INTRODUCERE

Securitatea națională reprezintă condiția fundamentală a existenței națiunii și a statului român, precum și un obiectiv fundamental al guvernării, având ca domeniu de referință valorile, interesele și obiectivele naționale. Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul construcţiei europene, cooperării euroatlantice şi al evoluţiilor globale. Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, valorile şi interesele naţionale vitale, bazele existenţei statului român. Ea vizează, cu prioritate, următoarele domenii: starea de legalitate; siguranţa cetăţeanului; securitatea publică; prevenirea şi contracararea terorismului şi a altor ameninţări asimetrice; capacitatea de apărare; protecţia împotriva dezastrelor naturale, degradării condiţiilor de viaţă şi accidentelor industriale.1La început de mileniu, lumea a intrat într-o nouă fază de evoluție, marcată de coexistența și confruntarea unor tendințe pozitive majore cu altele care generează riscuri și amenințări. Vechea ordine mondială, bazată de bipolarism, caracterizată de rivalitate și anihilare reciprocă a unor state și blocuri militare a dispărut, iar tranziția postbipolară s-a încheiat, însă lumea continuă să rămână puternic conflictuală, datorită motoarelor ce operează atât în domeniul accesului la resurse, piețelor de desfacere, cât și în cel al diferențelor identitare de natură etnică, religioasă, culturală sau ideologică.

Globalizarea reprezintă principalul fenomen care influențează mediul de securitate contemporan, atât în ceea ce privește geneza noilor riscuri și amenințări, cât și al apariției diverselor oportunități. Globalizarea profilează o șansă reală de dezvoltare economică aptă să creeze prosperitate și să protejeze mediul,dar înscrierea pe această tendință nu este o certitudine garantată pentru fiecare țară. Totodată, în acest context nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, deoarece nici unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globare, cel mai important pentru fiecare stat este capacitatea de a exploata pragmatic și eficient aceste oportunități, în caz contrar se pierde șansa de a beneficia de efectele pozitive ale globalizării. Lichidarea comunismului și instaurarea democrației, extinderea NATO, deschiderea frontierelor, intensificarea fluxului de persoane, mărfuri, servicii și capital, precum și dezvoltarea tehnologică au creat premise favorabile către zona de prosperitate și securitate euroatlantică. Pentru România, aceste fenomene coroborate cu apartenența la Alianța Nord-Altantică, integrarea în spațiul economic, politic, cultural, de justiție și de securitate al Uniunii Europene, parteneriatul strategic cu SUA, creșterea rolului și ponderii Mării Negre și preocupările de securitate ale Europei, se constituie în oportunități strategice importamte, dar totodată se conturează riscuri și amenințărice pun în pericol siguranța cetățenilor și securitatea națională a statului. Așadar, principalele riscuri și amenințări la adresa securității cetățenilor, a valorilor și intereselor sale ca stat membru al comunității europene și euroatlantice sunt: terorismul internațional structurat în rețele transfrontaliere, proliferarea armelor de distrugere în masă, cnflictele regionale, criminalitatea transnațională organizată, guvernarea ineficientă. Dintre acestea, în lucrarea de față am ales să tratez terorismul internațional, ce reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa vieții și libertății oamenilor, a democrației și a altor valori fundamentale pe baza cărora se întemeiază comunitatea democratică a statelor euroatlantice.

1Strategia de securitate națională a României, România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viață mai bună într-o țară democratică, mai sigură și prosperă, București, 2007, p. 7.

1

“TERORISMUL INTERNAȚIONAL – CEA MAI GRAVĂ AMENINȚARE LA ADRESA SECURITĂȚII NAȚIONALE”

Fenomenul terorismului, prin modul de manifestare la scară internațională, începând cu secolul al XX- lea , a devenit una din principalele amenințări la adresa societății umane și, implicit a siguranței statelor. Amplificarea în intensitate și volum a actelor teroriste a dus la creșterea pericolului social, pentru structura și unitatea social-umană actuală. Acțiunile de violență desfășurate în diverse modalități de către persoane sau grupuri de persoane, prin care se atentează la integritatea corporală, bunurile sau viața unor demnitari, personalități publice, a membrilor lor de familie, cât și cele săvârșite asupra unor grupări politice, instituții, organizații sociale, indiferent dacă sunt în locații publice sau private, sunt acte de terorism. Atunci când acestea sunt îndreptate împotriva ordinii internaționale și pun în pericol direct sau prin implicațiile conexe lor , relațiile internaționale, ele devin acte de terorism internațional. Astfel, ele pot face parte fie din gama amenințărilor directe împotriva păcii și existenței umane, fie din gama creării și cultivării de tensiuni sau deteriorării relațiilor dintre diferitele state , fie din gama generării unor situații de conflict, instabilitate pe un spațiu, o zonă geografică între etnii sau religii, fie creează diverse situații care ar prejudicia climatul internațional normal. Între unele din cele mai puternice organizații teroriste și unele structuri de crimă organizată transfrontalieră se stabilesc tot mai frecvent cooperări și colaborări strânse, legate de interese politice, financiare, umane, etc. Acestea se materializează astăzi în foarte multe domenii, atât în planul pregătirii practice, a schimbului de date și informații în interes pentru ei, a sprijinului material, logistic, cât și în pregătirea și derularea corelată a unor acțiuni ale acestora. Amplificarea interferențelor colaboraționiste pe plan internațional între structurile teroriste este evidentă în ultimele decenii și putem constata cu ușurință aceste realități, din desfășurarea atacurilor teroriste ce au avut loc după anul 2000. Cooperarea lor a evoluat rapid, ajungându-se la nivele foarte mari, chiar și între unele organizații situate în zone geografice diferite. Astfel, cooperările și sprijinirea lor efectivă, au permis dezvoltarea caracterului internațional al terorismului actual și simbioza cu unele structuri de crimă organizată transfrontalieră, ceea ce a creat în timp, un fenomen mondial și marele flagel al lumii. Consecințele rezultate în urma atacurilor teroriste după anul 2000, inclusiv cele din Septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii sunt reale confirmări pentru înțelegerea proliferării terorismului actual la nivel internațional.

„Rădăcinile terorismului se pierd undeva în istorie, construindu-se întotdeauna într-un instrument al strategiei violenței, dusă până la limitele

2

extreme”2. Din punct de vedere istoric, „terorismul a apărut în antichitate sub forma atentatului politic, considerat ca prima dintre practicile teroriste, iar în decursul vremii a marcat evoluția și istoria marilor imperii”3. Termenul de terorism provine din latinescul „terror” care înseamnă violență fizică, spaimă, teroare provocate deliberat prin acte de violență publică, folosirea cu intenție a unor mijloace capabile să ducă la un pericol comun. Teroarea se caracterizează prin violență și amenințarea cu violența, utilizarea sistematică și persistentă a violenței, intimidare și sensibilizare prin intermediul agresivității. Pe de altă parte, terorismul presupune organizare, planificare, finanțare și echipamente de ultima oră precum subiecți umani selectați și pregătiți pentru realizarea acțiunilor concrete de atac. Termenul de terorism este discutat foarte mult pe plan mondial, deoarece definirea lui este dificilă pe baza cauzelor, formelor, răspândirii și legitimității sale, fapt pentru care nu s-a primit o definiție universal acceptată pentru conceptul de terorism pe motivul că el nu reprezintă un a fi definit ca un fenomen. Terorismul, “privit ca metodă de acțiune care se confruntă cu infracțiunea, presupune o modalitate de punere în execuție a unei activități infracționale prin acțiuni de violență, teroare și intimidare”.4

Primele încercări de definire a termenului din punct de vedere juridic au apărut în timpul Conferințelor Internaționale pentru Unificarea Legii Penale, din 1925 când a fost introdus conceptul de „crimă internațională”. În cadrul Conferinței de la Copenhaga din 1935 se ajunge la definirea juridică a terorismului ca act voluntar comis împotriva vieții, integrității fizice, sănătății sau libertății oficialităților; orice act care primejduiește o comunitate, creează o stare de teroare în vederea schimbării autorității publice ori împiedicarea acțiunilor acesteia sau care urmărește deranjarea relațiilor internaționale. Majoritatea cercetătorilor care au încercat definirea terorismului au ajuns la concluzia că singurul factor comun în definirile lor este violența și utilizarea acesteia pentru atingerea unor scopuri, de cele mai multe ori de natură politică. Organizația Națiunilor Unite a dat terorismului o definiție, prezentându-l ca ″o stare de anxietate inspirând acțiuni violente repetate, angajate de actori statali, grupări sau indivizi ce acționează clandestin , pentru motive foarte diverse, criminale sau politice în care, în deplin contrast cu asasinatele, ținta directă a violenței nu reprezintă și ținta principală.″5

Terorismul nu este doar o recție, ci este o acțiune premeditată, calculată, gândită care se înscrie în planul inteligenței negative, perverse și criminale. Armele folosite de teroriști nu sunt foarte costisitoare și se procură destul de ușor. Sursele obișnuite de procurare a banilor sunt atentatele, traficul de droguri sau spargerile de bănci.

2I. Chiș, C. Popa, Terorismul Contemporan, Editura ANI, București, 2007, p. 165.3Ibid.4 Cristian Bârn, Terorismul, ultima soluție?, Editura Top Form, București, 2005. 5Enciclopedia Internațională a terorismului, Ed. 1998.

3

Cercetătorul Măgureanu V. A definit terorismul ca fiind “cel mai periculos și nociv afect al puterii, în sensul că legitimează prin forță brutală și lipsită de orice scrupul, având o singură regulă, și anume cea dictată de terorist, fie el un individ, un grup sau un stat.”6

Specialistul Edward Behr în lucrarea sa “America de care ne temem” definește terorismul intelectual ca fiind drept “political correctness” (limbaj şi comportament politic corect), de acea formă de “maladivitate socială ce s-ar traduce astăzi prin conformism, stupiditate şi gândire superficială, stereotipă, modelată substanţial de puterea oligarhiei politicomediatice”.7 “Actul terorist este special, pentru că combină o ţintă specifică cu o audienţă mai largă. Însă actele de violenţă ţintesc doar entitatea care trebuie să fie lovită sau distrusă, terorismul este unic în aceea că ţinta reală atacată serveşte ca poartă de intrare pentru influenţarea unei audienţe mai largi şi diverse”.8 Terorismul deține motivaţie subiectivă puternică în care se regăsesc factori sociali, politici, religioşi.

Teroarea este elementul constitutiv al multor acțiuni semnalate încă din antichitate. Terorismul era folosit de legiunile romane pentru a impune legea lor, înspăimântând populația și obligând-o în acest mod la supunere. Întotdeauna actul de terorism a avut un scop similar descurajării generale, victima de moment fiind mai puțin importantă decât efectul general asupra unui grup căruia îi este adresat în realitate actul terorist. Deși produce victime individuale, terorismul este un act îndreptat contra unei colectivități. Experții consideră că în spatele unui atac terorist se află întotdeauna o strategie. Indiferent de forma acțiunii: bombe, mașini capcană, luarea de ostatici, asasinate, terorismul nu este deloc accidental sau spontan. Așadar, terorismul reprezintă utilizarea violenței împotriva civililor în scopul obținerii de avantaje politice sau religioase. Terorismul definit de statele americane, englezești și altele presupune utilizarea ilegală sau ameninţarea cu violenţă a persoanelor sau a proprietăţilor acestora cu scopul de a atinge obiective politice sau sociale în vederea intimidărilor, pentru a constrânge psihologic un guvern, individ sau organizaţie pentru a schimba favorabil comportamentul sau politicile negociate. După afirmaţiile lui Rex A. Hudson (2005), teroriştii internaţionali sunt incapabili să îşi atingă scopurile prin mijloace convenţionale, încearcă să transmită un mesaj ideologic sau religios prin terorizarea publicului larg. Prin aceasta, ei speră să demonstreze mai multe, astfel încât guvernul sau guvernele vizate să nu poată să-şi protejeze cetăţenii; prin asasinarea unei anumite victime, pot da o lecţie publicului în general, generând astfel şoc şi teamă.

6 Virgil Măgureanu, Sociologie politică, Editura Rao, București, 2006.7 Jean Servier, Terorismul, Institutul European, 2001.8 Maria Voinea, M. Prună, F. Dumitrescu, I. Gaborean, Terorismul înainte și după Bin Laden, Editura Mediauno, 2002, p. 7.

4

Printre primele acte de terorism, concepute, planificate și executate se găsesc și cele din Orientul Antic, fiind atributul sectei „hasichim”, conducătorul acesteia dirijând o serie de discipoli să se infiltreze la curțile diverșilor monarhi, să le cucerească încrederea și în urma ordinului primit să treacă la asasinarea suveranului, prin diferite metode care să genereze panică și haos. ″Numele hashasinilor, conform unor cercetători venea de la conducătorul sectei, Hassan-i-Sabah, iar alții erau de părere că numele vine de la hașișul pe care obișnuiau să îl folosească pentru a induce starea de tranșă de care aveau nevoie pentru a vedea Raiul promis″9.

Terorismul s-a manifestat sub toate formele posibile, de la terorismul peșterii la ciberterorism. Mijloacele au fost mereu altele, s-au schimbat, însă esența a rămas aceeași: înfricoșare, distrugere, ucidere. Deși terorismul nu are legi și nu principii ori rațiuni putem spune că acesta s-a manifestat ca o reacție contra ordinii instalate după cel de-am doilea Război Mondial, ca o recție de respingere a ordinii bipolare, foarte stresantă și restrictivă, sau ca o recrudescență a extremismului mondial, mai ales a celui politic, etnic și religios. Pentru terorism haosul este mediul prielnic așa cum este și pentru lumea interlopă, criminali, traficul de droguri, dezvoltarea centrilor distructivi, a neîncrederii și suspiciunii. Putem spune că terorismul este războiul cel mai periculos împotriva ordinii. Amenințările terorismului nu are limite. Teroriștii nu doresc să distrugă planeta, nu au nimic cu aceasta, ei își propun să nimicească pe cei ce le stau în cale, doresc să realizeze haos și dezordine într-o anumită regiune pe care o aleg.

Arma principală a teroriștilor este omul, în special omul derutat și ușor de manipulat, care ajunge în acel stadiu în care este în stare să ucidă pe oricine pentru a duce la bun sfârșit o misiune care vine dintr-o lume meschină, care-l domină. Omul este o ființă creativă, imaginativă, iar terorismul îl folosesște pe acesta ca armă, pentru că omul poate pătrunde oriunde și poate distruge orice. Terorismul nu cunoaște granițe și nu are țară, iar riscul terorist este la ordinea zilei fiind promovat și amplificat de mass-media. Terorismul se prezintă așadar ca un fenomen social extrem de complex, care constă în manifestarea spectaculoasă a violenței, cu scopul de a atrage atenția, a înspăimânta, a chinui și a impune un anumit tip de comportament, uneori doar pentru a teroriza, printr-o gamă foarte largă de acțiuni, în care omul nu este altceva decât armă și victimă, călău și condamnat. Terorismul se manifestă ca un aisberg, fiind o anormalitate, bazat pe ură, inteligență criminală și patologie socială. Din nefericire, atunci ″când terorismul își face loc, rațiunea dispare fiind înlocuită de fanatism, de orbirea gândirii logice și a valorilor esențiale″10. Nefiind abordat corespunzător, acesta s-a transformat într-un proces de

9Ion Marin, Țuțu Pișleag, Geopolitica și Terorismul, Editura Sitech, Craiova, 2009, p.162.10Gheorghe Basarabescu, Terorism între istorie și actualitate, Clipa, Nr. 518, 27 Septembrie 2001.

5

amploare, provocând seisme social-politice, dezbinări și menținând permanent o stare de confruntare.

Istoria evoluției galopante a terorismului, începând după anul 1970, a generat profunde preocupări de analiză științifică a acestuia. În decursul acestui timp au fost realizate numeroase noi clasificări ale terosimului:

Terorismul ca recție a celui slab contra celui puternic- este o răzvrătire la terorism, un fel de terorism contra terorism. Este vroba despre faptul că cel puternic face ce vrea pe când cel slab face doar ce poate. Cauzele producerii acestui tip de terorism ar fi inegalitatea socială, lupta pentru putere și supremație, ura celui slab asupra celui puternic, existența unor tensiuni și prejudecăți, ori nevoia de a fi luat în seamă. Acțiunile teroriste din partea celui slab contra celui puternic nu au reguli, preferințe sau frontiere. Acestea se desfășoară pretutindeni și au drept scop asasinarea unor personalități, distrugerea unor obiective culturale sau economice, producerea de catastrofe, perpetuarea internetului, a sistemelor de comunicații și a lucrărilor de artă. În general, ″cele mai multe acțiuni teroriste ale celui slab contra celui puternic au loc pe teritoriul celui puternic, se pregătesc cu mult înainte, loviturile fiind bine aplicate, fie în punctele cele mai vulnerabile, fie în zonele cele mai puternice-lovitura de decapitare″.

Terorismul politic- formele de manifetsare a terorismului politic sunt numeroase. În acest caz terorismul este utilizat pentru ca instrument de presiune politică. Terorismul politic vizează cucerirea puterii prin violență, lupta pentru reforme sociale, lupta pentru influență și putere, lupta pentru imagine sau lupta pentru identitate și producerea de haos. Terorismul politic s-a manifestat mai ales în timpul Războiului Rece, fiind mai degrabă un terorism ideologic. Fiecare dintre cele două superputeri încuraja terorismul politic, aproape sub toate formele sale, de la cele psihologice și informaționale, la atacuri și asasinate.

Terorismul informațional, mediatic și ciberterorismul. În ceea ce privește terorismul informațional este foarte probabil ca grupările teroriste în viitor să vizeze și domeniul informației, precum distrugerea sistemelor de telecomunicații, virusarea computerelor, distrugerea rețelelor economice, financiare, dar și practicarea ″pirateriei electronice″ . Terorismul mediatic are două aspecte. Pe de o parte cel al folosirii de către teroriști a mass-media pentru atingerea scopurilor criminale, iar pe de altă parte cel al terorizării populației de către instituții sau reprezentanți mass-media. Acesta pleacă de la posibilitatea manipulării prin media, a negocierii teroriștilor cu organele de ordine și de asemenea de la ideea că opinia națională și

6

internațională se poate modela imagini deformate negativ și prin violență.

Terorismul infracțional este cel mai răspândit tip de terorism și totodată și cel mai greu de stăpânit. Acesta se exercită fie în lumea interlopă, sub diferite modalități fie asupra societății și nu trebuie confundat cu crima organizată. Crima organizată nu este terorism, ci este un mod de rezolvare, de către cercurile criminale pe calea infracționalității sau criminalității, a unor probleme ce țin de traficul de droguri, spălarea banilor, prostituție, proxenetism, etc. Aceste activități s-au mondializat și funcționează din ce în ce mai bine. Terorismul infracțional vine în sprijinul crimei organziate, fiind un instrument al acesteia.

Terorismul identitar ține de afirmarea violentă a identității. Acesta are la bază impunerea unui anumit tip de identitate, mai exact pedepsirea tuturor celor care nu recunosc sau nu vor să recunoască această identitate.

Terorismul patologic se referă la faptul că unele acte teroriste sunt efectuate de psihopați, oameni care pierd contactul cu realitatea, pierd controlul sensurilor și care acționează inconștient. ″Comportamentul lor are drept cauze sărăcia, alcoolismul, drogurile, pierderea reperelor, boala, dificultățile vieții, violența urbană, refularea, șomajul, ianctivitatea, inadaptabilitatea socială sau proveniența dintr-o familie dezordonată″.11

Terorismul NBC. La un moment dat se ajunsese la concluzia că epoca supertehnologiilor, a armelor chimice, nucleare și biologice nu va mai prezenta un pericol asupra societății. În acest sens a avut loc și semnarea unui tratat între 143 state, fără SUA, unde arma biologică era considerată nesemnificativă în cazul unei confruntări. După atacul sarin din Tokyo, amenințarea chimică și biologică a devenit din ce în ce mai evidentă, iar teroriștii au devenit foarte interesați de armele chimice și biologice. Scopurile terorismului nuclear, chimic și biologic vizează pedepsirea necredincioșilor și eliminarea lor fizică, răzbunarea persoanelor dispărute din organziația respectivă sau scopuri politice extremiste, fanatice, scopul de bază fiind acela de a ucide cât mai mulți oameni într-un timp cât mai scurt.

Dintre numeroasele clasificări ale atacurilor teroriste, după modalitățile de executare, după spațiul în care se practică, etc, a rezultat una dintre cele mai simple definiri, aceea ce are la bază scopul și modul acțiunii teroriste. Obiectivul final este aplicarea de presiuni asupra entităţii umane , pentru a o determina să acţioneze în 11 Gheorghe Arădăvoaice, Terorism, Antiterorism, Contraterorism, Editura Antet, 1997, p. 28.

7

conformitate cu dorinţele teroriştilor, în cazul în care acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin alte mijloace convenţionale. Așadar, scopurile teroriștilor, indiferent de nivelul structurii care o execută, chiar dacă este un terorist singuratic sau o grupare puternică, sunt legate de obținerea de bani și avantaje, dorința de a răspândi un mesaj, răzbunarea și pedepsirea (ex. asasinarea primului ministru al României. Armand Călinescu, de către legionari, ca răzbunare pentru că au considerat că ar fi un rol important în uciderea liderului mișcării legionare românești, Corneliu Zelea Codreanu.), fanatismul religios, subminarea autorității de stat sau lupta pentru eliberare, emancipare, obținerea puterii politice (ex. lupta pentru independență și autonomie, mișcarea separatistă bască ETA, etc).

Pe baza promovării unor departajări a terorismului actual, din cele anterior prezentate, s-au dezvoltat în timp diferite clasificări ale categoriilor de organizații teroriste existente acum în lume. Multe dintre organizațiile teroriste actuale sunt legate de motive etnice, religioase, revoluționare, anarhiste, patologice sau individuale, grupări neofasciste de extremă dreaptă ( cum ar fi Ordinea Nero sau Nucleele Armate Revoluționare), grupările de mercenari ideologici. Fiecare dintre aceste categorii au generat moduri de acțiune specifică, care se manifestă și acum. Ele nu sunt capabile să dezvolte simpatia şi sprijinul popular în favoarea poziţiilor lor radicale şi folosesc acţiunile şi actele violente pentru a-şi câştiga influenţa zonală- exemple: „ETA” din Spania; „RAF-ul” din Germania; „Celulele Combatante” din Belgia etc., terorismul insurgent sau terorismul sponsorizat.

Alături de terorismul international, crima organizată a devenit deja principalul inamic al securității interne și prin însăși natura ei tinde să se extindă permanent. Ea se angajează în orice fel de tranzacții legale sau ilegale, cu condiția să fie profitabile și urmăresc în permanență obținerea de putere și influență, recurgând la toate mijloacele posibile pentru demolarea barierelor ce-i stau în cale. Organizațiile criminale moderne au împrumutat de la mafie principalele modalități de acțiune, comportându-se asemănător unei puteri politice totalitare, ce asasinează oameni politici, judecători, agenți de poliție, detectivi sau ziariști ori de câte ori este necesar pentru a-și apăra propriile interese. În activitatea lor, organizațiile criminale transnaționale amenință suveranitatea statelor, valorile democratice și instituțiile publice sau naționale, din țările recent eliberate de sub regimurile autoritare. Aceste organizații sunt flexibile, ușor adaptabile la orice situație și acționează după strategia campaniilor multinaționale, extinzându-și tot mai mult ariile, alianțele și acordurile în scopul asigurării unei mai bune protecții față de autoritățile naționale, diminuării riscurilor și deschiderii de noi canale pentru desfășurarea activităților lor ilegale.

În definirea crimei organizate trebuie să pornim de la trăsăturile esențiale oricărei infracțiuni, și anume: periculozitatea socială, vinovăția, acțiunea directă, modul de operare, gradul de organizare al făptuitorilor, urmările actelor ilicite,

8

amplitutindea acestora, întinderea lor în timp și spațiu, armamentul și instrumentele utilizate, numărul victimelor, circumstanțele în care s-au produs faptele, impactul în ceea ce privește comunitatea, dar mai ales caracterul său bine organizat. La cea de-a V-a Conferință a ONU privind „Prevenirea criminalității și tratamentele infractorilor”, s-a elaborat o rezoluție specială, crima ca formă de afaceri, ce cuprinde patru criterii definitorii pentru crima organizată, respectiv: “scopul – obținerea de câștiguri substanțiale, legături bine structurate și delimitate ierarhic în cadrul grupului, specific – folosirea atribuțiilor și relațiilor de serviciu ale participanților și nivelul – ocuparea de către participanți a unor funcții superioare în economie și societate”. Crima organizată are rădăcini adânci și se afllă permanent în viața cotidiană a societății, prin numeroasele grupuri de infractori ce înfăptuiesc activități ilegale conspirate, având ca scop principal obținerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate. Grupruile de infarctori utilizează drept mijloace șantajul, violența, prostituția, răpirea de persoane, jocurile de noroc, camăta, contrabanda, evaziunea fiscală, și chiar unele acțiuni ce la prima vedere par legale, dar de fapt acestea au urmări delictuoase. Este esențial de reținut faptul că activitățile care compun crima organizată au un caracter bine organizat și secret, care creează un impact social deosebit de negativ ce periclitează siguranța cetățenilor, amenință instituțiile publice și guvernele, controlează prin forța banilor sindicatele, realizând așadar o puternică influență în mediul economic, social și mai ales politic.

România, ca și celelalte țări aflate sub regim totalitar, cunoaște două perioade în evoluția fenomenului infracțional în sfera crimei organizate. Așadar,după cum am amintit și în cazul terorismului, pe de o parte, este vorba despre perioada anterioară instaurării regimului democratic, când exista un control aproape absolut asupra tuturor sferelor economico-sociale, exercitat îndeosebi pentru menținerea sistemului dictatorial, dar și pentru controlul permanent în interiorul țării, în tranzit sau în exterior, al cetățenilor români. Cu ajutorul sistemelor de informații și supraveghere se putea identifica orice formă incipientă a unor acțiuni infracționale, iar legislația deosebit de represivă putea stopa orice evoluție a acestora. Totodată, principalele condiții favorabile dezvoltării crimei organizate și terorismului lipseau, imposibilitatea circulației transfrontaliere a cetățenilor, dificultatea importului de tehnici și tipologii criminale, ori extinderea celor existente, astfel că orice formă clasică a crimei organizate nu se putea maximiza. În al doilea rând, controlul extrem de scrupulos asupra sistemului financiar-bancar făcea imposibilă acțiunea de spălare a banilor murdari.

Odată cu instaurarea regimului democratic, în anul 1989, pe lângă dobândirea tuturor drepturilor democratice de către cetățenii români, dar și cei străini veniți pe teritoriul românesc, s-au sfărâmat și barierele existente ce împiedicau dezvoltarea crimei organizate, astfel că o societate fragil democratică,

9

aflată în stadiu incipient de formare, nu a putut face față acestui fenomen și ritmului său rapid de dezvoltare.

Totodată au intervenit și schimbările comportamentale în rândul oamenilor, astfel că, pentru anumite persoane, noile reglementări politice, sociale, morale și economice au însemnat începutul unui proces de autentică libertate, iar pentru altele au reprezentat posibilitatea de declanșare a unor răzbunări, de săvârșire a unor infracțiuni cu violență, introducerea în țară a armelor, munițiilor, droguri, etc, toate acestea reprezentând escaladarea crimei organizate în România. Promovarea liberei concurențe, a spiritului competitiv au determinat numeroși indivizi, chiar cu un statut respectabil în societate să aleagă calea infracțiunii, a furtului, escrocheriei, delapidării, corupției, traficului de droguri, având drept scop îmbogățirea cu orice preț, peste noapte. Douglas Menarchik din SUA, afirma că, România se află în epicentrul amenințărilor netradiționale la adresa securității regionale, pentru a cărui înfruntare nu este pregătită suficient și nu deține structuri organizate corespunzător.

O caracteristică a terorismului și crimei organizate din țara noastră, o reprezintă poziția geografică, devenind un segment important al narcotraficului de toate tipurile, în special pe varianta nordică, Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Slovacia-Cehia-Germania-Olanda.

Deschiderea granițelor a adus cu sine creșterea enormă a numărului de persoane, mijloace de transport, și mărfuri ce intră și ies din România. Acestă situație a adus cu sine numeroși infractori și tendința acestora de a-și crea legături cu alte state, îndeosebi cu grupările de emigranți ai crimei organizate. Astfel, s-au dezvoltat factori socio-economici și criminogeni care stimulează criminologia internă, cu tendințe evidente de racordare la procesul de globalizare și internaționalizare. Pe fondul liberei circulației a străinilor în țara noastră se remarcă grupări criminale din interiorul țării care acționează pe linia organizării și internaționalizării actelor de contrabandă, trafic cu droguri, prostituție, proxenetism, afaceri cu autoturisme de lux, spălarea banilor prin activități comerciale, penetrarea sistemului financiar-bancar, plasarea de valută falsă, sustragerea operelor de artă, escrocarea forței de muncă, transferuri ilegale de capital în străinătate, etc.

Actele de contrabandă, fraudele valutar-vamale și evaziunea fiscală constituie activități extrem de profitabile pentru elementele infractoare, numeroși agenți economici devenind într-o perioadă foarte scurtă de timp multimiliardari de pe urma comerțului cu mărfuri provenite din aceste tip de infracțiuni. Astfel, s-au creat rețele calificate de traficanți în domeniul petrolului, alcoolului, țigărilor, cafelei, ce au afcilitat intrarea și ieșirea din țară a unor cantități imense de produse și organizarea unor adevărate canale subterane de distribuire a acestora către majoritatea loalităților din țară.

10

Evaziunea fiscală, fenomen ce alimentează din plin economia subterană, s-a manifestat mai ales prin crearea de firme „fantomă”, cu ajutorul cărora se vehiculează cantități uriașe de mărfuri, fără ca statul să încaseze vreun ban. Evaziunea fiscală a fost încurajată de comportarea incorectă a unor functionari publici care au acceptat confirmarea de situații nereale la înființarea și derularea activității acestora, devenind astfel complici ai infractorilor.

Crima organizată și corupția a luat amploare, ca efect al diversificării, perfecționării și profesionalizării metodelor și mijloacelor utilizate, în unele sectoare precum: sectorul financiar-bancar – o mare parte a sistemului bancar a fost utilizat pentru spălarea banilor murdari rezultați din afacerile de mare contrabandă și acte de evziune fiscală, trafic de droguri, mașini furate, etc , sectorul construcțiilor de mașini, sectorul metalurgic, sidelurgic și al resurselor energetice, sectorul petrolier, sectorul prestărilor de servicii, sectorul flotei maritime, fluviale și de pescuit oceanic – în gestionarea flotei maritime s-au comis numeroase și grave activități ilegale, ce au avut drept consecință anihilarea aproape totală a imensului patrimoniu naval. În același timp, administrarea frauduloasă, materializată de regulă prin închirierea de nave a unor firme ad-hoc constituite, a făcut ca multe nave să fie grevate de mari obligații financiare, determinând statul la investiții directe și costisitoare, iar pentru ameliorarea situației se creează efectiv premisele dispariției acestui sector economic de o mare importanță strategică. Cele mai grave forme de manifestare a crimei organizate sunt: problematica drogurilor, migrația ilegală, traficul ilegal de copii.

Pe măsură ce crima organizată și terorismul au câștigat și câștigă tot mai mult teren, a fost impetuos necesară intervenția tot mai hotărâtă a statelor de drept pentru contracararea acestui fenomen periculos, ce tinde să devină din ce în ce mai serios, un mod de viață, în anumite condiții și pentru anumite persoane. Orice intervenție eficientă presupune crearea unui cadru juridic adecvat, precum și a unui cadru instituțional corespunzător. Ca mijloace juridice, statele au la dispoziție tratatale sau convențiile bilaterale, zonale sau multilaterale, cu caracter de reciprocitate. În primul rând, Organizația Națiunilor Unite este prima care se ocupă de combaterea crimei organizate, prin multiplele reuniuni ce s-au desfășurat, amintim aici „Reuniunea Ministerială de la Napoli din 1994,” unde a fost adoptat „Planul Mondial de Acțiune contra Criminalității Transfrontaliere Organizate”. De asemenea fiecare stat membru are misiunea de a detecta acțiunile criminale, de a le raporta, de a depăși codul de tăcere și intimidare și de a crea diverse modalități pentru stoparea fenomenului.

Într-un mod cu totul deosebit, Consiliul Europei și-a asumat responsabilitatea de a sprijini și a realiza unități pentru apărarea drepturilor omului și căutarea de soluții pentru problemele cu care se confruntă societatea, încurajând promovarea și accentuarea conștiinței identității valorilor culturale. “Devenit un

11

laborator de idei european și una dintre principalele întreprinderi de acorduri internaționale, Consiliul Europei a elaborat și adoptat convenții și acorduri precum și numeroase recomandări”.12 În cadrul Consiliului Europei există structuri ce se ocupă în mod special de crima organizată, precum Comitetul European pentru Probleme Criminale și Asistență Juridică Internațională în materie penală. În 1977, s-a creat „Convenția europeană pentru reprimarea terorismului”, deschisă spre semnare tuturor statelor membre Consiliului Europei, având drept scop luarea de măsuri concrete împotriva criminalității de mare violență. De asemenea, Consiliul Europei a elaborat „Convenția europeană asupra controlului dobândirii și deținerii armelor de foc de către particulari”, deschisă spre semnare statelor membre în 1978. În aproape 44 ani, Consiliul Europei a elaborat un întreg ansamblu de convenții privind cooperarea internațională în materie penală, care completate printr-un număr considerabil de recomandări, constituie un adevărat corp de drept european în domeniul criminalității și al terorismului.

O altă organizație importantă ce lupă împotriva crimei organizate și a terorismului este Organizația Internațională de Poliție Criminală (O.I.P.C) – INTERPOL, una din țările fondatoare organizației fiind și România, ce urmărește dezvoltarea bazei de date cu privire la mașinile furate, amprente, valută falsificată și cărți de credit fictive. Totodată are în vedere și descoperirea crimelor la adresa mediului înconjurător, a operațiunilor de spălare a banilor murdari și a traficului de droguri.

EUROPOL, o altă organizație creată la îndemnul statelor membre a UE, specializată în domeniul informațiilor, prin care reprezentanții tuturor polițiilor naționale își pot controla anchetele, operațiunile, chiar execută arestarea infractorilor ce fac parte din rețelele crimei organizate care operează în mai multe state europene. Pe lângă acestea, există o multitudine de organisme românești cu vocație în domeniul prevenirii și combaterii crimei organizate, precum Agenția Națională Antidrog, Direcția Națională Anticorupție, Autoritatea Națională a Vămilor, Garda Financiară, Poliția de Frontieră Română, Direcșia Generală de Combatere a Criminalității Organizate, la care se adaugă numeroasele legi în ceea ce privește crima organizată, terorismul și corupția.

CONCLUZII

12 Hurdubaie Ioan, Spațiul Penal Paneuropean din perspectiva Consiliului Europei, Editura Universal Plan, București, 1999, p. 49.

12

Terorismul internațional și crima organizată, neiertătoare și silențioase, sunt un mit sau mai degrabă o caracatiță încă vie? Cert este că aceste organizații criminale fac parte din peisajul vieții noastre și vor dăinui atata timp cât condițiile sociale, economice și politice ale omenirii nu se vor îmbunătăți substanțial. Organizațiile criminale ale secolului nostru s-au dezvoltat asemenea unor „industriași”, prin înșelăciune, violență, crimă, moduri ilegale care contravin bunei dezvoltări a vieții mondiale, iar lucrul cel mai înfiorător este că acestea s-au extins precum un virus, atingând cote maxime în lume.

Comunitatea internatională este pusă în fața unei economii “subterane” de mare anvergură, caracterizată prin infiltrarea piețelor economico-financiare de către structurile criminale, în încercarea de a prelua controlul asupra celor mai importante sectoare economice interne și international. Transnaționalizarea celor mai mari bănci din lume, eliminarea restricțiilor, dezvoltarea tehnologiei, constituie factorii propice pentru dezvoltarea unei imnse mase monetare speculative. Amploarea și mai ales complexitatea acestor fenomene, descurajează orice încercare de control statal, creând condițiile necesare pentru traficul de droguri, arme, carne vie, autoturisme de lux, escrocherii, camătă, bani proveniți din afaceri ilicite, etc.

Întrebarea care se află pe buzele tuturor, este dacă vor dispărea vreodată aceste organizații criminale. În ciuda eforturilor depuse de structurile specializate privind combaterea și stoparea terorismului și crimei organizate, observăm că acestea și-au creat legături și relații strânse în întreaga lume, dezvoltându-se în mod alarmant de la un an la altul. Dacă înainte de anul 1989 acestea existau într-un număr foarte mic, după căderea regimului totalitar și trecerea la o democrație liberă cu liberalizarea frontierelor, comerț liber, piață liberă, cooperare între state, organizațiile criminale s-au înmulțit, mentalitatea oamenilor s-a schimbat, democrația fiind privită ca o răzbunare asupra vechiului regim. Majoritatea oamenilor și-au creat conexiuni cu traficanți și teroriști din alte state, observând că de pe urma acțiunilor criminale pot câștiga immense sume de bani, fără a depune un efort semnificant. Așadar, nu putem să sperăm că organizațiile criminale vor dispărea, deoarece pentru moment, datorită interpenetrării acestora în viața de zi cu zi, racolarea din ce în ce a mai multor tineri în rândurile organizațiilor și câștigurile financiare de care aceștia beneficiază într-un timp foarte scurt, nu conduce decât spre maximizarea organizațiilor criminale și spre înmulțirea rapidă a acestora.

13