009, p. 153. 36

Ioan Genț, Administraţie bisericească, Oradea-Mare, 1912, p. 484-486.

Cu toate acestea, interesul pentru școală al comunității greco-catolice din Finiș a fost la

înălțime. La 21 ianuarie (1915), Senatul bisericesc, s-a reunit „în sala de învățământ”, sub

președinția lui Aurel Iluțiu, „în causa” înlocuirii cantor-docentului (Ioan Mândru) „plecat la oaste” și

pentru că „școala noastră, suna părerea aceluiași părinte, pre lângă toate evenimentele groasnice ale

resboiului…trebuie cu tot prețul susținută ca până acuma”. Singura modalitate prin care s-a rezolvat

problema a fost (și de această dată) acceptul și, deopotrivă, decizia senatorilor, care au cerut

parohului să facă - după lege – toate cele necesare, pentru ca Mărioara Iluțiu (născută Ardelean), o

învățătoare cu „diplomă de cualificație” și „zelul [foarte] desvoltat” la „ridicarea și

deșteptarea…școlarilor”, să poată suplini, în mod legal, postul care rămăsese liber și să primească

ajutorul de stat de 620 de coroane37

.

În capitolul al IV-lea, referitor la Învățământul secundar românesc, am scos în relief – în

urma unui „demers științific recuperator” – cele mai importante aspecte (constitutive și de

particularitate) ce au privit situația școlilor secundare greco-catolice din Oradea și Beiuș. Au fost

evidențiate, astfel, șicanele și obstrucția legislativă aproape perpetuă a autorităților în calea

dezvoltării acestor instituții, greutățile financiare - care în diferite momente le-a marcat existența, dar

și implicarea personală a episcopilor Mihail Pavel și Demetriu Radu în apărarea și susținerea lor ca

edificii cu profunde semnificații culturale.

La rândul său, corpul profesoral al celor patru entități – adică Gimnaziul superior din Beiuș,

Școala civilă de fete, Seminarul greco – catolic și Preparandia din Oradea – s-a remarcat în ceea ce

privește cultivarea valorilor identitare și pe tărâmul elaborării sau traducerii de manuale pentru elevii

din gimnaziul beiușean. De asemenea, grija conducătorilor din Seminarul orădean şi, mai ales, a

profesorilor de limba și literatura română de la Liceul „Premostratens” a urmărit ca toţi elevii „să fie

insufletiţi de spirit naţional” și „să cultive limba şi literatura românească”38

.

Mai mult decât atât, elevii absolvenţi ai Preparandiei din Oradea, însuflețiți de spiritul

neamului, după absolvirea studiilor nu au dorit să treacă la şcolile de stat maghiare, ci au rămas

(majoritatea) credincioşi datoriei sacre de a aduce lumină în sufletul şi inima românilor.

În consecință, pe baza unei evidenţe concise a activităţii învăţătorilor calificaţi pentru şcolile

primare, realitatea se prezinta în felul următor: în anul 1904 au absolvit 16 elevi (din care 5 au trecut

ulterior la stat); anul 1906: 22 de absolvenţi (din care 2 au acceptat un post la stat şi tot atâţia la

37

AN-SJBh, fond Parohia greco-catolică Finiș, dos. 2, f. 69-70. 38

Ioan Georgescu, Istoria Seminarului român-unit din Oradea – Mare, Tipografia „Gutenberg” , Societate Anonimă,

Bucureşti, 1923, p. 24 – 25.

şcolile comunale); anul 1908: 8 învăţători absolvenţi; 1910 – 14 elevi calificaţi (din care unul a

trecut la „neuniţi”); 1912 – 14 absolvenţi (din care unul singur a acceptat să slujească într-o şcoală

comunală); 1914 – 7 absolvenţi, iar în anul 1915 au fost tot 7 învăţători calificaţi39

.

Izbucnirea conflagrației mondiale, chiar dacă nu a afectat în mod efectiv – prin sistarea totală

a cursurilor - activitatea acestor instituții, se poate constata, spre exemplu, faptul că școlile din Beiuș

au avut să facă față epidemiei de gripă spaniolă, în cazul gimnaziului numărul studenţilor din clasele

superioare a scăzut simțitor, iar în anul 1918 mai multe clădiri din curtea liceului au fost ocupate de

către trupele secuieşti şi roşii40

, ceea ce i-a periclitat siguranța.

Seminarul greco – catolic din Oradea, la rândul său, în anul şcolar 1916/1917 a intrat sub

ocupația comandei militare a honvezilor din Cluj şi a procuraturii militare, iar teologii, au fost

nevoiţi a fi dislocați în casa cononicului de rit latin Laurenţiu Brehm41

.

Atacurile concertate şi agresive la adresa identităţii noastre naţionale au culminat apoi cu

suferinţele școlii preparandiale. Raportul transmis la Ordinariat, de către directorul instituției, dr.

Gheorghe Miculaș, la data de 15 martie 1919, cu privire la mersul învățământului la Preparandie,

confirmă acest lucru, precum și multe alte aspecte care ne-au convins de gravitatea situației. Prin

urmare, din cauze tehnice, înscrierile s-au efeptuit numai la începutul lunii septembrie, însă

prelegerile n-au putut să înceapă din cauza gripei spaniole, a lipsei de combustibil și a lipsei totale a

siguranței personale și de avere, care s-a ivit în urma mișcărilor revoluționare. Elevii au fost, totuși,

avizați să se prezinte la prelegeri, la data de trei decembrie, dar din cauza schimbărilor politice –,

fiindcă nici în oraș nu era multă liniște - cursurile au început abia pe 5 februarie.

Planul de învățământ n-a putut fi respectat în totalitate, fiindcă școala a început foarte târziu,

iar pe de altă parte „ne’a lipsit puterea didactică”, se afirma în document. S-a adăugat, totodată,

insecuritatea corpului didactic și a elevilor care reveniseră de pe front, iar acum - chiar în interiorul

instituției - se temeau de amenințarea și urmărirea soldaților secui și a bolșevicilor, care, pe cei mai

mulți, îi considerau spioni42

.

Cu toate acestea, în condiții foarte vitrege, așa cum am subliniat, și sub o atentă supraveghere

a autorităților efemere ale puterii politice, se poate constata faptul că școlile confesionale de nivel

39

AN-SJBh, fond Episcopia greco-catolică de Oradea – Acte pe probleme, dos. 737, f. 308-320. 40

Anuarul liceului gr. cat. român şi al şcolii primare gr. cat. din Beiuş pe anul şcolar 1918-1919, Beiuș, 1919, p. 4. 41

AN-SJBh , fond Episcopia greco-catolică de Oradea, dos. 186, f. 118-121. 42

Idem, fond Episcopia greco-catolică de Oradea – Acte pe probleme, dos. 741, f. 42-45.

secundar au fost principalii factori de afirmare culturală ai românilor din părțile Crișanei și

Maramureșului.

În capitolul al V-lea, intitulat Implicarea Episcopiei greco-catolice de Oradea în activități

sociale și de caritate, am insistat asupra faptului că înaltul for ecleziastic, grație nivelului său de

receptivitate la progresul, ideile și provocările societății moderne, potențialului său financiar – în

perioada cercetată de noi – a dovedit o implicare fără echivoc în nenumărate activităţi sociale și de

caritate.

Exemple ilustrative în acest sens, au fost consemnate, spre pildă, în favoarea celor sinistrați și

cu posibilități materiale precare, a locuitorilor săraci din Beiuş, care, în anul 1915, din cauza penuriei

de produse agricole, au primit gratuit de la episcopul Demetriu Radu un vagon de porumb43

și a

studenților, care din cauza resurselor bănești erau în imposibilitatea să-și finalizeze studiile.

La rândul lor, oficialii din Consistoriul episcopal și-au îndeplinit în mod constant misiunea

lor fiască, de sprijinire a celor cu nevoi, indiferent că a fost vorba despre intelectuali aflați in

pribegie din cauza războiului, profesorii de la gimnaziul din Beiuș44

, ori, în foarte multe cazuri - de

familii de învățători sau de preoți cu probleme sociale și economice, care-și aveau copii așezați la

școlile din Beiuș sau în cadrul Seminarului domestic din Oradea.

Apoi, avându-se în vedere vitregia vremurilor şi neajunsurile pricinuite de război, episcopul

Demetriu Radu și-a adus aminte și de „bietele văduve” din arhidieceza Blajului și a împărțit unele

ajutoare spre a șterge lacrimile bieților orfani de preot”. Între cele care au benificiat „de darul

mărinimos” al arhiereului s-au numărat – din perspectiva documentelor - și preotesele văduve Maria

Hurghiș45

și Veturia Scridon46

, care, se specifică în document, a primit o sumă de 120 coroane.

În al VI-lea capitol, intitulat Reuniunile învățătorilor greco - catolici din Eparhia Oradiei-

Mari, am precizat faptul că în Crişana, prima încercare de constituire a unei astfel de structuri – după

modelul celor din Transilvania şi Banat – a fost consemnată în districtul protopopesc Leta-Mare47

, în

anul 1875, sub președenția protopopului Nicolae Vulcan. După desființarea acesteia, însă, prin

prisma izvoarelor documentare – la nivelul comitatului Bihor – n-a mai fost posibilă inființarea nici

unei astfel de structuri (profesionale) cu excepția unor încercări demne de apreciat, dar care nu și-au

43

Iacob Radu, Fundaţiunea Episcopului Demetriu Radu, Tipografia şi Librăria românească S.A., Oradea, 1925, p. 8. 44

AN-SJBh, fond Episcopia greco-catolică de Oradea, dos 355, f. 33. 45

Ibidem, dos. 404, f. 227. 46

Ibidem, f. 225. 47

Rafila Faur, Viorel Faur, „Reuniunea învățătorilor din Leta Mare (1875) – prima asociație profesională a învățătorilor

români din Bihor”, în Muzeul Național, 1982, p. 261-265.

atins obiectivul. Este vorba despre acţiunea lui Alexandru Mureşianu din Pocei, în 1891, şi iniţiativa

lui Petru Mihuţiu, protopopul de Oradea, la 1893.

Singura astfel de instituție, care a funcționat în cadrul eparhiei a fost aceea a învăţătorilor din

părţile sătmărene „îngremiate în dieceza greco-catolică” de Oradea, care, a reuşit, de astă dată, să fie

mult mai longevivă şi să-şi desfăşoare activitatea pe baza statutelor aprobate de guvern.

Preocupările constante ale acesteia, conform statutelor, au fost „promovarea şi dezvoltarea

împrumutată a culturii învăţătorilor” în cauza şcolară, precum şi ajutorarea materială a membrilor

săi.

Seria informațiilor arhivistice cu privire la activitatea sa se opresc însă în luna mai 1912, în

preajma adunării ce urma să se desfășoare în comuna Hodișa48

; dezideratele sale fiind preluate până

la finele anului 1918 de către despărţămintele „Astrei”, care se aflau angajate cu „prelegeri

poporale” în mediul rural49

.

În capitolul al VII-lea, intitulat Contribuția intelectualității greco – catolice din cadrul

Episcopiei de Oradea la viața culturală a locuitorilor, am subliniat - făcând apel la resursele

documentare - nivelul de implicare pe care l-a avut preoțimea și intelectualii greco – catolici în

propășirea societăților (asociațiilor) culturale din Beiuș, în frunte cu: avocatul Ioan Ciordaș,

profesorul Nicolae Fabian, directorul de la gimnaziu, Vasile Ștefănică și profesorii Constantin Pavel

și Ioan Bușiția. De asemenea, în cadrul celorlalte despărțăminte ale Astrei - din arealul eparhiei

orădene, oficalii clerului și-au manifestat interesul atât în ceea ce privește susținerea de conferințe și

„prelegeri poporale” în mijlocul locuitorilor, cât și în a fi inființate agenturi și biblioteci sătești.

Spre exemplu, în prima „adunare poporală” a despărțământului din Marghita, organizată la

25 aprilie 1911, în edificiul școlii confesionale (greco-catolice) din Cheț, s-a reușit organizarea unei

„serbări culturale”, fiind prezenți un număr mare de locuitori și intelectuali. Mai mult, au fost

susținute un număr de conferințe, inclusiv cu concursul parohilor greco-catolici, și anume: Obârșia

neamului nostru și folosul învățăturii de Victor Pop și Școala și biserica, cele două așezăminte ale

culturii naționale românești de Vasile Tămaș. Apoi, cu aceeași ocazie a luat ființă agentura din Cheț

48

Arhivele Naționale-Serviciul Județean Satu Mare (în continuare-i AN-SJSM), fond Reuniunea învățătorilor greco-

catolici din Arhidiaconatul Sătmarului, dos. 57/1912, f. 1. 49

Bujor Dulgău, „Reuniunile învăţătorilor greco-catolici din arhidiaconatul Sătmarului”, în Acta Musei Porolisensis,

1996, p. 292.

a despărțământului, președinte fiind ales Victor Pop, iar notar Grigore Görög (învățător confesional)

și au fost puse bazele unei biblioteci „sătești”, cu 66 de volume50

.

Meritoria lor activitate a avut, însă, de suferit, în prejma și în timpul războiului, dată fiind

situația în care o parte dintre membrii erau mobilizați la oaste, iar resursele financiare puse la

dispoziție erau inuficiente.

Și totuși, preoţii, membrii ai despărţământului orădean, spre exemplu, au ţinut predici şi au

însufleţit pe cei care porneau la război, iar răniţilor din spitale le-au oferit „hrană sufletească”.

Un raport de activitate al despărţământului din anul 1916 precizează faptul că episcopul

Demetriu Radu a oferit gratuit „ştiutorilor” de carte 100 de exemplare din Calendarul asociaţiunii;

Ioan Genţ (canonic onorar) a oferit voluntar cărţi de rugăciuni (1250 de exemplare), iar profesorul

Augustin Maghiar a împărţit din biblioteca proprie cărţi literare, în preţ de 70 coroane51

.

În fine, în subcapitolul șase și cel următor, am punctat înființarea unei societăți culturale la

Seminarul greco-catolic din Oradea-Mare, sub patronajul „Sf. Ioan Gură de Aur” (1913), ce-și

propunea prin programul său „cultivarea limbii române” și activitatea pe care a desfășurat-o

„Reuniunea femeilor din Beiuș și jur”, între anii 1918-1919.

În capitolul al VIII-lea, intitulat Implicarea clerului greco-catolic în manifestările politice

(1893-1914), am consemnat aspecte mai puțin cunoscute din istoria diecezei, cum au fost: prezenţa

unui grup de preoţi bihoreni la Sibiu, la 23 iulie 1893, cu ocazia desfășurării Conferinţei Partidului

Naţional Român din Transilvania, situația şcolilor greco-catolice din Oradea, care, în luna august, au

avut de suferit din cauza caracterului şovin al presei, al extremiştilor filomaghiari şi a atitudinii

reţinute şi chiar partizane din partea poliţiei și faptul că la Congresul naţionalităţilor care s-a

organizat la Budapesta (1895) şi-a făcut simţită prezenţa şi un trimis al beiuşenilor (preotul Anton

Pallade)52

; ceea ce a însemnat „că locuitorii din depresiunea Beiuşului erau la curent cu toate

demersurile politice naţionale”53

.

50

Viorel Faur, „Infiinţarea şi activitatea despărţământului din Marghita al „Astrei” între anii 1910-1914”, în Crisia, 1977,

p. 482-483. 51

AN-SJBh, fond Despărţământul orădean al „Astrei”, dos.3/1916-1921, f. 1. 52

Paroh greco-catolic în localitatea Finiş (Schematismus venerabilis cleri Magno-Varadiensis graeci ritus catholicurum

ad annum Jesu Christi, 1909, p. 293). 53

Viorel Faur, „Viaţa politică a românilor din Beiuş și localitățile din sudul Bihorului în perioada 1848-1919”, în Beiușul

și lumea lui. Studiu monografic, vol. II, Editura Primus, Oradea, 2008, p. 185.

În același timp, în împrejurările în care s-a pus capăt „pasivităţii fără rod”54

, am prezentat

revirimentul bihorenilor și sătmărenilor (din cercul electoral Cărășeu) în plan politic, sub flamura

partidului național, și implicarea preoțimii în campaniile „de alegeri” alături de deputații români.

Autoritățile locale și-au desfășurat, în altă ordine de idei, fără întrerupere, activitatea de

control și de persecuție „asupra militanților pentru cauza națională”, adică a învățătorilor și a

preoților greco-catolici de la sate, fiindcă, în mare parte, aceștia erau considerați „adepții” pe față ai

P. N. R., care sprijină principiile acestui partid și se declară împotriva „actualelor stări de lucruri”.

Din rândul lor sunt consemnați, printre alții: Ioan Pop din Holod, Nicolae Pop din Decănești, Vasile

Pataki din Drăgești și, de asemenea, conform unui raport al primpretorului din Beiuș (din 23 iunie

1910), Gheorghe Chiș din Delani, Dumitru Pop din Uileacu de Beiuș și Ioan Oprea din Prisaca55

.

În capitolul al IX-lea, intitulat Manifestații de protest ale românilor și clerului greco-catolic

împotriva Episcopiei maghiare de Hajdúdorogh, am valorizat informații – inclusiv din presa vremii

– cu privire la premisele nefavorabile care au condus la înființarea diecezei și, deopotrivă, la

acțiunile de protest ale credincioșilor ce au avut loc în eparhia orădeană înainte și după consumarea

evenimentului din 1912.

Spre pildă, într-un proces-verbal al adunării credincioşilor români greco-catolici, ţinută la 14

aprilie 1912, însoţit de o notă introductivă, pe care parohul Mihail Ciurdariu l-a trimis episcopului

orădean ca să se facă o intervenţie pe lângă Sfântul Scaun, se condamnă „cu sufletul îndurerat” al

poporului adunat în număr foarte mare orice încercare „pentru distrugerea legăturei seculare ce a

avut-o şi o are parohia aceasta cu dieceza greco-catolică română din Oradea-Mare”. Apoi, este

respins orice act îndreptat împotriva ritului bisericesc şi asupra drepturilor limbii române „ca limbă

liturgică şi limbă maternă a tuturor credincioşilor greco-catolici din parohie”56

.

Răsplata însă, pentru curajul unor asemenea demersuri, remarcabile din punctul nostru de

vedere, şi extrem de eficace (probabil) într-un alt timp istoric, a fost publicarea bullei „Christifideles

graeci”, la 8 iunie 1912. „Nici protestele Arhiereilor noştri şi ale altor persoane cu greutate, cum se

scria într-un ziar afiliat Bisericii unite, nici meetingul dela sfârşitul lui Maiu din Alba-Iulia, n'au fost

în stare să zădărnicească înfiinţarea acestei episcopii, şi respective ştirbirea integrităţii provinciei

noastre metropolitane”57

.

54

Teodor Neş, Oameni din Bihor (1848-1918), Tipografia Diecezană, Oradea, 1937, p. 387. 55

Viorel Faur, Viața politică a românilor bihoreni (1849-1918), Fundația culturală „Cele Trei Crișuri”, 1992, p. 43-45. 56

AN-SJBh, fond Parohia greco-catolică Pocola, dos. 5, f. 100-105. 57

Cultura creştină, 1912, nr. 13, p. 386.

Care a fost, apoi, comportamentul guvernului de la Budapesta și, mai cu seamă al oficialilor

diecezei maghiare, în anii următori, a fost lesne de anticipat. Oricine putea să vadă, după opinia lui

Alexandru Rusu, că „legile referitoare la limba liturgică a vlădiciei de Hajdúdorog sunt mai mult

numai în teorie şi pe hârtie pentru că practica nu vrea să ţină seamă de existenţa lor”58

.

Se cunosc, de asemenea, efectele și rumoarea pe care le-a provocat în sânul comunităților

romînești vizita – în mai multe parohii sătmărene - a vicarului Iaczkovics, în primăvara anului 1913,

care-și ducea cu sine peste tot prefecţii şi jandarmii.

Închisorile au devenit sălaşul multor preoţi, care au încercat să-şi apere identitatea naţională.

Unii dintre ei au fost numai amendaţi, iar alţii au făcut închisoare, fiind condamnaţi la temniţă grea.

Este cazul lui Mihail Ciurdariu, care, deși iniţial fusese absolvit de pedeapsă, în aprilie 1913, a fost

închis pentru trei luni la Seghedin59

şi al preotului din Amaţi, Ignațiu Chirvai, care „a fost pus sub

pază preventivă” la domiciliu „pentru simțămintele sale naționale-românești”, iar din ianuarie 1917 a

fost închis la Șopron60

. În cazul altora, care, de asemenea, s-au remarcat împotriva măsurilor abuzive

promovate de Hajdúdorog printr-o atitudine demnă, s-a folosit destituirea lor din funcție și privarea

acestora de dreptul de a-și primi congrua personală, așa cum a fost cazul protopopului Alexa Pop și a

preotului Mihalca din Sătmărel61

.

Dintre toate, însă, acele cruzimi şi aberaţii săvârşite în numele noii eparhii maghiare, s-a

detaşat – prin forța sa de impact - în epocă procesul moftinenilor de la Satu-Mare (1913 – 1914)62

.

Malversațiunile noii episcopii, cu tentă antinațională la adresa românilor, au continuat,

așadar, și în timpul războiului, până în toamna anului 1918, când s-a constituit „Vicariatul național

român”, iar în anul următor 42 dintre parohiile orădene au revenit sub administrarea episcopului

Demetriu Radu.

În capitolul al X-lea, intitulat Situația eparhiei orădene în timpul primului război mondial,

am arătat impactul conflagrației asupra vieții normale din cadrul instituției și politica autorităților

ungare, care, în raport cu bisericile românești, au decis, începând cu anul 1916, să „purceadă”, mai

58

Ibidem, 1914, nr. 2, p. 36. 59

Arhivele Naționale-Serviciul Județean Sălaj, fond Ioan Ardeleanu Senior, dos. 56, f. 5-7. 60

AN-SJSM, fond Prefectura județului Satu Mare, dos. 28/1936, f. 18. 61

Viorel Ciubotă, Vicariatul Naţional Român din Carei, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 1997, p. 12-13. 62

Mircea Păcurariu, Politica statului ungar față de Biserica românească din Transilvania în perioada dualismului 1867-

1918, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986, p. 117-118.

întâi, la demontarea clopotelor63

și după aceea la colectarea „tuturor acoperișelor de aramă roșie, de

pe orice ziduri, precum și a părcanelor, ornăriilor, cetărnelor și a parafulgerelor din aceeași materie”.

În capitolul al XI-lea, intitulat, Prezența clerului, a învățătorilor și a tinerimii din instituțiile

greco-catolice în evenimentele politice din anul 1918 și începutul celui următor, am surprins

implicarea eparhiei orădeane – prin slujitorii și credincioșii săi - în desfășurarea evenimentelor

„istorice” care a constituit o realitate evidentă încă din toamna anului respectiv.

O expresie elocventă în acest sens a reprezentat-o ședința de constituire - la 3 noiembrie

1918, în casa lui Aurel Lazăr, a Consiliului Național Român din Oradea și Bihor; în componența

căruia s-au regăsit, deopotrivă, cei mai importanți propagandiști politici ai momentului, avocați,

profesori de la gimnaziul din Beiuș și, nu în ultimul rând, reprezentanții clerului greco-catolic, și

anume: dr. Florian Stan, dr. Iacob Radu, dr. Gheorghe Miculaș, dr. Al. Pteancu, dr. Constantin Pavel,

Victor Pop din Holod, dr. Coriolan Man din Abrămuț, Gavril Lazăr din Sânlazăr și Emil Perenyi din

Borod 64

.

De asemnea, în acțiunea organizare, în mod corespunzător, a gărzilor naționale au fost

implicaţi atât ofiţerii şi subofiţerii întorși de pe front, cât şi preoţii eparhiei orădene. Un exemplu,

mai puţin cunoscut în acest sens fiind al preotului militar Eduard Bakoș, care a fost cooptat în

conducerea gărzii româneşti din Marghita65

.

Mai mult, s-au păstrat mărturii documentare - de aceeași însemnătate valorică -, cu privire la

activitatea și nivelul de implicare politică a preoțimii și învățătorilor (fie la momentul înființării, fie

în cadrul propriu-zis al consiliilor naționale) din satele și comunitățile românilor sătmăreni, chiar

înainte de constituirea în mod oficial a Consiliului național comitatens (20 noiembrie), într-o ședință

care s-a desfășurat la Baia Mare.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte desemnarea delegaților (deputaților) la Marea Adunare

Națională de la Alba Iulia, documentele arhivistice consemnează faptul că, în perioada de 24 – 28

noiembrie, au fost organizate majoritatea adunărilor electorale pe baza votului universal, care s-a

folosit pentru prima dată în comitatele Sătmar și Bihor. Au fost validaţi 110 delegaţi, care, potrivit

documentelor, „erau îndreptăţiţi şi îndatoraţi a lua parte cu vot decisiv (subl. ns.) în Marea Adunare

63

AN-SJBh, fond Episcopia greco-catolică de Oradea-Acte pe probleme, dos. 449, f. 56-57. 64

Ioan Popovici, Veronica Covaci, Gheorghe Mudura, Iudita Căluşer, Mihai Apan, Ana Ilea, Andrei Caciora, 1918.

Bihorul în epopeea Unirii. Documente, Editura Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Bihor și a

Arhivelor Statului Bihor, 1978, p. 120 – 121. 65

Teodor Neş, op. cit., p. 557.

Naţională Română”66

. Din efectivul celor încredinţaţi cu mandat – de cercurile electorale -,

analizându-se ocupaţia și profesia fiecăruia, se poate constata că marea masă a delegaţilor au fost

ţăranii, urmați de avocaţi, iar pe locurile următoare s-au aflat preoţii și învățătorii eparhiei orădene, și

anume: parohul Coriolan Mann (ca titular al parohiei din Abrămuţ67

), Popan Vasile din Lipău68

,

Abrudan Corneliu din comuna Resighea69

și învățătorul Ioan Matei din Supurul de jos70

.

Biserica naţională, ca un corp unitar al celor două instituţii ecleziastice, şi-a sporit, apoi, de

mai multe ori numărul oficial al reprezentanţilor cu „credenţional”. Astfel, Episcopia greco-catolică

de Oradea, de pildă, a trimis la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia un număr de 14

reprezentanţi, în frunte cu episcopul dr. Demetriu Radu, care vor fi acceptaţi ca membri de drept în

„vrednica” adunare.

Acestora li s-au adaugat reprezentanții instituţiilor culturale şi şcolare, precum și acei

delegați, investiți, din partea comunităților locale, așa cum o dovedesc documentele inedite și nu

numai, din mai multe localități sătmărene, după cum urmează: la Borhid a fost desemnat, printre

alții, teologul Ludovic Tot71

; în localitatea Giungi a fost desemnat învățătorul de la școala

confesională, Vasile Costin72

; în comuna Pișcari a fost ales învățătorul Demetriu Alunar; din comuna

Pomi îl amintim pe preotul Ioan Pelle; la Sătmărel a fost ales (preotul) Ioan Mihalca73

, iar din

Terebești îl amintim pe studentul (la teologia din Blaj) Leontin Ghergariu74

.

Apoi, îndată ce bihorenii și sătmărenii s-au reântors de la Alba-Iulia, s-a făcut o intensă

propagandă – în majoritatea comunelor românești -, ca locuitorii satelor noastre să ajungă la

cunoaşterea marelui act de la 1 Decembrie. Determinarea respectivă s-a observat - în a doua jumătate

a lunii - și la nivelul parohiilor greco-catolice, primele manifestări fiind consemnate, spre pildă, la

Cordău și la Cihei, iar amfitrionii lor au fost preoţii locului (Francisc Petru şi Victor Târnăvean),

precum şi reprezentanţii Gardei militare din Bihor: (părintele militar Eduard Bakoş), dr. Traian

Sfurlea, dar şi avocatul Savu Marta75

.

66

Viorel Faur, Viaţa politică..., p. 100. 67

Ioan Popovici şi colab., op. cit., p. 240. 68

Muzeul Județean Satu – Mare, fond Colecția de documente a secției de istorie, inv. 23055. 69

Ibidem, inv. 23054. 70

Viorel Ciubotă, Lupta românilor sătmăreni pentru Unire (1918-1919), Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 2004,

p. 135. 71

Muzeul Județean Satu – Mare, fond Colecția de documente a secției de istorie, inv. 23051. 72

Viorel Ciubotă, op. cit., p. 375-376. 73

Ibidem, p. 141. 74

Ibidem, p. 110, 354. 75

Românul, 1918, nr. 42, p. 3.

Despre experiențele dramatice, trăite de românii din nord-vestul țării există, de asemenea,

numeroase informații documentare. Ele constituie dovezi indubitabile, inclusiv ale faptului că preoții

(alături de studenții și învățătorii școlilor confesionale) din Eparhia greco-catolică de Oradea au fost

urmăriți pretutindeni, amenințați, o parte dintre ei deținuți și chiar uciși de secui.

Astfel, primul preot, mucenic național al diecezei orădene a fost Isidor Szilaghyi (din Bicău),

care, pentru vina că a făcut pe credincioșii săi să jure în biserică pe România Mare, a fost ridicat în

primele zile din luna februarie 1919 și dus la cartierul secuilor din comuna Pomi. De aici, după ce l-

au ținut închis mai multe zile, a fost bătut și batjocorit, l-au transportat peste Someș - sub pretextul

că-l duc la Seini - și apoi l-au ciungărit „în modul cel mai barbar”, iar trupul i-a fost aruncat în albia

râului.

Tot mișelește a fost răpus și confratele său, preotul Mihai Dănilă din Dijir (județul Bihor),

care învinuit fiind că ar fi arborat tricolorul român pe biserică și pe casa parohială, în drumul spre

Marghita a fost deținut și lângă comuna Iteu a fost împușcat și aruncat într-un șanț.

De fapt, „pomelnicul” celor maltrataţi sau urmăriți de autorități este foarte mare și începe,

într-o ordine aleatorie, de la finalul anului 1918, cu: protopopul Petru Cupcea din Supur, preotul

Cornel Abrudan din Resighea, preotul din Ruseni, Nicolae Câmpian, venerabilul protopop al

Cherelușului, Augustin Târziu și mulți alții, precum și o pleiadă impresionantă de învățători și

credincioși ai diecezei orădene.

În ceea ce privește însă municipiul Oradea cele mai grele zile de teroare s-au consumat,

totuși, sub bolșevism (20 martie – 20 aprilie 1919), când o parte a comuniștilor „s-a instalat” în

palatul episcopal, de unde personalul fusese izgonit. Secretarul arhiereului, spre exemplu, dr.

Grigorie Pop, „care zăcea grav bolnav, a fost constrâns a se ridica din pat și formal a fost pus pe

stradă”. Portretele episcopilor care atârnau pe pereții instituției au fost, de asemenea, arse și nimicite

de bolșevici, iar în momentul în care au părăsit orașul au jefuit și au dus cu sine tot ce au aflat mai de

preț în reședință. Pe lista celor 35 de fruntași români din Oradea, propuși a fi osândiți la moarte de

către bolșevici, alături de vicarul ortodox, Roman Ciorogariu, s-au găsit alături și reprezentanții

clerului greco-catolic orădean, și anume: dr. Florian Stan, dr. Iacob Radu, dr. Gh. Miculaș, rector

seminarial, dr. Vasile Chirvai, Ionel Teușan etc. Numai pronia divină și faptul că sosise vestea că

armata română se apropie, i-au salvat într-un final de inevitabila execuție. De altfel, așa după cum

mărturisea canonicul Petru Tămâian, n’a fost familie română în Oradea [și Bihor] care să nu fi simțit

teroarea bolșevică. Și tot așa a fost și la Beiuș, continua cronicarul, unde mai mult au fost persecutați

profesorii liceului nostru de acolo, iar – precum amintisem deja – credinciosul bisericii noastre din

Beiuș, marele naționalist dr. Ioan Ciordaș, advocat, dimpreună cu colegul său ortodox Nicolau

Bolcaș cu câteva zile înainte de sosirea armatei române au fost ridicați, duși în comuna Lunca și

acolo în modul cel mai barbar au fost omorâți”.

Cu ocazia Învierii Domnului a sosit însă armata română eliberatoare, care a curmat seria

jertfelor noastre de sânge și de avut pentru întregirea neamului, pretinse de la noi de secuism și

bolșevism76

.

În capitolul al XII-lea, intitulat Lideri spirituali ai românilor din Eparhia orădeană, am

detailat pe baza unor informații faptice o scurtă biografie a episcopilor Mihail Pavel și Demetriu

Radu care au avut tangeță și s-au aflat în fruntea Episcopiei în perioada cercetată de noi.

În capitolul al XIII-lea, intitulat Fonduri și fundații diecezane, am consemnat eforturile

diecezei și a deservenților săi în ceea ce privește solidaritatea și ajutorarea școlilor, a elevilor și a

studenților săraci, a preoților cu venituri mici, a văduvelor și a orfanilor de preoți, cât și a bisericilor

și a caselor parohiale.

La final, în Concluzii, am trecut în revistă principalele aspecte care au fost scoase în evidență

în cadrul tezei de doctorat. Practic, lucrarea noastră se suprapune în mare măsură peste perioada de

apostolat a episcopului martir dr. Demetriu Radu, care, în anul 1920, a căzut victimă unui atentat

mișelesc în plenul Senatului României.

76

Petru Tămâian, „O pagină din suferințele noastre”, în Vestitorul, 1929, nr. 9-10, p. 8-11.

XIV. BIBLIOGRAFIE

Izvoare arhivistice inedite:

Arhivele Naţionale-Serviciul Judeţean Bihor:

fond Episcopia greco-catolică de Oradea

fond Episcopia greco-catolică de Oradea – Acte pe probleme

fond Casina română din Beiuș, fond Colecția de documente

fond Astra-Despărțământul Beiuș, fond Despărţământul orădean al Astrei

fond Parohia greco-catolică Abrămuţ, fond Parohia greco-catolică Aușeu

fond Parohia greco-catolică Cordău, fond Parohia greco-catolică Finiș

fond Parohia greco-catolică Groşi, fond Parohia greco-catolică Holod

fond Parohia greco-catolică Ioaniș, fond Parohia greco-catolică Nojorid

fond Parohia greco-catolică Pocola, fond Parohia greco-catolică Rogoz

fond Prefectura judeţului Bihor. Actele subprefectului, fond Protopopiatul greco-catolic Beiuş

Arhivele Naționale-Serviciul Județean Cluj:

fond Episcopia greco-catolică de Oradea

Arhivele Naționale-Serviciul Județean Maramureș:

fond Consiliul Național Român cercual Seini

fond Oficiul parohial greco-catolic Bușag

fond Oficiul parohial greco-catolic Săsari

fond Oficiul parohial greco-catolic Tămaia

fond Protopopiatul greco-catolic Ardusat

Arhivele Naționale-Serviciul Județean Satu Mare:

fond Colecția de documente ale instituțiilor ecleziastice

fond Consilii Naționale Române din comitatul Satu Mare

fond Prefectura județului Satu Mare

fond Reuniunea învățătorilor greco-catolici din Arhidiaconatul Sătmarului

Muzeul Județean Satu Mare:

fond Colecția de documente a secției de istorie

Arhivele Naționale-Serviciul Județean Sălaj:

fond Colecția personală Ioan Ardeleanu Senior

Periodice:

Anuarul gimnasiului gr. cat. şi şcoalelor elementare din Beiuş pe anul scolastic 1906-1907,

Belenyes-Beiuş, 1907.

Anuarul liceului gr. cat. şi al şcolii poporale elementare gr. cat. din Beiuş pe anul şcolar 1909-1910,

Belenyes, 1910.

Anuarul gimnaziului superior şi al şcolii poporale elementare gr-cat. din Beiuş pe anul scolar 1914-

1915, Belenyes, 1915.

Anuarul liceului gr. cat. român şi al şcolii primare gr. cat. din Beiuş pe anul şcolar 1918-1919,

Beius, 1919.

Anuarul școalei civile gr. cat. de fete din Beiuș aparținătoare „Internatului pavelian” de fetițe a

diecezei gr. cat. de Oradea Mare pe anul scholastic 1916/1917, Tipografia „Aurora”, 1917.

Anuarul şcoalei civile gr - cat de fete din Beiuş, pe anul şcolar 1918-1919, Beiuş, 1919.

Anuarul liceului român unit de fete din Beiuş pe anul şcolar 1926/1927, Beiuş, 1928.

Anuarul Reuniunii femeilor române din Beiuș și jur, Tipografia și librăria „Doina”, Beiuș, 1920.

Colecţiunea legilor din anulu 1868, Pesta, 1869.

Conciliulu Provincialu Prim alu Provinciei Basericeşti Greco-Catolice de Alba-Iulia şi Făgăraşiu

ţienutu la anulu 1872, Blaş, 1872.

Programa gimnasiului superior gr-cat si şi şcolelor elementari din Beinşi pe anul scolastic1903-

1904, Belenyes-Beinşi, 1904.

Programa şcoli civile greco-catolice publice de fete din Beiuş pe anul şcolar 1900/1901, Beiuş,

1901.

Programa şcoalei civile greco-catolice publice de fete din Beiuş pe anul şcolar 1911/1912, Beiuş,

1912.

Programa şcoalei civile greco-catolice publice de fete din Beiuş pe anul şcolar 1912/1913, Beiuş,

1913.

Schematismus historicus venerabilis cleri Diocesis Magno-Varadiensis graeci-ritus catholicorum

pro anuo jubiliari 1900, Magno-Varadini, 1900.

Schematismus venerabilis cleri Magno-Varadiensis graeci ritus catholicurum ad annum Jesu Christi

1909.

Status personalis diocesis Magno-Varadiensis graeci-ritus catholicorum no a Christo Nato 1917,

Tipografia „Nagyvarad”, 1917.

Presă:

Cultura Creştină (1912-1914)

Românul (1912-1918)

Transilvania (1898, 1901, 1904, 1910)

Tribuna (1905-1907, 1910-1912)

Unirea (1903-1904, 1912-1913)

Vestitorul (1927-1929, 1934, 1939)

Lucrări generale:

1. Albu, Nicolae, Istoria școlilor românești din Transilvania între 1800 – 1867, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1971.

2. Albani, Tiron, Douăzeci de ani de la Unire. Monografie comemorativă a Unirii, vol. I, Instititutul

de arte grafice „Grafica”, Oradea, 1936.

3. Ardelean, Florin N., Mișcarea culturală asociaționistă din Banat și Crișana la începutul sec XX

(1900-1919), [teză de doctorat], Oradea, 2013.

4. Bărbulescu, Mihai, Deletant, Dennis, Hitchins, Keith, Papacostea, Serban, Teodor, Pompiliu,

Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999.

5. Berényi, Maria, Românii din Ungaria de azi în presa română din Transilvania și Ungaria

secolului al XIX-lea. Documente, Editura Noi, Giula, 1994.

6. Bihor. Permaențe ale luptei naționale românești 1892-1900, Documente, vol. I, Direcția Generală

Arhivelor Statului, București, 1988.

7. Bota, Ioan M., Istoria Bisericii Universale și a Bisericii Românești de la origini până astăzi,

Ediția a II-a, Cluj-Napoca, 2003.

8. Brusanowschi, Paul, Învăţământ confesional ortodox din Transilvania între anii 1848-1918. Între

exigenţele statului centralizat şi principiile autonomiei bisericeşti, Presa Universitară Clujeană, Cluj-

Napoca, 2005.

9. Câmpean, Viorel, Oameni și locuri din Sătmar, vol. I-II, Editura Citadela, Satu Mare, 2008, 2010.

10. Câmpeanu, Remus, Biserica română unită între istorie și istoriografie, Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca, 2003.

11. Ciorogariu, Roman R., Zile trăite, Ediţie îngrijită de dr. Viorel Faur, Fundaţia culturală „Cele

Trei Crişuri”, Oradea, 1994.

12. Ciubotă,Viorel, Lupta românilor sătmăreni pentru Unire(1918-1919), Editura Muzeului

Sătmărean – Satu Mare, 2004.

13. Ciubotă,Viorel, Viman, Ioan, Dobrescu, Adela, Puşcaş, Maria Lobonţ, Asociaţiunea

transilvăneană pentru literatură română şi cultura poporului român în nord-vestul României.

Documente (1862 – 1947), Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2011.

14. Clopoţel, Ioan, Revoluţia din 1918 şi Unirea Ardealului cu România, Editura revistei „Societatea

de mâine”, Cluj, 1928.

15. Curticăpeanu, Vasile, Mişcarea culturală românească pentru unirea din 1918, Editura

Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.

16. Damşa, Teodor V., Biserica greco-catolică din România în perspectivă istorică, Editura deVest,

Timişoara, 1994.

17. Dan, Petre, Asociaţii, cluburi, ligi, societăţi. Dicţionar cronologic, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1983.

18. Dejeu, Petre, Instituții culturale din Municipiul Oradea şi Judeţul Bihor, Tipografia Franklin,

Oradea, 1937.

19. Diaconovich, C., Enciclopedia română publicată din însărcinarea şi sub auspiciile Asociaţiunii

pentru literatura şi cultura poporului român, vol. I, Sibiu, 1898.

20. Drăgoi, Macarie, Ortodocși și greco-catolici în Transilvania (1867-1916) Convergențe și

divergențe, Presa Universitară Clujeană, 2011.

21. Enescu, Ion, Enescu, Iuliu, Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramureşul din punct de vedere

agricol, cultural şi economic, Tipografia Profesională Dimitrie C. Ionescu, Bucureşti, 1915.

22. Eppel, Marius, La frontiera ortodoxiei românești. Vicariatul de la Oradea 1848-1918, Presa

Universitară Clujeană, 2012.

23. Faur, Antonio, 100 de documente despre activitatea politică a dr-ului Aurel Lazăr (1899-1918),

Fundaţia culturală „Cele Trei Crişuri”, Oradea, 1994.

24. Faur, Flaminia, Mărturii despre evenimentele din Bihor (noiembrie 1918- aprilie 1919), Fundaţia

culturală „Cele Trei Crişuri”, Oradea, 1993.

25. Idem, Manifestările românilor din Bihor împotriva proiectului de lege şcolară din 1907.

Documente, Fundaţia Culturală „Cele Trei Crişuri”, Oradea, 1994.

26. Faur, Viorel, Viața politică a românilor bihoreni (1849-1918), Fundația culturală „Cele Trei

Crișuri”, 1992.

27. Idem, Cultura românilor din Bihor (1849-1918), Fundația culturală „Cele Trei Crișuri”, 1992.

28. Idem, Generația Marii Uniri. Evenimentele din Bihor (decembrie 1918-aprilie 1919).

Documente, Fundația culturală „Cele Trei Crișuri”, Oradea, 1993.

29. Idem, Contribuții la istoricul bibliotecilor românești din Crișana (1830-1940), Fundația

culturală „Cele Trei Crișuri”, Oradea, 1995.

30. Faur, Viorel, Romînașu, Radu, Statutele asociațiilor culturale românești din Oradea și Bihor

(1849-1933), Editura Universității din Oradea, 2007.

31. Ghibu, Onisifor, Anuar pedagogic (1913), Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1912.

32. Glodariu, Eugenia, Asociațiunile culturale ale tineretului studios român din monarhia

habsburgică (1860-1918), Biblioteca Musei Napocensis, Cluj-Napoca, 1998.

33. Gociman, Aurel, România şi revizionismul maghiar, Tipografia „Universul”, Bucureşti, 1934.

34. Godea, Ioan, Ziarul Românul din Arad (1911-1918), Editura de Vest, Timișoara, 2001.

35. Hădăreanu, Gavril, Torțe arzânde în Țara Beiușului, Editura Buna Vestire, Beiuș, 1995.

36. Hitchins, Keith, Afirmarea națiunii: mișcarea națională românească din Transilvania 1860-

1914, Editura Enciclopedică, București, 2000.

37. Horga, Ioan, Contribuții la cunoașterea iozefinismului provincial, Editura Universității din

Oradea, 2000.

38. Iancu, Gheorghe, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar

român (1918-1920), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985.

39. Lupta românilor din judeţul Satu-Mare pentru făurirea statului naţional român. Documente

1848-1918, Satu-Mare, 1989.

40. Maior, Liviu, Mișcarea națională românească din Transilvania 1900-1914, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 1986.

41. Mândruț, Stelian, Mișcare națională și activitate parlamentară a deputaților Partidului Național

Român din Transilvania între anii 1905-1910, Fundația culturală „Cele Trei Crișuri”, Oradea, 1995.

42. Meza, Cornel, Jertfa românilor din valea Beiușului pentru întregirea neamului, Tipografia

Doina, Beiuș, 1935.

43. Mihoc, Blaga, Semnul faptelor, Editura Logos’94, Oradea, 2008.

44. Idem, Justiție și moralitate, Editura Logos’94, Oradea, 2000.

45. Moisa, Gabriel, Direcţii şi tendinţe în istoriografia românească 1989-2006, Editura Universităţii

din Oradea, 2007.

46. Idem, Istoria Transilvaniei în istoriografia românească 1965-1989, Presa Universitară Clujeană,

2003.

47. Muşat, Mircea, Ardeleanu, Ion, De la statul geto-dac la statul român unitar, vol. I, Editura

Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.

48. Neș, Teodor, Adoua carte despre oamenii din Bihor, Oradea, 1979.

49. Netea, Vasile, Lupta românilor din Transilvania pentru libertate națională (1848- 1881), Editura

Științifică, București, 1974.

50. Papp, Petru E., Din trecutul Beiușului. Pagini de glorie și jertfe, „Doina”, Tipografie și Librărie,

Beiuș, 1928.

51. Păcurariu, Francisc, Românii și maghiarii de-a lungul veacurilor, Editura Minerva, București,

1988.

52. Păcurariu, Mircea, Politica statului ungar față de Biserica românească din Transilvania în

perioada dualismului 1867-1918, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, București, 1986.

53. Popeangă, Vasile, Presa pedagogică din Transilvania (1860-1918), Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1966.

54. Popovici, Ioan, Covaci, Veronica, Mudura, Gheorghe, Călușer, Iudita, Apan, Mihai, Ilea, Ana,

Caciora, Andrei, 1918. Bihorul în epopeea Unirii. Documente, Editura Comitetului de Cultură și

Educație Socialistă al județului Bihor și a Arhivelor Statului Bihor, 1978.

55. Roșu, Titus L., Beiușul, centru politic și de cultură românească. Date și documente, Editura Buna

Vestire, Beiuș, 1993.

56. Sigmirean, Cornel, Intelectualitatea ecleziastică. Preoții Blajului (1806-1918), Editura

Universității „Petru Maior”, 2007.

57. Tomole, Ioan, Românii din Crișana, Sălaj și Sătmar în luptele național-electorale de la începutul

secolului al XX-lea, Editura Gutinul, Baia Mare, 1999.

58. Vasilescu, Stelian, Calvarul Bihorului (noiembrie 1918-aprilie 1919), Editura „Galant”, Oradea,

1994.

59. Zainea, Ion, Aurel Lazăr (1872-1930) viața și activitatea, Presa Universitară Clujeană, 1999.

60. 1918 la români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918, vol.

VII-VIII, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.

Lucrări speciale:

1. Barna, Gh., „Aniversarul nostru 1913/14-1938/39”, în Vestitorul, 1939, nr. 13.

2. Bolca, Vasile, Şcoala normală unită română unită din Oradea, Tipografia „Scrisul românesc”,

Oradea, 1934.

3. Brote, Eugen, Chestiunea românească în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1895.

4. Căluşer, Iudita, Episcopia greco-catolică de Oradea, contribuţii monografice, Editura Logos '94,

2000.

5. Idem, Liceul român unit de fete din Beiuş 1896-1948, Editura Logos '94, 2011.

6. Câmpeanu, Remus, Intelectualitatea română din Transilvania în veacul al XVIII-lea, Presa

Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 1999.

7. Cârja, Cecilia, Românii greco-catolici şi Episcopia de Hajdudorog (1912). Contribuţii

documentare, Presa Universitară Clujeană, 2009.

8. Cârja, Ioan, Biserică şi societate în Transilvania în perioada păstoririi mitropolitului Ioan Vancea

(1869-1892), Presa Universitară Clujeană, 2007.

9. Cestiunea românească în Transilvania şi Ungaria. Replica junimii academice române din

Transilvania şi Ungaria la Răspunsul dat de junimea academică maghiară Memorialului studenților

universitari din România, Sibiu, 1892.

10. Ciubotă, Viorel, Vicariatul Naţional Român din Carei, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare,

1997.

11. Crăciun, Corneliu, Sub destinul care arde Ioan Buşiţia, Editura Logos ’94, Oradea, 2003.

12. Dejeu, Petre, Aşezămintele culturale din municipiul Oradea şi judeţul Bihor, Oradea, Tipografia

Transilvania, 1926.

13. Idem, „200 de ani dela înființarea Școlii primare Greco-Catolice din Oradea (1733-1933), în

Vestitorul, 1934, nr. 2.

14. Dumitrașcu, Sever, O umanitate aparte. Eroi și oameni din Țara Beiușului, Editura Buna

Vestire, Beiuș, 2001.

15. Dumitrescu, Constantin, Din lunga timpului cătare. Anul 1918 în mărturiile unor martori

oculari, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.

16. Dumitru, Pop, „Biblioteca noastră”, în Vestitorul, nr.13, p. 119.

17. Farkaş, Traian I., Istoria gimnaziului greco-catolic de Beiuş (1828-1895), Beiuş, 1896.

18. Faur, Viorel, „Viața politică a românilor din Beiuș și localitățile din sudul Bihorului în perioada

1848-1919”, în Beiușul și lumea lui. Studiu monografic, vol. II, Editura Primus, Oradea, 2008.

19. Idem, 95 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România,

la 1 Decembrie 1918. Documente bihorene, Editura Universității din Oradea, 2013.

20. Idem, Generația Marii Uniri. Evenimentele din Bihor (decembrie 1918 – aprilie 1919).

Documente, Ediția a II-a, Editura Universității din Oradea, 2013.

21. Idem, Situația dramatică a populației românești din Bihor în primele luni ale anului 1919.

Documente, Editura Universității din Oradea, 2013.

22. Faur, Viorel, Ardelean, Florin, Istoricul despăţământului „Astrei” din Beiuş (1898-1918),

Editura Universităţii din Oradea, 2006.

23. Gavrişiu,V., „Istoricul şi activitatea Societaţii de lectură „Sfântul Ioan Gură de Aur”, în

Vestitorul, 1939, nr. 13.

24. Georgescu, Ioan, Istoria Seminarului român-unit din Oradea – Mare, Tipografia „Gutenberg” ,

Societate Anonimă, Bucureşti, 1923.

25. Idem, Episcopul Mihail Pavel. Viaţa şi faptele lui (1827-1902), Tipografia şi Librăria

Românească, Societate anonimă, Oradea, 1927.

26. Genţ, Ioan, Administraţie bisericească, Oradea-Mare, 1912.

27. Ghibu, Onisifor, Viaţa si organizaţia bisericească şcolară în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti,

1915.

28. Idem, Un plan secret al guvernului unguresc din 1907 privitor la magiarizarea rom\nilor din

Transilvania, Ediția a II-a, Editura „Iosif Vulcan”, Oradea, 2000.

29. Hădăreanu, Gavril, „Evoluţia învăţământului de la revoluţia paşoptistă, la Marea Unire”, în

Beiuşul și lumea lui. Studiu monografic, vol. II, Editura Primus, Oradea, 2008.

30. Horga, Ioan, Tradiţie şi noutate în spiritualitatea românească greco-catolică din epoca

luminilor. Episcopia din Oradea, Oradea, 1996.

31. Mălinaş, Ioan Marin, Bizanţ, Roma, Viena şi fenomenul uniatist, Editura „Mihai Eminescu”

Oradea, Viena, 1997.

32. Mihoc, Blaga, Religie şi naţionalitate, Editura Logos '94, Oradea, 1988.

33. Idem, Calea adevărului sau cugetul şi voinţa ierarhilor, Editura Logos '94, 2003.

34. Idem, Biserica şi secularul sau despre oficierea binelui, Editura Treira, Oradea, 2007.

35. Idem, Biserică şi societate în nord-vestul României, Editura Logos '94, Oradea, 2003.

36. Mihuţiu, Petru, „Relaţiune despre anulu şcol. 1888/89”, în Reportu despre gimnasiulu sup. gr.-

cat. de Beiuşu pe anulu scol. 1888/89, Beiuşiu, 1889.

37. Mureşan, Codruţa Maria, Ştirban, Marcel, Din istoria Bisericii române unite. Biserică. Şcoală.

Naţiune. De la începuturile sale până la 1918, Editura Muzeului Sătmărean, 2005.

38. Neş, Teodor, Oameni din Bihor (1848-1918), Tipografia Diecezană, Oradea, 1937.

39. Nistoroiu, Nicolae, Contribuții la istoria învățământului românesc din Bihor (1900 – 1918),

Editura Arca, Oradea, 2012.

40. Pavel, Constantin, Zile trăite (1918-1919), Beiuş, 1926.

41. Idem, „Școlile episcopiei române unite a Orăzii-Mari și importanța lor”, în Vestitorul, 1927, nr.

12.

42. Idem, Şcoalele din Beiuş 1828-1928, Beiuş, 1928.

43. Păcăţian, T. V., Cartea de aur sau luptele politico-naţionale ale românilor de sub coroana

Ungară, vol. IV, Sibiu, 1906.

44. Păcurariu, Mircea, Istoria bisericii româneşti din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş,

Cluj-Napoca, 1992.

45. Idem, Dicţionarul teologilor români, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996.

46. Pirigyi Istvan, A maghyarországi görög katolikusok története (Istoria greco-catolicilor

maghiari), II. kötet, Görögkatolikus Hittudomanyi Föiskola, Nyiregyháza, 1990.

47. Popescu, Grigore N., Preoțimea română și întregirea neamului. Temnițe și lagăre, vol. II,

Tipografia „Vremea”, 1940.

48. Popovici, Ioan, Dulgău, Bujor, Ghitea, Ioan Mircea, Din durerile Bihorului, pagini din lupta

intelectualității române din Bihor pentru apărarea credinței, școlii și ființei naționale românești.

Documente 1909, vol. VI, Editura România în Lume, 2013.

49. Porumbăceanu, Claudiu, Dulgău, Bujor, Oameni din Sătmar, Editura Solstițiu, Satu Mare, 2000.

50. Pteancu, A., „Reprivire peste trecutul şcoalei noastre”, în Anuarul gimnaziului superior şi al

şcolii poporale elementare gr-cat. din Beiuş pe anul scolar 1914-1915, Belenyes, 1915.

51. Radu, Iacob, Fundaţiunea Episcopului Demetriu Radu, Tipografia şi Librăria românească S.A.,

Oradea, 1925.

52. Idem, In memoriam, prinos memoriei episcopului dr.Demetriu Radu la a zecea aniversare a

tragicei sale morţi, Tipografia şi litografia românească S.A. Oradea, 1930.

53. Idem, Istoria diecezei române unite a Orăzii Mari 1777-1927, Oradea, 1932.

54. Retegan, Simion, Sate şi şcoli româneşti din Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea(1867-

1875), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994.

55. Robotin, George Ciprian, Episcopul orădean Demetriu Radu. Studiu monografic, [teză de

doctorat], Oradea, 2011.

56. Romînaşu, Radu, Ardelean, Florin N., Casina română din Beiuş (1871 -1920) Contribuţii

documentare, Editura Universităţii din Oradea, 2010.

57. Romînașu, Radu, „Politica școlară austro-ungară în Transilvania și atitudinea parlamentului

român (1890-1907), în Politici imperiale în estul și vestul românesc, Editura Universității din

Oradea/Editura Cartdidact Chișinău, 2010, p. 319.

58. Sana, Silviu, „...pentru sufletele credincioşilor săi...”. Structuri bisericeşti şi şcolare în Eparhia

greco-catolică de Oradea-Mare (1850-1900), Editura Universităţii din Oradea, 2011.

59. Sigmirean, Cornel, Istoria formării intelectualității românești din Transilvania și Banat în epoca

modernă, Presa Universitară Clujeană, 2000.

60. Sima, G., Școala românească din Transilvania și Ungaria, Dezvoltarea ei istorică și situația ei

actuală, București, 1915.

61. Stanca, Sebastian, Contribuţia preţimei române din Ardeal la răsboiul pentru întregirea

neamului(1916-1919), Institut de Arte Grafice, Editură şi Librărie „Cartea Românească” S. A., Cluj,

1925.

62. Stoica, Dionisie, Lazăr, Ioan P., Schița monografică a Sălagiului, „Victoria” Institut tipografie și

de editură, Șimleul Silvaniei, 1908.

63. Stoica,Vasile, Suferinţele din Ardeal, Ediţia a III-a, Cluj-Napoca, 1994.

64. Tămaian, Petru, Istoria seminarului şi a educaţiei clerului diecezei române unite de Oradea,

1930.

65. Idem, „O pagină din suferinţele noastre”, în Vestitorul, 1929, nr. 5.

66. Tăutu, Aloisie, „Noua Societate de Lectură”, în Vestitorul, nr. 13.

67. Tripon, Aurel, Monografia-Almanah a Crişanei, judeţul Bihor, Editura Diecezană, 1937.

68. Vida, Ludovic, „Înfiinţarea Societăţii de lectură „Sf. Ioan Gură de Aur”, în Vestitorul, 1939, nr.

13.

69. Zainea, Ioan, „Asociaţionism şi naţionalism cultural românesc în Bihor (sf. sec. al XIX-lea-

încep. sec. XX) Aurel Lazăr, Astra şi Hilaria”, în Asociationism şi naţionalism cultural în secolele

XIX-XX, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2011.

Studii publicate în reviste periodice sau în volume colective:

1. Apan, Adrian, „Din istoria Seminarului teologic greco-catolic din Oradea”, în Studia Universitatis

Babeș-Bolyai, Theologia Graeco-Catholica Varadiensis, 2002, nr. 2, p. 155-188.

2. Bilţ Ursu, Viorica, „Din activitatea despărţământului Sătmar al „Astrei”, în Satu Mare. Studii şi

comunicări, II, 1972, p. 255-269.

3. Călușer, Iudita, „Repere privind asociaţiile şi reuniunile profesionale ale cadrelor didactice din

comitatul Bihor(1875-1923)”, în Crisia, 1993, p. 215-222.

4. Idem, „Instrucţia preoţilor greco-catolici din episcopia din Oradea, în secolul al XIX-lea” , în

Crisia, 1996-1997, p. 98-117.

5. Idem, „Activitatea extraşcolară a corpului didactic al şcolii civile greco-catolice de fete din Beiuş

(1896- 1919)”, în Crisia, 2000, p. 311-325.

6. Cârja, Ioan, „Din istoria elitelor române greco-catolice în sec al XIX-lea: canonicul Augustin

Lauran (1844-1912)”, în Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Theologia Graeco-Catholica

Varadiensis, 2012, nr. 2, p. 159-173.

7. Crăciun, Corneliu, „Contribuţii la istoricul reuniunilor învăţătoreşti greco-catolice”, în Învăţământ

confesional greco-catolic. Repere istorice, Editura Episcop „Vasile Aftenie’, Oradea, 2008, p. 88-

104.

8. Dulgău, Bujor, „Reuniunile învăţătorilor greco-catolici din arhidiaconatul Sătmarului”, în Acta

Musei Porolisensis, 1996, p. 277-284.

9. Idem, „Contribuții la istoricul băncii „Drăganul” din Beiuș”, în Crisia, 1998, p. 97-100.

10. Dumitrescu, Angela, „Din istoria învățământului confesional românesc din Banat - Legea XVI

din 1913, în Banatica, 2010, nr. 2, p. 245-255.

11. Faur, Flaminia, „Legislaţia şcolară din Ungaria (1868-1907 cu privire la învăţământul

românesc”, în Aletheia, 1994, nr. 3, Oradea, p. 52-55.

12. Faur, Rafila, Faur, Viorel „Reuniunea învățătorilor din Leta Mare (1875) – prima asociație

profesională a învățătorilor români din Bihor”, în Muzeul Național, 1982, p. 261-265.

13. Faur, Viorel, „Contribuţii documentare la istoria învăţământului românesc din Bihor în ultimele

două decenii ale veacului al XIX-lea” în Centenar Muzeal Orădean, 1972, p. 317-346.

14. Idem, „75 de ani de la Adunarea generală a „Astrei” desfăşurată la Beiuş”, în Crisia, 1973, p.

305-316.

15. Idem. „Societatea literară „Samuil Vulcan” din Beiuş”, în Crisia, 1974, p. 245-300.

16. Idem, „Precizări referitoare la activitatea Casinei române din Beiuş”, în Crisia, 1975, p. 153-160.

17. Idem, „Despărţământul orădean al „Astrei” (1900 – 1918)”, în Crisia, 1975, p. 279-285.

18. Idem, „Înființarea și activitatea despărțământului din Ceica al „Astrei” între anii 1910-1914”, în

Crisia, 1976, p. 265-275.

19. Idem, Activitatea despărțământului din Marghita al ”Astrei” (1910-1914), în Crisia, 1977, p.

481-490.

20. Idem, „Istoricul frământărilor pentru înfiinţarea şi consolidarea Reuniunii de cântări „Lyra” din

Beiuş (1905-1912)”, în Crisia, 1977, p. 177-193.

21. Idem, „Istoricul constituirii despărţământului beiuşean al „Astrei” (1897-1898)”, în Crisia, 1977,

p. 389-419.

22. Idem, „Contribuții la cunoașterea acțiunilor de constituire a despărțământului din Tinca al

„Astrei” și a primelor demersuri pentru înființarea celor din Salonta și Vașcău (1912-1914)”, în

Crisia, 1978, p. 613-627.

23. Idem, „Date despre legăturile Societăţii “Astra” cu românii din Bihor, (1861 – 1897)”, în Crisia,

1978, p. 565-570.

24. Idem, „Note şi comentarii în presă despre acţiunile politice ale românilor bihoreni din anul

1905”, în Crisia, 1983, p. 229-250.

25. Idem, „Noi documente despre reuniunea „Lyra”din Beiuş”, în Crisia, 1991, p. 259-270.

26. Faur, Viorel, Popovici, Ioan, „Contribuţii la istoricul Casinei române din Beiuş (1871 – 1918)”,

în Crisia, 1977, p. 213-227.

27. Faur, Viorel, Grad, C., „Noi mărturii documentare despre contribuţia românilor din Crişana la

făurirea statului naţional unitar român” , în Crisia, 1983, p. 255-277.

28. Faur, Viorel, Apan, Mihai, „Manifestări politice ale populaţiei româneşti din Bihor între 1870 -

1905”, în Crisia, 1984, p. 53-62.

29. Faur, Viorel, Apan, Mihai, „Noi informaţii documentare despre manifestările politice şi culturale

ale românilor bihoreni (1907 – 1910)”, în Crisia, 1985, p. 171-178.

30. Faur, Viorel, Fleisz, Ioan, „Periodicele maghiare din Oradea despre momentele luptei românilor

bihoreni pentru Unire (oct.-dec. 1918)”, în Crisia, 1988, p. 251-266.

31. Giurgiu, Dorin, „Politica şcolară a guvernelor maghiare în perioada 1867-1918”, în Apulum,

2004, p. 529-540.

32. Grad, C., „Rapoarte şi memorii privind activitatea consiliilor şi gărzilor naţionale din comitatele

Sătmar, Bihor şi Arad (decembrie 1918- martie 1919)”, în Acta Musei Porolisensis, 1981, p. 507-

555.

33. Iagăr, Cristina, „Considerații în legătură cu datele statistice despre învățământul românesc

apărute în revista „Familia”, în Cele Trei Crișuri, 1995, nr. 7-8, p. 8, nr. 9-10, p. 8.

34. Lazăr, Ioachim, „Politica şcolară a curţii de la Viena şi a guvernelor maghiare în perioada 1848-

1883”, în Sargeţia, 1995-1996, nr. 2, p. 87-103.

35. Maior, Liviu, „Politica școlară a guvernelor maghiare față de români (1900-1914)”, în Anuarul

Institutului de Istorie Cluj-Napoca, 1990-1991, p. 123-138.

36. Mârza, Iacob, „Tradiție și inovație în învățământul transilvănean din epoca luminilor: Școlile de

la Blaj”, în Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, 2004, p. 73-79.

37. Mihoc, Blaga, „Implicarea instituţiei eclesiale greco-catolice de la Oradea în activităţi sociale şi

economice”, în Studia Universitatis Babes-Bolyai, Theologia graeco-catholica Varadiensis, 2005,

nr. 2, p. 83-121.

38. Idem, „Aspecte privind învăţământul confesional greco-catolic de pe teritoriul Eparhiei de

Oradea în perioada 1900-1914”, în Învăţământul românesc pe meleaguri bihorene, Editura Vasile

Aftenie, Oradea , 2007, p. 111-169.

39. Idem, „Învăţământul confesional greco-catolic primar. Remuneraţie, tribulaţie, edificare (1892 –

1924)”, în Studia Universitatis Babes-Bolyai, Teologia greco-catholica Varadiensis , 2009, nr. 1, p.

133-164.

40. Idem, „Salarii, burse și împrumuturi. Contribuții la istoria eparhiei greco-catolice de Oradea”, în

Crisia, 2013, p. 133-152.

41. Milian, Radu, Radu Milian, „Fundațiile în sprijinul învățământului românesc din Bihor în secolul

al XIX-lea” în Cele Trei Crișuri, nr. 1-3, 2008, p. 1-13.

42. Idem, „Învăţământ confesional în Transilvania dualistă”, în Crisia , 2002/2003, p. 177-199.

43. Idem, „Contribuţii la dezvoltarea învăţământului confesional greco-catolic în a doua jumătate a

secolului al XIX-lea”, în Crisia, 2006, p. 97-99.

44. Neamţu, Gelu, Cordoş, N., „Politica guvernelor maghiare de deznaţionalizare a românilor din

Transilvania în perioada 1867-1918”, în Apulum, 1990/1993, p. 457-492.

45. Nica, Florian, „O şcoală românească de un sfert de mileniu la Oradea (III)”, în Crisia, 1984, p.

295-302.

46. Pavel, Teodor, „Consideraţii asupra activităţii, rolului şi caracterului consiliilor naţionale române

din Bihor (noiembrie - decembrie 1918)”, în Apulum, 1968, p. 133-135.

47. Popa-Andrei, Mirela, „Canonic la Oradea. Recrutarea și promovarea canonicilor în dieceza de

Oradea-Mare în a doua jumătate a sec. al XIX-lea”, în Anuarul Institutului de Istorie „George

Barițiu”, Cluj-Napoca, 2013, 43-59.

48. Idem, „Instituții de formare a elitei locale: Seminarul domestic greco-catolic din Oradea în a

doua jumătate a secolului al XIX-lea”, în Școala Ardeleană, 2014, p. 117-135.

49. Popa, Mircea, „Şcolile din Beiuş - 170”, în Familia,1998. nr. 11.

50. Sabău, Ioan, „Noi date privind lupta populaţiei din judeţul Satu Mare pentru Unire, în Satu Mare.

Studii şi comunicări, 1980, p. 213-224.

51. Pușcaș, Ioan, „Din lupta politică a românilor bihoreni în anii 1900 – 1914”, în Lucrări științifice,

seria B, Oradea, 1969, p. 251-262.

52. Romînașu, Radu, „Contribuții la istoricul asociaționismului cultural românesc din Bihor.

Despărțământul „Astrei” din Marghita (1910-1918)”, în Crisia, 2011, p. 263-267.

53. Ştefănescu, Barbu, „Gărzile naţionale româneşti din Bihor în lupta pentru unirea Transilvaniei cu

România”, în Crisia,1979, p. 795-806.

54. Todorovici, Vasile, „Formarea conştiinţei naţionale la elevii Seminarului greco-catolic din

Oradea”, în Revista de istorie bihoreană, 2007, nr. 8-9, p. 16-22.

55. Idem, „Consideraţii cu privire la manifestările cu caracter cultural-naţional ale şcolii civile de

fete din Beiuş 1896-1918”, în Analele Universităţii din Oradea, Istorie-Arheologie, 2007.

56. Idem, „Preparandia greco-catolică din Oradea”, în Cele Trei Crişuri, 2008, nr. 1-3, p. 14-29.

57. Turcu, Lucian, „Din antecedentele înființării episcopiei de Hajdudorog”, în Studia Universitatis

Babeș-Bolyai, Theologia Catholica, 2010, nr. 3, p. 107-120.

58. Ţucra, Nicolae, „Contribuţii documentare la istoricul şcolilor româneşti din sudul Bihorului

(1870-1918)”, în Crisia, 1989, p. 455-466.

59. Ursu, Traian, „Monumentul memorial, din Seini, pentru preotul martir Izidor Silaghi(1878-

1919)”,în Acta Musei Porolisensis,vol.II, Zalău, 2000, p. 237-242.

60. Vese, Vasile, „Conferința Partidului Național Român din Transilvania din 23-24 iulie 1893”, în

Acta Musei Napocensis, 1968, p. 601-608.

Surse web:

www.bru.ro/oradea/ist-episcopilor/ps-mihai-pavel/

www.bru.ro/oradea/ist-episcopilor/ps-demetriu-radu/

http://dspace.bcucluj.ro/handle/

www.ziuanațională.ro/marele_sfat_național_român.php.