rezumat teza doctorat nadia sandor rata
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI
ŞCOALA DOCTORALĂ DE PSIHOLOGIE
Rezumatul tezei de doctorat
ROLUL STIMEI DE SINE ÎN COMBATEREA
ABSENTEISMULUI ŞCOLAR Coordonator ştiinţific :
prof. univ. dr. RUXANDRA RĂŞCANU
Doctorand :
ŞANDOR (RAŢĂ) NADIA DINUCA
BUCUREŞTI 2011
Cuprins INTRODUCERE 3
PARTEA I
DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ŞI CUNOAŞTERII DE SINE
1. Dezvoltarea personalităţii
1.1. Etapele de dezvoltare a conştientizării propriei persoane
1.2. Dezvoltarea Eu-lui ca oglindă a cunoaşterii de sine
1.3. Modele şi influenţe în cunoaşterea de sine
1.4. Adaptabilitatea socială ca abilitate personală
1.5. Adolescenţa şi particularităţile cunoaşterii de sine
2. Stima de sine
2.1. Definirea stimei de sine
2.2. Stima de sine, tipologii şi componente
2.3. Apariţia şi evoluţia stimei de sine
2.4. Fenomenologia manifestării stimei de sine
2.5. Stima de sine la adolescenţi
3. Comportamentul, ilustrare a adaptabilităţii
3.1. Comportamente dezirabile vs comportamente indezirabile la adolescenţi
3.2. Devianţa şcolară
3.3. Tulburările de comportament la copii şi adolescenţi
3.4. Absenteismul, cauze şi efecte
3.4.1. Relaţia absenteism – stima de sine
3.4.2. Prevenirea absenteismului şcolar
4. Metode şi tehnici de ameliorare a tulburărilor stimei de sine
4.1. Tehnici educative utilizate de managerul clasei
4.2. Voluntariatul, metodă de implicare comunitară
4.3. Consilierea şcolară
4.4. Psihoterapia
5
6
10
14
19
24
29
32
33
37
43
47
52
56
58
61
64
68
75
80
86
87
94
96
102
PARTEA II
CERCETAREA PRIVIND ROLUL STIMEI DE SINE ÎN COMBATEREA ABSENTEISMULUI LA ADOLESCENŢI
106
5. Designul cercetării
5.1. Domeniul, tema şi problema cercetării experimentale
5.2. Metodologia cercetării experimentale
5.2.1. Obiectivele cercetării experimentale
5.2.2. Ipotezele de lucru
5.2.3. Metode care au stat la baza cercetării
5.2.4. Instrumente şi probe folosite în cercetarea experimentală
5.2.5. Locul şi durata cercetării
5.2.6. Diversitatea eşantionului studiat
6. Desfăşurarea cercetării experimentale
6.1. Prelucrarea, analiza şi interpretarea rezultatelor cercetării experimentale
6.2. Compararea rezultatelor cercetărilor teoretice şi experimentale
7. Concluziile cercetării
7.1. Concluzii generale
7.2. Contribuţiile personale
8. Direcţii viitoare de cercetare
107
109
110
111
112
113
116
119
120
130
138
216
225
246
255
261
Bibliografie 266
Lista tabelelor şi figurilor 275
ANEXE 281
Argument
Eul şi personalitatea se formează şi evoluează concomitent, întrucât omul nu se naşte
nici cu Eu şi nici cu personalitate, ci le dobândeşte de-a lungul vieţii şi nu este deloc
întâmplător faptul că omul devine personalitate atunci când conştiinţa de sine se cristalizează,
deci când Eul se definitivează. Adolescenţa care presupune o adaptarea seismică, la sine şi la
ceilalţi, este perioada vieţii în care cele mai multe trăsături de personalitate se definitivează.
Adolescentul mereu nemulţumit de sine şi de propriile realizări, caută în permanenţă
să se evidenţieze şi să amprenteze trecerea sa cu acţiuni sau atitudini memorabile, conturându-
şi respectul de sine prin respectul resimţit din partea celorlalţi. Comportamentul
adolescentului este oscilant, de la retragerea în sine, la persistenţa infantilismului, de la
perioade de regres la învăţătură şi o dispariţie a oricărei plăceri, la o conduită zgomotoasă sau
„sete de a trăi”. Această perioadă este marcată cel mai adesea de tendinţe de a se refugia din
faţa responsabilităţilor, de a evita tot ceea ce i se pare solicitant, adoptând deseori conduita de
absenteism din mediul educativ/academic.
Legătura absenteismului cu stima/respectul de sine, oferă o plajă de interpretări
foarte complexe şi diferite. Studiul prezent încearcă să surprindă în ce măsură aceste două
dimensiuni, una definitorie pentru personalitate, iar cealaltă ca exteriorizare comportamentală
se influenţează reciproc. Unele studii susţin că elevii cu stimă de sine scăzută sunt mai tentaţi
să absenteze, întrucât simt că nu pot face faţă cerinţelor şcolii, sau nu se pot confrunta cu
colegii, dacă nu cumva acest nivel scăzut al stimei de sine nu l-a făcut să fie uşor de manipulat
şi atras spre un grup cu comportamente deviante sau antisociale. Alte studii au indicat faptul
că şi elevii cu stimă de sine crescută recurg la chiul şi absenteism.
Relaţiile dintre absenteism şi stima de sine sunt deosebit de complexe şi necesită o
atenţie deosebită în mediul educaţional, pentru că atât conduita deviantă, cât şi dimensiunea
personalităţii sunt deopotrivă importante pentru viitorul tânărului şi integrarea lui socio-
profesională. Tocmai aceste relaţii şi modul în care pot fi influenţate constituie tema studiului
prezent, încercând să surprindă şi să justifice în mod ştiinţific influenţele reciproce între cele
două, sau ce factori care se constituie în cauze ale absenteismului au repercusiuni asupra
stimei de sine.
PARTEA I
Dezvoltarea personalităţii şi cunoaşterii de sine
„Principala sarcină din viaţa unui om este să se nască, să devină ceea ce îi permite
potenţialul. Cel mai important produs al efortului său este propria personalitate”(E. Fromm)
CAPITOLUL 1. Dezvoltarea personalităţii
În CAPITOLUL 1 s-a urmărit definirea personalităţii după mai multe criterii, cel
mai uzitat în ultimul timp fiind cel al definiţiilor multidimensional-globale oferite de G.
Allport, sau R.B. Cattel, sau W. Hubert, care au fost analizate şi comparate pentru
identificarea caracteristicilor care stau la baza personalităţii: adaptare, comportament
caracteristic, conduită, determinare bio-socio-culturală. (cf. Zlate, 2008)
Acest capitol trece în revistă ciclurile vieţii cu caracteristicile lor, subliniind apariţia
şi dezvoltarea Eului ca nucleu al personalităţii şi interdependenţa între personalitate şi eu. De
asemenea sunt prezentate etapele de dezvoltare a conştientizării propriei persoane, ale
cunoaşterii de sine şi a modalităţilor de adaptare socială ca abilitate personală. Adaptarea
socială este prezentată comparativ cu inadaptarea socială, fiind atinse dimensiunile adaptării
şi inadaptării la nivelul vârstei şcolare.
În finalul acestui capitol este prezentată în detaliu etapa de vârstă a adolescenţei, cu
modificările biologice care le presupune, ca şi cu fenomenele psihologice legate de
comportamente caracteristice, în baza faptului că adolescenţa aduce adevărate transformări
seismice în întreaga structură a personalităţii.
CAPITOLUL 2. Stima de sine
CAPITOLUL 2 se focalizează pe definirea stimei de sine ca valoare umană
schimbătoare şi sensibilă, ce constituie una dintre dimensiunile fundamentale ale personalităţii
şi care este o judecată despre sine, despre care specialiştii susţin că, dintre toate judecăţile pe
care individul le formulează în viaţă, nici una nu are atât de mare importanţă ca aceea
referitoare la el însuşi. Pornind de la definirea dată de Rosenberg (1979), trecând prin opinia
lui W. James (1998), cea mai completă şi complexă definire s-a remarcat a fi cea a lui G. Albu
(2008), care prezintă stima de sine ca încrederea individului în capacitatea proprie de a gândi,
de a face faţă provocărilor fundamentale ale vieţii şi de a avea succes. Această definiţie
conturează stima de sine ca o apreciere subiectivă a propriei persoane, ceea ce şi este de fapt.
Încadrată ca dimensiune a personalităţii, stima de sine este încadrată în cunoaşterea
de sine ca element definitoriu pentru imaginea de sine, iar ea la rândul ei formându-se pe
încrederea în sine, iubirea de sine şi concepţia despre sine
Fig, 1. Încadrarea şi componentele stimei de sine
Prin prezentarea etapelor formării stimei de sine în ontogeneză, a legăturii ei cu
celelalte dimensiuni ale personalităţii, această dimensiune a personalităţii este definită din
punct de vedere procesual, la nivel cognitiv stabilindu-se că este autoperceperea şi
autoevaluarea în funcţie de relaţia cu persoanele semnificative, cu experienţa de viaţă.
Sunt prezentate de asemenea diferite clasificări ale stimei de sine, după Owens
(1993) care a evidenţiat 3 dimensiuni ale stimei de sine: stima de sine normală,
autodeprecierea şi infatuarea, după C. Andre şi F. Lelord (2003) care au identificat 4
categorii: stimă de sine înaltă stabilă şi stimă de sine înaltă scăzută, precum şi stimă de sine
scăzută stabilă şi stimă de sine scăzută instabilă.
Datorită temei centrale legată de adolescenţă, în cadrul acestui capitol s-a dedicat un
spaţiu larg pentru prezentarea stimei de sine la adolescenţi, fiind indicate sursele de evaluare
şi judecăţile care stau la baza procesului de autoevaluare. Adolescenţa fiind percepută de
mulţi ca o perioadă de criză, imaginea de sine, stima de sine şi încrederea în sine reflectă
caracteristicile acestei vârste.
CAPITOLUL 3. Comportamentul, ilustrare a adaptabilităţii
În CAPITOLUL 3, care este dedicat comportamentului, sunt prezentate în debut
câteva definiţii ale acestuia ca răspuns adaptativ la mediul social. Comportamentul adaptativ
este considerat ca asiguratorul echilibrului între individ şi mediul, prin care trăsăturile interne
ale individului găsesc punctele comune (adaptarea) la contextul social. Atunci când adaptarea
este greoaie sau eşuează, apare inadaptarea, care se manifestă prin tulburări de relaţionare şi
încălcarea regulilor colectivităţii în care individul trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea.
Tot acest capitol cuprinde şi o comparare a comportamentelor clasificate ca
dezirabile şi indezirabile. Comportamentul dezirabil este acel comportament care corespunde
dorinţei celor din jur, normelor, regulilor grupului, societăţii. În opoziţie cu el este
comportamentul indezirabil, adică inadecvat contextului şi normelor grupului, care perturbă
activitatea sau starea de echilibru relaţional în care se află un grup sau o organizaţie.
Modalităţile în care aceste tipuri de comportament se regăsesc la adolescenţi ca şi tipurile de
conduită adoptată în diferite medii sociale, sunt prezentate pentru a fundamenta tendinţele
comportamentale ale elevilor regăsiţi la această vârstă, pentru că tulburările de comportament
ce pot apărea la adolescenţi sunt variate şi ele trebuie să îngrijoreze pe cei din jur.
Comportamentul vizat, de acest studiu, fiind cel manifestat de adolescenţi în mediul
educativ, în acest capitol s-a rezervat un spaţiu pentru analiza comportamentelor care se
înscriu în devianţa şcolară (fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul,
conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul).
Pentru a asigura o fundamentare teoretică adecvată studiului, în cadrul acestui
capitol, este prezentat pe larg absenteismul atât din punct de vedere al interpretării lui ca şi
atitudine (nesupunere, formă de delicvenţă, delegare de responsabilităţi, evitare), cât şi a
formelor lui de manifestare (absenteism selectiv, absenteism generalizat, căutarea singurătăţii,
dorinţa de a fi cu partenerul sau cu un grup, atitudine defensivă), precum şi a cauzelor diverse
care îl pot genera.
În acelaşi scop spre partea finală a capitolului sunt prezentate opiniilor specialiştilor,
despre relaţiile dintre stima de sine şi absenteism, prin intermediul satisfacţiei interioare
generată de performanţele şcolare (W. James, 1998), sau a unor stări afective specifice
adolescenţei (Baumeister, Campbell, Krueger şi Vohs, 2003), sau a unor afecţiuni ale
psihicului cum ar fi furia şi depresia (Appleman, 2007). Încă nu este foarte cert faptul dacă
absenteismul determină scăderea stimei de sine, sau o stimă de sine scăzută duce la
absenteism, de aceea acest studiu îşi propune să vadă direcţia acestor influenţe.
Fig, 2. Relaţia absenteism – stima de sine
Capitolul se încheie cu câteva sugestii care pot conduce la prevenirea fenomenului
de absenteism, în context şcolar descriind metode, precum şi rolul celor care pot interveni în
această direcţie (diriginte, colectiv de elevi, directori, consilier, părinţi)
CAPITOLUL 4. Metode şi tehnici de ameliorare a tulburărilor stimei de sine
CAPITOLUL 4 prezintă câteva metode de ameliorare a tulburărilor stimei de sine la
adolescenţi, care sunt în strânsă legătură cu cauzele ce generează aceste tulburări, şi tehnici
care pot fi utilizate cu întreaga clasă, sau cu grupuri mai restrânse de elevi, deci pot fi aplicate
de diriginte sau de consilier. Tot în cadrul acestui capitol este prezentată o metodă nouă,
indirectă, de influenţare a stimei de sine, prin acţiuni de voluntariat, care au devenit activităţi
opţionale la nivelul liceului.
Pentru a oferi un cadru cât mai amplu din punct de vedere al tuturor posibilităţilor de
prevenire sau ameliorare a tulburărilor stimei de sine, sunt prezentate metode şi tehnici
specifice consilierii şcolare, fie ea individuală sau în grup, precum şi metode şi tehnici
specifice psihoterapiei.
PARTEA II
Partea a doua reuneşte etapele majore ale unei cercetări psiho-pedagogice
longitudinale cu caracter constatativ-ameliorativ, care se poate uşor încadra şi în sfera
cercetărilor socio-psihologice, datorită obiectivelor care vizează deopotrivă dezvoltarea
psihicului şi personalităţii prin intermediul metodelor pedagogice şi adaptarea individului,
respectiv a elevilor la contextul social, respectiv educativ.
Argument
Modalităţile în care nivelul stimei de sine, ca şi componentă autoreflexivă cu
caracter fluctuant a personalităţii, poate fi depistată sau influenţată direct a fost în atenţia mai
multor studii psihologice. Cunoscând faptul că nivelul stimei de sine este flexibil, şi strict
dependent de experienţele personale, abordarea ei din perspectiva influenţării indirecte prin
implicarea subiecţilor în diferite experienţe de viaţă inedite la vârsta adolescenţei, este o temă
mai puţin studiată. Pentru a identifica şi stabili care este rolul stimei de sine în combaterea
unor conduite deviante, ca absenteismul, conduite care în perioada adolescenţei formează o
conduită definitorie pentru integrarea socio-profesională a viitorului adult, a fost nevoie a se
stabili relaţiile între cele două dimensiuni.
Stima de sine fiind o atitudine faţă de propria persoană, se poate exprima
comportamental fie prin conduite cu caracter pozitiv, concordante cu normele şi regulile
sociale, fie prin conduite deviante şi de aceea am considerat important să monitorizăm cum
experienţele concrete produc modificări în polaritatea sau nivelul stimei de sine, deci şi a
conduitelor deviante cum ar fi absenteismul.
O mare controversă prezentă în literatura de specialitate este legată de nivelul de
dezvoltare intelectuală şi stima de sine. Activităţile indirecte, monitorizate ca efect asupra
stimei de sine, aduc în atenţie atât adolescenţi cu dezvoltare intelectuală în limitele
normalităţii, cât şi copii şi adolescenţi cu dizabilităţi intelectuale, ceea ce permite extinderea
observaţiilor ştiinţifice legate de reflexia internă la adolescenţi care nu numai provin din medii
diferite, dar au şi un nivel de dezvoltare diferit.
Acestea sunt motivele pentru care am considerat că abordarea psiho-peda-
sociologică a stimei de sine, prin experimentarea unor trăiri care pot influenţa atât individul,
cât şi oglinda imaginii sale de sine (atitudinea şi comportamentul celorlalţi), este un model
aparte care poate evidenţia o influenţare globală a personalităţii adolescenţilor.
CAPITOLUL 5. Cercetarea privind rolul stimei de sine în combaterea absenteismului la
adolescenţi
CAPITOLUL 5 prezintă în prima sa parte etapa constatativă a cercetării în care s-a
depistat nivelul stimei de sine la vârsta adolescenţei pentru elevii liceelor reprezentative
pentru un judeţ. În a doua parte a acestui capitol este prezentată etapa ameliorativă, bazată pe
un experiment care a constat în implementarea unui program de acţiuni educative cu caracter
extracurricular. În a treia parte a studiului s-au analizat şi interpretat observaţiile făcute asupra
modificărilor identificate la nivelul stimei de sine şi a absenteismului încercând ca acestea să
fie condensate în cadrul unor concluzii punctuale.
Domeniul, tema şi problema cercetării experimentale
Cercetarea se înscrie în domeniul studiilor cu caracter psiho-peda-sociologic, având
ca temă centrală stabilirea relaţiei dintre stima de sine şi comportamentele deviante ale
adolescenţilor şi fiind focalizată pe modalităţile de influenţare indirectă a stimei de sine pentru
eficientizarea rolului ei în combaterea absenteismului la adolescenţi.
Obiectivele şi concluziile etapei constatative
Demersul investigativ corespunzător etapei constatative urmăreşte unul din cele
două obiective generale propuse în faza de programare a cercetării: O1. Identificarea
relaţiilor semnificative dintre nivelul stimei de sine şi absenteism ca devianţă
comportamentală.
Urmărind această coordonată esenţială, s-au stabilit obiectivele specifice
corespunzătoare, pentru a contura direcţiile concrete de cercetare din cadrul acestei etape.
O1.1. – Identificarea cauzelor care stau la baza intenţiilor şi tendinţelor de abordare a
conduitei evazive cu exprimare în chiul şi absenteism;
O1.2. – Identificarea nivelului de autoevaluare şi autoapreciere la adolescenţii cu vârste
cuprinse între 14-19 ani;
O1.3. – Identificarea relaţiei de condiţionare reciprocă dintre nivelul stimei de sine şi conduita
deviantă exprimată prin absenteism;
În etapa constatativă pentru îndeplinirea obiectivelor propuse s-a investigat un
eşantion din populaţia ţintă care are următoarele caracteristici: N=110, cu o repartiţie pe sexe
de 60% fete şi 40% băieţi, şi vârste cuprinse între 16 şi 19 ani. Pe cadrul acestui eşantion s-a
evaluat nivelul stimei de sine prin intermediul unor instrumente validate şi omologate în ţara
noastră.
Tabelul 1. Structura demersului investigativ realizat în etapa constatativă
Obiectiv general al
etapei mom
ente
Obiective specifice Metode de cercetare
Instrumente de investigare
Metode statistico-
matematice
O1.2. – Identificarea nivelului de autoevaluare şi autoapreciere la adolescenţi
Inve
stig
area
eşa
nti
onu
l
O1.3. – Identificarea relaţiei de condiţionare reciprocă dintre nivelul stimei de sine şi conduita deviantă exprimată prin absenteism
Ancheta pe bază de
chestionar
Metoda testelor
Analiza
documentelor şcolare
O1.1. – Identificarea cauzelor care stau la baza intenţiilor şi tendinţelor de abordare a conduitei evazive cu exprimare în chiul şi absenteism O1.2. – Identificarea nivelului de autoevaluare şi autoapreciere la adolescenţi
Iden
tifi
care
a cr
iter
ială
a s
ubie
cţil
or
O1.3. – Identificarea relaţiei de condiţionare reciprocă dintre nivelul stimei de sine şi conduita deviantă exprimată prin absenteism
Ancheta pe bază de
chestionar
Metoda testelor
Analiza documentelor şcolare
O1.2. – Identificarea nivelului de autoevaluare şi autoapreciere la adolescenţi
O1. Identificarea relaţiilor semnificative dintre nivelul stimei de sine şi absenteism ca devianţă comportamentală.
Inve
stig
area
ben
efic
iari
lor
O1.3. – Identificarea relaţiei de condiţionare reciprocă dintre nivelul stimei de sine şi conduita deviantă exprimată prin absenteism
Ancheta pe bază de
chestionar
Metoda testelor
Analiza documentelor şcolare
Chestionarul Stima de sine (SES) Chestionarul încrederii în sine Chestionarul de autoapreciere a imaginii de sine Chestionarul de autoapreciere „Cum faceţi faţă propriilor slăbiciuni?” (G. Senger, W. Hoffmann) Testul de maturitate emoţională Friedman Chestionar de opinii despre cauzele absenteismului Documente şcolare
� analiza frecvenţelor � analiza corelaţională � testul de semnificaţie a diferenţei dintre două medii � regresia multiliniară, � tehnica de
analiză ANOVA
a) Faza de investigare a eşantionului lărgit de adolescenţi a fost orientată pentru realizarea
obiectivelor care prevedeau identificarea nivelului de autoevaluare şi autoapreciere
la adolescenţi (Obiectivul 1.2.) şi identificarea relaţiei de condiţionare reciprocă
dintre nivelul stimei de sine şi conduita deviantă exprimată prin absenteism
(Obiectivul 1.3.) rezultând următoarele date relevante:
� adolescenţii cu vârste cuprinse între 16-19 ani, au un nivel scăzut al stimei de sine în
proporţie de 38% conturată dominant pe o încredere în sine diminuată (33% din N = 110);
� faptul că peste 60% din eşantion (N = 110) înregistrează deformări ale imaginii de sine,
indică doar o contribuţie parţială a dimensiunii stima de sine în tulburările imaginii de sine
la adolescenţi, aducând în atenţie faptul că o preocupare foarte mare la această vârstă este
legată de imaginea corporală )altă dimensiune a imaginii de sine, dar şi faptul că
performanţa rolului poate mult influenţa această dimensiune globală a personalităţii;
� tipul dominant de autoapreciere la adolescenţi este cel care indică o deficienţă accentuată
în a face faţă neajunsurilor, cumulată cu nerecunoaşterea vulnerabilităţilor şi un simţ al
realităţii diminuat, ei fiind dominaţi de amintiri negative în impulsurile comportamentale,
iar aspiraţiile şi ţelurile fiind supradimensionate, aproape imposibil de realizat (tipul A
regăsit la 54% din subiecţi), ceea ce indică o reală criză în acest segment de vârstă;
� maturitatea emoţională indică o proporţie echilibrată între sensibilitatea emoţională (46%)
şi echilibrarea emoţională (52%) la adolescenţi, ceea ce indică un fond timic foarte
vulnerabil;
� absenteismul crescut, respectiv 12-15 ore/săptămână, a fost identificat la 46% din eşantion
(N = 110), ceea ce indică faptul că această conduită este adoptată de mulţi adolescenţi, el
� relaţiile cele mai semnificative au fost identificate între absenteism şi imaginea de sine, la
nivelul eşantionului (N = 110), unde p < 0,01 iar tăria semnificaţiei indica un r = 414
această observaţiei ridicând problemă cât de mult influenţează conduita deviantă o stimă
de sine scăzută.
b) Faza de identificare criterială a subiecţilor (îndeplinirea simultană a criteriilor: tulburări
ale stimei de sine şi manifestarea conduitei de chiul şi absenteism) a generat
selectarea unui lot experimental de 30 de elevi (din aceeaşi instituţie) şi alţi 30 de
subiecţi din aceeaşi instituţie (Grup Şcolar Constantin Brâncuşi) care să constituie
lotul de control, demersul fiind orientat pentru realizarea următoarelor obiective:
identificarea cauzelor care stau la baza intenţiilor şi tendinţelor de abordare a
conduitei evazive cu exprimare în chiul şi absenteism (Obiectivul 1.1.), identificarea
nivelului de autoevaluare şi autoapreciere la adolescenţii voluntari (Obiectivul 1.2.)
şi identificarea relaţiei de condiţionare reciprocă dintre nivelul stimei de sine şi
conduita deviantă exprimată prin absenteism (Obiectivul 1.3.) rezultând următoarele
date relevante:
� analiza loturilor selectate indica următoarele particularităţi preexperimentale:
Tabel 2. Compararea lotului experimental cu lotul de control
Lotul experimental Lotul de control Criteriul
nr % nr % feminin 18 60% 17 57%
Repartiţia pe sexe masculin 12 40% 13 43%
scăzută 11 37% 13 43%
moderată 13 43% 11 37% Nivelul stimei de sine
crescută 6 20% 6 20%
absent 40% 10 33% 15 50%
absent 20% 14 47% 12 40%
absent rar 4 13% 1 3% Nivelul de absenteism
absent 0% 2 7% 2 7%
� analiza cauzelor a generat gruparea acestora în două categorii: cauze exterioare (E) care
se referă la nemulţumiri în ceea ce priveşte demersul didactic şi cauze interiorizate
/asumate (A) care se referă la atitudinile şi emoţiile fiecărui subiect faţă de învăţătură. În
funcţie de aceste tipuri de cauze s-au înregistrat următoarele opinii: părinţii consideră ca
vinovată pentru devianţa comportamentală a adolescentului în mod dominant instituţia
şcolară (77%), iar în opiniile subiecţilor doar 53% exteriorizează cauzele ceilalţi 47%
asumând atât cauzele, cât şi scopurile.
� cauzele cele mai des invocate atât e părinţi cât şi de adolescenţi se pot clasifica în:
volumul crescut de cunoştinţe şi nivelul lor prezentat de profesor, conţinut de manuale,
precum şi sarcinile şcolare ce trebuie rezolvate individual (materia şi temele) – invocat de
43% dintre subiecţi şi e către 33% din părinţi; influenţa din partea colegilor – invocată de
către 30% dintre părinţi, dar doar de 13% dintre subiecţi; afectarea imaginii şi statutului în
grup este invocată de 26% dintre subiecţi şi de aproape 17% dintre părinţi.
� adolescenţii voluntari înregistrau în faza preexperimentală un nivel scăzut al stimei de sine
în proporţie de 37% conturată dominant pe o încredere în sine diminuată (33%), la lotul de
control se înregistra în faza preexperimentală un procent de 43% de subiecţi cu stima de
sine scăzută;
� la adolescenţii voluntari, cele mai semnificative relaţii au fost identificate între absenteism
şi stima de sine (r = -.358; p < 0,01), ca şi între absenteism şi încrederea în sine (r = -.261;
p < 0,01) pentru întregul lotul, iar ca particularitate s-a identificat cele mai semnificative
relaţii între absenteism şi stima de sine la subiecţii cu vârste de 17-18 ani (r = -.629; p <
0,01);
c) Faza de investigare a beneficiarilor acţiunilor de voluntariat s-a desfăşurat după
investigarea lotului experimental, aplicându-se doar Chestionarul Rosenberg (pentru
stima de sine) şi Chestionarul încrederii în sine, cu uşoare reformulări la nivelul
itemilor. Grupul beneficiarilor, constituit din 30 subiecţi a completat lotul
experimental şi a avut următoarele particularităţi: 33% fete şi 67% băieţi, 20%
şcolari sub 13 ani şi 80% subiecţi aflaţi la vârsta adolescenţei, 20% deficienţe grave
asociate şi 80% deficienţe intelectuale uşoare şi moderate (aceştia fiind apţi pentru
evaluarea dimensiunilor personalităţii).
Această fază a fost orientată pentru realizarea următoarelor obiective: identificarea
nivelului de autoevaluare şi autoapreciere la adolescenţii voluntari (Obiectivul 1.2.)
şi identificarea relaţiei de condiţionare reciprocă dintre nivelul stimei de sine şi
conduita deviantă exprimată prin absenteism (Obiectivul 1.3.) rezultând următoarele
date relevante:
� în urma evaluării stimei de sine la beneficiarii apţi de investigare s-a constatat că 62% din
ei înregistrau un nivel scăzut al stimei de sine, cu o dominanţă a încrederii de sine scăzută
de 44%, iar 39% înregistrau absenteism mare.
� pentru beneficiari relaţiile între absenteism şi stima de sine nu au fost semnificative, însă
s-au identificat puternice relaţii între absenteism şi încrederea în sine (r = .600; p < 0,01);
În concluzie există tulburări ale dimensiunilor personalităţii la vârsta adolescenţei,
care concordă cu conduitele deviante adoptate în mediul şcolar. Indiferent de nivelul de
dezvoltare intelectual stima de sine şi încrederea în sine sunt influenţate de anumite cauze
externe sau interne ale adolescentului, ceea ce semnifică o mobilitate a nivelului acestora şi o
flexibilitate la metodele psihopedagogice utilizate în educaţia la această vârstă. Aceste
constatări justifică intervenţia asupra subiecţilor prin implicarea lor într-un program de
voluntariat care are ca finalitate influenţarea dimensiunilor personalităţii.
Metodologia cercetării experimentale
Etapa experimentală, a constat în implementarea unui program de stimulare a
dimensiunilor personalităţii care a cuprins următoarele modalităţi de intervenţie:
Denumirea programului: Programul de Acţiune Comunitară
Durata programului: 13 luni
Perioada de desfăşurare: decembrie 2009 – decembrie 2011
Grup – ţintă: elevi voluntari din cadrul unui grup şcolar, elevi beneficiari ai unui centru
pentru educaţie incluzivă
Scopul programului: dezvoltarea personalităţii şi echilibrarea comportamentului subiecţilor
prin activităţi de socializare realizate în parteneriat între voluntari şi beneficiari;
Obiectivele programului:
� echilibrarea stimei de sine şi încrederii în sine a participanţilor la program
� adoptarea unei conduite dezirabile în cadru şcolar şi social
Metode şi tehnici de manipulare a variabilelor
a1. program de mobilizare a grupului pentru organizarea activităţilor grupului ca modalitate
de intervenţie prin care se valorizează creativitatea fiecărui voluntar:
♦ iniţiative pentru propunerea temelor activităţilor
♦ iniţiativa de a promova acţiuni de sprijinire a familiilor dezavantajate din comunitate
♦ întocmirea repertoriului de cântece şi colinde,
♦ identificarea modalităţilor de asigurare a cadourilor de Crăciun, premiilor la concurs
♦ compunerea unui model coregrafic pentru dans,
a2. asumarea rolului individual de voluntar în cadrul activităţilor din cadrul Acţiunii
Comunitare prin introducerea unor situaţii şi acţiuni care presupun cooperarea şi
sprijinirea beneficiarilor
♦ pregătirea ornamentelor şi împodobirea bradului de Crăciun,
♦ parteneriat în dans pentru concurs,
♦ supravegherea copiilor cu care colaborează concret,
a3. intervenţia asupra contextului ca modalitate de valorizare generală a grupului
♦ desfăşurarea activităţilor în locaţii diferite,
♦ promovarea activităţilor în cadrul comunităţii,
Obiectivele şi ipotezele etapei experimentale
Demersul investigativ corespunzător etapei ameliorative urmăreşte realizarea celui
de-al doilea obiectiv general: O2. Identificarea eficienţei activităţilor de voluntariat pentru
creşterea stimei de sine şi prevenirea şi ameliorarea conduitei de absenteism. Pentru realizarea
obiectivului general, s-au stabilit obiectivele specifice corespunzătoare, pentru a contura
direcţiile concrete de cercetare din cadrul acestei etape:
O2.1. – Identificarea modificărilor stimei de sine în urma activităţilor de voluntariat;
O2.2. – Identificarea modificărilor în conduita deviantă în urma activităţilor de voluntariat;
O2.3. – Identificarea relaţiei dintre modificările stimei de sine şi modificările
comportamentale în urma activităţilor de voluntariat;
O2.4. – Identificarea gradului de impact al activităţilor de colaborare asupra voluntarilor şi
beneficiarilor din perspectiva modificărilor încrederii şi stimei de sine;
Urmărind aceste obiective, în etapa ameliorativă, care a constat în implementarea
experimentului, s-au propus spre testare următoarea ipoteză generală:
IG – Dacă un grup de adolescenţi se implică în activităţi de voluntariat la nivelul
comunităţii, colaborând cu persoane cu nevoi speciale, tendinţele de conduită deviantă se
diminuează prin creşterea încrederii şi stimei de sine atât la voluntari, cât şi la beneficiari..
Din ipoteza generală au fost particularizate o serie de ipoteze de lucru sau specifice
focalizate pe realizarea obiectivelor propuse în urma concluziilor evidenţiate de etapa
constatativă. Aceste ipoteze au vizat următoarele aspecte:
IS1 – Dacă adolescenţii cu stimă de sine aflată la graniţele (superioară şi inferioară)
normalităţii sunt implicaţi în activităţi de voluntariat în instituţii de copii cu dizabilităţi, se
produc modificări înspre o echilibrare a nivelului încrederii şi stimei de sine;
IS2 – Dacă există o relaţionare reciprocă între nivelul/dimensiunea stimei de sine şi
conduitele deviante, aceasta se va modifica în urma implicării în activităţile de voluntariat;
IS3 – Dacă stima de sine se înscrie în nivelul normalităţii, conduitele deviante (absenteismul)
se diminuează până la extincţie;
IS4 – Dacă adolescenţii voluntari desfăşoară activităţi cu adolescenţi ce prezintă dizabilităţi
intelectuale se vor observa modificări şi al nivelului stimei de sine a beneficiarilor;
IS5 – Dacă adolescenţii şi copiii cu dizabilităţi intelectuale beneficiază de atenţia cuvenită din
partea voluntarilor, în cadrul activităţilor de parteneriat, se vor observa modificări la nivel
comportamental în rândul beneficiarilor.
Concluziile etapei experimentale
Realizarea obiectivelor propuse pentru etapa ameliorativă au facilitat testarea
următoarelor ipoteze de lucru realizându-se următoarele conexiuni:
a) S-a urmărit identificarea modificărilor stimei de sine în urma activităţilor de voluntariat
(Obiectivul 2.1.), pornind de la ipoteza că dacă adolescenţii cu stimă de sine aflată la
graniţele (superioară şi inferioară) normalităţii sunt implicaţi în activităţi de voluntariat în
instituţii de copii cu dizabilităţi, se produc modificări înspre o echilibrare a nivelului
încrederii şi stimei de sine (Ipoteza specifică 1)
• activităţile de voluntariat, desfăşurate cu copii cu dizabilităţi intelectuale, au condus la
modificări în dimensiunile stimei de sine, din punct de vedere statistic procentajul celor cu
stimă de sine scăzută dispărând, transferul fiind făcut spre stima de sine echilibrată de la
43% la 63% din lotul de voluntari, în timp ce procentajul voluntarilor cu încrederea în sine
scăzută se diminuează numai de la 33% la 13%, ceea ce indică faptul că stima de sine are
o flexibilitate şi o sensibilitate la influenţare mai mare, datorită dimensiunilor pe care le
încorporează alături de încrederea în sine.
• analiza valorilor extreme ale stimei de sine scăzute indicau un procent de 30% din subiecţi
în pericol de depreciere, acest procent reducându-se postexperiment la 7% care înregistrau
valori la limita de echilibrare, în timp ce valorile extrem crescute ale stimei de sine
indicau 20% din subiecţi la pragul de infatuare, procentaj care s-a modificat la 10% în
faza postexperimentală, ceea ce indică un grad de influenţare mai slab la această
extremitate;
• bazându-se pe procesul de autoapreciere care în faza preexperimentală s-a dovedit a fi
dominant cel de tip A, stima de sine a evidenţiat relaţii puternice şi stabile atât cu tipul de
autoapreciere A, cât şi cu tipul C. Faptul că în faza preexperimentală tipul A a fost
depistat ca reprezentativ pentru aproape 40% din subiecţi a corelat cu faptul că peste 40%
din subiecţi înregistrau o stimă de sine scăzută, întrucât acest tip de autoapreciere se
bazează pe impulsivitate, vulnerabilitate şi supraaprecierea expectaţiilor şi aspiraţiilor. În
faza postexperimentală tipul C a devenit dominant pentru mai mult de 50% din lot, ceea
ce indică o modificare de atitudini spre toleranţă, empatie, acceptarea greşelilor şi
repararea lor, acest tip de autoapreciere susţinând modificările stimei de sine;
Fig, 3.Modificări ale tipurilor de autoapreciere
• stabilind relaţiile existente între stima de sine şi încrederea în sine ca dimensiune
dominantă a respectului, acestea sunt puternic semnificative atât în perioada
preexperimentală, cât şi postexperimentală, chiar dacă tăria semnificaţiei slăbeşte puţin
(de la r = .870 la r = .796; p < 0,01), ceea ce susţine ideea că la vârsta adolescenţei
încrederea în sine este definitorie pentru stima de sine;
• pentru a evidenţia faptul că modificările stimei de sine s-au datorat dominant acţiunii de
voluntariat, s-au făcut comparaţii cu rezultatele obţinute de subiecţii lotului de control
evidenţiind faptul că la aceştia stima de sine scăzută a scăzut de la 43% la 37% din
subiecţi, în timp ce subiecţii cu stimă de sine moderată de la 37% au crescut ca proporţie
la 40% (creştere slab semnificativă), iar cei cu stimă de sine crescută de la 20% au ajuns la
23%. Aceste modificări mult prea sensibile, înregistrate după un an de zile, indică
caracteristica de fluctuanţă a nivelului, dar nu şi o schimbare radicală în urma unei
intervenţii sistematice, ca în cazul lotului experimental (unde modificările au fost de peste
20 puncte procentuale la fiecare nivel).
• aceste concluzii confirmă ipoteza referitoare la modificările ce pot interveni în cadrul
dimensiunilor personalităţii (stima de sine cu componenta ei încrederea în sine) în urma
implicării în cadrul activităţilor de voluntariat, ceea ce a permis realizarea obiectivului
ce-şi propunea să surprindă modificări la nivelul stimei şi încrederii în sine.
b) S-a propus identificarea modificărilor în conduita deviantă în urma activităţilor de
voluntariat (Obiectivul 2.2.) pornind de la ipoteza că existenţa unei relaţionări reciproce
între nivelul/dimensiunea stimei de sine şi conduitele deviante, va determina modificări de
comportament în urma implicării în activităţile de voluntariat (Ipoteza specifică 2);
• absenteismul, raportat la orarul săptămânal, a fost convenţional clasificat în 4 categorii:
mare (40%), crescut (20%), chiul (2-3 ore) şi prezenţa totală, ceea ce a permis stabilirea
unor proporţii la nivelul lotului experimental astfel:absenteismul mare s-a diminuat de la
33% la 0% (extincţie), absenteismul crescut s-a redus de la 47% la 27%, în timp ce chiulul
a înregistrat o creştere 13% la 50%, însă în aceeaşi măsură a crescut şi prezenţa totală de
la 7% la 23%. Aceste modificări indică faptul că voluntariatul a produs modificări şi la
nivelul conduitei deviante numită absenteism.
• pentru a stabili care au fost cauzele reale ale diminuării absenteismului s-a apelat la
stabilirea corelaţiilor dintre stima de sine şi această conduită identificându-se întărirea
semnificaţiei legăturii între cele două de la r = -.358 la r = -.389; p < 0,01, deci dacă
voluntariatul a avut influenţă în modificări la nivelul stimei de sine, implicit a avut o
contribuţie importantă şi în diminuarea absenteismului;
• întrucât dominanta conturării stimei de sine în adolescenţă s-a stabilit a fi încrederea în
sine, s-a recurs la stabilirea corelaţiilor dintre absenteism şi această dimensiune,
observându-se că la sfârşitul experimentului tăria semnificaţiei între cele două a crescut
mult mai mult decât în cazul stimei de sine, ajungând de la r = -.261 la r = -.409; p < 0,01,
ceea ce situează încrederea în sine ca dimensiunea personalităţii care stă la baza devierilor
de conduită ca un nucleu al motivaţiei comportamentale;
• comparând cu evoluţia acestor dimensiuni şi relaţii înregistrate la lotul de control s-a
evidenţiat că şi la acest grup de subiecţi între absenteism şi stima de sine, precum şi între
absenteism şi încrederea în sine există corelaţii semnificative (r = -.380 , respectiv r = -
.395; p < 0,01) modificările după perioada experimentală sunt foarte puţin semnificative,
amândouă înregistrând uşoare scăderi, dar fără a coborî sub o valoare a tăriei semnificaţiei
de 330, pentru acelaşi prag de semnificaţie p < 0,01;
• aceste concluzii confirmă ipoteza care presupunea că existenţa unei relaţii între stima şi
respectiv încrederea în sine cu absenteismul va determina în urma voluntariatului
modificări şi la nivelul conduitei deviante, absenteismul. Această concluzie generală
indică şi realizarea obiectivului care îşi propunea identificarea modificărilor de conduită
în urma activităţilor de voluntariat.
c) S-a intenţionat stabilirea relaţiei dintre modificările stimei de sine şi modificările
comportamentale în urma activităţilor de voluntariat (Obiectivul 2.3.), pornind de la
ipoteza că dacă stima de sine se înscrie în nivelul normalităţii, absenteismul se diminuează
până la extincţie (Ipoteza specifică 3);
• din analiza anterioară s-a constatat că absenteismul nu a ajuns la extincţie totală, el s-a
diminuat foarte mult, dar nu a dispărut în totalitate, datorită faptului că stima de sine şi
încrederea în sine nu constituie suportul de bază pentru toate cauzele acestei conduite;
• analizând din punct de vedere strict al absenţelor şi evoluţiei numărului acestora se poate
aprecia că în prima parte a experimentului 44% din cei care înregistrau un absenteism
mare au menţinut aproximativ neschimbat numărul de absenţe, modificările spre scădere
resimţindu-se după 6 luni de la debutul experimentului. Ceea ce trebuie semnalat este
faptul că după faza de debut a experimentului 57% din lotul experimental a înregistrat o
creştere a numărului de absenţe, deci scăderile s-au înregistrat după conştientizarea
importanţei activităţilor şi după stabilirea relaţiilor afective între voluntari şi beneficiari;
Tabel 3. Evoluţia numărului de absenţe la subiecţii lotului experimental
fete 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
preexpe 13 7 6 14 7 15 12 8 2 14 15 7 12 13 14 0 7 12 debut 12 10 8 12 8 13 10 6 3 15 15 6 7 14 12 1 6 7 6 luni 6 2 2 4 2 6 6 2 0 3 3 2 0 3 0 0 2 3 final 6 2 0 6 2 3 4 2 0 3 3 2 0 0 0 0 3 6
Stimă de sine scăzută Stima de sine echilibrată Stima de sine crescută
băieţi 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 preexperiment 6 12 13 8 0 6 12 14 13 12 15 14
debut 7 2 12 7 2 6 7 14 12 6 16 14 6 luni 3 6 7 8 0 3 3 3 2 2 5 6 final 3 4 7 3 0 6 3 3 6 7 6 3 Stimă de sine scăzută Stima de sine echilibrată Stima de sine crescută
• maturitatea emoţională (exprimată prin indicele de emotivitate) a înregistrat pe parcursul
experimentului modificări semnificative înregistrându-se scăderi la nivelul sensibilităţii
emoţionale de la 50% la 37%, creşteri la echilibrarea emoţională de la 47% la 57% şi chiar
o dublare valorică a procentajului maturităţii emoţionale instalate (de la 3% la 6%). Toate
aceste modificări semnalate nu pot fi legate exclusiv de activităţile de voluntariat
desfăşurate, ale putând avea multe alte cauze, printre care cea mai importantă este
înaintarea cu un an în vârstă a subiecţilor.
• relaţiile între indicele de emotivitate şi stima de sine cu componenta ei încrederea în sine
sunt puternic semnificative şi au suferit modificări pe parcursul etapei experimentale,
crescând tăria semnificaţiei de la r = -.424 la r = -.521; p < 0,01 în cazul stimei de sine, ca
şi o modificare mai puternică în relaţia cu încrederea în sine (de la r = -.381 la r = -.575; p
< 0,01). Aceste constatări indică faptul că emotivitatea scade mult mai mult atunci când
încrederea în sine creşte, iar între cele trei dimensiuni există relaţii de determinare
reciprocă;
• fluctuaţiile stimei de sine şi comportamentului care o exprimă au la bază o tipologie de
autoapreciere specifică vârstei, tipologie care influenţează toate dimensiunile personalităţii
şi care a suportat modificări şi ea în urma experimentului. Relaţiile stabilite între
dimensiunile personalităţii şi modificările resimţite la nivelul acestor relaţii au evidenţiat
faptul că întreaga structură cognitivă şi emoţională a subiecţilor în decursul anului în care
au fost implicaţi în activităţi de voluntariat;
Tabel 4. Corelaţii între tipurile de autoapreciere şi dimensiunile personalităţii
corelaţii Stima de sine Încrederea în sine Imaginea de sine Absenteism
Tip de autoapreciere
preexperim postexper preexperim postexper preexperim postexper preexperim postexper A -,562** -,505** -,521** -,483** -,480** -,471** ,210* ,385**
B -,128 -,104 -,126 -,038 -,139 -,197 319** ,157
C ,909** ,533** ,838** ,601** ,793** ,593** -,252** -,191*
Legătura dintre absenteism şi tipul de autoapreciere C indică faptul că voluntariatul, care
solicită atitudini similare faţă de sine şi faţă de ceilalţi (stima de sine fiind puternic
influenţată de opiniile celorlalţi), a avut un impact puternic de echilibrare atât a stimei de
sine, cât şi a conduitei deviante, semnificaţia relaţiei echilibrându-se în faza
postexperimentală (scăzând absenteismul, atunci şi relaţia slabeşte ca intensitate, mai ales
că ea s-a echilibrat în relaţia cu stima de sine, încrederea în sine şi imaginea de sine).
• evoluţia numărului de absenţe, precum şi evidenţierea că între stima de sine, încrederea
în sine şi absenteism există o relaţie puternică, dar nu în exclusiv de cauză-efect, se poate
aprecia că stima de sine echilibrată nu poate determina extincţia conduitei deviante, la fel
cum nici încrederea în sine echilibrată nu poate face acest lucru. Aceste concluzii nu
confirmă în totalitate ipoteza conform căreia stima de sine echilibrată generează extincţia
absenteismului, întrucât nu se poate aprecia exact o echilibrare a acestei dimensiuni, la
fel cum nu putem confirma că pe perioada experimentului nu au existat fluctuaţii ale
stimei de sine, sau dacă răspunsurile la chestionar în faza postexperimentală
caracterizează o stare emoţională momentană care a generat autoaprecierea în funcţie de
contextul situaţional general. Deşi confirmarea ipotezei nu a fost validată, totuşi
obiectivul propus a fost realizat întrucât s-au stabilit şi demonstrat relaţiile dintre
modificările stimei de sine şi modificările comportamentale în urma activităţilor de
voluntariat.
d) S-a intenţionat identificarea gradului de impact al activităţilor de colaborare asupra
voluntarilor şi beneficiarilor din perspectiva modificărilor încrederii şi stimei de sine
(Obiectivul 2.2.), pornind de la ipotezele care presupuneau că dacă adolescenţii voluntari
desfăşoară activităţi cu adolescenţi ce prezintă dizabilităţi intelectuale se vor observa
modificări şi al nivelului stimei de sine a beneficiarilor (Ipoteza specifică 4), şi dacă
adolescenţii şi copiii cu dizabilităţi intelectuale beneficiază de atenţia cuvenită din partea
voluntarilor, se vor observa modificări la nivel comportamental în rândul beneficiarilor
(Ipoteza specifică 5);
• beneficiarii (N = 30), dintre care 18 adolescenţi au putut fi evaluaţi, au înregistrat la
început un nivel scăzut al stimei de sine într-o proporţie de 62% din grup, iar la finalul
experimentului, modificările intervenite au scăzut acest procent la 11%, toată valoarea
schimbată mutându-se pe nivelul mediu, sau către o echilibrare a respectului de sine ceea
ce indică o schimbare care s-a putu datora în mare parte programului desfăşurat de
voluntari în instituţie;
• modificări evidente au fost şi la nivelul încrederii în sine, care dacă la început era scăzută
pentru 44% din grup, la finalul experimentului acest procent a scăzut la 17%, indicând
aceeaşi disponibilitate spre influenţări pozitive, ca şi la stima de sine;
• pentru a stabili care este asemănarea între voluntari şi beneficiari din punctul de vedere al
relaţiei dintre stima de sine şi încrederea în sine, s-a apelat la compararea relaţiilor
stabilite între aceste dimensiuni rezultând faptul că stima de sine corelează puternic
semnificativ cu încrederea în sine şi la voluntari şi la beneficiari pentru un p < 0,01.
Tabel 5. Corelaţii între dimensiunile personalităţii la voluntari şi beneficiari
voluntari
PREEXPERIMENTAL Încredere
în sine Absenteism
Stima de sine
Pearson Correlation ,870** -,358**
Încredere în sine
Pearson Correlation 1 -,261**
POSTEXPERIMENTAL Încredere
în sine Absenteism
Stima de sine
Pearson Correlation ,796** -,389**
Încredere în sine
Pearson Correlation 1 -,409**
beneficiari PREEXPERIMENTAL
Încredere în sine Absenteism
Stima de sine
Pearson Correlation ,808(**) ,363
Încredere în sine
Pearson Correlation 1 ,600**
POSTEXPERIMENTAL Încredere
în sine Absenteism
Stima de sine
Pearson Correlation ,746(**) ,242
Încredere în sine
Pearson Correlation 1 ,426**
• din punct de vedere al absenteismului, cauzele nu au fost stabilite la beneficiari ca la
voluntari, întrucât programul şcolii frecventate de aceştia permite un control mai exact al
acestei conduite, de aceea nu s-a recurs la monitorizarea absenţelor. Dar verificând
relaţiile ce se stabilesc între conduita deviantă şi dimensiunile personalităţii, la beneficiari
cele mai semnificative legături sunt între absenteism şi încrederea în sine (r = 600; p <
0,01), conduita deviantă nerelaţionând cu stima de sine în mod semnificativ.
• În concluzie, activităţile de voluntariat au generat creşterea sau echilibrarea stimei şi
încrederii în sine, ceea ce a condus implicit şi la modificări comportamentale, inclusiv în
cele deviante privind absenteismul şi la beneficiari. Aceste constatări confirmă ipotezele
care presupuneau că activităţile de voluntariat vor determina modificări la nivelul stimei
şi încrederii în sine ale beneficiarilor, ca şi la nivelul comportamentului acestora.
Confirmarea ipotezelor indică atingerea obiectivului de identificare a gradului de impact
al voluntariatului atât asupra voluntarilor, cât şi al beneficiarilor.
CAPITOLUL 6. Concluzii şi consideraţii finale
În CAPITOLUL 6 sunt sintetizate principalele concluzii privind fundamentarea
teoretică şi intervenţia empirică realizată. În continuare prezentăm sintetic rezultatele obţinute
în cadrul cercetării, raportate la obiectivele urmărite.
Sinteza rezultatelor cercetării
Cercetarea s-a desfăşurat în două etape distinctive care s-au focalizat pe identificarea
relaţiilor dintre stima de sine şi absenteism ca şi conduită deviantă, precum şi pe modalităţile
de influenţare ale acestora, prima spre echilibrare, cea de-a doua spre extincţie.
Prima etapă a constat în investigarea unui eşantion de elevi cu vârste cuprinse între
14-19 ani, şcolarizaţi, utilizând instrumente de care au permis colectarea datelor calitative şi
cantitative (ancheta pe bază de chestionar, metoda testelor), ce au fost prelucrate în cadrul
programului computerizat SPSS 12, utilizându-se metode statistico-matematice variate
(analiza corelaţională, testul de semnificaţie a diferenţei dintre două medii, regresia
multiliniară, tehnica de analiză ANOVA etc.).
Etapa constatativă a evidenţiat că la adolescenţi între stima de sine şi celelalte
dimensiuni investigate, există puternice legături, toate coroborând pentru dezvoltarea unei
personalităţi echilibrate. Orice tulburare la nivelul uneia din aceste dimensiuni, sau decalajele
de dezvoltare şi maturare a lor, determină fluctuaţii şi schimbări, indiferent de dezvoltarea
intelectuală a adolescentului, indicând un procentaj de aproximativ 40% dintre adolescenţi că
ar suferi astfel de tulburări care prin efectul dominoului afectează atât comportamentul, cât şi
atitudinile despre sine.
Această etapă a evidenţiat o serie de influenţe care dau o polaritate periodică stimei
de sine: respectul din partea părinţilor, respectul din partea profesorilor, precum şi cel din
partea prietenilor şi colegilor.
Fig, 4.Influenţele stabilite între dimensiunile personalităţii la adolescenţi
Urmărind să stabilească relaţiile cele mai semnificative între dimensiunile
personalităţii şi conduita deviantă numită absenteism, s-au identificat următoarele legături, în
ordinea tăriei legăturii:
- polaritatea şi nivelul stimei de sine sunt determinate de încrederea de sine la vârsta
adolescenţei, întrucât legătura lor este puternic semnificativă (r = .870; p < 0,01) atât pentru
voluntari, cât şi pentru beneficiari (r = .808; p < 0,01);
- absenteismul înregistrează o corelaţie puternică cu imaginea de sine (r = .680) la voluntari
de sex feminin şi cu stima de sine la voluntarii de sex masculin (r = .545), pe când la
beneficiari cea mai puternică legătură o are cu încrederea în sine (r = .600) toate pentru un
prag de semnificaţie p < 0,01;
În această idee, etapa ameliorativă a introdus o serie de metode de influenţare a
stimei de sine acţionând simultan şi asupra încrederii în sine, dar şi indirect asupra tipului
autoapreciere şi a maturităţii emoţionale, pentru a se putea vedea dacă toate acestea determină
modificări la nivelul comportamentului deviant în mod implicit. Influenţarea dimensiunilor
personalităţii s-a făcut prin intermediul unor activităţi în care adolescenţii au devenit
voluntari, preluând o serie de sarcini bazate pe colaborare, cooperare, sprijinire şi socializare a
elevilor cu deficienţe intelectuale de diferite grade.
În finalul etapei ameliorative s-a evidenţiat că activităţile de voluntariat au influenţat
pozitiv stima de sine a adolescenţilor, echilibrând dimensiunea acesteia, întrucât la debutul
experimentului 37% din subiecţii voluntari înregistrau stima de sine scăzută, pentru ca la final
procentul să se reducă la 0%. Aprofundarea acestei constatări a evidenţiat o sensibilitate mai
mare în echilibrarea stimei de sine la subiecţii de sex feminin (postexperimental 72%
înregistrau o stimă de sine echilibrată şi 0% stimă de sine scăzută). Subiecţii de sex masculin
deşi la debutul experimentului 42% înregistrau o stimă de sine scăzută, echilibrarea în limitele
unei normalităţi s-a făcut la 50% dintre ei, restul trecând la extrema opusă spre infatuare. Din
acest punct de vedere se poate aprecia că influenţele asupra stimei de sine prin activităţile de
voluntariat au la bază şi elementele distinctive ale personalităţii individuale ale subiecţilor.
Această etapă a reliefat şi în ce mod activităţile de voluntariat au influenţat tipul de
autoapreciere, care la rândul său produce modificări în percepţia sinelui şi implicit ale
respectului de sine. Astfel a fost evidenţiată o strânsă relaţie între acţiunile voluntare şi tipul
de autoapreciere, la vârsta adolescenţei, voluntarii având noi repere de raportare la celelalte
persoane din comunitate şi prin comparaţie cu persoanele beneficiare ei au făcut raportarea la
ceilalţi pe alte principii, diferite de cele respectate până atunci şi anume, nu din perspectiva
dezavantajării personale (tendinţă specifică vârstei), ci din perspectiva celui mai avantajat,
creându-se în acest fel o echilibrare a stimei şi încrederii în sine în limitele normalităţii şi
moderaţiei în toate aspectele vieţii la peste 50% din subiecţi. Deci încă o dovadă susţinută
ştiinţific că activităţile de voluntariat au influenţat stima de sine, prin reconfigurarea
cogniţiilor despre propria persoană, apelându-se la comparaţiile cu cei din jur pe baza
recunoaşterii imperfecţiunilor personale, acceptării greşelilor proprii şi motivării pentru
autodepăşire.
Noul tip de autoapreciere adoptat de peste 50% din subiecţii voluntari (tipul C),
presupune deopotrivă discreţie, toleranţă şi înţelegere pentru slăbiciunile altora, respectiv a
beneficiarilor, ceea ce generează respect din partea beneficiarilor. Respectul din partea
beneficiarilor este atras şi de siguranţa cu care acţionează voluntarii, această siguranţă
crescând pe parcursul perioadei de cooperare între cele două grupuri. Întrucât s-a constatat că
încrederea de sine a voluntarilor s-a modificat în sens pozitiv la 20% din subiecţii care
înregistrau un nivel scăzut al ei la debutul experimentului, se consideră că această dimensiune
indică siguranţa în acţiune, care alături de atitudinile faţă de ceilalţi atrag respectul
beneficiarilor.
Prin stimularea respectului din partea beneficiarilor s-a observat că stima de sine a
adolescenţilor şi-a modificat polaritatea, acolo unde ea înregistra un trend negativ. Altfel spus,
stima de sine stă la baza adaptării sociale, iar cu cât această adaptare se extinde ca percepţie şi
interrelaţionare cu diversitatea socială, stima de sine se echilibrează mai rapid la adolescenţi.
Fig, 5.Influenţele stabilite între dimensiunile personalităţii în urma activităţilor de voluntariat
Pentru a putea stabili dacă modificările stimei şi încrederii în sine sunt generate de
atitudinile şi conduitele specifice acţiunii de voluntariat, s-au comparat valorile schimbărilor
între cele două subgrupe ale lotului experimental, cea a voluntarilor şi cea a beneficiarilor şi s-
a observat că stima de sine scăzută la voluntari s-a modificat spre echilibrare în procent total
în timp ce la beneficiari încă au mai fost înregistraţi la final 11% cu respectul de sine scăzut,
acest lucru dovedind că debilitatea mintală ridică anumite bariere în modificări, cauzele
generatoare fiind diferite între grupuri. La nivelul încrederii în sine, dimensiune care era mult
mai afectată la beneficiari decât la voluntari, modificările spre normalitate şi echilibru au fost
posibile la ambele grupuri cu remarca că procentual tot deficienţii au rămas mai mulţi ca
având o încredere în sine scăzută.
Aceste observaţii au permis constatarea că atât stima de sine, cât şi încrederea în sine
sunt influenţabile la adolescenţi, indiferent de dezvoltarea intelectuală, la baza lor fiind un alt
gen de inteligenţă decât cea academică. Acest tip de inteligenţă, definită pe E.L.Thorndike, în
1920, ca „inteligenţă socială” adică „abilitatea de a înţelege şi lucra cu femei şi bărbaţi, băieţi
şi fete – de a te comporta cu înţelepciune în relaţiile umane”, a fost mai târziu divizată în
inteligenta inter- şi intra-personală. Prin inteligenta interpersonală se înţelege acea abilitatea
de a îi înţelege pe alţii (ce îi motivează, cum lucrează, cum poţi coopera mai bine cu ei),
despre care Sternberb afirma că „a fi inteligent nu înseamnă neapărat să ai inteligenţă
academică, ci mai degrabă să ai abilitatea de a înţelege şi de a stabili relaţii cu oamenii.” (D.
Goleman, 2001, pp.18-23) Acest tip de inteligenţă, cea socială îi poate apropia mai mult pe
beneficiari de voluntari, întrucât această formă de intelect nu este afectată la deficienţii
mintali, în măsura în care este afectată inteligenţa academică (cu specificaţia că referirea se
face la deficienţa uşoară şi moderată).
Stabilit fiind faptul că între absenteism şi stima de sine, respectiv încrederea în sine
există legături de condiţionare reciprocă, modificările înregistrate la nivelul stimei şi
încrederii în sine au generat şi modificări la nivelul conduitei deviante, atât la voluntari, cât şi
la beneficiari. Dar influenţa absenteismului în vederea diminuării lui se poate aprecia că vine
şi din perspectiva activităţilor întreprinse ca voluntari, acestea oferind alternative de
organizare a activităţilor educative, creând timpi de relaxare şi activitate practică diferită de
monotonia curriculară, dând posibilitatea valorizării individuale a fiecărui participant. Toate
aceste argumente vin să confirme ipotezele care presupuneau că atât dimensiunile
personalităţii, cât şi conduita deviantă pot fi influenţate de acţiunile de voluntariat, asigurând
astfel atingerea obiectivelor propuse la debutul studiului.
Având în vedere că rezultatele înregistrate de lotul de control au evidenţiat că aceste
modificări au aparţinut dominant experimentului, se poate concluziona că între stima de sine
şi comportament există o legătură foarte strânsă, devierile de la normalitate înregistrându-se în
măsură egală în ambele dimensiuni, dar acestea pot fi influenţate la vârsta adolescenţei prin
activităţi ce se bazează pe implicare în viaţa comunităţii, oferind adolescenţilor un tablou mai
larg al vieţii sociale în care urmează să se integreze. Astfel o stimă de sine bazată pe
încrederea de sine echilibrate între limitele normalităţii, conduc la o reglare a conduitei,
conformă cu regulile şi normele socio-morale pe care le are comunitatea în acel moment.
Fig, 6. Influenţe ale voluntariatului asupra stimei de sine exprimată prin comportamente sociale
Studiul a evidenţiat indirect şi anumite aspecte referitoare la stima de sine şi relaţia
ei cu absenteismul care pot contura următoarea concluzie: devierile extreme ale nivelului
stimei de sine (autodeprecierea şi infatuarea) pot genera devieri comportamentale pe fondul
unor modele sociale care influenţează individul la vârsta adolescenţei, când este în perioada
fixării aspiraţiilor şi a căutării de modele şi direcţii de realizare profesională. Deci formarea
stimei de sine şi exprimarea ei prin reacţii comportamentale este determinată social, cultural şi
istoric. Determinarea istorică este dată de momentul prin care trece societatea şi valorile
promovate de aceasta ca şi din punct al istoriei individuale a fiecărui subiect (adolescent), cea
socială este generată de nivelul de modelele sociale (opinii şi acţiuni unanim acceptate)
acţionale cu care se confruntă sau pe care le alege aspiraţional adolescentul (valoarea
educaţiei pe piaţa muncii, respectarea nucleului social – familia, modelele expuse şi analizate
de mass-media), iar cea culturală este generată de mediul restrâns al familiei, de concepţiile,
prejudecăţile şi convingerile acesteia, care sunt transmise la copil de la vârste fragede şi
domină mult timp autoevaluarea şi autoaprecierea acestuia.
Metaforic exprimată concluzia anterioară, imaginea în oglindă a adolescentului,
depinde foarte mult de cel care ţine oglinda. Numai atunci când adolescentul va fi în stare să
se privească într-o oglindă ţinută şi acceptată de el, va găsi acel echilibru al sinelui unanim
acceptat de toţi ceilalţi.
Confirmarea ipotezelor cercetării şi atingerea tuturor obiectivelor fixate indică faptul
că studiul a reuşit să aducă unele indicii care să evidenţieze relaţiile dintre stima de sine şi
conduita specifică vârstei adolescenţei, care de multe ori are anumite devieri care necesită de
multe ori intervenţii pentru a fi ameliorate sau prevenite.
Contribuţii personale
Schimbările permanente ce au loc în societate, la finele primului deceniu din al
treilea mileniu, seamănă foarte mult cu adolescenţa considerată o vârstă a crizelor,
nehotărârilor, căutărilor. Tocmai surprinderea acestei societăţi ce pare a traversa o adolescenţă
agitată, indică un prim reper inedit al studiului. O societate agitată, în căutare de valori, care
promovează pentru perioade relativ scurte de timp modele contrariante, îşi pune puternic
amprenta asupra tinerei generaţii, în cadrul căreia mai mult de o treime din populaţia
adolescentă înregistrează o stimă de sine scăzută, (38% eşantionul lărgit, 37% lotul
experimental şi 43% lotul de control. Această constatare comparată cu numărul mare de
absenţe (90% din eşantionul lărgit, 80% din lotul experimental, 90% lotul de control) pe care
îl înregistrează adolescenţii la nivelul învăţământului liceal, a generat ideea că există o
legătură între absenteism şi stima de sine, legătură influenţată puternic de caracteristicile
socio-istorice ale momentului.
Deşi majoritatea lucrărilor de specialitate subliniază legătura strânsă între stima de
sine scăzută şi devierile comportamentale, proporţiile date la cele două dimensiuni în acest
studiu nu sunt concordante pentru a stabili o relaţie de cauzalitate-efect între ele. Astfel este
adus în atenţia psihologilor că nu numai stima de sine scăzută generează comportamente
deviante, ci şi stima de sine mult prea crescută (infatuarea) are în acest moment social o mai
accentuată relaţie cauzalitate-efect. De asemenea este semnalat faptul că între adolescenţi a
apărut competiţia în ceea ce priveşte puterea şi influenţa părinţilor, familiei, relaţiilor, fiind tot
un model favorizat de feedback-ul social primit de adolescenţi, un răspuns care îi
dezorientează. Studiul prezent indică şi argumentează că tulburările aflate la nivelul stimei de
sine şi a comportamentului au cauze dominant externe, interiorizate defazat (mult mai lent)
decât tumultul schimbărilor sociale. Fiind puternic dependente una de cealaltă, stima de sine
şi conduita, ele se condiţionează, se generează şi se echilibrează reciproc.
O altă contribuţie a acestui studiu este utilizarea metodelor de influenţare a stimei de
sine şi comportamentului. Dacă există metode individuale de influenţare a stimei de sine
(consiliere, psihoterapie), metode de grup (consilierea de către diriginte, psihoterapia), care
acţionează direct asupra acestei dimensiuni a personalităţii care implicit influenţează
comportamentul, s-au evidenţiat în cadrul studiului metodele indirecte, care sunt favorizate de
activităţile de voluntariat.
Metodele indirecte, promovate de experiment, pe care s-a bazat şi acţiunea de
voluntariat, au fost cele de educare şi stimulare a capacităţii de luare a deciziilor. Capacitatea
de decizie a adolescentului a fost educată sistematic, fără ca acesta să resimtă intervenţia şi să
nu se simtă invadat de intenţiile greu de înţeles ale psihologului. Astfel s-au eliminat din start
două probleme cu care se confruntă adolescentul, ca şi caracteristici ale acestei vârste:
solicitarea ajutorului specializat (prejudecata de a solicita ajutor unui psiholog, la cabinet, care
are anumite conotaţii în diferite medii sociale) şi indecizia sa de a se schimba (un subiect care
nu doreşte să se schimbe, nu solicită ajutor).
La diminuarea absenteismului, considerăm că a contribuit mult şi alternarea
activităţile instructiv-educative desfăşurate în cadrul şcolii, cu alte tipuri de activităţi din
cadrul voluntariatului. Acest aspect, al nevoii de alternare a activităţilor din cadrul instituţii
şcolare, abordarea cu mai mult curaj al activităţilor care valorizează adolescentul în mediul
comunităţii, este un aspect demonstrat de acest studiu, de experimentul care a favorizat
evidenţierea mai multor laturi ale personalităţii adolescentului, valorizând acele potenţialităţi
pe care şcoala nu le vizează de cele mai multe ori.
Experienţele de viaţă trăite atât de voluntari, cât şi de beneficiari au permis pe de o
parte alegerea acelui tip de activitate în care adolescentul se putea simţi valorizat, iar pe de
altă parte a favorizat trăiri emoţionale diferite. Din perspectiva trăirilor emoţionale s-a mizat
mai mult pe contagiunea bucuriei beneficiarului spre voluntar. Cunoscut fiind faptul că
adolescentul nu este întotdeauna mulţumit de sine şi de ceea ce a realizat, prin trăirea alături
de beneficiar a unei emoţii puternice cauzată de lucruri şi fapte atât de simple, voluntarul a
învăţat că mulţumirea de sine nu este întotdeauna legată de perfecţionism. Astfel s-a
evidenţiat că şi empatia poate fi dezvoltată la vârsta adolescenţei prin raportare nu numai la
cei din anturaj, ci lărgind contextul social, deci prin raportare diferită la diversitatea umană
care îl înconjoară.
Intrând în contact cu beneficiarii, voluntarii la vârsta adolescenţei au ocazia să
cunoască diversitatea umană care îi înconjoară, deci diversitatea comunităţii, în care anumite
persoane au nevoie de sprijin, anumite familii au alte preocupări (nu numai cele legate de
starea materială), cum ar fi grija faţă de sănătatea copiilor cu dizabilităţi, sau chiar şi polul
opus al grijii, adică respingerea şi abandonarea unor astfel de copii. De asemenea aceste
contexte sociale îi fac să cunoască alte profesii: asistent social, asistent maternal, asistent
personal pentru o persoană cu handicap, profesori de psihopedagogie specială, etc. Astfel
studiul prezent evidenţiază acea parte a educaţiei, care este puţin abordată în cercetările
ştiinţifice, cea a educaţiei venite dinspre comunitate spre tânăra generaţie.
Experimentul a condus implicit şi la o altă influenţă colaterală, cea atitudinală, faţă
de ideea de a cere şi a primi sprijin. Aceste influenţe atitudinale colaterale s-au dorit a avea un
anumit impact asupra voluntarilor, acela de a consolida o educaţie civică de bază (cea de a
oferi ajutor când cineva solicită), dar şi de a solicita ajutor când simte că este nevoie şi ar
putea primi sprijin pentru rezolvarea unor probleme.
O altă situaţie inedită subliniată de studiul prezent a fost cea legată de evidenţierea
adolescenţilor din perspectiva expunerii în comunitate. Studiul prezent a evidenţiat faptul că
aviditatea de atenţie se rezumă, la adolescenţi, numai la mediile restrânse (clasă, grup de
prieteni, familie), iar evidenţierea lor în mediul comunitar este o problemă greu de trecut
pentru unii din ei. Expunerea în comunitate (fie comunitatea şcolară, fie comunitatea locală)
ca voluntari, deci alături de beneficiari, a trezit în rândul adolescenţilor emoţii contrariante.
Aceste observaţii susţin ideea că adolescenţa este şi va rămâne mult timp o vârstă a dorinţei
de maturizare prematură, dar a evoluţiei emoţionale mai lentă, aceste decalaje dând amprenta
instabilităţii comportamentale.
Toate aceste elemente care au completat tabloul psihologic holistic al adolescentului,
generate de studiul prezent, sunt contribuţii importante care pot completa literatura de
specialitate şi concluziile studiilor referitoare la stima de sine şi legătura ei cu
comportamentul.
CAPITOLUL 7. Direcţii viitoare de cercetare
Studiul prezent şi-a propus în principal identificarea rolului pe care îl are stima de
sine asupra unei conduite deviante cu mare frecvenţă în viaţa adolescenţilor (absenteismul).
Ineditul abordării relaţiilor ce se pot stabili între absenteism şi stima de sine la adolescenţi a
scos la lumină o serie de problematici neabordate până în prezent la nivel de studii ştiinţifice.
Adolescenţa este perioada de vârstă, etapa devenirii individului, cu cea mai mare
întindere şi este segmentată în interior chiar în trei părţi definitorii. De aceea ar fi foarte
important de stabilit, ca linii generale, care este componenta dominantă a stimei de sine în
funcţie pe perioadele adolescenţei şi cum poate fi influenţată acea dimensiune pentru a
preveni tulburările şi/sau perturbările ce pot afecta dezvoltarea şi conturarea personalităţii
echilibrate. Această temă de cercetare ar putea crea puntea de legătură între intervenţia
psihologică (consiliere, psihoterapie, etc) şi adolescent.
Multe persoane, dar mai ales mulţi copii se întreabă ce este respectul. În opinie
proprie respectul este un amestec de ataşament şi teamă faţă de cineva. Profesorii se aşteaptă
ca elevii să-i respecte, părinţii rămân uimiţi la un moment dat că nu sunt respectaţi de proprii
copii, toţi uitând că respectul nu se învaţă prin cuvinte, se câştigă în interacţiune. Respectul şi
modalităţile de cultivare a lui ar fi un alt subiect de mare interes pentru un nou studiu.
Personalitatea în ansamblul ei se manifestă prin comportamente, iar stima de sine
pune de multe ori polaritatea comportamentului, analizat şi evaluat din punct de vedere social.
Comportamentele, conduitele care nu se încadrează în valorile sociale sunt considerate
deviante, iar cele care se încadrează în aceste valori sunt considerate ca în limitele
normalităţii. Analizând după aceste repere comportamentele, ele sunt mai mult sau mai puţin
conforme cu regulile sociale. Absenteismul este un comportament neadecvat în mediul şcolar,
penalizat, dar absenteismul la adulţi, cu referire la absenţele din cadrul familiei (plecarea la
muncă în străinătate, derogând responsabilitatea faţă de familie) este considerat normal şi
chiar necesar în acest moment social. De aceea ar trebui analizat într-un studiu ştiinţific în ce
măsură absenteismul este un comportament imitat, copiat, după conduitele frecvent întâlnite
în familie. Un astfel de studiu ar putea evidenţia şi alte cauze ale acestei devianţe, care este
inacceptabilă în mediul şcolar, dar acceptabilă în mediul social.
Pentru a asigura continuitate ideilor evidenţiate de studiul prezent despre stima de
sine, o altă temă ce s-ar impune unei cercetări ştiinţifice este cea care să stabilească în ce
măsură stima/respectul de sine poate suferi dezechilibre la vârsta adultă având cauze
externe/impuse social, slab controlate de individ (acceptarea unor job-uri sub pregătire,
acceptarea unor job-uri penibile, acceptarea unor compromisuri pentru a păstra serviciul).
Legat de capacitatea decizională a adolescenţilor ar putea fi legată o altă temă
importantă ca studiu ştiinţific, aceasta fiind: importanţa solicitării şi acceptării sprijinului în
cadrul comunităţii, pentru rezolvarea unor probleme ce pot deveni factori destabilizatori ai
întregii personalităţi şi ai întregii vieţi (solicitarea sprijinului de la specialişti, acceptarea
schimbării, solicitarea ajutorului comunităţii în rezolvarea unor probleme, acceptarea ideii că
este nevoie de ajutor extern în soluţionarea unor probleme).
Întrucât ca modalitate de intervenţie psihologică indirectă a fost evidenţiat
voluntariatul, o temă inedită prea puţin analizată ca impact în studiile psiho-sociologice,
aprofundarea acestei teme ar fi benefică pentru valorizarea la maxim a acestei tehnici de
modelare a personalităţii. Un astfel de studiu poate viza: voluntariatul şi implicarea în viaţa
persoanelor care necesită sprijin la un moment dat, cu conştientizarea regulilor impuse de
acest tip de activităţi. De asemenea voluntariatul poate fi exploatat ca temă de cercetare, cu
scopul de a stabili influenţele relaţiilor interpersonale din cadrul voluntariatului asupra
preluării şi acceptării unor valori sociale nou apărute.
Toate aceste posibile teme ar putea completa studiul prezent şi în acelaşi timp
literatura de specialitate, aducând fie argumente demonstrate ştiinţific, fie precizări şi
completări ale unor concepte asupra cărora există mai multe puncte de vedere din partea
specialiştilor. Oricare ar fi contribuţia unor astfel de studii (teoretică sau demonstrativă) ea ar
contura direcţii de intervenţie pentru psihologii şcolari, care să faciliteze ameliorarea
tulburărilor ce apar pe perioada adolescenţei.
Bibliografie Abric, J.C., (2002), Psihologia comunicării; teorii şi metode, Editura Polirom, Iaşi Adler A., (1996), Cunoaşterea omului, Editura Iri, Bucureşti Agabrian M., (2004), Cercetarea calitativă a socialului, Institutul European, Iaşi Albu G., (2008). Comunicare interpersonală, Editura Polirom, Iaşi Allport G.,(1991), Structura şi dezvoltatea personalitaţii,Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti Andre C., Lelord F., (2003), Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele, Editura Trei,
Bucureşti Atkinson R., şi alţii (2002), Introducere în psihologie, Editura Tehnică, Bucureşti Banciu D., Rădulescu S.M., Voicu M., (1997), Adolescenţii şi familia, EŞP, Bucureşti, Baumeister R.F., Tice D.M., Hutton D.G., (1989), Self presentional motivations and
personality differences in self esteem, Journal of personality , volum 57 Baumeister R.F., (2001)., Violent Pride, în Scientific American, 284, No. 4, pages 96–101 Baumeister R.F., (2003), Does High Self-Esteem Cause Better Performance, Interpersonal
Success, Happiness, or Healthier Lifestyles?, Psychological Science in the Public Interest, 4 (1), pages 1–44
Baumeister R.F., (2005). Exploding the Self-Esteem Myth, Scientific American, January Băban Adriana, (1998), Stres şi personalitate, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-
Napoca Băban Adriana, şi alţii (2003),Consiliere educaţională.Ghid metodologic pentru orele de
dirigenţie şi consiliere, S. C. Psinet S. R. L., Cluj-Napoca Bălan A., şi alţii, (2002), Consiliere educaţională, Editura Aramis, Bucureşti Băran–Pescaru, E., (2004), Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Editura Aramis,
Bucureşti Birch A, (2000), Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti Bistriceanu, C., (2005), Sociologia familiei, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti Blalock, I. A., Joiner Jr., Th. E, (2000), Interaction of cognitive avoidance coping and stress
în predicting depression/anxiety, Cognitive Therapy and Research, vol. 24, nr. 1 Boboc, I., (2002), Psihologia organizaţiilor şcolare şi managementul educaţional, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti Bocoş M. (2003), Cercetarea pedagogică. Suporturi teoretice şi metodologice, ediţia a II-a,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca Bogod, L., Top 5 Emotional Difficulties of People with Learning Disabilities, (Electronic)
Disponibil la adresa : http://www.ldpride.net/ldexplained.htm Bontaş I, (2001), Pedagogie, Editura ALL, Bucureşti Botiş, A., şi Tărău, A., (2004), Disciplinarea pozitivă, ASCR, Cluj – Napoca Branden N., (1996), Cei şase stâlpi ai respectului de sine, Editura Colosseum, Bucureşti Branden N., (2001). The psychology of self-esteem: a revolutionary approach to self-
understanding that launched a new era in modern psychology. San Francisco Brege E. V., (2003), Fişa de caracterizare a personalităţii elevilor, suport al unei activităţi
diferenţiate, în Învăţământul primar, nr.4 Cole E., Siegel J. A., (2003), Effective Consultation in School Psychology, Hogrefe & Huber
Publication Cosmovici, A., Iacob, Luminiţa, (1998), Psihologia socială, Editura Polirom, Iaşi Cosmovici A., Iacob,Luminiţa,(2005), Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi Crăciun M., (2004). Psihologie educaţională: http:/ /psi_educ.doc
Cristophe A. (2000), L’estime de soi, Editura Obile Jacob, Paris Constantin T., (2004), Evaluarea Psihologică a personalului, Editura Polirom, Iaşi Crocker J., Park L.E. (2004), The costly pursuit of self-esteem. Psychological Bulletin,
130(3), 392–414. Cucoş C., (2001), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi Cungi C.H., (1999), Cum să ne afirmăm, Editura Polirom, Iaşi Dafinoiu I., (2001), Psihoterapie integrativă, Editura Polirom, Iaşi Dafinoiu I., (2002), Personalitatea – metode de abordare, Editura Polirom, Iaşi David E., (2006), Psihologia grupurilor umane – note de curs,Universitatea Spiru Haret Derevenco P., Anghel I., Balan A., (1992), Stressul în sanatate si boala, Editura Dacia, Cluj-
Napoca Dimitriu, E., (1998), Timiditatea şi terapia ei, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti Dryden W., şi DiGiuseppe R., (2003), Ghid de terapie raţional - emotivă şi comportamentală,
Editura ASCR, Cluj-Napoca Dumitriu Gh., (1998), Comunicare şi învăţare. Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.
Bucureşti Eliade S., (2000) ABC – ul consilierii elevului, Editura Hiperborea, Turda Fabiano G.A., Pelham Jr., (2003), Improving the Effectiveness of Behavioral classroom
Intervention for Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder: A Case Study, Journal of emotional and Behavioral Disorder
Gheorghiu Florina, (2008), Integrarea în şi prin comunitate a copiilor cu dizabilităţi, Editura Asiris, Braşov
Gheorghiu Florina, (2008), Modalităţi de intervenţie personalizată în cadrul învăţământului integrat, Editura Asiris, Braşov
Goleman, D., (2007), Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti Golu M., (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Fundaţiei România de mâine, Bucureşti Golu P, Golu, I, (2003), Psihologie educaţională, Editura Miron, Bucureşti Golu P., (2003), Fundamentele psihologiei sociale, Editura Miron, Bucureşti Greenwald A.G., Farnham S.D. (2000). Using the Implicit Association Test to measure self-
esteem and self-concept. Journal of Personality and Social Psychology, 79, 1022-1038
Hartwell E. A., (2001), Body image. Blue Cross and Blue Shield of Minnesota, Inc Hill S.E., Buss D.M., (2006), The Evolution of Self-Esteem, In Michael Kernis, (Ed.), Self
Esteem: Issues and Answers: A Sourcebook of Current Perspectives.. Psychology Press:New York. 328-333
Hârnăveanu C., (2000), Cunoaşterea psihologică a persoanei, Editura Polirom, Iaşi Hobfoll, St. E., Pekrun, R., (1999), Anxiety, stres, and coping, International Journal, Horwood
Academic Publischers, vol. 12, nr. 2, 1992 Holdevici I., (1997), Elemente de psihoterapie, editia a III-a, Editura All , Bucuresti Holdevici I., (1999), Gandirea pozitiva.Ghid practic de psihoterapie rational-emotiva si
cognitiv-comportamentala, Editura Stiinta si Tehnica, Bucuresti Holdevici I., (2001), Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapie,
Editura Orizonturi, Bucuresti Holdevici I., (2002), Psihoterapia anxietatii, Editura Dual Tech, Bucuresti Huber W., (1997), Psihoterapiile, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti Iacob L., Boncu Ş., Sălăstru D., Lungu O., (2000), Psihologie, manual pentru clasa a X-a,
Editura Polirom, Iaşi Iancu S., (2002), Psihologia şcolarului, Editura Polirom, Iaşi
Iftene, F. (1999) Psihiatria copilului şi adolescentului, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Ilie M., şi alţii, (2007), Elevi buni, elevi slabi – cine-i de vina? în Revista de Cercetare în
Ştiinţele Educaţiei, aprilie, Timişoara Ilut P., (2001), Sinele şi cunoaşterea lui, Editura Polirom, Iaşi Iluţ P., (2004), Valori, atitudini şi comportamente sociale, Editura Polirom, Iaşi Ionescu M., Negreanu, E., (2006), Educaţia în familie. Repere şi practici actuale, Editura
Cartea Universitară, Bucureşti Iosifescu Ş. Şi alţii, (2001), Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti Iucu R., (2000), Managementul şi gestiunea clasei, Editura Polirom, Iaşi Iucu R, (2005), Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi Ivey A.E, Ivey M.B, Morgan L.S., (1993), Counseling and psychoterapy – A multicultural
Perspective, Allyn and Bacon, Needham Heights, U.S.A Jigău M., (2001), Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucureşti Jinga I., Istrate E., (2006), Manual de pedagogie, Editura ALL, Bucureşti Joiţa E, (2003), Pedagogie şi elemente de psihologie şcolarǎ, Editura Arves, Bucureşti Klein M.M., (1997), Introducere în orientarea în carieră, Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei,
Bucureşti Koole S.L., Pelham, B.W. (2003), On the nature of implicit self-esteem: The case of the name
letter effect. In S. Spencer, S. Fein, & M. P. Zanna (Eds.), Motivated social perception: The Ontario Symposium (p. 93-116). Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum
Kulcsar T., (1978), Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Lemeni, Gabriela, Miclea, M, (2004), Consiliere şi orientare, Editura ASCR , Cluj- Napoca Mitrofan Iolanda, (2000), Orientare experientiala in psihoterapie, dezvoltare personala si
transpersonala, Editura Sper, Bucuresti Mitrofan Iolanda, Vasile D., 2001, Terapii de familie, Editura Sper, Bucuresti Mruk C., (2006), Self-Esteem research, theory, and practice: Toward a positive psychology of
self-esteem (3rd ed.), New York: Springer Neamţu C., (2003) Devianţa şcolară, Editura Polirom, Iaşi Neculau A., Cozma, T.,(coord), (1994), Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret, Iaşi Neculau A, De Visscher, P, (2001), Dinamica grupurilor, Editura Polirom, Iaşi Neculau A. şi Ferreol G. (2000 ), Minoritari, marginali, excluşi, Editura Polirom, Iaşi Neculau A., (coord.), (2003), Manual de psihologie socială, Editura Polirom, Iaşi Nicola I., (2000), Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, Bucureşti Nuţă A., (2004) Abilităţi de comunicare, Editura Sper, Bucureşti Oancea C., (2002), Tehnici de sfătuire/consiliere, Editura Medicală, Bucureşti Opre A. (2002), Noi tendinţe în psihologia personalităţii, Editura A.S.C.R., Cluj-Napoca Păun E, (1999), Scoala abordare sociopedagogica, Editura Polirom, Iasi Păun E., Potolea D., (2002), Pedagogie - fundamentări teoretice şi demersuri aplicative,
Editura Polirom, Iaşi Planchard E., (1992), Pedagogie şcolară contemporană, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, Răşcanu, Ruxandra, 1989, Capitolul Socioterapie, în vol. Psihiatrie, sub redacţia V. Predescu,
vol. I, Editura Medicală, Bucureşti Răşcanu, Ruxandra, 1994, Psihologia comportamentului deviant, Editura Universităţii din
Bucureşti, Bucureşti
Răşcanu, Ruxandra, 1995, Elemente de psihologia comunicarii, Editura Universitatii din Bucureşti, Bucureşti
Răşcanu, Ruxandra, 1999, Neuropsihofiziologia devianţei la adolescenţi şi tineri, Editura Actami, Bucureşti
Răşcanu, Ruxandra, 1999, Anxietate, depresie, tranziţii, în: Revista de Psihologie, Editura Academiei Române, Bucureşti, tomul 45, 1-2
Răşcanu, Ruxandra, 2000, Introducere în psihologie aplicată, Editura „Ars Docendi”, Bucureşti
Răşcanu, Ruxandra, 2001, Metode si tehnici de asistenţă socială, Editura Fundaţiei, „Humanitas”,Bucuresti
Răşcanu, Ruxandra, coautor Zlate M., coord, 2001, Psihologia la răspântia mileniilor, Editura Polirom,Iaşi
Răşcanu, Ruxandra, 2003, Psihologie şi comunicare, editia a II-a, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti,
Răşcanu, Ruxandra, 2004, Introducere în Psihodiagnoza clinică, partea I, Editura Universităţii Bucureşti, Bucureşti
Răşcanu, Ruxandra, (2007), Psihologie aplicata,Editura Universitatii, Bucuresti Răşcanu Ruxandra, (2010), Psihologie si comunicare (partea a II-a ), groups.google.com Răşcanu Ruxandra, (2011), Echilibrul sufletesc în societatea de consum, interviu în cotidianul
„Lumina de Duminică”, 23.ian.2011 Reinecke M.A., Dattilio F.M., Freeman A., (2003), Cognitive Therapy With Children and
Adolescents, The Guilford Press, p. 19-41 Rodewalt, F., Tragakis, M.W. (2003), Self-esteem and self-regulation: Toward optimal
studies of self-esteem. Psychological Inquiry, 14(1), 66–70 Roşan A., (2006), Violenţa juvenilă şcolară, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca Rudică, T., (1990), Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi Ruggiero, Vincent R. (2000), Bad Attitude: Confronting the Views That Hinder Student's
Learning, American Educator Russ S.W, Ollendick Th.H., (2001), Handbook of Psychotherapies with Children and
Families, Kluwer Academic Plenum Publisher Sedikides C., Gregg A.P., (2003), Portraits of the self, In M. A. Hogg & J. Cooper (Eds.),
Sage handbook of social psychology (pp. 110–138). London: Sage Publications Sălăgean, D., Ţinică, S., Pintilie, D. (2004) Ora educativă – modele de proiecte didactice în
sprijinul profesorului diriginte, Editura Eurodidact, Cluj - Napoca Simos G., (2002), Cognitive Behavioral Therapy, Brunner Routlege Stallard P., (2002), Think Good – Feel Good, A Cognitive Behaviour Therapy Workbook for
children and Young People, John Wiley & Sons Stan C., (2001)., Autoevaluarea şi evaluarea didactică, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca Stănciulescu, E., (2002), Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi Stoica M, (2002), Pedagogie şi psihologie, Editura Gheorghe Alexandru, Bucureşti Şchiopu Ursula, Verza E., (1989), Adolescenţa – personalitate şi limbaj, Ed. Albatros,
Bucureşti, Şchiopu Ursula,Verza E., (1997), Psihologia vârstelor-ciclurile vieţii, ed. A III-a, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti Southam-Gerow M.A., Kendall, Ph.C., (2002). Emotion Regulation and Understanting.
Implications for Child Psychopatology and Therapy, Clinical Psychology Review, 22, 189-222
Stoica M., (1996), Psihopedagogia personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti Thompson C.L., Rudolph L.B. (1992), Counseling Children, Wadsworth, Inc., Belmont,
California Tomşa G., (2001), Consilierea şi orientarea în şcoală, Editura Credis, Bucureşti Tomşa G., (2005), Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, supliment al Revistei de pedagogie,
Bucureşti Tomsa, I., R., (2008), Psihologia personalitatii si legenda personala, Editura Argument,
Bucuresti Trzesniewski K. şi alţii, (2006), Low Self-esteem during adolescence predicts poor health,
criminal behavior and limited economic prospects during adulthood, în Developement Psychology, vol, 42, no.2
Twenge J. M., (2007), Generation Me: Why Today's Young Americans Are More Confident, Assertive, Entitled — and More Miserable Than Ever Before. Free Press
Verza E., Verza, F.,E., (2000), Psihologia vârstelor, Editura ProHumanitate, Bucureşti Vlad, Elena, 2000, Evaluarea în actul educaţional – terapeutic, Ed. Pro Humanitate,
Bucureşti Vrabie D., (1975), Atitudinea elevului faţă de aprecierea şcolară, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti Zlate M., (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, Bucureşti Zlate M., (2008), Eul şi personalitatea, Editura Trei, Bucureşti www.psihologia.wordpress, Stima de sine – Psihologie www.eric.ed.gov, Examinating Ideas about Body Image. AskERIC Lesson Plan, (2000) www.exploratorium.edu, Playing Game with Memory, (1998) www.self-science.com, Self-Science Emotional Intelligence Lesson Archive, (2001) www.elsevier.com Society for the Study of School Psychology (SSSP) *** Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică (2004) Ani de liceu – studiu privind
atitudinea elevilor de liceu faţă de şcoală