SINTEZA / DREPT FINANCIAR

CAPITOLUL 1. Relatiile financiare

1.1. Concept. Finantele publice (economia sectorului public) studiază conditiile care asigură functionarea sectorului public, raporturile dintre fondurile si cheltuielile publice, sistemul de impozite si alte resurse financiare. Functiile de bază ale finantelor publice sunt : functia de mobilizare, de repartizare si de utilizare a resurselor bănesti, aceasta numită si functie de repartitie, functia de control asupra creării repartitiei, circulatiei si utilizării resurselor publice.1.2. Structura relatiilor financiare. Componentele structurale ale relatiilor financiare sunt : bugetul public (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat si bugetul local), veniturile si cheltuielile publice, împrumutul de stat si finantele locale ale colectivitătilor constituite în unitătile administrativ-teritoriale, controlul financiar. In cadrul raporturilor financiare sunt cuprinse două concepte fundamentale : fondurile publice si patrimoniul public. Fondurile publice reprezintă sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele institutiilor publice autonome, ale institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul de stat etc. Patrimoniul public reprezintă totalitatea drepturilor si obligatiilor statului, colectivitătilor locale sau ale entitătilor publice ale acestora privind bunurile din domeniul public sau privat, dobândite sau asumate cu orice titlu.

CAPITOLUL 2. Sistemul financiar 2.1. Sensul material si cel formal de abordare a conceptului de finante publice . Notiunea finantelor publice poate fi abordată în sens material, ca activitate sau în sens formal, ca sistem de organizare. In sens material finantele publice se caracterizează prin Legea nr. 500/2002 a finantelor publice, cu activitate de formare, administrare, angajare si utilizare a fondurilor publice ale statului, unitătilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice ale acestora, implicate în procesul bugetar. In sens formal sistemul finantelor publice poate fi privit ca un ansamblu de organe, de institutii publice care desfăsoară activitate financiară, alcătuind sistemul financiar. Acesta reprezintă ansamblul entitătii publice prin care se organizează realizarea finantelor publice ca activitate, în cadrul lui existând institutii publice (organe) cu competentă generală sau materială specială în domeniul finantelor publice.2.2. Structura sistemului financiar. In cadrul administratiei publice statale organismul cu competenta generală este Guvernul care asigură realizarea politicii interne si externe a tării si exercită conducerea generală a administratiei publice conform programului său de guvernare acceptat de Parlament. Guvernul elaborează proiectele bugetului de stat, al asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale si ale conturilor generale anuale de executie ale acestora, pe care le supune spre aprobare Parlamentului, iar după aprobare răspunde de realizarea prevederilor bugetare. De asemenea, exercită conducerea generală a activitătii executive în domeniul finantelor publice, examinând periodic situatia financiară pe economie, executia bugetului public national si a bugetelor fondurilor speciale. Curtea de conturi este entitate administrativă autonomă si exercită controlul asupra modului de formare, administrare si întrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. Ministerul Finantelor Publice este organul de specialitate al administratiei publice centrale a statului si este organizat si functionează în temeiul HG nr. 1574/2003, cu modificările si completările ulterioare. Conducerea ministerului se exercită de către ministrul finantelor, membru al Guvernului, numit după criterii politice. Stabilitatea conducerii ministerului este asigurată de secretarul general, functionar public de carieră, numit prin concurs sau examen si este subordonat direct ministrului finantelor. Secretarii de stat exercită atributiile delegate de ministrul finantelor, prin ordin. Ministerul Finantelor Publice are următoarele functii : de reglementare si sinteză, de elaborare si implementare a politicii bugetare si fiscale a Guvernului, de corelare a politicilor fiscale si bugetare cu celelalte părti economico-sociale, de administrare a veniturilor statului, de contractare si administrare a datoriei publice, de exercitare a controlului financiar public intern, de elaborare si supraveghere a cadrului legal în domeniul contabilitătii. Principiile care stau la baza activitătii Ministerului Finantelor Publice sunt : coerenta, stabilitatea si predictibilitatea cadrului macroeconomic, armonizarea cadrului legislativ cu reglementările UE, perfectionarea managementului fondurilor publice, asigurarea unui mediu de afaceri concurential si predictibil. Atributiile Ministerului Finantelor Publice : propune strategii de dezvoltare pe termen lung, elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, stabileste echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de

1

stat, stabileste metodologii pentru elaborarea proiectelor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale si a proiectelor bugetelor locale, analizează periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, urmăreste executia operativă a bugetului general consolidat, aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat, avizează bugetele celorlalte sisteme autonome de asigurări sociale, analizează programul de investitii din punct de vedere al încadrării în limitele de cheltuieli stabilite, elaborează metodologia de aplicare a procedurilor pentru atribuirea contractelor de achizitie publică si coordonează cadrul general referitor la efectuarea achizitiilor publice, elaborează si administrează bugetul de venituri si cheltuieli al Trezoreriei statului, contractează si garantează împrumuturi de stat pe piata financiară internă si externă. Agentia Natională de Administrare Fiscală (ANAF) are următoarele obiective : colectarea veniturilor bugetului de stat, aplicarea unitară a prevederilor legislatiei privind impozitele, taxele, contributiile sociale si alte venituri bugetare, aplicarea unui tratament echilibrat tuturor contribuabililor. Atributii : propune si elaborează strategii de dezvoltare, asigură aplicarea corectă, unitară si nediscriminatorie a legislatiei fiscale, elaborează proceduri de administrare a impozitelor, taxelor si contributiilor sociale, monitorizează depunerea de către plătitori a declaratiilor impozitelor, elaborează proceduri de impunere pentru persoanele fizice si juridice, proceduri pentru stingerea obligatiilor bugetare, pentru executarea silită, exercită urmărirea, supravegherea si controlul fiscal pe întreg teritoriul national, solutionează contestatiile si petitiile care au ca obiect obligatiile fiscale ale persoanelor fizice si juridice conform prevederilor legale, reprezintă statul în fata instantelor cu privire la impozitele, taxele, contributiile sociale, exercită functia de audit public intern în conditiile legii. Structurile deconcentrate în teritoriu ale Ministerului Finantelor Publice sunt : la nivel de judet (directiile generale judetene si a municipiului Bucuresti, ale finantelor publice), la nivel de municipiu si sectoarele municipiului Bucuresti (administratiile financiare), la nivel de comune (perceptiile rurale). Structurile administratiei publice locale sunt comisiile judetene, municipale, orăsenesti si comunale, ca organe deliberative si presedintii consiliilor judetene si primarii ca organe executive. Pentru derularea operatiunilor financiare aceste organisme au în structura lor servicii si compartimente de specialitate.

CAPITOLUL 3. Dreptul financiar – ramură a sistemului dreptului3.1. Notiunea si obiectul dreptului financiar. Dreptul reprezintă un ansamblu de norme juridice constituite într-un sistem unitar într-o societate dată. Teoria dreptului cunoaste distinctia dintre două mari diviziuni ale acestuia : dreptul public si dreptul privat. Deci, dreptul financiar poate fi definit ca ansamblul unitar de norme juridice care reglementează relatiile financiare, ca relatii sociale, în formă economică, de formare, administrare, întrebuintare si control al resurselor financiare publice, apartinând statului, colectivitătilor locale si institutiilor publice ale acestora. Dreptul financiar, ca ramură a sistemului dreptului, grupează toate normele juridice care reglementează relatiile financiare si are, la rândul său, mai multe subramuri. Astfel, normele juridice care privesc bugetul public si procedura elaborării, adoptării, executării si încheierii executării bugetului pot fi grupate în subramura dreptului bugetar, dreptul fiscal reprezintă o subramură a dreptului financiar care cuprinde normele juridice privind impozitele, taxele si alte contributii datorate bugetului public, precum si cele referitoare la procedura fiscală. Deci, dreptul financiar, spre deosebire de cel fiscal, nu se limitează numai la normele juridice referitoare la impozite, taxe, contributii, ci cuprinde si normele conform cărora statul îsi asigură sub orice formă resursele financiare, le administrează, gestionează si controlează modul de utilizare a acestora.3.2. Normele juridice de drept financiar. Norma juridică, ca element constitutiv al dreptului, este o regulă de conduită, instituită de puterea publică sau recunoscută de către aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, de forta coercitivă a statului. Scopul normei juridice sau regulii de drept este acela de a asigura convietuirea socială, orientând comportarea oamenilor în directia promovării si consolidării relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor care guvernează societatea. Normele dreptului financiar au un caracter general si impersonal. Prin natura lor, legile pentru aprobarea bugetului trebuie să stabilească sarcini si prevederi concrete, exprimate în cifre, privind elementele bugetului (venituri, cheltuieli, surse, destinatii). De aceea, normele juridice cuprinse în legile bugetare au caracterul unor sarcini, stabilind precis limitele între care se desfăsoară activitatea financiară a institutiilor publice si într-o anumită măsură si a altor persoane juridice sau cetăteni. Din punct de vedere al structurii logico-juridice si normele dreptului financiar au cele trei elemente specifice : ipoteză, dispozitie (în general ele au caracter imperativ), sanctiune (amenda fiscală, majorările de întârziere pentru neplata în termenele legale a obligatiilor financiare, suspendarea creditării, supravegherea activitătii economico-financiare).

2

3.3. Izvoarele dreptului financiar. Conceptul de izvor al dreptului, numit si izvor formal, desemnează formele de exprimare a normelor juridice (acte normative, cutuma, jurisprudenta). Izvoarele formale ale dreptului financiar sunt acte juridice normative, cu fortă juridică diferită, în functie de tipul actului si autoritatea emitentă. Astfel, Constitutia reprezintă legea fundamentală în toate sistemele de drept din statele moderne si determină prin normele sale, structura statului, forma de guvernământ, competenta autoritătilor publice esentiale ale statului, drepturile si obligatiile cetătenilor. Dispozitiile Constitutiei sunt dezvoltate prin sistemul legilor organice si ordinare, al OG si OUG, al HG, de punere în aplicare a legilor, a instructiunilor si normelor metodologice ale ministerelor. De asemenea, în sistemul izvoarelor dreptului financiar se cuprind si hotărârile consiliilor judetene, municipale, orăsenesti sau comunale care cuprind reglementări în materia finantelor publice locale.3.4. Raporturile juridice de drept financiar. Normele juridice au un caracter abstract. Ele se realizează prin intermediul raporturilor juridice, care sunt definite ca fiind relatii sociale reglementate de normele juridice. Actiunile umane făcute în scopul producerii unor efecte juridice îmbracă forma actelor juridice. Acestea sunt realizate în scopul constituirii, administrării, întrebuintării si controlului utilizării resurselor financiare ale statului, colectivitătilor locale sau institutiilor publice ale acestora. In ceea ce priveste subiectul activ al raportului juridic, acesta trebuie să fie o persoană purtătoare a autoritătii publice (statul sau o colectivitate locală, o institutie publică aflată în subordonarea acestora), în timp ce subiectul pasiv (contribuabilul), acesta poate fi orice persoană fizică sau juridică, căreia norma juridică îi stabileste obligatii sau drepturi în materia finantelor publice. Intre acestea există o pozitie de inegalitate, subiectul activ putând pretinde subiectului pasiv prestatiile sau abtinerile legale. Ca urmare, subiectul activ are dreptul de a actiona pentru executarea bugetului public, pentru stabilirea si încasarea, administrarea, utilizarea si controlul resurselor financiare publice, în timp ce subiectul pasiv are obligatia de a achita sarcinile bugetare, de folosire a sumelor alocate prin destinatiile legale din bugetul public, precum si de a contesta modul de impunere, de executare silită, sanctiunile aplicate etc.

CAPITOLUL 4. Bugetul public national4.1. Conceptul de buget public national. Trăsăturile bugetului public : este un act previzional, de autoritate, prin care puterea legislativă împuterniceste executivul să cheltuiască si să perceapă venituri conform prevederilor legale, este un act anual, reprezintă un sistem de fluxuri financiare privind formarea resurselor bănesti publice, gestionarea, utilizarea si controlul folosirii acestora. Componentele bugetului public se împart în trei categorii : bugete centrale, bugete locale si ale institutiilor publice. Bugetul este un plan financiar care sugerează ideea de echilibrare între două componente : venituri si cheltuieli. Potrivit art. 138 din Constitutia României, republicată, conceptul de buget public national este o notiune sintetică a 3 institutii juridice diferite : bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat si bugetele locale ale comunelor, oraselor si ale judetelor. Trăsăturile bugetului public : este un act previzional, de autorizare, anual, reprezintă un sistem de fluxuri financiare privind formarea resurselor bănesti publice, este un instrument de politică a statului în domeniul fiscalitătii. Componentele bugetului public national : bugetele centrale (bugetul de stat si bugetul asigurărilor sociale de stat, împreună cu fondurile speciale constituite pe lângă acestea), bugetele locale (judetene, municipale, orăsenesti si comunale), bugetele institutiilor publice.4.2. Natura juridică a bugetului public. D.D. Saguna relevă existenta a 5 teorii referitoare la natura juridică a bugetului de stat : este un act administrativ (veniturile si cheltuielile bugetare sunt simple evaluări de ordin financiar, realizate de agenti administrativi), are natura juridică de lege (legea este o decizie emanată de la puterea legislativă, iar bugetul statului constituie un program de administratie adoptat ca o decizie a legislativului), este un act administrativ si legislativ în acelasi timp (bugetul statului are natura juridică atât de lege, cât si de act administrativ), este un act de planificare (în urma adoptării de către Parlament printr-o lege emisă în acest scop, dobândeste natura juridică de lege), este un act financiar (bugetul de stat este un plan cu caracter executoriu al statului). 4.3. Principiile dreptului bugetar4.3.1. Principiul unitătii (unicitătii) presupune înscrierea într-un singur document a tuturor veniturilor si cheltuielilor bugetare anuale, deci aprobarea în fiecare exercitiu financiar a unui singur buget, în vederea asigurării utilizării eficiente si monitorizării fondurilor publice. Din punct de vedere politic principiul facilitează realizarea controlului Parlamentului si executarea puterii sale de decizie în materia finantelor publice.4.3.2. Principiul universalitătii presupune că bugetul trebuie să cuprindă toate veniturile si cheltuielile publice, deci realizarea lor în cadrul bugetului si în afara lui. Aplicarea lui are avantajul că permite

3

cunoasterea exactă a volumului total al veniturilor si cheltuielilor publice, precum si conexiunile dintre acestea. De asemenea, respectarea principiului universalitătii bugetare permite controlul Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor si cheltuielilor publice. Acest drept al Parlamentului este asigurat prin adoptarea anuală a legii bugetare, precum si prin normele juridice cuprinse în legea finantelor publice.4.3.3. Principiul echilibrului bugetar implică întocmirea unui buget public echilibrat, deci balansat : veniturile publice să acopere cheltuielile publice. El este considerat ca fiind “cheia de boltă” a finantelor publice. Bugetele publice anuale se întocmesc si se execută în conditii de deficit. Finantarea deficitului bugetar se asigură numai prin împrumuturi de stat, în conditiile legii.4.3.4. Principiul specializării (realitătii) bugetare. Potrivit acestui principiu veniturile bugetare trebuie înscrise în buget si aprobate de Parlament pe surse de provenientă, iar cheltuielile publice urmează să se efectueze, pe categorii, destinatii si în functie de continutul lor economic, potrivit clasificatiei bugetare. Pentru stabilirea corectă a competentelor de aprobare a creditelor bugetare practica bugetară a initiat o clasificare bugetară a veniturilor si cheltuielilor. Aceasta trebuie să fie simplă, clară si să ofere o imagine privind : sursele de provenientă a veniturilor pe categorii si destinatiile cheltuielilor curente si de capital, precum si pe ramuri si domenii de activitate, pe ordonatorii de credite. Clasificatia bugetară tip elaborată de Ministerul Finantelor Publice cuprinde ca subdiviziuni : părti, titluri, capitole, subcapitole, paragrafe, articole, alineate. 4.3.5. Principiul anualitătii presupune că Guvernul este autorizat de Parlament să efectueze cheltuieli publice pe durată de timp determinată (1 an, respectiv 12 luni calendaristice) care corespunde exercitiului bugetar. La expirarea acestei perioade este necesară o nouă autorizare a Parlamentului pentru un nou an bugetar. Factorii care influentează data începerii anului bugetar sunt : caracterul economiei, nivelul de dezvoltare al acesteia, perioada de lucru a Parlamentului, traditia etc. In România pentru toti agentii economici si alti contribuabili anul financiar are aceeasi dată ca si exercitiul bugetar. Executia bugetară se încheie la 31 decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat si orice cheltuială neefectuată până la 31 decembrie se va încasa sau se va plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor. Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept. Dacă legea bugetului de stat si cea a bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile înainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplică, în continuare, bugetele anului precedent până la adoptarea noilor bugete. In această ipoteză bugetele exercitiului bugetar expirat ultraactivează, în sensul că desi si-au încetat valabilitatea, ele se aplică în continuare până la adoptarea noilor bugete.4.3.6. Principiul publicitătii. Aplicarea lui este un rezultat al democratizării societătii. Bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat se publică în Monitorul Oficial al României, respectiv în Monitoarele judetelor pentru bugetele locale. Atât proiectele de buget, cât si conturile generale anuale de executie a acestora se dezbat public. 4.3.7. Principiul neafectării veniturilor. Conform acestui principiu veniturile bugetare, prin perceperea lor, se depersonalizează, nefiind permisă perceperea unui venit public pentru finantarea unei anumite cheltuieli publice determinate. Orice cheltuială nouă în cursul anului bugetar se poate aproba cu conditia ca initiatorii să prevadă si resursele acoperirii acesteia. In practică se întâlnesc numeroase abateri de la acest principiu. Astfel, legea permite efectuarea unor venituri chiar în cadrul bugetului general (ordinar), la acestea adăugându-se cele neautorizate de lege să rămână în afara bugetului general si să fie folosite pentru finantarea unor actiuni bine fundamentate.4.3.8. Principiul unitătii monetare. Toate operatiunile bugetare se exprimă în moneda natională (leul, având ca subdiviziune banul). In conditiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaste si înlocuirea leului cu moneda europeană (EURO).4.4. Izvoarele formale ale reglementărilor bugetare sunt : Legea nr. 500/2002 a finantelor publice care cuprinde : bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele institutiilor publice autonome, bugetul fondurilor externe nerambursabile si OUG nr. 45/2003 privind finantele publice locale. CAPITOLUL 5. Procedura elaborării, aprobării, executiei si încheierii executiei bugetelor centrale5.1. Elaborarea bugetului de stat5.1.1. Competente si responsabilităti în procesul bugetar. Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat si pe cel al asigurărilor sociale de stat pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului. Aceste bugete, precum si cele ale fondurilor speciale, ale creditelor externe contractate sau garantate de stat si bugetele fondurilor externe nerambursabile se aprobă prin lege. Bugetele institutiilor publice autonome se

4

aprobă de organele abilitate în acest scop, prin legi speciale. Bugetele institutiilor publice finantate partial din bugetele de stat sau cele ale asigurărilor sociale de stat se aprobă prin lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite, iar cele finantate integral se aprobă de către ordonatorul de credite ierarhic superior al acestuia. Bugetele institutiilor publice care se finantează integral din venituri proprii, se aprobă de către organul de conducere al institutiilor publice si cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior, iar bugetul Trezoreriei statului prin HG. In cazul în care legile bugetare anuale au fost depuse în termen legal, dar nu au fost adoptate de Parlament până la 15 decembrie atunci Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgentă.5.1.2. Calendarul bugetar. Proiectele legii bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de Guvern prin Ministerul Finantelor Publice pe baza prognozelor indicatorilor macroeconomici si sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget si pentru următorii 3 ani, a politicilor fiscale si bugetare, a prevederilor amendamentelor de finantare si de întelegere, a posibilitătilor de finantare a deficitului bugetar. Acestea trebuie elaborate până la 31 martie al anului curent. Ministerul Finantelor Publice va transmite ordonatorilor principali de credite până la 1 iunie o scrisoare-cadru prin care va specifica contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de bugete, metodologiile de elaborare a acestora si limitele de cheltuieli aprobate de Guvern. Ei au obligatia transmiterii propunerilor la Ministerul Finantelor Publice până la 15 iulie si care trebuie definitivate până la 1 august, urmând ca Ministerul Finantelor Publice să le înainteze Guvernului până la 30 septembrie. Proiectul legii bugetului de stat este însotit de un raport privind situatia macroeconomică pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul si proiectia în următorii 3 ani. După însusirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare si de buget, acesta le prezintă Parlamentului spre adoptare până la 15 octombrie.5.2. Continutul bugetului de stat. Veniturile sunt structurate pe capitole si subcapitole, iar cheltuielile pe părti, capitole, subcapitole, titluri, articole sau alineate, după caz. Cheltuielile prevăzute în capitole si articole au destinatie precisă si limitată. Numărul de salariati aprobat nu poate fi depăsit. In bugetul de stat sunt cuprinse si Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului si Fondul de interventie care pe parcursul unui an poate fi majorat din Fondul de rezervă. Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare. Evaluarea veniturilor si cheltuielilor se face prin 3 metode clasice : metoda autonomă, metoda majorării (diminuării) si cea a evaluării directe. Prin metoda autonomă la întocmirea bugetului se iau drept bază veniturile si cheltuielile ultimului buget a cărui executie a fost încheiată si se efectuează evaluări forfetare. Metoda majorării (diminuării) se bazează pe rezultatele exercitiului bugetar din ultimii 5 ani consecutivi determinându-se ritmul anual de crestere (descrestere) a veniturilor si cheltuielilor. Metoda evaluării directe presupune efectuarea de calcule pentru fiecare sursă de venit si fiecare categorie de cheltuieli.5.2.1. Ajutorul de stat. Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat reglementează modalitătile de autorizare, acordare, control, inventariere, autorizare si raportare a ajutorului de stat în vederea mentinerii unui mediu concurential normal. In ajutorul de stat sunt incluse subventii, anularea de datorii sau preluarea pierderilor, reduceri sau amânări de la plata taxelor si impozitelor, garantii acordate de stat si care se concretizează într-un transfer de venituri viitoare, certe sau posibile. Orice ajutor de stat trebuie autorizat de Consiliul Concurentei. 5.2.2. Investitiile publice sunt reglementate în Sectiunea a 3-a, Capitolul II din Legea finantelor publice si sunt propuse de ordonatorii principali de credite. Documentatiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investitii se aprobă de către Guvern potrivit Legii nr. 500/2002 pentru valori mai mari de 130 mld. lei, de ordonatorii principali de credite pentru valori cuprinse între 18 – 130 mld. lei, de ceilalti ordonatori de credite pentru valori până la 18 mld. lei. Limitele valorice nu se pot modifica decât prin HG. Pe parcursul executiei bugetare ordonatorii principali de credite trebuie să monitorizeze procesul investitiilor si să prezinte rapoarte trimestriale Ministerului Finantelor Publice. In cazul nerealizării unui proiect de investitii ordonatorii principali de credite pot solicita Ministerului Finantelor Publice până la 31 octombrie redistribuirea fondurilor.5.3. Aprobarea bugetului de stat. Conform dispozitiilor art. 65 din Constitutie, bugetul de stat si bugetul asigurărilor sociale de stat se aprobă de către Camera Deputatilor si Senat în sedintă comună. Potrivit procedurii parlamentare comisiile permanente ale fiecărei Camere examinează proiectul legii si Raportul Guvernului, le avizează si apoi întocmesc un raport comun asupra proiectului de lege, împreună cu toate amendamentele tuturor comisiilor si se transmit plenului. După dezbaterea generală urmează dezbaterea pe articole si aprobarea legii prin vot de ansamblu, deschis sau secret, după care proiectul legii bugetului de stat devine lege ordinară.

5

5.4. Legea bugetară anuală. Pentru a produce efecte juridice legea bugetară adoptată de Plenul celor două Camere ale Parlamentului trebuie supusă promulgării de către seful statului conform art. 77 din Constitutie si totodată se dispune si publicarea în Monitorul Oficial. Presedintele poate emite decretul de promulgare sau poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii după care în termen de 10 zile este obligat să o promulge. In cazul încălcării prevederilor Constitutiei, Presedintele poate cere Curtii Constitutionale să verifice constitutionalitatea acestora si dacă se declară constitutionalitatea legii ea trebuie promulgată de Presedinte în cel mult 10 zile si intră în vigoare la 3 zile după publicarea în Monitorul Oficial sau la o dată prevăzută în textul ei. Conform Legii nr. 500/2002 legea bugetară are caracter temporar. Dacă legea bugetului de stat si cea a bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile înainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplică, în continuare, bugetele anului precedent până la adoptarea noilor bugete. In această ipoteză bugetele exercitiului bugetar expirat ultraactivează, în sensul că desi si-au încetat valabilitatea, ele se aplică în continuare până la adoptarea noilor bugete.5.5. Executia bugetului de stat.5.5.1. Notiune. Competente. Responsabilităti. Institutiile care au competentă legală în executia bugetului de stat sunt : Guvernul care exercită conducerea generală a executiei bugetelor centrale, Ministerul Finantelor Publice care asigură echilibrul bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, ordonatorii de credite care dispun sau aprobă orice actiuni cu efect financiar pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public. Ordonatorii de credite sunt de 3 grade : ordonatori principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale, ordonatori secundari de credite (conducătorii institutiilor publice cu personalitate juridică), care aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii si a celor din bugetele fondurilor speciale, ordonatori tertiari de credite (conducători din institutiile publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali sau secundari de credite) si care utilizează creditele bugetare repartizate pentru realizarea sarcinilor institutiilor pe care le conduc. 5.5.2. Repartizarea veniturilor si cheltuielilor bugetare pe trimestre si pe ordonatori de credite. Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exercitiului financiar si pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, după deschiderea sau alimentarea cu fonduri de către Ministerul Finantelor Publice.5.5.3. Modificarea destinatiei creditelor bugetare. Prin legea bugetară se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exercitiu bugetar, precum si structura functională si economică a acestora. Creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finantarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite. Tipuri de modificare a destinatiei initiale a creditelor bugetare : virările de credite între subdiviziunile clasificatiei bugetare, transferul creditelor bugetare, suplimentarea, blocarea si anularea creditelor bugetare.5.5.4. Realizarea veniturilor bugetare cuprinde impozitele, taxele si orice alte venituri stabilite prin lege. Executia bugetară are aceeasi durată ca si exercitiul financiar.5.5.5. Executia cheltuielilor bugetare. Sumele aprobate prin bugetul public pe destinatii, în limita cărora se pot angaja, ordonanta si efectua plăti reprezintă creditele bugetare (drepturi bănesti ale beneficiarilor bugetului public, nerambursabile si nu sunt purtătoare de dobândă). Respectarea executiei cheltuielilor bugetare este obligatorie, schimbarea nelegală a acestora constituie infractiune de deturnare de fonduri. Procedura executiei cheltuielilor bugetare începe cu deschiderea creditelor bugetare, urmată de repartizarea acestora în baza “dispozitiei bugetare”.5.5.6. Executia de casă a bugetului de stat cunoaste două mari sisteme de organizare : executia de casă prin sistemul bancar care constă în îndeplinirea functiei de casier al statului de către o bancă, de regulă banca centrală si executia de casă prin sistemul trezoreriei publice, adoptat prin Legea nr. 500/2002.5.6. Incheierea executiei bugetului de stat coincide cu cea a exercitiului bugetar si a anului calendaristic. Ministerul Finantelor Publice solicită ordonatorilor principali de credite rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice pe baza cărora elaborează contul general anual de executie a bugetului de stat si a celui asigurărilor sociale de stat, care este aprobat prin lege după verificările Curtii de Conturi. Conturile anuale de executie a acestor bugete cuprind la venituri prevederi bugetare initiale, definitive si încasări realizate, iar la cheltuieli bugetare credite bugetare initiale, definitive si plăti efectuate.5.7. Controlul executiei bugetului de stat se realizează prin control politic efectuat de Parlament sau la cererea acestuia de Curtea de Conturi, control administrativ-financiar sau de specialitate exercitat de către autoritătile puterii executive (Corpul de control al primului-ministru, Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generală a Controlului Financiar de Stat si Garda Financiară), controlul specializat (Curtea de Conturi a României).

6

5.8. Bugetul asigurărilor sociale de stat, conform art. 138 din Constitutie, reprezintă o componentă a bugetului public national. El reflectă constituirea si utilizarea fondurilor bănesti necesare pentru pensii de asigurare socială de stat, pensii pentru agricultori, a indemnizatiilor pentru incapacitate de muncă, pentru plata biletelor de odihnă si tratament etc. El se elaborează si administrează de către Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei si se depune cu avizul Ministerului Finantelor Publice la Guvern în vederea transmiterii la Parlament. In cadrul controlului parlamentar Guvernul trebuie să depună până la 30 septembrie o informare cu privire la realizarea bugetului de asigurări sociale de stat si măsuri pentru îmbunătătirea protectiei sociale a veniturilor populatiei. Până la 30 noiembrie Guvernul poate prezenta Parlamentului propuneri de modificare a bugetului de asigurări sociale de stat.

CAPITOLUL 6. Reglementarea finantelor publice locale6.1. Finantele publice si autonomia locală. La baza descentralizării financiare privind autonomia administrativă a colectivitătilor locale trebuie avute în vedere principiile : diversitătii, al echivalentei în finantarea serviciilor publice, al acceptării contului descentralizării, al redistribuirii si stabilizării centralizate, al compensării fluxurilor financiare dintre colectivităti, al asigurării serviciilor sociale vitale, al accesului echitabil la resursele financiare publice, al echilibrului financiar.6.2. Particularităti privind veniturile si cheltuielile bugetelor locale. Potrivit OUG nr. 45/2003 veniturile bugetare locale sunt constituite din venituri proprii (impozite, taxe, contributii, alte vărsăminte, alte venituri si cote defalcate din impozitul pe venit), surse defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, subventii primite de la bugetul de stat si de la alte bugete, donatii si sponsorizări. In completarea veniturilor proprii ale bugetelor locale Legea nr. 189/1999 a instituit si alte categorii de venituri : cote defalcate din impozitul pe venit, sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, transferuri considerabile pentru bugetele locale.6.3. Elaborarea, aprobarea si executia bugetelor locale. Si în materia finantelor locale subiectele de drept poartă denumirea de ordonator de credite (principali – presedintii consiliilor judetene, primarul general al municipiului Bucuresti, primarii celorlalte unităti administrativ-teritoriale), ordonatori secundari si tertiari (conducătorii institutiilor publice cu personalitate juridică din subordinea fiecărui consiliu local, judetean si a Consiliului General al municipiului Bucuresti). Executia de casă a bugetelor locale se efectuează prin unitătile teritoriale ale trezoreriei statului.6.4. Reflectarea principiilor Cartei autonomiei locale în legislatia financiară românească. Carta europeană a autonomiei locale are la bază premisele : colectivitătile locale reprezintă unul din principalele fundamente ale oricărui regim democratic, la nivel local dreptul cetătenilor de a participa la rezolvarea problemelor publice poate fi exercitat în modul cel mai direct, apărarea si întărirea autonomiei locale reprezintă o contributie importantă la edificarea Europei fondate pe principiile democratiei si descentralizării puterii.

CAPITOLUL 7. Norme juridice privind finantele institutiilor publice7.1. Notiunea de institutie publică. Institutiile publice – “denumire generică ce include Parlamentul, Administratia parlamentară, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice, alte autorităti publice, institutii publice autonome, precum si institutiile din subordinea acestora indiferent de modul de finantare a acestora” (Legea nr. 500/2002). Trăsăturile institutiilor publice : sunt institutii ale statului de drept, care desfăsoară activitate publică sau executivă, reprezentând puterea si administratia de stat în societate, sunt institutii de stat care îsi desfăsoară activitatea în strânsă legătură cu bugetul public, privind resursele financiare constituite în cadrul acestuia. Obiectul de activitate al institutiilor publice este asigurarea, în sistem “non-profit” a activitătilor social-culturale, apărare natională si ordine publică, actiuni economice, administratia publică etc. Sunt persoane juridice înfiintate prin acte de putere în scopul realizării unor actiuni de dispozitie ori de protectie. Conducătorii institutiilor publice au calitatea de ordonatori de credite, cu drepturi si obligatii reiesite din statutul lor.7.2. Finantarea institutiilor publice statale. Finantarea cheltuielilor curente si de capital ale institutiilor publice se asigură potrivit art. 62 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice : integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat si bugetul asigurărilor sociale de stat, după caz, integral din veniturile proprii. Lunar, în termen de 10 zile de la expirarea lunii, ordonatorii principali de credite au obligatia să transmită Ministerului Finantelor Publice situatii privind sumele virate la buget în vederea realizării modificărilor corespunzătoare în volumul si structura bugetului de stat, al asigurărilor sociale de

7

stat, bugetelor fondurilor speciale, după caz. Bunurile materiale primite sub formă de donatii si sponsorizări se înregistrează în contabilitatea acestora.

Veniturile proprii provin din chirii, organizarea de manifestări culturale si sportive, studii, proiecte, publicatii etc. sumele încasate constituind venituri ale bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale, după caz. In cazul în care institutiile publice înfiintate în subordinea ordonatorilor principali de credite, nu dispun de fonduri suficiente, pot obtine de la acestia împrumuturi fără dobândă, pe bază de conventie si care trebuie rambursate în termen de 6 luni de la data acordării. 7.3. Finantarea institutiilor si serviciilor publice locale. Finantarea cheltuielilor curente si de capital ale institutiilor publice de interes local se asigură astfel : integral din bugetul local, din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul local, integral din venituri proprii. Bugetele institutiilor si serviciilor publice, finantate integral sau partial din bugetele locale se aprobă de către consiliile judetene, municipale, orăsenesti sau comunale, în functie de suordonarea acestora, în timp ce bugetele celor finantate integral din venituri extrabugetare se aprobă de organul de conducere al acestora, cu avizul ordonatorilor principali de credite. O particularitate în ceea ce priveste sursele de finantare ale institutiilor si serviciilor publice de interes local o reprezintă posibilitatea folosirii mijloacelor bănesti si materiale primite de la persoanele fizice sau juridice sub formă de donatii sau sponsorizări, pentru desfăsurarea activitătii, cu respectarea dispozitiilor legale. De asemenea, conform OUG nr. 45/2003, au posibilitatea obtinerii unor împrumuturi temporare, pe bază de conventie, în cazul în care la înfiintarea unor institutii si servicii publice de interes local, nu dispun de fonduri suficiente, acestea trebuind a fi rambursate în termen de 1 an de la data acordării. 7.4. Acte procedurale privind executia bugetelor institutiilor publice. Sumele aprobate prin bugetul public pe destinatii, în limita cărora se pot angaja, ordonanta si efectua plăti reprezintă creditele bugetare. Potrivit normelor legale, institutiile publice trebuie să suporte în procesul executiei cheltuielilor bugetare, 4 faze : angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata. Plata cheltuielilor se face de către seful compartimentului financiar-contabil. In faza angajării cheltuielilor se încheie angajamentul legal urmat de cel bugetar. Angajamentul legal poate fi un contract de achizitie publică, un contract de împrumut, contract de muncă etc. El nu poate fi aprobat de ordonatorul principal de credite decât dacă a obtinut în prealabil viza de control financiar preventiv, în conditiile legii. La lichidarea cheltuielilor documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate si serviciile prestate se vizează pentru “bun de plată” de către ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atributii. Ordonantarea de plată reprezintă actul de drept financiar prin care ordonatorul de credite dă dispozitie conducătorului compartimentului financiar-contabil să stingă raportul juridic obligational si să întocmească instrumentele de plată a cheltuielilor. Ordonantarea de plată trebuie să fie însotită de documentele justificative în original si să poarte viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate care să confirme corectitudinea sumelor de plată. Pentru a produce efecte juridice ordonantarea de plată trebuie să contină viza de control financiar preventiv în vederea stabilirii că aceasta a fost emisă corect, corespunde cu cheltuielile angajate si suma respectivă este corectă, cheltuiala este înscrisă la subdiviziunea corespunzătoare din bugetul aprobat, există credite bugetare disponibile, documentele justificative sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare, numele si datele de identificare ale creditorului sunt înscrise corect. Plata cheltuielilor reprezintă un act juridic de drept financiar prin care se stinge obligatia bugetară angajată legal si institutia publică este eliberată de obligatii fată de tertii-creditori. Plata cheltuielilor se face de către contabil. In cazul constatării unor erori conducătorul compartimentului financiar-contabil poate suspenda plata. CAPITOLUL 9. Elementele generale de drept fiscal9.1. Resursele fiscale – componentă a resurselor financiare publice. Trebuie evidentiată aici Teoria contractului social (J. J. Rousseau), Teoria solidaritătii si Teoria echivalentei impozitelor (Adam Smith si Montesquieu).9.2. Exigente fundamentale ale impunerii fiscale. Principiile fundamentale ale impunerii în viziunea lui Adam Smith : maxima de justitie, maxima de certitudine, a comoditătii, a economiei.9.3. Caracteristicile resurselor fiscale. Impozitele, taxele, contributiile, ca surse formale sunt elemente esentiale ale veniturilor bugetului public national. Caracteristicile resurselor fiscale : reprezintă, în general, plăti fără echivalent, îmbracă forma bănească, reprezintă resurse financiare publice, sunt instituite prin acte juridice unilaterale, au caracter obligatoriu. 9.4. Impozite si taxe.

8

9.4.1. Impozitul reprezintă contributia bănească legală, datorată bugetului public, în mod obligatoriu si cu titlu nerambursabil, de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin, bunurile pe care le posedă, precum si pentru unele fapte de consum.

Clasificare : după forma de plată (în natură si în bani), după obiectul impunerii (personale si reale), după forma perceperii (directe si indirecte), după autoritatea care le impune (de stat si locale).9.4.2. Taxele. Conform Legii finantelor publice nr. 500/2002 taxa este suma plătită de persoana fizică sau juridică, de regulă, pentru sumele plătite acesteia de către un agent economic, o institutie publică sau un serviciu public. Alături de impozite, taxele reprezintă a doua mare categorie de resurse fiscale. Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăti efectuate bugetului de către contribuabilii persoane fizice si juridice, cu ocazia si în legătură cu prestarea unui serviciu public. Taxele au caracter “ante-factum”, fiind datorate si achitate în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către institutiile publice.9.5. Elementele definitorii ale resurselor fiscale sunt : 1. Subiectul impunerii (debitorul) – este persoana fizică sau juridică, care potrivit normelor legale, are obligatia de a plăti un impozit sau o taxă, la termenele si în cuantumul prevăzute de lege. In general, subiectul impunerii este si plătitorul impozitului datorat, exceptia fiind stopajul la sursă (ex. impozitul pe salarii). 2. Obiectul (materia) impozabilă sau baza impozabilă reprezintă bunurile sau veniturile pentru care se datorează impozite sau taxe. El poate fi : în cazul veniturilor (salariu, profit, venituri liber-profesionisti), iar în cazul bunurilor (clădiri, terenuri, mijloace de transport etc.). In practică valoarea obiectului impozabil se realizează forfetar, administrativ sau pe baza declaratiei contribuabilului. 3. Cota (tariful) de impunere reprezintă elementul cu ajutorul căruia se determină cuantumul bănesc al resurselor fiscale datorate de contribuabili si ea poate avea formă procentuală sau în sumă fixă. 4. Unitatea de evaluare reprezintă etalonul în care se exprimă obiectul impozabil (valoric – lei, USD etc. sau fizic – metru pătrat, hectar etc.). 9.6. Reglementarea juridică a relatiilor fiscale. Raporturile juridice de drept fiscal sunt relatii financiare care se formează în procesul de instituire si percepere a impozitelor, taxelor si altor contributii datorate bugetului public, relatii reglementate de dreptul fiscal. Relatiile sociale privind activitatea fiscală sunt generate de norme juridice de natură constitutională sau legală. Orice raport public are ca elemente : subiecte, continut, obiect. Subiecte : detinătorul autoritătii publice, statul, colectivitatea locală si institutii ale acestora, o persoană fizică (cetăteni români, cetăteni străini, persoane fizice străine rezidente sau nerezidente) sau juridică (regiile autonome, societătile comerciale, asociatii, fundatii etc.) care are obligatia de a plăti impozite, taxe, contributii. Continutul cuprinde un subiect activ (statul sau autoritătile locale) si subiectul pasiv (contribuabilul).9.7. Dreptul fiscal – subramură a dreptului financiar. Aplicarea în timp si spatiu a normelor juridice fiscale este guvernată de principiul anualitătii si de cel al teritorialitătii si care nu este absolut. 9.8. Codificarea dreptului fiscal. Sistematizarea este determinată de nevoia organizării actelor normative în vederea simplificării, reducerii si concentrării reglementărilor. Una dintre formele de sistematizare a actelor normative, alături de încorporare, este codificarea. Aceasta este o activitate stiintifică specializată care în temeiul art. 79 din Constitutie revine Consiliului Legislativ, organ consultativ de specialitate al Parlamentului si care potrivit Regulamentului de organizare si functionare propune celor două Camere ale acestuia si Guvernului un program de codificare a legislatiei si va coordona operatiunea de codificare.9.8.1. Codul fiscal este reglementat prin Legea nr. 571/2003 în care sunt prevăzute impozitele si taxele : impozitul (pe profit, pe venit, pe veniturile microîntreprinderilor, pe veniturile obtinute în România de rezidenti, pe reprezentante), taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitele si taxele locale. La baza acestor impozite si taxe Codul fiscal a instituit principiile : neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri cu forma de proprietate si certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare care să nu conducă la interpretări arbitrare. Pentru respectarea Legii nr. 571/2003 Ministerul Finantelor Publice elaborează normele metodologice care sunt aprobate prin HG si ordine si instructiuni emise de ministrul finantelor publice. In scopul asigurării certitudinii impunerii a fost înfiintată comisia fiscală centrală care are responsabilitatea elaborării deciziilor cu privire la aplicarea unitară a dispozitiilor codului. 9.8.2. Codul de procedură fiscală reglementează drepturile si obligatiile părtilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, care se realizează în legătură cu : înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor,

9

taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum si solutionarea contestatiilor împotriva actelor administrative locale.

CAPITOLUL 10. Administrarea creantelor fiscale

10.1. Notiunea de obligatie bugetară. Notiunea de creantă împreună cu cea de obligatie desemnează elemente de continut ale raportului juridic obligational. Obligatia este un raport juridic al cărui continut este format din sarcina debitorului si dreptul creditorului. De aceea obligatiile mai sunt denumite si drepturi de creantă. Creanta bugetară reprezintă obligatii izvorâte din impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume, care alimentează fondurile publice, potrivit Legii finantelor publice nr. 500/2002. Executarea creantelor bugetare îsi are sediul materiei în OG nr. 92/2003. Obligatia bugetară si creanta bugetară formează obligatia fiscală sau creanta fiscală, dar ea mai este utilizată si sub notiunea de creantă bugetară sau obligatie bugetară. Autoritătile competente care stabilesc, colectează, administrează, potrivit legii, creantele bugetare, se numesc creditori bugetari si apartin administratiei publice statale sau locale. Obligatiile bugetare, ca raporturi juridice obligationale, îsi au izvorul în fapte juridice reprezentând evenimente sau actiuni săvârsite cu sau fără intentie de a da nastere la raporturi juridice de obligatii, care produc totusi efecte, în puterea legii. Ansamblul actelor si operatiunilor de constatare a obiectelor impozabile se numeste asezare a impunerii sau asietă. 10.2. Raportul juridic fiscal. In relatiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Un important atribut de identificare a subiectului pasiv (debitorul), al raportului de drept fiscal, este domiciliul fiscal. Creditorul este subiect activ. In scopul stabilirii răspunderii asociatilor si actionarilor la societătile comerciale debitoare, potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările si completările ulterioare, organul fiscal întocmeste o decizie în care sunt arătate motivele de fapt si de drept pentru care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se supune aprobării organului fiscal si ea cuprinde : codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, numele si prenumele sau denumirea debitorului principal, domiciliul sau sediul acestuia, cuantumul si natura sumelor datorate, termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligatia debitorului principal, temeiul legal si motivele de fapt ale angajării răspunderii. Continutul raportului juridic fiscal cuprinde drepturile si obligatiile subiectelor acestuia (creante fiscale principale si accesorii pentru subiectul activ si obligatii ale subiectului pasiv). Creantele fiscale se sting prin încasare, executare silită, scutire, anulare, prescriptie si prin alte modalităti prevăzute de lege. 10.3. Reguli generale de procedură fiscală10.3.1. Competenta organului fiscal. Organele fiscale au competentă generală privind administrarea creantelor fiscale, exercitarea controlului si emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materia fiscală.10.3.2. Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă si cuprinde : denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost emis si data de la care îsi produce efectele, datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite, obiectul actului administrativ fiscal, motivele de fapt, temeiul de drept, numele si semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, stampila organului fiscal emitent, posibilitatea de contestatie si termenul de depunere a acesteia. Pentru a produce efecte juridice actul administrativ fiscal trebuie să fie comunicat contribuabilului : prin prezentarea acestuia la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal sub semnătură si data comunicării, prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii sau prin postă, la domiciliul contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace (fax, e-mail etc.). Dacă se constată lipsa contribuabilului sau refuzul de a primi actul administrativ fiscal comunicarea se face prin publicarea într-un ziar de largă circulatie sau în Monitorul Oficial, Partea IV. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în a cincea zi de la data publicării anuntului. Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal atrage nulitatea acestuia. 10.3.3. Administrarea si aprecierea probelor. Organul fiscal poate solicita informatii de orice fel din partea contribuabililor si a altor persoane, expertize, poate folosi înscrisuri, poate să efectueze cercetări la fata locului. 10.4. Asezarea impunerii10.4.1. Inregistrarea fiscală. Alături de actele si operatiunile de constatare a obiectului impozabil si de individualizare a impozitelor sau taxelor datorate, procedura fiscală cuprinde si acte prealabile de

10

înregistrare si de atribuire a Codului fiscal pentru fiecare plătitor de impozite si taxe. Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal, primind un cod de identificare, atribuit de organul fiscal competent din subordinea ANAF sau potrivit legii (pentru persoane fizice – CNP, pentru persoane juridice – CUI). Contribuabilii care obtin venituri din activităti independente au obligatia să depună la organul fiscal competent declaratie de înregistrare fiscală. 10.4.2. Obligatia de a conduce evidenta fiscală. In vederea stabilirii stării de fapt fiscale si a obligatiei fiscale de plată datorate, contribuabilul este obligat să conducă evidente fiscale respectând următoarele reguli : păstrarea evidentelor contabile si fiscale la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, după caz, în cazul arhivării electronice si păstrarea si prezentarea aplicatiilor informatice cu ajutorul cărora au fost generate, întocmirea registrelor de evidentiere a veniturilor realizate si a cheltuielilor efectuate din activitătile desfăsurate, completarea integrală a rubricilor formularelor, corespunzător operatiilor înregistrate. 10.4.3. Obligatia de a depune declaratii fiscale. Prin declaratia fiscală se declară : impozitele, taxele si contributiile datorate în cazul în care obligatia calculării revine plătitorului, potrivit legii, bunurile si veniturile impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului si taxei se face de către organul fiscal, impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligatia de a calcula, de a retine si a vărsa impozite si taxe. Data depunerii declaratiei fiscale este data înregistrării la organul fiscal sau data postei, după caz. Nedepunerea declaratiei fiscale dă dreptul organului fiscal să stabilească din oficiu obligatiile fiscale prin estimarea bazei de impunere, dar care totusi nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înstiintarea contribuabilului privind depăsirea termenului legal de depunere a declaratiei fiscale. 10.4.4. Individualizarea obligatiei fiscale prin titlul de creantă. După modul de întocmire titlurile de creante fiscale pot fi : titluri de creantă explicite (declaratie de impozite si taxe, actul de impunere, documentul de plată al unei taxe etc.) si titluri de creantă implicite (documentele privind rezultatul controlului efectuat de organele abilitate de lege si accesoriile lor). Impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului consolidat se stabilesc prin : declaratie fiscală sau decizie emisă de organul fiscal, în alte cazuri. Bazele de impunere se stabilesc prin decizie referitoare la bazele de impunere, separat dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane sau când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial.10.4.4.1. Particularitătile obligatiei titlului de creantă fiscală. Caractere specifice : sunt acte juridice de drept financiar, reprezintă acte juridice declarative de drepturi si obligatii, sunt întocmite numai în formă scrisă, au caracter executoriu. 10.5. Modificarea obligatiilor fiscale : modificarea elementelor care au stat la baza individualizării obligatiei fiscale, cuprinse în declaratia de impunere, modificarea actelor normative prin care se instituie si reglementează venituri bugetare, acordarea înlesnirilor legale la plata obligatiilor fiscale. Prin OUG nr. 40/2002 s-a stabilit esalonarea la plată a impozitelor si altor obligatii bugetare, precum si a majorărilor de întârziere si a altor penalităti, pe o perioadă de cel mult 5 ani, cu un termen de gratie de până la 6 luni, pe următoarele criterii : vechimea contribuabilului, raportul dintre vechimea arieratelor si cea a contribuabilului, mobilitatea acestuia din punct de vedere al sediului, mentiuni la Registrul Comertului privind schimbarea actionarului/asociatului principal, îndatorarea financiară, lichiditatea globală, solvabilitatea, date privind declaratiile de impozite, taxe si contributii, obligatii neachitate în contul impozitelor cu stopaj la sursă, dacă a beneficiat anterior de înlesniri, dacă contribuabilul a avut relatii contractuale cu unităti economice cu finantare bugetară si nu a încasat la termen contravaloarea acestora, situatia privind achitarea debitelor anului curent, contribuabilul a fost sanctionat pentru evaziune fiscală. Inlesnirile la plată îsi pierd valabilitatea dacă debitorii nu îsi achită obligatiile bugetare curente cu termene scadente începând cu data de 1 a lunii intrării în vigoare a conventiei încheiate. O nouă cerere pentru acordarea unor înlesniri la plata obligatiilor bugetare nu poate fi depusă timp de 12 luni de la data nerespectării înlesnirilor anterioare acordate.10.6. Colectarea creantelor fiscale. Pentru realizarea creantelor bugetare trebuie ca acestea să îndeplinească conditiile generale din dreptul comun, respectiv caracterul cert, lichid si exigibil. Creanta certă este creanta a cărei existentă este neîndoielnică, asupra căreia nu există un litigiu. Creanta lichidă este cea al cărei cuantum este precis determinat. Creanta exigibilă este creanta ajunsă la scadentă, care poate fi pretinsă si căreia i se poate cere executarea, la nevoie silită. In obligatiile afectate de un termen suspensiv (cum este cazul creantelor bugetare) creanta devine exigibilă numai în momentul împlinirii acestuia. Stingerea creantelor fiscale se face prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescriptie

11

sau alte modalităti prevăzute de lege. Realizarea obligatiei fiscale, care presupune si stingerea raportului juridic obligational, se face prin : stingerea obligatiilor fiscale prin executare (voluntară – plată sau executare silită) sau alte modalităti (compensare, scăderea pentru cauze de insolvabilitate, deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment, anulare).10.6.1. Executarea voluntară a obligatiei fiscale. Plata. Executarea obligatiei bugetare se face de către debitorul acesteia, ca regulă generală, prin plată, care reprezintă executarea voluntară a obligatiei de către subiectul pasiv al raportului juridic obligational. In cazul neachitării de către debitor, la plata plătii este obligat : mostenitorul care a acceptat succesiunea ; cel care preia, în tot sau în parte, drepturile si obligatiile debitorului asupra divizării, fuziunii sau reorganizării judiciare, după caz ; persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment ; persoana care îsi asumă obligatia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garantii legale la nivelul obligatiei de plată ; alte persoane, în conditiile legii. Pentru obligatiile bugetare restante ale debitorului declarat insolvabil în conditiile OG nr. 92/2003, republicată, răspund solidar : persoanele fizice sau juridice care în 3 ani anteriori datei declarării insolvabilitătii, cu rea-credintă, cumpără sau dobândesc în alt mod active de la debitorii care îsi provoacă astfel insolvabilitatea ; administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credintă, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia. Referitor la termenul de plată, aceasta se face numai când obligatia fiscală a ajuns la scadentă, a devenit exigibilă. Dacă data comunicării este între 1 – 15 al lunii, termenul de plată este 5 al lunii următoare, iar dacă data comunicării este între 16 – 31 atunci termenul este 20 al lunii următoare. Pentru creantele fiscale administrate de Ministerul Finantelor Publice, care nu au prevăzute termene, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice. La cererea debitorului, autoritătile administratiei publice, prin organul competent, pot dispune răspunderea obligatiei de plată a creantelor bugetare până la solutionarea contestatiei, cu constituirea unei garantii la nivelul sumei contestate (scrisoare de garantie bancară, gaj sau ipotecă sau orice altă formă de garantie prevăzută de lege). Executarea obligatiei bugetare prin retinere la sursă se face prin calcularea, retinerea si vărsarea veniturilor bugetare de către o altă persoană decât contribuabilul. 10.6.1.1. Obligatii fiscale accesorii. Pentru neachitarea la termenul de scadentă a obligatiilor de plată se datorează după acest termen dobânzi si penalităti de întârziere. Sunt două obligatii accesorii : dobânda si penalitătile de întârziere, stabilite prin lege. Dobânda este suma de bani reprezentând daunele-interese moratorii datorate de către debitor pentru repararea prejudiciului cauzat creditorului bugetar prin simpla întârziere în executarea obligatiei sale având ca obiect plata unei sume de bani. Daunele-interese pot fi compensatorii (înlocuiesc executarea în natură a prestatiei neexecutate) si moratorii (se pot cumula cu executarea în natură – cu întârziere – a prestatiei). Daunele cominatorii constau în sume de bani pe care debitorul este obligat, prin hotărâre judecătorească, să le plătească creditorului la anumite intervale de timp, de regulă, pentru fiecare zi de întârziere sau raportat la alte unităti de timp, până la executarea în natură a obligatiei.10.6.1.2. Constituirea de garantii se face prin consemnarea de mijloace bănesti la o unitate a Trezoreriei statului, prin scrisoare de garantie bancară, ipotecă asupra unor bunuri imobile din tară, gaj asupra unor bunuri mobile. 10.6.2. Executarea silită a obligatiei fiscale10.6.2.1. Conditiile generale ale executării silite. La fel ca si plata, executarea silită în cazul obligatiilor fiscale al căror obiect este plata unei sume de bani, se face întotdeauna în natură si nu prin echivalent. Conditiile trecerii la executarea silită : 1. Existenta unui titlu executoriu, care va contine denumirea organului emitent, data la care îsi produce efectele, numele si prenumele sau denumirea debitorului, codul de identificare fiscală, domiciliul sau sediul acestuia, precum si orice alte semne de identificare, cuantumul si natura sumelor datorate si neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului, data întocmirii titlului, stampila si semnătura organului de executare ; 2. Creanta bugetară să fie exigibilă ; 3. Obligatia bugetară să nu fie executată de bunăvoie.10.6.2.2. Prescriptia dreptului de a cere executarea silită. Dreptul de a cere executarea silită a creantelor fiscale se prescrie în termen de 5 zile de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat nastere acest drept.10.6.2.3. Măsuri asigurătorii : poprirea asigurării, sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia. Odată cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadentă, în cazul neplătii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

12

10.6.2.4. Subiectele raportului de executare silită sunt statul sau o colectivitate teritorială locală, prin organele de executare, în calitate de creditor si contribuabilul, persoană fizică sau juridică, în calitate de debitor. Persoanele din cadrul organelor de executare abilitate să aducă la îndeplinire procedura executării silite se numesc executori bugetari. Nu pot fi supuse executării silite : bunurile mobile de orice fel, care servesc la continuarea studiilor si la formarea profesională, precum si cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupatii cu caracter permanent, inclusiv necesare desfăsurării activitătii agricole (unelte, seminte, îngrăsăminte, furaje si animalele de productie si de lucru), bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului si familiei sale, precum si obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelasi fel, alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de două luni, iar dacă acesta se ocupă cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă, combustibilul necesar debitorului si familiei sale pentru încălzit si pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă, obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave, bunurile declarate neurmăribile prin alte dispozitii legale. De asemenea, nu poate fi supus executării silite spatiul minim locuit de debitor si familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare. 10.6.2.5. Cheltuielile de executare silită sunt în sarcina debitorului urmărit. Suma ce urmează a fi plătită de către debitor se stabileste de organul de executare prin proces verbal, care constituie titlu executoriu. 10.6.2.6. Inceperea procesului de executare silită. In cazul în care debitorul nu îsi achită de bunăvoie obligatia fiscală, după expirarea termenului de plată, ca act premergător al executării silite, organul de executare trebuie să transmită debitorului, la domiciliul sau la sediul acestuia, o înstiintare de plată, prin care i se notifică suma datorată. Dacă obligatiile fiscale nu au fost stinse prin plată sau prin alte modalităti prevăzute de lege, în termen de 15 zile de la comunicarea înstiintării de plată, se va începe procedura de executare silită prin comunicarea somatiei. Aceasta reprezintă primul act de executare silită si este obligatorie, indiferent de modalitatea de executare silită care va fi aplicată. Somatia cuprinde : datele de identificare a debitorului, data emiterii, numărul dosarului de executare, suma pentru care se începe executarea silită, termenul în care cel somat urmează să plătească obligatia prevăzută în titlul executării, precum si indicarea consecintelor nerespectării acesteia, semnătura si stampila organului de executare. Somatia se transmite prin postă, prin executorii bugetari, prin prezentarea celui somat si primirea somatiei de către acesta sub semnătură. 10.6.2.7. Suspendarea, întreruperea sau încetarea executării silite. Executarea silită se suspendă : când suspendarea a fost dispusă de instantă sau de creditorul bugetar, de la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în alte cazuri prevăzute de lege. In cazul în care popririle înfiintate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-si continua activitatea economică, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului, suspendarea temporară, totală sau partială prin poprirea conturilor bancare. Executarea silită se întrerupe : la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului, în alte cazuri prevăzute de lege. Executarea silită încetează : dacă s-au stins integral creantele bugetare prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligatiile de plată accesorii, cheltuielile de executare, precum si orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii, dacă a fost desfiintat titlul executoriu, în alte cazuri prevăzute de lege. 10.6.2.8. Modalităti de executare silită a creantelor fiscale. Organele de executare pot folosi succesiv sau concomitent, oricare dintre modalitătile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală si anume: executarea silită prin poprire, executarea silită a bunurilor mobile si imobile, a fructelor neculese si a recoltelor prinse de rădăcini, a unui ansamblu de bunuri.10.6.2.8.1. Executarea silită prin poprire. Poprirea este modalitatea executării silite prin care creditorul urmăreste, în contul creantei sale, sumele pe care o tertă persoană le datorează debitorului urmărit. Infiintarea popririi dă nastere unui raport juridic între creditor (statul, o colectivitate locală) si tertul poprit, raport juridic grefat pe existenta altor două raporturi juridice : cel dintre creditor si debitorul obligatiei bugetare si cel dintre debitorul obligatiei bugetare, în calitate de creditor si tertul poprit. Executarea silită prin poprire se poate întinde asupra oricăror sume urmăribile. Poprirea se înfiintează de către organul de executare printr-o adresă de înfiintare a popririi, care se trimite tertului poprit, prin scrisoare recomandată, cu dovadă de primire, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. In acelasi timp, despre înfiintarea popririi este înstiintat si debitorul. Adresa de înfiintare a popririi cuprinde : denumirea si sediul organului de executare, numărul si data emiterii, denumirea si sediul sau numele, prenumele si domiciliul tertului poprit, temeiul legal al executării silite prin poprire, datele de identificare a debitorului, numărul si data titlului executoriu, precum si organul emitent, natura creantei fiscale, cuantumul creantei fiscale pentru care s-a înfiintat poprirea, contul în care urmează a se vira suma retinută, semnătura si stampila organului de

13

executare. Poprirea înfiintată anterior ca măsură asigurătorie devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, tertul poprit fiind obligat ca în termen de 5 zile de la primirea comunicării să înstiinteze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani în orice titlu debitorului. De la această dată sau după 5 zile de la data primirii comunicării poprirea se consideră înfiintată, după care tertul poprit este obligat să facă imediat retinerile legale, să vireze sumele în contul indicat si să comunice în scris despre existenta altor creditori. Dacă debitorii detin conturi bancare se poate proceda la aplicarea măsurilor de executare silită prin decontare bancară, în acest caz tertul poprit fiind banca, care în urma sesizării trebuie să ia măsuri de indisponibilizare a sumelor aflate în contul debitorului. Dacă tertul poprit înstiintează că nu datorează sume sau nu respectă dispozitiile legale, organul de executare se va putea adresa instantei judecătoresti în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau tertul poprit. Dacă popririle înfiintate generează imposibilitatea debitorului de a-si continua activitatea economică, la cererea acestuia, creditorul fiscal poate dispune suspendarea temporară, totală sau partială a executării silite prin poprirea conturilor bancare. Nerespectarea obligatiilor de către tertul poprit constituie contraventie, pe care o poate constata si sanctiona organul de executare silită.10.6.2.8.2. Executarea silită a bunurilor mobile. Este o modalitate de executare indirectă a creantei bugetare care se face prin sechestrarea si valorificarea acestora, în temeiul unui titlu executoriu. Organul de executare întocmeste un proces verbal care cuprinde : denumirea organului de executare cu indicarea locului, zilei si ora la care s-a făcut sechestrul, numele si prenumele executorului bugetar care aplică sechestrul, numărul legitimatiei si al delegatiei acestuia, numărul dosarului de executare, data si numărul de înregistrare a somatiei, temeiul legal în care se face executarea silită, sumele datorate pentru a căror executare se aplică sechestrul, numele, prenumele si domiciliul debitorului, descrierea bunurilor sechestrate si valoarea estimativă a acestora, numele, prenumele si adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, mentiunea că în termen de 15 zile de la data încheierii procesului verbal dacă debitorul nu plăteste se va trece la valorificare, semnătura creditorului fiscal si a persoanelor care au fost de fată la sechestrare. Asupra bunurilor mobile creditorul fiscal dobândeste un drept de gaj. 10.6.2.8.3. Executarea silită a bunurilor imobile. Sechestrul aplicat bunurilor imobile constituie ipotecă legală. La întocmirea procesului verbal de sechestru organul de executare poate numi un administrator-sechestru care poate fi creditorul, debitorul sau altă persoană fizică sau juridică. 10.6.2.8.4. Executarea silită a fructelor neculese si a recoltelor prinse de rădăcini. Fructele (naturale – produsele periodice ale pământului, produsele animalelor si civile – venituri în bani obtinute prin exploatarea bunurilor).10.6.2.8.5. Executarea silită a unui ansamblu de bunuri. Dacă organul de executare consideră că valoarea bunurilor proprietate a debitorului se poate face mai rapid si în conditii mai avantajoase atunci el poate hotărî vânzarea acestora în bloc pe un pret forfetar (global), conform OG nr. 92/2003 privind sechestrul asupra bunurilor supuse executării.10.6.2.8.6. Valorificarea bunurilor mobile si imobile se face prin : întelegerea părtilor, vânzare în regim de consignatie în cazul bunurilor mobile, vânzare directă, vânzare la licitatie, alte modalităti admise de lege. Vânzarea se face după împlinirea termenului de 15 zile de la sechestru. Vânzarea directă se face prin încheierea unui proces verbal care constituie act de proprietate. La vânzarea prin licitatie organul de executare este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel putin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăsurarea licitatiei. Anuntul trebuie să cuprindă : denumirea si sediul organului de executare, numărul dosarului de executare, numele si domiciliul ori, după caz, denumirea si sediul debitorului, bunurile care se oferă spre vânzare, pretul de evaluare sau de pornire al licitatiei, data si locul vânzării, mentiunea că ofertantii trebuie să depună o taxă de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei, semnătura executorului bugetar si stampila organului de executare. Participantii la licitatie trebuie să depună cu cel putin o zi înainte de data licitatiei : oferta de cumpărare, dovada plătii de participare, împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant, pentru persoanele juridice române copie de pe certificatul unic de înregistrare de la Registrul Comertului, pentru persoanele fizice române copie de pe actul de identitate, iar pentru cele străine copie de pe pasaport, dovada că nu are obligatii fiscale restante fată de organele fiscale. Pretul de pornire este pretul de evaluare pentru prima licitatie, diminuat cu 25% pentru a doua si cu 50% pentru a treia, cu un interval de 30 de zile între ele. Comisia de licitatie este formată din 3 persoane si este condusă de un presedinte. In cazul bunurilor imobile cumpărătorii pot solicita plata în cel mult 12 rate lunare, cu un avans minim de 50% din pretul de adjudecare si cu plata dobânzii stabilite conform OG nr. 92/2003. In timpul executării silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoană juridică obligatiile fată de bugetul de stat sau bugetul

14

asigurărilor sociale de stat se pot stinge, la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile supuse executării silite prin procesul verbal care constituie titlu de proprietate.10.6.2.8.7. Eliberarea si distribuirea sumelor realizate prin executare silită. Sumele care se eliberează sau se distribuie sunt cele încasate de la începerea executării silite, prin comunicarea somatiei sau prin orice modalitate prevăzută în Codul de procedură fiscală. Mai întâi se sting cu sumele realizate creantele fiscale principale si apoi cele accesorii, în ordinea vechimii. Suma de bani se eliberează în cazul în care a existat un singur creditor si se distribuie dacă au fost mai multi creditori. Dacă suma ce reprezintă creanta bugetară, cât si cheltuielile de executare, este mai mică decât suma realizată prin executare silită, diferenta se supune procedurii de compensare sau de restituire, la cererea debitorului. Dacă executarea silită a fost pornită de la mai multi creditori, distribuirea se face potrivit următoarei ordini de preferintă: creantele reprezentând salarii, pensii, sume destinate pentru someri, ajutoarele pentru întretinerea copiilor, pentru maternitate, incapacitate temporară de muncă, refacerea si întărirea sănătătii, creantele bugetare provenite din impozite, taxe, contributii datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale, a celor rezultate din împrumuturi de stat, a celor reprezentând repararea pagubelor pricinuite proprietătii publice prin fapte ilicite. Eliberarea sau distribuirea sumei realizate din executare silită se face după 15 zile de la data depunerii sumei, organul de executare fiind obligat să încheie un proces verbal care va fi semnat de toti cei prezenti la aceasta. După întocmirea procesului verbal nici un creditor nu mai poate cere distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.10.6.2.8.8. Contestatia la executarea silită se poate face împotriva executării silite în întregime, împotriva oricărei modalităti de executare silită (poprire, executare silită prin decontare bancară, executare silită asupra bunurilor mobile sau imobile etc.), împotriva fiecărui act de executare, împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare silită. Contestatia se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunostintă de executarea sau actul de executare pe care le contestă, de la data la care a luat cunostintă de refuzul organului de executare de a îndeplini actul de executare sau de la data la care a luat cunostintă de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă. Contestatia se introduce la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul organului de executare. Instanta poate decide în cazul admiterii anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării, anularea sau lămurirea titlului executoriu si efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată, iar în cazul anulării actului de executare instanta poate dispune restituirea celui îndreptătit a sumei ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile din poprire. In cazul respingerii contestatiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar dacă contestatia s-a făcut cu rea-credintă, la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10 mil. lei.10.6.3. Alte modalităti de stingere a obligatiilor fiscale10.6.3.1. Compensarea este o modalitate specială de stingere a obligatiilor fiscale care intervine în situatia în care contribuabilul, persoană fizică sau juridică, are atât obligatii de plată la buget, cât si de primit sume plătite în plus, de rambursat ori de restituit, după caz, de la buget. In cazul creantelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile si penalitătile de întârziere se datorează până la data stingerii inclusiv.10.6.3.2. Scăderea pentru cauze de insolvabilitate este o modalitate specială de stingere a obligatiilor fiscale care constă în scăderea (scoaterea) din evidentă a acestora atunci când debitorul se găseste în una din situatiile : debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile, după încetarea executării silite rămân debite neachitate, debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere, debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut, când debitorul persoană fizică sau juridică îsi încetează existenta si au rămas neachitate obligatii fiscale. După încetarea executării prevăzute în OG nr. 92/2003 organele de executare au următoarele obligatii : să verifice la domiciliul sau la sediul debitorului situatia materială a acestuia, să solicite informatii în vederea identificării domiciliului sau sediului debitorului, de la compartimentele de evidentă a populatiei din cadrul Ministerului de Interne, de la Oficiul Registrului Comertului sau de la instantele judecătoresti, să solicite relatii cu privire la situatia materială a debitorului de la unitătile sau persoanele fizice unde acesta si-a desfăsurat activitatea profesională sau lucrativă în ultimii 3 ani, să solicite relatii de la organele de executare în a căror rază teritorială s-a născut debitorul, să solicite informatii societătilor bancare la care debitorul a avut sau are conturi deschise.10.6.3.3. Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară si faliment. In cazul în care contribuabilii au calitatea de comercianti, societăti comerciale, cooperative de consum si mestesugăresti sau persoane fizice,

15

organul de executare poate cere instantelor judecătoresti competente începerea procedurii reorganizării judiciare si a falimentului, în conditiile legii. 10.6.3.4. Anularea este o modalitate specială de stingere a obligatiilor bugetare izvorâte din acte juridice cu caracter general sau din dispozitii individuale. Anual prin HG se stabileste plafonul creantelor bugetare care pot fi anulate (art. 173 din OG nr. 92/2003). 10.7. Căi administrative si jurisdictionale de atac împotriva titlurilor de creantă fiscală. Ansamblul litigiilor dintre administratia publică si administrati, generate de acte de impunere, poartă denumirea de contencios fiscal. Potrivit Legii nr. 105/1997 actele administrative de solutionare a obiectiunilor se numeau hotărâri si se comunicau în termen de 15 zile de la înregistrare, cele pentru solutionarea contestatiilor se numeau dispozitii si se solutionau în termen de 30 zile de la înregistrare, iar cele pentru solutionarea plângerilor, decizii. Ele contin în structura lor 3 părti : preambulul, considerentele sau motivarea si dispozitivul. Solutiile date în urma rezolvării obiectiilor, contestatiei si plângerii sunt : admiterea totală, admiterea partială, respingerea ca neîntemeiată, ca inadmisibilă, ca fiind fără obiect, ca nedepusă în termen, anularea ca netimbrată sau insuficient timbrată. OUG nr. 13/2001 a restrâns numărul căilor administrative de atac la una singură – contestatia, care se solutionează prin decizie motivată si care are caracter definitiv.

CAPITOLUL 11. Răspunderea juridică pentru încălcarea normelor dreptului financiar11.1. Consideratii generale. Sanctiunea poate consta în restituirea unui lucru, anularea unui act, repararea unei pagube, dar si într-o pedeapsă. Principiile responsabilitătii juridice : principiul legalitătii responsabilitătii juridice, egalitatea în drepturi, principiul personalitătii, al libertătii de vointă, al umanismului, principiul concordantei între drepturi si obligatii, între putere si responsabilitate, principiul existentei si dezvoltării sociale, al reparării integrale a prejudiciului, principiul reparării prompte a prejudiciului. Conditiile pentru angajarea răspunderii juridice : conduita ilicită, rezultatul vătămător, legătura cauzală între conduita ilicită si rezultatul produs, vinovătia subiectului actului ilicit, să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură răspunderea juridică, legitima apărare, cazul fortuit, constrângerea, eroarea de fapt, starea de necesitate, minoritatea, betia involuntară etc.11.2. Forme ale răspunderii juridice în dreptul financiar : răspunderea penală, civilă, contraventională, disciplinară, materială.11.2.1. Răspunderea penală este cea mai gravă formă a răspunderii juridice. Persoanele încadrate în muncă sau functionarii publici răspund penal pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin în îndeplinirea operatiunilor de casierie (delapidare, gestiune frauduloasă, furt, abuz de încredere, abuz în serviciu contra intereselor publice, neglijentă în serviciu), pentru schimbarea destinatiei alocatiilor bugetare (deturnare de fonduri), întocmirea si transmiterea la organele financiare si bancare de acte si documente care contin date nereale (fals intelectual). Codul de procedură fiscală prevede pentru sustragerea, substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor sau terte persoane a bunurilor sechestrate, închisoare de la 6 luni la 1 an sau amendă de la 50 mil. lei la 100 mil. lei. Pentru retinerea si nevărsarea de către plătitorii obligatiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite si contributii cu retinere la sursă în cel mult 30 zile de la scadentă, infractiunile se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă de la 100 mil. lei la 500 mil. lei.11.2.2. Răspunderea administrativ – disciplinară. Abaterea administrativă este o faptă săvârsită cu vinovătie si prezintă două categorii de sanctiuni : majorări de întârziere si amenzi. Pentru abaterile administrativ – disciplinare din domeniul financiar (neachitarea integrală a obligatiilor financiare, nerespectarea termenelor legale de plată a sumelor datorate bugetului public) legea prevede o categorie de sanctiuni specifice : penalitătile de întârziere, care constă în obligarea debitorului la plata unei sume de bani calculată în raport cu valoarea debitului datorat si a timpului scurs de la momentul când acesta trebuia achitat. Prin OG nr. 61/2002 s-a introdus ca obligatie accesorie, dobânda si penalitatea de întârziere. O altă formă de sanctiune pentru abateri administrativ – disciplinare este aceea a suspendării activitătii plătitorului de impozite si taxe, în caz de abateri repetate (nedepunerea declaratiei de impunere, refuzul de a comunica datele cerute de organele fiscale). 11.2.3. Răspunderea administrativ – contraventională. OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prevede amenzile contraventionale pentru abateri de la disciplina financiară.11.2.4. Răspunderea administrativ – patrimonială sanctionează conduita ilicită a organelor administratiei publice cauzatoare de prejudicii prin actele de putere nelegale. Particularitătile procedurale ale răspunderii administrativ – patrimoniale : actiunea în daune, părtile chemate în judecată pot fi atât autoritatea publică emitentă a actului ilegal, cât si functionarul acesteia, procedura prealabilă, instanta trebuie să constate în mod obligatoriu nulitatea actului.

16

11.2.5. Răspunderea patrimonială a salariatilor prezintă unele particularităti : se stabileste în sarcina unei persoane încadrate în muncă, intervine ca urmare a unei fapte săvârsite cu vinovătie de persoana încadrată, în stabilirea răspunderii patrimoniale se au în vedere principiile răspunderii civile contractuale, se realizează după o procedură specială, mai operativă, constând în emiterea de către unitatea păgubită a deciziei de imputare sau în asumarea de către persoana vinovată a angajamentului de plată.11.2.6. Răspunderea civilă se fundamentează pe obligatia celui ce a păgubit pe altul de a repara prejudiciul produs si ea poate fi răspundere contractuală sau delictuală.11.3. Evaziunea fiscală. Faptele de sustragere de la impunere sau plată pentru impozite, taxe, contributii datorate bugetului public sunt fapte de evaziune fiscală. Ea poate fi de două categorii : evaziune fiscală legală si evaziune fiscală frauduloasă, aceasta fiind reglementată de Legea nr. 87/1999. Sunt considerate infractiuni : refuzul de a prezenta organelor legale de control documentele justificative si actele de evidentă contabilă, neintroducerea sau întocmirea incompletă de documente primare sau de evidentă contabilă, sustragerea de la plata impozitelor, taxelor, a contributiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activităti, organizarea si conducerea de evidente contabile duble, emiterea, distribuirea, cumpărarea, completarea de documente fiscale false. Dacă organul de control constată că persoana contribuabilă a săvârsit o nouă contraventie în termen de 1 an, va dispune vărsarea, pe lângă diferentele de impozite, taxe si contributii, o sumă egală cu dublul diferentei constatate. 11.4. Cazierul fiscal11.4.1. Prezentare generală. Cazierul fiscal este gestionat de Ministerul Finantelor Publice pe două niveluri : la nivel central (Directia generală a tehnologiei informatiei) si la nivel teritorial (directiile generale a finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti si judetul Ilfov).11.4.2. Faptele care se înscriu în cazierul fiscal sunt cele sanctionate de legile financiare, vamale sau care privesc disciplina financiară, inclusiv cele care privesc stabilirea si gestionarea impozitelor si taxelor.11.4.3. Cazurile în care este necesar si obligatoriu prezentarea certificatului de cazier fiscal : la înfiintarea de societăti comerciale, a asociatiilor si fundatiilor de către asociati si membrii fondatori.11.4.4. Procedura de solicitare si eliberare a certificatului de cazier fiscal. Contribuabilii persoane fizice depun cererea personal sau prin reprezentant, pe bază de procură autentică sau împuternicire avocatială, pentru contribuabilii persoane juridice cererea se depune de reprezentantul legal sau prin reprezentant, pentru contribuabilii asociati fără personalitate juridică cererea se depune de unul dintre asociati. Cererea trebuie să fie însotită de dovada plătii taxei de 50.000 lei. Certificatul se eliberează în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării. In regim de urgentă, cazierul fiscal se poate elibera în 5 zile lucrătoare cu plata unei taxe de 200.000 lei. Valabilitatea actului este de 15 zile de la data emiterii si numai în scopul pentru care a fost eliberat. Dacă datele înscrise în certificatul de cazier fiscal nu corespund realitătii contribuabilul poate solicita rectificarea acestuia, prin cerere de rectificare însotită de actele doveditoare.

17