UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “GR. T. POPA”

FACULTATEA DE MEDICINĂ DISCIPLINA DE ANATOMIE

TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

Doctorand: ALEXANDRU OPREAN

Coordonator ştiinţific:

PROF. DR. DOINA LUCIA FRÎNCU

IAŞI 2011

2

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “GR. T. POPA”

FACULTATEA DE MEDICINĂ DISCIPLINA DE ANATOMIE

PARTICULARITĂŢI ANATOMOFUNCŢIONALE ALE

MUSCULATURII SOMATICE ŞI ALE CORDULUI LA JUCĂTORII DE RUGBY

Doctorand: ALEXANDRU OPREAN

Coordonator ştiinţific: PROF. DR. DOINA LUCIA FRÎNCU

IAŞI 2011

3

CUPRINS LISTĂ DE ABREVIERI ŞI SIMBOLURI INTRODUCERE

PARTEA I NIVELUL CUNOAŞTERII DOMENIULUI DE STUDIU CAPITOLUL 1 - ANATOMIA FUNCŢIONALĂ A MUSCULATURII SOMATICE IMPLICATE ÎN EFORTUL SPECIFIC JOCULUI DE RUGBY

CAPITOLUL 2 - ANATOMIA FUNCŢIONALĂ A CORDULUI ŞI ADAPTAREA SISTEMULUI CARDIOVASCULAR LA EFORT

CAPITOLUL 3 - PARTICULARITĂŢI ECOBIOLOGICE ALE JUCĂTORULUI DE RUGBY PARTEA a II-a CERCETĂRI PERSONALE CAPITOLUL 4 - MOTIVATIA ALEGERII SUBIECTULUI, IPOTEZELE, SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII 4.1. Justificarea alegerii temei 4.2. Ipotezele lucrării 4.3. Scopul lucrării 4.4. Obiectivele de lucru CAPITOLUL 5 - METODE ŞI TEHNICI DE LUCRU UTILIZATE 5.1. Subiecţii 5.2. Procedura

CAPITOLUL 6 - REZULTATE ŞI DISCUŢII PRIVIND SOLICITAREA SPECIFICĂ A MUSCULATURII SOMATICE ÎN JOCUL DE RUGBY...69

4

6.1. Particularităţi ale musculaturii gâtului 6.2. Particularităţi ale musculaturii spatelui şi a cefei 6.3. Particularităţi ale musculaturii anterolaterale a toracelui 6.4. Particularităţi ale musculaturii anterolaterale a abdomenului 6.5. Particularităţi ale musculaturii umărului 6.6. Particularităţi ale musculaturii braţului 6.7. Particularităţi ale musculaturii antebraţului 6.8. Particularităţi ale musculaturii bazinului 6.9. Particularităţi ale musculaturii coapsei 6.10. Particularităţi ale musculaturii gambei CAPITOLUL 7 - ADAPTĂRI MORFOLOGICE SPECIFICE JUCĂTORILOR DE RUGBY 7.1. Rezultate şi discuţii privind măsurătorile antropometrice aplicate jucătorilor Lotului A 7.2. Rezultate şi discuţii privind măsurătorile antropometrice aplicate jucătorilor Lotului B 7.3. Rezultate şi discuţii comparative ale măsurătorilor antropometrice aplicate jucătorilor din ambele echipe studiate CAPITOLUL 8 - ADAPTĂRI FUNCŢIONALE SPECIFICE ALE SISTEMELOR CARDIAC ŞI RESPIRATOR 8.1. Rezultate şi discuţii privind studiul anatomic al cordului 8.2. Rezultate şi discuţii privind testările funcţionale ale sistemelor cardiac şi respirator aplicate jucătorilor Lotului A 8.3. Rezultate şi discuţii privind testările funcţionale ale sistemelor cardiac şi respirator aplicate jucătorilor Lotului B 8.4. Rezultate şi discuţii comparative privind testările funcţionale ale sistemelor cardiac şi respirator din ambele echipe studiate CAPITOLUL 9 - OPTIMIZAREA ANTRENAMENTULUI LA JUCĂTORII DE RUGBY PENTRU PROTECŢIA SISTEMELOR MUSCULARE SOMATIC ŞI CARDIAC 9.1. Flexibilitate musculară 9.2. Pregătirea fizică 9.3. Controlul activităţii profilactice 9.4. Refacerea 9.5. Pregătirea tehnică

5

9.6. Echipamentul de protecţie şi factorii de mediu CAPITOLUL 10 - CONCLUZII FINALE BIBLIOGRAFIE ANEXE

LISTĂ DE ABREVIERI ŞI SIMBOLURI AS – abatarea standard C – vertebră cervicală D – dispersia ECG – electrocardiogramă CMH – cardiomiopatia hipertrofică L – vertebră lombară Lotul A – echipa de rugby „Politehnica Agronomia Unirea Iaşi” Lotul B – echipa de rugby „Stejarii Bucureşti” RC – ritmul cardiac T – vertebră toracală Ta – talia TA – tensiune arterială TAD – tensiune arterială diastolică TAS - tensiune arterială sistolică TG – ţesut gras VO2 max – consumul maxim de oxigen VS – ventricul stâng

6

INTRODUCERE

În contextul general în care sportul de performanţă evoluează

cu o progresie uimitoare, sportivii devin ei înşişi obiectul unor importante modificări din punct de vedere morfologic, fiziologic, psihologic, comportamental etc.

La începutul mileniului 3 înalta performanţă sportivă se poate realiza cu succes doar cu aplicarea cunoştinţelor multidisciplinare, din domenii devenite recent complementare sportului de performanţă: statistică biologică, biomecanică, biofizică, biochimie, nutriţie şi metabolism, psihologie, alte diverse ştiinţe medicale. Acest lucru este evidenţiat în special în cadrul Jocurilor Olimpice de vară, unde delegaţiile sportive sunt însoţite de specialişti din domeniul medical, aceştia fiind indispensabili în monitorizarea sportivilor pe durata competiţiei.

Impactul studiilor medicale în practica jocului de rugby s-a produs odată cu trecerea sportului de la nivelul amator la profesionism. Acest pas a generat în ultimii aproximativ 20 ani o evoluţie fulminantă a jocului de rugby în general. Jucătorii au fost nevoiţi să se adapteze la noile cerinţe ale rugby-ului modern. Aceştia au trebuit să-şi îmbunătăţească mai ales calităţile motrice, atât cele de bază, cât şi cele specifice. Dacă la începutul anilor ‘90 jucătorii liniei I aveau un ţesut adipos consistent, în prezent un jucător de linia I trebuie să aibă o constituţie atletică, necesitatea unei mase corporale mari fiind suplinită acum de un ţesut muscular bine dezvoltat şi, consecutiv, de mobilitate şi viteză de reacţie. Cercetări efectuate pe rugbişti arată că aceste schimbări morfologice au îmbunătăţit atât capacitatea de efort a sportivilor, cât şi starea generală a întreg aparatului locomotor.Ştiinţele medicale au un rol foarte important în organizarea ştiinţifică a procesului practicării exerciţiilor fizice. Atât specialiştii acestui domeniu, cât şi cei din educaţie fizică utilizează în optimizarea exerciţiului fizic informaţii privind procesele anatomofuncţionale în timpul efortului fizic.

În conţinutul acestei lucrări ne-am propus prezentarea unor anumite particularităţi ale jucătorilor de rugby din punc de vedere anatomic şi funcţional.

7

Pentru a putea evidenţia particularităţi şi acţiuni specifice ale acestei discipline sportive, vom încerca în cele ce urmează să expunem câteva informaţi cu privire la originea şi valoarea formativă a acestui sport.

Rugby sau rugbi (din cuvântul englez rugby, pronunţat aproximativ ragbi) este un sport cu balonul, originar din Anglia. Numele jocului provine de la oraşul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport.

Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit "sportul cu balonul oval". Acesta este răspunsul pe care îl vom primii dacă vom selectă cuvântul rugby pe site-ul enciclopedic „wikipedia”

Rugby-ul rămâne pentru cei ce au avut contact cu această disciplină, un mod inedit de a unii spirite puternice, un mijloc important de socializare.

În cadrul organizaţiilor cu profil rugbistic din toată lumea, atât la nivel profesionist cât si amator, avem plăcerea de a întâlnii caractere ale diferitelor medii sociale, de diverse vârste si cu mentalităţi diferite, dar totuşi uniţi de o dragoste comună, jocul de rugby.

Rugby-ul dezvoltă capacităţi de lucru în echipă, înţelegere, cooperare şi respect pentru cei din jur. Pietrele de temelie ale acestui sport au fost întotdeauna: plăcerea de a participa, curajul şi aptitudinile pe care acest sport le cere, dragostea unui sport ce îmbogăţeşte sufletele celor ce-l practică şi prieteniile de o viaţă generate de o pasiune comună.

Datorită efortului fizic intens solicitat de acest sport există această camaraderie înainte, în timpul şi după meciuri. Tradiţia jucătorilor din echipe adverse ce se bucură de compania reciprocă în afara terenului, în diferite contexte sociale, rămâne parte esenţială a culturii acestui sport.

Rugby-ul a adoptat pe deplin era profesionistă, dar a păstrat savoarea şi tradiţiile jocului recreativ. Într-o epocă în care multe din tradiţiile sportive sunt diluate sau chiar abandonate, rugby-ul este mândru că reuşeşte să menţină un standard ridicat al sportivităţii, comportamentului etic şi al fairplay-ului.

Deşi aparte prin duritatea sa acest sport se practică la toate vârstele. Pe terenurile de rugby vedem copii entuziaşti de 7-8 ani care

8

practică o formă a rugby-ului vioaie si dezinvoltă, o joaca copilărească cu o minge ciudată sau la polul opus vedem foşti jucători cu vârste venerabile pe a căror chip se poate citi regretul că organismul nu mai ţine pasul cu dorinţa şi dăruirea de a juca rugby aşa cum o făceau cu ceva timp în urmă.

În ţările cu tradiţie în acest sport, rugby-ul a fost adoptat în majoritatea comunităţilor şi mediilor sociale, fiecare dintre aceste medii găsind ceva util şi folositor în practicarea jocului. Factorul educativ şi formativ fiind motivul pentru care rugby-ul a fost promovat în şcoli. În ministerele de interne şi cele ale apărării acest sport este practicat cu succes deoarece dezvoltă calităţi precum dârzenie, disciplină, onoare şi camaraderie. De asemenea rugby-ul este practicat ca mijloc de recreare de către cei cărora, mingea ovală le oferă confortul şi liniştea de care au nevoie, după o zi obositoare într-o fabrică sau în spatele unui birou,.

Până nu demult rugby-ul a fost privit ca un sport strict pentru bărbaţi, dar s-a dovedit a fii un sport „bărbătesc” ce poate fi practicat cu succes şi de reprezentantele sexului frumos. În această idee rugby-ul feminin este într-o continuă ascensiune. Nivelul acestei activităţi a uimit la ultima ediţie a campionatului feminin de rugby, când echipe precum cea a Noii Zeelande sau cea a Franţei au jucat un rugby spectaculos şi de un angajament total.

Despre popularitatea acestui sport în rândul telespectatorilor putem spune că aceasta a crescut mult în ultimii ani, unul din motive fiind şi creşterea vitezei de joc şi implicit a spectacolului sportiv.

Statistic, după fotbal rugby-ul are cel mai mare număr de spectatori, fiind astfel un sport destul de popular, îndeosebi în ţările britanice şi în fostele colonii. În timpul campionatului mondial din Australia 2003 s-a înregistrat un număr de aproximativ 1,9 milioane de spectatori pe durata întregii competiţii.

9

CAPITOLUL 4

MOTIVATIA ALEGERII SUBIECTULUI, IPOTEZELE, SCOPUL ŞI OBIECTIVELE

CERCETĂRII

4.1. JUSTIFICAREA ALEGERII TEMEI

În contextul general în care sportul de performanţă evoluează cu o progresie uimitoare, sportivii devin ei înşişi obiectul unor importante modificări din punct de vedere morfologic, fiziologic, psihologic, comportamental etc.

La începutul mileniului 3 înalta performanţă sportivă se poate realiza cu succes doar cu aplicarea cunoştinţelor multidisciplinare, din domenii devenite recent complementare sportului de performanţă: statistică biologică, biomecanică, biofizică, biochimie, nutriţie şi metabolism, psihologie, alte diverse ştiinţe medicale. Acest lucru este evidenţiat în special în cadrul Jocurilor Olimpice de vară, unde delegaţiile sportive sunt însoţite de specialişti din domeniul medical, aceştia fiind indispensabili în monitorizarea sportivilor pe durata competiţiei.

Impactul studiilor medicale în practica jocului de rugby s-a produs odată cu trecerea sportului de la nivelul amator la profesionism. Acest pas a generat în ultimii aproximativ 20 ani o evoluţie fulminantă a jocului de rugby în general. Jucătorii au fost nevoiţi să se adapteze la noile cerinţe ale rugby-ului modern. Aceştia au trebuit să-şi îmbunătăţească mai ales calităţile motrice, atât cele de bază, cât şi cele specifice. Dacă la începutul anilor ‘90 jucătorii liniei I aveau un ţesut adipos consistent, în prezent un jucător de linia I trebuie să aibă o constituţie atletică, necesitatea unei mase corporale mari fiind suplinită acum de un ţesut muscular bine dezvoltat şi, consecutiv, de mobilitate şi viteză de reacţie. Cercetări efectuate pe rugbişti arată că aceste schimbări morfologice au îmbunătăţit atât capacitatea de efort a sportivilor, cât şi starea generală a întreg aparatului locomotor.

Autorul lucrării a practicat rugby-ul, atât ca profesionist la Politehnica Iaşi, cât şi ca amator la Rugby Club Muscat – Oman,

10

astfel încât se consideră, cel puţin iniţiat, în specificul acestui joc sportiv de echipă, cu privire la regulamentul de joc şi arbitraj, organizarea compartimentală a echipei, calităţile fizice ale jucătorului pe fiecare post, particularităţile antrenamentului, recuperării şi alimentaţiei sportivilor.

În anul 2005, în cadrul lucrării de licenţă am studiat regimul alimentar al jucătorilor de rubgy şi de handbal din echipele profesioniste ale Clubului Sportiv Politehnica Iaşi. Studiul s-a desfăşurat în condiţii bune de colaborare, suntem motivaţi să credem că şi în continuare vom găsi sprijin pentru obţinerea materialului de studiu primar necesar elaborării tezei.

4.2. IPOTEZELE LUCRĂRII În vederea realizării cercetării, am formulat următoarele

ipoteze: 1. grupele musculare striate dispuse anterior şi cele dispuse

posterior corpului sunt în egală măsură implicate în efortul specific jocului de rugby;

2. caracteristicile morfologice influenţează în mod direct performanţa sportivă a jucătorilor de rugby din campionatul intern;

3. jucătorii mai tineri prezintă valori ale indicilor morfo-funcţionali superioare celor ale jucătorilor mai în vârstă ;

4. caracteristicile morfologice şi funcţionale ale jucătorilor de din ţara noastră se situează sub parametrii optimi pentru acest sport;

5. particularităţile morfologice şi funcţionale sunt foarte variate în cadrul unei echipe de rugby în funcţie de compartimentul de joc şi de postul ocupat de jucător;

6. introducerea componentei profilactice în antrenament conform particularităţilor compartimentului şi postului ocupat de fiecare jucător.

4.3. SCOPUL LUCRĂRII Prin prezenta lucrare ne propunem să creionăm profilul

morfologic şi funcţional al jucătorilor de rugby de nivel mediu şi de top din prima ligă internă. Dorim să comparăm rezultatele jucătorilor autohtoni cu cele ale jucătorilor ligilor profesioniste din ţări cu

11

tradiţie în acest sport. Vom încerca astfel să aducem o modestă contribuţie la cunoaşterea profilului biologic ideal al jucătorului de rugby şi adaptarea acestuia la condiţiile locale ale practicii rugby-ului, joc sportiv de mare interes în Europa contemporană.

Sperăm că prin conştientizarea profilului somatic şi funcţional al jucătorilor aleşi de noi pentru studiu, vom putea să identificăm căile de optimizare a procesului de antrenament sportiv în rugby.

De asemeni prin testarea aportului tuturor muşchilor în diferitele faze ale jocului de rugby, dorim să evaluăm care grupe sunt suprasolicitate în anumite poziţii de joc. Vom încerca să definim gradul de participare la efort a tuturor grupelor, constatările fiind apoi utilizate pentru creşterea forţei muşchilor respectivi, a vitezei de reacţie şi vigorii ,conform cerinţelor poziţionale.

Considerăm că revigorarea rugby-ului românesc trebuie să demareze tocmai prin rezolvarea acestor problematici fundamentale.

4.4. OBIECTIVELE DE LUCRU - aprofundarea studiului anatomic al musculaturii scheletice i cordului pe piese de disectie; - selectarea a 64 jucători profesionişti de rugby şi împărţirea acestora pe grupe; - evaluarea somatoscopică şi somatometrică a musculaturii la jucătorii de rugby; - efectuarea setului de teste antropometrice şi a explorării funcţionale a jucătorilor de rugby; - realizarea profilului anatomic şi funcţional al jucătorilor de rugby din prima ligă a campionatului intern, cu particularităţile corespunzătoare postului în echipă; - evaluarea pregătirii biologice de concurs şi recuperare complexă a jucătorilor de rugby, pentru stabilirea unor mijloace de refacere intra- şi postefort; - utilizarea concluziile finale pentru optimizarea pregătirii jucătorilor de rugby, în vederea creşterii performanţelor sportive; - implementarea unor norme profilactive în antrenamentele acestor jucători cu scopul prevenirii primare şi secundare a factorilor de risc şi a afecţiunilor cardiace.

12

CAPITOLUL 5

METODE ŞI TEHNICI DE LUCRU UTILIZATE

5.1. SUBIECŢII Studiul s-a desfăşurat în sezonul de campionat 2008-2009, pe

64 jucători de rugby profesionişti care Toţi activează în prima liga a campionatului intern şi sunt componenţii a două loturi distincte.

Lotul A – este reprezentat de 32 de jucători, toţi componenţi ai echipei de rugby a clubului „Politehnica Agronomia Unirea Iaşi”. JucătoriI au vârste între 20 şi 33 de ani, toţi având o experienţă rugbysitcă de peste 5 ani. Echipa ieşeană activează în prima ligă internă, în ultimii 8 ani fiind o prezenţă constantă în jumătatea inferioară a clasamentului. (http://frr.ro/tag/politehnica-iasi/)

Lotul B – şi acesta este preprezentat tot de un număr de 32 de jucători, componenţi ai echipei „Stejarii Bucureşti”. Jucătorii acestei echipe au vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani de asemena toţi au o experienţă rugbysitcă de peste 5 ani. „Stejarii Bucureşti” este o reprezentantă a rugbyului românesc în campionatele intercluburi, europene. Această echipă este o selecţionată a celor mai buni jucători ce activează la echipele elitiste din campionatul intern. (http://frr.ro/category/rugby-intern/stejarii-bucuresti/)

5.2. PROCEDURA Testele efectuate pe sportivi s-au desfăşurat la începutul

sezonului competiţional, acest lucru desfăşurându-se cu acordul antrenorilor şi cu cel al oficialilor celor două echipe.

Testele propriu-zise au constat în prelevarea unor date antropometrice, indici cardiovasculari şi respiratori în timpul efortului şi în repaos, cât şi un studiu anatomic şi funcţional al muşchilor striaţi.

5.2.1. Studiul anatomic şi funţional al muşchilor

Studiul anatomic s-a efectuat pe piese anatomice formolizate (3 cadavre) prin disecţie, la Disciplina de Anatomie a U.M.F. Gr. T. Popa Iaşi, în anii univ. 2008-2009 şi 2009-2010. S-au disecat muşchii gâtului, trunchiului şi membrelor (superioare şi inferioare), în fiecare

13

segment verificându-se ataşamentele musculare şi urmărind inervaţia fiecărui muşchi în parte. Imaginile au fost achiziţionate digital şi prelucrate computerizat pentru a fi utilizate în susţinerea studiul anatomic macroscopic efectuat.

Studiul funcţional al principalelor grupe musculare s-a desfăşurat în sezonul de campionat 2008 – 2009, pe jucătorii echipei „Politehnica Agronomia Unirea” Iaşi. Pentru a evidenţia contracţia musculară am efectuat un set de fotografii ale jucătorilor în timpul unor acţiuni specifice jocului de rugby. Muşchiul aflat în contracţie a fost încadrat într-un chenar pentru a facilita analizarea acestuia.

5.2.2. Studiul anatomic al cordului

Materialul utilizat pentru studiul anatomic al cordului a fost reprezentat de 20 inimi prelevate la necropsie, existente în colecţia Disciplinei de Anatomie, U.M.F. “Gr. T. Popa” Iaşi sau disecţie pe cadavru formolizat, fără afecţiuni cardiace evidente macroscopic, în perioada 2008-2011.

Au fost studiate loja cardiopericardică, aşezarea topografică, orientarea, dimensiunile, aspectul exterior şi interior al cavităţilor şi principalele raporturi ale cordului, aspectele observate constituind baza explorărilor şi interpretărilor ulterioare, la jucătorii de rugby. 5.2.3. Testările antropometrice

Toţi sportivii folosiţi în acest studiu pentru a putea activa în liga naţională de rugby sunt obligaţi ca, la fiecare început de sezon, să treacă printr-un set de investigaţii medicale de specialitate. Aceste investigaţii se desfăşoara la Policlinica Pentru Sportivi, Iaşi, în cazul subiecţiolor lotului A, respectiv la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, Bucureşti, în cazul lotului B. La prelevarea datelor lotului A a participat şi autorul acestei lucrări, datele lotului B fiind extrase din fişele medicale ale subiecţilor.

Masa corporală – a fost masurată cu ajutorul unui cântar electronic de precizie. Chiar dacă masa a fost înregistrată la nivel de decigram, rezultatele au fost întabeleate rotunjit pentru a elimina erorile generate de diferenţele de metabolism dintre subiecţi.

Statura – reprezintă distanţa dintre vertex şi planul plantelor şi a fost evaluată cu ajutorul taliometrului.

14

Anvergura – reprezintă lăţimea totală a corpului şi se măsoară distanţa între punctele digitale. Ulterior a fost raportată la statură pentru a evalua indicele de proporţionalitate între lăţimea totală şi lungimea totală a corpului. (Cordun, 2009)

Diametrul biacromial – reprezintă lăţimea centurii scapulare şi a fost măsurat cu ajutorul compasului antropometric. În activitatea sportivă este indicat ca acest indice să fie cât mai mare, mai ales la sporturile de forţă precum rugbyul.

Diametrul bitrohanterian – reprezintă laţimea centurii coxofemurale, acesta fiind de asemenea evaluat cu ajutorul compasului antropometric.

Perimetrul toracic – a fost măsurat în inspir, în expir şi în repaos. Acest indice antropometric a fost evaluat cu banda metrică.

Compoziţia corporală – calculul masei grase şi non-grase s-a făcut prin metoda caliperometriei. Cu ajutorul caliperului electronic au fost măsurate 5 plici de pe tricepsul brahial, subscapular, supra spinal, abdominal şi în extremitatea superioară a copasei. Formula de calcul folosită a fost:

T.G. (%) = (suma a 5 plici X 0,15) + 5,8 + S.C. (Cordun,

2009; Drăgan, 2002) T.G. - procentajul de ţesut adipos S.C. - suprafaţa corporală calculată după nomograma

Du Bois Raymond 5.2.4. Testările funcţionale

Testările funcţionale au făcut parte din acelaşi ste de testări precompetiţionale. Subecţii lotului B au fost supuşi unui set mai amplu de teste, dar ţinând cont de caracterul comparativ al acestui studiu am luat în discuţie doar testările ce sunt comune celor două loturi. Testările funcţionale pe care urmează să le tratăm în această lucrare sunt parametrii probei „Martinet” şi volumul maxim de oxigen.

Proba Martinet - este o probă cu efort minor ce urmăreşte reactivitatea aparatului cardiovascular la efort, Înregistrarea parametrilor puls şi tensiune se face înaintea probei şi în perioada de revenire iar interpretarea rezultă din felul în care aceste valori îşi

15

revin. Proba originală constă în douăzeci de genuflexiuni executate în 30 secunde la un ritm de metronom de 60.

Aparatura necesară: tensiometru, cronometru şi metronom. Tehnica: proba modificată se combină cu proba clino-ortostatică ce este o probă de reactivitate neuro-vegetativă.

Timpii probei: - sportivul stă 10 min în clinostatism timp în care se face o

anamneză detaliată a ultimelor 24 de ore, ultimul antrenament, etc. - după cele 10 minute se înregistrează frecvenţa cardiacă şi

tensiunea arterială de mai multe ori până în momentul în care se stabilizează.

- sportivul se ridică şi aceiaşi parametrii sunt înregistraţi în ortostatism.

- sportivul execută corect (tălpile paralele, mâinile la ceafă) cele 20 de genuflexiuni într-un interval de 30 de secunde.

- imediat după executarea celor 20 de genuflexiuni, sportivul se întinde în pat şi se înregistrează frecvenţa cardiacă în primele 10 secunde ale fiecărui minut şi tensiunea arterială la mijlocul fiecărui minut.

VO2 max – evaluarea acestui indice funcţional a fost făcută cu ajutorul formulei „Uth – Sorensen – Overgaard – Pedersen”, formulă bazată indicatorii de ritm cardiac în repaos şi în efort. (Niels şi colab., 2004)

VO2 max = 15 X (RC maxim / RC repaos)

5.2.5. Prelucrarea statistică a datelor obţinute Determinările analitice cantitative comportă diferite operaţii

ce se fac într-o anumită succesiune şi care constituie tot atâtea surse de erori (pregătirea probelor pentru analiză, măsurarea volumelor de substanţă, citirile la diverse aparate etc.). De aceea rezultatul ce se obţine din determinare nu este mărimea căutată ci este o mărime apropiată de aceasta.

Aplicând metodele statisticii matematicii se poate calcula o valoare cât mai apropiată de cea reală şi se poate estima şi gradul de certitudine al respectivelor rezultate, deoarece este greu ca în practică să se facă un număr foarte mare (infinit) de determinări sau chiar un număr mai mare de determinări notate de obicei cu n.

16

Pentru caracterizarea unei valori obţinute pentru o probă biologică (şi în acest caz numărul de determinări este destul de mic) se vor calcula media valorilor obţinute din determinări şi abaterea standard. Aceste valori ne vor da o imagine asupra gradului de dispersie al rezultatelor obţinute şi ne vor ajuta să discernem care este valoarea cea mai apropiată de valoarea reală.

Media aritmetică

Prima valoare care ne dă informaţii despre dimensiunea reală a unei determinări (în cazul în care această valoare reală nu este cunoscută) este media valorilor obţinute pentru toate determinările. Media reprezintă raportul dintre suma tuturor valorilor individuale şi efectivul „n” al eşantionului (Lungu, 2001). Media se notează cu:

Unde:

– media determinărilor n – numărul de determinări xi – valoarea determinării

Abaterea standard Deoarece media aritmetică nu scoate în evidenţă dispersia

valorilor individuale în jurul valorii medii, precum şi graniţele de variaţie a şirului statistic, se impune calcularea abaterii standard. Unde: AS – abatarea standard D – dispersia valorilor Testul Student

Rezultatele ce se obţin în determinările experimentale trebuiesc comparate între ele sau cu un lot considerat martor pentru a ne asigura că diferenţele ce s-au obţinut nu sunt mari şi că cele două

DAS

17

seturi de date experimentale au fost obţinute pe loturi de date ale aceleiaşi populaţii.

Pentru a putea aprecia caracterul real sau accidental al variaţiilor valorilor mediei, al diferenţelor indiciilor studiaţi în cadrul modelelor experimentale, s-a impus calcularea, pentru fiecare caz în parte, a testului de semnificaţie (Valeanu şi Hâncu, 1990).

Unde: t = testul Student

= media lotului considerat martor = media lotului de comparat

ESM = eroarea standard a lotului martor ESi = eroarea standard a lotului de comparat După calculul valorii lui „t” se află numărul gradelor de

libertate şi probabilitatea „p”, stabilind gradul de semnificaţie, astfel: P< 0,001 – foarte semnificativ 0,001 <p < 0,005 – distinct semnificativ 0,01 < p < 0,05 – semnificativ p > 0,05 – nesemnificativ

CAPITOLUL 6

REZULTATE ŞI DISCUŢII PRIVIND SOLICITAREA SPECIFICĂ A MUSCULATURII

SOMATICE ÎN JOCUL DE RUGBY

În cele ce urmează ne-am propus să evidenţiem implicarea muşchilor somatice în acţiunile tehnice din timpul unui joc de rugby. În această scurtă prezentare se vor regăsii doar anumite grupe musculare, acei muşchi care au o contribuţie evidentă la executarea procedelor şi acţiunilor tehnice ale jocului de rugby.

18

6.1. PARTICULARITĂŢI ALE MUSCULATURII GÂTULUI

Jucătorii de rugby sunt cunoscuţi în lumea sportului pentru o

musculatură a gâtului foarte dezvoltată. Întru-cât capul şi gâtul sunt zone foarte expuse în timpul jocului de rugby, jucătorii au nevoie de o musculatură a gâtului bine dezvoltată calitativ şi cantitativ. Solicitarea cea mai mare în zona gâtului apare la nivelul jucătorilor de linia I, aceştia fiind nevoiţi să suporte o sarcină uriaşă pe zona cervicală şi a capului în timpul grămezilor ordonate şi spontane. Aceştia urmează programe speciale de dezvoltare a musculaturii gâtului pentru a evita eventuale accidente la nivel cervical. (Bird şi colab., 1998) Nici ceilalţi jucători nu sunt feriţi de tensiuni puternice la acest nivel şi ei la rândul lor. În cadrul programulor de creştere a elasticităţii şi mobilităţii musculare şi articulare, trebuie insistat pe acest segment. Cu toate acestea, rata accidentărilor la nivelul gâtului este destul de ridicată în rândul jucătorilor de rugby.

Fig. 6.1. Ataşamentele muşchiului sternocleidomastoidian stâng pe o piesă de disecţie.

19

Fig. 6.2. Contracţia sternocleidomastoidianului în grămada ordonată Sternocleidomastoidianul (fig. 6.1.) - acest muşchi este foarte

proeminent, în special la jucătorii de linia I, dar nu numai. Este în deosebi solicitat în timpul grămezilor fixe (fig. 6.2.), grămezilor spontane, placajului şi în multe alte situaţii de contact direct al capului cu adversarul sau cu solul. Tactica de rotire în grămadă depinde foarte mult de o bună dezvoltare a musculaturiii gâtului, dar îndeosebi a sternocleidomastoidienilor 6.2. PARTICULARITĂŢI ALE MUSCULATURII SPATELUI ŞI A CEFEI

Raportat la specificul morfologic al jucătorilor de rugby,

musculatura acestei regiuni este foarte bine dezvoltată. Solicitările şi tensiunile la nivelul musculaturii cefei şi spatelui sunt însemnate. Atât jucătorii de grămadă cât şi cei de treisferturi necesită masă musculară calitativă la acest nivel. Împreună cu musculatura gâtului, musculatura cefei şi a spatelui e de o mare importanţă în menţinerea integrităţii coloanei vertebrale.

La nivelul liniilor I-a si a II-a şocurile la legarea gramezilor sunt foarte puternice, iar aceste şocuri se resimt la nivelul umerilor şi a coloanei. Aceleaşi şocuri sunt resimţite în momentele de contact în jocul deschis. (Brooks şi colab., 2006)

Comparativ cu musculatura anterioară a trunchiului, musculatura spatelui are un aport mai mare în jocul de rugby, în special la jucătorii de grămadă.

20

Muşchiul mare dorsal – muşchiul mare dorsal este contractat izotonic şi izometric într-o serie numeroasă de procedee tehnice specifice rugbyului. Tracţionarea adversarului (Fig. 6.4.) şi deposedarea acestuia de balon. Are un rol important la tracţionarea adversarului în grămada ordonată la niveul pilierilor. De asemenea intervine în recepţionarea balonului de sus şi aducerea acestuia la piept. Marele dorsal intervine şi în protecţia cutiei toracice atenuând din şocurile survenite în partea posterioară a acesteia. (Bird şi colab., 1998)

Fig. 6.4. Contracţia marelui dorsal la placarea adversarului

6.5. PARTICULARITĂŢI ALE MUSCULATURII UMĂRULUI Jucătorii de rugby, prin natura jocului sunt nevoiţi să aibă o

musculatură scapulo-humerală foarte bine dezvoltată. În jocul de rugby, umărul este una dintre zone cele mai expuse a corpului, întru-cât majoritatea contactelor directe cu adversarul se fac cu umărul. (Brooks şi colab., 2006)

Umărul reprezintă zona de contact la patrunderea prin percuţie, la placajul din faţă, din spate şi din lateral, la angajarea în grămezile ordonate, dar şi în cele spontane.

Articulaţia umărului este protejată de ligamente şi fibrele musculare care trebuie sa fie puternice, voluminoase, dar în acelaşi timp cu o elasticitate crescută. (Garraway şi colab., 2000) În cadrul antrenamentelor de forţă şi elasticitate specifică, se pune un accent ridicat pe musculatura centurii scapulare. Cu toate acestea la nivel

21

scapulo-humeral se inregistrează un număr mare de accidentări, în special disjuncţiile acromio-claviculare. (Drăgan, 2002)

Fig. 6.18. Muşchiul deltoid stâng pe o piesă de disecţie.

Fig. 6.19. Contracţia muşchiului deltoid la aruncarea balonului la margine

Deltoidul (fig.6.18) – fasciculele musculare ale deltoidului

sunt solicitate preponderent în momentele recepţiei paselor, a

22

recepţiei unui balon şutat, ridicarea unui prinzător la margine, in momentele de depăşire a adversarului prin tampon, blocarea unui balon şutat, lansarea balonului la margine (Fig. 4.19), la placarea din faţă a unui adversar, legarea în grămadă între coechipierii din linia I-a şi linia a II-a, etc. În timpul jocului de rugby muşchiul deltoid are un important rol de protecţie a articulţiei umărului.

6.6. PARTICULARITĂŢI ALE MUSCULATURII BRAŢULUI

Musculatura braţului are un rol important, rugbyul fiind un

sport în care balonul este jucat în proporţie de 80% cu mâinile, braţele având un rol foarte important. (Villepreux, 1998) De asemenea momentele de contact direct cu adversarul şi cu proprii coechipieri, dar şi alte procedee tehnice implică musculatura braţelor într-o mare măsură: lupta corp la corp pentru posesia mingii, la sol sau în ortostatism, placarea adversarului din faţă, din lateral sau din spate, legarea în grămezi ordonate, ridicarea prinzătorului la margine, lansarea balonului în margine, etc. Musculatura braţelor bine dezvoltată face diferenţa între adversari în momente ale jocului. Jucătorii îşi dezvoltă musculatura brahială utilizând atât mijloace cu caracter general, cât şi mijloace specifice jocului de rugby. (Garraway şi colab, 2000)

Tricepsul brahial – intervine în transmitera balonului, recepţionatea acestuia, ridicarea unui coechipier în margine, lansarea balonului în margine (Fig. 6.23), placarea adversarului, depăşirea adversarului prin tampon, etc. Fiind un tensor al articulaţiei cotului, acest muşchi are un important rol în protecţia acestei articulaţii. 6.9. PARTICULARITĂŢI ALE MUSCULATURII COAPSEI

Din categoria sporturilor cu mingea, jucătorii de rugby sunt

printre sportivii cu masa musculara cea mai mare. Acest aspect este valabil şi la musculatura copasei.

Un sport unde anduranţa, forţa musculară şi viteza sunt în egală măsură necesare, musculatora copsei este solicitată în procentajul cel mai ridicat. Dacă alte grupe musculare au parte de

23

momente de repaos, musculatura coapsei este solicitată într-un procentaj foarte ridicat în timpul unui meci de rugby.

În afara alergărilor la diferite nivele de intensitate şi pe distanţe variate, există o gamă largă de procedee tehnice specifice ce menţin musculatura coapsei la un nivel de contracţii ridicat. Cele mai importante ar fi: împingerea în grămezi ordonate, săriturile i ridicarea prinzătorilor în margine, şutarea baloanelor, din mână sau de pe sol, depăşirea adversarilor prin percuţie sau prin evitare, placarea din faţă sau din lateral, plonjonul, etc.

Precum evidenţiam mai sus, accidentările la nivelul coapsei au un procentaj ridicat, atât la nivelul femurului, dar în special la nivelul genunchiului şi a musculaturii. (Gissane şi colab., 2001) Masa musculară mare trebuie întreţinută prin programe speciale de elasticitate musculară pentru a preîntâmpina accidentări de genul întinderilor sau rupturilor fibrilare. (Brooks şi colab., 2006)

Cvadricepsul femural – are un rol foarte important in jocul de rugby, ţinând cont de dimensiunile sale şi de forţa de contracţie. Acesta acţionează în procedee tehnice, precum: împingerea în grămezi ordonate, săriturile prinzătorilor în margine, ridicarea prinzătorilor în margine, şutarea baloanelor, din mână sau de pe sol (fig. 6.32), depăşirea adversarilor prin percuţie sau prin evitare,

Fig. 6.23. Contracţia tricepsului la aruncarea la margine

24

placarea din faţă sau din lateral. Prin contracţia sa izometrică cvadricepsul suportă sarcini imense la grămezi ordonate sau spontane. De asemena are un important rol în protecţia femurului şi a articulaţiei genunchiului.

Fig. 6.32. Contracţia cvadricepsului la lovirea balonuil de pe sol

CAPITOLUL 7

ADAPTĂRI MORFOLOGICE SPECIFICE JUCĂTORILOR DE RUGBY

7.3. REZULTATE ŞI DISCUŢII COMPARATIVE ALE MĂSURĂTORILOR ANTROPOMETRICE APLICATE JUCĂTORILOR DIN AMBELE ECHIPE STUDIATE În acest subcapotol vom discuta mediile indicatorilor antropometrici reprezentativi pentru jucătorii echipei „Politehnica Iaşi” şi cei ai echipei „Stejarii Bucureşti”.

25

Deşi jucătorii lotului B au fost supuşi unui studiu antropometric mai amplu, vom discuta doar indicatorii antropometrici studiaţi în cazul ambelor echipe. Masa jucătorilor din compartimentul de înaintare al unei echipe de rugby este mare, calitatea motrică cu ponderea cea mai mare fiind forţa. Acest fenomen apare şi în cazul jucătorilor studiului nostru. Ambele compartimente de înaintare au mediile de vîrstă în parametrii optimi pentru acest compartiment. (fig. 7.88) Jucătorii lotului B au înregistrat o medie a masei corporale totale cu 2 kg mai mare decât cea a jucătorilor din înaintarea lotului A, chiar dacă cei din urmă au media de vârstă mai mare cu doi ani.

Greutatea jucătorilor pe înaintare

(kg)

Lotul A Lotul B

50

60

70

80

90

100

110

120

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.91. Masa jucătorilor din înaintare Diferenţa dintre cele două medii de greutate a juc[torilor din

]naintare este anulată de pragul de semnificaţie crescut (p>0.05) şi de o abatere standard mai mare în cazul jucătorilor lotului A (fig. 7.91) şi astfel o dispersie mai mare a valorilor masei acestora. În cazul jucătorilor liniei de ¾ diferenţa de greutate este mult mai evidentă. (fig. 7.92) Astfel jucătorii din linia de ¾ ai lotului A au o masă medie de 83 kg, în timp ce ceilalţi au o masă medie de 89 kg. Jucătorii lotului A, deşi au o vârstă optimă pentru acest compartiment, au media masei corporale sub nivelul optim. Jcătorii lotului B deşi au media vîrstei sub valoarea optimă, au media masei corporale bună pentru acest compartiment.

26

Greutatea jucătorilor din linia de 3/4(kg)

Lotul ALotul B

50

60

70

80

90

100

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.92. Masa jucătorilor din linia de ¾ Diferenţa de masă corporală este diminuată de o abatere standard mai mare în cazul jucătorilor lotului A şide pragul de semnificaţie crescut (p>0.05).

În compartimentul de înaintare al unei echipe de rugby întâlnim jucători cu talia înaltă. Fiind un compartiment unde volumele corporale influenţează cursul jocului, talia jucătorilor a crescut cu până la 10 cm faţă de mediile anilor 80, pentru toate posturile. (Maud, 1983)

Statura jucătorilor din înaintare(cm)

Lotul A Lotul B

150155160165170175180185190195200

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.93. Talia jucătorilor din înaintare

Mediile celor două înaintări sunt foarte apropiate (fig. 7.93), ambele fiind în parametrii optimi pentru acest compartiment.

27

Jucătorii lotului B au media cu un cm mai mare decât cei ai lotului A. Abaterile susţin mediile aritmetice, acestea fiind la rândul lor egale, iar pragul de semniicaţie p>0.05. În ceea ce priveşte compartimentul de ¾ , cele două loturi au obţinut valori de talie diferite. (fig. 7.94), Astfel lotul A a obţinut media de 178 cm, medie sub cea optimă, iar lotul B a obţinut media de 181 cm, medie aflată în parametrii optimi pentru acest compartiment. (Drăgan, 2002)

Cu toate acestea diferenţa de 3 cm între cele două compartimente nu este este semnificantă (p>0.05).

Statura jucătorilor din linia de 3/4

(cm)

Lotul ALotul B

150155160165170175180185190

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.95. Talia jucătorilor din linia de ¾ În rugby, forţa braţelor, capacitatea de a manevra mingea şi

lungimea segmentelor sunt calităţi importante în economia jocului. Astfel anvergura devine un parametru important şi totodată un indicator de dezvoltare al îndemânării membrelor superioare.

Jucătorii testaţi de noi au înregistrat o anvergură medie de 192 cm înainatrea lotului A şi 194 cm jucătorii compartimentului de înaintare al lotului B. (fig. 7.96) Ambele compartimente au obţinut medii bune, mai mari de cât talia, cu 5 cm în cazul lotului A, şi 6 cm în cazul lotului B. Ambii indici de proporţionalitate sunt peste media populaţiei normale de 4 cm. (Cordun, 2009) Abaterile standard, deşi mari, se menţin constante la ambele loturi, diferenţa dintre cele două compartimente nefiind semnifictivă (p>0.05).

28

Anvergura jucătorilor din înaintare(cm)

Lotul A Lotul B

150

160

170

180

190

200

210

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.96. Anvergura jucătorilor din înaintare

Linia de ¾ a lotului A a înregistrat o anvergură medie de 181 cm, iar cea a lotului B o medie a anvergurii de 186 cm. Astfel sportivii lotului B au anvergura cu 5 cm peste talie, iar cei ai lotului B cu doar 3 cm. (fig. 7.97), Media înregistrată de jucătorii liniei de ¾ din lotul A este relativ scăzută ţinând cont de faptul că media anvergurii populaţiei normale este cu 4 cm peste talie. (Cordun, 2009) Abaterea standard este mai mare în cazul lotului B, fapt care întăreşte diferenţa între cele două compartimente, cât şi pragul de semnificaţie scăzut (p<0.05)

Anvergura jucătorilor din linia de 3/4(cm)

Lotul ALotul B

150

160

170

180

190

200

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.97. Anvergura jucătorilor din linia de ¾

29

Diametrul biacromian reprezintă lărgimea centurii scapulare, aspect important în cazul sportivilor unde forţa are o pondere crescută.

Compartimentelor de înaintare a celor două loturi li s-a înregistrat o medie a diametrului biacromian de 48 cm în cazul lotului A şi 46 cm în cazul lotului B. (fig. 7.98) Raportat la talia jucătorilor, înaintarea lotului A are o medie de 26% din înălţime şi înaintarea lotului B 24% din înălţime. Ambele medii sunt peste cele ale populaţiei normale cu 5%, respectiv 3%.(Susanne, 2003) Acest fapt indică o bună adaptare şi o bună proporţionalitate a unor sportivi ce manifestă forţă în toate formele sale, în special la jucătorii lotului A. Statistic, diferenţa între cele două medii aritmetice este semnificativă întrucât p<0.05.

Jucătorii lotului B au media acestui indicator antropometric mai mică decât a celor din lotul A, cu toate că mediile masei corporale şi a taliei sunt mai mari în cazul subiecţilor din lotul B. Acest fapt se poate datora şi mediei scăzute de vârstă, şi a aunui timp insuficient pentru o bună adaptare a jucătorilor din lotul B.

Şi în cazul compartimentelor de ¾ diametrul biacromian este mai mare la jucătorii lotului A, aici diferenţa de doar un centimetru fiind nesemnificativă (p>0.05) (fig. 7.99)

Eventualul deficit de lăţime a centurii scapulare a jucătorilor lotului B poate fi motivat prin vârsta scăzută a subiecţilor studiului.

Diametrul biacromian al jucătorilor din înaintare

(cm)

Lotul ALotul B

30

35

40

45

50

55

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.98. Diametrul biacromian jucătorilor din înaintare

30

Diametrul biacromian al jucătorilor din linia de 3/4(cm)

Lotul A Lotul B

30

35

40

45

50

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.99. Diametrul biacromian al jucătorilor din linia de ¾ Perimetrul toracic al jucătorilor din înaintare variază cu 3 cm.

Astfel înaintarea lotului A a obţinut o medie de 107 cm, iar înaintarea lotului B o medie de 110 cm. (fig. 102) Diferenţa dintre cele două grupuri este diminuată de o abatere standard crescută în rândul jucătorilor lotului A şi de pragul de semnificaţie p>0.05. Cu toate acestea, luând în considerare rezultatele diametrului biacromian, putem susţine că jucătorii lotuli B au obţinut o medie a perimetrului toracic superioară celei a lotului A, de aici deducând o mai bună adaptare la componenta aerobă a jocului de rugby.

Pentru a raporta valorile perimetrului toracic la statura jucătorilor din înaintare am folosit indicele Erisman cu formula „P.t.-T/2” (Tudor, 2005). În urma aplicării acestei formule am obţinut următorii indici: înaintarea lotului B16 şi înaintarea lotului A 14. Aceste valori crescute ale indicilor de proporţionalitate indică o bună dezvlotare adaptativă la efort, a cutiei toracice, dar şi poate fi şi hipertrofie a ţesutului adipos.

Valorile înregistrate jucătorilor din linia de ¾ sunt de 101 cm în cazul lotului B şi 98 cm în cazul lotului A (fig. 103) În urma aplicării formulei de proporţionalitate am obţinut următorii indici: lotul B 11 şi lotul A 9. Diferenţa de două unităţi a indicelui de proporţionalitate indică o mai bună dezvoltare adaptativă a cutiei toracice în cazul lotului B cu toate că statistic, diferenţa de medii aritmetice este nesemnificativă (p>0.05).

31

Perimetrul toracic al jucătorilor din înaintare(cm)

Lotul ALotul B

80859095

100105110115120

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.102. Perimetrul toracic al jucătorilor din înaintare

Perimetrul toracic al jucătorilor din linia de 3/4(cm)

Lotul ALotul B

80

85

90

95

100

105

110

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.103. Perimetrul toracic al jucătorilor din linia de ¾

Ţesutul adipos al jucătorilor din înaintare(%)

Lotul A Lotul B

5

10

15

20

25

30

35

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.109. Procentul de ţesut adipos al jucătorilor din înaintare

32

Ţesutul adipos al jucătorilor din linia de 3/4

(%)

Lotul A Lotul B

5

10

15

20

25

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 7.110. Procentul de ţesut adipos al jucătorilor din linia de ¾ Procentul de ţesut adipos variază cu o unitate în cazul

jucătorilor din înaintare. (fig. 7.109) Astfel jucătorii lotului A au un procent de 24% masă grasă, iar cei ai lotului B un procent de 23%, deşi sunt mai tineri. Această diferenţă este nesemnificativă (p>0.05).

Jucătorii liniilor de ¾ au înregistrat acelaşi procent al ţesutului adipos, deşi au cantităţi diferite. (fig. 7.110) Lotul B a înregistrat o abatere standard mai mare, indicând o dispersie mai mare a valorilor cu toate că diferenţa între cele două madii aritmetice este nesemnificativă (p>0.05). CAPITOLUL 8

ADAPTĂRI FIZIOLOGICE SPECIFICE JUCĂTORILOR DE RUGBY

8.4. REZULTATE ŞI DISCUŢII COMPARATIVE PRIVIND TESTĂRILE FUNCŢIONALE ALE SISTEMELOR CARDIAC ŞI RESPIRATOR DIN AMBELE ECHIPE STUDIATE În cele ce urmează vom prezenta discuta în paralel rezultatele testelor funcţionale reprezentative pentru jucătorii echipei „Politehnica Agronomia Unirea Iaşi” şi cei ai echipei „Stejarii Bucureşti”.

33

Astfel jucătorii înaintării au înregistrat următoarele medii aritmetice la testarea RC în clinostatism: lotul A 64 bpm, lotul B 63 bpm. Observăm că mediile aritmetice sunt foarte apropiate, diferenţa între cele două grupuri fiind de doar o unitate. Această diferenţa nu este elocventă, cu atât mai mult cu cât abaterea standard este 6 la jucătorii lotului B, iar la cei ai lotului A doar 2,5. (fig 8.99) Cu toate că dispersia valorilor este mai mare la jucătorii lotului B decât la cei ai lotului A, din punct de vedere statistic diferenţa de medie între cele două gurpuri este neseminficativă (p>0.05).

Frecvenţa cardiacă în clinostatism(bpm)

Lotul A Lotul B

10

20

30

40

50

60

70

80

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.99. Frecvenţa cardiacă în clinostatism a jucătorilor din înaintare

Şi la jucătorii liniei de ¾ valorile sunt apropiate, diferenţa între cele două medii aritmetice fiind de 2 unităţi (lotul A 63 bpm, lotul B 61 bpm). Şi aici este întâlnit acelaşi fenom, abaterea standard fiind mai mare la jucătorii lotului B (fig 8.100), diferenţa mediilor aritmetice ne fiind elocventă (p>0.05).

Jucătorii ambelor loturi, atât cei din înaintare cât şi cei din linia de ¾ au înregistrat valori medii în parametrii normali, dar neprezentând modificări adaptative specifice. Observăm că din totalul subiecţilor doar 12 jucători au înregistrat valori sub 60 bpm, dintre aceştia 4 fiind jucători de înaintare şi 8 jucători ai liniei de ¾.

34

Frecvenţa cardiacă în clinostatism(bpm)

Lotul A Lotul B

10

20

30

40

50

60

70

80

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.100. Frecvenţa cardiacă în clinostatism a jucătorilor din linia de ¾

La proba de efort, jucătorii celor două înaintări au prezentat

următoarele rezultate: lotul A 134 bpm, iar jucătorii lotului B 148 bpm. (fig 8.103) Diferenţa între cele două medii aritmetice este una mare, ţinând cont şi de faptul că jucătorii lotului A au o vârstă mai înaintată decât cei ai lotului B. Deşi abaterea standard este crescută în cazul jucătorilor lotului B, pragul de semnificaţie este scăzut, diferenţa între cele două medii artimetice fiind semnificative. (p<0.05). Raportat la proba de repaos, jucătorii celor două înaintări prezintă un nivel scăzut de adaptare, media RC în efort fiind dublă faţă de RC în repaos. Astfel majoritatea subiecţilor testaţi prezintă rezultate satisfăcătoare cu aspecte mai puţin favorabile ale RC.

Frecvenţa cardiacă în efort

(bpm)

Lotul ALotul B

1030507090

110130150170190

Lotul A

Lotul B

abatere standard

35

Fig. 8.103. Frecvenţa cardiacă în efort a jucătorilor din înaintare

Şi la jucătorii liniei de 3/4, diferenţa mediilor RC în efort este în favoarea subiecţilor lotului A, astfel lotul A a înregistrat o medie de 137 bpm, iar lotul B o medie de 143 bpm (fig 8.104). Deşi abaterea standard este de 11,5 în cazul jucătorilor lotului B, pragul de semnificaţie este scăzut, diferenţa între cele două medii artimetice fiind semnificative. (p<0.05)

Raportat la proba de repaos, jucătorii celor două linii de 3/4 prezintă un nivel scăzut de adaptare, media RC în efort fiind dublă faţă de RC în repaos. Astfel, majoritatea subiecţilor testaţi prezintă rezultate satisfăcătoare cu aspecte mai puţin favorabile ale RC.

Frecvenţa cardiacă în efort(bpm)

Lotul A Lotul B

10

30

50

70

90

110

130

150

170

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.104. Frecvenţa cardiacă în efort a jucătorilor din linia de ¾

Frecvenţa cardiacă la revenire(bpm)

Lotul A Lotul B

10

20

30

40

50

60

70

80

90

Lotul A

Lotul B

abatere standard

36

Fig. 8.105. Frecvenţa cardiacă la revenire a jucătorilor din înaintare

Diferenţa de RC în efort între jucătroii lotului A şi cei ai

lotului B poate fi generată şi de lipsa de adaptare la efortul de tip moderat a sportivilor mai tineri. Diferenţa de pregătire fizică la nivel de seniori faţă de cea de la juniorat este foarte mare în rugbyul autohton. Astfel jucători lotului A având media de vârstă mai mare au mai mulţi ani de activitate la nivel de seniori decât cei ai lotului B. Dacă la RC în efort diferenţa între mediile celor două înaintări este 14 bpm, la revenire media ambelor grupuri este de 76 bpm. (fig 8.105) Observăm astfel o capacitate satisfăcătoare de revenire al jucătorii ambelor înaintări. După cele două minute de revenire jucătorii au înregistrat medii ale RC apropiate de cele înregistrate în repaos. Observăm că la revenire valorile RC variază simetric în rândul celor două grupuri, diferenţele între acestea nefiind semnificative. (p>0.05)

În cazul liniei de 3/4, la revenire diferenţa între mediile de RC scade, astfel jucătorii lotului A au înregistrat un rezultat de 77 bpm, iar cei ai lotului B 73 bpm. (fig 8.106) Observăm astfel o capacitate satisfăcătoare de revenire la jucătorii ambelor linii de 3/4. După cele două minute de revenire jucătorii au înregistrat medii ale RC apropiate de cele înregistrate în repaos.

Frecvenţa cardiacă la revenire

(bpm)

Lotul A Lotul B

10

20

30

40

50

60

70

80

90

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.106. Frecvenţa cardiacă la revenire a jucătorilor din linia de 3/4

37

Observăm că la revenire valorile RC variază apropiat în

rândul celor două grupuri, mediile fiind apropiate şi din punct de vedere statistic.(p>0.05). Faptul că mediile de RC la revenire ale celor două loturi sunt apropiate sau egale indică o mai bună capacitate de refacere a jucătorilor lotului B şi vine în confirmarea ipotezei că aceste variaţii ale RC în efort şi la revenire sunt generate de nivelul de pregătire diferit şi de experienţa de joc diferită a celor două loturi.

Tensiunea arterială în clinostatism(mm/Hg)

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

Sistola Diastola

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.107. Tensiunea arterială în clinostatism a jucătorilor din înaintare

TAS în clinostatism a jucătorilor celor două înaintări se

situază în parametrii optimi. Astfel cele două grupuri au înregistrat medii apropiate (fig 8.107), diferenţa fiind de 3 unităţi în favoarea lotului B (lotul A 127 mm/hg, lotul B 124 mm/hg). Observăm că şi valorilie jucătorilor variază simetric, abaterile standard fiind apropiate ca valoare, iar pragul de semnificaţie p>0.05

TAD în clinostatism este de 68 mm/hg la lotul A şi 72 mm/hg la lotul B. Şi aici abaterile standard au valori apropiate. Obesrvăm că TAD este mai mare la jucătorii lotului B. Deşi diferenţiala este mai mare la jucătorii lotului A decât a celor din lotul B, nu sunt valori ieşite din normalul funcţional, iar pragul de semnificaţie p>0.05 indică diferenţe de medii nesemnificative.

38

Tensiunea arterială în clinostatism(mm/Hg)

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

Sistola Diastola

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.108. Tensiunea arterială în clinostatism a jucătorilor din linia de 3/4

La jucătorii celor două linii de ¾ s-au înregistrat următoarele

medii ale TAS în clinostatism: 120 mm/hg lotul A şi 126 mm/hg lotul B. Deşi diferenţa este mai mare decât cea înregistrată de jucătorii înaintării, ambele medii înregistrate sunt în parametrii optimi. Această diferenţă între cele două medii este susţinută şi de pragul de semnificaţie scăzut. (p<0.05)

Mediile TAD sunt 65 mm/hg la linia de ¾ a lotului A şi 72 mm/hg la linia de ¾ a lotului B. (fig 8.108) Spre deosebire de jucătorii înaintării jucătorii liniei de ¾ prezintă o variaţie simetrică a diferenţialei, valorile TAD înregistrate la aceşti sportivi fiind în parametrii optimi. Cu toate acestea diferenţele mediilor aritmetice sunt semnificative (p<0.05) La proba de efort s-au înregistrat următoarele rezultate medii ale TAS la jucătorii înaintării: lotul A 178 mm/hg, lotul B 180 mm/hg. Observăm că raportat la TAS înregistrată în repaos şi la studii precedente, mediile TAS sunt peste nivelul optim la majoritatea jucătorilor, indicând o reacţie hipertonă.(Oakley, 1996) Diferenţele de de medie aritmetică sunt nesemnificative. (p>0.05)

TAD a jucătorilor înaintării, măsurată în efort prezintă valori de 64 mm/hg (lotul A) şi 55 mm/hg (lotul B) (fig 8.111). TAD a jucătorilor lotului A scade 11 mm/hg, în timp ce la jucătorii lotului B scade cu 20 mm/hg, sub nivelul optim pentru nivelul de pregătire al acestor sportivi. Diferenţele de de medie aritmetică sunt semnificative înregistrându-se pragul de semnificaţie p<0.05

39

Tensiunea arterială în efort(mm/Hg)

40

60

80

100

120

140

160

180

200

220

Sistola Diastola

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.111. Tensiunea arterială în efort a jucătorilor din înaintare

Tensiunea arterială în efort(mm/Hg)

40

60

80

100

120

140

160

180

200

Sistola Diastola

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.112. Tensiunea arterială în efort a jucătorilor din linia de ¾

Şi jucătorii celor două linii de ¾ prezintă valori apropiate ale TAS în efort. Astfel TAS în efort a lotului A este 177 mm/hg iar cea a lotului B 176 mm/hg, diferenţa fiind nesemnificativă statistic. (p>0.05) Raportat la la TAS înregistrată în repaos şi la studii precedente, mediile TAS sunt peste nivelul optim la majoritatea jucătorilor, indicând o reacţie hipertonă. (Oakley, 1996)

40

Tensiunea arterială la revenire(mm/Hg)

40

60

80

100

120

140

160

Sistola Diastola

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.113. Tensiunea arterială la revenire a jucătorilor din înaintare

TAD a jucătorilor liniilor de ¾ este de 56 mm/hg la lotul A şi 61mm/hg la lotul B. (fig 8.112) Abaterile standarad indică o mai mare variaţie a valorilor lotului B, cu toate acestea diferenţa între cele două medii aritmetice este nesemnificativă. (p>0.05) Mediile TAD scad la efort în parametrii optimi pentru un grup de jucători adaptaţi la efortul specific jocului de rugby.

Tensiunea arterială la revenire(mm/Hg)

40

60

80

100

120

140

160

Sistola Diastola

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.114. Tensiunea arterială la revenire a jucătorilor din linia de ¾

La revenire jucătorii înaintării prezintă următoarele medii ale TAS: 133 mm/hg (lotul A) şi 132 mm/hg (lotul B). (fig 8.113) Media înregistrată de jucătorii lotului A indică o bună capacitate de feracere

41

a TAS, în schimb jucătorii lotului B au o diferenţă a TAS în repaos şi TAS la revenire de 6 mm/hg, acest rezultat, indicănd o capacitate scăzută de refacere. TAD înregistrat la revenire este aproape de valoarea înregistrată în clinostatism la ambele loturi. Abatrea standard este crescută la jucătorii lotului B, omogeniatea valorilor înregistrate fiind scăzută.

VO2 max/Greutate(ml/kg/min)

Lotul A Lotul B

0

10

20

30

40

50

60

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.119. VO2 max al jucătorilor din înaintare raportat la greutate

VO2 max/Greutate(ml/kg/min)

Lotul A Lotul B

0

10

20

30

40

50

60

70

Lotul A

Lotul B

abatere standard

Fig. 8.120. VO2 max al jucătorilor din linia de 3/4 raportat la greutate

La revenire jucătorii liniei de ¾ prezintă următoarele medii

ale TAS: 129 mm/hg (lotul A) şi 128 mm/hg (lotul B). Media

42

înregistrată de jucătorii ambelor loturi indică o capacitate de refacere a TAS scăzută. TAD înregistrat la revenire este aproape de valoarea înregistrată în clinostatism la jucătorii lotului A (64 mm/hg). (fig 8.114) Nu acelaşi lucru îl putem spune despre valoarea înregistrată de jucătorii lotului B, aceştia având o medie a TAD de revenire încă scăzută. Această diferenţă este evidenţiată şi de pragul de semnificaţie p<0.05

Jucătorii liniei de ¾ au prezentat valori medii ale VO2 max/greutate mai apropiate de plafonul optim decât cei ai înaintării. (fig 8.120) Astfel linia de ¾ a lotului A a înregistrat o medie 50 ml/kg/min, iar cei ai lotului B o medie de 48 ml/kg/min, diferenţa între cele două medii fiind nesemnificativă statistic. (p>0.05) (Anexa 45) Un număr de 8 jucători din ambele loturi, 6 mijlocaşi şi două aripi, au valorile de VO2 max/greutate în paramatrii optimi pentru acest compartiment de joc. (Drăgan, 2002) CAPITOLUL 9

OPTIMIZAREA ANTRENAMENTULUI LA JUCĂTORII DE RUGBY PENTRU PROTECŢIA

SISTEMELOR MUSCULAR SOMATIC ŞI CARDIAC

Activitatea fizică creşte capacitatea de efort şi are un rol important în prevenirea primară şi secundară a factorilor de risc şi a afecţiunilor cardiace. Activitatea fizică trebuie să fie regulată şi la un nivel înalt. Această teorie se aplică şi în cazul jucătorilor de rugby, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt implicaţi într-un efort foarte complex.

Din British Journal of Sports Medicine din anul 2000 aflăm că afecţiunile cardiovasculare, respiratorii şi ale aparatului locomotor aproape s-au dublat din anul 1995 când acest sport a devenit profesionist. (Garraway şi colab., 2000) Desigur majoritatea afecţiunilor apar la nivel muscular şi scheletal, dar nici afecţiunile cardiovasculare şi respiratorii nu sunt de neglijat. Cauzele acestui fenomen sunt creşterea ritmului de joc, pregătirea fizică insuficientă, insuficienţa măsurilor preventive, insuficienţa refacerii şi a

43

recuperării funcţionale post-traumatice, neglijenţe în viaţa sportivă, deficienţa ale pregătirii tehnice, etc.

În această direcţie, pregătirea jucătorilor de rugby trebuie să aibă o componentă profilactică. Dacă în tările unde acest sport se bucură de un mai mare interes există programe profilactice bine structurate pe specificul jocului, în campionatele din România acest aspect este prea puţin luat în consideraţie.

Pentru a sublinia componente ale pregătirii jucătorilor studiaţi de noi, ce trebuiesc optimizate în dorinţa de a proteja sistemele muscular şi cardiac, ne vom raporta la un program profilactic elaborat de cercetători olandezi. (http://www.rugbycoach.com/index)

9.1. FLEXIBILITATE MUSCULARĂ Într-un sport cum este rugby-ul unde forţele exercitate la

nivel muscular şi articular sunt foarte mari, caliatatea ţesutului este un factor principal în prevenirea leziunilor aparatului locomotor.

Prin natura jocului de rugby, contracţiile musculare de tip isometric sunt într-un procent mare în timpul unui meci, în special la jucătorii compartimentului de înaintare. Este cunoscut faptul că izometria crează rigiditate musculară, riscul de traumatisme musculare şi articulare fiind crescut la grupele musculare cu elasticitate crescută. Acest fenomen trebuie evitatat prin structurarea unui program compensatoriu ce constă în exerciţii de elasticitate musculară.

Flexibilitate musculară poate fi dezvoltată utilizând tehnici ce vizează în special lanţurile kinetice implicate în efortul specific jocului de rugby. Aceste tehnici se utilizează la începutul antrenamentelor, ca mijloc de pregătrire a organismului pentru effort, la final ca mijloc de revenire a organismului sau în timpul programului de antrenament.

O tehnică utilizată cu success în rugbyul modern este “Strechingul”, acesta constând în diverse variante de întinderi musculare progresive. Foarte importantă este tehnica de palicare a întinderilor, pentru obţinerea unor rezultate maximale. De asemena poziţionarea segmentelor corpului este foarte importatntă. De exemplu, o poziţionare incorectă pentru întinderea ischio-gambierilor poate produce leziuni. Durata este de asemenea importantă.

44

Întinderile de scurtă durată nu produc probabil stimului sufficient de puternici pentru a produce modificări permanente ale lungimii muşchiului. Deşi durata optimă este încă controversată, se preferă durate de 15-30 secunde repetate de 4-5 ori.

Pentru grupele musculare mari o metodă eficace de întindere este creşterea forţei grupei antagoniste. Astfel dacă la jucătorii liniei I şi a II-a lanţul kinetic posterior este solicitat izometric în timpul grămezilor ordonate, dezvoltarea forţei grupelor musculare mari dispuse anterior, va diminua riscul de leziuni musculare.

9.2. PREGĂTIREA FIZICĂ În rugby ca şi în calelate sporturi, jucătorii trebuie să fie “în

formă” pentru a putea activa la parametrii normali. Astfel o stare bună a sistemelor cardio-vascular şi respirator este esenţială pentru a oferi suficient oxigen la muşchii impliacţi în efort şi a menţine un nivel ridicat de activitate fizică perioade lungi de timp.

Mai puţin cunoscute sunt beneficiile exerciţiilor aerobe, asupra sistemului muscular scheletic. Forţa musculară şi unele componente ale flexibilităţii depind de o bază aerobă solidă, datorită faptului că abilitatea muşchiului de a absorbi forţă depinde de cantitatea adecvată de ATP. Alte efecte dovedite sunt creşterea densităţii capilare, creşterea numărului de mitocondrii şi enzime oxidative mitocondriale, ameliorarea utilizării de acizi graşi liberi şi creşterea procentului de fibre capabile de adaptare la anduranţă sau la activităţi cu arderi scurte. Aceste modificări favorizează creşterea “pragului de lactat” şi toleranţa la acumulări de lactat în sânge, favorabilă în sporturile de anduranţă, pentru că reduc oboseala şi facilitează şi amplifică performanţa musculoscheletică. Prin scăderea oboselii musculare se reduce riscul de leziuni musculo-scheletice ce apar la jucătorii de rugby în ultimul sfert al timpului de joc.

Astfel exerciţiile aerobe trebuie să fie o componentă esenţială a antrenamentului, pentru a prevenii oboseala precoce musculară şi prin aceasta şi leziunile musculo-scheletice. În plus prin creşterea densităţii capilare, este combătută ischemia relativă a grupului muscular de forţă şi este prevenită acumularea de acid lactic în muşchi.

De asemenea, un rol protector îl poate avea şi antrenamentul de forţă. Astfel, un muşchi puternic este capabil să absoarbă o

45

greutate şi o forţă de tensiune, înainte de a ceda muşchiul sau formaţiunea musculo-tendinoasă. Un alt motiv ar fi faptul că orice deficit de forţă musculară, asimetrie sau dezechilibru pot produce leziuni musculo-scheletice, ca de exemplu durerile şi leziunile patelo-femurale ce succed scăderii fibrelor oblice ale vastului medial. (Drăgan, 2002)

Toate acestea ar trebuii inserate într-un proces de pregătire bine organizat şi periodizat, specific jocului de rugby. Pregătirea fizică din pre-sezon este de asemenea importantă, cercetările arătând că mai multe leziuni apar în prima parte a sezonului, fapt ce indică că jucătorii nu sunt destul pregătiţi ca urmare a unei pauze lungi. (Kaplan şi colab., 2008).

9.3. CONTROLUL ACTIVITĂŢII PROFILACTICE Riscul potenţial al activităţii fizice poate fi redus prin

evaluare medicală, stratificarea riscului, supraveghere şi educaţie. Responsabilitatea directă în ceea ce priveşte prevenirea disfuncţiilor cardiovasculare şi respiratorii, o are medicul echipei. Acesta are datoria de a monitoriza activitatea jucătorilor în permanenţă şi de a intervenii la timp atunci când este cazul. Acesta trebuie să-şi dea acordul în reluarea activităţii de către un sportiv diagnosticat cu probleme cardio-respiratorii. Se cere o colaborare bună cu cabinetele de specialitate cu grad ridicat de competenţă mai ales în problemele aparatului locomotor, ale sistemului nervos, ale sistemelor cardiac şi respirator.

Asistenţa medicală pe teren necesită atât la antrenament cât şi la competiţii cadre de specialitate cu trusă bine dotată care să acopere întreaga gamă de patologie frecventă la rugby, inclusiv cu mijloace de resuscitare cardiovasculară şi respiratorie.

Rolul antrenorilor este deosebit de important în detectarea unor fenomene anormale, în semnalarea şi trimitera la medici a sportivilor şi ulterior în aplicarea recomandărilor medicilor.De asemenea jucătorii ajoacă un rol foarte important în menţinerea unei stari de sănătate adecvate practicării rugbyului. Jucătorii de rugby, în special cei din compartimentul înaintării sunt predispuşi la îngrăşare datorită aportului mare proteic în alimentaţie. Aceştie au datoria de a monitoriza în permanenţă evoluţia masei corporale şi de a menţine un echilibru optim între ţesutul activ şi cel adipos.

46

Antrenamentul fizic specific rugbyului creşte capacitatea ventilatoare, debitul cardiac, extracţia oxigenului, hemodinamica cardiovasculară şi funcţiile hormonale, metabolice şi neurologice.

Factorii cu risc cardiovascular pot fi corectaţi sau atenuaţi prin programe de antrenament fizic. Controlul periodic medical este necesar. Reducerea activităţii fizice, a intensităţii antrenamentului la apariţia unor tulburări sau chiar indicarea unei pauze când aceste tulburări sunt severe şi mai ales persistente, se recomandă individual.

9.4. REFACEREA În atenţia colectivului tehnic medical al unei echipe de rugby

(asistent medical, masseur, kiropractician, fizioterapeut) coordonaţi e către medicul lotului stă şi controlul refacerii sportivilor şi al starii de lor de sănătate: două macro-circuite medico-sportive anuale, completate cu microcircuite multifuncţionale sau brigăzi multidisciplinare, urmărirea datelor bazale, testările funcţionale săptămânale, testările în efortul specific, fructificate prin informarea antrenorilor şi a sportivilor; metodologia trebuie să fie adecvată perioadelor de antrenament şi să permită compararea datelor prin utilizarea aceloraşi teste, explorări, metodologii şi condiţii de recoltare.

De asemena unul din factorii esenţiali în prevenirea riscului cardiovascular şi respirator este refacerea. Refacerea după orice antrenament este neuromusculară, endocrino-metabolică şi cardio-respiratorie şi permite reluarea următoarelor antrenamente în condiţii de prospeţime fiziologică. Mijloace mai frecvent folosite: echilibrare hidroelectrolitică ( sportivii primesc lichide ce conţin minerale, vitamine, glucoză, apă minerală alcalinizată, hidroterapie, masaj general sau segmentar, asună, odihnă activă şi pasivă, psihoterapie, regim de viaţă sportivă eviatera stresului extrasportiv şi a altor factori nocivi.

Alimentaţia controlată calitativ şi cantitativ trebuie să fie în concordanţă cu vârsta, postul ocupat în echipă şi perioada de pregătire. Aportul zilnic al uni jucător de rugby trebuie să fie între 4500-6000 calorii, conţinând: carne slabă, ouă, lactate, paste făinoase, miere, legume şi fructe, multe lichide; este recomandabil să se evite sosurile, afumăturile, prăjelile, tocăturile.

47

În cazul jucătorilor testaţi de noi s-a înregistrat un nivel crescut al masei adipoase. Acest fapt ne indică că aportul energetic este dezechilibrat. Acest fonomen apare în special la jucătorii înaintării, aceştia necesitănd un control mai riguros al aportului energetic. CAPITOLUL 10

CONCLUZII FINALE

Ponderea musculaturii striate implicată în efortul specific jocului de rugby diferă în funcţie de postul ocupat în echipă şi de sarcinile prevăzute de acest post. De asemenea putem spune că grupele musculare dispuse posterior corpului sunt implicate în efort într-un procent superior grupelor musculare dispuse anterior, infirmând astfel prima ipoteză.

Valorile dimensiunilor corporale variază în funcţie de indici antropometrici, însă valorile cele mai apropiate de nivelul optim sun înregistrate de jucătorii lotului B, în timp ce jucătoriii lotului A înregistrând rezultate sub nivelul cerinţelor optime, cu câteva excepţii.

Diferenţele de compoziţie corporală între cele două loturi sunt insesizabile. Compoziţia masei corporale a jucătorilor testaţi de noi variază între cele două compartimente de joc ale ambelor loturi. Astfel jucătorii din compartimentul de înaintare au un surplus considerabil de ţesut adipos, în special jucătorii din linia I, iar jucătorii din linia de ¾ se află foarte aproape de valorile optime pentru acest compartiment.

Putem confirma a II-a ipoteză, întrucât, studiul demarat de noi arată că jucătorii cu rezultete sportive mai slabe (lotul A) au, în genere profilul somatic sub nivelul profilului generat de jucătorii selecţionaţi din echipele de top din campionatul intern (lotul B).

Indicatorii funcţionali ai sistemului cardio-vascular ai celor două loturi prezintă valori în parametrii normali atât în clinostatism, cât şi la proba ortostatică. Cu toate acestea un număr foarte mic de

48

jucători indică reacţii adaptative ale ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale în repaos, generate de efortul specific jocului de rugby.

Diferenţa între ritmul cardiac în clinostatism şi ritmul cardiac în efort este de peste 100%, fapt ce indică o slabă adaptare la eforturile de tip moderat a ambelor compartimente. Diferenţa de RC în efort, favorabilă jucătorilor lotului A, poate fi generată şi de lipsa de adaptare la efortul de tip moderat a sportivilor mai tineri. Diferenţa de pregătire fizică la nivel de seniori faţă de cea de la juniorat este foarte mare în rugbyul autohton. Astfel jucători lotului A având media de vârstă mai mare au mai mulţi ani de activitate la nivel de seniori decât jucătorii lotului B.

Faptul ca mediile de RC la revenire ale celor două loturi sunt apropiate sau egale indică o mai bună capacitate de refacere a jucătorilor lotului B venind astfel în confirmarea ipotezei că aceste variaţii ale RC în efort şi la revenire sunt generate de nivelul de pregătire diferit şi de experienţa de joc diferită a celor două loturi.

Dacă la porbele de repaos tensiunile arteriale minimă şi maximă, variază în parametrii normali la majoritatea subiecţilor, în efort tensiunea arterială maximă indică o reacţie hipertonă la majoriatea sportivilor testaţi. Tensiunea arterială diastolică indică o probă bună de efort, cu excepţia înaintării lotului B, în cazul cărora TAD are o valoare scăzută.

Astfel, în urma probei „Martinet”, majoritatea subiecţilor au înregistrat rezultate satisfăcătoare având funcţiunile cardiovasculare în parametrii normali, în prezenţa unor aspecte nefavorabile. Aceste rezultate indică o slabă adaptare a sistemului cardio-vascular la eforturile de intensitate scăzută. Acest fenomen poate fi generat şi de faptul că efortul de tip moderat nu este specific jucătorilor de rugby. Astfel este necesară studierea ulterioară a funcţionalităţii sistemului cardiac în condiţii cât mai apropiate de specificul jocului de rugby.

Majoriatea sportivilor studiaţi prezintă un aport de O2 mult peste cel a populaţiei nesportive, dar cu toate acestea, raportat la masa totală jucătorii înaintării prezintă un VO2 max mult sub cerinţele pentru comparimentul de înaintare a unei echipe de rugby. Jucătorii liniei de ¾ prezintă rezultate apropiate de nivelul optim pentru aceşti sportivi.

49

Ipoteza a III-a este parţial confirmată. Astfel constatăm că valorile indicatorilor morfologici ai jucătorilor mai tineri sunt superioare, dar valorile indicilor funcţionali cardiovasculari sunt superioare în cazul jucătorilor mai în vârstă, cei tineri prezentând un deficit adaptativ la efortul de tip moderat.

Majoritatea valorilor indicatorilor morfologici şi funcţionali sunt sub nivelul optim pentru jucătorii de rugby, confirmând astfel ipoteza numărul 4. Cu toate acestea, jucătorii compartimentelor de ¾ testaţi prezintă o mai bună adaptare la efortul specific jocului de rugby decât cei din compartimentul de înaintare.

Profilul morfo-funcţional al jucătorilor testaţi variază conform caracteristicilor şi cerinţelor compartimentellor de joc şi a posturilor ocupate, confirmând astfel ipoteza a V-a.

BIBLIOGRAFIE 1. Baciu C.C. Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului

locomotor, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977; 2. Bell W. The estimation of body density in rugby union football

players, British Journal of Sports Medicine, 1995; 3. Behncke L., Faccioni A. Caracteristicile relaţiei între raporturile

muşchi-tendon, morfologia muscilară, forţa isokinetică şi forţa de reacţie în muşchii flexori dorsali şi plantari, Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, SDIP, nr. 475, Bucureşti, 2004;

4. Benninghoff A, Drenckhahn D, Anatomie. Makroskopische Anatomie, Histologie, Embryologie, Zallbiologie. 1. 16 Auflage. Urban & Fischer, 2003;

5. Benninghoff A, Drenckhahn D, Anatomie. 1. Zellen- und Gewebelehre, Entwicklungslehre, Skelett- und Muskelsystem, Atemsystem, Verdauungssystem, Harn- und Genitalsystem, 1. 110 - 111 Urban&Schwarzenberg München, 2003;

6. Bicombe T. Rugby: Steps to success, Ed Human Kinetics, 2010; 7. Bird YN, Waller AE, Marshall SW, et al. The New Zealand

Rugby Injury and Performance Project: V. Epidemiology of a season of rugby injury, British Journal of Sports Medicine, 32(4), 1998;

50

8. Bompa T, Claro F. Periodization in rugby, Ed. Meyer & Meyer Sport (UK), 2009;

9. Bota I., Colibaba D. Jocuri sportive. Bucureşti: Teorie şi metodică – Ed. ALDIR, 1998;

10. Bouchard C, Loos RJF, Ruchat S, Rankinen T, Tremblay A, Perusse L. Adiponectin and adiponectin receptor gene variants in relation to resting metabolic rate, respiratory quotient, and adiposity-related phenotypes in the Quebec Family Study. Am J Clin Nutr 85, 2007;

11. Brooks JHM, Fuller CW, Kemp SPT, Reddin DB. Incidence, Risk, and Prevention of Hamstring Muscle Injuries in Professional Rugby Union. Am J Sports Med, 34, 2006;

12. Cariadi L. In: Drăgan I. Medicină sportivă. Bucureşti, 2002; 13. Cheuvront, S.N. The zone diet and athletic performance. Sports

Medicine 27, 1999; 14. Clarke B. Rugby skills - a complete step by step guide, Ed.

Hamlyn, London, 1995; 15. Cordun M. Kinantropometrie, Ed. CD Press, Bucureşti, 2009; 16. Cornacchia L, Bompa T. O. Serious Strength Training. Human

Kinetics,1998; 17. Daly PJ, Sim FH, Simonet WT. Ice Hockey Injuries, British

Journal of Sports Medicine, 10, 1990; 18. Dempsey J.A. Challanges for future research in exercise

physilogy as applied to the respiratory system, Exercise and sport Sciences Reviews, 34, 2006;

19. Drăgan I. şi colab. Medicină sportivă aplicată. Editis, Bucureşti, 1994;

20. Drăgan I. Medicină sportivă. Bucureşti, 2002; 21. Drosescu P. Anatomia aparatului locomotor, Ed. Venus, Iaşi,

2002; 22. Durnin JV, Womersley. Body fat assessed from total body

density and its estimation from skinfold thickness: measurements on 481 men and women from 16 to 72 years, British Journal of Nutrition, 32, 1977;

23. Duthie GM, Pyne DB, Hooper S. The applied physiology and game analysis of rugby union, British Journal of Sports Medicine, 33, 2003;

51

24. Duthie GM, Pyne DB, Hopkins WG. - Anthropometry profiles of elite rugby players: quantifying changes in lean mass, British Journal of Sports Medicine, 2006;

25. Easton R, Relly T. Kinanthropometry and exercise physiology laboratory manual, tests, procedures and data. Ed. Taylor & Francis Group, 2009;

26. Estell J, Lord P, Barnsley L. The physiological demands of rugby league, Sports Medicine Australia, 1996;

27. Faller A. Le corps humaine, 5-eme edition, De Boeck, Paris, 2006;

28. Ferretti G., Narici M.V., Binzoni T., Gariod L., Le Bas J.F., Reutenauer H., Cerretelli P. Determinants of peak muscle power: effects of age and physical conditioning, Eur J Appl Physiol 68, 1994;

29. Frâncu LL, H. Varlam. Anatomie regională şi aplicată. Capul şi gâtul. 2. Ed Junimea, Colecţia Anatomia Rediviva. 2. Iaşi, 2005;

30. Gabbett TJ. Physiological and anthopometric characteristics of amateur rugby league players, British Journal of Sports Medicine, 34, 2000;

31. Gabbett TJ. Physiological characteristics of junior and senior rugby league players, British Journal of Sports Medicine, 36, 2002;

32. Gabbett TJ, Herzig PJ. Physiological characteristics of junior elite and sub-elite rugby league players, Strenght Cond Coach, Queensland, 12, 2004;

33. Gabbett TJ. A comparison of physiological and anthropometric characteristics among playing positions in junior rugby league players, British Journal of Sports Medicine, 19, 2005;

34. Garraway WM, Lee AJ, Hutton SJ, et al. Impact of professionalism on injuries in rugby union, British Journal of Sports Medicine, 34(5), 2000;

35. George KP, Wolfe LA, Burggraf GW. The athletic heart syndrome: A critical review. Sports Med, 11, 1991;

36. Gissane C, White J, Kerr K, et al. Physical collisions in professional super league. The demands of different player positions, Cleveland Clinic Journal of Medicine, 4, 2001;

37. Gore C. Physiological test for elite athletes, 1st ed, IL: Human Kinetics, Champagne, 2000;

52

38. Guyton În: Fiziologie. Fiziologie umană şi mecanismele bolilor. Cârmaciu R (ed), ed 5, Ed Med Amaltea, WB Saunders, 1997;

39. Hakkinen K, Komi PV. EMG changes during strength training and detraining. Med. Sci. Sports Exerc. 15(6), 1983;

40. Hale B.D., Collins D.J. Rugby tough, Human Kinetics, 2002; 41. Haulică I. Fiziologie. Ed Med, Iaşi, 2000; 42. Holmyard DJ, Hazeldine RJ. Seasonal variations in the

anthropometric and phzsiological characteristics of international rugby union players, Science and Football II, Eindhoven, Nederlands, 1993;

43. Holtzhausen LJ, Schwellnus MP, Jakoet I, et al. The incidence and nature of injuries in South African rugby players in the rugby Super 12 competition, South African Medical Journal, 2(2), 2006;

44. Hughes DC, Fricker PA, A prospective survey of injuries to first-grade rugby union players, Clinical Journal of Sports Medicine, 4, 1994;

45. Inklaar H. Soccer Injuries: Incidence and Severity, British Journal of Sports Medicine, 18, 1994;

46. Jackson A, Pollock M. Generalised equations for predicting body density of men, British Journal of Nutrition, 40, 1978;

47. Jakoet I, Noakes TD. A high rate of injury during the 1995 Rugby World Cup, South African Medical Journal, 88(1), 1998;

48. Jungueira LC, Carneiro J. Basic Histology. Middle East Ed, 1983;

49. Kaplan KM, Goodwilie A, Strauss EJ, et al. Rugby injuries: a review of concepts and current literature, Bull NYU Hosp JT Dis, 2008;

50. Lippert H. Lehrbuch Anatomie. Urban & Fischer, München – Jena, 2000;

51. Lowe G, Jenkins G, Umaga T. Total training for rugby fitness, Speed Power & Stability Systems Limited, 2006;

52. Lungu, O. Ghid introductiv pentru SPSS 10.0, Editura Erota Tipo, Iaşi, 2001;

53. Luger D, Pook P. Complete conditioning for rugby, Ed Human Kinetics, 2004;

54. Malcolm D, Sheard K. Protected research: Sports medicine and rugby injuries. Culture, sport, society, 7, 2004;

53

55. Maron BJ and coll. Sudden death in zoung competitive athletes: clinical, demographic and patological profiles, J.A.M.M.A., 276, 1996;

56. Marshall SW, Waller AE, Dick RW, et al. An ecologyc study of protective equipment and injury in two contact sports, International Journal of Epidemiology, 31(3), 2002;

57. Mayhew JL, Pipre FC, Holmes JA. Perdiction of body density, fat weight and lean bodz mass in male athletes, Journal of Sports Medicine and Physical Fitness, 21, 1981;

58. Maud PJ. Physiological and anthropometric parameters that describe a rugby union team. Br J Sports Med. 17(1), 1983;

59. Meir R, Arthur D, Forrest M, Time and motion analysis of professional rugby league a case study, Strenght and Conditoning Coach, 11, 1993;

60. Mitchel JH and coll. How to recognize – athlete’s heart, Phis. Sports Med. 20(8), 1992;

61. Moore KL. Clinically oriented anatomy. 3rd Ed. Williams & Wilkins Baltimore, 1992;

62. Morgenroth J, Maron B, Henry W. Comparative left ventricular dimensions in trained athletes. Ann Intern Med, 82, 1975;

63. Niculescu C, Cârmaciu R, Voiculescu B. Anatomia şi fiziologia omului: compendiu, Ed. Corint, Bucureşti, 2007;

64. Niels U., Sørensen H., Overgaard K. Estimation of VO2max from the ratio between HRmax and HRrest--the Heart Rate Ratio Method. Eur J Appl Physiol. Jan, 91(1), 2004;

65. Norton K, Marfel-Jones M, Whittingham N. Anthropometric assessment protocols, British Journal of Sports Medicine, 2000;

66. Oakley G.D.G. – Sports cardiology, in Disease of the heart, Ed. DJ. Julien Sec., 1996;

67. O´Connor D, Fitness profile of professional rugby league players, Journal of Sports Science & Medicine, 13, 1995;

68. O´Connor D, Physiological characteristics of professional rugby league players, Strenght and Conditoning Coach, 4, 1996;

69. Papilian V. Anatomia omului – aparatul locomotor, Editie revizuită de Albu I, Ed. Bic all, Bucureşti, 2006;

70. Paturet J. Traite d’anatomie humaine. Ed Masson, Paris, 1964;

54

71. Powers S.K., Martin D., Dodd. S, Exercise induced hypoxaemia in elite endurance athletes: Incidance , causes and impact on VO2 max. Sports Medicine, 16, 1993;

72. Price R.G. The ultimate guide to weight training for rugby, Ed. World Entreprises, 2003;

73. Pufulete M. Intake of dairy products and risk of colorectal neoplasia. Nutr Res Rev. Jun, 21(1), 2008;

74. Rouvière H, Delmas A. Anatomie humaine (descriptive, topografique et fonctionnelle). Ed Masson, Paris, 1974;

75. Shapiro L.M., Sygden P.H. – Left ventricular hypertrophy, cap. 22, in Disease of the heart, Ed. DJ. Julien Sec. Ed., 1996;

76. Standring S. Gray’s Anatomy. The Anatomical Basis of Clinical Practice. Thirty-ninth ed, Elsevier, Churchill Livingstone, Edinburgh, London, New York, 2005;

77. Susanne Ch, Anthropologie biologique: evolution et biologie humaine, De Boeck, Bruxelles, 2003;

78. Tanaka H., Monahan D.K., Seals D.R. Age-predicted maximal heart rate revisited. Journal of the American Journal of Cardiology, 37, 2001;

79. Targett SGR. Injuries in professional rugby union, Clinical J Sports Medicine, 8, 1998;

80. Templin J. Anatomy and Physiology. Laboratory Manual. Williams &Wilkins, Baltimore, 1992;

81. Tortora GJ. Principles of Human Anatomy. 5th ed., New York, Harper & Row, 1988;

82. Tudor V. Măsurare şi evaluare în Cultură Fizică şi Sport, Ed Alfa, Bucureşti, 2005;

83. Valeanu I., Hâncu M. Elemente de statistică generală, Editura Litera, Bucuresti, 1990;

84. Varlam H, Frâncu LL, Antohe DŞ, Frîncu DL, Ţăranu T. Anatomie regională şi aplicată. Membre. Ediţia a II-a. Colecţia Anatomia Rediviva. 1. Ed Junimea, Iaşi, 2004 ;

85. Villepreux P. Le rugby a XV, Ed Milan, Toulouse, 1998 ; 86. Voss H. Grundiss der normalen Histologie und microskopischen

Anatomie. Ed. 2, Leipzig, Georg Thieme, 1977; 87. Waldayer A, Mayet A. Anatomie der Menchen. Ed 14, Berlin,

New York, 2, 1976;

55

88. Waller AE, Feehan M, Marshall SW, et al. The New Zealand Rugby Injury Performance Project: Design and methodology of a prospective follow-up study, Brit J Sports Medicine, 28(4), 1994;

89. Wilmore J.H., Costill D.L., Kennedy W.L. Physiology of Sport and Exercise. Ed Human Kinetics, 2008;

90. Wilson B. Rugby Fitness Training: A Twelve-Month Conditioning Programme, Ed Crowood Press, 2006;

91. Woodburne RT, Burkel WE. Essentials of Human Anatomy. Ed 8, New York, Oxford University Press, 1988;

92. http://ro.wikipedia.org/wiki/Rugby; 93. http://www.rugbyfootballhistory.com/originsofrugby.htm; 94. http://guide.rugbyrugby.com/Rugby%20Sections/Beginners%20

Guide/Basic; 95. http://www.irb.com/history/index.html; 96. http://www.rugby.com.au/aru_hq/about_rugby/about_rugby,182.

html; 97. http://www.espnscrum.com/scrum/rugby/page/97264.html; 98. http://en.allexperts.com/q/Rugby-2227/tackling.htm; 99. http://activenewzealand.com/resources/all-about-new-

zealand/rules-of-rugby; 100. http://www.rugby-sidestep-central.com/basic-rugby-rules.html; 101. http://rugbypositions.blogspot.com; 102. http://www.wru.co.uk/13422.php; 103. http://frr.ro/tag/politehnica-iasi; 104. http://frr.ro/category/rugby-intern/stejarii-bucuresti; 105. http://www.ourfootyteam.com/news_sept07.php; 106. http://www.flickr.com/photos/zimcontract/sets/1237118/detail; 107. http://www.britsattheirbest.com/sports/ss_sports.htm; 108. http://www.davesfootballblog.com/post/2007/07/05; 109. http://en.wikipedia.org/wiki/Rugby_union; 110. http://ericcressey.com/tag/slap-lesion; 111. http://www.walesonline.co.uk/multimedia/sport/rugby/images; 112. http://www.hdimagesworldwide.co.uk/Galleries/Sports; 113. http://www.telegraph.co.uk/sport/rugbyunion/international/sixn

ations; 114. http://www.rugbycoach.com/index:injury-prevention-and-

rugby&catid; 115. http://www2.cnrs.fr/en/1023.htm.